DIN ISTORIA CALAMBURULUI

La oracolul de la Delphi erau adesea folosite jocurile de cuvinte. De exemplu, un general care vroia să ştie dacă să plece sau nu într-o călătorie, a primit următorul răspuns: Domine, stes ("Stăpâne, rămâi"), dar care poate fi înţeles şi ca Domi ne stes ("Acasă nu sta").

În evul mediu calamburul s-a răspândit în Europa, atât în literatura scrisă, cât şi în cea orală.

Non Angli sed Angeli ("Nu englezi, ci îngeri") ar fi spus papa Grigorie I (Cel Mare) (c.540-604). Prin anul 590 se spune că papa Grigorie I întâlnind nişte sclavi într-o piaţă din Roma care spuneau că sunt englezi ar fi zis : "Este prea bine, căci ei au feţele unor îngeri"

Calamburul în Franţa secolului al XVI-lea a fost cultivat cu predilecţie.

În epoca elisabetană, în Anglia, calambururile erau foarte la modă şi sunt deseori întâlnite în comediile lui Shakespeare.

În 1768 Denis Diderot, filozof materialist, scriitor şi estetician francez (1713-1784) foloseşte pentru întâia oară în lume denumirea de calambur.

Părintele calamburului modern este considerat Geoges-François Mareschal, marchiz de Bièvre (1747-1789) care, în 1771, a scos un almanah al calambururilor. Bièvre a ajuns protejatul lui Ludovic al XV-lea, el însuşi un mare amator de jocuri de cuvinte.
Iată câteva mostre din pildele lui Bièvre:
Părăsind cândva localitatea Spaa din Belgia, spunea:
"Je m'en vais de ce pas" (Spaa şi "de ce pas" - "imediat").
Când i se vesti decesul unei mari personalităţi zise:
"Fausse nouvelle !" ("Ştire falsă")
Iar când interlocutorul îl asigură că ştirea e adevărată, răspunse:
"Desigur, de aceea am zis şi eu fosse nouvelle !" ("mormânt proaspăt").
Pentru mormântul soţului balerinei Miré propuse următorul epitaf muzical:
"La-Mi-Re-La-Mi-La" ("La Miré l'a mis la " - "Miré l-a băgat aici").
Aflând că celebrul actor Molé se îmbolnăvise pe neaşteptate, exclamă:
"Oh ! quel fat alité !" ("fat alité" - "prostănac bolnav" şi "fatalité").

Ludovic al XVIII-lea aflându-se pe patul de moarte şi văzând pe figurile medicilor că nu mai avea nimic de sperat, le-a zis:
"Allons, finisson-en! Charles attend.", ultimele cuvinte pronunţându-se identic cu "charlatan" ("şarlatan !")

"Calamburul este găinaţul spiritului care zboară" a afirmat Victor Hugo printr-un personaj - Tholomyès - din romanul Mizerabilii (partea I, cartea a 3-a, cap. VII). Dar mai departe acesta adaugă: "Departe de mine intenţia de a insulta calamburul ! Îl cinstesc pe măsura meritelor lui: nimic mai mult. Tot ce există mai măreţ, mai sublim şi mai încântător pe lumea asta, şi poate chiar dincolo de ea, a făcut jocuri de cuvinte..." Hugo s-a servit adesea de calambururi în opera sa.

Un maestru neîntrecut al jocurilor de cuvinte a fost Rabelais. În cunoscutul roman Gargantua el grupează ingenios cuvintele dând naştere unor calambururi neaşteptate:

"Iarna şuieră p-alt ton" (= palton)
- V. A. Ureche

"La cărţi c-un as eşti asasin,
Cu spade-n luptă spadasin,
Dar fără spadă, fără as,
Tu singur spune: ce-ai rămas?"
- I. L. Caragiale

Poetul Iancu Văcărescu a folosit şi el "calamburguri", cum le numea el. La o plimbare cu Heliade, Văcărescu este salutat de o persoană cu "mărite şi de bun neam domine", care s-a prezentat drept "dascăl". Om care nu se fălea cu originea sa, Văcărescu îi dădu lui Heliade o hârtie pe care scrisese:
"da'-s cal".

"Întâi lui Lăpăduş capul sparsă,
Apoi lui Mugurel falca dreaptă
O făcu strâmbă";
- Ion Budai-Deleanu, Ţiganiada

Hasdeu scria cronici teatrale presărate cu calambururi şi observaţii pline de umor. De exemplu:
"Nu cumva pentru că d-l Pascaly este rege-soarele acestui teatru." (= regizorul)
Cuvântul sonet e romanizat (= sunet), pentru ca Hasdeu să se poată deda următorului triplu joc de cuvinte: că atât dânsul, "cât şi Urechilă au asurzit publicul, fiecare în parte cu câte un sunet".

"... nişte amazoane în catrinţe, care culegeau poame într-o livadă, şi care văzându-ne că sărim peste un gard şi că înaintăm spre ele ca nişte zmei, spre a le lua câteva poame, au început a ne împroşca cu coarne, râzând şi strigându-ne: « Nu şuguiţi, domnilor cu coarnele, că vi se pot prinde de frunte ». Noi am răspuns cu mărinimie că nu suntem însuraţi."
- V. Alecsandri

"Istorică pereche,
Aşa pereche zic şi eu !
Ce legătură veche !
Ureche jură-ntr-un Hăsdeu
Hăsdeu într-o ureche."
- Doi academici, publicată în Moftul român, feb. 1893

M. Kogălniceanu dă un exemplu de calambur în "Miscelele" publicate în "Propăşirea" (1844) atribuindu-le domnului Calamburescu:
"Banul este un nume rar" (= numerar)

Este adesea citat cunoscutul calambur al lui C. Negruzzi din Cum am învăţat româneşte:

"Maică-ta de-i vie
Bine-ar fi să vie
Pân' la noi la vie."

Următorul calambur incisiv lăsat de Hasdeu îi este adresat lui Ion Strat, unul din membrii Consiliului superior al învăţământului, care a hotărât destituirea lui Hasdeu din cauza romanului Duduca Mamuca:

"Într-o istorie turcească
Se scrie printre flori de cuc,
Că cine burta vrea să-şi crească
Îndată facă-se eunuc.

D-aceea, domnilor, d-aceea
Sunt necăjit şi turburat:
De mult mă zbuciumă ideea
Cu orice preţ să fiu ca... Strat."
- Hasdeu, Elogiul castraţiunii

În fabula Plugul şi tunul a lui G. Ranetti plugul se adresează tunului:

"- Prietene, fără îndoială
Pesemne eşti smintit ori... Krupp"
- G. Ranetti

Krupp - luat în sensul de beat-crup (= beat criţă) şi cu sensul de Krupp - mare fabricant de german, care fabrica şi tunuri.

Ion Luca Caragiale a fost un mare cunoscător al calamburului, folosindu-se adeseori în opera sa de el. Cu ajutorul său, scriitorul a satirizat, a înfierat, a demascat, dar mai ales a ridiculizat preţiozitatea, îmbuibarea retrogradă, îngustimea de vederi, prostia incurabilă... Din nenumăratele jocuri de cuvinte întâlnite în opera autorului, iată câteva:
"Care este culmea calamburului ?" întreabă Stacan în Hatmanul Baltag şi tot el răspunde: "să faci un măgar-ambur".
"Calambururi, culmi şi alte mici jocuri de salon, pe cât de amuzante, pe atât de instructive.", iar mai departe: "Ei ! s-a încheiat cu jocurile de cuvinte".
Pamfletul Congresul cooperativ român abundă în calambururi:
Croitorul care o ia "p-alt ton", doctorul care arată că ţara fără protecţionism ar fi un "mic rob" al Europei, CFR-ul care arată în depeşa sa către "congresul cooperativ român loco, motivele pentru care lipseşte d. director general" etc.
În D-ale carnavalului Miţa spune: "Fidelul meu amant, căruia i-am fost totdeauna fidea."

Autorii revistelor de pe vremuri (ca şi cei de astăzi), apelau foarte des la calambururi. Adresându-se spectatorilor, un actor zicea:
Legenda spune că Eva ar fi fost făcută din coastă şi noi adăugăm ca d-aia coastă; că un biet chiriaş, tot din pricina ei ar fi fost eva-cuat de proprietar ! (preluat din Flacăra)

Pe monedele româneşti de aur, de argint, precum şi pe bancnotele de după 1869 era inscripţionată deviza: Nihil sine Deo ("nimic fără Dumnezeu").
Or, când în 1906 a apărut mărunţişul de nichel cu găuri, I. Rosenthal a propus inscripţia Nikel sine Deo, căci găsea această monedă... fără nici un Dumnezeu.

Ironizând ziarul "politic, comercial şi cultural Convenţiunea", B. P. Hasdeu utilizează din abundenţă calamburul şi jocurile de cuvinte:
"În redacţia Convenţiunii s-a găsit o poezie care începe aşa:

"Vino dragă, te deşteaptă:
Vinul dulce te aşteaptă
Vinerea-i o zi d-amor
Vinele-mi tresar de dor
Vindecă-mă de-a mea boală
Vina e a ta, Marghioală".
etc., etc., etc.

Toate versurile încep cu literele vin, ceea ce este într-o minunată armonie cu spirtul şi litra, vreau să zic cu spiritul şi litera acestui ziar pururea fericit, adică latineşte, beat" (în limba latină beatus = fericit).

"De ce vă puneţi gheara-n gât?
Să lase unul, cât şi cât,
Să dea şi celălalt ceva.
Eu, cât de cât, socot, c-o da !"
- G. Topârceanu, Un duel

"din târg de la Să-l-caţi, megieş cu Căutaţi şi de urmă nu-i mai daţi"
- Ion Creangă, Harap Alb

Ion Luca Caragiale a scris o poezie satirică, Mare farsor, mari gogomani, cu prilejul jubileului celor 40 de ani de domnie ai lui Carol I (1906). Pentru a scăpa de cenzură el maschează acest atac scriind numele lui Carol în două cuvinte separate:
"Ca rol fu mare mititelul"

Calambururi - 1923
Iată o întâmplare din anul 1923 pentru amatorii de jocuri de cuvinte. Un mare grup de scriitori cutreiera ţara, întâlnindu-se cu publicul în cadrul unor şezători literare de neuitat. În tren, de la un oraş la altul, se iscau dispute pline de umor între Topârceanu, Păstorel Teodoreanu, Cincinat Pavelescu. Cincinat spusese ceva cu haz, povesteşte Vintilă Rusu Şirianu, martor al întâmplării, iar Păstorel îi tăiase "poanta", strigând un răspuns lui Topârceanu. Cincinat, mare amator de succes la public, la apostrofat necăjit:
- Hei, îmi tai efectul, onorabile ! Păstorel, prompt, dar respectuos, intervine:
- Fac amendă onorabilă... Horia Furtună sare şi el:
- Ce onorabil ! Ce amabil ! Şi ce abil !
Ionel Teodoreanu îi dojeneşte profesional:
- Slab, foarte slab. Nu-i deloc valabil acest calambur ! Păstorel îi spune fratelui său, peste umăr:
- Fă tu unul măcar pasabil ! Ionel îi răspunde inspirat:
- Pas !
(preluat din Flacăra)

"Judecătorul - Ce fel? Eşti condamnat la opt ani închisoare şi-ţi mai vine să şi râzi?
Condamnatul - De, dom'le judecător, sunt optimist."
- A. Bacalbaşa, în Hazul

George Ranetti, atunci când s-au scumpit chiriile, a comentat ironic: "Acestea nu mai sunt chirii. Sunt şme-chirii !"

"E o mare desfătare
Să bei vin în crâşma sa.
Că şi crâşmăriţa are,
Cum s-ar zice vinu-ncoa !"
- Al. O. Teodoreanu (Păstorel), Nadă

"Asemine nu voi pomeni nimic despre nedelicateţea unui cârd de boi, care, întâlnindu-se cu noi pe podul de la Răpciuni, voia numaidecât să ne arunce cu coarnele în Bistriţa, sub cuvânt că boii trebuie să aibă pasul asupra boierilor şi feciorilor de boieri, fiindcă şi ei au fost feciori de boi ieri şi că astăzi sunt boi întregi."
- V. Alecsandri, O primblare la munţi

"- Unde ai plecat, Mitică?
- La vânătoare de lei."
- I. L. Caragiale, Mitică

"Un bour tânăr - M.S. -
Când năvăli să mă răstoarne,
Îşi rupse unul dintre coarne
În pieptu-mi matur, dar vânjos.
Şi eu, adept al lui Christos,
Milos de orice dobitoc,
M-aplec şi cornu' rupt de jos
Pe frunte i-l lipesc la loc."
- Cincinat Pavelescu

Ion Creangă, în Amintiri din copilărie, pomeneşte de Moş Chiorpec ciobotarul, care îi spunea:
"hei, hei, bine-ai venit, nepurcele !"
Aici s-au combinat cuvintele nepoţel şi purcel, rezultând un nou cuvânt, având ceva din forma şi sensul celorlalte două.

"Au venit şi-n ţara noastră de-au cerut pământ şi apă -
Şi nu voi ca să mă laud, nici că voi să te-nspăimânt,
Cum veniră, se făcură toţi o apă ş-un pământ."
- M. Eminescu Scrisoarea III

Calambururi anodine din revista avangardistă Unu:

* "Poetul ştie că:
Luna şi cu una fac două."

* "Stimată Toamnă, omagiile mele."

* "Mai las-o Zaremba, că prea-i cusută cu raţă albă."

"Pe Mihai Viteazu, pe jos sau călare,
Neamul nostru-i mândru cu-aşa domn că-l are.
Un tur făcut-a în Ardeal (un tur, da!)
Triumfal, dar tragic încheiat la Turda..."
- G. Ranetti, Jonglerii de rime

Titlurile unor poezii de George Ranetti: Reforma ag...ridicolă, In bovino veritas

Bacalbaşa, intrând într-o zi în restaurantul "Gambrinus" şi negăsind nici un loc liber, a exclamat: "Cred că am greşit adresa. Aici nu-i « Gambrinus ». Aici...e cam plinus !"

"Poate ai un dor să-ţi vindeci,
Ori te paşte vreun blestem ?
Dragul meu prieten, vin', deci,
Toarnă în pahare vin, deci,
Şi să bem !"
- Şt. O. Iosif, Odă bachică

S-a spus despre cartea lui Camil Petrescu, Patul lui Procust, că iniţial ar fi fost intitulată Patul lui Proust, autorul adăugând un "c" - iniţiala prenumelui său: Pro(c)ust. La acestea Camil Petrescu a replicat: "Cine lansează această neghiobie este un...Proust fără u."

"Antologia lor cuprinde
Sublime pagini de lirism
Dar vai şi-atâtea pagini triste
De lamentabil delirism."
- Vasile Bogrea, Pe o antologie lirică

"Înţelepciunea se obţine scump. Dar şi prostia costă."
- anonim

Tudor Muşatescu a scris o mulţime de aforisme, cugetări, zicale, definiţii umoristice, glume, bazate pe jocuri de cuvinte. Iată câteva dintre aceste "muşatisme":
"Pantoful mai mic decât piciorul te strânge... de pe drumuri."
"Ecoul repetă ce spui şi « ecourile », ceea ce n-ai spus."
"Nu contest că femeile au rostul lor pe lume. Dar odată ajunse neveste îţi strică toate rosturile."
"« Scumpa », costă."
"Gura leului, e ca o floare!"
"Paràlele fac lei. Şi leii, paralei."
"BACIL = virgulă, care pune punct vieţii."
"ORT = valută morte."
"EST = cel mai răsărit dintre punctele cardinale."
"TACITURN = turn tăcut."
Tot Muşatescu a fost cel care a dat şi o definiţie calamburului: "Balul mascat al vorbelor serioase."

În lucrarea Muza veselă, muzicologul George Zbârcea relatează că la un concert programat la Bacău în 1936, cum discursul de bun sosit se prelungea, publicul dând semne de nerăbdare, George Enescu îi potoli folosind un calambur improvizat din adagiul latin: "verba volant, scripta manent" zicând: "verba volant - făcând un gest spre vorbitori - dar scripca manent" - înclinându-şi capul spre vioara pe care o ţinea în mână.

În seara zilei de 3 mai 1955, Enescu era pe moarte... Fostul său elev, violonistul Serge Blanc, intră în anticameră, întrebând în şoaptă, plin de o afectuoasă nelinişte:
"Est-ce qu'il est encore lucide?" ("Mai este lucid?")
Auzindu-l prin uşa întredeschisă, Enescu răspunse:
"Luci-de Lammermoor ! Lucide, de la Mer Morte !" ("Lucia di Lammermoor ! Lucid, de la Marea Moartă !")
Lucia di Lammermoor este opera lui Donizetti după romanul lui Sir Walter Scott, The Bride of Lammermoor, 1819.

Bacalbaşa, comandând un capuţiner (cafea cu lapte), se adresează chelnerului care-i adusese paharul pe jumătate gol: "Băiete, păi ăsta nu-i capuţiner; ăsta-i cam puţiner !"

George Ranetti era prezent la o serbare filantropică unde s-a cerut asistenţei să subscrie o cotă pentru sinistraţi. O actriţă cam deocheată este cea dintâi care răspunde la apel: "Da, domnilor, mă înscriu cu o cotă". Ranetti subliniază: "Doamna se înscrie prima c-o cotă !"

"Când se ia câte-o măsură
Lumea-njură
Pe agentul sanitar
Şi-l întreabă fără noimă:
Ce-ai cu noi, mă?
Pentru ce să dăm cu var?..."
- G. Topârceanu, Vara la ţară

Filologul şi lingvistul român Vasile Bogrea s-a folosit de jocurile de cuvinte pentru a condamna cusururile şi viciile contemporanilor săi. Iată câteva dintre ironiile sale, intitulate "Scântei":

Despre viaţa politică în vremea sa: "Pradă ori paradă - iată în rezumat tot rostul acestor partide."
"Cea mai rea aristocraţie: arivistocraţia."
"Hiper-trufia eului."
"Amabilitate înseamnă adesea am abilitate!"
"Sunt apărători atât de dibaci, încât devin apârâtori ai clienţilor lor."
"Articolele din « Scântei » sunt semnate Acelaş. A, ce laş !"
În apărarea lui Vasile Pârvan a cărui operă a fost criticată pe nedrept: "Un Pârvan şi o pâră vană !"

Dirijorul Emanuel Elenescu povesteşte: Fiul marelui Nottara a ajuns dirijor la Radio după mari intervenţii, dar nu avea nimic în comun cu muzica. Odată, când trebuia să dirijeze Brahms, nedescurcându-se, l-a chemat pe Rogalski. Profesorul Ionel Ghica nu l-a iertat şi i-a dedicat un calambur: "Rog a'l schimba pe Nottara, că dirijează Brahmsbura".

"La vremuri noi... tot noi !"
- slogan anonim

Într-un Autointerviu, scriitorul Radu Cosaşu vorbeşte despre calambur:
"- de unde ura asta împotriva calamburului? Într-o lume în care toate seriozităţile supreme sunt încremenite fie în arme, fie în porunci, fie în concepte - dovadă că de atâtea ori din concepte şi porunci s-au făcut arme ! - calamburul reprezintă ultimele libertăţi, reale, ale cuvântului, poate cea mai intimă, poate cea mai propriu zisă, libertatea lui de literă. A persecuta calamburul, jocul cuvintelor, libertatea de mişcare a silabelor e o politică de apertheid, dusă de o seriozitate devenită totalitară, deci unilaterală, suspicioasă ca tot ce mişcă, râul, ramul. [...] Ca şi pe seama tuturor persecutaţilor, pe seama calambururilor, adică pe seama literelor şi cuvintelor - fără de care nu s-ar putea discuta dacă literatura se face sau nu cu sentimente bune ! - s-au spus fel de fel de vorbe urâte: că se culcă unele cu altele în devălmăşie, că fac copii adulterini, că-şi beau minţile, că nu stau toată ziulica la munca pentru conceput şi paradigmă, la topitul cânepii într-o sagă cât o moşie, venindu-le, aşa, dintr-un pamplezir, să se intereseze şi ce mai e cu rapiţa... [...] un filozof ca Henri Wald, unul dintre cei mai importanţi cercetători, azi, ai relaţiei dintre limbaj şi gândire, consacrat, totodată, şi ca unul dintre cei mai străluciţi calamburgii români. E cel care mi-a spus odată că trebuie să am grijă să nu-mi zmulg împreună cu rădăcinile mic-burgheze şi pe cele calamburgheze... [...] în dragostea mea pentru calambur, pentru jocul de cuvinte, se răsfrânge clasica solidaritate cu toţi cei care făuresc şi, mai ales, suportă ceea ce făuresc. Într-o minune de limbă ca româna noastră - unde găsesc cât se poate de legitim să te frămânţi o viaţă, o viaţă de artist, o viaţă de filozof, pentru un "întru" sau pentru un "curat murdar" intraductibil dar atoatecuprinzător - eu ţin cu literele şi cuvintele, chiar şi cu cele mai obosite, mai cu seamă cu acestea, stoarsele, epuizatele, exploatatele, dar din care s-au făurit şi continuă să se făurească scările de valori şi de mătase în care cred. Cred că ludicul meu, mizerabila şi compătimita mea plăcere de a mă juca neserios cu cuvintele, constituie tot ce deţin mai serios în planul libertăţii."

Extras din Diversitate stilistică în româna actuală:
"Titlurile de articole folosesc, până la saţietate, calamburul bazat pe reactivarea unei expresii figurate, prin asocierea cu un cuvânt sau cu altă expresie care îi scoate în evidenţă sensul propriu iniţial: "Valuta navigatorilor pluteşte pe ape tulburi" (România liberă 1022, 1993, 5); "Noul sistem telefonic funcţionează după ureche" (RL 850, 1993, 5); "Ne-am ars şi la... chibrituri" (RL 856, 1993, 4); "Apa chioară, taxată... orbeşte" (RL 958, 1993, 15); "Baschetul nostru de aruncat la... coş?" (Tineretul liber 742, 1992, 8); "Staţiunile de pe litoral intră la apă" (TL 770, 1992, 8) etc. Evident, aprecierea unui joc de cuvinte intră în sfera judecăţii de gust şi unele din exemplele de mai sus pot fi considerate ca reuşite. [...] Jocul de cuvinte reuşit e însă acela care prin asocierea formelor pune în lumină şi o legătură mai profundă, ascunsă, a faptelor. "

Iată şi câteva mostre de calambururi din vorbirea de zi cu zi, unele foarte interesante prin asocierea neaşteptată pe care o produc:
"tembelizor" în loc de "televizor"
"derutaţi" în loc de "deputaţi"
"pozne" în loc de "poze"
"fii antenă" în loc de "fii atent(ă)"
"s-a împlântat" în loc de "s-a întâmplat"
"la o paişpe" în loc de "la o parte"
"Dumnezeu să-l iepure" în loc de "Dumnezeu să-l ierte"
"boliclinică" în loc de "policlinică"
"stresiune" în loc de "sesiune"
"poimarţi" în loc de "poimâine"
"lătrătură" în loc de "literatură" (răspândit, pe vremuri, la "Junimea")
"pisălog" în loc de "psiholog"
"ţuischi" în loc de "whisky"
"patrihoţi" în loc de "patrioţi"
"reciporc" în loc de "reciproc"
"lipsus" în loc de "lapsus"
"scrumbieră" sau "scrumuieră" în loc de "scrumieră"
"pisicologie" în loc de "psihologie"

Proverbe răstălmăcite:

• Prietenul ...anevoie se cunoaşte.

• Când doi se ceartă, al treilea... pleacă să nu-l pună martor.

• Cine se scoală de dimineaţă... doarme puţin.

• Nu îţi băga nasul, unde... îţi fierbe oala. (Tudor Muşatescu)

• Unde nu e cap, vai de... pălărie. (idem)

• Banii n-au miros,... dar au parfum. (idem)

• N-aduce un an bun, ce-aduce un ceas rău. (idem)

• Cine umblă după doi iepuri... oboseşte.

• Frate, frate, dar... mai sunt şi surori.

• Cine râde la urmă... nu a înţeles gluma.

• Când pisica nu-i acasă... te întrebi unde-i pisica.

LINK-URI:

C.D.Zeletin / Eseuri - 2 eseuri despre calambur
Pun of the Day - Calambururi în limba engleză
Vous aimez les calembours ? - Calambururi în limba franceză
Juegos de palabras - Calambur - Calambururi în limba spaniolă
Calembour - Câteva calambururi în franceză
Calembours - Alte calambururi franţuzeşti