MARTURIILE DOCTORULUI JENO KIRALY
MARTURIILE DOCTORULUI EUGEN KIRÁLY,“FOST DEPORTAT”Politica de reprimare totala a nationalitatilor – respectiv a nemaghiarilor – din Ungaria, a fost atât de excesiva in anii celui de al doilea razboi mondial, incât si-a depasit propriile limite in practicarea brutalitatii si a agresivitatii, devenind, in cazul evreilor si a românilor, crima impotriva umanitatii. In urmarirea scopurilor sale, sistemul de represiune a pus in joc toate acele forte rele, in fata carora locuitorii nemaghiari ai Transilvaniei de Nord erau lipsiti de orice rezistenta. Indata dupa Diktat, in rândurile intelectualitatii ardelene nemaghiare se cuibarise o apasatoare neliniste, care se amplifica de fiecare data când Germania punea la cale o noua initiativa, politica ori militara. Fortele antirazboinice ale democratiilor europene nu erau in stare sa-si realizeze programul, nici sa se disocieze, macar principial, de manevrele fortelor totalitariste. Solidaritatea si infratirea, pe plan european, erau neputincioase in fata agresivitatii. Amploarea si gravitatea pericolelor nu au fost, nici ele, intelese in dimensiunile lor reale. Este mult mai greu sa reconstitui atmosfera unei epoci decât intâmplarile ei. Dupa 1940 lumea incepuse sa inteleaga ca evenimentele ameninta nu numai viata, dar si pacea sufleteasca; ca provocatorii de confuzii si conflicte erau printre noi – si nu in alta parte. Oamenii incepusera sa-si reexamineze viata nu din perspectiva unor teorii si nici din acea a iluziilor dintr-o lume a visului romantic. In rândurile evreilor din Transilvania salasluia o profunda neintelegere. Despre “patriotismul lor maghiar” N. Nagy – Talavera a remarcat ca “era un fapt bine cunoscut la Budapesta, de care au tinut seama toate miscarile politice, indiferent unde au actionat”. 1 Un ziarist din SUA a notat cu nedumerire, ca “Evreii, coloana vertebrala a simpatiilor promaghiare de 20 ani (dupa 1920 n.n.), mai nou sustin ca antisemitismul ungar nu a fost niciodata atât de nestapânit ca antisemitismul românesc”. 2 De altfel este bine cunoscut faptul ca majoritatea evreilor ardeleni au refuzat, dupa 1918, oferta autoritatilor române de a infiinta scoli evreiesti, preferându-le pe cele unguresti: “Suntem unguri de rit mozaic – spuneau oficialii evreimii. Limba noastra materna este maghiara. Formatia noastra spirituala este strâns legata de Sf. Stefan si Sf. Ladislau. Impreuna cu ei formam o comunitate morala unita…” 3 In anii Diktatului, evreii transilvaneni aveau apoi sa constate ca in companiile de munca fortata nu se mergea cu podoabele unor galoane, ci in zdrentele mizeriilor proprii. Astfel erau adapostiti sub cerul liber ori in grajduri pline de paduchi, chinuiti de foame, de frig si boli, expusi la diverse metode agresive de nimicire. Cu experientele unor brutale dezinformari, printre care si aceea a pierderii libertatilor elementare, doctorul Eugen (Jeno) Király a fost nevoit sa inteleaga ca pâna si limba sa materna – maghiara – ii devenise dusman, ca si tara unde credea ca va putea trai cu iluzia sigurantei personale. Il cunosteam bine pe Jeno Király, reputat medic clujean, cu studii urmate la Paris, un om inclinat la prietenie si infratire, stapân – in cel mai inalt grad – al stiintei profesiei sale, totodata un om multilateral, initiat in literatura, istorie, filosofie, in creatia muzicala, participant cu entuziasm si fara orgolii, la evenimentele societatii ungare, cu care se infratise nu numai prin limba si educatie, dar si prin sentiment si aspiratii. Apoi, dupa ce a fost confruntat cu crimele unor oameni a caror limba era si limba lui materna, care ucideau in numele unei demente politice si nationale – abia atunci avea sa inteleaga natura vrajmasiei hungariste. Plecat, curând dupa revenirea sa din deportare, in Israel, respectiv in Palestina, s-a readaptat la imprejurarile unei vieti oarecum firesti si fara sa-si uite vreodata familia masacrata s-a gasit in râvnita sa patrie, unde – dupa cum s-a exprimat in unicul sau ravas pe care mi l-a trimis – avea sa simta ca “i s-a redat dreptul la viata”. Inainte de a parasi România, Jeno Király a tinut sa se confeseze in câteva scrieri, fara artificii memorialistice (publicate in presa româna din Cluj), despre istoria sa traita nemijlocit, pentru a face marturie despre acel infricosator Apocalips, care a zguduit pamântul si cerul Ardealului, printre cadavrele caruia se aflau si unele nevazute – ale unor defuncte relatii umane “interetnice”. Astfel tragedia celor extirpati de unguri in colaborare cu autoritatile naziste, si-a gasit una din expresiile cele mai cutremuratoare in publicistica din Transilvania. Scrisoare deschisa catre un prieten maghiar din România 4
(Nota redactiei ziarului “Tribuna noua”: “Aceasta scrisoare deschisa a fost trimisa si unor ziare maghiare din localitate, care insa, din motive necunoscute, dar usor explicabile, au neglijat publicarea ei. De aceea am socotit nimerit sa reproducem si textul unguresc al scrisorii.”) Doctorul Eugen Király releva raporturi ce unesc lucruri intre ele si ne fac posibila patrunderea directa in centrul unor evenimente puse la cale de moralitatea statului ungar si impartasita de societatea maghiara din acei ani. Obiectivitatea relatarii refuza orice seductie a fanteziei, ne spune adevarul despre ceea ce a fost si ar fi trebuit sa fie sfârsitul raporturilor dintre evrei si unguri, despre tragedia unei presupuse convietuiri corecte si chiar prietenesti. Revenit la Cluj din deportare, doctorul Eugen Király a trebuit sa ia act de faptul ca atât tolerarea, cât si acceptarea raului au creat complicitati vinovate. Si totusi, cautând o lamurire, el a mai sperat in utilitatea unor dezbateri cu sens moral. Dar, pâna la urma evenimentele l-au convins ca societatea ungara ardeleana a evoluat in directia perpetuarii si justificarii unor nelegiuiri, nevrând sa condamne cele ce au fost savârsite in numele ei si nici sa “condamne faptele trecutului”, in acele imprejurari când fascistii maghiari s-au reciclat in “democrati”, cautând si reusind sa dirijeze politica, cultura, arta etc. spre – si in – comunism. Opinia lor publica i-a tolerat si acceptat fara explicatii. Intr-un asemenea climat de vinovata capitulare, putinii evrei “reveniti” din deportare – urmau sa convietuiasca “pasnic” cu asasinii lor. Victimele cu ucigasii lor. Doctorul Eugen Király credea in valorile umaniste ale Europei, in idealul democratiei, in libertatea religiei, cu alte cuvinte in principiile fundamentale ale unor constitutii. Dar ce s-a intâmplat? Factorii politicii maghiare, care au colaborat la extirparea evreilor, au continuat razboiul etnic impotriva acestora, contestându-le pâna si dreptul elementar la aparare. “Iata de ce – imi spunea doctorul Király in primavara anului 1946 – ungurimea n-are autoritatea de a ne tine predici moralizatoare dupa ce, urmând exemplul nazist, ne-a macelarit in lagarele de exterminare, iar acum, când o infima parte a deportatilor a revenit acasa, nu ne lasa sa intram in casele noastre si ne ataca nu numai in presa, dar isi continua barbariile sub lozinci socialiste si patriotarde inventate de noua administratie maghiara instalata in Transilvania de Nord. Puterea ungara dominanta continua sa trateze problema evreilor reveniti din deportare cu cinism si chiar cu ostilitate”. Despre aceasta situatie, doctorul Eugen Király ne vorbeste si intr-un alt articol publicat sub titlul “Intrebari catre un psiholog maghiar” 5
Revenit acasa, la Cluj, din deportare, Eugen Király a fost confruntat cu starea de complicitate dintre organele nou create, pretins democratice si elementele vinovate ale regimului ungar din anii ocupatiei zise “horthyste”, deoarece in diverse functii oficiale, dar si pe strazile oraselor se plimbau acele elemente care aveau pe constiinta crimele si faradelegile savârsite impotriva evreilor si românilor. Prima scrisoare a doctorului Király, datata 6 ianuarie 1946, a fost publicata de ziarul “Tribuna Noua”. A doua zi, in acelasi ziar, Uniunea Patriotica din Cluj, la 7 ianuarie 1946, denunta “actiunea sovina”, neloiala si nesincera, totodata injurioasa fata de tara noastra”, a unor formatiuni politice unguresti. Motiunea cetatenilor români din orasul Cluj are urmatorul cuprins:
In acea situatie la care se refera atât doctorul Király, cât si Motiunea citata, un sentiment unanim de protest a miscat firile constiente. Lumea se intreba cu groaza: acesta sa fie oare epilogul tragediilor, darul postum al destinului dupa gramezile de orase ingropate pe câmpurile de lupta, dupa sutele de mii de oameni ucisi si arsi in crematorii? Un instinct de conservare elementar, o neliniste generala se simtea intre noi si se propaga de la om in om, in acea atmosfera mocnita in care nici cuvintele disperate ale doctorului Király, nici alarma cuprinsa in Motiunea clujenilor nu s-au infipt in constiinta ungurimii si fireste nici n-au primit un raspuns. Inertia era echivalenta cu o dureroasa criza morala, care rezista si se mentine pâna azi. O vreme trista, fara aer si fara lumina, de care ne amintim cu o nemarginita amaraciune. Un mesaj din partea Organizatiei Fostilor Evrei Deportati“Aici – scrie Aurel Socol in memoriile sale 6 – trebuie sa fac o paranteza: (...) când, in lunile premergatoare Conferintei de la Paris, prim-ministrul Ungariei, Nagy Ferenc, a facut in fruntea unei delegatii guvernamentale, prin occident si SUA un turneu de propaganda evident pentru a imbunatati sansele Ungariei la conferinta mai ales in problema Transilvaniei, primesc un telefon de la Raoul Sorban care, in numele doctorului Király, presedintele Organizatiei Fostilor Evrei Deportati (isi pierduse minunata familie in deportare), ma intreaba daca sunt dispus sa-l intâlnesc pe dr. Király la ora 5 p.m. la statuia lui Matei Corvinul. Am raspuns ca, bineinteles, da. La 5 fix dr. Király ma astepta deja si, dupa un schimb grav de saluturi (dupa razboi nu l-am mai vazut zâmbind), scoate din buzunar un plic voluminos si mi-l preda cu cuvintele: “Cred, domnule Socol, ca va servi cauzei”. “Sunt convins”, i-am raspuns si intuind continutul probabil al plicului m-am repezit la birou si am citit cu adânca satisfactie doua declaratii oficiale ale Organizatiei Fostilor Evrei Deportati, cu antet si stampila si doua semnaturi, in care, sobru si ferm, se infatisa conduita omeneasca a românilor in epoca deportarilor, in contrast cu cea a maghiarilor. Apoi trei articole tot oficiale, scrise de dr. Király in calitatea sa de presedinte, articole de pasionanta pledoarie pentru omenia neamului românesc in comparatie cu cea rece, când nu inversunata, a majoritatii maghiarilor. M-am grabit sa-i duc lui Emil Hatieganu acest material pretios ce mi s-a facut onoare sa mi se predea tocmai mie, prin care evreimea dovedea ca n-a uitat adevarul viu... Am cazut de acord cu Emil Hatieganu ca materialul trebuie sa ajunga la cunostinta publica in SUA, unde Nagy Ferenc (prim-ministrul Ungariei n.n.) tocmai isi facea turneul. Hatieganu a avut pe cineva care in seara aceea pleca la Bucuresti si care a dus materialul, cred, cunoscutului publicist american de la Christian Science Monitor – dl Markham (sau, poate, la Externe, nu stiu sigur unde a ajuns): fapt este ca a doua zi seara, Vocea Americii a dat citire intregului material si tot intregul material a fost publicat in cele mai mari ziare din SUA, stârnind un puternic ecou atât in sentimentalismul american mediu, cât si in numeroasa populatie evreiasca din SUA. Nu stiu in ce masura a contribuit acest material la faptul ca cererea de audienta la Casa Alba a lui Nagy Ferenc a fost refuzata, dar negresit a contribuit!” Evocarile imprejurarilor la care se refera doctorul Király Jeno, mai pot oare deschide procese ori formula sentinte? Amintirile acelor ani sunt parca prinse intr-un arc, din interiorul caruia cauta sa se afirme si istoria de tip Braham, unde preocuparea acestuia nu este cunoasterea adevarului ci incondeierea – cu orice pret – a românilor. Dincolo de aceasta problema, viata se infatiseaza mai complicata decât li se pare unor pseudoistorici, cu programele lor inscrise in spatii presupuse. Evreii din Transilvania de Nord guvernata de Ungaria, au fost ucisi pentru singura lor vina de a fi ramasi ei insisi. Panorama imprejurarilor in care s-au savârsit masacrele te umple – si azi – de revolta, disperare si indignare. Acele crime, petrecute in 1944, ramân inscrise pentru vecie in istoria Ardealului, fara putinta de a le ignora ori uita. Cum se stie in istorie nu exista moarte. De aceea cei ucisi – ca si cei care au ucis – continua sa intervina actionând in lumea noastra ca si cum ar fi vii!
|
---|
1 Nicolas M. Nagy-Talavera, O istorie a fascismului in Ungaria si România , Bucuresti, 1996. 2 R.G. Maldack, Athenée Palace , N.Y., 1942. 3 N.M. Nagy-Talavera, op. cit., pp. 213 si 319: “Evreii transilvaneni si-au mentinut identitatea lor ungara in timpul celor 22 de ani de guvernare româneasca”. 4 Ziarul “Tribuna Noua”, Cluj, 7 ianuarie 1946. 5 Ziarul “Tribuna Noua, Cluj, 15 ianuarie 1946. 6 Aurel Socol, Furtuna deasupra Arealului , Cluj-Napoca, ed. Revista “Tribuna”, 1991, pp. 65-66. |
inapoi la index