e-Revista
Nr. 2
2 februarie 2006
http://pasager.blogspot.com
[email protected]
COVASNA
La multi ani! A inceput Anul Cainelui!
Nagy Lajos
Petrovits Istvan
"Groundhog Day"
haiku (3)
Tudor Negoescu
Catea flamanda uitata
in capul viei-
melancolia
(din volumul
"Premiantii ratarii",
Ed. MJM, 2003)
"Groundhog Day"-Marius Dobrin
"Aproape haiku(3)"-Tudor Negoescu
FOTO: "Bruno"-Alex Russo
"Fluture"-Cornel Mihai Ungureanu
"Povesti pentru fetita mea [1]" - Dina Calin
"Amore italiano"- Gabriela RUSSO
emailar: "Rocky de aici","Nimic nou sub soare"
foto: Alex RUSSO
Isi amintea bine dimineata cand incepuse totul. Desi, altfel, nu avea o memorie prea buna. Se trezise devreme. Isi bause cafeaua in bucatarie,ascultand la radio emisiunea matinala. Politia rutiera indemna soferii la o conduita preventiva. �Stop! Acum trec eu! Suna clopotelul!� spunea un glas zglobiu de copil. Urmase vocea pitigaiata a unei profesoare de gimnastica: �Intinde, impinge si un doi trei, intinde, impinge si un doi trei. Respirati adanc��
de Cornel Mihai Ungureanu
[ din volumul "Un fluture albastru", Editura Ramuri, 2003]
Sala de curs era plina. Tocilarii isi ocupasera locurile in primele banci. Asteptau dictarea, cu caietele si pixurile pregatite. Acasa vor citi cursul, pentru a-l memora mai usor in sesiune, vor lua note mari, il vor uita, vor primi la sfarsit o diploma de specialist cu care isi vor
Acolo, pe penultimul rand nu se inghesuia nimeni. "Ce naiba e acolo?" se speriase el de pisoi. Cum il cheama?" "Dumitru" "Ce jegos! De unde-l ai?" "De la tomberoane" "Si il tii la curs? Daca tipa si te prinde Aristide, te haleste!" "Nu tipa" "Si pe urma? Ce-ai sa faci cu el?" Nu se gandise la asta, dar raspunsul ii veni firesc: "Il duc acasa"
Dumitru nu miorlai deloc in timpul cursului de doua ore "fara pauza". Torcea. Corina nu lua cursul. Aici, in spatele clasei, vocea profesorului abia se auzea. Scrise mai intai o poezie. Incepu o scrisoare pentru un prieten. Se gandi ce bine ar fi acum la mare. fara nici o grija, alta decat sa stea intinsa pe nisip, sa asculte tipatul pescarusilor, valurile, sa bea cafea, sa manance hamsii prajite, sa fumeze si sa se intoarca din nou pe plaja, pe drumul de tara, printre ciulini si tufe de pelin. Sa construiasca un castel de nisip, sa treaca un vapor si sa o salute sunand din sirena. Un timp privi pe geam, trecatorii, statia de tramvai umplandu-se de oameni.
... Foto: "Butterfly World", Corina Mavrodin Aici puteti citi textul integral
de Dina Calin
Mereu facea asta si in toate imprejurarile. Ea trebuia sa renunte mereu in favoarea prietenei sau sa renunterenunte la prietenia cu ea. Dar atunci cu cine sa se joace?!
Prietena se uita peste gard si o vede razand si alergand si cu catelusul impleticindu-i-se printre picioare. S-a plictisit evident sa se joace singura in casa. Ia o castana si o arunca spre catel. Acesta o zbugheste spre ea. "Vii la mine sa jucam sotronul?" o intreaba pe fetita. Care ar vrea sa refuze dar nu rezista. "Vin" spune ea repede si hotarit. Catelusul latra si da din codita. Pisica asezata si ea pe celalalt gard cu coada incolacita sub ea priveste dispretuitor toata scena: "Stiam ca asa se va intampla!"
de Gabriela RUSSO
Orta - San Giulio, in Piedmont. Ne-am cazat intr-un hotel de marime medie, placut plasat in mijlocul unui parc cu gazon ingrijit, cu randuri de copaci impunatori, inalti, ce strajuiau masinile parcate sub ei.
Ne-am prezentat la receptie, si am fost preluati de o doamna poliglota. Formalitatile de primire au fost sumare si elegante si doamna, care s-a dovedit a fi proprietara hotelului, ne-a poftit in camera, urmand sa ne acompanieze si sa ne arate tot ce era de aflat. Insa. ne-a rugat s-o scuzam pentru cateva clipe inainte de a urca in lift cu noi, deoarece trebuie sa
inchida biroul din spatele tejghelei, "pentru ca Ronnie sa nu fuga."
"Sigur, sigur", doamna a fost foarte amabila si intr-adevar mi-a permis sa ma pun in patru labe sub biroul dumneaei de cate ori ma napadea dorinta. Ronnie e un catel somnoros, lenes, durduliu, deosebit de bine intentionat si foarte bine dezvoltat. S-a lasat scarpinat, dus, chemat, pupat in bot, cautat la dinti, rasucit de urechi si alintat in cele mai nastrusnice limbi straine: in maghiara, ebraica, romana, germana si se pare ca a inteles tot, pentru ca nu a strambat nici o data din nas. In dimineata care a urmat instalarii in hotel l-am vazut pe Ronnie usor plictisit de inactivitate; gunoierii tocmai plecasera privandu-l de sursa placerilor olfactive si gustative, papusa de carpe sub forma de gaina jumulita era proaspat spalata si nu prezenta nici un interes. Se tara de pe fotoliu pe plapumioara de pe jos si inapoi. Vederea lui mi-a trezit dorul de Bruno al nostru, si nevoia de a fi in preajma unui caine. Am atacat frontal subiectul: oare doamna proprietara are ceva impotriva daca-l scoatem pe Ronnie la plimbare in oras? Am asigurat-o ca stim sa ne purtam cu o asemenea namila, am produs fotografiile lui Bruno pentru a dovedi tot ce era de dovedit, am intrebat daca exista instructiuni speciale de folosire (agresiune fata de alti caini, obiceiuri, limbaj minimal) si am pornit, cu binecuvantarea doamnei, cu dalmatianul in lesa, sa cucerim Orta.
Am observat ca domnisorul nu a trecut prin dresaj deosebit de serios, umbla "in serpentine" pe pavajul strazilor inguste, si tineretea lui isi spunea si ea cuvantul - ma smucea cu vivacitate la fiecare autograf lasat de alti caini la colturile caselor si pe tufele din margine de drum. Oricum eu eram fericita sa ma pot tine de o lesa la capatul careia atarna un catel de anvergura lui Bruno si sa-mi astampar dorul.
Plimbarea a fost placuta. Ne-am oprit la un moment dat intr-o piateta cu cateva magazine alimentare, in care desigur nu puteam intra cu fiara. In timp ce Puiu fotografia vitrinele, un tanar s-a apropiat de noi, s-a uitat lung la cuplul format din dalmatian si turista zambitoare si a exclamat: "Ciao, Ronnie!", apoi ramanand in piateta cu treburile lui.
Acest "Ciao, Ronnie!" ne-a incantat sufletele si ne-a spus multe: ca Ronnie e mascota orasului - se pare ca e "dalmatianul" Ortei. Ca lumea nu se rusineaza sa-l salute pe catel (cu toate ca el e mai tanar, si ar trebui sa salute primul.); ca lumea e degajata si prietenoasa in Orta, toti se cunosc cu toti, si sunt prieteni cu toata lumea. Din pacate n-am indraznit sa fac cunostinta cu amicul lui Ronnie, dar cred ca nu avea nevoie de explicatiile mele - statea in piata si ranjea la noi, asa cum si noi ranjeam la el, si nu era intrigat de nimic. Plimbarea a continuat. Ronnie era docil si ne urma de colo-colo, cu smucelile de rigoare. La un moment dat am ajuns pe un drum larg pietruit, in trepte, ce ducea in sus spre o catedrala, cu case de o parte si de alta. Urcandu-l, speram sa ajungem la acea biserica si s-o privim mai indeaproape.
La mijlocul urcusului, in dreptul unei arcade care dadea spre o strada laturalnica, domnisorul Ronnie a suferit un atac de incapatanare: s-a infipt cu ghiarele in treptele pietruite, si a refuzat categoric sa avanseze. Nici un "Vieni!" nu a ajutat, mi s-a smucit din maini si a reusit sa-si scoata capul din zgarda, fugind spre arcada. Am inghetat amandoi de spaima, deja vazandu-ne intorsi la hotel fara caine, doar cu zgarda si lesa. Tipetele noastre disperate l-au induiosat partial pe Ronnie, care ne-a facut un bine si s-a oprit dupa cativa zeci de metri, permitandu-ne sa-l legam din nou. Dar refuzul de a avansa spre catedrala a fost categoric si era de neclintit in hotararea lui de a o lua pe un drum care nu era in planul nostru. Spaima prin care tocmai trecuseram ne-a determinat sa-i predam lui Ronnie conducerea si sa vedem incotro ne duce. Era clar ca stia foarte bine ce face si vroia sa ajunga intr-un loc pe care il cunostea si care trebuia atins cu orice pret. M-am lasat remorcata de catel, plina de curiozitate: in zece minute am fost inapoi la hotel, "pe scurtatura". L-am eliberat din lesa numai cand am ajuns in poarta parcului din fata hotelului. Stapanii - doamna "receptionera" si sotul ei - stateau la fereastra holului si isi asteptau cu bucurie odorul, care tocmai se napustea ca o vijelie pe trepte in sus, drept in bratele lor deschise.
Ieri am tras cu Rocky o frica de nu imi revin nici acum. Dimineata la ora 6 auzim niste zgomote si tipete la etajul si cind urcam disperati il vedem pe Rocky lat, nu mai putea sa se ridice in labele din spate. L-am coborit in brate si tremura si plingea incontinuu. Nu stiam ce s-a intimplat si am crezut ca jucandu-se cu timpitul ala mic si-a rupt colana. A fost o nebunie completa pentru ca Mihai a inceput s-a planga, Dora sa tipe, Rocky plangea de durere, Chuky plangea si el din oficiu iar pe mine m-a pocnit o durere de cap de am crezut ca fac comotie. Nu stiam la care sa ma mai tin. Doar eu pot sa-l ating pe Rocky cand e bolnav pentru ca pe ceilalti ii musca asa ca i-am lasat pe ei in pace si m-am ocupat de el. L-am pus in patutul lui din bucatarie, l-am luat in brate si a ramas vorba ca Mihai se ocupa sa aduca un veterinar. Problema e ca l-au chemat de urgenta la servici si a venit cu veterinarul abia la 2 dupa-masa. Asa ca am stat cu cainele tremurand de durere numai in brate la bucatarie de la 6 dimineata pina la 2 dupa-masa. Nici la wc nu puteam sa ma duc pentru ca incepea sa planga si se tara dupa mine. Nu s-a miscat Dora de langa el dar nu putea sa-l atinga, asa ca ii facea declaratii de dragoste si promisiuni de imi venea sa plang mai rau. Cert e ca nu avea coloana rupta ci l-a muscat cel mic undeva in spate la un nerv si l-a paralizat de cele 2 picioare. Cu injectii si-a mai revenit, merge ceva, dar trebuie sa-l iau in brate ca sa-l urc si sa-l cobor scarile (are 35 kg) pentru ca singur nu pot sa-l las, i-au bagat o doza soc, adica ori moare ori traieste. Iti dai seama ca dupa vestea despre Rocky din Romania, ma uitam la asta ca la soare si crede-ma ca e rau cind te simti neputincioasa. Mihai zice ca trebuie sa-mi platesc datoria acum cu Rocky pentru ca atunci cind am fost eu bolnava si stateam in pat Rocky nu s-a dezlipit nici zi nici noapte de mine si nu stiu de unde si-a dat seama ca ma doare burta pentru ca se urca in pat si impingea cu fundul in burta mea de ma apreta si ma incalzea. Imi facea mai bine decat orice medicament si concluzia soacrei mele a fost clara: intr-o viata anterioara Rocky a fost om.
Monica
Am cumparat doi perusi. Interesant este ca vanzatoarea avea in aceeasi colivie o pereche tanara, galben-verzui. Prietenul care m-a insotit (pe motiv de bun cunoscator) cum i-a vazut a spus ca vrea o femela de alta culoare. Nu aveam de ales decat o femela in culori mai terne, alb-gri. Eu nu eram deloc incantata, preferam perechea anterioara, pareau mult mai potriviti. Am glumit chiar si l-am persiflat:
- Tu ai prefera o femeie mai urata ?
Sa-mi demonstreze ca e mai bun cunoscator al gusturilor masculine, a cerut sa fie pusa in colivie si femela alb-gri. Spre stupefactia mea, perusul a preferat-o.
Am telefonat copiilor sa le expun situatia si raspunsul lor a venit fara rezerva:
-Ia femela pe care o iubeste perusul!
Privesc perechea nepotrivita din colivia mov cu adapatoare galbena (vanzatoarea ne-a recomandat culori vii) si continui sa fiu mirata de preferintele masculine. :)
Irael
Dialogul cu voi va imbunatati revista
Construim si revenim..:)