Sistemul Linux a apărut ca un proiect al studentului norvegian Linus Trovalds. Acesta a realizat un sistem de operare bazat pe UNIX, dar care rula si pe arhitecturi Intel x86. În prezent, sistemul Linux este foarte răspândit, mai ales ca sistem de operare pentru servere, dar si ca statie de lucru. Dezvoltarea exponentială a sistemului a fost datorata în mare parte de tipul de licentă sub care acesta a fost distribuit, si anume GNU Licencese. Acest tip de licenta permite distribuirea gratuita a software-ului cu conditia sa includa si codul sursa. (Pentru a afla mai multe informatii despre licentele GNU, trimiteti o scrisoare la adresa "Free Software Foundation, Inc.675 Mass Ave, Cambridge, MA 02139, USA"). Folosind aceste facilităti, comunitatea Open Source poate dezvolta usor programe si poate repara bug-uri mult mai repede decât pot firme mari, precum Microsoft.
Din 1992, când a fost lansat primul kernel, Linuxul a cunoscut o dezvoltare spectaculoasa. Ghidul prezent îsi propune să treacă în revistă principalele facilităti si în special să explice pe scurt comenzile de bază într-un mod usor si accesibil.
Cunostiinte necesare:
Dacă nu aveti cunostinte de MS-Dos sau Windows, e preferabil să consultati alt ghid.
<-Inapoi la începutSistemul Linux este optimizat pentru lucrul în retele (în special ca server), dar poate fi folosit si ca statie de lucru. În prezent sistemul Linux se găseste în mai multe distributii (Red Hat, Mandrake, Debian, Slakware, etc), fiecare având particularitătile lor. Acest ghid se va ocupa în special de distributile Red Hat si Mandrake, deoarece sunt cele mai răspândite. Conceptele de bază prezentate sunt valabile si pentru celelalte distributii.
Versiuni Toate utilitarele din Linux au diferite versiuni. De obicei un fisier are versiunea inclusă în nume. Să luăm de exemplu, fisierul liblirc0-0.6.5-2mdk.i586.rpm. Numele lui poate da următoarele informatii:
Si kernelul (nucleul) sistemului Linux beneficiază de acelasi tip de denumire. In prezent (la momentul scrierii acestui ghid) cea mai nouă versiune de kernel este 2.4.19, si se lucrează la versiunea 2.5.x.
<-Inapoi la începutDespre Kernel. Kernelul este primul lucru care se încarcă la momentul pornirii sistemului Linux. El este răspunzător de initializarea si lucrul cu hardware-ul. In sistemul Dos echivalentul lui ar fi fost fisierul Io.sys, desi acesta e foarte rudimentar, iar în Windows ar fi echivalent cu Krnl386.exe sau Kernel32.dll.
Utilizatorii începători trebuie să stie că e foarte important ca kernelul să fie în stare bună, pentru că fără el, întreg sistemul nu va functiona. Din fericire, la instalarea unei distributii kernelul e instalat corect si trebuie să functioneze fără probleme. Totusi, în momentul în care utilizatorul vrea/trebuie să-si facă un upgrade la kernel, acesta trebuie recompilat si instalat pentru a functiona (Mai multe detalii despre compilarea kernelului urmează mai târziu). Kernelul care porneste sistemul se găseste sub formă comprimată în directorul /boot si poartă (de obicei) numele vmlinuz.
Pentru a oferi suport pentru toate tipurile de echipamente, kernelul trebuie să poată încărca si descărca dinamic module cu drivere. Aceste module se gasesc de obicei în /lib/modules/x.x.x, unde x.x.x reprezintă versiunea kernelului (de exemplu modulele mele sunt în /lib/modules/2.4.18-6mdk). Aceste module pot fi comparate cu driverele din Windows (fisierele .drv .vxd) sau cu cele de Dos (fisierele .sys). Kernelul încarcă de obicei modulele pentru echipamentele pe care le detectează, alte module putând fi încărcate dinamic sau manual ulterior. In cazul în care kernelul nu găseste modulele, nu poate oferi suport pentru anumite dispozitive, dar reuseste să încarce sistemul. Mai multe informatii despre module veti întâlni la capitlolul "Compilarea kernelului".
<-Inapoi la începutSistemul de fisiere. Sistemul Linux foloseste un sistem de fisiere propriu. Acesta se numeste ext2 (Există si o versiune mai recentă numită ext3). Acest sistem de fisiere este mult mai eficient decăt sistemul FAT sau FAT32 de la Microsoft, dar oferă facilităti similare cu NTFS. Una din primele diferente fată de sistemele Microsoft (FAT/FAT32/NTFS) o reprezintă delimitatorul de directoare. Dacă în sistemele Microsoft, directoarele se delimitează prin caracterul \, în sistemul Linux, acesta este înlocuit de caracterul /. De exemplu:
O altă particularitate a sistemului ext2 (si a sistemului Linux) o reprezintă faptul că sistemul face diferenta între litere mari si litere mici. De exemplu directorul usr e diferit de directorul Usr sau de directorul USR sau usR. Acelasi lucru e valabil si pentru fisiere sau comenzi. Aveti mare grijă când dati o comandă, pentru a fi sigur că actionează pe fisierul corect!
Asemănări cu sistemul FAT/FAT32:
Facilităti în plus fată de sistemul FAT/FAT32:
Kernelul suportă nativ sistemul ext2, dar are nevoie să încarce modulele necesare pentru a accesa discuri Dos, partitii NTFS (în momentul scrierii articolului, suportul pentru NTFS e doar read-only), sau sisteme CDFS (CD-Rom-uri). Dacă copiati fisiere de pe sistemul ext2 pe sistemul FAT/FAT32, acestea isi pierd atributele si permisiunile, si sunt afisate ca fisiere executabile (Toate fisierele de pe un sistem FAT sunt afisate ca executabile, indiferent de extensie!).
<-Inapoi la începutDespre discuri.Sistemul Linux tratează discurile total diferit de sistemul Dos/Windows. Partitiile de pe un disc nu sunt identificate cu litere ( A: C: D:) ci sunt apelate după modul de partitionare.
Să presupunem că în sistem aveti următoarele partitii:
Sistemul Linux le-ar vedea astfel:
Discul 1 ar primi numele hda pentru că este conectat ca Primary Master, discul 2 primeste numele hdb pentru că este conectat ca Primary Slave, discul 3 ia numele hdc pentru că este primul disc pe a doua magistrală IDE, iar dacă ar exista si un disc conectat ca Secondary Slave, acesta ar fi hdd.
Dacă discurile din sistem sunt pe magistrală SCSI si nu IDE, atunci literele hd din denumire sunt inlocuire de sd, astfel hda devine sda, hdc devine sdc, etc.
Pozitia discurilor în sistem este importantă deoarece sistemul Linux le recunoaste după modul în care sunt conectate. Dacă schimbati fizic dicul 2 cu dicul 3, atunci si Linux-ul va vedea CD-Rom-ul ca hdb iar discul 2 ca hdc. Totusi, o asemenea schimbare după instalare implică modificarea manuală a unor fisiere de configurare.
Partitiile discurilor sunt văzute astfel: Partitia 1 Primară de pe discul 1 va fi apelată prin hda1. Modul de denumire este următorul: numele discului + numărul partitiei.
|
Atentie! Numerotarea partitiilor se face în modul următor: Prima partitie primară ia cifra 1, a doua partitie primară ia cifra 2, a treia partitie primară ia cifra 3, a patra partitie primară ia cifra 4, prima partitie extinsă ia cifra 5, a doua partitie extinsă ia cifra 6, iar a treia si a patra iau cifrele 7 si 8. |
Astfel, partitiile discului 1 ar primi următoarele nume:
Tipul partitiei |
Nume Linux |
Comentarii |
| Partitia 1 Primară | hda1 |
E prima partitie primară de pe primul disc |
| Partitia 2 Extinsă | hda2 |
Partitia 2 este primară, dar contine volume logice, care sunt extinse |
| Partitia 5 Primară | hda3 |
Este următoarea partitie primară si primeste numărul 3, înaintea volumelor logice! |
| Partitia 3 Logică | hda5 |
E primul volum logic, si ia numărul 5. |
| Partitia 4 Logică | hda6 |
Următorul volum logic. |
Se poate observa faptul că hda4 nu este folosit, pentru că în sistem nu există o altă partitie primară. Alocarea hda5 hda6 este corectă deoarece numai o singură partitie primară poate fi extinsă. Limita partitiilor de pe un disc IDE este 8, desi numai 7 pot fi folosite (partitia extinsă există doar ca suport).
Analog, pentru discul 2 având o singură partitie primară, aceasta va fi hdb1, iar discul 3, fiind CD-Rom, nu are partitii si poate fi apelat doar prin hdc.
<-Inapoi la începutMontarea discurilor. Acum că stiti cum e împărtit hard-discul, puteti si să accesati partitiile. Accesarea se face în primul rând prin montarea partitiei. Actiunea de montare constă în "lipirea" unei partitii de un director. Un sistem Linux standard are întotdeauna inceputul sistemului de fisiere reprezentat ca directorul / (rădăcină). Asta înseamnă că toate căile din sistem încep de la acest director. E oarecum echivalent cu "C:\" din sistemele Dos/Windows.
Directorul / este creat la instalarea sistemului Linux pe o partitie. Această partitie va contine mai departe majoritatea fisierelor sistemului Linux. La instalarea sistemului, administratorul trebuie să selecteze cel putin 2 partitii si să stabilească care este partitia / si care este partitia de memorie temporară (swap). Partitia swap reprezintă memoria virtuală a sistemului si are un sistem de fisiere diferit (tip 83h - Linux Swap). Partitia swap nu poate fi accesată de utilizatori, ci doar de către sistem.
La instalare se mai pot selecta si alte partitii si stabili diferite zone de montare (mount points). De exemplu partitia recunoscută sub Windows ca C: ar putea fi montată ca /mnt/win_c Astfel, după instalare, când utilizatorul apelează directorul /mnt/win_c va vedea continutul discului C: de sub Windows. Se pot stabili zone de montare pentru toate partitiile care au un sistem de fisiere recunoscut de kernel (majoritatea sunt recunoscute de kernel). De asemenea, la instalare se pot alege partitii si pentru directorare speciale ale sistemului Linux. De exemplu directorul /home, care contine fisierele personale ale utilizatorilor, poate să se afle pe altă partitie sau pe alt disc decăt restul sistemului Linux. Pentru utilizatori, navigarea prin aceste directoare este perfect transparentă, utilizatorul nestiind că accesează defapt altă partitie.
In mod normal, la instalare sistemul crează un fisier /etc/fstab care contine o listă cu toate discurile ce sunt montate automat la pornire. Unele dintre ele sunt discuri virtuale sau de sistem si sunt folosite exclusiv de sistemul de operare. Pentru mai multe informatii despre /etc/fstab consultati pagina de manual (comanda man fstab).
Pentru a monta discuri manual, utilizatorul trebuie să se asigure că are un director liber unde să monteze discul. De exemplu, poate creea un director /mnt/disc cu comanda md /mnt/disc. După ce v-ati asigurat că există un director tintă, trebuie să stiti ce disc vreti să montati (numele Linux al discului), si tipul partitiei (sistemul de fisiere). Dacă le stiti pe toate, e foarte simplu. Lansati comanda mount -t tip_fs /dev/hdxx /mnt/disc , unde tip_fs este tipul sistemului de fisiere (cel mai adesea are valoarea auto, dar valori posibile mai sunt si vfat pentru sisteme FAT/FAT32, ntfs pentru NTFS, sau ext2 pentru altă partitie nativă Linux), iar hdxx este numele Linux al discului (conform celor discutate mai înainte). De exemplu, pentru a monta manual volumul logic al doilea din partitia extinsă de pe discul 1 din exemplul anterior am putea da următoarea comandă:
mount -t auto /dev/hda6 /mnt/disc sau, dacă stim sistemul de fisiere (presupunem că e FAT32):
mount -t vfat /dev/hda6 /mnt/disc
Dacă montarea are succes, continutul partitiei respective poate fi accesat din directorul /mnt/disc. Totusi, un disc nu poate fi montat de două ori. Asta înseamnă că dacă după montare vreti să schimbati directorul în care ati făcut montarea, trebuie să demontati discul. Demontarea e practic operatia inversă montării. Pentru a demonta un disc puteti da una din comenzile: umount /dev/hdxx sau umount /mnt/disc, unde hdxx este numele partitiei montate, iar /mnt/disc este numele directorului unde s-a făcut montarea. In exemplul nostru, pentru a demonta partitia hda6, trebuie să dăm comanda umount /dev/hda6 sau comanda umount /mnt/disc.
Pentru montarea CD-ROM-urilor se foloseste comanda mount -t auto /dev/cdrom /mnt/cdrom, iar demontarea se face cu umount /dev/cdrom sau umount /mnt/cdrom.
|
ATENTIE! Demontarea se face doar dacă resursele de pe discul respectiv nu sunt folosite (deschise) de către vre-o aplicatie! De exemplu, nu puteti demonta CD-ROM-ul dacă sunteti pe calea /mnt/cdrom/. Cătă vreme CD-ROM-ul e montat nu puteti să deschideti manual (de la buton) nici tăvita, să înlocuiti CD-ul! |
In cazul montării dischetelor, lucrurile stau similar. Dischetele se montează de obicei cu comanda mount -t auto /dev/fd0 /mnt/floppy, iar demontarea cu umount /mnt/floppy.
|
ATENTIE Nu incercati să scoateti discheta din unitate înainte de demontare, deoarece e posibil ca datele copiate pe dischetă să nu fi fost transferate! Dacă dati comanda umount, datele vor fi sincronizate inainte de eliberarea dischetei! |
Puteti afla mult mai multe detalii despre comenzile mount si umount de la paginile lor de manual. (man mount si man umount).
<-Inapoi la începutInterpretorul de comenzi. Sub sistemul Dos utilizatorul ajungea după pornirea sistemului la promptul Dos (C:\>). Acest prompt prelua comenzile utilizatorului si le trimitea interpretorului de comenzi (command.com). Acest lucru se păstrează si in sistemul Linux, cu unele diferente. După pornirea sistemului si inregistrarea utilizatorului (procesul de login), apare prompul Linux-ului. In mod standard, acesta arată asa: [user@pc director_curent]$. Pe sistemul meu, promptul este [mad_ady@pc /mnt/disc]$. Acest prompt primeste comenzile si le transmite interpretorului de comenzi. Acesta este (de obicei) BASH (Bourne Again Shell). Bash e responsabil de executia comenzilor si de eventualele mesaje de eroare. Mai multe informatii despre Bash gasiti cu comanda man bash.
<-Inapoi la începutUrmează o listă cu majoritatea directoarelor implicite si rolul lor.
| Nume (cale) | Observatii |
| / | Directorul rădăcină. De la el pornesc restul directoarelor. |
| /bin | Contine majoritatea comenzilor uzuale, folosite de toti utilizatorii. |
| /boot | Contine nucleul boot-abil si fisierele necesare pentru a face sistemul să pornească. |
| /dev | Contine legături către toate dispozitivele din sistem (discuri, plăci, porturi, etc). E folosit în special de sistemul de operare. |
| /etc | Contine majoritatea fisierelor de configurare generale. |
| /etc/rc.d | Contine configuratia de start-up a sistemului (procese, variabile globale, etc). |
| /home | Contine fisierele personale ale utilizatorilor plus configuratiile proprii ale acestora. |
| /lib | Contine majoritate bibliotecilor de date si modulele necesare kernelului. |
| /mnt | Contine locurile de montare a discurilor. |
| /opt | Contine de obicei programele instalate ulterior de utilizatori (e optional). |
| /proc | E un pseudo-sistem de fisiere care afisează informatii despre procesele care rulează. |
| /root | Directorul de bază al administratorului (utilizatorul root). |
| /sbin | Contine comenzi speciale de configurare si întretinere, folosite de utilizatorul root. |
| /usr | Contine majoritatea programelor instalate, a bibliotecilor necesare si sistemul X (dacă e instalat) |
| /usr/src/linux | Contine sursele kernelului Linux curent. De aici se poate recompila kernelul. |
In sistemul Linux există mai multe tipuri de fisiere. Diferentierea lor nu se mai face exclusiv prin extensie, ci prin header-ul fisierului. Principalele tipuri de fisiere sunt:
| Tip fisier | Descriere |
| executabil | Nu e caracterizat de o extensie! Deosebirea dintre un fisier executabil si unul obisnuit e făcută prin activarea atributului "execute" (vezi man chmod). Majoritatea programelor si comenzilor afisează simbolul * împreună cu numele fisierului. |
| script *.sh | Desi fisierul nu e obligat să contină extensia sh, el trebuie să contină pe primul rând textul #!/bin/sh. Acest lucru duce la interpretarea lui de către BASH. Fisierul este similar cu fisierele *.bat din sistemul Dos/Windows (vezi man bash) |
| configurare *.conf | E un fisier text ce contine parametrii de configurare pentru un program/dispozitiv. Mai multe detalii despre sintaxa fisierului puteti afla (de obicei) prin comanda man nume_fisier.conf (de exemplu, man modules.conf) |
| symlink | Este similară cu scurtătura din mediul Windows, dar seamănă cel mai mult cu un pointer din mediul C/C++. Majoritatea programelor si comenzilor afisează simbolul @ împreună cu numele fisierului. (vezi man ln) |
| . (dot files) | Sunt fisiere speciale al căror nume începe cu caracterul "." (de exemplu .bashrc). Ele sunt fisiere ascunse în sistemul Linux. Pot fi văzute de comanda ls -a. De obicei sunt fisiere de configuratie. (Si directoarele pot începe cu un punct, si devin ascunse!). |
| *.bin | Fisiere binare |
| *.so | Biblioteci de sistem. Sunt oarecum simiare cu fisierele *.dll din Windows |
| *.rpm | Fisiere Red Hat Package Manager. Sunt programe compilate care se instalează automat. (vezi man rpm) |
| *.tar *.bz2 *.gz *.tgz | Arhive de diferite tipuri. De obicei contin sursele programelor. (vezi man tar; man bunzip2; man gunzip) |
Urmează o scurtă listă de comenzi uzuale, ce înseamnă si cum se folosesc. Mai multe informatii despre ele puteti afla accesând pagina lor de manual (man nume_comanda).
| Comandă | Observatii |
| cp sursă destinatie | Copiază fisierul sursă in destinatie. De exemplu cp /usr/test/1.txt /mnt/disc va copia fisierul 1.txt din /usr/test în directorul /mnt/disc. Comanda e echivalentă cu comanda Dos copy |
| cd director | Comută pe directorul nou. De exemplu cd /mnt/disc/windows va trece automat în directorul /mnt/disc/windows dacă există. Comanda cd Documente/fisiere1 comută în directorul fisiere1 pornind de la directorul curent (adică dacă comanda e dată în directorul /mnt/disc/Diverse, se va ajunge la directorul /mnt/disc/Diverse/Documente/fisiere1) |
| pwd | Afisează directorul curent. |
| ls | Afisează lista de directoare si fisiere din directorul curent. E echivalentă cu comanda Dos dir. Pentru a afisa informatii detaliate (permisiuni, dată/timp, symlink-uri) dati comanda ls -al. De asemenea puteti da comanda si pe un director (ls /usr/src). Pentru a afisa lista de fisiere si directoare pe câte o pagină, dati comanda ls -al | more |
| mv sursă destinatie | Mută/redenumeste fisierul în calea specificată. Ex: mv /usr/test/1.txt /mnt/disc/Documente |
| mkdir nume_director | Creează un director. |
| rm nume_fisier | Sterge fisierul respectiv. Poate sterge si directoare dacă se adaugă parametrut -d (rm -dr nume_director). ATENTIE! Dacă dati comanda rm -drf / veti sterge TOT sistemul de fisiere, inclusiv discurile montate! |
| more nume_fisier | Afisează continutul fisierului. Functionează numai pe fisierele de tip text. |
| man nume_comandă info nume_comandă |
Afisează informatii despre comanda respectivă. E foarte bun pentru aflarea sintaxei corecte. |
| touch nume_fisier | Creează un fisier gol în directorul curent. |
| vi nume_fisier | Editează un fisier. Are help inclus, dar e destul de greoi. |
| mc | Lansează Midnight Commander, o clonă de Norton Commander. E usor de folosit, foarte util si include mare parte din comenzile de care aveti nevoie. E bazat pe un sistem de ferestre si meniuri în mod text. Oferă suport pentru vizualizarea si editarea usoară a fisierelor. |
| linuxconf | Lansează utilitarul LinuxConf. Acesta permite adăugarea usoară de utilizatori si configurarea majoritătii proceselor de boot. Trebuie să fiti root pentru a porni programul. |
| startx | Porneste mediul grafic X. (E echivalent într-un fel cu comanda win care pornea Windows 3.1 în sistemele Dos, doar că acum porneste sistemul X si un WindowManager (KDE sau Gnome).). Conditia principală ca aceasta să meargă e ca sistemul X să fie corect configurat (configurarea se face la instalare). Interfata grafică e mult mai intuitivă si permite rularea mai multor aplicatii, de la editoare de text până la player-e video (xine) sau audio (xmms) ce suportă fisiere Divx sau Mp3. |
| halt reboot |
halt opreste imediat sistemul. Asigură oprirea tuturor proceselor si demontarea discurilor. reboot functionează ca halt, doar că reporneste sistemul în loc să-l oprească. (vezi man shutdown) |
Arhive tar. In cazul in care aveti de dezarhivat o arhivă tar urmati următorii pasi:
Pentru simplitate am considerat că numele utilizatorului este mad_ady iar fisierul de dezarhivat se numeste program.tar. Inlocuiti numele din comenzi astfel încât să se potrivească cu sistemul dvs.
Arhive bz2. In cazul în care aveti de dezarhivat o arhivă bz2 urmati următorii pasi:
Pentru simplitate am considerat că numele utilizatorului este mad_ady iar fisierul de dezarhivat se numeste program.tar.bz2. Inlocuiti numele din comenzi astfel încât să se potrivească cu sistemul dvs.
Arhive gz. In cazul în care aveti de dezarhivat o arhivă gz urmati următorii pasi:
Pentru simplitate am considerat că numele utilizatorului este mad_ady iar fisierul de dezarhivat se numeste program.tar.gz. Inlocuiti numele din comenzi astfel încât să se potrivească cu sistemul dvs.
Modul de folosire al comenzilor este similar. Pentru mai multe informatii, consultati pagina de manual.
<-Inapoi la începutInstalarea pachetelor rpm. Pachetele RPM sunt programe pre-compilate ce se instalează automat pe un sistem. Pentru a instala pachetul pachet.rpm nu trebuie dată decât comanda rpm -i pachet.rpm. In cazul în care dependintele pachetului sunt Ok, pachetul va fi instalat! Variantele pentru mediul grafic X (kpackage si gnorpm) sunt mai puternice si mai usor de folosit.
<-Inapoi la începutInstalarea surselor. Programele Linux pot fi distribuite în două moduri: pachete rpm si surse arhivate. Instalarea surselor se face în modul următor:
|
ATENTIE: Instalarea/compilarea programelor mari poate dura mult (chiar si 6 ore!) pe sistemele mai vechi. Compilarea se termină când revine prompt-ul Linux. |
Notă: Pentru a putea compila programe, pe sistem trebuie să existe instalat compilatorul gcc si dependintele acestuia. Acestea sunt instalate (de obicei) odată cu sistemul. (vezi man gcc)
<-Inapoi la început |
ATENTIE! Acesta nu este un lucru recomandat începătorilor! |
Pentru a compila kernelul, este nevoie de sursele dezarhivate ale acestuia (de obicei kernelul vine într-o arhivă tgz). Sursele de dezarhivează în directorul /usr/src/linux-x.x.x unde x.x.x reprezintă versiunea kernelului. De exemplu, sursele kernelului meu sunt în /usr/src/linux-2.4.18-6mdk. După aceasta trebuie să vă asigurati că există o scurtătură /usr/src/linux care indică directorul /usr/src/linux-x.x.x. Majoritatea programelor pe care le compilati au nevoie de header-ele kernelului, si le caută în acest director. Dacă nu aveti scurtătura, o puteti face prin comanda ln -s /usr/src/linux-x.x.x /usr/src/linux (vezi man ln).
Atentie! Dacă compilati aceeasi versiune de kernel pe care rulati, riscati să vă "stricati" sistemul în cazul în care compilarea esuază! E mai bine să redenumiti directorul surselor kernelului pentru a nu suprascrie la compilare modulele kernelului vechi! Redenumirea se face prin comanda mv /usr/src/linux-x.x.x /usr/src/linux-x.x.x_second. Aveti grijă ca scurtătura /usr/src/linux să indice noul director! In acest fel compilarea nu suprascrie părti ale kernelului vechi, iar dacă există erori, utilizatorul poate porni sistemul cu kernelul vechi!
Pentru compilarea efectivă rulati comenzile următoare în directorul /usr/src/linux:
| |
ATENTIE! Unde nu sunteti sigur, lăsati valoarea implicită. Optiunile pe care le puteti alege sunt explicate în program. |
Acum kernelul a fost compilat. Dacă nu ati primit mesaje de eroare, înseamnă că totul a fost Ok.
Pentru a face kernelul boot-abil, mai trebuie să faceti niste modificări.
Informatii detaliate referitoare la compilarea kernelului găsiti în Linux Kernel compiling - HOWTO
<-Inapoi la începutUnul din marile avantaje ale sistemului Linux îl constituie cantitatea mare de documentatii disponibile. Probabil că aveti deja instalate documentatiile si HOW-TO-urile de bază. Le găsiti de obicei în directorul /usr/share/doc/HOWTO/HTML/en/. Dacă porniti sistemul grafic X, puteti găsi scurtături pe desktop către aceste directoare.
Utilizatorii începători ar trebui să mai consulte următoarele HOW-TO-uri: From Dos/Windows to Linux HOWTO si Config-HOWTO
Documentatia si HOW-TO-urile pot fi găsite si pe Internet la adresa ftp://www.ibiblio.org/pub/Linux/docs/HOWTO/
Site-uri suport:
http://www.linux.org
http://www.li.org
http://www.linuxdoc.org
http://www.redhat.com
http://www.mandrake.com
Căutare pachete:
http://rpmfinder.net
http://www.google.com/linux
http://freshmeat.net
Site-uri suport românesti:
http://www.linux.ro
http://www.chip.ro/forum