Jurnal de calatorie

ing. Alexandru Sandu

CUPRINS:

1. Sâmbata 1 noiembrie 1975, Mbandaka - regiunea Ecuator
2. Profesionalism si aventuri pe Ecuator
3. La vânatoare cu pigmeii pe malul lacului Tumba
4. Furtuna pe lacul Tumba
5. Invazie de furnici la Basankusu
6. La vânatoare de crocodili
7. Ambuscada canibalilor de la Karawa
8. Cu vaporul pe Congo: De la Lisala la Mbandaka
9. Pe urmele lui Bula Matari

1. Sâmbata 1 noiembrie 1975, Mbandaka - regiunea Ecuator

Dupa doua zile de preparative intense, plecam din nou, la vânatoare ... De data aceasta departe, la cca. 220 km. spre sud, la Bonghiri. Cu totii, cinci la numar: eu cu sotia, directorul Scolii Gillard, Pool Lokula magazionerul si Mbongolo, zidarul si tâmplarul scolii. Aveam cu noi trei pusti calibrul 12 si doua carabine semiautomate cu câte 10 focuri, calibrul 22. Mijloc de transport: camionul Bucegi de 5 t. al scolii. Munitii din belsug, lanterne, cutite de vânatoare si... dorul de aventura!
La cca. 10 km. de marginea oraselului nostru, pe stânga, am lasat în urma baracile militare ale regimentului de paza pentru regiunea Ecuator. În fata noastra se întindea padurea ecuatoriala, marginita spre dreapta, la doi km., de uriasul fluviu Zair (Congo).
Soseaua croita în aliniamente lungi de zeci de kilometri de catre belgieni, cu 10 ani în urma, pe coama unor diguri de bolovani de piatra de culoare caramizie "Laterit" strabatea zone mlastinoase. Din loc în loc, pe portiuni întinse era acoperita de apele numeroaselor pâraie ce o traversau fie din dreapta, fie din stânga, dupa declivitatea terenului. Strabateam în goana mici asezari umane. Pe marginea soselei apareau femei si copii ce ne faceau cu mâna gesturi prietenesti si strigau cu totii: "M'bote mondele" - Buna ziua omule alb!
Odata cu venirea noptii, am trecut la volan, Gillard declarând ca este obosit. Camionul Bucegi rula cu viteza redusa, despicând bezna groasa a noptii cu farurile-i puternice. La un moment dat, directorul ne spune ca nu mai recunoaste drumul pe care ne gasim si ne propune ca la prima iesire sa viram la stânga, pe un drum neumblat. Aceasta, deoarece nu aveam conditii pentru a întoarce camionul, digul soselei având numai 3,5 m. latime. Daca depaseam, riscam sa ne prabusim în mlastina neagra, care ne-ar fi înghitit imediat! Erau doua poteci paralele facute de bastinasi spre a circula într-un sens si altul între satucurile lor.
"Drumul" era cumplit de accidentat, la un moment dat am avut senzatia ca traiesc scenele din "Salariul groazei": hârtoape, sleauri adânci cu apa si noroi, în care camionul dansa, sau rotile se învârteau neputincioase-n loc, în ciuda celor doua diferentiale ale sale. Coboram mereu cu o lanterna uriasa în mâna si luminam calea, taiam crengi mari pe care le puneam sub roti, împingeam cu totii (sotia fiind la volan) si ... tot înainte!
Priveam pe furis la Gillard si la Viky; pe fetele lor vedeam întiparita teama de a nu ramâne în pana în toiul noptii pe aceste coclauri neumblate. Nu aveam cu noi rezerve de apa si provizii decât pentru doua zile. Ierburi înalte napadisera cele doua poteci pe care înaintam cu dificultate prin noaptea întunecoasa ca smoala. Cele doua fante de lumina ale farurilor ne dezvaluiau imagini de cosmar. Lianele încolacite pe arbori, atârnând deasupra noastra, ne dadeau senzatia unor serpi uriasi ce-si asteaptau prada. Copacii doborâti de furtuna, radacinile uriase uscate, din cauza jocurilor de umbre ale luminii, pareau animale fioroase ce-si cascau gurile imense spre noi.
Aveam tot timpul senzatia ca în tufisurile din fata sau pe laterale stau salbaticiuni la pânda, deoarece vedeam numeroase luminite miscatoare. În realitate, erau licurici uriasi, pasari de noapte sau mici animale nocturne ce-si cautau perechea sau hrana.
Gillard se lupta cu volanul care oscila mereu din cauza hârtoapelor sau a crengilor groase, doborâte de furtuna. Priveam încordat fantele de lumina ale Buceagului, care sfâsiau întunericul si, foarte emotionat, strângeam cu putere carabina în brate, gata în orice clipa sa deschid focul. Deodata, în fata camionului, ceva se misca, se trage într-o parte, facându-ne loc sa trecem. Oprim în dreptul acesteia si, uimiti, vedem o femeie pigmeu de circa 1,3 m înaltime, desculta, cu bustul gol si cu o pânza soiasa în jurul salelor. Poarta pe cap si pe umeri un balot urias din frunze de palmier si feriga, pe care-l tinea cu stânga, iar în dreapta avea un toiag cu care tatona drumul prin bezna. Peste umar, i-am spus lui Mbongolo sa coboare si s-o întrebe, în lingala , daca merge la Bonghiri cu noi. A acceptat fara ezitare si ajutata si de Pool, a reusit sa se suie în camion cu bagajele ei.
Dupa circa o jumatate de ora, drumul vireaza la stânga si intram pe o portiune ce trece prin mijlocul unei imense plantatii de palmieri de ulei, abandonata. La scurt timp Gillard exclama cu mândrie:
- Am ajuns! Stop!
Opreste motorul si în fata vedem o casa în stil european, cu ziduri varuite si acoperisul din tabla vopsit în rosu. În dreapta noastra, într-un tarc de nuiele luceau în întuneric o multime de ochi blânzi ce priveau spre noi. Era o mica cireada de vaci, vreo opt la numar cu vitei cu tot. De culoare neagra si mici de statura, acestea dau foarte putin lapte: numai doua, trei luni, spre a-si hrani puiul, apoi devin sterpe.
Din casa a iesit gazda noastra, Baosso Ekoloka, un congolez batrân, înalt si bine facut care ne-a întâmpinat cu bucurie, fiind o veche cunostinta de-a lui Gillard si unchi prin alianta al lui Pool.
Acesta mostenise casa, vitele si plantatia de la un belgian "nevoit" sa se întoarca în tara sa, de câtiva ani buni, din cauza "zairizarii" (nationalizarii) terenurilor si mijloacelor de productie, decretata de Mobutu în 1961.
Înspaimântati, aproape toti belgienii precum si europenii care aveau plantatii, magazine, ateliere sau ocupau functii de conducere în aparatul de stat sau în intreprinderile particulare, au parasit Zairul. De atunci, tara a saracit îngrozitor, totul s-a distrus, s-a furat tot ce s-a putut si membrii de partid din "Miscarea revolutionara", SND-ul (securitatea) si ofiterii superiori din armata s-au îmbogatit preluând locuintele si bunurile tuturor albilor. La sate zairezii, în majoritate, traiesc din cules, pescuit sau vânat; cei de la oras se descurca fiecare cum poate, industria fiind complet devastata, locurile de munca sunt foarte putine; a mai ramas micul comert, unde aproape toti au o taraba, la care se vând si se cumpara cuie, bete de chibrit si tigari la bucata si viermi, serpi, broaste, sopârle, cu nemiluita. În jungla, vânatul mare s-a împutinat pentru ca "elita" si armata, care dispun de arme automate si de mare calibru, se "distreaza" omorând tot ce misca, fara mila, neexistând nici un fel de control. Carnea o manânca oamenii de rând, dupa ce a fost vânduta si re-vinduta de mai multe ori, iar pieile si fildesul revin "de drept" celor ce sunt la putere. Vânatul, atâta cât a mai ramas, s-a refugiat departe, în padurea ecuatoriala, unde se patrunde greu, numai cu masini cu dubla tractiune.
Spre aceste locuri neumblate mergeam noi, atrasi de aventura!
Pigmeii, cu armele lor rudimentare, nu reuseau sa vâneze salbaticiuni mari care, devenind sperioase, la cel mai mic zgomot se faceau nevazute în imensitatea padurii ecuatoriale. În mod curent acestia vânau maimute, pasari (tucani, calao, fazani, papagali si porumbei salbatici), antilope mici - moloko, bivoli pitici de padure si, foarte rar, câte un elefant batrân pe care ceata îl abandona când nu mai putea tine pasul cu cei tineri.
Coltii de elefant, fildesul, reprezinta pentru pigmei o adevarata mana cereasca, deoarece traficantii le dau în schimb topoare, cutite, metal pentru a-si fabrica vârfurile de sageti, ustensile pentru gospodarie, petrol, tigari, chibrituri, alcool. Dorinta unui pigmeu, cea mai mare, este de a dobândi o pusca pentru a avea recolta bogata la vânatoare.
Gillard avea în camion, pentru ei, doua butoaie de câte 200 l de petrol, opt lazi de bere Primus, patru pachete mari de cutii de chibrituri, câteva mii de pachete de tigari si multe, multe pânzeturi colorate. De altfel, fiind un vechi "colon", stabilit, la acea epoca, de 17 ani în Zair, cunostea toate trucurile si avea relatii la toate nivelurile. Repartizarea noastra, a mea si a sotiei, ca profesori la scoala condusa de el a fost o mana cereasca, deoarece eram singura institutie de învatamânt tehnic profesional cu trei albi, profesori. Stacheta scolii era foarte sus!
Dupa o toaleta frugala, am mâncat câteva fructe si, la culcare, fiind trecut de miezul noptii. Mbongolo nu a vrut sa doarma; si-a fixat o lanterna pe frunte, a luat o carabina calibrul 22, câteva cartuse în buzunar si a disparut în noapte. Pe la orele sase dimineata ne-au trezit zgomotele facute de pasarile din curte si de vite. La ecuator se face ziua dintr-o data si l-am vazut pe Mbongolo cum apare din jungla tinând în brate un sac de cânepa, în care se zbatea un animal. Ne-am strâns cu totii în jurul sau si acesta, foarte mândru, scoate afara un... pangolin! Nici unul dintre însotitorii mei nu l-a recunoscut, nefiind pasionati în ale zoologiei!
Vietatea, de talia unui castor urias, face parte din aceeasi familie de insectivore cu furnicarul si cu tatuul din Brazilia. Pe spinare si pe coada lata este acoperit cu o platosa osoasa cu solzi mari; are un cap mic, ca de veverita si o limba foarte lunga cu care vâneaza furnicile.
L-am bagat într-o cusca din lemn pentru a-l duce la Mbandaka spre a fi împaiat. Între timp, Kapita si-a luat doua bastoane din lemn si s-a îndreptat spre poarta, unde era asezat "telefonul", un trunchi gros scobit pe dinauntru, ca un fel de tam-tam orizontal, care, la loviturile sacadate aplicate cu maiestrie de gazda noastra, a început sa bubuie îngrozitor. Acesta lovea mai tare cu stânga, mai încet si mai rar cu dreapta, într-un fel ciudat, ca un semnal Morse. Dupa cca. 10 minute s-a oprit, iar noi, curiosi, l-am întrebat ce mesaj a transmis.
- I-am avertizat pe cei din satul urmator ca vor sosi trei vânatori albi cu camionul; sa-i însoteasca la vânatoare si vor fi recompensati, jumatate din vânat va fi al lor. Seara vom dansa cu totii!
În graba, am sorbit o cana de Ness cu lapte praf, ne-am luat ruksacurile în spate, armele si accesoriile si, sus, în camion.
Gillard, ca de obicei, a preluat volanul, având în dreapta pe Kapita si Viky. Împreuna cu Pool si Mbongolo ne-am suit pe platforma camionului; acesta înainta pe poteca unica care ducea la Bonghiri 2.
Eram nerabdator sa ajungem acolo, de unde începea cu adevarat marea aventura, întâlnirea cu pigmeii si vânatoarea în jungla.
Era trecut de ora sapte, se facuse ziua de-a binelea, iar aburii ce ieseau din pamânt puneau mantie argintie tufisurilor si copacilor din padure. În jungla, care se trezea, Buceagul sforaia continuu si înainta încet, hurducaind, alunecând printre fagase si strivind ierburile înalte ce cresc între acestea.
Împreuna cu coechipierii mei, cu armele pregatite, cu ochii pe sus, spre copaci sau în lungul drumului, aruncam priviri febrile în speranta de a zari primul, vânatul mult visat. Priveam mut de admiratie peisajul fantastic ce mi se derula în fata ochilor. Copacii uriasi, ca niste fagi falnici de 30-40 m înaltime, se detasau net de ceilalti; erau încolaciti de liane ce atârnau ca niste serpi monstruosi si erau punctati de numeroase orhidee albe, galbene sau albastre. Alaturi de ei, cu un etaj mai jos, un amalgam de palmieri de ulei, accacia (un soi de salcâmi cu flori rosii sau galbene), bananieri, lamâi si portocali salbateci; din loc în loc, arborele umbrela, ca un pin urias, ne atragea privirea tot timpul. Uneori treceam prin adevarate tunele de verdeata create de bambusii înalti pe marginea drumului.
Dupa circa 30 de minute, ajungem la Bonghiri 2, un satuc de pigmei în mijlocul padurii ecuatoriale. Kapita a spus sa oprim camionul pe o pajiste din fata colibei sefului, a coborât si a început sa vorbeasca într-un dialect gutural ciudat, cu bastinasii ce ieseau somnorosi si aproape goi din micile lor colibe.
Batrânul vorbea din ce în ce mai tare, gesticula, arata cu mâinile catre cer, spre padure, spre noi si spre camion, bolborosea cuvinte scurte, ca un fel de racnete si era foarte agitat. Pigmeii se uitau la el cuprinsi de groaza si nu faceau nici o miscare. Când "logosul" a luat sfârsit, ca la o comanda, au izbucnit în strigate de bucurie si si-au îndreptat cu totii privirile spre noi.
Zece dintre cei mai vânjosi au intrat în fuga în colibele lor, si-au luat arcul si tolba cu sageti, maseta la brâu si, sfiosi, s-au suit în camion, sprijinându-se de obloanele laterale. Nici unul nu depasea 1,40 m; pe jumatate goi, tremurau ca varga în dimineata friguroasa si cetoasa. Împreuna cu Pool si Mbongolo ne-am suit si ne-am sprijinit de caroserie, în spatele cabinei.
În timp ce camionul înainta hurducaind catre satul urmator Banghe, prefacându-ma ca ma uit în toate directiile spre a repera vânatul, aruncam priviri scurte catre pigmei. Nu-mi venea a crede ochilor! Eram în plina jungla, în drum spre locul unde vom începe cu adevarat periplul nostru - în cautarea vânatului.
Visam cu ochii deschisi: elefanti, jaguari, bivoli, antilope, urangutani, etc. Bastinasii priveau cu teama si mirare spre mine pentru ca, dupa cum mi-a spus Kapita, sunt foarte multi ani de când nu mai trecuse pe acolo, vreun "mondele".
Tineam pusca în brate, foarte mândru si , cu palaria de vânatoare pusa strengareste, pe o parte, ma si vedeam în posesia unor trofee la fel ca marele calator român Mihai Tican Rumano.
Dupa circa jumatate de ora am ajuns într-o poiana mare, unde vreo zece colibe facute din crengi de palmier de ulei si ferigi uriase formau ultima asezare omeneasca de pe traseul nostru.
Am coborât cu totii si am salutat un batrân mic si uscat care ne astepta. Era seful satului. Kapita a dus tratativele cu el în acelasi limbaj gutural, însotit de gesticulatii si o mimica extraordinara. În final, acesta a strigat ceva spre colibele înghitite de fum. De îndata au iesit în fuga vreo 10 pigmei "boy-chasse" pentru noi.
De cu seara, Pool aranjase cu Kapita sa mi se repartizeze ca acompaniatori doi dintre pigmeii cei mai vrednici si care sa priceapa câte ceva în frantuzeste. Fiind la prima mea "iesire" în jungla, tineam cu tot dinadinsul sa obtin câteva trofee mai deosebite. Stim cu totii ca nu este suficient sa ai o pusca buna si sa fii un ochitor de talie, trebuie sa ai si însotitori destoinici. Ne-am constituit în cinci echipe, având cu noi câte patru pigmei care cunosteu padurea, defrisau potecile, culegeau si transportau vânatul. Am primit fiecare echipa o schita cu traseul de urmat si aveam consemnul ca dupa trei ceasuri sa ne întâlnim la "Mlastina facocerilor" .
Situata la confluenta a doua râuri, la circa 10 km pe directia N-NE, era locul de predilectie al mistretilor monstruosi ce bântuiau prin zona. Buceag-ul, l-am abandonat în centrul satucului la umbra unui urias arbore de pâine , înconjurat tot timpul de cei mici ai satului care nu se mai saturau privind la frumusetea de camion.
Eu trebuia sa avansez pe poteca nr. 1 din stânga satului; Viky pe poteca nr. 2, din centru, care dupa circa o jumatate de ora de mers ajungea la "plantatie"; continua prin mijlocul acesteia si se termina la locul de întâlnire. Lui Gillard i-a revenit poteca nr. 3, din dreapta, paralela terenului defrisat. Pool si Kapita au pornit pe o pista veche de animale, undeva mult în drepta noastra. Cât priveste simpaticul Mbongolo care, cu ani în urma, mai fusese la vânatoare pe aici, a pornit-o cu însotitorii sai pe niste fagasuri din spatele satului. Cred ca pregatea ceva, zâmbea tot timpul si avea o figura misterioasa.

Am pornit cu pasi mari pe poteca, având înaintea mea doi alesi care, dupa putin timp, au început sa degajeze calea cu lovituri de maseta . Patrundem curând într-o galerie arborescenta în care domnea zapuseala si semiobscuritatea. Pe masura ce avansam, zgomote ciudate, fâsiituri, trosnete, croncanituri si, uneori, urlete de fiare, se auzeau deasupra noastra, în galeria superioara a padurii ecuatoriale. Priveam în sus si în laturi fara sa disting nimic. Dupa vre-un sfert de ceas de mers obositor, într-o atmosfera umeda, întunecoasa si apasatoare, zaresc o raza de soare ce coboara spre pamânt prin încâlcitura de crengi si liane. Am grabit pasul si, dupa o curba la stânga, iesim într-o poiana. Lumina soarelui stralucea cu putere, împrastiind obscuritatea ce ne învaluise. Deodata, cercetasii mei s-au oprit, au întors simultan capetele spre mine, iar unul dintre ei, cu maseta ridicata, mi-a aratat o banda de maimute în copacii din stânga. Acestea se zbenguiau, tipau, faceau tumbe si se deplasau pe directia noastra de înaintare. Cu miscari lente, pun arma la ochi, tintesc si trag în cea mai apropiata. Un vacarm îngrozitor izbucneste dintr-o data si banda se face nevazuta printre arbori. Cea lovita se prabuseste din craca în craca, într-un tufis. Pigmeii înaintasi se reped într-acolo si, dupa putin timp, se întorc râzând cu trofeul negru si paros în brate. Gesticulau si topaiau în jurul meu spunând:
- "MONDEL MAKASI! MAKASI MINGHI!" ("Albule esti puternic, bun vânator!")
Pentru a-mi ascunde bucuria si emotia succesului, le-am zâmbit si le-am oferit foc si câte o tigara. Dupa câteva minute de relax, acestia au pus vânatul într-un cos de nuiele pe care cel mai voinic din ariergarda l-a pus pe spate. Cu batista îmi sterg sudoarea ce-mi curgea pe fata, alung un roi de tântari obraznici ce ma asaltau si dau semnalul de pornire. Precizez ca zgomotele din jungla se aud numai local, pe distante foarte mici, din cauza perdelei vegetale care le înabuse.
Pamântul mustea de apa, iar cizmele de cauciuc, ce-mi frigeau talpile, ma proptejau de humusul negru si cleios ce emana o duhoare de putregai, fiind îmbâcsit de furnici si insecte ciudate. Poteca noastra coteste catre dreapta si urca în panta lejera prin padurea care începe sa se rareasca. La un moment dat, pigmeii din fata mea se lasa pe vine, se trag de o parte si de alta a potecii si se ascund sub crengile tufisurilor. Ma opresc brusc, cu pusca pregatita, intuind un pericol iminent. Aud un tropait usor si o civeta uriasa da navala catre mine. Era cam la opt metri în fata mea. Am lasat arma mai jos si am tras fara sa ochesc, "ŕ bout portant". Glontul i-a zdrobit capul si, din elanul pe care-l avea, cadavrul ei a alunecat pâna aproape de picioarele mele. Emotionat, instinctiv, m-am retras un pas înapoi. Imediat, înaintasii au iesit din tufisuri, topaind si gesticulând în jurul lesului; acesta avea un miros caracteristic foarte urât si patrunzator - la fel ca duhoarea lupilor si vulpilor de la gradinile zoologice.
Totul s-a petrecut asa de repede ca m-a cuprins o sete extraordinara. Am introdus gloante în magazia armei pe care am pus-o pe umar, iar dupa aceea am sorbit cu nesat câteva înghitituri de apa din bidon.
Am facut o mica halta, dupa care unul din ariergarda a înfasurat civeta în frunze de palmier si a pus-o pe spinare. Am reluat înaintarea, pasind cu grija si fara zgomot; ne întelegeam prin semne, la fel ca trupele de comando. De câte ori ajungeam într-un luminis, vedeam pâcla de umezeala ce se ridica în fuioare si învaluia trunchiurile arborilor. Ca un giulgiu mirific, aceasta se topea de îndata ce o raza de soare cadea pe ea. Prin lumina difuza si albastruie ce venea din sus, printre sutele de crengi si liane catre-i barau drumul, vedeam umbre negre si tacute, ce sareau din creanga în creanga. Erau maimute care-si urmau periplul catre fluviu, ora prânzului si adapatului fiind foarte aproape.
Poteca se largea pe masura ce înaintam si, la un moment dat, dupa un viraj spre dreapta, iesim într-o poiana uriasa cu aspect sinistru si dezolant. Acest teren situat pe un platou înalt, cu o suprafata de circa trei hectare, avea sa devina în curând gradina de legume si terenul de plantatie pentru locuitorii din Banghe. Cu o saptamâna înainte, ei dadusera foc vegetatiei si, dupa doua zile, aproape totul se transformase în cenusa. Ploile o vor amesteca cu humusul padurii si astfel, bastinasii vor avea un teren unde vor cultiva manioc, porumb, arahide, cafea, bananieri, arbori de papaya si mango etc.
Ici si colo se vedeau trunchiuri golase, înnegrite de fum, care îsi înaltau dureros cioturile contorsionate într-o ruga muta catre cer. În timp ce priveam acest peisaj deprimant, o unda de ceata albastruie inunda marginea poienii, aducând cu ea un pic de racoare si, totodata, un sunet extraordinar. Era un cârâit lung, sonor si sfâsietor, care s-a repetat sacadat de câteva ori. Era un semnal de alarma pentru vietuitoarele locului. Un calao , cuibarit în frunzisul unui urias bokungu îsi cânta melopeea, facând pe santinela. În timp ce ascultam, unul din cei din spate ma împinge usor si-mi arata ceva ce se misca în fata, nu prea departe, soptindu-mi:
- "KEBA, MONDELE! LOKULA KOKO!" (Atentie, albule! Fazanii!")
Deschid ochii mari de tot, îmi concentrez privirea si, printre brazdele de pamânt si gramezile de cenusa, vad câteva pentade ce-si cautau hrana. Cu miscari lente, duc arma la ochi si trag în cea mai apropiata. Fulgerator, ma las un pic spre dreapta si deschid focul spre alta care tocmai îsi lua zborul greoi. Un rapait vertiginos de aripi, însotit de un mic nor de praf si de cenusa se ridica de pe locul unde a fost stolul. Cercetasii se reped sa caute înaripatele si revin cu ele imediat. În timp ce acestea erau puse în cosul de nuiele, mi-am scos schita din buzunar si m-am orientat; apoi am dat semnalul de plecare. Avansam dupa niste urme de pasi imprimate în pamântul moale de la marginea terenului de cultura. La un moment dat, gasim poteca care în curând se afunda din nou într-un tunel de verdeata.

Înaintez aplecat în fata spre a-mi feri fruntea si ochii de crengile proaspat taiate de masetele cercetasilor ramase agatate de tufisurile laterale. Mergeam anevoie prin jungla verde si oboseala începe sa se faca simtita. Pigmeii mei, care înaintau sprinteni pe poteca, vazând ca ma tineam cu greutate dupa ei, întorceau capetele spre mine si zâmbeau ca sa ma încurajeze. Aveam gura uscata si respiratia grea din cauza caldurii si a umezelii înabusitoare ce domnea pe aceste tenebre.
Deodata lumina soarelui patrunde brusc prin perdeaua de deasupra si din fata noastra. Dupa câtiva zeci de pasi patrundem într-o poiana mirifica, în care terenul coboara în panta usoara catre un râu. Acesta îsi purta apele domoale catre est, în stânga noastra.
Aveam în fata o priveliste minunata care, pur si simplu, m-a uluit prin coloritul si varietatea vegetatiei dar mai ales, prin numarul impresionant al pasarilor care-si cautau hrana prin smârcurile de pe maluri. Egrete mici si mari, jabirul african, lopatari, stârci si cocori de toate marimile si culorile; ibisi, flamingo de talie mica, precum si numeroase exemplare de pauni africani, se deplasau în toate directiile.
Mut de admiratie priveam la acest colt de rai în care mimoze, arbori feriga , filodendroni, ficusi uriasi cu flori albe sau roz, bananieri, lamâi si portocali salbateci, îsi etalau crengile pline de fructe sau flori. Un parfum greu, exotic, venea purtat de¬ o briza dinspre râu si din padurea de pe malul celalalt.
Dupa câteva minute de tacere, însotitorii mei mi-au spus, aratând catre sutele de zburatoare:
- "NOKI, NOKI, MONDELE, VIANDE! BEAUCOUP DE VIANDE!" ("Repede, repede, albule! Multa carne!")
Le-am facut semn ca nu voi trage cu pusca si, ca sa priceapa mai bine, am lasat arma în iarba si m-am asezat. Doamne, cum sa le explic acestor vânatori primitivi ca nu am inima sa trag în toate pasarile si animalele care-mi ies în cale? S-au resemnat, s-au asezat pe iarba în stânga mea si, ca sa-i linistesc, le-am dat chibritul si pachetul meu de tigari. Viosi, s-au pus pe fumat si bolborosit în limba lor.
Priveam jur-împrejur si cautam sa-mi întiparesc pe retina si în suflet acest peisaj de vis. Înca odata eram subjugat de farmecul si frumusetea padurii ecuatoriale. Deasupra râului zbura un stol de papagali zgomotosi. Sus de tot, o pereche de vulturi pescari descriau cercuri largi si line, aruncându-si privirile iscoditoare catre suprafata apei râului. Deodata, una dintre rapitoarele uriase coboara în picaj în spinarea unui peste mare ce înota linistit. Din câteva lovituri de aripi, acesta reuseste sa se desprinda de apa cu prada în gheare. Într-un zbor greoi si ascendent, dispare în scurt timp la orizont.
Ma odihneam fericit de spectacolul ce se derula în fata mea; la un moment dat, unul dintre înaintasi suiera scurt si-mi face semn cu mâna catre cer zicându-mi:
- "KEBA MONDELE! LOKULA KOKO!" ("Atentie, albule! Fazanii!")
Cu arma în mâna, ma ridic încet, rotesc capul spre stânga si vad zburând în sir indian un stol de tucani . Un rapait ca de mitraliera însotea miscarile aripilor lor mari si negre. Fac o întoarcere scurta, înalt pusca, ochesc pe cel din fata si trag. Lovit mortal, acesta cade pe mal în fata noastra. Ochesc din nou si cel de la urma are aceeasi soarta. Pigmeul care m-a avertizat o ia la fuga sa caute pasarile. Il priveam cum se întoarce linistit când, brusc din dreapta din padure, se aude o rumoare înabusita, de parca o hoarda de animale cu copite fugeau pe pamântul tare. Înaintasul meu, speriat, o ia la fuga si, trecând pe lânga mine, imi arunca tucanii la picioare. Împreuna cu ceilalti pigmei, se reped pe poteca, cautându-si salvarea în copaci. Am introdus doua cartuse brenike în pusca si, m-am adapostit dupa un arbore mai gros.
Zgomotul crestea din ce în ce si, la scurt timp, o turma de facoceri izbucneste dintr-un desis. O avalansa de guri cascate ce grohaiau, de colti uriasi încovoiati si plini de spume, de copite si burti mânjite de noroi da navala în poiana. Bezmetice, aceste jivine periculoase fugeau de-a lungul malului. Îmi stapânesc teama ce ma cuprinsese, ochesc lung, deplasând arma pe directia de fuga a hoardei si trag de doua ori la rând în uriasul ce conducea turma. Fulgerat, acesta cade în genunchi si apoi se lasa pe partea dreapta, nemiscat. Ceilalti, nepasatori, cotesc putin catre râu si trec vijelios prin fata mea, lasând în urma un miros infect, caracteristic. Dupa trecerea lor, terenul avea aspectul unui câmp de lupta dupa un bombardament de artilerie.
Uimit, priveam în jur si nu-mi venea a crede ca, în câteva secunde, locurile acelea frumoase si încântatoare se pot transforma într-o scena de cosmar. M-am recules si m-am îndreptat catre monstrul meu. În timp ce priveam lesul dizgratios, aud zarva în dreapta mea, dinspre malul râului. Colegii mei se îndreptau cu totii spre mine cu Viky în frunte. Aceasta, cu palaria de soare pusa strengareste, pe o parte, purta carabina în banduliera. Nu trasese nici un foc; nefiind o buna ochitoare, nu a vrut sa se faca de râs în fata celor patru pigmei care o urmau si, practic, îi asigurau "protectia" prin jungla. Erau uimiti si dezamagiti ca Viky nu vânase nimic.
Ne-am salutat voiosi si însotitorii au pus pe iarba recolta lor. Bilantul partidei de vânatoare a fost:
- Alex: o maimuta mare, doua pentade, o civeta, doi tucani si un facocer mare;
- Gillard: doi tucani, doua maimute mici, un calao, un grostei de facocer de cca. 50 kg;
- Pool si Kapita: trei maimute mari, patru tucani, doua pentade, trei calao si doi facoceri cam de aceeasi talie cu al meu.
Kapita a organizat transportul vânatului si, pe poteca ce trecea în lungul "plantatiei", ne-am îndreptat în sir indian catre Banghe.
Eram obositi si înfometati. Am fost întâmpinati cu bucurie de batrânul pigmeu si de tot satucul. I am dat vânatul nostru ca sa-l împarta dupa traditia lor. Între timp, Pool a aranjat cu una dintre sotiile sefului sa ne pregateasca pentru masa de seara doi tucani la frigare si o broseta de muschi din facocerul cel mai tânar.
În sfârsit, apare si Mbongolo cu echipa lui. Mândru, le spune alor sai sa-si etaleze trofeele. Într-adevar, ne-a uluit: un moloko , doi facoceri, doua maimute mari, trei tucani, patru pentade plus un fagure de miere de albine salbatice.
Dupa masa de seara, ne-am luat ramas bun de la omuletii din Banghe si cu Buceagul prin noapte, am reluat drumul catre Bonghiri, sa ne odihnim în casa lui Kapita.

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

2. Profesionalism si aventuri pe Ecuator

În toamna lui 1975, unul din capetele de pod ale SUA în Republica Zair a fost Corpul Pacii. Format din baieti si fete pâna în 25 de ani, care nu aveau decât o pregatire minima, sau studii neterminate, acestia erau dornici de aventuri, cautau un fel de a se "afirma" si de "a-si trai viata" pe gustul lor. Cei mai multi dintre ei, blânzi si naivi, s-au acomodat imediat cu africanii, s-au amestecat cu ei si traiau la fel cu acestia. Dadeau "lectii" de engleza, de cultivarea pamântului, de religie sau civism. Responsabilii lor, foarte aratosi, selectionati pe masura "misiunii" lor, erau stabiliti în afara oraselor, în adevarate redute din beton si caramida, aveau automobile de teren ultra echipate, iar antenele de radio prin satelit cu drapelul înstelat în vârf atrageau atentia de la mare distanta.

La acea vreme, când belgienii pierdusera definitiv "colonia", americanii, chinezii si rusii prin tot felul de strategii se întreceau care sa puna stapânire pe Zair, cea mai bogata tara africana în rezerve de uraniu si metale rare strategice.
Mobutu Sese Seco, "cocoselul care nu iarta nici o gaina" în lingala, dictator perfid, avar si viclean, facea vizite de stat în Est si în Vest, facând promisiuni avantajoase pentru investitorii straini, semnând mereu planuri de cooperare.
Rusii nu erau simpatizati si nu se puteau arata la lumina zilei. În schimb, ajutau masiv fortele de opozitie ce luptau împotriva guvernului angolez. Sustinuti de Lagarul din Est, "baietii" lui Che Guevara, ce esuasera în Guineia, având alaturi câteva mii de mercenari katanghezi, au patruns prin surprindere în provincia Shaba pentru a pune mâna pe uriasa industrie de cupru si exploatarile de minereuri strategice.
Concurenta dintre SUA si China era acerba, implantarea de misiuni agricole si medicale pentru o populatie foarte saraca într-o tara bogata, era la ordinea zilei. Misiunile agricole chinezesti, bine dotate cu masinarii si mii de specialisti, produceau si vindeau pe piata, legume proaspete la un pret derizoriu. Misiunile lor medicale erau implantate peste tot în Zair; au construit numeroase spitale în care acordau asistenta medicala gratuita populatiei. Toate acestea erau facute în speranta câstigarii simpatiei localnicilor. Aceasta nu s-a materializat deoarece africanii îsi spuneau ca "chinezul este si ramâne chinez si nu e bine sa te amesteci cu el".

Americanii aveau al doilea cap de pod bine implantat si care, dupa "zairizarea" si repatrierea masiva a belgienilor din perioada 1961 - 1970, a dat rezultate imediate si eficiente. Este vorba de biserica Protestanta care împânzise tara cu misionari si care acorda burse de studii pentru elevii "eminenti". Acestia, bine "selectionati", erau trimisi la studii superioare în SUA. Dupa întoarcere, ei erau "sprijiniti" în accesul la posturi de conducere. Biserica Protestanta finanta proiecte pilot pentru constructia de scoli, spitale si locuinte modeste, destinate celor ce lucrau acolo precum si noilor adepti practicanti. Constructiile erau dotate cu electricitate, instalatii de apa si de canalizare în plina jungla si aveau un impact colosal asupra localnicilor. În numar din ce în ce mai mare, zairezii aderau la noua religie. Si astfel, cultura si religia SUA au patruns încet si definitiv si în Zair în ciuda eforturilor disperate si nepuntincioase ale belgienilor.
În acest context, pe la sfârsitul lui octombrie, ma aflam în deplina desfasurare profesionala pe santierul cladirii noi a Directiei Generale regionale de Învatamânt. Printr-un curier special mi s-a adus o convocare urgenta la biroul Directorului General al Învatamântului, prof. Dr. Monpongo mo Imana Yelembwanga, nou numit în post. M-am prezentat de urgenta. Acolo ma asteptau sotia împreuna cu Gillard, directorul Institutului Tehnic Profesional, unde eram afectati ca profesori ATG (Asistenta Tehnica Guvernamentala). De fata mai era inspectorul scolar sef Diacumpuna. Bossul nu s-a lasat asteptat prea mult. Dupa prezentarile de rigoare facute de Gillard, a intrat direct în subiect spunând:
- "Domnilor, am referinte foarte bune despre competenta profesionala si sociabilitatea cuplului Sandu. Dumnea¬voastra ati fi dispusi ca în timpul liber, în câteva weekend-uri, sa mergeti cu mine la Tondo ca sa dam asistenta tehnica pentru un proiect finantat de Biserica Protestanta Americana? Este vorba despre alegerea ampla¬samentului, montarea si pune¬rea în functiune a unui grup electrogen de 125 kVA". Întorcându-se catre mine:
- "Alexandre, vei întocmi imediat un plan de actiune, vom lua camionul scolii cu materialele si sculele necesare si vei detasa pentru doua saptamâni o echipa complexa ce va construi remiza si anexele necesare. Vom fi gazduiti cu totii la Misiune". Apoi, întorcându-se catre sotie, a spus zâmbind:
- "Madam Sandu, sunteti prima inginera electro în regiunea noastra si veti fi vioara întâia în aceasta expeditie umanitara. Sunt sigur ca veti reusi cu brio aceasta încercare profesionala. De altfel, asa cum mi s-a spus, ati dovedit în nenumarate ocazii ca stapâniti foarte bine aceasta forta invizibila, care este curentul elctric". Facea aluzie la "depanarile" din 1974, de la uzina electrica, la aparatul de proiectie de la cinematograful Kenga (varul presedintelui Mobutu) si la repararea unui urias congelator Westinghouse al lui Onokoko Okende, fostul sef de Divizie ( Acesta a venit într-o seara cu masina la noi acasa sa ne roage sa-i reparam congelatorul, plin cu halci uriase din carne de elefant. Erau de la prietenul sau bun Colonelul, Comandant al Jandarmeriei, care "vâna" elefanti cu tancheta la 300 km mai la sud, în rezervatia naturala Salonga, pe malul lacului Mai-Ndombe).
- "Întoarcerea la Mbandaka va avea loc duminica dupa-amiaza", a încheiat el scurt si precis, asa cum învatase la Universitatea din Princetown, SUA, unde dupa studii de istorie literara isi luase si doctoratul în folizofie.
Plecarea urma sa se faca a doua zi la ora 10, din fata santierului. Pool Lokula împreuna cu echipa desemnata de mine, venisera dis de dimineata si Buceagul era încarcat cu saci de ciment, scânduri, fier-beton, tevi, înlocuitori de caramida si scule. Gillard sosise cu "artileria grea", respectiv, patru pusti de vânatoare calibrul 12 si o carabina semi-automata cu cinci focuri, cartuse si gloante din belsug. În camioneta sa Mazda, încarcase sase lazi cu bere Primus si o lada uriasa în care înghesuise câteva sute de "viande de singes" (conserve de carne de vaca). Doua butoaie de 200 litri fiecare, continând petrol si benzina, completau stocul. Acestea au fost transferate în camion, fiind destinate trocului pe care-l facea de peste 17 ani cu bastinasii - de când fusese numit director al I.T.P. din Mbandaka. Din satele îndepartate, aducea numerosi saci de fufu (tuberculi de manioc uscat din care se facea faina). Astfel, pe lânga salariul sau, care era de patru ori mai mare ca al meu si al sotiei la un loc, "le petit belge", cum îl tachina Cristina, repara automobile, facea comert si la bursa neagra, schimba mereu "la monnaie des singes" în franci belgieni pe care-i trimitea prin "prieteni" în Belgia.
O paranteza: Guvernul român ne-a "vândut" lui Mobutu pentru 250 zairi pe luna, la locul de munca, si 500 USD transferabili la o banca din Belgia. La sase luni de la intrarea pe functie, a aparut o lege retroactiva pentru toti românii ce lucrau în strainatate, care ne-a obligat sa trimitem lunar la Ambasada din Kinshasa 30 % din zairii si dolarii câstigati pe ecuator cu pretul multor suferinte, lipsuri si, pentru unii, chiar al vietii (din 14 profesori, câti am fost la Mbandaka, doi au murit la câtiva ani dupa întoarcerea acasa, datorita unor amoebe din apa "potabila" care le-au distrus ficatul).
Dupa o jumatate de ora apare si "bossul" împreuna cu Diacumpuna la volanul unui Renault 10. La scurt timp, coloana se pune în miscare, având în compunere Buceagul condus de Gillard, în care au luat loc Lokula, Kapita Joseph, Mbongolo zidarul, Michel tâmplarul si Leonard electricianul. Eu încheiam coloana cu o camioneta Chevrolet de 3 t, având în cabina pe Viky si Cristina. Vremea era superba. Soarele ne toropea cu caldura sa. Dupa iesirea din oras, cu motoarele la turatia maxima, goneam în sir indian catre sud, pe drumul de laterit de pe malul stâng al fluviului. Dupa 20 de km, depasim misiunea protestanta de la Bolenge si leprozeria de la Yonda. Trecem apoi prin satele de pescari de la Wendji si continuam spre Kalamba. La un moment dat, din cauza starii drumului, Renault-ul si Buceagul ridica nori de praf rosu ce ne reduc vizibilitatea. Trag pe acostament si opresc motorul ca sa se mai raceasca, asteptând limpezirea aerului de pe sosea. Dupa un sfert de ora, am continuat drumul cu viteza redusa, pentru a evita surprize cu cauciucurile. Aveam de mers cale de peste 130 de km printr-o zona aproape pustie, unde nu erau ateliere mecanice, statii de benzina sau alte servicii. Aveam în camioneta doua bidoane de 20 l cu apa de sursa fiarta si filtrata, doua canistre mari cu benzina, alimente, scule si, în suflet, dorul de aventura! Soseaua urca si cobora în pante lungi si domoale în culoarul creat prin defrisare în imensitatea padurii ecuatoriale. Aceasta era ca un perete urias de 20-30 m înaltime ce ne închidea orizontul pe ambele parti. Arbori de tot soiul se împing între ei si se încovoaie în toate directtiile în lupta pentru un loc sub soare, pentru lumina; jos, la poalele lor, din cauza întunericului si a umezelii, multi copaci putrezesc de vii, iar cei loviti de trasnet, pe jumatate arsi, sunt sprijiniti de ceilalti si "mor în picioare". Sunt pete negre si hidoase pe fata junglei, majestoasa si enigmatica, prin inima careia fugeam spre sud, unde ne "tragea ata". Chevroletul se comporta foarte bine si, plini de voie buna, cântam "La Madelaine, serveste berea'n spuma". Cristina, neastâmparata ca de obicei, era încântata de peisajul din jur si ne punea tot felul de întrebari despre animalele din jungla, despre Lacul Tumba si spunea:
- "Tati, vom face plimbare cu piroga pe lac, sa vedem cum fac baie hipopotamii?"
Dupa un viraj la dreapta, vedem în fata noastra faimosul "pod cu creveti"; un pod modest, din bârne, peste un râusor de cca. sase metri largime, cu apa limpede si putin adânca. Pe mal, câtiva copii ne fac cu mâna si ne striga:
- "Mbote Mondele". Jos în apa, doua femei si un barbat prind crevetii si-i pun în cosuri de nuiele.
- Alex, spune sotia, trage pe dreapta sa se raceasca motorul si sa coborâm sa ne dezmortim piciorele.

Ne-am apropiat de localnici, le-am dat binete si le-am propus ca a doua zi, sa ne rezerve un cos cu creveti. Bucurosi, au acceptat si ne-au cerut în avans cinci zairi. Ne-am întors la camioneta. În timp ce ne instalam în cabina, vedem cum doua fetite de vârsta Cristinei ies din padure si, pe o poteca, se îndrepta spre pod. Cristina priveste lung dupa ele si, dintr-o data, sarjeaza:
- "Tati, vrei sa mergem si noi în padure, acolo unde au iesit fetitele? Eu nu am fost niciodata în jungla! Fetitele alea nu au frica si nici mie nu-mi este." Nu puteam s-o refuz. Am rugat-o pe Viky sa ne astepte 10 minute la camioneta. Cu Cristina de mâna, am coborât si am intrat în padure.
O racoare placuta si o liniste interioara ne-au cuprins. Mergeam amândoi uimiti si fermecati de frumusetea si diversitatea vegetatiei. O aglomeratie uriasa de plante, copaci, animale, pasari si insecte traiesc împreuna formând un sistem complex, bazat pe interactiunea dintre sol, plante si vietuitoare. Daca mergi încet si nu faci zgomot, viata secreta a padurii ecuatoriale reîncepe imediat si sute de miscari si sunete de tot felul te înconjoara din toate partile. La tot pasul, liane pline de flori urca si coboara de la un copac la altul, în drumul lor spre lumina. Aerul era plin de parfum si mergeam tot înainte pe poteca bine întretinuta de cei ce veneau dupa creveti. La un moment dat, am ajuns la un râu mic peste care un trunchi de copac tinea loc de podet. M-am oprit si am privit ceasul. Trecusera mai mult de zece minute si, cu regret, am facut cale întoarsa. Viky m-a privit lung, cu mustrare, pentru ca i-am dat emotii. Ca sa fie "pace pe pamânt", i-am cedat volanul. Bucuroasa, s-a instalat si a demarat în tromba, încercând sa reduca din distanta care ne separa de colegii nostri. Bucuria ei la volan a luat sfârsit dupa o jumatate de ora când, depasind Kalamba, am virat la dreapta, pe drumul care ducea la Bikoro. Drumul era desfundat, cu sleauri adânci, pline de gropi cu apa si cu niste caricaturi de podete improvizate peste apele ce invadasera traseul. Dupa ce am trecut de primul podet, cu mari emotii, având jumatate din roti deasupra golului de smârcurilor noroioase, Viky a oprit motorul si mi-a spus sa preiau volanul deoarece îi era teama sa continue. Aveam la acea data peste 25 de ani de volan (autoturisme si camioane de santier de toate tipurile) si puteam conduce "la milimetru".

Drumul era foarte degradat, dar ceea ce îmi producea o mare neliniste, erau podetele improvizate peste râurile cu ape noroioase care colcaiau de insecte mari si ciudate, reptile si broaste dizgratioase. La trecerea peste ele, acestea se miscau în toate sensurile; bârnele vechi si trunchiurile de copaci legate cu liane trosneau de-ti bagau frica în oase. Spectrul unei catastrofe ma obseda si de fiecare data, mizam pe steaua mea norocoasa si pe dexteritatea ce o capatasem de-a lungul anilor în manevrarea volanului si a schimbatorului de viteze. De câte ori treceam peste un podet, sotia si Cristina coborau si ma dirijau, iar eu cântam în gând "Cu noi este Dumnezeu".
La vreo jumatate de ora, depasim râul Zoba si dupa o curba, dintr-o data, Cristina striga înspaimântata:
- "Tati, din dreapta, un sarpe îngrozitor!" Îndrept privirea într-acolo si, la vreo zece metri, vad un piton urias, care traversa drumul. Monstrul nu ne auzise si, cu miscari sacadate si ondulate pe verticala, avansa spre partea stânga. Tinea capul mare si turtit la o jumatate de metru deasupra terenului si-si balansa limba bifurcata. Lung de circa patru metri si gros de vreo 15 centimetri, se deplasa cu agilitate; în clipa când ne-a observat, si-a accelerat miscarile si a disparut fulgerator în hatisurile junglei. Am apasat pe accelerator si am virat stânga, vrând sa-l strivesc cu rotile. Daca-l vedeam mai din timp, as fi oprit camioneta si, cu un foc bine tintit l-as fi ucis, iar pielea lui superba ar fi devenit o piesa de vârf în colectia mea africana. Eram surexcitat si regretam ca am ratat aceasta ocazie. Nici macar nu l-am fotografiat! Cristina si maica-sa se întreceau în comentarii iar eu necajit, tineam tare de volan si... tot spre sud.
Peisajul începe sa se schimbe. Culuarul de verdeata prin mijlocul caruia goneam se întrerupe. Din loc în loc apar arbusti, din care multi înfloriti. La scurt timp, drumul coteste usor catre vest si începe un urcus lejer de câtiva kilometri. În vârful pantei avem o panorama superba. Padurea cedeaza locul unei savane în care predomina "iarba elefantilor", iar în departari, orizontul era punctat de coroanele gratioase ale "arborilor umbrela" (salcâmi uriasi cu flori galbene, parfumate). Acesta era locul de predilectie pentru adunarea fazanilor si a tucanilor. Schimbarea de decor ne-a revigorat. Trecem rapid prin satele Botende si Mbali. La iesirea din ultimul, pe dreapta, se afla IRSAC (Institutul de Cercetari Stiintifice din Africa Centrala), ampalsat în mijlocul unei plantatii de arbori de cauciuc. Am hotarât sa ne continuam drumul, urmând ca în viitor sa mergem sa vizitam aceste locuri.

Ici si colo, deasupra poienilor vedeam trecând în zbor numeroase stoluri de papagali zgomotosi. Cristina, care motaise pe perne din cauza caldurii si a monotoniei peisajului, se trezise si prinzând glas, a început s-o bombardeze pe maicasa cu întrebari despre vietuitoarele din jungla. Revenea mereu la hipopotami. Ca s-o linistesc, i-am promis ca vom închiria în ziua urmatoare, o piroga cu doi vâslasi si vom merge sa-i vedem. Aflasem ca la nord-est de Bikoro, la 20 de kilometri de Tondo, pe o insula mica, ultimele vestigii ale uriaselor si dizgratioaselor ierbivore îsi faceau veacul. Aflate sub protectia misiunilor catolice si protestante, acestea erau "vârful de lance" al turismului în zona.
Trecem de o plantatie de bambusi uriasi si patrundem în micul si cochetul orasel Bikoro. Cu ani în urma, pe vremea "COLONIEI", acesta era centrul de odihna si excursii al bastinasilor si al albilor din Coquillhatville (devenit Mbandaka dupa "zairizare"). Pe vremuri, cele doua hoteluri cu restaurant si bar ofereau conditii civilizate de masa si cazare. Acum, erau în paragina, devastate de-ti plângea inima! Înca o dovada ca africanii nu se învrednicesc sa pastreze "mostenirea" lasata de colonialisti.
Ne continuam grabiti drumul spre sud si, dupa vreo zece kilometri, intram în Tondo: un satuc frumos, curat si prosper, amplasat la marginea de sud-est a lacului Tumba. Sub patronajul Misiunii Protestante Americane, de mai multi ani se construiesc aici case tip la care s-au adaugat un mic spital si o scoala primara.
Ajunsi în centrul satului, vedem o cladire mare si o biserica de curând renovata. Silueta impunatoare a Buceagului "ne astepta" la umbra unor manglieri. Am parcat si, când am coborât, ne-a întâmpinat reverendul Williams cu sotia. Vorbeau o franceza nazala, zâmbeau tot timpul si gesticulau când nu gaseau cuvintele potrivite. Mici de statura si grasuni, formau un cuplu simpatic si, din câte am aflat ulterior, se bucurau de respectul africanilor. Ne asteptau cu masa pusa.
Am mâncat, am lasat-o pe Cristina în grija doamnei si cu reverendul în frunte, ne-am îndreptat spre spital. Acolo era descarcata uriasa lada a grupului electrogen sosit de curând din Statele Unite. Membrii "expeditiei umanitare Tondo" înconjurati de multi gura-casca, se sfadeau zgomotosi. Le-am dat binete si pe un ton ridicat, le-am spus:

- "Domnilor, hai sa facem si treaba!" Am dispus ca muncitorii sa desfaca imediat lada pentru a demara transportarea. Cartea masinii era deasupra si, dupa o scurta analiza cu Viky si Gillard, i-am lasat sa se descurce dupa ce le-am spus sa ridice batiul masinii pe dulapi din lemn de teck si pe role. Împreuna cu reverendul am pornit pe o alee catre scoala. La câtiva zeci de metri, dupa o cotitura, am vazut un manglier urias crescut pe un dâmb de pamânt la circa o jumatate de metru deasupra terenului din jur. Într-o parte a copacului, printre ierburi înalte si tufisuri, se afla o viroaga secata care putea primi cu usurinta apele de ploaie si de pe remiza. Am revenit în curtea spitalului si am preluat conducerea lucrarilor. Cu ajutorul vinciului hidraulic al Buceagului si cu troliul ce era montat pe bara din fata a Chevroletului, am început sa deplasam grupul electrogen, care cântarea cam 850 kg.
La orele 18:00, noaptea ecuatoriala s-a asternut peste noi. Am aprins farurile camionetei si i-am spus lui Pool sa ne urmeze cu camionul, cu farurile aprinse. Bastinasii venisera cu totii sa asiste la acest spectacol unic pentru ei si, însirati de-a lungul drumeagului ce ducea la scoala, râdeau si aplaudau, stimulându-ne. În sfârsit, pe la orele 10 seara ajungem cu batiul pe viitorul amplasament; dupa ce acesta a fost acoperit cu prelata lui, le-am cerut muncitorilor ca la ora sase dimineata sa înceapa sapaturile pentru fundatia remizei. La lumina farurilor, am pichetat si aliniat sforile pentru delimitarea fundatiei, dupa care ne-am îndreptat spre Misiune, sa luam masa de seara si sa ne odihnim. Dupa un dus bun ne-am schimbat si ne-am regasit cu totii în jurul unei mese bogate. La sfârsit, reverendul ne-a multumit pentru colaborarea tehnica ce da viata proiectului Bisericii Protestante de la Tondo. Ne-a pus numeroase întrebari despre tara noastra. Nu-i venea sa creada ca la acea vreme România era capabila sa produca avioane, elicoptere, camioane si autoturisme, calculatoare electronice si toata gama de masini si echipamente pentru toate sectoarele vietii economice moderne. Îndata dupa miezul noptii, ne-am scuzat si ne-am retras în camera noastra. Am întocmit schitele pentru fundatiile remizei si ale grupului electrogen. A doua zi, la ora zece, înainte de a începe turnarea betonului, am verificat din nou pozitia si cotele buloanelor de ancoraj, dupa care am lasat-o pe Viky cu echipa si m-am îndreptat spre portul local; aici erau în permanenta câtiva pescari cu ambarcatiunile lor. Am tocmit doi dintre cei vânjosi si tineri si, dupa masa de prinz, am pornit cu Cristina catre debarcader unde ne astepta o piroga mare. Ne-am suit si ne-am asezat cuminti pe o bancheta la mijloc; vâslasii au demarat în directia insulei hipopotamilor. Apele lacului erau linistite si vântul adia racorind aerul fierbinte. Soarele ne învaluia în lumina si caldura sa; noi, precauti, aveam palarii pe cap si ochelari fumurii. Deasupra lacului pluteau în zbor planat numerosi vulturi pescari care, din când în când, cadeau "în picaj" în spinarea pestilor mari ce se aventurau sa înoate la suprafata. Dupa ce-si înfingeau ghearele puternice în spinarea prazii, cu batai viguroase din aripi, rapitoarele se dezlipeau de apa si se îndreptau în zbor greoi catre padure, unde îsi aveau cuiburile în vârful copacilor înalti. Dupa circa o ora am ajuns în apropierea scaldatorii hipopotamilor, în prelungul unei insule mari, acoperite de trestii si ierburi. Uriasii înotau, se zbenguiau zgomotosi în apa calduta si cascau gurile imense si stirbe. Ochii lor bulbucati ne ofereau un spectacol bizar. Dupa ce înotau o vreme la suprafata, se lasau la fund si, mergând pe sub apa, apareau la mal si mergeau la pascut. Din când în când, un soi de pescarusi mici, galbeni, se asezau pe spinarile lor uriase si ciuguleau insectele sau crustaceele de pe pielea lor rugoasa si plina de noroi si plante acvatice. Dupa o jumatate de ora am plecat spre Tondo, unde am ajuns pe la ora 17. M-am dus sa verific cum s-au executat lucrarile pe santier si i-am dat instructiuni lui Pool, care ramânea acolo cu echipa de muncitori. Aveau sarcina sa faca zidaria si acoperisul remizei pâna sâmbata urmatoare - când urma sa punem în functiune grupul electrogen. Lorenzo, electricianul nostru, împreuna cu alti doi confrati de la REGIDESO (regia electrica) urmau sa execute reteaua aeriana de distributie si racordurile electrice la Misiune, spital si scoala. Ne-am luat ramas bun de la simpaticele noastre gazde si am pornit în fruntea coloanei, de data aceasta, spre Mbandaka.
La intrarea în satul Mbali, pe dreapta soselei, lânga panoul rutier, un african tinea în brate o sopârla uriasa (iguana), de circa 1,5 metri lungime. Ne-am oprit cu totii s-o vedem de aproape. Bossul, Mompongo, a cumparat-o imediat pentru cinci zairi (echivalentul a 10 USD). O ducea acasa s-o bage "la cazan" pentru familia lui foarte numeroasa (Pool îmi spusese ca are trei neveste si 21 de copii).
Am ajuns cu bine la Mbandaka. Aventurile traite în aceste doua zile le-am pastrat în suflet cu bucurie.

A fost o saptamâna lunga si grea pentru noi. Ardeam de nerabdare sa punem în functiune grupul electrogen de la Tondo: sa ne achitam cu bine de sarcina ce ne-o luasem fata de Biserica Protestanta si de Directorul General al Învatamântului Regional. Dorinta noastra era sa reusim sa facem ca energia electrica sa aduca nu numai lumina într-un colt al padurii ecuatoriale, dar sa creeze si "conditii pentru Apostolii bisericii", care îsi sacrificau viata în slujba raspândirii preceptelor religioase si ale civilizatiei printre africani.

Adormeam târziu din cauza emotiilor, cuprinsi fiind de o stare febrila de a ne documenta cât mai mult si cât mai bine. Ziua, dupa orele de curs sau santier, frunzaream carti de specialitate de la biblioteca, iar noaptea faceam scheme de montaj în timp ce Vicky pregatea "Cartea masinii" (manualul de exploatare si întretinere).

Vineri seara am pregatit hrana pentru drum, doua canistre de câte 20 l cu apa de izvor fiarta si filtrata, echipamentul de excursie si de vânatoare si aparatul de fotografiat. Sâmbata, la orele sapte dimineata, goneam cu Chevrolet-ul pe urmele lui Gillard, care plecase cu Buceagul cu o ora înaintea noastra. Trecem în viteza prin Bolenghe,Yonda, Wendji si, odata ajunsi la "Podul de creveti", facem o escala spre a lasa motorul sa se raceasca si pentru a negocia cu pescarii locului sa ne rezerve pentru luni seara, la întoarcere, un cos de creveti proaspeti. Reluam cursa, trecem de bifurcatia spre Kalamba si Inghende, depasim Bikoro si, dupa 132 de kilometri, ajungem la Tondo, pe la orele 10:00.
Cristina ramâne la Misiune cu copiii si sotia reverendului, Vicky se duce la remiza pentru a face verificari în vederea punerii în functiune a grupului electrogen si pentru a face instruirea electricienilor desemnati pentru exploatare. Împreuna cu Gillard si Seful Misiunii facem verificari pe traseul de distributie la consumatori: remiza, spital, scoala si incinta cu Biserica Protestanta.
La orele 14:00, dupa ce Vicky facuse deja câteva probe tehnologice cu grupul electrogen, iar noi constataseram ca totul este în ordine, ne-am asezat la masa. Reverendul ne-a multumit din partea sa si în numele lui Mompomgo si ne-a felicitat pentru reusita noastra. Ne-a anuntat ca la orele 18:00 va avea loc un spectacol folcloric ce se va desfasura în spatele remizei. Seful satului Kapita, împreuna cu Marele Vraci si membrii Misiunii, au amenajat o masa mare, au adus o duzina de scaune pentru invitati si au pregatit festinul, grupurile de dansatori si corul. Cuptoare, B.B.Q., pirostrii si cazane uriase erau în functiune înca de la prânz pentru pregatirea ospatului traditional african. Cu o zi înainte, cei mai buni tintasi înarmati cu arcuri, sageti si sulite, organizasera o vânatoare colectiva în jungla din împrejurimi, iar femeile culesesera legume si fructe din padurea ecuatoriala.
Pe la orele 17:30 ne-am îndreptat cu totii spre remiza generatorului, unde muncitorii nostri stateau de paza. Cu greu am strabatut prin masa compacta de sute de bastinasi, care venisera cu totii din Tondo si din împrejurimi sa asiste la acest eveniment unic. Si bineînteles, erau la curent si cu serbarea ce urma sa aiba loc. De altfel, Reverendul, în timpul prânzului, ne spusese ca toata saptamâna, de la caderea serii si pâna târziu în noapte, bubuisera tam-tam-urile din toate directiile, chemând pe zairezi la Tondo.
La orele 18:00, când noaptea ecuatoriala s-a coborât peste toata firea, Viky a actionat demarorul si grupul electrogen s-a pus în miscare. Lumina electrica a irupt din sutele de becuri, iar bastinasii, uimiti si putin speriati la început, au izbucnit în strigate de bucurie si aplauze. Retrasi în interiorul remizei, emotionati, traiam momentul sublim care încununa munca si zbuciumul nostru sufletesc de peste doua saptamâni. Eram mândri de noi; i-am felicitat, la rândul nostru, pe toti cei care au contribuit, fiecare în felul lui, la aceasta reusita. Cu totii am îmbratisat pe "Madame L'Ingénieure", care fusese "vioara întâia" în expeditia umanitara de la Todo. Ne-am îndreptat catre masa protocolara. De îndata ce ne-am asezat, Kapita, care era în dreapta sotiei, a facut un semn cu bastonul sau impunator si un tam-tam urias asezat în fundul poienii a început sa bubuie într-un fel foarte ciudat. Sunete dulci si scurte urmate de o pauza, dupa care urmau batai viguroase, într-un ritm saltaret. La un moment dat, Reverendul ne spune sa privim spre Marele Vraci, care astepta asentimentul nostru pentru a da semnalul începerii ospatului.
Era o noapte senina si calma. O briza placuta venea dinspre padure si lac. În jurul nostru, zeci de femei tinere, în grupuri mici, se îndreptau cu miscari gratioase catre marmitele ce fumegau vârtos. Aerul era impregnat cu mirosuri exotice de la manioc, de la fierturile de legume si de la vânatul ce se frigea. Peste toate venea, din când în când, boarea placuta a condimentelor tropicale, care asezonau mâncarurile calde si fripturile. Erau produsele padurii ecuatoriale: vanilia, scortisoara, cuisoarele, nucsoarele si multe altele pe care nu le cunosteam (ierburi, flori, radacini si scoarta de copaci).
La un moment dat, Vicky se ridica de la masa si-mi face semn s-o urmez împreuna cu Cristina. Ne-am îndreptat catre o baterie de tigai uriase, unde un grup de femei în vârsta mestecau viguros cu ajutorul unor linguri mari din lemn. Le-am vazut apoi rasturnând, din niste cutii cu capac, o masa de vietati negricioase ce se miscau în toate sensurile. În uleiul de palmier încins acestea se topeau raspândind un miros ciudat, cu neputinta de descris. Lokula, care venise între timp în spatele nostru, ne spune pe un ton malitios:
- Mondele, acesta este "caviarul" african, care se prepara din termite, din jungla.
Amestecat cu piper, pili-pili (ardei mic, rosu, care da gust iute fara sa fie agresiv) si adaos de faina de manioc, se pune pe feliute de carne uscata si afumata (batog din carne de elefant). Este o mâncare deosebita, foarte cautata, rezervata pentru oaspetii de seama!
Reverendul vine sa ne spuna sa ne întoarcem la masa deoarece "specialitatile" au fost aduse. Erau bucate de tot felul, puse în platouri din scoarta de copac, captusite cu frunze de bananier. Fierturi ciudate în care pluteau bucati de carne ale vietuitoarelor padurii ecuatoriale (crustacee, serpi mici de apa, pui de balta, melci, râme uriase si câte si mai câte alte ciudatenii ce formau un fel de pasta zemoasa cu aspect gretos. Eu si Cristina nu am gustat nimic, spunând ca luam medicamente si ca am dori sa ni se pregateasca niste fripturi de moloko sau un piept de tucan la gratar asezonat. Vicky, curioasa ca toate femeile, a gustat din toate specialitatile. Se uita în ochii mei si vedeam pe fata ei ca avea dificultati sa se stapâneasca datorita miasmelor puternice si ciudate.
Fiind sarbatorita si "vedeta zilei", zeci de ochi o priveau tot timpul si multe, foarte multe femei batrâne veneau în dreptul ei la masa, o priveau mirate si-i spuneau vorbe în lingala pe care nu le întelegeam; î-i ofereau coronite împletite din mladite de cuisoara, facând plecaciuni din cap, cu mâinile împreunate deasupra. Era un fel de ceremonial al batrânilor tribului; în acest timp, tam-tam-ul încetase sa bubuie.

Dupa aceasta, a început o melodie sincopata si batrânele au dansat în fata mesei noastre. Erau îmbracate decent, cele mai multe cu baticuri pe cap. Executau un dans pe loc, batând din palme si cântând. Kapita se ridica, vine în spatele meu si-mi spune într-o franceza "pasareasca" dar inteligibila:
- Monsieur l'inginéur, doamnele tribului va invita la dans, e rândul d-voastra sa fiti în mijlocul lor!
În tinuta de santier am venit lânga ele si, în ritmul ancestral al tam-tam-urilor, am dansat pe loc vreme de vre-o zece minute. Între timp, Vicky a tras câteva clisee si a imortalizar aceste momente.
Revin la masa lânga Cristina, care râdea cu gura pâna la urechi si sorbea dintr-o nuca de cocos. Pool Lokula îmi spune zâmbind, pe un ton sagalnic:
- Alex, sotia dumneavoastra a fost adoptata de tribul Ekonda si, daca este de acord, poate veni în satul lor în padure, unde va fi înscaunata Sefa de trib si Mare Vraci!
Masa noastra, a invitatilor, era continuu alimentata de tinere femei cu platouri cu mâncare: frigarui din coada de crocodil, de sarpe sau de maimuta; nungu înabusiti în sos de pili-pili (porc tepos), tucani, pentade si alte feluri de pasari; pesti proaspeti, sarati sau afumati; furnicari; broaste testoase si câte si mai câte ciudatenii. Toate acestea erau însotite de fierturi de orez, cartofi dulci, fasole uscata si, în loc de pâine, fufu - un soi de faina de manioc în forma de clatite uriase. De asemenea, se mai serveau ca garnitura: rondele prajite din banane uriase Makemba, fasole rosie fiarta cu sos de piper, dafin si pili-pili. În cupe facute din nuci de cocos se servea "vin de palmier", un fel de braga foarte alcoolizata, care cu timpul si consumata în cantitati mari, duce la orbire. Noi am rugat sa ni se aduca un cocteil de citronella cu nuca de cocos si suc de ananas. Colegii nostri se ospatau voiniceste. Reverendul în special, era în elementul lui, mânca de toate si avea un apetit deosebit pentru vinul de palmier. Zeci de zairezi, în special notabilitatile satelor din jur, veneau sa-i spuna în lingala, cât de mult apreciaza extraordinara lui performanta, introducerea curentului electric în acel colt pierdut în imensitatea padurii ecuatoriale. Eu si sotia eram mici fata de "marele sef americam" care avea puteri nelimitate si "facea sa vina cu vaporul" motoare uriase, tocmai din "Lumea noua". Politica de expansiune a SUA în Africa se facea încet, cu blândete, prin actiuni pasnice, care aveau efecte imediate si spectaculoase. Cei din Est, belicosi si nemilosi, veneau cu acolitii lor castristi sa se impuna dintr-o data în marele si bogatul colos care era Zairul (fost Congo belgian).
În încheierea festinului pantagruelic, au fost aduse gogosi mici facute din faina de manioc prajite în ulei de palmier.
În jurul nostru africanii se îmbulzeau zgomotosi la ospat si, dupa ce reauseau sa obtina mâncare, se retrageau în tufisurile din jur unde râdeau si flecarea pe limba lor. Personalul de deservire, anume selectionat de Kapita, îsi facea datoria în liniste si, prin semne sau apostrofari guturale, îi tempera pe cei zgomotosi.

La un moment dat, Marele Vraci s-a sculat de la masa si s-a îndreptat spre fundul poienii unde erau grupati dansatorii. Un rapait usor pornit din tam-tam-uri mici si mari, urmat de un strigat gutural al lui Kapita, a declansat ceremonialul. Marele Vraci, cu un coif urias din pene colorate din care atârnau oglinjoare si bucati de sticla colorate, legate cu sireturi de par din coada de elefant, avanseaza catre noi urmat de dansatori. În prima linie sunt opt barbati tineri aproape goi, pictati pe fata si pe corp cu caolin si ocru; în spatele lor, opt fete tinere bine facute, cu bustul gol si o fusta rosie pâna la genunchi, pe cap cu baticuri pepit rosu cu alb; în mâna dreapta agita sus, deasupra capului, seceri din otel. Ajunsi în fata noastra, s-au oprit la numai câtiva pasi de noi iar Marele Vraci a dat tonul pentru un cântec folcloric în lingala. Era o melodie destul de placuta la auz dar, nu întelegeam nici un cuvânt. Pool, ca de obicei, îmi explica :
- "Alex, este o istorie a poporului congolez din negura timpurilor pâna în zilele noastre, transmisa oral din tata în fiu". Un grup de câteva zeci de tineri cu busturile goale si cu torte uriase în mâini delimiteaza careul unde se produceau dansatorii. În mijlocul acestuia, la 15-20 metri de masa noastra, s-a aprins un rug urias din care limbi înalte de foc urca spre cerul înstelat. Lumina lor pâlpâitoare creeaza un joc de umbre si culori rosietice pe fetele si corpurile unse ale dansatorilor. În timp ce Marele Vraci îsi reia ceremonios locul pe scaunul sau înalt, împodobit cu fetise, dansatorii se repliaza în sir indian în spatele rugului. Numeroase tam-tam-uri izbucnesc din toatre colturile poienii. Din departari se auzeau alte sarabande, ca o telefonie fara fir pe care noi, albii, n-o puteam descifra. Grupul de dansatori tineri vine spre noi dansând - la început sunt miscari ondulatorii ale corpului si bratelor. Barbatii fac salturi de gazela si se grupeaza în stânga noastra. Fetele danseaza în cerc, agitându-si pe rând, secerile deasupra capului. Dupa un timp, îsi arunca intrumentele la pamânt si vin în linie în fata mesei noastre, unde executa un dans cu ondulari si tremuraturi. Ritmul sacadat al genunchilor transmite vibratii în toti muschii frumoaselor trupuri de abanos. Barbatii vin în fata lor si tâsnesc în sus asemenea antilopelor impala. Sunetele puternice si ritmate, cântecele neîntrerupte ale purtatorilor de torte, jocul de lumini si umbre de pe fetele si din privirile lor confera acestor dansuri un aspect barbar, viguros, plin de energie si mister. Asistam uimit la aceste dansuri traditionale ce probeaza vitalitatea si caracterul africanilor. Din negura timpurilor ei au stiut sa-si pastreze si sa-si transmita pe cale orala cântecele, dansurile si obiceiurile. Astazi, din zi în zi, acestea se impun în muzica, arta si moda internationala, îndepartând cu usurinta ceea ce noi am pastrat secole de-a rândul.
Târziu dupa miezul noptii, când Cristina a dat semne de oboseala, ne-am retras la casuta lui Ibena de pe malul lacului.
Traisem o zi minunata, plina de satisfactii profesionale.

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

3. La vânatoare cu pigmeii pe malul lacului Tumba

Duminica, la orele sapte, ne-am sculat la semnalele stridente ale ceasului desteptator. Cristina, obosita dupa ziua de ieri, foarte lunga si plina de evenimente, dormea dusa. Am lasat-o sa se odihneasca, în grija lui Ibena. Pe la prânz, doua nepoate ale lui Mompongo, urmau sa o conduca la o prietena de-a lor, care împlinea opt ani si-si sarbatorea aniversarea.
Aveam întâlnire la orele opt cu Kapita, Gillard si Pool, care ne invitasera cu o zi înainte la o excursie pe lacul Tumba. Am luat loc toti cinci în piroga cu motor care ne va conduce cale de trei ore spre nord-est, la satucul Botuali, unde urma sa facem si o scurta partida de vânatoare.
- Nu veti regreta! a spus Kapita zâmbind misterios. Este un paradis pentru vânatori si pigmeii sunt foarte ospitalieri.
O caldura umeda si apasatoare domnea peste apele lacului, netede si limpezi. Soarele îsi revarsa cu generozitate lumina si caldura peste toata firea. Aveam cu noi un bidon cu 20 litri de apa potabila, doua lazi de bere Primus si doua cutii mari de carton aduse de Gillard cu diverse "marfuri pentru schimb" (tigari, chibrituri, conserve de carne, orez, sare, zahar etc.) Conform obiceiului sau, directorul scolii noastre profita de orice ocazie pentru a face troc cu africanii, sperând sa obtina dela acestia fildes, colti de jaguar, piei de leopard sau magistrat (maimuta mare, neagra, cu un guler alb).
O boare lejera, venind dinspre padurea de pe malul stâng, ne mângâia obrajii arsi, încinsi de soarele nemilos. Navigam la câteva sute de metri de tarm, spre a evita pescarii si plasele lor precum si bancurile de nisip, mascate uneori, doar de 15-20 cm de apa. Pe masura ce înaintam, în locul plajei nisipoase uscatul aparea ca un recif ondulat ce se înalta progresiv catre nord-vest. Semana foarte mult cu o faleza rosiatica, acoperita de vegetatie tropicala foarte densa, punctata din loc în loc de siluetele majestuase ale frumosilor bokungu (arbori-umbrela asemanatori unor pini mediteraneeni).

Din cauza reflexiei apei, temperatura aerului urcase, cred, la 50 grade Celsius si, uneori, "fata morgana" ne juca feste! Vedeam în fata noastra în orizontul apropiat, un tarm plin de verdeata, care, la scurt timp, disparea în aer. Luciul stralucitor al apelor lacului ne orbea si ne silea sa tinem ochii pe jumatate închisi.
Dupa circa o ora si jumatate, trecem prin dreapta unei insule de vreo câteva sute de metri patrati, rasarita din apa, la circa un kilometru de mal. Inabordabila, nascuta dintr-o stânca de laterit (calcar rosiatic cu mult minereu de fier), gaunoasa si spongioasa, se ridica la câtiva metri deasupra apei. Sutele de pasari care traiau acolo de generatii, cu excrementele lor, cu nisipul si particulele de praf aduse de vânturi precum si cu semintele purtate pe aripile si ghiarele lor, au favorizat aparitia vegetatiei. Ierburi, tufe si arbusti formau o pata verde, odihnitoare, pe imensitatea apelor lacului. Trecând prin apropierea ei, zgomotul motorului a tulburat linistea din jur; ca la o comanda, sute de înaripate si-au luat zborul si, batând viguros din aripi, s-au îndreptat grabite catre tarm. De marimi si culori diferite, ne-au oferit un spectacol extraordinar si surprinzator.
Motorul sforaia linistit, facând sa înainteze piroga noastra. Pool, instalat la prova, scruta orizontul si apoi privea la vârful ambarcatiunii spre a semnala eventualele obstacole ce ar periclita securitatea pirogii: crengi mari, radacini uriase plutitoare, stânci sub apa sau bancuri de nisip în imersiune.
Uimit si fascinat, ridicam privirea catre cer ori de câte ori auzeam vreun zgomot sau croncanit facut de pasarile ce brazdau vazduhul perechi sau în stoluri mici. Ici si colo, vedeam diferite soiuri de pescarusi ce loveau aerul cu batai puternice de aripi. Din loc în loc, se lasau pe suprafata apei si pluteu linistiti în cautarea hranei. Aceste scene ne ofereau un spectacol variat si interesant, care ne facea sa uitam de caldura umeda si arzatoare în care navigam de aproape trei ore. Eram excitat si nerabdator sa ajungem la tinta; tineam ochii pe jumatate închisi si priveam în departari spre a zari tarmul unde ne vom racori în apele lacului si ne vom dezmorti picioarele. La un moment dat, Kapita schimba directia pirogii spre vest si, la putin timp dupa aceea, înterzariram la orizont cum se contureaza malurile în stralucirea orbitoare a apelor lacului.
Valul despicat de etrava (pinten pe linia de plutire) spumega de o parte si de alta a provei maturând din cale ierburi plutitoare si crengi de copaci, smulse din maluri de valurile lacului sau purtate de apele râului ce venea din interior. În urma noastra, siajul înspumat semana cu o imensa trena plutitoare.

Ne apropiam vazând cu ochii de tarmul stâncos ce avea o plaja îngusta, presarata cu bolovani uriasi. În spatele acestora se ridica un dâmb înalt de câtiva metri, brazdat de pante usoare ce duceau spre creasta. În partea dreapta, la mica distanta, se contura un golf mic, care adapostea varsarea râului Lambamba. Pool a sarit în apa lânga mal si a tras piroga la adapost. Pe tarm, o multime de manglieri, cocotieri si palmieri de ulei îsi etalau bogatia de fructe. Ca din pamânt, au rasarit zece pigmei în frunte cu un batrânel, care era seful satului. L-am salutat dupa care Kapita a început o discutie pe limba lor din care noi, albii, nu întelegeam nimic. Pool, vazându-ne nedumeriti, ne-a spus în frantuzeste :
- Batrânelul ne ureaza "bine ati venit" si ne invita sa-l urmam la el în satuc, unde va organiza echipele ce ne vor însoti la vânatoare.
Dupa ce au descarcat bagajele noastre si au acoperit cu crengi bidoanele de benzina pentru întoarcere, ne-am aliniat în spatele gazdelor si am pornit-o spre interior, pe o poteca bine întretinuta. La scurt timp, ajungem într-o poiana în jurul careia erau grupate o duzina de casute facute din crengi împletite peste care era pusa o tencuiala din argila si nisip. Ajunseseram la punctul terminus al excursiei noastre, satul Botuali.
Ne-am asezat pe un trunchi de copac urias la umbra unui magnific arbore de pâine si deîndata doua dintre sotiile sefului ne-au adus la fiecare câte un cosulet cu banane, mango si portocale dulci si parfumate. Gillard începe în lingala târgul cu seful pigmeilor. În schimbul marfurilor aduse, a obtinut o duzina de colti si o blana de leopard si doua perechi de colti de elefant. Acestea din urma, directorul le va vinde la un pret de zece ori mai mare, traficantilor din Mbandaka. Batrânul s-a apropiat apoi de Vicky, a facut o plecaciune în fata ei si a rostit ceva în limba lui, dupa care i-a facut cadou un fetis foarte frumos, format dintr-un colt mare de leopard agatat pe un colier cu rondele de fildes lustruite si cizelate, totul însirat pe un snur negru, din piele de elefant.

El s-a dus în coliba sa de unde s-a întors cu jumatatea inferioara a unui colt mare de elefant. Acesta apartinuse unui tembo (elefant solitar si rau, care ataca toti masculii ce-i ieseau în cale). Cândva, batrânul pigmeu l-a întâlnit într-o poiana si l-a doborât cu un cartus brenike tras în ochiul stâng. I-am multumit si, vazându-l cum priveste lung si insistent catre cartusiera mea, i-am dat imediat 10 cartuse "trei la fund" (cu alice). Le-a primit cu mare bucurie si mi-a zâmbit îndelung. Eu si sotia eram surprinsi de gesturile si cadourile batrânului. Pool, vazând nedumerirea pe fetele noastre, s-a apropiat si ne-a spus:
- "Telefonul" (tam-tam-ul) merge foarte bine si aici! Seful este la curent cu istoria grupului electrogen si nu a facut altceva decât sa-si exprime, în felul sau, aprecierea si respectul pe care vi-l poarta, mondele makasi!
Seful pigmeu a spus ceva cu glas tare si, deîndata, sase tineri "voinici", ce nu depaseau un metru treizeci, si-au luat sulitele, masetele si un cos de nuiele pe spate si s-au aliniat în fata noastra. Doi dintre ei au mers catre sotia mea si i-au facut semne ca sa-i urmeze. Ca de obicei, ea purta pe umar o carabina usoara, calibrul 22, semiautomata, cu cinci focuri. Am luat-o fiecare în directii diferite, având câte un acompaniator.

Padurea virgina începea chiar de la marginea satului; era ca o cortina uriasa, pe mai multe etaje, formând un ecran vegetal greu de patruns. Însotitorul meu s-a apropiat de aceasta într-un loc anumit, a dat câteva crengi la o parte si mi-a facut semn sa ma aplec si sa-l urmez într-un tufis de lânga un boschet de arbori de cafea bine disimulat. Patrundeam într-un tunel de verdeata de unde începea o poteca destul de bine întretinuta. Domnea o semi-obscuritate verzui-albastruie în care umiditatea nu era asa de mare, datorita micro-climatului produs de lacul Tumba. Eram uimit de agilitatea pigmeului. Cu miscari scurte si precise, fara sa faca zgomot, înlatura crengile sau lianele care ne blocau înaintarea.

Uitându-se în sus, spre galeria superiora a padurii, îmi arata mereu tot felul de vietuitoare ce-si faceau veacul pe si printre arbori. Paseam cu grija, fara zgomot, spre a ma bucura din plin de spectacol. Am înregistrat pe retina scene magnifice si nu m-am îndurat sa tulbur cu pusca mea pacea si armonia vietuitoarelor. Sufletul si privirea îmi erau încântate de aspectul, coloritul si obiceiurile lor. Cete de maimute, fazani, tucani, calao si papagali erau în elementul lor. Fara sa le deranjam, ne-am continuat drumul. Ajunsi în marginea unei poiene, pigmeul s-a oprit brusc si mi-a facut semn sa privesc în fata, spre furca unui copac, la vreo douazeci de metri înaltime. Acolo, un ngambala (leopard de talie mica, vânator nocturn) dormea nepasator. Avea o blana superba si împaiat ar fi fost o piesa de mare valoare. Ridic usor pusca si iau linia de ochire. Felina, care are simturi extraordinar de dezvoltate, ne-a simtit prezenta, s-a ridicat dintr-o data pe labele din fata si a vrut sa faca un salt sa se piarda în jungla. Scurt, am apasat pe tragaci si cartusul brenike l-a lovit în capul pieptului. A cazut fulgerat la poalele copacului. Acompaniatorul l-a ridicat si l-a pus pe dupa umeri, apoi m-a privit lung si mi-a adresat un zâmbet larg, descoperindu-si dintii mari, negri si piliti ca niste triunghiuri. Continuând avansarea pe poteca, am ajuns într-o poiana pe malul râului Lambamba, unde am doborât doua pentade si un moloko (cea mai mica antilopa, de talia unui iepure mare). Trecusera deja trei ore asa ca am facut cale întoarsa. Bilantul vânatorii a fost urmatorul: Vicky, un fazan si un tucan; Gillard, un magistrat si un facocer; Pool, un nkulata (antilopa mare, roscata cu alb pe pântec si cu o dunga neagra pe spate) si doua maimute; Kapita, doua perechi de libata (rate salbatice), o mbambe (sopârla de vreo 60 de centimetri) si doua maimute. Dupa ce le-am dat pigmeilor cele patru maimute si jumatate din facocer, conform legii junglei, ne-am luat ramas bun de la gazda noastra si am pornit-o catre tarm. Doi dintre pigmei ne-au transportat la piroga partea noastra de vânat.
Privind spre cer în directia lacului, observ în jurul soarelui ce asfintea o banda groasa de nori de culoare visinie. Vazând cu ochii, aceasta devenea din ce în ce mai negricioasa si curând a cuprins tot orizontul catre est. Stelele, care de obicei sclipesc pe cer înca înainte de lasarea noptii, nu se mai vedeau. Instinctiv, am iutit cu totii pasul. Ajunsi la piroga, Kapita ne-a spus pe un ton îngrijorat:
- Domnilor, sa ne grabim, vine furtuna mare!

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

4. Furtuna pe lacul Tumba

Priveam cu teama norii ce cuprinsesera tot orizontul într-un interval de numai un sfert de ora. Aerul nemiscat era umed si sufocant. Nici o adiere de vânt, iar apele lacului semanau cu o oglinda uriasa, întunecoasa. Catre nord-est, cerul capatase culoarea cernelei si era brazdat de numeroase fulgere ce sclipeu în tenebrele îndepartate ale vazduhului. Ne-am îmbarcat în graba, am legat bine bagajele, armele si vânatul; apoi ne-am luat ramas bun de la pigmeii ce ne însotisera. Deîndata motorul a început sa duduie si ne-am îndepartat repede de mal. O tacere amenintatoare plutea peste ape. Nici o pasare nu mai zbura si totul devenise straniu în jur. Brusc se facu noapte, noaptea africana, neagra ca smoala. Mantia ei uriasa era sfâsiata de sageti purpurii care zig-zaguau cerul si care, pret de câteva clipe, ne lasau sa vedem haosul în mijlocul caruia ne aventuram. La putin timp de la plecare, apele lacului au început sa "fiarba". Un vânt rece, ce crestea mereu în intensitate, ridica valuri din ce în ce mai mari ce se izbeau continuu de ambarcatiunea noastra. Condusa cu iscusinta, piroga lua valurile pieptis si înainta cu temeritate prin haosul si bezna fara de sfârsit. Prova urca si cobora mereu, Kapita reusea cu greu sa mentina directia sud-sud-est.

Fiecare creasta de val înspumat ce se spargea de piroga îsi arunca apa ei rece asupra noastra. Temerarul nostru pilot, tacut si nemiscat, vazut din profil, la lumina fulgerelor, ne amintea de marele navigator scandinav Eric cel Rosu, care pe vremuri si-a condus corabia prin furtuni catre Tara Verde (Groenlanda). Încordarea, grija si spaima erau zugravite pe fetele tuturor. În gând spuneam "Tatal nostru" si "Cu noi este Dumnezeu". Piroga avansa cu greu, prin salturi dezordonate, purtata pe creasta câte unui val urias ca apoi sa cada în abis, disparând pe jumatate între valuri. Îmi vâjâiau urechile, ma dureau timpanele si ochii din cauza vântului si a zgomotelor îngrozitoare de doage sparte, ale tunetelor. Eram orbit de fulgerele care sfâsiau vazduhul deasupra si în fata noastra. Dintr-o data s-a pornit o ploaie, un adevarat potop. Nivelul apei pe fundul pirogii crestea mereu; noi ne straduiam s-o aruncam peste bord cu ajutorul unor cutii de tabla.
Ca niste calareti apocaliptici, valurile sarjau asupra noastra. De-o data, vântul si-a schimbat directia; o hula gigantica s-a abatut peste noi raspândind sute de litri de apa rece peste trupurile noastre chircite. Inima începu sa-mi bata puternic. Furtuna se desfasura cu zgomote înfioratoare, lovea surd în flancurile si pupa pirogii; vântul urla din întuneric, facându-ne sa traim momente de cosmar.
Un zgomot înfiorator izbucni din înaltimile cerului si un traznet orbitor cazu asupra unui trunchi de copac urias ce plutea la mai putin de o suta de metri în fata noastra. Descarcarea de mii de kilovolti a produs electrizare si caldura în zona în care ne aflam. Îngrozit, m-am închinat si am multumit lui Dumnezeu ca ne-a ferit de la pierire - într-o clipa ne-am fi transformat în cenusa cu piroga cu tot.

Eram anchilozati si extenuati de pozitia încomoda de pe banchete. Ne amortisera mijlocul si picioarele. Ceea ce ne stresa cel mai mult era faptul ca nu zaream nici cea mai mica sclipire de lumina prin bezna în care ne zbateam de câteva ore; nici un semn al apropierii de destinatie. Aveam cu mine o busola militara - însotitor nedespartit în excursiile mele. O priveam la lumina fulgerelor si-i strigam cârmaciului cum sa mentina directia catre Tondo. Ca prin farmec, dupa o jumatate de ora, ploaia a încetat brusc; vântul s-a mai domolit si si-a schimbat directia. Motorul, care s-a comportat excelent tot timpul, s-a facut din nou auzit peste zgomotul furtunii si speranta a revenit în sufletele noastre. Rupând tacerea grea si apasatoare, Kapita spune cu o voce ragusita, încurajatoare:
- Când vântul sufla catre larg, bastinasii de pe maluri semnalizeaza cu tam-tamurile lor, calauzindu i pe cei în dificultate.
Scoase apoi din traista ce-o purta pe umar un corn de bivol salbatec si începe sa sufle în el într-un anume fel; sunetul era foarte puternic, ca un suierat prelung, strident si patrunzator, facând sa ni se zbârleasca pielea. Parca era semnalul de lupta al dacilor care, plecând la atac, îsi îngrozeau vrajmasii cu sunetele scoase din stindardul lor în forma de cap de lup.
Kapita a sunat de trei ori iar dupa o pauza de câteva minute, a repetat acest semnal de înca doua ori. Cu sufletele la gura, tremurând de frig si emotie, priveam cu încordare pe deasupra provei. La scurt timp, în departare, aparu o sclipire mica, rosie, tremuratoare. Am izbucnit cu totii în urale si aplauze la adresa lui Kapita. Emotionat, el ne spune pe un ton blând:
- Am avut noroc de data aceasta! Nicicând nu voi mai pleca cu piroga în ajun de furtuna! Când se mânie lacul Tumba, foarte putini pescari reusesc sa se întoarca la mal. Dupa câte îmi aduc aminte, de vreo treizeci de ani încoace, cel putin o suta dintre ai nostri au fost înghititi de valurile turbate ale lacului"!
Curând începem sa deslusim umbrele uriasilor bokungu prin negura dinspre mal. Luminita crestea si se misca într-o parte si alta. Ajunsi la ponton, deslusim sus pe mal doua forme omenesti: una mai mica, ce striga, iar alta, mai înalta, care agita un felinar de vânt deasupra capului. Erau Cristina si Ibena. Din câteva salturi am ajuns sus pe mal. În clipa când am strâns la piept copila mea, ce plângea în hohote, am realizat imensa greseala pe care am comis-o. Ce s-ar fi întâmplat cu EA, la numai opt ani, singura într-un satuc pierdut în mijlocul Africii ecuatoriale, la peste cinci mii de kilometri departare de surorile si bunicii ei, daca piroga noastra ar fi fost înghitita de apele lacului? Dumnezeu ne-a ocrotit si a ascultat rugaciunile mele si am ajuns cu bine la Tondo.
Am îmbratisat-o si i-am multumit Ibenei, care a început sa ne povesteasca:
- Vazând ca s-a înoptat si ca nu v-ati înapoiat, Cristina a fugit din casa si s-a dus pe malul lacului. Acolo este un umbrar; a intrat, a început sa plânga si sa strige în noapte. Îngrijorata, i-am luat o jacheta, am aprins un felinar de vânt si am mers la ea, s-o linistesc. Atrasi de tipetele fetitei, câtiva vecini, amici de ai lui Mompongo si Pool Lokula, au venit si ei pe mal. Au palavragit, s-au sfadit si, când a început sa ploua, s-au dus unul câte unul la casele lor. Era ora 11 noaptea. Ramase singure, plângeam amândoua inspaimântate, gândindu-ne la primejdiile pe care le întâmpinati. La putin timp dupa miezul noptii, o pala de vânt a adus pâna la noi un sunet ciudat. Un semnal dintr-un corn de vânatoare care s-a repetat de cinci ori si care venea dinspre negura lacului. Am înteles: era cornul lui Kapita! Am tipat amândoua de bucurie iar speranta ne-a încalzit inimile. Am iesit în fuga din adapostul nostru si am început sa strigam cât ne tineau plamânii. Am dat la maximum flacara felinarului, l-am ridicat deasupra capului si l-am agitat cât puteam. Dupa scurt timp, am zarit la lumina fulgerelor piroga voastra. Si... ati venit!"

Am mers la casuta Ibenei; am baut un ceai de tei fierbinte si apoi am adormit fara vise.
A doua zi, luni de dimineata, ne-am trezit cu totii pe la ora 10. Am iesit afara, am mers pe malul lacului si am privit în sus. Pe cer, norii nu mai erau o masa compacta si nu mai erau mânati de vânt. Între ei erau spatii mari printre care razele calde ale soarelui se strecurau spre pamânt. Timpul se facea frumos iar viata continua ca si ieri, ca si întotdeauna. Pasarile cântau prin copacii de pe tarm sau se avântau în zbor la mari înaltimi. Apele lacului erau linistite ca si cum nimic nu se întâmplase cu o seara înainte.
Ne-am îndreptat catre "Misiune" unde am baut o cafea cu lapte si am servit un mic dejun. Ne-am facut bagajele, dupa care ne-am luat ramas-bun de la reverendul Williams si familia lui. Kapita, care venise si el, ne-a strâns bucuros mâinile si ne-a urat drum bun. Ne-am îmbarcat în camioneta noastra si am pornit-o catre casa, la Mbandaka. Gillard si Pool cu Buceagul, au încarcat sculele si muncitorii de la santier si, în viteza mare, ne-au depasit la "podul cu creveti". Ne opriseram acolo pentru a plati si a ne lua "trufandalele" pe care le acontasem cu doua zile mai înainte.
Si astfel a luat sfârsit calatoria noastra plina de spaime si emotii pe lacul Tumba, emisar si rezervor tampon al uriasului si majestuosului fluviu Congo (Zair).

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

5. Invazie de furnici la Basankusu

... cu Luminita, fiica mea cea mare, ne opriseram pe un "tanc" la circa 2000 m altitudine; urcam pe marcajul ce duce la vârful "La Om" din Masivul Piatra Craiului. Sprijinit în piolet, îmi desfatam sufletul privind în zare. Dau sa ma întorc spre majestuosul masiv al Fagarasului. Îmi aluneca un picior, ma dezechilibrez si ... cad în prapastie. Vroiam sa tip dar nu puteam scoate nici un sunet. Ma sufocam si cadeam! Deodata, cineva ma trage de mâna, ma zgâltie puternic si... ma trezesc! Sotia îmi spune îngrijorata:
- Alex, ce-i cu tine? Ai avut un cosmar. Linisteste-te!
Buimac, pe jumatate treaz, aud ciocanituri puternice la usa de la intrare si vocea unui african care striga:
- Inginere, profesore, bosul va invita urgent la dânsul! Catastrofa la Scoala generala din Basankusu.
Ma ridic în graba si deschid. Soferul Divizionerului General da buzna în apartament si spune pe un ton alarmant:
- Sa mergem imediat, Comisarul Regional a fost alertat!
M-am îmbracat si am coborât în fuga cele doua etaje ale blocului. Soferul a demarat în tromba si, în câteva minute am ajuns la vila sefului. Acesta descult, cu un superb halat albastru de matase, ma astepta în salon. Ca de obicei, intra direct în subiect:
- Alexandre, prin fonie s-a primit de la Basankusu un mesaj de alerta. În timpul noptii, o invazie de milioane de furnici migratoare au devorat tâmplaria, mobilierul si fermele de acoperis. Spre ziua, acesta s-a prabusit cu un zgomot îngrozitor. Speriati, vecinii au anuntat jandarmeria. Nu s-a înregistrat nici o victima omeneasca; peste 300 de elevi si 25 de profesori au ramas fara scoala. Comisarul Regional a dispus de îndata la Air-Zaire sa fie rezervate doua locuri la cursa Mbandaka - Basankusu pentru luni la orele zece. Vei fi însotit de Lokula, ca ajutor si interpret pentru ligala si swahili. Te rog sa faci fotografii la locul dezastrului si sa întocmesti un raport cu evaluarea pagubelor. Vei proceda apoi la întocmirea devizului si a planurilor de executie pentru fermele de acoperis. Le vei preda Inspectorului scolar Sef Leisse, care le va da urgent în lucru. I-am tranmis mesaj sa plece imediat de la Gemena la Basankusu cu Toyota; va va astepta la aeroport pentru a va prezenta organelor locale. De asemenea, veti cauta împreuna un local adecvat pe care sa-l închiriem si sa-l amenajam provizoriu pentru ca elevii sa poata continua cursurile pâna la repunerea în functiune a scolii. Ai mâna libera! Succes si drum bun!
S-a îndreptat catre o masuta unde tefefonul suna indelung. Soferul m-a condus acasa si am început sa mi fac bagajele. Am adaugat în valiza un filtru de apa potabila de voiaj, trusa foto, binoclul, busola, doua cutii cu gloante si noua mea achizitie: o carabina model african, Winchester cu cinci focuri, cu zavor, calibrul 375 Magnum.
A doua zi, ne-am îmbarcat într-un Foker bimotor cu 32 de locuri. Am fost instalati în fata, lânga cabina de pilotaj. Avionul era "full": pachete, cosuri, sacose si tot felul de bagaje erau puse pe culoar. Împreuna cu un "frčre missionnaire" cu sutana cenusie si barba alba impozanta, eram singurii "mondele" printre pasageri. Majoritatea erau femei tinere, frumoase, mândre de rochiile lor colorate si de coafurile sofisticate. Bijuteriile din aur masiv de 18k cu care erau împodobite, le dadeau aerul unor curtezane de la palatele faraonilor. Zgomotoase, zâmbeau si-mi aruncau ochiade ori de câte ori întorceam capul.

De abia ne-am asezat si am primit vizita comandantului, un belgian tânar si simpatic. M-a salutat si mi-a spus ca a fost anuntat de misiunea mea la decolarea din Kinshasa:
- Este o mare placere pentru mine, M. Alexandre, sa mai vad si eu câte un european printre pasagerii mei!
Îmi face un semn de salut dupa care trece la postul de comanda si porneste motoarele pe rând. La acea vreme, pe toate cursele de pasageri comandantul era un alb, iar echipajul era format din localnici. Avionul ruleaza în "taxi" pâna la capatul pistei de decolare unde se opreste cu frânele trase si ambaleaza pe rând motoarele, la maximuum. În microfon se anunta: "Va rugam sa va puneti centurile de siguranta". Frânele sunt eliberate si, cu o smucitura usoara, avionul porneste accelerat pe pista. Cu flapsurile trase, decolam la 45 de grade. Se aude un zgomot metalic sub fuselaj - trenul de aterizare a fost escamotat. Dupa câteva minute de zbor, avionul face un viraj larg spre dreapta, se înclina mult si, sub noi, zaresc oraselul nostru. Se vad strazile largi si asfaltate din centru, umbrite de palmieri de ulei, cocotieri si manglieri stufosi. Toate drumurile converg spre rondoul din fata Palatului Postei, unde se înalta monumentul revolutiei: o mâna neagra uriasa ce tine o torta rosie cu un suport verde. Pe partea stânga se zareste Avenue Bolenge cu cladirea impunatoare a Misiunii Catolice. Un pic mai departe, se vede malul uriasului fluviu Congo, cu apele sale galbui pline de insule plutitoare de plauri. Fluviul are în acest loc 17 km latime. Chiar sub noi se vede portul ONATRA cu vapoarele, macaralele si forfota pestrita a pirogilor si a pasagerilor. În microfon se anunta:
- Stimati pasageri, puteti detasa centurile de siguranta; suntem la altitudinea de croaziera de 400 de metri si zburam cu 350 km pe ora. Peste o ora si jumatate vom ateriza la Basankusu. Va doresc calatorie placuta!
În dreapta se vede râul Ruky (Black River), de talia Oltului nostru, ale carui ape negriciose coloreaza pe sute de metri apele Congoului. Pe mal se vede magnifica gradina botanica Eala, care ocupa o suprafata de 10 hectare si unde sunt studiate peste 4000 de specii. Vad prin hublou cum umbra avionului aluneca ca o insecta uriasa pe suprafata apei. Zburam de-a lungul acestuia spre nord-est timp de zece minute dupa care facem un viraj dreapta si ne avântam deasupra padurii ecuatoriale. Vazuta din avion, aceasta are aspectul unei uriase culturi de patrunjel. Din loc în loc, din imensitatea "oceanului verde" se zaresc sclipirile argintii ale numeroaselor râuri ce izvoresc din platourile înalte de dincolo de Kisangani. Din când în când, razele soarelui se reflecta în oglinzile lacurilor, lagunelor sau în portiunile de padure inundata. La un moment dat zaresc sub noi numeroase coloane de fum ce se ridica deasupra junglei. Prompt, prin microfon ni se comunica:
- Domnilor, bastinasii au dat foc la padure pentru a defrisa parcele pentru cultura.

Motoarele zornaie rotund; devine monoton; cerul era de un bleu deschis superb. Brusc, avionul începe sa se zguduie si sa trosneasca din toate încheieturile.
- Va rugam sa va atasati centurile de siguranta! Strabatem o zona de turbulenta datorata curentilor calzi ascendenti.
Dupa câteva minute de emotii, depasim zona primejdioasa printr-un ocol leger spre stânga; ne continuam restul drumului fara peripetii. Dupa circa un sfert de ora, în fine, se anunta:
- Peste zece minute vom ateriza la Basankusu. Va rugam sa va atasati centurile de siguranta. Pasagerii pentru Gemena si Lisala ramân în avion; escala va fi de scurta durata!
Avionul în coborâre lina, vireaza si se strecoara printre norii subtiri. Zaresc în fata doua râuri mari care vin dinspre est si se împreuna. Este vorba despre Maringa si Lapori. Orasul este amplasat pe malul stâng al celui dintâi. Dupa confluenta, uriasul care ia nastere se numeste Lulonga, care se varsa în fluviul Congo la 70 de kilometri nord de Mbandaka.
Basankusu are strazile aliniate, umbrite de o vegetatie bogata; sute de case facute din caramizi de nisip cu ciment în centrul orasului si, din chirpici, la periferie.
Cu fruntea lipita de hublou vad cum, rând pe rând, eleroanele de pe aripi sunt puse la verticala pentru coborâre. Se reduce viteza motoarelor si am senzatia ca avionul s-a oprit în aer. Aud zgomotul produs de scoaterea trenului de aterizare. Avionul este pozitionat pe axul pistei. Cu un soc usor luam contact cu solul. Pista de iarba este bine întretinua si suficient de plana; jalonata pe laterale cu balize, lampi de semnalizare si cu o uriasa "mâneca de vânt". Aerogara, o baraca rectangulara de circa 100 m.p., are o terasa-restaurant cu umbrele parasol Coca-Cola si Fanta. O multime de localnici era adunata de-a lungul peronului. Se aduce o platforma cu scara pentru coborâre. Urmat de Pool cobor primul si, vad în fata un grup de trei "mondele". Îl recunosc pe Leisse, care vine în întâmpinarea noastra. Ne salutam amical, dupa care ne conduce în fata unui prelat înalt, cu ochi albastri, îmbracat cu o sutana alba, impecabila, încins cu un brâu lat de matase visinie terminat cu un snur gros din fire aurite cu doi ciucuri mari, purtând pe cap o calota de culoarea purpurei.
- Eminenta, va prezint pe dl. Sandu Alexandru, inginerul responsabil cu constructiile scolare din Regiune.
Respectuos, ma înclin în fata Lui, iar Dânsul, cu dreapta ridicata, face semnul crucii deasupra capului meu. Leisse ma prezinta si lui Marco Alvarez, cel mai mare propietar si negustor din oras. Ne strângem mâinile si ne întoarcem catre prelat. Acesta, cu un zâmbet cald, îmi spune:
- Pe toata durata sederii dumneavoastra ve-ti fi gazduit cu placere la Misiunea Catolica. Sa mergem, domnilor, suntem asteptati la masa!
Alvarez porneste înainte si ne conduce la automobilul sau, un Peugeot 504 cu aer climatizat. Leisse si Pool ne urmeaza în "jeep-ul" Toyota. O luam pe drumul de laterit marginit de palmieri de ulei, salcâmi cu flori galbene si ficusi majestuosi care ne duce cale de câtiva kilometri spre oras. Pe traseu sunt numeroase gherete adapostind ateliere de mici meseriasi si multe, multe "buvettes" - un fel de birt unde se bea bere si vin de palmier acompaniate, la cerere, de omizi albe la punga asezonate cu sos pili-pili sau arahide prajite. Sutele de africani pe jumatate goi întâlniti pe drum se dadeau la o parte si ne spuneau cu un zâmbet natural:
- "Mbote Mondele".

Basankusu, situat la 350 de metri altitudine, se bucura de un climat mai sec si beneficiaza de o briza racoroasa care vine ziua dinspre padure iar noaptea dinspre fluviu. Capitala de district, are în dotare statie de radio-telegrafie, spital de stat, banca comerciala, scoala profesionala si scoala generala.
"Castanheiro", un hotel modern cu 20 de camere, apa curenta, terasa si restaurant este propietatea lui Alvarez. Câteva magazine generale, un atelier mecanic, o statie de benzina, terenuri de tenis si bazin de natatie agrementeaza viata celor aproape o suta de albi. Populatia indigena este de aproximativ 10 mii de suflete. Port fluvial important, asigura transportul unui numar mare de pasageri si exportul de ulei de palmier, cafea, cacao, arahide, banane, manioc si legume. Misiunea Catolica este si rezidenta Vicarului Apostolic.
Orasul este situat într-o zona defrisata de foarte multa vreme si are în împrejurimi numeroase plantatii, culturi agricole si crescatorii de animale.

Misiunea Catolica este situata la circa doi kilometri de marginea de est a orasului, la limita savanei-galerie dinspre râul Maringa si a padurii ecuatoriale. Înconjurata de un zid de caramida rosie, ca o cetate medievala, cuprinde doua cladiri rectangulare imense, pe dreapta se afla camerele de dormit ale calugarilor, magaziile, birourile si faimoasa sala de mese care tine loc si de sala de spectacole. Pe partea stânga sunt salile de clasa pentru învatamântul religios, atelierul pentru lucrari practice (mecanica, tâmplarie, sculptura), puse la dispozitia copiilor din satele învecinate. Fundalul curtii este închis de "Bazilica", o cladire monumentala, tot din caramida rosie, o bijuterie de arhitectura. Ea se înalta mândra si frumoasa, ca o uriasa orhidee, pe fondul padurii ecuatoriale, pe care o echipseaza. Misiunea, stabilita de peste o suta de ani, are în interior o sera uriasa si o gradina de legume foarte difersificata. De jur împrejur, pe conturul îngraditurii facute din trunchiuri cioplite si câteva rânduri de sârma ghimpata, au fost plantati sute de avocado, manglieri, portocali, lamâi si arbori de pâine. O alee splendida de cocotieri te conduce la o plantatie de bananieri si palmieri de ulei.

Portile de intrare, larg deschise, erau strajuite de zeci de copii ce fredonau o melopee africana ritmata si agitau deasupra capului crengute de palmier si de feriga uriasa, din jungla. Placut impresionat de aceasta primire, am adresat Înaltului Prelat un zâmbet de recunostinta si cuvinte calde de multumire. Am coborât cu totii dupa Sanctitatea Sa, la o scara de piatra; am patruns în sala de mese împodobita cu stegulete belgiene, zaireze si ghirlande din flori tropicale. În mijloc se afla o sala de mese uriasa la care erau deja asezati doisprezece misionari belgieni si olandezi în sutane gri si patru "mondele" în civil. Din capul locului mi-am dat seama ca primii doi, cei mai în vârsta (circa 70-75 de ani) sunt fosti militari germani. Ceilalti doi, în jur de 40 de ani, aveau alura unor intelectuali si erau îmbracati în tinuta alba, sport. S-au ridicat cu totii iar noi, ne-am asezat în capul mesei. Aveam la dreapta mea pe seful Misiunii si pe Inspectorul Sef, iar în stânga pe Pool si Alvarez. Vedeam cum toti ma privesc, unii cu curiozitate, altii cu nedumerire, iar cei doi "fosti" cu viclenie. Ca de obicei când mergeam în delegatii mai "speciale", purtam un costum beige din bumbac lejer, batista pepit la butoniera si camasa bleu cu mâneci scurte cu gulerul dat peste reverul hainei. Pantofii beige din pânza, cu talpa din fire de iuta îmi completau vestimentatia. Prelatul s-a uitat la mine si apoi la Inspectorul Scolar Sef pe care l-a rugat sa ma prezinte.
- Domnilor, în fata dumneavoastra se afla domnul Sandu Alexandru, inginer constructor din România, profesor A.T.G. (Asistenta Tehnica Guvernamentala) afectat la Directia Regionala de Învatamânt. Domnia sa a venit urgent la Basankusu pentru a evalua pagubele produse de invazia de furnici la scoala si pentru a întocmi devizul si planurile necesare de reparatii. Este acompaniat de domnul Pool Lokula, interpret si tehnician la I.T.P.O. (Institutul Tehnic Profesional Oficial) din Mbandaka. Eu ma voi ocupa personal de comandarea urgenta a fermelor de acoperis si voi gestiona lucrarile de reparatii de la scoala.

Am înclinat usor capul catre sala, am zâmbit si m-am asezat. Seful Misiunii Catolice s-a ridicat si cu miscari scurte ale capului în directia celor din sala, spune pe rând numele acestora. Numele celor doisprezece din dreapta nu ma interesau. La cei din stânga am ciulit urechile:
- Domunl Otto... si domnul Hans... sunt cei mai vechi dintre noi; sunt "ctitorii de baza" ai misiunii si specialistii nostri în probleme de "radio-comunicatii". Domnii ... (ceilalti doi) sunt ingineri din partea companiei L'OTRAG, care executa lucrari de constructii si instalatii în zona.
Marele Prelat pronuntase atât de repede, de încet si neclar numele celor patru civili încât nu le-am putut retine. Fulgerator mi-am adus aminte ca citisem cu câteva luni în urma în ziarul ELIMA din Kinshasa ca Mobutu concesionase Germaniei Federale pentru 30 de ani un teren în suprafata cât o treime din teritoriul Frantei. Acesta era folosit pentru experimentarea de rachete si tele-comunicatii. Apoi Marele Prelat a spus:
- Domnilor, sa ne rugam pentru reusita acestei misiunii scolare si sa multumim lui Dumnezeu pentru bucatele de la masa noastra. Va doresc pofta buna!
Pe masa se însirau platouri cu antreuri europene - sardele, salamuri, batog, nenumarate feluri de brânzeturi frantuzesti si belgiene, masline si alte bunatati acompaniate de salata verde asezonata cu ierburi aromate si parmezan. Platourile cu kaizer, crenvursti si "foręt noire" erau foarte solicitate. În centru mesei se aliniau sticle de bere "Stella Artois", wisky scotian, vodca si frapiere cu gheata. S-a continuat cu o supa-crema de ciuperci dreasa cu smântâna si presarata de crutoane cu parmezan. În final, au fost adusi trei curcani uriasi la tava însotiti de sticle cu vinuri frantuzesti albe sau rosii. Am avut înca o data confirmarea rafinamentului "pasnicilor calugari misionari", mari admiratori ai lui Bahus; în mijlocul junglei ecuatoriale, la mii de kilometri de Europa, vinuri de prima calitate servite în pahare de cristal de Boemia. Astfel, puterea si bogatia clerului catolic, bine implantat în Africa ecuatoriala, era foarte evidenta.
Misionarii se înfruptau cu zgomot si vadita placere din toate bunatatile; ma priveau din când în când sa vada "din ce lemn" sunt facut. În asemenea împrejurari, am gustat câte un pic din fiecare fel si m-am rezumat la un pahar de rubiniu "Château la Rose" de prima clasa. Dupa masa, am fost serviti cu cafea fierbinte aromata, în cesti din portelan de Limoges acompaniata de coniac frantuzesc, trabucuri cubaneze, tigari europene si americane. La acea vreme, tânar si fudul fiind, stricam si eu, din când în când, câte o tigara. Dupa ce mi-am aprins un Kent super-long, unul dintre "ctitori" mi s-a adresat pe un ton ridicat si ironic:
- Domunle inginer, ce cautati de fapt cei de dupa "Cortina de fier", în Africa? În ce scop ati venit aici?

- Mobutu a "zairizat" (nationalizat) industria, plantatiile, comertul si toata infrastrustura economica a Congoului, pe care belgienii au cladit-o de-a lungul a peste 80 de ani de munca si privatiuni. Apoi s-a "debarasat" de peste 800 de A.T.B. (Asistenta Tehnica Belgiana: consilieri, profesori, ingineri, medici etc.) si ... ati venit voi, ... marxistii! A continuat pe un ton cinic "ctitorul" transfug.
Ma asteptam la asemenea reflectii si întrebari insinuoase. În septembrie 1974, dupa ce ne-am instalat la post ca profesori în Mbandaka, câtiva "coloni" impertinenti si inculti ne-au asaltat cu asemenea întrebari pline de rautate si perfidie. M-am uitat catre Seful Misiunii Catolice care, vizibil era surprins si jenat, apoi, pe un ton rece si ridicat, am raspuns adreasându¬ ma celor din sala:
- Domnilor, tara mea a încheiat cu guvernul zairez un contract pe termen de doi ani pentru asistenta tehnica în învatamântul secundar si universitar. Noi nu am venit aici sa facem politica; nu ne amestecam în afacerile nimanui si nu i criticam pe cei care au fost înaintea noastra. Din contra, ne straduim sa mentinem si sa amelioram infrastructura existenta iar, pe masura acordarii fondurilor necesare, vom cladi solid, frumos si repede. Am venit ca prieteni, nu ca dusmani: e clar, domnule?!
Apoi, cu paharul de vin în mâna, ma ridic, ma întorc cu fata catre Marele Prelat, catre Inspectorul Sef si catre cei 12 misionari si zâmbind, toastez:
- Domnilor, va multumesc pentru primirea facuta si va adresez urarile mele de sanatate, prosperitate si viata lunga!
M am asezat si am privit cu insistenta catre cei doi. Filingul si memoria mea vizuala i-au identificat din capul locului: doi "fosti" nazisti care dupa razboi îsi gasisera "culcusul" în chiuveta ecuatoriala congoleza. În urma cu câteva luni, la biblioteca Misiunii Catolice din Mbandaka, rasfoind colectia revistei "Signal" din anii '40-'45, i-am remarcat printre alti "viteji" care priveau cu trufie si aroganta. Erau cu 35 de ani mai tineri dar asemenea figuri cu "expresii crunte" nu se pot uita niciodata.
Deoarece atmosfera devenise încordata si insuportabila pentru mine, m-am scuzat fata de Eminenta Sa; trecând pe lânga Leisse si Pool, i-am rugat sa vina a doua zi la orele 8:30 pentru a merge la scoala. M-am retras în chilia mea unde, dupa un dus bun, am adormit bustean.

Marti, 23 noiembrie 1975. Desteptatorul m-a trezit la ora opt. În graba mi-am facut toaleta si am mers la sala de mese. În compania simpaticului intendent al Misiunii, Lorenzo, colegii mei ma asteptau sa luam micul dejun. Am privit în jur: Marele Prelat era absent. Mi s-a comunicat ca este în rugaciuni pâna la ora prânzului, în capela mica. Constat de asemenea ca nici "amicii" mei nu erau în sala. Zâmbind cu subînteles, Lorenzo îmi spune discret:
- "Ctitorii" au plecat aseara târziu cu o camioneta la Befale (orasel la circa 180 de kilometri S.S.E. de Basankusu), pentru o "tranzactie urgenta". Se "evaporasera" pentru a evita sa le pun întrebari ce i-ar fi deranjat. Dealtfel, nu am mai dat niciodata ochii cu ei; se ascundeau de mine!
Dupa o cafea buna si un sandvis cu friptura rece de antilopa, ne-am suit în Toyota Jeep si la orele noua am ajuns la locul "dezastrului". Eram asteptati de Divizionarul local si de dna Sylvie Bankoto, directoarea scolii, o femeie tânara, foarte placuta. Dupa prezentarile facute de Leisse, am ascultat relatarea directoarei. Apoi, i-am lasat discutând între ei si am început sa fac fotografii; pentru început, din exteriorul cladirii si apoi, din interiorul zidurilor salilor de clasa. Examinând cu atentie resturile fermelor din lemn cazute pe culoare, am observat niste canale de circa doi centimetri diametru lipite pe acestea. Erau executate din nisip si argila amestecate cu rumegus de lemn; liantul era, desigur, saliva termitelor "lucratoare". Din loc în loc, pe pardoseala, am observat mici gramajoare de pulbere lemnoasa în care se aflau bucati de mandibule, picioruse, capete de termite si de furnici negre. Pe loc mi-a venit o idee: de unde au venit termitele?! Am mers la fosele septice amplasate la 20 de metri într-o parte si alta de calcanele scolii. De acolo, privind cu atentie pe directia acestora, se vedea pe pamânt o dâra aproape imperceptibila. Am realizat ca acesta era tunelul de acces. Ajuns la calcan, ridic privirea si observ pe ziduri umflaturi roscate, argiloase; acestea porneau de la nivelul solului pâna deasupra centurii de beton armat, pe care rezemasera fermele din lemn. Erau "galeriile de acces" pentru termite.

Dintr-o data, am vizualizat "scenariul catastrofei": cu câteva zile înainte, termitele lucratoare escortate de "soldati" au localizat un urias depozit de masa lemnoasa. S-au pus pe lucru si, în scurt timp, au sapat tunele de iesire si de acces; au construit apoi galeriile verticale pe calcane; dupa care, mii de termite, ferite de lumina zilei, au pornit-o spre noul "Eldorado" pentru a-si astâmpara foamea si pentru a ocaziona procesiunea de reproducere ciclica a clanului. Odata ajunse la "obiectiv", au început imediat opera lor de distrugere. Coincidenta a facut ca pe "traseul" de înaintare al unei hoarde de furnici negre migratoare sa se afle si ... scoala. S-au napustit cu furie si au devorat usile, ferestrele si mobilierul. Apoi au urcat pe ziduri si au dat peste fermele de lemn subrezite de voracitatea termitelor. În timp ce furnicile negre consumau ce mai ramasese din lemnaria podului, furnicile luptatoare au organizat batalia cu termitele, pe care le-au ucis si devorat. Spre ziua, când "festinul" era pe sfârsite, acoperisul scolii s-a prabusit, antrenând cu el hoardele de furnici negre. Atrase de o forta ancestrala, acestea s-au regrupat si si-au continuat înaintarea lor devastatoare catre marginea orasului, disparând apoi în padurea ecuatoriala.
Am revenit în mijlocul colegilor si le-am facut cunoscuta ipoteza mea. Au acceptat-o cu totii si au fost de acord cu observatiile si concluziile mele.
Cu un zâmbet fermecator si pe un ton imperativ, directoarea spune:
- Domnilor, va invit sa mergem zece minute pe jos, pe traseul pe care au venit furnicile negre; veti vedea locul de unde au pornit.
Am urmat-o de-a lungul stradutei si dupa ultima casa, am intrat în padure pe o poteca curata de parca ar fi fost data cu asfalt. Dupa câteva zeci de metri am ajuns într-o poiana marginita într o parte de un boschet urias de bambusi. Un spectacol bizar ne-a aparut în fata: erau o duzina de termitiere de forme si dimensiuni ce nu depaseau 2 - 3 m la baza si 4 - 5 m pe verticala. La o scara redusa, siluetele acestora semanau cu turnurile de gresie roscata din Marele Canion din Colorado. Acesta, ca si numeroase alte "minuni ale lumii" le-am admirat din tinerete în paginile celei mai formidabile reviste de calatorii a secolului XX: National Geographic Magazin la care m am abonat pe viata în 1975.
Apoi, directoarea ne-a descris "istoria invaziei":
- Cu câteva zile în urma, un grup de copii care se jucau în zona au observat o activitate intensa printre furnicile negre; acestea îsi aveau musuroaiele pe un dâmb din spatele boschetului de bambusi. Ieseau cu miile din cuiburile lor, avansau câtiva metri pe poteca în directia orasului dupa care se retrageau. Copiii au fost atentionati de un stol de pasari mici, negricioase, care zburau deasupra si se repezeau spre a se înfrupta din aceste vietuitoare nelinistite. Ei au alertat vecinii din apropiere; unii, prevazatori, au început sa transporte la prieteni, cât mai departe, animalele si obiectele lor din gospodarie. Cei batrâni stiau de la înaintasi ca, în ajun de "invazie", furnicile migratoare sunt agitate si ca distrug totul pe traseul lor de înaintare. Despre actiunea devastatoare a termitelor nu se banuia nimic. Sâmbata, înainte de caderea noptii, copiii au dat alarma. "Vârful de lance" al torentului de furnici negre se pusese în miscare; pe poteca ce ducea spre straduta, avansa o coloana de peste o suta de metri lungime, având circa 40 cm latime, formata din milioane de vietuitoare. Fiind omnivore, manânca si distrug tot ce întâlnesc în cale. În marsul lor devastator ele au "curatat" zona traversata de insecte, rozatoare, serpi si animale bolnave. Ele devoreaza tot ce este din lemn: garduri, case, stâlpi de telegraf, poduri etc.

Revenind catre scoala, am vizitat câteva locuinte ale indigenilor aflate pe traseul invaziei. Nu mai existau iarba, flori, tufisuri sau frunze si crengi verzi în copaci. Parca Mobutu daduse cu napalm: ca la Bumba, în primavara lui 1976, spre a împiedica propagarea groaznicei epidemii a "maimutei verzi" sau ca în 1978, când a "curatat" provincia Shaba (Katanga) invadata de "mercenarii castristi" dirijati de "consilierii" din tarile din Est.
Când am ajuns la masini, Inspectorul Sef ne comunica vesel:
- Domnilor, dl. Alvez ne invita sa luam masa de prânz împreuna.
Divizionarul s-a scuzat spunând ca are o aniversare în familie. Toti ceilalti ne-am suit în Toyota, care a demarat în tromba ajungând în scurt timp la destinatie. Gazdele ne-au primit cu bucurie si ne-au invitat sa urcam pe terasa. O vedere panoramica spre fluviu si spre padure ne-a desfatat privirile. Am fost regalati de dna. Alvez cu tot felul de bucate alese iar sotul ei nu s-a lasat nici el mai prejos - ne-a pus pe masa bauturi europene din cele mai scumpe si mai alese. În încheiere, am fost rasfatati cu un tort de banane, ananas, vanilie si ciocolata preparat cu o zi înainte de frumoasa si simpatica noastra gazda în colaborare cu dna. Sylvie. În timp ce savuram o ceasca fiebinte cu cea mai buna cafea pe care o bausem pâna atunci, auzim venind din departari bubuiturile unui releu de tam-tamuri. Alvez ne face semn sa pastram liniste si se duce la marginea terasei catre fluviu ca sa auda mai bine; dupa câteva minute de ascultare, vine la masa si ne comunica "buletinul de stiri al zilei":
- 1 - Un "Mondele" de la Mbandaka a venit pentru lucrarile de reparatii de la scoala;
- 2 - Vineri la prânz, festin mare în satul Ndeke, iar seara spectacol folcloric si dans tribal cu ocazia casatoriei fiului cel mare al sefului satului;
- 3 - Vânatorii disponibili din regiune sunt invitati sa participe joi, la o vânatoare colectiva în beneficiul tinerilor ce se vor casatori.

La auzul stirilor, directoarea a tresarit si cu o voce unsa cu multa miere si toata numai zâmbet, profita de ocazie si-mi spune:
- Dle Alexandru, vorbeste lumea ca sunteti îndragostit de Africa! V-ar face placere sa mergeti trei zile în "interior", la Ndeke, care este satul meu natal? Veti asista la un spectacol de înalta autenticitate, executat cu o mare maiestrie artistica. Am acolo trei surori care au o casa foarte "confortabila" si le-ar face mare placere sa va gazduiasca.
Ma privea asa de intens si de frumos încât, dintr-o data m-am înrosit pâna în vârful urechilor; simteam cum toata lumea se uita la mine cu ochi mari, mirati si surprinsi de aplombul si franchetea directoarei. Pe loc, am reusit sa ma adun si pe un ton cât mai natural i-am spus:
- Sunt onorat, stimata colega, iar placerea este de partea mea ca sa va acompaniez! Va multumesc din toata inima!
Toti, absolut toti, zâmbeau cu subînteles si, pentru a disimula jena care se mai vedea în privirea mea, au început sa laude pe rând frumusetea locurilor, farmecul si ospitalitatea localnicilor. Cuplul Alvez si Leisse fusesera anul trecut acolo la o serbare si mi-au confirmat ca dansatorii de la Ndeke sunt cei mai renumiti din regiune. Am discutat apoi despre Africa în care Sylvie si Pool se nascusera; despre Belgia lui Leisse, despre Portugalia gazdelor. În final, Sylvie m-a rugat sa le spun câte ceva si despre tara mea. Am început cu frumusetile peisajelor de la munte si de la mare, despre farmecul padurilor si bogatia florei si a faunei; despre obiceiurile si costumele populare ale unui popor care de peste 2000 de ani traieste pe acest pamânt binecuvântat de Dumnezeu. Timpul a trecut pe nesintite si noaptea care s-a lasat dintr-o data ne-a învaluit cu mantia ei neagra si matasoasa. Ne-am luat ramas bun de la gazdele noastre, carora le-am promis ca vom reveni duminica seara pentru masa de adio. Leisse a condus-o acasa pe Sylvie, iar aceasta, înainte de a coborâ din masina, mi-a spus:
- Dle. Alexandru, voi veni cu masina sa va iau, mâine dimineata la ora noua. Sa fiti pregatit!
La Misiune, dupa ce am coborât cu Pool, mi-am luat ramas bun de la Inspectorul Sef, iar acesta, cu un zâmbet strengaresc si pe un ton glumet, m-a atentionat:
- Alexandre, vezi cum "te organizezi", pentru ca sâmbata seara trebuie sa fii gata cu devizul de reparatii si planurile pentru fermele scolii! Aluzia era foarte subtila!
Am luat de la Pool hârtiile pe care facusem releveul cladirii, însemnarile privind îmbunatatirile la sistemul hidraulic si noile dotari. I-am urat somn usor si am intrat în chilia mea. Mi-am facut un dus dupa care, înarmat cu trusa portativa de desen si Normele de Deviz, m-am dus în sala bibliotecii. Într-un colt, o planseta ma astepta; m-am instalat si, cu spor, m-am pus pe lucru. La putin timp dupa miezul noptii eram gata cu totul; mi-am strâns si ordonat hârtiile. Revenind în camera, am adormit foarte repede.

M-am trezit dintr-o data pe la ora opt; mi-am pregatit geanta de voiaj, trusa foto, carabina si doua cutii cu gloante pentru vânat mic si mare. Am luat la subrat dosarul cu devizul, lista de materiale si planul fermelor si am mers la sala de mese sa iau o cafea si o gustare. Sylvie, Pool si Lorenzo ma asteptau îngrijorati. Vazându-ma calm si bine dispus, Pool mi-a spus pe un ton mirat:
- Alex, ai lucrat toata noaptea si acum parca esti nou-nascut! Dimineata, la predarea schimbului, paznicul de noapte i-a spus intendentului ca a fost lumina în biblioteca si ca tot timpul erai calare pe planseta!
Zâmbind, i-am raspuns ca m-am culcat la ora unu noaptea si, desigur, paznicul s-a culcat pe undeva cu mult înaintea mea. I-am predat lui Pool dosarul complet pentru Leisse, dupa care Lorenzo mi-a spus:
- Dle. Alexandru, va rog ca vineri seara, când veti reveni din excursie, sa-mi acordati o jumatate de ora pentru o consultatie tehnica pentru un proiect de constructii în cadrul Misiunii. Deasemenea, sunteti invitatul meu sâmbata la ora noua, la o plimbare cu barca cu motor si o scurta partida de vânatoare de ... crocodili! Vom merge în amonte pe Lapori cam o jumatate de ora, pâna la "Cotul Magistratului", la varsarea râului Monkoto. Acolo vom fi asteptati de capita satului Boso Gubu si de vreo zece indigeni cu sulitele si pirogile lor. Acestia m-au rugat sa-i ajut sa-si procure ceva vânat, deoarece le lipseste carnea cam de mult timp. Vom îmbina placutul cu utilul si vom reîmprospata si rezerva Misiunii!
Am acceptat cu placere si, luîndu-mi bagajele, m-am îndreptat catre masina directoarei, un Land Rover - o bijuterie!
Sylvie conducea foarte degajat si-mi povestea tot timpul cum va fi, ce vom vedea si ce vom face la Ndeke. Era foarte bucuroasa si-mi arunca ochiade tot timpul. Dupa iesirea din oras, drumul coteste usor catre est cale de câtiva kilometri si apoi, coboara lent catre sud. La scurt timp intram în plina padure ecuatoriala. Soseaua din laterit, bine întretinuta, se întindea în fata noastra ca o panglica rosie în mijlocul decorului verde, de culoarea maslinei. Prin fata ochilor defilau siluetele gratioase ale palmierilor de ulei, manglierilor si bananierilor. Între acestia, boschete de arbusti plini de flori si plante urcatoare formau un zid de nepatruns. Deasupra noastra, cerul de culoare bleu fara nici un nor era brazdat din când în când de stoluri zgomotoase de papagali gri. Acestia veneau din stânga noastra, de la cîtiva kilometri, unde apele bogate în peste ale râului Maringa se grabeau catre confluenta cu Lapori.
Dupa o jumatate de ora ajungem la o intersectie unde un panou rutier indica la stânga pentru Ndake si drept înainte 158 km pâna la Befale. Am intrat pe un drum degajat, în buna stare. Din vârful unei coline am putut vedea o aglomeratie de vreo 200 de colibe înconjurate de multa verdeata, în apropierea râului Maringa.

Casa surorilor directoarei era în centrul satului. Era construita din bârne ecarisate, ca o cabana de vânatoare, cu multe camere, veranda si o terasa ce dadea spre gradina de flori si legume. Prezenta o nota de confort fata de celelalte case din jur. Un grup electrogen japonez, Honda amplasat într-o anexa asigura electricitatea menajera si functionarea pompei putului de apa. Deasupra acestuia, pe un esafod, era amplasat un rezervor metalic. Am fost foarte bine primit si fetele m-au rasfatat tot timpul. Eram al doilea european care le vizita si prezenta mea, la un an dupa Leisse, era pentru ele o surpriza extraordinara. Se întreceau pe rând sa-mi prepare cocteiluri de fructe si mâncaruri indigene cu legume, carne de pasare sau de antilopa proaspata; aceasta din urma o luau de la un vecin, Zoko, prieten bun din copilarie, fost elev al directoarei si, cred eu, un potential ginere pentru sora cea mare.
La prânz am mâncat "în familie" iar dupa aceea am pornit toti cinci pe jos prin sat, ca sa ma prezinte la unchi, matusi, verisori si prieteni. Seara am baut o sticla de vin portughez pe terasa, în compania fetelor si am ascultat câteva casete cu muzica zaireza si, în final, europeana. A fost o noapte ecuatoriala sublima, plina de farmec!

A doua zi, Zoko a venit cu camioneta lui Mazda, si m-a invitat la o vânatoare în împrejurimi pentru festinul colectiv de a doua zi. Am mers vreo jumatate de ora pe o pista de-a lungul fluviului dupa care am virat la dreapta si am intrat în plina jungla. Am coborât din masina si ne-am avântat pe o poteca care ne-a condus în curând într-o poiana mare. Eu am ramas pe loc, iar Zoko s-a instalat în stânga mea, la vreo 80 de metri, lânga un urias bokungu. Aveam în fata un teren deschis de circa 100 de metri lungime si aproximativ 200 de metri latime. Am stat la pânda, pregatit pentru vânat mare (- mi s-a spus ca sunt în zona câtiva bivoli de padure). Acestia vin la ora prânzului sa se adape si sa-si ia "baia de noroi". Ascultam urletele si tipetele maimutelor, croncaniturile si cârâiturile papagalilor, tucanilor, fazanilor si a altor zeci de soiuri de pasari ce-si faceau viata prin copacii din jur. Eram îmbatat de parfumul florilor si fermecat de culorile orhideelor. Atmosfera vrajita ma facea sa traiesc clipe de vis. Deodata, am auzit în dreapta mea troznetul crengilor uscate, ca si cum o fiara uriasa se pregatea sa iasa în poiana. Încet de tot, am facut o întoarcere pe jumatate, am ridicat arma si am vazut cum apare dintre tufisuri o frumusete de bivol roscat de talia unui tauras bine hranit. Am ochit scurt la cap, dupa ureche, si am tras primul foc; cu al doilea am vizat zona omoplatului si vânatul meu s-a prabusit în iarba. Dintr-o data, un concert asurzitor a izbucnit în juru-mi, vietuitoarele din zona îsi exprimau, fiecare pe limba ei, teama, dezaprobarea si mânia contra mea, pentru sacrilegiul pe care îl facusem. Zoko a venit zâmbind si m-a felicitat pentru "lovitura de maestru", spunându-mi ca bivolul este un vânat de pret si ca, la festin, voi fi onorat cu cele mai bune bucati, înaintea lui Kapita si a Vrajitoarei satului.
Tânarul meu acompaniator a adus camioneta lânga vânat si cu ajutorul unui troliu, la încarcat în bena. Apoi, Zoko m-a condus la seful satului si m-a prezentat:
- Ma bucur sa va cunosc, inginere. Vizita dumneavoastra ne onoreaza pe toti ai satului. Mâine la prânz, împreuna cu surorile Bankoto, va asteptam la festin si spectacolul folcloric. Sunteti invitatii mei de onoare!
S-a ridicat, m-a salutat si a plecat sa întâmpine un alt grup de vânatori ce-si adusesera si ei contributia lor. Acasa, fetele ne asteptau cu masa pusa.

Seara, în timp ce surorile sale se delectau cu prajituri de casa, cafea si sucuri de fructe, Sylvie m-a invitat la o plimbare pe malul fluviului. Era o noapte cu luna plina si lumina ei matasoasa si stralucitoare raspândea pe ape o mantie aurie. Siluetele gratioase si frunzele zimtate ale cocotierilor de pe mal se proiectau pe cerul nocturn, care capatase o culoare mirifica. Vrajiti si tulburati de splendoarea noptii, ne-am asezat pe o banca si am ascultat clipocitul valurilor si zumzetul insectelor din iarba. Am stat astfel ore întregi, cuprinsi de un sentiment de bucurie si fericire. Într-un târziu, ne-am întors acasa. Spre ziua, am cazut într-un somn adânc, fara vise.

A treia zi, vineri, pe la amiaza, împreuna cu Sylvie surorile ei si Zoko, am pornit pe jos spre marginea de est a satului. Dupa vreo cinsprezece minute, am ajuns într-o poiana uriasa, marginita pe stânga de malul râului Maringa si portul de pescari iar pe dreapta, de padurea ecuatoriala. Aici erau amenajarile facute pentru festin si spectacolul folcloric. Era deja multa lume si soseau continuu din toate directiile, chiar si de pe apa, în pirogi împodobite cu ghirlande de flori. Am fost întâmpinati de un grup de fetiscane foarte simpatice, ce purtau coronite de flori albe, care ne-au condus la masa din centru, rezervata pentru familie si oaspetii de seama. Mesele erau instalate la umbra unui urias arbore de pâine. Briza racoroasa ce venea dinspre fluviu îndeparta de noi mirosurile de bucate ce se pregateau la vreo 60 de metri în stânga noastra. Acolo, pe doua plite uriase fumegau cazane mari cu mixturi africane foarte ciudate. Alaturi de ele, pe un rotisor de mare calibru aflat deasupra unui gropan plin de jaratec, patru voinici învârteau de zor bivolul meu. În apropiere erau alte rotisoare mai mici pe care se pregateau antilope, facoceri si tot soiul de pasari de padure. Totul sfârâia si raspândea arome apetisante.
Ne-au fost servite cosulete cu fructe proaspete si cupe facute din jumatati de nuca de cocos pline cu apa rece, de izvor. Noii veniti, veseli si guralivi, se tineau la distanta de mese, însiruindu-se pe doua coloane de o parte si alta în lungul poienii.
La putin timp de la sosirea noastra, un bubuit de tam-tam-uri a izbucnit dinspre fluviu. Disimulati dupa un boschet, asezati pe un trunchi urias, era "orchestra" alcatuita din timbale, un fluier si doua marakasuri. Dinspre sat îsi face aparitia cortegiul cu "nuntasi" având în frunte pe Kapita încadrat de ai lui si de vreo douazeci de tineri în costume pitoresti, pentru dans. Pe masura ce se apropiau, orchestra se dezlantuia. Ne-am ridicat si le-am iesit înainte, sa-i salutam. Seful satului, mândru si impozant, purta pe cap un coif din pene colorate, numeroase bratari de argint pe brate si un colier superb din figurine din fildes de care erau agatati colti de leopard. Dar ceea ce era mai deosebit era bastonul lui, facut din lemn de abanos cu maciulia din cupru. Ne-am asezat cu totii si, dupa câteva schimburi de politeturi, spectatorii mai în vârsta au venit pe rând la masa noastra, sa-l felicite pe marele sef; treceau apoi prin fata mea si a directoarei si înclinau usor din cap si bateau scurt din palme. Sylvie era în al noualea cer, deoarece în zona toata lumea o iubea si o respecta pentru functia si corectitudinea ei. Era printre putinii directori de scoala din regiune care nu avea reclamatii la dosar, pentru luare de mita.
La un moment dat, Kapita face un semn catre marmite. De îndata, vreo zece fete purtând platouri cu bucate pe brate, au început sa defileze prin fata noastra. Mesenii îsi alegeau ceea ce doreau dupa care fetele treceau mai departe. Bucataria africana, bogata în ierburi, legume si condimente, ofera o gama variata de mâncaruri ciudate pentru un strain. Astfel, s-au adus la mese platouri cu pilaf de orez cu peste afumat; fasole rosie fiarta asezonata cu sos de pili-pili si bucati fripte de facocer; rondele de piton afumat cu un sos gros din foi de manioc; cartofi dulci cu friptura de antilopa si, la sfârsit, "caviar" african servit pe un fel de batog facut din trompa de elefant. ("Caviarul" african este o pasta din furnici negre prajite în ulei de palmier, faina de manioc, sare, piper si mult pili-pili.) Nu ma zoream sa-mi aleg ceva. Vazând aceasta, Sylvie s-a adresat în lingala unei fete si, la scurt timp, pe un platou mic mi-a fost adus un piept de tucan fript si doi cartofi dulci fierti. S-a servit apoi câte o cupa cu vin de palmier, care a produs o rumoare de bucurie printre meseni. Pentru noi, au fost aduse cupe cu un cocteil de ananas, mango si portocale.
Toata lumea se înfrupta cu placere din bucatele oferite si-n acelasi timp, vorbeau tare si gesticulau, asa cum le este obiceiul la africani. Privind cu atentie în jurul meu, am observat ca nimeni nu a primit a doua cupa cu vin de palmier. Se evitau astfel evenimente nefaste, caci alcoolul si caldura nu fac casa buna în Africa. Bastinasii au uneori reactii ciudate, mai ales când obisnuiesc sa fumeze cânepa. În continuare, am fost regalati cu un platou cu feliute de muschiuleti si ficat fripti din bivolul pe care îl vânasem cu o zi înainte. În timp ce ne ospatam, dinspre sat a venit un grup de scolari condusi de un profesor, care s-a asezat într-un careu la mica distanta de mesele noastre si au interpretat câteva corale melodioase cu acompaniamentul orchestrei. Observând interesul meu, Sylvie mi-a spus ca este vorba de istorii vechi africane. La sfârsit, Seful satului face un semn cu bastonul catre orchestra si deîndata, aceasta se pune serios pe "lucru". Un rapait usor de tam-tamuri acompaniat de sunetele înalte si stridente ale fluierului si timbalelor aduce în mijlocul poienii un grup de tinere dansatoare, eleve în ultimul an la scoala primara. Cu multa voiciune si gratie, acestea au executat o serie de dansuri folclorice foarte spectaculoase si ritmate.

Curând soarele a disparut la orizont si lumina a început sa scada în intensitate; în numai zece minute, noaptea ne-a învaluit. Din mijlocul poienii si de pe flancuri, au izbucnit vâlvataiele a numeroase focuri care aveau rolul sa lumineze terenul pentru dansatori. Limbi rosii de flacari, uriase si serpuitoare, se ridicau catre bolta înstelata odata cu milioane de scântei, sclipiri efemere, ce dansau în aer câteva secunde dupa care se stingeau dintr-o data. De dupa un nor, apare luna: rotunda, galbena si mare cât roata carului. Lumina ei diafana s-a revarsat peste noi, creind o atmosfera misterioasa si excitanta. Ritmul tam-tamurilor si al marakasurilor devine din ce în ce mai asurzitor si, cu un tropot vijelios, în fata noastra irupe un grup de vreo douazeci de tineri dansatori. Aveau piepturile pictate în motive geometrive, cu vopsea rosie si alba. Pe fata îsi desenasera linii serpuitoare si cercuri galbene la ochi, care le dadeau un aspect de razboinici fiorosi. S-au desfasurat în linie si au început un dans saltaret, pe loc, plin de vigoare. Treptat, ritmul muzicii se accelera; ei tineau pasul, gesticulau, se balansau si, din când în când, faceau sarituri asemeni antilopelor Impala. Sudoarea le curgea siroaie de pe fata si de pe corp, dar, cu zâmbetul pâna la urechi, se înversunau din ce în ce mai tare. Pamântul duduia sub piciorele lor si atmosfera devenise deliranta. Cei de pe margini, sute la numar, încep sa fredoneze o veche melopee africana si sa-si bata palmele deasupra capului, subliniind ritmul. Dupa un sfert de ora, muzica devine din ce în ce mai lenta si înceteaza brusc. Dansatorii fac o plecaciune si se retrag în graba. Kapita se ridica de pe scaun si, cu o voce puternica, striga ceva în lingala. Sylvie se apleaca la urechea mea si-mi explica pe un ton excitat:
- Alex, vom asista la "Dansul seductiunii", ce va fi executat de fete tinere dintre care una îsi va alege partenerul pentru casatorie. Sper ca ai remarcat ca tinerii ce se vor casatori nu au aparut pâna acum! Candidata la maritis conduce grupul de dansatoare care, în final, ne va descoperi pe alesul ei.
Un glas tânar foarte sonor, intoneaza un cuplet pe care asistenta îl reia în cor. Orchestra acompaniaza în surdina, la început într-un ritm lent care devine din ce în ce mai sincopat. Un grup de sapte tinere dansatoare vine în sir indian si formeaza un semicerc în fata mesei noastre. Înalte, mladioase, atragatoare, împodobite cu bratari al mâini si la picioare, îi fac pe cei prezenti sa exclame "Ah" de uimire si sa izbucneasca într-un ropot prelung de aplauze. Erau machiate sofisticat, aveau flori rosii în par si-si purtau cu mândrie tineretea. Au început sa danseze pe loc, ondulându-si corpul si bratele, pe care le ridicau cu miscari serpuitoare deasupra capului. Pe masura ce orchestra îsi întetea ritmul, fetele îsi contursionau corpul dupa care zvâcneau spre noi din mâini si picioare. La un moment dat, dinspre padure apare o creatura cu aspect sinistru: împopotonata cu piei de maimuta, avea pe cap un coif dintr-o carapace de broasca testoasa de care atârnau ghiare de lilieci si broaste. Pe piept, în diagonala, avea un colier lung din cochilii de melci. Centura din jurul soldurilor, ce sustinea o fusta din blana de civeta, avea atârnata pe mijloc o nutrie mumificata a carei coada atârna pâna aproape de pamânt. Clopotei si bratari la picioare si mâini precum si un bat cu maciulie metalica completau strania recuzita. Aratarea se opreste în spatiul dintre mese si dansatoare si, cu o voce gaunoasa, striga ceva în lingala. Fetele-si întrerup dansul, orchestra tace si o liniste stranie se lasa peste poiana.
- Alex, este Kokola, vrajitoarea satului, îmi sopteste la ureche Sylvie cu o voce tremurata. Ea incita pe tânara ce se va casatori sa ne descopere pe alesul ei.
Solemn, Kapita se ridica, bate cu bastonul în masa si face un semn cu mâna catre dansatoare. Fetele si-au revenit din spaima si s-au întors catre muzicanti. Acestia se dezlantiue si dansul se porneste cu toata vigoarea. Accelerând ritmul, fetele se deplaseaza în sir indian catre orchestra. Cea din frunte se opreste în fata tânarului ce cânta dintr-un fluier din colt de elefant. Îi face o plecaciune din cap, executa câteva miscari gratioase si, dintr-o data, îsi pune piciorul stâng pe umarul acestuia. Era fiul cel mare al lui Kapita. Orchestra înceteaza sa cânte si toata lumea se porneste sa aplaude cu frenezie si sa strige cuvinte pe care nu le întelegeam.
- Sunt urari de fericire si belsug pentru tinerii casatoriti. Te rog, Alex, sa ne retragem discret, imediat, îmi sopteste Sylvie. Urmeaza un ceremonial tribal la care strainii nu au voie sa asiste. Nu te supara, asa este obiceiul la tribul nostru.
Kapita ma priveste cu subînteles. Îi adresez un scurt salut din cap si ne strecuram prin multimea excitata de muzica si dans.
Ajunsi acasa, ne culcam devreme, deoarece a doua zi trebuia sa fiu la Misiunea Catolica la orele sapte dimineata.

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

6. La vânatoare de crocodili

La orele noua, cu masina lui Sylvie, am ajuns la portul de pescari. Ancorata la mal, se legana usor o splendida barca cu motor de sase locuri. Dupa câteva minute a aparut si Lorenzo în tinuta de mare vânator. Purta pe umar o carabina uriasa, iar la brâu, pe lânga cutitul de vânatoare, avea un revolver de mare calibru. Am salutat-o pe Sylvie, ne-am suit în barca si am pornit pe ape la întâlnirea cu flotila bastinasilor. În scurt timp ajungem la locul de întâlnire. Sase tineri vânjosi ne asteptau cu pirogile lor înarmati cu sulite lungi si grele, masete, topoare si colaci de frânghie. Dupa câteva minute de asteptare, a aparut si o barca mare cu patru vâslasi, care aveau sulite, cangi, harpoane si un odgon gros pentru remorcaj. Vazându-ma cum privesc uimit spre barca, Lorenzo mi-a spus zâmbind:
- Alex, vom încerca sa prindem de viu pe batrânul si uriasul crocodil care a bagat spaima în toti riveranii din împrejurimi!
Kapita îsi alatura piroga de a noastra, ne saluta si-mi spuse:
- Mondele, ajutatine sa scapam de "monstrul apelor". Saptamâna trecuta ne-a ucis trei vaci care venisera la adapat si a atacat un baietel de zece ani caruia i-a retezat piciorul de la genunchi. Pestele s-a împutinat foarte mult iar vânatul înfricosat s-a dus departe de noi. Sunt multi crocodili pe aici, dar nu sunt agresivi si se multumesc cu peste, broaste testoase si pasari. Indolenti si siguri de ei, se prajesc pe mal, la soare. Noi reusim sa-i vânam cu sulitele si harpoanele noastre. Când femelele lor îsi depun ouale în gropile de pe mal, le adunam noaptea pentru a le mânca si a reduce numarul lor, caci sunt o calamitate.
L-am asigurat pe Kapita de sprijinul nostru. Lorenzo a hotarât ca expeditia noastra sa fie împartita în trei echipe:
1) El cu barca cu motor a ramas pe loc. Dupa o jumatate de ora, urma sa înceapa sa patruleze la confluenta celor doua râuri. Zgomotele si valurile vor alunga crocodilii în amonte, unde se afla o insula cu o plaja nisipoasa, frecventata de crocodili;
2) Eu cu cei patru vânatori, am pornit imediat cu barca cea mare în amonte, pe lânga malul drept;
3) Ceilalti sase cu pirogile lor, aveau rolul sa depaseasca insula pe partea stânga, vâslind în sir indian cale de peste un kilometru în amonte. Urmau apoi, sa se desfasoare de-a latul si sa se întoarca înspre insula facând mare tapaj, lovind apa cu lopetile si strigând cât îi tineau plamânii.
La aparitia celorlalte pirogi, am debarcat pe insula în partea unde erau câteva boschete. Am zarit o duzina de crocodili care dormitau nepasatori cu gurile deschise. M-am apropiat la circa zece metri mergând aplecat si fara sa fac zgomot, m-am lasat pe burta, am dus pusca la ochi si am vizat pe primul. Am tras de doua ori la rând în gura hidoasa si gloantele "dum-dum" i-au sfarâmat capul. Cei patru vânatori ce ma însoteau, au navalit dinspre stânga mea si au ucis cu cangile alti doi crocodili. Restul bestiilor s-au aruncat rapid în apa. Indigenii au târât crocodilii cu frânghiile pâna la barca ancorata în spatele boschetilor. M-am repliat si eu acolo si ne-am pus la pânda. Dupa vreo jumatate de ora, au aparut celelalte pirogi, au ocolit insula si au venit alaturi de noi. Fara sa facem zgomot, ne uitam mereu catre plaja printre crengi. Am auzit zgomotul barcii lui Lorenzo. Acesta a oprit motorul la vreo 50 de metri de insula si a lunecat înspre noi, ancorând în apropiere. Am continuat pânda înca vreo jumatate de ora. Deodata, un crocodil monstruos, cum nu mai vazusem pâna atunci, a iesit din apa. Avea un bot înfricosator de mare si colti uriasi îi aparea din falca de jos. Cred ca masura peste noua metri lungime si avea mult peste un metru si jumatate diametrul la pântece. Bastinasii au exclamat cu glasuri pline de spaima:
- TALA MONDELE! NGANDU EZALI! (Omule alb, priveste crocodilul e acolo!)
Electrizat, Lorenzo a spus ceva în lingala indigenilor, a luat o frânghie si mi-a facut semn sa-l urmez. Pe burta, ne-am apropiat de fiara prin dreapta în timp ce ceilalti, cu cangi si frânghii, veneau prin stânga. Din gura larg deschisa a crocodilului se raspândea un miros groaznic. Lorenzo mi-a facut semn sa ne ridicam cu armele pregatite. Când am zvâcnit în picioare, monstrul s-a întors catre noi vrând sa ne atace. Ceilalti vânatori s-au apropiat repede. Unul dintre ei i-a aruncat un bolovan mare în gura si a sarit repede într-o parte. Altii si-au aruncat frânghiile prevazute cu laturi la capete. Una dintre ele s-a prins de falca de jos. Imediat doi dintre bastinasi au tras de ea cu putere, catre spate. Monstrul a deschis larg gura si s-a întors catre cel mai apropiat dintre ei încercând sa-l înhate. Cu multa dibacie, Lorenzo a aruncat un lat peste falca de sus a animalului si a smucit cu putere. Crocodilul se zbatea, dadea din coada-i enorma pentru a-si lovi atacatorii, dar doi vânatori au reusit sa i-o prinda. Timp de mai multe minute dihania s-a zbatut cu violenta desi alte frânghii aruncate cu dibacie de Kapita i-au prins labele. Toti cei zece indigeni trageau de frânghii în toate directiile, pentru a-l imobiliza. La un moment dat, Lorenzo a scos revolverul urias si, cu o agilitate de necrezut, s-a apropiat de gura monstrului si a tras un foc. S-a retras câtiva pasi si mi-a spus râzând:
- Alex, i-am tras un glonte narcotizant; îl vom remorca cu barca cu motor si-l vom duce la Misiune. Am facut o captura exceptionala pe care voi încasa 1000$ dela Graduina zoologica din Bruxelles!
Curând, crocodilul a încetat sa se zbata. A fost legat fedeles dupa care a fost târât la mal cu odgonul pentru a fi remorcat. Crocodilul împuscat de mine a fost suit în barca cu motor. Bastinasii ne-au multumit ca "monstrul apelor" a disparul din fluviu si s-au îndreptat catre satele lor. Vor face un festin grandios cu cei doi crocodili ucisi de ei. Noi am remorcat dihania pâna la portul pescarilor unde, cu ajutorul câtorva voinici, l-am scos la mal. Privind în stânga mea, vad la vreo 50 de metri de noi, asezat în vârful unui manglier, un vultur pescar. Fac un ocol si, venind din spate, ochesc si trag; pasarea, lovita în plin, cade imediat. Vulturul îl voi duce Sylviei, ca sa-l fezandeze pentru a doua zi. Am asteptat apoi lânga animalul anesteziat pâna când Lorenzo s-a reîntors cu Jeepul sau si cu o camioneta cu o cusca de metal, pentru transportul monstrului.
Seara, Lorenzo a venit la mine cu dosarul de lucrari de constructii pentru Misiune. Era vorba de o anexa cu o instalatie de uscat, spalat si prajit cafeaua. Pe schita conceputa de el, i-am adaugat dimensiunile necesare în functie de recolta lor. Astfel, i-am pus cotele în plan orizontal si am facut sectiuni verticale, am dimensionat instalatia de apa necesara si fundatia pentru cuptor. Am facut apoi, devizul si lista de materiale, având la îndemâna Normele de deviz. Lorenzo ma privea uimit de viteza cu care cotam desenele, evaluam conductele si faceam anexele. Am terminat totul în circa o ora si jumatate.
- Alex, cum sa-ti multumesc pentru ajutorul dat? A spus Lorenzo
- Bucuria si placerea au fost de partea mea si am satisfactia ca am fost util Misiunii Catolice!
I-am urat noapte buna si m-am bagat în pat ca sa ma odihnesc.

A doua zi, duminica dimineata, am mers la biserica sa asist la slujba. Înauntru domnea o semi-obscuritate, era racoare si eram învaluit de o melopee africana ritmata. Enoriasii, în majoritate fete tinere cu bluzite albe si fustite bleumarin, purtau cu mândrie coafuri, care mai de care mai frumoase. Toata lumea cânta, batea din palmele tinute deasupra capului si se legana în ritmul muzicii. Fetele lor surâzatoare exprimau bucuria provocata de muzica si privirile le erau îndreptate catre misionarul tânar si blond, în sutana alba bine scrobita; acesta dirija corala cu multa gratie. O suita de clopotei cu clinchete armonioase si bataile ritmate ale unui tam-tam acompaniau vocile tinere. Slujba se derula în lingala - nu întelegeam prea mult, dar armonia melodiilor, miscarile de dans si atmosfera de pace si serenitate din privirile celor prezenti m-au cucerit. M-am trezit ca bat si eu din palme; ma leganam si cântam în surdina cea ce învatasem în copilarie, la orele de religie: "CU NOI ESTE DUMNEZEU, VENITI FRATILOR SI VA ÎNCHINATI". Dintr-o data, zeci de priviri s-au atintit asupra mea si am avut revelatia si emotia bucuriei de a trai si a fi util celor din jurul meu. A fost o experienta pe care nu o voi uita niciodata!

Pe plan moral si spiritual, religia crestina a reînnoit traditiile congoleze respectabile si viata religioasa a înregistrat o crestere spectaculoasa datorita activitatii misionarilor. Religia crestina a fost adaptata mediului african de viata si arta congoleza a gasit, astfel, noi ocazii de a-si afirma personalitatea si geniul artistic. Este incontestabil ca, învatându-i sa citeasca si sa scrie pe tinerii africani, misionarii vroiau în primul rând, sa-i puna în contact cu învatatura lui Dumnezeu. În prezent, majoritatea scolile africane deriva din institutiile misionarilor. Biserica crestina, pe lânga scriere si calcul, le-a facut o instruire civica, artistica, agricola si tehnologica.

Dupa slujba, am mers în capela mica pentru a ma reculege. M-am dus apoi în sala de mese si am prânzit împreuna cu Lorenzo si cei doisprezece misionari. Cu pace în suflet, m-am retras în chilia mea pentru o scurta siesta. La orele 17, Leisse ne-a luat pe mine si pe Pool spre a merge la familia Alvez pentru "masa de adio". Pe terasa, masa mare, festiva, la care erau prezenti: Înaltul Prelat, divizionerul local cu sotia, frumoasa Sylvie si... Lorenzo! Între Înaltul Prelat si Sylvie era un scaun rezervat si, cu un zâmbet semnificativ, gazda mi-a facut semn sa ma asez acolo. M-am convins din nou ca femeile au un sistem special de a comunica din priviri lucruri pe care barbatii nu le sesizeaza.
M-am asezat si, dintr-o data, m-am înrosit la fata - Angelina avea privirea atintita asupra mea; mi-a adresat un surâs cochet, plin de subîntelesuri. Pentru a ma scoate din impas, Leisse a început sa-mi puna întrebari despre "monstrul apelor" si lupta cu crocodilii. Învaluiti de muzica europeana în surdina, ne-am regalat cu bucate alese, care au culminat cu vulturul pescar împanat cu stafide si alune, ornat cu felii de mere si portocale. Vinurile portugheze de mare finete si cu arome divine precum si prajiturile de casa au completat meniul bogat. Pe rând, am invitat doamnele la dans. Am petrecut de minune pâna la miezul noptii, când Leisse s-a ridicat si, în numele tuturor, a multumit gazdelor pentru amabilitate. Sylvie, care a fost foarte distinsa si rezervata tot timpul, m-a întrebat din priviri si apoi i-a spus Inspectorului Sef ca ma invita la ea, la o cafea si ca o sa ma conduca ea la Misiune. Într-adevar, am baut o cafea delicioasa, parfumata si suava pe care nu o voi uita niciodata.

Luni dimineata, dupa micul dejun, am început sa-mi fac valiza pentru plecare. Lorenzo, cu un zâmbet pâna la urechi, ma saluta si-mi spune, intrând în chilia mea:
- Pentru ai tai de la Mbandaka, Alex, îti dau câteva specialitati africane preparate de mine: o bucata de batog din coada de crocodil, un rulou mic de ghiudem din trompa de elefant, o pulpa de antilopa sarata si afumata si sase oua de brosca testoasa! Cred ca fetitele tale se vor încumeta sa le guste si sper sa le placa! M-ai ajutat pentru proiectul Misiunii si trebuie sa ma revansez si eu. Voi veni cu ele la prânz la aeroport si voi aranja ca sa fie puse în camera rece a avionului pâna la Mbandaka.
Am fost placut surprins de gestul sau si i-am spus ca, ori de câte ori va avea nevoie de o consultatie tehnica, sa-mi scrie la Mbandaka si-i voi raspunde cu placere.
Dintr-o data, pe la orele 11, Inspectorul Sef si Pool au dat buzna în chilia mea, zicându-mi pe un ton excitat:
- Alex, lovitura de teatru! Stai jos, sa nu cazi pe spate! Acum un sfert de ora am primit aceasta radiograma, pe care mi-o înmâneaza.

Biroul Comisarului Regional
Catre Dl. Ing. Sandu Alexandru la Basankusu:
Plecati imediat cu avionul la Gemena pentru releveu si expertiza la Institutul Tehnic "General Bobozo" de la Businga. La întoarcerea la Mbandaka, ve-ti prezenta Divizionerului General:
1. releveul cladirilor si instalatiilor existente;
2. studiu de oportunitate si fezabilitate pentru extinderea cu înca doua sali de clasa, un atelier mecanic si sala de gimnastica;
3. analiza tehnico-economica privind resursele materiale din zona si mâna de lucru calificata.
P.S. Aveti la dispozitie, pentru o saptamâna, Jeep-ul Comisarului de la Gemena si " caseta speciala ".
Am ramas perplex. Nu ma asteptam la un asemenea "cadou". Mai citesc mesajul înca o data si, resemnat, îi arunc lui Leisse o privire care spunea multe. Acesta, pe un ton prietenesc, îmi spune:
- Alex, mi-ar fi facut placere sa mai lucram împreuna dar, crede-ma, 20 de ani de munca în jungla congoleza m-au stresat destul! De la o vreme presimt ca în Zair starea de lucruri se va deteriora din ce în ce mai mult. În curând, belgienii vor pierde si ultimele prioritati si avantaje pe care le-au avut în "COLONIE" timp de aproape o suta de ani. La vara ma voi pensiona si voi merge în Belgia, la ai mei.
O spunea cu tristete în glas si în priviri. Ascultându-l, dintr-o data, mi-am amintit de o carte pe care o cumparasem si o citisem vara trecuta la Bruxelles. Era vorba de "BATALIONUL LEOPARD" scrisa de colonelul Jean Schramme si editata de Robert Laffont în 1969, la Paris. Este jurnalul vietii lui începând cu 1953, când se instaleaza ca fermier si plantator în Congo Belgian pe care-l paraseste definitiv în 1967. Cu durere în suflet, acesta marturiseste ca în octombrie 1966, din ordinul lui Mobutu - criminal josnic si jefuitor al poporului sau, colonelul Bobozo a asasinat miseleste mii de soldati congolezi originari din Katanga. Începând cu 1960, acestia luptasera pentru secesiune si, apoi, împotriva bandelor de tineri fanatici adepti ai lui Patrice Lumumba. Acestia din urma, organizati în detasamente si înarmati de "camarazii" ce veneau de la nord, bântuiau tara în lung si în lat, incitând si provocând razboaie tribale, atâtând etniile congoleze între ele si proliferând ura împotriva belgienilor. În acest context, vazând ca pierde controlul asupra maselor, care nu mai aveau încredere în promisiunile "marxistilor", Lumumba a facut de nenumarate ori apel la sovietici si la chinezi sa vina cu trupe în Zair si sa-l sprijine în lupta împotriva colonistilor belgieni. Dupa asasinarea lui Lumumba, regizata de "parintele natiunii" care se autoavansase general si Presedinte, în Zair s-a instalat haosul, foametea, razbunarile si revoltele. Hemoragia comunista devastatoare se deversa de-a lungul axei Cairo - Khartum - Zair formata din mii de fanatici ademeniti de promisiunile agitatorilor marxisti, veniti din Egipt, Sudan, Etiopia, Gana, Guineia, Angola si Cuba, ce se autointitulau SIMBA (lei, în lingala). Acestia au devastat tara, multi dintre ei dedându-se si la acte de canibalism. Toate acestea se petreceau sub privirile indiferente ale trupelor afro-asiatice ale ONU conduse la început de un de un general indian si, apoi, de unul etiopian.
Dupa ce s-a înscaunat bine si s-a autoproclamat MARESAL, Mobutu a dat ordin ca toti demnitarii din opozitie sa fie ucisi si, odata cu acestia, l-a lichidat si pe generalul Bobozo - pe care l-a proclamat post-mortem "erou national".

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

7. Ambuscada canibalilor de la Karawa

Împreuna cu Pool am mers la Eminenta Sa, pentru a ne lua ramas bun si pentru a-i multumi pentru ospitalitate. Ne-am luat bagajele din camere si ne-am suit în Jeep; Leisse a demarat în tromba si în mai putin de 15 minute am ajuns la aeroport. Odata cu sosirea noastra, avionul lua contact cu pista de aterizare.
În timp ce duceam bagajele la ghiseul pentru îmbarcare, Pool s-a dus sa ridice biletele de avion. Leisse vine lânga mine si-mi spune pe un ton plin de îngrijorare:
- Alex, fiti atenti pe drum! Sa aveti tot timpul lânga voi pustile pregatite si munitie suficienta. În drum spre Businga veti strabate o zona în care, de la o vreme, se petrec "lucruri ciudate"! Cu câteva luni în urma, în jungla de la KARAWA au disparut fara urma un negustor libanez si soferul sau. Plecati de la Gemena înainte de ora 12, cu o camioneta plina cu marfuri pentru o sucursala de la Businga, n-au mai ajuns la destinatie. A doua zi, partenerul sau de afaceri a anuntat politia. Dupa 24 de ore de cercetari, aceasta a comunicat ca nu a gasit pe teren nici un fel de "indicii" si ca localnicii din zona sunt terorizati de o banda de raufacatori care-si desfasoara atacurile prin surprindere, pe un front urias - de la Bangui (Republica Centrafricana) la Khartum (Sudan) si pâna la Kampala (Uganda).
Pool vine la ghiseu si ne luam ramas bun de la Leisse care ne spune la sfârsit:
- Nu plecati de la Gemena fara "CASETA SPECIALA"! Pool se întoarce din drum si, curios ca toti africanii, îl întreaba ce contine aceasta, la care Leisse îi raspunde misterios: - Va va spune N'DAYA KADIMA, divizionerul local! Sa aveti grija de caseta! Eu o port întotdeauna cu mine când fac turnee de inspectie în zona. Succes baieti!
De îndata ce ne-am îmbarcat, avionul a decolat în directia Nord-Est, catre LISALA. Am zburat deasupra padurii tropicale vreo douazeci de minute, apoi de-a lungul fluviului LOPORI, în amonte. Trecând pe deasupra localitatii BONGANDANGA, Fokkerul a schimbat capul compas spre N.N.E. si survolam o zona mlastinoasa imensa, care însoteste fluviul Congo pe latura sa sudica de la MBANDAKA pâna la LISALA. Dupa înca o jumatate de ora, vedem sclipind în soare apele galben-verzui ale uriasului fluviu. În partea stânga zarim vreo zece insule iar în dreapta uriasa ESUMBA, care masoara 20 km. în lungime si cinci în largime. Avionul face un viraj larg pe dreapta si, sub noi, vedem orasul LISALA. Aterizam la ora 13 si 15 minute si, dupa o scurta escala, decolam din nou în directia GEMENA.
Umbra avionului ne însoteste pe apele revarsate ale râului MONGALA în drumul sau de la nord catre vest, spre varsarea în Congo. Dupa un sfert de ora de zbor, vedem cum terenul se înalta si padurea ecuatoriala îsi intra în drepturile ei si majestuasa, uimeste prin simfonia de nuante diversificate de verde. În zare se profileaza o linie cenusie-roscata care marcheaza platoul UBANGI-UELE. Sub noi, cât vedem cu ochii, câmpuri lucrate, plantatii de bumbac, porumb, patate, cafea, cacao, palmieri de ulei si, risipite printre ele, sute de colibe. Zarim pe stânga soseaua ce face legatura cu Libenge, Zongo si Bangui. Avionul vireaza larg spre dreapta si se centreaza pe axul pistei de aterizare. Ruleaza "în taxi" pâna în fata aerogarii unde se afla sute de localnici sa asiste la "spectacol". Avionul vine aici o data pe saptamâna si, din când în când, mai apare si câte un "Mondele" printre pasageri.

GEMENA, situata pe un platou aflat la 400 de metri altitudine, este capitala districtului Oubangi-Uele. Are o populatie de circa 30.000 de africani si 300 de europeni. Centru comercial si industrial dotat cu spital general, statie de radio-telegrafie, scoli primare si secundare, are un hotel cu 20 de camere cu apa curenta calda si rece, restaurant, garaj si statii de benzina. Orasul, ca si întreaga regiune înconjuratoare, se bucura de un climat mai uscat si beneficiaza de brize racoroase dimineata si seara dinspre padurea ecuatoriala din împrejurimi si, în special, din nord, din muntii din Republica Centrafricana.
Fiind singurul mondele care a coborât din avion, Comisarul de District însotit de Divizionerul regional au venit înspre noi, sa ne ureze bun venit. Ei ne-au invitat sa luam masa de prânz împreuna. Ne-am suit cu totii în Peugeot-ul climatizat al boss-ului si am mers în centrul orasului, la hotelul "La Hanul cel bun". Am lasat bagajele în camerele ce ne erau rezervate si ne-am dus pe terasa restaurantului unde eram asteptati. Prânzul a început cu un antreu de brânzeturi si mezeluri, stropit din belsug cu bere neagra "Tembo" (elefant, în swahili). A urmat o friptura din pulpa de antilopa cu banane prajite "BAKEMBA" asezonate cu un delicios sos din rosii si pili-pili. La sfârsit, ne-am reconfortat cu cafea din productia locala acompaniata de un paharel de cognac. Dintr-o data, Comisarul de District ne spune:
- Domnilor, cred ca Inspectorul Sef Leisse v-a atentionat ca pe traseul pâna la Businga ve-ti strabate o regiune care prezinta un potential ridicat de nesiguranta. Dela o vreme, o banda de dezertori sudanezi afiliati la o secta de fanatici MAU-MAU, ce au scapat de sub controlul politiei din Nairobi, îsi face aparitia de scurta durata prin zona noastra. Ucid, violeaza, dau foc si, câteodata, se dedau la acte de canibalism dupa care dispar fara urma. Localnicii sunt asa de terorizati încât nu dau nici un fel de informatii politiei, care este mereu în alerta.
Din acest motiv, va transmit consemnul pentru personalul guvernamental care calatoreste în regiune în interes de serviciu:
1) nu opriti la trecerea prin localitati decât în caz de forta majora;
2) daca bastinasii blocheaza drumul si devin agresivi, întâi somati tragând în aer, apoi, daca continua, trageti în plin. Nu veti avea nici o responsabilitate!
Ascultându-l, mi s-a facut "parul maciuca" si un fior rece mi-a strabatut sira spinarii. Pool a devenit cenusiu la fata si m-a privit cu ochi mari, plini de spaima, ca si cum ar fi vrut sa-mi zica "Dar de ce trebuie sa ne riscam viata?" Prompt, Divizionarul regional a intervenit:
- Domnilor, am convingerea ca nu vi se va întâmpla nimic! Am vrut sa va pun în garda si sa nu uitati ca sunteti în serviciu camandat si ca aveti o misiune de îndeplinit. De altfel, mâine veti lua micul dejun cu mine si, odata cu Jeepul, va voi aduce si "CASETA SPECIALA". Pe mâine la orele noua, domnilor!
Mi-am revenit si l-am invitat pe Pool în camera mea, spre a-i da curaj. Si eu aveam nevoie sa-mi "încarc bateriile". Mai întâi, l-am servit cu un paharel de cognac dupa care am pus valiza pe pat si i-am spus pe un ton încurajator:
- Pool, dragul meu prieten, sa-ti arat ultimele achizitii pe care le-am facut luna trecuta, de la un profesor belgian care se "expatria". Am scos din husa ei o carabina de vânatoare "Holland and Holland" 375 Magnum cu 10 focuri si un pistol "Smith and Wesson" calibrul 38 cu o teava de 15 cm. Amândoua sunt de o precizie extraordinara si au o mare forta de penetrare. Aveam cu mine patru cutii cu gloante blindate si doua cu gloante explozive.
Dintr-o data, Pool si-a revenit si a exclamat cu entuziasm:
- Alex, esti un adevarat "N'KOI D'ECUATEUR" (leopard, în lingala) : tacut, misterios si plin de surprize! Alaturi de tine si cu "artileria grea" pe care ai adus-o nu-mi mai este frica de nimic! Si acum, sa-ti arat ca nu m-am lasat nici eu mai prejos. Zicând acestea, scoate din geanta de voiaj un saculet din pânza si aliniaza pe masa patru petarde de exercitiu.
- Le-am cumparat saptamâna trecuta la piata de peste din Basankusu. Un soldat în permisie s-a rugat de mine sa-i dau 10 zairi ca sa-si cumpere o lada de bere cu care sa mearga la familia iubitei sale. Le-am examinat cu atentie pentru a fi sigur ca nu sunt kitchuri. Erau de fabricatie belgiana din anul 1970 si totul parea a fi OK.
Mândri si siguri de noi, ne-am mai cinstit cu un coniac dupa care am închis valizele si, luând cheile de la camere, ne-am îndreptat catre receptie. Am dat un bacsis gras pentru ca bagajele noastre sa nu fie "explorate". Receptionerul ne-a multumit calduros si a spus:
- Mondele, sunteti invitatul Comisarului. La lasatul serii, un politist în civil va face de paza la usile voastre. Fiti fara grija! Ne-a spus intendentul hotelului.
Am facut o plimbare prin oras si, odata cu caderea noptii, am revenit la hotel, am luat o gustare si ne-am culcat.
Ne-am sculat devreme, am verificat actele si bagajele si ne-am prezentat punctuali la întâlnirea cu Kadima. Înainte de a comanda micul dejun, acesta a scos dintr-o geanta de umar o caseta metalica ("CASETA SPECIALA") pe care i-o pune lui Pool în brate. Nedumerit, îl întreb:
- Ce este înauntru? De ce atâta mister?
Aplecându-se peste masa spre a nu fi auzit de altii, ne spune în soapta:
- Aveti un pistol-mitraliera UZI cu patru încarcatoare de 18 gloante si un pistol de semnalizare cu sase rachete cu parasute luminoase.
În timp ce ne luam micul dejun, un mecanic a venit si ne-a adus cheile si actele Jeep-ului. Masina fusese în ultimele doua zile la garaj pentru testare si îmbunatatiri (i s-a adaugat un troliu si la spate, rezervoarele de benzina si radiatorul au fost protejate cu tabla din inox, farurile au fost acoperite cu o carcasa din sirma de otel, iar pe capota a fost instalat un proiector alimentat de o baterie suplimentara).
- Domnilor, "CASETA SPECIALA" poate fi prinsa cu patru cleme ce sunt fixate pe plafon, deasupra scaunului soferului. Zâmbind protocolar, adauga: Va urez drum bun si succes în misiune! Lunea viitoare, Leisse va asteapta la LISALA, sa-i predati automobilul si sa va dea biletele de întoarcere la Mbandaka, cu locuri rezervate. Aveti doua optiuni: cu avionul, o ora si jumatate sau cu vaporul, pe Congo, o saptamâna.
Îndata ce divizionerul a plecat, am coborât bagajele si ne-am instalat în Jeep. Pool, trecând înaintea mea, s-a instalat la volan. L-am lasat sa conduca, sa nu-i stric placerea. Aveam doua motive s-o fac: vorbea curent lingala si swahili, cele doua limbi vorbite de bastinasi; în Africa, în cazul ca faci un accident mortal, se aplica pe loc legea "dinte pentru dinte" si esti ucisi de rude sau de sateni. Pool avea sanse sa negocieze în limba lor si sa scape platind o suma de bani.
Am iesit din oras pe directia est pe un drum de laterit marginit pe ambele parti de culturi de manioc, porumb, patate si bumbac. Rulam cu 30 km/h si traversam râul LIBALA pe un podet din lemn dupa care întram în satul BODANGO. O aglomeratie de câteva sute de colibe cu oameni pasnici. La putin timp, dupa o curba larga, vedem cum se contureaza la orizont o mare pata verde. Pe masura ce ne apropiem, drumul coboara în panta usoara catre padurea-galerie prin mijlocul careia curgeau apele râului Bango Mela. La un moment dat se aud bubuiturile înfundate ale tam-tamurilor ce pareau a rasuna din toate directiile. Pulsatiile lor deveneau din ce în ce mai agresive, creindu-mi o stare de neliniste si enervare. Pool, bine dispus, tinea tare de "saiba" si-mi spune pe un ton laudaros:
- Alex, telefonul african (tam-tamul) functioneaza din plin!
Dar, curând dupa aceea, reduce viteza, ciuleste urechile si chiar opreste motorul. Schimbat la fata, coboara din masina si se îndeparteaza câtiva pasi. Revine dupa câteva minute de ascultare si-mi spune îngrijorat:
- Situatia este grava! Se semnaleaza plecarea noastra spre Businga. Acest lucru nu trebuia facut public! Sunt convins ca se pune la cale un complot împotriva noastra! Sa fim pregatiti, cu armele încarcate la îndemâna si, mai ales, tu cu petardele. Bastinasii, când au baut alcool si au fumat cânepa, devin isterici si agresivi; fara nici un motiv, te pot taia în bucati cu maseta sau te pot strapunge cu sulita care, de multe ori are vârful otravit. În Africa, , când esti atacat, ucizi ca sa nu fii ucis. Daca esti ranit si esti prins, sigur vei fi omorât si chiar pus la "cazan".
Pool se suie în masina, scoate UZI, înfinge un încarcator, le pune pe celelalte pe perna de alaturi si-si pune la brâu pistolul pentru rachete. Rasufla usurat, ma priveste cam de sus, zâmbeste sigur de el si... porneste motorul. Drumul plin de hârtoape si baltoace urca în panta usoara. Pe stânga se afla o depresiune usoara în care se gaseste o plantatie abandonata de palmieri de ulei. Încântat de peisaj si sigur de noi, încep sa fredonez melodia pe care o cântam cu plutonul meuîn vara lui 1952, când "atacam" satul Simileasca, lânga Buzau. Participam la o convocare anuala de 30 de zile, fiind student în anul doi la Constructii. Trageam cu "Lili" (pusca mitraliera) gloante oarbe si cântam cât ne tineau plamânii: "Trageti la pompe/ Haznaua s-o golim/ si cui nu-i place/ sa ne pupe unde stim". Apoi ne loveam cu totii cu dreapta peste fund!

Drumul coteste brusc la stânga, Pool reduce viteza, schimba într-a doua dupa care trece pe neutru. În mintea lui, credea ca face economie de benzina. Panta se accentueaza. Ajungem pe un palier si depasim un manglier urias. Deodata, vad în fata masinii o baltoaca cu un lichid negricios si, mai departe, la vreo 30 de metri, o baricada din crengi si copaci tineri ce blocheaza accesul la podul de peste râu. Pool ocoleste prin stânga, derapam si o trosnitura urmata de un soc violent ne arunca catre parbriz, sub tabloul de bord. Jeepul lovise cu roata din stânga fata, un bolovan urias acoperit cu frunze si iarba si statea rasturnat pe jumatate, cu rotile din dreapta în aer. Motorul se oprise. Aud un pocnet înfundat de pusca veche, urmat imediat de o ploaie de cuie ruginite, pietricele si bucati de sticla ce izbesc parbrizul si-l fac tandari. Pool, mititel si subtirel, se ridica pe jumatate si, privind înainte, îmi striga inspaimântat:
- AM CAZUT ÎNTR-O AMBUSCADA! Sunt canibalii MAU-MAU! Aruncate afara si serveste-le o "banana"!
Îmi fac elan si ma arunc cu umarul drept în usa, cu carabina în brate. Aterizez pe-o parte, intr-un tufis. Umarul ma doare groaznic dar, de frica mortii, îmi revin imediat. Las arma, scot o petarda, ma ridic în genunchi si o arunc cu putere catre patru salbateci ce soseau în fuga, cu masetele ridicate. Urlau si faceau grimase groaznice fiind drogati si probabil, beti. Aveau pe cap un fel de coif din piele de maimuta în care erau înfipte pene negre, de tucan. La brâu erau încinsi cu blana de leopard, iar bustul si fata le erau vopsite cu dungi albe si rosii. În jurul ochilor aveau pictate cercuri galbene care le dadeau aspectul unor demoni dezlantuti. Cu o flacara scurta si o bubuitura îngrozitoare, petarda a curmat asaltul canibalilor. Suflul exploziei i-a aruncat pe spate, le-a zburat coifurile, praful si bucatelele de limonit împroscate le-au însângerat fetele. Înspaimântati si uluiti, doi dintre atacatori s-au ridicat în graba si, apucându-i de picioare pe ceilalti doi care nu-si revenisera înca, s-au refugiat dupa baricada.
Când m-am ridicat, am auzit un suierat pe lânga cap si ceva s-a înfipt cu zgomot în pragul de jos al Jeepului. Era o trestie de vreo 40 de cm, cu pene mici la coada si cu un vârf triunghiular din tabla ce parea lacuit - era o sageata otravita! M-am aruncat din nou la pamânt si m-am întors pe spate, sa privesc catre manglier. Aflat în picioare, un bandit îsi potrivea în arc o noua sageata. Am pus carabina pe directie si am tras doua focuri pe verticala. Au urmat un urlet, un pârâit de crengi si, în final, un "pleosc" dinpre mlastina de lânga copac. Privesc înspre masina si-l vad pe Pool cum coboara cu greutate. Avea sânge pe frunte si pe obraji, tinea pistolul mitraliera în mâna stânga si-mi facea semn cu dreapta sa privesc în lungul drumului. La vreo 15 metri, în tufisurile de pe margine, o miscare aproape imperceptibila semnala avansarea unor noi atacatori. Aud în spate un pârâit usor de crengi care-mi face "pielea de gaina". Ma rasucesc brusc si trag distantat câteva focuri. În acelasi timp, Pool trage câteva rafale cu UZI. Auzim tipete si urlete si vedem miscari bruste în tufisurile din fata. Am o presintire puternica si, in timp ce ma întorc cu fata spre manglierul de unde venise sageata ce-mi voia moartea, aud un vâjâit puternic si o sulita neagra se înfinge vibrând în pamânt la câtiva centimetri de picioarele lui Pool. Era isprava unui atacator ascuns în spatele copacului si care voia sa-si razbune complicii. Am tras la picioare si l-am vazut cum dispare schiopatând în tufisurile dinspre râu. Stergându-si sângele de pe obraz, Pool trece pe lânga mine si mitraliaza tufisurile. Cu atentia încordata, scrutez baricada, tufisurile si copacii din jurul podului. Pe malul dinspre vest, unde drumul facea o curba catre Karawa, era un palmier de ulei înalt. Printre frunzele uriase si zimtate zaresc o pata negricioasa ascunsa dupa manunchiul de nuci. La început am crezut ca-i o maimuta, dar o presimtire ma face sa ridic carabina pe directie si numai bine ca sa vad cum "maimuta" se ridica în picioare si îndreapta înspre mine un AK 47. Trag fulgerator de mai multe ori, depalsând carabina pe verticala si pe orizontala. Cu un urlet, atacatorul se prabuseste în mlastina. Pool vine îngrijorat lânga mine si-mi spune:
Sper sa fie ultimul, Alex, caci în curând se lasa noaptea!
Totul s-a desfasurat pe parcursul a nici zece minute. O liniste cuprinde acum padurea si, odata cu ea, teama de a nu fi luati prin surprindere se cuibareste în inimile noastre. Doream sa parasim cât mai repede aceste locuri primejdioase. Noaptea coboara brusc si Pool trage o racheta, care, ajunsa la 100 de metri înaltime, explodeaza lasând sa cada lent zeci de parasute luminoase. Ne-am sprijinit cu spatele de taluzul de lânga Jeep si, dupa câteva opinteli zdravene, am reusit sa-l repunem pe cele patru roti. Acesta era lasat pe stânga, deoarece cauciucul din fata explodase. În timp ce Pool facea de garda, am scos roata de rezerva si am montat-o. Cu cutitul de vânatoare si o laveta am îndepartat cioburile ramase în rama parbrizului, pe tabloul de bord si pe scaune. Am trecut la volan, am pornit motorul, am aprins proiectorul si am oprit la câtiva metri de baricada. Când am înlaturat-o, am gasit în apropiere trei navete cu sticle de bere "Primus" goale, doua calebasse mari cu vin de palmier, resturile de la doua maimute afumate si o ladita metalica cu ... 300 de gloante pentru pusca AK 47. Vazându-le, Pool mi-a spus sa trecem podul ca sa poata recupera arma cazuta în mlastina. S-a legat cu o frânghie a carui capat l-a trecut pe sub bara de protectie, si-a pus cizmele lungi de cauciuc si înarmat cu o prajina cu cârlig la vârf a intrat în noroi. Dupa câteva încercari si tatonari prin smârcuri, a reusit sa agate arma de curea. A spalat-o si a urcat în cabina.
În timp ce el cauta prin noroi, am observat în departare, înspre nord, licariri de fulgere. O tacere adânca domnea în jur. O boare de vânt racoros a venit peste noi, urmata curând de o perdea deasa de picaturi de ploaie.

Dupa ce s-a urcat în cabina, Pool greseaza pusca mitraliera si o sterge cu o pânza curata. Deschide ladita metalica în care erau 10 încarcatoare pline si monteaza unul dupa care îmi spune zâmbind:
- Alex, voi face o "proba" ca s-o auzim cum "cânta" si sa vedem ce stie sa faca! Coboara, merge în fata masinii si trage câteva rafale scurte în tufisurile din dreapta si apoi în stânga drumului. Un tipat puternic, un pârâit de crengi dupa care a urmat zgomotul unui motor ce demareaza în tromba, în scrâsnet de cauciucuri. Pool vine repede spre cabina, îmi da arma si-mi face semn sa cobor imediat. Scoate de la brâu pistolul de semnalizare si lanseaza o racheta la 45 de grade pe directie. Se parea ca ramasitele bandei care ne-a atacat erau regrupate pe un drum lateral ce venea dinspre nord si cadea perpendicular pe directia noastra de înaintare. Ne uitam la parasutele luminoase ce coboara sub norii josi, plini de ploaie. O lumina alba, stranie s-a raspândit timp de câteva minute în zona si a provocat urlete de spaima fugarilor. Excitat, Pool vine spre mine si-mi reproseaza mirat:
- Ce astepti Alex? Trage câteva rafale ca sa-i speriem si mai tare, sa stie cu cine au de a face!
M-am conformat dupa care ne-am urcat repede în cabina caci ploaia se întetise si bezna ne învaluia din nou. Am convenit ca el sa foloseasca UZI, care este mai scurta si mult mai usoara, iar eu sa folosesc redutabila pusca AK47, mai lunga si de doua ori mai grea dar cu o bataie foarte lunga si penetranta.
Pool porneste motorul, pune faza mare si aprinde proiectorul pentru a vedea în lungul drumului. Înfrigurati si stresati, bâjbâiam prin noaptea densa si neagra ca smoala, cu apa rece ce ne izbea în fata prin parbrizul spart. Amândoi încercam sa deslusim drumul spre a nu intra în "decor". Ud pâna la piele si cu ochii obositi de încordare si curent, i-am spus lui Pool sa opreasca masina pentru a face o improvizatie. Am cautat în trusa masinii si am gasit o folie groasa din plastic transparent pe care am taiat o pe masura si am fixat o cu sfori în locul parbrizului.
Din cauza ploii puternice, rotile au început sa patineze iar motorul sa icneasca. Gânduri negre ma încolteau de frica sa nu ne lase motorul în mijlocul stihiilor. Nepasator, agatat de volanul sau, Pool tinea drumul, sau, mai bine zis, ceea ce mai ramasese din el din cauza inundatiei ce ne înconjura. Privea înainte si jongla cu schimbatorul de viteze si cu maneta de 4 x 4. La un moment dat, masina a început sa alunece spre stânga, catre mlastina. Pool opreste si-mi striga inspaimântat:
- Alex, un torent de noroi se scurge din dreapta, de pe versant. Nu mai putem avansa! Coboara si pune cabestanul în functiune! Pune-ti cizmele lungi si pelerina, dar grabeste-te ca ne ia torentul si ne rastoarna în mlastina si nu-mi doresc sa dam peste hoiturile SHUFTAS (rebeli si dezertori din armata lui Mobutu, care s-au unit cu ramasitele bandelor MAU-MAU)! Lansând o recheta luminoasa am putut vedea ca Jeep-ul se înfundase în noroi pâna la mijlocul barei de protectie. Am iesit din masina si am intrat în masa neagra, hidoasa, cleioasa si plina de insecte, serpi, lipitori si viermi mari, dezgustatori. I-am strigat lui Pool sa îndrepte proiectorul spre un copac mai robust. Pentru a activa cabestanul, m-am scufundat pâna la umeri în noroi, dupa care, cu cablul de otel pe umar, am facut anevoie circa 10 metri si l-am petrecut pe dupa arborele ales. Am revenit, am cuplat cablul la cabestan si l-am pornit la turatia minima. Dupa un sfert de ora de emotii, am reusit sa ne smulgem din strânsoarea noroiului vâscos. Am pus echipamentul îmbâsit de noroi într-un sac de PVC, m-am spalat sumar pe mâini si pe fata cu o parte din rezerva de apa potabila si ... la drum.
Dupa circa o ora si jumatate, am ajuns în sfârsit la Karawa. Ploaia a încetat ca la o comanda. Pool a oprit masina în "centru", în dreptul unui magazin în fata caruia paznicul de noapte se chinuia sa aprinda un foc de veghe. L-a chestionat în swahili cum sa ajungem la postul de politie. Acolo am dat peste un planton pe jumatate adormit care, vazându-ne plini de sânge si noroi a crezut ca suntem "banditi sudanezi". Tremurând de frica, se bâlbâia groaznic. Si-a mai revenit când Pool, vorbindu-i în lingala, i-a spus cine suntem si cum am scapat cu viata dintr-o ambuscada. Se uita înca înfricosat la noi si la Jeep-ul Comisarului Regional a carui placa de înmatriculare o cunostea. Nu-i venea sa creada ca suntem fiinte vii si nu fantome. La insistentele lui Pool si dupa ce l-am servit cu un "filtru superlung", si-a revenit si s-a dus peste drum, sa-l trezeasca pe comandant. La scurt timp, un locotenent tânar si amabil care vorbea frantuzeste s-a prezentat si a exclamat:
- Domnilor, eram foarte îngrijorati! Prin fonie mi s-a comunicat plecarea dumneavoastra de la Gemena. Va asteptam sa sositi înainte de caderea serii. Dar, banditii, care au informatori peste tot, v-au atacat în punctul cel mai nevralgic de pe traseu. Ma bucur ca ati reusit sa scapati! Doream sa trimit camioneta noastra cu câtiva soldati, sa va iasa înainte si sa va escorteze pâna aici. Din nefericire, motorul si-a dat duhul azi în jurul prânzului, la reîntoarcerea dintr-o misiune în zona Businga, unde mi se semnalase prezenta unor persoane necunoscute prin partea locului.
A pornit Jeep-ul sau, o relicva din anii `60, si, insotit de doi soldati înarmati, ne-a escortat pâna la hotel, cale de vreo doi kilometri. Hotelierul, buimac, s-a speriat când ne-a vazut si nu-si mai gasea cheile. În sfârsit, în urma vociferarilor, sotia lui a venit cu cheile si ne-a dat doua camere alaturate. Soldatii au facut de paza la masina noastra. Le-am platit acestora câteva beri, dupa care m-am dus în camera si am facut un dus bun. În timp ce ma stergeam cu prosopul, am observat ca-mi aparusera pe mâini si pe fata o multime de basicute pline cu un lichid alb-galbui, provocate de întepaturile insectelor ce forfoteau în smârcurile în care ma înfundasem. Am scos din trusa mea medicala un flacon cu un praf special ce-l cumparasem la Bruxel si l-am presarat pe deasupra.
La orele sapte dimineata, garajistul local, un belgian amabil, anuntat de locotenet, a batut la usa si ne-a cerut cheile masinii. Aceasta fusese deja spalata de soldati, care, când m-au vazut, mi-au cerut în cor sa le cumpar bere:
- MONDELE, YAKAUA; beaucoup de boulot; bičre! (Albule, vin o aici! Am muncit mult, da-ne bere!)
M-am conformat si le-am platit o lada de Primus. Au luat pozitia de drepti dupa care cel mai aratos s a apropiat de mine si mi-a spus pe un ton misterios ca-mi poate procura pâna la prânz doua încarcatoare pentru AK47 si sase rachete luminoase pentru 20 zairi - pretul a patru lazi de bere. Surprins de franchetea lui si citindu-i pe fata bucuria anticipata de a bea bere pe saturate, i-am spus ca sunt de acord, dar fara martori sau complicatii.

Am luat micul dejun într-un restaurant de vis-a-vis dupa care i-am spus hotelierului ca-l platim sa ne conduca la postul de politie. Acolo am scris un raport detaliat cu cele petrecute în jungla, la podul de pe râul Libala. Dupa ce l-a citit, locotenentul m-a privit lung si mi-a spus zâmbind:
- Se vede din ce ati scris ca sunteti o persoana care poseda multe cunostinte militare. Va multumesc si, totodata, va spun ca dimineata la prima ora am raportat Comandantului de la Gemena ce vi s-a întâmplat. Am primit ordin sa va pun la dispozitie o masina cu patru soldati pentru escorta pâna la Businga. Deoarece nu am masina, va dau doi soldati înarmati sa mearga cu dumneavoastra. I-am multumit, am refuzat soldatii si i-am cerut în schimb sa ne dea ceva munitie. De îndata am primit patru petarde de exercitiu, din care una fumigena, patru rachete luminoase, o cutie cu 60 de cartuse trasoare pentru AK47 si doua încarcatoare cu gloante explozive pentru UZI. Un adevarat arsenal, cel mai frumos cadou!
Bucuros ca am reusit sa scapam din ambuscada si nu i-am creat complicatii în sectorul sau, locotenentul ne-a condus la hotel si ne-a urat: Drum bun!
La scurt timp a sosit "amicul" meu cu munitia promisa si am reglat repede "afacerea". Garajistul a aparut cu Jeep-ul nostru. Am fost încântat de treaba facuta: arata bine, cu parbrizul nou, cu o bara suplimentara prevazuta cu o noua placa de blindaj sudata în fata motorului si cu o înca o roata de rezerva fixata deasupra, pe cabina. Semana cu vehiculele din celebrul film cu Yves Montand "Salariul groazei"! Ne-am strâns si aranjat bagajele si, îndepartând copiii si africanii adunati în jurul masinii, am mers la restaurantul de vis-a-vis sa luam masa de prânz si sa ne completam rezervele de apa si alimente. La restaurant am facut cunostinta cu un belgian "expatriat" de la care am aflat ca la câtiva kilometri de orasel se afla misiunea evanghelista Ubanghi.
La orele 14 am pornit din nou catre est, spre Businga. Am mers vreo 90 km. Am traversat din nou râul Libala, de data aceasta pe un bac cu vâslasi si, depasind satul Bokula, dupa 20 km am ajuns la destinatie, oraselul Businga.
Pe la 17:30 am traversat râul Mongala pe un frumos pod metalic reconstruit de belgieni în 1970. Podul a fost distrus de rebeli si mercenari în 1959 spre a împiedica bandele desantate de Simba sa se grupeze la Kisanganii, unde sute de europeni încercuiti au fost schingiuiti iar femeile lor violate de fanaticii partizani ai lui Lumumba.
Oraselul Businga este amplasat în aval de confluenta dintre Ebola (Apa alba) si Dua (Apa neagra). Rezidenta de teritoriu, are un post de radio-telegrafie, un hotel cu restaurant, statii de benzina si garaje auto. Este centru comercial si industrial precum si terminus de linie pentru vapoarele mici de marfuri si de pasageri, ce deservesc bogata retea hidrografica din zona, ce coboara spre sud pâna la Lisala, de unde relee de vapoare duc spre Mbandaka sau Kisangani. Are un complex comercial pentru engrenajul bumbacului si tratarea semintelor, fabrici de ulei din nuci de palmier si de decorticare a orezului. Export local de banane, cafea, cacao si porumb. În zona se afla o misiune catolica.
Noaptea a învaluit orasul. Calauzindu-ne dupa luminile din departare am ajuns în centru, unde ne-am cazat la un hotel. Am dus bagajele si "artileria" în camere si am dat un bacsis bun intendentului pentru a pune sa ni se pazeasca Jeep-ul.
A doua zi am mers la "Institutul Tehnic General Bobozo" unde directorul ne astepta îngrijorat. Era la curent cu sosirea noastra deoarece câtiva "vecini" îl alertasera dis de dimineata. Ne-a primit în biroul sau, singura încapere mai curata din toata cladirea. Era la curent cu misiunea noastra si, dupa politeturile de rigoare, i-am cerut permisiunea sa vizitam si sa fotografiez cladirea si instalatiile. Starea generala a cladirii dovedea lipsa de întretinere si vandalism, iar instalatiile de apa si canalizare curgeau si debordau. În salile de clasa, elevii si profesorii erau timorati de "vizita". M-am purtat decent si politicos, fara sa fac observatii sau reprosuri pentru starea deplorabila ce domnea peste tot. În curtea uriasa, multi elevi faceau salongo (munca voluntara) taind ierburile înalte ce invadasera terenul. Chiar în jurul stâlpului port-drapel , în vârful caruia flutura steagul verde cu efigia "Parintelui Natiunii", Mobutu SeSeko, si a tortei rosii, simbolul Miscarii Revolutionare Zaireze, ierburile erau proaspat taiate si nu fusesera înca indepartate. La ora 12, când programul scolii se termina, am avut o discutie libera cu cei zece profesori prezenti si cu directorul, carora le-am expus pe scurt scopul misiunii mele. Rezultatul a fost o deceptie totala. Astfel:
1. Profesorii erau nemultumiti din cauza salariilor mici ce nu erau coroborate cu preturile exorbitante ale pietei si cu întârzierile cu care erau platiti;
2. Frecventa elevilor era slaba si rezultatele la sfârsit de an puneau sub semnul întrebarii utilitatea acestei scoli;
3. Aparatura, materialul didactic si masinile unelte din laboratoare si ateliere disparusera sau erau vandalizate. Se cerea urgent completarea lor;
4. Numarul elevilor ce erau înscrisi la cursuri era sub limita de 50% si profesorii faceau "clasa" cu efective foarte mici;
5. Pentru moment, nu era necesara o "extindere".
În final, am fost anuntati ca a doua zi la orele 16, Primaria si Institutul vor organiza un spectacol folcloric în onoarea noastra. Directorul ne-a invitat sa luam masa la el acasa dar l-am refuzat foarte politicos si diplomatic. Eu i-am spus ca am mult de scris pentru raportul catre Ministerul Învatamântului la care trebuia sa anexez devizele de reparatii si listele de dotari. Toate documentele urma sa le predau Inspectorului Sef Leisse, la Lisala, luni seara. Pool a motivat ca merge sa-si viziteze fratele mai mare, pe care nu-l mai vazuse de trei ani, care locuia în satul Bafulafu, la vreo 25 km mai la nord.
Reîntors la hotel, am facut un dus bun, m-am pudrat din nou cu medicamentele, care începusera sa-si faca efectul, si m-am apucat de lucru. A doua zi la prânz, pe când îmi ordonam documentele pe care le scrisesem, a revenit si Pool din vizita lui. Am luat masa de prânz la restaurantul hotelului: am mâncat o supa delicioasa din broasca testoasa, am gustat dintr-un fileu din coada de crocodil la gratar si m-am înfruptat dintr-un gratar din pulpa de antilopa. Dupa o mica siesta, l-am sculat pe Pool si am mers la scoala, la serbare.
Directorul si Kapita (primarul) amenajasera un fel de estrada pe care aranjase o duzina de scaune; pentru a ne feri de razele soarelui, instalasera o copertina din pânza. O multime de elevi si africani din oras si din împrejurimi erau aliniati de o parte si alta, la o distanta de 10-12 m de noi. În fata noastra, la cisca 50 m, era o mica estrada pentru orchestra. Oficialitatile si profesorii au luat loc dupa care, la un semn al lui Kapita, un tam-tam lejer a dat semnalul de începere. O corala formata din 20 de elevi dirijati de un profesor a cântat vechi cântece africane. Un solist a început sa fredoneze o melodie, cu o voce slaba care a devenit din ce în ce mai sonora si mai ritmata, sustinut de orchestra, pe ritmul unei duzini de tam-tam-uri verticale. Bastinasii care formau careul au început sa cânte la rândul lor si, încet, încet, se integrau în corul urias care facea sa rasune zidurile scolii. Ritmul s-a accelerat, corala s-a transformat într-un cântec tribal ancestral. Au aparut dansatorii din grupul folcloric regional denumit "Fratia africana", condus de un urias îmbracat cu o bluza si un pantalon alb, acompaniat de sora lui si de zece fete tinere, de 10-12 ani. Au executat un dans pe loc, cu miscari sacadate ale mâinilor si picioarelor care, în final, a devenit frenetic, groaznic de agitat. Muzica era zgomotoasa, sincopata, tulburatoare, antrenanta. Sudoarea le curgea siroaie pe fata iar hainele uriasului si rochia alba a companiei sale erau ca niste lavete pline de apa. M-au impresionat privirile lor stranii si urletele lor guturale pe care le scoteau din când în când, ca acompaniament (un fel de strigaturi ca la horele noastre, dar salbatice, înfricosatoare). Aceasta a durat peste o jumatate de ora, dupa care orchestra a încetat brusc si s-a retras. A aparut echipa folclorica a orasului formata din 20 de persoane, barbati si femei, purtând coifuri cu pene, masete în dreapta si sulite în stânga. Barbatii purtau un sort din blana de maimuta iar femeile sutiene si fuste din fibre de rafie. Fata si corpul le erau pictate cu dungi si cercuri albe, rosii si galbene. La picioare si la mâini aveau un fel de zurgalai din tabla umplute cu pietricele. Un rapait puternic de tam-tam a dat semnalul de începere a dansului. Barbatii, care formasera un cerc mare având în interior femeile, a început sa tropaie si sa agite amenintator sulitele si masetele catre femei. Acestea riposteaza la rândul lor de m-a cuprins teama ca se vor împunge si taia reciproc. Era o înscenare bine pusa la punct, cu gesturi scurte, precise si spectaculoase. Tam-tam-urile accelereaza ritmul, dansul devine sincopat, periculos si halucinant. Pamântul duduia sub picioarele dansatorilor care urlau si cântau o melodie barbara pe care n-o pricepeam. Trupurile lor scaldate de sudoare si îmbibate de uleiuri si vopsele încep sa emita mirosuri grele, excitante si dezagreabile. Dupa vreo jumatate de ora, s-au oprit brusc si s-au retras istoviti. Am avut inspiratia sa le cer sa se fotografieze cu mine înainte de spectacol. Au acceptat si i-am dat sefului de echipa 20 de zairi sa cumpere bere pentru companionii sai. Noaptea ne-a învaluit dintr-odata. Ca la o comanda, au fost aprinse focuri mari pe laterale. Pool mi-a soptit ca e bine sa ne retragem pentru ca unii africani devin agresivi când sunt numerosi si consuma alcool sau droguri. Ne-am luat ramas bun de la oficialitati si profesori si ne-am întors la hotel sa mâncam de seara si sa ne pregatim de plecare.
A doua zi la orele 8 am demarat spre sud, catre Lisala, unde Inspectorul Sef Leisse ne astepta sa-i predam Jeep-ul, "caseta speciala", devizele si raportul de expertiza.

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

8. Cu vaporul pe Congo: De la Lisala la Mbandaka

"Si tu veux connaître un homme, voyage avec lui"
proverbe d'Europe, chez les Arabes, en Insulinde et en Chine

Pe la orele cinci dupa amiaza, ajunsi în vârful unui deal, zarim în vale, sclipind în soare, apele uriasului fluviu. Pe malul dinspre noi se desfasurau în evantai casutele orasului-port Lisala. O cladire mai înalta facea nota aparte: era hotelul Central, situat lânga chei. Accelerez si în scurt timp ajungem la capatul voiajului nostru plin de peripetii.
Pe o terasa de la etajul I, inspectorul scolar sef se delecta cu o bere neagra Tembo. Vazându-ne, coboara si bucuros ne spune:
- Bine ati venit, bravilor! Am fost îngrijorat pentru voi! De câteva zile "telefonul african" povesteste ce vi s-a întâmplat în jungla de la Karawa. Va ajut sa duceti bagajele în camere apoi voi duce Jeep-ul la garajist, ca sa-l "aranjeze". Peste o ora, sunteti invitatii mei la masa!
Dupa ce am fost regalati cu delicatese si cu un vin portughez extra, i-am predat lui Leisse raportul de expertiza si fotografiile facute la Institutul Bobozo din Businga; apoi, i-am dat "caseta metalica" la care am adaugat doua cutii cu 60 de gloante explozive pentru UZI si doua petarde de exercitiu pe care le cumparasem de la un soldat la Karawa. La scurt timp, ne-am scuzat si ne-am retras, caci oboseala îsi spunea cuvântul.
Pe la sapte dimineata m-a trezit dintr-o data un vacarm si un vuiet îngrozitor ce veneau dinspre port. M-am îmbracat si am mers la camera lui Leisse sa-l întreb la ce ora pleaca vaporul. Acesta îsi aranjeaza "caseta" si-mi raspunde zâmbind:
- Vaporul pleaca la ora 12. De la orele 7 a început îmbarcarea indigenilor cu "bilocoul" lor (bagaje, în Lingala).
Ne-am înbarcat cu un sfert de ora înaintea plecarii. Pe punte ne asteptau capitanul si divizionerul local, care mergea si el la Mbandaka. Am urcat împreuna pe puntea a treia, unde erau cabinele ce ne-au fost rezervate. Ne-am luat ramas bun de la Leisse care a coborât pe chei, sa asiste la plecarea vaporului. Cabinele erau mari, curate si aveau fiecare dus, toaleta si un frigider mic. Erau amplasate catre prova; aveau un balcon cu o copertina de pânza, o masuta si un scaun din rafie - erau tot ce-mi doream!
De pe puntea de comanda s-a auzit vocea puternica a capitanului si clopotul de semnalizare a fost actionat cu putere. Cu un "muget" ragusit si strident, sirena a dat semnalul de plecare. Privesc spre chei unde Leisse ne facea semne cu bratele, înconjurat de aproape toata suflarea din oras. De îndata ce ancora a fost ridicata si parâmele desprinse de tarm, vasul s-a avântat catre mijlocul fluviului. Am ocolit prin dreapta o mica insula care-si etala mantia verde chiar la iesirea din rada portului si ne-am angajat pe un senal balizat pe partea dreapta, de-a lungul malului nordic.
Dupa vreo zece minute zarim cladirea alba, impunatoare, a misiunii catolice d'Umangi dupa care, la scurta distanta, vedem si cladirea Misiunii Protestante d'Upoto: la fel ca la statiile de benzina, una în fata celeilalte, "la concurenta".
Valul despicat de etrava (pintenul de la prova, care "taie" apa) spumega de o parte si de alta a bordurilor si se stinge încet, în drum spre mal. În urma pupei, un siaj lung si sclipitor, ca o trena alba, se dizolva încet în apele maronii. Depasim prin stânga o insula medie, dupa care, la circa o jumatate de ora, vedem la tribord malul uriasei insule Esomba, care are cca. 20 de km lungime si 4 km latime. Cu dibacie, capitanul depaseste prin dreapta înca doua insule mijlocii, facând slalom printre balizele metalice; acestea, vopsite în rosu cu dungi albe verticale, se detaseaza net prin puzderia de ghemotoace de plauri plutitori si zambile de apa, care au invadat fluviul.

Dupa vreo ora de navigatie, în dreapta noastra apare o insula mare, Umaturaka, plina de arbori de tot felul si populata de mii de pasari. Trecem în continuare printr-un senal îngust ce se strecoara printre numeroase insule mici. Ne încrucisam tot timpul cu pirogi cu congolezi în picioare, cu busturile goale, siroind de sudoare, care fac sa avanseze ambarcatiunile lor cu ajutorul unor lopeti lungi pe care le mânuiesc cu multa îndemânare (pagaie).
Apele galbui-maronii ale fluviului aluneca continuu pe lânga bordurile vaporului. Avansam mereu catre sud-est cu opt kilometri pe ora. Odata cu zidurile de verdeata ale padurii ecuatoriale ce defileaza prin fata noastra, vedem din când în când spectacole amuzante date de cetele de maimute ce se zbenguiesc prin copaci. Numeroase stoluri de papagali gri trec pe deasupra noastra în timp ce în vârful arborilor cu crengi uscate, sute de egrete stau la sfada. Ceva mai în aval, pe un banc urias de nisip, o duzina de crocodili mici si mari se prajesc la soare cu boturile larg deschise. Se pare ca sunt obisnuiti cu zgomotele motorului si ca, fiind satui, îsi fac siesta fara sa se deranjeze. La câteva sute de metri mai la vale, câteva duzini de mogâldete maronii-verzui se misca lent, pe loc. Mi-am luat binoclul din cabina sa deslusesc despre ce este vorba. Uimit, am vazut o întreaga colonie de broaste testoase ce-si îngropau ouale în nisipul fierbinte.
Pe maluri, mii de palmieri de ulei îsi etaleaza trunchiurile lor drepte si înalte, cu frunze lungi, crestate. Din când în când, vedem câte un tânar ce se catara cu agilitate în copaci pentru a taia cu maseta "regimul" de nuci de palmier. Din acestea se va obtine uleiul menajer de toate zilele.
În zare, deasupra unui nor gri-albastrui, discul urias al soarelui dispare în spatele orizontului în numai câteva minute. Brusc, noaptea se coboara peste fluviu si, odata cu ea, linistea ne învaluie în mantia ei, tulburata doar de zgomotul ritmic al motoarelor. Deodata, o fanta puternica de lumina strapunge pe zeci de metri distanta tenebrele din fata provei. Sunt proiectoarele vasului puse în functiune de capitan pentru a putea localiza panourile indicatoare si balizele. În fascicolul luminos zarim uneori umbre trecatoare - pasari ce-si cauta cuiburile. De pe mal, o pasare de noapte emite niste sunete lugubre, ca niste vaicareli.
De jos, de pe puntea nr. 1, ne asalteaza mirosuri grele de mâncare care ne fac sa ne retragem în cabinele noastre. Am mâncat câteva fructe si m-am asezat pe pat. Ventilatorul din tavan învârtea constiincios aerul cald si umed producând o usoara senzatie de racoare; un iz discret de lavanda este raspândit de o cutiuta aflata pe noptiera. La un moment dat, o melodie africana monotona se raspândeste în aer. Dupa câteva momente, vocea puternica a capitanului se acorda la corala si ritmul devine mai viu si mai sacadat. Sting lumina si ascult cu ochii închisi. Încet, încet, somnul ma cuprinde.

O serie de zgomote ma trezesc pe la orele patru dimineata. Motoarele duduie în forta, vasul trepideaza puternic si se aud comenzi scurte si ragusite. Ies pe balcon si bezna de nepatruns a noptii ma învaluie. Ma îmbrac, imi iau lanterna de vânatoare, carabina pe umar si cobor pe puntea de comanda. Acolo, toate luminile sunt aprinse. Un proiector sfâsie bezna pe directia de înaintare iar altul lumineaza catre babord o masa întunecoasa de ape. Observându-ma cu coada ochiului, capitanul, fara sa se întoarca, îmi spune pe un ton linistitor:
- Trecem printr-o zona primejdioasa, domnule Alexandru. Am ajuns la confluenta cu uriasul râu Mongala, care racoleaza peste 20 de afluenti de pe platoul Oubangui-Uelé; este un teritoriu de circa 300 km lungime cuprins între Gemena la vest, Businga la centru-nord, Pumbi si Wapinda la est. Miile de metri cubi de apa si namol deversati în Congo creaza un contra-curent care deviaza vasele catre malul sudic. Totodata, apar continuu bancuri de nisip migratoare care nu sunt marcate pe harta.
Tot echipajul era aliniat la prova si pe laterale, manevrând sonde lungi, straduindu-se sa depisteze din calea vaporului obsatacolele în imersie.
Aerul era apasator, plin de umezeala. Mii de insecte ne asaltau continuu. Din stânga, de pe o insula, se auzeau urletele unei maimute, probabil atacata în somn de un piton. Insecte stralucitoare scânteiau dinspre maluri si cârâiturile puternice ale tucanilor negri spintecau vazduhul.
Am depasit cu bine zona primejdioasa; motoarele au revenit la turatia normala, iar eu m-am urcat în cabina mea. Nu mai aveam somn. Priveam în jos, spre babord pasagerii strânsi roata în jurul unui foc de veghe, la pupa.
Cu o rapiditate extraordinara, noaptea începe sa se destrame. Lumina stelelor paleste, se estompeaza, spre rasarit, cerul capata culoarea purpuriu închisa, apoi se coloreaza în gri-albastrui. Zidurile padurii ecuatoriale tâsnesc din obscuritate; frunzele palmierilor lucesc cu un verde pal, fantomatic. Un tucan invizibil scoate un croncanit asurzitor. Stoluri de papagali trec în zbor pe deasupra vasului îndreptându-se catre sud în cautarea hranei. Dinspre est, acolo unde soarele este ascuns de un nor întunecat, un evantai de raze rosii lumineaza cerul ca un incendiu urias. Dintr-o data, astrul apare brusc si orbitor, ca o bula uriasa de foc. Lumina unei noi zile a invadat toata firea si, ca prin farmec, toata suflarea s-a trezit la viata.
De la balconul meu privesc în jos, spre puntea numarul 1. În fata ochilor îmi apare un spectacol "special": zeci de oameni dorm direct pe pardoseala sau pe câte un covoras din rafie, întinsi între cosurile cu legume sau fructe, saci cu marfuri, bidoane cu motorina. Pe balustrade sunt spânzurate hamacuri. Vad femei cu copii în brate, învelite cu cearceafuri colorate, alaturi de o capra sau o maimutica atasate la o legatura de bagaje. Pe balustrade, câtiva cocosi pitici se dau "mari si tari" si, pe rând, sparg linistea cu semnalele lor stridente: "cucurigu" (acelasi în toate limbile pamântului). De sub punte se raspândesc mirosuri "grele" de bucatarie africana: femeile pregatesc masa de dimineata compusa din peste afumat la gratar si fiertura de manioc, care degaja un miros acru, dezgustator. Peste toate acestea se suprapun mirosurile de vânat sarat si afumat de pe gratarul celor mai cu stare.
În timp ce luam micul dejun cu Pool, vasul nostru ancoreaza la cheiul de la Mobeca, unde facem prima escala, în cea de a doua zi. Peste noapte vaporul ramâne pe loc deoarece navigatia pâna la Makanza este foarte primejdioasa din cauza numeroaselor bancuri de nisip si a puzderiei de insulite ce se însira pe fluviu de-a lungul celei mai mari insule de pe Congo, Sumba. Aceasta are circa 40 km lungime si 5 km largime în dreptul localitatii Lusengo, de pe malul nordic.
Motoarele au tacut dintr-o data. Dinspre mal, s-a auzit o harmalaie cumplita. Erau localnicii ce se repezeau spre vas sa-si vânda produsele si bunurile de consum. Câtiva calatori care ajunsesera la destinatie si vroiau sa coboare se certau cu cei ce se grabeau sa urce pe vas. Urlete, tipete, vacarm si, dintr-o data, "mugetul" cumplit al sirenei. Zgomotul i-a oprit pe invadatori, care s-au retras pe chei, speriati. Pasagerii au reusit sa coboare dupa care pasarela a fost din nou asaltata. Capitanul si echipajul s-au postat la baza pasarelei sa vegheze asupra zecilor de negustori ambulanti care se grabeau sa-si etaleze marfurile pe punte. În câteva minute, aceasta era plina cu ligheane si tipsii cu mâncaruri calde, "apetisante": fierturi de manioc cu bucati de peste afumat si prajit, orez fiert cu bucati negricioase de vânat facut pe carbuni, fasole rosie fiarta, patate dulci, serpi mici afumati, încolaciti pe bete din lemn, oua fierte de crocodil sau de broaste testoase etc. Nu lipseau nici cutiile sau sticlele de tot felul, în care era adus vinul de palmier sau berea africana facuta din fermentarea bananelor.
Pe partea stânga a vaporului, la tribord, s-au alaturat o duzina de pirogi ce s-au fixat cu frânghii si liane de balustrada. Din ele s-au catarat pe punte zeci de tineri cu marfa lor: lazi cu pesti, crabi si serpi de apa proaspeti; cosuri de nuiele cu pui de crocodili, de broaste testoase si maimute mici, macaci. Doi vlajgani au ridicat peste bord o cusca din nuiele groase în care un crocodil de circa trei metri statea nemiscat, rotindu-si doar ochii mari, bulbucati. Avea labele si botul legate, iar coada era fixata între doua scânduri groase, ca un picior fracturat prins între doua atele. Si... au început tocmelile. Ore intregi au discutat si au palavragit dupa care au cazut, în sfârsit, de acord si marfa a fost cumparata la jumatate sau chiar o treime din pretul initial.
A fost pentru mine un spectacol interesant, original, "autentic zairez".
La un moment dat, am simtit ca cineva ma priveste cu intensitate. M-am intors brusc. Era capitanul care, vazându-ma cum urmaream interesat "scenele" de pe punte, s-a apropiat de mine si mi-a spus cu un zâmbet larg, prietenos:
- Domnule Alexandru, dumneavoastra manifestati o atitudine de întelegere si de compasiune pentru africani. As îndrazni sa va fac o sugestie. Deoarece ramânem aici pâna mâine in zori, poate doriti sa faceti o partida de vânatoare pe insula Sumba, renumita pentru vânatul sau. Doi marinari au primit sarcina din partea mea sa adune oua de broasca testoasa si sa captureze si câteva exemplare mai mari. Am fi bucurosi daca ati putea sa ne oferiti si noua ceva vânat proaspat, pentru a îmbunatati masa echipajului. Salupa va va astepta pe plaja.
Am urcat imediat în cabina, l-am anuntat pe Pool si, luându-mi carabina în brate si pusca de vânatoare de calibru 16 pe umar, am coborât pe puntea de jos în spate, la tribord. Salupa ne astepta cu motorul pornit. Ne-am îndreptat deîndata catre Sumba, ocolind o insula situata în amonte de confluenta râului Mongala. Am navigat circa 15 minute de-a lungul malului nordic dupa care, în dreptul satului de pescari Lusengo, am virat stânga si ne-am oprit pe o plaja nisipoasa uriasa. Salupa a fost ancorata de niste trunchiuri groase de copaci trântite de furtuna pe plaja. Am coborât cu Pool si, uitându-ma spre dreapta, am vazut la 50-60 m un grup de crocodili ce-si faceau siesta cu gurile cascate. Am semnalizat marinarilor ca ne vom "ocupa" de lighioanele amfibii. Ne-am strecurat pe sub crengile din padure vreo zece metri, dupa care eu am ramas pe loc iar Pool a continuat sa avanseze. Apoi, dupa zece minute am pornit simultam prin tufisuri catre plaja. Am iesit la vedere în acelasi timp, la vreo 10-12 metri de reptile. Le încadrasem bine si, facându-i semn prietenului meu, am tras fulgerator patru focuri cu gloante dum-dum în monstrul din dreapta; Pool a facut acelasi lucru spre cel din stânga. Împuscati direct în gurile pline de colti mari si ascutiti, acestia s-au zbatut un pic dupa care s-au linistit pentru totdeauna. Ceilalti crocodili, speriati, au luat-o la goana si s-au aruncat repede în apa. Marinarii au venit în fuga cu frânghii si masete. Lighioanele au fost legate fedeles ca sa poata fi târâte pe nisip pâna la salupa.

Am intrat în padure. Mergeam în spatele lui Pool, pe o poteca descoperita de curând. Maruntel si subtirel, el se strecura cu multa abilitate pe sub copacii îmbratisati de liane. În jurul nostru auzeam tot felul de zgomote: tipete de maimute, croncanituri de tucani, cârâituri de calao, papagali si fazani; trosnituri de crengi si fosnet de frunze produse de pasari necunoscute, împodobite cu pene viu colorate, care îsi luau zborul când ne apropiam de ele. Pe jos, pe poteca si în aer, colonii întregi de fluturi albi zburau lin si gratios. Ceva mai departe, am întâlnit o coloana uriasa de furnici migratoare ce se deplasau pe directia nostra, atrase de o forta necunoscuta. Dupa un sfert de ceas, poteca s a deschis spre o poiana mare în care se hârjoneau zeci de maimute prin arborii de pe margini. Pool se opreste si-mi face semn sa ma aliniez în dreapta lui. Ma întorc pe jumatate, pun carabina la ochi si trag cinci focuri. Simultan, rasuna bubuituri din stânga, trase de Pool. Bucuros, acesta se duce si culege vânatul: în total, sapte maimute, din care trei ale lui. El le înnoada cozile si, dându-mi pachetul mai mare, îmi spune, râzând:
- Alex, ia-ti "cadoul" pentru echipaj si... sa facem cale întoarsa!

În lipsa noastra, cei doi marinari urcasera crocodilii în salupa si umplusera doua cosuri mari cu sute de oua de broasca testoasa. Pool s-a suit primul în barca, a asezat maimutele, i-am dat carabina mea s-o puna pe bancheta si, pregatindu-ma sa ma urc, aud în spate croncanituri de tucani. M-am întors, am luat pusca de pe umar si am tras trei focuri în coloana de pasari negre, cu ciocuri mari si groase.Doua înaripate au cazut fulgerate pe plaja; a treia, cap de coloana, a descris o traiectorie larga si a cazut în apa, la vreo 10 metri de tarm. Cu o repeziciune extraordinara, un marinar si-a scos bluza, a sarit pe plaja, zbughind-o glont în directia pasarii care înca se mai zbatea. Ajuns în apropiere, a intrat în apa dar, dupa câteva miscari, s-a oprit brusc si... a facut cale întoarsa, tipând cât îl tinea gura. Am vazut cum uriasa pasare a disparut în gura unui crocodil care a tâsnit din adâncuri. Pool, care urmarea si el scena, mi-a întins imediat carabina. Am vizat si am tras de mai multe ori în apa, acolo unde fusese tucanul. Marinarul, ajuns cu bine la mal, se întoarce, se urca în salupa si porneste motorul catre locul cu pricina. Deasupra apei erau câteva pene negre, mânjite de sânge si din apa urcau la suprafata bule de aer însângerate. Cel mai în vârsta dintre marinari se întoarce înspre mine si-mi spune într-o franceza amestecata cu lingala:
- Mususu, mambengo. Domnule, crocodilul este ranit!
Pool face traducerea si dupa un dialog scurt cu marinarii, adauga:
- Alex, sa mai asteptam putin; poate iese la suprafata si-l... capturam!
Cu o grimasa caraghioasa, celalalt marinar, care vroia sa-si ia "revansa", îmi arata un harpon pe care-l pregatise si un fel de lasou dintr-o frânghie speciala. Motorul a fost oprit si s-a aruncat o ancora plutitoare. Dupa putin timp, am vazut cum urca la suprafata, cu burta în sus, un crocodil mutilat... fara coada si labe! Dupa mine, "colegii" sai ce îsi faceau veacul prin apropiere au sesizat scena când acesta a hapait pasarea si s-au repezit la "pomana". Gloantele pe care le-am tras au mai "plesnit" pe careva; speriati si raniti, s au lasat la fund, dupa care s-au repezit sa-l înfulece pe cel care sângera mai tare. Si astfel, marinarii au mai capturat un crocodil... ciuntit. Când l-am adus la bord, marinarul cel tânar a început sa loveasca cu maseta în capul cadavrului respingator. Au pornit salupa si, dupa putin timp am acostat la pupa tribord a vaporului.
Pool a luat cei doi tucani si i-a dus bucatarului sa-i pregateasca pentru seara si prânzul de a doua zi. Capitanul ne-a multumit calduros pentru "cadouri" si ne-a spus ca dupa doua zile de fezandare, ne invita la un gratar special din ... coada de crocodil!
Am urcat în cabinele noastre, am facut un dus bun, ne-am schimbat si ne-am asezat la masa de prânz: un gratar delicios de "capitain", un peste tare gustos, fara oase, acompaniat cu banane Makembo prajite pai, patate dulci fierte si o salata de rosii cu ceapa si castraveti. În final, ne-am regalat cu o sticla de 3/4 de vin portighez.
La orele 14, clopotul mare da semnalul de plecare. Ne departam încet de "chei" însotiti de urarile de ramas bun ale rudelor celor care s-au îmbarcat. Capitanul Mboyo, cu sapca alba pusa pe o parte, cu ochelarii mari fumurii, având un fular din matase rosie la gât, mânuia cu îndemânare timona. Vasul se strecura printre zecile de pirogi care veneau sau plecau de la mal si printre sutele de insule plutitoare de plaur si zambile de apa. Acestea erau deversate de uriasul râu Mongala care-si colecteaza apele namoloase si pline de ierburi din platoul Oubangui-Uele.
Mi-am luat din camera creionul si "Jurnalul de bord" si m-am instalat la masuta mea de pe balcon. Prin fata ochilor se deruleaza panorama splendida a padurii ecuatoriale; de-a lungul malului, palmieri cu frunze lungi, crestate, de un verde viu, alterneaza cu superbii manglieri înalti, cu coroana rotunda, cu frunze lobate si cerate de un verde închis cu striatii longitudinale rosiatice. Fructele lor, de marimea unor pere turtite, galbui-rosiatice, sunt suspendate de crengi prin codite de circa 10 centimetri lungime. Sunt "perele" Africii, dulci si aromate, cu un usor iz de terebentina. Dar, predominant în peisajul vegetal, este palmierul de ulei, Eleais guinensis. Raspândit în toata Africa centrala pâna la marile lacuri precum si în tarile tropicale si ecuatoriale, detine un rol foarte important în alimentatia populatiilor locale.
Dupa circa o ora de navigatie, ajungem la satucul Malunda, unde facem o escala de zece minute pentru a îmbarca câtiva pasageri.
Ne continuam drumul de-a lungul malului nordic si ne oprim pentru scurt timp la Lusengo; acolo au coborât o multime de tineri care mergeau la vânatoare în mlastinile râului Giri, unde hipopotami, crocodili, bivoli pitici si antilope acvatice sunt în elementul lor. Pool, vorbaret si descurcaret, i-a "tras de limba" si a obtinut informatii pretioase, dupa care a venit la mine pe balcon sa-mi spuna pe un ton misterios:
- Alex, trebuie sa venim si noi cât de curând sa facem o "inspectie" prin aceste locuri cu vânat din abundenta si de "mare calibru". Vorbind cu "baietii" care cutreiera zona în lung si-n lat, mi-a venit ideea ca ne putem "aranja o misiune" la Libenge. Vom merge cu Jeep-ul spre sud-est, spre Lisala; putem face o escala de câteva zile la Kungu-Musa. De acolo, vom închiria o piroga si vom avea ocazia sa vedem si vânat mare, care nu exista în padurile din jurul orasului nostru.
Vaporul, pilotat cu dibacie de capitan, navigheaza printre zeci de insulite, având la tribord, pe mijlocul fluviului, uriasa insula Sumba. Din ce în ce mai domoale si mai galbene, apele fluviului se împart în numeroase brate pline de bancuri de nisip si insulite cu arbusti si tufisuri. Colonii de rate salbatice, lisite, ibisi, jabiru, berze, egrete, stârci, pasari palmipede si cu picioroange, se agita pe maluri sau prin apa, sfredelind smârcurile cu ciocurile lor în cautarea crustaceelor, broastelor, pestilor si a reptilelor mici.
Trecem apoi de-a lungul a zeci de colibe de pescari instalate pe malul fluviului, facute din crengi împletite peste care este pus un strat de argila amestecata cu ierburi uscate. În fata acestora sunt etalate plasele de pescuit asezate pe tarusi.
Strecurându-se prin puzderia de insule mici si printre pirogile pescarilor, timonierul actioneaza destul de des sirena de avertizare, care sperie zburatoarele din apropiere si face ca toata suflarea omeneasca de pe maluri sa agite mâinile deasupra capului si sa strige:
- Mbote, mbote mingi! (Buna ziua, cu bucurie!)
Copiii mai marisori, vazându-ma pe balconul meu ca le raspund la saluturi, striga din rasputeri:
- Mbote Mondele! Mbote mingi! (Buna ziua omule alb! Buna ziua, cu bucurie!)
Vaporul înainteaza cu viteza redusa prin hatisul de insulite si de bancuri de nisip. Tot timpul, numeroase pirogi ne ies în cale si, cu o abilitate extraordinara, localnicii îsi aliniaza ambarcatiunile pe flancurile vaporului si se urca pe puntea de jos folosindu se de frânghiile ce atârna de balustrade, pentru a-si oferi la vânzare produsele. Legume si fructe proaspete, peste proaspat, uscat, afumat sau sarat; gaini, purcei, crocodili mici, broaste testoase, serpi, antilope Moloko vii sau afumate alaturi de cosuri din rafie pline cu radacini de manioc, porumb, fasole, saculeti de cafea sau cacao. Nu lipsesc nici sticlele cu vin de palmier sau bere facuta din banane.
Padurea ecuatoriala ce margineste fluviul este locuita continuu, dar prezenta oamenilor este disimulata de vegetatia luxurianta. Numai din loc în loc, acolo unde malul este mai înalt sau unde un râu se varsa în fluviu, este practicata o defrisare mai larga. Mici parcele, cultivate cu manioc sau porumb, formeaza pete de culoare pe ecranul urias al junglei.
Odata cu înserarea, acostam la cheiul din Mankaza, care pe vremea "coloniei" se numea "Noul Anvers"; în anul 1884, când a fost fondat de ofiterii Coquilhat si Hansens, se numea Bangala. Este un centru comercial important unde vapoarele fac escala pentru pasageri sau marfuri. Activitatea economica a portului este axata pe produsele palmierului de ulei, manioc, banane si peste. Sunt în functiune scoli primare si secundare patronate de stat sau de cele doua misiuni locale, catolica si protestanta.
Au coborât vreo zece pasageri si s-au îmbarcat cel putin de doua ori pe atâtia cu foarte mult "biloco": alimente, animale si produse locale pentru a fi vândute la Mbandaka.
Din departari se auzeau bubuituri înfundate si sclipirile fulgerelor iluminau cerul, ce devenea din ce în ce mai sumbru. O briza usoara, umeda si parfumata, îmi racorea fata si ma învaluia discret în parfumul milioanelor de flori ale padurii. Uriasele trunchiuri si frunze ale palmierilor, ce strajuiau malurile ca niste santinele, se unduiau usor sub mângâierea îmbalsamata. Apoi, totul s-a contopit într-un ecran negru ca smoala, brazdat din când în când de sclipirile efemere ale licuricilor care zburau în toate directiile. Noaptea coborâse brusc peste fluviul urias.
Pool vine pe balcon si, falindu-se, îmi spune:
- Alex, am vesti pentru tine de la capitan: ansamblul folcloric Ngombe (riveranii fluviului) va urca la bord si, peste vreo doua ore, ne vom delecta cu muzica si dansuri; mâine, la orele opt, putem coborâ la tarm sa vizitam piata si o plantatie de palmier de ulei din apropiere.
Mboyo a instalat câteva proiectoare mici pe puntea de jos, catre prova, si o duzina de scaune pentru noi si ofiteri au fost aduse pe puntea de comanda. Cele doua proiectoare mari fiind îndreptate catre chei, am vazut când echipa folclorica în "costume traditionale" a urcat pe vas. Erau zece fete tinere "Lenge" (dansatoare impubere) ce purtau o cingatoare împodobita cu pene de strut, tepi de porc spinos si perle multicolore. Corpul le era vopsit cu desene geometrice rosii si albe iar pe fata aveau brazdate linii albe trasate cu caolin. Dansul a fost cântat si ritmat de doua tam-tam-uri ale caror sunete se suprapuneau peste zanganitul bratarilor metalice de la mâinile si picioarele lor. A fost un spectacol superb, tinerele fiind niste virtuase ale dansului, dotate cu voci melodioase si cristaline. Tobosarii, la rândul lor, au dat dovada de multa agilitate si de un veritabil talent care a facut ca tam-tam-urile lor sa puncteze ritmic miscarile gratioase ale fetitelor. Aproape de miezul noptii, spectacolul a fost întrerupt de o ploaie calduta, urmata de rafale puternice de vânt. Am contribuit generos la cheta pentru dansatori si am urcat în camera mea sa ma culc. Nu aveam somn; am închis ochii si am ascultat rapaitul picaturilor de ploaie pe acoperisul cabinei. Încet, încet, zgomotele din jur s-au potolit si a ramas numai duduitul în surdina al grupului electrogen.

Pe la orele opt, dupa micul dejun, mi-am luat pusca de vânatoare calibrul 16, un termos cu apa rece si cartusiera plina cu cartuse pentru pasaret, câteva "trei la fund" pentru vânat mare si doua "brenike" pentru situatii speciale. Aceasta, la insistentele lui Pool, care mi-a spus ca o plantatie de palmieri de ulei este si locul de predilectie al tucanilor si fazanilor.
Am coborât la tarm, am traversat Makanza si am mers circa o jumatate de ora pe un drum de laterit, catre est, paralel cu fluviul. Am ajuns la o poiana uriasa, cu multe soproane pentru înmagazinarea "regimurilor" de nuci de palmier. Am mers apoi pe o alee lata de vreo trei metri ce patrundea adânc în plantatie, sa admiram de aproape palmierul de ulei.

Copac frumos, svelt, înalt de 15-20 metri, da doua recolte pe an si produce de fiecare data, 10-12 "regimuri" de nuci. Aceastea sunt de marimea unui bostan si sunt formate din circa o suta de fructe galben-rosietice, asemanatoare unor masline mari, alungite. Fiecare fruct are la suprafata o pielita ceruita care protejeaza pulpa. Sub aceasta este o coaja lemnoasa, tare, în interiorul careia se afla miezul propriu-zis. Nuca, având coaja foarte dura, este zdrobita la cald, cu ajutorul unor prese si se obtine "uleiul de palmist". Miezurile sunt strivite într-un bazin de piatra sau metal si se obtine pe loc uleiul de palmier. Un palimier adult, în doua sezoane, produce între 600 si 1000 kg de fructe, din care se extrag circa 14 kg de ulei de palmier pentru consumul menajer si 30 kg. ulei de palmist din care se fabrica margarina, sapunuri, stearina si uleiuri industriale. Prin taierea influorescentelor se produce un suc dulce, din care, prin fermentatie, se obtine "vinul de palmier". În 24 de ore, 4 litri si circa 250 litri într-un sezon.
La întoarcere, tolba lui Pool era plina cu patru tucani si cinci fazani. Mesele noastre din urmatoarele doua zile de pe vapor erau asigurate.
La orele 14, vaporul a parasit cheiul, a executat o manevra usoara spre sud-est si ne-am îndreptat catre malul stâng, pentru o scurta escala la Mabanga. Am ajuns într-o jumatate de ora, s-au îmbarcat câtiva pasageri si, cu motoarele în plin, am ajuns la Bolombo într-o ora si jumatate.
Bolombo este un mic port comercial de unde se expediaza în aval, la Mbandaka si Kinshasa, ulei de palmier, ulei de palmist, cafea, cacao, arahide, manioc, porumb, banane si peste; mult peste sarat sau afumat. Localitatea este un satuc mai rasarit construit pe un dâmb de pamânt la câtiva metri deasupra apelor fluviului. În timp ce priveam la agitatia de pe mal, Pool vine la mine si-mi spune foarte agitat:
- Alex, vino sa luam contact cu "oamenii fluviului", pescari destoinici, vânatori abili si braconieri redutabili!

Am coborât pe tarm pe o scândura groasa, lunga de vreo opt metri, ce se balansa îngrijorator deasupra apelor verzi-galbui. Pe mal, în dreapta, era piata! Câteva zeci de tarabe improvizate pe lazi, pe butoaie mari din tabla sau pe crengi si frunze de palmier asezate direct pe pamânt, ofereau marfuri exotice si ciudate. Piata africana, mica sau mare, îsi etaleaza legumele, fructele si florile cu o explozie de culori, arome si forme diverse. Ardei rosii mici, de talia boabelor de struguri; nuci de Kola, de culoare mov; radacinoase diverse: napi, manioc, patate dulci; gramezi de plante si frunze de spanac, manioc, creson si varza creata. Dar, ceea ce era mai "special" erau tarabele cu peste si vânat de toate soiurile si pentru toate gusturile. Într-o parte, erau câteva mese curate pe care erau expuse o multime de lucrari de arta neagra: statuete de fildes, din lemn de abanos si masti diverse. Nu am rezistat si am cumparat câteva din fiecare, sa le duc la Bucuresti, sa-mi amintesc de aceasta calatorie încântatoare.
Dupa amiaza, în jurul orei 16, am pornit-o catre Malele, unde am ajuns seara târziu. Am înnoptat la chei, unde au fost îmbarcate marfuri si pasageri. Dimineata, la prima ora, cu motoarele la turatie maxima, am pornit catre sud, spre Mbandaka. Dupa doua ore de slalom printre insulite, dinspre est ne ies în cale apele impozantului râu Lulonga care mi-a amintit dintr-o data de Basankusu si de simpatica directoare Sylvie.

Vaporul face o escala de jumatate de ora la Lulonga, dupa care, mereu catre sud, depasim confluenta cu Ikelemba si cu majestosul Ruki (râul negru). Acesta face ca apele galben-verzui ale Congoului sa capete pentru scurt timp, o culoare negricioasa. La orele 17:00, de pe balconul meu, zaresc macaralele uriase de pe cheiul plin de africani. În rada portului, un remorcher mic si ambitios se straduia sa alinieze o uriasa barja, încarcata cu containare rosii si doua tractoare. Manevrele de acostare terminate, am debarcat repede, fiind asteptat cu nerabdare de Vicky si Cristina.
Calatoria pe apele magnificului fluviu Congo mi-a oferit ocazia sa admir si sa apreciez înca o data bogatia, frumusetea si diversitatea peisajelor acestei uriase tari.¬

Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

9. Pe urmele lui Bula Matari

La Kisangani si pescarii Wagenia

La 1 februarie 1976, scolile s-au închis pentru o luna de zile; se terminase primul trimestru si tot personalul din învatamânt era în vacanta. Vicky si Cristina plecasera de câteva zile cu avionul la Kinshasa pentru a cumpara piese de schimb pentru Jeep-ul ce era în pana. Dupa aceea, ele urmau sa traverseze fluviul cu bacul spre a merge la Agentia Economica Româna din Brazaville pentru a cumpara un set de motor pentru Buceagul nostru.
Eram singur la Mbandaka si am profitat de ocazie sa-mi revizuiesc si sa-mi pun la zi însemnarile pentru jurnalul meu de calatorii. Apoi am dat o tura prin magazinele libanezilor si pakistanezilor aflate în centru, unde gaseai uneori lucruri extraordinare. Astfel, am dat peste o undita japoneza "ultra-extra" pentru pesti rapitori mari. Am cumparat-o si, a doua zi dimineata, m-am pregatit sa-i fac proba. Am pus în rucsac aparatul de fotografiat cu trepidul, cutitul de vânatoare, termosul mare plin cu apa rece si accesoriile pentru pescuit. Am fixat lanseta si minciogul de-a lungul cadrului bicicletei, m-am suit în sea si... la fluviu.

Dupa ce am pedalat vânjos vreo trei kilometri pe soseaua asfaltata ce ducea la marginea de sud a orasului, am ajuns la "obiectiv". Era un teren viran urias unde, cu vreo 17 ani în urma, belgienii începusera lucrarile de constructie pentru un port mare si modern. Aveam în fata o priveliste dezolanta si dureroasa ca un cancer. Pe terenul imens plin de bolovani de laterit si de balarii, zeci de utilaje mari pentru constructii hidrotehnice zaceau abandonate, ruginite si "jefuite pâna la os". Santierul fusese abandonat imediat dupa proclamarea "independentei" din lipsa de fonduri si asistenta tehnica calificata. Specialistii care conduceau lucrarile s-au expatriat de urgenta de teama prigoanei, a violurilor si a jafurilor la care începusera sa se dedea militarii din Armata Nationala Cogoleza precum si bandele fanatice din Miscarea Populara Revolutionara a lui Mobutu. M-am suit pe un esafod metalic amenajat deasupra unui sir de palplanse de otel, pe malul apei. Am pus undita pe apa si am început sa manevrez mulineta.
Fascinat si mut de admiratie, priveam întinderea colosala de ape ale uriasului fluviu care, impetuoase, se scurgeau catre sud. În acel loc, Zairul are peste 17 km largime si nu se zareste malul opus. La un moment dat se aude un zgomot de motor. Era Pool cu mobileta lui care apropiindu-se opreste si pe un ton sagalnic, privindu-ma din stânga, îmi spune:
- Alex, ce-i cu tine? Ai cazut pe gânduri? Ai o privire pierduta, visatoare, parca ai fi poet! Oare tu esti acel N'KOI DE EQUATEUR cu care am decimat banda de dezertori si canibali MAU-MAU în jungla de la Karawa?
Ma pregateam sa-i raspund dar dintr-o data lanseta ma trage catre fluviu. Am pus frâna la mulineta si am început sa aduc pestele catre mal. Dihania uriasa care înghitise momeala îmi dadea mult de furca. Tragea catre larg si se avânta în toate directiile. Era o prada viguroasa si salbatica! L-am rugat pe Pool sa urce lânga mine ca sa ne unim fortele, caci "prizonierul" meu nu se dadea batut. Dupa vreo douazeci de minute de manevre, l-am obosit si, în sfârsit, l-am "adus" pe aliniamentul palplanselor din fata, acolo unde era practicata o bresa de vreo 50 centimetri. Cu dibacie, Pool a bagat minciogul sub burta pestelui, l-a saltat putin în sus si imediat l-a "trasnit" în cap cu o bara de otel. L-a rasturnat pe nisip la vreo câtiva metri de mal, m-a felicitat pentru "victorie" si cu un zâmbet siret si o voce mieroasa mi-a spus:
- Alex, congelatorul tau este cam mic si "dânsul" nu va încapea acolo; carnea lui gustoasa se poate altera si e mai mare pacatul! "Tribul meu" s-ar înfrupta cu bucurie din captura ta. (La acea vreme, Pool avea doua sotii, sapte copii si patru batrâni în întretinere.)
Zâmbind, l-am luat pe dupa umeri si i-am spus:
- Makasi, îl dam pe din doua, doar l-am prins împreuna!
Era un superb Kapitaine de circa 80 cm. lungime si aproximativ 12 kg.; seamana cu un biban urias, are oase mari, foarte putine si o carne deosebit de gustoasa, fara grasime. Din rucsac am scos un sac mare de plastic gros, am pus pestele înauntru si l-am fixat de portbagajul mobiletei; îndata Pool a pornit catre macelaria din oras.
Când am ajuns si eu acolo, "uriasul" era curatat de solzi si despicat. Mi-am luat jumatatea mea si m-am întors acasa. L-am transat si l-am introdus în congelator pentru a face o surpriza fetelor, când vor veni de la Kinshasa.
A doua zi, duminica, în jurul prânzului, m-am dus la Palatul Telefoanelor. În timp ce deschideam cutia postala sa vad daca am scrisori din tara, apare Pool calare pe mobileta. Pune o frâna zgomotoasa si-mi striga din strada:
- Alex, da-te mai catre mine, caci mi-a venit o idee nastrusnica! Ce-ar fi daca ne-am repezi câteva zile la Kisangani si apoi la pescarii Wagenia sa aducem câtiva pesti si mai mari decât cel pe care l-ai prins ieri? Suntem în vacanta si e pacat sa nu profitam si sa facem "un schimb de experienta" în Zairul de Sus. Sunt locuri foarte frumoase si este fieful traficantilor de fildes de elefant si hipopotami. Artistii locali sunt foarte talentati si operele lor se cumpara la un pret rezonabil. Vin acum de la agentia Aire Zaire unde am rezervat doua locuri pentru zborul de miercuri, la orele noua. Ce zici, te tenteaza ideea mea?

Am fost surprins si nehotarât la început, dar dorul de aventura, bucuria de a vedea locuri si oameni noi m-a cuprins dintr-o data. Am scos portofelul si i-am dat banii pentru cele doua bilete. Plateam eu caci prietenul meu avea "casa grea" si nu-si putea permite sa faca cheltuieli neprevazute din bugetul mic al numeroasei sale familii. Bucuros, mi-a strâns mâna si a demarat "în viteza" sa cumpere biletele.
Nu am gasit nici o scrisoare în cutia postala; m-am îndreptat catre malul fluviului spre uriasa cladire a Misiunii Catolice. Am mers la biblioteca lor garnisita cu mii de volume si publicatii frantuzesti si englezesti din lumea libera. Am luat colectia Paris Match pe ultimii 20 de ani sa ma pun la punct cu starea de fapt a lucrurilor din Africa si în special din Zair. Timp de trei zile am citit si am vazut fotografii extraordinare privind modul cum s-a desfasurat "revolutia congoleza". La noi în tara, o banda de comunisti fanatici cenzurau stirile si nu aveam acces la publicatii occidentale. Eram rupt de realitate si putinul pe care-l cunosteam era deformat de prostia politica a guvernantilor români din acea vreme.

Începând cu anii '50 si apoi din ce în ce mai frecvent, fostele colonii engleze, portugheze si teritoriile de "peste mari" franceze sau belgiene se gaseau dezorientate în fata dificultatilor constructiei nationale. Noile state au mostenit frontiere arbitrare, trasate de catre puterea coloniala, care au separat etnii si populatii ce aveau aceeasi cultura si civilizatie, vorbeau aceeasi limba. Ele au fost silite sa traiasca împreuna, dar ura tribala milenara mocnea desi nu se manifestase înca.
Dupa cel de-al doilea razboi mondial s-a dezvoltat în "Africa independenta" o opinie publica animata de catre sindicatele functionarilor si studentilor. Tinerele cadre autohtone, proaspat sosite din universitatile occidentale dar în special "bursierii" din lagarul comunist, erau fascinate de ideile marxist-leniniste si în special de propaganda chineza. Universitatile vest europene erau împânzite de agitatori si spioni sovietici care distribuiau gratuit tone de brosuri propagandistice. Aceastea proslaveau "viata fericita" a popoarelor din sfera comunista si incitau la ura si rascoala împotriva colonialistilor. Partidele comuniste vest europene au avut un rol major în infestarea opiniei publice si în special a studentilor cu idei de lupta împotriva "capitalismului muribund". Pentru a ajunge la putere, tinerii africani scoliti se alaturau armatelor rebele, ca sa anihileze ordinea mostenita de la "puterile coloniale" si sa înfaptuiasca "revolutia socialista". În mai putin de zece ani, statele africane, unele dupa altele, au rupt legaturile care le atasau de fostele metropole, dar nici unul nu a avut mijloacele materiale si umane pentru a gestiona afacerile interne si internationale.
Razboiul de independenta din Indochina împotriva Frantei, independenta Indiei si conferinta tarilor afro-asiatice de la Bandung din 1955 au avut o mare influenta la raspândirea ideii de "eliberare" printre africani. Independenta Egiptului si razboiul din Algeria au jucat un rol direct în lupta de "eliberare" a Africii negre prin spijinul în armament si partizani antrenati în tabere speciale aflate în tarile comuniste. Mai ales sprijinul în arme si luptatori acordat de regele Mahomed al V-lea al Marocului si de colonelul Nasser al Egiptului nationalistilor din Africa neagra au fost hotarâtoare pentru:
- lupta armata a miscarii MAU-MAU în Kenia,
- revolta soldatilor din Forta Publica din Congo belgian.

Cel mai reprezentativ exemplu este cazul lui Patrice Lumumba, care a format primul guvern în 1960 în Congoul independent. Punând mâna pe putere, având pe sergentul Mobutu ca secretar-dactilograf, a creat Miscarea Populara Revolutionara si apoi Miscarea Revolutionara a Tineretului Congolez. El a rupt relatiile cu fosta metropola, i-a izgonit pe belgieni si a cultivat ura tribala care a condus la masacrarea a mii de europeni si a zeci de mii de africani. La scurt timp, populatia de la orase a realizat ca promisiunile de "fericire si belsug" ale Primului Ministru sunt palavre ideologice si ca tara este ruinata de jafurile si de dezordinea provocate de acolitii sai. Au izbucnit manifestatii cerând demisia lui Patrice Lumumba. Nauc, speriat si intoxicat de bautura si de droguri, acesta a comis gresala capitala care i-a fost fatala: a cerut urgent sprijin armat din Uniunea Sovietica si apoi din China Populara. Acestea nu au reactionat imediat, deoarece Statele Unite si marile puteri vest europene erau implicate în "afacerae Katanga". Guvernantii din capitala, Leopoldville (Kinshasa), si din Katanga, de acord cu Mobutu, (criminal odios si tradator josnic) au complotat la uciderea lui Patrice Lumumba. Aceasta s-a petrecut în ziua de 22 ianuarie 1961 iar corpul sau a disparut fara urma.
Dupa moartea liderului lor, zeci de mii de tineri fanatici si-au luat numele de Simba (leu, in lingala), au dat foc satelor, au devastat plantatii, instalatii, au schingiuit si maltratat mii de europeni si reprezentanti ai clerului, au violat sute de maicute, surori medicale si profesoare. În nenumarate cazuri, sub influenta vrajitorilor si a drogurilor, s-au dedat la schingiuirea prizonierilor, carora le amputau organele pe care le mâncau sau le transformau în talismane ce si le atârnau de gât. Nicaieri în lume nu s-au produs atâtea atrocitati ca în perioada urmatoare mortii fostului sef de oficiu postal dintr-un satuc (Lumumba) care si-a tradat poporul si a devastat tara, intoxicat fiind de ideile comuniste.

Tarile din lagarul comunist si în special Cuba au raspuns favorabil cererii lui Lumumba, dorind sa profite de o uriasa piata de desfacere pentru arme. "Doctorul" Che Guevara, fanatic exportator al refvolutiei comuniste, a debarcat în Guineea cu 300 de soldati castristi si a încercat sa puna pe picioare organizarea unui stat marxist-leninist. El a esuat în scurt timp, Legiunea straina ajutându l sa si ia "talpasita" si sa "coboare" mai la sud, în Zair si apoi în Angola. În uriasa tara de pe malul Congoului nu a avut prea mult succes si atunci a trecut alaturi, în Angola, fosta colonie portugheza, devastând o într un lung razboi civil.
Începând cu anul 1961 si pâna în 1976, cinzeci de mii de soldati cubanezi antrenati si condusi de "consilieri si specialisti" KGB, din RDG si Cehoslovacia au întretinut un razboi fratricid, în Angola. Bilantul macabru al "exportului de ciuma rosie" este de peste 11 milioane de morti si circa 80 de mii de picioare amputate pentru "cucerirea independentei" si "eliberarea tarii de sub jugul colonialist portighez". Majoritatea victimelor au fost copiii, femeile si batrânii.

Miercuri dimineata, Pool a venit cu un taxi ca sa megem la aeroport. La orele 8:45 Boeingul a aterizat cu un zgomot asurzitor. Ne-am îmbarcat si dupa un sfert de ora puternica masina zburatoare s-a desprins de pamânt ridicându-se sub un unghi de 45 grade pana am atins altitudinea de 9000 m. A facut un viraj usor catre nord-est si ne-am avântat deasupra imensei paduri ecuatoriale. Vazuta de la înaltime, aceasta pare o imensa cultura de patrunjel. Stewardesele zaireze, zvelte si bine facute, cu coafuri traditionale foarte complicate si încarcate cu bijuterii din aur masiv, ne-au servit micul dejun dupa care ni s-a comunicat prin microfon:
- "Va rugam sa va atasati centurile de siguranta, începemn coborârea pentru aterizarea la Kisangani".
Am privit ceasul bratara care arata orele 11:00. Aeronava executa un viraj larg pe stânga si vedem sclipind în soare întinderea imensa de ape galbui ale majestuosului fluviu. Sub fuselaj se aude un zgomot metalic urmat de un soc scurt: era scos trenul de aterizare si vad cum eleroanele de pe aripa sunt ridicate pe rând. Avionul începe o coborâre lina de-a lungul malului nordic, zburând catre aval. Încep sa se zareasca esafodajele pescarilor Wagenia, amplasate la mica distanta de tarmurile insulei Maele. Pe partea stânga se vad o puzderie de insulite si un sat de pescari precum si panglica rosiatica a drumului catre Kicongo. Mai la nord, era satul arabizat, tabara militara si soseaua asfaltata care merge spre sud-est catre Bukavu, Ruwanda si Burundi. Zaresc apoi portul cu instalatiile sale moderne. Avionul se lasa mai mult pe dreapta, face o volta usoara spre nord si prin fata hubloului se desfasoara panorama unui oras-gradina. Continuam zborul la joasa altitudine, trecem pe deasupra podului metalic ce traverseaza apele zbuciumate ale cascadei Tshopo la marginea careia este amplasata gradina zoologica. Boeingul se lasa usor spre stânga, ne apropiem din nou de malul fluviului, zburam deasupra uriasului bazin de natatie, a spitalului si zarin aerogara si pista de aterizare. Avionul aterizeaza cu bine, frâneaza puternic la capatul pistei si apoi face demi-tur si "taxi" pâna în fata peronului aerogarii. O cladire mare, moderna, cu terasa-restaurant tixita de autohtoni si europeni ne-a revigorat si bucurosi, ne-am recuperat bagajele. Am luat un taxi si ne-am îndreptat catre centru, la hotelul Stanley unde am închiriat o camera la etajul al doilea, cu vedere catre fluviu si satul pescarilor Wagenia.
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela

Hosted by www.Geocities.ws

-----------------------------7d82c42b160694 Content-Disposition: form-data; name="userfile"; filename="" Content-Type: application/octet-stream