(Beirut, Liban)
Cateva aspecte ale vietii culturale libaneze
Politica confesionala, de a imparti societatea pe baza religioasa, joaca un rol extrem de important in viata sociala si politica si a ridicat in Liban persistente si amare conflicte etnice. La vremea independentei, in 1940, crestinii din Liban formau populatia majoritara. In anii imediat urmatori, multi musulmani au emigrat in Liban, iar rata natalitatii comunitatii islamice a atins cote surprinzator de ridicate. Astfel, in prezent exista o medie de 70% musulmani si 30% crestini. La ora actuala, Libanul numara aproximativ 15 secte religioase, insa comunitatile cele mai importante sunt ?iita, sunita, druza (musulmane) si maronita, ortodoxa (crestina).
Multi libanezi pretuiesc individualismul, care contribuie in mod activ la creativitatea si inventivitatea lor. Libanezii se straduiesc, poate mai mult decat alte popoare, sa atinga faima si succes comunitar, cautand validare sociala in ochii semenilor. Ei nu se feresc sa faca parada de acest succes, ca semn al importantei ce aduce cu sine respect.
In acelasi timp, loialitatea fata de familie si prietenii apropriati este o valoare respectata in societatea libaneza. Fiind o tara foarte mica, cu aproximativ 3 milioane de locuitori si masurand numai 10.452 de km patrati, Libanul are tendinta de a tribaliza relatiile din sanul comunitatii. Razboiul civil dintre anii 1975-1990 a contribuit la intarirea acestei maniere tribale de supravieturie prin strangerea membrilor in jurul nucleului familial.
Desi in societatea libaneza nu exista discriminari sexuale, iar femeile au aceleasi drepturi ca si barbatii, totusi, sexul premarital ramane aici un subiect tabu, iar in comunitatile musulmane, in special rurale, exista cazuri de "crime de onoare", in care o femeie este omorata de catre un membru de sex masculin al familiei, daca acesta suspecteaza ca femeia tradeaza valorile culturale si morale islamice.
Impartirea mancarii este de asemeni o activitate culturala care intareste legaturile de familie sau sociale. Istoria bogata a Libanului a fost modelata de multe traditii culturale incluzandu-le pe cele feniciana, greaca, romana, islamica (mamelucii), cruciata, turco-otomana, franceza si mai recent, americana. Rezultatul cultural este in mod distinct unul libanez, o combinatie originala dintre est si vest, trecut si prezent. Muzica si dansul (dabke) libanez au o traditie indelungata si sunt foarte populare, ele avand priza chiar si la publicul tanar si modern. Cei mai importanti scriitori ai literaturii arabe au fost de origine libaneza, acestia revolutionand si ajutand la renasterea scriiturii arabe. Ei au adus importante contributii la dezvoltarea si modernizarea romanului arab actual.
Promotori ai romanului libanez
Exista o importanta latura a literaturii libaneze si anume cea a scriitorilor libanezi care eu scris exclusiv in limba franceza. Unul dintre cei mai reprezentativi autori de acest gen este Michel ?iha, ai carui scrieri au avut importante consecinte politice, furnizand, in special comunatii maronite, un sens al identitatii intr-un mediu cu precadere musulman. Evident, nu putem trece mai departe fara a mentiona scriitori ca Georges ?ehad?, Etel Adnan, Nadia Tueni, Amin Maalouf, Salah St?iti?.
Cartile celui din urma, desi scrise exclusiv in engleza si in franceza, contin un mesaj care colporteaza valori tipic arabe. In perioda dinaintea independentei libaneze, proza cu tendinta francofona era in mod voit elevata, extravaganta si abunda in fanteziile suprareliste ale unui simbolism utopic. Proza purta pecetea unui popor revolutionar care aspira la independenta, dar pe cat de nesigur pe el, pe atat de efervescent. Multi critici pretind ca autorii care dadeau voce poporului incercau sa compenseze marginalismul politic prin acest festin verbal. Acest gen de literatura a suprevietuit relativ putin dupa independenta obtinuta de Liban in 1940.
Unul dintre cei mai importanti scriitori libanezi, care a modernizat literatura araba, a fost romancierul si savantul Butrus al-Bustani, dictionarul si enciclopedia caruia au trezit un interes major al publicului vestic fata de literatura araba. Nepotul scriitorului, Sulayman al-Bustani, a tradus Iliada lui Homer in limba araba, fiind unul dintre primii traducatori care au facut accesibile operele clasice europene publicului de limba araba.
Multi dintre scriitori libanezi au adus nu numai contributii orginiale dar si excelente traduceri de popularizare ale literaturii occidentale, mai ales cea franceza. Selim Al Bustani este cunoscut datorita nervului sau scriitoricesc si spatiului pe care l-a acordat femeii orientale in cartile sale. Multi dintre membri familiei Al Bustani (Elias Butrus, Saiyd si Selim) au fost reformatori importanti ai literaturii libaneze.
La inceput de secol, multi scriitori libanezi au emigrat in America de Nord, iar in New York, orasul in care a trait si a scris Jibran, a fost formata "Liga Condeielor" (Al rabita al qalamia), care va initia o adevarata scoala literara, fondata de cele mai stralucite minti ale secolului. Printre membrii sai fondatori s-au numarat: Mihail Nuaime, Ilia abu Madi, Ra?id Ayub si Halil Jibran.
Libanul are o puternica traditie literara si multi scriitori de aici au fost tradusi in numeroase limbi straine. Cel mai cunoscut publicului international este probabil Jibran Halil Jibran (1883-1931), care s-a manifestat prin eseurile sale poetice, dar mai ales prin capodopera "Profetul". Alti scriitori contemporani sunt Hanan Al Shaykh, al carei roman "Povestile lui Zahra" (Hikayat Zahra) descrie cu tristete efectele razboiului civil, si Amin Maalouf, ziarist si nuvelist foarte cunoscut. Amin Maalouf, care traieste in Franta din 1976, a castigat in 1993 cel mai prestigios premiu literar francez, Goncourt, pentru romanul "Stanca Tanios" (Le rocher de Tanios), o superba poveste de dragoste de la inceputul secolului XIX in Liban.
Jibran Halil Jibran
Poetii libanezi, in frunte cu Jibran Halil Jibran, au fost promotorii versului modernist. Jibran Halil Jibran a fost poet, filosof, artist si mistic a carui opera unifica estul cu vestul. Jibran a fost o legenda a timpului sau, iar intensitatea sa inspirationala continua sa anime generatii intregi. Opera sa majora, "Profetul", a adus un mult dorit element de spiritualitate in vest. Nascut la tara, in B?arri, o zona muntoasa din Nordul Libanului, intr-o regiune care iti taie suflarea cu frumusetea ei, el a p??it intr-o traditie care sintetizeaza legendele lui Adonis (zeul frumusetii masculine la fenicieni) si a lui Astarte (zeita fertilitatii si a prosperitatii la fenicieni, echivalenta cu Artemis la greci si Diana la romani), zei care erau parte integranta a unei lumi naturale a imaginatiei. El a devenit unul dintre primii scriitori internationali constient de mediul inconjurator.
Jibran Halil Jibran considera ca "Profetul" (care a fost interzisa in Romania imediat dupa publicarea sa in anii 60, fiind apoi republicata in anii 90) este "singurul gand din mine care ma face merituos sa stau in lumina soarelui". Cartea este o infuzie de introspectie, inspiratie si o remarcabila compasiune pentru conditia umana.
"Profetul" a fost tradus in peste 20 de limbi, iar George Russell, cea mai mare figura inovativa a evolutiei jazului modern si cel mai important teoretician al acestuia, a spus despre "Profetul" ca "nu a crezut ca Estul sa fi vorbit cu o voce atat de frumoasa, de la Gitanjali a lui Rabindranath Tagore".
Jibran a fost un visator si un indragostit de libertate, de rebeliune, care nu a contenit sa slaveasca frumusetea naturii, a spiritului. Cele mai multe dintre scrierile lui sunt autobiografice. Autorul asterne in gura eroilor sai propriile ganduri si tribulatii.
Dintre cele mai importante carti ale lui Jibran mentionam: "Suflete rebele" (Al arwah al mutamarida), "Aripi frante" (Al ajniha al mutakasira), �Furtuni� (Al awasif)-toate scrise in araba si "Nebunul" (Al majnun), "Profetul" (Al nabi), �Isus, fiul omului� (Iasua, ibn al insan), "Gradina profetului" (Hadiqat al nabi)- scrise in engleza.
Mihail Nuaime
Mihail Nuaime este un alt scriitor libanez extrem de important si care a fost prietenul cel mai bun al lui Jibran. Nuaime a fost socotit unul dintre cei mai mari nuvelisti arabi, in tinerete el incercand mai toate stilurile literare, ca mai apoi sa se opreasca cu succes asupra prozei. Nuaime a scris prefatele cartilor lui Jibran, precum si o biografie a acestuia. Se zice ca Nuaime a fost cel care l-a tinut pe Jibran, care era un visator incurabil, cu picioarele pe pamant. Cele mai importante lucrari ale lui Nuaime sunt:"Tati si fii"(Al aba wa al banun), "Mos Pulpa" (Abu Batta), "Femeia stearpa" (Al Aaker), "A fost odata..." (Kan ma kan), "Saptezeci" (Sabaun), "Mai departe decat Moscova si Washington" (Abad min Moscow wa min Washington)-scrise in araba, si "Cartea lui Mirad", �Halil Jibran� -o biografie, "Memoriile unui suflet ratacitor", "Pana cand ne intalnim"- scrise in engleza. "Sabaun" este autobiografia lui Nuaime, scrisa la varsta de 70 de ani si are trei volume. "Femeia stearpa" a fost considerata "cea mai buna nuvela care s-a scris pana astazi in lumea araba" (Revista Al Hadis, 1944). Nuaime spunea intr-una din prefatele scrise la cartile lui Jibran: "Libanul era dominat la acea vreme de doi feudali: unul politic si altul religios. Nu e de mirare ca subiectele povestirilor se refera numai la acesti doi feudali".
Amin ar-Reihani este un alt valoros autor iar cartea sa de capatai este "Reihaniyat" (D'ale lui Reihani). Iar Abd Al-Masih Haddad scrie "Culegeri din strainatate", in care povesteste despre viata emigrantilor arabi din SUA.
Alti scriitori libanezi, pe care ii mentionam doar in treacat, dar care nu sunt mai putin importanti: fratii ?afiq, Fawzi ?i Riad al Maaluf, Ra?id al-Hawri, Abd al Masih Haddad (�In casa mortului�). Lor le apartin si primele nuvele care trateaza cu seriozitate problemele sociale.
Marun Abbud a lasat in urma o impresionanta opera din care enumeram doar cele mai importante lucrari: Abu al-Ala al Maari, Amin ar-Reihani - ambele monografii, si romanele "Printul rosu", "Vacile grase", precum si povestirile scurte "Treptele", "Djabbur Bek", "Sange si purpura", "Pigmeii si uriasi".
Omar Fahuri a lasat ca mostenire "Cele patru parti" (critica literara) precum si ample studii de filologie si exegeze despre Al-Mutanabi, Al Djahiz, Abu Nuas. Cea mai marcanta povestioara a lui Fahuri este "Fiul vecinilor isi ia diploma".
Suhayl Idris este considerat de catre critici ca fiind pionerul existentialismului in literatura araba. Primul sau roman, "Cartierul latin", ii apare cand autorul avea doar 30 de ani si este in scurta vreme editat de 4 ori. Romanul a obtinut numeroase premii si se bucura in continuare de succes. Alte scriei ale lui:"Al Handaq", "Degetele noastre care ard", "Dorinte", "Focuri si zapezi", "Toate sunt femei", "Lacrimi amare", "Angoasa".
Literatura libaneza contemporana
Dintre scriitorii proeminenti libanezi sunt de remarcat Ra?id al-Daif, Amal Muhtar, Amin Nahle, Sulheil Suleiman, a carui ultima aparitie, "Impactul francmasonilor asupra literaturii libaneze", examineaza in detaliu fractiunile politice si constitutia Libanului. Cartea studiaza cu atentie influenta miscarii masonice asupra secularismului si educatiei religioase, precum si impactul ei asupra mass-mediei si a tendintelor nationaliste.
Alt scriitor libanez contemporan este Mansour Al-Rahbani, poet, dramaturg si muzician faimos, a carui carte, "Calatorind singur ca un rege", insumeaza o colectie de poeme scrise in anii cei mai aprigi ai razboiului civil (1982-1988) si care reflecta durerea sa personala, in special pierderea fratelui (de asemenea muzician si poet), singuratatea sa si violenta care a afectat Libanul.
Nu se poate scrie un eseu despre literatura libaneza fara a-l mentiona pe poetul Said Akel, ale carui idei inovatoare au starnit, de cele mai multe ori, polemici in mediile academice. Said Akel a venit cu originala idee de a translitera cu caractere latine limba vorbita libaneza. Trebuie mentionat ca in Libanul zilelor noastre se vorbesc doua idioame: araba dialectala - derij-si araba clasica - al fusha. Cea dintai este folosita de toata lumea, in scoli, pe strada, acasa sau in cele mai multe emisiuni televizate. Araba clasica sau cea literara este limba utilizata pentru creatii literare, buletine de stiri, ziare etc.
Derij este o forma contrasa, mult simplificata si mai lejera a arabei clasice, dezvoltandu-se, sustine Akel, ca un organism de sinestatator, avand propria gramatica si reguli morfologice care desi s-a desprins din limba mama, a depasit-o, ajungand sa fie o limba proprie care necesita un alafabet al ei, si anume nu literele arabe, ci pe cele latine. Desi poemele lui sunt scrise in aceasta forma, ideea nu a fost acceptata de catre savantii libanezi, care au considerat ca acest �ataturkism� este nerealist si nu poate fi implementat literaturii libaneze.
Alta carte demna de mentionat este "Construind Libanul" (Constructing Lebanon) de Elise Salem care ofera un vehicul important pentru intelegerea evolutiei culturale si politice a natiunii libaneze in ultimul secol. Cartea reproseaza lipsa unei simbioze dintre natiune si cultura ei, prezentand modele atat descriptive, cat si narative despre felul in care o natiune poate fi definita prin productiile ei literare.
Salem examineaza cu finetea unui psiholog al societatii bolnave, constuctia mitologiei nationaliste in Liban si cum aceasta ilustreaza politica regionala si nationala ce influenteaza productiile culturale. Salem da drept exemplu pe Jibran Halil Jibran, al carui concept de natiune releva idei formative ale identitatii libaneze.
Femeile in literatura libaneza
Prima autoare libaneza publicata a fost Afifeh Karam, care si-a tiparit primul roman, "Badiah wa Fouad", in 1906, in care concentreaza ciocnirile culturale dintre Est si Vest si potentialele neintelegeri provenite de aici. Ea a refuzat sa intre in tiparele clasice, care glorifica cultura araba si cea musulmana in detrimentul culturii vestice. Romancierele arabe au incercat sa prinda din urma imaginea femeii moderne in ciuda dogmelor care portretizeaza de cele mai multe ori femeile ca fiind adultere.
Nadia Tueni s-a nascut la Beirut in 1935 si a fost licentiata in drept. Cele mai importante dintre cartile sale sunt �Scrieri blonde� si Visatorii pamantului�.
Terez Awad Basbous este o poeta al carei text denota o libertate totala a stilului, un veritabil delir lingvistic si asociere libera de idei, metoda folosita in pishanaliza. Textele ei violeaza de cele mai multe ori standardele literare contemporane.
In literatura araba, de cele mai multe ori, barbatii erau vazuti ca victime ale conceptelor distorsionate ale femeilor. Hind Salameh, in cartea sa "Valul ars" (Al Hijab al Mahrouk). este de parere ca barbatii arabi trebuie educati in privinta firii femeii si ca aceasta ar trebui sa fie libera sa aleaga ce vrea in viata.
Emily Nasrallah a dedicat cateva dintre romanele ei subjugarii femeilor, in special in zonele rurale, primelor tentative ale femeilor de a se revolta impotriva sistemului feudal, umilirii la care erau supuse femeile si care de multe ori le impingea la marginea suicidului.
In anii 50 a fost publicat romanul Laylei Baalbaki al carui ecou inca poate fi auzit si in zilele noastre: "Eu traiesc" (Ana Ahiya).
Selma Saig este poate una dintre aparitiile mai putin obisnuite pe scena literaturii libaneze. Scriitoare de talent, ea s-a preocupat indeosebi de destinul femeii orientale. Cele mai cunoscute scrieri ale sale sunt "Adieri", "Spiritele care dorm", "Fiii saraciei", "Fata din Ierusalim", "Insemnari orientale", "Povestea Haifei Deiraniya".
Note din Ilie Badicut, Nicolae Dobrisan, Elena Constantin, Jibran Halil Jibran, Mihail Nuaime.