†FIAT LUX!

THALES DIN ARGOS

 

Multumim pentru tot lui Dumnezeu, Tatãl, Fiul, Duhul Sfãnt, care în definirea noastrã este HRISTOS prin Sfânta Fecioarã MARIA, Maica Dumnezeului Adevãrat, amin.

Multumim îndrumãtorilor nostri spirituali, din cer si de pe pãmânt, si tuturor celor care ne-au ajutat sã aducem pe Pãmânt rostire din rostirea Cuvântului prim, amin !

Multumim celor care vor avea rãbdarea sã dea filã cu filã aceastã carte, spre întelegerea rostului ultim, amin !

Dumnezeul nostru, HRISTOS, si Maica sa Preacuratã sã-si reverse binecuvântata Luminã în sufletele noastre, amin !

 

 

SCRISORI

cãtre

EMPEDOCLE ATENIANUL

THALES DIN ARGOS

 

POCALUL AL II-LEA DE INITIERE

 

    Thales din Argos, cu întelepciunea Pururea Tinerei Maicii Fecioare- la toti prezenti bucurie :

Cu 9 mii de ani în urmã, înteleptul Heraclid Intunecatul a spus :

-Thales, a venit ceasul tãu ! Azi, când Ra-Luminosul va apune,

te vei coborâ în templul subteran al lui Isis si vei primi acolo al doilea pocal de initiere din mâinile Divinei Maici.

Thales, oare este tare sufletul tãu?

Thales, oare este curatã inima ta?

Thales, oare este înteleaptã ratiunea ta?

Dacã nu ai aceste trei calitãti, tu, muritor, nu vei putea suporta privirea Zeitei Maici ;

- Invãtãtorule, am rãspuns lui, e tare sufletul meu, e mare iubirea mea si mai mare e ratiunea mea sugeratã de tine. Fãrã teamã mã voi coborâ în încãperea templului subteran si ucenicul nu va face de rusine învãtãtorul sãu.

- Du-te, Thales din Argos, a spus Heraclid.

Si când umbrele noptii au acoperit suprafata mãrteatã a Nilului, când vânturi de noapte din pustiu au rãcorit arsita pãmântului, eu, Thales, învãluit în mantie si cu o lanternã aprinsã cu focul pãmântesc, m-am coborât în templul subteran al lui Isis.

Mult timp am mers prin coridorul strâmt, care, câte o datã se micsora pânã la crãpãtura prin care eu treceam târâs în genunchi, nestiind dacã este iesire înainte sau dacã voi putea sã mã reîntorc.

Am mers pe scãrile umede, am mers prin catacombele imense de pe bolta cãrora picura apã si iatã… patruzecisinouã de trepte. M-am urcat. Usa era cãptusitã cu fier si deasupra ei erau semnele de foc : Muritor, opreste-te.

Dar eu, Thales, mã duceam dupã nemurire si ce-mi pãsa mie de aceste semne de precautiune ?! Cu mâna puternicã am deschis usa si am intrat. Mi-a venit o adiere de umezealã a unui subteran imens. Mult timp am mers. Vuind se auzeau pasii mei de lespezile de piatrã si, deodatã, deasupra capului meu, undeva în înãltime, a strãlucit lumina mai mare, mai largã, mai albastrã. Palpitând, au fugit în toate pãrtile umbre.S-au desemnat : colonade, grote, statui si m-am vãzut stând în centrul imensului templu. In fatã era altarul de marmurã albã, simplu, pe care stãtea un potir de aur, iar acolo, dupã altar, se înãlta statuia unei femei cu fata acoperitã. Intr-o mânã femeia tinea sfera, iar în cealaltã un triunghi cu vârful în jos. Templul era gol, numai eu, Thales, eram acolo fatã în fatã cu statuia Zeitei Isis. Nici un sunet, nici un freamãt… Tãcere de moarte. Dar vine aici unul care cere a doua initiere, fãrã sã stie ce trebuie fãcut, fãrã sã stie sã întrebe, fãrã sã stie cum sã cheme.

El vine aici singur, cu întelepciunea sa, cu curãtenia sa si cu tãria sufletului sãu. Si eu, Thales, fiu întelept al strãlucitei Elade, urmasul dinastiei dumnezeiesti, al orasului ( cetãtii ) Poarta de Aur, cu pasi îndrãzneti m-am apropiat de Altar. Am ridicat mâinile si, poruncitor, am chemat pe Acela, care întodeauna rãspunde la chemarea mea, ca stãpânul elementelor vãzduhului. O usoarã suflare a trecut prin templu si am auzit :

- Eu sunt aici, Thales ! Ce vrei de la mine în acest groaznic loc si neobisnuit ?!

- Ajutor si sfat, am rãspuns eu. Cum trebuie sã chem pe marea Zeitã Isis ?

- Pãcat, Thales, nu stiu asta - a rãspuns.

- Atunci pleacã, am spus.

Si eu, Thales, am rãmas singur cu îtelepciunea mea. Am pãtruns în trecutul meu,si mi-am adus aminte de tot ce era în mãreata Atlantidã. Cu curaj m-am ridicat în planul mãretei ratiuni, cu îndrãznealã mã agãtam de toatã învãtãtura tainicã. Eu stiam cã dacã nu voi chema pe Zeitã,nu voi iesi din acest templu, cum n-au iesit toti cei care s-au coborât în templul acesta înainte de mine, asta o stiam. Atunci întelepciunea mea mi-a spus ce trebuie sã fac. Cu curaj am început sã pronunt marile si tainicele rugãciuni, care rãsunau în Atlantida, în templul Pururea-Tinerei-Maici-Fecioare.

- Maicã Isis, strigam eu, ridicã vãlul Fetei Tale ! Eu te cunosc ! M-am rugat Tie în mãreata Atlantidã. Ridicã valul Tãu ! Eu Te cunosteam pe Tine sub numele Pururea-Tânãrã-Maicã-Fecioarã. O ! Maicã Mãreatã ! Dechide fata Ta preotului Tãu ! Si încet, încet, din colturile îndepãrtate ale templului, s-au prelins sunete argintii, tremurãtoare de "Sistrum"( instrument de muzicã în Egipt). De undeva de sus, s-au auzit clopotei luminosi, un cântec depãrtat si templul a început sã se umple cu ceata argintie albastrã si nourul acestei cete s-a lãsat pe Altar… Si prin aceastã ceatã, s-au aprins doi ochi. Dacã voi ati fi vãzut adâncimea prãpastie haosului, asemãnãtor mie, ati fi ajuns la marginile universului, numai atunci ati putea sã vã dati seama de profunzimea acestor ochi.

Iatã schita capului în "clafat". Cele mai frumoase trãsãturi de frumusete cereascã. Gigantului tors cu linii de frumusete neînchipuitã si iatã si corul de îngeri… nu… aceasta este vocea Zeitei. Si eu o aud.

- Thales, mare e întelepciunea ta; Thales mare e îndrãzneala ta ! Thales mare va fi recompensa ta ! Am venit la tine Thales. Am venit la tine, preotul meu bãtrân care mi se ruga în templele Atlantidei ; Am venit la tine lumina hramului de Theba, acum, ca ocrotitoarea ta, Isis. Apropie-te fiul meu ! Am sã suflu peste tine suflarea mea.

Tare era sufletul meu. M-am apropiat cu curaj de altar si am îngenunchiat si aici am primit suflarea Zeitei Maici.

- Thales, a spus Ea. In nesfârsitul universului Eu viu sub multe chipuri si numai înteleptii ca tine, Thales, în nesfârsitele aparitii ale mele. Thales am stiut cã mã vei recunoaste, am stiut aceasta din cauzã cã atunci când ai primit întelept prima initiere, ai vorbit cu Elada, cu luminoasa mea fiicã, pe care voi o numiti Pallas-Athena, si atunci am citit în gândurile tale cã toate astea sunt una si aceeasi. Intâi, Intelepciunea a plecat în întâmpinarea marei Revelatiuni. Atunci te-am pecetluit cu degetul meu. Am stiut, ca si azi, cã întelepciune ta va rãmâne biruitoare. Cu ce am sã te rãsplãtesc, marele meu fiu? Eu vãd rãspunsul tãu. - Cu nimic Maicã Mãreatã ! Dar Eu te rãsplãtesc cu cuvintele mele : Thales, stranie, neînteleasã si neobisnuitã va fi soarta ta.Tu fiind om, vei fi ne -om, supra-om. Puterea ta va fi fãrã margini. Dar, Thales, puterea aceasta va fi adusã de tine la picioarele mele. Vor trece mii de ani deasupra capului tãu si numai atunci tu, chiar tu mare în întelepciunea ta, vei întelege ce ti-am spus în acest Templu.

Zeita a luat potirul, l-a ridicat la sânul sãu dreptsi a apãsat sânul din care a pornit o tâsniturã în potir. Când potirul s-a umplut Ea mi l-a întins mie.

- Bea, fiul meu ! Bea laptele mamei tale. Si eu am bãut.

Un trãznet s-a dezlãntuit în pieptul meu. Un zgomot de sute de mii de cosmose, a trecut pe deasupra capului meu, parcã nemãrginirea eu-lui cãdea în prãpastie, parcã nemãrginirea eu-lui se înãlta spre perdeaua de foc…

M-am desteptat si am vãzut la capul meu fata îngrijoratã si blândã a învãtãtorului meu Heraclid.

- Scoalã, fiul meu ! Scoalã, noua luminã a sanctuarului Thebei.

Aceasta a fie scris deosebit de cãtre Cleon.

Dumnezeu sã vã binecuvânteze.

THALES din ARGOS

 

BLACHIS REGINA SAVIEI

 

    Thales cãtre Empedocle, fiul lui Meles din Atena :

- Bucurã-te de întelepciunea Pallas Atenei. Sã dãm deoparte ceata trecutului, amicule Empedocle si sã ne ducem în sfera aceia pe voi oamenii secolului XX o numiti poveste, iar noi fii constiintei nemuritoare a întelepciunii care e prezentã în analele universului, fapta.

Era noapte si Selene, ca stâlp de diamant se reflecta în apele tainice ale Nilului. Eu, Thales, am stat pe turnuletul templului Isidei si am notat pe panglica papirusului socotelile mele despre ridicarea unei stele noi - Gora - în constelatia Câinelui. Si iatã, o mânã dezmierdãtoare s-a lãsat pe umãrul meu si a rãsunat glasul dulce al învãtãtorului meu, marele Heraclid.

- Thales, a spus el, stii tu istoria strãlucitei regine a Saviei, a acelei frumoase Blachis ?

- Invãtãtorule, am rãspuns eu, tu stii cã de mii de ani eu sunt cufundat în cercetarea marilor scripte ale genezei, si am arãtat cupolafãrã margini a cerului înstelat care se întinde deasupra noastrã. Când am avut timp sã mã ocup cu istoria reginei pãmântului ? Cu toate cã ea ar fi fost la fel de frumoasã ca si regina cerului înstelat, steaua diminetii. Heraclid a clãtinat din cap.

- Thales, a spus el, în rãspunsul tãu se aude o notã de ironie care nu poate lipsii mintii fiului nobilei Elade, dar sã crezi învãtãtorul tãu, cã nu pentru vorba desartã am pus tie aceastã întrebare. Aseazã-te, fiul meu, si ia aminte.

Si eu m-am asezat lângã învãtãtorul meu si cuvântarea lui linã si armonioasã a curs, încât se contopea cu rãsunetul razelor Selenei care revãrsa lumina sa asupra mea si asupra învãtãtorului si peste turnul templului Isidei si apele tainice ale Nilului si adâncimea tainicã a pustiului mut ce se întinde peste fluviu. Si iatã ce mi-a povestit învãtãtorul :

Când focul pãmântului a înghetat, pãmântul negru din preajma nasterii fericitei Atlantida si masivele primei Lemurii creatã au devenit fundul oceanului, catastrofa nu a atins templul Zeitei Vietii, resedinta veche a regelui negrilor, tainicul Araim. Insã, nu cu mult înainte de aceastã catastrofã a dispãrut, nu se stie unde, marele rege, lãsând pãmântul sãu, templul si unica sa fiicã, care a devenit prima slujitoare a Zeitei Vietii. Inconjuratã de 7 preoti întelepti, ea, fiica aceasta, frumoasa Blachis, a întâmpinat bãrbãteste aceastã catastrofã si tot asa de bãrbãteste a suportat-o. Dar, când, în sfârsit, dupã multe luni, s-au împrãstiat norii fumului si ai cenusei, care acopereau bolta cerului, iar locuitorii templului Zeitei Vietii s-au vãzut pe o insulã micã înconjuratã de apele tulburi si spumoase ale unui ocean nou, frumoasa Blachis a sãvârsit primul serviciu sacru al altarului Zeitei Vietii si a dat fãgãduinta fermã, de a consacra viata ei aflãrii tatãlui ei, tainicul Araim, deoarece ea stia cã pe el era pecetea vietii vesnice si el nu putea sã moarã. Si a iesit preotul cel mare, Kainan, care cu al treile ochi a vãzut marea rasã a titanilor de nord, care a dispãrut si a zis :

- Blachis, cum dai tu o fãgãduintã, nestiind dacã marele suveran, al nostru Araim, fiul întelepciunii, vrea sã fie cãutat de tine ? Fiindcã, iatã, când pe pãmânt trãiau titanii nordului, tainicul Araim era pe pãmãnt, care nu e deloc leagãnul lui, din moment ce alt pãmânt si alt cer si alte adâncuri ceresti au fost martorii nasterii lui. Cât de frumoasã si de înteleaptã ai fi tu, Blachis, tu esti totusi numai firul de iarbã pe drumul lui tainic si neînteles. Va trece termenul vietii tale si pãmântul va primi corpul tãu gârbovit de bãtrânete, dar el mai mare si mai tainic va merge mai departe si fiecare pas al lui va fi egal cu mii de ani ai vietii tale.

Cu sprâncenele încruntate si nelinistitã, a ascultat frumoasa Blachis cubintele întelepte ale preotului cu trei ochi.

- Kainan, a strigat ea, departe vede ochiul tãu al treilea, dar nu el este în stare sã vadã adâncimea inimii mele, inima fiicei lui Araim, înteleapta Blachis. Aduceti aici pe Arra, a poruncit ea blând preotilor si a întors fata spre statuia Zeitei.

Kainan a clãtinat din cap cu dezaprobare.

- Blachis, Blachis, a spus el, gândeste-te ce puteri vrei sã atingi, ce legi vrei sã le pui în favoarea ta ! De capacitãtile Arrei s-au folosit pânã în prezent numai pentru legãtura cu stãpânul vietii si cu zeita în persoanã.

- Plecã, bãtrâne, a strigat supãratã Blachis, sau nu sunt eu fiica lui Araim ? Nu sunt eu preoteasa supremã a Zeitei ? Ea s-a îndreptat si în figura ei a fost atâta frumusete dumnezeiascã, plinã de putere nespusã, cã preotul bãtrân a plecat capul si, bâlbâind ceva încet, s-a dat îndãrãt.

Preotii, în momentul acesta, au adus în templu o fatã frumoasã, de staturã micã. Ea era de altã rasã, necunoscutã, deoarece pielea ei era albã ca zãpada, în contrast cu pielea brunã-cafenie a Lemurilor, iar ochii nu erau de culoare albastrã închisã, ca la frumoasa Blachis, ci negri. Pãrul nu i se aseza cu bucle frumoase pe umeri ci cãdea ca o cascadã pânã la poale si toatã figura ei parcã era pãtrunsã de ceva nepãmântesc. Parcã o suflare a altei lumi a intrat odatã cu ea sub boltile templului. Preotii bãtrâni stiau cã în zadar ar fi sã caute pe tatãl si mama Arrei printre Lemuri. A fost stiut cã bravul marinar Falacoil a adus câteva familii de astfel de oameni ciudati, fãcând cãlãtoria spre tainicele pustietãti de ghiatã, la polul sud. Inteleptul Araim a poruncit a pune femeile pe lângã temple si a învãtat pe proti a se folosi de ciudata si tainica lor aplicare. Bãrbatii tribului necunoscut degrabã au murit cu totii si numai femeile continuau a vietui pe lângã temple cu viata florilor de searã.

Fata intratã, sperios s-a uitat împrejur.

- Vino aici, Arra, a spus poruncitor Blachis, vino si sezi pe locul sfânt. Fata s-a apropiat ascultãtoare de jertfelnic si s-a asezat pe piedestalul lui, ca pe un fotoliu din bazalt, împrejmuit cu pietre scumpe de diferite culori. Blachis ia pus pe cap un cerc de aur cu un disc poleit dinainte, dintr-un mare diamant, si încet a miscat capul Arrei, asa ca centrul discului sã prindã reflexul de la un disc gigantic, concav atârnat de un stâlp în mijlocul templului. Stâlpul era miscãtor si se învârtea cu ajutorul mecanismului, asa ca razele soarelui se adunau în mijlocul lui. Abia când focarele discurilor au coincis, Arra a închis ochii si s-a afundat într-un somn tainic al vietii, al doilea semn, principiul cãruia e cunoscut lui Thales, ca unui initiat Si iatã, cea adormitã a început sã vorbescã :

- Ce vrei de la mine, Blachis ?

- Gãseste pe tatãl meu, a spus Blachis poruncitor.

- Eu îl vãd aproape imediat, a rãspuns Arra.

- Intreabã-l pe el cum poate fi gãsit.

Dupã o tãcere lungã, adormita a rãspuns :

- El a rãspuns cã tie nu ti se cade sãl cauti pe el, deoarece picioarele lui sunt pe brazda Domnului, pe care tu nu poti sã te duci, Blachis. Nu pentru cei muritori e cãrarea asta.

Blachis a încruntat supãratã din sprâncene.

- Spune lui, a strigat ea, cã el nu este drept sã renunte la fiica lui. Vreau sã stiu pe ce cãrare au fost picioarele lui când el m-a nãscut. Eu vreau sã fiu lângã el.

- El nu renuntã la tine , Blachis, a rãspuns Arra, deoarece el este todeauna cu tine. Dar si la conceperea ta el executa legea Domnului, dar tu cu el, tu muritoare, nu poti sã fii.

Intunecatã se uita Blachis în fata Arrei.

- Bine, a spus ea aspru, întoarce privirea ta de la tatãl meu, Arra ascultã-mã pe mine : poti tu cu duhul tãu minunat a gãsi drumul spre marele foc al vietii pãmântesti ?

Preotii au tresãrit. Cu un gest de disperare si-a acoperit capul bãtrânul Kanain.

Pe fata adormitei s-a revãrsat paliditatea de moarte si buzele ei au soptit :

- Pot… stiu… cad…dar dacã-ti voi spune se va stinge scânteia mea de viatã.

Blachis a ridicat umerii cu nerãbdare.

- Ce-mi pasã ? Tu trebuie sã-mi spui. Eu, pe urmã, te voi ajuta a te încarna si a fi lângã mine.

- Asta nu e în puterea ta, Blachis, a rãspuns adormita. Eu niciodatã n-am sã fiu lângã tine… Eu mã tem de toti care nu fac voia Unicului.

- Destul a bãtut din picior Blachis. Eu vreau sã stiu si voi sti chiar daca din cauza aceasta se va prabusi tot pamântul … Vorbeste, eu ascult.

Preotii, cu gramada, au inceput sã fugã din templu, urmând pe Kainan, nedorind a auzi rãspunsul înfricosat.

- Sã nu-l auzim nici noi Thales, e destul cã am sã-ti spun cã frumoasa Blachis a primit ce a cerut, cu pretul vietii sãrmanei Arra ! Ea a aflat drumul spre focul vesnic al vietii pãmântesti, a gãsit acest foc si a primit in dar viata de planeta. Tu esti numit Thales de îndrãzneala fãrã de margini a lui Blachis ? Cine stie, Thales, dacã ea, odatã cu viata planetarã nu a primit tot atâta suferintã ? Azi, ea domneste în Savia, mai spre nord de pãmântul Arr si domneste întelept, deoarece a avut timp destul a se intelepti, dar niciodata nu se oboseste a cãuta pe tatãl ei.

- Dar noi stim prea bine pe marele învãtãtor, am spus eu, Thales.

- El a binevoit sã se descopere nouã, mi-a rãspuns Heraclit, dar niciodatã nu se va descoperi fiicei lui neascultãtoare. La fiecare o mie de ani, ea va da o mare serbare de intelepciune si va strange pe reprezentantii tuturor consacrarilor, pe marii intelepti ai lumii, in speranta zadarnica de a afla ceva despre tatal ei. Si aici este o viclenie, Thales, deoarece multi intelepti schimbã fidelitatea lor, a simbolului consacrãrii, cu devotamentul cãtre o femeie frumoasã a planetei si rãmân atasati cu lanturi de tronul ei, pe veci.

- Dar asta e o cãdere, invãtãtorule ? am intrebat eu.

- Da, mi-a raspuns trist Heraclit, dar frumoasa Blachis numai decat daruieste celui cazut focul vietii si prin aceasta impiedica moarte lui ! Dar totdeauna, puternicul Araim imediat stinge amintirea despre el, in cei care l-a cunoscut. Sanctuarul de la Teba, a adaugat dupa o mica tacere Heraclit a pierdut pe langa tronul ei, trei fii ai sai.

- Atunci de ce sanctuarul trimite la serbarea aceasta pe initiatii sai ? am intrebat eu, Thales.

- Dar care sanctuar are voie a renunta la incercare ? mi-a raspuns inteleptul. Zilele acestea se apropie timpul serbarii si frumoasa Blachis a trimis deja invitatia ei.

- Si tu ai hotarat, invatatorule, sa ma trimiti pe mine, am adaugat linistit eu, Thales.

- Da, fiul meu, mi-a raspuns inteleptul. Numai sufletul tau, fiul Eladei, este egal cu linistea stancilor de bazalt in fundul oceanului si sanctuarul nostru este linistit in privinta ta.

- Sa fie, am raspuns eu, deoarece am stiut atunci sa ne supunem.

Pe apele sacre ale Nilului, am ajuns pana la muntii Etiopiei, cu luntrea, trecand cu bine asezarea fiilor salbatici ai pustiei si tara mortilor, dand drumul cu pacea matelotilor fenicieni care m-au condus si singur am intrat in stramtoarea muntilor, fortand un sarpe intelept sa-mi arate drumul, care repede s-a tarat inaintea mea. N-a fost in obiceiul sanctuarului Tebei a calatori cu fast, deoarece noi stiam ca stralucirea si luxul pamantului sunt pulbere sub picioarele Domnului si intelepciunea noastra in ochii lui.

- Singuratici si cersetori au umblat fiii intelepti ai farului eternitatii pe fata planetei si n-a fost niciunul mai bogat decat noi. -

Dupa doua zile de drum, am intalnit o caravana luxoasa, urmata de vreo 30 camile si 10 elefanti, urmate de un detasament intreg de calareti smoliti la piele, frumos imbracati si cu coifuri de aur: 3 elefanti erau de culoare alba si purtau pe puternicele lor spinari turle intregi de aur, argint si platina, cu pietre scumpe, fiind drapati cu tesaturi fine de matase a tarurilor Dravadelor. Asa se indreptau la festival fiind intelepti ai Triunghiului. Eu m-am dat modest la o parte si, cu sfortarea vointii, am stins semnul farului Eternitatii care stralucea asupra capului meu, ca sa nu fiu recunoscut de fiii Triunghiului. Caravana aceasta a fost urmata de alta, formata din camile albe, in capul caravanei, inteleptul invatat al sanctuarului Lumii, un Chaldeu carunt, se afla in targa de fildes impodobita cu randuri de rubine si dantele din fire subtiri de aur. Targa era purtata de 12 sclavi negri, din pamantul departat al Misei, pe care candva am vizitat-o si eu, cand sanctuarul din Teba m-a trimis sa conduc pe viteazul Fenician Gainan in lunga lui calatorie. La inceput, privirea inteleptului Chaldeu a alunecat indiferent asupra mea, dar oprindu-se cu capul sarpelui care era culcat langa picioarele mele, s-a aprins de focul recunoasterii si, cu un suras ironic dar bun, a miscat buzele lui. El a facut un semn si sclavii s-au oprit.

- Inteleptule strain, s-a adresat binevoitor Chaldeul, cer scuze pentru fratii mei intru intelepciune din simbolul Triunghiului care nu te-au recunoscut. Dar marea lor intelepciune nu incepe pe acest pamant pacatos si, din cauza aceasta, privirea lor totdeauna este indreptata sus pe cer. - Insa privirea batranului si saracului Chadeu, totdeauna, luneca pe pamant cautand a strange bobotele intelepciunii imprastiate de ei; si iata, am vazut capul ghidului tau, cam neobisnuit, inteleptule Elin din sanctuarul mare al Tebei. Oare nu vei fi tu asa de bun si nu vei cinsti batranetele, cu aprobarea de a impartasi cu mine singuratatea mea, in lungul meu drum ?

Si am vazut ca nu e chip sa ma ascund de intelepciunea sireata a Chaldeului, dar nici nu aveam pretext a refuza invitatia.

Eu m-am asezat in targa dand drumul prietenos ghidului meu.

- De unde ai cunoscut tu, venerabilule Chaldeu, ca eu sunt Elin ?

- Nu numai Elin, a zambit viclean Chaldeul, dar urmasul regestilor Atlanti. Oare tu niciodata nu te-ai uitat in otel poleit ? Statura ta, umerii tai si dumnezeiasca corpolenta, imediat te dau de gol ca tu esti fiul nobilei Elade, dar linistea severa a fetei regulate si frumusetea liniilor ei, ma transporta in timpuri de mult trecute, cand eu Chaldeu batran am avut placerea de a avea colegiul preotilor din templul Vesnic-Tinerei-Fecioare-Maria lui Poseidon. Oare nu din mijlocul vostru a iesit dumnezeiescul Zoroastru, pe care l-am salutat o data, cand el a avut bunavointa a vizita orasul meu matal Urr, din Chaldeia. Dar ca am recunoscut imediat in persoana ta pe fiul sanctuarului din Teba, asta gratie ghidului tau, nobile Thales deoarece numai pamantul lui Kam a pastrat legatura cu regnul serpilos. Dar eu vad ca tu, inteleptule, vrei sa ma intrebi de unde mi-e cunoscut numele tau ? Oare nu tu ai savarsit renumita calatorie cu Gainan fenicianul, vizitand tribul Cabilelor, pe langa stalpul lui Hercules ? Dar tribul acesta este sub protectia noastra, inteleptule. Cum sa nu te recunoastem pe tine, adaugand ca la festivalul reginei Blachis, inteleptul Heraclit nu putea sa te trimita decat pe tine, Thales.

- Voi, Chaldeii, am raspuns su Thales, ati renuntat la contactul cu regatul serpilor, dar ati insusit intelepciunea lor. -

- Asa, asa, Thales, a spus cu tristete Chaldeul, netezindu-si barba lunga, dar dupa aceasta noi ne taram cu intelepciunea noastra pe pantece, pe fata Maicei Terra.

- Eu, Thales, am fortat vointa mea si imediat m-am transportat in sfera schemelor si sunetelor incepatoare si am aflat tot ce am avut nevoie si in aceeasi clipa m-am intors inapoi.

- Sunt bucuros, am spus ceu cinstit, ca Hermes, cel de trei ori maret, in grija fara preget pentru copii lui, mi-a dat prilej de conversatie plina de invatatura cu inteleptul Rabbi Israil din Urr al Chaldeilor.

Chaldeul s-a uitat la mine cu atentie si cu respect a plecat capul.

- Ce inseamna intelepciunea unui sarpe tarator, in comparatie cu intelepciunea unui vultur, care planeaza sub cer. Nimic nu se ascunde de privirea lui, a adaugat el ganditor.

Dupa cateva ore de drum petrecute in convorbire cu inteleptul Chaldeu, noi am ajuns la marginea gradinilor care inconjoara orasul reginei.

- Aici am parasit pe Chaldeu, deoarece i-am spus lui, nu este permis initiatului Thebeilor a veni in car strain ca oaspete al reginei.

- Pana maine, inteleptule Thales, mi-a raspuns cu respect Chaldeul.

Eu, Thales, nu m-am dus in oras, ci, inconjurandu-l, m-am dus in padure si acolo am petrecut noaptea, sacrificand orele intunericului, convorbirii si evocarii celor necesare mie.

    Dimineata, splendidele gradini ca din basme ale reginei Blachis, imprejmuite cu garduri de marmura roza si udate de sute de bazine margaritare, s-au umplut cu oaspetii poftiti.

Aici au fost frumosii arraini, cu priviri fixe, din Draida, parca ochii lor au fost orbiti de necontenita contemplare a intelepciunii. Erau urmasii Dravatei, cu pielea aramie rosie, din tara provenita din mare, la apus de fosta Atlantida. Erau urmasii negrilor Lenuri din fundul Africei, au fost Atlantii cu ochi frumosi si plete mari ca la femei; a saptea generatie a mongolilor care locuiesc in tainica tara inconjurata cu pereti (China) pe taramul marei mari a Lemuriei; au fost magii albi din tara ghetarilor de nord; au fost si Chaldeii sireti cu barbi lungi.

Luxul si splendoarea sosirii lor si imbracamintea lor sunt de nedescris, caci ce nu este pe planeta, ce nu poate gasi sau face intelepciunea magiei pamantesti ! Dar mai luxos si mai bogat au fost imbracati inteleptii reginei Blachis, care inconjoarau tronul ei de poveste, impreuna cu cativa lei, din care unul, umilit a pus capul lui regesc sub picioarele mici ale reginei.

- Trebuie sa-ti spun, Empedocle, despre frumusetea lui Blachis ? Cred ca nici gamerodele din Ellada n-a visat asa frumusete si chiar Elena apare fata de ea, femeia obisniuta. Frumusetea nespusa parca se intarea dinauntru cu stralucirea marei intelepciuni si mandria mare incorona fata ei cu aureola regeasca, iar vointa puternica arunca scantei din ochii ei albastri ca cerul de miazazi. Cu nesat a cercetat Blachis pe oaspetii veniti, indreptand cu dibacie conversatia la subiectul ce o interesa, dar pana in prezent, precum se vede, nu putuse afla nimic interesant, deoarece incretitura maniei ascunse a trecut pe fata ei de marmora.

- Inteleptilor, a raspuns vocea ei incantatoare, vreau ca intotdeauna sa incep festivalul meu cu slujba zeului Soarelui, dar lipseste inca initiatul Thebei, caruia apartine primul loc din acest dserviciu. Poate el a intarziat sau … si in vocea ei s-a auzit nota de batjocora, inteleptul Heraclit se teme sa piarda inca un fiu din moment ce trei initiati din Theba, azi impodobesc tronul meu …

- Regina inteleapta, binecuvantarea lui Adonai sa fie peste tine, a rasunat vocea magulitoare a rabinului israelit, initiatul din Theba va sosi, eu l-am intalnit ieri pe drum, spre cetatea ta minunata. E un Ellin intelept, Thales din Argos.

- Ellin, cu atat mai bine, a zambit regina. Primii trei oaspeti au fost egipteni. Mie imi plac nobilii fii ai Elladei.

Si iata, incet, s-au despartit randurile celor invitati si, sub evantaiele de pene ale reginei Blachis, am aparul eu, Thales, urmasul farului Eternitatii, urmasul dinastiei regale a Atlantidei. Eu n-am avut nici o podoaba pamanteasca, deoarece cu mine era intelepciunea mea.

- Inteleptul, marele Heraclit, servitorul simbolului vesnic al vietii, iti trimite, regina, salutul lui, am spus eu calm, iar eu, Thales, iti doresc bucurie de intelepciunea marei zeite Palas Athena, frumoasa Blachis. Langa mine, deodata, s-a format un loc larg, pustiu, caci inca niciodata regina serpilor nu aparea asa, chiar intre oamenii initiati. Capul ei mic, incoronat cu coroana din piatra ciudata a lunie, s-a lasat pe umarul meu. Chiar inteleapta regina Blachis a ingalbenit uitandu-se in ochii regescului sarpe.

- Te salut, trimis al Thebei, a spus cu voce tremuratoare Balchis. Jur, pe marea amintire a tatalui meu, a strigat ea, inca niciodata eu, regina Saviei, stapana focului pamantesc, n-am vazut asemenea aparitie a unui intelept. N-am cuvinte pentru exprimarea multumirii mele, lui Heraclit ca te-a trimis la mine, pe tine, cel mai intelept dintre muritori, deoarece cand si cine a auzit ca regeasca poruncitoare a serpilor ar consimti sa se supuie unui om ? Spune-mi, inteleptule Thales, cum ai ajuns la aceasta? Sau asta e un nou secret al intelepciunii sanctuarului din Theba?

- Asta nu-i o taina, regina, am raspuns eu linistit. Eu am ajuns la aceasta prin ceea ce nu ai tu.

Balchis s-a uitat la mirata in ochii mei.

- Dar ce n-am eu, Thales ?

- Samanta iubirii cosmice, frumoasa si inteleapta Balchis, am raspuns eu.

In multimea initiatilor s-au auzit soapte si toti parca involuntar s-au apropiat de mine.

- Iubirea cosmica ? a intrebat regina, incruntand sprancenele. Ce fel de iubire e aceasta - iubire cosmica ? Iubirea pe ca nu o cunosc eu, Thales ? a spus ea zambind siret. Intreaba macar pe acesti trei - si ea mi-a aratat trei figuri inalte si pososmorate, care stateau langa tronul ei - ei sunt fratii tai de sanctuar, Thales, intreaba-i pe dansii daca intelege frumoasa Balchis ce este iubirea ?

Linistit si senin am privir eu, Thales, cu ochii albastri si reginei.

- Nu despre astfel de iubire vorbesc eu, Blachis, a fost raspunsul meu. Eu vorbesc despre iubirea fata de tot existent care respira si traieste, pe care se revarsa lumina si caldura dumnezeiescului Ra …

- Fata de tot existent ? a intrebat Blachis, adica trebuie sa iubesc si pamantul si …pe negrul meu sclav ? Si rasul de margaritar al reginei a rasunat in sala, urmat de suita ei.

Invitatii insa n-au ras, fiindca intelepciunea lor a simtit ceva nou in revelatiunea mea.

- Si pe sarpe, si pe sclavul tau, regina, am raspuns eu, caci iata sarpele este sora ta, iar sclavul este fratele tau.

Mania a sclipit in ochii lui Balchis, dar deodata s-a stins.

- Ce fel de invatatura noua proclami tu, Thales ? a intrebat ea cu calm, muscandu-si buzele.

- Asta nu e invatatura noua, Balchis, am raspuns eu. Si baiatului, cand ii da tatal sau prima data sulita I se pare noua, dar ea a ucis deja multi. Azi, si aici, am ridicat vocea si ea ca un tunet a rasunat sub boltile salii, este vremea a vesti omenirii despre samanta iubirii cosmice. Samanta, spun eu, regina, deoarece iubirea va aduce cu sine, numele Aceluia care este Taina Cosmica, dar timpul venirii lui il stie numai Unicul.

Incruntand din sprancene, a cuprins Balchis cu privirea de fos toata adunarea.

- A auzit cineva dintre intelepti despre aceasta invatatura, despre samanta iubirii, pe care o proclama trimisul Thebei ? a intrebat ea tare.

- Din multime a iesit cu pasi domoli un batran inalt, cu mustati carunte si tot cu astfel de coada. Sub sprancenele stufoase, erau fixate ciudate, doua cercuri rotunde si stravezii, prin care, serios si calm priveau ochi de intelepciune neexplicabila.

- Eu sunt trimisul tarii Dragonului, de la tarmul marii Lemuriei. Numele meu, Lao-Dzi si eu sunt slujitorul Unicului Dumnezeu Tao, a tot desavarsit. Tao, in care se ascunde si se uneste tot. Si trimisulintelept din Theba, si tu regina frumoasa si sarpele si negrul sclav si eu, smeritul slujitor al lui Tao si toata aceasta mare taina a unirii a toate si in toate, se savarseste numai gratir iubirii dumnezeiesti pe care ne-o proclama inteleptul Ellin … Sa fie acoperamant Tao asupra capului tau Thales, s-a adresat el mie, caci iata, eu de vestirea ta mare, azi linistit ma voi duce in pestera mea ca sa sarut pamantul stramosilor mei, caci simt ca atunci cand va veni Marele din cei Mari, El ma va chema si umbra mea, modestul profet al lui Tao, al celui a tot perfect, a venit pentru a-I sluji lui.

Si era atata simplitate frumoasa in inima aceasta si liniste inteleapta, ca eu, Thales, m-am aplecat in fata lui, iar regina serpilor a suierat prietenos, clatinand capul ei de smarald, asupra parului meu. In sala s-a restabilit tacerea.

- Dar cine sunt cei trei despre care ai vorbit tu, Elline ? m-a intrebat palida Balchis.

- Pe unul din ei il cunosti, regina, am raspuns eu linistit. E Araim de patru ori maret, preotul Aurorei, tatal si protectorul negrilor.

Mainile lui Balchis au strans convulsiv manerul tronului si brusc s-a aplecat inainte

- Tata ! inecandu-se a strigat ea. Tu l-ai vazut inteleptule ?

- Il cunosc si l-am vazut, Balchis, am raspuns eu.

- Când si cum ?

- Ieri, in padure, lânga orasul tau, regina, a fost raspunsul meu. Un foc salbatic s-a aprins in ochii frumoasei regine.

- Aici … aproape … a repetat ea ! si nu a poruncit sa-mi spui nimic ?

- Mi-a poruncit sa-ti spun regino, ca sârguintele tale de a-l gasi si dorinta de a-l vedea sunt zadarnice chiar daca tu vei rapi focul, nu de pe planeta, dar din toate noua, tu niciodata nu-l vei vedea din moment ce ai calcat poruncile templului zeitei Vietii, indraznind a patrunde cu fortele Haosului. Afara de aceasta, tu nu ai avut mila de viata profetei pretioase, slujitoarea Zeitei. Frumusetea si intelepciunea date tie le-ai intrebuintat ca sa arunci in prapastia caderii inteleptii initiari. Iata, Balchis, ultimul testament al tatalui tau; tu il vei vedea numai atunci când focul pamântului, care arde in tine, il vei preface in flacara iubirii cosmice si când Maretul, care va veni in lume, te va uni pe tine cu tatal tau.

Brusc si infricosata s-a ridicat regina Balchis de pe tronul ei si un foc funebru avea in ochii ei albastri.

- Cu mine, intelepti ai regelui meu, a sunat vocea sa, Regina si stapâna voastra este ofensata de venitul necunoscut. El e inselator. Nu putea tatal meu, Arrainul meu, sa-mi trimeata astfel de cuvinte care ma injosesc. Sa se ridice stapânul focului pamântesc si sa prefaca in cenusa pe inamicii mei. Si, inconjurata de vânzatorii sanctuarelor tainice, cuprinsa de un nor de lumina rosie, a inceput a cânta un cântec salbate de blestem, iar slujile ei o secundau. Adunarea s-a cutremurat; am vazut cum initiatii au parasit sala unul dupa altul si in sfârsit in ea am ramas eu, Thales, inteleptul batrân Lao-Dzi, care cu interes trist privea pe regina si rabi Israil, care si-a acoperit capul cu mantaua si incet, mormaia ceva pentru sine.

Se darâmase peretele din fata al salii si in locul lui s-a ridicat altul, din ceata funebra, care se ridica gramezi dintr-o bezn. Am simtit apropierea focului pamântului, iar dupa mine cobora incet regescul sarpe si a inceput a se invârti intr-un dans ritmic lânga tronul lui Balchis, parca tragând in jurul nostru, celor trei, cercuri mari; capul sarpelui, care arde de o lumina albastruie, totdeauna era indreptat spre peretele intunericului, iar ochii de rubin, erau ca niste sageti ce strabateau aburii adâncurilor planetei.

Si linistit am fost eu, Thales, deoarece mare a fost puterea sufletului meu. Am vazut, alaturi de figura lui Rabi Israil, cum s-au desenat conturele a doua spirite; al lunii cu coarnele tiaramei pe cap si in spatele inteptului Atlant Lao-Dzi, misuna gramada neagra a duhurilor pustiei. Iar, in intunericul cetei, se ridica fata gigantica a cuiva, de culoare rosie vânata, se vedeau ochii atenti si rai si se ridica corpul acoperit cu limbile flacarii.

Acesta a fost Bafomet in persoana, stapânul intunericului, regele tartarului, marele gonit.

Un minut sau doua, ne privi cu ochii plini de rautate, iar pe urma s-a indreptat spre Balchis, care statea cu mâinil intinse spre el.

- Nebuna Balchis, a sunat vocea lui asemanatoare cu zgomotul valurilor in craterul vulcanului, pentru ce m-ai chemat ? Pot eu sa ma lupt cu mine insumi ? Iata, regina serpilor s-a rasculat contra ta, nebuna Balchis ! Eu sunt stapân al focului pamântesc, dar iata spiritele lumii s-au inarmat contra mea si eu contra Ellinului care nu iti place, când binecuvântarea tatalui tau, Arrain, este peste el ? Oare slugile pustiei nu sunt slugile aceluia a carui nume este Tacere, care este unul din Treime, Balchis nebuna ! Aceata este pedeapsa ta, deoarece legatura este intre tine, sluga mea si tatal tau Armain, picioarele caruia sunt pe brazda Aceluia al carui nume eu nu-l pot pronunta. Achita-te cum stii, dar tine minte ca nici o iubire cosmica nu te va scoate din inima si mâinile mele.

- Spiritele minciunii si ale negatiei, am strigat eu fara cutremur, ca raspuns la ultimele cuvinte ale respinsului. Sa plece regina serpilor, spiritele lumii saritele pustiei, sa ramân eu singur, Thales, purtatorul farului eternitatii sacre, cu samânta marei iubiri cosmice in inima si sa incepem o lupta groaznica intre noi, pentru sufletul frumoasei Balchis, fiindca tatal ei Arraim, de patru ori maret, mi-a poruncit sa nu o pierd, cui sa o indrept pe calea binelui.

Cu mare mirare s-a uitat spiritul gonit. Si iata fata lui parca s-a netezit si in ochi s-a stins rautatea, incepând a straluci lumina de compatimire.

- Viteazule Ellin, a raspuns vocea lui batjocoritoare, poate ca tu crezi ca in planul existentei mele se afla si bataile cu diferiti viermi omenesti, care cred ca sunt intelepti numai din cauza ca deasupra capului lor arde un semn in forma crucii.

Oare inteleptul Heraclid nu ti-a insuflat tie ca lupta cu mine este lupta in timp ? Ai destul manvatar la dispozitia ta, vierme din Theba, pentru ca sa te hotarasti pentru astfel de lupta ? Du-te pe drumul tau, vierme, si cine stie, cu timpul, când te vei cuminti, atunci poate vom vorbi inca, fiindca din toti viermii omenesti tu promiti sa fii mai mult in viitor.

Si deodata s-a stins focul ochilor lui, s-au spulberat contururile capului si trupului lui, s-a imprastiat ceata haotica si din nou s-a pus la loc peretele salii. Eu am privit in jurul meu. Clatinându-se ritmic inainte si inapoi, se ruga rabi Israil. Cu capul descoperit, gânditor, pipaind mica sa barba, statea inteleptul Lao-Dzi, iar mai departe, lânga tronul lui Balchis, era culcata, in cele mai nenaturale poze, multimea ghemuita a inteleptilor ei. Singura, Balchis, palida ca moartea, sedea nemiscata pe tronul ei, fixând ochii plini de nebunie, in ochii de rubin ai sarpelui regesc, care, cu suieratul lui, a continuat dansul magic, in fata ei. Eu am pronuntat o conjurare si ea incet m-a primit si din nou s-a apropiat de mine si mi-a infasurat trupul. Corpurile inteleptilor lui Balchis au inceput a da semne de viata si singura regina, repirând adânc si-a acoperit fata cu mâinile. - Tacerea a durat mult timp. In sfârsit, regina cu vocea intrerupta a pronuntat:

- Tu ai invins pe frumoasa Balchis, Thales. Du-te si anunta lumii intregi biruinta ta.

- Tu intr-adevar esti nebuna Balchis, am raspuns eu. Eu n-am invins pe nimeni. A invins tatal tau Arraim, de patru ori maret si iubirea dumnezeiasca. Dar, daca tu recunosti invingerea ta, eu atunci cer de la tine sa dai libertatea imediat celor trei initiati ai sanctuarului din Theba, pe care tu i-ai legat de tronul tau, de frumusetea ta, si de intelepciunea ta …

Frumoasa Balchis a dat din umeri.

- Ce nevoie am eu de ei, Thales, a raspuns ea. I-ai. Insa, spune-mi Elline intelept, de la tine

tu ai luat, apararea sufletului meu, in fata stapânului focului pamântesc, sau in numele tatalui meu ?

- De la mine, regina, am raspuns eu, caci stiu ca iubirea cosmica troneaza in inima lui Arraim si atunci cum va abandona pe copila lui sa piara (pralein). Cine poate sa se opuna intelepciunii si primului mag al planetei?

- Tu intr-adevar esti intelept eline, a spus cu voce slaba si ganditoare Blachis. Iar acum plecati de la mine, inteleptilor, s-a adresat ea catre cei trei si lasati pe biata Blachis in siguranta ca sa pot medita despre iubirea cosmica, a incheiat ea, cu o gluma usoara.

- Sa fie cu tine Tao, suflet ratacit ! a raspuns incet Lao-Dzi.

- Adonai sa fie binecuvântat numele tau, sa trimeata sufletului tau zbuciumat, pacea ! a soptit rabi Israil.

- Sa-ti lumineze sufletul tau iubirea dumnezeiasca, Balchis, si sa te intorci in imbratisarile parintesti, i-am spus eu tare si am suflat reginei suflarea intelepciunii mele, eu, Thales.

Deodata, obrajii ei s-au rumenit si s-au aprins de viata si de forta ochilor ei albastri.

- N-am sa uit urarea ta, Thales, a stigat ea. De trei ori am invins sanctuarul din Theba, iar a 4-a oara tu te-ai razbunat cu prisosinta, inteleptule Ellin. Dar, mi-este martor cerul, n-am nici o rautate in inima mea, fata de tine …

Si iata, noi am lasat pe frumoasa Blachis …

De data aceasta, eu, Thales, am luat de la rabi Israil 4 camile asezând pe trei din ele pe cei trei tradatori ai sanctuarului, pe care I-am eliberat.

Cald, cu binecuvântari reciproce, ne-am luat ramas bun noi trei neuitând a da suflarile noastre, ca recompensa, reginei serpilor.

La despartire, inleleptul Lao-Dzi mi-a spus:

- Multe si nesfârsite sunt ceasurile in Tao, dar cel mai fericit va fi acela in care eu din nou ma voi intâlni cu tine, nobile Ellin. Sufletul meu a citi in cartea lui Tao ca eu voi fi chemat de Maretul Maretilor pentru slujirea Lui. Ia aminte, Thales, ca si atunci eu n-am sa uit despre intâlnirea noastra si tu imi vei aminti de ea.

- Si eu stiu, ca nu ultima data ma intâlnesc cu voi inteleptilor, a confirmat rabi Israil. In adevar, planeta noastra este mica pentru intelepti.

Mare a fost bucuria ta Theba, când eu, Thales, m-am intors. Cu un fast nespus, am savârsit serviciul divin in templul Isidei si singur Hermes, in persoana, de trei ori maret, s-a aratat noua in nori de foc si m-a incornorat pe mine, Thales, cu razele initierii supreme. Dupa aceea, Ierofantul sanctuarul;ui, inteleptul Heraclid, a coborât focul spatiului pe capetele tradatorilor adusi de mine la sanctuar, dând sufletelor lor in proprietatea serpilor care au slujit fidel in calatoria mea.

Sa fie pacea mea asupra capului tau, Empedocle. - In povestirile urmatoare tu vei intâlni inca persoanele pe care le-am numit azi, in povestirea mea.

 

IN GRADINA MAGDALEI

 

    Thales catre Empedocle, fiul lui Miles Atenianul, despre intelepciunea Marelui Invatator din Galileia.

Asculta, amicul meu cu atentie, caci niciodata, mai ciudat, mai tainica, n-a patruns in urechea unui muritor, o fapta zic eu, Thales, si nu legenda.

Pe când farul din cerul eternitatii a incoronat cu razele sale palida mea frunte, ca semn de mare initiat al sanctuarului din Theba, eu, Thales si Claudiu Macedoneanul, care s-a invrednicit de aceeasi trepta, am primit din mâna marelui Ieromat, pocalul vietii si apoi el m-a trimis in adapostul misterios al fiului inteplciunii, la Heraclid, pe care glasul poporului l-a numit Intunecatul, pentru ca si el si invatatura lui era greu de patruns si chiar de inteles pentru popor. Câti ani au trecut de când noi absorbeam intelepciunea lui, de câte ori am parasit noi adapostul ca sa ducem oamenilor farâmiturile stiintei rândiute si de câte ori ne-am apropiat, nu e necesar a socoti.

Intr-unul din acele rastimpuri, când ma gaseam sub infatisarea unui filozof stoic, te-am gasit si pe tine, amice Empedocle, pe lânga inteleptul Socrate si am legat mai tare firele ce ne uneau de pe vremea azi adormitului aras sub valurile oceanului, oras supranumit "Portile de aur".

Intr-o zi inteleptul invatator ne-a chemat la sine si ne-a zis:

- Duceti-va in lume si salutati in numele meu pe marele Invatator care vine pe pamânt. Nu va voi spune unde il veti gasi. Intepciunea voastra va va fi ghid voua.

- Dar daca Invatatorul Acesta este atat de mare, a spus Claudiu macedoneanul, de ce inteleptule nu te duci tu singur in intâmpinarea lui ?

- Deoarece, ne-a raspuns Heraclid, eu stiu cine este El, si stiinta mea imi spune ca nu sunt vrednic de intâlnirea cu El. Iar voi nu-l cunoasteti, stiti numai de la mine ca este un Mare Invatator si nimic mai mult. Numai orbii pot sa se uite la soare fara frica.

Pe timpul acela, eu stiam inca sa ma supun, si tacut, impreuna cu Claudiu, am plecat in lunga noastra cale. A doua zi, camilele ne duceau spre nord, la sanctuarul zeitei cu fata neagra. Acolo, cei din urma preoti negri, tacuti ca pietrele pustiului, ne-au indrumat la centru cel mare, spre acela al carui nume este "Tacere" si calculul anilor pierduti in noaptea vremurilor, incalculabil in calendarul planetar si al carui destin este de a astepta sfârsitul, pentru a fi ultimul gropar al pamântului. Când Claudiu si eu ne-am intins in praf, in fata lui, el mângâindu-ne ne-a ridicat si ne-a spus:

- Copii, L-am vazut pe când El era prunc, m-am inchinat Lui. Daca fiul meu Heraclid v-a trimis la El, duceti-va. Acum, El seamana samanta, dar tine-ti minte, copii, când Il veti gasi, voi veti pierde totul.

Nimic mai mult nu ne-a spus fiul stelei de dimineata, al carui nume este Tacere, a carui fiinta e tainica, a carui menire este de a fi nasul si groparul pamântului, a carui denumire este"Preotul Negraiului".

Nimic nu ne-a spus el, numai cu mâna ne-a aratat spre nord. Din nou am ratacit in pustie, n-am vorbit nici un cuvânt, prinzând doar firelke magnetice ale intelepciunii cunoscute de noi. Nu aveam teama ca vom piede "tot" fiindca stiam sa spunem.

Si iata am ajuns in Palestina, de unde ni se parea ca veneau firele magnetice, amestecate groaznic cu fluidele urâte ale poporului, slugi ale puterii Lumii. Ne inabuseau de intensitatea atmosferei templelor lor, unde domne intelepciunea falsa, prefacatoria si cruzimea. Noi am vorbit cu preotii lor, oameni sireti si bogati, intrebându-i daca sunt intre ei invatatori intelepti. S-a intâmplat ca ni I-a aratat pe acestia, dar vai, am gasit numai oameni falsi si mai prosti si inca mai cruzi. Popor simplu, popor batjocori si amagit, ne impartasea cu bucurie legendele sale desfigurate si pline de superstitii si alterari.

Dar, eu, Thales si tovarasul Claudiu, am aflat aci, rasunetele rasei rosii, reflectate prin prisma stiintei soarelui Chaldeii desfigurata de nestiinta salbateca a preotilor iudei, mizerabila mostenire a renegatului si dementului Hazaraifo. Dar poporul acesta astepta pe invatator, insa un invatator in purpura si aur care trebuia, dupa parerea lor, sa supuna universul sub dominatia preotilor lor lacomi. Ei nu stiau nimic mai mult despre invatatorul care era venit. Am auzit intr-o zi, de la un iudeu nobil, care s-a nascut si a trait aproape toata viata sa la Athena, o astfel de poveste:

- Eu, Nicodem, pot sa va arat filosofilor, un om ciudat, care traieste in pestera, pe malul Iiordanului. Duceti-va la el si ii puneti intrebarile ce va intereseaza pe voi. El e gol si sarac, ucenicii sunt salbatici la vedere si par mizantropi, numele lui e Ioan. Grabiti-va caci am auzit ca s-a dat porunca sa-l inchida in inchisoare, pentru discursurile lui impotriva preotilor si chiar a imparatului. Totusi, filosofilor, a adaugat Nicodem, cu zambet, nu cred ca veti gasi in el ce va trebuie. Dar de ce, inteleptilor, sa u faceti cunostinta cu cei pe care poporul nostru ii numeste prooroci ?

- Si noi am vazut pe acel Ioan. Intr-adevar, el era goaznic: un corp plin de par, lipsit de imbracaminte, slab si istovit, iar parul si barba niciodata pieptanata, cadeau pe umerii si pe pieptul lui. Vocea lui era stridenta si ragusita. Noi l-am vazut stand pe piatra de pe malul raului, in fata unui covor, ingenunchiat. El gesticula cu mainile, cu furie si spuma la gura, blestema si ocara. El chema asupra acestei nenorocite turme omenesti, mania dumnezeiasca, ameninta aceasta jalnica, murdara, flamanda si plina de suferinta si groaza, aceasta multime care, supusa ca niste robi, il asculta cu smerenie. Dar noi, pe capul carora sta farul eternitatii, am vazut ochii lui stralucitori, in care am recunoscut focul sacru al "fiilor vietii" si am vazut si firele fluidice in care nu era nimic asemanator cu fluidele omenesti. Si eu, Thales si Claudiu, am plecat capetele noastre, cugetand la caile necunoscute prin care Cel Desavarsit trimite fluidele sale lumii materiale, caci in fata noastra, sub infatisarea unui invatator dezgustator desigur statea fiul "Vietii" iar nu om.

- Ne-am apropiat de el, Thales, a spus Claudiu. Este oare tinta cercetarilor noastra ? Dar, eu, Thales, eram mai rece si mai linistit decat Claudiu si ratiunea mea mai putin calda si mai putin iute, era mai mult pamanteasca si din cauza aceasta si mai inteleapta.

- Invatatorule, poate fi numai un om, Claudius, am raspuns eu, dar acesta este "Fiul Vietii". Noi am asteptat pana cand cel ce se numea Ioan a scufundat toata gloata in apa Iordanului, si ea certata, scuipata si uda pe corp, dar plina de bucurie in suflet a plecat cantand cantece melodioase, inspre oras. Iar noi linistiti, ne-am apropiat de proorocul care ramasese singur pe malul apei murdare si scazuta a raului. Eu, Thales, am ridicat mana si am acoperit ceafa si spinarea lui Iona cu un curent de salutari calde din partea sanctuarului si am pronuntat, in limba misterioasa a intelepciunii oculte, o formulare de chemare a "fiilor vietii". Atunci, el s-a incruntat catre noi, iar in acest moment ochii care mai inainte erau incruntati, acum straluceau de o nespusa blandete. In privirea lui nu era nici mirare, nici surprindere.

- Ce trebuinta tu fiii intelepciunii pamantesti de la robul lui Dumnezeu ? a raspuns vocea lui linistita, care cu cateva minute tuna de blesteme si injurii.

- Noi cautam pe INVATATORUL CEL MARE, am raspuns eu Thales. Noi mergem sa-i aducem salutul sanctuarului, Unde il vom gasi ?

Bland si plin de dragoste se uita la noi "Fiul Vietii" cu infatisarea omeneasca "Ioan".

- Dar stiti voi ce veti pierde, a spus el, cand il veti vedea ?

- Da, am raspuns noi, dar noi suntem ucenici ascultatori ai sanctuarului si apoi ... parca ... plange apa cand se evaporeaza de razele soarelui ? Ea se inalta sus, pierzand insusirile ei de apa.

Ioan a zambit cu bunatate.

- Adevarati intelepti sunteti voi, nobili greci, a raspuns el. Cum veti gasi pe Invatatorul ? Mergeti in Galileia. Cel Prea Bun sa va binecuvanteze, dandu-va intalnire cu Iisus Nazarineanul si binecuvantandu-ne a plecat.

Eu, Thales, am spus lui Claudius:

- Opreste zborul ratiunii tale, Macedonene, caci daca "fiul vietii" primeste infatisarea unui prooroc desgustator al Iudeilor, ce infatisare trebuie sa aibe Invatatorul ? Nu te uita la stele, priveste pamantul, in praful lui trebuie sa apara adevarul. Si, iata noi, seara tarziu, ne-am apropiat de acest adevar. Ne-am apropiat simplu pentru ca in Lumea Celui Prea Inalt totul e simplu. Era seara si luna era plina. Ni s-a spus:

- Iisus din Nazaret pe care-l cautati, abia acum a sosit, in casa lui Lazar, pe care l-a inviat din somnul mortii. Aici este casa aceasta.

O gradina tufoasa inconjura casa. Cand noi am intrat in ea, doi oameni ne-au oprit drumul: unul in floarea maturitatii barbatesti, grosolan si intunecat, altul un adolescent bland, cu ochi albastri si cu parul lung ce-i cadea pe umeri.

- Ce cautati, strainilor ? cu brutalitate ne-a intrebat unul din ei.

- Dorim sa vedem pe Marele Invatator, raspunse Claudiu.

- Invatatorul n-a venit pentru voi, paganilor, suparat a raspuns iudeul. Voi nu sunteti vrednici sa-l vedeti, plecati de aici !

- Eu vad ca tu esti un om sfant si drept, am raspuns eu, Thales, dar ce-ti va adauga tie Invatatorul, la aceasta sfintenie si dreptate? Noi suntem inca pagani si sarmani si dorim sa invatam cate ceva de la Invatatorul, cel putin atat cat sa fim si noi sfinti si drepti ca tine, mare si bun barbat. Atunci, adolescentul a tras repede de maneca hitonului pe iudeul pierdut, care se uita prosteste la noi si i-a soptit ceva la ureche, apoi cu zambetul cald ne-a spus:

- Nu cheltuiti, mari straini, sagetile spiritualitatii voastre pentru nimicirea unui sarman Iudeu. Luati loc pe banca aceasta, indata am sa trimit un prieten al nostru, caruia ii veti spune ce va trebuie voua.

Noi, obositi, ne-am lasat pe banca, dar cu mare flacara ardea inima lui Claudius si cu lumina divina era patrunsa ratiunea lui. Noi stiam ca am gasit pe Invatatorul, caci nu se putea ascunde de ochii unui initiat, fluidul stralucitor al eternitatii, care se intindea deasupra modestei gradini a maslinilor din Magdala. Si iata, s-a prezentat in fata noastra un barbat in haina curata, alba, cu pecetea ratiunii pacifice pe frunte, pe care ardea misterios semnul de initiere al rasei rosii, sanctuarul caruia ascundea in sine Asia. departata, de unde a venit de trei ori Cel Mare, unde orase intregi sunt locuite de intelepti si unde domneste semnul triunghiului. Si am vazut noi ca pentru el nu sunt un mister semnele farului eternitatii pe care noi il purtam.

El s-a inclinat si ne-a spus:

- Va ascult, frati din Theba. Eu sunt Toma, smeritul ucenic al aceluia pe care voi il cautati. Povestiti-mi tinta calatoriei voastre. Cine va trimis ?

- Si a decurs convorbirea noastra in limba sanctuarului Lumii. Intr-o ora, noi am aflat de la fratele Toma tot ce a precedat venirea Invatatorului si cum si in ce fel a binevoit El sa se descopere lumii.

O mare si binecuvantate pricepere ne-a patruns pe noi, care eram invatati a cauta "nimic in Mare", cum puteam sa pricepem "Marele in Mic" ? Adevarat, striga Claudius, Invatatorul acesta era insusit in sine toate proorocirile si toata mitologia lumii.

- El le-a tranformat in adevar, am spus eu, Thales, sau tu ai uitat Claudius, ce ne-a spus marele Heraclid, sau ai uitat cum preotul celui Negrait, al carui nume e Tacere, cum ne-a povestit inchinarea Invatatorului, in templul Nasterii Lui ? Pregateste-te, Claudius, a vedea pe insusi ADEVARUL.

Toma s-a sculat si s-a inclinat in fata mea.

- N-am nimic de zis mai mult fratilor, a spus el. Intelepciunea voastra, in adevar, va serveste ca un far. Ma duc sa anunt pe Invatatorul.

Dupa ce a plecat , eu, Thales, invocand numele misterios al Negraitului, m-am cufundat in viziunea viitorului si mie mi-a fost dat sa vad in viziune ceva ce s-a pus la baza intregului trecut. Cand am deschis ochii, in fata noastra statea o femeie inca tanara, frumoasa, cu ochi de gazela speriata si cu pecetea unei mari griji pe fata.

- Strainii, va cheama Invatatorul, a spus ea incet.

Noi am plecat in urma ei. Claudius cu graba, neputand modera elanul inimii inflacarate, iar eu, Thales, linistit, caci ratiunea mea era plina de marea infrigurarea a groaznicei cunostinte date mie, in scurta privire a viitorului. Am purtat frigul intregii lumi in mine. Asa am ajuns noi pe terasa luminata de luna. Intr-un colt al ei, in urma unui maslin, sedea el, Invatatorul. Iata ce am vazut eu, Thales: El era de statura inalta, mai mult slab decat robust. Un hiton simplu, plin de praf pana jos, acoperea umerii lui. Picioarele desculte se odihneau pe o rogojina de stuf. Parul si barba lui de culoare castanie si pieptanat, fata slaba si supta de marea suferinta a Lumii, iar in ochii Lui am vazut toata iubirea Universului intreg si am inteles totul, independent de ceea ce mi-a fost descris ca unui initiat, inconjurarea duhovniceasca a Invatatorului. Claudius era posternat la picioarele Invatatorului si le saruta, facand sa rasune gradina si terasa de plansul lui. femeia care ne-a adus, pe jumatate speriata si indignata, se uita la mine, Thales, care statea linistit in fata Invatatorului. Privirea de desmierdare cereasca a iubirii, ca incarnata, sufla asupra mea si o voce asemanatoare cu vocea Maicii lumii intregi mi-a spus mie:

- Stai langa mine, inteleptule Thales, Spune-mi pentru ce M-ai cautat ? Eu nu intreb despre aceasta pe amicul tau, caci lacrimile lui Imi spune totul. Dar tu ?

Si eu, Thales, m-am asezat de-a dreapta lui Dumnezeu, caci frigul intregii lumi a fost in ratiunea mea.

- Am venit la tine, Negraitule, calm am raspuns eu, si Ti-am adus salutul invatatorului meu Heraclid, precum si salutul de la sanctuar si adapost. Am venit la tine ca sa pierd totul si in adevar, eu am pierdut totul chiar, caci in mine port "Frigul marii cunoasteri".

- Dar de ce amicul tau, pierzand totul, poarta acum in sine caldura Marii Iubiri ? m-a intrebat el incet.

- El n-a vazut ce am vazut eu, Negraitule, am raspuns eu.

- Si tu inteleptule, Thales, M-ai recunoscut, daca Ma numesti asa pe mine.

- Nimeni nu poate sa te cunoasca, am raspuns eu. E posibil a cunoaste numai ceea ce binevoiesti Tu sa ne arati, si eu nu cer nimic de la Tine, caci am pierdut totul si nu cer nimic ...

Si incet, incet, ca puful de stuf, mana Lui s-a intins de capul meu. Dar frigul unei prevederi domnea in inima mea si eu statea linistit.

- Maria, s-a auzit vocea Lui, spune, floarea iubirii dumnezeiesti care a inflorit in inima ta, cine din acesti doi Ma iubeste si Ma cunoaste pe Mine mai mult ? Ochii femeii s-au inflacarat.

- Invatatorule, cu o voce care abia se aude a spus ea, Te iubeste acela, si ea a aratat pe Claudius, dar acesta ... acesta, ... mi-e frica mai mult Invatatorule.

- Chiar iubirea dumnezeiasca s-a speriat de suferinta ta, atat de mare, Thales, mi-a spus El. Fericit esti Tu, ca inima ta este plina de barbatie si esti in stare a suporta frigul Eternei Stiinte, al carui nume e suferinta cea mare.

- Invatatorule, emotionata L-a intrebat femeia, dar acesta pe care Tu il numesti Thales, el e mai apropiat de Tine.

Un zambet a trecut pe fata Nazarineanului.

- Drept ai spus tu, Marie, a spus El, Thales e mai aprope de Mine, caci el, azi a simtit in inima lui ceea ce degraba voi suferi Eu. Dar el este numai om si de aceea pe tine te sperie aceasta, ce ma va rapi pe urma in Cer ... Asadar, Claudius, S-a adresat El Macedoneanului, tu vei merge dupa Mine ?

- Eu sunt al tau, Invatatorului, a raspuns Claudius plangand.

- Am sa te iau cu Mine, si mana Nazarineanului puternic a strans pe fruntea lui Clausius "Farul Eternitatii" ce ardea pe fruntea lui. Am stins crucea de pe fruntea ta si am depus-o pe umerii tai. Tu vei duce jugul Meu si cuvantul Meu in tarile necunoscute. Oamenii nu te vor cunoaste pe tine si nu-si vor aminti de tine. Am sa schimb intelepciunea ta, prin iubire. La sfarsitul vietii tale, crucea pe care Eu o pun acum pe umerii tai va fi patul tau de moarte, dar tu vei birui moartea si vei veni la Mine. De azi, Eu te despart pe tine de prietenul tau. Drumurile voastre sunt diferite. dar tu, thales, S-a adresat Cel Negrait, tu ai pierdut tot, ce sa-ti dau eu in schimb ?

- Eu, Te-am vazut si am vorbit cu tine, am raspuns calm, ce ai putea sa-mi dai inca ?

Cu mare dragoste m-a privit Negraitul si a zis:

- In adevar e sanctificata intelepciunea omeneasca in tine, Thales, si tu vei veni dupa Mine.

- Dupa Tine nu pot sa vin, am aspuns eu, dar niciodata n-am sa ma duc dupa acei pe care ii voi duce dupa Tine.

- Fie, a spus cu tristete Nazarineanul, du-te Thales. Eu nu sting farul eternitatii dupa fruntea ta, iti intorc termenul vietii omenesc numai. Nu-ti iau intelepciunea ta, caci ea este sanctificata de suferinta cea mare. Doar in bezna, inteleptule. Mergi, acum, unde te va duce farul tau. Intoarce-te la invatatorul tau si spunei lui ca-i poruncesc sa astepte pana cand voi veni eu din nou.

- Tu sa nu te duci la acela al carui nume este "Tacere", caci eu sunt totdeauna cu el. Vezi pe invatatorul tau si apoi intoarce-te aici si asteapta sfarsitul meu, caci numai sfarsitul meu va scoate din fiinta ta groaznicul frig al marii stiinte.

Si eu, Thales din Argos, m-am sculat si lasand pe Claudius la picioarele Nazarineanului, m-am inchinat Lui si incet am coborat de pe terasa. In drum, am intalnit un grup tacut de ucenici printre care era si acela care m-a intampinat cu brutalitate. El s-a despartit de grup si apropiindu-se de mine a zis:

- Stapane, daca te-am ofensat, iarta-ma. In ochii lui se vedeau si in prezent dusmania si rautatea.

- N-am nici o jignire in inima mea, Iudeule, i-am raspuns, stinge dusmania care arde in ochii tai, cu iubirea invatatorului tau. Noi ne vom mai intalni insa amandoi, atunci cand suferinta ta va fi mai mare decat a mea. Dar pana atunci ... bucura-te de intelepciunea marei zeite Palas Athenas, bucura-te caci ea, mare in intelepciunea sa, mi-a destainuit ca intre spinii coroanei invatatorului va fi si spinul tau, spinul marii tradari a Negraitului.

Ca muscat de sarpe, s-a retras de la mine Iudeul. Cu frica s-a dat la o parte din fata mea ucenicii, eu care duceam groaznicul frig al marii stiinte, in inima mea care murea. Numai Toma, cu alt ucenic tanar, a venit dupa mine pana la iesirea din gradina. Aici, Toma s-a inchinat in fata mea si a spus in limba oculta:

- Marea intelepciune a sanctuarului de la Tiva, acum este sanctificata cu lumina Negraiutului, Thales. Eu ma inchin hranitoarei mele caci prin ea noi suntem frati.

Eu statea linistit, iar tanarul ucenic s-a apropiat cu timiditate de mine zambind:

Eu sunt suferinta ta netarmurita, Thales, si mie mila de tine. Ia acest trandafir din gradina Magdalei sa-ti incalzeasza putin inima inghetata de durerea prevederii si iubirea mea sa-ti dea puterea. Nu respinge dragul meu, Thales, caci trandafirul acesta a fost rupt de Invatatorul nostru si amandoi suntem ucenicii Lui ...

Am luat trandafirul, l-am sarutat si l-am ascuns la pieptul meui raspunzand:

- Pentru iubirea ta iti dau in schimb vechea mea pace, caci nu o mai am in inima mea. Ea e pe langa mine, ia-o. Ne vom revedea si am sa-ti indic locul adapostului, pentru ca sa poti vizita pe Invatatorul meu Heraclid, caci eu vad ca vietile voastre se intalnesc intr-un punct al marelui Proclamator al Intelepciunii, al Stelei de Dimineata si al Marelui Apostol al negraitului. Dar tu te inseli, caci eu nu stiu cine este el. Si am parasit Palestina.

Sosind la adapostul tainic, am gasit pe invatatorul meu tulburat, care vazandu-ma s-a repezit la mine, spunand lanturile duhurilor vietii, dar ce frig de moarte vine de la tine intelepciunea mea n-a putut patrunde peste cercul marelui Invatator si eu nu stiu nimic ce s-a petrecut cu tine. Povesteste-mi tot, Thales.

Eu, stand langa coloana, incet, i-am povestit totul. Am vazut atunci pe marele Heraclid posternat la picioarele mele.

- Te salut, Thales din Argos, intelept elev al meu, care a stat la dreapta lui Dumnezeu, a strigat el. Multumesc pentru crucea mare a asteptarii, pe care tu mi-ai adus-o de la El, Negraitul. Sa fie voia Lui !...

Si eu, Thales, apoi l-am parasit fara regret pe invatatorul, caci ce mai putea fi pentru mine, care purtam cu infrigurare groaznica prevedere in sufletul meu.

Am navigat pana la Ellada si acolo, in linistea sanctuarului lui Palion (munte in Thesalia), am chemat pe zeita Palas Athena si ea, stralucitoare a venit la mine, in linistea noptii reci, la radacina platanului sfant.

- Am auzit chemarea ta, Inteleptule fiu al elladei, dragul inimii mele, a spus zeita. ce doreste fiul intelepciunii de la maica lui ?

- Atunci eu din nou am povestit tot ce s-a petrecut cu mine. Ganditoare ea m-a ascultat si mana inteleptei Maici s-a aplecat pe fruntea mea rece.

- Si tu, Thales, ai venit la Mine, ca sa-mi spui ca te desparti de mine a spus ea. Fie, fie, fie... tu, care ai stat la dreapta lui Dumnezeu nu ai loc la picioarele Mele. Dar, Thales, cine stie daca nu vei gasi acolo si particica mea, atunci cand se va implini groaznica prevedere ? Cine stie daca nu vor sclipi ochii Mei sub valul ce acopera chipul unei femei Evree !... Caci stie, Thales! E mare intelepciunea ta fiu al elladei, dar noi, locuitorii cerului, stim mai mult decat tine. Tu ai lasat pe Claudius la piciorele Negraitului, dar de unde stii ca n-am stat eu la aceste picioare, mai inainte inca de vremea cand rasaritul vietii era aprins deasupra planetei voastre ? Uita-te, Thales, si inteleapta mi-a aratat Calea Lactee, cate gradini ale Magdalei sunt imprastiate pe Palestina Cereasca ! De ce nu as fi putut fi altadata o modesta Maria in ele ?

- Gandeste-te ai destul timp, intelepte si iubit fiu al meu, fiul iubirii mele, al elladei, care a stat de-a dreapta lui dumnezeu. Iata eu glumesc abdicarea ta, caci prevad o abdicare si mai mare in inima ta. In adevar, nu poti sa nu te duci dupa El !

***

Si zeita, incet, a atins trandafirul cu mana, pe care l-a primit in gradina Magdalei si trandafirul a inflorit din nou si iubirea a invins, ca un val fierbinte a tasnit din inima mea, dar intalnind marele frig al prevederii, iubirea s-a topit.

Din nou am venit in Palestina. Aici, sub valul unui arab nobil, am intalnit pe acela ce purta numele de "Tacere", care s-a inchinat copilului Iisus si care guverna alta data, intelept, in rasa neagra. El nu s-a mirat ca nu i-am dat Celui Mare inchinarea cuvenita, caci toate tainele erau descoperite lui. Privirea lui, care linistita urmarea lantul Manvatar, cu compatimire era indreptata spre mine.

- Thales din argos, a spus el, eu te vad pe tine pasind pe poteca straina, tu care ai purtat farul Eternitatii pe fruntea ta, te vei intalni cu mine in bezna si ne vom urca inca, in numele Aceluia, de-a dreapta caruia tu ai stat in modesta gradina a Magdalei.

- Amice empedocle, trebuie sa-ti repet ce tu stii despre marea tradare si rastignire a Dumnezeului de catre oameni ? Nu, n-am sa-ti repet acestea, am sa-ti spun numai ca la picioarele Crucii am fost eu, Thales, impreuna cu domnitorul alb, al rasei negre, si ca pe noi, cu dragoste nespusa, s-a odihnit privirea muribunda a Dumnezeului rastignit. Si privirea aceasta a topit frigul stiintei mele si a scos lantul de gheata de pe inima mea, dar nu mi-a schimbat hotararea intelepciunii mele.

Si in gradina modesta, unde a fost ingropat El si a inviat, am intalnit o femeie evreica, modesta de sub al carui val curat m-au privit ochii zeitei Pallas Athena. numele ei era Maria. Si inca un alt nume mi-a comunicat ucenicul tanar al Rastignitului, Ioan, dar buzele mele pastreaza taina acestui nume.

Si l-a vazut pe acel ucenic, acela care mi-a vorbit brutal in gradina Magdalei. El fusese plin de sudoare, cu ochii scosi din orbite, de goraza si cu spume la gura, el ragea ca un animal ranit si, vazandu-ma pe mine a cazut in praf, strigand:

- O, inteleptule, stapane, ajuta-ma pe mine caci L-am tradat si suferintele lumii intregi sfasiie inima mea !

Si eu, Thales, tacut, i-am dat franghia si i-am aratat lui un copac din apropiere. El a strigat ca o fiara si apucand franghia a alergat spre copac. Si eu priveam linistit, cum in fata mea, prin el, primea moartea intrega omenire urata de mine.

Ucenicii Rastignitului m-au rugat sa raman cu ei, dar eu, Thales, i-am parasit ducandu-ma la acela al carui nume este "Tacere" si i-am spus:

- Rege si Tata, iata, eu, Thales din Argos, fiu al Elladei libere, initiat in gradul cel mai inalt al sanctuarului din tiva, urmas al dinastiei sfinte a orasului "Poarta de aur", azi abdic de la tine. Rege si Tata, abdic de la omenire. Intelepciunea mea mi-a descoperit ca stapanul stiintei ceresti primeste azi duhul meu. Lasa-ma, Rege si Tata!

Si el m-a lasat, caci aceasta este binecuvantarea rastignitului.

Multi ani dupa aceasta, am intalnit pe calea zborului meu, o flacara de lumina omeneasca. Aceasta era amicul meu Claudius. Cu cat entuziasm mi-a povestit cum era el rastignit pe cruce in numele lui Iisus si cum El singur l-a ajutat sa se duca pe calea chinurilor.

- Te salut, claudius Macedoneanul, inteleptul ucenic al ratiunii omenesti si copil iubirii omenesti. Cum sa nu te salut eu, sarmanul duh al stihiei, pe tine lumina omenirii, omenirea care a predat la rastignire pe Dumnezeul sau. Crezand ca la servit pe El, a dus la rastignire si chinuri pe maica sa si surorile sale.

Omenire jalnica si cruda, chiar in dorinta de a sluji pe Rastignitul si Mantuitorul Tau ! O copii ai pamantului, cum puteti fi voi sarmani pui de porumbel ?

- Si, fericit de despartirea mea de aceasta omenire blestemata eu, Thales, in furtuna si vifor am zburat departe, iar sarmanul manunchi de lumina omeneasca, in urma mea, imi facea semnul crucii.

- Fa crucea, dar crezi tu ca farul Eternitatii, care ardea pe fruntea mea, n-a fost mai aurat decat crucea ta ? Crucea pe care tu ai patat-o cu mare tradare ? Eu am primit aceasta cruce nepatata de crima ta groaznica si de nimic omenesc, caci nici insasi sfintia voastra omeneasca nu va pata splendide si nobila lumina a Elementului.

Sa fie cu tine pacea Domnului Rastignit, dragul meu amic Empedocle.

Thales din Argos

MARIA

 

 

    Catre Empedocle, fiul lui Miles din Athena.

- Bucura-te de intelepciunea Eterne - Tinerei - Fecioare - Maria !

Odinioara, Empedocle, eu n-am gasit de cuvinta sa-ti comunic ca n-am parasit Palestina de o data, dupa ce intalnirea din gradina Magdalei a umplut inima mea de frigul enorm al unei viziuni infricosate.

Eu, Thales, am simtit in toata fiinta mea, ca adancurile tainei unirii intre catapeteasma de foc si manifestarea existentei in cosmos, nu sunt inca bine insusite de intelepciunea mea. Ca taina apariteiei Lui Dumnezeu in chip de om, nu poate fi conceputa de mine pana cand eu n-am sa inteleg izvorul vietii, care a produs in lume acest Dumnezeiesc trup.

Simteam necesitatea sa pricep aceasta, caci intelegeam cat de infricosator a fost frigul marii viziuni care a inghetat inima mea, dar abisul intelepciunii care s-a ivit pe drumul meu cosmic, trebuie sa fie cercetat pe deplin. Marele initiat nu putea sa ramana la jumatatea drumului.

Drumurile si deserturile au fost incurcate, strazile strambe si pline de praf ale Nazaretului, in care eu, Thales, am pasit in templul tainicului rasarit al Silenei. Casele mici, ce adaposteau populatia pasnica, erau inconjurate de copaci de maslin. Eu, Thales, nu aveam voie sa intreb pe cineva despre drum, deoarece am vazut un stalp de lumina alba-albastruie, care se drept deasupra unei casute mici, lumina care se ridica drept in cer si se pierdea acolo in drumurile stelare. Aceasta a fost o lumina deosebita, proprie izvorului unei vieti mari, lumina zeitatii feminine, lumina care orna capul Etern - Tinerei - Fecioare - Maria din Atlantida si care inconjura aparitiile Dumnezeiestii Isida din Theba.

Incet, dar hotarat, am batut in usa unei a din acestea si usa imediat s-a deschis, iar in pragul ei s-a ivit o femeie inalta, ale carei forme se pierdeau in cutele unei rochii albastre, simple. Fata ei era acoperita cu un val gros de productie feniciana.

- Ce doresti tu, calatorule ? a raspuns vocea Ei de un timbru jos, care a reinviat imediat in memoria mea, sunetul tremurator al coardelor de argint ale sistrului, in templul Dumnezeiestei Isida.

- Eu sunt un strain, Maica, am raspuns eu, caut un adapost sa ma odihnesc si sa mananc ceva.

Este in obiceiul copiilor Lui Adonai a primi pe calator in ore asa de tarzie ? Eu sunt numai o sarmana vaduva, straina, s-a auzit un raspuns. Invatatorii si sinagoga condamna pe femeile singure, care primesc pe pribegi si Eu sunt singura, deoarece fii raposatului meu sot lucreaza pe camp in apropierea Betleemului, la niste saduchei bogati, iar Unicul Meu Fiu, aici femeia s-a oprit, a plecat la Ierusalim. Dar n-am curaj sa te refuz, calatorule, obosit, si daca o cana de lapte de capra si o turta de orez te vor indestula, atunci ...

- Atunci eu voi chema binecuvantarea lui Dumnezeu asupra Ta, Maica, am raspuns eu. Cu cateva zile inainte am vazut pe Fiul Tau, Maica, am spus eu.

- Tu ai vorbit cu El ? Ce face ? si Ea s-a apropiat tulburata de mine, dar deodata s-a oprit.

- Iarta-ma calatorule, iarta pe mama care este ingrijorata pentru Unicul Ei Fiu. Intra, odihneste-te si mananca.

Si eu, Thales, am intrat in modesta locuinta a Maicii Domnului.

Doua banci, o masa, un saracacios pat de stuf in colt, un fus langa o fereastra, un luminator vechi (lampa) pe o policioara in colt, iata toata podoaba "noului templu" in care am intrat eu, Thales.

Grabit a pus femeia pe masa o mare cana de lut, plina de lapte si o turta neagra, din pricina carbunilor ce s-au lipit pe ea si inchinandu-se a spus:

- Primeste, calatorule, si gusta painea noastra !

- M-am inchinat si eu si stand la masa am privit cu privirea patrunzatoare pe femeia care statea in fata mea si i-am spus:

- Binecuvantata sa fie painea Ta Maica, dar din laptele Tau, eu am baut deja ...

Femeia a ridicat capul.

- Tu ai mai fost candva la noi, straine ? a intrebat Ea.

O noua infricosata enigma a facerii Negraitului m-a privit prin ochii acestei femei, dar mie, Thales, marelui initiat al Tivelor, care poarta simbolul farului Eternitatii pe fruntesi frigul marii viziuni in inima, eu sa ma retrag din fata tainei existentei ? Mi-am incordat puterile si am inconjurat pe femeie cu caldura intelepciunii mele, care ascundea rasuflarea Maicii Isida. Femeia a tresarit si s-a asezat pe banca din fata mea.

- Tu ai chemat binecuvantarea Domnului asupra casei Mele, straine, a spus Ea, asa este caci Eu imediat am simtit linistea in inima mea. Tu ai vazut pe Fiul Meu si ai vorbit cu El ?

- Da, eu L-am vazut si am vorbit cu El, Maica si El m-a binecuvantat. Ce inseamna binecuvantarea mea, a unui vierme sarman, pe langa binecuvantarea Lui Dumnezeu asupra casei Maicii Lui Iisus., Dulgherul din Nazaret ? Femeia tresari din nou.

- Tu ai crezut in El, straine ? El te-a luat in mijlocul ucenicilor Lui ? incet, dar intrerupt, a intrebat Ea.

- Nu, Maica, am raspuns eu, eu n-am crezut in El, deoarece eu L-am recunoscut si nu pot sa fiu discipolul Lui, ci pana azi si in veci, voi fi numai un rob umil al Lui.

- Ciudate sunt vorbele tale, straine, dupa o tacere a rostit femeia, insa pe fata ta Eu citesc intelepciunea si suferinta enorma si inima Mea, inima sarmanei si umile vaduve te compatimeste si ma atrage spre tine. Spune-mi, inteleptule strain, cum socotesti tu, cine este Fiul Meu ?

- Dar cum socotesti Tu, Maica, caci este Fiul Tau ?

Femeia a oftat si a inceput a aseza cu degetele, colturile valului Ei.

- Tu, straine, a zis Ea, parca ai adus aici suflarea Fiului Meu ... El parca este aici si inima Mea este plina de incredere fata de tine. Toata viata ma chinuieste intrebarea pe care mi-ai pus-o, crezi tu, straine? Cate o data dezlegarea ei Ma ingrozeste. Cine este Fiul Tau ? Parca Eu stiu, straine ? E in stare ratiunea slaba, a unei femei, a percepe tot ce s-a intamplat in drumul vietii Mele modeste ?

Si, cu soapte abia auzite si intrerupte, femeia a inceput a povesti despre copilaria Ei curata, despre simplii si neprihanitii ei parinti, despre minunatele voci nevazute care neincetat ii soptesc cuvinte stranii si minunate, despre visele Ei neobisnuite, despre aratarea luminosului tanar cu aripi, care a vestit Ei vestea buna, despre casatoria Ei curata si despre feciorelnica nasterea a Fiului cand I s-au inchinat Acestuia trei barbati cu aspect regesc.

- Ei au semanat cu tine, a spus femeia, nu la fata, dar pacea cea mare care porneste de la ei si prin intelepciunea pe care o vad si la tine, dar pe fata lor n-au fost cute de mare suferinta, straine calator necunoscut. Dar ce a fost mai departe?

Si din nou au curs povestiri despre intelepciunea timpurie a Copilului minunat, despre minunile ce se faceau langa El, si de El personal, de marea iubire a Lui fata de tot existent. Numai una nu intelegea parca, femeia aceasta. Negraita iubire cosmica pe care Ea o pune singura in cuvintele Ei, vorbind despre Fiul Ei si, in agitatia vorbirii, Ea a dat la o parte valul de pe fata eEi si, sa fie binecuvantat numele Etern-Tinerei-Maici-Fecioare, eu, Thales, am vazut frumoasele trasaturi ale fetii si ochii, a caror adancime a imprastiat indoielile mele, dar parca aua adancit bezna enigmei care s-a desfasurat inaintea mea.

- Maica, am spus eu, oare nu stii, Tu ca Fiul Tau este Mesia, prezis de prooroci si de Moise ? Dar, se prea poate, am adaugat eu, inca poate si mai mare decat Mesia. Femeia s-a uitat la mine speriata.

- Dar ... Dar El este un Om, straine, a soptit Ea uimita.

- Dar si Tu esti o simpla femeie, Maica, am raspuns eu si cu nimic nu te deosebesti de surorile Tale, ori poate, Maica, nu mi-ai povestit tot ?

Femeia stingherita a plecat capul.

- Numai un lucru, a spus Ea, tulburata inima Mea. Eu sunt o evreica foarte credincioasa, care implineste cu staruinta tot ce este proscris de lege si de invatatorii nostri, dar visele Mele Ma nelinistesc ...

- Eu sunt talmacitor de vise, Maica, din Egipt, repede am spus eu. Poveste-mi visele Tale si eu voi incerca sa talmacesc.

- Asa ? bucuros a exclamat femeia, sa fie binecuvantata venirea ta straine. Poate tu vei ridica greutatea necunostintei de pe sufletul Meu. Si sfios, parca rusinata, Ea a inceput a-mi povesti visele. Din primele Ei cuvinte, aurora marii intelegeri s-a aprins in capul meu. In fata privirii mele spirituale, au trecut, in zgomotul stihiilor cosmice si in suspinele lumilor ce se nasteau, tablourile nedescrise si grandioase ale vietii Atotputernicii marii zeite ce hranea cu pieputl ei cosmose noi, calcand cu putere, cu Dumnezeiescul Ei calcai daramiturile vechilor zei care oranduiesc viata beznelor intunecate a haosului, Zeita care asculta rugaciunile a sute de milioane de tari, de popoare, de oameni, de evolutii, Zeita care porunceste legiunilor de duhuri luminoase, cu priviri stralucitoare, de la care fuge stapanul intunericului, Zeita care a auzit vocea mea, a marelui slujitor al Templului Etern - Tinerei - Maici - Fecioare si mi-a fost dat mie lui, Thales, a asculta acste povestiri din buzele tremuratoare ale unei simple, sarmane si modeste vaduve a unui dulgher din Iudeea.

- Spune-mi Maica, am intrebat eu, ai spus Tu, candva despre visele Tale, Fiului Tau ?

- Am spus, a raspuns Ea, abia auzit.

- Si ce a spus El, Maica ?

- Straniu a fost raspunsul Lui, a zis Ea, El mi-a spus dezmierdator : "Uita-le, deocamdata, minunatele tale viziuni ".

- Dar nu este nici un pacat in ele, sunt de la Dumnezeu, iar El a spus: "Cand se va termina Crucea Ta, Maica, Crucea pe care ai luat-o pentreu Mine, Tu Te vei intoarce in viata viziunilor Tale"! Dar ce inseamna asta, Eu nu stiu !

- Spune, Maica, am continuat eu, nu tii minte daca am figurat si eu in viziunile Tale ?

Femeia m-a privit cu atentie si ganditor a indreptat privirea Ei in coltul intunecat al colibei.

- Cand ai intrat aici, straine, incet Eu am simtit ca nu-Mi esti strain Mie, dar, pana in prezent, in zadar rascolesc memoria Mea ... dar, stai .. si deodata Ea s-a uitat la mine cu privirea Ei fara margini.

- Ce au insemnat cuvintele tale, ca tu ai baut deja din laptele Meu ? si Ea s-a ridicat de la locul Ei, fara sa inceteze a ma privi cu acea privire in care ardeau miliardele de lumini. M-am ridicat si eu, Thales, intelegand ca s-a apropiat marele si infricosatorul moment al biruintei lumii asupra intunericului, a Spiritului asupra Materiei, a Cerului asupra pamantului, a Zeitei asupra femeii.

- Stai, Mi-am adus aminte, fara graba a spus femeia si incet au rasunat din colturile colibei sunetele gingase ale sistrului (instrument de coarde) si clopoteilor de argint. Vad ...Templul .... si Eu ... si tu posternat la picioarele Mele marele Meu slujitor ... alt templu ... si iar tu mare si intelept ... tu ... beai ... laptele Meu, Thales, marele Meu rob ...

Parca niste acorduri rasunatoare au iesit din gura Ei si, in acest moment, am cazut la picioarele Marei Zeite Isisda, care se redestepta.

Mult am stat posternat, eu, Thales, neindraznind a ridica capul, deoarece m-am socotit nedestoinic a privi fata Zeitei, care se redestepta.

Iar sunetele frumoase ale melodiilor pamantesti, le auzeam crescand si numai din cand in cand mi se parea ca ele domina acum maret in sunet de tristete si de durere, parca cosmosul intreg se jeluia Lui Dumezeu, din orfelinajul fara plecare, nu se stie stie unde, a Zeitei Mama.

- Ridica-te, Thales, ridica-te iubitul meu slujitor, s-a auzot deasupra mea, vovea zeitei. Ridica-te si stai. Uita cerul, caci aici tu nu esti pentru cer, ci pentru pamant.

- Si eu, Thales, m-am ridicat si m-am asezat. Totul era ca si mai inainte si coliba si coltul intunecat si femeia imbracata in haina aspra si inchisa in valul de fata.

- In adevar, minunata este soarta ta, Thales, a continuat Isida- Maria. Cand te-am hranit cu laptele Meu, eu singura n-am stiut ca tie iti este sortit a juca un rol in viata, faptele Mele, ca o sa apari tu in momentul cand trebuie sa se sfarseasca visul Meu pamantesc, dar el s-a terminat si acum stiu ca ceasul pentru care am venit pe pamant este aproape. Tu stii despre care ceas este vorrbesc Eu, Thales, acela este ceasul din prevederea ta, care a inghetat inima-ti inteleapta si plina de barbatie. Fiu al Elladei, se apropie jertfa cea mare si azi am inteles ce inseamna sabia ce trebuie sa treaca prin inima mea, despre care au vorbit proorocii cand Eu am pasit intaia oara pe treptele Templului lui Adonai. Infricosat lucru este, Thales, de a avea inima unei mame iubitoare, aici pe pamant si inca mai infricosat a fi luminata cu constiinta Dumnezeirii. Iata dar despre ce Cruce Mi-a vorbit Mie, Acela pe care Il socotesc Fiul Meu. Iata de unde este aceasta mare iubire, care leaga inima Mea cu ivirile Negraitului.

- S-a asezat o tacere, capul Zeitei Isida era aplecat, gandurile Dumnezeiesti se invarteau in jurul fruntii Ei acoperite.

- Thales, incet a continuat Ea, ti-a descoperit tie intelepciunea ta, de ce tocmai Eu, azi sunt o obisnuita femeie, sub acoperamantul careia nimeni afara de cei trei si azi tu, Neofitul Egiptului, nu cunoaste pe Zeita - Mama ? Dumnezeiescul Meu Fiu trebuia sa vina pe pamant ca om, deoarece numai un om poate salva omenirea. Din aceasta cauza a trebuit sa se nasca dintr-o mama pamanteana, si nimic nu trebuia sa tulbure mintea si vazul omenesc la ivirea Lui Dumnezeu, in chip de om. Si iata, Eu, dupa voia Negraitului, am luat chip de om si inca am consimtit chiar a da constiinta Mea, schimband-o cu constiinta unei femei pamantene, pana cand nu voi avea nevoie de puterea si forta Zeitei, pentru a indeplini misiunea ce Mi s-a incredintat. Si azi, Eu nu voi da putinta nimanui sa observe desteptarea Mea, ci voi ramene o simpla Maria, pana la sfarsitul zilelor oricarui om. In viata fiecarei Fecioare Maici, care naste un Pamantean Nou, sunt astfel de momente cand Ea, Indeplinind inalta-I misiune, o absoarbe tristetea si mahnirea a toate nascute de Ea, iar pentru acest moment este nevoie de toata puterea si de toata intelepciunea Ei, ca sa ramana in adevar Maica a toate cele existente, caci numai pentru Dumnezeu intelegi intrega iubire a Lui Dumnezeu care, pana atunci, dormiteaza pe campiile Raiului Celui Prea Inalt, in Gradina Maicilor Dumnezeiesti.

- Cand cel infricosat moment va veni, sa fii acolo, Thales, langa Mine. O, nu ca sa-mi ajuti, deoarece Mie nu-Mi va ajuta nimic si nu trebuie sa fiu ajutata, dar pentru ca mare in intelepciune sa devii si mai mare, de la privirea a doua jertfe Dumnezeiesti ...

Iar in prezent, incordeaza, Thales, intelepciunea ta si evoca in fata Mea imaginea Fiului Meu, deoarece Eu, redesteptata din somn, am nevoie de imbracamintea din privirea Lui. Eu singura n-am dreptul a iesi cu cineva din drepturile unei femei obisnuite pamantene.

Si eu, Thales, m-am ridicat si poruncitor am chemat si ordonat duhurilor viclene ale reflexului sa trimita imaginile noastre in spatiu, iar impreuna cu ele am trimis si sagetile de foc ale gandurilor mele. Ca viforul au inceput a se invarti in jurul nostru reflexele drumurilor, ale campiilor, gradinilor si satelor, ... s-au cutremurat si s-au oprit, si iata, noi am zarit un maslin singuratic in mijlocul campiilor inverzite. Cativa oameni linistiti erau adormiti langa copac. Unul sedea aplecat pe o piatra nu departe. Acesta era El, Fiul Lui Dumnezeu, care cu dezmierdare lina, adevarat dumnezeiasca a privit pe Maica Sa.

- Binecuvantarea Tatalui sa fie cu Tine, Maica Mea desteptata, a zis El, se indeplineste ce a fost dat din veac pamantului acesta. Vino la Ierusalim, Maica, se apropie tinta drumului nostru, ce Cruce. Si privirea Lui Dumnezeiasca s-a oprit la mine.

- Tu ai indeplinit tot ce trebuia sa faci, intelept fiu al pamnatului, a spus El. Termina calea calatoriei tale pamantesti, deoarece asa de mari taine ce ti s-au descoperit tie, fac pamantul neputincios a te purta mai mult Thales. Eu vad pe spinarea ta aripi care se deschid, fiu al Elladei, si tu vei zbura de la stea la stea si semnul Crucii Mele il vei duce la marginile Creatiunii, propovaduind numele Meu si numele Maicii Mele. El a intins mainile Lui, a binecuvantat si viziunea a disparut.

Si din nou eu m-am posternat in fata maicii Isisda.

- Mare Maica, am spus eu, tot ce nu am eu si tot ce voi avea, tot aduc la picioarele Tale, Mare Maica a tot existent, caci totul este dat de laptele Tau. Dar frigul marii viziuni a inghetat inima mea si constiinta mea, si iata, eu vad ca sunt sarac si nu am nimic si nici nu am nevoie de nimic.

Maica Isida Maria cu iubire s-a atins de mine:

- Scoala-te, Thales, clipa aceasta a marii suferinte Eu am prevazut-o in sanctuarul din Theba inchinat Mie. Ridica-te, slujitorul Meu, robul Negraitului, ceea ce a spus Fiul Meu trebuie sa se implineasca, dar niciodata, nici un fel de aripi nu te vor indeparta de la iubirea si de la suflarea Mea; dar, acum, pleaca la drum, intelept fiu al Elladei. Noi inca o data ne vom intalni la picioarele Crucii Fiului Meu.

Si eu am plecat. Si erau tacute campiile, si erau tacute drumurile si incet Silena trimitea lumina ei slaba si toate acestea se oglindeau in reflexe reci, in inima inghetata a calatorului singuratic ce purta in pieptul lui infricosata intelepciune a viziunii.

Si numai undeva, in inaltimi, sub bolta albastra, au rasunat coardele sistrumului nevazut, parca ingerii Celui Negrait pazea pacea Maicii Isida, intrupata, inabusindu-i durerea cu aripile lor.

Pace tie, Empedocle !

 

Thales din Argos

 

5. AHASVER

 

 

    Thales din Argos catre Empedocle fiul lui Miles din Athena:

Bucura-te de binecuvantarea Domnului Rastignit !

Am sa-ti povestesc Empedocle o mare fapta despre acela care a pornit la drum in ziua fatala a Rastignirii Domnului si care calatoreste pana in prezent si va calatori pana se va indepluini tot ce a poruncit Rastignitul despre ultimele zile ale planetei.

Larga era calea pe care se urca jertfa Dumnezeiasca la Golgota, caci totdeauna e larga calea care duce la suferinta si ingusta cararea ce duce la fericire.

O caldura chinuitoare a crapat pamantul cleios, plin de brazde adanci si de bulgari uscati de pe urma carutelor. In tacerea mormanatala a caldurii de amiaza, s-a oprit stihia aerului, care nu indraznea inca sa creada ceea ce se savarsea pe pamant.

Pe drum mergea, cu racnete si urlete, o uriasa gloata de oameni. Inante, cu un pas regulat de ostas, fara patima, mergea un centurion varstin. Il urmau doi soldati. O gramada de baieti zgomotosi inconjurau pe acei care mergeau dupa ei, un grup de trei oameni insangerati, batuti, care duceau fiecare, in spate cate o cruce mare.

Eu, Thales, n-am sa descriu pe Acela care metrgea putin mai inainte si spre care au fost indrumate toate batjocorile si strigatele turmei omenesti, care-L inconjura. N-am sa fac aceasta, din cauza ca in limba ta Empedocle, nu sunt nici cuvinte nici culori pentru redarea stralucirii iubirii Dumnezeiesti, amestecata cu suferinta omeneasca, ce lumina fata blanda, cu inteleapta si totdeauna supraomeneasca a Galileianului. Urmele de sange numai adanceau taina cea mare si infricosata care lumina aceasta fata cu aripile ei.

Dupa El mergea un urias Iudeu, care usor si cu mandrie, purta pe umerii lui greutatea unei cruci gigantice. Ochii lui mari si infricosatori cu mare dispret priveau gloata, ochi in care se reflectau privirile a zeci de victime, ce au cazut de mana lui, a celui mai mare talhar, pe drumul Tyrului. Tacut, cu siroaie de sudoare amestecate cu sange, mergea si numai din cand in cand, vazand ca multimea inghesuia prea mult pe Cel ce mergea inainte, el slobozea un racnet, ca un leu salbatic, imbatat de sange, iar multimea se arunca la o parte, iar soldatii romani, care mergeau pe de laturi tresareau si sttrangeau mai tare armele in mainile lor.

Complet aplecat la pamant, sub greutatea crucii, abia se tara al treilea. Sange si sudoare se amestecau pe fata lui cu lacrimi, care nu erau ;acrimi de disperare, ci de dezgustatoare frica. Si el racnea ca o hiena urmarita, plangandu-se tare tot timpul de nedreptatea judecatorului, care l-a condamnat la moarte si inca o moarte infricosatoare, pentru o vina de nimic. Dar pe fata lui cu ochii tulburi si plini de puroi, erau scrise toate viciile si decaderile lumii intregi, amestecate cu cea mai josnica si jalnica frica pentru viata sa nedemna.

Multimea care ii inconjura era, ca oricare multime, puturoasa si proasta. Nemernici care abia s-au trezit dupa betia de noapte, adresandu-I glume urate, multimea de cersetori si fanatici, care nebuneste protestau contra hulelor Aceluia care mergea inainte. Erau si din cei indiferenti ca animalele, care se bucurau de privelistea ce va fi, femei desfrante in imbracaminte, strigatoare si fardate, iar intre ele grupuri de oameni bine imbracati, care discutau mandru si serios despre trebuinta uciderii Nazarineanului indraznet, care a cutezat a critica o clasa dominanta, atribuindu-i vicii si sapand astfel orice respect fata de ea. Acestia erau saducheii. Numai ici colea, in inghesuiala, se vedeau fete palide cu priviri ganditoare, figuri imbracate neglijent ale carturarilor si invatatorilor, pe fetele carora se vedea efortul de a ghici o enigma ramasa fara dezlegare pentru ei. De ce aseara, in sedinta de noapte a sinedriului, a fost asa de trist marele intelept Caiafa? De ce el a poruncit sa se distruga toate scriptele despre Invatatorul din Nazaret, care se duce acum la rastignire ? El care stia asa de bine scriptura si proorocii, Invatatorul care era respectat de inteleptii Nicodem si Gamaliel. Si, in sfarsit, cel mai principal lucru despre care a vorbit el, Caiafa, in soapta, un timp asa de indelungat, intr-un colt al curtii, cu tanarul ucenic al Rastignitului, Ioan ? Si ce insemnau ultimele cuvinte ale lui Caiafa: "Stimati frati si alesi ai lui Israel, saducheii cer moartea lui Iisus Nazarineanul, numit de popor Hristos. Daca noi nu ne asociem la cererea lor, ei ne vor acuza in fata conducatorului Iudeii de aderenta cu El, care neaga privilegiile, bogatia, nobilimea si meritele, propovaduind saracia si egalitatea. Romanii ne vor banui de dorinta de a ridica la rascoala, vor dizolva sinedriul si vor pune si mai mari biruri, iar la sfarsit, Il vor rastigni pe Nazarinea. Atunci, fratilor, nu-i mai bine sa moara un om pentru un popor ?" Asa au gandit carturarii, dar sa se distruga atunci scriptele despre faptele mari ale Nazarineanului ?

Dar ce ar fi spus ei daca luau ei parte la sedinta tainica la marele sinederiu, compus din doisprezece chaldei, care au pierdut si socoteala anilor, luminati de semnul marii intelepciuni a Lumii Adonai misterios, care domnea in Babilon sub numele Dumnezeului Baal.

Zapacit, fara autoritate obisnuita, rasuna vocea aceluiasi Caiafa, care spunea:

- Inteleptii Domnului, ai lui Avraam, Isac si Iacob, Copiii lui Adonai, sa fie binecuvantat numele Lui, a sosit ceasul groaznic, pe care noi nu l-am asteptat. Intelepciunea noastra e neputincioasa,soarele tace, stihiile la fel, pamantul a amutit, in Sfanta Sfintelor Templului eu nu pot capata raspuns de la marele sanctuar al Lumii. Fratilor, noi am ramas singuri cu intelepciunea noastra in fata marii enigme a simplului lemnar din Nazaret. Fratilor, din toate coturile pamantului v-am adunat aici pentru o consfatuire mare, caci a venit momentul cel mare in viata poporului care este in paza noastra. Aceasta o stim noi. Ce sa facem, fratilor ? Cum e de salvat poporul si ce pozitie e de luat fata de marea enigma a lemnarului din Nazaret ?

Mult timp adunarea tacu, netezindu-si barbile lungi. In sfarsit, s-a ridicat marele chaldeu Daniil, fost prim preot al Babilonului si incredintatul regilor lui puternici, si a spus:

- Fratilor, nici eu nu pot sa va spun nimic. Prevedera mea tace, nu am descoperirea de la duhurile luminoase ale lui Adonai, nu gasesc rezolvarea nici in scrisurile tainice ale Cabalei, cine este acest iisus. Acel pe care Il asteap[ta lumea, ori o stranie creatura a adacurilor altui cosmos, necunoscuta noua? Cum sa aflam ?Misterioase si mari sunt faptele Lui, dar stranie si neasteptata este invatatura Lui, care descopera infricosatele taine ale intelepciunii vechi, aducandu-le la cunostinta si judecata multimii, iar noi suntem chemati a pastra tainele intelepciunii. Si astfel, El e cel mai mare criminal al cosmosului sau, ini e teama a pronunta, Dumnezeu ? Si cine vom fi noi slujindu-L sau opunandu0ne Lui ?Infricosata ora, fratilor, pentru noi, lasati in ora aceasta de Adonai, sa fie binecuvantat numele Lui. Sa fie toate fortele intelepciunii voastre incordate, fratilor, caci este neclar ca nu zadarnic noi suntem lasdati singuri. E clar ca aceasta chestiune trebuie sa fie rezolvata numai cu intelepciunea pamanteana.

Aici s-a sculat batranul Rabi Israel din Ninive si a spus:

- Fratilor, intelept este reprezentantul vostru in sinedriul lui Caiafa, dar vad acolo, dupa perdea, pe trei reprezentanti ai altor sanctuare ale intelepciunii vechi. El i-a poftit aici, iar eu aprob actiunea lui si macar cu statutul nostru, al sanctuarului Lumii, interzic folosirea intelepciunii straine, ceasul este prea infricosat si mare, ca sa nu cedam literii legii. Eu vad semnele celor doi si numai semnul celui de al treilea este intunecat pentru mine. Fratilor, sa-i rugam sa-si exprime parerea lor in acest groaznic moment, sa lasam intelepciunea straina sa intareasca pe a noastra.

Cu tacuta inclinare a capetelor, adunarea a exprimat aprobarea cuvintelor inteleptului rabi Israel, precum si hotararea inteleptului Caiafa.

Dupa perdea au iesit trei insi, care erau: eu, Thales, din Argos, marele initiat al sanctuarului Tivei, purtatorul farului Eternitatii, inteleptul Toma initiatul Triunghiului si discipolul Nazarineanului si al treilea, care nu purta nici un semn, insa toata figura lui stralucea de o lumina alba albastruie si fata lui era acoperita de privirea strainilor cu un val alb.

Primul a vorbit Toma, care cu vocea inceata si domoala a spus:

Fiilor intelepciunii Lunii, eu nu pot sa le spun nimic, caci triunghiul meu este depus de mine la picioarele Aceluia, care dupa o zi va fi ridicat pe cruce. Fratilor, dupa intelepciunea omeneasca eu sunt discipolul Nazarineanului si nu eu trebuie sa va spun despre el.

Tacuti, au plecat capetele membrii sinedriului auzind cuvintele simple ale lui Toma. Modest si fara zgomot, a plecat el la o parte. Locul lui l-am ocupat eu, Thales.

- Voi aici prezenti, intelepciunea Marelui Tata al Intelepciunii, Heraclit, bucurati-va. Asa am inceput eu. Farul Eternitatii care arde deasupra fruntii mele, farul aprins de Hermes, de trei ori maret, mi-a luminat mie adancurile cosmosului, si, eu, Thales, marele initiat al sanctuarului Tivelor, am patruns enigma cea mare din Nazaret. De odata, s-au ridicat toti doisprzece chaldei si Toma cu ei si cel a carui fata era acoperita cu valul alb si s-au inchinat mie: "Sa fie salutata marea intelepciune a sanctuarului Tivei !" a rasunat sala deodata. Insa, am continuat eu poruncitor, descoperirea care mi s-a facut mie e o taina, dar nu taina pamantului, ci taina cosmosului si a haosului. Voi stiti ca astfel de adevaruri nu pot fi redate, ci trebuie sa fie dobandite si din cauza aceasta eu trebuie sa tac. Pot sa va spun numai, ca frigul marii aratari m-a inghetat si infricosata enigma a cosmosului si a haosului a daramat chiar iubirea mea pentru farul cel mare al Eternitatii, care arde deasupra fruntii mele ... Eu am spus tot ...

Uimiti si tulburati, s-au sculat de la locurile lor chaldeii. S-a auzit din nou vocea stridenta a inteleptului Daniil:

- Fratilor, cuvinte mari am auzit noi acum si ele au inghetat inima mea. Ce fel de taina infricosata este aceasta, care a cuprins cu frig iubirea puternica a marelui initiat ? Ce fel de taina infricosata, care a putut sa franga iubirea cosmica a marelui initiat, de simbolul initierii sale ? Mariti precautiunea voastra, inteleptilor Chaldei.

Pe locul meu statea deja al treilea, cel necunoscut. Panza alba era ridicata de pe fata lui. Ochii negri, adanci ca o bezna si o fata de bronz linistita ca cerul Elladei, priveau adunarea.

- Araim cel mare ! a soptit Daniil si a cazut la picioarele regelui si domnitorului rasei negre. Exemplul lui a fost urmat si de altii, chiar Toma s-a aplecat pe un genunchi, numai eu, Thales, mare initiat al Tivelor, urmas al dinastiei regale a orasului "Poarta de aur", am ramas nemiscat, caci ce era pentru mine, purtatorul marelui frig al stiintei, marimea pamantului ?

- Chaldei, s-a auzit vocea metalica, linistita si puternica precum stihia a lui Araim, ascultati-ma pe mine. Voi, parasiti astazi pe ocrotitorul vostru si ramasi fata in fata cu intelepciunea voastra, singuri trebuie sa gasiti iesirea din situatia in care va gasiti. Marele initiat al sanctuarului din Tive, Thales din Argos, care a aflat adevarul, nu poate sa vi-L dea voua, caci adevarul se afla nu se da. Trebuie sa luati calea mijlocie, calea vointei Negraitului. Nu ajutati nimanui si nu va opuneti la nimic. Sa se faca voia Unicului. Pe Iisus Nazarineanul, daca nu I-ati patruns taina, socotiti-L ca pe un om. Distrugeti toate scriptele in privinta invataturii Lui, a vietii si a faptelor Lui, caci toate acestea vin de la Negrait, atunci El, Unicul va avea grija ca opera Lui sa nu se piarda, iar daca acestea nu sunt de la El, atunci totul se va stinge caci stiti cu totii, ca numai samanta buna da roade bune.

Poate ca acolo, in adancimea veacurilor, veti gasi dezlegarea enigmei lemnarului din Nazaret.

O liniste a cuprins adunarea. Mult timp au gandit chaldeii, netezindu-si lungile lor barbi.

- Sa fie asa, a pronuntat Daniil si toti ca unul s-au sculat si s-au inchinat inca o data in fata lui Araim si au parasit unul dupa altul locul adunarii.

Acum, Empedocle, sa ne intoarcem la inceputul povestirii mele.

Soarele ardea, parca voia sa arda pamantul plin de pacate. Gloata parca s-a facut mai lenesa si staruia sa mearga pe marginea drumului, unde din cand in cand umbre de copaci. In apropierea Golgotei, multimea a dat peste un rand de case mari, inecate in verdeata splendidelor gradini. Avcestea erau casele saducheilor bogati. Pe langa una din ele, statea un grup de femei care, probabil asteptau trecerea convoiului. Intre ele se gasea si tanarul ucenic al Nazarineanului, Ioan. Ei toti inconjurau o femeie inalta, cu fata acoperita si care suferea grozav.

Prin valul lasat, am recunoscut ochii Mariei - Maica Celui Maret, cu care am vorbit eu, Thales. Despre aceasta intrevedere am sa-ti povestesc alta data, Empedocle, mai tarziu, atunci cand va fi voia Negraitului si tu vei fi mai intelept, caci taine mai am sa-ti povestesc, dragul meu amic, iar ratiunea ta nu este inca in stare sa le inteleaga.

Cand codrul cel mare a acoperit crengile lui ospitaliere, tot alaiul si-a aruncat pe fata Comandantului Divin umbra lui si in momentul cand El a fost luminat de ochii Divinei Lui Maici suferind, El s-a clatinat si a cazut in genunchi. S-a auzit atunci un hohot dezgustator si glumele multimii, precum si racnetele dezgustatoare ale celui de al treilea condamnat si numai talharul gigant s-a aplecat induiosat asupra lui Iisus si mana sa a ridicat putin crucea care apasa cu greutate pe Nazarinean.

- Mare Thales, a rasunat langa mine vocea inceata a lui Araim, ###########

Observand oprirea multimii, centurionul care mergea in capul coloanei s-a oprit si a aruncat o privire crunta de soldat aspru multimii:

- Porci ai Ierusalimului, a strigat el tare, El este dat voua spre batjocora, a-L rastigni, voi aveti dreptul, dar in drumul spre moarte eu nu va dau voie sa-L batjocoriti. El e sleit de puteri si Crucea Lui e mai mare ca a celorlalti. Poate cineva il va ajuta.

Multimea a incremenit. Cum ? Sa ia crucea unui condamnat ? inseamna prin aceasta a lua parte din dezonoarea Lui asupra ta. Cine iudeii cei drepti se va hotara a face aceasta ?

- Jur pe Osiris, ai dreptate ostasule, s-a auzit o voce tunatoare a cuiva si, prin multime, poruncitor, s-a strecurat un om de statura gigantica, cu barba deasa, argintie.

- Are dreptate ostasul, numai cei spurcati pot glumi pe socoteala suferintelor unui om care, cum am auzit a fost condamnat numai pentru placerea bogatilor. Apleaca-te amicul meu, eu am sa duc crucea Ta, sa fie ea si de plumb, pe Osiris si pe Isida, sa nu fiu eu fierarul Simon din Cirena.

Si gigantul a apucat crucea Mantuitorului si cu un gest a ridicat-o pe umerii sai. In acelasi moment, ochii lui au exprimat o mirare:

- Chiar adevarat ca este grea, parca e de plumb, a mormait el. Cum a putut sa o duca El pana acum ?

- Mare Thales, am auzit iar langa mine vocea lui Araim, urmarind cu atentie talharul din Fenicia, ostasul din Roma si fierarul urias din Egipt, ce vei spune tu de semanatura modestului lemnar din Galileia ?

Deodata, grupul de femei du despartit de o mana alba puternica. De langa Suferindul Divin s-a aratat un iudeu in varsta, inalt si mare, imbracat in haina bogata de saducheu. Ochii lui straluceau de rautate salbatica. El apuca furios pe Galileian de umar, si impingandu-l striga:

- Du-te, du-Te numai aceasta a putut pronunta, sufocandu-se de ura si furie.

Bland S-a uitat la el Mantuitorul:

- Te salut, Ahasver (iudeu ratacitor), incet de tot au soptit buzele lui insangerate si El S-a ridicat incet din praf si a urmat pe Simion, care ducea crucea Lui;

Cu tipete si urlete a pornit multimea dupa El, precum si grupul de femei ce-L asteptau. La portile casei Sale a ramas singur Ahasver, continuand a arunca in urma condamnatului blesteme. O clipa, Araim s-a oprit in fata Lui. Nu l-a recunoscut, el nu mai era un pelerin modest sau un invatator care indruma pe Chaldeii invatati la marea stiinta. Acum era preotul mare al lui Lucifer, sluga lui de foc, care adunat in sine toata puterea magnetica a planetei. Cu o forta de neinvins straluceau ochii lui si o spaima de nedescris, o oroare groaznica a cuprins trupul lui Ahasver. Incet, incet s-a ridicat mana lui araim: "Ahasver", ca de otel a raspuns vocea lui, iti repet cuvintele tale: "Du-te, du-te pana cand se va intoarce El. Du-te de la est la vest, acesta este drumul tau ! Du-te si in fiecare deceniu iti dau un loc pentru odihna. Du-te, ratiunea ta sa lucreze fara incetare. Du-te si cauta sa inveti si sa te pocaiesti, du-te. Primeste blestemul meu, al lui araim, regele si domnitorul negrilor, du-te. In numele Aceluia al carui nume este Tacere si care este primul preot al Negraitului, iti spun tie, du-te.

Si, Ahasver, parca in vis, a tresarit, s-a clatinat si .... s-a dus ....

El merge si in prezent, Empedocle. L-am vazut in tara Siberiei si pe strazile Parisului si pe culmile Anzilor si in nisipurile Saharei si pe gheturile de la Polul Nord, ghebos, cu barba lunga, prafuit, cu ochii arzatori, el merge socotit de la un pol la altul, de la est la vest, merge patruns de mare intelepciune si cu o cainta tot asa de mare.

In prezent el nu umbla singur, caci ochii unui initiat pot vedea pe langa el o figura alba, inconjurata de o stralucire albastra, cu ochii blanzi, o figura pe care batranul Ahasver o duce sub brat si incet, incet ii sopteste cu duiosie la ureche. Si ochii batranului evreu vesnic calator se invaluiesc atunci in lacrimi arzatoare si buzele-i uscate soptesc:

- Domnul si Mantuitorul meu !

O fapta minunata ti-am povestit Empedocle. Candva, daca lumina vietii va licari in tine si in inima ta, Empedocle, stihia va fi in stare sa-ti aduca aminte, fara cutremur, de trecut, atunci am sa-ti povestesc despre ultimele momente ale Domnului in trupul omenesc.

Pacea sa fie cu tine, amicul meu Empedocle !

Thales din Argos

 

 

6. LA PICIOARELE CRUCII

 

    Thales din Argos catre Empedocle, fiul lui Miles Athenianul:

Bucura-te de iubirea infinita a Dumnezeului Rastignit !

Dragul meu etern, fara sfarsit, intre cararile stelare universale si cosmice, nu-mi atinge visul: Pralaia - lantul Manvatar - fumega in fata mea cu ceata lui, dar nu exista nici o bezna a haosului, nu exista o vesnicie unde eu, Thales, am sa uit macar o clipa cele petrecute de mine la picioarele crucii, pe Golgota. Voi incerca a-ti reda, Empedocle, cu graiul nedesavarsit omenesc, povestea plina de durere neomeneasca si desavarsita.

Cand eu, Thales, ti-am povestit povestea lui Ahasver am ajuns la momentul cand cei condamnati la crucificare, inconjurati de infecta turma a oamenilor, s-au apropiat de Golgota. Pe culmea colinei statea un mic grup de saduchei si de preoti fanatici, care probabil ordonau totul. Dupa indicatiile lor, Simon, fierarul, a coborat cu greu crucea Galileianului in groapa din mijloc. El si-a sters sudoarea ce-i curgea pe fata si a zis:

- Jur pe Osiris, ca nici o data in viata mea n-am purtat asa greutate. Sa nu fiu eu, Simon fierarul, daca nu as fi consimtit sa port aceasta cruce pana la sfarsitul vietii mele, numai sa pot scapa de chinuri pe acest bland om.

- Sa fii binecuvantat tu, Simon, pentru serviciul adus Mie, s-a auzit glasul dulce al Galileianului, cine macar o clipa a purtat crucea Mea, va purta fericirea eterna in gradinile Tatalui Meu ...

- Eu nu inteleg ce spui tu, cu sinceritate a raspuns Simon, dar simt ca nu a fost si nu va fi o clipa mai buna in viata mea. Dar ce am facut, cine esti Tu, omule bland, caci cuvantul Tau este parca apa rece pentru buzele uscate de arsita ?!

- Destula vorba, racni un preot mic de statura, rau la suflet, cu barba ciufulita si ochi de bruta, care se invartea in jur, dand lumea la o parte. Ultimele lui cuvinte au fost adresate soldatilor romani, care stateau in semicerc langa posomoratul lor centurion.

- Nu dai porunca acolo unde comanzi, intelept a raspuns centurionul, soldatii mei isi fac datoria fata de cei doi, si arata spre talhar si zaraf, deoarece ei sunt osanditi de proconsul; iar in ce priveste pe nenorocitul de Nazarinean, El va este dat voua si voi faceti cu El ce doriti, mana soldatului roman nu se va atinge de El. Eu voi face ceea ce trebuie sa fac.

Cu aceste cuvinte, centurionul s-a intors si a facut semn soldatilor care stateau in spatele lui. Acela i-a intins o tablita de lemn vopsita viu, pe care era scris latineste: "Iisus Nazarineanul Regele Iudeilor". Centurionul a batut tablita cu o lovitura de ciocan la capatul de sus al crucii Nazarineanului.

Din gura saducheilor si preotilor, care s-au adunat in jurul lui, au izbucnit racnete de furie si de protest:

Da aceasta jos, soldatule, da jos imediat, tipau ei, iar preotul cel mic a facut chiar o incercare de a rupe tablita, dar puternicul centurion l-a aruncat la o parte:

- Dupa ordinul loctiitorului lui Cezar, Pilat din Pont, a spus el poruncitor si a ridicat mana in sus, dac voua nu va place inscriptia, duceti-va la Consul si cereti desfiintarea, dar pana atunci, jur pe jupiter, nu sfatuiesc pe nimeni a imp-iedica pe soldatul roman de a indeplini porunca primita. Apucati-va de treaba, a comandat el soldatilor lui. Acestia, tacuti, s-au apropiat de talhar si de zaraf. Primul, singur si-a aruncat hainele si s-a culcat pe crucea lui, neluand nici o clipa privirea de la blandul si sleitul de puteri Galileian, a carui fata era luminata de o lumina launtrica si care statea cu mainile impreunate langa crucea sa.

Scene dezgustatoare s-au inceput cu zaraful care tipa, racnea, musca mainile soldatilor, care incepusera sa-l dezbrace. Preotul cel mic, refacandu-se de lovitura centurionului, se sfatuia in soapta cu un grup de iudei si in sfarsit, apropiindu-se de El, a inceput sa-i vorbeasca ceva repede, dand din maini si aratand ba pe talharu; care era deja culcat pe crucea sa, ba pe zaraful care tipa. O expresie de dezgust de neexsprimat si de dispret a trecut pe fata barbateasca a soldatului.

- Jur pe Jupiter, a soptit el printre dinti, ca multa josnicie se ascunde in inima ta, preotule. Carui Dumnezeu slujesti tu ? Sange, dupa legea ta, a varsa este oprit; dar a minti, a insela si a preda astfel la moarte se poate ? Tu ai dreptate, acesti doi netrebnici sunt tot iudei si in privinta lor eu n-am ordin, tu esti indicat ca organizator al executiei. Fa ce vrei, eu nu ma voi impotrivi.

Preotul a alergat la soldati si i-a oprit. Talharul, mirat s-a ridicat de pe cruce si se uita nedumerit la preot si la saducheii ce s-au apropiat de el. Tot aici, alaturi, au pus si pe zaraful aproape gol si tremurator, care se uita ca un caine speriat in jurul lui.

- Ascultati, tipand si cu o momeala a spus preotul, noi vom interveni imediat la consul pentru a fi iertati, cu conditia ca voi sa-l executati pe Acest Hulitor, a spus el, aratand pe Galileian. Noi nu avem drept a varsa sange si deci n-am calaii nostri, iar romanii nu vor sa-L execute, deoarece nu L-au judecat ei. Ei, consimti?

- Luati-ma, luati-ma, eu oricand voi sluji voua ! ...

Preotul a dat din cap in semn de consimtire si a zambit cu dispret.

- Dar, tu, s-a adresat la talhar, tu vrei sa-L pironesti pe cruce ? a zis el aratand spre Galileian. Da ! nerabdator a spus preotul.

In ochii talharului a fulgerat mania. El a respirat adanc si cu furie a scuipat drept in ochii preotului, pe urma s-a intors si dand la o parte multimea, s-a apropiat de crucea sa si din nou tacut, s-a culcat pe ea. In spatele lui, s-a auzit tunetul aprobator al vocii centurionului:

- Pe Jupiter, el ar fi un soldat bun, a spus el.

Preotul si-a revenit din ofensa neasteptata si si spume d eturbare au acoperit buzele lui.

- Pironiti-l, pironiti-l, tipa el apropiindu-se de talharul culcat pe cruce si lovindu-l in cap cu piciorul incaltat in sandala.

Aici, soldatii, dupa semnul centurionului, l-au intins si tacut au inceput fapta lor infricosatoare. N-au trecut nici trei minute si enorma cruce cu trupul gigantic, sangerand, al talharul;ui, s-a ridicat asupra multimii si greu s-a infundat in groapa. Nici un geamat n-a iesit din buzele inclestate ale celui executat. Pe fata lui strambata de durere, au stralucit luminos ochii lui, care priveau fara incetare la Galileian, care ridicand mana si binecuvantand pe talhar, a soptit ceva incet.

Si ochii mei, ochii unui initiat de grad superior, au vazut cum niste aripi fine, abia observate chiar si de ochii mei, au luminat ochii talharului ridicat pe cruce si au tremurat asupra lui.

Uraciosul zaraf se ostenea grabit langa Galileianul nemiscat, rupand hainele dupa El. Fapta lui diabolica era intovarasita de vorbe josnice si de ocara si glume, uitandu-se chioras in jurul lui, cautand parca, cu purtarea lui, a castiga aprobarea multimii.

Fetele saducheilor si preotilor ardeau de razbunare si de rautate, iar fetele soldatilor erau intunecate, posomorate. Multimea se inghesuia in jurul Lui, fiind retinuta de semicercul soldatilor.

- Thales, mi-a zis mie Araim, care statea langa mine, se apropie clipa jertfei celei mari. Simti tu, cum toata natura s-a constrans de infricosare ? Si, in adevar, viata clocotea parca numai si numai pe Golgota, in jur parca totul amutise si incetat. Nu era nici o adiere de vant, nici pasarile nu zburau, nici o miscare a insectelor. Soarele se facuse rosu, iar puterea razelor lui era mai calda, mai inabusitoare ... De la orizont, venea o negura deasa si infricosatoare.

- Uita-te, Thales, din nou a rasunat vocea lui Araim. Si pe campul intunecat al cerului albastru - negru eu, Thales, am vazut niste ochi plini de tristete, de durere omeneasca negraita si sufletul inghetat de frigul cel mare s-a cutremurat de negraitul si tainicul mister al tristetii Dumnezeiesti si eu, Thales, al carui spirit avusese linistea asemanatoare stancilor de bazalt din fundurile oceanului, am simtit cum lacrimile fierbinti ale ochilor meu au topit gheata inimii mele.

Acestia au fost ochii lui Dumnezeu, ridicat pe Cruce de oameni.

Si ca o disonanta blestemata a patruns aici tipatul urlator al zarafului inselat de preot si acum, infuriat, sfasiat de soldatii romani. Inca un minut si trei cruci au impodobit culmea Golgotei.

- Este scris: "si cu cei fara de lege va fi judecata" am auzit cuvintele pronuntate langa mine si intorcandu-ma am vazut pe tanarul Ioan, care cu ochii plini de lacrimi, privea pe Invatatorul si Dumnezeul sau.

Inundat de minumata minune a iubirii, sufletul meu n-a putu rezista si eu l-am luat de mana. El a tresarit si s-a uitat la mine.

- Inteleptule elin, iata unde ne-am intalnit noi, a zis el. Tu ai prezis asta. Eu stiu ca tu-l iubesti pe Invatatorul, poti tu sa rogi pe romani ca sa dea voie Maicii Dumnezeului meu sa se apropie de cruce ?

Imediat am fost gata sa indeplinesc cererea lui Ioan. In aceeasi clipa am vazut pe centurion care se apropia cu Araim de noi.

- Acest distins etiopian, a zis el aratand pe cel din urma, a venit de la Pilat din Pont cu ordinul de a indeplini dorinta Maicii Rastignitului, Rege al Iudeilor. El mi-a spus ca Ea este aici cu Tine, discipolul Celui Rastignit. Unde este Ea si ce vrea ? Jur pe Jupiter, ca am sa fac tot ce pot si chiar mai mult, caci niciodata sufletul meu n-a suferit mai mult ca acum, cand asist la executarea aceasta murdara a unui Nevinovat. Uitati-va, si el a aratat un grup de sadychei si de preoti, ce dezgustator huleau, cu o bucurie satanica, la picioarele crucii. Uitati-va, am vazut multe in viata mea, sa nu ucida traznetul, dar niciodata n-am vazut sange mai curat decat Cel Care se varsa astazi, si oameni mai hidosi decat compatriotii tai, discipol al Celui Rastignit. Si intorcandu-se, a scuipat cu dezgust.

-Noi am vrut sa te rugam, Romane, sa dai dai voie langa Cruce, Maicii Invatatorului meu, domol a spus Ioan.

- Ca sa auda Ea toate batjocorile si hulile care cad pe capul Fiului Ei suferind, din partea acestor copii ai Tartarului ? a zis romanul, dar in orice caz am sa fac aceasta. Cheama aici pe Femeie, si vino aici, dupa mine. Si centurionul s-a apropiat de Cruce:

- Destul ! a stigat el rasunator, treba voastra s-a executat, regele vostru a fost spanzurat pe Cruce, duceti-va de aici, dati locul lacrimilor sacre Maicii Lui.

Infuriati, privind pe centurion, si murmurand nemultumiti, s-au dus de la cruce saducheii si preotii.

Cu mersul incet, rezemata de mana lui Ioan, S-a apropiat de cruce, invelita in naframa, Femeia, si, cu plansul mut, a cazut la picioarele insangerate ale Rastignitului. Cu Dumnezeiasca blandete au privit in jos ochii Lui Dumnezeu, care suferea ca om:

- Ioane, S-a auzit vocea lina, iti dau tie pe Maica Mea, da-o lor ! Maica Mea, coboara-Te de pe inaltimile Tale si urmeaza-i lui ...

Si din nou s-au ridicat ochii Mantuitorului si s-au oprit pe grupul pe care il formam eu, Thales, Araim si centurionul. Involuntar am privit pe Araim, care, atintind ochii lui asupra Mantuitorului, cel mai puternic mag de pe pamant era avantul si indreptarea. Eu am inteles ca numai un singur semn de pe Cruce si totul in jurul Crucii, ar fi fost topit de focul ingrozitor al spatiului. Si incet, incet, s-a auzit de pe Cruce:

- Tata, iarte-le lor, ca nu stiu ce fac !

Capul lui Araim s-a aplecat in jos sub povara acestei mustrari a Marelui Intelept al planetei.

- Jur pe Jupiter, mirat a soptit centurionul langa mine, ascultati, El le iarta lor. Adevarat ca este Fiul Lui Dumnezeu !

Eu, Thales, cu nesatiu am observat totul, deoarece inima mea era plina, in loc de frigul cunostintei, acum, de torentul iubirii Dumnezeiesti. Si am vazut cum ochii Lui Dumnezeu, s-au indreptat spre talharul care, de pe cruce, in cele mai cumplite suferinte, nu inceta a privi pe Domnul. Parca un geamat, un racnet, a fost raspunsul la privirea Lui Dumnezeu:

- Unde este imparatia Ta, Rege Rastignit, s-a auzit un strigat iesit din pietul talharului sfasiat de suferinta; ori de vei fi Tu, Blandule, ia-ma si pe mine cu Tine!

- Chiar azi, vei fi cu Mine in imparatia Mea, s-a auzit raspunsul bland, de pe cruce.

Si din nou am vazut cum aripile nevazute au falfait tremurator deasupra capului primului ales al Lui Dumnezeu, talharul de la drumul mare, si o umbra s-a asezat pe fata lui. El a rasuflat adanc si capul i s-a aplecat pe piept.

- Jur pe Jupiter, a soptit, fara a intelege, centurionul, care statea langa mine, ce lucruri minunate se petrec astazi ! Parca el a si murit.

- Uita-te, Thales, mi-a zis mie Araim, si mana lui s-a asezat pe umarul meu, negura care demult sta la orizont parca s-a acoperit si s-a facut mai intunecata.

Si eu, Thales, am vazut cum din ea au crescut doua aripi negre, gigantice, asemanatoare aripilor de liliac, cum s-au deschis doi ochi mari de culoatre rosie ca sangele si cum s-a proiectat o fata mandra ca rasuflarea haosului, cu triunghiul rasturnat asupra lui, si iata, toate aceste fapte, acest "ceva" nespus de penibil, s-a revarsat asupra Golgotei. Si din intuneric a rasunat un trasnet, la care pamantul a raspuns cu un cutremur. S-a auzit mugetul multimii omenesti, care cuprinsa de groaza, a inceput sa fuga prin intuneric, apucand fiecare in ce parte nimerea, cazand in gropi si ierugi, rasturnandu-se si calcandu-se unii pe altii. Iar magura neagra s-a facut ca un ghem si un corp gigantic, rotund ca un corp de sarpe, incet, s-a tarat spre Golgota si o minune din minunile cosmosului s-au infaptuit.

Capul cu ochii rosii ca sangele s-a aplecat la picioarele insangerate ale Rastignitului si urechile mele, urechile marelui initiat, au auzit o armonie originala a haosului, care parca ridica din necunoscut cu indepartate bubuituri de tunet, creatiuni din necunoscute prapastii. Aceasta a fost vocea a insusi Intunericului in persoana, vocea marelui stapan al Maicii care nu s-a ivit in duh, El a zis:

- LuminateFrate, Tu ai luat la Tine pe sluga mea, ia la Tine si pe stapanul lui.

- Asadar, vino, suferindule, se auzi vocea de pe Cruce.

- Si samanta femeii, a raspuns capul sarpelui, am auzit soapta metalica a lui Araim. S-a facut marea taina a impacarii, uita-te, Thales ! Si in fata ochilor mei s-au desfasurat atat de frumoase tablouri, pe care eu n-am sa le mai vad niciodata, chiar daca bilioanele marilor cicluri de creatiuni vor trece prin fata mea. S-a aprins marea lumina si snopul ei larg ca orizontul s-a ridicat spre cer si in snopul acesta de lumina am vazut capul Rastignitului de o Dumnezeiasca frumusete, luminat cu expresia unei Dumnezeiesti iubiri, de nedescris, intrecand chiar melodiile corului de arhangheli. Dar aceasta nu se poate reda in vorbe.

Si iata, alaturi de capul lui Dumnezeu care parasise trupul, s-a apropiat alt cap, de o desavarsita frumusete omeneasca. Pe el inca nu s-au sters semnele marii suferinte, nu s-au dus inca semnele luptei cosmice, dar ochii n-au mai fost rosii ca sangele, ci au lucit ca adancurile cerurilor de miazazi, ardeau cu iubirea necunoscuta oamenilor, indreptata spre figura lui Hristos Invingatorul.

- Clipa nasterii Noului Arhanghel, a soptit Araim.

Si tot aici, intre aceste doua figuri gigantice, palpita un snop de lumina alba, care cu bucurie aluneca langa pieptul Lui Dumnezeu. Acesta era sufletul talharului eliberat, al talharului de pe drumul mare al Tyrului ... Si parca coadele unei harfe gigantice s-au rupt din ceruri si un sunet jos a trecut asupra pamantului.

- S-a sfarsit !

Si s-a tarat de pe colina coprul sarpelui decapitat imprestiindu-se in spatiu, care s-a facut mai veninos.

Tulburat de cele intamplate, m-am apropiat de Cruce, impreuna cu Araim si ridicand ochii spre Cel Rastignit, am vazut ochii Lui inca vii, dar Dumnezeu nu mai era in El. Aceasta era numai o fiinta omeneasca, suferinda, nemarginit de buna, nemarginit de iubitoare, dar vai, numai umana, Duhul a parasit-o lasand-o la ultima incercare a chinuitoarei singuratati. Si fiinta a gemut:

- Dumnezeul Meu de ce M-ai parasit ?

- Jur pe Jupiterul Meu, numai pot suporta a tipat ragusit centurionul, care statea langa mine si, smulgand din mana unui soldat palid ca moartea o sulita, cu forta a infipt-o in coasta Rastignitului. Fie, sa calc juramantul pentru a-I micsora chinurile, a zis centurionul, atintind asupra mea privirea aproape nebuna, dar la ce am fost martor azi, n-ar fi putut suferi nici Cezarul in persoana. Ce negura a fost asta, ce voci imi soptesc mie, inteleptule Etiopian ? cu vocea tremuratoare s-a adresat el lui Araim.

- Tu singur, de mult ai spus, militarule, ca acesta a fost Fiul Lui Dumnezeu, i-a raspuns lui Araim. Si nedumerit, tinand mainile semiridicate, romanul, brutal, cu expresia unei intrebari chinuitoare se uita la fata Galileianului, fata care era invaluita de umbra mortii. Si incet, s-a miscat si s-a uitat in jur. Numai doi soldati palizi si speriati de moarte erau in picioare, restul stateau culcati cu fetele la pamant. Multimea era plecata. Nu departe, era rostogolit cadavrul micului preot, cu fata acoperita de spume si de sange. Langa Crucea Domnului era Aceeasi Femeie, lipita de picioarele Rastignitului si Ioan, adancit in rugaciune si foarte trist.

Dar luminata figura, puternica, a soldatului roman, era inaintea Crucii cu cei doi fii ai intelepciunii: eu si Araim, iata anturajul ultimelor momente din viata Lui Dumnezeu pe pamant.

Si numai in corpul nefericitului zaraf era inca viata. Centurionul revenit, stapan pe sine, a dat soldatilor ordin sa-i zdrobeasca fluierele picioarelor si singur si ganditor, s-a dus de o parte.

In acest moment, din tufele din apropiere, s-au ivit fetele palide ale unei femei si ale discipolilor Galileianului. Am recunoscut pe Maria din Magdala si pe Petru. Vazandu-ma pe mine, Maria a alergat la mine si plangand m-a intrebat:

- Elline intelept, oare El a putut muri ?

- El a inviat, Marie, am raspuns eu, vazand chinurile ei, am inconjurat-o cu caldura intelepciunii mele. Ea a tresarit si s-a indreptat:

- Eu stiu aceasta, multumesc, inteleptule, a soptit ea si apropiindu-se de cruce s-a lipit de picioarele Celui Rastignit.

Centurionul, disperat, privea aceasta scena:

- Jur pe Jupiter, eu nu stiu ce sa fac, bombanea el.

- Nu te tulbura, viteazule soldat, i-a zis Araim luandu-l de mana, eu cunosc toate gandurile stimatului Pilat din Pont, care este prietenul meu, si crede-ma, ca indulgenta sa fata de femei si de ucenicii Celui Rastignit, nu va fi condamnata de el. Eu stiu ca el ar da si trupul Lui, veneratorilor Lui.

- Iti multumesc, Etiopiene, i-a raspuns lui, centurionul stergand sudoarea ce-i curgea pe fata, dar nu poti sa-mi spui de la cine pot sa aflu mai amanuntit cine a fost Rastignitul si ce inseamna cuvintele "Fiul Lui Dumnezeu", pe care, fara voia mea, le-a pronuntat limba mea ? Si ce fel de minuni sunt acestea, al caror martor am fost eu azi ?

Araim l-a privit ganditor:

- Sa nu pierzi din vedere pe acela, si-l arata pe Ioan, el este discipolul Lui si-ti va povesti tot si vei afla cine este Rastignitul. Si vei fi primul crestin rastignit pe cruce, a adaugat el in soapta, adresandu-se mie. Sa plecam de aici, Thales, a zis el tare, ca sa nu fie ochi de prisos care sa priveasca tristetea Maicii.

Noi incet am inceput a cobora dupa culme. Ici si colo, stateau inca culcati oameni care nu-si revenisera din spaima. Mai multe case s-au prefacut in ruine din cauza cutremurului, cerul parca s-a curatit si noaptea si-a asternut invelisul asupra pamantului care, din cand in cand, inca se mai cutremura.

In departare, am vazut un grup de oameni care se grabeau. Intre ei am recunoscut barba mare si alba a Inteleptului Iosif din Arimateia.

Penultimul acord al marelui mister cosmic, s-a terminat si incepe ultimul, cel mai maret.

Pacea sa fie cu tine, Empedocle !

Thales din Argos

 

7. INVIEREA LUI HRISTOS

 

    Thales din Argos catre Empedocle, fiul lui Miles din Athena. De atotpururea Nemarginitei Iubiri Rastignite, bucura-te !

Se inclina spre seara, a treia zi dupa jertfirea Negraitului. Amurgul serii n-a imprastiat inca pe ceruri luminile sale colorate si eu, Thales, ma rugam in gradina Ghetsimani, langa piatra care mi se parea mie ca nu s-a uscat inca de lacrimile lui Dumnezeu.

M-am rugat Unicului Ra si, pentru prima data pe planeta pamantului, marele initiat a adaugat la rugaciunea lui si numele Lui Dumenezeu Rastignit. Si imediat ce acest nume a zburat de pe buzele mele care au pronuntat o rugaciune tainica in limba sacra a stramosilor nostri din inaltimile cosmosului, ca un raspuns indepartat, mi-au raspuns mie, lui Thales, corurile evolutiei sfinte si aripile lor, in imbucuratoare mirare, s-au leganat in jurul meu.

- Fericit esti tu, barbat intelept, primul care ai aruncat numele lui Dumnezeu in beznele cosmosului, au soptit gurile lor imateriale, slava lui Thales, slava lui, care a chemat numele nou al Unicului.

Si eu, Thales, am auzit un suspin incet de bucurie, al Maicii pamantului:

- Primeste si binecuvantarea mea, fiul Meu, mare si intelept fiu al Meu ! - a soptit pamantul deaoarece numele nou al Unicului Dumnezeu a fost pronuntat de tine ca om, ca tarina Mea, ca inima Mea. Maica pamantului iti aduce multumiri, inteleptul Meu, Thales.

Si din nou am auzit axologia Lui Dumnezeu, Atotstiutorul Lui Iisus Hristos Cel Rastignit,. Si iata, toata natura, de jos si de su, pamant si bolta cereasca, cu soapta abia auzita au repetat cuvintele mele si pieptul meu s-a umplut de imensa putere, parand ca in el s-au adunat toate puterile cosmosului divin.

- In adevar, esti indraznet si intelept, Thales, am auzit eu in spatele meu vocea lui Araim, de patru ori maret, din moment ce tu ai indraznit mai inainte de Taina Celui Negrait, a pronunta numele Lui, numele nou al Unicului Dumnezeu.

- O nu, nu este prea devreme, de patru ori marite, am raspuns eu, deoarece taina aceasta s-a si savarsit in inima mea si in credinta mea; iata jertfelnic mare pe care va rezista universul intreg ...

Araim m-a privit tinta:

- Adevarat, binecuvantata este Ellada pentru tine, inteleptule din cele patru evolutii omenesti, pe care le-am vazut eu, Asraim, pe drumul pribegiilor mele pe hotarele atotsupremului, n-a fost nici unul mai curajos si mai intelept ca tine. Dar pune mana ta pe umarul meu si cred ca e timpul , Thales, sa ne ducem acolo, unde se odihneste trupul Dumnezeiesc.

Eu, Thales, asteptam aceasta invitatie si, facand in tacere semn cu capul, fara graba, l-am urmat pe Araim. El, iesind din gradina, a intrat in oras si acolo, intrand pentru un moment intr-o casa mica, s-a intors tinand in mana pe ucenicul cel tanar al Rastignitului, blandul Ioan.

Vazandu-ma pe mine, a cazut Ioan pe umarul meu si a plans chinuitor, in hohote.

- Oare tu nu crezi, Ioane ? serios l-am intrebat eu, Thales, si respiratia mea si puterea mea au cazut pe capul tanarului.

- O, nu, inteleptule strain, a raspuns Ioan, credinta mea e neclintita, dar eu sunt un om obisnuit si oare este in stare inima omeneasca sa suporte tristetea zilelor trecute ?

- Tu, nu esti tocmai un om obisnuit, Ioane, am spus eu, si cu o privire tainica m-am uitat drept in ochii lui. Adu-ti aminte, Ioane, iti poruncesc, adu-ti aminte de marea Lemuriei si de tara adormitului Dragon. Adu-ti aminte, Ioane, de cuvantarea ta despre Tao Dumnezeiesc si Unic. Adu-ti aminte, Ioane, despre intalnirea noastra la tronul reginei Balchis, adu-ti aminte, de numele tau, fiu al Atlantidei. Si larg, larg, s-au deschis ochii tanarului si s-au aprins de focul cunoasterii cosmice deodata:

- Eu sunt Lao-Dzi, fiul tarii Dragonului adormit, a soptit el ... si eu, stiam ... ca El, Dumnezeul meu si Mantuitorul meu, ma va chema la El ...

Iar din urma se apropia cineva de noi bland, tacut si binevoitor ! Aceasta era Ea, Maica Atotprezentului Etern, Tanara - Fecioara - Maria, Isida, cea de mai inainte de veci, Regina Cerului, Fecioara - Maria Binecuvantata. Toti trei, eu, Thales, Araim de patru ori maret si Ioan am cazut in praf inaintea Ei.

- Ridicati-va inteleptii Mei slujitori, tu Araim si tu, Thales, a rasunat asupra capetelor noastre vocea Ei. Scoala-te si tu, fiul Meu Ioan, scoala-te ca sa duci pe Maica ta acolo, unde rasuna ultimul acord al vointei Celui Prea Inalt. Sa ne ducem cu totii impreuna, inteleptilor, fiindca iata, intelepciunea voastra de mult a incetat sa fie intelepciunea omeneasca si ochilor vostri s-a descoperit ceea ce nu pot vedea ochii fiilor pamantului.

Iar tu, Thales, mi s-a adresat Ea mie, tu care ai impletit firul tau cu firele Dumnezeiesti, caci cine daca nu tu, mi-a transmis Mie, si cine, daca nu tu, a desteptat amintirea Fiului Meu Ioan si ai descoperit in fata lui adancurile cosmice. Tu, Thales, spun Eu, sa fii al doilea fiu al Meu, iar tu, vesnic credinciosul Meu slujitor si regele copiilor Mei cei negri, inteleptul Araim, tu vei fi Mie fiul de al treilea. Asadar, sculati-va: IUBIREA, INTELEPCIUNEA, SI PUTEREA, copiii Mei si sa ne ducem sa intalnim pe Invingatorul, pe Fiul Meu dupa trup si Tatal meu dupa spirit.

Si cand amu5rgul de seara acoperea bolta cerului, atunci noi cei patru, intram in gradina cea mare a lui Iosif din Arimateria si ne-am ascuns sub umbra unui grup de cedri ce acoperea stanca. In cealalta parte a potecii, se gasea mormantul, pazit de zece soldati romani.

- Inchideti ochii vostri, inteleptilor, a spus autoritar Maica Domnului Celui rastignit, deoarece nu vi se cuvine sa vedeti taina interiorului Cetatii Fiului Meu. Iar tu, Araim incordeaza vointa ta si cheama aici pe cele trei Marii, trei inimi pline de iubire, ca sa gaseasca aici rasplata iubirii si fidelitatii lor.

Si iata, cu putere au infipt in aer cuvintele magice si a iesit puterea din ochii intunecati ai celui de patru ori maret, intelept. A iesit si s-a risipit ca un smoc de fulgere. N-a trecut nici jumatate de ora, cand, pe drum, in departare, s-au aratat trei figuri de femei. Prima era Maria din Magdala, a doua acea fata de evrei mititica, de sub al carei val m-au privit pe mine ochii Dumnezeiesti ai Athenei Pallas si a treia, mama fiilor lui Zebedei o femeie blanda, mama iubitoare, supusa si linistita, mare si in iubirea ei si in supunerea ei, aspectul mamelor care nu au crutat a da pe fii lor dupa fire, in slujba si jertfa Dumnezeiasca. Ele au alergat repede la Maica Domnului si au cazut in genunchi:

- O, Maica ! a spus una din ele plangand, nu stiu ce s-a intamplat cu noi, dar am auzit glasul tau si singure nu stiu cum am ajuns aici.

- Asa si trebuia, a raspuns Maica - Fecioara, sa fiti aici, cu Mine, in rugaciune pana la miezul noptii ... si, inclinandu-si binevoitor capul catre mine si Araim, Ea s-a indepartat cu femeile si cu Ioan in desisul copacilor, pentru rugaciune.

- Sa ne ducem, Thales, si sa insemnam pe sulul memoriei noastre taina ce vine, mi-a spus mie Araim. Iata, ceasul se apropie ... O, Stapanul meu ! pe neasteptate a pronuntat Araim si s-a prosternat in praf, cu fata in jos.

Si eu, Thales, am vazut pe campul cerului inrosit, un tablou minunat si nemiscat. Am vazut doi ochi gigantici fiecare cu aripi, care ocupau fiecare cate un sfert de bolta cereasca, ochi minunati, inaripati, cu putere de nedescirs a unei asteptari nelinistite si a unei asteptari pasionate, priveau stanca ce cuprindea mormantul celui Rastignit.

Deasupra ochilor se ridica fruntea impodobita de un par de aur, care parca era din firele instelate ale intregului cosmos, ale intregului univers, cazand din adancurile creatiei, iar gura era ca sistrumul cu sapte coarde, ce intona vesnica lauda Unicului Creator. Ce am vazut eu, Thales, ca nu exista nici un obstacol pentru privirea acelor ochi gigantici si ca ei priveau tocmai in adancul stancii, observand acolo, ceva minunat si infricosat, ce merita sa fie asteptat miliarde de veacuri, care au trecut spre apus, si era un mister cuprins in stanca, inca ceva ce dorea cu toata fiinta Posesorul celor minunati ochi inaripati, imbracat in lumina Universului. Si am inteles eu, Thales, ca soarta mea, stranie mi-a trimis un moment sublim al privirii lui Insusi Demiuri, al Luceafarului Cel Dulce al Diminetii, Primogenitura a Ipostazei Celei din Vechi in Trei Fete.

- O, Lumina Prim Nascuta, Zana Desteptata, Copil Prim Nascut al Creatiei, Tata al Stihiei de Foc, primeste inchinaciunea mea, am strigat eu, Thales, din plinatatea inimii mele, neputand a rupe privirea mea de la ochii minunati, in adancul carora am vazut patria sufletelor omenesti si in acelasi timp si leaganul meu. Si in dosul capului puternic al Aurorei, s-a aprins o lumina mare si in ea se miscau cohorte nenumarate ale evolutiilor supraomenesti, a caror lumina se ducea sclipitoare in adancurile infinitului, care nici o data n-a fost obiectul gandirii, chiar cale mintilor celor mai mari initiati. Panglica aceasta nu avea sfarsit. Curcubeul Creatiei, ce stralucea cu toate culorile regnului solar si am stiut eu, Thales, ca sfarsitul acestui curcubeu este numai acolo, la Tronul Negraitului. Si am vazut pe langa Araim, posternat in prag, doua fiinte minunate, de o frumusete cereasca si aveau aripi pe spate, aripi negre cu dungi albastre. Ele s-au aplecat asupra lui Araim si-i sopteau ceva magulitor, iar pentru mine era imposibil sa nu pricep ca fiintele acestea erau fiii rasei lui Araim, fratii leaganului lui Cosmic.

Si Araim a luat seama la soaptele lor, si s-a ridicat si prima privire a lui a fost aruncata spre mine, privire de mirare:

- Cum, a strigat el, tu, un om, ai vazut Luceafarul purtator de lumina si totusi porti raza vietii in corpul tau ? Si eu m-am ridicat drept, eu omul, Thales, fiul pamantului, si am raspuns cu mandrie lui araim:

- Ce poate sa-mi faca mie, unui om, fiul pamantului, Aurora purtatoare de lumina, daca eu, omul in deplina minte fiind, am stat de-a dreapta Lui Dumnezeu insusi, in gradina Magdalei ? Si cel de patru ori maret mi s-a inchinat mie.

- Adevarat, a strigat el, pamantul in persoana ta, Thales, a biruit Cosmosul cu puterea Unicului Dumnezeu. Si acum, nu eu ,Thales, am sa te duc, a urmat el, ci te rog tu du-ma mai departe, unde noi trebuie sa vedem pe Cel desteptat. Si eu, Thales, m-am dus curajos inainte, iar in jur, macar ca noaptea se lasase, nu adormise nimic, ci totul parca se pitea in asteptarea indeplinirii unei taine: Prima invingere a Spiritului asupra materiei in sanul ei.

In fata pesterii pecetluite, au adormit soldatii romani, fara sa observe ca lumina cu razele subtiri patrundeau prin crapaturile pietrei aplecate.. In jur, era o tacere nespusa, iar pe bolta cereasca ardeau ca si inainte ochii inaripati, si tot ca inainte, pe calea curcubeului, se duceau in sus, multime de evolutii superioare si duhurile Stihiilor, care s-au adunat in jur, cantand cu voci neauzite, imnurile armoniilor fara de sfarsit.

Si iata, s-a auzit incet, un singur sunet inalt, curat, domol, care a rasunat o clipa si a incetat. A rasunat din nou, tot mai des si mai incet, si deodata, ca un val, au pornit sunete, dar nu de triumf cum crezi tu, Empedocle, ci care incet si frumos plangeau bucuria. Acesta n-a fost imnul sarbatoririi triumfului, ci intoarcerea plina de iubire a Dumnezeului Rastignit, in Trupul lui omenesc rastignit. Nu rasuna triumful, ci iertarea deplina, caci triumf poate fi la Dumnezeu Atotputernic ? Si incet, incet, intorcandu-se piatra, a tasnit lumina ca un snop din pestera si pe pragul ei S-a aratat figura minunata a Lui Iisus Hristos.

Luminata si plina de bunatate era figura Lui Dumnezeiasca, ochii Lui blanzi era luminati de o iubire infinita si prima privire a Lui a fost aruncata acolo unde pe cer ardeau ochii inaripati, ochii aurorei, care s-a aprins de odata de bucurie Dumnezeiasca. Si s-a deschis gura minunata a Luceafarului purtator de lumina si un imn de maretie negraita a pornit din ea, purtand in bezna haosului compunerea noilor sfere, cu un inceput nou al victoriei asupra mortii.

Ridicand dreapta a intins-o Hristos in directia Luceafarului, iar deasupra fruntii Purtatoare de lumina s-a aprins simbolul unirii luminii Celei de la inceput, cu lumina iubirii dumnezeiesti; Crucea, Crucea impodobita cu florile rotii, ca sangele jertfei divine.

Si imnul Aurorei a fost prins de semn, cu evolutii supraomenesti si ale Stihiilor si a cantat Universul, tot Cosmosul si chiar sunetele cele de jos, de bas, desteptandu-se au raspuns din bezna haosului.

Si din nou a ridicat, binecuvantand, dreapta Domnul desteptat si, incet, El a zis:

- Destul, copii, intorceti-va la locuintele voastre, lasati-Ma deocamdata pe Mine singur cu copii cei sarmani ai pamantului, care azi, din nou, s-au regasit pentru imparatia Mea.

Si corurile au tacut si imnurile s-au risipit, iar ochii inaripati s-au stins si s-au facut palide cohortele de evolutii supraomenesti ale Stihiilor. Si in fata pamantului si a omenirii statea din nou "Tamplarul", Bland Iisus, Care cu puterea Sa Dumnezeiasca a biruit moartea.

Si pamantul a raspuns. Primul sunet a fost sunetul infricosarii pronuntat de grupul desteptat si orbit de lumina, al soldatilor romani. Si am vazut cum figura singuratica a unei femei s-a repezit dintr-o data spre mormantul deschis, iar apoi repede a alergat inaintea Lui Hristos, care mergea incet pe poteca. Eu am recunoscut-o, era Maria din Magdala.

- Doamne, a inceput ea, dar apoi privind fix, cu strigat de spaima si plina bucurie s-a aruncat la picioarele Celui Desteptat.

- Nu Ma atinge, Mario, incet a spus El, deoarece eu sunt inca plin de gloria cereasca si ea te va arde. Ridica-te si mergi, facand cunoscut ucenicilor mei sa Ma astepte in Galileia, sub codrii nostri. Ridica-te, iubire umana, azi prefacuta in iubirea divina, ridica-te blanda Maria, mama tuturor Mariilor ce vin in carne si oase.

Si binecuvantand pe Maria, care plangea incet, s-a dus mai departe, unde iarasi L-a asteptat Maica Lui cu inca doua femei. Insa pe drumul Lui, am fost si noi, Araim cel de patru ori maret si copilul pamantului, eu Thales, Bland si dezmierdatore ne-a privit "Tamplarul desteptat" si Dumnezeu neadormit.

- Thales, a rasunat vocea Lui blanda, dezleg legaturile tale cu omenirea si te binecuvantez pentru noua ta misiune, dar termina intai misiunea ta pe pamant. Eu iti incredintez, fiu al pamantului o parte din o parte din puterea Mea, si El s-a atins de fruntea mea cu mana Lui, du-o departe in pestera din Ethiopia si da viata noua celei prim create, regina Saviei, a pamantului, care se taraste in pulbere. Du-o acolo si pe fiica Mea iubita, sa ramana acolo, cu fiica lui Araim, robul Meu, pana cand ii voi porunci sa se ridice pentru a-Mi sluji Mie ...

Si am vazut eu, Thales, cum Maica Domnului Meu a adus la El pe fata aceea modesta, Israelita, sub valul careia, nu de mult, m-au privit ochii Athenei Pallas.

- Iata fiica Mea, Mi-a spus mie Domnul meu, ea se va arata veacurilor ce vor sa vina, sub numele de Sofia, adica intelepciunea divina. Ti-o incredintez tie, Thales, si ea va duce lui Balchis ce sufera, tot ce ai prezis candva tu, Elline, intelept, ce erau condus de Duhul Meu. Primeste binecuvantarea Mea, cu Maria cea de a treia si sluga Mea Araim. Pleaca Elline, in lunga-ti cale, si binecuvantata sa fie minunata-ti viata.

Iar eu, Thales, prosternandu-Ma la picioarele Domnului meu, am luat de mana pe fecioara tacuta, si fara sa ma intorc, din moment ce am fost pe calea Domnului, am iesit din gradina lui Iosif din Arimateia. Abia am iesit si am vazut un om cu barba alba, lunga, care se indrepta spre noi si aducea doua camile albe pentru drum. In momentul intalnirii noastre, el a plecat capul inaintea mea si a zis:

- Va permite nobilul si intelesul Thales, unui vechi cunoscut a-l sluji din nou, oferindu-i camile pentru lunga lui calatorie cu sfintita lui insotitoare ?

- Picioarele tale sunt tot pe urmele Domnului, intelepte Rabi Israel din Ur al Chaldeii, am raspuns eu. In numele meu si al insotitoarei, iti multumesc, inteleptule. Eu n-am stat mult de vorba cu Rabi Israel, deoarece n-a fost nimic in materie ce ar fi putut sa se ascunda de privirea batranului Chaldeu.

Zile si nopti, neobosite a alergau camilele minunate ale batranului Rabi, zile si nopti a tacut insotitoarea mea invaluita pana cand in departare s-au aratat cunoscutele siluete ale multimilor Ethiopiei. In fundul unui templu al zeitei Mame, in munti, eu am gasit adapostul tainic al reginei Balchis, care de mult lepadase tronul si schimbase podoabele de regina cu valul unei vestale batrane, intr-un sanctuar retras, pentru femei.

Lasand pe insotitoarea mea in curtea exterioara a templului, eu singur am intrat in chilia lui Balchis. Ea statea aplecata asupra hristoavelor vechi, de pergament, insa era ca si in trecut, nespus de frumoasa femeie, numai ca brazdele adanci ale suferintei si ale adancilor cugetari pusesera pecetea pe frumusetea ei inalta. La prima privire ce a aruncat asupra mea, un strigat ragusit a izbucnit din frumoasele ei buze:

- Inteleptule Elline !

Si iata eu, Thales, am vazut pe mandra regina a Saviei, marea si frumoasa fiica a lui Araim, de patru ori maret, posternata la picioarele mele. Eu n-am ridicat-o, caci in gura mea n-au fost cuvintele mele, ci vorbe trimise prin minte de Dumnezeiescul Martir. Dupa ce am redat totul, am dat voie lui Balchis sa se ridice si, atunci a privit fata ei renascuta de lacrimile dulci si invioratoare ale iubirii Dumnezeiesti.

- Neputincioasa Balchis, nu gaseste cuvinte pentru a-ti exprima multumirea, Dumnezeiescului sol, a zis ea, si oare ai tu nevoie de multumire ? Dar unde este insotitoarea ta tainica, pe care trebuie sa o ingrijesc dupa porunca Marelui dintre Cei Mari ?

Si cand am intrat in chilia lui Balchis cu Sofia cea sfintita, regina a inceput a alerga zapacita, vazand fata deschisa a Sofiei si cu nespusa infricosare a intins mainile sale.

- Arra, Arra ! a pronuntat ea ragusita, si din nou a cazut in praf, inaintea celor sositi. Si prima data eu, Thales, am auzit vocea Dumnezeiestii Sofia, si a fost vocea aceasta ca unirea a doua bilioane de voci, care s-au ridicat din adancul cosmoselor si era asemanatoare cu plangerea tuturor sistrumelor templelor zeitei Mame si mai rasunatoare decat corurile ingeresti.

- Eu nu sunt Arra, sora mea, frumoasa Balchis, ci Maica Arrelor intregului univers, deoarece toate Arrele s-au nascut inainte de veacuri in inima mea cea necreata, a spus ea, si mainile ei s-au adapostit cu iubire pe cozile negre ale lui Balchis. Ridica-te sora mea, inteleapta Balchis, ridica-te si primeste-ma pe mine pana cand vocea Stapanului sio Tatalui meu ma va chema in lume. Iar tu, elline, de trei ori binecuvantat, s-a adresat Dumnezeiasca Sofia, primeste-mi binecuvantarea mea si pentru calatoria ta si pentru sfarsitul drumului omenesc.

Si eu, Thales, prosternat la picioarele unei noi enigme a cosmosului, am iesit din templu si am continuat drumul meu catre prima creatie "Regina Tanara". Si sase zile am mers eu, Thales, prin ganguri subterane si albii de rauri in sanul pamantului trecand prapastii intunecate si coridoare inguste ale stancilor de veci create. Drumul meu este luminat de farul Eternitatii deasupra fruntii mele, pe care l-am aprins, iar ca ghid am avut marea intelepciune a sanctuarului Tivelor. In sfarsit, am ajuns pana la stratul zacamintelor de rubin si acolo, intr-un adapost sapat intr-un smarald imens, am gasit pe minunata regina a serpilor, care asa de credincioasa m-a servit intelepciunea mea, in ziua primei mele vizite la regina Balchis. Si s-a indreptat minunatul sarpe pana la varful coadei mele si-a apropiat ochii ei verzi ca smaraldul de fiinta mea. Miliarde de ani, cu asteptarile chinuitoare, straluceau in privirea ei, si cu barbatie am ridicat eu, Thales, mana mea si cu putere am pronuntat numele Noului Dumnezeu Unic, poruncind eu, particica puterii Lui, data mie, a se ridica din prapastia nestiintei naturii, Primului Creat, Regele Pamantului, Datatorul de Viata al Omenirii. Creatorul minunat al intelepciunii constructive si ascultator chemarii puternice facute de mine, s-a ridicat El, Adamul, Primul Creat, in deplina Lui frumusete nedescrisa, s-a ridicat plin de blandete si de iubire, s-a ridicat in deplina Lui existenta de rai, necunoscuta nimanui. Si m-am atins eu, Thales, de fruntea sarpelui si am zis:

- Cu voia Domnului nostru Iisus Hristos, care a venit in trup spre slava fiintelor pacatoase ale intregului Univers de la ziua Facerii, iti poruncesc intelepta Lilita, sa te lasi de forma taratoarei intelepte si sa primesti din nou forma ta si sa te unesti cu sotul tau.

Parca mii de tunete s-au imprastiat prin pestera de rubine si coada sarpelui a cazut in fata mea s-a aratat in deplina putere si frumusete de nedescris , Lilit, prima creata, luminoasa si bucuriasa, deoarece ea a primit ce n-a avut de la crearea sa, o particica a iubirii Dumnezeiesti.

Si a intins si adam, cel intai creat, imbratisarile sale, si s-au contopit si in giganticele valuri astrale au disparut, in adancurile lumii de scheme si proiecte cosmice.

Si am ridicat eu, Thales, atunci o rugaciune de multumire Domnului Iisus Hristos, si cu puterea intelepciunii mele am transportat si trupul meu, din sanul pamantului, in pustiul Arabiei, unde se incepea noul meu drum.

Binecuvantarea Blandului Tamplar din Galileia sa fie cu tine, prietenul meu Empedocle ! Amin !

Thales din Argos

 

 

 

 

 

Multumim pentru tot lui Dumnezeu, Tatãl, Fiul, Duhul Sfãnt, care în definirea noastrã este HRISTOS prin Sfânta Fecioarã MARIA, Maica Dumnezeului Adevãrat, amin.

Multumim îndrumãtorilor nostri spirituali,din cer si de pe pãmânt,si tuturor celor care ne-au ajutat sã aducem pe Pãmânt rostire din rostirea Cuvântului prim, amin!

Multumim celor care au avut rãbdarea sã dea filã cu filã aceastã carte, spre întelegerea rostului ultim, amin!

Dumnezeul nostru, HRISTOS, si Maica sa Preacuratã sã-si reverse binecuvântata Luminã în sufletele noastre, amin!