• Acasă
• Proiect
  • Obiective
  • Istorie
  • Timisoara
  • Portland
  • Persoane
  • Parcul Rozelor
  • Articole
  • Valori Umane
• Camera de Comerţ
  • Scop
  • Afaceri importante
• Forum
• Contact

Valori Umane

de Dorel Jurcovan

Articolul poate fi copiat pentru a fi publicat

Valorile umane sunt probabil elementul ce m-a impresionat cel mai tare in Portland.  Cînd eram copil mă duceam într-un sat de la poalele Munţilor Făgăraş şi toată lumea te saluta.  Cînd am fost în Norvegia în 1990 am întîlnit oameni minunaţi.  Portland se încadrează pentru mine în aceeaşi oază de frumuseţe spirituală umană.

E şi la noi la fel?  După o lună de stat in Portland, la intoarcerea în Timişoara evident am povestit la multă lume cum e în Portland.  Unele din poveştile mele au trezit interes amestecat aproape cu neîncredere, cu comentarii de genul: “am auzit de aşa ceva” sau “mi-a povestit mie cineva despre asta”.  Ce anume a părut neobişnuit?  O să povestesc cîteva din întîmplările prin care am trecut şi poate îmi spuneţi dacă face parte din experienţa dv. zilnică.

In Portland zîmbetul e prezent peste tot, in magazine, pe holul cladirilor, în lift.  Zîmbetul e întotdeauna urmat de întrebarea standard “Ce mai faci?”.  Dacă pe stradă şi se încrucişează ochii cu o persoană necunoscută, foarte probabil ca îţi zîmbeşte şi dacă eşti mai aproape eşti imediat întrebat ce mai faci.

In Portland pietonul e regele străzii.  Dacă la colţ de stradă te indrepţi de pe trotuar spre carosabil maşinile îngheaţă aşteptînd ca tu să treci.  Şi aici e vorba nu numai de maşinile care sunt imediat pe partea ta, dar şi de cele care vin din sens opus; îngheaţă literalmente înainte de a intra in intersecţie, pentru a lăsa loc liber să treacă pentru maşinile care vin perpendicular pe sensul lor de mers.  Şi au grijă inclusiv sa nu cumva ca o parte din maşină să fie pe zebră.  In prima zi de Portland am pus piciorul pe zebră cînd deja o maşină ajunsese deja la jumătatea ei; evident a îngheţat acolo unde era.  Mie mi s-a părut nepoliticos să trec, am zis, hai să-l las să treacă, şi i-am făcut semn cu mîna să treacă el primul.  La care şoferul a băgat în marşarier, a scos maşina total de pe zebră şi a aşteptat răbdător pînă am ajuns pe trotuarul celălalt.  Ce e întradevăr nepoliticos e să te opreşti pe zebră şi să stai de poveşti cu cineva, blochezi circulaţia.  Odată fără să-mi dau seama, am făcut asta pentru cîteva secunde; mirarea mea e că nimeni nu m-a claxonat, nu m-a înjurat, nu mi-a arătat degetul, n-a demarat în trombă pe lîngă mine călcîndu-mă pe bombeuri şi ştergîndu-şi maşina razant cu hainele mele, nici măcar un semn mititel de nemulţumire.

Să vă spun o mică povestioară.  Intr-una din zile mă întorceam spre casă cu soţia mea.  Am trecut pe lîngă un restaurant, cu mese pe trotuar.  La o masă erau doi inşi foarte veseli.  Unul din ei imi spune “Văd că aţi făcut cumpărături.  Staţi pe aici?”.  “Nu”, i-am răspuns, „suntem din Romania”.  La care cei doi, David si Mathew, au fost foarte doritori să afle mai multe despre noi, nu în fiecare zi se întîlnesc cu cineva din Romania.  Noi de cam grăbeam, dar am zis să stăm cîteva minute cu ei.  Cei doi aveau un business şi tocmai sărbătoreau deschiderea unei noi filiale.  Ne-au invitat la masă, au comandat cel mai bun vin italienesc şi au vrut să ne cumpere şi de mîncare, dar am refuzat, ne grăbeam.  Si de fapt am stat mult mai mult cu ei decît ne-am planificat, şi ne-am despărţit parcă am fost prieteni de-o viaţă.

Si în fine o ultimă poveste.  Acum 9 ani am ajuns prima oară în Portland, urmînd să iau un autobuz pentru un alt oraş din Oregon.  Din păcate formalităţile vamale au durat mai mult decît mă aşteptam şi am descoperit că mai am doar 10 minute pînă la autobuz.  Am fugit spre staţia de autobuz, dar din cauza unor lucrări la aeroport trebuia să iau o mini-navetă pînă la autobuzul meu.  Mini-naveta a venit imediat, m-am suit în ea şi m-am trezit că ne indepărtăm foarte mult de aeroport.  Am întrebat pe şofer, mai e mult pînă la staţia de autobuze, şi, ca în bancul cu ardelenii mi-a răspuns „No, amu chiar că’i mult”, adică eu m-am suit intr-o mini-navetă greşită şi noi ne-am cam depărtat de destinaţia mea.  Naveta ducea lumea intr-o parcare uriaşă în care calatorii veniţi cu avionul îşi recuperau maşinile.  Eu mă împăcasem cu soarta, dar nu şi ceilalţi din navetă.  Călătorii au făcut un comitet de criză adhoc, fiecare dîndu-şi cu părerea cum să mă ajute.  Soferul a pus mîna pe radio telefon, a vorbit cu dispeceratul de autobuze, spunindu-le să amîne cît mai mult plecarea  autobuzului meu.  La prima oprire, unul dintre călători mi-a zis, “vino cu mine, te duc eu”.  Am aruncat cele doua bagaje grele ale mele în maşina lui şi m-a dus pînă la staţia de autobuz ca nebunu (atunci nu ştiam ce favoare îmi făcea cineva dintr-o societate care nu calcă legea circulaţiei).  Cînd am ajuns la staţia de autobuz, amicul meu a strigat la mine “fugi şi spune-le că ai venit“.  Eu am avut o uşoară ezitare, mi-e ruşine s-o spun, adică cum, las aşa bagajele cu cineva pe care l-am văzut prima oară?  Dar am fugit totuşi cît am putut de tare spre autobuz, iar şoferul acestuia, şi călătorii ce stăteau la aer afară m-au întîmpinat cu zîmbete şi cu încurajări că am reuşit să vin, toată lumea mă simpatiza.  Şi in timp ce eu căutam să-mi recapăt respiraţia, îl văd pe şoferul meu voluntar fugind spre mine, clătinîndu-se sub greutatea celor două geamantane ale mele.  Stiu că atunci mi s-a făcut întradevăr ruşine, cum am putut eu să am măcar o umbră de gînd ca ar fi putut să dispară cu bagajele mele?  Pînă în ziua de azi regret foarte tare că nu i-am cerut numele şi adresa binefăcătorului meu, să pot să îi mulţumesc.

Am auzit comentarii, sigur, americanii sunt politicoşi pentru că societatea funcţionează bine şi fiecare are mai puţine probleme.  Relaţia cauză-efect s-ar putea să fie exact invers.  Te duci la banca sau la un serviciu public şi zîmbeşti funcţionarei.  Cînd discuţi cu ea te gindeşti şi la problemele celui din faţa ta, la munca plictisitoare pe care o face, la cît de aglomerată e şi că nu poate să îţi răspundă imediat la tot ce ai tu de rezolvat.  In schimb, primeşti un serviciu de o calitate mult ridicată.  La servici şefa îţi zîmbeşte, te laudă cînd faci ceva bun, te înţelege cînd ai greutăţi, şi atunci tu, in schimb, faci tot ce e omeneşte posibil ca să-ţi faci lucrul cît mai bine.  De fapt pentru că oamenii sunt politicoşi şi amabili societatea funcţionează bine şi nu pentru că societatea funcţionează bine lumea e politicoasă.

Dorel Jurcovan

July 10, 2007