Ma numesc Simona Radulescu, am 28 de ani si in cele ce urmeaza am sa prezint cate ceva din experienta mea in Sahaja Yoga.

Anul trecut, mai precis pe 24 februarie 2001, la invitatia unei cunostinte, impreuna cu sotul meu am participat la un program public de Sahaja Yoga. Atunci m-au atras luminozitatea si bucuria de pe fetele celor din sala, care contrastau cu ceea ce era pe strada. La inceput nu prea stiam ce se intampla, cum poate multi nu au stiut la inceput nici ei, dar ma tragea o ata nevazuta in fiecare sambata la sala. Aveam in mine o dorinta de a sti cat mai mult despre ceea ce se intampla si imi placea sa citesc materiale din ce in ce mai multe.

Tin minte ca la primul program special, care s-a tinut la Oradea ardeam de nerabdare sa cunosc cat mai multe lucruri. Aveam o bucurie in mine de nedescris. Simteam ca voi pocni de bucurie. Ce m-a impresionat mai mult la Oradea a fost faptul ca toata lumea era calma, linistita, se mergea foarte incet, fiecare avea grija sa nu-l deranjeze pe celalalt. Era ceva de necrezut, pe langa agitatia si harmalaia cu care eram obisnuita. Mi-a placut cum toata lumea avea grija de copii. Acolo toti copiii aveau cate 7-8 mame. Acolo am descoperit ce inseamna sa te bucuri cu adevarat.

Cu cat crestem in Sahaja Yoga ne schimbam: devenim mai calmi, mai blanzi si mai rabdatori si mereu ne descoperim si ne minunam de noi insine.

Multe din trairile interioare nu le poti povesti, dar daca privesti un pic in interior le gasesti acolo.