nnicolae coande |
 |
|
 |
| Apele imaginare Nu am vazut vreodata marea - eu nu am trait la munte in aerul pe care il respira calm vocale mai mari decat palatul gurii mele de om traitor la ses sub norii de wolfram nu am vazut vreodata marea la capatul unei nopti de dragoste pe plajele ei sub muzica aproape umana a nisipului incins de torsul unei femei frumoase ca Olanda sub ceata din cer din privirile mele de zugrav sarac- mi-ajunge azi sa privesc norii mai inalti decat statul unui om pe-nserat cum trec peste imaginare ape, peste apele ochilor tai de femeie brusc imblanzita de un sunet cum din copilarie iti aminteai palabras de amor soapte dinspre vag mediterana nopti albe vantul de portocali pe urmele caruia merg caravanele acasa La sosire au gasit marearetrasa si case pustii pe plajele ei au gasit ce nu mai era au gasit iubirea lor dusa dupa un vant al marii- si marea? unde sa fie acum- nu exista sa fie un vis si sa stiu numai eu? ca o pedeapsa sunt acum vorbele si cafeaua amara a gandului ca voi muri canva in pamant sarac E seara si daca maine voi muri ce-mi mai ramane de spus? Ceea ce vad cu degetele fara unghii nu e lumina nu este soarele derand al melcului de apa nu este flama care imi incendiaza pleoapa ca pielita de sub care iese Dumnezeu copil sa-l spele cu malai o mana ca pe puii de leprosi ceea ce vad direct cu creierul in care imi sta infipta gheara- este gheara. respir- fumez o alta tigara: scriu aceste randuri pe zidul intunecat unde mai tarziu imi voi lasa iscalitura si parafa. |
Scriu ca si cand as incarunti nu sunt inca batran de parca batranetea ar aduce cu sine ceva maibun o calitate a scrisului care lipsea pana atunci chiar vietii o contractie demna de regele melcilor scriu ca si cand as incarunti si graba imi distruge zi dupa zi celulele scrisului celula poetica fagurele in care o mana cotrobaie pana la fund eviscerandu-ma scriu ca si cand as incarunti- vor veni vremuri iscusite in arta dansului pe morminte- verbe ale stapanilor tatuate pe omoplatii scalvilor pe statuia de lapte a unui tanar zeu in mers pe oglinda marii spre seara cand ritmul lumii e alexandrin discret si poate acesta e mersul poemului este poate vreo Stiinta enorma indirecta- insa eu n-o stiu. Am iubit candva o femeie cu maini lungi lungi ca versurile unui debutant maini ca o flacara- iti cauta fata sa mangaie sa arda urmau o logica proprie si poeziei cine stie ce se ascunde in spatele unei femei- putina Literatura? iarna cu incheieturi clare ca sangele femeii pe care o iubeam a fost anotmipul cand l-am vazut pe Dumnezeu singur cu picioarele in copci de gheata peo mare de gheata un Om trist inghetat si ceea ce spun nu este Literatura aici se pricep toti am vazut zapada in ochii tropicali ai iguanei am vazut stafia barfelii intre prieteni oglinda marii in ochii unui zeu tanar darn-am vazutmarea- si cu vremea creierul meu se retrase in apele imaginare ale unei lungi lungi umilitoare posteritati. |
| Un ras obscen iesind din gaturile noastre lungi cand vedem funduletul putaneilui Agop de-un alb stralucitor care ne ameteste mintile noastre batrane ne tremura madularele blegi intr-o carciuma inghetata intr-o bomba de cartier unde ne viziteaza muza locului ii ridicam fustele grele in gaura unde ne bem svartul baieti buni nu ne numara nimeni punem laba pe bucile ei vatuite in pestera unde unduh al violului ne face cu ochiul in catacomba unde facem schimb de eutimii punem noi gheara pe ea in biserica zilelor noastre univiteline unde fulgerul globular matura sticle categorii glorii locale- am imbatranit razand bufonii dracului Ploua si nimic nu mai e de facut langa un deget de votca in marginea lumii zilele pe care le mai am de trait lanturi pentru noptile duse sunt un biet fotograf intr-un targ de haine uzate de creiere mucegaite zilele cate mai sunt baltoace in care pescuiesc copiii pestisorul de aur se vad ochii-necatilor ploua peste pahare goale si nimeni nu le va umple vreodata sunt un biet ecou un biet poet intre peretii unei lumi pe care n-o cunosc in anotimpul pestecare pluteste suverana scarba preferinta pentru ironie a diavolului ma preocupa eminenta nestiuta a metodei sale de a provoca in solitudine sfantul ori canalia care se roaga si ea sunt un biet Stumper strivit de dogma cu cotor aurit care ne tine loc de viata o tara de campie cu cerul tot mai indepartat pe zi cetrece candva voi obosi sa mai p[rivesc in sus cu totii sfarsim cu privirile in pamant cautand un soare al umilitilor (ar fi o ironie sa existe) Ploua in vechile butoaie de braga ale senilului Agop ploua in coloniile mortii mi s-au aburit lentilele Zeiss tot asteptand sa vina ceva femei cu nasul lung ma ingana de la distanta azi-noapte l-am visat pe Agop la baia turceasca gras muncit de pofte calarit de durda lui cu tzatze albastre printre sughitzuri zicea- sa nu spui poezii in fata Diavolului a ras a murit razand Intr-o camera obscura a mintii mele voalate eu nu stiu ce este lumea de afara si voi muri fara sa stiu eu cel mai bland dintre incrancenatii acestei lumi Mor in capul meu si nu stiu de ce- mor interior eu atat de incert am o singuracertitudine soarele moare interior si el. L-am fotografiat pe Dumnezeu si pentru asta voi plati cu varf si indesat. Am crezut cafac arta. Am facut pe dracu'. Am fugit de realitate Am povestit in cer. |