- +++ NARCISA +++ JUSTINIAN +++ VERONIKA +++ DORU +++
- Miluieste-mă, Hristoase, Dumnezeule, miluieste-mă.
- Maica Dumnezeului meu, miluieste-mă, păzeste-mă de tot
răul cu preasfântul tău omofor.
-
- S E N S U L V I ET I I
- ORIGINEA ÎNCEPUTURILOR
+ 26 ianuarie 1994
- Sefiria- Fiica Soarelui
- Consuela- Fiica constiintei
- Esentiela- Fiica esentelor
- Sferus- Stăpânul Sferelor
- Arheu- Stăpânul gândurilor
- Pursentiu- Stăpânul puterilor
- Arhisto- Părintele tuturor întelepciunilor
- Usa se deschide... Portile întelepciunii căzură în
nesfârsiri iar dincolo de ce era, apăru ca o ofrandă a binecuvântării, CETATEA
GÂNDIRII în care ARHISTO, părintele gândirilor proiecta schitele unor noi sisteme
creatoare.
ARHISTO, geniul supremelor gândiri, iată, acum ai deschis
- Portile unor noi întelegeri, a tainelor ce păreau de
necuprins,
- Si dincolo de arhitectura lui X, ai permis să se vadă
- Cetatea ta supremă, zidită din a Vietii plămadă,
- Si-n profunzimea sferei măret ai răsărit, deplin,
- Reproiectând ansamblul ce îl gândesti din plin,
- Iată, acum întelepciunea esentei se descuie
- Creind o nouă sferă prinn a efortului idee.
- Te rog, acum, părinte, deschide încă o poartă,
- Gândirea din adâncu-ti se vrea iar revelată,
- Si prin oficiul tău de har desăvârsit, ne-arată
- Cum ai creat această Cetatea Preaânaltă?!
- ARHISTO, streateg al întelpciunilor pururi depline
- Dezvăluie-ti comoara esentelor din adâncuri prealine,
- Zideste prin miscarea-ti de gânduri, de se poate,
- Si pământenilor uitati, o tainică, puternică Cetate.
- +++ NARCISA +++ JUSTINIAN +++ VERONIKA +++ DORU +++
- Ipostaz I
- Din privirea Vietii, iată, s-a aprins deodată
- Chipul strălucirii, într-un foc în roată,
- Si gândirea, supraspirit, în soare de sperantă,
- Materializează a Luminii nouă rezonantă.
- Prin miscări fierbinti, flăcări si zvâcniri,
- Se înfiintează firea noii deveniri,
- Si în disc de foc, lua fiintă ea, puterea,
- Într-un nume amplu ce rostit se vrea.
- Ea, Sefiria Gratiela, cum s-a văzut născută,
- Plutind printre spatii, erele frământă.
- Într-o artă sfântă, de neânteles mister,
- Plămădeste, iată, un heraldic cer,
- Si prin strălucirea-i de azur fierbinte
- Macină în sine-i negrele morminte,
- Zbuciumul gândirii spre suprem o poartă,
- Ea, clădind ideea în superbă artă,
- Cerul viu se naste prin al ei efort,
- Nemurind, gândeste Viata în tot ce-i mort,
- Sfera, în simbol, din neanturi creste,
- Se încape-n sânu-i geniu ce trăieste...
- Dar... Lumina, iată, a muncit din plin
- O altă idee ARHISTO a zămislit din al său suspin
- Căci suflarea lui închipuie Fiinta Vietii
- Născută în întelepciunea de aur a Diminetii.
- Spiritul Luminii, în forma de-nteles pur,
- Se-adânceste-s sfera unui chip de azur
- Si, din nefiintă, ia Fiintă, Consuela, ea,
- Care-n constiintă îsi poartă firea sa
- Dând Luminii sensul, si gândind speranta,
- Împlineste Vietii a devenirii rezonantă,
- Si din nesfârsire, printr-un gest perfect,
- Ea adună vesnic sensul de efect.
- Sferele rotite, sub al constiintei imbold
- Stăruie-n rotatii ce-n neant plutesc,
- Pe altarul Vietii, iată, se-mplinesc,
- Adunând în ele geniul ei cel cald...
- Si-ntr-un joc semantic, de efort intens,
- Naste-n infinituri un nou înteles...
- Dar... ce miscare a Vietii ar putea să întretină
- Armonia perfectiunii create din Lumină,
- Dacă în toate, din adâncurile gândirilor
- Nu s-ar creea Fiinta esentelor de sens,
- Dând o orintare Cetătii Univers...
- Dacă ea, Esentiela, nu s-ar fi plămădit
- Din cea mai însetată putere de infinit,
- Dacă, ea, superba gratie a întelepciunilor,
- Nu ar stropi gândirea cu harul zămislirilor,
- Si nu ar influenta Creatia cu-n rost absolut
- Prin care să rodească efortul din trecut...
- Ea, Esentiela, dând cuget spritului Vietii,
- Ia chipul nepătrunsului efect de gratii
- Si structurează sferele într-o fluentă miscare
- Ce împlineste pururi gândirea creatoare...
- Ea, Esentiela, e cel mai aprins sens
- Prin care se rosteste al existentei univers.
- ¤ ¤ ¤
- Arhisto, strateg al înflăcăratelor gândiri, mai poti
întelege,
- Cum supremul Vietii din nimic se alege,
- Cum sferele, din ce-a fost, din nou se adună
- Gândirile luând sensuri din Totul ce se sfărâmă?
- Si cum puterea dăinuirii din infinituri creste,
- Într-un decor suprem, se astfel se rosteste?!
- Iar Arhisto...tăcând, gândeste încă mai profund
- Reasamblând structura ideilor, mai naste un alt gând,
- O poartă mai deschide, si iată, dintr-o dată,
- O altă ipostază a Creatiei se lasă revelată.
- Cetatea Întelepciunii deschisă-i mai intens
- Si armonii de adâncuri mai dăruiesc un sens...
- Să înteleg acum permis îmi este, cum
- Sistemele de sfere, din geniul cel străbun,
- Se ordonează-n ele, interferând mereu
- Gândirea radiantă, din punctul de nucleu.
- Ansamblul dăinuieste cea mai înaltă stare,
- În el, un sens se naste, si altul în el moare.
- El, Sferus, gândeste, privind deasupra tuturor
- Mentinând în toate echilibrul puterilor,
- Existenta prin fire, de el supravegheată,
- Străbate nesfârsirea, într-o evolutie ordonată,
- Si astfel, gândirea lui Arhisto a mai destăinuit
- Un geniu creator pe care l-a gândit...
- Puterile-i fierbinti mai iute se rotesc,
- Si din nimic, din nou, un alt sens rostuiesc.
- Din întelesuri grave, dintr-un ungher ascuns
- Se lasă observat un geniu de nepătruns,
- Supraputerea esentelor într-un nume se rosteste,
- El, Arheu, e sensul ce în Fiintă se gândeste
- Si se încape-n toate, recunoscându-se a sa suprematie
- Ce domină o geneză prin mărturia-i vie,
- Căci el gândeste cum nimicul să ia Viată,
- Si cum nemărginirea sa creată în sperantă,
- Căci el e forma care din X în X pătrunde
- Descoperind puterea ce în înteles se-ascunde
- Si el ... gândeste cum să-ncapă-n nesfârsire
- Ideea creatoare dintr-o devenire în altă devenire.
- +++ NARCISA +++ JUSTINIAN +++ VERONIKA +++ DORU +++
