TATRA 2001
Am plecat vineri seara din Bucuresti, un grup mare si vesel. Era 23 februarie 2001. Am luat trenul pe ruta Bucuresti-Varsovia, pana la statia Kosice. De aici am avut legatura la 20 de minute pana la Poprad. Am avut bilete din Bucuresti pana in Poprad si ne-au costat 1.300.000 lei, cam 35$, dus-intors. Din Poprad am luat un trenulet pana in Stary Smocovec (biletul costa 16 skc coroane slovace, paritatea fiind: 1$=47 skc). Din statiunea Stary Smocovec am luat un fel de telecabina pe sol (poza), care ne-a dus pana la Hrebienok.
De la Hrebienok cam intr-o ora, o ora si jumatate am ajuns la Cabana Zamkovskeho, in timp ce afara se lasa noaptea. Din Bucuresti pana in cabana am facut 24 de ore. Zamkovskeho este o cabana situata cam la limita padurii si ofera tot confortul: caldura, dus cu apa calda, camere impecabile de 4 paturi cu mochete peste tot, mancare buna si gazde mai mult decat primitoare. Cazarea si masa de seara, costau in jur de 10$. A doua zi am urcat pa Mala Studena Dolina (dolina=vale) pana la Teryho Chata (chata=cabana), cabana situata in partea superioara a vaii la 2015 m. altitudine, intr-un peisaj de vis, inconjurata de pereti impresionanti de granit. Cascadele de gheata pe care asteptam sa le gasim erau, din pacate, acoperite de zapada, fiind situate pe firul vaii care cobora din caldare, si nu atat de verticale cum speram noi. De fapt zona din jurul cabanei Teryho este excelenta pentru catarare mixta, nu pentru cascade, care totusi exista. In aceeasi zi am coborat la Zamkovskeho si am pornit pe urmatoarea vale: Velka Studena Dolina unde am reperat trei cascade. Am revenit a doua zi echipati.
Ne-am bucurat mai intai de o cascada de 40-45m. cu gheata groasa, verzuie, echipata sus cu pitoane de mansa. Primii 10-15m. erau verticali, si datorita faptului ca afara era in fiecare zi frig (-13C ziua la soare, a fost cea mai ridicata temperatura in 8 zile de stat acolo; seara cobora la -18C), gheata era casanta si dura. Si mai era o problema: multa zapada pe valea de deasupra cascadei.  Chiar am fost vizitati de un salvamontist care ne-a avertizat de pericolul la care ne expuneam. Noi cand am ajuns in zona am gasit un metru si jumatate de zapada proaspata si afanata care din cauza temperaturilor nu s-a tasat mai deloc asa ca in fiecare zi trudeam la deschiderea potecilor catre cascade, poteci pe care vantul le acoperea in timpul noptii. In partea a doua a zilei ne-am mutat la alta cascada cu gheata mai subtire si in doua trepte, pe care au urcat baietii. Seara ne-am intors la Zamkovskeho, unde ne-am reunit la un pahar de bere si o mancare cu adevarat picanta...
Urmatoarea zi am urcat la cascada de pe Mala Studena Dolina, din apropiere de Teryho Chata (poza din dreapta). Aceasta cascada avea gheata subtire, casanta si destul de multa stanca. Cu toate acestea, am invatat foarte multe. Ne-am invartit prin zona pana catre seara, cand am coborat catre Zamkovskeho. Pentru urmatoarea zi am horatat sa urcam cu tot echipamentul la Teryho si sa incercam sa cataram si ceva mixt. Pana a doua zi poteca era din nou astupata asa ca am muncit la taiat drum pana sus, pe un vant destul de puternic in rafale, care viscolea zapada. Ne-am cazat si o parte s-au plimbat iar ceilalti si-au luat o pauza de somn. Seara ne-am reunit cu totii in jurul mesei.
Hosted by www.Geocities.ws

1