Prietenia...


Caracterul


Caracterul unei persoane, căci la asta mă refer,  nu trebuie neapărat ca cineva să-l îmbunătăţească. Oricât ai încerca să te schimbi n-ai să reuşeşti până nu vei ajunge să te cunoşti pe tine însuţi.
Ca să ne putem schimba este necesar să ne întrebăm pe noi înşine, când greşim,  de exemplu :când minţim ,  de ce o facem. În momentul în care coborâm în profunzime,  în interiorul nostru să vedem care-i motivul care stă la baza comportării noastre,  survine o schimbare. Depinde acum de fiecare dacă accepta schimbarea sau încearcă s-o evite. Dar dacă , cel care şi-a pus întrebarea, acceptă schimbarea,  şi începe să vadă clar căci ceea ce greşea cu o asemenea uşurinţă de fapt nu i se potriveşte absolut deloc,  stare care-i provoacă un gol în stomac, o stare proastă,  anormală , se va schimba ca persoană. Deci este nevoie de conştientizare a tot ceea ce facem, dacă ne-am obişnuit să minţim o facem în continuare,  numai că de data asta automat ca şi cum n-ar fi nimic rău în asta.
Când începi să te vezi cât de fals eşti prin comportamentul tău atunci apare senzaţia aia de greaţă,  practic ţi-e greaţă de ceea ce ai devenit , nu de ceea ce eşti,   pentru că tu nu eşti aşa,  tu eşti ca o Rază din Lumină. Tu eşti deosebit dar pe Lumina ta stă o perdea care-ţi ia din strălucirea ta cea adevărată. Cunoscând adevărata ta natură nu mai ai cum să greşeşti în felul acesta. Tu trebuie să te cunoşti pe tine însuţi iar primul pas este să închizi ochii şi să te întrebi:  De ce mint eu acum?? sau De ce mă simt jignit? . În felul ăsta toată energia văzului(ce o foloseşte ochii) se îndreaptă spre interior,  fiindcă acolo se află Sinele dar si falsul Eu(cu care noi ne identificăm). Sunt sigur că fiecare dintre voi a simţit la nivelul stomacului în interior o căldură, senzaţie neplăcută, când altcineva va jignit sau va adus o ofensă adevărată sau nu. Senzaţia aia n-o să dispară cât timp voi o să vă identificaţi cu Eul şi nu cu adevăratul vostru Sine. Asta înseamnă a avea caracter. Noi nu suntem diferiţi unii de alţii. Eul ne desparte. Tot ceea ce este în interiorul nostru este divin, este asemenea lui Dumnezeu, deci fiecare dintre noi trebuie să facă pasul acesta mai devreme sau mai târziu ,cu cât mai repede cu atât mai bine.Vă urez călătorie plăcută în interiorul vostru,  către cunoaşterea Voastră!




Despre mine    Meditatie    Cartea ta   Link util    Spiritual    Home


Hosted by www.Geocities.ws

1