CANADA DIN ANII 1960
(Extrase traduse si adaptate din " L'arc-en-ciel de ma vie ")
Wladimir Paskievici
Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
CUPRINS:
- I -
- II -
- III -
- IV -
- V -
- VI -
Cele ce urmeaza constituie amintirile primului meu contact cu Canada. Nascut �n Rom�nia, �n 1930, am parasit tara �n decembrie 1947 pentru a emigra �n 1948 �n Argentina, �mpreuna cu mama si cu tatal meu vitreg. Acolo, am lucrat si studiat timp de sase ani de zile. In 1954, am plecat �n Franta unde mi-am luat un doctorat �n fizica nucleara la Universitatea din Strasburg si unde m-am casatorit. �n 1959, am profitat de un congres tinut la Montreal, unde fusesem invitat, pentru a vizita Canada si Statele Unite cu scopul de a-mi cauta un post universitar. Aceste amintiri fac parte dintr-o biografie intitulata " L'arc-en-ciel de ma vie " din care sunt extrase pasajele referitoare la primele mele impresii despre Canada, asa cum am cunoscut aceasta tara �n jurul anului 1960. Relatarea �ncepe cu reflexiile mele �n timpul zborului Paris-Montreal, �n iulie 1959.
I
Iulie 1959; zburam de la Paris spre Montreal invitat la un congres. Mergeam �nsa cu intentia de a ram�ne pe continentul nord american. �ncercam sa-mi reamintesc cele ce stiam despre Canada [de la parinti, recent stabiliti la Montreal si de la prieteni, int�lniti �n Franta, care cunosteau Quebecul].
Parintii �mi trimisesera scrisori entuziaste despre oameni, muncitori si discreti, despre natura, frumoasa si generoasa, si despre mentalitatea unei societati privind cu �ncredere catre viitor. Prietenii (sotii Boruzescu) prezentau o alta viziune. Daca situatia economica era buna, era datorita investitiilor masive americane. Este adevarat ca natura este frumoasa dar ea se limiteaza, �n Quebec, la valea fluviului Saint-Laurent. Daca oamenii erau seriosi, erau �n schimb putin cultivati iar canadienii francezi erau dominati de o putere politica corupta si de o putere religioasa obscurantista. �n ceea ce priveste mentalitatea oamenilor, Boruzestii o descriau astfel : canadienii englezi sunt foarte siguri de ei, aproape aroganti, pe c�nd canadienii francezi, care se simt amenintati �n permanenta, au dezvoltat o mentalitate de oameni lupt�nd pe baricade. Cum se va vedea mai jos, fiecare avea �n parte dreptate.
* * *
Voiajul se apropia de sf�rsit. De sus, din cer, puteam observa �ntinsul vast al pam�ntului canadian, �nt�i coasta fragmentata, apoi nenumaratele lacuri provocate de ultima perioada de glaciatie pe scutul canadian plesuv si salbatec, urmat de o vegetatie �ntinsa dar putin viguroasa. Apropiindu-ne de civilizatie - adica de valea fluviului St-Laurent - se vedeau ferme imense dar cu putina activitate. Cu exceptia c�torva aglomeratii, pe ici pe colo, restul parea mai degraba desert.
�n fine Montreal, un oras foarte �ntins. La aeroportul Dorval, ma asteptau parintii - Lygia (Ly) si Alexandru (Dadu) Opran. Nu pareau schimbati. Dupa o perioda de patru ani de despartire erau fericiti sa ma revada. Dadu cumparase un Pontiac mare �n care ne sinteam confortabil st�nd instalati toti trei �n fata. �n drum spre centru, pe C�te-de-Liesse, prima mea impresie a fost imensa cantitate de concesionari de automobile si de statii de benzina arbor�nd, toate, nenumarate fanioane triunghiulare colorate ce fluturau �n v�nt.
Ly si Dadu locuiau �n centru orasului, pe strada Summerhill, un loc linistit foarte aproape de un parc si de eleganta strada Sherbrooke. Dupa un lung somn recuperator, mi-au aratat orasul. �nt�i, cartierele elegante, englezescul Westmount, bine ancorat pe sudul colinei Mont-Royal, cu vedere asupra splendidului St-Laurent; apoi, �n fata Universitatii Montreal cu turnul sau central surprinzator, cartierul francez Outremont cochet dar mai modest. Un salt la Lacul Castorilor amenajat �ntr-un vechi crater de vulcan. Dupa aceea, strazile comerciale Sainte-Catherine si Saint-Laurent care mi s-au parut a fi, �n special a doua, etalaje de vulgaritate, din cauza enormelor firme de prost gust si a vitrinelor supra�ncarcate. Am terminat acest prim contact cu un popas �ntr-un " supermarch� ". Aaceasta inventie nord-americana, foarte impresionanta, era totalmemte necunoscuta �n Europa �n acea epoca.
Impresia pe care am resimtit-o a fost cea de a ma gasi in fata unei opulente de necrezut, �n fata unei cantitati nemasurate de marfuri, �n fata unei publicitati agresive pentru a atrage clientii si, repet, un etalaj de prost gust. Nu pot spune ca obiecte de arta sau articole fine si elegante nu existau, dar acestea erau asfixiate de rest. Am cunoscut deasemeni, mai t�rziu, cartierele sarace din estul orasului unde totusi fiecare familie poseda un " char " si un post de televiziune.
Canadienii francofoni - poporul - vorbeau o limba cu un accent curios si vocabularul lor, destul de limitat, continea un bun numar de cuvinte din franceza veche, ca de exemplu " breuvage " pentru bautura, si multe cuvinte provenind din engleza, limba dominanta. Pentru ureche, cel mai penibil era accentul, sunetele " s " stridente (mi-a trebuit mult timp sa realizez ca sunetele " te, te " pe care le auzeam peste tot nu erau dec�t contractarile suerate ale lui " tu sais "), sunetele " �h " profunde �ntrebuintate pentru simple " a "-uri si, �n general, proasta articulatie a cuvintelor.
Profesorul Pierre Demers, de la Universitatea Montreal care ma invitase sa particip la un congres de fizica moderna organizat de el, vorbea o franceza impecabila ca si alti colegi ai lui din departamentul de fizic�. La televiziune, radiojurnalul era prezentat �ntr-o franceza internationala dar teleromanele si alte emisiuni populare erau �ntr-un " patois " numit " joual ", [de un personaj celebru, " Le fr�re Untel "] deformatie tipica a cuv�ntului " cheval ".
Dar toate acestea erau lucruri secundare. Esentialul era atmosfera de pace si de destindere ce domina, sentimentul de buna stare si privirea optimista spre viitor, care nu se observau �n Europa din acea epoca. Primul meu contact cu America se anunta deci bine.
* * *
Dupa congres, am vizitat Statele Unite - New York, Washigton, Pensylvania - si, dupa o lunga reflexie �ntre diferitele posturi ce mi se ofereau, am decis sa ram�n la Montreal, timp de un an, ca bursier post-doctoral si sa lucrez cu profesorul Demers. Doar atunci i-am spus sotiei mele, Suzanne, sa vina�
* * *
Ne-am instalat provizoriu pe Willowdale, o mica strada linistita, paralela cu artera Maplewood - rebotezata �douard-Monpetit - pe flancul colinei unde se gasea Universitatea Montreal. Pentru a ajunge la universitate, trebuia suita o poteca ce traversa o padurice unde haladuiau animale salbatice ca iepuri, fazani, vulpi, marmote etc.
�n cursul anului, profesorul Bernier, directorul departamentului de inginerie fizica de la Scoala Politehnica mi-a propus sa predau un curs de Fizica atomica - visul meu de totdeauna! - apoi un post de profesor pe care l-am acceptat. Din rezident temporar, am decis sa devin imigrant si astfel, dupa ce a trebuit sa ies din Canada - mi-am petrecut vacanta la Lake George, �n sudul frontierei cu Statele Unite - m-am �ntors cu pretioasa viza.
* * *
Cum Montrealul devenise noul meu loc de existenta, am fost martor al istoriei si a dezvoltarii acestui oras. Mult timp, cel mai important oras din Canada, Montrealul avea, la �nceputul secolului, o talie modesta si se situa �ntre fluviu si flancul sud al colinei Mont-Royal. �ntre cele doua razboaie, s-a �ntins catre est si vest, regrup�nd pe de o parte locuitorii de limba engleza �n cartierul Westmount, asa cum am mai spus, si, pe de alta parte, �n restul orasului, locuitorii de limba franceza. Cartierul englez era compus din vile bogate, cartierele franceze mai degraba din imobile cu apartamente si duplexuri semi-separate.
Dupa sf�rsitul celui de-al doilea razboi si gratie boom-ului economic ce a urmat, Montrealul a devenit o adevarata metropola. Canadienii francezi s-au �mbog�tit si au �nceput s� ocupe vaste teritorii �n nordul Mont-Royalului, �ncep�nd cu cartierul Outremont. Canadienii englezi, la r�ndul lor, au luat pozitie �n aceasta zona, cre�nd Town of Mount-Royal. Universitatea Montreal a fost construita spre sf�rsitul anilor '40, pe flancul nord-est al Mont-Royalului, �ntr-o zona necultivata situata l�nga " satul " Gatineau.
Numai cu c�tiva ani de zile �nainte de venirea noastra �n Canada, principala artera care " traversa " colina Mont-Royal �n directia nord-sud fusese largita (asa cum este astazi) pentru a face fata unei circulatii automobile intense, ca si de altfel bulevardul Dorchester, acum numit Ren�-L�vesque. Pe calea Camilien Houde, care traverseaza si ea " muntele " �n sensul est-vest, mirosea �nca asfaltul recent varsat.
�n 1960, edificiul cel mai �nalt din Montreal era Sun Life Building si hotelul cel mai modern era actualul Reine-Elisabeth. Place Ville Marie nu exista �nca, si nici metroul, magazinele subterane, insula Notre-Dame. A trebuit sa vina la putere primarul Jean Drapeau, om de mare viziune, pentru ca Montrealul sa devina un oras modern si apreciat �n lumea �ntreaga. Drapeau �nt�i a curatat orasul de pegra newyorkeza ale carei tentacule, bine organizate, se-ntindeau dincolo de frontiere si �mpiedica intrarea capitalulilor straine pentru finantarea proiectelor imobiliare. Tinerea Expozitiei Universale la Montreal, �n 1967, a galvanizat energiile orasului si a �ntreprinderilor independente. Timp de cinci ani de zile, Montreal a fost un gigantic santier - blocuri de apartamente, edificii pentru birouri, noi hoteluri, metroul, insule artificiale pe fluviu, magazine de lux, etc., etc.
Marile artere de circulatie rapida - bulevardul Metropolitan, calea rapida D�carie, autostrada Ville-Marie -, apoi constructia podului Champlain si largirea podului Mercier [la care tatal meu vitreg, Dadu, a lucrat ca inginer de santier] au contribuit la decongestionarea traficului auto �n continua expansiune.
Sub ochii nostri, Montrealul devenea un oras modern, frumos si agreabil. Era timpul! Fara un trecut istoric altul dec�t cel de a fi un centru de comert, generat de pozitia privilegiata a portului, Montrealul stagna, �n afara marilor centre internationale. Pentru un european, care a cunoscut marile capitale occidentale, Montrealul nu era dec�t un oras de provincie al carui singur atu era pozitia sa geografica. Afluxul imigrantilor, exploatarea bogatiilor naturale - paduri si minereuri - precum si investitiile masive ale capitalurilor americane au dat un puternic impuls vietii economice a provinciei si a orasului. Dar toate acestea nu erau suficiente.
�n momentul venirii noastre, Maurice Duplessis domina destinul Quebecului. Nationalist convins si ultra-conservator, acest prim ministru controla puterea politica a provinciei. Sprijinit de micii agricultori si de autoritatile religioase atotputernice, Duplessis detinea puterea suprema si stia sa elimine toate opozitiile. Industria, comertul si finantele erau �n m�inile canadienilor englezi carora le placea sa vada pe canadienii francezi, majoritari �n Quebec dar minoritari �n Canada, supusi si docili. Poporul era muncitor, resemnat, " bon-enfant ", putin �nclinat catre sindicalism sau miscari contestatare.
Duplessis pastra puterea datorita coruptiei pe care o �ncuraja �n jurul lui si gratie manierei frauduloase pe care o �ntrebuintau acolitii lui pentru a c�stiga alegerile: �nscrieri ilegale de votanti inexistenti, intimidari etc. Chiar daca regimul canadian era considerat ca fiind democratic, mi se povesteau lucruri de necrezut asupra felului �n care erau organizate alegerile. Ceea ce ma mira cel mai mult era faptul ca nimeni nu protesta �n mod public� Este adevarat �nsa ca Duplessis controla presa de mare tiraj. Din acea epoca, pe care n-am cunoscut-o bine pentru ca Duplessis a murit putin timp dupa venirea noastra, voi povesti numai anecdota urmatoare. Partidul politic condus de Duplessis, Uniunea nationala, �ntrebuinta culoarea albastra �n afisele sale electorale. Partidul de opozitie, liberal, culoarea rosie. �n duminica precedenta alegerilor provinciale, toti preotii reaminteau credinciosilor ca " cerul este albastru si iadul este rosu " !
* * *
�n 1960, guvernul fedral era condus de un avocat sclipitor numit John Dieffenbaker. Diefenbaker era seful partidului conservator-progresist (sic) si c�stigase alegerile precedente cu o mare majoritate. Partidul de opozitie, Partidul liberal, dirijat de Lester Pearson, �ncerca sa-si refaca o virginitate politica pierduta cu ocazia unui scandal politico-economic care i-a costat alegerile. Personalitati puternice, Diefenbaker si Duplessis se confruntau des, pe un fond de rivalitate federal-provinciala si de antagonism franco-englez.
Pentru a �ntelege natura sistemului politic canadian, voi rezuma istoria tarii. Descoperirea Americii a condus la numeroase expeditii exploratoare urmate de o colonizare mai mult sau mai putin intensa. Daca englezii s-au concentrat asupra coastei orientale a Americii de Nord, �n jurul orasului de azi Boston, pentru a crea colonia " New England ", francezii au cautat sa strapunga continentul parcurg�nd fluviul Saint-Laurent p�na la marile lacuri interioare, pentru a cobor� apoi catre sud de-a lungul fluviului Mississipi. Colonia " La Nouvelle France " ocupa astfel un vast teritoriu a carei bogatii si pozitii strategice scapasera atentiei regelui Louis XV dar nu englezilor care au profitat de Razboiul de sapte ani pentru a cuceri colonia franceza. �n urma revolutiei americane care a urmat putin timp dupa tratatul de pace din Paris (1763), un numar bun de " fideli " englezi s-au refugiat �n Canada, �n special �n Ontario si �n provincile maritime, �ntarind astfel dominatia engleza. La aceasta, s-a adaugat o puternica imigratie britanica provocata de dislocatia sociala datorata revolutiei industriale.
Dupa un secol de tensiuni si de schimbari politice din care cea mai importanta a fost crearea a doua colonii - " Canada de sus ", engleza, ce cuprindea Ontario si " Canada de jos " ce conserva caracterul sau francez �n materie de limba, religie si legi civile -, Canada a devenit o confederatie (1867) compusa �n pricipal din patru colonii, cele doua de mai sus plus Noua Scotie si Noul Brunswick, cu statutul de dominion p�na dupa al doilea razboi mondial.
Curios, Canada nu era o tara complet independenta �n momentul venirii noastre. Regina Angliei era �nca suverana Canadei (si continua s� fie) - portretul ei era omniprezent pe biletele de banca si pe timbre - iar constitutia canadiana se " afla " �nca la Westminster, �n Anglia. Canada n-avea �nca un drapel distinctif sau un imn national. Cum �nsa puterile reginei nu erau dec�t simbolice, cum nimeni nu se interesa de constitutie si cum se putea trai foarte bine fara drapel sau imn, canadienii nu se simteau deloc st�njeniti. Canadienii englezi proclamau atasamentul lor fata de Anglia, �n timp ce canadienii francezi o faceau fata de traditie, biserica catolica, familie si pam�nt. Ceea ce �i unea, era un ansamblu de valori centrate asupra libertatii, drepturilor individuale, pacii sociale, spiritului de initiativa, progresului si justitiei.
Aveam multe de �nvatat asupra tarii mele de adoptie dar nu era usor. Trecutul nu interesa pe nimeni. Putine fapte razboinice, lipsa de eroi nationali, rare statui� Desigur ca as fi putut consulta cartile de istorie dar, curios, aveam impresia ca mi-as fi pierdut timpul. Erau asa de putine referinte la trecut �n ziare si lumea vorbea at�t de putin de acest subiect �nc�t am realizat ca acest trecut avea realmente putina importanta �n viata canadienilor, chiar pentru cei mai cultivati. Ceea ce �i marcasera �nsa �n mod deosebit a fost marea depresiune economica din anii '30 care a provocat ravagii �n toata societatea canadiana si care a facut ca oamenii �n v�rsta sa fie extrem de prudenti cu banii lor. Chiar si fata de " boom "-ul economic de dupa razboi care le permitea totusi sa-si amelioreze mult conditiile de viata.
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
II
Ly si Dadu �mi semnalasera faptul ca nivelul de viata al Canadienilor era mult mai ridicat ca �n Argentina [unde locuiseram �mpreuna timp de sase ani de zile, �n perioada 1948-1954] si ca sistemul economico-politic era foarte solid. Ca dovada de aceasta soliditate, dolarul canadian valora mai mult dec�t dolarul american, cu 5-8%. Inflatia era redusa si conflictele sociale practic inexistente. O lume �ntreaga �nfometata �n urma razboiului cumpara gr�u, lemn, h�rtie si produse minerale canadiene. Nu stiam atunci ca aceasta prosperitate relativa era stimulata de investitiile americane care controlau astfel practic toata economia canadiana. Daca colegii mei o stiau, lucrul acesta nu �i deranja. Din moment ce era de lucru si cum erau multi bani �n circulatie, restul n-avea mare importanta.
Ne gaseam �n plina societate capitalista. Semnele exterioare erau foarte marea concurenta �ntre magazinele care ofereau aceleasi produse, situate practic fata �n fata - ca de pilda diversele posturi de benzina de marci diferite care ocupau uneori cele patru colturi ale aceeasi intersectii -, numeroasele sucursale ale diverselor banci deservind aceeasi clientela si multitudinea companiilor de asigurari care solicitau aceiasi clienti pentru aceleasi servicii.
Produsele si serviciile se gaseau din belsug. Pentru a vinde aceste produse sau servicii, o armata de v�nzatori, de reprezentanti si de asiguratori va luau de tinta. Desigur, acestia nu aratau agresivitatea mediteraniana sau cea balcanica ci �ntrebuintau tenacitatea metodelor americane de marketing. Publicitatea era omniprezenta, la televiziune, la radio, �n ziare si pe strada. Acest fapt nu parea sa indispuna lumea� Un coleg �mi spunea de altfel ca, astfel, se poate tine la curent cu noile produse! �n fiecare zi primeam pliante publicitare precum si scrisori " personalizate " care ma sfatuiau cum sa profit de oferte cu totul exceptionale ce nu pot fi refuzate, pentru ca sa nu am aerul unui �napoiat� Compania Reader's Digest era cea mai agresiva �n acest domeniu. Cum era usor de obtinut un " credit " (�mprumut) lumea se lasa tentata si urma moda.
Astazi, �ntrebuintarea cartilor de credit este universala si nimeni nu se mira vaz�nd oameni care regleaza toate cumparaturile printr-o carte de credit. �n 1960, pentru un nou venit pe acest continent, cartea de credit �nsemna, instantaneu, un alt mod de viata. Aceste carti dadeau impresia de putere, de bogatie si de consideratie� Dintr-o data, toti deveneau egali. Intri �ntr-un magazin ca sa-ti faci o idee asupra noilor produse. Un client discuta cu un v�nzator caracteristicile unui nou aparat de televiziune. V�nzatorul asigura clientul ca aparatul reprezinta o excelenta ocazie tin�nd seama de factorul calitate/pret. Clientul decide sa-l cumpere si scoate cartea de credit pentru a-l pla ti. De ce nu, daca este o buna ocazie? Cartea de credit �ti permite s-o faci� Mai departe o alta ocazie. Apoi alta. Cum platesti aceste " ocazii "? " Pas de probl�me! " :o parte la sf�rsitul lunii, apoi o parte la sf�rsitul celeilalte luni, etc. Cum este vorba de o ocazie, de ce sa nu profiti? De ce sa lasi pe m�ine o placere pe care o poti avea astazi?
Lumea cumpara case cu ipoteci ce acopereau 90% din valoarea lor si pentru care aveau 30 de ani ca sa le plateasca . Cumpararea unui automobil era tot at�t de simplu, �mprumuturile put�nd dura p�na la cinci ani. Pentru a obtine un credit, era suficient sa ai un serviciu. Valoarea creditului depindea desigur de salariul c�stigat dar si mai mult de capacitatea de a achita lunar �mprumutul.
Obisnuit cu metodele europene [din epoca], nu cumparam dec�t atunci c�nd aveam suficienti bani pentru a o putea face. Extrem de rar am facut un �mprumut la banca . Prima data c�nd a trebuit s-o fac, seful bancii n-a avut o atitudine prea cooperativa.
- Dar bine Domnule, i-am spus, sunt clientul Dvs de cinci ani de zile si am un bun post la universitate. Mi-am platit �ntotdeauna chiria, facturile la timp si n-am nici o datorie!
- Tocmai, �mi raspunde individul, n-avem nici un mijloc sa stim daca va platiti datoriile sau nu!
Economia mergea �n plin regim si banii circulau cu mare viteza. Nivelul de �ndatorare a persoanelor nu preocupa pe nimeni, statul �mprumuta si el masiv pentru a finanta proiectele sale de investitii ca si pentru operatiile curente. La �ntrebarea mea : " C�t timp poate dura aceasta situatie? ", interlocutorii mei ma priveau cu mirare si cu compatimire : " Asa este aici situatia, asa a fost �ntotdeauna! ".
Asa este si asa continua sa functioneze [�n 1990], dar datoria colectiva a devenit insuportabila si masina economica incontrolabila. Dar aceasta este alta poveste. Deceniul 1960-1970 a fost una din cele mai importante perioade de expansiune din Canada si toti voiau sa profite de ea.
Sa nu uit : un factor important al dezvoltarii economice de dupa razboi a fost explozia demografica produsa de cresterea numarului de casatorii si de nasteri; deasemeni, valul important de imigratie. Primul factor, numit Baby boom era important �n special �n Quebec unde Biserica catolica �ncuraja de secole nasterile si se opunea cu vehementa la divorturi ca si la avorturi.
* * *
Nici un nou imigrant nu putea sa nu observe si sa nu simta influenta Bisericii �n Quebec. Pe strada, puteai vedea multe persoane �mbracate �n negru sau �n alb. �n negru, erau preotii si numerosii " frati " ai diverselor ordine religioase; �n alb, surorile religioase. Totalitatea colegiilor clasice - o retea de institutii de �nvatam�nt post-secundar, tipic quebecheza, situat �ntre liceu si universitate -, era condusa de preoti. Majoritatea spitalelor de asemeni. Infirmierele erau, practic toate, surori. Duminica, bisercile se umpleau de lume. �n fiecare seara, un post de rado, CKAC, avea un program de rugaciuni [la ora 18h55]. Deseori, autoritatle ecleziastice se pronuntau asupra subiectelor zilei, nu numai din catedra ci si �n ziare sau la radio si televiziune. �n acea epoca, Statul nu se ocupa de saraci, sau de nenorocitii din societate. [Asigurarea sociala a fost introdusa mai t�rziu]. Atunci, numeroase asociatii benevole umpleau acest vid, sub patronajul preotilor din parohii.
Cele mai multe familii quebecheze aveau multi copii. �n general, primul baiat era destinat, �n mod traditional, sa devina preot si prima fata, sora. Al doilea baiat era �mpins sa devina avocat, si numai al treilea era �ncurajat sa devina medic sau inginer. Apoi, urmau viitorii comecianti, functionari sau tehnicieni; cei mai putin dotati ram�neau sa asigure lucrarile agicole. Caricaturez un pic, dar nu prea mult�
Colegiul clasic era locul unde se complecta cultura generala, unde se ad�nceau cunostiintele de franceza, se preda filozofia [tomista], o limba straina (engleza), etc. Profesorii inculcau elevilor disciplina, g�ndirea critica si arta de a se exprima. Elita societatii se forma �n aceste colegii. Toti conducatorii Quebecului care aveau atunci mai mult de 50 de ani trecusera prin colegiile clasice.
Rectorul Universita tii Montreal era un religios. Monsenior Ir�n�e Lussier era un personaj care inspira respectul mai mult prin functia pe care o avea dec�t prin comportamentul sau amical. Cum avea obiceiul sa �nt�lneasca �n fiecare an noii profesori ai Universitatii [Scoala Politehnica era afiliata Universitatii], am fost invitat la un pr�nz organizat �n consecinta. La aceasta ocazie, Monseniorul se adresa fiecarui invitat, pun�ndu-i �ntrebari referitoare la origine, pregatirea profesionala si functia pe care o ocupa. Ajuns la mine, m-a �ntrebat atunci c�nd i-am spus ca ma nascusem �n Rom�nia:
- Sunteti de ce religie?
- Crestin-ortodox.
- Vad� Stiti ca nu sunt mari diferente �ntre religia ortodoxa si cea catolica.
- Stiu, a trebuit sa trec examene de doctrina catolica pentru echivalarea studiilor secundare �n Argentina.
- Ceea ce probabil nu stiti, este faptul ca p�na recent Universitatea nu angaja profesori necatolici.
- ??
Ajunsesem deci la momentul oportun. Ceea ce nu stiam �nca - si cred ca nici Monseniorul Lussier nu o stia -, era faptul ca miscarea de laicizare a societatii quebecheze luase deja av�nt si ca aceasta miscare urma sa scoata societatea civila de sub influenta religioasa existenta, �n mai putin de 10 ani de zile.
* * *
Putin initiat �n realitatile quebecheze, simteam totusi ca monolitismul politic si cultural quebechez �ncepea sa se fisureze cu moartea primului ministru Duplessis, �n 1959. Noul Prim ministru, Paul Sauv�, a lansat c�teva reforme care, pentru epoca, pareau revolutionare si care lasau sa se prevada deblocarea societatii. Din pacate pentru el, a decedat brusc, c�teva luni numai dupa luarea puterii. Urmasul lui, un alt membru al Uniunii nationale, un oarecare Antonio Barette, om fara nici o anvergura, a fost obligat sa declanseze alegerile generale (provinciale). Partidul din opozitie, bine organizat si care regrupa oameni de valoare �n jurul sefului lor, Jean Lesage, a obtinut �n iunie 1960 o stralucita victorie. Societatea avea nevoie de o schimbare. Era �nceputul asa zisei " Revolutie linistita ".
Guvernul Lesage a creat Quebecul modern. Liberalii au �nteles ca cele doua cai ale dezvoltarii Quebecului treceau prin �nsanatosirea vietii politice si prin prioritatea acordata educatiei. Patronajul politic n-a disparut de pe o zi pe alta - reziduurile se vad si astazi -, dar, meritul a �nlocuit progresiv relatiile.
Principalii ministri ai lui Lesage - Paul G�rain-Lajoie la Educatie, Eric Kierans la Finante si un anumit Ren� L�vesque la Resursele naturale - erau oameni integri, de reputatie solida, profund patrioti, imaginativi si lucratori neobositi. Cu Jean Lesage, un adevarat vulpoi politic, au constituit ceea ce s-a numit " l'�quipe du tonnerre " din anii '60.
�n 1960, nu exista �nca ministerul de Educatie ci doar un mic departament de Instructie publica. Lesage a �nsarcinat un religios, Monseniorul Parent, rectorul Universitatii Laval din orasul Quebec, sa conduca o comisie de ancheta asupra �nvatam�ntului, la toate nivelele. Anuntul acestei anchete a declansat un curent de optimism fara pereche �n mediul universitar. O petitie circula �n grupul nostru. Ea cerea �nvatam�ntul gratuit, creatia unui adevarat minister al Educatiei si un buget adecvat pentru universitati. Am semnat si eu aceasta petitie. Este amuzant de notat ca un t�nar profesor din departamentul de inginerie electrica, Roger Langlois, care a devenit mai t�rziu directorul Scolii Politehnice, mi-a reprosat, �n mod delicat, faptul ca am semnat aceasta petitie. Mi-a spus : " Dumneata esti nou venit �n Quebec, nu cunosti deci realitatile de aici. Nu �nseamna ca daca mai multi profesori vor sa schimbe societatea, aceasta este bolnava ". I-am replicat zic�nd ca masurile cerute nu erau �ntru nimic revolutionare si ca ele existau deja �n Franta, Italia, Argentina si chiar �n Rom�nia� Aceasta ultima remarca l-a amuzat, a dat din cap si n-a mai spus nimic.
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
III
Soarta a facut din mine un spectator privilegiat al unui deceniu exceptional din istoria Quebecului. Pe de o parte, o prosperitate extraordinara care umplea oamenii de optimism si permitea guvernului sa finanteze numeroase noi proiecte, pe de alta parte, prabusirea tuturor dominatiilor autoritare independent de natura acestora.
C�nd am sosit �n Canada, trei feluri de autoritate existau �n societatea quebecheza : autoritatea politica , autoritatea religioasa - de care am vorbit - si cea paterna. Oamenii erau supusi la aceasta tripla dominatie. Nimeni nu �ndraznea sa afirme o opinie diferita de cea din discursurile oficiale, religioase sau familiale. Nimeni nu �ndraznea sa �ntreprinda actiuni contrare celor preconizate de puterea publica, de Biserica sau de parinti. Se gaseau, bine �nteles, c�tiva intelectuali revoltati dintre care cel mai cunoscut a fost Pierre Trudeau, viitorul Prim ministru al Canadei sau sindicalisti ca Jean Marchand, viitor ministru �n cabinetul Trudeau, care se impuneau gratie curajul aratat �n lupta lor pentru respectul libertatilor individuale si colective dar, �n general, acesti revoltati erau putini numerosi si putin cunoscuti. De fapt, �ntreaga societate quebecheza dadea impresia de a fi �napoiata.
�n zece ani, totul s-a schimbat. �nt�i puterea politica a basculat. Autoritatea individuala a fost �nlocuita de o directiune colegiala a unei echipe progresiste, decisa sa aduca schimbarile necesare. Apoi, puterea religioasa s-a retras, pur si simplu. �n mod surprizator, Biserica n-a opus nici o rezistenta la suflul de laicizare care traversa societatea quebecheza. Colegiile clasice si spitalele au fost nationalizate fara nici un conflict vizibil. Chiar si predicile din biserici au devenit mai putin virulente, �n fata unui numar de credinciosi din ce �n ce mai redus. Absentii nu mai erau amenintati de focurile infernului� Un curent de liberalizare scutura Biserica �n �ntregime, asa cum s-a vazut dupa aceea cu ocazia conclavului Vatican II. Responsabilul retragerii discrete a Bisericii quebecoaze si a reorientarii sale spre valori spirituale eterne a fost Monseniorul Paul-�mile L�ger, cardinalul Montrealului. Inteligent, viu si sensibil, ardea de un foc intern intens.
Bun pastor �nainte de toate, el aduna credinciosii �n timpurile de furtuna pe care a stiut sa le prevada. Pentru un oarecare timp, gratie libertatii de expresie regasite, toate bazele societatii urmau sa fie revazute. �n loc de a duce o lupta de arier-garda care n-ar fi produs dec�t conflicte intense si care ar fi rupt coeziunea familiala si siciala, cardinalul L�ger a preferat sa colaboreze cu noile autoritati politice pentru a asigura succesul lor, pentru a pastra bunurile cele mai importante ale Bisericii si pentru a merita respectul populatiei.
�n ceeace priveste autoritatea paterna, ea s-a spulberat gratie conjugarii a mai multor factori. Pe de o parte, slabirea autoritatii politice si religioase nu putea dec�t sa aibe un efect de antrenare : daca puteai sa pui la �ndoiala opinia sefului guvernului sau cea a sefului Bisericii, dece sa n-ai voie sa ai o opinie diferita fata de tatal tau sau de familia ta? Pe de alta parte, grupul babyboomers, acum numeros, devenea din ce �n ce mai greu de disciplinat. �n fine, situatia economica �nfloritoare permitea tinerilor sa paraseasca domiciliul familial - �n caz de conflict major cu parintii - mai devreme ca �nainte, acestia pierz�nd arma economica " Daca nu ma asculti, �ti tai banii! " pe care o detineau �nainte.
Moravurile se schimbau si ele. Sexualitatea deschisa, �ndelung reprimata de Biserica, a revenit la suprafata gratie si generalizarii pilulei anticonceptionale. Daca se adauga la aceasta lista si succesul miscarii feministe importat din Statele-Unite, se poate afirma ca �n perioada 1960-1970, societatea quebecheza a trait �n acelas timp trei revolutii : una politica, una religioasa si una sexuala.
Era mult dintr-o data. Si totusi, �n pofida a c�torva excese, �n special �n domeniul pornografic, societatea a facut fata situatiei. Eliberata de tabuurile traditionale si �ncurajata de cele obtinute fara prea multe lupte, aceasta s-a lansat la asaltul noilor spatii de libertate si de putere devenite accesibile. Cultura a �nflorit repede. Au aparut noi ziare, productiile literare, teatrale si artistice s au �nmultit ca ciupercile, filmele si emisiunile de anvergura atrageau din ce �n ce mai multi spectatori, etc. Existau multe b�lb�ieli, erori de judecata sau neseriozitati (niaiseries) dar cultura quebecheza palpita puternic. Din adolescenta, ea devenea repede adulta.
�n toate domenile descrise aici, singurele bariere �nt�lnite erau cele pe care quebechezii si le �mpuneau ei �nsisi, limite ale imaginatiei lor sau a capacitatii de gestionare a noii societati �n devenire.
* * *
Prinsa �n elanul ei, societatea canadiana franceza voia mai mult : mai multa putere economica si mai multa putere politica. �n primul caz, ea se lovea contra puterii detinute de canadienii englezi, �n al doilea, contra puterii politice federale.
Canadienii francezi aveau doua feluri de revendicatii : la nivelul national, canadian, un tratament identic al celui acordat majoritatii anglofone; la nivelul provincial, quebechez, mai multa autonomie politica .
Populatia franceza voia sa poata trai �n franceza, fara sa fie obligata sa �nteleaga sau sa vorbeasca �n engleza. Realitatea demografica, �n Canada, avantaja puternic pe anglofoni. �n Quebec, majoritatea francofonilor se descurca relativ bine �n engleza pe c�nd anglofonii, chiar �n Quebec, unde erau �n minoritate, nu vorbeau franceza si nici nu �ncercau s-o faca. Atunci c�nd Primul ministru Diefenbaker pronunta c�teva cuvinte de circumstanta �n franceza , asistenta pufnea de r�s� Daca �ntr-o reuniune se afla prezent un anglofon, toti se simteau obligati sa vorbeasca �n engleza. Imigrantii trimiteau, aproape toti, copiii lor la scoli de limba engleza.
Minimumul pe care canadienii francezi �l cereau autoritatilor federale era ca acestea sa li se adreseze �n franceza. Putin timp �nainte de sosirea noastra, obtinusera ca cecurile sa fie tiparite �n franceza si �n engleza. Acum voiau ca publicitatea sa fie si ea �n cele doua limbi. Erau �nsa �n permanenta confruntati cu argumentul de eficacitate si de cost. Conducatorii anglofoni pretindeau ca bilingvismul costa prea mult si ca ar fi inutil dat fiind ca� toata lumea vorbeste deja engleza! Ei nu �ntelegeau - unii din ei nu �nteleg nici astazi - ca costul bilingvismului face parte din costul coeziunei sociale si ca respectul unei minorita trece �naintea vointei unei majoritati.
Autonomia politica poarta �n Quebec mai multe denumiri : " Stap�ni la noi (acasa)! " (Ma�tres chez nous!) pentru Lesage, " Egalitate sau independenta " pentru urmasul lui, Daniel Johnson, viitorul sef al Uniunii nationale, " Suveranitate culturala " pentru Robert Bourassa, viitorul sef liberal, " Suveranitate-asociatie " pentru Ren� L�vesque, viitorul sef al partidului pechist, " Separatism " si chiar " Independenta " pentru cei mai extremisti.
�n definitiv, ce se voia exact? Mai multa putere �n domeniile de jurisdictie federala, ca de exemplu �n relatiile internationale cu tari francofone, mai multe puteri �n domeniile de jurisdictie comuna ca de exemplu �n protectie sociala, sanatate, comunicatii, etc., si anumite puteri �n domeniile neacoperite de constitutie dar ocupate de guvernul federal. Acestea din urma erau cerute fie din motive de principiu ca finantarea cercetarilor stiintifice, domeniu apropiat de educatie care era de competenta provinciala; fie pentru a obtine " p�rghii " financiare pentru o dezvoltare economica mai apropriata ca de exemplu, constructia de aeroporturi, dezvoltarea industriei cinematografice si, mai t�rziu, prezervarea mediului ambiant.
�n acele vremuri, ideea independentei avea putini adepti, ea nu era sustinuta dec�t de c�tiva profesori universitari si de un bun numar de artisti. Marea majoritate a masei, �n ciuda frustratiilor acumulate �n contactul lor cu canadienii englezi, se multumeau cu c�stiguri progresive "step by step", obtinute dupa batalii c�teodata dure dar care, �n mod global, dovedeau ca posibilitatea de a schimba lucrurile din interiorul " sistemului " exista.
Quebechezii (de origina franceza) sunt un popor prudent. Ei stiu ca nu pot sa atace frontal pe canadienii englezi care detin puterea politica, demografica si financiara a tarii. Ei au �nvatat sa manevreze cu abilitate posibilitatile oferite de constitutie prin jocul aliantelor cu celelalte provincii si sa profite de pragmatismul anglo-saxon sensibil la argumentele de eficacitate si de echitate.
Multa vreme am fost surprins de atitudinea lor �n materie de vot. Deseori, fara coerenta aparenta �ntre votul la alegerile federale si la cele provinciale : daca se vota " albastru " �n Quebec, se vota " rosu " la Ottawa; daca partidul federal la putere era mai degraba centralizator, se vota, �n Quebec, pentru un partid mai autonomist si vice versa. Era ca si c�nd lumea nu voia sa-si puna toate ouale �n acelas cos�[Impresiile din 1990 n-au fost actualizate pentru a tine seama de noile realitati din 2005, dar liniile mari nu s-au schimbat].
Trebuie precizat ca sistemul federal contribuia la dezvoltarea Quebecului. Desigur ca mai putin ca �n Ontario care a fost �ntotdeauna prima provincie sa profite de masurile favoriz�nd dezvoltarea economica - pactul canado-american �n materie de industrie automobila este un bun exemplu - dar Quebecul, un teritoriu detin�nd putine bogatii naturale in afara produselor padurii si rezervelor hidraulice, cu o industrie secundara modesta, cu o m�na de lucru serioasa dar putin specializata, fara institutii financiare importante si fara cadre preparate pentru o economie moderna, avea putine sanse sa-si pastreze nivelul de viata sau independenta sa economica fata de Statele Unite. [Aceeasi observatie ca mai sus se aplica si aici].
Canada are o formula interesanta pentru redistributia bogatiilor �ntre provincii. Este un fel de impozit aplicat provincilor bogate, �n general Ontario si Columbia-Britanica [la care s-a adaugat recent Alberta]. Este vorba de " perecuatie ", o formula matematica care acorda provincilor "sarace " o suma de bani obtinuta din taxele federale, suma proportionala cu diferenta �ntre produsele interne brute federale si cele provinciale. Ori, Quebecul profita de aceasta contributie. Suveranistii sustin �nsa ca daca se tine seama si de valoarea serviciilor obtinute de la guvernul federal, bilantul nu mai este negativ. [Batalia cifrelor continua de ani de zile�]
* * *
Voi da doua exemple, �ntre multe altele, referitoare la tensiunile �ntre Ottawa si Quebec. Primul se refera la " repatrierea " constitutiei, al doilea la finantarea universitatilor.
Nu mai stiu cu ce ocazie, un politician oarecare sustinea cu forta ca constitutia trebuia modificata. �ntreb atunci un coleg :
- Cum se modifica constitutia?
- E complicat, �mi raspunde.
- De ce?, �ntreb.
- Astazi [�n 1960], numai parlamentul britanic poate modifica constitutia canadiana. Si cum englezii functioneaza foarte bine fara constitutie, ei nu vad dece ar fi obligati sa modifice constitutia noastra.
- Nu este posibil sa se transfere aceasta putere din Anglia �n Canada?, insist eu.
- Pentru aceasta, trebuie ca parlamentul federal s-o faca.
- Si de ce n-o face?
- Pentru ca ar trebui ca toate provincile sa fie de acord.
- Si de ce n-ar fi provinciile de acord?
- Din cauza formulei de amendament!
- �?
- Actuala formula de amendament nu convine unor provincii, �n special Quebecului. At�ta timp c�t constitutia ram�ne �n Anglia, nu poate fi vorba de vreo modificare. Dar de cum constitutia ar fi " adusa " �n Canada, ea ar putea fi amendata fara ca Quebecul sa-si poata puna veto-ul, la ceea ce se opune.
- Dar atunci, totul este blocat?
- Nu neaparat, dar cel care va �ndrazni sa aduca constitutia �n Canada, va deschide o cutie a Pandoei fara ca nimeni sa poata prevedea deznodam�ntul.
�n deceniul urmator, Pierre Trudeau a " rapatriat " constitutia fara consimtam�ntul Quebecului, fara ca problema formulei amendamentului sa fie reglata [si cre�nd astfel o noua serie de probleme nerezolvate �nca].
Al doilea exemplu dateaza din timpul lui Duplessis. Guvernul federal decide ca a sosit momentul - dupa lansarea primului satelit sovietic Sputnik 1 - ca sa revitalizeze universitatile. Voteaza deci un buget important �n acest scop si toate provincile se precipita sa-si ia partea cuvenita. Toate �n afara de Quebec.
- N-aveti dreptul sa �ntrebuintati puterea voastra de taxare pentru a finanta o activitate de responsabilitate provinciala, spunea provincialul.
- Dar puteti face ce vreti cu banii care va revin, raspundea federalul.
- Nu vrem sa avem de a face cu acesti bani. Pastrati-i. Noi suntem capabili sa facem singuri fata nevoilor universitatilor noastre, a decis provincialul.
- Faceti ce vreti� Noi vom pune banii ce va revin la banca, pe numele Dvs. Veti putea sa-i retrageti c�nd vreti, cu interes. Si vom continua sa procedam �n acelasi fel pentru toata durata programului, a replicat federalul.
Si astfel, dupa c�tiva ani, Quebecul dispunea de o suma importanta de bani " �n banca " pentru universitatile ce mureau de foame sub Duplessis! C�nd Primul ministrul Lesage a decis sa acorde proritatea �nvatam�ntului, a gasit si o formula diplomatica pentru a recupera banii destinati provinciei. Astfel, universitatile quebecheze au primit o injectie masiva de fonduri care le-a permis sa se modernizeze [si mie, sa ram�n �n Canada]. Dar, �nca o data, Ontario a profitat �naintea Quebecului�
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
IV
�n acest decor politic, cum se traia viata de toate zilele? Socul transplantarii n-a fost prea dur [nu era prima mea schimbare de tara]. Suzanne avea pofta de o schimbare. Eram deci gata sa profitam de bunele lucruri si puteam �nchide ochii asupra celor mai putin bune.
Bunele lucruri �nt�i : locuinta, confortul, bogatia si diversitatea articolelor din magazine, programele de televiziune, discretia oamenilor si sentimentul de libertate.
Prima obligatie, pentru noi proaspeti " debarcati " �n Canada, a fost gasirea unei locuinte. Ceea ce era o operatie extrem de complicata �n Franta si care cerea lungi eforturi si desfasurari de imaginatie - colegi de ai mei, din Paris, se precipitau �n zorii zilei sa cumpere ziare si sa consulte coloanele necrologice pentru a face lista adreselor apartamentelor devenite eventual diponibile -, devenise, aici la Montreal, o placuta expeditie, cu o multime de posibilitati din care era greu de ales� Era suficient sa te plimbi pe strada ca sa vezi zeci de anunturi de apartamente de �nchiriat. Chiar daca marea majoritate a mutarilor avea loc �n mod traditional la 1 mai, puteai destul de usor sa gasesti ocazii interesante �n tot timpul anului.
Apartamentele erau spatioase, camerele mari, bine luminate, bine �ncalzite - deseori excesiv -, cu dulapuri enorme. Acest ultim aspect era caracteristc pe acest continent. [Pe vremea aceea,] �n Europa, oamenii cumparau dulapuri pe care le puneau �n dormitoare si comode, pentru articolele de menaj. �n Canada, ca si �n Statele Unite, apartamentele se construiau cu dulapuri si garderoabe �ncastrate �n pereti. C�te odata, aceste piese erau at�t de �ncapatoare inc�t doua persoane puteau sa se deplaseze �n interiorul lor fara sa se deranjeze unul pe celalalt. Bucatariile erau echipate cu masini de gatit cu patru placi si un imens frigider cu propriul sau congelator. Peretii erau bine izolati, ferestrele aveau doua geamuri si fiecare geam era dublu, adica cu un film de aer izolant intercalat. �ncalzitul era central si temperatura odailor se regla fie prin robinete situate pe radiator, ca �n vechile cladiri, fie prin termostate, �n cladirile mai recente. De altfel �n Canada am facut cunostiinta cu primul meu termostat� ca si cu primul meu aparat de televiziune (marca RCA), primul meu frigider (Kelvin) si prima mea masina automatica de spalat rufe (Maytag).
Si telefonul! Spre marea noastra surpriza, toata lumea avea un telefon. O linie particulara! �n caz de o noua cerere, compania Bell �ti instala o linie �n 24 de ore. Un adevarat vis [pentru cineva sosit din Franta �n 1960]! Conversatiile telefonice locale erau gratis si cele interurbane erau extrem de ieftine. Si ce serviciu!
- Alo, domnisoara, as vrea sa vorbesc cu Dl Eugen M�ndrea care locueste la Chicago dar n am nici numarul lui de telefon, nici adresa.
- Un moment, stimate domn� Alo, vorbiti, aveti corespondentul Dvs �n linie!
Durata unui contract de chirie era �n general de trei ani, la cererea proprietarilor care nu voiau sa fie obligati sa rezugraveasca apartamentul - asa cum era obiceiul - daca chiriasul se muta dupa un an. Inflatia era neglijabila �n acea epoca si La R�gie des loyers nu exista ca sa arbitreze eventualele conflicte �ntre proprietari si chiriasi.
Aceeasi diversitate se gasea si �n domeniul alimentar. Oamenii preferau sa se duca la un supermarch� unde se gaseau mai multe articole, mai multa varietate pentru fiecare articol si unde preturile erau mai avantajoase. Puteai face cumparaturi pentru o saptam�na si cele patru sau sase cartoane de marfa erau livrate, prin camion, �n urmatoarele doua ore. Ce profuziune de articole, ce de marci diferite pentru acelas articol! �nca azi [�n 2005], ma simt perplex de fiecare data c�nd vreau sa cumpar o cutie de cereale sau un iaurt�
�ntr-o zi, intru �ntr-un drugstore si ma adresez unei v�nzatoare : " As dori sa cumpar niste talc ". �mi raspunde : "Etalajul numarul patru". �n locul indicat se gaseau munti de cutii de talc de toate marimile si de toate culorile imaginabile. Talc cu parfum de trandafir, talc cu parfum de menta, talc cu parfum de lavanda, talc cu parfum din insule exotice, etc., etc. �n plina confuzie, revin la v�nzatoare : " Tot ce vreau este niste talc, ceva c�t se poate de simplu si de ieftin ". " Luati atunci talc pentru bebe ". Asa o fac de atunci�
�n supermagazine, eram cvasi-hipnotizati de prezentarea articolelor. Carnea era taiata �n bucati si gata ambalata, conform dorintelor clientilor. Puteai cumpara pui proaspat, pui congelat sau pui la frigare (barbecue). Puteai cumpara un pui �ntreg, o jumatate de pui, numai pieptul sau numai picioarele sau �nca numai aripile. Puteai oric�nd cumpara g�ste, rate sau curcani congelati. Fructele proveneau din lumea �ntreaga �n orice moment al anului. Puteai cumpara grapefruturi, banane, struguri sau capsuni �n orice sezon�
Pentru a cumpara bauturi alcoolice, trebuia s-o faci �n magazine speciale controlate de un organism guvernamental, Comission des liqueurs [devenita Soci�t� des alcools]. Acest obicei arhaic provenea, cred, din timpul c�nd guvernul voia sa �mpiedice mafia de a pune m�na pe un comert lucrativ. Nu puteai �nsa sa-ti alegi tu �nsuti sticlele dorite, un functionar caruia �i treceai comanda o facea pentru tine. Articolele nu erau dealtfel vizibile, ci ascunse �n fundul magazinului. Acesta era �nchis duminica si zilele de sarbatori. Berea se vindea �n mod liber. Duminica, consumatia de bauturi alcolice era interzisa �n restaurante si �n baruri. Mai t�rziu am aflat ca �nsetatii sau rebelii puteau sa obtina bautura lor preferata �n cluburi " private " �n care puteau foarte usor sa se �nscrie fara ca sa �i coste o avere. Una din numeroasele ipocrizii nordamericane!
* * *
Serviciile de transport erau formidabile. Numeroase aubobuze, curate si spatioase (de marca Mack), av�nd dimensiuni nevazute de mine �nainte, strabateau orasul �n toate directiile. Un bilet costa 10 centi. Metroul nu exista �nca dar nevoia nu era urgenta. Si benzina era extrem de ieftina : costa mai putin dec�t orice alt lichid comercializat.
Daca serviciul telefonic functiona �n mod exceptional, serviciul postal era tot at�t de impecabil. Nu aveai nevoie sa faci apel la serviciul expres sau recomandat. �ntr-un oras, scrisorile ajungeau la destinatar a doua zi. �ntre orase, �n doua zile. �ntre doua colturi pierdute din tara, �n trei zile. Timbrele nu costau practic nimic : 5 centi!. Este adevarat ca nu aveai frecventa serviciului postal francez - de doua sau chiar de trei ori pe zi -, dar nu era nevoie de acest lux.
Sectorul serviciilor, foarte dezvoltat, era centrat pe client si �ncerca sa satisfaca nevoile si gusturile acestuia. Administratia publica era si ea orientata spre client. Ce diferenta fata de Franta unde functionarii �ti aratau fara nici o jena ca �i deranjai! Politete, eficacitate si rapiditate erau cuvintele la ordine. Formalitatile erau reduse la un minim. Puteai obtine un pasaport �n trei zile fac�nd o cerere prin posta. �naintea sosirii noastre, puteai obtine tot prin posta permisul de conducere. Nimeni nu-ti cerea acte de identificare [les papiers, �n Franta]. De altfel ele nici nu existau! Nici cartea de identitate, nici certificatul de domiciliu, nici permisul de lucru. La nevoie, ti se cerea permisul de conducere.
�n acea epoca, nu posedai un numar de asigurare sociala si nici cartea de asigurare medicala. Somerii primeau alocatiile de somaj acasa. Cei �n dificultate, faceau apel la organismele caritative, cersitul era interzis si nu vedeai oameni dormind pe strada. Bine �nteles, existau oameni saraci, dar nu nevoiti sau atunci sistemul de asistenta functiona cu eficacitate si discretie.
Nivelul de viata �n Canada era tot at�t de ridicat ca si �n Statele Unite. Dispuneai deci de un confort total. Obiectele de consumatie erau ieftine, sau mai exact, puterea de cumparare era ridicata. Forta dolarului canadian �ncuraja importatile : costume englezesti pentru barbati, tesuturi si cosmetice frantuzesti pentru femei, mobile si pantofi italienesti, precum si matasuri si mirodenii orientale se �nvecinau pe rafturile magazinelor. Daca mandarinele veneau din Israel, mieii veneau din Noua Zelanda. Si as putea �nmulti exemplele. Printre produsele canadiene, nu voi mentiona dec�t doua: blanurile si h�rtia. Practic toate femeile purtau blana �n timpul iernii - vizonul era omniprezent - si unele aveau chiar mai multe. �n ceeace priveste h�rtia, o gaseai sub toate formele : h�rtie de jurnal, h�rtie de ambalaj, h�rtie de scris. H�rtii de toate calitatile, de toate culorile, de toate dimensiunile, de toate fanteziile. O orgie de h�rtie. Cum nu costa practic nimic, o consumai fara mila. Blocnotesurile ca si paginile de curs, erau intrebuintate pe o singura fata�
As putea scrie un capitol �ntreg despre automobile. Erau mari, spatioase, aproape uriase, puternice si putin zgomotoase. Nu existau practic dec�t automobile americane, General Motors, Ford si Chrysler, �n ordinea importantei. C�teva automobile englezesti, ca de exemplu Vauxhall care profita de tarifele preferentiale pentru produsele britanice, multumeau gusturile regalistilor fideli ai Majestatii Sale. Automobilul era, ca si jocul de hockey, un subiect de converatie universal si continuu. �n fiecare an, �n luna octombrie, se dezveleau modelele anului viitor - un obicei ce mi s-a parut tare ciudat. Constructorii voiau sa seduca clientii cu noile modele gratie unei publicitati monstruoase. Salon de automobil, pagini �ntregi de anunturi �n ziare, reclame interminabile la televiziune etc. Lumea sucomba usor la aceasta ofensiva, oamenii vizitau standurile care prezentau noile modele, se instalau la volan inspect�nd banchetele si interiorul, se uitau sub capota, admirau ad�ncimea spatiului pentru bagaje, consultau cu un aer de expert fisele tehnice, faceau nenumarate comparatii, examinau preturile si � cumparau! �n general, nu pastrau acelas automobil mai mult de trei ani de zile.
Cu automobilul, veneau benzina si soselele. Benzina, asa cum am mai spus, nu costa practic nimic si statiile de benzina, foarte numeroase, erau deschise p�na noaptea t�rziu, ceea ce �nsemna ca putei calatori fara nici o grija. �n ceea ce priveste soselele, ele erau minunate. �n oras, ele erau late si bine �ntretinute. [Nu ca acum�] �n afara orasului, erau toate asfaltate, cu exceptia autorutelor construite �n beton armat pentru a suporta marea greutatea a camioanelor. La �nceputul anilor '60, se dezvoltau multe proiecte rutiere. Se construiau autostrazi plec�nd din Montreal catre cele patru puncte cardinale : spre sud, catre New-York, spre vest, catre Ottawa, spre nord, catre Laurentide, acele coline care se vad la orizontul orasului si care atrag oamenii �n toate sezonurile, la sky iarna si pentru vilegiatura vara; si, in sf�rsit, spre est, catre orasul Quebec. A conduce un automibil era o placere iar soferii, politicosi, respectau semnalizarile.
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
V
Iata deci aspectele materiale, de confort, abundenta si diversitate. Din punct de vedere psihologic, aveam impresia ca dispun de mult spatiu si de libertate [compar�nd cu Europa]. Nu simteam nici o constr�ngere. Relatiile cu autoritatile erau reduse la minimuum, politia patrula �n automobile, armata era invizibila. Nu exista o politie specializata contra manifestatiilor violente, nici o politie antiterorista ca acum� Nu te simteai supraveghiat de vecini sau portari [" concierges "] , aceasta oribila traditie pariziana. De fapt, nu intra �n atributiile acestora sa controleze intrarile si iesirile chiriasilor. Canadienii francezi adoptasera de la compatriotii lor englezi discretia tipica a britanicilor care consta �n a nu te amesteca �n afacerile celorlalti. C�t de mult am apreciat aceasta virtute! Nu pentru ca aveam ceva de ascuns, dar pentru ca nu ma simteam obligat sa �ncep o conversatie cu vecinii de etaj c�nd n-aveam pofta s-o fac, nici sa-mi destainui opiniile, valorile sau mai stiu eu ce� Anumiti emigranti atribuie aceasta discretie indiferentei, unei lipse de interes uman fata de ceilalti. S-ar putea sa fie �n parte adevarat, dar nu cred ca este o trasatura caracteristica. �n orice caz, mie �mi convenea. Ca si lui Suzanne, p�na la un anumit punct de altfel.
Ce placere sa te poti plimba �ntr-un magazin fara sa fii agresat de v�nzatori nerabdatori sa-si c�stige comisionul! Ce poate fi mai civilizat dec�t formulele " Puis-je vous aider? " sau " May I help you? " Daca raspundeai " Nu fac dec�t sa ma uit ", erai lasat �n pace. Lumea era calma, sur�zatoare. Bunavoia lor era contagioasa.
Televiziunea �ti deschidea si ea un spatiu de libertate. Puteai calatori toate serile, �n timp si spatiu, fara ca aceasta sa te coste vreun ban. Puteai �nt�lni personaje istorice, asculta persoane reale, �nvata lucruri noi, puteai sa te amuzi sau sa palpiti; sau sa schimbi canalul� �n acea epoca, �nainte de difuzarea prin cablu, dispuneam de doua canale frantuzesti, doua englezesti si trei americane.
Un t�nar cititor, contemporan cu cuptoarele cu micro-unde, cu camera-video [numerica], cu copact-discurile laser [sau DVD], cu magnetofoanele, cu telefoanele celulalre sau cu ghiseurile automatice etc., poate sa sur�da de descrirea mea putin naiva si entuziasta de obiecte acum de �ntrebuintare curenta nu numai pe acest continent dar si �n lumea �ntreaga. Ar putea crede ca descriu o societate ideala care n-a existat dec�t �n amintirile mele deformate. I-as raspunde �nt�i ca socul cultural [pe care l-am simtit ajung�nd pe acest continent] a fost at�t de puternic inc�t mi a lasat impresii de nesters - e suficient de observat chiar astazi reactia noilor veniti din tari mai �napoiate -, numai ca, din pacate, lucrurile s-au deteriorat cu timpul, dupa venirea noastra �n Canada : statul este mult mai prezent �n viata oamenilor, situatia economica e [mult] mai grea, serviciile s-au deteriorat, criminalitatea urbana a progresat si civismul lasa acum mult de dorit. Nu neg ca s-au introdus importante ameliorari de atunci, �ntre altele serviciile sociale - nu fac parte din cei care pretind ca situatia era mai buna " �n vremea lor ". Realitatea este ca �n 1960, Canada era o excelenta tara pentru a putea trai foarte bine. Astazi, ma �ndoiesc�
* * *
Sa trec �n revista acum si aspectele negative �nt�lnite. �nt�i, felul oamenilor de a se exprima. Poporul vorbea o franceza proasta, exprima ideile cu greutate si fara nuante, afis�nd o atitudine �n acelas timp rustra si supusa. Vocabularul era simplu, ideile erau simpliste, dovada unei lipse de cultura, de personalitate a oamenilor si de indiferenta. Era greu sa te obisnuiesti, �n special pentru cei sositi din Franta. Mi-a trebuit destul de mult timp sa realizez ca scolaritatea medie a populatiei era extrem de joasa - multi din parintii colegilor mei nu facusera dec�t scoala primara -, ca influenta engleza facuse ravagii si ca statutul de minoritari dominati si " colonizati " a cauzat la francofoni reflexe de supravietuire cu totul particulare.
Ce penibil era sa asculti la televiziune, o persoana raspunz�nd la �ntrebarile unui jurnalist! Era evident ca vivacitatea spiritului si usurinta �n exprimare nu faceau parte din fortele canadienilor francezi� Si, bine �nteles, trebuia sa fiu atent ca sa nu-mi arat pe fata sentimentele despre acest lucru, pentru ca erau gelosi si, unii din ei, chiar xenofobi. Cum nu cred ca spiritul meu critic s-ar fi �nmuiat de atunci, pot usor sustine, cu numeroase exemple, ca acest popor a facut niste progrese enorme �ntr-o singura generatie. �nt�i gratie televiziunei unde stirile, reportajele si emisiunile educative erau prezentate �ntr-o franceza impecabila. Apoi, gratie implantarii unui sistem educativ ambitios si generos. Si, �n sf�rsit, gratie incitatiei la �nvatam�nt printr-un slogan (putin ambiguu recunosc) " Cine se instrueste, se �mbogateste! ". Din aceste masuri a decurs o scolaritate masiva, ceea ce face ca [�n 1990] proportia persoanelor de o v�rsta cuprinsa �ntre 18 si 30 de ani care au completat cursurile universitare este mai ridicata in Quebec dec�t �n Ontario, provincia cu care Quebecul se compara cel mai des. �n fine, aparitia unui nationalism politic si economic mai pronuntat a reusit sa insufle tinerilor un nou ideal si sa-i dezbare de orice complex de inferioritate. N-as zice ca toate aspectele negative indicate mai sus au disparut �n �ntregime, dar gasesc ca progresele au fost extraordinare si ca, daca se mai vorbeste astazi despre Quebec ca fiind o " societate distincta " nu mai este �n sensul rau al cuv�ntului. Vitalitatea acestei societati, cauzata sau conjugata cu vointa de a ocupa o pozitie de nivel international este garantia continuarii transformarilor �n profunzime declansate de Revolutia linistita.
Dar sa revin la aspectele negative din 1960. Doua caracteristici ma suparau mult : agresivitatea publicitatii si lipsa de gust �n etalajele vitrinelor. Venind din Franta �n Quebec, am resimtit aceeasi impresie ca atunci c�nd am imigrat din Italia �n Argentina. �n materie de publicitate si de bun gust era o prapastie - era sa zic un continent - �ntre Vechiul si Noul continent. Pagini si pagini de publicitate laud�nd calitatile nebanuite a sute de produse - majoritatea inutile as zice -, care apareau �n ziare, ca de exemplu �n editiile de miercuri din La Presse, marele jurnal francofon din Quebec. Brosuri si pliante erau depuse �n fiecare zi �n cutia de scrisori [practica azi interzisa, din fericire], afise enorme anunt�nd interminabile " lichidari ", solicitari din poarta �n poarta duse de o armata de v�nzatori de perii minunate, de aparate menajere deosebite, de produse pentru o curatenie impecabila, de enciclopedii britanice la un pret imbatabil [o rara tentatie la care am cedat], abonamente cost�nd c�tiva centi pe zi la reviste ca Reader's Digest, etc., etc. Programele de televiziune erau �ntrerupte fara nici o jena la fiecare zece minute pentru a convinge tinerele mame sa cumpere produsul X sau Y pentru scumpul lor copil, pentru a incita persoanele sa bea bere, Coca Cola, Pepsi Cola sau vreo alta bautura gazoasa. Toate produsele de mare consum erau prezentate : automobile, aparate stereo, mobile, �mbracaminte, lenjerie, articole de toaleta, alimente, de toate. Livingul era navalit de persoane �nc�ntatoare, cu un corp superb si un z�mbet fermecator care te �mpingeau sa cumperi un produs oarecare pentru a spala proteza ta dentara� �n ceea ce priveste vitrinele, pur si simplu fugeam de ele!
Lipsa de anvergura si de finete erau flagrante �n ziare. Noi cumparam La Presse de miercuri pentru a lua cunostinta (Suzanne) de ocaziile saptam�nii propuse de marile magazine - Simpson's, Eaton's (acum �nchise) si Morgan's (acum La Baie) - si cea de s�mbata pentru stirile generale dezvoltate, spectacole, voiajuri si, mai t�rziu, pentru programele de televiziune. Restul saptam�nii, ne lipseam.
Pentru a te informa asupra celor ce se petreceau �n Quebec din punct de vedere politic si �n special cultural, trebuia citit Le Devoir, dar aceste subiecte nu ma interesau la �nceput (politica de nivel scazut si mentalitate provinciala). Multi colegi citeau cotidianul englez The Gazette, bine informat. �n ceeace ma priveste, continuam sa citesc Le Monde, �n editia sa saptam�nala, precum si The New York Times at�t pentru a ma informa despre ceea ce se petrece realmente �n lume, conform viziunii americane [nu stiam atunci ca viziunea ziarului era considerata de poporul american ca fiind prea " intelectuala "], c�t si pentru a-mi pefectiona engleza. Am facut cunostinta cu acest jurnal prestigios de abia ajuns �n Canada. Editia sa de duminica constituia, ea singura, o adevarata enciclopedie pentru �ntreaga familie. Chiar daca eram obisnuit sa citesc repede, nu ajungeam sa termin un numar �naintea aparitiei numarului urmator.
* * *
Pentru a continua cu lista lucrurilor dezagreabile, �mi displacea materialismul oamenilor. Daca limbajul lor ram�nea amorf �n afara comentariilor asupra subiectelor comune - timpul, sportul si faptele diverse -, el se dezlega brusc atunci c�nd era vorba de preturi si de salarii. Toata lumea cunostea pretul automobilelelor, al piciorului patrat imobiliar, al articolelor de consum curent, numarul orelor de lucru necesar pentru a putea cumpara un obiect oarecare, c�t c�stiga un inginer, un instalator (mai mult dec�t primul), sau un v�nzator (mai mult dec�t ceilalti doi). Toata lumea cunostea stratagemele pentru a �mprumuta bani cu cea mai mica dob�nda posibila, pentru a plasa banii ca sa obtii cel mai bun randament, pentru a profita de programele de ajutor guvernamental, pentru a evita anumite declaratii la fisc, etc. Cuv�ntul " dolar " revenea �n toate conversatiile, la lucru, �n autobuz, �n restaurante, pe strada. S-ar fi putut spune ca valorile materiale erau mai importante dec�t cele spirituale sau intelectuale. De c�te ori n-am auzit expresia " Cossa donne? ", derivata din " Qu'est-ce que cela donne? ", �n sensul unui profit material? Pentru a comenta pretul piciorului patrat al unui teren nou pus �n v�nzare la Mont St Bruno, nici o problema, dar pentru a discuta cu cineva despre angajamentul politic al lui Sartre sau despre noile aspiratii ale poporului polonez, trebuia sa cauti mult� Dar acest fapt nu era tipic quebechez. C�ti americani stiu ca exista undeva �n lume o tara care se numeste Rom�nia? (Ce jena �i cuprindea c�nd le spuneam ca sunt nascut �n Rom�nia!). Mai aproape si mai grav, c�ti americani nu sunt convinsi ca Toronto este un oras american? Asa era situatia. O acceptai sau nu. Cum alesesem sa-mi fac viata pe acest continent, ei bine, trebuia sa accept aceste lucruri asa cum erau, ignor�nd aspectele dezagreabile si profit�nd de cele bune.
Una din marile greutati pe care le-am �nt�mpinat �n viata de toate zilele a fost sistemul de masura. Trebuia sa uit sistemul metric, adica metrul, kilogramul si litrul, cu multiplii si submultiplii lor si sa ma obisnuesc cu mila, yardul, piciorul si "pusul " pentru lungimi, sfertul (" le quart "), galonul (imperial sau US), " bushellul " si barilele pentru volume, precum si granulele " grains ", onsele, livrele, tonele americane si tonele canadiene pentru greutati. Si trebuia, �n plus, sa ma descurc si cu gradele �n Fahrenheit! Pentru a calcula numarul de placi plastificate de talia 8" x 8" necesar pentru a acoperi o piesa de 5,35m x 3,80m trebuia �ntrebuintat un calculator de buzunar (nedisponibil �n 1960); chiar si v�nzatorii se �nselau� A compara consumatia de benzina a unui automobil european (8 l/km) cu cea a unui mic automobil american (14 mi/galon), devenea un quizz de examen universitar. Conversiunea la sistemul american mi s-a parut at�t de complicata inc�t am refuzat psihologoic s-o fac. Din fericire, pentru cursurile mele, pretextam necesitatea �ntrebuintarii sistemului international M.K.S pentru a putea pastra familiarele mele unitati europene. Pentru viata de toate zilele, am asteptat ca tara noastra, Canada, sa schimbe ea unitatile�
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela
VI
Lista mea " neagra" se termina cu proasta educatie a copiilor, cu lipsa flagranta a florilor, cu lungimea excesiva a iernii si cu� mustele negre.
Unul dintre primele aspecte care ne-au socat, pe Suzanne si pe mine, a fost libertatea totala pe care parintii o acordau copiilor, care noua ne pareau zgomotosi, indisciplinati si nepoliticosi. Daca acest lucru se putea imputa �n parte faptului ca �n familile numeroase este mai greu sa mentii ordinea, adevaratul vinovat era fara �ndoiala o carte intitulata "Cum sa cresti copiii" scrisa de un eminent pediatru american, Dr Benjamin Spock. Aceasta carte, omniprezenta �n familiile americane, dadea, �ntr-un limbaj simplu, o imensa cantitate de sfaturi precise si utile relativ la felul �n care trebuia sa tratezi copiii, din momentul nasterii p�na la v�rsta de circa 10 ani, at�t pe cei sanatosi c�t si pe bolnavi. Nu pot dec�t sa admir justetea si perspicacitatea bunului doctor �n ceea ce priveste marea majoritate a observatilor sale, cu exceptia �nsa a educatiei psihologice a micilor adorati. Acestia nu trebuiau, dupa Dr Spock, sa fie contrariati pentru ca orice inhibitie putea lasa urme sau produce mai t�rziu traumatisme �n psihicul copilului. Societatea americana fiind deja, din propia sa natura, destul de permisiva, ideile Dr ului Spock au devenit cuvinte de evanghelie. Primele mele idei despre cresterea copiiilori erau simpliste : un copil este un mic animal ce trebuie dresat pentru a putea trai �n societate. Din fericire, Suzanne m-a �nvatat valoarea tandretei �n procesul educatiei. Si numai mult mai t�rziu, am aflat ca este nevoie sa stimulezi simturile noului nascut si ale copiilor �n perioada de formare a conexiunilor neurale. Am ramas �nsa ferm �n ceeace priveste disciplina. M-am bucurat mult c�nd am citit ca Dr Spock a repudiat capitolul cartii sale care trata de libertatea acordata copiilor, atunci c�nd a vazut, 30 de ani mai t�rziu, rezultatele dezastruoase ale recomandatilor sale �n acest domeniu. Dar era deja prea t�rziu�
�n 1960 se vedeau putine flori �n Canada. C�teva �n gradini publice, mai putine pe balcoane sau la ferestre si oamenii nu cumparau flori dec�t pentru Ziua Mamelor sau cu ocazia vreunei aniversari. Este de �nteles ca durul climat putea fi �n parte responsabil de aceasta situatie. Dar pentru cineva care a locuit �n Argentina unde gradinile erau pline �n permanenta de flori si �n Franta unde puteai cumpara flori la aproape oricare colt de strada - stampila de posta te sfatuia de altfel " �n toate ocazile, exprimati-va prin flori " -, lipsa de flori contribuia la mentinerea unei atmosfere �n gri pe care lungimea iernii o favoriza (vedeti mai jos) si care te �mpiedica sa profiti din plin de bucuria ochilor �n timpul verii. Un invitat �ti aducea �n general o sticla de scotch, dar nu un buchet de garoafe! Din fericire, si �n acest domeniu au avut loc schimbari semnificative si sunt fericit ca copiii nostri pot profita mai mult dec�t noi de existenta florilor.
�n ceea ce priveste lungimea iernii, nu se putea face mare lucru. Vrei, nu vrei, iarna dureaza �n mediu sase luni, de la �nceputul lui noiembrie p�na la sf�rsitul lui aprilie. C�teodata ninge chiar si �n octombrie, ca �n anul �n care am ajuns aici. C�te odata ninge �nca �n luna mai. Frunzele sunt toate cazute din pomi la sf�rsitul lunii octombrie si nu le mai revezi dec�t la �nceputul lunii mai. Atunci treci practic din iarna direct �n vara. " On passe des bottes au short " cum spunea Suzanne. C�nd Mira [prima noastra fata] s-a nascut, �ntr-un 6 mai, mugurii tocmai aparusera. O saptam�na mai t�rziu, c�nd Suzanne a revenit acasa, toate frunzele erau deja crescute. Ceea ce i-a permis sa-i scrie mamei sale : " Mi-am petrecut primavara la spital dar nu te �ngrijora, timpul mi s-a parut foarte scurt ". Nu era at�t rigoarea iernii care ma deranja - cunoscusem la Bucuresti temperaturi �n jurul a -25C precum si violente viscole -, ci durata ei interminabila. Cum nu praticam sporturile de iarna, nici eu nici Suzanne, trebuia sa ne �ngropam practic timp de o jumatate de an. Avea dreptate celebrul trubadur Gilles Vigneau, c�nd spunea, c�tiva ani mai t�rziu, " Mon pays ce n'est pas un pays, c'est l'hiver". A te �mbraca gros �n fiecare zi, a merge printr-o zapada deseori murdara, a fi stropit de automobilele care circula �n plin " slush ", un amestec dezgustator de zapada, de apa, de sare, de cenusa provenind de la cosurile caselor si de noroi, a aluneca pe placile de ghiata ascunse sub zapada, a transpira �n autobuzele supra�ncalzite si prost aerisite, facea acum parte din viata noastra zilnica, sase luni pe an, o zi din doua� Cam mult! Iata dece multi quebechezi plecau iarna �n Florida, �n SUA, pentru a taia sezonul �n doua. Iata dece ne-am decis, Suzanne si cu mine, 20 de ani mai t�rziu sa ne cumparam un apartament �n Franta, la Nisa, pentru a petrece o parte din iarna acolo �n timpul meu activ si o buna parte din an �n anii de pensie.
Pentru a termina, mustele negre. Am facut cunostiinta acestor mici monstri �n 1961 c�nd cautam, Suzanne si cu mine, un loc de vacanta undeva aproape de Montreal. Tocmai gasisem o casa de vacanta atragatoare situata �ntr-un loc �mpadurit, foarte simpatic, �n regiunea Laurentidelor. In scurtul timp necesar pentru a iesi din masina, a face turul exterior al casei si a gasi proprietara pentru a discuta de pret, ne am schimbat parerea. Aceste insecte minuscule, rele si avide de s�nge, �si �nfipsesera deja ferocele lor mandibule �n piele si �ncepusera sa-mi suga s�ngele. Daca animalele salbatice sunt obligate sa suporte acest calvar, eu nu eram. M-am �ntors �n goana la Montreal [dece �n goana, nu stiu] nu fara a mai fi atacat de mustele ce intrasera �n masina� Am boicotat Laurentidele timp de numeoase veri tot �ntreb�ndu-ma de ce mustele negre aveau o predispozitie pentru s�ngele european si cum puteau sa le suporte canadienii. Mult mai t�rziu am aflat ca acestia �ntrebuintau sprayuri insectifuge, frumos parfumate dar foarte uleioase. [Din fericire, perioda mustelor negre dureaza putin, �n mai si iunie, dar aceasta n-o stiam atunci]. �ntre timp, ne luaseram obiceiul sa petrecem vacanta la mare, �n Statele Unite.
* * *
Iata esentialul amintirilor mele despre Canada si Quebec, descoperit la sosirea noastra. Din c�nd �n c�nd am adaugat c�teva comentarii asupra evolutiei anumitor caracteristici dominante ale societatii de aici pentru a pune lucrurile �n perspectiva si pentru a arata drumul parcurs de atunci. N-am cunoscut perioada primitiva, nici cea a colonizarii, a defrisarii, a exploatarii padurilor, a industrializarii sau cea imediata de dupa razboi. Perioada descrisa este �nceputul Revolutiei linistite, �n jurul anului1960.
Inapoi la Cuprins, Inapoi la Arhiva, Inapoi la Candela