Cheile Bicazului prezentare
Acces auto in Lacu Rosu pe ruta Bacau - Piatra Neamt - Bicaz
Ajungind in Bacau pe drumul european E85 , veti continua pe DN15 Bacau-Buhusi pe o distanta de 22 km . Soseaua este acceptabila (pentru Romania) cu exceptia unei portiuni din orasul Buhusi unde nu a fost refacuta . Soseaua este destul de aglomerata , existind multe localitati dispuse de-a lungul acesteia , precum si doua bariere de cale ferata : la iesirea din Bacau si la intrarea in Buhusi . Veti continua pe acelasi DN15 Buhusi - Piatra Neamt , pe o sosea foarte buna care la 10 km de intrarea in Piatra Neamt devine chiar una cu 4 benzi (!) . Distanta intre Buhusi si Piatra Neamt este de 37 km . Dupa ce veti admira la iesirea din Piatra Neamt noual cartier "rezidential" al orasului , va veti indrepta spre Bicaz , distanta fiind de 26 km . Din centrul orasului Bicaz faceti la stinga spre Lacu Rosu pe DN12C . Distanta ce trebuie parcursa este de 30 km iar soseaua strabate Cheile Bicazului in curbe destul de grele pentru automobilisti (1800 si panta de 10% in unele locuri , un tunel in care soseaua este foarte proasta - tunelul cel nou asteptand cam de mult sa fie dat in functiune , Poarta Iadului in care soseaua este foarte ingusta , etc. ) . In Cheile Bicazului exista unele posibilitati de a parca masina (neamenajate , e adevarat ) pentru a admira privelistea sau a cumpara suveniruri .
Cheile Bicazului, chei in Carpatii Orientali, pe valea raului Bicaz, facand legatura intre Transilvania si Moldova, are lungimea de 8 km (de la Lacu Rosu pana la satul Bicazul Ardelean). Cheile Bicazului atrag prin frumusetea lor numerosi turisti. Sunt strabatute de o sosea serpentina.
Aflate doar la 3 km de statiune, acestea ofera privelisti de o rara frumusete. Peretii de calcar ai Cheilor Bicazului sunt un rezultat al fierestruirii lor de catre apele repezi ale Bicazului, dand impresia unor adevarate ziduri de cetate medievala; pe parcurs se pot admira "Piatra Altarului" - un masiv stancos de 1120 m altitudine, impresionant prin verticalitatea sa, al carui virf este tinta alpinistilor incercati; masivele stancoase "Piatra Pintestilor" (847 m) si "Piatra Arsitei" (835 m).