De la începuturile timpurilor, obiceiul era ca cea care vroia să ajungă regină să o provoace la o luptă pe viaţă şi pe moarte pe regina în funcţie. Fiecare femei din trib putea face asta şi regina trebuia să accepte lupta sau să părăsească tribul. Ceea ce nu se mai întâmplase până acum era ca o luptătoare de doar 19 ani să o provoace pe regină, o femei experimentată şi trecută prin multe războaie şi nenumărate lupte pentru succesiune.

În ziua luptei întreg tribul se aduna-se într-o poieniţă, pe malul fluviului, aşteptând cu interes lupta care avea să le decidă regina şi, de ce nu soarta. Conform datinii, s-a săpat o groapă în pământ, adâncă de aproape doi metrii, cu laturile cam de aceiaşi lungime, unde urma să se dea lupta. Cele două combatante au sărit în interiorul ei, ştiind că de acolo doar una mai avea să iasă vie şi s-au pregătit de luptă. Regina şi-a dat jos de pe ea toate însemnele puterii, pe care le-a pus pe marginea gropii, urmând ca de acolo să fie ridicate de învingătoare.

Goale amândouă, cu pumnii încleştaţi, aşteptau semanlul!

Regina Olaria avea cam 32 de ani şi conducea tribul de peste cinci ani, timp în care î-şi ucise-se şase rivale. Avea 1,82 m şi cântărea 71kg. Era, cum se vede, o femei solidă, bine făcută, cu braţe şi picioare puternice, umeri largi, un adevărat trup de amazoană. Ţâţele mici şi obraznice şi părul negru ondulat mai îndulceau puţin figura ei de luptătoare. Kanola era o fată blondă de 19 ani care se alătura-se tribului de câţiva ani şi acum deja vroia să preia conducerea. Urma să o obţină folosindu-se de cei 1.78 m şi de cele 61 kilograme de muşchi. Trăise de mică singură în junglă şi era la fel de sălbatică şi de puternică precum o puma, nici un gram de grăsime nu se vedea pe trupul ei şi piele elastică şi bronzată cu greu reuşea să strunească muşchii tineri şi oţeliţi. Când s-a dat semnalul cele două femei s-au repezit una la alta, izbindu-se cu putere în mijlocul gropii, fiecare înfigându-şi mâinile în beregata celeilalte. Foarte aproape una de alta, cu ţâţele atingându-se, cele două femei încercau să se sugrume una pe alta şi în acelaşi timp să se doboare la pământ. Un mârâit răguşit, ca de animal sălbatic, ieşea din gâtlejul celor două rivale. Ceva mai solidă, regina avea un oarecare avantaj şi reuşea să o împingă pe Kanola spre peretele gropii, dar fără a reuşii să o doboare. Degetele de oţel ale Olariei striveau gâtul blondei care se lupta cu disperare să tragă o gură de aer. Nu era genul de luptă pe care puştoaica să-l agreeze: nu-i plăcea să-şi sugrume duşmancă, prefera să o strivească cu pumnii! Când şi-a dat seamă că nu poate se reziste presiunii, blonda a apucat mâinile reginei şi a încercat să le îndepărteze de gâtul ei, dar forţa brunetei era de neegalat şi strânsoarea era din ce în ce mai puternică.

Olaria, văzând că este deja în avantaj a început să şi apese pe gâtul fetei, încercând să o îngenuncheze şi să termine apoi cu ea. Simţea în degetele cu care o gâtuia cum se scurge viaţa din blondă! Apoi a simţit altceva, cu totul neaşteptat: o arsură puternică la ficat, apoi încă una şi încă una, în timp ce Kanola lovea cu genunchiul, de jos în sus în trupul celeilalte. Apoi iadul s-a abătut asupra capului, blonda renunţând să-şi mai sugrume regina şi dezlănţuind o ploaie de pumni în capul acesteia. Olaria a fost obligată să-şi elibereze rivala şi chiar să o împingă de lângă ea, spre a ieşi din raza ei de acţiune.

Pentru câteva momente lupta a încetat, cele două femei şi-au recuperat suflul şi s-au privit cu ură una pe alta. Cu toate că fuse-se foarte aproape de sfârşit şi urmele roşii ale degetelor Olariei îi împodobeau gâtul, rânjetul provocator al Kanolei nu-i dispăru-se de pe faţă. Ştia acum că trupul celeilalte era vulnerabil la loviturile ei şi era decisă să profite de asta.

Regina, pe de lată parte, s-a convins că cea din faţa ei era o maşină de luptă cel puţin la fel de bună ca şi ea şi a început să privească cu mai mult respect trupul tânăr şi acoperit de muşchi al Kanolei.

Olaria a atacat prima, cu o directa de dreapta a zguduit capul blondei, aruncând-o cu spatele în peretele gropii şi repezindu-se apoi spre ea. Avântul i-a fost oprit de o lovitură de picior a rivalei care i s-a înfipt adânc în pântece lăsând-o fără aer şi aruncând-o într-o mare de suferinţă. Kanola nu a stat să-şi savureze succesul şi a mai trimis două lovituri în pântecele reginei îngenunchind-o pe femeia mai mare şi înfigându-şi mâinile în părul ei. Olaria a fost total surprinsă de violenţa şi rapiditatea atacului, cu totul copleşită de durerea care îi răvăşea trupul. Mult mai tânăra femei izbea ca un baros şi-şi alegea cele mai dureroase ţinte!

Cu mâinile înfipte în părul brunetei, Kanola a tras în faţă capul acestei şi a lovit în plină figură cu genunchiul. Un urlet de durere şi de furia a ieşit din gura strivită a reginei, în timp ce sânge şi bucăţi de dinţi au ţâşnit împrejur. Încă două lovituri devastatoare ale blondei au distrus definitiv faţa Olariei care a găsit totuşi forţa să o îmbrăţişeze pe rivala ei şi să se ridice cu ea în spinare, împiedicând-o astfel să mai lovească, reuşind apoi să o arunce peste spate, într-o superbă demonstraţie de forţă şi mobilitate. Kanola a căzut în cap şi în clipa de năuceală imediat următoare impactului s-a trezit cu regina călare pe spatele ei, cu mâinile înfipte în chica ei blondă, izbind-o cu capul de pământ. Câteva lovituri au fost suficiente pentru a aduce mutra obraznică a blondinei în aceeaşi stare cu cea brunetei, dacă nu chiar mai avariată. Apoi Olaria s-a lăsat cu toată greutatea pe capul şi gâtul rivalei, încercând să o afunde cu faţa în pământ şi să o sufoce. Kanola se zbătea cu disperare şi furie, gemea ca un animal în agonie şi încerca să scape din poziţia periculoasă în care era. Trupul ei tânăr şi puternic se cabra ca al unei iepe înnebunite de spaimă şi în final a reuşit să o dezechilibreze pe Olaria şi să o arunce de pe ea.

Cele două luptătoare se rostogoleau pe fundul gropii, încercând fiecare să ajungă deasupra, fără a avea prea multă libertate de mişcare, fiecare cu o mână înfiptă în gâtul celeilalte, în timp ce cu mâna cealaltă îşi aplicau lovituri năprasnice în cap şi în faţă. Pentru o clipă ajungea sus Kanola şi profita de avantaj pentru a-şi desfigura adversara cu pumnii, apoi, în secunda următoare era deasupra Olaria şi-i aplica duşmancei acelaşi tratament. Feţele celor două erau o masă sângerie de carne amestecată cu pământ, abia mai văzându-se din pricina sângelui care le curgea pe faţă.

Când Kanola a ajuns deasupra reginei a părăsit faţa acesteia şi şi-a înfipt mâinile în ţâţele ei, smucind şi trăgând, hotărâtă să le smulgă de la locul lor. Surprinsă, şi turbată de dure brunata atacat şi ea sânii celeilalte, hotărâtă să răspundă cu aceeaşi monedă. Era clar pentru cine privea lupta că, oricare dintre femei ar fi rămas în viaţă la sfârşitul ei, va trece mult timp până să-şi revină după aşa o bătaie. Deşi era încălecată de blondă şi strânsă cu putere între cracii acesteia, regina mai putea încă să lupte şi încă cu succes. Încordându-şi toţi muşchii şi arcuindu-şi trupul puternic a reuşit să-şi încolăcească picioarele în jurul umerilor Kanolei şi printru sforţare uriaşă să o smulgă de pe. Deşi obosite şi destul de serios lovite cele două femei au sărit imediat în picioare şi s-au aruncat din nou una asupra celeilalte, fără nici o clipă de odihnă. Anii de viaţă şi de luptă în junglă creaseră două trupuri perfecte, capabile să lupte cu maxim de randament până la ultima picătură de viaţă.

Mai tânără şi mai rezistentă Kanola îşi împinsese adversara cu spatele la peretele gropii, copleşind-o cu o ploaie de pumni şi de lovituri de picior. Olaria, deşi cam înghesuită, se apăra vitejeşte şi lovea cu aceiaşi sălbăticie ca şi femeia din faţa ei.

Faţă în faţă, la mai puţin de o jumătate de metru una de alta cele două femei se priveau în ochii şi se izbeau una pe alta. Nu se auzea decât respiraţia accelerată de efort, icnetele provocate de fiecare izbitură şi zgomotul cărnii strivită de lovitură. Deşi puţin mai solidă, trupul Olariei nu era atât de bine apărat de muşchi ca cel al Kanolei, sau poate nu mai erau atât de puternici ca în tinereţe, sau poate loviturile blondei erau prea puternice, dar fiecare lovitură pe care o primea în pântec sau în stomac o înnebuneau de durere, care urca pe şira spinării şi-ii exploda în creier. Oricum regina prefera lupta la sol unde putea să-şi sugrume mai uşor adversara şi să profite de forţa ei mai mare. Kanola, pe de altă parte ştia forte bine asta şi prefera mai mult o bătaie bazată pe lovituri—unde ştia că nici o femeie nu-i poate rezista— decât pe încleştări şi tăvăleli. Trebuia să se ferească de braţele brunetei care o puteau pune în mare pericol!

Olaria, deşi încasa-se enorm de mult, mai mult decât în orice luptă de până atunci, îşi păstrase luciditatea şi sângele rece, fiind gata să dea riposta cuvenită atunci când v-a putea. Şi nu a avut mult de aşteptat: după încă o serie de lovituri, profitând de o clipă de neatenţie a blondei a izbit cu genunchiul între cracii acesteia, cu toată forţe de care era în stare. Pumnul Kanolei a rămas pentru o fracţiune de secundă în aer, apoi, pe măsură ce următoarele lovituri ale reginei îşi atingeau ţinta s-a înmuiat şi a căzut. Arsuri şi dureri îngrozitoare îi răvăşeau păsărica, picioarele au început să-i tremure, muşchii, superbii ei muşchi abdominali contractându-se spasmodic, imposibil de controlat.

Regina izbea cu furie în locul acela, cu o regularitate de metronom şi o forţă de ciocan pneumatic. Kanola era distrusă, abia se mai ţinea pe picioare, când bruneta a apucat-o cu amândouă mâinile de gât, a tras-o cu putere spre ea şi a lovit-o cu capul în figură. S-au auzit oasele feţei trosnind şi sângele a început să şiroiască din pomeţii sparţi ai blondei. Încă o lovitură, de data aceasta în stomacul blondei, au năucit-o definitiv, aerul ieşind-i şuirând din plămâni şi lăsând-o fără respiraţie.

Olaria, într-un net avantaj, şi-a împins cu putere victima—care refuza totuşi să cadă—proiectând-o cu faţa în peretele gropii şi repezindu-se cu furie asupra ei. Cu o mână i-a fixat mutra în perete şi a început s-o izbească cu genunchiul, pe la spate, mai ales în coloană şi în rinichi. Se auzea distinct zgomotul fiecărei izbituri care devasta trupul nefericitei pretendente la tron.

Deşi încasa lovituri care ar fi terminat-o pe oricare luptătoare din trib şi probabil că ar fi ucis o femeie obişnuită, muşchii de oţel ai Kanolei erau la datorie, protejând-o şi dându-i timp să plănuiască o ripostă. Ştia că în scurt timp nu va mai pute îndura loviturile sălbatice ale celeilalte aşa că şi-a tras puţin sufletul a mai încasat un pic şi a trecut la contraatac.

A lovit cu călcâiul între cracii celeilalte, s-a întors fulgerător cu faţa la duşmanca ei, cu pumnii strânşi, gata de luptă. Era rândul reginei să simtă ce înseamnă durerea la păsărică. Încă o lovitură a blondei, de data asta cu genunchiul, a îndoit-o de durere pe Olaria, care aproape că a căzut în genunchi. Nici o clipă nu a mai pierdut puştoaica şi s-a repezit cu furie asupra adversei. Un potop de lovituri s-a revărsat peste regină, care încerca să-şi apere capul şi corpul cu braţele, dar fără prea mult succes.

Era copleşită de furia şi de forţa cu care lovea Kanola şi deşi ştia că dacă nu se scoală în picioare viaţa ei e în mare pericol nu reuşea să iasă din raza de acţiune a pumnilor şi picioarelor blondei şi să se scoale în picioare. Simţindu-se în avantaj, Kanola şi-a dublat eforturile, reuşind chiar să o apuce pe regină de păr şi să-i strivească faţa cu câteva lovituri de genunchi, ultima fiind atât de puternică încât trupul brunetei a fost aruncat pe spate. În aceeaşi fracţiune de secundă Kanola a fost călare pe ea, aruncându-se cu toată greutatea pe ea, cu genunchiul stâng adânc înfipt în plexul solar al Olariei.

Urletul animalic ieşit din gâtul reginei, odată cu aerul care-i părăsea plămânii a fost poate doar o mică dovadă a durerii care a înnebunit-o, iar diavolul blond, călare pe ea, îi distrugea pur şi simplu faţa cu pumnii. Cu mâna stângă înfiptă în chica brunetă, fixându-i capul în ţărână, Kanola lovea cu îndârjire faţa fără apărare a reginei. Oasele trosneau, dinţii zburau în ţăndări, sângele ţâşnea la fiecare lovitură, şi loviturile blondei erau din ce în ce mai furioase. Olaria se zbătea cu furie, încercând să o arunce de pe ea pe rivală, dar cracii puternici ai blondei nu puteau fii îndepărtaţi aşa uşor.

Orbită de sângele care-i curgea pe faţă, năucită de durere, regina aproape că nu mai opunea rezistenţă, rar doar reuşind să trimită câte un pumn în coastele blondei, dar fără a provoca vreo pagubă.

Sătulă de sânge, cu măna aproape zdrobită de la impactul cu faţa celeilalte, Kanola a renunţat să mai lovească, a apucat-o pe Olaria de păr şi de braţul stâng şi a ridicat-o în picioare. Regina era deja terminată, cu trupul zdrobit de loviturile femeii mai tinere, incapabilă să se mai ţină pe picioare. Când Kanola i-a dat drumul la par a căzut la pământ, intr-o poziţie nefirească, cu braţul încă ţinut strâns de blondă. Aceasta la răsucit cât a putut de mult, smulgând încă un geamăt de dure din pieptul brunetei şi apoi s-a aruncat cu tată greutatea asupra lui, în zona cotului.

S-a auzit trosnetul sec al osului rupt, aproape în aceeaşi clipă cu urletul deznădăjduit al celeilalte, şi braţul atârna moale de-a lungul trupului mutilat.

Pentru Kanola, doar firul subţire de viaţă care-i mai rămase-se Olariei o mai despărţea de victorie. Cu ultimele puteri, regina a reuşit să o apuce cu mâna bună pe blondă de un picior şi să o doboare la pământ. Gemând de durere a încercat să ajungă deasupra ei şi să-şi înfigă dinţii în gâtul acestei, căutându-i jugulara şi salvându-şi astfel tronul şi viaţa. Kanola, total surprinsă de vigoare şi de forţa cu care mai lupta încă bruneta, înnebunită de durere provocată de muşcătura celeilalte, a rămas câteva clipe descoperită, apoi a dezlănţuit o serie de pumnii în braţul rupt al reginei în timp ce cu mâna cealaltă încerc să-i îndepărteze capul de pe grumazul ei. Şi-a înfipt ghearele în ochii Olariei şi doar aşa a reuşit să scape de muşcătură care-i sfâşiase gâtul. Nu ajunse-se la venă dar sângele curgea abundent dint-o rană urâtă şi lungă.

De data asta Olaria era terminată, zăcea la pământ, cu braţul frânt sub ea şi mâna cealaltă pipăindu-şi ochii zdrobiţi: cel stâng era terminat şi nici cu dreptul nu mai vedea prea bine.

Lupta era terminată, Kanola era noua regină a tribului, un singur lucru mai rea de făcut: eliminarea vechii suverane, lucru pe care Kanola l-a făcut cu mare plăcere. A apucat-o pe Olaria de păr, a ridicat-o de la pământ şi a început să lovească cu pumnii şi cu picioarele în trupul inert care nu mai opunea nici o rezistentă. A lovit până au început să o doară braţele, transformând trupul victimei într-o masă sângerie de carne, apoi a întors-o cu spatele la ea şi-a înfăşurat braţul în jurul gâtului ei şi i-a răsucit capul.

Trosnetul sec al vertebrelor rupte a fost epitaful Reginei Olaria!

Totul a început când fetele au aflat cum erau meciurile de box in Anglia Reginei Victoria. Când au aflat de meciurile care se duceau până la sfârşit, fiecare rundă terminându-se atunci când un luptător era KO, învingător fiind cel care rămânea ultimul în picioare.

Elena si Marcela au decis imediat că trebuie să încerce şi ele aşa ceva. Practicau boxul de ceva timp, le plăcea, dar mereu erau în căutare de ceva nou şi mai brutal, iar regulile ringului englezesc erau exact ce le trebuia.

În seara luptei au rămas la sală peste programul de antrenament şi au convins un coleg să rămână cu ele şi să arbitreze lupta şi alte două fete să stea cu ele în colţ.

Elena e o fată blondă, de vreo 20 de ani, 1,77m şi în ziua meciului cântărea 62 de kile. Orele de antrenament şi meciurile disputate în cei cinci ani de box îşi lăsaseră urme pe trupul ei, acum oţelit şi puternic. Abdomenul plat şi tare ca o piatră, braţele frumos modelate, cu muşchi elastici şi pietroşi alunecând pe sub pielea bronzată. Avea mănuşi albe şi se îmbrăcase cu un costum de sport galben cu negru, care-i punea şi mai bine în evidenţă corpul atletic.

Adversara ei din această seară, Marcela, o roşcată foarte sexy, de 18 ani, cu vreo 2 centimetrii mai scundă decât Elena, cântărind 59 de kile. Practica boxul de trei ani şi era cunoscută ca una dintre cele mai nemiloase luptătoare ale clubului. De câteva ori era să fie exclusă pentru că-i plăcea se încaiere de câte ori avea ocazia şi se zvonea că participase chiar la câteva lupte clandestine, prin diverse locuri rău famate. Nu avea trupul oţelit al celeilalte, dar era foarte rapidă şi agilă. Pentru meci îşi luase nişte mănuşi roşii, la fel ca şi bikini de pe ea şi un maiou alb, care se termina cam la o palmă deasupra buricului.

Regulile erau simple: se luptă până ce una din adversare cade la podea, apoi urmează 90 de secunde pauză. Lupta reîncepe până ce din nou o sportivă cade la podea şi apoi din nou pauză. Fata care la sfârşitul pauzei de 90 de secunde nu e în centrul ringului să înceapă runda, pierde meciul.

Arbitrul a bătut gongul şi lupta a început.

Runda 1

Cele două femei s-au întâlnit în centru ringului şi au început să schimbe cu furie lovituri. Nu era nevoie de nici o perioadă de tatonare, se cunoşteau foarte bine şi ştia fiecare cum boxează cealaltă.

Marcela lovea cu furie, aşa cum îi stătea în fire, dar nu prea putea străpunge garda mai experimentatei Elena. Nu precupeţea nici un efort şi expedia lovitură după lovitură spre capul şi corpul blondei. Se învârtea în jurul ei şi lovea neîncetat, sperând să o deruteze pe adversara ei. Elena în schimb se apăra cu siguranţă şi când avea ocazia mai plasa câte o lovitură la ficatul roşcatei.

O astfel de lovitură, deosebit de puternică, urmată imediat de un croşeu de dreapta la cap au zdruncinat-o rău pe Marcela, obligând-o să se retragă şi să fie mai atentă. Elena a trecut imediat la exploatarea succesului şi a trimis o directă în nasul brunetei şi un upercut la stomac care aproape că au doborât-o pe cealaltă. Imediat blonda a dezlănţuit seria ei de lovituri preferate, croşee şi directe la faţă, care au spulberat garda Marcelei şi au trimis-o la podea, terminând prima rundă.

Runda 2

Repriza a doua a început în aceiaşi notă cu prima, cu o Marcela lovind cu furie, dar mult mai cumpătat şi mai eficient. Şi-a dat seama că loviturile la stomac şi la corp nu au nici un efect asupra Elenei, ar fi ca şi cum ai da cu pumnii într-o scândură, aşa că sa dezlănţuit asupra capului şi feţei adversarei. Reuşea să blocheze fiecare lovitură a blondei şi să-i trimită în schimb câte două.

Aproape că uitase de gardă când un pumn al Elenei i-a strivit ţâţa stângă şi o directă a pătruns adânc în plexul solar lăsând-o fără aer, într-o mare de durere şi furie. A făcut pasul înapoi, a ridicat garda şi blocat cu braţele şi cu coatele celelalte lovituri ale Elenei. S-a mai ferit de câteva lovituri sălbatice, apoi a lăsat un croşeu să-i treacă pe deasupra capului şi de jos, a lansat un upercut cu toată puterea in stomacul blondei. Ca de obicei, a avut senzaţia că loveşte într-o stâncă, dar forţa loviturii a dat-o puţin înapoi pe cealaltă femeie, permiţând Marcelei să reia iniţiativa. Două lovituri la bărbie, cu stânga şi dreapta, au zdruncinat capul blondei, iar directa de dreapta care i-a explodat în faţă i-a aruncat capul pe spate, proiectând-o în corzile ringului. Marcela a urmat-o imediat, aproape lipindu-şi trupul de al ei, împiedicând-o astfel să cadă şi putând să o lovească în continuare. Cealaltă a încercat un clinci, roşcata a mai apucat să lanseze câteva torpile la coaste şi vreo două croşele la cap, apoi arbitrul le-a despărţit şi elena a căzut ca un sac la podea, cu faţa în jos.

Runda 3

Ambele femei cunoşteau deja pe propria piele forţa pumnilor celeilalte, aşa că repriza a început cu prudenţă, cu schimburi de lovituri de la distanţă, cu economie de forţe. Se lupta deja de aproape zece minute.

Corpurile le erau acoperite de transpiraţie, în special tricoul alb al Marcelei i se lipise de trup, iar sfârcurile tari şi excitate erau aproape la vedere.

Se lupta prudent, o femeie lovea, cealaltă se apăra, dar experienţa şi forţa mai mare a Elenei îşi cam spuneau cuvântul. Se concentra-se asupra mijlocului roşcatei, zona ei sensibilă şi lovea metodic fiecare porţiune. Ficatul, splina, stomacul şi burta Marcelei erau ţintele pumnilor blondei. Încet şi sigur roşcata îşi pierdea suflul şi puterea de concentrare. Se pare că experimentata Elena adopta-se o nouă tactică: să o lase pe adversara ei fără vlagă şi să o epuizeze.

Deja Marcela era sfâşiată de durerile care-i răvăşeau trupul, fiecare lovitură a celeilalte părându-i-se de două ori mai puternică decât era în realitate. Se apăra cum putea mai bine, îşi încorda muşchii la maxim dar fiecare pumn îl simţea din plin. Respiraţia îi deveni-se şuiretoare şi neregulată şi Elena a ştiut că e cazul să apese pe accelerator.

O serie scurtă la stomac au proiectat-o pe roşcată în colţul ringului şi pentru câteva clipe a lăsat garda jos. Exact ce a aşteptat şi cealaltă care a dezlănţuit o rafală de directe şi croşee în capul ei. Un pumn năucitor a spart arcada Marcelei, umplându-i faţa de sânge iar upercutul la bărbie care a urmat a pus capăt reprizei trei, cea mai grea şi mai dură de până atunci.

Aproape 20 de secunde i-au trebuit Marcelei să scoale de jos şi să ajungă la colţul ringului, unde fata care o ajuta a încercat să o pună pe picioare în celelalte 70 care rămăseseră.

Runda 4

Mutrişoara obraznică a roşcatei era destul de rău avariată, dar la semnal era în mijlocul ringului, cu pumnii strânşi, gata de luptă. Nu a avut mult de aşteptat, căci Elena a pornit imediat la atac. Mijlocul şi sânii roşcatei au fost din nou luaţi la tocat de pumnii blondei, care-şi împingea adversara spre marginea ringului, controlând centrul. O încercare de clinci a Marcelei a fost spulberată de o devastatoare lovitură la ficat, cu mult înainte ca arbitrul să poată intervenii şi lupt a continuat. Deja în ring era doar o singură femeie, Elena, care-şi zdrobea adversara nelăsându-i nici o clipă de răgaz. Braţele şi corpul Marcelei erau negre de la loviturile încasate şi parate, dar încă se ţinea pe picioare şi reprezenta o ţintă bună pentru Elena, până în clipa în care mănuşa roşie a Marcelei a ţâşnit cu putere şi strivit ţâţa stângă a blondei. Încă doi pumnii daţi în acelaşi loc au făcută pe Elena să scoată un strigăt de durere şi să-şi piardă proteza din gură. Roşcata a sesizat momentul şi o directă, urmată de două croşee au izbit gura Elenei, spărgându-i buza şi însângerându-i faţa. Înfuriată şi decisă să termine runda şi să-şi recupereze proteza Elena a dezlănţuit iadul asupra trupului roşcatei, incapabilă să mai susţină un atac prelungit. A avansat spre ea şi a început lupta de aproape. Trupurile aproape că li se atingeau, ţâţele se loveau una de alta, simţeau amândouă respiraţia sacadată şi fierbinte a celeilalte, şi se loveau cu furie.

Loviturile Elenei erau mult mai puternice şi mai precise şi trupul roşcatei devenea din ce în ce mai moale. O serie lungă la ficat a fost cea care a pus capăt acestei reprize, Marcela lăsând brusc braţele jos şi alunecând inconştientă la podea.

Runda 5

Greu de spus de unde a găsit roşcata putere să continue meciul, dar la sunetul gongului s-a repezit la Elena şi a copleşit-o de lovituri. Marcela era o fiară turbată, iar toată experienţa Elenei nu era în stare să o ţină la distanţă. Şi-a pus toată forţa în două upercuturi care au devastat stomacul roşcatei dar aceasta nici nu a clintit, a încercat o serie la cap care i-a deschis din nou arcada, dar fără efecte asupra adversarei ei.

Elena era complet năucită de pumnii pe care-i încasa şi de furia şi prospeţimea de care dădea dovadă mai tânăra ei adversară, când un croşeu pe care nu l-a văzut venind a atins-o exact în bărbie şi a trimis-o la podea.

A fost cea mai scurtă rundă a meciului, sub două minute!

Runda 6

Amândouă femeile luptaseră deja mai mult decât în orice meci de până acum şi încasaseră o groază de lovituri. Faţa Elenei era destul de avariată dar, cu toate că fuse-se trimisă la podea în repriza precedentă era mai proaspătă şi mai sigură pe ea decât Marcela, care-şi consumase aproape toată energia în asaltul furios din runda 5.

Nu mai încerca decât să se ţină la distanţă de pumnii celeilalte, dar Elena era prea îndârjită şi decisă să-i plătească rivalei cu aceeaşi monedă. Directe şi croşee devastatoare au izbit faţa roşcatei spărgându-i şi cealaltă arcadă şi însângerându-i pomeţii şi nasul. Marcela sângera deja abundent, dar lupta cu vitejie şi se ţinea pe picioare. Un upercut violent la stomac, urmat de o serie la ficat au cam zdruncinat-o pe Elena—acum şi ea obosită—dar maşina de pumnii a blondei a pornit din nou concentrându-se iar pe abdomenul celeilalte femei. A împins-o pe Marcela în corzi şi i-a expediat o serie de lovituri imediat sub buric, al limita inferioară la care putea ataca. Cinci şase pumnii au lovit exact acelaşi punct de pe trupul Marcelei, provocându-i o durere cumplită care-i urca pe şira spinării revărsându-i-se în cap. Era mai mult decât putea suporta. Într-un gest reflex a dus mâinile la locul vătămat, lăsându-şi faţa descoperită. Greşeala a fost fatală upercutul Elenei sa înfipt sub bărbia roşcatei, aruncându-i capul pe spate şi proiectându-i trupul în corzi. Până să ajungă Marcela la podea, Elena a mai profitat de ocazie şi a mai trimis câteva lovituri rapide şi dureroase în ţâţele roşcatei.

Runda 7

Fetele se luptau deja de 40 de minute şi erau epuizate. Faţa Marcelei era rău lovită, sângele îi curse-se pe bărbie şi se prelinse pe ţâţe, amestecându-se cu transpiraţia şi lăsându-i o dâră rozalie pe tricou.

Era foarte încordată şi stătea ţeapănă în mijlocul ringului încasând loviturile devastatore ale Elenei. Aceasta încă mai avea puterea să lupte raţională, cu serii scurte de lovituri cap-corp-cap apoi se retrăgea puţin şi aştepta să vadă efectul. Ştia foarte bine că acum, dacă-şi pune adversara la podea, e sfârşitul luptei.

Într-un astfel de moment, adunându-şi toate puerile, ca o adevărată luptătoare, roşcat a mai declanşat un atac. Ţinta ei a fost pieptul şi ţâţele blondei, loc foarte dureros pentru fete. Surprinsă de violenţa atacului Elena a recepţionat câteva lovituri puternice care au înfuriat-o teribil şi cam turtit sânii. Durerea a fost atroce şi şi-a jurat să răspundă cu aceeaşi monedă.

O rafală de pumnii s-a abătut asupra pieptului roşcatei, care şi-a aplecat capul înainte şi şi-a pus braţele în faţa sânilor sperând să mai domolească forţa loviturilor şi intensitatea durerii. Degeaba însă, superbii bicepşi ai blondei se încordau şi trimitea lovitură după lovitură în pieptul Marcelei, zdrobind orice apărare şi scoţând un zgomot ca de tobă spartă la impactul cu canea tasată a celeilalte. Apoi a schimbat brusc tactica, un croşeu de dreapta a lovit cu putere maxilarul Marcelei, cap s-a întors la stânga, părul roşu—năclăit cu transpiraţie—a fâlfâit pentru un moment, dezvelind tâmpla fetei, iar o directă devastatoare a izbit exact deasupra urechii, aruncând-o la pământ.

Runda 8

Elena era deja la mijlocul ringului, gata de luptă, obosită, rănită, dar sigură de victorie. Nu credea că Marcela mai avea voinţa şi forţa să parcurgă cei câţiva metrii de la colţul ei până la semnul de pe podea.

Ei bine, s-a înşelat! Ridicându-se cu greu, mergând şi mai greu, cu genunchii tremurând, Marcela a ajuns la timp în centrul ringului şi într-o demonstraţie de voinţă şi îndârjire a reuşit să-şi ridice chiar pumnii, în semn că e gata de luptă.

Elena chiar se întreba cât mai poate îndura roşcată şi cât mai trebuie să lovească în ea pentru a se recunoaşte învinsă, dar ca o bună luptătoare ce era a lăsat întrebările pentru mai târziu şi a trecut la acţiune. A lovit din nou în zona în care îi plăcea atât de mult să o facă, în pântecele şi stomacul celeilalte şi a simţit cum pumnii se afundă în trupul femeii din faţa ei, fără a simţii nici o rezistenţă. S-a gândit chiar la cât de dureroase şi periculoase sunt astfel de loviturii, neîncetinite şi neamortizate de muşchii abdominali ai Marcelei, acum scoşi definitiv din luptă.

Roşcata a icnit de durere, trupul i s-a încovrigat pe pumnul Elenei, într-o încercare disperată de clinci, dar blonda era decisă să termine meciul în chiar repriza aceia. Se săturase şi ea de box englezesc!

A împins-o din clinci pe Marcela, ajutată şi de arbitru şi a reluat lupta. Un croşeu de stânga spulbera garda fragilă a adversarei, iar următoarele câteva lovituri îi zdruncinau capul bine, apoi roşcata reuşea iar să-şi ridice braţele în faţă, Elena lovea iar pentru degajare şi avea pentru câteva momente capul rivalei la dispoziţie.

A aplicat de câteva ori această tactică până ce faţa celeilalte a fost răvăşită bine şi sângele ţâşnea la fiecare lovitură, amestecându-se cu apă din transpiraţie şi din păr. Apo pumnii au vâjâit prin aer, în timp ce trupul femeii mai tinere sa prăbuşi la podea.

A fost nevoie de cooperarea tuturor celor prezenţi şi de mai multe găleţi cu apă rece pentru a o aduce pe Marcela la viaţă şi a o duce în colţul ei. Primul lucru care la făcut când a ajuns a fost să întrebe cât timp mai are.

Din păcate pentru ea trecuseră deja zece minute de când trebuia să înceapă o nouă rundă.

Următoarele fete de la clubul de box care au hotărât să încerce experienţa Elenei şi Marcelei au fost Irina şi Alina. Învingătoarea urma să o întâlnească în ring pe Elena într-o finală care se anunţa sângeroasă şi brutală.

Şi Irina şi Alina erau blonde, cam de aceeaşi înălţime, 1,73 m, alina fiind un pic mai grea, cântărea in seara luptei 63 de kile şi avea şi vreo trei ani în plus.

Irina, o puştoaică blondă de 17 ani, cu părul lung, dincolo de umerii, se îmbrăcase cu nişte chiloţei negrii şi-şi alese-se nişte mănuşi portocalii. Ambele fete au căzut de acord să se bată cu ţâţele goale, ca boxerii profesionişti bărbaţi. Aveau un trup ferm şi atletic, o piele arămie şi un abdomen plat ca o foaie de hârtie.

Nici Alina nu arăta rău, dar nu avea corpul proaspăt ca cealaltă fată şi începuse să ia în greutate, sperând să ajungă să lupte la o altă categorie. Avea pe ea nişte bikini roşii, cu dungi albe şi mănuşi roşii. Avea ţâţele mai mari ca rivala ei, mai grele şi parcă un pic mai lăsate.

Amândouă văzuseră lupta celorlalte femei şi erau foarte excitate de ceea ce urma să se întâmple în ring. Erau două tipe cărora chiar le plăcea să se bată şi nici nu se agreau prea mult.

Runda 1

Fetele au ajuns în mijlocul ringului, au ridicat pumnii şi au început lupta. Stăteau la distanţa una de alt şi schimbau lovituri de control, încercând dă-şi găsească punctele slabe. Se mişcau mult una în jurul celeilalte şi-şi aplicau diverse tipuri de lovituri.

Alina îşi testa loviturile preferate, la stomac şi corp şi Irina luase la ochii sânii rivalei.

Pe măsură ce timpul trecea şi cele două femei se lovea mai tare una pe alta atmosfera se încingea şi lupta se înăsprea. Irina, mai agresivă, ocupase centrul ringului şi-ncepuse să devasteze cu croşee şi directe ţâţele Alinei. Înroşite de atâtea lovituri, dar şi cu sfârcurile întărite de excitarea luptei, sânii Alinei erau supuşi unui asediu continuu. Durerea era insuportabilă şi furia pe măsură. Riposta cu lovituri puternice la stomacul şi burta Irinei dar muşchii fermi şi antrenaţi nu dădeau semne de oboseală. Nervoasă şi îngrijorată de soarta podoabelor ei, Alina a coborât puţin braţele, în speranţa de a mai atenua din loviturile celeilalte. Atât a aşteptat Irina, un croşeu fulgerător a întors într-o parte capul adversei şi două directe puternice aproape că i l-au smuls pe umăr.

Alina a aterizat pe corzile ringului, ameţită de forţa loviturii, cu ochii înlăcrimaţi de durere şi cu Irina peste ea, dezlănţuind o serie devastatoare la ficat şi la cap. A încercat să între într-un clinci, să se odihnească câteva clipe, a apucat-o pe femeia mai tânără în braţe, simţindu-i sânii întăriţi şi excitaţi lipiţi de sânii ei întârţi şi excitaţi, pântecele tare şi fierbinte lipit de stomacul ei tare şi fierbinte, dar arbitrul le-a despărţit imediat, obligându-le să lupte corect.

Irina a ieşit imediat din clinci şi a trimis o directă năprasnică în faţa Alinei turbând-o de durere şi slobozind un firişor de sânge din nasul spart. Alina şi-a ridicat garda să-şi apere capul şi faţă şi atunci a venit lovitura fatală: pumnul Irinei s-a înfipt mai jos de buric, chiar deasupra chilotului, incendiindu-i abdomenul şi doborând-o la pământ.

Runda 2

Alina şi-a revenit relativ repede după bătaia luată în prima rundă şi a început-o pe a două hotărâtă s-o câştige şi să se revanşeze faţă de Irina.

Norocul a fost de partea ei şi primele lovituri trimise spre capul adversarei şi-au atins din plin ţinta, zdruncinând creierii femeii mai tinere şi obligând-o să treacă în apărare. Câteva lovituri la coaste şi apoi peste sânii obraznici şi tarii ai Irinei au mai răcorit-o pe Alina, care a preluat imediat controlul luptei.

Acum putea să macine puterile Irinei cu lovituri la stomac şi la ficat, lovituri pe care Aline le îndrăgea foarte mult, aşteptând momentul potrivit pentru lovitura norocoasă. Irina se simţea din ce în ce mai rău, droaia de lovituri care-i devastau abdomenul înfuriind-o şi împiedicând-o să treacă la acţiune. Nu se putea apăra foarte bine, ştiind că dacă-şi coboară garda să-şi apere mijlocul cealaltă o v-a ataca la cap. Nu putea decât să se ferească şi să încaseze când nu reuşea. Orice încercare de atac era reprimată dur de Alina, care răspundea cu croşee şi directe puternice la faţa şi la capul ei.

Au trecut astfel câteva minute bune, mijlocul Irinei fiind supus la încercări din ce în ce mai grele. A atacat la un moment dat, trecând prin garda Alinei şi izbind-o de două ori la figură, dar un pumn nevăzut i-a percutat ţâţa stângă, aproape întorcându-i corpul cu 90 de grade, iar o directă năprasnică de dreaptă, încasată la tâmplă, au aruncat-o grămadă la podea.

Runda 3

Şi-a revenit cu greu în timpul celor 90 de secunde, capul o mai durea când a început lupta, dar se repezit cu curaj la atac. Ţinta furiei ei au reprezentat-o sânii şi burta Alinei, încercând să-şi slăbească şi ea adversara, dar forţa loviturii care a pus capăt reprizei a două încă se mai resimţea şi loviturile Irinei nu aveau forţa şi precizia necesare. După ce a încasat câţiva pumni dureroşi, dar fără alte urmări, Alina a simţit cum puterile Irinei sunt pe terminate şi a trecut la atac.

Capul Irinei a început să se zdruncine de lovituri, fiecare pumn pe care îl încasa obligând-o să facă un pas înapoi. La un moment dat a simţit în spate corzile ringului şi a ştiut că nu mai are unde se retrage. A încercat să atace dar o directă la figură a Alinei i-a umplut ochii de lacrimi şi faţa de sânge. Cealaltă femeie realiza serii frumoase, la corp şi faţă, exact ca la antrenament, nefăcând nici cea mai mică economie de energie şi nearătând nici o milă faţă de adversară. Lovea cu putere, punându-şi toată puterea şi greutatea în lovitură, căutând punctele cele mai sensibile şi mai dureroase.

Nasul spart, ţâţele deja roşii de lovituri şi umflate şi abdomenul senzual al Irinei recepţionau din plin pumnii Alinei, acum pe deplin stăpână pe situaţie. Irina-şi băgase capul între mâini, încercând să se apere şi aşteptând să treacă furia celeilalte, dar era înghesuită între corzi şi nu avea nici o şansă să scape.

Un singur pumn în faţa Alinei, care a început din nou să sângereze la nas, şi o combinaţie de croşee peste ţâţe nu au făcut decât s-o înfurie şi mai mult şi să declanşeze atacul final.

Un upercut puternic la ficat aproape că a rupt în două trupul Irinei, iar seria care a încasat-o în piept şi la coaste au lăsat-o fără răsuflare . Încerca cu disperare să tragă aer în piept, când o lovitură joasă a Alinei a lovit exact în stomacul Irinei şi a pătruns adânc prin muşchii relaxaţi provocând o durere îngrozitoare în tot trupul şi curios lucru, stingerea luminilor în sală.

Runda 4

Doar ambiţia ei nemăsurată a fost în stare s-o scoale pe Irine de pe scaun şi să o aducă la timp în centrul ringului pentru a continua lupta.

Respira încă neregulat după loviturile la trup care au pus-o la podea şi întreg corpul o durea. Capul şi mâinile îi erau grele, dar nici nu se gândea să se dea bătută, tot sperând într-o lovitură norocoasă, cu care să-şi termine adversara.

Alina, deşi obosită, lupta calmă, alegându-şi cu grijă loviturile şi punând maxim de forţă în ele. Avea destule lupte la activ, ca să ştie cât de dureroase sunt loviturile pe care le aplica. Sânii, neprotejaţi de nimic, era ţintele ei preferate, precum şi mijlocul Irinei, unde muşchii loviţi şi hărţuiţi nu-şi mai putea face datorie. Simţea cum fiecare lovitură se împlântă tot mai adânc în trupul celeilalte femei şi auzea geamătul de durere al acesteia după fiecare izbitură.

Zecile de lovituri încasate în timpul meciului o slăbiseră într-atât pe Irina încât nu mai putea să se ţină dreaptă pe picioare, lupta aplecată în faţă, cu capul înainte, dar upercuturile nemiloase ale Alinei, la faţă şi la piept o aduceau imediat la verticală. A încercat câteva lovituri spre capul celeilalte, dar nu mai avea nici o putere, era complet la mila Alinei, femei care în ring nu cunoştea cuvântul acesta.

Simţind victoria aproape, puterile Alinei parcă reveneau, în timp ce oboseala aproape că dispăruse. Nu mai simţea nici durerea din nasul spart, nici fierbinţeala din ţâţele strivite de pumnii. Nu avea decât să lovească în femeia din faţa ei şi să o aştepte să cadă. Lovituri puternice la cap făceau frumosul păr blond al acesteia să fluture dintr-o parte în alta, iar pumnii la ficat sau la splină care urmau o făceau să se încovoie de durere.

Nimic nu o mai putea împiedica pe Alina să câştige, doar îndârjirea cu care Irina rămânea în picioare şi refuza să cadă la podea!

Ceea ce trebuia să se întâmple s-a întâmplat odată cu un croşeu de dreapta care a răsucit capul Irinei într-o parte, urmată de unul de stânga care l-a adus în poziţia iniţială. Irina a scăpat proteza din gură, braţele i-au căzut de-a lungul trupului şi a început să se aplece în faţă. Foarte amabilă, Alina a făcut un pas înapoi, făcându-i loc să cadă şi când trupul sfârşit a ajun aproape de ea i-a mai împlântat două lovituri în abdomen, făcând-o în final să cadă pe spate, cu un zgomot sec.

Trecuse deja un minut din timpul de odihnă şi Irina nu dădea nici un semn că ar vrea să se ridice de jos şi la sfârşitul celor 90 de secunde abia începuse să geamă şi să se mişte puţin. A fost din nou nevoi de o găleată de apă pentru a o aduce în simţuri.