JURNAL FILOZOFIC

Mi-a disparut o pagina din acest jurnal. Ce spusesem acolo ? Era poate ceva adanc, ceva hotarator. Ma cuprinde deodata nelinistea sa ma stiu strain de mine, de ce am mai bun in mine, si inteleg vorba ciudata a lui Augustin : e in noi ceva mai adanc decat noi insine.

Visez o scoala in care sa nu se predea, la drept vorbind, nimic. Sa traiesti linistit si cuviincios, intr-o margine de cetate, iar oamenii tineri, cativa oameni tineri ai lumii, sa vina acolo spre a se elibera de tirania profesoratului. Caci totul si toti le dau lectii. Totul trebuie invatat din afara si pe dinafara, iar singurul lucru care le e ingaduit din cand in cand e sa puna intrebari. Dar nu vedeti ca au si ei de spus ceva, de marturisit ceva ? Si nu vedeti ca noi nu avem intotdeauna ce sa le spunem ? Suntem doar mijlocitori intre ei si ei insisi. (Dar nici asta nu trebuie sa le fie spus.)

Gandul Scolii, al celei unde sa nu se predea nimic, ma obsedeaza. Stari de spirit, asta trebuie dat altora ; nu continuturi, nu sfaturi, nu invataturi. De aceea nici nu trebuie lectii. Chiar unui om care te intreaba, nu ai nevoie sa-i dai "lectii". O carte pe care o scoti din biblioteca, un Preludiu de Bach pe care-l pui seara, in liniste, sau un exemplu de seninatate intelectuala sunt mult mai educative decat o lectie. Oamenii aceia tineri vad ca vrei sa incorporezi o idee si incep sa incorporeze si ei una. (Poate "gandul unic", de care vorbea Parvan.)

Cred ca scoala asta trebuie facuta.

Daca iubiti muzica - pierderile, curgerile, cresterile ; daca va plac geometria si rigoarea, fara sa vi se impietreasca inima si mintea ; daca aveti un dram de nebunie si un munte de masura - veti intalni, candva, filozofia.

Ieri am cautat local pentru Scoala : o casa in marginea orasului, pentru mine si un prieten, doi. La un chiosc langa bariera, ma interesez de iesirea spre padurea Stefanesti. "Pe cine cautati acolo ?", ma intreaba, cu chef de vorba, omul.

Tresar o clipa. In fond ma cautam pe mine. Ma duceam acolo sa intalnesc aceasta aparitie ciudata care esti tu insuti, proiectat in viitor. Dar n-am curajul sa practic filozofia cu tutungiul. Ii vorbesc doar despre un fel de profesor care sta acolo fara elevi, intr-o scoala in care nu se preda, la drept vorbind, nimic. "N-ai auzit de el ?", intreb eu. "Ba da, mi se pare c-am auzit. E unul..."

Omul stia. Eu nu stiam inca, dar el stia - tot ce era de stiut pentru ceilalti.

Ne raspunde Altcineva. Ne raspunde, la tot ce intrebam si nu intrebam, Altcineva.

O scoala in care profesorul nu invata si el e o absurditate. Cred ca am gasit un moto pentru Scoala mea. E vorba aceasta extraordinara a lui Léon Bloy : Nu se stie cine da si cine primeste.

Platon - spunea lumea - si-a pierdut timpul pe langa tiranii Siciliei, incercand zadarnic sa intemeieze o carmuire dupa principiile filozofiei. Ca si cum un filozof tine neaparat sa reuseasca ! Tine sa invete.

Cartea pe care astepti s-o scrii. Sa fii sub stapanirea unui singur lucru, a unui singur sens. Sa faci toate celelalte gesturi ale vietii, dar ele sa nu fie altceva... Asa trebuie sa fie cand esti indragostit.

"Scoala e buna", spunea Nae Ionescu, "cu conditia sa n-o iei in serios."

Dat fiind ca vorbesc destul de liber despre Scoala, un prieten, om al legii, a venit sa ma intrebe ingrijorat : "Dar are autorizatie de functionare scoala d-tale ?" Am ramas pe ganduri. Nu stiam ca te poti imprieteni cu oamenii decat trecand prin camera 7, scara a II-a B, a tribunalului. De n-as uita vreun timbru.

Ce stupid : stai in cancelarie zece minute, iti compui o masca, intri in sala de curs, tii prelegerea si te intorci. Asa se prapadesc adevarurile : cand nu se mai rostesc la intamplare.

Increderea intr-un om, de pilda intr-un om care carmuieste, e un act de dragoste. Spiritele democratice vor acte de ratiune. Intr-o daruire (ma incred in cineva), intr-un angajament fata de comunitate, ei vor acte de judecata si calcul. Prefera casatoriei prin dragoste pe cea prin ratiune.

Sunt si eu convins ca, in majoritatea lor, reusesc mai bine casatoriile din calcul. Dar nu ma pot impiedica sa pledez pentru cele din dragoste.

Academia e scoala lui Platon. Liceul e al lui Aristotel. Perfect. Filozofie de tip inalt de o parte, filozofie de gimnaziu, de alta. Istoria e dreapta.

De altfel e si cea mai frumoasa declaratie de dragoste : "Simt ca te pot parasi. Te iubesc atat de mult, incat s-a implinit ceva in mine - si acum te pot parasi."

Ce nu stiu pedagogii si stie bunul-simt romanesc : "Nu da povata celui ce nu ti-o cere, caci nu te asculta."

Inseteaza-l intai. Pune-l in situatia de a ti-o cere. Si pe urma spune-i - daca ai de spus ceva.

Nevinovatia e o chestiune de vocabular. Trebuie sa eviti a numi raul. Omul bun nu vede raul pentru ca refuza sa-i invete numele, sa-l individualizeze, sa-l stie. Exista raul si in el ; dar intra, nu stiu cum, in alta compozitie.

"Banii fac multumire, multumirea face bucurie, bucuria aduce saracie si saracia face minte." Toate sunt in toate.

Exista o intelepciune in a nu iubi nimic ; dar exista mai ales aceea de a iubi si una si alta ; de a iubi alternativa. Orice s-ar intampla intr-o anumita situatie, e bine. Dubleaza-ti dorintele - nu ti le stinge - si vei fi fericit.

Sunt convins ca voi gasi, la Scoala, pe cineva citind un curs ; venit acolo, fiindca e liniste si fiindca poate citi, netulburat, un curs. Il voi ruga, cu blandete - sa vina mai tarziu.

Cine stie daca tulburatorul "sa-ti iubesti vrajmasul", din crestinism, n-are si un substrat epistemologic.

JURNAL DE IDEI

Autoritate (augeo) are cel care te sporeste, te adevereste, ca mama pe copil, profesorul pe elev, sufletul - corpul.

Nu exista bucurie adevarata daca nu e si a altora. Daca nu-ti spun ceilalti : "fiecare simte ca se mareste familia sa", dragostea ta a fost oarba. - Un criteriu.

Te strang in brate. De ce te strang ? - Vreau sa fiu una cu prietenul. Una cu trupul lui, cum vreau sa fim una prin gandul meu sau al lui. Tot ce facem e o tentativa de reintregire.

Te iau in brate : mersul meu sa fie mersul tau. Iti cant ceva. Cantecul meu sa fie vibratia ta. Scriu o carte : emotia mea in idee sa fie a ta. Vreau sa sporesc prin tine. Tot ce ma sporeste e adevarat.

In fizica nu conteaza miscarea, nu viteza, ci (ca la Galilei) acceleratia. La fel si dincoace : daca poti accelera destinul cuiva.

Sa nu te bati cu un dusman de proasta calitate.

Ceea ce nu facem repede, nu facem.

Iti e dusman cine te fixeaza intr-o singura intruchipare ; fie ca o face din ura sau din dragoste.

Performanta Eminescu. Performanta Eliade. Si nu au avut nevoie de scoli.

Oamenii acestia, care stiu atat de bine sa dea raspunsuri, adica sa treaca examenele, dar nu stiu sa puna intrebari. Cultura inseamna ultimul lucru ; si totusi, nu fara primul.

... Dar cioburi de cer mai sunt printre noi si cu ele ne gandim uneori ca am putea da cate un raspuns lumii.

Cum se face ca Biblia sacralizeaza prin traducere orice limba ? Ea singura ?...

Orice traducere aci e la inaltimea originalului.

Daca ai sti ca lumea se sfarseste poimaine, ce ai face maine ? (As asculta pe Bach, mi-a raspuns cineva.)

"Cunoaste si fa ce vrei."

Toata lumea se straduie sa aiba un bun context (bani, casa, asezare in societate). Dar care le e textul ?

Ce bucurie ca viata n-are sens. Pot sa-i dau eu unul...

E destul sa te uiti la ceilalti, cum s-a spus de atatea ori, ca sa poti regasi increderea in tine.

Trebuie sa te preferi, permanent, iar acum la propriu : sa nu mai citesti cartile altora, cat sa le scrii pe ale tale. Si totusi ce mult e din gandul tau intr-unele carti ale altora. Singurul drept de a te prefera : ca nu sunt acolo si cele negandite inca de tine.

Ma cauta un tanar care nu ma intreaba nimic si nu raspunde aproape nimic. Poate ca asa am comunicat cel mai bine.

Imi amintesc ca i-am spus lui Cioran, pe care l-am urmarit cu frateasca ingrijorare toata viata : "Faptul ca nu ti-ai pus capat zilelor, dupa ce timp de patruzeci de ani te-ai tanguit pentru nefericirea de-a te fi nascut, ma asigura ca viata e totusi buna." El m-a tras deoparte si mi-a raspuns : "Ma, sa n-o spui nimanui, dar imi place viata !"

O intalnire cu neantul... Esti ceea ce isi pastreaza pretul atunci.

Am regasit in chip miraculos scrisoarea din '57 catre Cioran, o scrisoare de care aproape ca si uitasem. Imi amintesc ca o trimisesem lui Cioran atunci ca s-o publice in NRF ca raspuns la a sa - sperand ca o va traduce el, cu extraordinara sa franceza - dar mi-a scris ca n-o publica, spre a nu-mi face rau. Incheia scrisoarea spunand : je te dis une chose : tu es quelqu'un. Imi amintesc ca mi-a facut placere ; dar in 1972, cand l-am revazut, am uitat sa-l intreb daca mai are scrisoarea. O recitesc acum, imi amintesc de tot ce investisem sufleteste in ea, de tot ce s-a intamplat din cauza ei, de tot ce a urmat - si-mi spun : du-te dracului de viata, ca frumoasa mai esti !

Si-mi spun : ce salbatica e viata ; ce salbatic de frumoasa !

Ii vad tristi : "E vreme urata afara ; totul e urat", spun ei, fara sa stie ca e vreme urata in ei insisi. Cine nu a gasit prilejul in sine nu gaseste nici in jurul sau marile prilejuri...