SALAMON LÁSZLÓ

Scriitor

Cluj, str. Paris 12

REFERINTE

despre

RAOUL SORBAN

Pe tovarasul Raoul Sorban il cunosc de aproximativ 20 ani. Este un artist pictor de mare talent, despre lucrarile caruia am scris numeroase cronici in presa din Cluj si din Budapesta. Despre comportamentul lui uman, lipsit de orice prejudecata nationalista si de sovinism, m-am convins pentru prima data in impul dictaturii fasciste a regelui Carol. In acel timp am publicat volumul meu de versuri “A barlanglako üzenete” (Mesajul unui troglodit), din care cenzura a scos toate versurile progresiste, astfel incât ma vedeam pus in situatia de a renunta la editarea volumului. In disperarea mea m-am adresat lui Raoul Sorban, care lucra la serviciul de presa impreuna cu Miron R. Paraschivescu. A luat de indata masuri penru ca versurile mele progresiste, antifasciste prin continut sa apara in intregime si in forma lor originala. Volumul a si aparut.

In timpul fascismului horthyst, când legile antievreiesti nu-mi permiteau câstigarea celor necesare existentei mele, Raoul Sorban mi-a mijlocit redactarea unor scrieri, pentru care mi-a platit onorarii atât de mari din banii lui (aceasta am aflat-o de la altii) incât aceste onorarii imi asigurau existenta pentru mai multe saptamâni.

Am cunostinta precisa de faptul ca in timpul celei mai crâncene prigoane cuzisto-legionare, el, Raoul Sorban, a organizat la Cluj expozitia colectiva a artistilor plastici evrei si maghiari, ceea ce a asigurat existenta multor artisti pe o perioada mai lunga, intre cari era ;i pictorul comunist Szolnay Sándor.

Raoul Sorban nu era nici comunist, nici socialist dar il stiu de totdeauna un adevarat umanist, cu o gândire profund democratica a carui atitudine lipsita de prejudecata nationala, marea lui dragoste pentru om si cultura sa vasta au gasit cea mai calda pretuire in rândurile celor prigoniti si umoliti. Isi iubea poporul, dar fara sa fie dusmanul altor nationalitati. Dimpotriva. Are un suflet bun si chiar daca nu e lipsit de slabiciuni omenesti, acestea nu justifica ura alimentata impotriva lui de unii, ani de-a rândul. Am curajul sa afirm ca desi Raoul Sorban are un caracter boem si nu-si respecta intotdeauna promisiunile, acuzele colportate impotriva lui au fost nascocite de dusmanii sai pentru a-l distruge. Raoul Sorban este un om cu calitati exceptionale, activitatea caruia poate sa rodeasca pe multe tarâmuri. Persoane cu o capacitate inferioara lui si dubiosi din punct de vedere politic au incercat sa-l discrediteze, pentru simplul motiv ca Sorban nu ezita sa desvaluie adevarul.

Am vazut si dupa eliberarea noastra, cât de capabil de desvoltare si activ este Raoul Sorban: - atunci când in calitatea mea de vicepresedinte al Sindicatului Mixt Artisti, Scriitori si Ziaristi din Cluj, am avut prilejul sa constat indeaproape eficienta muncii sale organizatorice, rezultatele binefacatoare ale initiativelor sale, elanul lui mobilizator, desfasurate in munca sa timp de mai multi ani ca secretar al acelui Sindicat.

Raoul Sorban a trecut prin scoala vietii, a dobândit o mare experienta, fara indoiala si-a dat seama de lipsurile sale, - iata de ce am convingerea ca si de acum inainte va fi folositor societatii.

Cluj la 28 noembrie 1955

Salamon Laszlo

scriitor.

Carol Moskovitz

Emeric Moskovitz

functionari

Cluj, Pta Stefan cel Mare 11

REFERINTE

despre

RAOUL SORBAN

Pe Raoul Sorban l-am cunoscut la Turda, in vara anului 1944. Din mai si pâna la 23 august, Raoul Sorban a luat parte intr-o actiune de salvare a avreilor prigoniti si in curs de deportare din Ungaria.

Aceasta actiune a fost sustinuta de organizatia comunista de la Turda. A lucrat impreuna cu noi, cu tov. Hirsch Ari si cu altii.

In aceasta perioada l-am cunoscut pe Raoul Sorban, drept un om lipsit de orice prejudecata rasiala ori nationala, antifascist convins, om cu o gândire progresista, cu mare simpatie fata de cei prigoniti de regimul fascist.

Raoul Sorban a fost unicul intelectual român la Turda care atunci a lucrat cu noi.

In aceasta actiune Raoul Sorban a lucrat fara rezerve, periclitându-si libertatea si fara sa urmareasca vreun beneficiu personal.

Cluj 30 noembrie 1955

DECLARATIE

Ma numesc MURESAN STEFAN, m-am nascut la 17 februarie 1921 in comuna Aiton, judetul Cluj. Buletinul meu de identitate are seria DE si nr. 643621. Domiciliul permanent il am in comuna Aiton.

In anii tineretii mele, care a coincis cu anii celui de al 2-lea razboi mondial (1940-1944), am trait din plin framântarile vremurilor, fiind implicat, impreuna cu fratii mei Ludovic Muresan (domiciliat in com. Aiton), Iuliu Muresan (domiciliat in orasul Turda) si cu tatal meu, Florea Muresan (decedat) in dramatica istorie a avreilor prigoniti in Europa de regimul nazist si, in Ungaria, de regimul lui Horthy.

In legatura cu aceasta perioada a vietii mele doresc sa fac urmatoarea declaratie:

Dupa Dictatul de la Viena (30 Aug. 1940), Transilvania Româneasca a fost impartita in doua. Satul meu, Aiton, a ramas in România. Satul se afla la numai 2-3 km de noua frontiera dintre România si Ungaria.

Dupa ce Germania a atacat Rusia, in iunie 1941, eu, ca sa nu fiu trimis pe front, am trecut clandestin frontiera, in 1942, si m-am stabilit la Cluj, orasul acesta aflându-se in Ungaria. Fratele meu Ludovic a facut acelasi lucru in anul 1943.

Eu mi-am gasit serviciu in Cluj, la Sanatoriul d-lui dr. Lengyel, iar fratele meu Ludovic si-a gasit o slujba la Someseni, lânga Cluj.

Desi intre Cluj (Ungaria) si Aiton (România) se afla frontiera ungaro-româna, iar cele doua localitati se aflau la o distanta de cca 20 km, legatura noastra, a mea si a fratelui meu Ludovic, cu familia noastra, aflata la Aiton, nu s-a intrerupt. Din când in când noi treceam clandestin granita si mergeam acasa la Aiton in România.

Comuna Aiton se afla, cum spuneam lânga granita, noi cunosteam fosrte bine toate locurile, mai cunosteam si felul in care era pazita frontiera, atât de granicerii unguri cât si de granicerii români, stiam si orele de patrulare ale granicerilor.

D-l Dr. medic Lengyel, proprietarul Sanatoriului cu acelasi nume, patronul meu, era evreu. (Despre sotia dânsului am aflat ca traieste in America.) Sanatoriul Lengyel din Cluj era situat in imediata apropiere a Sinagogii evreilor neologi, unde sef-rabin era dl. dr. Moshe Weinberger. Dl. dr. Lengyel stia despre mine ca sunt la Aiton si ca din când in când mai trec granita clandestin ca sa-mi vad familia.

In anul 1943 la Sanatoriul dr. Lengyel a sosit prin Budapesta un grup de evrei refugiati din strainatate. Grupul era insotit de 2 evrei de prin partile noastre. Unul dintre ei se numea – daca imi amintesc bine – Lerman. Asemenea grupuri de refugiati evrei – obositi, unii bolnavi si cu totii timorati – au mai venit si alta data fiind “internati” ca bolnavi de catre dl. dr. Lengyel in Sanatoriul al carui director-proprietar era.

Din cauza razboiului si pentru ca dl. dr. Lengyel era evreu, sanatoriul era supravegheat de politia ungureasca.

Dupa sosirea grupului de care am amintit, compus din vreo 10-12 evrei, dl. dr. Lengyel a trecut prin gradina la locuinta d-lui sef-rabin Moshe Weinberger, care se afla in curtea Sinagogii. Nu stiu ce anume au vorbit impreuna, dar dupa aceasta intâlnire patronul meu, dl. dr. Lengyel, m-a trimis la o adresa, lânga o strada situata in zona Abatorului din Cluj, unde am fost asteptat in strada de dl. sef-rabin Moshe Weinberger. In acest loc, m-am mai intâlnit in continuare cu dl sef-rabin Weinberger de mai multe ori pâna in aprilie 1944. Prin dl. Weinberger m-am cunoscut cu o femeie, cu care am ramas in legatura in continuare pâna la o data ulterioara, adica pâna in iunie 1944 când am fost arestat impreuna cu femeia respectiva.

Când l-am intâlnit pentru prima data pe sef-rabin Moshe Weinberger, dânsul mi-a vorbit de situatia disperata a evreilor, despre pericolele la care erau expusi si m-a intrebat daca pot si daca vreau sa-l ajut prin aceea ca sa trec clandestin peste granita din Ungaria in România câteva grupuri de refugiati evrei. Totodata m-a avertizat ca ceea ce-mi cere sa fac este un lucru foarte periculos, atât pentru evreii ce urmeaza a fi trecuti in România, cât si pentru mine si ortacii mei. Mi-a spus clar ca daca vom fi prinsi, autoritatile din Ungaria ne vor inchide pentru mai multi ani, dar s-ar putea intâmpla ca granicerii sa traga in noi si sa ne impuste.

Eu am promis sa-l ajut, am cerut ragaz pentru a organiza lucrurile cu socoteala, si pe cât se poate, in siguranta.

Dl sef-rabin mi-a spus ca ma va recompensa cu o suma de bani pentru fiecare trecere peste granita ca sa-mi pot plati oamenii si sa-mi ramâna si mie.

Intr-o asemenea actiune, eu singur nu puteam razbi. M-am intovarasit mai intâi cu fratele meu Ludovic. Si ca sa nu mi se observe lipsa de la slujba, m-am folosit si de alte ajutoare. Când se inmulteau grupurile de evrei, care trebuiau condusi in România, am recurs si la ajutorul a doi frati, agricultori, si ei din Aiton ca si noi: Szabó István si Szabó Gyorgy (ambii decedati). Acestia indrumati de mine si de fratele meu Ludovic, au condus mai multe grupuri de evrei din Ungaria in România peste granita. Apoi la Cluj a trebuit sa organizez un loc de intâlnire, unde evreii veneau in taina unul câte unul, dupa ce se intuneca. De acolo porneam in fiecare seara târziu spre granita. Locul acesta de intâlnire era in casa unei femei din Cluj, pe str. Magyar utca, la nr. 76 (nu sunt sigur de numar). Pe femeie o chema Agneta Orb (mai traieste in Suedia). Tot prin Agneta Orb primeam si banii de la dl. sef-rabin Mosge adusi de o alta femeie.

Ca sa trecem granita si sa ajungem la Aiton, trebuia sa marsaluim 5-7 ore peste araturi, dealuri si pâraie, prin buruieni, prin tufe si maracini. Era un drum greu si foarte obositor, mai ales ca evreii erau slabiti, bolnavi si infricati. Odata ajunsi la casa noastra parinteasca din Aiton, aflata nu departe de granita, lasam grupurile sa se odihneasca cel putin 1 zi in podul grajdului. Apoi, tata, Florea Muresan, ori fratele meu mai mic, Iuliu Muresan, ii transportau pe refugiati cu caruta, câte 4-6 persoane odata, la Turda, unde persoanele – cum imi spunea fratele meu Iuliu – erau date in grija unui domn, pe nume Foica, apoi incepând iarna anului 1943-1944 – domnului Ari Hirsch, care locuia la familia Goró.

Din luna martie 1944, numarul refugiatilor evrei care trebuiau trecuti peste granita din Ungaria in România a crescut foarte mult.

La inceputul lunii mai 1944, intr-un grup de cca. 12 persoane, insotit de mine si de fratele meu Ludovic, se afla si dl. sef-rabin Moshe Weinberger impreuna cu sotia dânsului. Acest grup a fost transportat apoi cu caruta de la Aiton la Turda in doua rânduri de fratele meu, Iuliu Muresan (azi traieste la Turda) si predat d-lui Ari Hirsch si d-soarei Goró (primul traieste in Israel, a doua, casatorita Frenkel, se afla la Frankfurt pe Main).

Dupa ce l-am trecut peste granita din Ungaria in România pe dl sef-rabin Moshe Weinberger cu sotia, dânsul a plecat mai departe la Bucuresti. Dupa plecarea dânsului eu am continuat sa primesc directivele de la o domnisoara din Cluj, pe care o chema Keresztesi Margit. Desi era evreica, aceasta d-soara nu purta pe piept Steaua Galbena. D-soara Keresztesi Margit aducea din strainatate grupuri de câte 10-12 refugiati evrei, pe care noi ii treceam clandestin din Ungaria in România, continuând sa trecem si alti evrei de prin partile Transilvaniei, aflata sub ocupatie ungureasca.

Prin luna iulie 1944, Agneta Orb, prin care primeam banii a fost banuita si interogata de un “tiszthelyetes” (subofiter) de la Politia ungureasca, pe care il chema Annaházi. Acesta a obtinut cu amenintari de la noi, adica de la mine si de la fratele meu Ludovic, prin Ioan Orb, cumnatul Agnetei Orb, suma de 10.000 pengo, ca sa taca, respectiv ca sa nu ne denunte la Politie. Banii i-au fost dati subofiterului Annaházi printr-o terta persoana, Annaházi si-a tinut promisiunea si a tacut. In schimb a fost arestata d-soara Keresztesi Margit, impreuna cu un grup de 12 evrei refugiati. Pe urma am fost arestat si eu. Amândoi an fost foarte rau batuti si schingiuti de trei detectivi de la Politia maghiara din Cluj. Eu nu am recunoscut nimic. Dar banii mei, aflati la Agneta Orb, au fost luati de detectivi. Erau 13.000 de pengo. Dupa care mi-au dat drumul, spunându-ne ca vom fi dati in judecata la Tribunalul Militar. Ceea ce nu s-a intâmplat fiindca banii nostri au fost pastrati de cei trei detectivi unguri. D-soara Keresztesi Margit, impreuna cu grupul de 12 persoane de evrei refugiati au fost deportati si nu i-am mai vazut niciodata.

Fratele meu Iuliu Muresan, denuntat de o femeie la Turda fiindca a fost vazut cu bani unguresti asupra lui, a fost si el anchetat de politie, unde a fost batut. Dar i s-a dat apoi drumul.

In incheierea acetsei declaratii mai doresc sa arat ca am aflat abia spre sfârsitul lunii mai 1991, ca d-l sef-rabin Moshe Carmilly-Weinberger a fost la Cluj in România. Nestiindu-i adresa m-am dus la Comunitatea evreilor din Cluj ca sa le povestesc ce am facut pentru refugiatii evrei in anii 1943-1944, d-l sef-rabin si cu mine. Pe d-nii din Comunitate nu i-a interesat povestirea mea si m-au trimis la o doamna ziarista unguroaica pe nume Németh Julia. Când i-am vorbit despre declaratia mea acum, mmai ales despre politistii unguri care ne-au batut si ne-au jefuit de bani, d-na ziarista mi-a spus sa pun pe hârtie aceste lucruri si sa o duc la dânsa. Când le-am dus, doamna Németh Julia nu a vrut sa primeasca spunându-mi sa dau declaratia mea si a fratelui meu Ludovic personal d-l Moshe Carmilly Weinberger.

Mai doresc sa adaug ca in anii când am lucrat pentru d-l Moshe Carmilly Weinberger si apoi cu d-soara Keresztesi Margit, dupa socoteala mea, eu, impreuna cu fratii si ortacii mei, am trecut clandestin peste granita din Ungaria in România câteva sute de refugiati evrei, in general 8-12 persoane in fiecare saptamâna, uneori chiar si de doua ori pe saptamâna.

Dupa declaratia de mai sus trebuie sa mai spun ca in urma acestei actiuni, foarte periculoasa pentru noi, cei care am organizat-o, datorita imprejurarilor aratate, nu ne-am ales cu nimic altceva decât cu bataia pe care am primit-o la Politia maghiara din Cluj. Obisnuiesc sa spun ca m-am ales cu trei costume de haine, adica cu bataia pe talpi, cu bataia in palme si cu loviturile peste fata.”

ROMÂNIA

NOTARIATUL DE STAT JUDETEAN CLUJ

INCHEIERE DE LEGALIZARE DE SEMNATURA Nr. ....

Data: 20 august 1991

Subsemnata MARIA PETRUS notar sef al Notariatului de Stat Judetean Cluj, constat ca astazi, data de mai sus, constat ca dl. MURESAN STEFAN domiciliat in comuna Aiton Judetul Cluj identificat prin B.I. seria DE nr. 643621 eliberat de mil. Cluj s-a prezentat si a executat in fata mea semnatura pe cele 3 exemplare ale prezentei declaratii, declaratie care cuprinde urmatoarele particularitati: pag. 1 rândul penultim cuvântul 2 are o stersatura prin barare cu pix negru, precum si in rândul 5 din aceeasi pagina, anul 1944, cifra 9 este scrisa cu pix negru.

Se legalizeaza semnatura executata.

S-a taxat cu 30 lei prin timbre fiscale, pentru 3 exemplare.

NOTAR SEF

Maria Petrus

REFERINTA

Pe Raoul Sorban l-am cunoscut mai indeaproape in anii ocupatiei horthyste (1940-1944) când Raoul Sorban, dupa ce a evadat din arestul politiei legionare din Bucuresti, s-a refugiat la Cluj. Aici, in atelierul sau de pictura am studiat si eu cu alti tineri de diferite nationalitati (din care majoritatea evrei). Atelierul lui Raoul Sorban era centrul de intâlnire al artistilor si intelectualilor progresisti din Cluj.

Dintre cei cari frecventau atelierul lui intre anii 1940-1944 imi amintesc de: poetul Korvin Sándor, scriitorul Szilágyi András, pictorul Szolnay Sándor, actorul Fekete Mihály, poetul Jánosházy György, poetul Pacurariu Francisc, gazetarul democrat Arató András si Gábor István, dirijorul Rónai Anton, tipografil Asteleanu Petre, croitorii Fábián si Gellért, de asemenea pictorii Emil Cornea, Petre Abrudan, Teodor Harsia, tinerii scriitori Vasile Moldoveanu, Romulus Hatios, Al. Anca, Tudor Bugnariu, medicul Elekes Nicolae etc.

Raoul Sorban a dat tuturor manifestarilor sale un caracter progresist. A organizat manifestarile publice ale artistilor români la Caminul Muncitorilor Metalurgisti din Cluj. A demonstrat in toate imprejurarile prietenia sa cu elementele progresiste române, maghiare si evreiesti. A fost un antihitlerist convins si activ. In atelierul sau am auzit pentru prima data de poezia lui Maiacovski, Esenin, Blok etc. Acestea intre anii 1940-1944.

In anul 1942 Raoul Sorban a fost arestat de autoritatile horthyste si inchis la Miskolc. Impreuna cu alti prieteni l-am vizitatsi eu in inchisoare. Era convins de infrângerea apropiata a hitlerismului.

In 1944 când autoritatile hitleriste si horthyste au declansat prigoana impotriva evreimii din Ungaria, Raoul Sorban pentru a ne salva de deportare ne-a adapostit, pe mine si pe sora mea, in atelierul sau, periclitându-si astfel siguranta personala. Iar când s-a inasprit controlul autoritatilor si a populatiei filo-fasciste din Cluj, Raoul Sorban impreuna cu Vasile Moldovan, actualul director al Teatrului National “I.L. Caragiale” din Bucuresti, a organizat trecerea noastra peste frontiera in România, de unde insa am fost extradati de colonelul de jandarmi Gh. Craioveanu.

Raoul Sorban a luat in pastrare o mare parte din lucrarile personale ale mele, ale familiei mele si ale altor evrei (imbracaminte, lingerie etc.) pe care le-a pastrat pâna la revenirea noastra din deportare.

Raoul Sorban in vremurile celei mai pornite prigoane rasiale a stat fara nici o rezerva alaturi de cei loviti de furia fascismului infruntând toate riscurile.

Cluj, la 30 noiembrie 1955

Eva ..........

salariata la Institutul de arte plastice “Ion Andreescu” Cluj

O scrisoare a lui Ottó Komoly catre Ernest Marton

In arhiva Universitatii din Haifa se pastreaza o singura scrisoare trimisa de Ottí Komóly din Budapesta lui Ernest Marton la Bucuresti. Corespondenta dintre cei doi, in lunile mai-august 1944, a fost mijlocita de R. S. (din Turda) si canonicul gr. cat. N. Pura (din Cluj):

Budapesta, 3 aug. 1944

Draga Erno,

Cu mare bucurie am primit rândurile tale dragi din 20 iulie si acum ma grabesc sa-ti comunic ca o parte din transportul indreptat spre Spania – si printre ei, fara indoiala, va fi si Sotia ta draga precum si micul tau fiu – va porni la inceputul saptamânii viitoare din Bergen-Belsen mergând, probabil deocamdata, la Basel. Cred ca (ajungând) in acel loc vei fi si tu atât de linistit in privinta soartei Tale si a familiei Tale, ca si mine când voi avea deja stiri de la fiica mea din Elvetia.

Cu grupul dirijat spre Constanta deocamata sunt necazuri foarte serioase. Anume transportul este deja alcatuit, exista si viza ungara de iesire ca si viza româna. Iesirea germana a fost, de asemenea, invederata cu conditia unui “fleac”, neformulat de la inceput. Abia in ultimul minut s-a lamurit ca acel “fleac” se refera la acea declaratie a guvernului ungar dupa care daca germanii vor acorda pe baza celor 9600 certificate, “Passierschein”-ul celor care pleaca, in acest caz guvernul ungar nu va pune piedici in fata deportarii celorlalti (evrei). Fireste, in asemenea conditii nu ne putem angaja la trimiterea grupului si mi-e teama ca vapoarele comandate la Constanta nu prea vor avea calatori din Ungaria.

Ca in conditiile politice schimbate, in general, pâna când va mai fi posibila navigarea pe Marea Neagra, desigur, nu putem sti.

M-as bucura foarte mult, daca ai avea posibilitatea sa-mi dai stiri din nou.

Lista nominala a clujenilor care pornesc spre Spania incerc s-o intocmesc si, daca reusesc (s-o fac) la timp, o s-o anexez la aceste rânduri. Daca nu, atunci va trebui sa asteptam o ocazie mai târziu.

Majoritatea conducatorilor sionisti din Budapesta au plecat cu grupul care in prezent stationeaza in Germania. Inafara de mine doar Rezso, dr. Lukács, sotia lui Hacker si câtiva, in ultima vreme mai putini activi sionisti vechi au ramas aici (si familia prof. Korosi a ramas). Dar Kahon, Izsák, Sziláhyi, Branov, Rozenberg, Koch, Buk, Sara Friedländer, Weinberger, Szilárd, Elek, Pál Weisz, Goldschmied etc. au plecat, iar Siegfrried Roth si Frnkel sunt impiedicati chiar si acum sa plece. In mod regretabil provincia abia a fost reprezentata in acest transport. Si chiar aici abia este reprezentata provincia: locurile unde domiciliaza Zsigmond Berger, Mose Guttmann, dr. Emil Roth, Imre Frieschhoff, Pál Hirscler s.a. nu ne sunt cunoscute si avem presimtirea ca exista toate motivele sa nu le mai pastramn in evidenta.

Iti poti imagina cât de greu ne-am decis sa ne despartim de fiica noastra si sa ramânem aici, dar am simtit ca aceasta este datoria mea. Si chiar din modul in care opinia publica judeca plecarea in masa a conducatorilor sionisti cad ca am procedat corect.

Pâna la cea mai apropiata ocazie te imbratiseaza cu calda afectiune prietenul tau adevarat – Ottó.

P.S. Iti amintesti desigur despre Dénes Nemestóthy Szabó (era referentul lui Sz. N. si in parte succesorul lui); in prezent e repartizat la legatia (Ungariei) din Bucuresti. Poate ca informatia aceasta iti va fi de folos.

8 august 1944

Draga Erno, aflu acum ca ai gasit o modalitate de a asigura pe calea unor pasapoarte românesti de repatriere alijaja a câtorva sute de familii (evreiesti). In mod regretabil lucrurile aici nu se afla in mâini bune. Si daca continua astfel pentru familiile de sionisti se prevad prea putine sanse. Dl. Kr. despre acest lucru nu m-a informat deloc, in afara unui singur caz, când mi-a vorbit despre 500 de pasapoarte (românesti). De aceea te rog sa fii bun a-mi comunica care e situatia in aceasta problema si ce am putea face noi in general in munca noastra indreptata in aceasta directie. In orice caz te rog sa fii precaut fata de Kr. Mose, intrucât in ultima vreme au inceput sa ia proportii periculoase unele actiuni ori informatii, stimulate de gelozie ori de ambitii.

Scrisoarea ta din 14 iulie am primit-o abia ieri, cred ca am si raspuns la toate intrebarile. Situatia noastra este inca, in continuare extrem de periculoasa, este nevoie inca de mari eforturi in interesul soarit hajeludim la budapestim hacalaja.

Astept raspunsul tau, pâna atunci te imbratiseaza cu drag Ottó

Budapest, 1944 augusztus 3

Kedves Erno!

Nagy örömmel vettem julius 26.-i kedves soraidat s most sietek Veled közölni, hogy a Spanyolország felé irányuló transport egy része – s nincs kétségem az iránt, hogy ezek között leszt kedves Feleséged és kis Fiad is – a jövo hét elején Bergen-Belsenbol indul és valószinüleg egyelore Baselbe megy. Azt hiszem, hogy ezen a helyen épp oly nyugodt leszel Te is Családod sorsát illetoen, mint ahogy én szivesen hallanék mar hirt leányomról Svájcból.

A Constanza felé irányuló csoporttal egylore még igen komoly bajok vannak. A transport ugyanis már össze állitva, a magyar kiutazási engedély, valamint a román vizum is megvan. A német kiutazás bizonyos eleinte meg nem nevezett “csekélység” kikötése mellett ugyancsak kilátásba volt helyezve. Utoldo percben kiderült, hogy, amennyibena németek a 9600 certificat alapján a kiutazóknak megadják a “Passierschein”-t, ugy a magyar kormány nem gördit akadályokat a visszamaradók deportálása elé. Csak természetes, hogy ilyen feltételek mellett nem vállalhatjuk a csoport elinditását és igy attól tartok, hogy a Constancába rendelt hajóknak nem igen lesz magyarországi utasa.

Hogy a változott politikai viszonyok mellett egyáltalában meddig lesz még lehetséges a Fekete – tengeren hajózni, azt persze nem tudjuk.

Nagyon örülnék, ha volna lehetoséged arra, hogy ismét hireket juttassál el hozzám.

A spanyolország felé induló csoportban utazó kolozsváriak névsorát megpróbálom itt összeállittatni és, amennyeben a névsor idejében elkészül, ugy e sorokhoz mellékelem, Ha nem, akkor késobbi alkalomra kell várunk.

A budapesti cionista vezetok csoporttal. Rajtam kivül csak Rezso, dr. Lukács, Hackerné és néhány az utóbbi idoben kevésbbé tevékeny régebbi cionista maradt itt. (Korösi professorék is ittmaradtak) De Kahan, Izsák, Szilagyi, Braun Dov, Rosenberg, Kolb, Buk, Friedländer Sara, Weinberger, Elek Szilárd, Weisz Pál, Goldschmied stb. Elment. Roth Sigfried és Fränkel Jeno akadályozva vannak még e percben is az elutazásban. Sajnos alig volt képviselve a transportban és itt is alig van képviselve a vidék: Berger Zsigmond, Guttmann Móse, dr. Roth Emil, Fischhoff Imre, Hirschler Pál stb. tartózkodási helye ismeretlen és ugy érezzük, hogy minden okunk megvan arra, hogy o velük tobbé ne számoljunk.

Képzelheted, hogy nehéz elhatározás volt elválni leányunktól, ahogy az itteni közvélemény a cionista vezetoknek azonnali tömeges elutazását megitéli, azt látom, hogy helyesen csekedtünk.

A legközelebbi alkalomig is meleg szeretettel ölel

igaz barátod

P.S. Nemestóthy Szabó Dénesre bizonyára emlékszel (Sz.M. referense és részben utóda volt), o jeleleg a bukaresti követséghez van beosztva. Talán hasznát veszed ennek az értesitésnek.

1944 augustus 8

Kedves Erno, most ..........................

Maestrului

ION IRIMESCU

sculptor

presedinte al UAP

Bucuresti

Mult Stimate si Iubite Maestre,

tin sa dau expresie respectului fata de semnatura Dv. de pe telegrama de felicitare primita din partea UAP cu prilejul zilei mele de nastere.

Pentru aceeasi telegrama va rog sa aveti bunavointa de a transmite multumiri celorlalti colegi alati, alaturi de Dv., la conducerea UAP.

Dar: motive grave, nu in ultimul rând de igiena sufleteasca, sustinute de amintirea unor nazuinte de morala, ma obliga sa nu pot accepta felicitarea comuna a conducerii UAP. Si anume datorita acelei imprejurari in care Ion Frunzetti poate fi vicepresedintele uniunii noastre, cu sarcina speciala de a stabili si indruma activitatea ideologica a acesteia, precum si a tuturor membrilor ei. Intrucât in aceasta calitate, el continua sa-si desfasoare vocatia exersata pentru negustoria de fraze, la fel de viclene cum erau cele pe care le-a practicat public si cu zel ca fascist, aflat in serviciul politic al garzii de fier ca membru al partidului condus de “capitanul” Corneliu Zelea Codreanu.

A sosit vremea ca umbrele, cu tot ce amintesc ele, sa fie lasate sa vorbeasca intre ele.

Asigurându-va de intreaga mea stima, ramân al Dv. devotat

Bucuresti

18 sept. 1982

Adrian Riza, Retelele omeniei

Turda

30.VII.1944

Draga doctore,

Am asteptat telefonul in cauza sorei tale; nesosind la timp, automobilul se intoarse fara s-o ia. Sper ca s-a aranjat cu autorizatie.

1. Chestiunea Löbl 1 . Am primit ieri o nota de la el, ii este frica deoarece in Ungaria circula svonuri alarmiste despre situatia de la noi. Apoi presa lor a lansat informatia ca unele dintre vapoarele cari transportau evrei emigranti ar fi fost scufundate 2 . I-am scris inca ieri, l-am linistit si i-am aratat ca poate veni fiind totul pregatit. Azi am primit raspuns 3 . In zilele urmatoare vor trece pe cât se pare cu automobilul.

2. Chestiunea Eva et Comp. Am primit tot ieri o nota din Budapesta care suna textual: “Eva elment B(uda)pestrol ugyszintén Marton, Devecseri, Fischer, Bischitz családja külfödre nagyon jó körülmenyek között”.

(“Eva a plecat din Budapesta. La fel Marton, Devecseri, Fischer, Bischitz cu familia in strainatate, in conditii foarte bune”). 4

3. In chestiunea hainelor tale, Releanu 5 afirma ca au ramas la d-soara P.S. care va trece in curând. Eu voi verifica acest lucru si daca intr-adevar sunt la dânsa voi trimite dupa ele si dupa hainele lui Simon Tibi.

Asteptam pe astazi sosirea lui Ari 6 – nu a venit, acest lucru imi cam incurca socotelile deoarece aveam o ocazie unica de a-ti trece lucrurile. In lipsa scrisorii tale insa nu am uzat, deoarece s-ar fi putut intâmpla ca Soofia numai pe baza scrisorii mele sa nu fi predat hainele.

4. Am trimis un om la Komoly 7 , intr-o saptamâna cel mult am raspunsul.

5. Am trimis din nou la ... (indescrifrabil, n.m.)

6. Bubi Socol in urma interventiei contelui Bánffy Miklós a fost eliberat acum 4 zile. Se afla la Budapesta. Imi scrie Bánffy ca Bubi e foarte incapatânat si ca nu vrea sa vina aici.

Eu voi cauta sa-l conving. Mi se mai comunica ca s-a acceptat o declaratie de-a mea data consulului general din Brasov, in care eu am luat asupra mea toata raspunderea in afacerea Socol. 8

7. Ghita Giurgiu a fost arestat Dumineca trecuta de catre Gestapo. Se afla la Budapesta. Mootivul: legaturile sale cu Bubi si cu mine. Sunt sperante sa scape. 9

8. Din Cluj primesc stirea ca 17 intelectuali români au fost arestati de unguri pentru ca au dat ajutor evreilor. Intre ei: Traian Rebreanu, Traian Giurgiu, Cretu (banca Albina) prof. Nicoara (86 ani) etc. 10

9. Legatura cu Clujul am pastrat-o prin Bugnariu. 11

Eu stau cât e util aici in Turda de unde plec la Sibiu. 12 Ar fi bine sa trimiteti curierul pentru a-ti comunica stirile ce le voiu primi in urmatoarele zile.

De se intâmpla ceva exceptional te avizez telefonic. 13

Eri au sosit din Ungaria vreo 7 evrei cu certificate de repatriere, nu stiu insa numele lor. 14

Te rog (poate e inutil sa-ti amintesc) sa nu neglijati chestiunea plecarii mele si sa contati pe eventualitatea plecarii lui Bubi Socol. 15

Astept scrisoarea ta si indicatiile.

Al tau Raoul Sorban

Turda

17.VIII.1944

Draga doctore,

1. Inainte de toate te rog sa ma pui la curent in câteva cuvinte despre soarta primului transport plecat din Budapesta in care se afla si sotia ta. As dori lamuriri de la voi cei din centru. Sunt nespus de nelinistit. Sper totusi ca veti reusi sa aranjati in asa fel incât in grupul celor primiti pentru trecere in România sa fie si ei. Deci scrie-mi in aceasta chestiune. 16

2. Dl. Emil Hatieganu ieri (Miercuri) a trecut prin Turda. Ar dori sa te intâlneasca. Mâine va fi probabil la Bucuresti. Adresa d-sale nu o am, il gasesti insa la dl. Maniu. Cauta sa-l vezi neaparat. 17

3. Hainele tale nu sunt aici. Omul a predat scrisoarea ta si a mea d-soarei Sofia si s-a inteles ca acesta va inchiria o camera la Gilau, iar d-sa va transporta lucrurile acolo ca pentru evacuare. Nu s-a infaptuit insa. Atunci i s-a trimes o caruta din Gilau (dupa ce in prealabil ne-am inteles pentru acest mod cu dânsa) – a refuzat insa sa predea pe motiv ca e supravegheata. Total am trimes de 4 ori la dânsa un bilet din care vei afla mai amanuntit. 18

4. Eu am in continuare legaturi cu Bpesta. Insa nu cu cercuri evreiesti. 19 De la Komoly astept raspuns la o scrisoare trimisa de Ari si la o scrisoare trimeasa lui Hirsch Dezso. 20

5. Din moment ce inca nu pleaca vapoarele eu ramân in Ardeal, indeosebi sa-i stau in ajutorul organizatiei voastre si a lui Ari. 21 Orice comunicare sa mi-o transmiteti prin Ari. 22

6. Cu Releanu s-a aranjat (Kenner et Comp). Cred ca Ari iti raporteaza. 23

7. Ghita Giurgiu a fost pus in libertate. E scandalos ce s-a intâmplat cu el. A fost arestat deoarece unul dintre consulii nostri din Cluj a divulgat Gestapoului o convorbire personala dintre el si Giurgiu. 24

8. Fata de Hatieganu o mica rezerva, el incearca sa-si pastreze si mândra si draga. 25 H. va incerca sa-si clarifice pozitia in fata lui M. Deocamdata nu ma amestec.

Astept raspuns pentru 2 chestiuni:

1. Informatiuni despre transportul I (sotia ta, Eva daca se poate face ceva pentru ei). 27

2. Plecarea vapoarelor. 28

Ari te-a informat despre rest.

Al tau

Raoul Sorban

Te rog sa predai scrisoarea alaturata d-nei Kaplan Ilus. 29

Te rog sa depui scrisoarea alaturata la dl. Maniu. E foarte urgent. 30

Sibiu, 14.XI.1944

Draga Dctore,

Ti-am trimis prin fratele lui Cornea câteva rânduri prin care iti dadeam informatiile despre Ari. Intre timp am aflat ca voiam sa-l iau cu mine (pe jos am venit in ultimul moment), dar nu a voit sa plece fara familia Goro. 31

Fatal, a trebuit sa incetam orice activitate. Avem in perspectiva câtiva clienti de la Budapesta. Actele d-soarei Krenner sunt cu mine, aici, dar pâna nu pleaca vreun om de-al nostru nu le trimit. Ranita ei a ramas la familia Moskovitz; nu stiu daca o mai revedem odata. 32

Acum o chestie urâta: fratele lui Hatszegi l-a denuntat pe Ari la politia si parchetul din Turda pentru furt! A afirmat ca Ari a furat o valiza si o blana de la Hatszegi Ernö. Adevarul era ca Ari a expediat aceste lucruri cu un refugiat, la Bucuresti. Ca sa nu izbucneasca scandal, eu am dat o declaratie recunoscând ca am primit aceste lucruri de la Ari si le-am dus la Bucuresti unde le-am predat lui Ernö Hatszegi in prezenta ta si a lui Marton Hirsch in casa acestuia din Caragea Voda 28. Fratele lui Hatszegi (egy nagy marha) va face cercetari. Deci te rog sa confirmati declaratiile noastre, altfel ramân eu incurcat. 33

Draga doctore, acum o chestiune personala. Eu fugind din Turda am ramas absolut fara bani. La Ari mi-au ramas 150 g de aur, pe care el trebuia sa-l vânda. Eu in contul aurului am luat drept avans ceva parale. Fuga mea a fost atât de precipitata incât nu mi-a fost posibil sa transez cu el. La Turda eu am stat numai in interesul cauzei fara sa iau bani de la organizatie (cu toate ca Ari mi-a oferit). Astazi insa sunt nevoit sa ma adresez voua rugându-va sa gasiti o solutie pentru a ma ajuta cu o suma din care sa pot trai pâna la reintoarcerea noastra la Cluj. Banii vi-i restitui. 34 La Bucuresti, evident, Maniu m-ar ajuta, dar in scris nu ma pot adresa lui. Iar eu astazi nu pot parasi Sibiul, deoarece va trebui sa merg cu armata la Cluj ca unul care cunoaste situatia. Te rog deci sa faci totul pentru a-mi veni in ajutor cu 100.000 lei pe care urgent sa mi-i trimiti fie prin Kaplan (Ilus), fie altfel pe adresa Dr. Coriolan Tataru, Sibiu, str. Sebastian Hann. 35 Nu ma indoiesc ca veti intelege situatia in care ma aflu si ma veti ajuta.

Profesorul Negrea te roaga sa-i comunici ce sti despre d-na Lustig.

Pâna la revedere, la Cluj, te salut.

Raoul Sorban

Retelele mistificarii...

Moshe Carmilly despre ajutorul românilor in actiunea de salvare a evreilor

“Evocând barbariile anilor 1941-1944, consider insa ca este o datoie morala elementara ca sa nu uita, si sa relevam faptul ca in acei ani in România a existat o raza de umanitate de care au beneficiat evreii. O raza de umanitate, ca si un mod de gândire si de actiuni opuse formulelor antisemite, dominante in Europa. (...)

In primul rând, putem afirma ca pe un fapt cert ca nu nu am fi fost capabili sa realizam operatia de salvare daca nu am fi primit ajutor din partea unor oameni, neevrei, cu gândire umanista, antifascista.

Si când reexaminez trecutul, in fata mea apare in special figura unui om care, fara nici o ezitare, s-a alaturat celor prigoniti, intinzându-ne mâna sa protectoare si frateasca. Acest om a fost profesorul Raoul Sorban. (...)

Prima initiativa de a gasi solutii, de a lua niste masuri pozitive i-a apartinut lui Raoul Sorban. La inceputul anului 1941 mi s-a adresat cerându-mi ajutorul. In atelierul sau de pictura a infiintat un birou de mijlocire inter meseriasi si eventualii clienti. In aceasta actiune el a fost ajutat si de episcopul român dr. Iuliu Hossu. Mi-a cerut lista acelor meseriasi, negustori si muncitori evrei care erau fara lucru. Prin acest birou au fost ajutati numerosi români si evrei si s-au creat legaturi intre ei. Acest «birou» a functionat pâna in primavara anului 1942, când autoritatile maghiare de ocupatie l-au arestat pe Raoul Sorban. Cooperarea a incetat, situatia a devenit din zi in zi tot mai grea.

Au inceput sa soseasca refugiati. Nu numai cei ce se refugiau din cauza hitlerismului; sute de familii evreiesti au venit la Cluj din provincie, fie ca viata lor era in pericol fie pentru ca erau goniti din asezarile lor de armata ungara.

Români si evrei eram pusi sa tragem impreuna jugul destinului comun minoritar. Acest destin comun ne-a apropiat. Astfel se explica ca, in martie 1944, evreimea a gasit intelegere si ajutor din partea conducatorilor vietii politice si religioase românesti din Transilvania de Nord. Promotorul acestei apropieri a fost Raoul Sorban.

Pericolul nazismului ameninta intreaga evreime din Transilvania de Nord si din Ungaria. Se simtea furtuna prapadului in atmosfera. Fiecare zi aducea câte o surpriza.

Arestari, confiscarea bunurilor, nesfârsite injosiri, viata devenise nesigura pentru evrei. In interesul celor arestati, am mers la prefectul judetului. Era un baron. In anticamera prefectului l-am intâlnit pe dr. Emil Hatieganu, fost ministru de justitie al României si pe Raoul Sorban.

«Ce puteti face pentru noi?» - am intrebat.

Raspunsul a fost scurt: «Voi veni sa ne sfatuim».

Dupa convorbirea noastra, Raoul Sorban s-a angajat:

•  sa inmulteasca numarul «contrabandistilor» de oameni (oare e voie sa-i numesc astfel pe acesti salvatori?) pentru a mari sansele refugiatilor de a se salva trecând granita in România;

•  sa atraga in operatia de salvare a evreilor nu numai conducatorii vietii politice si religioase românesti, ci, in limita posibilitatilor, intreaga colectivitate româneasca din Transilvania de Nord.

Nu se pot enumera pe scurt toate acele initiative ale lui Raoul Sorban care au fost decisive in evolutia unor importante operatiuni. Pe scurt as aminti un fapt decisiv pentru destinul operatiunii, anume ca, prin mijlocirea lui Raoul Sorban, s-a realizat o larga cooperare, cu participarea lui Emil Hatieganu, a episcopului Iuliu Hossu, a lui Aurel Socol, a mai multor preoti greco-catolici si ortodocsi ca Titus Moga, Florea Muresanu, Vasile Astilean, Cosma, Stanescu si a altora, a lui Eugen Filotti, ambasadorul României la Budapesta, a consulului României la Oradea, Mihai Marina, a colonelului Mihai Gurgu, atasat militar – cu masina caruia caruia au fost trecuti peste granita in România mai multi evrei si neevrei, intre ei Dr. Ernest Marton – si a colonelului Victor Cupsa din Turda, datorita caruia s-au obtinut sute de documente de calatorie pentru evreii refugiati in România, a profesorului dr. Coriolan Tataru din Sibiu si a multor altora. Datorita acestei colaborari a fost mobilizata populatia româneasca de-a lungul intregii frontiere româno-maghiare, care, in mod dezinteresat, a facilitat trecerea granitei de catre evrei (...).

Un fragment din discursul fostului Sef-rabin al României, Dr. Alexandru Safran, rostit in Parlamentul României la 20 martie 1995

“Ma infatisez domniilor voastre cu emotie si recunostinta. Cu emotie caci imi regasesc tara in care m-am nascut, revad populatia in mijlocul careia am crescut, reaud glasul românesc in toata suculenta lui, revad slova româneasca in toata lumina ei, resimt gustul roadelor culturii românesti care ani de-a rândul mi-au hranit sufletul.

Va spun ca stau inaintea domniilor voastre patruns de un simtamânt de recunostinta. Intr-adevar, v-o datorez din plin pentru chemarea pe care mi-ati adresat-o, d-le presedinte si d-lor senatori, sa vin aici, in mijlocul domniilor voastre si sa rostesc cuvântul meu, care, va rog sa stiti, este un cuvânt de voie buna, izvorând din inima mea iubitoare cu aceeasi fragezime cu care am rostit primul meu cuvânt in Acest Senat, in aceeasi luna, martie, ca si acum, insa inainte cu mai mult de jumatate de veac. (...)

D-le presedinte, d-nelor si d-lor senatori,

Acum zece zile, noi evreii, am celebrat Purimul, o sarbatoare care ne aminteste salvarea de la lieire a strabunilor nostri in Persia, cu vreo 1500 de ani in urma. Dupa enumerarea peripetiilor miraculoase care au condus la izbavirea lor, noi rostim o rugaciune care se termina doar cu patru cuvinte, in ebraica, dar pline de semnificatie, continând o invatatura de care trebuie sa tinem seama. Traducerea acestor patru cuvinte suna astfel: «Amintit fie spre bine Harvona, adica acela care, in vreme de obida, a stat alaturi de evrei si le-a ajutat». Invatatura aceasta alcatuieste un legamânt transmis tuturor generatiilor evreiesti. Este un fapt cât se poate de dureros, dar cât se poate de adevarat ca, in timpul cârmuirii naziste, noi, evreii din România am fost obiditi, prigoniti, chinuiti. Totusi, nu am dat uitarii ca acele vremuri de amara opreliste, de macinatoare zdrobire a fiintei noastre fizice si morale, când vuiau vijelii devastatoare, vestitoare ale negurilor mortii, tot atunci, de multe ori, un suflu de alinare, de compatimire, chiar de tamaduire, vestitoare ale zorilor vietii, ne inviora inimile. (...)

Evreii din Ardealul de Nord, ocupat de catre unguri, nu au avut norocul sa se gaseasca in dioceza vajnicului mitropolit Balan, nu au putut, deci, beneficia de obladuirea lui, a acestui suflet mare românesc. Ei, sarmanii, au fost expediati cu mare cruzime la Auschwitz, pentru a fi acolo inabusiti in camerele de gaz si mistuiti in dogoarea cuptoarelor. Iar acei evrei razleti din Ardealul de Nord, care au izbutit sa scape de la deportare la Auschwitz, datoreaza salvarea lor simtului nobil românesc al domniei-voastre, D-le profesor Sorban, chibzuintei dumneavoastre active si a aceleia a prietenilor domniei-voastre. Ei s-au caznit ca acesti razleti evrei sa poata sa treaca in România la noi, si, de aici, din acest liman al izbavirilor, sa ajunga apoi in Tara Fagaduintei, in Tara Sfânta.

Asadar, România, din acest punct de vedere, al deportarii evreilor in Polonia, se situeaza in rândul acelor putine tari europene cotropite de armatele lui Hitler, ca Bulgaria, Danemarca, Finlanda, care nu si-au trimis copiii de obârsie evreiasca sa piara in gazul si in focul de la Auschwitz.

D-le presedinte, d-nelor si d-lor senatori,

Iata pilde de autentic românism, invederat in vremea de cumplita opreliste, când am pastorit obstea evreiasca din România, pilde pe care am onoarea sa le citez de la inaltimea tribunei Senatului, caruia am avut onoarea sa apartin si care pastreaza un loc de predilectie in inima mea, recunoscatoare. De aici, din acest loc insemnat si in acest ceas insemnat din viata mea indrept ruga mea catre Dumnezeu, sa reverse harul sau in belsug asupra frumoasei tari românesti si asupra bunului si dragului popor român.”

Cuvântul lui Raoul Sorban la inmânarea diplomei si medaliei “Drept intre popoare”

(Yad Vashen, Ierusalim 7 aprilie 1987)

In aceasta imprejurare solemna si in acest asezamânt al amintirilor rascolitoare de constiinte care este Yad Vashem, gândurile se indreapta fara sa vrem spre imaginea unei epoci de alta data si a unor locuri indepartate.

Ceea ce se pastreaza aici din umbrele prelungite ale unui trecut zbuciumat si tragic ne lamureste, ca o sumbra oglinda – care reflecta o lume asa cum nu va reusi sa o explice nici o talmacire scrisa – ca din cunoasterea trecutului se poate formula un raspuns la o situatie legata de prezent. O atare cunoastere io mai ajuta pe contemporani si in directia instruirii lor in beneficiul anilor ce vor urma.

O judecare a trecutului este cu atât mai necesara astazi, cu cât citadelele intolerantei, egoismului si ale agresivitatii celor puternici nu vor sa invete nimic din ceea ce se pastreaza in memoria omenirii ca rezultat al urii, al prigoanei si al nimicirii.

S-ar putea spune ca recunoastem fizionomia unei epoci mai veridic din amintirile contemporanilor decât din consemnarile literare. Fiindca in memorie, evenimentele supravietuiesc in insasi substanta trairii lor de catre oameni.

Aceste evenimente, in cazul Holocaustului, nu ar trebui sa-si piarda niciodata valentele actualitatii si ale eficientei lor energice, pentru ca ele constituie dovezi cutremuratoare despre ceea ce n-ar fi voie sa se mai intâmple niciodata, nimanui si nicaieri. Dar totodata ele pastreaza marturii si despre bestialitatea celor ce, indiferent de nationalitatea lor, considerau crima ca un drept, ca un privilegiu al celui tare.

Dupa caderea tiraniilor din acea lume monstruoasa, a inceput, sub ochii nostri, o jenanta procedura de dezvinovatire in spiritul marunt al regionalismelor nationale, cu umilitorul calcul de a cântari culpabilitatea dupa numarul de masacrati. O contabilitate urâta si penibila, care continua sa introduca si azi, din ce in ce mai insinuant, in registrele pretentioase ale unor tratate de istorie nationala ideea ca asasinii erau mai putini daca au masacrat nu 400.000 de evrei, ci – dupa cum se poate citi – “NUMAI' 200.000!

Daca din capul locului s-ar putea stabili diverse grade de responsabilitate, aceasta nu s-ar bucura de justificare decât in cazul de rezistenta fata de abuzurile puterii necontrolate, refuzul de a fi complice activ ori pasiv la orice act de injustitie si la crime.

Astazi evreii, datorita existentei statului lor – a carui forta si autoritate poate pune stavila unui nou genocid – sunt in masura sa afle adevarul, capabili sa descopere si sa aduca in fata justitiei pe asasinii poporului lor, sa le stabileasca raspunderile, gradul de vinovatie. Dar ei mai sunt in masura – si au dreptul – sa-i cunoasca deopotriva si pe prietenii lor.

Mi-as permite chiar sa afirm ca au obligatia sa procedeze astfel, intrucât epoca in care traim mai este inca marcata de semnele dezordinii de idei, fapte si intentii, o dezordine care destrama fibrele spirituale ale umanitatii is poarta in sine pericolul nimicirii, ura de rasa, sovinismul, ca si obsesia – transformata uneori in dogma de stat – de a domina si subjuga, sub diverse pretexte, alte popoare.

Dar o imprejurare solemna, ca aceasta de acum, care ne intruneste astazi la Yad Vashem, nu poate ramâne un simplu prilej pentru expunerea unor asemenea idei ori sentimente hranite de neliniste.

De aceea permiteti-mi sa va marturisesc cât de profund sunt impresionat si onorat de titlul ce mi-a fost acordat, de simbolul acestui titlu, din care se desprinde un indemn catre realizarea acelei comunitati ce tinde sa aseze actiunile umane intr-o ordine morala capabila de a se opune agresiunilor asupra vietii si constiintei, ca si ingâmfarii rasiale, religioase ori nationale.

Primesc cu smerenie si rezpect acest titlu in amintirea martirajului celor ce au cunoscut anxietatea, inchisoare, deportarea si chiar moartea ca fenomene politice; dar si in amintirea celor ce s-au opus degradarilor morale, sociale, intelectuale ale nazismului, ca si a cumplitei imbinari de crime si lasitati puse la cale si savârsite institutional impotriva slovacilor, evreilor, românilor, rutenilor, sârbilor si tiganilor – uniti de o suferinta comuna – in timpul stapânirii, de catre Regatul ungar, in anii 1939-1944, a Transilvaniei de Nord si a altor teritorii aflate sub ocupatia sa.

Daca intr-una din operatiunile de salvare a celor urgisiti, participarea mea a devenit astazi mai vizibila decât a altora, datorita titlului ce mi-a fost acordat la Yad Vashem, imi revine obligatia de a releva pe cei ce au contribuit la reusita acelei actiuni datorita careia s-au salvat de la deportare in lagarele mortii câteva mii de evrei, in primavara si vara anului 1944, prin trecerea lor peste granita din Ungaria in România. Acestia au fost:

Dr. Aurel Socol, avocat; studentul Vasile Moldovan; comerciantul Mandej Lehrman; Dr. Emil Hatieganu, conducatorul Comunitatii Române din Ungaria; Episcopul greco-catolic Dr. Iuliu Hossu si secretarul sau, preotul vasile Astileanu; protopopul ortodox român al Clujului, Florea Murasanu; Gh. V. Giurgiu, redactorul sef al ziarului “Tribuna Ardealului”; prof. Tudor Bugnariu; preotul greco-catolic Titus Moga din Apahida; Ministrul plenipotentiar al României la Budapesta, Eugen Filotti, Consulul României la Oradea, Mihai Marina si Ion Isaiu, consilier in acelasi Consulat; lt. col. Gurgu si soferul sau Releanu; Dumitru Foica, functionar la Prefectura din Turda; lt. col. Victor Cupsa, Comandantul Cercului de recrutare din Turda; col. medic. dr. Ghita Bran din Turda; avocatul dr. Iuliu Micsa din Dej; Ministrul plenipotentiar Vasile Stoica din cadrul Presedintiei Consiliului de Ministri din Bucuresti; prof. dr. Corional Tataru din Sibiu; Letitia Papu, scriitoare; fotograful Oprea (Opris?) din Turda s.a.

Dintre evreii din România, Arie Hrisch, David Finkelstein, Emeric Moskovitz, Carol Moskovitz, Iacob Abraham s.a. sub amenintarea constanta a unor primejdii, au reusit sa creeze conditii de protectie multor refugiati din Ungaria in România si sa procure documente de la Turda la Bucuresti pentru cca. 1200 dintre ei, in perioada aprilie-august 1944.

Dar initiativa si atributiile tutelare ale intregii actiuni din zona Cluj-Turda, ca si obtinerea unui statut legal din partea oficialitatii pentru toti evreii refugiati din – sau prin – Ungaria in România, au revenit publicistului Dr. Ernest Marton si Primrabinului Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, personalitati de frunte ale evreimii de cultura maghiara din Transilvania de alta data – si ei refugiati din Ungaria in România – care, impreuna cu scriitorul bucurestean A.L. Zissu, au coordonat si finalizat diversele elemente ale intregii operatiuni de salvare din primavara si vara anului 1944.

In legatura cu aceasta actiune de avangarda trebuie precizate si retinute inca câteva aspecte:

- mai intâi caracterul solidar, unitar, al elementelor si fazelor sale independente, care, in desfasurarea evenimentelor in diverse locuri, au putut sa apara, adeseori, separate unele de altele;

- in al doilea rând, premisa, conditia insasi a reusitei. Aceasta s-a datorat faptului ca România s-a dovedit a fi fost nu numai mai putin speriata de riturile violentei hitleriste decât alte tari aflate sub ocupatia armatelor germane, dar si faptului ca marile mase ale poporului român nu erau ostile evreilor, iar românii aflati sub stapânirea Regatului ungar si prigoniti, atât de catre organele de sdtat, cât si de marea majoritate a populatiei civile maghiare, au facut front comun cu evreii. Datorita acestor imprejurari, de-a lungul granitelor, din zona Bihorului, a Clujului si pâna la Brasov, cu sprijinul activ al populatiei românesti, au putut trece din Ungaria in România mii de evrei in perioada martie-august 1944. De altfel, este un lucru bine cunoscut ca România a fost singura tara care in timpul razboiului a oferit – tot mai ferm – siguranta, documente de identitate si posibilitatea de a tranzita spre Turcia si Palestina atât evreilor refugiati din Ungaria, Polonia, Iugoslavia si Germania, cât si francezilor evadati din lagarele germane. O parte a acestor francezi (neevrei) au fost trecuti din Ungaria in România cu ajutorul Primrabinului Moshe Carmilly-Weinberger. Pentru mine acest ajutor salvator acordat de catre o organizatie evreiasca, când evreii insisi se aflau in pericol, are semnificatia unei grandioase manifestari de solidaritate umana.

Fiindca onoarea de a fi distins cu un titlul la Yad Vashem se afla in legatura cu intâmplarile biografice ale unei existente, va cer permisiunea de a mai face inca o confesiune: dupa cele ce am vazut si am trait in anii 1940-1944, ca experiente personale, ceea ce m-a invatat apoi viata si intâmplarile ei, ca si rasturnarile ori primenirile de lumi, dintre care unele au tulburat profund si propria mea existenta, s-a adaugat la ceea ce ma invatasera acei ani.

Cu speranta ca vremurile noi nu vor spulbera credintele vechi ale oamenilor in spiritul dreptatii, tin sa multumesc tuturor celor ce au ostenit pentru lamurirea si studierea unor imprejurari de alta data, astazi aproape uitate, ca si tuturor celor ce au binevoit sa onoreze cu prezenta lor o târzie intâlnire cu trecutul, in acest cadru menit sa-i perpetueze amintirea. In mod deosebit ii multumesc d-lui Profesor Avraham Ronen, a carui familie isi are originea in Transilvania, pentru staruintas D-sale in vederea legitimarii istorice a unor realitati ce pareau pierdute pentru constiinta timpului de fata.

Imi este dat sa ma aflu in apropierea D-lui Dr. Moshe Carmilly-Weinberger, a unui prieten cu care m-am inteles din primul moment al intâlnirii noastre, care a avut loc in urma cu 47 ani. Un prieten cu care m-am inteles nu numai prin cuvinte, ci mai ales prin vibratii de invizibile antene. Comunicarea dintre noi in decursul celor 43 ani câti au trecut de când nu ne-am vazut si nici n-am stiut unul despre celalaltaproape nimic, a fost un fel de comunicare imateriala si totusi foarte reala. Fiindca fiecare a fost mereu prezent in gândurile celuilalt si in sentimentele celuilalt.

Colaborând la unele din actiunile pe care el le-a initiat intre 1940-1944, am avut inaintea mea exemplul de urmat al unui om care a luptat pentru poporul sau, fiind totodata un dusman al invrajbirilor dintre oamenii de alt neam ori alte credinte; un om care a ostenit pentru a reinstaura tradutiile altora; un om care a dat dovada de curaj si abnegatie in imprejurari de mari primejdii, fara a pierde din vedere valorile spirituale ale omenirii. Un om pe care il stiam a fi fratele meu mai intelept.

Doamnelor si domnilor,

Daca ma gândesc bine, ceea ce ne-a adunat aici, pe acest pamânt al infratirii, ceea ce ne sustine si ne leaga moral este credinta noastra comuna in dreptul de a trai liberi, de a trai in pace, feriti de pericole, scutiti de nedreptati, de a trai intr-o indestructibila legatura cu locurile obârsiilor noastre.

Acestea sunt si urarile mele pentru viitorul evreilor s al tarii lor, urari pe care le fac din toata inima mea in acest loc destinat sa pastreze in vecii vecilor amintirea celor mai cumplite dezastre pe care le-a indurat vreodata un intreg popor.

DISCURSUL FESTIV AL PROFESORULUI

MOSHE CARMILLY-WEINBERGER

(Yad Vashem, Ierusalim, 7 aprilie1987)

In timp ce ascultam cu mare interes elevata cuvântare a profesorului Raoul Sorban, cu gândurile intoarse la acele vremuri când ne-a fost dat sa lucram impreuna, mi-am amintit, fara sa vreau, de doua sculpturi, parându-mi-se ca ele ilustreaza pregnant acea perioada.

Una este creatia marelui artist francez Rodin, L'Homme qui marche , o figura umana in mers, dar fara cap, care, asemenea unei omeniri in degringolada, se prabuseste in propria ruina. Cealalta opera o vazusem in urma cu câtiva ani intr-una din pietele de la Rotterdam, o lucrare in bronz, Orasul distrus , creatia sculptorului evreu Zadkine. Doua mâini inaltate spre cer implora parca ajutor; in locul inimii – o cascatura intr-un fel de scorbura, ce pare simbolul unei societati fara inima, al unei lumi lipsita de orice simtire si intelegere.

Intr-o asemenea lume fara cap si fara inima se afla Evreul parasit – caruia ii era cu neputinta sa gaseasca undeva scapare, refugiu ori adapost – asemenea unui “vierme intr-o mare de vapai”, considerat ca atare de dementiala ura de rasa a nazismului.

Intr-adevar, in acele vremuri existau in Europa doua puncte geografice prin care se deschidea speranta salvarii: unul in Muntii Pirinei, pe drumeaguri ce duceau din Franta in Spania, celalalt de-a lungul frontierei dintre România si Ungaria, o frontiera creata in urma Diktatului de la Viena, ce pornea din zona orasului Arad si se intindea pâna jos la Zagore. Pe linia acestei frontiere internationale, cu o lungime de câteva sute de kilometri, un loc de trecere se afla lânga Cluj, in directia comunei Aiton, situata deja pe teritoriul României. Alte doua locuri de salvare se gaseau, unul la Arad, altul lânga Oradea, la Beius.

La consfatuirea consiliului Comunitatilor Evreilor Neologi de la Oradea s-a hotarât, inca din octombrie 1933, infiintarea unui Birou Permanent la Arad pentru ocrotirea refugiatilor. Apoi, in 1936, când numarul refugiatilor (evrei) a crescut considerabil, a fost infiintat un Birou si la Cluj, care, largit in septembrie 1939, s-a transformat, din initiativa mea, intr-un organ central, având sarcina de a rezolva problemele evreilor refugiati, care aparusera tot ami numerosi in Transilvania.

Consider de datoria mea sa-i pomenesc pe membrii Comitetului pentru treburile refugiatilor, care a functionat sub conducerea si indrumarea noastra in cadrul Comunitatii Evreilor Neologi din Cluj. Acestia au fost: Mór Rózsa , vicepresedintele Comunitatii, Salvatot A Lex , secretarul general al Comunitatii, sotia lui Dr. Sándor Ligeti , sotia lui Ferenc Heller, Arpád Berger, József Friss , sotia lui Dr. Rezsö Kasztner , precum si sotia mea si a lui Vilmos Hirsch.

Membrii Comitetului si-au indeplinit sarcinile lor dificile cu un inalt simt al datoriei – pe masura vremurilor – cu abnegatie si afectiune. Ei s-au ingrijit de gazduirea temporara a refugiatilor in oras, de hrana lor, ca si de spitalizarea celor care dupa o prelungita si periculoasa pribegie au sosit bolnavi ori zdrobiti trupeste si sufleteste. Toti refugiatii erau ajutati in atingerea telului lor.

In 1940, când Transilvania de Nord a fost anexata Ungariei, in problema ajutorarii refugiatilor s-a produs o schimbarea radicala. In timpul administratiei românesti, organele oficiale ale statului nu numai ca au inchis ochii, dar au si facilitat calatoria refugiatilor de la Cluj la Bucuresti, si de acolo, prin porturile din România (Sulina si Constanta), in Palestina.

In noua situatie, creata in urma Diktatului din 1940, autoritatile locale ale Regatului Ungar nu au aratat nici un interes fata de salvarea evreilor. Dimpotriva. Apoi, avocatul clujean Dr. Kauntz, care locuia in vecinatatea resedintei mele, devenind Consului General al Germaniei naziste, l-a informat pe Ambasadorul german din Bucuresti ca “din Ungaria in România se refugiaza evrei, caror guvernul român le acorda statutul de refugiati politici, permitându-le si tranzitarea spre Paletina.” (V. Theodor Lavi, Romanian Jewrly in World War II. Fight for Survival ; Yad Vashem and Hitachdut Olei Romania, Jerusalim, 1965, p. 162.

Din aceste motive am fost nevoiti in actiunea noastra de ajutorare a refugiatilor, datorita noilor imprejurari, sa desfasuram o activitate secreta, “subterana”.

In fruntea acestei actiuni nobile se aflau Dr. Ernest Marton , Ernö Hátszegi, Hillel Danyig, János Guttfried si eu insumi. Era o actiune periculoasa, care ne punea viata in pericol.

Dar actiunea nu ar fi reusit fara colaborarea lui Raoul Sorban.

Personalitatile amintite aici de catre profesorul Raoul Sorban in cuvântarea sa - episcopi, politicieni - cu exceptia profesorului Dr. Emil Hatieganu - profesori, scriitori, eu nu i-am cunoscut, nici nu i-am intâlnit. Eu am cunoscut un singur om. Acesta a fost Raoul Sorban. El a fost acela care a reusit sa-i mobilizeze pe “contrabandistii de oameni” care locuiau in apropierea granitei, pe cei care, noapte de noapte, insoteau grupurile de câte 10-12 evrei din Cluj pâna in comuna Aiton, adica din Ungaria in România. Profesorul Raoul Sorban era omul de legatura intre mine si acesti salvatori; el imi aducea de fiecare data acele bilete pe care cineva din grupul refugiatilor scris in ebraica câte un citat din biblie, ori desena un semn prestabilit (sofar, menora etc.). Aceste bilete serveau drept dovezi ca oamenii – calauzele – au reusit sa-si duca la bun sfârsit misiunea. In cazul unor “contrabandisti de oameni”, acestia isi primeau pretul ostenelii lor tot de la Raoul Sorban, care, in timpul desfasurarii acestor actiuni, si-a pus viata in primejdie!

Apoi, in aprilie 1944, când Clujul se afla deja de câteva saptamâni in mâinile Gestapo-ului si ale SS-ului, “Judenrat”-ul local si conducatorii vietii politice românesti au elaborat impreuna un plan urmarind sporirea punctelor de trecere peste granita a refugiatilor. In acest scop s-a luat hotarârea ca Dr. Ernest Marton , Jenö Laszló , impreuna cu mine insumi sa trecem in România pentru a rezolva cu oficialitatile românesti desfasurarea in cât mai bune conditiuni a acestei actiuni. Primul am trecut eu, pe acelasi drum pe care, inaintea mea, sute si sute de refugiati evrei si-au salvat viata. Eram 11 care “an trecut hotarul” in zorii zilei de 2 mai 1944. Cu o zi mai inainte, Raoul Sorban a parcurs cu succes acelasi drum. Ne-am reintâlnit la Bucuresti. Cu ajutorul sau am ajuns si la Iuliu Maniu, fost prim-ministru, presedintele Partidulului National-Taranesc, desi acesta se afla in arest la domiciliu. La cererea mea, Maniu mi-a dat 1200 de legitimatii de membru al PNT, in alb, pe care Raoul Sorban era gata sa le duca evreilor din Cluj. Fara sa ezite, el a si trecut frontiera din România in Ungaria, mergând la Cluj, unde insa nu a mai gasit evrei. In decurs de 6 saptamâni ungurii au deportat o mare parte a evreilor din Ungaria, printre acestia aflându-se si evreii clujeni, ca si cei din restul Transilvaniei de Nord. Cu aceasta veste cumplita a aparut Raoul Sorban, peste câteva zile, la locuinta mea conspirativa din Bucuresti.

In general se spune ca este un “erou” cel care savârseste o fapta ce pare a fi periculoasa. Eu cred insa ca adevaratul erou este cel care, cunoscând riscurile – chiar pericolul de moarte – la care se expune in realizarea unei fapte, nu ezita sa duca la bun sfârsit fapta. Un asemenea om a fost Raoul Sorban.

Un dicton biblic afirma ca “fratele cel adevarat se cunoaste in nenorocire”. Intr-adevar, ne-a fost dat sa cunoastem in vremuri de mari pericole si nenorociri pe unul dintre fratii nostri. Fiindca Raoul Sorban a aparut ca fratele si prietenul nostru bun si nobil, pe care n-am sa-l uit niciodata si in nici o imprejurare.

De aceea inima mea este plina de buucrie ca, dupa 44 ani, in aceasta zi istorica, mi-a fost dat sa-l revad din nou, sa ma intâlnesc cu el si sa-i pot mul-umi in fata tuturor – desi stiu ca el nu a asteptat nici o multumire – pentru toate câte a facut.

Mai trebuie sa dau expresie recunostintei mele fata de conducerea de la Zad Vashem, pentru ca s-a ocupat – cu pretul unor osteneli – de dosarul profesorului Dr. Raoul Sorban.

Si sa-i multumesc profesorului Avraham Ronen ca a stimulat incheierea cu succes a acestei meritate recunoasteri.

Inainte de a termina inchinarea mea, rostita pâna acum in ebraica, sa-mi permiteti a o continua inca putin in limba maghiara (fiindca am uitat limba româna), dorind ca si profesorul Raoul Sorban sa afle ce anume am spus pâna acum:

Dragul meu Prieten,

Am spus adevarul curat, aratând ceea ce ai fost pentru mine in vremurile cele mai grele. Ai fost un erou; un erou adevarat, care desi cunostea dinainte pericolul de moarte in realizarea misiunii sale, fara sa ezite si-a dus la bun sfârsit misiunea. Eu niciodata nuvoi uita ca Tu ai fost un asemenea om, un asemenea erou.

Bunul Dumnezeu sa te binecuvânteze impreuna cu familia ta, cu Eva si Christina.

(Discurs rostit in limba ebraica)

Discursul domnului Itzhak Artzi

deputat in Kneset

(Zad Vashem, Ierusalim, 7 aprilie 1987)

Participam astazi la o ceremonie rara.

De sapte ani de când fac parte din Comisia care acorda titlul de Drept intre popoare , nu am intâlnit prea multe dosare ale unor români care au ajutat poporul evreu in anii lui de restriste.

Dosarul lui Raoul Sorban este unul din putinele aflate la noi, ceea ce arata ca românii care au ajutat evreii in vremuri grele nu sunt cunoscuti si, din pacate, nici nu se vor mai ivi prea multi, fiindca cei ce ar putea aduce marturii despre faptele petrecute cu 43 de ani in urma nu mai sunt in viata.

Constat acest lucru cu mare durere, ca unul care am trait ani in România.

Vorbind despre trecut in acest asezamânt nu ne putem rezuma numai la perioada 1944. Nu putem trece sub tacere anul 1941: rebeliunea legionara, pogromul de la Iasi, deportarile din Transnistria, nici scufundarea celor doua vapoare, când au murit 1272 de oameni, acea tragedie in care românii nu au nici un fel de raspundere.

Actiunea de salvare a evreilor din Transilvania, prin trecerea lor din Ungaria in România, in primavara si vara anului 1944, are trei fragmente: cel de la Turda, despre care s-a vorbit, un alt fragment mai mic de la Beius si altul, mai important, cel de la Arad.

Opera de salvare a evreilor prin România – si am convingerea ca istoria va confirma spusele mele – a fost in primul rând o opera de ajutorare a unor evrei curajosi, care si+au luat destinul in mâna, in mai multe locuri si imprejurari. Ei au fost ajutati de oameni de omenie, precum Raoul Sorban.

Noi insa nu am mentionat pâna acum pe acei evrei care au stat in fruntea unor activitati de salvare si nici nu avem in Israel – ceea ce este un lucru paradoxal – vreun titlu cu care sa-i distingem.

Vreau sa spun, prin urmare, ca noi, ca popor, apreciem mai mult pe cei din afara, pe acei putini care ne-au ajutat, decât pe cei din rândurile noastre, acestia fiind mai multi.

Epopeea evadarii evreilor din Ungaria in România in 1944 are o serie de capitole fantastice, ultra interesante, captivante si sper ca in cadrul studierii istoriei evreilor din România, opera ce se dezvolta acum aici, vom gasi un istoric care sa se adânceasca in toate amanuntele pentru a povesti aceasta epopee extraordinara, datorita careia au fost salvati de la deportare 4000 de evrei. Nu mai multi.

Dar ce sunt 4000 fata de zecile de mii care au fost nimiciti! Fata de marea actiunea a lui Raoul Wallenberg!

Acesti 4000 au fost salvati cu eforturi extraordinare, in imprejurari grele, desi ne aflam deja spre sfârsitul razboiului.

Vreau, domnule profesor Raoul Sorban, sa va multumesc pentru participarea Dv. la aceasta actiune. Sa va multumesc in numele Comisiei din care fac parte, o comisie prezidata de catre un judecator de mare autoritate de la Tribunalul Suprem al Israelului, dl Moshe Beiski. Comisia aceasta, in studierea unui dosar, se conduce dupa cele mai serioase si severe norme judiciare, acordând titlul de Drept intre popoare pe baza urmatorului criteriu: cel caruia i se acorda acest titlu trebuie sa fie un om, neevreu, care si-a riscat viata penrtu a salva evrei, fara a avea din aceasta actiune un oarecare profit personal.

Dupa acest criteriu ati fost judecat, dupa acest criteriu vi s-a acordat titlul de Drept intre popoare.

Consider ca este o mare cinste sa-l avem pe profesorul Raoul Sorban printre detinatorii acestui titlu. Titlul acesta il onoreaza pe Raoul Sorban, iar Raoul Sorban este un om care onoreaza acest titlu.

De aceea va salut cu intreaga consideratie si cu toata onoarea ce vi se cuvine, bucurându-ma ca mi se ofera prilejul de a da expresie aprecierii noastre fata de Dv.

In incheiere mai vreau sa va spun ca poporul evreu – care nu are prea multi prieteni – are o memorie foarte buna si de foarte lunga durata. El stie sa-i aprecieze si sa nu-i uite, sa onoreze si sa-i respecte pe acei putini care au salvat prestigiul omenirii in vremurile cele mai grele si cele mai intunecate. Sunteti unul dintr ei. Va felicit si va multumesc.

(Discurs rostit in limba româna, transcris de pe banda magnetica)

Cuvântarea doamnei Mina Iancu

director adjunct la Zad Vashem

(Rostita la sadirea pomului pe Aleea Amintirilor de catre Raoul Sorban)

In traditia evreiasca, plantarea unui copac este o fapta buna.

Comisia pentru designarea celor Drepti intre popoare a ales acest mod pentru a da acel simtamânt celor Drepti intre popoare ca ei sunt o parte din acest pamânt sfânt, ca ei au radacini aici.

Cum altfel s-ar putea da expresie recunostintei fata de o persoana care a salvat vietile unor urgisiti, aflati in pericol de moarte? Fiindca asa ceva nici nu se poate multumi – nimic nu ar fi indeajuns sa dea expresie adevarata recunostintei celor salvati.

Astfel, simbolica actului de a planta cu mâna Domniei Voastre un pom in Tara Sfânta vrea sa insemne infratirea faptelor ce le-ati savârsit cu vesnicia.

In legatura cu semnificatia numelui Dv. in istorie as vrea sa mai adaug ceva: nume vin si nume pleaca in curgerea timpului. Dar natiunea noastra – cu un lung trecut istoric – are o memorie foarte buna. Noi nu-i uitam pe ucigasii nostri, dar nici pe prietenii nostri nu-i vom uita vreodata. Si numele Dv., Raoul Sorban, va ramâne inregistrat nu numai in arhive, ci si pe aceasta alee a celor Drepti intre popoare . Pentru eternitate. Viitoarele generatii, care o sa vina in curgerea continua, secol dupa secol, isi vor pune intrebarea: cine anume a fost acest profesor Raoul Sorban din România? Si, bineinteles, vor veni la arhiva noastra. Si vor afla ceea ce ati facut Dv. si alti multi români.

Va felicit inca o data pentru inalta cinste de a fi unul dintre cei Drepti intre popoare , si va rog anume sa mai munciti putin in si pentru Israel ; adica sa incepeti plantarea copacului!

Marturisesc ca ma simt a fi foarte apropiata de personalitatea Dvs.

Si as vrea sa va mai spun cât de multumita sunt astazi – si cât de fericita – ca ati fost ales de Comisia celor drepti intre popoare , ca sa faceti parte din comunitatea celor mai nobili oameni din lumea intreaga, care, in cea mai intunecata perioada a poporului evreu, a dat dovada de omenie. De cea mai mare omenie posibila, salvând vietile unor oameni, cu riscul de a va pierde propria viata.

(Cuvântare rostita in limba româna, transcrisa de pe banda magnetica)