un profesor si un pedofil
Referitor la notiunile: �intelectuali medii�, �mediocritati�, �oameni marunti� - profesorii sunt cei mai vizati sa le explice. Fireste, in propriul lor creieras, la testele sau mai bine zis la autotestele de intelegenta, raportindu-se strins cu bunul simt de a recunoaste veracitatea fiecaruia, acestia isi cunosc notele. Insa poarta ei curajul de a le face publice? Toate lucrurile profound imbecile si meschine au o grozava predilectie pentru elementele deghizatorii. Daca s-ar merge la o debarasare radicala de tendinta coplesitoare de a impresiona pur si simplu, de a pune monopol doar pe imaginatia celor din jur, ar slabi lupta intre politicienii adevarati si demagogizatorii poporului. Cu alte cuvinte, dam de fraza lui Nietzsehe: �Gura stie poate a minti, dar strimbatura ei spune totusi adevarul�. Intriga si dramatismul ideii nu constau nicidecum in puterea de a-ti recunoaste propria mediocritate sau in coeficientul de inteligenta al fiecaruia. Constatarea isi incarca valoarea dramatica doar daca deschizi ochii la numarul, raspindirea si locurile ce le ocupa respectivii in societate.
In conceptia profului, corectitudinea, moralul, drepturile sunt evaluate doar fiind trecute prin propria sa bascula de analiza, din moment ce nu inceteaza sa se ambitioneze pe ideea ca ei sunt predestinati ca sa dea ordine, sa predice, expansionandu-si emisferile cerebrale. As vrea sa pot privi macar o secunda in ochii profesorilor lui M. Eliade. Oare eventuala contestare a acelui 6.40, insuficient fondata acum, in scopul unei reabilitari cuvenite, ne asigura necesitatea asumarii concomitente a riscului de a face un truism? Personal mi-as fi dorit sa aud ceva si despre laudatii, eminentii, premiantii sai colegi. Din pacate � nimic.
Cretinilor astia ifositi, pretentiosi, le este imposibil sa accepte alt rationament decit cel de a injosi, de a se predomina mereu in cautarea nodului in papura - spiritual superior - de a nega sub pretinsa lor inteligenta autenticitatea unui randament mai mare. Insistenta profesare a contestarii si a dispretului pentru oricine produce sentimente de inferioritate, care nu dispune de diplome universitare si virsta rezonabila, e dependenta fireste de fobia neinfrinta ca altfel se merge la o risipire in umbra si ca va rasari soarele, cind atit de dragi mai erau stelele. Raminind in perimetrul aceleeasi idei, Schopenhauer da un elocvent exemplu cu femeia urita care nu accepta niciodata sa se nimereasca alaturi de cea frumoasa, pentru a nu se descoperi, pentru a nu fi previzibila celor ce o favorizau ca e de fapt si mai urita. Altfel exprimandu-ne, intr-o lume mica si ingusta, maruntisurile sunt postulate etalon, iar darimindu-le provoci animalele incetatenite in gloata nulitatilor. Insa reactia lor, concordanta indiscutabil valorilor administrate, e violenta si repulsiva.
Similar e si cazul scriitoril basarabeni, aproape convinsi in anii sovietici ca isi traiesc norocul de a fi contemporani cu cei mai mari genii ai literaturii noastre, descoperind mai apoi ca in realitate fetisizau niste retardati culturali.
Profesorii sunt cei care au cerut prea mult de la ei insusi. Mediocritatea lor insa nu le-a putut oferi decat functii, posturi pe care le dosesc de-a gata pentru propriile ratari, nu le-a oferit decit ura si tentatia razbunarii, scoase de la funduirile acelor resentimente intermediate in teren prin pedagogie. De aici ne este vizibila justificarea faptului ca mereu, sub hainele unui profesor, se ascunde de fapt un carutas, un simplu muncitor de santier, un afacerist oridinar. Niste oameni demni de compatimire si dispret! Cum poti face din ei tabu, cum poti sa ti-i faci exemplu? Fetisizarea profesorilor este atribuita la doua categorii de elevi: ipocritilor si lichelelor. O formidabila expresie, apropiata acestui context, ar fi ori ca elevul impartaseste cu proful emisferele unui creier comun, ori ca ii finanteaza sarbatorirea zilelor de nastere si a oricaror alte zile din anul scolar, implinindu-se cuvintele: �orice relatie fiind dubioasa, in afara relatiei cu cei asemeni noua� (Nietzsehe). Acest elev poate fi detestat, dar nu poate fi distrus, odata ce porcinitatea si licheismul lui au fost clonate la un astfel de nivel incit sa poata umplea fiecare institutie de invatamint din aceasta tara. Iar cei inexorabili, cum spune M .Preda, �ne vor calari, acum si totdeauna.� Ei vor face imposibil sa nu ia oricine isi doreste bacalaureatul, sa nu aiba oricine vrea diploma de universitate, iar peste citiva ani, sa le vezi moaca completind rindurile predecesorilor.
Majoritatea claselor sunt si in interior, sa zicem, clasate, dupa banci:
1) lingaimea (gudurari cu ore suplimentare);
2) cei care dau totul pentru sentinta catalogului si pentru a nu fi rau famati;
3) cei din bancile unde se lasa hainele, sacosele (cu ghete), cei creati pentru ei insisi, pentru ceea ce sunt si pentru a exprima aceasta.
Scoala e a dezidentilor scolii, a elevilor de la periferia clasei si a didacticului. Dar iesind din calsa, poti spune ca cunosti lectia. Clarifici ceea ce cunosti, inveti doar ceea ce deja stii, astea paralelizand bineinteles cu tensionarile empirice, cu constiinta si capabilitatea.
O colega ma intreaba intr-o zi de ce nu ma vede niciodata invatind. Ii raspund ca greseste, invat, facand semn spre cartea ce o tineam in mina - un roman de Camus.
- Bine, ma refeream la manuale...
- Nu am, ii zic.
- Atunci de unde inveti?
Ii arat acelasi roman.
- Poate, spune ea cu nedumerire, poate... la una sau la doua materii, dar nu la toate.
- La toate, la toate, inchei eu discutia.
De cele mai multe ori privesc peste banci cu curiozitate unui copil la zoopark. Ofensiva profesorilor si a scolii la general e pornita contra individualitatii, impotriva a tot ce e singular, a exceptiilor, tintind cu inversunare readucerea mediului de turma: limbaj standard, gindire uniforma, relatii colectiviste. Ceva comparabil cu sistemul comunist. Dar, in momentul cind accepti gregarul ca normalitate, nu mai ai o apreciere normala a adevaratelor valori - fie politice, culturale, sociale, istorice etc., te lepezi de ceea ce esti, ucizi singularitatea si unicitatea ta in tot ceea de ce te indoiesti sau te simti. Aceasta e si drama lui George Bacovia, cind realizeaza ca e singurul supravietuitor, singurul om viu deasupra cadavrelor din banci si de la catedra. Bacovia ramine sa leviteze deasupra intregului liceu, ce se transformase in cimitir.
Cine dintre profesori iti cere sa gindesti, sa cauti un raspuns? Raspunsul lor e gata pregatit, exact, corect, fara balansarea intre adevar posibil si fals posibil.
Unsprezece ani ti se predau tot felul de obiecte. Fiind elev, ai irosit timp enorm de mult, ca sa constati acum ca profii ti-au vorbit la ore despre multe lucruri, dar niciodata, nici macar timp de o minuta, nu ti-au spus la ce ti-ar folosi toata invatatura lor. Insa ai dat examene, teste, ai fost emotionat, ai plins pentru niste lucruri ce nu aveau nimic in comun cu existenta ta.
In final, as vrea sa analizam fraza celebrului prozator italian Umberto Eco, actual profesor universitar. �A tine cursuri � un act de canibalism�. Interpelarea e ca, devorind adolescenta cu gura stirba, poarta motivatie numai acceptarea segmentului unui moment critic al ideilor, a unei epuizari spirituale trecute simultan printr-o lene a gindirii, creditind aici improspetirea care, se intelege, vine de-a gata. E un neadevar ca profesorii doar ne invata, ca ne impartasesc experientele personale - intotdeauna vor vorbi de fapt doar despre lucruri, experienta carora nu o cunosc. E un neadevar ca, asezat in banca, elevul este cel inundat de cunostinte, pentru ca inca �nu se stie cine da si cine primeste�, precum remarca si C. Noica. E straniu sa intalnesti in ospiciu pacienti in haine de doctor? Profesorii ar merge la compromis, care nu-i decit consecinta recunoasterii irefutabile a altor individualitati, dar, ca si in celelalte aspecte, incompetenta ii depaseste si aici. Departindu-se de rolul (normal) de indrumatori, ei se apropie de cele mai multe ori prea grav, afectiv si moral de elevi, evocind o nuanta erotica - "dragostea pentru copii". Distanta dintr-un profesor si un pedofil ramine egala cu cea dintre Paris si capitala Frantei.