Al. CISTELECAN � "Bravada si tandrete", Vatra, nr. 5, 1997
�Nicolae Coande traieste inca religia poemului, participand la cult, cu ferventa, chiar si in plina rumoare a deconstructiilor mai mult ori mai putin eficiente si premeditate [...] ?i in atitudine, si in sintaxa ei, si chiar in retorica adie duhul lui Virgil Mazilescu, patronul din ceruri al disimularilor lui Coande si al insinuarilor �ilegitime� ale candorii in plina transa de lehamite. Necum din �nepasare� ori din �indiferenta�, fie ea veche, ori noua, poezia lui Nicolae Coande ies, de fapt, dintr-o trauma a candorii si iluziei, ea fiind un manifest al sperantei, oricat de precare si firave, intr-o lume codificata detracant�. |