DOUĂ ORGANIZAȚII CARITABILE LA MOMENT ANIVERSAR
Iarna 2004/2005 a o
cazionat celebrarea aniversărilor a două organizații internaționale binecunoscute pentru implicarea lor în activități filantropice implicit de prevenire sau combatere a unor boli.LIONS INTERNATIONAL
Cronologic a fost aniversat filatelic mai întâi Lions In
ternational. Fondată de Melvin Jones (1879-1961) în Statele Unite, organizația Lions, care reprezintă un acronim al devizei: Liberty Intelligence Our Nations Safety, este mult implicată în activități de binefacere în întreaga lume. Nu e de mirare că în decursul timpului numeroase țări au emis timbre dedicate Lions International, cu binecunoscuta emblemă cu leul și inițiala L. Multe țări africane au înfățișat campaniile Lions de combatere a trahomului (La vue c' est la vie) sau al altor boli, mai ales infecțioase, dar și țări europene precum Belgia, ș.a. au emis timbre cu tematica Lions. Există în lume grupuri filatelice ca al nostru care colecționează Lions în filatelie.Cu prilejul celei de-a 15-a aniversări a mișcării lionistice în România (după ani când această organizație fusese privită cu multă suspiciune), Poșta Română a emis o marcă poștală cu emblema Lions International într-o serie de 3 mărci și într-o foarte onorantă companie: Centenarul Crucii Roșii și Cerctetașii României. Marca este pătrată și a
re nominalul de 16000 RLPrezentăm plicul FDC al emisiunii Organizații Mondiale, cu data de 05.12.2004, pe care se găsește și marca dedicată Lions International
.
Cu ocazia EXPOZIȚIEI FILATELICE LIONS 2005 Poșta Română a emis întregul poștal tip plic cu nominalul de 5000 ROL și inscripționat și 0,50 RON care înfățișează simbolul Lions pe ilustrație, iar pe marca fixă este redat portretul fondatorului mișcării, Melvin Jones.
Plicul FDC Lions International

Întregul poștal Lions cod 056/2005

Rotary International
Rotary este o organizație internațională care și-a aniversat în 23 februarie 2005 centenarul. Înființată la inițiativa lui Paul Harris și a prietenilor săi la Chicago, Rotary, al cărei simbol bine ales este roata dințată, militează pentru prietenie și colaborare multiprofesională și multiculturală. Este firesc ca unele dintre obiectivele sale (nu singurul) să fie act
ele de binefacere, de asistență socială și de finanțare a proiectelor care prevăd ajutoare medicale și sociale.Poșta Română a fost și de data acesta pe fază și a emis o marcă poștală și un întreg poștal.
Marca a fost emisă în blocuri de 4 și reprezintă sigla binecunocută a rotarienilor, roată care este redată și pe ștampila prima zi, greu vizibilă pe fondul albastru închis al mărcii.
Mai multe ștampile au fost emsie în țară cu acest prilej, cea mai spectaculoasă fiind a rotarienilor ieșeni. Aceștia au realizat un frumos plic având ca ilustrație o pictură de Dan Hatmanu, iar pe ștampilă portretul lui Paul Harris, părintele mișcării rotariene. Plicul a fost efectiv circulat prin poștă cu o scrisoare a Președintelui Clubului Rotary Iași. Realizarea filatel
ică se datorează activului nostru membru Corneliu Bristan, președitele Fundației Fraternitatea.Subiectul Rotary International în filatelie este foarte îndrăgit, de aceea multe administrații poștale au emis mărci filatelice cu acest subiect de-alungul anilor. Centenarul Rotary a constituit prilejul a noi emisiuni filatelie, ceea ce a făcut ca rotarismul în filatelie să constituie deja un subiect tematic perfect abordabil de filateliștii tematicieni.
Dintre numeroasele emisiuni filatelice de la Centenarul R
otary prezentăm pentru frumusețe marca și plicul FDC emise de India la data de 23.02.2005.Dan Dumitrașcu, Cluj
FDC-ul emisiunii românești Rotay Internatonal

Plicul special și ștampila rotarienilor ieșeni

FDC-ul Centenar Rotary din India
