TISMANA

ÎN ATENȚIE ISTORIA

 

 

 

 

 

 

 

 


Închideți această fereastră cu clic în colțul din dreapta-sus!

 

Tismana – din luările de cuvânt în

CONSILIUL LOCAL

 

Despre Tismana preistorică

 

  Extrase din cuvântul d-lui Nicolae N. Tomoniu, consilier PNL,

 în ședința Consiliului Local Tismana, din data de 29 noiembrie 02

consacrată actualizării STATUTULUI TISMANEI

 

 

Domnilor consilieri,

 

Așa cum bine cunoașteți, am prezentat Statutul Tismanei acum doi ani. Am expus atunci rezultatele săpăturilor arheologice de la mănăstire. Am fost cu toții de acord ca să consemnăm în statut acest fapt: aici a existat un lăcaș de cult înaintea venirii călugărului Nicodim de pe Muntele Athos! 

Istoria satelor Tismanei începe înainte de Nicodim și a trebuit să întindem cercetările dincolo de primul mileniu al erei noastre.

Mergând cu cercetările, din ce în ce mai departe, am ajuns la concluzia că istoria așezărilor în zona Tismanei, începe cu zeci de mii de ani înainte de Hristos . Există dovezi ale unor așezări din neolitic la Cozia și Tihomir iar din epoca bronzului la Topești.

Spuneam atunci că trebuie să vorbim cu venerație de „Sfântul Nicodim de la Tismana” pentru că el a adus Tismana la faima de astăzi! Dar dacă  începeam istoria Tismanei, de la Nicodim încoace, ne negam proprii noștri strămoși!

Vă mulțumesc că ați avut încredere în izvoarele istorice care s-au folosit în statut. Și vă mai mulțumesc pentru că ați acceptat să-l expun în variantă electronică pe Internet.

Transpunerea  lui  pe WEB a avut o rezonanță extraordinară. Am primit felicitări dar și observații, ajutor în fotografii. Din America și țări din Europa.

Am verificat site-urile unor istorici, chiar și ale unor universități și agenții de turism. Fie că au coroborat sursele lor cu sursele noastre fie că și sursele lor au condus la aceeași concluzie, cert este că nici una din agențiile de turism nu mai începe acum istoria Tismanei din secolul XIV, ci din antichitate.

Voi încerca să intru în legătură cu câți mai mulți specialiști din Romania, dar e o sarcină dificilă deoarece aceștia se contestă și se contrazic unii pe alții, vedeți dvs., istoria e soră cu politica.

Ca să dau un exemplu, unii autori care își publică lucrările la editura „Obiectiv” din Craiova sunt contestați. Și eu sunt de acord că unele apariții ale editurii par romane de aventuri, dar unele te pun bine pe gânduri.  Aduc un suflu nou iar autorii lor sunt experți în materie.

Și grupul Internet Sarmizegetusa este în parte contestat. La ora actuală este foarte activ și poate, printre altele, tocmai de aceea contestat de unii.

I se reproșază grupului că este format din români „prea entuziaști”, că organizeaz㠄congrese ca pe vremea lui Ceaușescu”. Acei care critică o fac fără să fi citit nimic din lucrările acestor congrese.

Poate unii scriu istorie pentru a-și vinde cărțile, dar având în vedere că la grup participă și iluștri istorici care lucrează acum la universități din SUA, Germania, Anglia, Franța, Republica Moldova și Italia mă face să cred că mai degrabă, adevărul lor deranjază. Deranjază și pentru că își pun documentele și cercetările lor pe Internet pentru a repune istoria românilor în adevăratele drepturi. Cam prea mare libertate!

Și mai deranjază pentru că unii continuă opera unor mari istorici interbelici care n-au fost înțeleși la vremea lor.

Cel puțin așa văd eu, la data aceasta lucrurile.

Pentru că, deocamdată se pare că au dreptate, iată, ei afirmă că istoria noastră începe cu mii de ani înaintea lui Hristos.

Și uite că, tocmai la asta, noi, chiar nu ne gândisem! Inainte de a începe războiul, istoricul Ion Conea și pe atunci, tânărul rege Mihai, au făcut săpături la Sohodol și au confirmat că s-au găsit unelte neolitice în Steiul Coziei  și Tihomir și aveam consemnat în statutul comunei, făcut de predecesorii noștri, că Tismana are o existență de numai vreo șapte secole! Pe bază de „docomente scrise”!

Ei uite că stră, stră, strămoșii noștri ne transmit istoria pe sape meșteșugite din piatră! Da, nu e de glumit!  

Tăblițele ceramice de la Tărtăria dovedesc că în România s-a folosit cea mai veche scriere din lume, înaintea celei sumeriene. Construcțiile ciclopice din piatră și andezite perfect fasonate, sanctuarele dacice, de fapt calendare solare, dovedeau că geto-dacii aveau cunoștințe astronomice și tehnice mai vaste decât cele folosite la piramidele egiptene. Dacii au fost un popor civilizat. De metalurgi și astronomi, luptători și filosofi... Cel mai performant plug din lume, cuie care nici astăzi n-au ruginit, totul ne spune că poporul nostru trebuie să fie recunoscut drept popor primordial și formator al Europei.

Faptul ca NOI suntem cel puțin egalii celorlalte popoare europene și nicidecum o ruda marginala, începe să se afirme cu tărie, prin truda unor oameni de marcă. Unii lucrează și în universități de prestigiu unde adevărul științific contează.

De ce au falsificat vecinii din vest și est istoria și ne-au romanizat, ba ne-au numit și țigani latini, o știe și o spune românul simplu. Maghiarilor din vest le convine romanizarea pentru că, în acest fel, se șterge toată istoria poporului nostru înainte de Hristos. Apoi, să afirme că, după retragerea aureliană din 271 D.H. teritoriul cetăților dacice a rămas pustiu. Deci teritoriul transilvan e al lor. Cel puțin, la nivelul mediu cam așa se discută și cam așa decurge istoria. Știți cum era cât pe-aici ca încăierarea să ia amploare la Târgu Mureș imediat după 1989.

Vecinii din est, de sub tutela cărora abia am ieșit, pe lângă faptul că ne-au obligat la studierea istoriei lor, le-au impus istoricilor comuniști români și romanizarea noastră forțată. Provincia romană Dacia deținea doar o parte din teritoriul Daciei lui Burebista. Vă dați seama ce spațiu rămâne pentru crearea de controverse? Și pentru a fi apoi revendicat de est? Și acum, zone mari din spațiul românesc de la est, aparține fie altor state, fie Moldovei „independente”. N-ar trebui s-o spunem, felia e deja împărțită la Helsinchi. Dar dacă n-o spunem, se uită.

 

Profesor Nicu N. Tomoniu

Autor site

 

Ultima modificare : ianuarie 2003

Impresii si sugestii la [email protected]

Mulțumim pentru vizita dvs. pe acest site

 

 

 

Hosted by www.Geocities.ws

1