ORIGINILE
dupa Dr. Marina Salmoiraghi
| Intre legenda si realitate
Cercetarea indepartatelor origini ale Dogului german este straduinta unui mare numar de autori ai ultimului secol, fara sa fie, insa, intotdeauna de acord unii cu altii. Este fascinant de vazut cum acesti caini mari au fost alaturi de om de-a lungul secolelor, indeplinind roluri de gardian, de aparator sau pur si simplu de insotitor, roluri care il caracterizeaza si azi. Cu toate acestea, in trecut, cel mai important rol a fost acela de caine de vanatoare. In Evul Mediu, gravurile provenind din diverse tari europene reprezinta caini care fara nici o indoiala erau Dogi germani. Intorcandu-ne de-a lungul timpului, gasim efigii cu caini asemanatori Dogului german in mormintele faraonilor, sau pe basoreliefurile asiriene care reprezentau scene de vanatoare la animale mari. In Roma Antica, inafara de moloss-ii folositi in lupte, existau alti caini la fel de solizi si chiar mai agili: este, probabil, motivul pentru care s-au raspandit pe tot teritoiul european, inclusiv Marea Britanie. Potrivit altor autori, acesti caini au ajuns in Europa din Asia, odata cu invazia unui popor scit, Alanii. Dogul ar fi fost astfel un descendent direct al Mastiffului de Tibet cu care insa, nu are nici o asemanare fizica sau de caracter. Altii afirma insa, ca Dogul a fost obtinut din incrucisarea dintre Moloss (greoi si dizgratios) si rapidul Levrier, incrucisare al carei scop a fost obtinerea unui caine puternic si agil folosit la vanatoarea de animale mari. Aceasta "legenda" poate explica de ce in Evul Mediu se gaseau Dogi "de razboi", "de paza", si "de camera" care nu se diferentiau fenotipic, ci doar in ceea ce priveste caracterul. Dogii "de razboi", agili si agresivi, erau feroce pe campurile de lupta; erau acoperiti cu platose prevazute cu lancii lungi si subtiri care raneau caii inamicilor, deasemenea aprovizionau soldatii cu torte: acesti caini erau veritabile masini de lupta, dificil de comparat cu Dogii pe care ii cunoastem azi. Dogii "de camera", in schimb, erau companioni fideli care isi insoteau stapanul la vanatoare, mancau in compania lui si dormeau in camera sa pentru a-l proteja. Dupa literatura anglo-saxona, stramosii Dogului german au fost crescuti in Marea Britanie incepand cu anii 1300 si au fost dresati pentru vanatoarea de ursi. Acesti caini derivau probabil din Mastiff care era foarte elegant dar, in acelasi timp, foarte feroce. Unul din stramosii celebrii, Mastifful de Lyme, a fost foarte apreciat de catre aristocratia engleza iar numeroase exemplare au fost daruite de catre nobili la diferite curti europene. Acesti caini au fost foarte apreciati in Germania unde crescatorii au inceput sa amelioreze rasa facand imperecheri cu rase locale. Fructul acestor incrucisari a fost ceea ce s-a numit "English Dogge" (Dog englez) care a devenit curand rasa nationala a nemtilor, probabil si gratie celebrului cancelar Otto v. Bismarck care era intotdeauna acompaniat de un astfel de caine. Una din numeroasele denumiri data rasei in functie de regiunea in care era crescuta a fost "Dogul de Ulm", denumire data cainilor crescuti de catre un medic veterinar in orasul cu acelasi nume, situat in Germania meridionala. Acestia erau caini eleganti si impozanti. Caini foarte impozanti proveneau si din nordul Germaniei in special din Hamburg si din Berlin si au fost denumiti, fara sa se explice de ce, "Dogi Danezi". Cu siguranta, aceasta denumire nu deriva din tara cu acelasi nume (e interesant de notat ca nu au existat texte care sa faca referire la atractia danezilor pentru acest tip de caini) insa acesti Dogi aveau caracteristici care se regaseau si la Dogii din Danemarca: erau galbeni aurii, fara masca neagra, cu picioare lungi si corp puternic. Denumirea de "Dog german" apare exclusiv in cea de-a doua jumatate a secolului al XIX-lea, cand rasa devine "nationala" si se decide cresterea sub aceiasi denumire a tutror cainilor cu aceiasi tipologie morfologica. Datoram astfel, crescatorilor germani modelarea si perfectionarea Dogului german (n.n. Clubul german de Dogi a luat fiinta in 1888 sub denumirea "Deutsche Doggen Club - DDC"). In secolul XX
|