Chevereșu Mare este așezat la 5 kilometri spre vest de Bacova. Calea ferată trece la sud de așezare, iar șoseaua Timișoara - Lugoj împarte în două acest sat prietenos, care numără aproape 2000 de locuitori [1] . Suntem deci îndreptățiți să luăm în considerare opiniile după care, la începutul secolului al 19-lea, localitatea avea toate premizele să devină, dacă nu un orășel, cel puțin un târg important.
Prin înființarea în 1721 a stației de poștă*, Chevereșu Mare a devenit centru administrativ pentru localitățile din împrejurimi și chiar pentru unele mai îndepărtate. Aici s-a aflat sediul unui suboficiu administrativ și al unui ocol silvic.
Pâna în 1808 Chevereșu Mare a fost proprietate camerală și percepție. În același an satul a fost inclus în Fondul religionar și școlar. A fost totodată reorganizat ca sediu al serviciului administrativ al districtului (Fondului religionar), care a existat aici până în 1880 [2].
Steaua așezării a început să pălească după descoperirea izvoarelor de ape minerale la Buziaș, în timp ce steaua Buziașului devenea tot mai strălucitoare.
Chevereșul, vizibil din depărtare datorită plopilor lombarzi, îi face trecătorului, cel mai adesea, o impresie favorabilă, deși astăzi doar clădirile care i-au adăpostit cândva pe slujbașii stapânirii, mai avertizează asupra importanței avute odinioară.
Satul, numărând acum vreo 400 de case, cele mai multe din lemn, este așezat în mijlocul unei întinderi pitorești, iar în fundal, de-a lungul Timișului, care formează granița nordică, se așterne peste peisajul fermecător, precum cordonul verde închis al unui ordin, pe o lungime de cam 20 de kilometri, pădurea de stejar.
Date istorice, cu excepția timpurilor noi, se găsesc foarte puține. Trebuie, însă, să arătăm că avem de-a face cu o așezare foarte veche, care în timpul slavilor a fost situată tot pe vatra actuală. Așezarea care a precedat-o pe aceasta din urmă, a fost amplasată la aproximativ 3/4 km nord față de satul actual, fiind mărginită de pădure și de hotarul cu Dragșina.
Chevereșu Mare a fost locuit și pe vremea turcilor tot de români și s-a numărat printre cele mai mari așezări.
După alungarea turcilor din Banat, satul avea 75 de case, dar deja începând cu prima jumătate a secolului al XVIII-lea s-a dezvoltat puternic. Pentru sistematizarea așezării s-au cheltuit 6917 guldeni și 20 creițari. Casele din lemn au fost reconstruite pe ulițe care se intersectau echidistant și în unghi drept. Informațiile care pot fi găsite în unele monografii îndoielnice ale comitatului Timiș , după care satul s-a mutat pe actualul amplasament doar pe vremea împărătesei Maria Tereza, nu sunt adevărate.
Dintr-o înregistrare a timpului aflăm că pentru construirea în 1721 a clădirii stației de poștă s-au cheltuit 38 de guldeni și 30 creițari. Această informație ne permite să estimăm costul construirii, în acea perioadă, a unei case tărănești din lemn.
O a doua înregistrare ne arată că, la 11 martie 1722, s-a ordonat ocoalelor silvice din Făget și Caransebeș ca lemnul pentru rotărie [3] produs să fie neîntârziat expediat spre Chevereș.
Chevereșu Mare se bucură și de faima de a-l fi putut număra printre locuitorii săi pe cel mai batrân om despre care există informații. La 5 ianuarie 1724 a murit aici matusalemul Banatului, Petru Țartan [4] , în vârstă de 185 de ani.
O publicație contemporană evenimentului, Das merkwürdige Wien oder monatliche Unterredungen von verschidenen daselbst befindlichen Merkwurdigkeiten der Natur und Kunst [5] , Wiena, 1727, relata despre aceasta:
"Pâna cu câteva zile înaintea morții sale a putut fi văzut, sănătos, în fața stației de poștă, sprijindu-se într-un baston, așteptând pomană din partea călatorilor care coborau din poștalion. S-a născut în 1539, iar la răpirea cetații Timișoara din mâinile creștinilor [6], pe când păstorea vitele tatălui său, s-a refugiat din fața năvălirii cetelor de tătari, în munți. Spre sfârșitul vieții avea ochii înroșiți, iar culoarea feței îi era precum cea a mucegaiului de pe pâine, verzui deschis; în gură mai păstra câțiva dinți și își petrecea vremea având grijă de copilașii unui strănepot.
Mai cu seamă este vrednic de luat în seamă faptul că viața acestui om s-a întins în trei veacuri, al 16-lea, din 1539, al 17-lea în întregime și al 18-lea, până în 1724; de asemenea că a trăit în timpul domniilor a zece împărați romano-germani: Karl al V-lea, Ferdinand I, Maximilian al II-lea, Rudolf al II-lea, Mathias, Ferdinand al II-lea, Ferdinand al III-lea, Leopold I, Iosef I si Karl al VI-lea; de asemenea că, după spusele fiului său Ștefan Țartan, care în 1724 avea 100 de ani, în tinerețe era cu un cap mai înalt și că bătrânul, pâna în ultimul său ceas a respectat cu strictețe, după regulile cultului ortodox, toate posturile, iar în afara acestora, nu mânca decât lapte și colaci [7] calzi din făină de porumb, însă zilnic lua câte o bună înghițitură de rachiu de casă."
Baronul Franz Wenzel von Wallis (născut în 1696 și decedat în 1774, ca mareșal imperial) a pus să fie pictat în mărime naturală, de către un pictor german adus de la Timișoara. La un ceas după terminarea tabloului, bătrânul și-a gasit sfârșitul înconjurat de cei dragi. Portretul a fost gravat în cupru și reprodus în Merkwürdigen Wien.
În 29 august 1737 s-a oprit la Chevereș, într-un scurt popas pe drumul de întoarcere din nefericitul război cu turcii (1737-1739) , apoi și-a continuat drumul spre Timișoara, cumnatul împărătesei - regine Maria Tereza, prințul Karl von Lothringen.
O lumină asupra relațiilor de securitate din acele timpuri aduce o însemnare din anul 1753, după care cinci țărani din Chevereș au fost suspectați de a fi îndrumat atacurile de noapte ale locuitorilor din Sinersig.
În Geogr.-Histor. Produkten-Lexicon a lui Korabinsky editată la Preußburg [8] , 1786, satul nostru a fost descris după cum urmează:
"Keveres în Banat, 1 3/4 mile de Timișoara. Este mare dar prost construit. Valahii îl locuiesc în case sub pamânt, au pădurile lor și turme bogate de vite, pe care le cresc și le îngrașă. Are o stație de poștă"
În anul 1777 s-a înființat aici o parohie romano- catolică care a ținut serviciul divin într-o încăpere a oficiului administrativ. După construirea bisericii din Bacova, în 1786, micuța parohie din Chevereș, care servea mai ales funcționarilor și slujbașilor stăpânirii, devine filială a parohiei din Bacova.
În timpul ultimului război cu turcii, în anii 1788-1789, a avut de suferit și Chevereșul, căci au fost prădate clădirile administrative, chipurile de către cete înarmate de români, în înțelegere cu turcii.
Această poveste a fost născocită de către perceptorul Ignaz Hoffman care, după cum rezultă dintr-un act din 1789 găsit în arhiva camerală, a produs singur o pagubă de câteva mii de guldeni, fugind în 1788 spre Timișoara cu banii stapânirii.
Etimologia numelui Chevereș poate fi dată fară dificultate, fiind de origine slavă. Chevereș provine din Kovary, care înseamnă "sat de fierari" și a parcurs următoarele etape: Kovary - Kovari și Keveris - Köveres. Toate celelalte încercări de a găsi o explicație a numelui Chevereș, nu au condus la un rezultat acceptabil.
Cercetând lista din 1717 a așezărilor provinciei noastre, găsim un sat sârbesc cu 24 de case, numit Keveris, situat la jumătate de oră de Vârseț, sat numit mai târziu Chevereșu Mic (Klein Keveris). În 1771 acesta apare sub numele Köveresch. A fost incendiat în timpul razboiului cu turcii din 1788 și nu a mai fost reconstruit niciodată, astfel că de 130 de ani nu mai există nici un Chevereșu Mic, urmarea fiind aceea că denumirea Chevereșu Mare a devenit astăzi un nonsens.
Fondul funciar al comunei, cuprinzând pamânt clasificat de calitate medie, se compune din 6686 jugere cadastrale, dintre care peste 1900 de jugere în posesia stăpânirii și anume 1525 jugere pădure, 252 jugere pășune, care este arendată comunei și două parcele de teren arabil, de 95 respectiv 38 jugere.
Toponimia locurilor, care aproape toate se găsesc în zonă inundabilă, este de origine slavo - română: Boba, Botia [9] , Budurony, Dealu, Hergetto [10] , Litre, Mlaka, Mosie, Saris [11] , Selistye [12] , Sigetu, Somtig și Tramnik [13] . Satul este străbătut de către pârâul Surgang (Surkan), care în ultimii ani a fost redenumit Chevereș.
Locuitorii se ocupă aproape în exclusivitate cu agricultura și cu creșterea animalelor și sunt, pe lângă aceasta, buni lucrători în lemn, activitate pentru care pădurile din jur oferă material din belșug. Cele mai frumoase scânduri de stejar le livrează țăranii din Chevereș, între care se găsesc unii specializați în construirea caselor din lemn . Oricare chevereșan realizează lucrări de dulgherie fără cusur.
În sat există o cooperativă de credit și o moară cu motor termic (Sauggas), care contribuie și ele, în oarecare măsura, la prosperarea așezării unde, alături de români au fost colonizați și 140 de maghiari [14] .
În anul 1915 a fost închis și ispanatul (das Ispanat aufgelöst) și așa, în cele din urmă, despre instituțiile stăpânirii a rămas doar amintirea.
Se vorbește despre ceea ce a însemnat șoseaua spre Timișoara, înlocuită acum de calea ferată. Oamenii îsi amintesc cu nostalgie de convoaiele de căruțe cu coviltir care, în urmă cu doar 25 de ani, dominau șoseaua Își mai amintesc de familiile funcționarilor stăpânirii, care îsi făcusera aici un trai. Astăzi doar locuințele lor ne mai amintesc despre vremuri care nu mai sunt. Este ca și când din aceste clădiri golite de destinația lor inițială, o adâncă melancolie răzbate - ca o bătaie de pendul a timpului - care repetă fără încetare: "deșart și trecător, deșart și trecător". Iar marea magazie de cereale a fost transformată în ultimul timp în biserică catolică.
1) 1995 de locuitori în 1900, respectiv 1935 de locuitori în 1910, după datele recensămintelor oficiale maghiare (nota I.C.)
*) După deschiderea (în 1856 - nota I.C.) stației de poștă de la Buziaș, aceasta a pierdut din importanță, sistându-și activitatea, mai ales din cauza lipsei unui căpitan de poștă calificat, până la 1 septembrie 1867, când s-a redeschis (nota autorului)
2) Se pare că unele structuri ale Fondului religionar au funcționat și mai târziu, statul maghiar obligând sătenii să cumpere, în 1885, ultimul lot mai însemnat de terenuri agricole, Scursurile, în suprafață de 621 jugăre si 452 de stânjeni cadastrali.(nota I.C)
3) Wagnerholz, în original (nota I.C)
4) Probabil Țăran, acest nume întâlnindu-se la Chevereșu Mare pâna în urmă cu câțiva ani (nota I.C.)
5) Curiozități wieneze sau Convorbiri lunare despre diferite curiozități care se pot găsi în natură sau în mediul uman (nota I.C)
6) 1552 (nota I.C.)
7) Kolatschen (runde Kuchen) în original (nota I.C)
8) Bratislava (nota I.C.)
9) Bocea, fostul sat întâlnit pe cele mai vechi hărți austriece ale Banatului, a cărui vatră s-a aflat undeva la nord de Chevereșu Mare, la sud de râul Timiș, la vest de Sârbova și la Est de Dragșina și care s-a unit cu Chevereșul cândva în timpul domniei Mariei Tereza. (nota I.C.)
10) Hergeșceu (nota I.C.)
11) Șareș (nota I.C.)
12) Seliște (nota I.C.)
13) Tramici (nota I.C)
14) După datele oficiale ale recensămintelor maghiare, în 1900 alături de 1692 de români trăiau la Chevereș 203 vorbitori de maghiară, 57 de vorbitori ai limbii germane și 43 de vorbitori ai altor limbi. Între vorbitorii limbilor maghiară și germană trebuie plasați și cei 14 locuitori evrei. Diferența între 1737 de ortodocși + 1 greco catolic și 1692 de vorbitori de limbă română = 46 o formau, desigur, romii + 1 vorbitor de limba sârbă, dar, poate și unii români sau romi care s-au declarat vorbitori de maghiară sau germană. În 1910 erau 1639 de vorbitori ai limbii române, 180 de vorbitori ai limbii maghiare și 65 vorbitori de germană. Între acești locuitori vorbitori de maghiară și germană erau cuprinși și cei 18 evrei. La vorbitorii altor limbi găsim 41 de romi, un sârb și 5 slovaci. Diferența dintre 1684 de ortodocși + 1 greco catolic și 1639 vorbitori ai limbii române = 46 o formau cei 41 de romi + 1 sârb + alte patru persoane, români sau romi sau sârbi care s-au declarat vorbitori de maghiară sau de germană. Prin limba vorbită am numit limba maternă. Scăderea drastică de populație în această perioadă trebuie pusă mai ales pe seama masivei emigrații în America, dar, posibil și pe seama unor molime sau a migrației în interiorul Ungariei. (nota I.C.)
