Oglinzile lui Diogene
Cu �Oglinzile...� profesorului de limba romana, romancierului, criticului, poetului, eseistului, prozatorului, mentorului, dascalului, si asa mai departe, dar nu in cele din urma nemembrului Academiei Romane, ceea ce ne mira � cu oglinzile domnului Barbu Marian, nu in fata, ci in profil, in ureche - caci numai o ureche trebuie sa fii, pentru a asculta tot ceea ce iti sopteste pana profesorului Barbu, ajuns la varsta contemplatiei daruite � ne asumam riscul de a ne oferi timpanul vecinilor de iarba. Pentru ca �peste mormintele noastre va creste iarba� � spunea poetul american Walt Whitmann.
�Iar de s-o-ntampla ca tonul/ Ori masura sa nu-ti placa/ Vom intoarce patefonul/ Si vom pune alta placa ...� spunea Toparceanu. Eu, nu voi pune alta placa. De la o varsta, schimbarea placii devine nu numai costisitoare. Ci si plictisitoare.
Sa incepem, dar nu cu prima pagina a volumului, ci cu copertile. Au si ele poezia lor. Pe coperta fata, noaptea, un grup compact de zgarie-nori, iradiind lumini pe un promontoriu (zona Downtown din Chicago). Pe coperta spate, ziua, nimeni altul decat autorul volumului, pe o campie de zapada, odihnindu-si mana dreapta, si privirea, pe ramura unui pom infrunzit in plina iarna.(Alqonquin, Chicago) Poetul, cu parul alb, imi pare a fi un om grijuliu, interesat de soarta pomului cunoasterii binelui si a raului. Va rodi? Iarna!? Nu va mai rodi? �Domnilor studenti din aula Megalopolisului, de la aceasta catedra, a oglinzilor, va expun, in detaliu, sortimentele de fructe ale pomului cunoasterii binelui si a raului, pentru care v-am oferit mainile si mintile noastre ca proptele...Am stiut ca mancatul lor este interzis... dar am gustat din paradis... am fost si noi, oameni...Nu poti face un vers fara o frimitura de fruct, dar un zgarie-nori... Sau un copil...Atat ne-am priceput... sa va oblojim un pom. Din pacate, finit... Ne vom retrage in curand, in cuvant, nu inainte de a va dori o pofta mai buna!� Discursul s-a tinut, in imaginatie, pe muzica �Anotimpurilor� lui Vivaldi.
Din respect pentru intentiile autorului, indiferent de timpanul studentului, iata ce ne scrie pe ultima coperta poetul: �Traind ceva timp in zona megalopolisului Chicago (U.S.A.), am constatat pe viu cum poezia americana are alta turnura ideatica si mai ales forme stilistice mult diferite de cele ale europenilor. Evaluarile realizate oficial de critica literara, de o parte si de alta, m-au indemnat sa vad din interior cum limba romana poate intreprinde comunicari pe masura. De aici, o prima explicatie a titlului si a componentelor adiacente acestuia.�
Impresii de rafinat pelerin, detalii enciclopedice, fulguiri prin culturile lumii, paradoxuri demascate, aluzii subtile, contopindu-se in peisajul american nu numai lingvistic, ci si sufletesc, withmanian, uneori, alteori, amintind de Poe, si toate aceste impresii de lectura, impregnand volumul, nu de la poem, la poem, ci in fiecare poezie, intr-o oda a bucuriei vietii bethoveniana, a vietii, cu toata sfasietoarea ei fulguire; poetul colinda biblioteci, bivuacuri, gari, basement-uri, paduri, dictionare, e-mail-uri, meridiane, culturi, locuinte, lacuri, dealuri, iubiri, antichitati, mari literaturi, curente, ziare, istorie, anotimpuri, familii si oameni, politici, biserici, mass-media, sentimente, ei bine, peste tot, materia poemelor profesorului Barbu este spiritul. Spiritul analizeaza, remarca, compara, observa, comunica, sintetizeaza, puncteaza, polemizeaza, citeste, fixeaza, aseaza, compune, propune. (Acri de vanzare � �Timp de doua luni a stat infipt batos/ Un panou trapezoidal � �vand zece acri de pamant. / Sunt la telefonul xxxxxy. Dupa amurgul Soarelui� In locul panoului, in primavara, rasarise o cladire cu doua nivele. �Pe frontispiciul careia am citit: Academia de Muzica si Dans.� Bizar: academia inseamna �- carte, liniste, studiu, verdeata/ Nimic din toate astea!/ Totusi inauntru � pianul rasuna in acordurile / Unei sali captusite cu pluta, cu aer conditionat./ Module si calculatoare pentru invatacei - / Ultima generatie a descoperirilor japoneze. Iar dansul.../ Mi l-am explicat singur/ Intr-o gimnastica de desert a gandirii./ Cati acri sa se fi identificat in viziunea mea?�).In �Amintiri nejugulate�, adevarurile decopertate sunt dureroase: un Chuck intors din Vietnam, un negustor, si scriitorul, la aceeasi masa, stau la taclale la un pahar de scotch. Concluzia? �O singura idee am retinut/ Cei doi erau prieteni de demult/Unul fusese in razboi si s-a intors/ Celalalt si-a inmultit dolarii cu folos./ Nu toti americanii pot fi militari/ Dar nici acestia nu traiesc fara dolari.� O idee am retinut si eu: in toata istoria omenirii, nu s-a purtat un singur razboi, macar, pentru a castiga intelepciune. Cu exceptia razboaielor cu sinele.
In �Apa din padure� am retinut o imagine care realizeaza o rara osmoza intre lumea necuvantatoare a plantelor si greierii civilizatiei: �florile din lac si de la marginea lui/... dau bip de infratire si de luminare�. In �Baiatul cu chitara�, un muzicant din piete, parcuri, strazi, margini de apa, gari sau poduri, scoate �steaguri de cuvinte/ traieste pe planeta lui de cantece si vis/ Nopti si zi sunt parti din timp/ Taiate doar pentru el, cumva dinadins�; �Ma uit la trecatorii plini de miscare/ Ca au ganduri abatute, care-ncotro/ Mai scot cate-un dolar si in palaria mare/ Il azvarl ca pe un mesaj de bolero�. Pentru poet, muzicantul cersetor este �trimisul veacului/ sa dea dezordinii un cerc si un nume/�, are o �viata de-mparat�, in �universul pe care si l-a asumat/ �transforma-n evantai a lumii clipa stearpa�. In �Broderii cu tei�, �In Evanton bogatii prefera aerul conditionat/ Copacii sunt ornamentali/Pentru ceai se cumpara totul/ mai bine, ceaiul englezesc�, in Evanton �grija fata de om, spun toate companiile�, asa ca nu poti sta pe terasa cu tei care au dat devreme in floare, sau sa culegi o floare de tei �cand nectarul ei ramane otravitor/ toate reclamele asta spun�. Mai intelepte decat oamenii consumului, septici , �albine, viespi si muste/ se lafaie in deliciul ascuns al teiului/ otravindu-se de placere, de viata, de zbor�, otravindu-l cu beatitudine si pe poet, care isi imprumuta gandurile, si recunoscator, multumeste tuturor �Ce broderii au gandurile locuitorilor din Evanton!� . �Urasc pe cei ce nu mai cred in cai/ Trecuti demult in amintire si masini/ ba in avioane, trenuri si vapoare/ Caii sunt, fara fast, o garda de onoare� � scrie poetul in �Caii, sageti ale lunii�. Cu adevarat, intelepciunea oamenilor de a face din cai �fantasme azi, lasate in cuvinte izolate�, costa planeta 75 de milioane de barili de petrol arsi pe zi. Un sfert din aceasta cantitate este folosita in SUA. Folosind legea inductiei matematice, maine, a n-a zi, se vor arde, de exemplu, 75 de milioane de barili de apa pe zi. P(n) fiind adevarata, P(n+1) este evidenta, orice planeta din univers, va fi secatuita de resursele energetice intr-un numar oarecare de zile, de o prea inteleapta omenire, daca a fi intelept inseamna sa nu mai lasi nimic dupa tine.�Dupa noi, potopul!�. Sa fie acesta motivul pentru care poetul compara calul cu �sageata lumii insasi/trimisa spre pamant ca o osanda?� Intrebati-l!
�Nu mai exista cei ce vazura bizonii!� spunea un poet american. Si totusi, urmasii lor exista. Iata-i in �Calatorie�, �apasi nauci privind prin geamurile securit/ la turmele de animale pierdute sub beton/... Toate s-au dus sub rotile de tren/ Doar punctul dintr-un spatiu/ Al tuturor cuvintelor rostite le mai indica locul�; �In gara din Chicago, apasii nu au somn/ Alearga in trenul ce duce spre O�Hare/ Bezmetic, neintrezarind nimic�, literele primaverii care le mai ofera un veac de viata �calatoresc cu ei pana la mecanicul de tren/ Aici, stupoare! Omul lipseste/ Fantoma de apasi si-ar fi dorit o sora/ Cand colo, un computer, august 2006.� Se spune ca omenirea ar fi construit un superordinator capabil sa raspunda la orice intrebare: Inventatorii lui l-au intrebat: �Dumnezeu exista?� Raspunsul a fost: �Acum, exista!� Si noi, poetii, care credeam ca s-a jertfit pentru iertarea celor mai carnivore flori de pe lume!
�Calatorind pe la vecini�, la universitatea din Kenosha, poetul este interesat �daca Tracy Spencer/ le-a lasat vreo mostenire ca om al locului/ Ori i-a invatat pe careva sa vada cerul si altfel� ; �pana una-alta, discutia a alunecat/spre pescuitul din zona Racine �/ fericire sportiva pentru toti amatorii cu acte/�; �toata zona este agricola�; �atunci am inteles ca din Chicago-ul meu fals altruist/ Vine putina lume spre acrii de pamant/s-ar clatina in asteptarea anotimupurilor� Sau lumea nu ar sti cum se utilizeaza noul produs comercial �Batranul si marea�?
�Noaptea a cazut ca o targa bolnava�, peste fetitele si baietii cu chibrituri, din �Cautari silnice�. Copii ai strazii din Buffalo Grove care cauta pastravi, ca sa-i manance de vii, ca sa fie furati de alti copii ai strazii, ca sa doarma pe pietre, �udandu-si mainile/ in apele linistite ale raului�. Sa revenim in fata ordinatoarelor cu care ne proiectam noi mese, nu inainte de a ne spala pe maini.
Confesiv, introspectiv, in �Cautatoare intrebari�: �Cand nu erai tu, Fecioara/ Cine te-nlocuia?�, �domestice plante mai cere iubirea ta/ ca linistea din casa sa fie protejata/ De astrele inghetate, de viata mea mereu ruinata�. Sa fie poetul nu in fata unei oglinzi, ci in fata unei icoane?
Chicago este un paradis al Thaliei, consemnat in �Chopin la Chicago�: �Mofturile europenilor � Poate si ale altora, de pe alte continente � Ca duritatea afisata a americanilor/ Ii scuteste de cultura/ Ei bine, nu!�; �Am numarat in Yellow Pages 120 de prezente teatrale/ Eram in cautarea poeziei intr-unele dintre acestea/ Am gasit Chopin Theatre!�; �Grija americanului pentru Chopin! Dar pentru inegalabilul si eternul Shakespeare?/ Si nu numai!/ Pentru toti este un teatru la Chicago�.
Interesanta prin concluzie �Marinarul din Bahai�: �Cu noua Messengers of God �/ Abraham, Krishna, Zoroastru, Buddha, Christos, Muhammad, The Bab, Baha u�llah/ Biserica impacarii religiilor/ Biserica universala -/ Troneaza emblematic in Chicago/ Ca floarea de nufar pe lacul lumii/ Liniste nobila ca a unui snob/Orbit de adevarul religiilor�; intre atatea religii, �pe un promontoriu al megalopolisului/ marinarul din Bahai mi-a aparut / ca omul universaliilor./ Sa ne rugam cand avem/ O noua renastere prin democratia Bisericii�. Am receptat marinarul ca un cautator in univers al lui Dumnezeu. Rugaciunea la timpul unei renasteri prin democratia Bisericii este vitala pentru omenire, daca mergem cu gandul la povestea celor 33 de soricei: �33 de soricei locuiau pe o planeta (Univers) de cascaval./ �Sa marim consumul!� a spus unul./ �Ce bine!� au rapuns ceilalti 32 de pofticiosi/ �Sa supunem in mod democratic la vot!�/ Si au mancat tot...�
Sa fi luat Mircea Eliade, odata cu moartea lui Culianu, drumul desertului? (�Mircea Eliade si frenezia stiintei�). Caci pe �vaporul de agrement/ ce aluneca albit de bucuriile calatorilor cu bani�, sau la o �locatie a Universitatii din Chicago� � intreband de Eliade - �cum n-am primit nici un raspuns acolo, tot asa era si aici�. Doar nemtii i-au spus cu exaltare �La multi ani!� la 75 de ani, italienii si francezii l-au crucificat, romanii l-au indumnezeit, iar poetul a degustat �exotismul literaturii lui Eliade/ Ca si profunzimea dezbaterilor sale din Istoria Religiilor�; �sa te golesti de tine, pentru a-l intalni pe Dumnezeu/ Iar atunci cand El nu ti se arata, iarta-i pe ceilalti/ Numai atunci glasul ratiunii va intra in extazul viziunii!�
Un poem edificator pentru exercitiile zilnice ale poetului, pentru zbaterea lui, pentru oglinzile lui Diogene, caci Diogene a fost un balbait, care a devenit un intelept, si un orator - deci, scriitor in mintile si inimile semenilor - luand pietre in gura, si vorbind de unul singur, inchis intr-un butoi, este �Nu faci minuni de unul singur�: �Nu uita ca esti om. Apoi.../La acest apoi, lumina zilei parca ma ademenea/ ?ipand in ureche � Cunoaste-te pe tine insuti!� O alta lumina, se spune, ar fi intrebat: �Ce ai facut azi pentru oameni? Ce ai facut pentru mine?�
Care sa fie �Nu numai o simpla necesitate� a unei civilizatii? �Nu ne nastem decat odata. Pe cand de murit.../ Civilizatia moderna ne prezinta mai multe modalitati/ Nu numai in timp, ci si in spatiu./ Razboaiele sunt o necesitate a civilizatiei� afirma un parlamentar britanic. �Scriitorul din Oak-Park-ul lui Hemingway/ Ar fi adaugat consternat-/ Doar cultura este o necesitate a civilizatiei!�
Cutremurator poemul �Pamant pentru tine�, prin sinceritate, metafora, si concluzii: �Pamantul mi-a vorbit:/ - Vezi, eu am renascut./ In fiecare primavara, mi-ajut prietenii-/ Mestecenii, florile, iarba./ Dar tu, tu, ce faci?/ Astepti sa treaca timpul peste tine?! Eu il strang in cercuri, in culori./ Aici, la Chicago, fara porunca de om/ Fratii mei izbucnesc prin asfalt uneori.�. Ironic, autoironic, in �Plutind in deriva�, din care reproduc numai concluzia jocului de cuvinte: �-Domnule Oak Lawn, noi tarm, restul, apa!�
Citind �Preferinte de ultima ora�, �Pragul de frumusete al femeii�, �poet american�, �Recrutati pentru film�, m-am intrebat: Cat costa oare, nemiscarea, sau contemplarea, in America? Si nu numai?
In �Romanii din Chicago�, in fata oglinzilor se opresc cei de aceeasi matrice: �O bruma de-adevar sa recunoastem:/ Romanii de pamant au fost legati,/ Nicicum de piatra, spitale-n care nastem,/De adunari in care nu mai suntem frati./ Aici o glie este � cea strabuna, / Vatra de foc continuu si de paine,/ Miracolul fiintei ne este satul-muma,/ La care ne-ntoarcem si izvoram spre maine.�.
O radiografie a �zeilor� americani o realizeaza poetul in �Rugamintea din urma� : �In interiorul tarii, americanii nu cred in zei/ dar cand vine vorba de frontiere, ei ii adora/ Li se-nchina ca in fata petrolului, aerului si apelor. Cei trei magi calatoresc dincolo de hotare/ Avand o stea inventata de ei. Constitutia din 1787.; �ei sunt soldati antrenati ai cerurilor/ pamantul le-a ramas doar ca spatiu de executie/ Peste tot miscare, zeii din ape au calendarul lor de inec./ Traind intre oceane, nu mai vad plansul marilor/ .../Paraurile sunt pentru decorul naturii/ Iar lacurile sunt vase de argint/ Pentru vocile vapoarelor, ale barcilor,/.Pentru ceata dorita de oameni/ Ca sa nu-si vada bogatia agonisita/ Sau statutul de locuitori ai planetei. / Cand bat clopotele-n America/ Zeii dintre oceane se binecuvanteaza in diversele religii/ Iar eu ma claustrez si, vorba lui T.S. Eliot, rostesc: / �Invata-ne sa ne-ngrijoram�, Doamne!�
Zeii americani merita si un zeu conducator; un corb. �Un corb independent�, revenit din Iraq, din Tikrit si Bagdad, �singur, solemn, ca o povata oficiala�, a sunitilor, siitilor, si fluviilor Tigru si Eufrat, �apa acestora s-a innegrit de sange/ Corbii nu mai au apa limpede de baut/ Prea multe lesuri putrezesc sub soarele de iulie/ La 45 grade C, carnea omului mort putrezeste gustul�, corbul �se dadea in vant ca stramosii lui/ dateaza din perioada vechiului Babilon/ Ca armatele americane si aliatii lor/ Au impus un Nou Babilon/ Iar el, ambasadorul postas a venit/ Pentru odihna/.../ Corbul zboara cu FedEx-ul globului.�
In �Zambetul fericirii�, poetul ne mai ofera o femeie, in oglinda: �Se numea Aurora. Era agent imobiliar./ Iute ca o viespe. Alerga mereu. Avea doua celulare/ Punea afise, panouri.Scria note informationale/La vecini, precizandu-le realizarile ei/ Gandurile de maine, binefacerile care o asteptau.� �Iar zambetul, gentiana deschisa dupa ploaie./ Sa tot negociezi ca barbat/ Un asa spatiu imobiliar!�; �Urca nesupravegheata treptele spre Muzeu/ Cand, deodata, eu de langa Lacul Michigan/Am vazut-o aplecata pe ultima platforma/ A cladirii impunatoare./Minunea lui Dumnezeu � a americanilor de fapt!/ Aurora se aplecase sa culeaga doi centi.�
Oglinzile profesorului Barbu Marian sunt oglinzi ale intelepciunii. Fiecare poezie merita sa fie analizata zile si zile. Poeziile seamana semne de intrebare, pe lumea certitudinilor. Nesuferita a fost profeta Cassandra troienilor. Daca ar fi scris o carte de poezie, in locul prorocirilor, cartea ar fi ramas necitita. Imi este teama ca nimeni nu se va privi in oglinda. Ca sa vada ce poate sa scrie el insusi, cu egala dragoste, si intelepciune, si americanilor, si romanilor, asa cum a scris profesorul Barbu Marian.
Volumul �Oglinzile din Chicago� ( -aproape poeme � (interpetari libere dupa realitati americane)) a aparut in anul 2006, la editura Sitech, din Craiova. Are 120 de pagini, de o densitate, si daruire, pilduitoare.