<< La prima pagina

Isabela Vasiliu-Scraba

 

OROAREA DE METAFIZICÃ

ÎN RECEPTAREA OPEREI LUI MIRCEA VULCÃNESCU

 

 "Alergia la geniu e în fond ceva destul de firesc într-o lume precum cea de azi".

Alexandru Paleologu,1997

 

            Sincer entuziasmat de Dimensiunea româneascã a existenþei, lucrare pe care chiar înainte de cuprinderea ei în cel de-al doilea numãr al revistei "Izvoare de filosofie" (1943) i-o anunþase lui Blaga, Constantin Noica îi scria la începutul anului 1944 prietenului sãu, Mircea Vulcãnescu: "e momentul tãu astãzi, aºa cum a fost ºi al nostru, pînã ieri"(1). Farã a coborî "arta de a admira" dincolo de zona capodoperelor, critica literarã fãcutã de un critic de vocaþie ar indica gradul de permeabilitate la acþiunea iradiantã a capodoperei( v. Alexandru Paleologu, Ipoteze de lucru, Ed. Cartea româneascã, Bucureºti, 1980,  p. 146). Ce se întîmplã însã cînd, din felurite motive, permeabilitatea la atare acþiune iradiantã devine nulã? Rãspunsul, dupã cum a fost el formulat de criticul literar Alexandru Paleologu, se aratã a fi cît se poate de simplu: "Permeabilitatea aceasta este condiþia primã ºi eliminatorie a realei vocaþii critice"(Ibid.).

            Iatã cît de uºor se limpezesc lucrurile devenite cam încurcate dupã ciudatul mod în care s-a încercat (via Ornea) "reintegrarea" post-decembristã a filosofului Mircea Vulcãnescu în cultura românã. Într-adevãr, de îndatã ce a apãrut prima carte intitulatã Dimensiunea româneascã a existenþei(2), s-a ºi putut citi în revista "România literarã" o recenzie ºugubãþ intitulatã de dl Zigu Ornea: "Vulcãnescu despre omul românesc". Pãrînd a avea o adevãratã oroare de metafizicã, deºi a studiat filosofia între 1951-1955, recenzentul se fereºte sã trateze despre gîndirea metafizicã vulcãnescianã. Mai mult încã, pînã sã ofere cititorilor revistei simpla informaþie cã în 1991, aºadar dupã 47 de ani, s-a republicat într-un volum capodopera vulcãnescianã intitulatã Dimensiunea româneascã a existenþei(3), dl Ornea a þinut sã explice cît mai pe larg de ce crede el cã nici filosofului P. P. Negulescu(1872-1951), nici filosofului Mircea Florian(1888-1960) "nu li se poate nega calitatea de buni români". În ce priveºte însã cele scrise chiar despre filosoful invocat în titlul recenziei, din articolul sãu nu se poate afla nici urmã de permeabilitate la acþiunea iradiantã a splendidei opere vulcãnesciene.

            În schimb, dupã o greu justificabilã amînare, acest mãrunt critic, atît de mult apreciat în comunism (ºi dupã 1989) îºi începe recenzia propriu-zisã cu un truc ieftin. Anume vînînd neajunsul major al modei "operelor complete", aºa cum este ea înþeleasã de unii editori care publicã de-a valma lucrãri finisate alãturi de ceea ce s-ar putea numi "culisele creaþiei", formate de obicei din pagini ce cuprind fiºe, planuri de idei, ori succinte scheme ale unor lucrãri care fie au fost prezentate oral, fie n-au mai apucat sã fie dezvoltate în scris, fie au fost pur ºi simplu abandonate.

            Dl Ornea nu rateazã ocazia sã plaseze capodopera vulcãnescianã printre bruioane de felul amintit, profitînd de lipsa de discernãmînt a editorului, pe care nu uitã sã-l laude, dupã obiceiul instituit în cultura comunistã, de a-i felicita pe cei ce calcã-n strãchini ºi a-i "înmormînta" prin cele scrise în revistele de mare circulaþie, sau printr-o deplinã tãcere pe autorii de valoare. Apoi, pentru cã Emil Cioran(1911-1995) o considerase "cea mai substanþialã tîlcuire a întîmplãrilor valahe"(4), împrumutînd expresia folositã de Cioran, dl Zigu Ornea îºi dã cu pãrerea cã faþã de celelalte lucrãri adunate de dl Marin Diaconu în cartea din 1991, Dimensiunea... ar fi  "cea mai substanþialã" dintre ele. Este ºi acesta un mod de a lãuda cînd nu vrei sã lauzi!

            Desigur, ar mai fi de adãugat o precizare, nu lipsitã de importanþã. La acest cronicar al "României literare", calificativul de "substanþial" are o accepþiune cantitativã. Opera finisatã de autorul ei este mai "consistentã", mai "substanþialã", atunci cînd ea este în mod ilegitim comparatã cu "inconsistenþa" paginilor reunite sub titlul de "Omul românesc" (titlu ce se regãseºte în fruntea recenziei d-lui Z. Ornea!), sau a paginilor scrise (dar nefinisate) despre "Ispita dacicã", ori despre "Existenþa concretã în metafizica româneascã". Toate acestea pot fi numite proiecte "inconsistente", cu toatã subtilitatea gîndirii ºi frumuseþea expresiei lor, pentru cã împrejurãrile istorice independente de voinþa autorului le-a fãcut sã rãmînã într-un stadiu mai mult sau mai puþin incipient de realizare.

            În schimb, la Emil Cioran, termenul de "substanþial" are o vãditã accepþiune calitativã. Prin "cea mai substanþialã tîlcuire", el înþelegea, fãrã-ndoialã, "cea mai bine gînditã", "cea mai bine realizatã artistic", "cea mai profundã ºi armonioasã", "cea mai bine rotunjitã din punctul de vedere al formei ºi al conþinutului", ºi "cea mai subtilã" interpretare metafizicã -vizînd irumperea eternului în vremelnicia întîmplãrilor valahe.

             La citirea capodoperei vulcãnesciene, limpezimea gîndirii ºi simplitatea stilului sunt primele lucruri care îi frapeazã chiar ºi pe cei mai puþin familiarizaþi cu filosofia. "Învãþ din gîndurile tale cã tot ce e bine gîndit rãmîne firesc" îi scria Constantin Noica în 1946 lui Mircea Vulcãnescu (5). La fel, într-o conferinþã cititã la Radio în 1943, filosoful D.D.Roºca(1895-1980) spunea cã limpezimea gîndirii ºi simplitatea stilului constituie tocmai indiciul claritãþii cugetãrii, rodul lucrului perfect terminat, însãºi claritatea fiind o dovadã de articulare a gîndului printr-o elaborare interioarã dusã pînã la capãt(6).

            În recenzia apãrutã în revista "România literarã", un alt cal de bãtaie al d-lui  Z. Ornea este "dimensiunea" Dimensiunii.... Ce conteazã în ochii acestui critic calitatea unei opere, dacã ea este ceva ce-i trece neobservat? Mai lesne de semnalat îi pare, iarãºi, ....cantitatea: ar fi vorba de "un studiu de o oarecare amplitudine".

            Lãsînd de-o parte faptul cã însãºi recenzia publicatã în "România literarã" are o "amplitudine" ce nu se justificã în nici un fel prin diversitatea conþinutului ei ideatic, fiind mai degrabã monotonã ºi amorfã, decît articulatã în vreun fel, ea posedã, peste toate acestea, un defect major. Are o introducere care îi ocupã aproape jumãtate din întindere. Dovadã a dificultãþii d-lui Zigu Ornea de a încropi un "cuprins ", fiindcã "încheierea" nu i-a fãcut nici o problemã, în ea lãudînd ce nu era de lãudat. Singura sa grijã pare sã fi fost acea de a omite cu tot dinadinsul observaþia lui Mircea Vulcãnescu, conform cãreia, concepþiile asupra existenþei poartã amprenta subiectivitãþii gînditorului.

            Pe de-o parte, concepþiile asupra existenþei se deosebesc de la un filosof la altul, sau de la un literat la altul, dacã avem în vedere literaþi cu sensibilitate metafizicã de talia unui Eminescu. Pe de alã parte, coloritul "naþional" al unei concepþii particulare asupra existenþei este cãpãtat cumva automat, fiindcã el "atîrnã de subiectul cunoscãtor", vorbindu-se de "concepþia lui Kant, sau a lui Nietzsche"(v. Mircea Vulcãnescu, Dimensiunea româneascã a existenþei).

            În conformitate cu aceastã opinie trecutã sub tãcere de dl Z. Ornea, reiese cã nu numai Mircea Florian(citat în recenzia din "România literarã"), ci însuºi Mircea Vulcãnescu împãrtãºea pãrerea cã "moravurile, literatura, arta sunt naþionale".

            Cînd ºi-a pus problema "filosofiei româneºti", Lucian Blaga(1895-1961) a tranºat problema "coloritului naþional" accentuînd asupra gîndirii personale, laturã pe care o accentua ºi filosoful Nae Ionescu(1890-1940). "O idee este româneascã dacã este originalã, -scria Lucian Blaga-, dacã e gînditã întîia oarã de un român (...).Un autor cu adevãrat creator este etnic prin structura sa, nu trebuie sã urmãreascã acest lucru"(v. L. Blaga în rev "Saeculum", anul I, ian-febr. 1943, p.2).

            Cam acelaºi lucru îl gîndise ºi Vulcãnescu atunci cînd îi atrãgea atenþia lui Mihail Polihroniade(1906-1939) cã "ridicarea la rangul de universalitate" a creaþiilor culturale româneºti în cazul lui Noica -ºi al dr-lui N. Roºu(n.1903)- s-ar datora atît "universalismului de metodã", adicã rezolvãrii problemelor cu instrumente de lucru adecvate ritmului culturii europene, cît ºi orientãrii "voit legatã de împrejurãri istorice ºi locale". În schimb, la Mircea Eliade(1907-1986) ºi la Emil Cioran "coloritul naþional" ar reieºi din "înrãdãcinarea în mediu românesc" a conºtiinþelor acestor scriitori, iar "universalismul" din faptul cã cei doi au darul de a propune rezolvãri autentice (personale) pentru probleme universale(v. nr. 1-2/1996 al rev. "Manuscriptum", p. 201).

            Din rîndurile trimise de Constantin Noica lui Mircea Vulcãnescu prin scrisoarea din 1944 menþionatã deja, o sã mai desprindem urmãtoarea frazã de uºoarã tentã confesivã: "simt bine cã ne legãm mai trainic unii de alþii, purtaþi cu toþii de aceastã eternitate româneascã, în care trebuie ºi eu sã cred, pînã la urmã". Ne-am oprit la ea întrucît, printre manuscrisele rãmase dupã moartea lui Mircea Vulcãnescu se gãsesc douã pagini (publicate în numãrul 1-2/1996 al revistei "Manuscriptum", p. 192) în care M. Vulcãnescu pare a se revolta tocmai împotriva acestei atitudini de "impunere" a ceva ce "trebuie" sã fie "crezut", atitudine care reiese tocmai din rîndurile mai sus citate ale scrisorii lui Noica.

            Iatã ce consemneazã în acest sens Mircea Vulcãnescu: "eu nu am nevoie sã cred în neamul meu. Eu ºtiu (...), sunt (...), în adevãrul lui. Dacã eºti în acest adevãr, dacã eºti cum se cade sã fii, atunci fapta nu poate avea alt sens decît sã împiedici irosirea a ceea ce este ºi, prin faptul cã este, are preþ"(7). Încã ºi mai pregnant, Sextil Puºcariu(1877-1948) lãmurea aceste lucruri printr-o formulare de valenþe aforistice: "dacã civilizaþia poate fi împrumutatã, cultura nu e marfã de import". Tot el observase cã "veacul al XIX-lea se caracterizeazã la noi printr-o imitaþie servilã a Apusului. Afinitãþi de rasã ne-au ajutat sã ne însuºim în mare parte civilizaþia europeanã. De ceea ce avem nevoie acuma, cînd întregul popor românesc a ajuns în sfîrºit sã se poatã dezvolta în deplinã libertate, este mai degrabã o emancipare de sub tutela strãinãtãþii, cãreia gîndirea noastrã i-a fost prea mult tributarã ºi al cãrui prestigiu exagerat ameninþã sã ne înãbuºe originalitatea noastrã etnicã"(8). La pãreri similare a ajuns -pe cont propriu- ºi filosoful D. D. Roºca. El credea cã "naþiunea este vehicol ºi cadru potrivit ºi durabil pentru viaþa spiritului, pentru culturã"(9).

            Dacã aceste lucruri sunt de la sine înþelese chiar ºi pentru dl Zigu Ornea, de ce atîta supãrare la acest critic pe "coloritul naþional"? Doar singur noteazã cã  "de vreme ce existã zone specific etnice atît de cuprinzãtoare, precum moravurile, arta, literatura, e necesar efortul de a le surprinde ºi a le înfãþiºa". Cum cronicarul ediþiilor prezentate în revista "România literarã"  are diplomã de filosof, ºi cum de undeva o fi aflat ºi el despre divorþul dintre Kant ºi metafizicã, pomenindu-l în recenzia sa pe Kant,  a crezut cã l-a apucat pe Dumnezeu de picior. Altã explicaþie nu este. Cãci dl Z. Ornea s-a pripit sã-l menþioneze pe Kant într-o neinspiratã raportare a lui Mircea Vulcãnescu la poziþiile "filosofiei criticiste kantiene". Ceea ce, trebuie sã recunoaºtem, este o gogomãnie.

            Întîi ºi-ntîi, fiindcã simpla ordonare a unei expuneri dupã "tabela categoriilor kantiene" nu face pe nimeni "kantian", cu atît mai mult cu cît însuºi Kant ºi-a ordonat categoriile pornind de la înºiruirea acestora de cãtre Aristotel.

            Apoi pentru cã, la modul cel mai general, orice raportare la poziþiile idealismului critic transcendental(formulare avînd acelaºi înþeles cu cel de filosofie criticistã kantianã), pentru a nu fi doar vorbã în vînt, ar mai cere de îndeplinit ceva condiþii pe care însã nu are rost sã le amintim aici. Foarte pe scurt, kantianismul reprezintã un fel de "diluare a realitãþii", dupã cum nota filosoful Vasile Bãncilã(10) cu acea economie a exprimãrii, atît de caracteristicã unui adevãrat filosof.

            Departe de premizele prin care Immanuel Kant, aflat pe poziþiile unui soi special de "idealism", considera "realitatea" în maxima ei diluþie, Mircea Vulcãnescu, dãruit cu un excepþional simþ metafizic, înfãþiºeazã tocmai contururile unei realitãþi trãite ºi exprimate în vorbire, trasînd "dimensiunile" unei gîndiri metafizice de facturã realistã.

            Or, din perspectiva "filosofiei criticiste kantiene" însãºi gîndirea metafizicã este tot ce poate fi mai neindicat. Pentru cã metafizica depãºeºte limitele îngãduite (de Kant) pentru cugetarea omeneascã. În opinia filosofului din Koenigsberg, gîndirea intratã pe domeniul metafizicii greºeºte în însãºi pretenþia sa de a-ºi desfãºura întreg arsenalul în zona intuiþiilor intelectuale, adicã în zona unor "obiecte" la care simþurile obiºnuite nu au nici un acces ºi la care nu ajunge decît "simþul transcendentului în înþeles larg" (11).

            Dar cauza pentru care Immanuel Kant pleda pentru "abstinenþa metafizicã"(12) nu trebuie cãutatã pe unde se strãduieºte dl Ornea sã o gãseascã. Fiindcã este de tot hazul sã afirmi cã "filosofia criticistã kantianã" ar vedea "în conceptul de metafizicã naþionalã o contradicþie in adjecto", cum se exprimã criticul  Z. Ornea, fãrã sã ºtie nici el ce înºirã atunci cînd compileazã idei filosofice de ici ºi de colea.

 

NOTE

            1. v. scrisoarea pe care C-tin Noica i-o trimite lui Mircea Vulcãnescu pe data de 31 mai 1944, publicatã în rev. "Manuscriptum", numãr special Mircea Vulcãnescu, nr. 1-2/1996,  p. 293.

            2. Existã patru cãrþi cu acest titlu, preferat de dl Marin Diaconu, îngrijitorul lor: trei volume purtînd acest titlu global au fost publicate de Ed. Eminescu într-o primã ediþie în 1992 ºi o a doua în 1996. A patra carte cu acest titlu este apãrutã la Editura Fundaþiei Culturale Române în 1991.

            3. v. Mircea Vulcãnescu, Dimensiunea româneascã a existenþei, Editura Fundaþiei Culturale Române, Bucureºti, 1991.

            4. v. cele scrise de Emil Cioran lui Mircea Vulcãnescu pe 3 mai 1944, publicate în rev. "Manuscriptum", numãr special Mircea Vulcãnescu, nr. 1-2/1996,  p. 266.

            5. v. rîndurile pe care C-tin Noica i le-a scris lui Mircea Vulcãnescu pe 16 aprilie 1946, publicate în rev. "Manuscriptum", numãr special Mircea Vulcãnescu, nr. 1-2/1996,  p. 294-295.

            6.v. D.D. Roºca, Etica intelectualã, 1943, p. 15.

            7. La simpozionul pe tema Exilului românesc (Paris 20-23 mai 1994), organizat ºi sponsorizat de Aurel Rãuþã(1912-1995), fost profesor de filologie romanicã la Universitatea din Salamanca, ªtefan Fay a citit un text despre Mircea Vulcãnescu.  În comunicarea sa el scrisese cã vorbele cu care filosoful ºi sociologul Mircea Vulcãnescu ºi-a încheiat -în octombrie 1946- cea dintîi apãrare la Procesul pe nedrept intentat sunt "pentru noi, greu de închipuit"(v. rev. "Manuscripum", nr. 1-2/1996, p. 189). Ele însã, privite în contextul mai amplu al poziþiei filosofice vulcãnesciene, îi reflectã un gînd þinînd de stratul esenþelor -ºi de aceea de nealterat, chiar în condiþiile în care vorbele sale au fost rostite. Iatã fraza lui Vulcãnescu: "Tu, Baciule din Bîrsana Maramureºului, tu, al cãrui chip mi-a stat în faþã, pe masa de lucru cît am fost Secretar de Stat, ºi pe care te-am cercetat în gînd, întotdeauna...þie, Baciule, îþi dau astãzi, aici, mai presus chiar de aceastã Curte, socotealã..."(v. Mircea Vulcãnescu, Ultimul cuvânt ºi alte texte. Ediþie îngrijitã, Cîteva lãmuriri ºi o Desfãºurare cronologicã de Mãriuca Vulcãnescu, Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p. 102).       

            8. v. Sextil Puºcariu, Civilizaþie ºi culturã, conferinþã þinutã la Radio pe 26 ian. 1935, p.7.

            9. v. D.D. Roºca, Temeiuri filosofice ale ideii naþionale, conferinþã cititã la Radio în ianuarie 1943.

            10. v. Vasile Bãncilã, Vasile Pârvan, p.18.

            11. v. Vasile Bãncilã, Erocraþie ºi pedagogie, Buzãu, 1937, p.6. Studiul a mai fost publicat în volumul: Omagiu Constantin Chiricuþã, Cartea Româneascã, Bucureºti, 1937 ºi, dupã dec. 1989 a fost inclus în volumul: Vasile Bãncilã, Filosofia vîrstelor, prefaþat ºi îngrijit de Ileana Bãncilã(1925-1996),  Ed. Anastasia, Bucureºti, 1997, p.176-189.

            12. v. Lucian Blaga, Kant ºi metafizica, în rev. "Saeculum", ian.-febr. 1944.

<< La prima pagina