Un criminal de razboi condamnat in lipsa

Opinia publica din Ardealul de Nord si-a pus mari sperante in Tribunalul Poporului din Cluj, instituit anume pentru urmarirea si sanctionarea acelora care au comis, in anii Diktatului “crime de razboi” ori care au organizat, ordonat si savârsit represiuni colective sau individuale cu scop de persecutie politica, nationala, rasiala etc. impotriva populatiei civile (Legea 12/1945). Cei vinovati de savârsirea unor atrocitati, masacre si asasinate, de instaurarea teroarei si degradarea conditiei de om, urmau a fi judecati de Tribunalul Poporului din Cluj, in 1946, si de Curtea de Apel tot din Cluj, intre 1946-1952, considerate in acei ani ca instrumente ale dreptatii, “pentru sanctionarea celor vinovati...” Increderea in eficienta si puterea noului for de judecata ar fi fost generala, daca majoritatea celor dovediti a fi vinovati nu s-ar fi refugiat in Ungaria, de unde, in pofida unor conventii interstatale existente, nu au fost extradati pentru a fi judecati.

“Faptul ca Tribunalul Poporului din Cluj nu a putut aduce in fata instantei numerosi criminali de razboi, judecându-i astfel in contumacie , este o dovada ca justitia româna din acei ani nu si-a putut indeplini cu adevarat menirea, iar dreptatea istorica fata de numerosi martiri români si evrei, cazuti in acei ani de neagra teroare ungara nu s-a putut realiza decât mai mult formal.” 1

Intr-adevar, 72 de criminali de razboi unguri (52 originari din Regatul Ungar si 20 din Transilvania de Nord), condamnati de Tribunalul Poporului din Cluj, au fost judecati in lipsa. O asemenea situatie arata esecul institutiilor noastre juridice postbelice, menite sa clarifice vinovatia, ca fapt si principiu, dar si acel program ungar care a promovat teroarea, crima si genocidul, in intentia de a modifica structura nationala a populatiei din Ardealul de Nord, de a crea o noua stare de dominatie nationala pe plan intern si international.

Imaginatia hungarista a organizat o imensa uzina pentru a se opune constientizarii istoriei reale , cautând s-o inlocuiasca cu o falsa ori verosimila “constiinta”, pentru a statua astfel posibilitatea de a actiona in conditii de constrângere si manipulari – in vederea modificarii, cu orice pret a propriei constiinte nationale.

“Simbolul” Albert Wass a fost nascocit, dupa moartea acestuia, survenita in 1998, pe proiectele unei actiuni dominata de un antiromânism total si absolut.

“Intâmplarea Wass” este a unui instigator la uciderea unor români si evrei, ca si a unui delator, spion, instigator, agent politic secret etc., identificat si mentionat ca atare inca din 1941 de catre Jandarmeria Regala Ungara si nu de Tribunalul Poporului din Cluj, aflat in curs de comunizare in 1946 . Acest caz are o semnificatie bine ticluita in lupta impotriva României si a românitatii, lupta ce se desfasoara si sub privirea noastra, noi fiind considerati a fi vesnicii si ireductibilii dusmani ai hungarismului, acea forta nationala care se opune refacerii unei lumi ce traieste in iluzia reinvierii Ungariei Mari (cu 64 de judete!). Intreaga imagine Wass se alimenteaza din simbolul suprematiei ungare in Transilvania. Un exemplu dintre cele mai izbitoare pentru politica ce se sprijina pe concretizarea aspiratiilor nationalist-sovine, urmarind acceptarea, respectiv instaurarea, cu orice pret, a dominatiei unei natiuni, respectiv a politicienilor acesteia. O asemenea tactica, a concentrarii aspiratiilor intr-o identitate prin exacerbarea sentimentului de stat, apartinând unei “natiuni politice”, cu vocatie de stapân, s-a aflat si la baza nazismului! De ea se foloseste si noul val revizionist al Ungariei si al ungurilor de pretutindeni, inregimentati intr-o Uniune Mondiala creata, inca din 1927, de regentul Miklós Horthy insusi.

Intre aspiratiile – ori telurile? – politice, nationale, sociale ale râvnitei statalitati ungare (inclusiv si cele urmarite de UDMR) privitor la-un-prezent-si-viitor-asa-cum-se-doreste-si-se-vrea, – si transformarea unui instigator ordinar si vulgar in simbol national exista o legatura precisa : ideea de refacere a structurilor de altadata ale societatii si statului ungar, cu sistemul de relatii pe care l-a reprezentat si cu intregul sau ansamblu al proceselor sociale, nationale, economice etc.

Devenit dupa moarte subiect activ si simbol, Albert Wass, conte din Sucutard, emigrant in SUA, tatal unor copii vrednici, se situeaza prin constiinta contemporanilor in strânsa legatura cu urmatoarele imprejurari cuprinse si in:

Hotarârea nr. 1, sedinta publica din 13 martie 1946 a Tribunalului Poporului Cluj (Dos. nr. 1/1946):

“Asupra actiunii penale de fata;

Având in vedere actele si lucrarile de la dosar, probele administrate in cauza, cum si sustinerile si concluziile orale si scrise ale partilor;

Având in vedere ca prin actul de acuzare aratat mai sus au fost aduse in fata completului de judecata al Tribunalului Poporului din Cluj o serie de fapte speciale, intâmplate in 16 localitati din Ardealul de Nord, la date diferite si anume: in comuna Nusfalau, jud. Salaj, in ziua de 8 septembrie 1940; in orasul Zalau in zorii zilei de 9 septembrie 1940; la Muntele Meses in dimineata zilei de 9 septembrie 1940; in comuna Traznea, jud. Salaj, in ziua de 9 septembrie 1940; in orasul Huedin din jud. Cluj, in ziua de 10 septembrie 1940; in comuna Ip, jud. Salaj, in noaptea de 13-14 septembrie 1940, in comuna Cerisa, jud. Salaj in dimineata zilei de 16 septembrie 1940, in comuna Marca, jud. Salaj in ziua de 15 septembrie 1940, in comuna Camau, jud. Salaj, in ziua de 15 septembrie 1940, in comuna Cosnicul de Sus, in ziua de 16 septembrie 1940, in comuna Halmajd in ziua de 16 septembrie 1940, in comuna Nusfalau-Plopis in ziua de 17 septembrie 1940, in comuna Sântion, jud. Bihor in noaptea de 16-17 septembrie 1940; in comuna Sucutard, jud. Somes in ziua de 23 septembrie 1940 si in fine in comuna Muresenii de Câmpie, jud. Cluj, in noaptea de 23-24 septembrie 1940.

Ca se sustine prin actul de acuzare ca aceste infractiuni savârsite la date diferite au o legatura strânsa intre ele, fiind savârsite in executarea aceleeasi hotarâri criminale si deci constituie o singura infractiune, izvorâta din creierul morbid-fascist al conducatorilor Ungariei horthyste, având ca unelte materiale pe acuzatii din boxa si pe acuzatii judecati prin prezentul proces, in contumacie;

Ca autorii morali ai acestor crime odioase sunt in mod nemijlocit conducatorii horthysti care se aflau in aceasta situatie la cedarea Ardealului de Nord prin odiosul Diktat de la Viena, acesti conducatori constituind “creierul” acestor crime – dupa expresia acuzarii – si executantii fiind acuzati contumaci si cei din boxa, iar autorii indirecti si mai departati fiind toti acei care s-au perindat la conducere si au stapânit Ardealul decenii, devastând, intretinând sovinismul, alimentând revizionismul si iredentismul, atâtând antisemitismul pe toate caile si prin toate mijloacele, pentru ca prin aceste diversiuni sa inabuse lupta popoarelor pentru libertate si pentru o viata mai buna;

Ca deci acest proces nu este un proces de rând, ci un proces “sui-generis”, care se face in primul rând unui sistem si unei epoci si numai in al doilea rând uneltelor otravite ale acelui sistem si ale acelei epoci.

Ca astfel privite aceste fapte, este natural ca ele sa fie judecate impreuna.

Având in vedere ca toti acuzatii in actul de acuzare au fost trimisi in judecata Tribunalului Poporului din Cluj pentru fapte cum urmeaza: (...)

19. Acuzatii Vass Andrei si Vass Albert din Sucutard, de a fi indemnat militarii maghiari sa ucida in ziua de 23 septembrie 1940 pe victimele Moldovan Iosif, Oasi Ioan, Mihaly Ester si Mihaly Rozalia .

In luna septembrie 1940 – in urma Diktatului de la Viena – si comuna Sucutard, ca si restul Ardealului de Nord, este ocupata de unitatile armatei ungare. Aici isi are domeniul contele Vass Albert si familia, cari purtau ura neimpacata românilor, cari primisera de la Statul român, prin reforma agrara, o buna parte din mosia sa.

Mânat de aceasta ura sovina intervine prin locotenentul Pakucs comandantul militar al comunei, sa fie arestat fostul primar român Marginean Petru, in care acuzatul Vass Albert vedea pe principalul vinovat in aplicarea reformei agrare, arestând cu el si pe fata sa adoptiva Muresan Marioara, pe atunci eleva la Scoala Normala.

La interventia sa, sunt arestati locuitorii români Moldovan Iosif si Cât Ioan, care prin anul 1938 au avut indrazneala de a porni procesul penal impotriva contelui Vass Albert, pentru leziuni corporale.

Odata cu dânsii au fost arestati comerciantul Rosenberg pe motiv ca ar face specula si cumnatele sale Mihaly Estera si Rozalia banuite de contele Vass pentru activitate comunista si denuntatoare la autoritatile românesti fata de acuzat, suspectat pentru activitate iredentista.

Arestatii Marginean Petru, Muresan Marioara si Rosenberg Iacob dupa interogatoriul luat de plutonierul Polgár, care i-a batut pe ambii barbati cu cruzime, au fost eliberati.

Au fost insa mentinuti in arest cei doi sateni Moldovan Iosif si Cât Ioan, precum si surorile Mihaly, ultimele fiind duse la castelul contelui Vass pentru a fi recunoscute.

Toate interventiile facute de Rosenberg Iacob, singur sau impreuna cu comerciantul Ordentlich Géza – un bun cunoscut al contelui Vass – de a scapa pe cunoscutele sale au ramas infructuoase. Tot cu acelasi rezultat s-a reintors de la acuzat locuitorul Puscas Ioan, care a mers sa implore mila pentru Cât Ioan.

In ziua de dumineca 22 august 1940, pe când lumea iesea din biserica, cei patru arestati au fost dusi sub paza militara pâna in comuna Taga, unde a doua zi dimineata au fost impuscati si aruncati in groapa comuna.

Rolul si vinovatia acuzatilor Vass Andrei si Vass Albert, locotenent Pakucs si plutonier Polgár este precis aratat de catre martorii Rosenberg Iacob, Marginean Petru, Muresan Marioara, Moldovan Susana si altii indicati special in dosarul cauzei.

Muresenii de Câmpie. Numita comuna este situata la aproximativ 7 km distanta de comuna Sucutard si in timpul masacrelor de aici la Muresenii de Câmpie se afla cantonat un grup de soldati din armata maghiara, sub comanda locotenentului Csordás Gergely, din Regimentul 19 Honvezi din Niregyháza.

Aici era preot român Andrei Bujor, având sotie si trei copii si la casa si curtea lor cantonase mai multi soldati care se dadusera la jafuri; ingrijorat de cele ce vor urma, caci militarii erau agresivi, preotul a plecat la Cluj, pentru a solicita interventia Comandamentului militar, insa neobtinând nici o promisiune, in seara zilei de 23 septembrie 1940 pe la orele 10 soseste acasa descurajat.

Inainte de a sosi, este pândit pe sosea de acuzatul locotenent Csordás Gergely si imediat trimite inca in aceeasi seara o patrula de 12 soldati inarmati la casa preotului Bujor, cu ordinul precis de a-i extermina impreuna cu toata familia, precum si pe cei arestati in aceeasi dupa-amiaza, Gurzau Ioan, cantor, Gurzau Valeria, sotia acestuia, Petrea Natalia, sotia invatatorului, Petrea Gheorghe, Ana Miron, soacra acestuia si Petrea Rodica, copilul de cinci ani al invatatorului si mentinuti sub paza in casa preotului.

Soldatii trimisi la casa preotului conformându-se ordinului primit impusca pe toti cei mai sus aratati si anume pe membrii familiei preotului, prin camerele de culcare, iar pe ceilalti prin curte, impartasind aceeasi soarta si servitoarea preotului, unguroaica Juhász Sarlota.

Toate victimele, in numar de 11, sunt ingropate in aceeasi noapte in curtea casei preotului român, intr-o groapa improvizata si dimineata, sosind acuzatul locotenent Csordás Gergely la fata locului i se raporteaza executarea ordinului.

Faptele de mai sus si vinovatia acuzatilor sunt dovedite cu martorii Mânecan Todica, Divricean Nichita, Bujor Viorica, Olivia Daleu, Gurzau Vasile, Fuia Alexandru si Pestean Vasile.

Din probatiune administrata s-a dovedit ca locotenent Csordás Gergely a fost instigat de a savârsi crimele de mai sus de catre acuzatul Vass Albert din comuna vecina Sucutard, caci contele avea suparare pe parintele Bujor, din cauza unui teren de vânatoare si pentru ca vedea in dânsul un mare român. (...)

Având in vedere ca faptele savârsite de acuzati intrumesc elementele crimei prevazute de art 2 lit. e din Legea nr. 312/1945 pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii sau de crime de razboi, care are urmatorul continut enuntat in sedinta publica: “Sunt vinovati de dezastrul tarii prin savârsirea de crime de razboi cei care au ordonat sau savârsit represiuni colective sau individuale cu scop de persecutie politica sau din motive rasiale asupra populatiei civile”.

Ca in general vorbind s-a dovedit in fata acestui Tribunal al Poporului ca toti acuzatii condamnati au savârsit cu intentie crimele, in scop de persecutare politica si din motive rasiale.

Având in vedere ca luati in parte fiecare din acesti acuzati conform participatiei lor la savârsirea crimelor aratate mai sus, acestea se incadreaza in dispozitiunile textului anuntat, dupa cum urmeaza:

(...)

3. Acuzatii Vass Andrei, mosier din comuna Sucutard si fiul sau Vass Albert sunt acei cari au determinat prin instigare masacrarea altor patru persoane in comuna Sucutard, iar acuzatul Vass Albert a mai instigat masacrarea familiei preotului Bujor din comuna Muresenii de Câmpie, fapte cari se pedepsesc in conformitate cu art. 3 al. 2 din legea speciala cu pedeapsa la moarte. (...)

Vazând dispozitiunile art. 14 al. ultim din Legea nr. 312/1945

Pentru aceste motive

IN NUMELE LEGII

HOTARASTE

Declara vinovati pe acuzatii:

1. SZINKOVITZ ZOLTÁN, major, fost domiciliat in comuna Nusfalau, judetul Salaj, azi cu domiciluil in loc necunoscut; 2. BAJI FRANCISC, proprietar de mosie, din comuna Traznea, major, actualmente cu domiciliul in loc necunoscut; 3. VASS ANDREI, mosier, din comuna Sucutard, judetul Somes, major, actualmente cu domiciliul in loc necunoscut; 4. VASS ALBERT, mosier in comuna Sucutard, judetul Somes, major, actualmente cu domiciliul in loc necunoscut (...) Etc.

Având in vedere ca faptele savârsite de acuzati intrunesc elementele crimei prevazute la art. 2, lit. e, din Legea nr. 312/1945 pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii prin savârsirea de crime de razboi prevazut de art. 2 lit. e, din Decretul-lege nr. 312 pentru urmarirea si sanctionarea celor vinovati de dezastrul tarii sau de crime de razboi, publicat in “Monitorul Oficial” nr. 94 din 24 aprilie 1945 si constatând potrivit art. 4 pct. c, din Legea nr. 260/1945 privitoare la extinderea legislatiei române in Transilvania de Nord nulitatea deplina al sentintei nr. B. 4329/1941 a Tribunalului Regal Maghiar din Cluj, precum si a sentintelor nr. B. 1020/1941 a Tribunalului Regal Maghiar din Oradea si nr. 136/1941 a Tribunalului Militar Maghiar al Corp. IX armata din Cluj.

In baza art. 3 al. II din Legea nr. 312/1945, condamna pe acuzatii: Szinkovitz Zoltan, Baji Francisc, Vass Andrei, Vass Albert locotenent-colonel Ákosi, locotenent Vitéz Mocsáry, sublocotenent Koltay, sublocotenent Szabó Zoltán, stegar Gruppa Alexandru, sergent Gruppa Anton, sergent Bagyi Mihail, locotenent-colonel Lovász, Gáll Francisc, Mihály Alexandru, Pocs Ioan, Budai Ioan Gyepu, locotenent Vasváry Zoltán, locotenent-colonel Lehotczky Carol, elev plutonier Turcsányi Tiberiu, Szöke Alexandru, locotenent Pakucs, locotenent Csordás, la moarte” (...) (Documentul poate fi consultat in arhiva SRI, fond P, dosar 40022, vol. 3, p. 1-64.)

ALBERT WASS “BATRÂNUL”,

la ceasul când Ardealul a devenit “România, bat-o Dumnezeu s-o bata!”

La vârsta senectutii, aflat intr-un exil de peste 40 de ani, in Europa si Statele Unite ale Americii (unde a si decedat), dupa ce a fost condamnat la moarte, contele Albert Wass a incercat sa-si motiveze crimele impotriva umanitatii savârsite in Transilvania de Nord, aflata sub ocupatia Regatului Ungar (in perioada septembrie 1940 – septembrie 1944). In acest scop, a elaborat o scriere pseudo-literara intitulata Criminalul de razboi , sub forma unor evocari, idilice in buna parte, facute de un “batrânel slabut adus de umeri... cu un cosulet de ciuperci pe brat..., insotit de un câine mare, cu par lung si roscat, de vânatoare”, “intr-o zi blânda, tihnita, de sfârsit de august, potrivita pentru un om batrân” , care calca incet, cu luare aminte, pe poteca amintirilor, in timp ce gândurile sale “zburau pâna-ntr-o tara indepartata, spre livezile unui castel, de multa vreme pierdut, situat undeva in Transilvania de Nord, lânga Gherla” ,

Confruntat cu niste persoane oficiale, intre care un “agent special de la judiciar”, venit din Washington, condus de un serif localnic, in discutiile “oficiale” care au avut loc, la intrebarea “anchetatorului” de la Washington daca a fost cetatean român, “batrânul ungur” a dat urmatorul raspuns: “- Nu din propria mea vointa am ajuns acolo. Ci datorita unor politicieni natarei – oameni de nimica” .

Aflând ca “este acuzat ca in luna octombrie a anului 1944 (!) a comis fapte penale pe teritoriul României” , fapte care se incadreaza in prevederile recunoscute international drept crime de razboi, “batrânul”, ridicând din umeri, a raspuns astfel: “Cine pierde un razboi acela este criminal de razboi” ; si adaugând ca “asa a fost de când e lumea” , s-a considerat nu numai justificat pentru cele savârsite, dar si absolvit de orice raspundere personala.

“Anchetatorul” i-a adus apoi la cunostinta ca marea majoritate a martorilor fac referiri la atitudinile sale de “dusman al poporului”, conturându-i un profil de sorginte fascista etc. Ca scriitor cu multiple experiente, a potolit apoi singur gravitatea calificativelor cu mentiunea ca pe parcursul unor revolutii, lovituri de stat etc. ies la iveala, totdeauna, feluriti dusmani personali, care, dintr-o pricina ori alta, se straduiesc sa-i prezinte cât mai negru pe cei ce au fost inainte la putere.

Si totusi – arata “anchetatorul” – nu se poate trece cu indiferenta peste faptul ca cel incriminat (Albert Wass), la data de 16 octombrie 1944 (!) , a omorât 6 persoane intr-o comuna din România – 4 militari si 2 civili...

- Cine ma scuza de toate acestea? – ar fi intrebat batrânul.

Acuzatorul era fiul unui evreu din satul sau, care ar fi decedat, dupa multe suferinte, in urma ranilor primite la 16 octombrie 1944 (!), pricinuite de “batrânelul” de azi.

- Ati avut proprietati, spuse anchetatorul. Ati trait intr-un castel si puneati taranii la lucru? Ati facut agitatie impotriva poporului român si a autoritatilor românesti?

Cel acuzat a raspuns prin urmatoarele precizari: proprietatile sale erau mostenite din tata in fiu odata cu titlurile nobiliare primite inca de pe vremea regelui Ludovic cel Mare. Apoi au venit românii. “Nu i-am chemat, ca doara aveau tara lor, acolo, dincolo de munti. Si totusi,veneau. La inceput sa cerseasca, respectuosi. Stra-strabunicul i-a primit, le-a dat de lucru. Li s-a ridicat o biserica... Stiu, azi e la moda sa se spuna ca i-am oropsit, i-am exploatat. Adevarul e ca au putut sa ramâna români, nici macar nu erau obligati sa invete limba tarii, si se tot inmulteau. Apoi, când implinisem vârsta de 10 ani, au navalit acolo si soldatii, cei de dincolo de munti... Am devenit România, bat-o Dumnezeu s-o bata...” etc.

La intrebarea anchetatorului daca el este acelasi, identic, cu cel care in 1946, in fata Tribunalului Poporului din Cluj, a fost acuzat de mai multe crime, “batrânul” a raspuns: “Cum sa stiu?... N-am fost acolo”. Fiindca el era atunci in Austria, lânga Viena, intr-un lagar.

A recunoscut insa ca la 16 octombrie 1944 a fost – ar fi fost – acasa.

- Asadar, recunoasteti crimele?

- Era razboi. Au navalit rusii peste tara mea si impreuna cu ei au venit si românii. Dupa ce câtiva ani am scapat de ei, dupa ce România si Ungaria s-au inteles sa taie in doua Ardealul... Noi am revenit iara la Ungaria. Ne-am eliberat. Dvs. aici, in America, nu puteti intelege ce inseamna asta... era iarasi voie sa vorbim ungureste... Tata arborase pe casa drapelul vechi, cam uzat, dar maghiar, care statuse ascuns in pod vreme de 22 de ani... E un lucru deosebit razboiul!...

- D-ta ai luptat de partea nazistilor, sa nu uitam asta! – se baga in vorba taios tânarul evreu, venit si el din Washington. Ai fost in serviciul guvernului fascist maghiar!

- Am servit in Armata Regala a Ungariei – e adevarat – raspunse “batrânul” – dar ca ar fi fost o ocârmuire fascista este o minciuna sfruntata... Ungaria era o monarhie constitutionala... o tara capitalista, intocmai ca si America. Drepturile omului erau garantate de o constitutie legala.

- Atunci de ce i-ati prigonit pe evrei?

- Daca ii prigoneam – raspunse “batrânul” – atunci n-ar fi avut pravaliii la noii in sat, case de raport aducatoare de bani frumosi la Cluj, bani in banci!... Da' razboiul! Era un razboi urât... Stiam ca rusii ne sunt dusmani, se pregateau sa ne sileasca la comunism... Ne erau dusmani si românii, pentru ca vroiau sa ne fure tara, libertatea. Dar mai erau dusmani si nemtii...

In toamna anului 1944, ne luptam deja pe pamântul tarii mele, impotriva potopului ca o oroare plina de jeguri, care matura totul in cale, tot ce stiam noi a fi viata. Rusii contropeau deja pamântul Ardealului si, odata cu ei, se intorceau si românii, ca o haita de fiare insetate de sânge . Se zvoneau stiri ingrozitoare, care iti faceau parul maciuca, despre ce faceau prin satele si orasele unguresti, cu cei ce ramasesera la casele lor”... s.a.m.d.

Despre asasinatele savârsite de el, “batrânul” ne-a lasat o relatare in care intentionat confunda toamna anului 1940 cu toamna anului 1944!

Când tinerii ardeleni erau lasati la vatra, in octombrie 1944 , daca doreau sa ramâna acasa, si “batrânul” a fost demobilizat la Cluj din Armata Regala Ungara, de unde si-a primit hârtiile de identitate si putea, deci, sa se intoarca acasa in haine civile. S-a si intors pe jos, ca sa-si intâlneasca familia. Ajuns in preajma conacului, i-a izbit auzul un tunet, “un zgomot ca un scârtâit, un scheunat urât de tot... Era scârtaitul urât al unei viori care zgâria urechea, o melodie pe care o cânta tiganii pentru dansurile taranesti ale românilor... Cântecul era insotit de racnetele unui om beat si de indemnul pe care românii il fac când pun ursul sa joace...”. Dupa fiecare racnet, acesta pocnea cu biciul intr-un om aflat pe jos, dezbracat la pielea goala, cu un lant de câine petrecut in jurul gâtului... “Joaca, joaca câine ungur... Arata-ne cum te bucuri tu de România Mare”.

In creatura aceea jalnica, viitorul “batrânel” l-a recunoscut pe tatal sau!

Literatura lui Albert Wass nu izbuteste insa sa se subordoneze adevarului. Ea incearca sa infatiseze lucrurile asa cum ar fi trebuit sa fie ca sa-i “justifice” asasinatele si ca sa ne faca a crede ca faptele sale se implinesc intr-un fel de morala a razbunarii necesare. Ca ele s-au intâmplat asa cum s-a cuvenit, explicând o realitate rau alcatuita. Astfel, el, “batrânelul”, incearca sa obtina dezlegarea noastra prin aparenta unor false reconstituiri. Iata cum:

Vazând cum este schingiut tatal sau de patru soldati români si de negustorul evreu din sat, el ne spune urmatoarele: “Pentru o clipa, am simtit cum ma ingheata moartea. Apoi, fara a mai putea gândi, ca o salbaticiune, am sarit inauntru pe fereastra deschisa, l-am infascat de mâna pe cel care tocmai ridica biciul si pumnul meu s-a repezit in falca lui. La un pas de mine, rezemat de perete, era un pistol automat. L-am inhatat si am deschis focul asupra celor din incapere. Am tinut degetul pe tragaci pâna s-a golit incarcatorul. Asa a fost. Câti am omorât si pe cine nu stiu”.

Si ca sa se elibereze si mai mult de restrictiile si contaminarile moralei, “batrânelul” continua astfel: “Pe bietul meu tata l-am dus in brate, sus, in padure, si-acolo, a murit, la mine in brate, inainte de a fi putut sa-i intind pe iarba trupul chinuit si insângerat”.

Un document irefutabil

Despre modul adevarat in care au fost savârsite asasinatele puse la cale de contele Albert Wass ni se vorbeste insa intr-un raport intocmit de Grupul II Al Jandarmeriei Regale Ungare din Cluj, la 5 octombrie 1940. Un document unic, intocmit de o Autoritate Regala Ungara, din care, desi incearca reformularea realitatii, adevarul este restituit istoriei.

Datorita acestui document., literatura lui Wass, ca activitate libera a fanteziei, practicata si ca dovada a nevinovatiei sale, isi pierde functia de falsificare. Pentru ca el, documentul, ne obliga sa cunoastem lucrurile asa cum s-au intâmplat ele, pe când in literatura lui Wass, falsul devine un adjuvant al minciunii.

Albert Wass trebuia, se pare, sa convinga autoritatea nord-americana despre nevinovatia sa. Si s-a folosit, cu succes, de analogia posibila dintre literatura si realitate, devenind el insusi, pentru sine, un plasmuitor al realitatii biografiei sale. Ca obiect al unei nazuinte plasmuitoare, el s-a folosit de materiale fictive pentru a le integra intr-o forma plauzibila de existenta si comportament.

La noi sunt cunoscute insa câteva intâmplari – sa zic asa – “brute” ale istoriei noastre proprii. Se stie, de exemplu, ca asasinarea românilor era posibila – si se practica de catre oficialitatile statului ungar – mai ales dupa Diktatul de la Viena (30 august 1940) , dar nu si dupa 23 august 1944 . Se mai stie ca evreii din Transilvania de Nord au fost exterminati de unguri in lunile mai-august 1944 , atât de sistematic incât, in octombrie 1944, contele Albert Wass, in satul sau, nu putea sa intâlneasca un evreu matur si nici pe fiul acestuia! Forta, oricât de creatoare, a literaturii nu este in stare sa inlocuiasca realitatea ori sa o supuna la legea ei, nici in cazul când se doreste, cu tot dinadinsul, acest lucru. Incercarea literara dedicata de Albert Wass “criminalului de razboi”, chiar daca este fidela naturii sale, ea nu ne indreapta spre adevarul unor realitati, ci doar spre functiile imaginate ale realitatii unui gen literar. Se poate, deci, considera ca, prin subordonare la conventiile unui gen de scriere, cuprinsul isi pastreaza valabilitatea doar in sfera imaginarului.

Din cuprinsul raportului, redat mai jos in extenso, se vor cunoaste câteva din adevaratele crime ale contelui Albert Wass, redate prin prisma Jandarmeriei Regale Ungare. (Documentul inedit, in limba maghiara, asupra caruia ne-a atras atentia V. Lechintan, se pastreaza la Arhivele Statului din Cluj-Napoca, Fond Prefectura judetului Cluj, dosar nr. 1067/1940, doc. nr. 27/1940 din 24 mai 1941.)

Raportul Jandarmeriei Regale Ungare divulga crimele contelui Albert Wass

Grupul 2 al Jandarmeriei Regale Ungare din Cluj –

Postul Taga.

Nr. 27.

pen(al) 1940 – cere internarea lui Marzsinyán Péter si a complicei sale.

Copie

Catre Comandantul Militar al plasei Checis Taga,

Taga, 5 oct. 1940

Baza procedurii

Informatia primita de patrula postului, la 4 oct. 1940, in comuna Vasszentgothárd községben nyert értesülése.

MARTOR:

Albert Wass , nascut la 8 ianuarie 1908, mosier, reformat, casatorit, domiciliat in Sucutard, nepartinitor a relatat ca Marzsinyán Péter (Marginean Petre – n.n.), nascut la 26 mai 1890, in Sucutard, greco-catolic, casatorit, agricultor, fiul lui Arszentya (Arsente – n.n.) si al Mariei Pop, cu domiciliul in Sucutard, in timpul stapânirii românesti, datorita convingerilor sale antimaghiare si de legionar 2 a atâtat nemultumirile românilor in detrimentul minoritatii maghiare. La vestea Diktatului de la Viena, parasindu-si bunurile, s-a refugiat din Sucutard intr-o comuna de granita, ramasa sub ocupatie româneasca, fiind sustinut material si moral de avocatul Dr. Marzsinyán János, organizator si conducator al Garzii de Fier. Desi la Sucutard nu era constituita oficial Garda de Fier, totusi numiti au atâtat la ura impotriva Ungariei, fiind adversarii ideii de maghiar.

Cazul grav si daunator al lui Marzsinyán Péter si Marzsinyán Mária (nascuta la 13 dec. 1919 in Sucutard, gr. cat., necasatorita, casnica, tatal Péter, mama Puskás Mária, domiciliat in Sucutard) a fost urmatorul:

In vara anului 1939, luna iulie, in curtea castelului (apartinând contelui Wass Albert – n. tr.), curte situata intre colinele si boschetele parcului din jurul castelului de la Sucutard, s-a tinut o consfatuire secreta, in interesul pastrarii si intaririi spiritului maghiar si pentru discutarea problemelor actuale ale scriitorilor unguri din Transilvania. La consfatuire au participat 16 persoane. La aceasta intrunire, tinuta secreta fata de români, au fost prezenti:

1) Kiss Jeno , scriitor si redactor de gazeta din Cluj; 2) Florián Tibor , scriitor si redactor din Gherla; 3) Varró Dezsö , scriitor si redactor din Dej; 4) Venczel József , scriitor si redactor de gazeta din Cluj; 5) Nagy István , scriitor si redactor din Cluj; 6) baroneasa Bomberg Mára din Taga; 7) Abafay Gusztáv , scriitor si redactor de gazeta, precum si alte persoane din Budapesta sau oameni de frunte ai ungurimii din regiuni inca nerevenite Ungariei.

Cuvântarile rostite la consfatuire, cu precautiile necesare, utile cauzei maghiare, in urma dispozitiilor date de Marzsinyán Péter, au fost ascultate de fiica acestuia, Marzsinyán Mária , precum si de Mihályi Eszter si Mihályi Rozalia (ambele de nsationalitate evreice n.n.) fosti locuitori in Sucutard, care s-au apropiat pe furis printre boschetele si dâmburile parcului apoi au facut denunturi la postul român de jandarmerie din Taga. Numai datorita unei intâmplari a putut fi salvata viata lui Abafay Gusztáv , delegatul din Ungaria, care a fost ajutat sa evadeze. Ceilalti, fiind supusi români,nu au fost arestati, dar au ajuns in fata procurorului de la Corpul 6 de armata din Cluj, sub acuzatia de spionaj si intrunire secreta. Cercetarea a durat mai bine de 6 luni, bazându-se, in parte, pe marturii veridice, dar cu preponderenta pe acuzatii false sau nãscocite.

Faptul ca ( cei implicati – n.n. ) au reusit sa-si rezolve cazul fara ( sa ajunga la – n.n. ) sentinta s-a datorat unor aparatori exceptionali si deselor ocazii de ( a face – n.n. ) favoruri materiale.

El (Albert Wass) a mai aratat ca la 9 septembrie (1940), Marzsinyán Péter a calauzit trupele române (in retragere – n.tr.) aflate in trecere prin Sucutard, spre curtea gospodariei sale, unde mai multi ofiteri si soldati români, având armele incarcate, au vrut sa-i aseze, pe el si pe membrii familiei sale la zid. In aceastea situatie a fost cu neputinta sa-i impiedice pe soldatii români, intrati prin grajduri, sa mâne de-acolo, fara aprobarea sa, 11 cai si 13 boi. Valoarea animalelor luate si mânate a fost de 350.000 lei – si, pe deasupra, au mai ravasit si casa, timp in care Marzsinyán Péter a râs ironic, jignindu-l grav pe el si familia sa. Faptul ca nu l-au impuscat ( pe Albert Wass – n.n. ) s-a datorat comportarii sale docile si calme.

Dupa plecarea românilor, el (Albert Wass – n.n.) a raportat ( cele petrecute – n.n. ) domnilor ofiteri de legatura din Armata Regala Ungara, ajunsi la Sucutard, iar acestia i-au urmarit pe români cam 50 km, pâna pe teritoriul român, readucând 9 cai si 6 boi.

El (Albert Wass) a mai relatat ca locuitorii comunei Sucutard, in marea lor majoritate, au sentimente românesti, iar idealul maghiar este mentinut si cultivat ( in comuna Sucutard – n.n. ) numai de el si de familia sa, cu pretul unor mari sacrificii si jertfe.

Impotriva (intereselor) maghiarimii au lucrat Marzsinyán Péter, ramas pe loc pâna in prezent, si fata lui adoptiva, Marzsinyán Mária, care se aflau in legatura cu jandarmeria româna si alte oficialitati ( românesti – n.n. ). Rolul si activitatea acestora sunt daunatoare intereselor statului actual ( ungar – n.n. ), intrucât sentimentele si convingerile lor românesti sunt mai presus de orice indoiala.

NOTA

(adnotatia Postului ungar de jandarmi din comuna Taga – n.tr.)

La 21 septembrie 1940, patrula Postului de jandarmi din Sucutard i-a arestat pe Marzsinyán Péter, Marzsinyán Mária, Mihályi Eszter, Mihályi Rozalia, Moldován József si Katz János, locuitorii din Sucutard, pentru rolul avut contra Excelentei Sale ( Albert Wass – n.n. ) si in cadrul Garzii de fier. Apoi i-a predat la Taga, cu raport scris, organului “K” din Regimentul 11 de infanterie al Armatei Regale Ungare. Dintre cei amintiti, Marzsinyán Péter si Marzsinyán Mária au fost pusi in aceeasi zi, pe picior de libertate, iar ceilalti, in timp ce se aflau sub paza patrulei militare, si-au pierdut viata, in hotarul comunei Taga, in urma folosirii armelor de foc, când au incercat sa evadeze (subl. ns.) . Cadavrele celor sus-numiti au fost ingropate de armata, pe locul unde au fost utilizate armele de foc . Rugam, ca din cauza dusmaniei lor fata de unguri sa dispuneti internaresa lui Marzsinyán Péter si Marzsinyán Mária, fiindca lasarea lor in libertate dauneaza intereselor statului nostru si ordinei publice.

ANCHETATORI:

Polgár István si Vucsák Sándor, jandarm stagiar (in termen).

PERSOANE DE INCREDERE:

Bekes Pál, administrator de mosie, si Tarpay Miklós, vânator de granita la Sucutard. Pentru conformitate – Polgár s.k.thts.

Locul si data intocmirii copiei: Cluj, 24 mai 1941.

Inainte de a se sinucide, in 1998, la 90 de ani, dupa ce in 1996 i-a fost refuzata cererea de a i se acorda cetatenia ungara, Albert Wass, cazut parca intr-o prabusitura haotica, a incercat sa schiteze, in putine vorbe, portretul vietii sale. Aceasta tentativa ne face sa-l simtim izolat in neputinta, despuiat de sperante, in afara unei sugerate si râvnite renasteri nationale. Prin afirmarea acestei presimtiri, parca voia sa-si arate ferma fidelitate fata de tot ce a fost si este maghiar in lume si in alcatuirea sa din “mosi-stramosi”, fara sa se refere insa la acele faptuiri ale sale care treceau de marginile abjectului. Asa cum era hranit de o viata mincinoasa, nu-si reproseaza nimic din ceea ce a facut rau.

Subliniind cu insistenta fidelitatea sa fata de tot ce este maghiar, Albert Wass nu realizeaza ca, astfel, dezonoreaza tocmai imaginea maghiarismului, considerându-si crimele utile din punct de vedere national unguresc.

Iata cum si-a comprimat contele-scriitor contabilitatea vietii:

“Am fost: 1) un marunt conte in Transilvania-Ungaria; 2) destinat sa traiesc ca minoritar pe pamântul Ardealului; 3) un tânar ungur in cautarea unui drum (in viata); 4) un fiu intristat in Transilvania de Nord; 5) un soldat aparator al patriei mele; 6) un ungur refugiat pe pamânt german; 7) un ungur emigrant in America; 8) un ungur care cauta in America idealuri; 9) un batrân luptator ungur care, pâna la urma, a aflat ca vechea sa patrie tine de trecut si ca trecutul nu revine niciodata” (Semnat si datat Albert Wass, 17.II.1998).

La fel ca in orice act de comunicare si “idealul”, semnificatia este fragmentata in niste segmente lipsite insa de sensul dominant al vietii. Scriitorul nu-si construieste imaginea pe componente reale, ci in zona unei false realitati, pe care o vrea simbolica pentru ceea ce ar fi dorit sa-i fie viata.

Despre ceea ce a insemnat viata lui Albert Wass, ca si despre faptele sale, opinia publica de la noi a aflat câteva din dovezile prezentate de presedintele Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor si Martirilor” (Mures), colonel Vasile T. Suciu. Ziarul Adevarul (15 ianuarie 2003) consemneaza asasinarea a doua evreice surori: Estera si Rozalia Mihály, si a doi tarani români – Ioan Cât si Iosif Moldovan din comuna Sucutard, impuscati dupa ce au fost pusi sa-si sape gropile. Alti 11 sateni au fost torturati bestial, iar un tânar român de 18 ani a murit in urma batailor. La Muresenii de Câmpie, ca urmare a indicatiilor date de Albert Wass, a fost asasinata familia preotului român Andrei Bujor, compusa din 5 membri, si inca 6 tarani români, intre care o femeie gravida in luna a noua. Vasile T. Suciu il mai stie pe tânarul conte amestecat in masacrarea celor 126 evrei si a zeci de români din Sarmas, in septembrie 1944.

Urna cu cenusa lui A. Wass, care s-a sinucis de teama razbunarii cercurilor evreiesti, a fost adusa clandestin in România si ingropata in parcul castelului din Brâncovenesti (jud. Mures). Presedintele Asociatiei Nationale “Cultul Eroilor si Martirilor” a cerut ca cele doua busturi, care troneaza sfidator lânga biserica romano-catolice din Reghin si lânga biserica reformata din Lunca Muresului (comuna Alunis, jud. Mures) sa fie inlaturate conform prevederilor O.V. 31/2002, care se refera la cei ce au savârsit crime contra pacii si umanitatii si au fost condamnati definitiv de o instanta. Mai ramâne sa se stabileasca imprejurarile in care Ministerul Culturii (ministru Ion Caramitru) a sprijinit aparitia romanului Lânga Scaunul Domnului de Albert Wass de Taga in limba româna, atestând pe pagina de garda a volumului urmatoarele: “Cartea a aparut cu sprijinul Ministerului Culturii din România si a Fundatiei Cartii Maghiare (Magyar Könyv Alapitvány) din Ungaria, in traducerea lui Corneliu Câltea (2000)”.

In cuprinsul celor doua articole, amintitii scriitori unguri din Ardeal – Daday si Wass – sunt apreciati drept “scriitori mari”, unul dintre ei (Wass) fiind pomenit – si comparat – cu M. Sadoveanu!. Cred ca nu ma insel afirmând ca cel care scrie despre problemele literaturii maghiare este obligat sa si cunoasca aceste probleme. Nu ajunge sa preiei aprecieri formulate de altii, chiar daca intre acestia se afla unele exprimate de presedintele scriitorilor din Ungaria.

Cine a fost “marele scriitor” Loránd Daday?

Pare surprinzator ca sub acest nume in istoria literaturii ungare nu este consemnat nici un scriitor , fiindca sub acest nume nu a aparut nici o carte. Iata pe scurt istoria acestui sinistru personaj: in jurul anului 1930, apare la Budapesta romanul Impotmolirea (Zátony) cu numele de Mózes Székely ca autor, una din cele mai injurioase scrieri la adresa românilor. Ceva mai târziu, sub numele de Csaba Dücso apare cartea Nincs kegyelem (Nu exista indurare), in care autorul preconizeaza extirparea românilor din Ardeal. Cu timpul, mai apar si alte carti antiromânesti având mentionati ca autori pe Bálint Kovács si Mihály Derzsi. In Lexiconul literaturii maghiare din România si Lexiconul Biografic Maghiar, despre Loránd Daday se mentioneaza ca a publicat carti si piese de teatru sub diverse pseudonime. Personal, l-am cunoscut pe Daday in anii Diktatului, când a functionat ca inspector scolar al judetului Solnoc-Dobâca, calitate in care i-a inlaturat din functie pe toti invatatorii români din asezarile unui judet locuit in proportie de cca 90% de români. Dupa o energica actiune antiromâneasca (1940-1942), L. Daday a declansat o sângeroasa campanie antievreiasca (1942-1944). Intr-o conferinta a sa la Cluj, la care eram de fata, a vorbit despre “rezolvarea problemei valahe”. Intrucât acestia “se inmultesc ca iepurii”, el a propus urmatorul procedeu: “din maruntaiele femeilor valahe sa fie smulsi fetii lor scârbosi...” etc. Asadar, Loránd Daday, sub diverse pseudonime, a fost un practicant isteric al urii si al vulgaritatii, cu violente manifestari antiromânesti, pe care le-a afisat insa sub alte nume. A ignora astazi opiniile sale, ar insemna un act de invrajbire deliberata.

Pe scriitorul Albert Wass am inceput sa-l citesc in jurul anului 1960 in Germania si apoi, dupa revolutia din 1989, când librariile din Transilvania au fost napadite de cartile sale editate in Ungaria. Ca unul care cunosc literatura maghiara din România, i-am considerat ca mari scriitori pe Áron Tamási, Sándor Makkai, Miklós Kisbán, Amália Berde, Irén Gulácsy, József Nyiro s.a., fata de care Albert Wass – cu cele 42 de romane ale sale – pare un scriitor oarecare, ceva mai mult decât un diletant.

Asadar cei doi scriitori maghiari pe care ii apara presedintele Uniunii Scriitorilor din Ungaria si cronicarul ziarului Adevarul erau doi “mâncatori de valahi”!

In ceea ce-l proveste pe Béla Pogomáts si modul in care el priveste problema româneasca, este concludenta intreaga lui publicistica (cele cuprinse in 3 volume aparute), conceputa in spirit antiromânesc si revizionist.

Voi cita o fraza dintr-un studiu al sau, publicat in 1990, in Erdélyi Magyarság ( Maghiarimea ardeleana ), revista finantata de statul ungar: “ In România – scrie Pogomáts – prezentul este ireal. Unica realitate este ca situatia minoritatilor trebuie nu numai indreptata... fiindca insasi problema nationalitatilor trebuie rezolvata odata pentru totdeauna, nu prin disparitia sub o trapa, nici prin risipirea ei in vânt, ci printr-o Transilvanie stat autonom sau – ceea ce este si mai radical – prin noi granite etnice” .

In anul urmator (1991), sub semnatura presedintelui Ungariei Árpád Göncz, a fost publicata urmatoarea confesiune: “Natiunea ungara, ca un singur om tine la dreptul sau de proprietate asupra intregului Ardeal. Nu va exista nici o generatie ungara care sa fie dispusa sa renunte la acest sfânt drept istoric. Natiunea ungara este gata sa ia arma in mâini, in orice clipa, pentru a-si exercita acest drept, sacrificându-si pâna si viata in aceasta lupta. Fara Transilvania nu exista statul ungar, nici misiunea maghiara realizabila, nici viata maghiara”.

“Fenomenul Albert Wass” este doar unul din infatisarile comportamentului ungar pe teritoriul Ardealului de Nord fata de români si evrei. Cazul, pentru a fi inteles, trebuie situat in acel context de totala dezorientare in politica Ungariei, unde, dupa opinia unui reputat istoric, s-a intâmplat ca, de la membrii Senatului si pâna la maruntii ucenici, intregul sceptru al maghiarimii sa se coloreze in brun (culoarea nazistilor – n.n.) si sa se indrepte spre Apus ca sa-l sustina pe Hitler (Gyula Szekfu, Forradalom után , Dupa revolutie , Budapesta, 1983).

Pentru intelegerea cât mai corecta a “fenomenului Albert Wass”, ar trebui sa patrundem in miezul acelui orgoliu al “cuceritorului”, care cu satisfactia oferita de gestul Führer-ului a putut primi si accepta un “cadou” – Diktatul de la Viena – al acestuia care, de fapt, n-a fost decât o miloasa pomana oferita unor smeriti dar insistenti solicitanti, inglodati in noroaiele politicii. “Acela care, ardelean fiind, nu a aprobat ca Transilvania sa fie redobândita (de unguri – n.n.) ca un dar din partea lui Hitler a fost István Bethlen (apud Szekfu). Dar datorita faptului ca “Ungaria n-a urmat sfatul acestuia si i-a tratat pe nemaghiarii (din Transilvania) in spirit nazist, s-a mintit pe sine insasi si a zadarnicit o politica patriotica in privinta nationalitatilor dintre granitele sale” (idem).

Dupa o virulenta propaganda revizionista de 20 de ani, politica statului ungar a practicat, dupa 1940, in continuare, greselile sale esentiale binecunoscute fata de nemaghiarii din tara, insinuând ca in “Ungaria istorica” nici n-ar fi trait nationalitati, tara fiind cârmuita de-a lungul a 1000 de ani exclusiv de unguri si numai in folosul lor. La reocuparea Clujului, de exemplu – arata Szekfu –, preluarea orasului de catre administratia ungara a fost considerata sarbatoare nationala. “Din nou am preluat Ardealul noi, ungurii, ca proprietari dintotdeauna ai pamânturilor...” “si am privit exclusiv pamânturile, nu si pe oamenii care traiesc pe ele si le cultiva, ei fiind adevaratii lor proprietari si nicidecum musafirii veniti de la Budapesta pe urmele unui cal alb (aluzie la guvernatorul Horthy – n.n.). Privind peste capetele acelor oameni care au revenit la noi, am vazut doar râuri, asezari si castele”.

Cât de straniu se leaga vremurile intre ele – vremea de azi cu timpurile despre care incerc sa vorbesc. Din nou aceleasi veleitati de odinioara – marturisite si nemarturisite – de a stapâni fostele teritorii ale fostei Ungarii Mari sunt in plina desfasurare ofensiva, in forme mai evidente decât oricând dupa 1920! O adevarata campanie ce se amplifica si se extinde mereu pe intreaga suprafata a planetei noastre. (Cunoscuta Istorie a Transilvaniei a fost editata in limba japoneza!). Pe acest front larg al propagandei, intreaga maghiarime, de la extrema dreapta pâna la comunisti, a actionat – si actioneaza impreuna, solidar – ca agentura aceluiasi imperialism milenar!

Desigur, cei ce au parcurs aceasta relatare au retinut un fapt cu totul neobisnuit, anume ca la sedinta conspirativa din parcul contelui Albert Wass – pe lânga extremistii nationalisti, a participat si binecunoscutul scriitor comunist István Nagy, considerat de Partidul Comunist Român ca unul din “ilegalistii” sai exemplari, devenit membru al Comitetului Central al PCR, deputat in Marea Adunare Nationala etc. etc. Acest comunist bolsevizant a actionat alaturi si impreuna cu agentii imperialismului maghiar! Pentru ca in politica ungurilor, opozitia ideologica dintre extrema dreapta si extrema stânga este suspendata când e vorba de realizarea programului de refacere a fostului imperiu. Programul acesta comun tuturor orientarilor politice nu se pierde din vedere nici o clipa si in nici o imprejurare – refacerea Ungariei Mari – spre a sustine si justifica ideea ca aceasta tara trebuie sa devina chiar centrul politic al Europei.

Când imi confrunt amintirile si experientele din cei patru ani pe care i-am trait, datorita Diktatului, in Ungaria, cu evenimentele programului de nimicre totala a evreilor si românilor, sunt inclinat sa cred ca cei ce n-au cunoscut acea invecinare ori suprapunere a politicii ungare cu barbaria, crima si genocidul, ca experiente proprii, nemijlocite, nici nu-si pot imagina ca unul din gestionarii proiectelor antiromânesti si antievreiesti a putut fi un scriitor apartinând de o straveche familie nobiliara!

Din bilantul tragic al celor 4 ani de ocupatie ungara ne vom referi – din nou – la cei 400.000 de români expulzati din Ardealul de Nord (Ungaria) ori constrânsi sa-si paraseasca locurile stramosesti si bunurile lor, la cei 200.000 de evrei masacrati in vara anului 1944, la cei 120.000 de tineri români morti ori disparuti pe frontul rusesc, la cei 80.000 de români, barbati si femei “inchiriati” pentru diverse munci in strainatate, din care au revenit circa 10%. Etc. Astfel, din numarul total al românilor si evreilor ajunsi sub stapânirea Regatului Ungar prin Diktatul de la Viena in decursul a numai 4 ani de stapânire “sanstefanista”, au disparut din locurile lor de bastina peste 50%! O asemenea catastrofa umana n-a mai cunoscut Transilvania in toata istoria ei!

Marea miscare hungarista din zilele noastre, care apreciaza efectele politicii sale expansioniste drept un beneficiu pentru poporul si statul ungar, se situeaza in contextul unei crize istorice a politicii contemporane, determinata de argumente inscrise in limitele unor speculatii irationale.

In propaganda sa, politica ungara se refera insistent la numele Sfântului Rege Stefan, parca ostilitatea fata de nemaghiari si prigonirea nationalitatilor ar corespunde spiritului acestui fauritor de tara si de neam!

Or, si Albert Wass s-a considerat un ostas al “gândirii” Sfântului Rege Stefan, unul care si-a simtit existeta ca atare. Ampla popularizare a “fenomenului Wass” prin cartile ce se publica la noi cu sprijinul Ministerului Culturii de la Bucuresti, prin busturile amplasate in preajma unor biserici unguresti din Ardeal, prin inhumarea sa in pamântul Ardealului etc., acest fenomen este transpus in prezentul tarii noastre intru legitimarea sa pentru trecut si viitor.