Localizează īn dreapta   >> şi click pe el.

Valori Umane

de Dorel Jurcovan

Articolul poate fi copiat pentru a fi publicat

Valorile umane sunt probabil elementul ce m-a impresionat cel mai tare in Portland.  Cīnd eram copil mă duceam īntr-un sat de la poalele Munţilor Făgăraş şi toată lumea te saluta.  Cīnd am fost īn Norvegia īn 1990 am īntīlnit oameni minunaţi.  Portland se īncadrează pentru mine īn aceeaşi oază de frumuseţe spirituală umană.

E şi la noi la fel?  După o lună de stat in Portland, la intoarcerea īn Timişoara evident am povestit la multă lume cum e īn Portland.  Unele din poveştile mele au trezit interes amestecat aproape cu neīncredere, cu comentarii de genul: “am auzit de aşa ceva” sau “mi-a povestit mie cineva despre asta”.  Ce anume a părut neobişnuit?  O să povestesc cīteva din īntīmplările prin care am trecut şi poate īmi spuneţi dacă face parte din experienţa dv. zilnică.

In Portland zīmbetul e prezent peste tot, in magazine, pe holul cladirilor, īn lift.  Zīmbetul e īntotdeauna urmat de īntrebarea standard “Ce mai faci?”.  Dacă pe stradă şi se īncrucişează ochii cu o persoană necunoscută, foarte probabil ca īţi zīmbeşte şi dacă eşti mai aproape eşti imediat īntrebat ce mai faci.

In Portland pietonul e regele străzii.  Dacă la colţ de stradă te indrepţi de pe trotuar spre carosabil maşinile īngheaţă aşteptīnd ca tu să treci.  Şi aici e vorba nu numai de maşinile care sunt imediat pe partea ta, dar şi de cele care vin din sens opus; īngheaţă literalmente īnainte de a intra in intersecţie, pentru a lăsa loc liber să treacă pentru maşinile care vin perpendicular pe sensul lor de mers.  Şi au grijă inclusiv sa nu cumva ca o parte din maşină să fie pe zebră.  In prima zi de Portland am pus piciorul pe zebră cīnd deja o maşină ajunsese deja la jumătatea ei; evident a īngheţat acolo unde era.  Mie mi s-a părut nepoliticos să trec, am zis, hai să-l las să treacă, şi i-am făcut semn cu mīna să treacă el primul.  La care şoferul a băgat īn marşarier, a scos maşina total de pe zebră şi a aşteptat răbdător pīnă am ajuns pe trotuarul celălalt.  Ce e īntradevăr nepoliticos e să te opreşti pe zebră şi să stai de poveşti cu cineva, blochezi circulaţia.  Odată fără să-mi dau seama, am făcut asta pentru cīteva secunde; mirarea mea e că nimeni nu m-a claxonat, nu m-a īnjurat, nu mi-a arătat degetul, n-a demarat īn trombă pe līngă mine călcīndu-mă pe bombeuri şi ştergīndu-şi maşina razant cu hainele mele, nici măcar un semn mititel de nemulţumire.

Să vă spun o mică povestioară.  Intr-una din zile mă īntorceam spre casă cu soţia mea.  Am trecut pe līngă un restaurant, cu mese pe trotuar.  La o masă erau doi inşi foarte veseli.  Unul din ei imi spune “Văd că aţi făcut cumpărături.  Staţi pe aici?”.  “Nu”, i-am răspuns, „suntem din Romania”.  La care cei doi, David si Mathew, au fost foarte doritori să afle mai multe despre noi, nu īn fiecare zi se īntīlnesc cu cineva din Romania.  Noi de cam grăbeam, dar am zis să stăm cīteva minute cu ei.  Cei doi aveau un business şi tocmai sărbătoreau deschiderea unei noi filiale.  Ne-au invitat la masă, au comandat cel mai bun vin italienesc şi au vrut să ne cumpere şi de mīncare, dar am refuzat, ne grăbeam.  Si de fapt am stat mult mai mult cu ei decīt ne-am planificat, şi ne-am despărţit parcă am fost prieteni de-o viaţă.

Si īn fine o ultimă poveste.  Acum 9 ani am ajuns prima oară īn Portland, urmīnd să iau un autobuz pentru un alt oraş din Oregon.  Din păcate formalităţile vamale au durat mai mult decīt mă aşteptam şi am descoperit că mai am doar 10 minute pīnă la autobuz.  Am fugit spre staţia de autobuz, dar din cauza unor lucrări la aeroport trebuia să iau o mini-navetă pīnă la autobuzul meu.  Mini-naveta a venit imediat, m-am suit īn ea şi m-am trezit că ne indepărtăm foarte mult de aeroport.  Am īntrebat pe şofer, mai e mult pīnă la staţia de autobuze, şi, ca īn bancul cu ardelenii mi-a răspuns „No, amu chiar că’i mult”, adică eu m-am suit intr-o mini-navetă greşită şi noi ne-am cam depărtat de destinaţia mea.  Naveta ducea lumea intr-o parcare uriaşă īn care calatorii veniţi cu avionul īşi recuperau maşinile.  Eu mă īmpăcasem cu soarta, dar nu şi ceilalţi din navetă.  Călătorii au făcut un comitet de criză adhoc, fiecare dīndu-şi cu părerea cum să mă ajute.  Soferul a pus mīna pe radio telefon, a vorbit cu dispeceratul de autobuze, spunindu-le să amīne cīt mai mult plecarea  autobuzului meu.  La prima oprire, unul dintre călători mi-a zis, “vino cu mine, te duc eu”.  Am aruncat cele doua bagaje grele ale mele īn maşina lui şi m-a dus pīnă la staţia de autobuz ca nebunu (atunci nu ştiam ce favoare īmi făcea cineva dintr-o societate care nu calcă legea circulaţiei).  Cīnd am ajuns la staţia de autobuz, amicul meu a strigat la mine “fugi şi spune-le că ai venit“.  Eu am avut o uşoară ezitare, mi-e ruşine s-o spun, adică cum, las aşa bagajele cu cineva pe care l-am văzut prima oară?  Dar am fugit totuşi cīt am putut de tare spre autobuz, iar şoferul acestuia, şi călătorii ce stăteau la aer afară m-au īntīmpinat cu zīmbete şi cu īncurajări că am reuşit să vin, toată lumea mă simpatiza.  Şi in timp ce eu căutam să-mi recapăt respiraţia, īl văd pe şoferul meu voluntar fugind spre mine, clătinīndu-se sub greutatea celor două geamantane ale mele.  Stiu că atunci mi s-a făcut īntradevăr ruşine, cum am putut eu să am măcar o umbră de gīnd ca ar fi putut să dispară cu bagajele mele?  Pīnă īn ziua de azi regret foarte tare că nu i-am cerut numele şi adresa binefăcătorului meu, să pot să īi mulţumesc.

Am auzit comentarii, sigur, americanii sunt politicoşi pentru că societatea funcţionează bine şi fiecare are mai puţine probleme.  Relaţia cauză-efect s-ar putea să fie exact invers.  Te duci la banca sau la un serviciu public şi zīmbeşti funcţionarei.  Cīnd discuţi cu ea te gindeşti şi la problemele celui din faţa ta, la munca plictisitoare pe care o face, la cīt de aglomerată e şi că nu poate să īţi răspundă imediat la tot ce ai tu de rezolvat.  In schimb, primeşti un serviciu de o calitate mult ridicată.  La servici şefa īţi zīmbeşte, te laudă cīnd faci ceva bun, te īnţelege cīnd ai greutăţi, şi atunci tu, in schimb, faci tot ce e omeneşte posibil ca să-ţi faci lucrul cīt mai bine.  De fapt pentru că oamenii sunt politicoşi şi amabili societatea funcţionează bine şi nu pentru că societatea funcţionează bine lumea e politicoasă.

Dorel Jurcovan

July 10, 2007

Hosted by www.Geocities.ws

1