Ancheta realizata de Mircea Stancel si Aurel Pantea
1. Poetul postmodern este mai indragostit decat poetul modern sau premodern? Care este raportul?
- E la fel de indragostit, intrucat e la fel de om, dar mai constient, fara sa faca din constienta lui un act de luciditate extrema. Intimitate exista si azi � asa cum era si atunci, chiar daca legile care o protejeaza par sa fi evoluat si chiar daca Freud a mai ridicat valul de pe cateva tabu-uri. Asa zicand, indragostitul post-modern � care se intampla sa fie si poet � se auto-suspecteaza tot timpul ca e �plin� intr-un moment cand stie prea bine ca e �gol�. Pe de alta parte vreau sa zic ca pana acum n-a vazut nimeni inca poetul post-modern, iar cel modern n-a lasat nici o vorba atunci cand a disparut in cautarea acelui nichitastanescian �eu cred ca cel mai greu e sentimentul�. Nu te pui cu metalele grele... Asa ca despre ce raport poate fi vorba cand astia doi nici macar nu s-au intalnit, darmite sa se fi confruntat? A ramas cam singurica muza liubovului: uitati-va la un concurs de acum cativa ani al �Vetrei�, unde cununa de lauri a fost pusa pe fruntea Floarei Tutuianu. Barbatilor poeti nu le-a ramas decat sa mearga la� sauna. Muza insasi scrie azi poeme de amor si o face mai bine decat barbatii. Cat despre poetul premoderm, asta chiar era un biet particular, de felul lui Conachi sau Ienachita, dar ce te faci cand le gasesti urmasii printre mocofani care �ohteaza� si azi la �iatacul� iubitei pe acorduri de manele � ca sufletelul nu s-a schimbat intre timp, nu-i asa?
2. Privind lucrurile din perspectiva marii poezii de dragoste, putem spune ca dragostea este cea care a fost ocazionata de poezie sau, dimpotriva, poezia a fost si este prilejuita de dragoste? Exista o intrepatrundere? Cat credeti ca poate cantari, in aceasta relatie, misterul personal al amandurora?
- Mister personal� nu are decat persoana! Cand misterele se atrag � si se mai si contopesc � taina cade, precum valul Seherazadei care, bineinteles, vazand zorile �sfioasa tacu�! Acuma, la chestia asta cu �dragostea ocazionata de poezie� nu m-as fi gandit, oricat de nascatoare de real e Marea Seducatoare. Daca stam si ne gandim ca truverii sunt vinovati de aparitia femeii in lume (pana atunci traia la corturi), trebuie sa admitem ca Biblia a exagerat putin in episodul seductiei lui Adam. Primul om avea o frunza pe care a pierdut-o instantaneu atunci cand Eva a efectuat � ca la carte � primul ritual de seductie (avea, evident, deja un avocat bun in persoana lui Nefartate si unde mai pui ca venise pur si simplu toamna in Eden!), dar nu stiu daca poezia i-a dat tarcoale in urmatoarea suta de ani de dupa �incident�. Mai degraba cred ca era �in firea lucrurilor� sa cada frunza, nici bunul Dumnezeu nu se putea opune. Din perspectiva propusa de dumneavoastra, care e a �marii poezii�, cred ca dragostea se naste din mai mult decat o privire vinovata � se naste si din privitul inapoi, in istoria poeziei vreau sa zic. Chiar daca nu geme de �patemi� ca marii � ori micii � romantici, un poet ca Borges ma umple de invidie si azi cand ii citesc un poem ca �Regretul lui Heraclit�. L-as fi scrie eu, daca as fi cunoscut ce stia Borges, dar n-a fost sa fie: �Eu, care am fost rand pe rand in atatia oameni, niciodata / n-am fost / Acela in carei imbratisare se topea Matilde Urbach�.
3. Ce credeti ca asteapta imaginarul poetului de la o femeie de care se indragosteste? Gaseste toata dragostea intr-o singura femeie sau toate femeile intr-o singura poezie de dragoste?
- De ce, neaparat, �imaginarul�? E-adevarat, Eminescu spunea �Credinta zugraveste icoanele-n biserici�, dar sa nu uitam ca poetul �avea carne, era imbracat in stofa� si mergea regulat la redactie si la cafenea. Canta, vorba lui Creanga, �cantice sculatele� si iubea vinul si muierea. Imaginarul poetului sunt mai multe, daca ne referim la acelasi bogatas de imaginatie care era Eminescu, un om �suferitor� cum ne-a invatat scoala noastra patetica, dar profund ironic daca il cercetati mai indeaproape. Ma refer, evident, la poezia sa de dragoste, unde gasesti mici perle ironice care te fac sa hohotesti bine dispus toata ziulica. Rasul, se stie, prelungeste viata. Poetul isi lua distanta, deci, de imaginea pe care stia ca urmasii i-o vor zugravi: pe langaaaaaa ploooopiiii faaarraaa sooot adeseeeeaaa aaam trecuuuut�. Pe de alta parte, imaginarul nu asteapta ceva precis, dar se umple si el dupa niste semne nevazute chiar de functia lui de imaginar. Daca Eva a fost o singura femeie, da, atunci Adam-poetul una singura cauta si azi.
4. Ce credeti ca asteapta imaginarul criticului de la o poezie de dragoste?
- Pai si criticul are imaginar? Glumesc, desigur, nu vreau sa ma pun rau cu �criticul�. Uite, tocmai citeam cartea elegiaca a lui Harold Bloom, in noua traducere a Deliei Ungureanu, la Editura ART, si am dat peste capitolul dedicat straniei poete Emily Dickinson. Zic �straniei� fiindca a avut si ea o poveste de dragoste neconsumata care a facut-o sa scrie poeme �inconsumabile� si azi. Si, analizand-o el asa, pe aceasta poeta care a manifestat mai multa �originalitate cognitiva de la Dante incoace decat oricine altcineva, mai putin Shakespeare�, ajunge la o concluzie � de parcurs � emblematica (radeti si voi cu mine de cuvantul asta!): �Pentru ea, disperarea este extaz sau trecere dincolo� pentru ca ea nu are incredere in sentimente. Ea stie ca dragostea nu este un sentiment, in timp ce durerea este�. Si acum, Bloom il baga in scena pe Wittgenstein. Acesta ar fi zis: �Dragostea nu este un sentiment. Dragostea, spre deosebire de durere, poate fi suspusa unui test�. Deci, disperarea e erotica la Emily, o femeie care stie ca lumina lumineaza in intuneric, dar se stinge mereu. Dragostea va fi fiind buna, dar, desi �tare ca moartea� (�Cantarea cantarilor�, citata de Bloom in analiza sa), e amagitoare si finita. Nu rezista la testul vietii. Ce avem aici? Doi barbati care stiu altceva decat o femeie. Si totusi, dintre ei doi, ea este Poeta. A iubit cu� disperare � drept care criticul a intrat la� imaginar. Lui Wittgenstein, se stie, ii placeau filmele mute. lacrima vorbea acolo, iar lacrima e o afectiune iodata a ochiului...
5. Cat este aventura si cat este altceva, atunci cand poetul se indragosteste pur si simplu?
- Cine poate vorbi in numele lui �altceva�? S-a nascut cineva cu �altceva� drept mostenire genetica? Suntem cu totii aventurieri atunci cand ne aruncam in ocean, dam din mani si din picioare sa ajungem la mal, dar apa ne cheama, ne cheama. As inota toata ziua in apele unei femei care-mi place, chiar daca stiu ca ea struneste rechinii pe-acolo. Nu intamplator marinarii sunt ademeniti de sirene � si rareori salvati de ele. Marea, mai mult decat sirenele, este temuta Atractoare pentru orice barbat care are picior, iar nu cap de lemn. Cand se indragosteste, pur si simplu, o face ca orice alt barbat pentru care poezia se consuma in act. In actul scrierii, zic. La cata minte � si imaginatie � are, poetul e in stare sa fie si femeie si barbat in act. Asa reiese, de cele mai multe ori, ca a iubit concomitent ca barbat si ca femeie o femeie in care dorea, la randu-i, sa vada �capul�, �teasta�, dincolo de manusitele reci si gura bosumflata. Nu poti, e clar, sa-l crezi pe poet nici atunci cand spune �te iubesc�: nu stii cu cine vorbeste.
6. Cata libertate are poetul in relatia sa cu dragostea care incepe sa-l focalizeze? Care credeti ca sunt diferentele dintre un poem de dragoste din occident in raport cu cel din orient?
- Focalizeze� adica sa fie supus actiunii focului, nu? Poetul are dubla sansa in viata: sa fie lamurit prin apa si foc. La fel de bine i se poate insa intampla sa fie pamant sterp, �mare pederast exersand diversitatea lucrurilor�, asa cum il saluta cu dragoste Pessoa pe Whitman. Libertatea este data si de dorinta celuilalt de a se proiecta in �poetul�. Dar de ce sa fie mereu poetul �altceva�, iar celalalt �altcineva�? Numai pentru ca scrie � si celalalt o face, poate, dar nu publica! � nu trebuie sa-l privilegiem pe poet. E doar un om, la urma-urmei. Cand vine vorba de apartenenta, lucrurile par a se schimba. Arabul cel navalnic se arata a fi incomparabil cu occidentalul manierat � sau asa se vede initial. Orientalul este adeptul pumnului de fier inmanusat in catifea, ce-i drept, de pe care isi ia zborul soimul sau ager. Liedul german nu-i totuna cu mawwalul arab, desi merg amandoua la aceeasi scoala. Spitalul amorului romanesc de secol XIX ne pune si azi pe ganduri: ce drac de natie vom mai fi fost si noi? De ne luam dupa ultimul Neagu Djuvara, pe-aici au calarit arabii, adusi cu legiunile romane care au strabatut Oltenia. Ma si vad cu cutitu-n dinti intrand la Zulnia! �As da zile de la mine�� spun marii nostri �truveri� de azi, dar as putea sa mor de dor si la usa ei nu ma duc sa gadil coarda! Gazelurile scrise de marii poeti arabi, ca si haiku-urile urmasilor lui Basho, sunt si azi o culme, pe langa care songurile englezesti par adevarate guturale, dar asta e din pricina� nisipului de desert: n-avea ce cauta acesta in saloanele britilor. Sa zicem ca exista cu adevarat feeling oriental, in timp ce occidentalul traieste patosul iubirii sale cu un scepticism demn de materia discontinua a episcopului de Berkeley, asa cum a surprins-o un poet minor, Ronald Knox, dar cu cata maiestrie: �Deunazi isi zise un june invatat: / E musai ca Domnul e tare mirat / De faptul ca pomul exista-n ograda / Si cind nu e nimeni sa-l vada. / Dar iata ca Domnu-i raspune in scris: / Stimabile domn, / Mirarea matale nu-i tocmai cu rost, / Caci eu in ograda tot timpul am fost / Asa incat pomul, teafpr sau rupt, / Fiinteaza cu bine si neintrerupt / Caci cel ce-l observa sunt Eu, / Cu stima, al tau,
Dumnezeu�. Am putea modifica usor versul asta, fara ca poetul plin de umor sa bage de eama si ar iesi un vers demn de credinta noastra plina in continuitatea poeziei: �Asa incat poemul, teafar sau rupt, / Fiinteaza cu bine si neintrerupt...�. Cu stima, al vostru, Poetul...
7. Cat de frumoase si de perfecte credeti ca sunt iubitele poetilor in imaginarul acestora?
- Nu masuram cu cotul, precum Karl Lagerfeld sau ca baietul nostru cu moda, Botezatu, nici dintii lor din gura ca geambasii� Iubita era goala / si dup-a mea porunca / Asupra ei pastrase podoabele sonore este video-versul prin care Baudelaire ne face partasi la frumusetea celui mai mare organ cu care natura l-a dotat pe om/femeia lui: pielea. Pe ea, intinsa pe podeaua Europei, poti desena cerul care acopera pamantul, iar daca o intorci pe dos � pielea � poti plasa inclusiv oceanele, cu a lor Groapa a Marianelor pe care nici un Phalus barbatesc nu a strapuns-o. Pentru edificare, cel mai inalt varf muntos de pe Terra are abia 8848 (sau �50, dupa unii) de metri. Cum s-ar putea compara cu gingasa Groapa a Marianei din Pacific, cand aceasta masoara peste 11000 de metri? Inca un efort, republicani�
8. Credeti ca e mai bogata �recolta� dragostei in operele postmodernistilor decat in cele ale altor curente literare? In care mode literare gasim mai multa dragoste?
- Aici e treaba de taxonomie, trebuie un Linee sa vedem cum se pot compara regnurile. Se pare ca modele vechi, mai desuete din punctul actual de vedere, sunt mai atente � inclusiv cantitativ � cu femeia. O-mbraca mai bogat in brocartul metaforei (noi, intre timp, am aflat insa de �inadecvarea temporala a metaforei�) in timp ce �stilistii� actuali o jupoaie pana si de piele� A spus-o candva, intrucat intrezarea �amurgul barbatilor�, chiar un poet precum Gotfried Benn: ��ceea ce i se mai acorda azi femeii / este o sumbra / suava onanie�. Evident, poetul, care fu si un bun medic, vedea aici o �castrare� spirituala, fara sa stie ca Era Marii Tarfe va veni atat de rapid. Sau poate stia? Probabil credea si el intr-un reviriment, intr-o resuscitare alchimica, intr-o noua aurora, in ceea ce Bloom, indaratnicul evreu iubitor de literatura �inalta�, numeste plin de speranta �revenirea epocii teocrate� in literatura, dupa actuala epoca haotica. Vedeti domnilor Pantea si Stancel, epoca noastra nu are de ce sa ne prea incante, nici atunci cand trecem la numararea �poetilor� in acest fel. Mai mult, mai bine, mai repede� in poezie nu este treaba tehnocratilor, este in continuare treaba acestui mare lenes care este poetul �in intregime aruncat asupra prazii sale�. Mancam incet, chiar si atunci cand iubim. La cate stiu savantii si boii cu bani care vor sa faca viata in eprubeta sau � cum citeam recent � sa stocheze disciplinat visele omului intr-un teribil Memorator, pentru ca apoi sa ti le uploadezi in timp ce iei breakfest-ul, nu e exclus sa gaseasca si radacina poeziei, inclusiv de dragoste, si s-o reproduca in laboratoare istete. Vom avea astfel Poetul viitorului, nu doar Robocop-ul sau Presedintele care conduce lumea din Cerul scientist din care Dumnezeul cel vechi tocmai s-a pensionat. Asa ca nu stiu cum e cu recolta veche, dar cea care sta sa vina ne va coplesi: vom iubi virtual si vom scrie dement �te iubesc, desi esti un duplicat ieftin al Monei Lisa��.
9. Cum credeti ca trebuie sa scrie poetul dintotdeauna in raport cu iubirea: �Te iubesc la nebunie?� sau :�Asa cum a spus �, eu te iubesc la nebunie?�
- Da, si Eco asta� cu Lyala, am auzit teoria, dar cred ca Eco e mai subtil decat vor adversarii lui. Sigur, noi nu mai vedem azi luna cu ochii celor batrani si uimiti sa afle spre sfarsitul vietii lor ca e un om acolo. Intre timp, savantii au trimis cosmonauti pe luna, dar, din fericire, nici un poet n-a ajuns inca acolo, ceea ce ne da dreptul la speranta, ca si la iubire pentru batranul Pamant. E singura noastra adresa valabila pana acum, nu? Cand Julio Cortazar spune, in �Rayuela�, �nu te iubesc pentru tine, nici pentru mine, nici pentru amandoi impreuna�, noi asteptam cu gura cascata sa aflam pentru ce mai poate iubi un barbat o femeie dupa Bomba de la Hirosima sau dupa 11 sepetembrie. Si Cortazar ne mai da o speranta: �te iubesc fiindca nu esti a mea, fiindca te afli de partea cealalta��. Aceasta �parte cealalta� este, de aceea, plina de speranta si abia aceasta parte straina ne mai face sa declaram cuiva ca-l iubim, pentru groaza ca nu ar mai putea fi, l-am pierde, ar disparea pentru vecie, ar fi, la o adica �omul din luna� pe care l-am iubi fara speranta (asa, ca-n M. Eminescu, �daca iubesti fara sa speri��), l-am recrea iubindu-l cu o iubire care ne-ar face sa comitem pana si acest insultator �te iubesc asa cum scria Lyala��. Da chiar, frate, cine e si Lyala asta?
10. Exista dragoste si dincolo de �poezie�? Mai este dragostea poetului o urgenta ?
- Exista dragoste dincolo de oxigen? Dupa ce fiinta iubita s-a topit, a dat coltul, a urcat la cele inalte mai conteaza ce am scris noi despre ea? Mai conteaza un vers, inclusiv genial, despre frumusetea lumii, care se stie, e anevoioasa? Unde este cel pe care l-ai atins, de surasul caruia te-ai indragostit, de gesturile caruia atarna viata si in oglinda caruia iti oglindeai fata? Cine poate sa spuna ce mai este omul dupa ce a iesit din lume? Pentru ca mi se pare ca nu poate exista poezie in afara dragostei si nici viata in absenta omului. Si totusi, absenta este unul dintre motoarele poeziei. Marii poeti au descris absenta ca nimeni altii si au facut din pierdere, inclusiv a darului, o tema nemuritoare pentru spiritul uman. Daca, totusi, va referiti la faptul ca dragostea nemuritoare rezista doar prin marturia poetului puteti avea dreptate. Insa in masura in care omul si-ar depozita memoria in paginile unei carti sau ale unui sonet care sa reziste trecerii, fara ca prin asta sa creada ca o face si pentru caprele care pasc pe locul unde a fost Biblioteca din Alexandria. Noi scriem poezie pentru oameni, orice ar crede unii despre om. Eu mai spun altceva, si o fac cu nadejde: si atunci cand omul va trece, poezia va ramane inca putin, asa cum suna splendidul vers al lui e.e cummings: �dar eu stiu ca / de ar trece dorintele si lumea toata / un poem va pluti auriu�� |
