e-Revista
Nr. 3
14 februarie 2006
http://pasager.blogspot.com
[email protected]
la
MARYHILL Museum
of Art
Washington
Cand am vorbit de Groundhog Day, cineva mi-a vorbit de Ziua Ursului. Cand ma gandesc la Valentine Day nu uit de Dragobete. O sarbatoare nu o exclude pe alta, totdeauna e loc pentru un nou prilej de bucurie si pentru exprimarea sentimentelor frumoase.
Ca mediatizarea nu este egala, asta se poate imbunatati. Depinde de noi in ce masura dam viata acestor sarbatori si ni le asumam in spirit. �Something Old, Something New, Something Borrowed, Something Blue...�, zicala de nunta care vine din Anglia victoriana, se preteaza cu intelepciune si la sarbatorile noastre. Sa preluam ceva vechi, in semn de respect pentru ceea ce ne-a dat nume, sa ne insusim ceea ce este nou, in semn de acomodare cu viitorul, sa imprumutam prietenie, sa pastram totdeauna ceva albastru, amintirea simbolului puritatii din cultura ebraica.
Sa fie rosul inimii de Valentine, sa fie albul omatului cules de femei la Dragobete, dragostea conteaza! Toujours l�amour, cum zice Dan Puric...
Marius Dobrin
"Vorbe dulci"-Anca Dorohoi
"Valentine &Dragobete"-
Marius Dobrin
"cititorul"-Ion Maria
"Capuccino"-Dina Calin
"Fug"-Vlad Solomon
"Duminica de Valentine"-
Denisa Simona
"Dana si Yehiel"-Hanna Fratu
"Brokeback Mountain"-
Pierre Radulescu Banu
emailar:
una din zilele acelea,
sentimentele au ramas neschimbate
de:Ion Maria
fiecare poezie
a mea
e-o rochie
de mireasa
ce indragostita
isi asteapta
inca
iubitul
(din volumul "Dincolo de zid",
Ed. Ramuri, 2005)
foto: Anca DOROHOI
http://shuttercity.com/ShowGallery.cfm?AcctID=9019
FUG
de Vlad Solomon
1
Fug intr-o lume pustie.
Ma caut si nu reusesc sa ma gasesc
Si fug,
Fug dupa mine,
Fiindca trebuie sa aflu cum sunt cu adevarat.
Poate ca, de fapt, sunt verde,
Verde ca verdele ierbii.
Si fug prin iarba.
Si iarba ma musca si ma inverzeste�
Si ma transform in iarba,
Mai verde ca verdele ierbii
CAPUCCINO
de Dina Calin
Eu vreau un capuccino, madam, multumesc,
nu stiu de ce asta imi aduce aminte brusc de o clatitarie
vis-a-vis de facultatea de biologie
eram sub dictatura dragelor,
sub dictatura impuscatului
dar avea sa fie impuscat mai tirziu,
pe atunci cozile la care eram supusi
devenisera o ocazie minunata
sa petrec timp cu dragul meu,
nebuna mai eram,
nebuna de legat,
nebuna dupa el,
nebuna de felul meu deasemenea,
stateam ore intregi la coada la carne, la brinza, la oua
you name it, salamul cu soia, nu-l uitati,
apoi ma ducea in statie si in statie era clatitaria
si stateam si acolo la coada
si prindeam o clatita cu brinza si smintina
si una cu gem si nuci
si el ma hranea ca pe bebelusi, imi baga mincarea in gura
si eu ii zimbeam cu gura pina la urechi
tot timpul imi venea sa rinjesc cind eram cu el
si nu stiam deloc cum trece timpul
fie ca vorbeam
fie ca taceam
apoi cu sacosele pline si mereu in pericol sa se rupa
de proaste ce erau pungile alea
din vremurile alea
si acuma mai sint unele,
ma uitam lung dupa el din usa tramvaiului
ramasa deschisa de obicei
cu cite un ciorchine de oameni pe scara
si printre ei il priveam lung
si nu ma mai saturam sa-l privesc
ochii lui stralucind,
aurul pe care il asternea peste oras,
chiar cozile, chiar mizeria,
Dar simt ca verdele nu mi se potriveste;
Si fug din iarba,
Fug spre desert,
Spre desertul torturat de soare.
Poate ca, de fapt, sunt foc.
Si fug prin desert,
Ars de soare,
Si ma transform in foc.
Si ard ca soarele care mi-a dat viata de foc.
Si fug.
Si ard in valvatai mistuitoare.
Dar simt cum ma transform in cenusa.
Si fug.
Fug sa ma sting in mare.
Si fug spre mare.
Si marea ma cheama.
Si ma scufund in adancuri.
Poate ca, de fapt, sunt o alga,
O alga plutitoare.
Si fug.
Fug spre alge.
Dar, curand,
Observ cum ma scufund tot mai mult
Si prind radacini.
Si nu mai pot pluti,
Si nu mai pot zbura.
Si-atunci din strafunduri ma zmulg
Si fug.
Fug spre cer.
Poate ca, de fapt, sunt o pasare,
O pasare libera,
Libera sa zboare in imensitatea cerului.
Si fug spre inalt.
Si zbor, plutesc.
Zbor.
Dar aripile-mi obosesc
Si ma simt din ce in ce mai vlaguit.
Si nu mai pot zbura.
Ma prabusesc
Si trebuie din nou sa fug
Si fug.
Fug.
Incotro?
Nu stiu
Dar fug.
Si, cand ma simt epuizat,
Cand nu mai pot fugi,
Te zaresc pe tine.
Si, cu ultimele-mi puteri,
Fug,
Si fug,
Fug spre tine.
Fiindca stiu ca in tine sunt eu.
Ma vei primi,
Te voi primi in mine.
Si apoi vom fugi
Fug.
Fug cu tine.
"Bianca"
Anca Dorohoi
"Joc"
Anca Dorohoi
al carui sfirsit era prezent si era vesnic
si fericit si inima imi fierbea
si topea teama ca n-am sa-l mai vad niciodata
fiindca el era in mine.
Fetelor, v-am plictisit iarasi cu obsesia mea,
nu, multumesc, n-o sa fumez,
nu nu sint nefericita,
mi-am adus asa aminte din intimplare,
de atunci am invatat sa iubesc cu toata inima
stiti, pina sa-l cunosc pe el
iubeam doar cu o jumatate de inima,
mi-era frica sa fiu poate
mi se parea de obicei ca ar trebui sa trec pe la refacut cumva
ceva este etern rau cu mine
dar el nu,
el mi-a zis ca asa cum sint el ma place mult
si sa vezi si sa nu crezi
si oglinda ii dadea dreptate in zilele alea
ma fetelor, ia mai ziceti si voi ceva ca eu altfel va toc
pina va apuca jalea,
uite ca a venit si o rima de undeva din neant,
cum, zici ca mi-a intins lacrima rimelul,
fir-ar sa fie, ar fi trebuit sa fie rimel din ala bun
care nu se inmoaie la o simpla lacramioara
si florile pe care mi l-e cumparat el cind ne-am despartit,
hai, hai sa vorbim despre altceva mai fetelor
m-ati pus in mood melancolic
si forfota asta din piata
nu e un loc potrivit pentru intimitati
sau poate e cel mai potrivit
in atita zgomot unde nu te aude nimeni.
Duminica de Valentine
de Denisa Simona
Era o duminica dimineata la mijlocul lui februarie si tocmai incepuse sa ninga. Ma trezisem extrem de devreme ca sa arat impecabil; ma rog, impecabil in stilul meu, atat cat puteam sa mai aranjez din ce posibilitati am. Nu stiam exact daca o sa intarzie trenul, m-a sunat cu o ora inainte de a ajunge si mi-a spus ca ajunge la timp...si incepuse sa ninga mai tare, cu fulgi mari. Eu iubesc zapada si ies de bunavoie sa ma ninga, sa mi se umple parul de stelute albe, doar ca acum....trebuia sa ma intalnesc cu cineva...si ningea tot mai tare, iar eu nu aveam umbrela. Si nu numai ca ningea, dar si incepuse sa bata vantul...si eu cu pletele in vant. Am coborat la gara, m-am adapostit acolo si am asteptat.
Am asteptat 5 minute, 10 minute, 20, 25 si a venit ora....trenul a ajuns la fix. Era 10:45. Nu stiu sa fi fost vreodata un tren mai punctual decat acest personal de Constanta. Nu ma intelege gresit, sunt un om punctual, dar as fi preferat ca trenul sa mai intarzie. Nici nu stiu de cate ori am facut inconjorul salii de asteptare; din nou a sunat telefonul, m-am asezat cuminte langa casa nr 2, asteptand neasteptatul. El a venit la mine, ma stia din fotografii si ne-am plimbat cateva ore bune prin zapada, eram fleasca, aveam parul ud, ciufulit si totusi s-a indragostit de mine :)
Foto: Gelu Stramboaia
Dana si Yehiel
de Hanna Fratu
Dana si Yehiel sint casatoriti. Nu intre ei. Fiecare cu alta persoana. Intre ei sunt amanti de cam noua ani. Dana e romanca, Yehiel yemenit. Cum s-au cunoscut nu retin dar au ramas impreuna. Nimic senzational, povesti de-astea se intampla-n fiecare si si peste tot.
Ea-i neagra si rea, ca o catea de strada. Cind deschide gura parca sta sa muste, in vreme ce el e blind, pasnic, elegant si civilizat, de parca ar fi invers, ea yemenita si el roman. Se iubesc in masina. De noua ani. Cred c-ar putea sa se angajeze la circ. Contorsionisti. Dana povesteste ca s-au dus de citeva ori la hotel, nu s-a simtit bine. Nu era obisnuita cu atata spatiu. Ce sa faca intr-un pat? Ii vine peste mana, nu-si gaseste locul, pozitia, n-are de ce sa-si propteasca picioarele, mainile, ii lipseste zgomotul strazii si teama ca cineva o sa se opreasca, cumva, si-o sa-i vada.
Au avut si-o frangere de suflet, acu vreo cinci ani. Dana s-a suparat. Cred ca era un moment cand se plictiseau si-aveau nevoie de-o zgaltaiala. Yehiel aducea cadouri, de fiecare data cind se intalneau. Sau ii dadea bani sa-si cumpere ce vrea ea. De-aici i s-a pus pata. Ca de ce-i aduce cadouri si ca de ce-i da bani. I-am zis ca poate sa nu primeasca, nici cadourile, nici banii, a zis ca el se supara. Atunci ce vrei de fapt? Ma simt ca platita a raspuns. La circ te-ar plati si mai bine pentru figurile pe care le faci in masina. Nebuna nu si nu, ca el o plateste, ca se poarta cu ea cum te porti c-o curva.
L-am intrebat pe el, de ce-i aduce cadouri sau de ce-i da bani chiar de fiecare data cind se intalnesc. Mi-a raspuns ca...altfel n-are cum s-o rasplateasca pe Dana. Pentru ce s-o rasplatesti am intrebat? Nu stiu, a zis, pentru faptul ca e cu mine. Yemenitii astia tot sunt tampiti pana la urma.
Nebuna nu s-a lasat pana ce n-a scos de la el "tot adevarul". Pe urma a inceput sa bata campii la modul cel mai spectaculos. Ca el s-a plictisit de ea, ca a gasit alta, ca o inseala si, intr-un �grande finale� i-a zis ca-i scoate ochii. Nu stiu care-i sensibilitatea lui Yehiel la scosul ochilor dar in momentul ala si-a pierdut calmul, a reusit sa deschida gura si a avut timp s-o intrebe de ce vrea sa-i scoata ochii, ca la urma urmei el n-a facut nimic si ea e putin �cucu�. Asta i-a trebuit Danei, a coborit din masina-n plin camp si-a declarat despartire vesnica. Plina de muci si lacrimi a poposit la mine unde era o alta turbata care tocmai imi impartasea cum vrea sa dea porumbeii jos de pe casa desi ea sta la etajul unu si deasupra ei sunt alte doua etaje. Porumbeii ii intrau prin teva de la boiler si-si puneau ouale-n robinet, de-aia n-avea apa calda! Bun si-asa. Da cu doua pe cap era cam greu de manevrat situatia. Am convins-o pe aia cu porumbeii sa cheme societatea de distrugere a pasarilor si pe Dana am trimis-o dracului acasa sa boceasca-n singuratate. Dupa jumatate de ora au revenit amandoua. Una ca vrea sa se urce pe casa, sa omoare personal porumbeii aia si-a doua ca vrea sa sara de pe casa. I-am zis aleia cu urcatul ca daca tot se urca Dana sa-i dea ei pusca sa omoare porumbeii in cadere libera si sa nu mai faca atata scandal. Au plecat impreuna si n-au revenit.
Asa au trecut citeva luni. Dana mai suna din cand in cand si vorbeam discutii, nu amintea de Yehiel si eu nici atata fiindca n-aveam chef sa-mi ude umerii cu paraie de lacrimi.
Intr-o buna seara m-a invitat la o cafea, in oras, pe deget ii stralucea un inel frumos, desigur nou. Parea ceva de-adevaratelea, nu pietre false. Am intrebat-o de unde-l are. Pai de la Yehiel, de unde sa-l am? mi-a raspuns.
Cum, v-ati impacat? Da, sigur.Si cum e cu platitul si cu balamucul? Pai, zice, pana la urma am inteles c-o face fiindca ma iubeste, putea de altfel sa ma futa si pe gratis, n-aveam nimic impotriva!
Mare-i gradina lui Dumnezeu si multe Dane traiesc in ea.
***************************************************************
Intre noi fie vorba, exista-n Tora un paragraf care spune ca barbatul insurat are voie sa se duca la alta femeie daca o plateste, in sensul ca aia ar fi o curva. Yemenitii sunt oameni foarte credinciosi. Yehiel a gasit un amendament la pasajul asta. Sa plateasca o femeie pe care-o iubeste si sa aiba si-o justificare-n fata lui Dumnezeu daca-l va intilni cumva pe undeva.
Sa nu va puna dracu' sa povestiti Danei chestia asta, ca va omor cu mana mea.
de Pierre Radulescu Banu
Ennis del Mar se scoala intotdeauna inainte de cinci dimineata, vantul aspru lovindu-i trailerul,
patrunzand prin usa de aluminiu si prin geamuri.Camasile ii atarna pe franghie. Se scoala, isi
scarpina parul incaruntit de pe burta si dintre picioare. Aprinde lampa, isi toarna cafeau ramasa de
ieri intr-un ibric.Deschide robinetul, urineaza in caldare, isi trage pe el camasa si jeansii, bocancii
uzati. Probabil ca ar trebui sa stea la fata cea mare, acum maritata, pana isi va gasi din nou de lucru.
Simte insa ca este bine, ziua va fi oricum, dar si in noaptea asta Jack Twist i-a aparut in vis.
Asa incepe fantastica nuvela a lui Annie Proulx, Brokeback Mountain.
Cu un Ennis del Mar de acum batran, dupa o viata ratata, care a avut un moment extraordinar odata de
mult, acolo, langa Brokeback Mountain, cand el si Jack stapaneau lumea si nimic nu parea gresit.
Annie Proulx spune undeva ca este o adepta a determinismului geografic, peisajul, clima, dicteaza
traditiile culturale locale si indeletnicirile de acolo, si astfel evenimentele in care isi construieste
povestirile. Universul infatisat de ea este un univers in schimbare- schimbarile economice si sociale din mici comunitati ruale - in Vermont, in Newfoundland, in Texas, in Wyoming. Peisajul ocupa locul central in fictiunle ei rurale. Disparitia fermelor de produse lactate din Noua Anglie, agonia industriei pescuitului pe tarmul atlantic al Canadei (Shipping News), decaderea cresterii de animale in vest.
Unele din nuvelele ei pleaca de la intamplari care s-au petrecut in realitate.
Brokeback Mountain insa a fost scris plecand de la lucruri pe care scriitoarea le-a observat de-a lungul
multor ani, mici lucruri intamplate cand aici, cand acolo.
si a adus oboseala, frica, dezamagire. Si te gandesti la cel care ai fost la douazeci. Dece? Dece a trebuit sa ma supun lumii asteia si regulilor ei? Dece nu am avut mai mult curaj? Ma uit in oglinda, cat de rau am imbatranit! Si atunci, cand citesti nuvela, vezi ca doi barbati au avut tineretea lor, apoi viata a trecut peste ei, oboseala, frica, dezamagirea, lumea si regulile ei, toate astea i-au imbatranit. Si atunci vine un moment de catharsis. De neinchipuit. Ar trebui sa simti ca esti foarte distant de ei. Sunt doi pederasti, ce naiba. Dar nu, ii simti apropiati, ii intelegi. Fantastic - autoarea asta a reusit sa ia o istorie despre doi pederasti si sa ne arate ce e vorba de tragedia oricarei vieti - tineretea este urmata de frica, de renuntari, de lasitati, de oboseala, de tradari - si deodata vezi ca esti batran. Si citesti nuvela asta, si deodata simti mopmentul de catharsis - ai imbatranit, esti foarte departe de cel care erai tanar, dar acum esti linistit � accepti imbatranirea ta. Cat despre engleza lui Annie Proulx - cu asprimea ei contrapunctica - ce greu e sa intelegi fiece cuvant -ti-ar trebui un dictionar facut in Wyoming, sau in Utah - dar ii simti maretia - ii simti ritmul � ii simti accentele. Dupa ce s-a intors de la casa parintilor lui Jack, a facut ce-a facut pana a gasit o ilustrata cu imaginea muntelui, a lui Brokeback Mountain. Si-a prins-o in pioneze pe peretele trailerului. S-a uitat la ea, printre lacrimi "Jack, iti jur ca...", dar Jack niciodata nu ii ceruse sa jure nimic, si nici el nu era genul de om care sa faca juraminte.
Cam pe atunci a inceput Jack sa ii apara in vis, dar asa cum il vazuse prima oara, carliontat si zambaret, vorbind de una alta, si conserva de fasole, cu lingura atarnand afara si sprijinita de bustean era si ea acolo.Si se trezea uneori trist, uneori cu vechiul simtamant de bucurie si de eliberare; patura era cateodata uda, cateodata cearceaful. Era ceva distanta intre ce stia si ce ar fi vrut sa creada ca fusese, dar nimic nu se mai putea face, iar daca nu poti sa o mai repari trebuie sa o iei asa cum e. Oameni plecati din Wyoming vor duce dorul naturii de acolo, formelor de relief pe care le vezi pana departe, aerului rece, vantului care nu se mai sfarseste. Cel putin asa ne spune Annie Proulx.
Muntele acela, Brokeback Mountain, ea l-a imaginat ca o prezenta care totodata te intimideaza si iti da curaj. De la muntele acela, imaginat de ea, povestea a inceput sa prinda contur. Pentru ca muntele acesta Brokeback, el a creat o poveste de dragoste. In preajma lui, dragsotea era singurul raspuns pe care il puteai da. Un munte care te infricosa, dar care crea o magie, si deveneai parte
din ea. Pentru ca prezenta coplesitoare a muntelui se cerea echilibrata de dragoste. Si ceea ce a adus filmul lui Ang Lee, a fost universul
de imagini. Cartea vorbeste prin cuvintele aspre si nu e in ea nici un cuvant de prisos. Filmul adauga imaginile - universul de imagini creat
de Ang Lee ne comunica subtil fiecare plan al povestii. Fiindca e o poveste pe multe planuri. Si mai ales magia muntelui - prezenta lui
coplesitoare - totodata intimidanta si atragandu-te irezistibil acolo unde dai totul din tine. Si aerul proaspat si rece, si vantul care nu inceteaza o clipa - toate astea sunt in filmul lui Ang Lee. foto: "Apus in Sinai", Alex Russo
Irael
bbb
Am rezolvat si l-am sunat. A ramas sa ne intalnim la cel mai mare magazin din oras. Am inceput sa ma plimb, singura, prin magazin. Nu stiu daca ti-am spus, am avut o mare pasiune pentru bijuterii (pana sa ma casatoresc toti banii mei i-am dat pe asa ceva - numai argint si pietre semipretioase, in toate culorile; le port si azi cu multa placere). Apoi, stiidu-mi preferintele, toti mi-au imbogatit colectia. De cativa ani m-a parasit pasiunea, pentru ca aveam deja destule. El mai insista uneori sa ma mai uit la bijuterii, dar ...nu ma mai pasioneaza. Azi...m-am uitat. Mult... Am vazut repede ce mi-ar fi placut. Dar, nu voiam sa cumpar.
Am urcat un etaj si...ma gandeam ca ar fi trebuit sa fim impreuna si tot singura sunt. Atunci m-a sunat, era la parter.
Am coborat si el iar m-a luat pe la vitrinele cu bijuterii...Pentru ca deja eram orientata si tot si-a dorit-o, i-am aratat scurt, ce-mi place. Era un set din argint, cu marcasite (cercei, inel si pandantiv). Mi-au placut pentru aspectul lor exotic, maur. Lui i s-a parut ca inelul e de cadana :) Le-am studiat, cerceii aveau sistemul de inchidere agreat si...surpriza, pentru prima data inelul imi venea fix pe...inelar (de obicei sunt mari si pentru medius). Plecasem de acasa fara bijuterii...asa ca am ramas cu cele noi. La alt etaj am vazut o bluza...exotica. Mi-a cumparat-o imediat ce m-a vazut cum imi sta. Singura, n-asi fi cumparat-o, mi se parea scumpa. Nu plecasem la cumparaturi...dar ...nu era prima data cand el imi facea surprize. Am mai luat doua aplice sa le punem in loc de veioze, in dormitor. Citesc mult si il deranjeaza lumina veiozei, care nu e deoc focalizata.
In drum spre casa am trecut pe langa o florarie. Erau ...multe zambile. Am primit una albastra.
M-am simtit ca-n studentie, cand el venea in plina iarna cu flori de primavara. Atunci era uluitor, erau primele pe care le vedeam si ..erau pentru mine. Acum nu mai e deloc asa (sunt peste tot, pentru toate gusturile) dar, sentimentele mele au ramas neschimbate.
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)