KUMRAM

 

    – Sa reluam povestirea, zise Densi. Dupa ce si-a potolit setea cumplita, Iisus ceru sa se sprijine de cele doua Marii, pentru a se intoarce acasa. Am ajuns acasa si batranul Iosif, tamplarul, ne-a asteptat cu masa pregatita. Iisus, incet–incet, se linisti. Manca impreuna cu noi o fiertura de zarzavaturi culese din gradina Elisabetei, apoi se duse in gradina, aduna niste plante si o ruga pe Elisabeta sa-i dea un vas sa faca ceai, apoi il puse sa se raceasca. Nu scoase o vorba. Era insa linistit ca un copil. Bau o cana de ceai si ma intreba daca vreau si eu. I-am zis ca vreau si El imi dadu sa beau din cana in care bause El. Eram in bucatarie. Focul palpaia inca in soba. Deodata se ridica si-mi spuse:

– Vino!

Ne-am dus in camera noastra. Lua papirusurile pe care erau scrise textele biblice, le stranse pe toate la un loc, iar apoi imi spuse:„ Vino!".

Am mers din nou in bucatarie, unde El se apropie de cuptorul ce inca mai mocnea si-mi arata sulurile de papirusuri:

– Le vezi? Toata munca Mea de cinci ani de zile este in sulurile acestea. Toate sperantele Mele le-am pus in studierea acestor texte iudaice pentru a fi pregatit sa le vorbesc in limba lor, despre traditiile lor ce sunt valabile si autentice. Aici sunt cuvinte scrise cu foc, indemnuri si proorociri care s-au indeplinit acum prin Mine. Toate proorocirile acestea vestesc pieirea poporului israelitean: „IN NUMELE DREPTATII SI AL ADEVARULUI, ACEST POPOR ESTE BLESTEMAT SA SE RISIPEASCA, SA FIE DESFIINTAT! Sa ARDA!".

Zicand acestea, lua pe rand cate un sul si-l puse pe foc:

– Zadarnic ai cantat, Davide! Zadarnic ai filosofat, intelepte Solomon! Zadarnic a fost legamantul incheiat cu tine, Avraam! Zadarnic i-ai scos din robia Egiptului, mare prooroc Moise!

Si, de fiecare data, baga cate un sul pe foc, iar vapaile ii luminau tristul chip:

– Am crezut ca va merge cum a mers in Egipt. Am sperat ca macar o parte dintre ei sa-mi devina kerpini (apostoli), dar nici unul! Nici unul nu M-a aparat. Nici unul n-a vrut sa Ma inteleaga! I-ai vazut pe cei trei? Orbul, mutul si cu paralitica? Nici macar ei nu au zis ca ma urmeaza. Vezi cat de neputinciosi suntem? Vezi ca, daca omul este indaratnic si impietrit, nici o minune nu-l clinteste din locul lui?! Tatal este Atotputernic, e drept, dar peste cei curati, peste cei ce nu zac in robia minciunii si a intunericului. Un intuneric care s-a identificat cu minciuna si pacatul nu-l mai poate nimeni salva! Pentru ei am venit. Mai ales pentru ei...Vai lor! Vor aur, vor sa faca din tara lor un imperiu, vor sa stapaneasca Pamantul!...

Da! Vor urma 2000 de ani, rastimp in care ei vor ajunge din nou sa domine cu aur, cu minciuni, cu hotii, cu crime, pamantul va ajunge mai curand de 2000 de ani sa fie la ordinele lor, caci tot aurul va fi in mainile lor si arme nimicitoare vor construi pentru a supune popoarele. Aceasta hidoasa caracatita isi va intinde tentaculele in toate colturile lumii si, cand vor fi mai puternici ca oricine, cand aurul lor va inchina toti pamantenii, atunci vor suna Trambitele Judecatii Divine, vor fi adunati aici, pe pamantul lor, si aici isi vor primi osanda. Aici vor cunoaste chinurile unei indelungate agonii ce va anunta sfarsitul lor.

– Vad o fiara cu 7 capete si 10 coroane puse pe capetele ei, am spus eu. Vad o fiara cu semnul 666 ce iese dintr-o mare de sange...E sangele sfintilor care striga, care vor dreptate, vad coada acestei fiare cum impunge si ucide, cum face minuni mari ce uimesc oamenii. Vad o femeie desfranata impodobita cu aur si nestemate cu o cupa in mana. E vinul desfranarii ei, caci se vinde oricarui trecator. Cum, Mester, atat de mult va triumfa Lucifer pe Pamant?

– Da! Vor triumfa, vor birui, vor ajunge din succes in succes. Vor ucide sfintenia si iubirea, vor preamari luxul si ura. Vor amagi popoarele cu cuvintele lor desfranate, vor vorbi de pace si in ascuns se vor pregati de razboi; vor vorbi de umanitate si in acelasi timp ei se vor lafai in lux, lasand pe altii sa moara de foame, vor cumpara cu bani si aur savantii si inteleptii si-i vor minti cu nerusinare dandu-le in ascuns otrava. Se va vorbi de adevar si vor trai in minciuna. Dumnezeul lor va fi luxul, confortul si desfraul. Si atunci, Tatal va ridica zagazurile maniei Lui si va trimite foc nimicitor si-i va mistui si-i va desfiinta, va darama cetatile lor si toata trufia lor va fi calcata in picioare de calaretii cerului ce vor inunda Pamantul.

Iisus proorocea. Eu am luat aminte la aceste proorociri pe care avea sa le mai faca si in alte randuri si din ele m-am inspirat atunci cand am scris Apocalipsul, in Patmos.

Iisus ne-a spus apoi ca doreste sa mearga in pustiu, la Ioan Botezatorul, dar, fiindca drumul era destul de lung pana la el, am lasat pentru hotararea Sa proprie momentul plecarii. Am mers si eu in atelier si vreo doua saptamani am lucrat intens la o comanda buna, astfel ca intram in posesia unei sume destul de bune de bani cu care aveam sa ne intretinem.

Serile erau minunate. Fiecare isi povestea amintirile din tinerete si copilarie. Pe Iisus nu-L intrecea nimeni. imi zambea tot timpul. Era o incantare. Fecioara Maria era numai cu ochii la Iisus si-i sorbea cuvintele, iar Gazetis–Miriam asculta tot timpul fara sa scoata o vorba. Minunate seri am petrecut! Iisus parca uitase complet de misiunea Lui si ma intrebam cand va relua activitatea de misionar. Dupa circa 2 saptamani de lucru intens in atelierul de tamplarie si de seri minunate, Iisus se scula intr-o dimineata mult mai devreme si ma trezi:

– Hai la Ioan!

Ne-am luat merinde si, impreuna cu Ina, am pornit la drum. Ii sus spuse Fecioarei Maria ca va intarzia aproape un an de zile. Ce avea de gand, nu stiam. L-am intrebat ce vom face un an de zile si a ridicat din umeri. Nici El nu stia ceva precis.

Pe Ioan l-am gasit in rugaciune, iar 200 de oameni erau ingenuncheati in urma lui. Din capul lui tasnea spre inaltimi o panglica aurie — semn ca rugaciunea lui era intensa. Din cei 200 de oameni, ici–colo, zburau suvite luminoase ce se ridicau spre cer. La un moment dat, Ioan se intoarse brusc si ne zari. Se ridica din rugaciune si veni in intampinarea noastra. Era serios si trist.

– N-ati reusit!

– N-am reusit!, raspunse Iisus.

Vazand-o pe Ina, Botezatorul se inclina zicandu-i:

– Cinste tie, cununa luminoasa, stea ce stralucesti in miez de zi pe Iisus, Soarele dreptatii! Cinste tie, inel de foc, Mireasa a Gloriosului Mire! Cinste tie, chivot de aur, pastratoare a tainicei comuniuni! Cinste tie, veriga de otel care ne legi pe noi de Cel ce ne este noua Domn, Stapan si Salvator!

Si, zicand acestea, lua mana dreapta a Inei si si-o lipi de frunte:

– Misterul tau depaseste intelepciunea mea cea slaba. Nobletea ta, frumusetea fapturii tale tainice intrece mica mea simtire, dar ard de iubire privindu-te, Miracol al intregului Univers, Zeiasca intruchipare a sublimului Tron de Lumina!

Ioan o privea fascinat, iluminat. El, Ioan, acest ascet aspru si neindurator cu sine, cu ochii plini de scantei necrutatoare, avea acum ochii stralucind calzi si senini, privind la „MIRACOLUL LUI IISUS".

– O cheama Lavitina, ii spuse Iisus. Eu ii spun Ina.

– Iar eu o voi boteza cu numele de „MIRACOL", adauga Botezatorul si-i spuse sa se pregateasca de botez. Ina, sprintena si voioasa incepu sa se dezbrace fara sfiala. Noi am intors cu totii capetele.

– Nu va temeti, voi pastra esarfa.

Am privit-o din nou cum isi desfacea sandalele si intra in apa Iordanului. Si cand Ioan lua apa din rau, cu vasul sau vechi, in plin amurg fiind, asupra lui Ina aparu un nor roz si o ploaie de raze patrunse trupul „miracolului" Ina...Totodata isi facu aparitia un grup de 15 barbati care incepura sa cante atat de duios, ca-mi dadura lacrimile. Spuneau cam asa:

„Copacul aduce rod

Dar florile zamislesc parfum;

Floarea noastra cea aleasa

Zamisleste-acum mireasma;

Ina noastra cea frumoasa

Iat-o dand lumii parfum."

Apoi, fara cuvinte, inganara tot in cor melodia refrenului:

„Ina da lumii parfum!"

Ceea ce vedeam eu, nu vedea decat Iisus, Ioan si Ina, ceilalti cascau gura si se uitau in toate partile vrand parca sa vada cine canta. Am inteles ca si cei ce nu vedeau, auzeau totusi si ei corul acelor barbati. Ioan, care uitase sa mai toarne apa peste capul Inei, se trezi intr-un tarziu si spuse formula lui obisnuita: „Te botez cu apa in numele FOCULUI DUHULUI SFANT si-ti dau numele de MIRACOL. Amin."

Ina se distra sub apa care i-o turna Ioan deasupra capului...

Teofilact: Iarta-ma ca te intrerup, iubite Parinte, dar in scrierile noastre, in textele evanghelice, nu se pomeneste nimic despre acest misterios personaj!

Densi: Stiu! Nici eu nu am scris, pentru ca pur si simplu nu m-am priceput sa „prind" acest subiect. Pur si simplu nu am putut sa scriu si de aceea va povestesc voua acum acestea, tocmai pentru a completa cateva din evenimentele importante despre care nu am pomenit in Evanghelia mea. De fapt, cand am scris Evanghelia, cum spuneti voi, am scris-o pentru iudei, pentru cercul strans al celor 11 apostoli care m-au rugat sa scriu eu, considerand ca eu stiu mai bine sa prezint decat ei. Nu mi-am inchipuit ca va deveni atat de pretuita. Noi nu puneam atunci pretuire pe scrieri, ci pe transmiterea orala a invataturilor lui Iisus. Textul meu a fost scris in graba si foarte dezordonat, in perioada imediat dupa uciderea lui Iisus, pe cand eu ma pregateam sa ma intorc in Egipt.

Apoi a fost ceva ciudat, pentru ca, ori de cate ori cei 11 apostoli ma intrebau cine este Ina, eu nu le puteam da nici un raspuns. La fel si cu intruparea lui Iisus, apostolii ma bateau la cap sa le spun cine l-a nascut pe Hristos. Al cui Fiu este; eu nu puteam raspunde cu aceleasi cuvinte cu care raspundea Iisus ca a venit din Tatal. Apostolii nu puteau concepe ca Iisus se „pozitivase" si si-au inchipuit ca Fecioara Maria l-a avut in pantece si a nascut supranatural ramanand tot fecioara si dupa nastere. ii auzeam cum plasmuiesc o legenda, cum isi inchipuiau ei nasterea, intr-o casa modesta cu ingeri si pastori si cate alte inchipuiri. Regret ca am tacut dar, sincer sa fiu, pe atunci ceva ma oprea sa vorbesc. De altfel, Iisus mi-a cerut ca nici macar celor 11 apostoli sa nu le pomenesc despre Egipt absolut nimic, astfel ca am pastrat tacerea pentru foarte multe detalii. in fond, ce puteam spune despre Ina? Ea tot timpul tacea. Cand apostolii o intrebau ceva, ea pleca ochii in pamant si incepea sa cante sau sa zambeasca, astfel ca apostolii au renuntat sa o mai intrebe ceva. Ea nu a vorbit niciodata, nu a facut nici o minune. Minunile ei erau ca il facea pe Iisus sa se insenineze si sa iasa din amarnica Lui tristete. Cand intalnea cate un grup de carturari sau farisei, pe Iisus il cuprindea furia. Imediat venea Ina langa el si-l prindea de mana, iar atunci Iisus se linistea. De cate ori era fara Ina, lovea cu cuvantul, mustra si acuza, pe toti ii facea lenesi, putregaiuri, trandavi, orbi, necredinciosi. Cum venea insa Ina langa El, vorbea calm si duios, isi arata bunatatea si blandetea Lui cuceritoare. Ina nu vorbea cu apostolii, insa tot timpul susotea cu Fecioara Maria si cu Miriam, iar mai tarziu si cu Maria Magdalena. Era sufletul grupului celor 4, care aproape intotdeauna ne-au insotit in toate partile. Dar, hai sa va povestesc in continuare, ca sa nu pierd firul.

Toata noaptea nu am dormit, ci am povestit despre Egipt. Ioan asculta si nu se mai satura. Poporul dormea care pe unde putea. Noptile erau putin racoroase, dar se putea dormi foarte bine sub cerul liber.

A doua zi, Iisus, Ina si cu mine ne-am culcat in coliba lui Ioan si am dormit pana la pranz. Spre seara, pe cine credeti ca vedem venind inspre noi? Pe Fecioara Maria, pe un asin, si pe Miriam. Ioan i-a iesit in intampinare cu noi alaturi. S-a dus langa ea, a prins-o de maini si i-a spus:

„Bucura-Te, caci vei fi soare pentru cei muritori,

Bucura-Te, ca cei intelepti in fata Ta vor fi necuvantatori,

Bucura-Te, cea de Cer aleasa,

Bucura-Te, a Cerului Slava si Cinste,

Bucura-Te, a lui Iisus Mireasa."

Zicand acestea, Ioan o ajuta sa coboare de pe asin, spunand-i:

– Vino sa-ti dau si tie botezul meu, Tu, a Lumii si Cerului Mireasa!

Si, in timp ce Fecioara se pregatea sa intre in Iordan, din nou un nor, violet de data aceasta, a revarsat raze aurii peste Fecioara. Si un cor de ingeri incepu sa cante, zicand parca:

„Raiul cel inchis,

Iarasi s-a deschis,

Pomul cel uscat

Iar a inverzit,

Pasarile canta,

Florile se-avanta,

Cantec ca sa-i dea

Fecioarei de nea,

Cununa, cununa,

imparatesei Cerului

Coroane sa-i puna"...

Cam asa ceva, nu prea mi-aduc bine aminte. A botezat-o pe Fecioara dandu-i numele de MIREASa. Iar pe Miriam a botezat-o cu numele de CRIN de primavara vestitor. Iisus s-a bucurat nespus de venirea celor doua Marii, cu toate ca El nu ar fi vrut sa le poarte pe drumuri in toate partile. Fecioara Maria insa, nu mai putea sta fara El. Se obisnuise sa-l vada mereu si un an de zile i se parea cu neputinta de suportat. A treia zi se apropie de noi un barbat cam de 40–45 de ani. Vazandu-l, Iisus ii zise:

– Andrei! Ramai si mergi cu noi si urmeaza-mi sfaturile.

Andrei ii raspunse:

– Doamne, in vis, azi noapte, ai venit la mine si m-ai chemat! Iata, am venit. Te voi urma pana in ultima clipa a vietii mele!

Apoi Iisus privi spre multime:

– Iacove!

Tanarul roscovan care fusese la noi serile trecute cu Zusin, se ridica in picioare si veni spre noi.

– Iacove, sileste-te si-mi urmeaza! ii spuse Ii sus.

Iacov lacrima zicand:

– Doamne, Tu esti Dumnezeul meu! Pe Tine te voi urma pana la adanci batraneti! Pe Tine Te voi propovadui! Pe Tine Te voi sluji!

– Bine, Iacove, grabeste-te de plecare, ii spuse Iisus.

Iar L-am intrebat pe Iisus unde vom pleca si El iar ridica din umeri.

– Stiu doar atat, spuse El, ca, nu departe de aici, un intelept ma cheama in orasul lui sa le povestesc invatatura Mea. Maine in zori om primi solia lui. Numele lui este Solomon–Halep.

A doua zi dimineata, intr-adevar catre ora pranzului, sosira doi calatori care il intrebara pe Ioan cine este MESIA, Cel mult asteptat, caci conducatorul Solomon–Halep stie ca a venit si ca sta la Ioan Botezatorul. Ioan merse cu ei la Iisus. Cand L-au vazut pe Iisus, cei doi au ingenuncheat si si-au plecat capetele. Cei doi erau trimisi de comuniuni de iudei, sectaristi, care, revoltandu-se pe conducerea de la Ierusalim cu cateva secole in urma, alcatuisera un fel de mic stat separat, in localitatea Kumram, nu departe de Marea Moarta.

Ei abandonasera jertfele si alcatuisera o comuniune bazata pe toata egalitatea in drepturi, desfiintandu-se diferentele intre bogati si saraci. Pastrasera Biblia veche, dar se rezumau mai mult la prooroci. Din randurile lor se ridicasera prooroci ce anuntasera venirea lui Mesia si la ei. Astfel, si Solomon-Halep, actualul lor conducator, era un clar vizionar care stia de la spiritele pe care el le vedea. Nu am de gand sa intru in detalii...de fapt, nici memoria nu ma prea ajuta. Veti sti ca noi 7 si cu cei 2 am plecat si am ajuns a doua zi la Kumram, unde eram asteptati cu alai. Iisus a fost primit cu cea mai mare cinste si ascultare. Aici, timp de 6 luni de zile, Iisus a vorbit atat conducatorilor comuniunii, cat si poporului in randul caruia facea adesea vindecari si alte minuni.

Kumramul era alcatuit din vreo 3 asezari distincte. Iisus forma un grup de vreo 24 de apostoli de care se ocupa mai indeaproape. Le vorbi despre Tatal, despre imparatia Cerurilor, despre straturi. Le vorbi despre importanta studiului si a cercetarii, le spunea multe, foarte multe pilde si parabole si institui doua ritualuri: botezul cu apa si frangerea painii cu impartasirea din cupa cu vin, adica oficie si aici o CINa TAINICa ce avea sa ramana ca ritual, care sa aminteasca de comuniunea lor cu Iisus. Oamenii de aici nu erau prea evoluati, erau cam primitivi, dar oricum, erau bine intentionati si Ii sus a fost foarte bucuros ca, daca nu in Ierusalim, cel putin printre acesti iudei gasise intelegere.

Aveau foarte multe case de rugaciuni, unde citeau mai mult psalmii si din intelepciunile lui Solomon, inclusiv invataturi de la alti intelepti, pe care nu ii avea Biblia. Iisus nu le strica randuielile lor, dar ii invata sa se si concentreze intr-o rugaciune scurta pe care sa o zica tot timpul cat lucreaza munca fizica. intre cei 24 de apostoli pe care ii alesese, era unul care pusese muzica lor pe note. Cantau foarte frumos cantece de lauda si invocari.

Iisus a avut ocazia sa-si expuna toate cunostintele Sale in materie de Biblie si-i sfatui sa ramana in continuare separati de ceilalti iudei. Le prooroci chiar ca din randurile lor se vor ridica mari sfinti, dar ca, in acelasi timp, nu vor putea sa reziste unor popoare ce vor navali mai tarziu.

Tanarul Iacov pe care il luasem cu noi (ca si pe Andrei), se dovedi plin de ravna si zel. Amandoi, seara de seara, mergeau prin casele oamenilor, unde se adunau cate 40–50 de oameni, si le vorbeau. Miriam era mereu alaturi de mine. Fecioara Maria si cu Ina nu se departau de Iisus.

Pot spune ca in Kumram, Iisus pusese bazele apostolatului in sensul sacru al cuvantului. Vedeti voi, Iisus nu voia „preoti„, voia „apostoli„, care sunt mult mai mult decat un preot.

Prin PREOT — se intelege cineva care oficiaza slujbe si ritualuri.

Prin APOSTOL — Iisus vede mai mult. Un apostol era in primul rand un invatator care avea misiunea principala de a invata si a calauzi poporul pe drumul adevarului, al realizarii spirituale. „Apostolul" era, in al doilea rand, „JUDECATORUL" unei comuniuni, care avea sarcina sa rezolve neintelegerile dintre oameni si sa cantareasca diversele abateri care se comiteau de catre unii dintre cetateni.

Deci termenul de apostol (kerpin) creat de Iisus, asocia functia de „invatator" cu cea de „judecator". Faptul ca apostolul oficia si ritualul botezului si al frangerii painii, era de o importanta secundara.

Iisus dadea indicatii precise in acest sens si pentru ca avea oroare de preotia iudaica, deoarece preotii iudei trandaveau si traiau pe spinarea poporului neproducand nimic. Iisus daduse ordin ca Apostolii Lui sa munceasca cot la cot cu ceilalti, la munca campului, sau sa practice diverse meserii, deci sa se intretina singuri, munca lor de invatatori si judecatori trebuind sa fie ca un dar oferit poporului, fara ca ei sa primeasca vreo plata pentru aceasta.

Conducatorii comunitatii trebuiau alesi dintre cei mai destoinici si mai activi dintre apostoli. Numai in aceasta calitate de „conducator" apostolii erau oarecum absolviti de munca la cot cu ceilalti si erau haraziti sa se ocupe in exclusivitate de treburile de conducere, fara sa abandoneze asa-zisul apostolat.

Din pacate, in secolele ce au urmat, crestinismul s-a incarcat prea mult, mult prea mult, cu ritualuri inutile; slujbele s-au lungit, astfel incat apostolatul a degenerat intr-un fel de meserie, de a citi tot felul de slujbe si rugaciuni prelungi. La ce bun? Rugaciunea adevarata, ca sa fie traita, trebuie sa aiba putine cuvinte. Nu prin multimea cuvintelor patrunde DUHUL SFANT in om, ci printr-o invocare scurta, densa si clara, ce trebuie repetata tot timpul. Ii sus n-a vrut preoti mesteri in tot felul de slujbe si nenumarate ritualuri, ci APOSTOLI HARNICI, care sa-si castige existenta nu din pomeni primite de la altii, ci muncind cu propriile lor brate si cu propriul lor intelect.

Densi se opri.

– Iar am incheiat un capitol. Sa ne respectam obiceiul si sa ascultam un fragment muzical. Ce ne pui?

Teofilact: Am sa va pun ceva dintr-un compozitor care-mi place tare mult, Johanes Brahms si anume, partea I din Simfonia a II–a. E simfonia care ma leaga de comunicarile ce le-am primit din partea lui Heruvicle, primul spirit opalic pe care l-am vazut cu ochii mintii.

Densi: Sa auzim!...

Am ascultat cu totii, in liniste, inegalabila orchestratie a magistrului Brahms.

 

PRIMUL MUNTE

 

    Aproape un an de zile am stat la Kumram. In cele din urma, totul fiind pus in ordine, am plecat. Unde? Nu stiam.

– Vreau sa-i infrunt in continuare pe iudei. Vreau sa revin in mijlocul lor si sa gasesc macar zeci de apostoli, sa salveze cel putin pe oamenii din popor, cati s-ar putea salva, imi spuse Iisus, cunoscandu-mi nedumerirea. Nu vreau sa creada ca sunt las, naiv si neputincios, cum cred ei, continua Iisus. Stapanitori ai lumii n-am sa-i fac, de tulburat vreau sa tulbur, iar la Judecata din urma sa nu spuna ca nu am insistat. Voi insista. Voi vorbi pe strazi, la rascruce de drumuri, voi opri trecatorii si-i voi indemna la lacrimi si pocainta, spre a-i scapa de focul ce li se pregateste.

in drum, Iisus s-a abatut si pe la Cana–Gallileea, unde o nepoata de-a Elisabetei avea nunta. Stiti de minunea pe care a facut-o cu cele 6 vase de apa, pe care le-a binecuvantat si au capatat gust de vin. Nu mai insist. De la acolo am plecat din nou spre Iordan, la Ioan. Mergand, in drum am ajuns din urma un barbat in varsta, ce parea pescar dupa navodul ce-l purta pe umeri. Cand am ajuns in dreptul lui, Iisus ii spuse:

– Iata, am venit, Petre, iar ceasul vindecarii tale a sosit!

Petru cazu in genunchi. Iisus il binecuvanta si-i puse mainile pe cap. Petru se balbaia si nu stia ce sa mai raspunda:

– Da...Daaa...Doamne, ma primesti printre ai Tai? Ma leg ca nu...nu...te voi mai parasi! Pe...pe Tine Te asteptam! Binecuvantat fie Dumnezeul nostru, Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui David.

Petru era un barbat lat in spate si voinic. Arunca imediat navodul in drum, de pe umeri, in semn ca a si parasit meseria lui de pescar.

– Nu arunca navodul, Petre, caci noi nu trebuie sa fim ca fariseii, sa munceasca altii pentru noi. Noi trebuie sa ne castigam singuri existenta, iar apostolatul sa-l oferim in dar. Ia navodul si nu-l arunca, pentru ca din navodul tau ne vom hrani toti doisprezece.

Eram acum patru apostoli: Andrei, Iacov, Petru si cu mine. Ne intrebam care vor fi ceilalti opt. Aproape de Iordan ne-am intalnit cu un pluton de soldati inarmati, in frunte cu un tanar ofiter. Iisus zise tanarului deodata:

– Iata-Ma, Filipe! Ceasul mult asteptat a sosit. Leapada armele, caci de acum cu alte arme vom lupta!

– Jupiter sa fie slavit! Lui Marte i se cuvin jertfele. Bine ca Te vad! Esti aidoma cum Te-am vazut de 7 ori in vis! spuse Filip si se repezi sa sarute picioarele lui Iisus.

– Acum ma duc in tabara, predau spada generalului si vin sa Te caut. Unde va gasesc?

– Te vom astepta la Ioan, cel de la care ai primit botezul. Mergi in pace si nu intarzia prea mult, ii raspunde Iisus.

Catre seara am ajuns la Ioan care tot in rugaciuni era, inconjurat cam de 5000 de barbati si femei. Am vazut acelasi suvoi luminos ce-i iesea din cap si se inalta la Cer.

S-a intors brusc spre noi si, ridicandu-se, ne-a iesit in intampinare. Multimea ramasese ingenuncheata la trecerea noastra si toti voiau sa sarute marginea vesmintelor lui Iisus.

– Daca nu am reusit sa-i castig pe carturari si farisei, cel putin sa va castig pe voi, oameni umili si saraci, spuse Iisus. Preotii vostri ma vor uri si cauta sa Ma prinda, voi insa sa Ma aparati! Ati auzit? Daca credeti ca sunt cine sunt, sa va luptati pentru cauza noastra. Fiti atenti de acum! Feriti-va de aluatul fariseilor!

Nu parasiti templul, dar nu mai dati de la gura voastra celor trandavi si trufasi! De ma veti asculta pe Mine, cuvintele Mele va vor fi ca o apa vie din care band, nu veti mai inseta!

FERITI-VA DE ALUATUL FARISEILOR!

Nu dati crezare invataturii lor, caci ei, pentru pantecele lor lupta si pentru a-si spori averile. Nu slujbele, nu ritualurile, nu leveticul, nu toate acestea au adevarul, ci CELE ZECE PORUNCI. Eu nu vin sa stric legile acestea, ci mai mult sa le intaresc. Nu am venit sa aduc porunci noi, ci sa reinnoiesc una veche: IUBITI-VA UNUL PE ALTUL! Maine va voi adresa primul cuvant. Acum suntem obositi de drum. Ramaneti in Pacea Tatalui Meu! si Iisus incheie primul cuvant adresat multimii.

Iisus ramase in picioare si-si mai alese 6 apostoli ca sa fie 10 fara mine. Asa dorise El, macar zece apostoli sa aiba. in ziua urmatoare, foarte de dimineata, Iisus, care era acum inconjurat de cei 10 apostoli, se scula si zise:

– Iata, a venit ceasul sa invat acest popor bolnav si stricat sa urce PRIMUL MUNTE.

Si, chemand poporul dupa Sine, merse ce merse, apoi urca un munte nu prea inalt ce se chema „MUHLA" nu departe de locul unde predica Ioan pe malurile Iordanului. Iisus mergea, iar poporul venea in urma Lui si a ucenicilor Lui. Ajuns pe culmea muntelui, Ii sus statu sa se odihneasca si facu semn apostolilor si multimii sa sada. Si-n clipa aceea am vazut mii de spirite apropiindu-se si inconjurand muntele, amestecandu-se cu multimea. Erau spirite pestrite cu diferite culori, erau spirite de culoare gri inchis si deschis si chiar de culoarea fildesului, venite toate sa asculte cea dintai predica a Marelui Trimis, „PREDICA DE PE MUNTE".

– Straduiti-va sa cuceriti imparatia Cerurilor. imparatia Cerurilor nu este a celor lenesi, trandavi, ci a celor sarguinciosi, ravnitori si zelosi. Nu pe pamant traieste omul vesnic, ci in imparatia Cerurilor. Dar nu oricine intra in ea, ci numai cei curati, cei milostivi, cei blanzi si senini.

Vai celor ce traiesc in pacate si faradelegi, caci aceia nu vor cunoaste imparatia Cerurilor, ci pe cea a intunericului.

Vai celor ce-si pun nadejdea in aur si averi, caci aceia deodata nu mai sunt, ci numai cei ce au lucrat faptele iubirii si slujirii apostolului, aceia vor ramane sa cunoasca fericirea. De aceea spun voua:

Fericiti sunt numai cei simpli, cei nevinovati, cei nepatimasi, caci acestia vor fi mostenitori ai imparatiei Cerurilor.

Nu cei ce se desfata si petrec sunt fericiti, ci cei ce plang, caci lacrima in ochi aduce mangaierea sufletului si bucuria!

Fericiti voi, ce plangeti, caci prin lacrimile voastre veti intra in imparatia Cerurilor!

Pamantul este stapanit acum de cei ce au cele mai multe arme; va mai dainui putin aceasta, dar va veni o vreme cand cei blanzi vor fi mostenitorii Pamantului si cu blandete si bunatate, cu mila si dreptate ei il vor stapani!

Nu cei satui si imbuibati cu tot felul de mancaruri si bauturi intra in imparatia Cerurilor, ci cei flamanzi, saraci si lipsiti.

Fericiti sunt cei ce flamanzesc si inseteaza de dreptate, caci aceia vor cunoaste imparatia Cerurilor unde se vor desfata intru adevar si dreptate.

Nu este dreptate pe Pamant. Saracul si umilul este pus in jug si talharit, i se ia dreptul la viata si i se ia painea de pe masa, dar nu deznadajduieste! Va veni si dreptatea pe Pamant si atunci, cel harnic se va bucura de toate, iar cel lenes si trufas va fi azvarlit in focul cel vesnic! Vai celor ce traiesc in pacate si faradelegi! Fericiti sunt cei curati in ganduri si-n simtiri, caci aceia vor putea vedea Lumina ce lumineaza pe cei ce vietuiesc pe cele mai inalte trepte ale imparatiei Cerurilor! Vai celor ce seamana intriga si ura intre oameni! Fericiti cei ce seamana pacea si buna intelegere, caci aceia Fiii lui Dumnezeu se vor chema. Fericiti si mai mari in imparatia Cerurilor sunt LUPTATORII, CURAJOSII, LUPTATORI PENTRU DREPTATE SI ADEVAR, FERICITI SUNT CEI CE SUNT IZGONITI SI PRIGONITI PENTRU LUPTA PENTRU DREPTATEA CELOR MULTI, UMILI SI NEVOIASI, CACI ACESTIA VOR FI PRIMITI CU TRAMBITE SI CU ALAI iN iMPaRaTIA CERURILOR!

Adevarat graiesc voua:

Fericiti vor fi cei care, pentru adevarul celor spuse de Mine, vor fi prigoniti, inchisi in temnite si ucisi, caci aceia care vor fi asemeni Mie in darzenie, vointa si in fapte de curaj, aceia vor straluci ca soarele in imparatia Cerurilor. Vai celor lasi, lenesi, trufasi si mincinosi. Ferice de cei curajosi, harnici, smeriti si saraci. Bucurati-va toti acestia si luptati, caci plata voastra va fi mare in Ceruri.

Voi, toti cei adunati aici, care ascultati cuvantul Meu, va chem la lupta. Luptati-va sa fiti „sarea pamantului". Tot ce v-am spus voua sa spuneti si altora! Sa fiti ca niste sfesnice ce raspandesc in jurul lor LUMINA INVATATURII MELE! invatatura Mea e „sare", caci oricine o primeste nu se mai strica, iar pacatul nu-l mai patrunde. Nu dormitati! Fiti trezi ca niste cetati intarite pe varf de munte, astfel ca nimenea sa nu va darame, caci vor cauta fariseii si carturarii sa va suceasca mintile. Voi sa nu uitati cele ce Eu v-am spus! Lumanarea, cand se aprinde, nu se pune un vas peste ea, ci se aduce in mijlocul camerei pentru a lumina. Asa sa fie si faptele voastre: ca lumanarea unui sfesnic care aduce celor din jur LUMINA.

Nu cel se asculta cuvantul Meu lumineaza, ci cel care faptuieste, cel ce slujeste, cel ce marturiseste cuvantul Meu. Carturarii si fariseii vor spune despre Mine ca sunt stricator de legi, voi insa sa nu-i credeti. Sa stiti ca marturisirea Mea sincera este, ca Eu nu am venit pentru a strica cele 10 porunci, ci pentru a le implini. Ei le calca si nu le respecta si ma vor acuza pe Mine ca am spus ca sunt Fiu al lui Dumnezeu. Fiecare marturiseste despre Sine ceea ce stie ca este. Asa marturisesc Eu despre Mine ca sunt Cel ce v-am spus si nu voi nega niciodata aceasta cu pretul vietii Mele.

Nu urmati exemplele fariseilor si carturarilor, caci ei zic ca sunt fii ai lui Solomon si ai lui David, dar sunt insa fiii diavolilor si faptele lor sunt diavolesti, caci Ma vor prinde, Ma vor judeca si Ma vor condamna la rastignire!

Iisus tacu si-si prinse capul intre maini:

– Ce-am zis? Vai, ce-am zis? sopti El catre noi, cei ce eram in jurul LUI. Fecioara Maria sari ca arsa:

– Sa nu mai spui asta! Cine ti-a mai spus si asta, ca vei fi condamnat? Hai sa plecam de aici, hai sa ne intoarcem in Egipt la cei ce Te-au inteles si Te-au iubit.

– Nu, nu sunt las! ii voi infrunta pana la moarte! Nu voi fugi de sarcinile propriei mele misiuni!

Iisus se zbuciuma. Atunci, Ina se apropie de El si incepu sa cante un cantec lin si duios si cu mana dreapta il mangaie pe umar.

Iisus se intoarse spre ea si o privi in ochi, apoi incepu sa zambeasca.

– Vorbeste mai departe, multimea e insetata de cuvantul Tau, hai, continua sa spui cele ce ai de spus, zise Ina si-si relua locul de mai inainte ca si cum astepta ca Iisus sa vorbeasca. Iisus se ridica, trase aer in piept si-si continua cuvantul:

– Voi darama templul si in trei zile il voi ridica din nou. Si nu va fi templul cel nou asemenea celui vechi, ci va fi un templu nou: ASEZAMANTUL CEL NOU AL SANGELUI MEU CE SE VARSA PENTRU CURATIREA VOASTRA! Ati auzit ce-am spus: VOI DARAMA TEMPLUL VOSTRU SI VOI ZIDI UN ALTUL!

Iisus pur si simplu racnea, nu striga, era in plina furie si clocot. Ina ii sopti:

– Stapane, te rog!

Atunci Iisus o privi si se linisti.

– VOI DARAMA TEMPLUL ACESTA AL MINCIUNII SI AL DESFRAULUI SI VOI ZIDI UN ALTUL AL ADEVARULUI!

Stiti voi marele adevar? Marele adevar este FOCUL!...FOCUL IUBIRII, AL PACII, AL IERTARII, AL BUNEI INTELEGERI! Voi zidi un nou altar si la acel altar de va voi sa mearga cineva sa aduca jertfa, mai intai sa se impace cu semenul lui, sa-i ceara iertare pentru cele ce a gresit, apoi sa cuteze sa vina la altar. Numai cel impacat cu semenii lui sa indrazneasca sa se apropie de altar! Iar la altar sa nu aduca alta jertfa decat INIMA LUI FRaNTa SI ZDROBITA, LACRIMA PaRERII DE RAU PENTRU CADERILE LUI, LACRIMA POCAINTEI, DUHUL UMILINTEI. Numai lacrima curata inima de pacat, numai focul parerii de rau curata mintea de intinare.

in lege sta scris: „Sa nu ucizi", caci acel ce va ucide va fi vrednic de dat Judecatii. Eu insa va zic ca toti cei ce numai se manie pe fratele lor degeaba, vor fi vrednici de dat Judecatii, iar cel ce va zice fratelui sau „netrebnic" va fi vrednic de judecata comunitatii si vrednic de a fi osandit; iar cel ce va zice fratelui sau „nebun" acela va fi vrednic de dat in focul Gheenei. De vei avea un frate care va fi mana ta dreapta si va trai in faradelegi, taie-l de la tine. De vei avea un prieten care-ti va fi drag ca ochiul din cap si-l vezi ca traieste in minciuni si pacate, scoate ochiul tau, alunga prietenul tau din inima ta, caci mai sanatos vei fi cu un singur ochi decat cu doi si unul va fi bolnav, caci boala lui va face sa sufere tot trupul.

Feriti-va de juraminte! Nu jurati nici pe Cer, nici pe Pamant, nici pe templu, nici pe altar, ci vorba voastra sa fie dreapta si adevarata. Ce e „da" sa fie „da", ce e „nu" sa fie „nu", caci ce este mai mult este de la diavol.

Ati auzit ca s-a zis „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte". Eu insa va zic: „celui ce te loveste peste obrazul drept, lasa-l sa te loveasca si pe cel stang, caci nu va fi scutit de pedeapsa"; de te va vedea pe tine rabdand, poate inima lui se va inmuia si se va intoarce si te va sluji; dar de vei vedea ca, lovindu-te si tu rabdand, el mai trufas va fi, atunci sa-ti fie tie ca un strain dupa care nu intorci nici capul.

De este cineva nevoias si sarac si nu are haina pe el, da-i si camasa de pe tine! De te va ruga cineva obosit sa-i duci greutate o leghe, tu sa i-o duci doua. Daruiti-va, jertfiti-va propriile voastre interese si fiti sprijinitorii celor bolnavi, saraci, batrani si umili.

Celui neputincios se cade a te jertfi, celui bolnav se cade a-i sluji. Ce folos veti avea de veti sluji celor tari si puternici? Nici unul! Sa ajungeti pana acolo incat sa puteti iubi chiar si pe cei ce va sunt dusmani. Nu zic sa-i slujiti pe aceia, nu zic sa ganditi ca ei, dar asa de curata sa fie inima voastra, incat nici cea mai mica adiere de ura sa nu iasa din voi. Fiti desavarsiti pentru ca Tatal vostru din Ceruri desavarsit este!

FERITI-VA DE ALUATUL FARISEILOR!

Acestia toate cele bune le fac inaintea oamenilor pentru a fi laudati. Voi insa, cand faceti o fapta buna, faceti-o in ascuns, ca nimeni sa nu o vada. De aceea, cand faci o milostenie, nu trambita cum fac fatarnicii in adunari si pe strazi pentru ca oamenii sa-i laude; adevarul va graiesc: nici o plata nu vor avea. Tu insa, cand faci o milostenie, sa nu stie stanga ce face dreapta. Rugaciunea este scara care te ridica din pacate si te inalta. Rugaciunea sa o faceti altfel decat cum o fac carturarii si fariseii, care se opresc la colturile strazii, inchid ochii si fac marunt din buze, ca sa-i vada oamenii. Astfel de rugaciuni nu sunt primite.

Tu insa, cand te rogi, inchide-te in odaia ta si, coborandu-te adanc in tine, roaga-te acolo in ascuns, inchizand toate usile. Cand te rogi, sa nu vezi nimic si sa nu auzi nimic. Te retragi inauntrul tau si acolo spune rugaciunea ta. Iar atunci cand va rugati, nu spuneti multe, rugaciunea voastra sa nu fie ca a fariseilor, care cred ca in multimea vorbelor sta valoarea rugaciunii.

Rugaciunea sa fie scurta si aprinsa, caci prin rugaciune ajunge omul sa arda de dorul imparatiei Cerurilor. impacati-va intre voi! Saditi intre voi pacea si intelegerea si, mai ales, iertati-va unul altuia greselile, pentru ca si Tatal din Ceruri sa fie ingaduitor cu voi. Nu iubiti bunurile materiale, ci faptele cele bune, caci ce iubiti pentru aceea va si jertfiti. Unde-i comoara voastra, acolo este si inima voastra, iar comoara este sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti! Lepadati-va de griji! Fiti liberi si zburdati fara de griji, asa cum zboara pasarile cerului. Fiti liberi si traiti fara de griji cum traiesc crinii in gradina. Feriti-va sa fiti robii bunurilor materiale si ai averilor. Nu strangeti comori pe pamant, unde moliile le mananca si rugina le sapa, ci strangeti-va comori de fapte bune in Ceruri, caci acelea nici un fur nu le fura si nici o rugina nu le strica.

Fiti curati in ganduri! Gandul tau e ochiul tau. De va fi ochiul tau curat, tot trupul va fi curat, toate gandurile vor fi curate si inima va bate in iubire, deci nu va ingrijiti de ceea ce veti manca si veti bea, ci grijiti-va ca mintea voastra sa fie curata.

CAUTATI MAI INTAI SA FACETI TOTUL PENTRU A INTRA IN IMPARATIA CERURILOR SI VETI VEDEA APOI CA PE TOATE LE VETI AVEA!

Dupa ce Iisus facu o pauza, relua:

– Acesta este Primul Munte pe care M-am urcat; urcati, dar, acest munte al faptelor bune! Fiti asemeni pomilor ce dau rod, caci dupa multimea roadelor se va judeca tot pomul. Si orice pom care nu aduce roade, se taie si se arunca in foc.

PRIMUL MUNTE PE CARE VA CHEM SA-L URCATI ESTE MUNTELE FAPTELOR BUNE, AL ASCEZEI TRUPULUI SI AL ASCEZEI MINTII!

PRIMUL MUNTE PE CARE VA CHEM Sa-L URCATI ARE MENIREA SA VA CURATE DE PACATE, CACI ESTE MUNTELE CELOR ZECE PORUNCI!

DAR CELE 10 PORUNCI TREBUIE INDEPLINITE NU NUMAI CU TRUPUL, CI SI CU MINTEA!

PRIMUL MUNTE LA CARE VA CHEM ESTE MUNTELE FAPTELOR BUNE SI AL VIRTUTILOR.

Fiti blanzi, fiti milostivi, fiti indelung rabdatori si ingaduitori.

EU SUNT APA CEA VIE CARE S-A POGORAT DIN CER SPRE A VA POTOLI SETEA!

De va fi cineva insetat si va primi cuvintele Mele, acela nu va mai inseta niciodata si curand va izvori din el un nesecat izvor de apa vie.

FOC AM VENIT SA ADUC CELOR DE PE PAMANT SI DORESC CA TOTI SA ARDETI, DUPA CUM SI AU ARD!

Fie ca flacara iubirii Mele sa va cuprinda pe toti. Fie ca ploaia Duhului de viata datator sa fie cu voi acum si in nesfarsitul veac. AMIN! Pacea Mea o dau voua! Pacea Celui Ce M-a trimis sa fie cu voi, acum si in nesfarsitul veac, AMIN!

...

Iisus termina cuvantul Sau de pe PRIMUL MUNTE. Apostolul Petru impreuna cu ceilalti apostoli se stransesera in jurul lui Iisus si incepura a canta primul psalm a lui David: „Fericit barbatul care n-a stat in sfatul necredinciosilor si pe calea pierzaniilor n-a umblat. Acela va fi ca un pom rasadit la izvoarele apelor, care rod va da la vremea sa, iar frunza lui nu va cadea."

Tot poporul canta intr-un glas cu apostolii. Ioan Botezatorul ceru permisiunea lui Iisus sa rosteasca si el un cuvant. Vorbi pana la apusul soarelui, cand Ioan avea obiceiul sa boteze pe noii veniti. Boteza in acea seara cateva sute de barbati si femei. Am mai ramas cateva saptamani acolo, pe malul Iordanului, la Ioan. Mancam fierturi de ierburi si radacini sau turte de grau aduse de oamenii care veneau la Ioan. Apoi, Iisus spuse ca venise vremea pentru intrarea in lupta, adica sa vorbeasca chiar in Ierusalim. in timpul cat am stat la Ioan, era un iudeu care se tot amesteca printre apostoli si asculta toate cate discutam noi. Voia sa fie si el apostol. Iisus il privea cu asprime, dar nu-i spunea nimic.

intr-una din zile, acest iudeu se recomanda ca fiind Iuda, spunand ca vrea sa faca parte si el dintre apostoli.

Nici atunci, nici altadata, Iisus nu i-a raspuns.

Iuda a interpretat tacerea Lui drept aprobare si s-a socotit al 11–lea apostol, eu fiind cel de-al 12–lea, cel mai tanar dintre toti. Aveam pe atunci 24–25 de ani.

 

AL DOILEA MUNTE

 

    Densi continua:

– Dupa cum v-am spus, pe malul Iordanului am ramas cateva saptamani alaturi de Ioan Botezatorul. Iisus vorbea mereu multimii de pe acel munte, ii indemna la pocainta, lacrimi si fapte bune.

A venit si ziua plecarii spre Ierusalim. Apostolii nu au ramas toti cu noi. Doar Petru si Iacov erau nedespartiti de noi, ceilalti plecau si veneau. Nu erau statornici. il iubeau pe Iisus, credeau cu fermitate in El si totusi nu erau atasati si daruiti total, cum fusesera cei 70 din Egipt. Nu puneau niciodata intrebari. Ascultau pasivi, cat si ce intelegeau nu stiu. Iisus remarcase acest lucru in comparatie cu cei 70 care erau foarte activi in discutii si puneau mereu tot felul de intrebari. Am ajuns in Ierusalim si am tras la gazda noastra, la mama lui Ioan Botezatorul. Batranul Iosif muncea de zor.

– De acum, un an de zile avem ce manca, ii spuse Iosif lui I isus. Am avut anul acesta un spor grozav si am strans peste 2000 de dinari.

Era o suma frumusica, insa Iisus spuse:

– Nu pot trai pe munca altuia; de acum vom lucra alaturi de tine sa ne castigam intretinerea.

Mai bine de o luna Iisus impreuna cu mine am lucrat mese, scaune, paturi, usi si ferestre, cu un spor grozav. intr-o zi, lui Iisus ii veni o idee de a ciopli o jucarie si a iesit ceva foarte nostim. A facut 20 de bucati si Miriam s-a oferit sa se duca sa le vanda. A venit in 2 ceasuri inapoi: le vanduse pe toate. Avea o extraordinara indemanare si a ajuns sa faca 7 jucarii pe zi la inceput, apoi facea cate 13. Miriam le vindea rapid, astfel ca am reusit sa stapanim meseriile noastre si sa ne punem si ceva bani deoparte.

Dupa mai bine de o luna de lucru intens, in care si Fecioara Maria si Ina lucrau si ele, Iisus se hotara sa iasa sa predice in oras. in prima zi am mers in centrul orasului, chiar in fata templului. Pridvorul era iarasi plin de negustori si era harmalaie mare. Iisus se apropie si striga ca un tunet:

– Afara, netrebnicilor! Negustorii erau cuprinsi de panica; nu stiau cum sa-si ia tarabele mai repede si sa paraseasca pridvorul templului. in usa pridvorului aparura speriati un grup de farisei. Iisus ii privi indelung si incepu:

– Vai voua, fatarnicilor farisei, caci nici pe voi nu va salvati si nici pe altii nu-i ajutati sa se salveze.

Vai voua, fariseilor fatarnici, caci orbi fiind, mergeti in fundul prapastiei si dupa voi trageti si pe altii!

Vai voua, fariseilor fatarnici, caci sunteti ca niste morminte frumos varuite pe afara, dar inauntru sunteti plini de putoare si stricaciuni! Pui de naparci! Serpi veninosi! Lupi ce manati oile cele nevinovate, cine va va mai putea salva din focul cel vesnic?!

Glasul lui Iisus devenise ca tunetul, strigand in gura mare, de se adunasera sute, mii de oameni. Poporul asista la acest cumplit rechizitoriu impotriva fariseilor. Ina simti ca Iisus era gata sa-si iasa din fire si, apropiindu-se de El, il prinse de mana. Iisus se intoarse, o privi, apoi intoarse spatele fariseilor. intre cei adunati era si un grup de soldati romani care zambeau auzind acuzatiile ce le aducea Iisus fariseilor. Iisus privi multimea si, cu glas sacadat, zise:

– FERITI-VA DE ALUATUL FARISEILOR!

Iar voi, turma oarba a lui Israel, oi parasite si pierdute, TREZITI-VA! Sa nu credeti ca imparatia Cerurilor poate fi cumparata cu jertfele voastre necurate. Nu cu jertfe de turturele, oi si vitei vii, se vor curata pacatele, ci cu lacrimi sincere de pocainta si de suspine. Murdaria voastra nu se poate spala cu apa, ci cu FOC, FOCUL IUBIRII SI A MILOSTIVIRII, FOCUL DRAGOSTEI, AL PACII SI AL BUNEI INTELEGERI!

Va credeti popor ales?

Dumnezeu nu alege popoare, ci inimi curate. Va credeti popor ales? Tatal din Ceruri nu cauta la voi, trufasilor, ci la tot omul, din toate semintiile, care implineste legea focului, care ESTE IUBIREA!

Va credeti popor ales? Nici in templu sa nu indrazniti a intra fara sa plangeti si fara sa va loviti pentru faradelegile in care zaceti! Fosta un fariseu si un vames care au intrat in templu, iar fariseul s-a apropiat de altar si se ruga zicand: „ Multumesc tie, Doamne, ca nu sunt pacatos ca vamesul acesta. Iata, eu pazesc ziua sambetei. iti aduc jertfe curate de 3 ori pe saptamana si, din castigul meu, dau zeciuiala celor saraci". Iar vamesul, stand in genunchi si cu capul plecat, nu indraznea sa-si ridice privirea in sus si, plangand cu amar si batandu-se cu pumnii in piept, cerea de la Dumnezeu iertare zicand: „Vai mie, pacatosului, ca zac in faradelegi."

Amin zic voua! Mai iubit de Dumnezeu este vamesul cel umilit si smerit decat fariseul cel trufas ce se credea a fi drept. Precum a facut vamesul, asa sa faceti si voi, oi pierdute si ratacite ale casei lui Israel.

Fosta odata un imparat care avea doi fii ce au crescut mari si s-au facut barbati. Iar fiul cel mai mic zise intr-o zi tatalui sau: „Tata, iata, ti-am slujit pana acum cu credinta. Da-mi partea ce mi se cuvine din averea ta, caci voiesc sa ma duc intr-o tara straina ca sa traiesc fericit." Si s-a intristat tatal, vazand ca fiul sau cel mai mic vrea sa plece, dar i-a dat avere multa si aurul ce i se cuvenea; a plecat fiul cel mic intr-o tara straina si petrecea acolo in ospete si desfrau, departe de tatal si de fratele sau. Asemenea fiului aceluia sunteti si voi, oi ratacite ale casei lui Israel. Petreceti departe de Tatal vostru cel din Ceruri, in desfrau si in nedreptati. intoarceti-va la Tatal vostru, caci BUN ESTE SI VA VA PRIMI CUM A FACUT si Tatal acelui fiu risipitor. Caci fiul, in scurt timp a cheltuit toata averea si tot aurul si, flamanzind si suferind, s-a gandit in sinea lui: „Ma voi intoarce la tatal meu si-i voi cere iertare pentru nebunia mea"; si, intorcandu-se la tatal sau, i-a cazut in genunchi varsand lacrimi sincere, spunandu-i: „Nebun si prost am fost ca am plecat de la casa ta. in petreceri si desfrauri am cheltuit aurul ce mi l-ai dat si nu sunt vrednic a ma numi fiul tau. Primeste-ma ca pe o sluga nevrednica si nu ma alunga, caci voi munci in grajduri si voi scoate balegarul vitelor". Si s-a bucurat imparatul de intoarcerea fiului sau risipitor, caci adesea privea in departare asteptandu-l. L-a imbracat in haine scumpe, i-a pus inel in deget si a facut ospat mare si cu totii s-au bucurat, caci mort a fost si a inviat, pierdut a fost si s-a aflat!

Asa si voi, mortilor, oi pierdute ale casei lui Israel, treziti-va! Iesiti din mormintele voastre si va apropiati cu lacrimi si cu zdrobire de inima de casa Tatalui Meu si EL va va primi si va va mangaia. Veniti la Mine cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni! Eu sunt Calea, Adevarul si Viata voastra! Pe Mine M-a trimis TATaL sa va chem, sa va adun, sa va invat si sa va luminez.

Treziti-va mortilor si, cu lacrimi si cu zdrobire de inima, cereti iertare Tatalui vostru, caci in minciuni si faradelegi ati cazut.

Cel ce voieste sa vina dupa Mine, acela sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa Ma urmeze!

Acestea zicand, Iisus a pornit spre marginea orasului si multi, destui de multi l-au urmat. La margine de oras a adus la sine pe toti bolnavii si schilozii si, punand mainile asupra lor, i-a vindecat. Iisus isi facuse un program precis. La doua zile propovaduia, iesea fie in piata templului, fie in fata guvernatorului roman si vorbea multimii. Foarte iubit era de soldatii romani care, desi nu intelegeau mare lucru, le placea muzicalitatea limbajului lui Iisus si ramaneau sa-l asculte. Vorbea linistit si uneori se aprindea. De cate ori vedea carturarii, saducheii si fariseii, li se adresa direct: „Vai voua, serpi veninosi!". Romanii invatasera si ei sa spuna „serpi veninosi" si se amuzau pe seama lor, caci nu aveau nici o putere asupra lui Iisus. De obicei vorbea dimineata, iar seara aduna apostolii si cei ce-I erau mai atasati si le spunea tot felul de pilde si parabole. Asa avea programul: daca azi lucra alaturi de Iosif, maine iesea sa invete poporul. Lucra atent si scotea lucruri de buna calitate, care se vindeau imediat. Devenise mai priceput ca Iosif, iar acesta tare se mai bucura de simpatia ce o avea Iisus pentru el. Lumea, vecinii, scornisera o poveste, cum ca Ii sus ar fi fiul Mariei si al lui Iosif. Asa se dusese vestea, dar niciodata Iisus nu a vorbit despre coborarea Sa pe Pamant.

Odata ne-am dus cu Iisus sa cumparam niste materiale. Atunci l-am intrebat cum a fost coborarea Sa. Mi-a raspuns:

– Nu m-a nascut nimenea, dar m-am folosit de campul magnetic si luminic al Georginei. in preajma ei am coborat si prin mediumitatea ei, prin puritatea corpului ei pozitiv, m-am pozitivat EU. La inceput nu aveam greutate. Aveam cam 2–3 anisori si incet, incet, am inceput sa prind greutate. La inceput m-am hranit cu parfumul florilor din gradina unde locuiam. Abia la 5–6 ani am pus prima data in gura putina miere, apoi am sorbit putina fiertura si abia la 8–10 ani am inceput sa mananc si eu ceea ce manca Georgina si Iusups Asopius.

intr-un din zile, Iisus le spuse apostolilor sa se pregateasca pentru ca vom merge afara din Ierusalim cale de o ora — doua. Era dupa-amiaza si Iosif alerga sa cheme pe Matei si Bartolomeu, care nu erau de fata. Iuda a lipsit atunci. Odata fiind adunati noi, cei 11, am plecat spre seara afara din Ierusalim. in drum s-au mai atasat cativa barbati pe care ii stiam deja, pentru ca mereu veneau si asistau la poruncile lui Iisus. Eram cu totii cam 30. La marginea Ierusalimului, Ii sus ii ruga pe ceilalti 19 sa ne paraseasca, deoarece voia sa fie numai cu apostolii sai. Merse in directia unde stia ca se afla muntele Tabor. Cand am ajuns la poalele muntelui, Iisus se opri si ne spuse sa ne asezam, pentru ca vrea sa ne vorbeasca. Era serios, se citea severitate in trasaturile LUI:

– FOC AM VENIT SA ADUC PE PAMANT SI AS VREA CA VOI SA ARDETI SI DIN FOCUL VOSTRU SA SE APRINDA SI ALTII...!

Am vorbit poporului in numele Celui ce M-a trimis. Acum ma adresez voua, apostoli ce v-am ales sa fiti sarea pamantului. Voi sunteti cei ce trebuie sa dati gust bucatelor. De voi depinde in continuare indeplinirea misiunii Mele. Ati lepadat toate pentru Mine. Ati lasat totul ca sa Ma urmati; acum lepadati-va si de voi insiva. Luati-va fiecare crucea voastra si urmati-Ma in vazul tuturor si in taina. Pana acum ati urcat un munte. Acum va chem la alI- lea munte. Primul munte a fost muntele faptelor de slujire, acest al II- lea munte este Muntele impartasirii cu LUMINA!

Izvorul de lumina sta ascuns in fiecare dintre voi! Acea lumina sa o cautati, din acel izvor sa va adapati. imparatia Cerurilor salasluieste inlauntrul fiecaruia! in aceea se cade a intra, pe aceea se cade a o cauta cu sarguinta si cu zel.

Sarguiti-va sa ardeti, straduiti-va sa va aprindeti gandurile si simtirile, ca in acest foc sa ne intalnim! De veti vrea sa fiti cu Mine, ca Mine sa ardeti! EU NU COBOR LA CEI STINSI! Eu ma descopar celor ce in miez de noapte se ingrijesc pentru ca candelele sa fie aprinse. DE VETI DORMITA...MA VETI PIERDE! De veti priveghea, Ma veti ajunge din urma! Cum veti putea voi lumina pe altii daca voi nu veti avea, voi insiva, lumina? Cum veti vorbi despre imparatia Cerurilor ce sta ascunsa in suflet, daca voi nu veti fi cunoscut-o?

Iisus vorbea incet, abia il auzeai. Apostolii adormisera; doar eu cu Petru si cu Iacov eram trezi si-L ascultam. Ne facu semn cu mana sa-L urmam. incepuram sa urcam muntele. Mergeam in urma Lui linistiti si tacuti. Am mers asa cam o jumatate de ora. Muntele Tabor nu era prea inalt. Ne apropiam de miezul noptii. Varful, culmea muntelui, era aproape. Simteam o forta care ne opri. Ii sus ingenunchease, langa El si noi. Ridica mainile catre cer si incepu sa se roage intr-o limba ce nu o intelegeam; doar atat intelegeam, ca se ruga sa incarce pe apostoli cu putere si curaj.

Se adunara nori deasupra noastra. Un torent luminos se revarsa deodata din inaltimi peste Iisus, care se transformase parca intr-un rau de flacari ce-i invaluiau tot trupul. La un moment dat, Ii sus se ridica in picioare si se intoarse spre noi; fata ii lumina ca soarele, iar vesmintele ii scanteiau albe ca zapada. in jurul Lui se forma un nimb de LUMINa urias, care crestea, crestea, pana ce am fost si noi trei acoperiti. Iacov si Petru cazura cu fata la pamant. Iisus imi spuse: „Vino!" si ne-am indreptat spre varful muntelui. Pe masura ce ne apropiam, zarii din inaltimi cum coborau spre noi doi barbati in vesminte luminoase. Erau Ilie si Buddha, marele intelept conducator al Orasului de Aur, care ni se adresa astfel:

– Am venit la voi sa va aducem salutul milioanelor de spirite din Orasul de Aur. Suntem alaturi de voi in misiunea voastra!

– Orice am incercat cu carturarii si fariseii nu a reusit, spuse Iisus.

– Stiam, spuse Buddha, si nelegiuirea lor nu va cunoaste stavila.

– Stiu, raspunse Iisus, cred ca vor face cu Mine ceea ce au facut si cu Ioan Botezatorul, poate chiar mai rau, dar sunt pregatit sa port povara pana la capat.

– Am venit sa-ti comunicam ca Opalul nu va face nici o interventie in a te salva. Vei ramane singur si nimeni din lumea noastra nu va primi puterea necesara pentru a Te apara.

– Faca-se voia Celui ce M-a trimis! raspunse Ii sus.

intre timp, in vremea acestui scurt dialog, au coborat milioane de spirite care formasera in jurul muntelui un amfiteatru; in vazduh aparu un tron de Lumina din care tasneau fulgerele in toate directiile si un glas tuna din inaltimi:

– „ZIUA BIRUINTEI TALE VA VENI, NU ACUM, CI CAND VEI COBORI A DOUA OARA PE PAMANT; ACUM VEI FI MIELUL CE SE VA DA SPRE JUNGHIERE!!! (si ca un bubuit suna vocea aceea si mai tare): ATUNCI VEI FI LEUL CE VA PEDEPSI SI VA INVINGE!"

– Fie Voia TA, Parinte, raspunse Iisus si-n clipa aceea norii adunati imprastiara asupra noastra picuri de roua binefacatoare si racoritoare. Cerul se inchise. Nu stiu de au vazut ceva Iacov si Petru, dar glasul sigur l-au auzit. Asa am crezut, dar nu i-am intrebat.

Cu Iisus inaintea noastra, am inceput sa coboram. Pe ceilalti apostoli i-am gasit dormind. Iisus medita si se ruga. Era palid la fata si trist. Ne-am trezit la glasul lui Ii sus:

– Treziti-va, dragi copii!

Petru se apuca sa povesteasca ceea ce se intamplase mai inainte. Apostolii au regretat ca au adormit si n-au participat la TRANSFIGURAREA lui Iisus. Petru spunea ca Ilie si Moise vorbisera cu Iisus. Ei nu-l stiau pe Buddha, eu i-am lasat sa creada ca a fost Moise, caci nu stiau cine este Buddha.

Am plecat spre Ierusalim. Cand am ajuns acasa, am alergat la Fecioara Maria sa-i povestesc cele intamplate. Stia; vazuse de la distanta totul. Ina si Miriam la fel. De la distanta vazusera ceea ce eu vazusem acolo, pe Tabor.

Acesta a fost AL DOILEA MUNTE pe care l-a urcat Iisus spre a vorbi apostolilor Sai. Numai eu, Petru si Iacov L-am vazut pe Iisus in acel nimb luminos; ceilalti, care adormisera in timpul cuvantarii lui Iisus, au scapat unica ocazie de a-L vedea pe Iisus in marea-I splendoare divina...

...

Afara se luminase de ziua. in camera unde lucrasem era pace si liniste.

– Ce reprezinta icoana aceea mare de pe peretele din stanga?

Teofilact: Reprezinta coborarea in infern a lui Iisus, care salveaza din intuneric marile personalitati ale Bibliei.

Densi: Povesti! Personalitatile erau salvate, ajunsesera in straturi, dar de, mitul e mit! Pana la adevar e cale lunga!...Hai sa va continui povestirea. Dar voi nu ati obosit?

– Nu, nu! Ne simtim cum nu se poate mai bine, spuse sora mea cea buna.

Teofilact: Te ascultam, iubitul nostru!

 

AL TREILEA MUNTE

 

    – Multe si nenumarate pilde si parabole a spus Ii sus. Cine le mai poate tine minte!? Sa stiti ca textele evanghelice contin doar un numar mic si pe cele mai simple, cele mai usor de retinut. Iisus dadea si exemple savante, multe parabole complicate, adevarate povestiri pe care le crea pe moment. Cine le mai putea retine, cine le mai putea reda farmecul? Cine!? Eu am scris o Evanghelie simpla si sacra. Dupa cum stiti, eu nu am pomenit de nici o parabola sau pilda. Doar ceilalti evanghelisti le-au consemnat. Ei au reeditat si legenda cum ca Iisus s-ar fi nascut in Betleem, intr-o pestera. Povesti! Nici un apostol nu a cunoscut taina noastra, ca noi apartineam Egiptului, noi, adica Iisus, Fecioara Maria, Miriam si cu Mine. Doar Ina era nascuta si crescuta la Roma, intr-o familie de constructori de corabii.

Dar acestea le stiam numai noi cinci.

Iisus isi continua programul sau obisnuit; o zi lucra alaturi de Iosif, ziua urmatoare invata poporul si predica. Se ajunsese pana acolo incat preotii templului nu mai aveau credinciosi care sa le aduca jertfe. ingrijorati de succesul pe care-l avea Iisus in randul poporului, Ana si Caiafa au inceput o campanie publica impotriva lui Iisus, acuzandu-L ca nesocoteste legile Leveticului si ca dispretuieste templul. Iuda era emisarul lui Ana si Caiafa, care le furniza date privitoare la invatatura lui Iisus. Cel mai tare bateau toba fariseii si carturarii pe faptul ca Iisus isi propusese sa darame templul lui Solomon, ceea ce pentru iudei ar fi fost un sacrilegiu.

Ana si Caiafa au mers intr-o zi la Pilat, guvernatorul roman in Ierusalim, si l-au facut atent la faptul ca Iisus ar fi un razvratit ce indeamna poporul la revolta impotriva romanilor. Pilat intrase la griji. Era un om slab, care primea mult aur de la Ana si Caiafa, drept urmare acestia doi faceau din Pilat ceea ce voiau ei.

Cercul din jurul lui Iisus se stramta din ce in ce mai mult. Ana si Caiafa incepura sa atace direct pe Iisus, vorbind poporului de un vrajitor care lucreaza cu puteri primite de la diavoli. Poporul se clatina. Cei mai multi ascultau de Ana si Caiafa, dar erau si cateva mii care erau atasati de Iisus. Iisus parasise in ultimul timp Ierusalimul si predica prin Galileea, Samaria si alte localitati. Se ferea de arestare, nu ca avea teama, dar era dornic sa mai trezeasca la viata si pe altii.

Intr-o zi cand vindecase un paralitic pe malul lacului Shenizatet, Iisus spuse ca merge la Ierusalim sa se predea. Nu voia sa apara ca un las in fata noastra si-n fata celor care credeau in El. Intrarea in Ierusalim a fost triumfatoare. Mii de cetateni iesira in intampinarea Lui cu ramuri de finic. Iisus era calare pe asin, mergea trist si fara nici o unda de satisfactie fata de ovatiile cu care era inconjurat.

– Ii vezi pe acestia? Peste cateva zile tot ei vor striga sa fiu rastignit sau se vor incuia in casele lor fara sa vina sa ma sustina. O adunare de lasi, asta sunt iudeii. Un popor care nu va scapa de blestemul ce planeaza asupra caselor lor, imi spuse Ii sus.

Iisus insarcina pe apostoli ca miercuri seara sa gaseasca o camera unde avea sa le comunice ceva important, unde sa aduca o paine mare rotunda, vin si o cupa frumoasa, pentru ca vrea sa oficieze un ritual sacru care sa ramana pe veci valabil.

A venit si seara CINEI TAINICE.

Toti apostolii ne-am adunat intr-o sala mica, curata si ingrijita. in mijloc era o lunga masa cu 12 scaune si unul in mijloc mai inalt. Iuda venise si el. Avand nevoie de bani pentru a plati chiria camerei, apostolii au cerut bani de la Iuda si astfel a aflat si el. Iisus s-a asezat in mijloc si noi roata imprejurul Lui. Eu am stat chiar in dreapta Lui. in dreptul lui Iisus, pe masa, era o paine mare si rotunda si o frumoasa cupa cu vin. Fiecare apostol avea in fata cate o farfurie si cate un pahar. Iisus tacu cateva minute, apoi deschise cuvantul:

– V-am ales pe toti 10 si v-am numit apostoli. Ioan nu este dintre voi. Nici Iuda. Iuda a vrut si el sa fie alaturi de noi, dar cu alte ganduri. Are si al misiunea lui, iar Eu nu-l pot impiedica (si, privindu-l in ochi pe Iuda, acesta pleca capul). Mergi, Iuda...fa ceea ce vrei sa faci! Slujeste-ti stapanii, caci nimeni nu poate sluji la doi domnitori. Mergi si lasa-ne singuri! Unul dintre voi astazi ma va vinde! Apostolii se agitara la acest cuvant.

– Cine, Doamne!? Cine va putea face una ca asta?

– Cel ce acum baga painea in cupa, grabindu-se sa manance fiindca ii este foame.

Chiar in acel moment Iuda bagase o bucata de paine in cupa, crezand ca e vin acolo. Dar Iisus inca nu turnase vin din cupa. La auzul acestor cuvinte, Iuda s-a simtit demascat si, zornaind de bani, iesi afara din camera, iar noi am ramas 11 si cu Ii sus, 12.

– Acum, fiindca a iesit fiul pierzarii, va voi adresa ultimul Meu cuvant, inainte de suferinta ce Ma asteapta. V-am ales din mijlocul oamenilor ca sa fiti luminatori, apostoli si propovaduitori ai adevarului ce l-am descoperit voua. Prin viata Mea v-am dat exemplu de cum sa traiti. Sa nu traiti din munca altuia pe motiv ca sunteti predicatori si invatatori. Sa aveti fiecare o meserie din care sa va castigati existenta. Restul, tot efortul, tot sacrificiul, sa le faceti pentru a predica cuvantul adevarului ce l-am descoperit voua. V-am vorbit, m-ati auzit vorbind si altora, dar...sa nu credeti ca am spus tot...si voi veti ajunge sa va bucurati in temnite si prigoniri pentru numele Meu. Adevarat va graiesc voua, veti plange si va veti tangui, iar lumea va rade si se va bucura, voi va veti intrista, dar intristarea voastra se va preface in bucurii si nimeni nu va putea lua bucuria acesta de la voi. Putin va trece si nu Ma mai veti vedea. Si iarasi putin va trece si Ma veti vedea din nou. Ne vom reintalni atunci cand FOCUL va arde plin in voi. Pana atunci insa, sa luptati, sa va jertfiti, caci numai cei ce-si iau crucea ca sa-Mi urmeze Mie, numai aceia Ma vor gasi, numai aceia Ma vor afla.

Amin zic voua; cand Ma veti intelege, atunci nimic nu Ma mai veti intreba. Acum, inca nu ati inteles drumul pe care il aveti de urmat, dar dupa ce va mai trece putin si nu Ma mai veti vedea, atunci veti intelege ca drumul Meu este si drumul vostru. in ziua aceea, orice veti cere in numele Meu veti avea, iar bucuria acesta nu o va putea lua nimeni de la voi. Sa se departeze de voi teama si frica. indrazniti! Fiti biruitori precum si EU biruitor am fost: in lume necazuri veti avea, dar sa nu va fie teama de nimeni si de nimic. Veti fi ocarati si prigoniti pentru numele Meu. Va vor izgoni de prin temple si sinagogi, va vor pune in lanturi si va vor tara in inchisori; ba va veni vremea cand, ucigandu-va pe voi, aceluia sa i se para ca aduce inchinare lui Dumnezeu.

Eu sunt painea cea vie care s-a pogorat din Cer sa va fie voua hrana, spre sfintenie. Mancati din painea ce v-am dat-o EU, beti din izvorul de la care v-am invatat sa va adapati, coborati in voi insiva ca sa descoperiti acolo, adanc, lumina ce vine de la Tatal.

Eu sunt radacina si tulpina vitei-de-vie. Voi sunteti vlastarele. De veti ramane in Mine veti aduce rod, dar de va veti desprinde, va veti usca si nici un rod nu veti aduce. Iata, EU plec si nu Ma mai veti vedea. De veti vrea sa Ma gasiti, cautati-Ma in voi insiva si acolo, in camera cea mai ascunsa a inimii voastre, in adancul gandirii voastre, Ma veti gasi. Acolo, in adancul fiintei voastre, Ma voi arata voua si veti cunoaste ca cele ce v-am spus sunt adevarate!

Si, ridicand ochii catre Cer, Iisus se ruga astfel:

– Parinte, intareste pe Fiul Tau si-i da Lui putere sa reziste in fata suferintei ce-L asteapta. Tu mi-ai dat pe acestia ca sa-i fac apostolii Mei; trimite peste ei Duhul Tau cel Sfant ca sa-i incarce cu putere si curaj, pentru a birui si ei necazurile si suferintele prin care vor trece... Iata, Eu nu am reusit sa salvez fiii lui Israel. impietrirea lor a fost mai tare decat cuvantul ce l-am adus lor. Fie ca acestia ce sunt aici de fata, care au primit cuvantul Meu, sa aiba putere in lume, s-o biruiasca. Misiunea ce TU Mi-ai dat-o MIE, EU o las lor, ca ei in numele Meu sa propovaduiasca si-n numele Meu sa biruiasca. Eu le-am dat cuvantul Meu, iar fratii lor ii vor ura pentru acesta, dar eu voiesc ca inima lor sa nu se intristeze si bucuria aflarii Mele sa nu se departeze de la ei. Precum Tu, Parinte, esti in Mine, Eu sunt in Tine! Fie ca si acestia sa ramana intru Mine si fie ca toti una sa fim! Fie ca ruga lor sa fie ascultata si tot ceea ce vor cere in numele Meu, ei sa aiba. Caci de aceea i-am ales din lume: ca toti una sa fim in fapta, gand si cuvant.

Parinte Sfinte, voiesc ca unde sunt EU sa vina si acestia pe care Mi i-ai dat, ca sa vada slava Mea si din slava si lumina Mea sa se lumineze si ei.

Parinte Drepte, lumea nu TE-a cunoscut, dar Eu TE-am cunoscut si acestia au cunoscut ca TU M-ai trimis. De aceea voiesc ca iubirea cu care TU M-ai iubit pe Mine sa fie cu ei pana la sfarsitul veacurilor!

Si, zicand acestea, Iisus a luat painea cea mare si rotunda. Frangand-o, a facut 12 bucati si a dat fiecaruia in parte, zicand:

– Luati si mancati, acesta este Trupul Meu care se frange pentru voi, pentru a va curati si lumina, pentru ca voi sa aveti putere in cuvant si vointa de neclintit in inima!

Apoi, umpland cupa cu vin, a ridicat-o zicand:

– Beti din acesta toti, acesta este Sangele Meu, al ASEZaMaNTULUI CEL NOU ce-l voi ridica pentru ca lumea sa iasa din intuneric si sa cunoasca lumina, sa se curate de pacate si sa cunoasca tainele imparatiei Cerurilor!

Si, zicand acestea, a sorbit de trei ori din cupa, apoi a dat cupa apostolilor, pentru ca toti sa bea si sa se impartaseasca din ea. Dupa ce a baut ultimul, Ii sus relua cuvantul:

– Acum, una suntem. Una sa fim in cuget, cuvant si fapta. Ceea ce Eu am facut, sa faceti de acum si voi in amintirea acestei seri. Mancati TRUPUL MEU, beti SANGELE MEU. Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, acela va avea viata intru el. De nu veti manca Trupul Meu CARE ESTE INVATATURA MEA si de nu veti bea Sangele Meu CARE ESTE GANDIREA MEA, nu veti avea viata intru voi. Ramaneti intru Mine si EU voi ramane intru voi.

FOC AM VENIT SA ADUC PE PAMANT! ARDETI PENTRU MINE! APRINDETI-VA IN IUBIREA MEA SI UNA VOM FI IN VECI NESFARSITI, AMIN!...

Apoi, in liniste, fiecare am mancat bucata de paine ce am avut-o in fata data de Iisus si insusi Iisus a turnat in paharul fiecaruia vin rosu rubiniu si cu totii am baut. Apoi Iisus a zis:

– Sa mergem! Iata, ceasul prinderii Mele s-a apropiat!

Am plecat cu totii de acolo si ne-am dus in gradina Ghetsimani, unde ne-am rugat. Dar somnul iar a prins pe apostoli si au adormit. Atunci m-am apropiat de Iisus, care se ruga intr-o parte si-L auzii...„cupa suferintei Mele" si un glas raspunse: „Nu primesc. Mergi pana la capat". Apoi, Iisus, cu lacrimi in ochi, se intoarse catre mine zicand:

– Nu exista salvare! Toti Ma vor parasi afara de tine, dar singur ce poti face?...

Si-n clipa aceea, Iisus auzi un grup de ostasi romani si zise:

– Iata, stapanitorii lumii acesteia vin sa Ma ia!

Ostasii aveau drept calauza pe Iuda vanzatorul, care, zarindu-L pe Iisus, L-a sarutat zicandu-i:

– Bucura-te, invatatorule!

Iar soldatii L-au legat si L-au luat cu ei.

Am mers si eu alaturi de intregul grup ce-L ducea pe Iisus. L-au dus intai la marele preot, arhiereul Ana, unde am cerut sa pot asista si eu. Ana a incuviintat si a cerut sa-L dezlege pe Iisus. Dupa ce L-a dezlegat, Ana, foarte cuviincios, L-a rugat pe Iisus sa plece din Iudeea definitiv. Iisus a refuzat violent, aratand ca misiunea ce i-a fost incredintat-o Tatal era sa salveze poporul iudeu si, din aceasta cauza, cu orice risc, El va continua sa propovaduiasca aici, in Ierusalim. Ana i-a explicat ca, din cauza predicilor Sale, poporul a inceput sa paraseasca templul, sa nu mai aduca jertfe la altar, sa dispretuiasca pe carturari, intr-un cuvant, Ana avea toate motivele sa-I impuna lui Iisus sa plece.

Vazand ca nu-L poate clinti pe Iisus, Ana il trimise la Caiafa, marele judecator. Caiafa ii propuse si el parasirea Ierusalimului si chiar a intregii Iudei, pe acelasi ton cuviincios, insa Iisus raspunse cu replici dure si cu acuzatii, facandu-l pe Caiafa „pui de naparca" si „ sarpe veninos". Cand Caiafa a vazut ca nu poate reusi cu nimic, schimba tactica si-L acuza de hula impotriva lui Dumnezeu, pentru ca a afirmat ca e Fiul lui Dumnezeu si a spus ca va darama templul lui Solomon. Iisus a recunoscut ca acuzatiile sunt adevarate. Atunci, Caiafa a iesit afara in fata multimii, a inceput sa-si rupa hainele de pe el si sa strige: „Huleste, huleste!", iar in circul pe care il facea Caiafa, multimea a inceput sa urle: „Sa fie rastignit! Sa se rastigneasca!". Multimea era atatata tot de preoti, carturari si farisei, astfel ca lucrurile incepura sa evolueze in rau.

Mai departe stiti ce a urmat. Pilat s-a dovedit las si Iisus a fost condamnat de catre Caiafa la rastignire. Cand lui Iisus i s-a pus crucea pe umar sa urce MUNTELE GOLGOTA, Ina a lesinat. Iisus mi-a poruncit, cu crucea pe umar, s-o duc pe Ina acasa. Cand am ajuns acasa si am intins-o pe pat, Ina muri. Am ramas uluit in fata acestei dureri sufletesti care ii cauzase moartea. Am lasat-o pe Miriam cu trupul neinsufletit al Inei, iar eu m-am intors la Iisus. Tocmai ajunsese pe Golgota si astepta venirea calailor. Am vrut sa-i spus de Ina, dar Ii sus mi-a luat-o inainte:

– Stiu! S-a dus inaintea Mea sfarsita de durere. Nu ar mai fi suportat sa Ma vada pe cruce. Acum sta langa Mine si plange!

Am inchis ochii atunci si intr-adevar, Ina era in spirit si plangea inconjurata de zei si spirite triste.

Eu nu pot descrie groaznica batere a cuielor! Nu pot infatisa disperarea Fecioarei Maria, hohotele ei de plans, parca si acum le aud in minte.

Cand crucea a fost ridicata sus, Iisus a facut ochii mari de durere. Sangele ii curgea siroaie din maini si din picioare. Stiti ce-a spus!

in clipa cand Spiritul Sau a inceput sa iasa, s-a facut intuneric si cutremur dupa cutremur a zguduit pamantul. Toti au fugit de spaima, numai eu cu Fecioara Maria am ramas langa cruce, sa asistam la cele ce se petreceau in spatiu. Cand Spiritul lui Iisus a iesit total din corpul material, Ina l-a imbratisat. Erau acolo venite multe spirite opalice care L-au inconjurat si L-au ridicat spre inaltimi. Iisus si cu Ina s-au intors spre mine si Fecioara Maria si ne-au facut cu mana. Iisus era trist. Ina era vesela insa. Scapase de mizeria trupului.

Acesta a fost cel de-al Treilea Munte!

Pe Ina am ingropat-o dupa ce L-am ingropat pe Iisus. I-am umplut cosciugul cu flori. Ochii Fecioarei Maria, ai lui Miriam si ai Mariei Magdalena nu se mai uscau. Am uitat sa va spun de Maria Magdalena. O salvase Iisus de la omor. Voiau iudeii sa o ucida fiindca o prinsesera in pacat. Iisus a salvat-o si ea nu s-a mai departat de El. Ce sa va mai spun? Ca a inviat? Stiti!

Ca Ana si Caiafa au platit ostasii care pazeau mormantul sa nu spuna ca Ii sus a inviat, stiti si marsavia aceasta! Ostasii, insa, au luat banii dar au si imprastiat stirea in tot orasul. Stiti ca Iisus S-a aratat si apostolilor dupa inviere si prima care L-a vazut a fost Maria Magdalena.

Va voi spune doar ca ne-am intors in Egipt toti trei: Fecioara Maria, Gazetis–Miriam si eu. Iusups–Asopius murise. Cei din templul din Alexandria mi-au facut o primire calda si Arcanomus a vrut sa-mi cedeze locul lui de mare faraon si mare preot. Nu am primit. in schimb, am fost ascultat orbeste de toti.

Am mers cu totii prin toate templele si am vorbit de rastignirea lui Ii sus si de bucuria invierii LUI. Am fost apoi in toate orasele mari ca: Xeropotamus, Eudomexis, Tropotemania si in toate am sarbatorit cu procesiuni invierea lui Iisus. in cei 3 ani cat am lipsit, cei 70 de apostoli facusera pur si simplu minuni. Tot Egiptul stia de Iisus si in toate templele se oficia ritualul frangerii painii. Am precizat si reconsiderat botezul egiptean, adaptandu-l, transformandu-l intr-un eveniment major, care sa se oficieze nu la 3 ani, ci la 14, pentru ca respectivul copil sa fie constient de optiune, sa fie deja instruit de parinti si de preoti asupra importantei evenimentului intrarii in comuniunea „Christianica". Eu am denumit noua religie CHRISTIANISM, iar tot Egiptul traia acest istoric si epocal eveniment.

Preotia am reorganizat-o, pastrand cele trei trepte deja incetatenite. Adica, propriu zis, am pastrat titlul de preot slujitor al ritualurilor pentru popor, iar preotilor invatati le-am dat ca distinctie un brau rosu; ei erau cei ce se ocupau cu stiintele si supravegheau preotii poporului; initiatii aveau sa poarte o cruce la piept si un toiag; in plus, am creat categoria de mari preoti, adica arhierei, care avea sa ceremonieze sfintirea preotilor de diverse categorii. Am desfiintat titulatura de faraon si am instaurat titlul de PATRIARH. Desigur, terminologia era in limba egipteana alta; eu insa am tradus in termeni pe care voi puteti sa-i intelegeti.

Bineinteles, nu am lasat deoparte activitatea anahoreilor (pustinicilor). Am adunat in Alexandria pe toti conducatorii de comuniuni pustnicesti si am scos din invocatii si formule numele lui Isis si Horus. in locul lor am pus Lumina lui Ii sus. Apoi, dupa ce am pus aproape toate acestea la punct, m-am retras alaturi de 5 mari sihastri: Pimen, Pneoma, Sertus si Macarius, fostul meu indrumator; ne-am dus in secret intr-un loc ascuns, nestiut de nimeni, si am luat legatura cu Iisus. Mai intai s-a prezentat LIGURDA HE SONTIHEOLOVELLA, spiritul opalic din care ma desprinsesem eu, discul meu integral din care eu ma desprinsesem a 11– a parte.

Ligurda mi-a povestit adanca tristete a lui Iisus cand s-a reintors in Opal. Nimeni si nimic nu-l puteau inviora din starea insuccesului avut cu conducatorii iudeilor.

Dupa rastignire, intregul Opal a amutit. Parintele Luminilor clocotea de manie pentru marsavele chinuri si umilinte la care fusese supus insusi Fiul Cel Iubit al Tatalui. Dupa un indelung timp, Parintele Luminilor a convocat totii Fiii, toti inteleptii si toti colaboratorii in Marea Sala a Tacerii, unde a luat cuvantul insusi Parintele Luminilor, prezentand hotararea Lui de neclintit de a nimici pe toti luciferienii. Tot Opalul a fost de acord. Nimeni nu a propus o noua interventie, nimeni nu a propus un nou Trimis. Opalul intreg a blestemat pe Lucifer si i-a rostit sentinta: ARDEREA TOTALA A TUTUROR SPIRITELOR NEGRE SI CU CULORI INCHISE.

– Si pentru cand a fost fixata aceasta ARDERE!?

– Opalul avea nevoie de timp sa se pregateasca si s-a pregatit, astfel ca, la ora cand noi discutam, adica acum, Opalul este pregatit de interventie si curand, foarte curand, veti asista si voi la MARELE DANS AL MORTII, care va insemna si A DOUA VENIRE A LUI IISUS. Trebuie sa stiti ca Iisus este deja pe Pamant, s-a intrupat in mare taina si actioneaza in secret, colaborand cu Opalul, nimeni insa nu-L va cunoaste, intelegeti? NIMENI nu va sti cine este!

– Dar tu il stii?

– Da!

– Poti sa ne spui si noua cine este si in ce tara traieste?

– Eu nu am voie sa spun absolut nimic despre EL. De ajuns ca v-am spus ca ESTE, studiaza si creeaza pe Pamant. A realizat, nu cu mult timp in urma, legatura telepatica cu Discul Sau Integral si in curand se va dezlantui...dar repet: STA ATAT DE BINE ASCUNS, ARE UN STIL DE LUCRU ATAT DE ORIGINAL, CA NIMENI NU-SI VA DA SEAMA CA EL ESTE „ACELA"...!

Vreau sa va spun ceva acum despre greci. in Alexandria veneau la studii foarte multi greci. Unii dintre ei se aratau atat de atrasi de traditia egipteana, incat ramaneau in Egipt si ajungeau sa intre in randurile initiatilor. Printre cei peste 1200 de initiati egipteni erau aproape 100 de greci. Am convocat toti initiatii greci din Alexandria si am hotarat sa mergem la Athena pentru a pune si acolo bazele unor comuniuni de crestini.

Am plecat in Grecia cu 20 de initiati greci, profesori si instructori de preoti. in Grecia insa, am fost foarte prost primiti, guvernatorul roman din Athena nedandu-ne permisiunea sa predicam si sa tinem intruniri publice chiar in tara ce furnizase romanilor religia lor de stat.

Atunci am luat o corabie si am mers in Asia Mica, in cetatea Efes, unde stapanirea romana era absenta. in Efes am avut parte de succes mare, dupa aceea am fost in Milet si Emir, apoi in Tiativa si Pergama si, in cele din urma, in Sardes, Filadelfia si Laudiceea. in fiecare dintre aceste orase am organizat comuniuni, am sfintit preotii slujitori ai ritualurilor obisnuite: botez, cununie si frangerea painii; am pregatit cate un grup de preoti din care, mai tarziu, aveam sa numesc si arhierei, adica fiecare oras sa aiba cate un fel de mare preot, un fel de episcop, cum spuneti voi astazi.

Fecioara Maria a mers cu mine pretutindeni. Eram protectorul Ei si Ea se ocupa cu comuniunile de femei crestine. intre timp imbatranise si-si simtea aproape sfarsitul; a cerut sa moara tot in Ierusalim, unde fusese rastignit Ii sus, „Fiul Ei". Am lasat toate treburile si am luat o corabie ce mergea pana in Cipru si de acolo am gasit niste evrei care ne-au dus pana aproape de o localitate al carei nume nu mi-l mai amintesc; de acolo am mers in Ierusalim, unde am tras la casa Elisabetei care mai traia inca. Moartea Fecioarei Maria parca nu a fost o moarte adevarata. Statea in sicriu zambind, parca ar fi dormit si ar fi avut un vis frumos. Voia sa nu mai traiasca fiindca ii era dor de Iisus. Ne-a spus simplu: „De acum va las, dragii mei!"; s-a intins pe pat, s-a mai uitat o data la noi, a respirat o data adanc, zambind si...gata! insusi Iisus era de fata in spirit si a facut ca toti apostolii sa fie adusi pe nori in Ierusalim, sa participe la inmormantare.

Dupa ce ne-am intors in Efes, unde formasem comunitatile cele mai bine inchegate, aveam vreo 60 de ani si ma simteam in plina putere. Pe Gazetis, am uitata sa va spun, o lasasem in Egipt. Ea era acum mediuma templului din Horiconomus, templu unde acum se oficiau slujbe crestine. in Efes am oficiat instalarea primului episcop, apoi a urmat Miletul si Smirna; in sfarsit, in toate cele 7 cetati am instalat episcopi dintre cei mai zelosi preoti. Gandul mi-era la Sparta si Athena. Am plecat acolo cu inca 4 preoti greci, care studiasera in Egipt. Am inceput propovaduirea fara sa cer incuviintarea oficialitatilor. Prima data am vorbit chiar pe Acropole. Am avut mare succes. Nu v-am spus ca aveam si puterea de a vindeca, dar, ceea ce a urmat mai interesant, au fost discutiile cu filosofii Athenei, pe care am reusit sa-i cuceresc. Succesul, insa, nu a fost de durata, caci guvernatorul roman la Athena a trimis dupa mine, sa ma aresteze. M-a tinut inchis 2 luni si m-a eliberat cu conditia de a nu mai propaga invatatura lui Iisus. Eu m-am intors insa la filosofii mei de pe Acropole si mi-am continuat activitatea, fara sa tin seama de amenintarile romanilor. Zece ani am stat in Athena si Sparta unde reuseam sa formez comuniuni bine inchegate, care oficiau pe ascuns. Pe greci i-am mai lasat sa cultive cateva zeitati: pe Palas Athena — zeita intelepciunii, pe Afrodita — zeita Frumusetii si pe Hike Preros — zeita Victoriei intruchipate. Erau simboluri demne de toata consideratia. intre timp am mai fost de cateva ori inchis, si, in cele din urma, am fost condamnat la surghiun in insula Patmos. in Patmos am scris Evanghelia si am dat-o unor corabieri ce mergeau spre Efes. Am scris ceva provizoriu, avand de gand sa scriu alta, mai ampla, dar n-am mai apucat. Singuratatea in Patmos m-a impins spre meditatie si introspectie. Stateam mai mult in transa, calatorind prin straturi si stand mai mult cu Buddha in Orasul de Aur, unde venea adesea si Iisus si ne povestea visele Lui privitoare la cea de a doua venire a Sa pe Pamant.

Ne aducea la cunostiinta teribilele pregatiri in care a intrat Opalul, pentru arderea spiritelor negre si a celor cu culori inchise. Aceste sedinte si intalniri m-au inspirat la redactarea Apocalipsului. Totul este prezentat acolo indirect, intr-o forma alegorica, pentru ca nu aveam permisiunea sa vorbesc deschis. Erau taine si Iisus imi spunea ca nu va mai trece mult timp pana ce Opalul va fi pregatit complet pentru interventie. Acele „cupe", acei „sapte ingeri cu 7 potire", exprimau substantele nimicitoare pe care Opalul le pregatea pentru arderea netrebnicilor. Pedepsele ce vor cadea asupra Pamantului le-am prezentat cam alandala. Nu sesizam pe atunci ordinea desfasurarii evenimentelor. De aceea este cam greu sa fie inteles Apocalipsul.

Am parasit Pamantul dupa 89–90 de ani. Nu-mi mai aduc aminte cum a fost. in orice caz, simplu, fara probleme. Tin minte ca eram inconjurat de cativa egipteni si greci cu care am discutat tot timpul pana in ultima clipa. Era un grup care ma vizita cu regularitate. Plateau special o corabie ca sa ajunga la mine. in orice caz, eu nu mai eram normal, asta in sensul obisnuit al cuvantului. Transele, calatoriile ce le faceam in straturi, discutiile cu Buddha si Xerotemus, prezenta lui Iisus in mijlocul nostru in Orasul de Aur, toate acestea ma facusera un om anormal. Prietenilor mei le explicasem fenomenele pe care le traiam si ei ma intelegeau. Nu le-a fost greu sa inteleaga ierarhizarea in spatiu a spiritelor in functie de energia si luminozitatea ce-o aveau. Lor li se parea oarecum de domeniul fanteziei si nici nu prea aveau notiuni pentru a putea reda disciplina universului spiritual...

Cam atat despre venirea mea in corp pozitiv ca Ioan Evanghelistul. Sigur ca am avut o viata lunga si activa atat in Egipt, cat si in Asia Mica si Grecia...

Teofilact: Evanghelia in ce limba ai scris-o?

Densi: in greaca veche...pentru greci am facut-o. Egiptenii nu simteau nevoia de text, ei traiau viu adevarul invataturii lui Iisus. Patrunsesera esenta CHRISTIANICa si se miscau in universul conceptelor cu o nespusa usurinta. Pe egipteni nimeni nu-i intrecea. Nici grecii nu „bateau" departe de egipteni, dar grecii erau mai rationalisti, cu tendinta mai spre teoretizare, spre formalizare. Egiptenii erau niste autentici TRaITORI. Ei traiau LUMINA — Lumina ce emana din Iisus. Grecii cautau sa inteleaga, erau, desigur, curati si bine intentionati, dar erau reci. Egiptenii erau fierbinti pana la incandescenta.

Teofilact: Nu ne-ai spus ce s-a ales din apostolii din Iudeea.

Densi: Ce va pot spune? Nu prea am avut legaturi cu ei. Stiam ca Petru isi desfasura activitatea in Roma, iar Toma in Extremul Orient, prin Persia si India. Toma era cel mai inteligent dintre toti apostolii. Sclipea de inteligenta, in plus era un mare invatat. Eu il iubeam cel mai mult pe Toma, asa simteam eu. ii admiram spiritul analitic. Nu stiu cat a reusit si ce succes a avut. Abia mai tarziu, dupa ce a murit, am aflat ca a inceput sa-i converteasca pe budhisti, dar n-a reusit. Budhistii se tineau tare pe pozitie. Unul singur m-a vizitat: Andrei. El isi alesese sa propovaduiasca in jurul Marii Negre, in Dacia si Caucaz. Fusese primit cu bratele deschise de catre daci, la care a ramas ani si ani de zile, dar nu cunosc alte amanunte.

Cred ca pot spune ca am terminat si cu Ioan Evanghelistul si putem trece mai departe... Dar, iubite Teofilact, nu mi-ai mai pus nimic sa ascult.

Teofilact: Pai, daca n-ai mai facut pauza, nu sunt eu de vina! Uite, ma si gandeam sa-ti pun sa asculti partea a II–a din „Missa Solemnis" de Beethoven. De acord?

Densi: De acord.

Am adus din discoteca placa si am inceput s-o ascultam in liniste si reculegere.

...

S-a terminat ce pusesem si a inceput „Gloria in Excelsis". L-am intrebat din priviri pe Densi daca vrea sa asculte mai departe. A dat afirmativ din cap si am continuat sa ascultam. A ascultat ce-a ascultat si apoi a zis:

– Sincer sa fiu, mai inspirate mi s-au parut misele lui Haydn. E cam neinspirat Beethoven in „Missa" asta. Hai sa va povestesc mai departe. Poti opri pick–up–ul.

 

 EROAREA

 

     – Dupa ce am parasit Patmosul, unde credeti ca am mers prima data?

Teofilact: La Gazetis?

– Nu, mai intai am fost sa-L revad pe Iisus. M-a asteptat in Orasul de Aur, m-a imbratisat, dar tot trist era. Trist e si acum si trist va fi pana ce nu va vedea ORDINE pe Pamant. Imediat din Orasul de Aur, inainte de a intra in Opal, am coborat in stratul VIII, s-o imbratisez pe Gazetis, care murise inaintea mea. Era cu Fahti — discul ei si a fost o adevarata sarbatoare. Iubirea mea pentru el era o mare cinste si discul ei era realmente fericit. Venisera sute de spirite din stratul VIII la ospatul dat in cinstea incheierii misiunii mele; bineinteles ca, prin ospat, trebuie sa intelegeti o masa plina cu tot felul de fructe si sucuri din plante. A fost o sarbatoare minunata, chiar in gradina vilei unde locuia Gazetis cu Fahti. Pentru meritele ce le avusese pe Pamant, Gazetis primise din partea Parintelui Ceresc si a lui Iisus insusi, POTIRUL PREOTIEI DE FOC. Era o raritate pentru o femeie, caci potirul se da de obicei numai barbatilor. Mai primise ca distinctie o coronita mai frumoasa decat aceea pe care o avusese mai inainte, iar lui Fahti ii daruisera o mantie albastra de matase si permisiunea de a intra oricand in Orasul de Aur. insusi Iisus le-a promis ca, atunci cand Pamantul va intra in ORDINE, il va trimite pe Fahti cu misiune speciala pe Pamant, pentru a fi o perioada conducatorul spiritual al Pamantului si, prin activitatea ce o va depune alaturi de Gazetis pe Pamant, va putea evolua astfel incat sa intre si ei definitiv in Orasul de Aur.

Georgina, la randul ei, de pe acum o considera pe Gazetis ca facand parte din doamnele ei de onoare. Dupa intalnirea cu Gazetis, am intrat in Opal. Intrarea a fost fantastica.

Discul meu integral, LIGURDA HE SONTINEOLOVELLA m-a asteptat chiar la intrarea in Opal, ne-am imbratisat si prin imbratisare ne-am contopit intr-o singura persoana, astfel ca disparuse Densi si acum era numai Ligurda.

Intrarea in Opal a fost de-a dreptul furtunoasa. Tot drumul eram aclamat de spirite si, in intampinare, il vad apropiindu-se pe Iisus. Era trist. Tristetea Lui m-a facut sa-mi plec capul. Mi-am amintit de infrangerea noastra. Iisus nu putea uita acea infrangere in fata carturarilor iudei si marsava Lui ucidere. Ne-am privit in ochi si-am citit setea de razbunare....razbunare dreapta, sfanta, viguroasa. Alaturi de El am mers direct in audienta speciala la palatul unde locuia insusi Parintele Luminilor, care, in limbajul opalic, este numit „VUTEPVUNTA" care se traduce „GIGANTICELE CONCEPTE VESNICE DE GRANIT", un cuvant unic si venerat de intregul Opal.

Parintele Luminilor m-a primit serios si grav zicandu-mi:

– Bine ai venit in mijlocul nostru, prietene! Ati fost infranti, dar ati si biruit. De acum toate fortele se vor concentra pentru pregatirea razelor nimicitoare. Toti savantii nostri studiaza aparate speciale pentru cea din urma interventie opalica asupra Pamantului.

De aceasta problema ma voi ocupa personal, impreuna cu un grup de colaboratori, pe care i-am adus din Pertutie. Acum studiam planul de soc. Este amplu, complex, cere nenumarate detalii pe care le vom rezolva cu o precizie desavarsita. Iisus va actiona de aici, dar va avea si o dublura pe Pamant. Pana atunci cand vom interveni, tu vei fi mana de otel care va actiona pe Pamant.

Vei primi puteri mari si vom colabora strans atunci cand, peste Pamant, se vor napusti energiile noastre acumulate de veacuri. Acum esti insarcinat ca, impreuna cu Buddha, sa supravegheati si sa dirijati evolutia crestinismului. Prevad de pe acum ca crestinismul va degenera si va fi necesar sa interveniti pentru a-i corecta evolutia.

Nu ne putem jertfi pentru fiecare zona a globului. Ne concentram in doua puncte: India si Bizantul. De India se ocupa intens Buddha si are grija sa trimita reprezentanti care sa tina cunostiintele treze. De Bizant te fac pe tine, Ligurda, direct raspunzator. Vei actiona cum vei crede de cuviinta. Ai imputernicire din partea Mea sa initiezi orice actiune care crezi ca va fi necesara pentru a crea si a desavarsi o religie care sa atinga toate aspectele invataturii lui Iisus. Ne-am hotarat sa ne concentram atentia asupra Bizantului. Desigur, crestinismul se va extinde in multe alte zone ale Pamantului, dar ideile trebuie sa iradieze din Bizant. Ai fost deja primul semanator la greci, dar acum actioneaza Pavel din Orasul de Aur si va avea si el nevoie de corecturi. El este cam tumultuos si nu prea pastreaza disciplina logicii.

Tu, Ligurda, peste cateva secole, vei fi nevoit sa te sacrifici din nou. Pamantul este tentat spre slujirea formelor si pierde ideea. Tu va trebui sa reactualizezi IDEEA si sa-i gasesti expresia cu riscul vietii tale. Nu va fi usor pentru tine. Va trebui sa suferi consecintele luptei cu capetele rigide, dar, in fond, vom castiga IDEEA. Si aceasta este important! Iar acum, pentru munca pe care ai depus-o pe Pamant, pentru totala ta daruire...

Si, apropiindu-se de mine, Marele, Giganticul Parinte al Luminilor, m-a sarutat pe frunte si pe umeri. Eu am trait atunci cea mai grandioasa beatitudine din intreaga mea existenta si de atunci am primit aceasta alunita, ce a crescut pe fruntea mea si pe care o vedeti si voi. Parintele Luminilor adauga:

– Dupa ce vom restabili ORDINEA pe Pamant, dupa ce vei fi primul pastor al Pamantului, te voi considera nu numai prieten, ci si colaborator. Iisus era nespus de vesel. M-a cuprins in brate si M-a strans la pieptul Lui fara sa scoata un cuvant. Asa face mereu Iisus cand are sa-mi spuna ceva: zambeste si tace, iar eu prind gandul Lui, inteleg fara sa fie nevoie de cuvinte. Dupa ce am iesit din VUTEPVUNTA, Palatul Parintelui, Iisus m-a luat cu El in Iutillus–gradina palatului Sau, si am inceput sa intru, sa patrund in realitatea opalica. Un timp indelungat am ramas in Opal, avand preocupari specifice locului. Este imposibil sa va descriu viata in Opal. Poate cu alta ocazie va voi descrie activitatile noastre Opalice... acum nu pot...vedeti, eu acum sunt cu voi doar o parte.

Ligurda, discul meu integral, nu poate parasi Opalul. Ma desprind eu, Densi, din el si cobor in Orasul de Aur si activez. Asa se intampla cu orice fiinta opalica ce vrea sa coboare in straturi. Se desprinde o parte din discul integral pentru a micsora atractia lumii opalice si pentru a se putea acomoda cu radiatiile din straturi.

Asa deci, am ramas mult timp in Opal, apoi am simtit ca e timpul sa cobor in Orasul de Aur la Buddha. Exista o constelatie pe Cerul Opalic numita TOARSAGNI; atunci cand emite spre Opal cele mai linistitoare radiatii, corpurile noastre mensonice scad in intensitate, astfel ca se usureaza si favorizeaza comunicarile, chiar deplasarile noastre in straturi.

Asadar, cand, pe Cerul Opalic, a inceput sa se zareasca constelatia TOARSAGNI, m-am desprins din Ligurda si am coborat in Orasul de Aur. Aici am fost primit chiar in templul lui Buddha, de fata fiind chiar Buddha, Xerotemus — marele reformator egiptean, Zoroaster — zeul persilor si Mireacli — colaborator a lui Buddha in problemele legate de crestinism.

Pe mine, odata intrat in Orasul de Aur, m-au cuprins niste ameteli specifice schimbarii de atmosfera. Am cerut permisiunea de a sta intins, fiindca intre timp ma apucasera si niste dureri de cap in dreptul tamplelor. Toti patru s-au asezat in jurul meu, iar Buddha a adus un tron superb si l-a asezat in mijloc, intre ei patru.

Am vazut tronul, dar nu am inteles ce este cu el. Numai ca deodata se deschid usile salii unde eram si niste baietei au intrat solemn, asezandu-se pe doua randuri si facand loc pentru a veni cineva. Venea intr-adevar cineva. Cine credeti ca era!?

– Georgina! striga vesela sora mea cea buna.

– Exact, raspunse Densi. Venea Georgina, venea Doamna Luminii, venea imparateasa Cerurilor, a straturilor, cu un aer solemn, dar palid ca zambet. Era de o frumusete de-a dreptul de nedescris; suavitate, gingasie, eleganta, seninatate, noblete, toate la un loc insemnau GEORGINA! Ne-am privit indelung, zambind unul la altul...

– Bine ai venit in mijlocul nostru „Fiul Meu"! ma saluta Georgina, aducandu-mi aminte ca, in timp ce Iisus era pe cruce, ne-a numit si unit „mama si fiu". Cu toate ca eram ametit, m-am ridicat in picioare, m-am inclinat, iar Georgina mi-a luat capul intre maini si m-a sarutat pe frunte.

– Aaaa!... zise Georgina, te-a sarutat pe frunte Parintele Ceresc.

Zarise alunita ce-o aveam pe frunte de la sarutul Parintelui Luminilor.

– Stii ca si pe mine m-a sarutat pe amandoi obrajii si mi-a daruit coroana pe care o vezi pe capul meu? zise Georgina.

intr-adevar avea o coroana, o minunatie. Stralucea, scanteia de pietre scumpe, iar mantia albastra ce o purta parea un Cer in mijlocul caruia stralucea coroana. Cu toate ca ametelile nu ma lasau, i-am raspuns:

– Ma inchin Tie, Doamna si Stapana!

– Stii ca am fost activa? ma intreba Georgina. Nu stii! Voi, cei din Opal, habar nu aveti de ceea ce se petrece pe Pamant! Noroc de noi, cei care suntem aici, ca suntem tot timpul cu privirile pe Pamant si lucram, activam, trimitand spirite cu importante misiuni. Uite, eu personal am reusit ca in Grecia sa-mi rezerv un loc unde sa ma simt bine. Locul este muntele Athos, unde deja s-au ridicat patru manastiri de calugari si doua schituri. in curand, tot Athosul va fi plin de manastiri.

Buddha, Xerotemus, Zoroaster si Miroacli stateau in picioare in semn de respect pentru Doamna Luminii. Asa i se zicea in Orasul de Aur: DOAMNA LUMINII sau MIREASA CERULUI.

– Pe mine, iarta-ma Doamna, ca am ameteli. Abia am venit din Opal si trec printr-o criza de acomodare, i-am zis eu.

– N-avea nici o grija, ti-am adus eu ceva ca sa bei, ceva ce imediat te va linisti.

Zicand acestea, Doamna facu semn unui baietel care adusese doua cupe mari cu ceva suc de plante.

– Bea-le si te vei linisti!

Am luat prima cupa si am baut-o pana la fund. Nu pot sa descriu ce gust avea, dar am simtit curenti in tot corpul. Am simtit ca-mi pierd echilibrul si m-am culcat din nou cerand iar scuze.

– Imediat isi va face efectul, zise Doamna.

intr-adevar, dupa putin timp, ametelile mi-au trecut ca prin minune, dar durerile de la tample persistau. imi dadeam seama ca durerile acestea erau inerente coborarii. Erau insa niste dureri suportabile.

– Cand vine Iisus la noi, tot din aceste cupe ii dau sa bea si imediat se linisteste, spuse Georgina. N-a mai fost de mult Ii sus pe la noi, dar eu il vad ori de cate ori doresc si discut cu El orice.

Georgina era ca un copil care-mi povestea despre ceea ce are mai de pret: posibilitatea de a-L vedea pe Iisus oricand.

– Vad chiar orice in Opal: gradinile, palatele si serbarile, asist si cand se fac comunicari in Marea Sala a Tacerii, orice coltisor doresc, eu il vad.

Era adorabila! Era numai parfum!

Georgina avea obiceiul sa salute cu salutul specific Opalului:

– „VAVIVOV!"

Ne-am inclinat si Doamna Luminii s-a retras.

– Stii in ce secol sunt pamantenii? ma intreba Zoroaster.

– Nu stiu, i-am raspuns.

– Pamantul este acum in secolul al V–lea dupa Hristos, ma anunta el zambind.

Am ramas uluit: cinci secole! Aproape 4 sute de ani se scursesera de cand intrasem in Opal. Ce repede trece timpul in Opal. O zi pe Pamant este o clipa a timpului. Cei din Orasul de Aur traiesc in afara de timp si chiar si cei din straturi, dar pe masura ce se coboara in straturi, timpul se face mai simtit, se dilata, parca are o scurgere mai lenta.

Buddha incepu sa-mi prezinte evenimentele de pe Pamant. A inceput cu India. Mi-a spus ca buddhismul, ca si crestinismul, trece printr-o perioada de criza si de aceea au fost nevoiti sa trimita pe Sarabrunah in India si pe Ioan Hrisostom in Bizant.

Pana in momentul acela, Bizantul trecuse prin faza cristalizarii dogmelor, o faza necesara prin care a trebuit sa treaca crestinismul, deoarece fiecare comuniune crestina isi avea crezul ei personal. S-au trimis misionari care sa redacteze un crez unic pe care sa si-l insuseasca atat grecii cat si Egiptul, Asia Mica si Armenia.

Roma asculta direct de Constantinopol si colaborarea era armonioasa. in Alexandria fusese mai inainte Atanasie cel Mare, care avusese un rol hotarator in prezicerea rolului si misiunii ce-o avusese Hristos pe Pamant. A fost necesara venirea lui Atanasie pentru ca si egiptenii, molipsiti de la greci, puneau sub semnul intrebarii originea divina a lui Hristos Iisus.

Ioan Hrisostom, prin predicile sale, trezise in oameni venerarea FIULUI LUI DUMNEZEU. Cu Ioan Hrisostom, taina euharistiei devine comoara cea mai de pret a crestinilor. Ioan Hrisostom scrie „LITURGHIA" si odata cu aceasta, cultul „trupului" si al „sangelui" lui Hristos capata o semnificatie dominanta facand parte din Liturghie, ritualul central in jurul caruia graviteaza toate celelalte ritualuri.

Buddha si Xerotemus inspira pe Ioan Hrisostom, in timp ce acesta scrie Liturghia. Mare medium, Ioan Hrisostom este primul care vorbeste despre cele NOUA CETE DE SFINTI. Ioan Hrisostom, in vederea realizarii Liturghiei, creeaza PROSOOMIDIA. Painea rotunda nu se frange pur si simplu, ci din ea se taie si se scoate SFANTUL ..., un patrat alcatuit din patru patratele pecetluite cu initiale sfinte, in felul acesta 1-4-4 aparand si pe sfantul disc. Crearea Sfintei Liturghii de catre Ioan Hrisostom este un eveniment de o importanta istorica, deoarece intreaga invatatura a lui Hristos este subordonata Sfintei Taine Euharistice. Liturghia cucereste in scurt timp absolut toate regiunile si tarile in care traiau crestini. in numai un secol, Liturghia ajunsese atat de importanta incat se nume „crestin" cel ce era participant la taina pe care o continea Liturghia.

DAR...tocmai in aceasta noua forma de cult se naste EROAREA! Eroarea este de a considera euharistia totul! Ca si cum ceva mai important ca SFINTELE TAINE nu ar exista. E o insusire a pamantenilor de a intrece masura si de a transforma un ritual intr-un cult absolut si totalitar, care ar da omului totul. Aici incepe degenerarea, tocmai in a considera EUHARISTIA totul, ca si cum Taborul nu ar mai exista. Teologii ajung sa uite ca LUMINA lui HRISTOS se dobandeste prin retragere si intens efort de introspectie. Teologii ajung sa treaca pe plan secund ceea ce era esential.

Esential era ca comuniunea cu Hristos nu se poate realiza decat prin taina rugaciunii, rugaciunea interioara fiind cea care oferea accesul la imparatia Cerurilor, nu un singur ritual.

A pune Cina Cea de Taina mai presus de Lumina Taborului, este o eroare de fond, de continut, cu implicatii grave.

Secolele VI si VII au agravat EROAREA. Textul Liturghiei scris de Ioan Hrisostom respecta textul evangheliei din momentul central al Liturghiei. in Liturghia originala a lui Ioan Hrisostom preotul spunea: „Luati si mancati, acesta este trupul Meu, care se frange pentru voi" si „Beti dintru acesta toti, acesta este sangele Meu al Asezamantului Celui Nou care pentru voi se varsa". Textul original a lui Ioan Hrisostom nu contine adaosul „...spre iertarea pacatelor"; dar iata ca numai la trei decenii dupa Ioan Hrisostom, un oarecare Patriarh al Constantinopolului, Alexandru, are ideea de a adauga la cele spuse mai inainte, cuvintele: „...spre iertarea pacatelor", ca si cum EUHARISTIA IARTA PACATELE!

Iata cum, de la acest adaus survenit dintr-o sincera evlavie, se strecoara o EROARE DE FOND, ACEEA A „IERTARII PACATELOR". Secolele VI si VII se caracterizeaza prin adancirea ERORII si in teologia bizantina, IERTAREA PACATELOR capatand importanta capitala. Teologii, considerandu-l pe DUMNEZEU Atotputernic, zic ca in Atotputernicia Sa, EL POATE SA IERTE PACATELE. in felul acesta se neaga insasi treapta etapei de curatire pe care trebuie sa o parcurga spiritul. Psalmul 50 a lui David este uitat. Acest psalm insa, psalmul pocaintei, nu vorbeste de iertare, ci de actiuni care au cu totul alt sens: PURIFICAREA, SPALAREA, CURATIREA!

Psalmul 50 spune: „...sterge faradelegea mea, mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste"...Iata textul corect, care exclude notiunea iertarii. Noi, cei din Orasul de Aur, constatam aceasta aparitie a conceptului iertarii, o calificam cu calificativul de EREZIE si o aducem la cunostinta insusi a lui Iisus Hristos. Pentru aceasta am fost delegat eu sa reintru in Opal pentru a cere sfatul insusi a lui Iisus; spre a reintra in Opal am avut nevoie de un timp oarecare. in sfarsit, il chem pe Ligurda, ma contopesc cu el si merg direct la Iisus. Iisus era ocupat in palatul Lui cu niste savanti, astfel ca am asteptat putin.

in sfarsit, Iisus ma prinde telepatic si ma invita sa intru. I-am expus lui Ii sus toata evolutia problemei: cum Ioan Hrisostom a dezvoltat ritualul FRANGERII PAINII si a creat o frumoasa Liturghie, Liturghie menita sa capteze interesul credinciosilor; cum Ioan Hrisostom, in Liturghia lui, nu a spus nimic de IERTAREA PACATELOR, dar cum Patriarhul Alexandru al Constantinopolului a adaugat textului liturghic cuvintele: „...spre iertarea pacatelor"; cum toti teologii inconstienti au creat teoria iertarii, negandu-se insasi evolutia spiritului care trebuia sa cunoasca si sa traiasca etapa curatirii.

La auzul acestei stranii teorii a iertarii gratuite, Iisus reactiona cu vehementa:

– Asta e influenta iudaica. Numai iudeii cred ca prin jertfe de animale, Dumnezeu le iarta faradelegile. Iertarea au inventat-o iudeii pentru ca ea apartine lenesilor spirituali. Erezia este grava, deoarece teologii aplica o logica simplista: un Dumnezeu atotputernic poate da orice, deci poate sa si ierte, deci cerem iertarea in rugaciuni. Dumnezeu ne iarta si...gata... nu mai avem probleme cu pacatele. GRESIM, ne spovedim! Preotii au duh sfant si deci, au puterea de a ierta. Foarte comod si la indemana oricui.

Iisus cazu pe ganduri si-mi zise:

– Aceasta teorie a iertarii trebuie combatuta imediat; imediat trebuie sa coboare unul dintre noi pe Pamant pentru a combate aceasta putreda EREZIE. Hai sa mergem la Parintele nostru si sa decida El care din noi sa ia trup pe Pamant.

Parintele Luminilor ne-a primit imediat. Cum ne-a vazut, ne-a spus:

– Stiu ce va framanta si sunt de acord ca e o erezie putreda, aceasta teorie a iertarii. Sa stiti insa ca deja este prea tarziu. Teologii au gasit deja texte care vin in sprijinul iertarii, astfel incat, chiar de ar cobori Iisus si ar combate iertarea, teologii sunt robii literelor si nu mai gandesc. Singura solutie este o misiune pe Pamant a unui spirit opalic care sa creeze teoria curatirii, ca etapa necesara efortului de purificare. Trebuie cineva care sa scrie, sa vorbeasca, sa combata cu toata puterea teoria iertarii.

– Merg eu pe Pamant, Parinte, am raspuns eu Parintelui Luminilor. Ma ofer sa lupt cu toate fortele pentru a combate teoria iertarii si pentru a scoate in relief fenomenul curatirii de pacat prin asceza dubla si prin efort; voi scrie lucrari in care voi arata etapele evolutiei spiritului.

– Da, interveni Iisus, pamantenii au ajuns sa uite ca exista evolutie. Au impresia ca harul le da puterea sa sara peste treptele evolutiei. Cred ca Ligurda al nostru ar lamuri problemele si ar aduce ordine in gandirea teologica.

– Bine, Ligurda, te binecuvantez sa cobori pe Pamant cat mai curand. Pamantenii sunt acum in secolul al IX–lea, la inceput. Coboara, iti urez succes! VAVIVOV!

Ne-am inclinat si ne-am retras. Pe loc mi-am luat ramas bun de la Ii sus. M-a sarutat pe frunte, pe umeri si, desprinzandu-ma din Ligurda, am coborat in Orasul de Aur, unde Buddha si ceilalti asteptau hotararea Parintelui Ceresc. Cand au auzit ca eu insumi trebuia sa cobor pe Pamant, s-au intristat. Nasterea era intr-adevar suferinta pentru un spirit superior si cu atat mai mult pentru un spirit opalic. insa eu n-am tinut cont de nimic. Datoria e datorie.

A urmat coborarea treptata in straturi si aclimatizarea cu fiecare strat in parte. Aveam ameteli si dureri de cap, dar coboram. Cum incepeam sa ma aclimatizez intr-un strat, coboram imediat in stratul inferior.

in stratul al VIII–lea am discutat mult cu Ioan Hrisostom, era suparat pe patriarhul Alexandru care zacea in stratul II. Fostul patriarh Alexandru mi-a cazut in genunchi cerandu-mi iertare.

L-am repezit, l-am mustrat aspru pentru nefasta lui contributie la textul liturghic. imi provoca dezgust. Era realmente un spirit lenes si trufas. Avea o diagonala galbena si un brau sapia. Plangea mereu si se vaicarea de marea greseala pe care o facuse.

in sfarsit, am intrat in zona Pamantului. M-am gandit sa-mi aleg o familie mai instarita care sa ma poata da la scoala. Aveam nevoie de o pregatire temeinica. Trebuia sa gasesc insa o mama alba ca spirit, ca sa ma ajute sa-mi fie perioada de gestatie mai usoara. Am cazut chiar in Constantinopol. O tanara pe nume Macrine, un suflet nobil si curat, sotie de constructor.

Erau destul de instariti, astfel ca studiile imi erau asigurate si...am inceput sa „mor". M-a cuprins un fel de somn care a durat cinci luni si...gata...am rupt-o cu Densi. Am fost botezat la trei luni si am primit numele de Maxim....Eh, e cazul sa ma mai distrati cu ceva muzica!

Acum o sa incep o poveste noua, o noua viata in corp pozitiv, va fi vorba de o Emalina suava si dulce, delicata, cu seri de poezii si plimbari sub clar de luna si cate si mai cate...

Stiti ce? Mai puneti-mi „Neterminata", parca e cea mai frumoasa...Cel putin mie imi place cel mai mult din toate!Hai!

Am pus imediat discul cu simfonia „Neterminata" de Schubert, simfonie pe care o aveam la indemana.

 

INTREBARI FARA RASPUNSURI

 

     Suntem in cea de a treia zi de cand Densi ne tot povesteste calatoriile sale pe Pamant. Acum a rasarit soarele. in camera patrund razele sale binefacatoare. Densi sta cu capul plecat, sprijinindu-l in maini. Pesemne cauta trecutul in amintiri, de data aceasta fiindu-i mai usor. Am ajuns la cea mai recenta intamplare, aceea in care a fost Sf. Maxim Marturisitorul, sfantul caruia eu i-am cioplit chipul in lemn de tei si l-am pus pe perete, in hol, luminat prin spate de un bec ce arde zi si noapte, intocmai ca ochii bufnitei.

Densi isi ridica usor capul si ne privi.

– Voi stiti prea bine ca atunci cand te trezesti in corp pozitiv, habar nu ai de unde vii si cine esti. Pornesti cu toate de la zero.

Fondul nu intarzie insa sa se manifeste. Devii ceea ce in fond ai fost si esti. Dar, oricum, gandirea se dezvolta treptat-treptat, astfel ca pana la 15–16 ani, esti un om comun si pana ce incepi sa te orientezi din punct de vedere filosofic, pana ajungi sa-ti formezi o conceptie despre viata, trec destul de multi ani. Vedeti, noi, spiritele opalice, suntem prin excelenta firi liber-ganditoare. Noi nu suntem legati de forme, nu credem in povesti, nu suntem usor de convins intr-o problema.

Nu stiu cum sa ma exprim ca sa intelegeti mai bine. Mai bine incep povestirea si o sa va lamuriti despre ceea ce vreau sa spun. Vedeti, noi suntem foarte ordonati si respectam orice valoare cu care venim in contact. Luam totul in serios, ca si copiii. Nu ne scapa nici un amanunt, nu neglijam nici un detaliu. Pentru un spirit superior, fiecare detaliu are mare importanta.

Eu, de pilda...cea mai vie amintire pe care o am din Bizant este mirosul de tamaie. Mamei ii placea ca in fiecare zi sa tamaieze icoanele si crucea cu Iisus rastignit din camera mea. in camera unde eu am inceput sa vad si sa inteleg, era o cruce destul de mare, sculptata in lemn, cu Iisus rastignit. Era o cruce pe care tata o cumparase de la niste calugari foarte mesteri in daltuit.

Pe langa placerea de a tamaia, mama avea in fiecare camera cate o candela cu untdelemn pe care le ingrijea sa fie mereu aprinse.

Spunea ca ingerul pazitor nu te pazeste decat daca ai candele aprinse. Cand se stinge candela, el pleaca si nu se mai intoarce decat atunci cand o vede din nou aprinsa. De mic m-a invatat sa aprind candela si m-a convins ca de candela depinde sanatatea si norocul in viata...Noroc! Nu prea intelegeam eu ce-i aia noroc, decat ca tata trebuie sa aiba clienti cat mai multi carora sa le construiasca case.

Cea dintai poveste pe care am prins-o si mi-a intrat in sange, a fost povestea minunatului prunc divin care se nascuse intr-o iesle din Betleem, inconjurat de animale care, cu suflarea lor, il incalzeau. Povestea pruncului minunat era lunga si eu nici nu puteam intelege ce legatura are pruncul cu cel rastignit de pe crucea din camera mea. Pentru mine erau doua persoane distincte. Pruncul era prunc, rastignitul era altul...cineva care fusese palmuit si scuipat fara sa fie vinovat cu ceva.

Am fost un copil linistit si cuminte, dar cand m-am marit si m-au pus si pe mine sa tin posturile, asta nu-mi placea. De ce adica sa postesc? Mie imi placea grozav de mult smantana de vaca si branza proaspata si, cand venea postul, intram in cel mai nesuferit chin. Nu intelegeam ce legatura are postul cu viata mea. De ce sa nu mananc smantana ori de cate ori am pofta? De ce? Revolta mea a mers pana acolo incat, pe ascuns, intram in camara si mancam smantana in voie si-n zilele de post.

Totul a mers bine pana ce m-a dus prima data sa ma spovedesc si sa-i spun lui Tata– Popa nazbatiile ce le facusem, pentru ca Dumnezeu sa mi le ierte. Jocul acesta imi placea: eu mancam pe ascuns smantana, iar cand ma spovedeam, spuneam sincer ca am mancat, iar Tata–Popa ma ierta si nici mama nu afla, ca Tata–Popa nu divulga „secretele".

Mai sufeream de o meteahna: imi placea sa sarut fetele, mai cu seama pe obraz. Le dadeam cate o portocala in schimbul unui sarut. Asta insa nu spuneam la spovada, fiindca nu socoteam ca-i un pacat. Mama ma tot intreba de ce iau cu mine portocale cand ma duc la joaca. ii spuneam ca dau la copiii care doresc si nu au. Era un mic viclesug, dar nu minteam. Fetele abia asteptau sa vin cu portocalele sa le dau. Ce pierdeau ele daca ma lasau sa le sarut? Nimic! in schimb mie, sarutul imi dadea o mare satisfactie.

Pe la 7–8 ani, la o spovada, Tata–Popa mi-a pus o intrebare care m-a incurcat: m-a intrebat daca nu cumva m-am jucat cu vreo fata de-a tata si mama. Parintele Teofan, caci asa il chema, a gasit de cuviinta sa-mi lamureasca problema si mi-a spus de diferenta anatomica dintre baieti si fete si m-a facut atent ca nu cumva sa fac „jocuri" nepermise cu fetele. I-am promis ca nu ma voi „juca" cu ele, dar de atunci am ramas cu o curiozitate: care este deosebirea!?

Curiozitatea era obsedanta si n-am pregetat sa-l intreb pe varul meu mai mare, Anton, care, desigur, stia mai multe. Anton mi-a dat explicatii mai multe care, in loc sa ma linisteasca, mai mult m-au agitat. Lucrurile pe care nu le puteam intelege se inmulteau.

Mama, de pilda, obisnuia ca, imediat ce ma sculam dimineata, inainte de a manca ceva, sa-mi dea anafora si apa sfintita. Spunea ca e paine sfintita chiar de Tata–Popa si eu nu intelegeam cum poate fi apa si painea sfintita, ca la gust tot gust de apa si paine aveau.

Mama mai spunea ca tamaia alunga pe Satana. De ce, neica, sa fuga Satana de tamaie, ca doar avea miros frumos?! Nu intelegeam si mama nu ma putea face sa inteleg.

Duminicile si sarbatorile mergeam la biserica intreaga familie si-mi placea sa stau in fata si sa-l vad pe parintele Teofan ce face. Observam ca, la un moment dat, Teofan se inchidea in altar, tragea perdeaua ca sa nu-l vada nimeni si-n timp ce dascalul canta, parintele statea acolo inchis fara sa mai apara. Ce facea el acolo inchis, ascuns?

Mama m-a lamurit ca, in acele momente, parintele Teofan transforma painea in TRUPUL DOMNULUI, iar vinul in SaNGELE LUI. Ei, asta era peste putinta mea de a intelege. M-am simtit napadit de dorinta de a fi si eu acolo, inauntru, in altar, sa vad si eu minunea schimbarii painii in carne si a vinului in sange. Curiozitatea a luat asa de amplu proportii, incat am indraznit sa-l rog chiar pe parintele Teofan, direct, sa ma lase si pe mine macar o data in altar, ca sa vad si eu cu ochii minunea schimbarii painii in trup si a vinului in sange.

– N-ai sa vezi cu ochii nimic, ma lamuri Teofan. N-ai sa vezi nici carne, nici sange. Aici e o taina mare pe care mintea omului nu o poate intelege. Harul Duhului Sfant se coboara in chip nevazut si preschimba painea in trup si vinul in sange, dar noi nu vedem realitatea aceasta caci suntem pacatosi.

Iar m-a incurcat. Cum adica, suntem pacatosi? Ce pacate faceam noi de nu puteam vedea cum se pogoara Harul Duhului Sfant peste sfintele daruri? Am tras concluzia ca, daca voi fi fara pacat, voi putea vedea cum coboara Harul. Ideea aceasta a pus stapanire pe mine. De voi fi fara pacat, voi putea vedea lucruri si fenomene miraculoase. Mi-am propus sa nu mai comit nici o greseala si am pornit atent sa fac tot ceea ce mi se spunea pentru a ajunge perfect, curat, astfel incat sa capat acea vedere a Harului Duhului Sfant. O ascultam pe mama orbeste. Renuntam sa mai mananc smantana pe ascuns. Tineam cu sfintenie posturile, in fiecare dimineata luam anafora si aghiazma, zi de zi mergeam la biserica si ma rugam lui Dumnezeu sa ma faca curat incat sa pot vedea cu ochii mei Harul Duhului Sfant.

Parintele Teofan, vazandu-ma zilnic la biserica cum ma rog, m-a indragit si m-a intrebat daca nu vreau sa ma fac preot. I-am spus ca depinde de ce spune tata, iar parintele Teofan mi-a spus ca va vorbi chiar el cu tata, sa-i propuna sa urmez teologia.

Aveam abia 13 ani si eram inca prea mic pentru a putea lua o hotarare. inca nici nu intrasem la scoala. Eu insa aveam obsesia mea: sa vad cu ochii mei cum coboara Harul Duhului Sfant si cum sfinteste painea, vinul si apa. Era o taina a mea pe care nici mamei nu i-am spus-o, dar zilnic ma rugam sincer lui Dumnezeu sa-mi dea acea curatenie care sa ma faca sa vad.

La un moment dat, mama a aflat de la parintele Teofan ca eu stau zilnic o ora dimineata pana la pranz si ma rog in fata iconostasului. Mama m-a intrebat numaidecat de ce fac asta. Era ceva iesit din comun. I-am destainuit secretul, dorinta mea de a vedea. Mama a ramas surprinsa...nu mai auzise pe nimeni care sa aiba o asa curiozitate ca mine. I-a spus si lui tata de ce ma duc eu zilnic la biserica si ma rog. Tata m-a privit cu luare-aminte si a zis: „Copilul nostru e bun sa se faca preot. Ar fi o mare bucurie pentru mine sa stiu ca am un fiu care slujeste altarului!".

S-a intamplat ca a doua zi sa vina sa ma vada parintele Teofan si sa-i propuna lui tata ca eu sa urmez teologia. Tata a fost de acord si parintele mi-a dat incuviintarea sa stau, daca vreau, tot timpul slujbei in altar, ca sa vad si sa invat de toate. intre timp intrasem si la scoala si invatasem sa citesc. in scurt timp am prins etapele Sfintei Liturghii si am invatat sa pregatesc cadelnita si s-o dau in mana preotului exact atunci cand trebuia. Spuneam mereu „crezul" in biserica si in ultimul an de scoala invatasem sa spun „apostolul".

Prinsesem si semnele muzicii plastice, iar vecernia si utrenia o faceam cantand la strana. in timpul liturghiei insa, intram in altar si asteptam cu infrigurare ziua in care Dumnezeu va binevoi sa-mi dea darul de a vedea cu ochii Harul Duhului Sfant ce sfinteste Sfintele Taine.

Am terminat intre timp si scoala normala ce o fac cei apti de invatatura si iesisem primul din seria mea. Tata era multumit de mine si intr-o zi m-a luat cu el sa ma duca sa ma inscrie la cursurile de teologie. Aveam 18 ani. Directorul scolii de teologie era un mare teolog, pe nume Partenie Ecoxene care, atunci cand m-a vazut, mi-a spus direct si spontan:

– Baiatul acesta este de o inteligenta sclipitoare! Merita sa-l trimitem sa faca filosofia in Efes.

Partenie era cunoscut ca un aspru si sever pedagog. Trece printre cei mai apti teologi ai timpului. Era arhimandrit si unul dintre consilierii patriarhului de Constantinopol din acea vreme, pe nume Teotepsides, renumit prin faptul ca, la 47 de ani, a fost ales patriarh de Constantinopol pentru extraordinara lui capacitate administrativa si mai ales teologica.

Patriarhul instituise burse de stat, finantate de imparat, pentru ca cei mai dotati absolventi ai scolii normale sa fie trimisi in Efes sau Alexandria, unde erau facultati vestite cu traditie filosofica.

Patriarhul Teotepsides spunea ca un adevarat teolog trebuie sa fie si un filosof si de aceea instituise un concurs special de obtinere a bursei pentru Efes sau Alexandria. M-am trezit si eu ca trebuia sa trec prin examenul de triere pentru a fi bursier imperial.

Era cea mai mare cinste pentru un tanar sa se numere printre cei 20 de alesi ce meritau sa studieze intai filosofia si apoi sa urmeze teologia. Am dat examen si, spre satisfactia lui Ecoxene arhimandritul, am obtinut cel mai mare punctaj din partea comisiei de profesori care ne puneau tot felul de intrebari. Cei 20 de admisi am fost convocati la curtea imparatului care, personal, ne inmana suma necesara intretinerii pe patru ani.

Primirea la imparatul Bizantului a fost pentru mine cea mai mare sarbatoare din viata mea. Teotepsides Patriarhul era si el de fata. Avea un chip atat de spiritualizat, niste trasaturi atat de fine si niste ochi atat de viorii, ca nu m-am mai saturat privindu-l.

Am inceput sa fim strigati pe rand; cate unul ingenuncheam in fata imparatului care ne dadea o punga destul de mare cu monezi de aur. Am fost strigat ultimul. La auzul numelui meu, Patriarhul s-a ridicat in picioare si mi-a facut semn sa ma apropii. I-am facut metanie si i-am sarutat mana. Patriarhul facu semn unui calugar ce i-a dat un sul pecetluit cu pecetea personala a Patriarhiei.

– Tine sulul acesta si sa i-l inmanezi batranului filosof din Efes, Mitoskeon. Te-am recomandat celui mai iscusit profesor de filosofie din cati are imperiul bizantin. L-am rugat sa te primeasca sa locuiesti chiar la el in casa, pentru ca instructia ta sa fie desavarsita. Sa stii, Maxim, ca cineva imi spune ca tu vei ajunge mandria teologiei bizantine. Fii cuminte si studios, invata sa afli tot ceea ce se poate sti. Teologia noastra are inca multe capitole nescrise. Vreau sa ajungi un teolog care sa contribuie la progresul teologiei bizantine, vreau sa ajungi un patriarh si un ganditor profund angajat in descifrarea tainelor celor ascunse.

Si, zicand acestea, mi-a dat sulul si m-a binecuvantat cu ambele maini. Apoi am facut doi pasi in laturi venind chiar in fata imparatului. imparatul avea in mana punga de aur si o tot cantarea.

– Ia aceasta punga si, de vei mai avea nevoie, iti voi mai darui. Meriti. Ferice de parintii tai ca au dat imperiului un tanar atat de valoros. Te voi urmari si te voi cauta sa aflu cum te comporti. Daca vei straluci in continuare, te voi face sfetnicul meu imediat ce vei termina filosofia si vei putea urma teologia tot ca protejat al meu.

Si, zicand acestea, imi dadu punga cu aur.

Urma apoi optiunea fiecaruia pentru Efes sau Alexandria. Desigur, toti isi doreau Efesul pentru ca era mai aproape de Grecia si se puteau primi mai repede scrisori. Zece au fost repartizati pentru Efes, zece pentru Alexandria.

Eu nu am mai avut nevoie sa aleg. Patriarhul ma recomandase pentru Mitoskeon din Efes. Am cantat apoi toti 20 cantarea ce se canta patriarhului, apoi urarea catre imparat si ne-am retras.

M-am dus spre casa inconjurat de cativa colegi prietenosi. in dreptul bisericii noastre de cartier m-am oprit si am intrat. M-am rugat pentru sprijin si ajutor in anii de studii, dar, in acelasi timp, sa pot SA VAD HARUL DUHULUI SFANT. Era ciudata obsesia asta de a intelege cum si in ce fel poate actiona Harul asupra painii, vinului si apei si cum aceste materii actioneaza asupra noastra. Si, in fond, ce este sfintenia? Oare aceste „sfintite materii" ne sfintesc cu adevarat? Daca eu nu vad Harul coborand in timpul Liturghiei? Nu vad pentru ca sunt pacatos? Dar ce pacate fac? Nu ma stiam cu constiinta incarcata, dimpotriva, ma simteam pur si simplu sincer in dorinta mea de a intelege sfintenia. Ma sacaia insa o contradictie: painea, vinul si apa sunt materii, aceste materii se sfintesc de catre preot printr-un ritual sacru, apoi noi mancam painea si vinul prin impartasanie, deci o materie sfintita sfinteste corpul nostru material! Dar sufletul, cu ce se sfinteste? Prin materia sfintita cu care noi ne impartasim? Adica sufletul se sfinteste prin intermediul unei materii sfintite? Cum este posibil? MATERIA NE SFINTESTE PE NOI?

Si daca materia sfintita ne sfinteste...ce inseamna a fi sfintit? Ce este sfintenia? Sfintenia este oare legata de corpul material. Adica sufletul se sfinteste conditionat de sfintirea trupului.

Mi se parea ca am intrat intr-un cerc de erori! Plecam parca de la o premisa gresita, pentru ca conditionam sfintenia sufletului de mancarea unei materii „sfintite".

Mai era ceva care bazaia in mintea mea. Aveam langa mine o vecina rea si vicleana, care si ea tinea posturile si se impartasea la fel ca toata lumea. Vecina asta de ce nu devenea mai buna la suflet si mai tacuta, din moment ce se impartasea? Si ea lua cu evlavie impartasania. De ce impartasania cea plina de har nu a sfintit-o? De ce nu o vindeca de rautate si viclenie? De ce?

Ma controlam pe mine insumi sincer si lucid. Nu eram nici rau, nici viclean, nu calcam nici o porunca si totusi nu vedeam Harul! Ce e sfintenia? Voi ajunge oare sa descifrez, sa inteleg cum se poate vindeca rautatea, viclenia, invidia si celelalte?

intr-o buna dimineata s-a anuntat plecarea unei corabii spre Efes. Mi-am luat ramas bun de la ai mei si am plecat pentru 4 ani. Tata mi-a promis ca-n fiecare an ma va vizita. Mama plangea. M-a insemnat cu semnul crucii si m-a sarutat curgandu-i din ochi siroaie de lacrimi. Eram singurul lor copil si-acela pleca departe, singur-singur, departe de grija si dragostea parinteasca...

Stii ce-as vrea sa ascult? Ceva muzica bisericeasca! N-ai ceva de genul acesta?

– Am, i-am raspuns eu. Am inregistrat in catedrala patriarhiei un concert de muzica corala bisericeasca. Sa caut banda...n-am mai ascultat-o de mult.

Am gasit banda si am pus prima melodie: „Doamne, auzi glasul meu, asculta rugaciunea mea, nu uita pe robii tai in necazuri si nevoi!".

Un fragment dintr-un psalm pe o melodie veche splendida...

 

 SCOALA DIN EFES

 

     Densi isi exprima incantarea pentru minunata piesa corala si, dupa ce am mai ascultat cateva piese, Densi imi facu semn sa intrerup pentru ca vrea sa continue povestirea.

– Tot timpul calatoriei am fost obsedat de intrebari, pana ce am ajuns la o concluzie: NU ESTE POSIBIL CA SFINTIREA SUFLETULUI SA FIE REZULATUL UNEI IMPARATASIRI CU MATERIE SFINTITA. CE ESTE SFINTENIA? Mi-am raspuns: SFINTIREA INSEAMNA A AVEA O GANDIRE INALTa, CA CEA PE CARE A AVUT-O MARELE IERARH IOAN HRISOSTOM, CUM A FOST JUSTIN FILOSOFUL, ATANASIE CEL MARE SI CLEMENT ALEXANDRITUL. ii stiam pe acestia din scoala si din predicile parintelui Teofan. Acestia fusesera niste ganditori mai intai de toate. Toti trecusera pe la scolile din Alexandria sau Efes si-apoi au facut minuni, adica si-au sfintit sufletul prin gandire intensa si activa, iar HARUL a lucrat prin ei.

Concluziile acestea clare mi-au dat aripi. Concluzia la care ajunsesem, aceea ca sfintenia se realizeaza prin gandire si nu prin diverse artificii materiale, imi dadea aripi. Mergeam sa invat sa gandesc. Mergeam sa invat urcusul marilor ganditori ai Greciei Antice.

Eu insumi, deci, ma angajasem sa urc treptele sfinteniei. Scoala de filosofie din Efes este deci prima treapta a sfinteniei mele, prima treapta de ucenicie in efortul de a intelege si cunoaste universul cugetator.

Dar HARUL DIVIN? Cu siguranta ca HARUL este o revarsare a Iubirii Divine peste o gandire activa, peste un om jertfit pe altarul cunoasterii. Iata, deci, o legatura indisolubila intre cunoastere si iubire. Ca sa iubesti pe Dumnezeu, desigur ca mai intai trebuie sa-L cunosti, iar ca sa cunosti trebuie mai intai sa studiezi, sa inveti.

Eu mergeam in Efes la studiu, la invatatura...deci eram pe drumul cel bun, drumul ce avea sa ma conduca spre o gandire matura. Cand voi ajunge sa gandesc matur, atunci pesemne ca voi putea intelege si ce este HARUL DIVIN!

imi salta inima de bucurie in mine, caci simteam ca sunt ocrotit si condus de cel DE SUS. Pentru prima data m-am controlat si am rostit in tacere o rugaciune de multumire. Cand am terminat rugaciunea, batranul oras Efes se zarea la orizont.

Efes era unul dintre cele mai vechi orase din Asia Mica, veche colonie greceasca asezata pe coastele de vest ale Asiei Mici. Era un oras linistit si curat, cu strazi pietruite si drepte, cu case din piatra sau din caramida arsa, cu acoperisuri din dale de ceramica, smaltuita in verde de smarald. Chiparosii formau podoaba orasului. Doar in parte era miscare... in rest, si pe strada trecatorii mergeau agale, parca toti filosofand. Orasul era pe atunci cu temple zidite cu peste un mileniu in urma. Majoritatea erau in stare de ruina, dar mai zareai ici-colo temple ionice sau dorice curate si ingrijite de credinciosii efeseni, pastratori ai vechii traditii grecesti. Erau si cateva biserici ridicate in ultimele secole, cu toate ca Efesul era una dintre primele cetati care se crestinase.

Am mers traversand orasul pana la „dealul cel lung" pe care, urcandu-ne toti cei 10 elevi, am putut admira linistea blanda in care dormita vechea cetate. Dincolo de „dealul cel lung" se intindea un cartier nou care, intr-o margine, pastra si acum palestra FILOSOFILOR, scoala prin care trecusera Demostene, Pericle si multe alte personalitati ale vechii Elade.

Colegii au inceput sa bata pe la porti in cautarea gazduirii. Eu am mers direct la Palestra, unde un tanar roman venit si el la studii, imi arata casa unde locuia Mitoskeon, vestitul si mult veneratul profesor de filosofie care era si un fel de decan al acestei scoli superioare.

Am batut la o usa veche din lemn de chiparos; nu a trecut mult si-n fata mea aparu un batran maiestuos, ce semana cu o statuie a lui Zeus pe care o vazusem in altarul unui templu vecin. Era inalt si lat in spate, statea drept si falnic, sprancenele ii erau stufoase, barba alba si densa, parul tuns scurt si niste priviri senine si blande din doi ochi mari si negri.

M-am inclinat, m-am prezentat si i-am intins sulul de hartie cu pecetea Patriarhului. M-a invitat inauntru, intr-o camera destul de mare, cu banci pe margine, iar in mijloc cu o masa rotunda, joasa, cu scaunele mici cu patru picioare, toate din lemn. Era simplu, sobru si curat. Pe fiecare perete era pictat cate un triunghi echilateral vopsit in rosu, iar pe peretele dinspre rasarit atarna o splendida icoana infatisand pe Sf. Onufrie. L-am recunoscut pentru ca stiam ca era singurul sfant ce avea o barba pana la pamant. intr-un colt era, pe un piedestal de lemn, bustul lui Aristotel. Mi-a zis sa iau loc si a desfacut sulul, privind surprins pecetea patriarhului, apoi a inceput sa citeasca.

in timp ce citea, ridica ochii din sul si ma privea cercetator fara sa spuna nimic. Dupa ce termina de citit, stranse la loc sulul si-mi spuse:

– Ia-ti bagajul si vino!

Mi-am luat lada ce o avusesem cu mine si l-am urmat. Am trecut printr-o camera alaturata tot simpla si curata, dar cu o masa de scris la fereastra, cu multe rafturi cu suluri groase si cu carti. Am intrat apoi intr-un fel de pridvor acoperit cu o scara de lemn ce ducea in sus catre o alta incapere, ce se afla la etaj. Am urmat dupa el si trase zavorul unei camere nici mica nici mare, cu un pat, un cuier, un raft plin de carti si de suluri si o masa de scris in dreptul ferestrei.

– Iti place sa ramai aici?

Eu eram pur si simplu ametit de atentia ce mi-o dadea, ametit de bucuria ca acceptase sa locuiesc chiar in casa lui.

– Nici n-am visat ceva mai agreabil, i-am raspuns.

– Bine. Ramai si te odihneste. Ti-e foame? Ai mancat ceva?

– Da. Am mancat...dar sa stiti ca nu mi-e somn!

– Daca nu ti-e somn, atunci povesteste-mi ceva din problemele ce te framanta. Ai probleme, nu?

– Am, i-am raspuns si, fara sa ma mai las mult rugat, i-am spus despre framantarile mele in ceea ce privea „sfintenia", toate incercarile mele de a intelege cum poate euharistia sa sfinteasca sufletul uman, concluzia la care am ajuns, ca este cu neputinta ca o materie „sfintita" sa poata „sfinti" un suflet. I-am marturisit ca excesiva folosire a cuvantului de „sfant", „sfintit", „sfintire", mi se pare o vulgarizare a notiunii sacre de SFINTENIE, care pentru mine era in legatura directa cu „maturizarea gandirii".

I-am spus ca cred in „sfintenie", dar ca aceasta nu o vad realizabila decat printr-o matura si profunda gandire, ca numai studiul si invatatul pot aduce omului sfintirea prin cugetare si ca „harul" coboara, dar numai intr-un om cu cugetare mare, adanca, serioasa, intr-un om care a invatat mult si a trait bineinteles in afara de rautate si viclesug.

I-am spus apoi ca sunt dezamagit de efectul pe care-l poate avea euharistia si i-am povestit despre vecina mea care, desi se impartasea la toate marile sarbatori, totusi ramasese rea, vicleana si zgarcita. La auzul acestui ultim cuvant, Mitoskeon zambi satisfacut si-mi spuse:

– M-am convins ca meriti sa ma ocup de tine. Ai o minte sclipitoare. Am sa-ti ofer tot ceea ce stiu ca sa duci mai departe aflarile mele. inaltul Teotepsides, actualul patriarh, mi-a fost elev. Esti primul pe care el mi-l recomanda si vei vedea ca „sfintenia", cum spui tu, e un drum lung, lung si greu. E un urcus pe un munte, la inceput arid, stancos, dar pe masura ce urci dai de maslini si chiparosi la umbra carora vei gasi odihna pentru neobositul gand cercetator. Din pacate, traim un secol in care preotimea vinde sfintenia pe nimica toata. Preotii cred ca Harul vine la comanda lor. Ratacesc in forme si ritualuri exterioare si culmea...se cred pe drumul cel bun, cel drept, sunt convinsi ca la capatul drumului ii asteapta odihna cea vesnica; au uitat, sarmanii, ca sta scris ca Poarta imparatiei Cerurilor e „stramta tare".

Din pacate, chiar teologii sunt la ora actuala convinsi ca, din moment ce Hristos s-a jertfit pentru ei, lor nu le-a mai ramas altceva decat sa posteasca si sa se impartaseasca cu regularitate si cu acestea totul s-a aranjat. Simplu si usor, nu? Sunt orbi si surzi. N-au retinut ca Hristos a venit pe Pamant pentru a aduce FOC...nu sa le aduca lor in dar raiul vesnic pentru ca inghit o lingurita de cuminecatura...Asta au ajuns sa creada, ca traiesc cu Hristos in ei! Ar fi bine sa fie naivi, dar, din pacate, nu din naivitate cred acestea, ci dintr-o blestemata lene launtrica, dintr-o atrofiere totala a simtului sacrului!!!

Ii sorbeam cuvintele! Parca imi dadea sa beau o bautura racoritoare, parca ma facea sa inteleg tot ceea ce eu, ani de zile, nu putusem sa inteleg.

– Vezi, aici e dilema. Poporul, multimea, are nevoie de forme, de slujbe, de ritualuri. Nu putem face abstractie de faptul ca marea majoritate a oamenilor sunt prunci in minte si inteleg cu greu esenta. Dar nu putem fi de acord ca, chiar teologii nostri neaga lumina Taborului vanzand mantuirea oamenilor pentru o strachina de mancare de post, doua lumanari si cinci metanii. Nu stiu pana cand o sa zaca teologii in intunericul in care au intrat nu mult dupa secolul lui Hristos.

Personal, consider ca cea mai mare erezie a asa-zisei noastre ortodoxii este credinta in iertarea pacatelor. Nu inteleg, nu-mi explic aparitia acestei capitale erori! Credinta lor in iertarea pacatelor este cea mai hidoasa caricaturizare a atributelor divinitatii. La fel ca si coborarea Harului la comanda...Nu pot pricepe ca diavolii s-au strecurat in capetele teologilor si le-a soptit ca Dumnezeu iarta daca zici: „Doamne, iarta-ma" si cum soapta asta diabolica a otravit toata gandirea teologica? Cum?

Pentru mine, Hristos inseamna FOC, pentru mine Hristos e un ocean de cugete, un munte de idei, ratiuni si concepte. Hristos, pentru mine, e un fel de catedrala gigantica cu „SASE ALTARE SUPRAPUSE". Pentru mine, Hristos nu e ceva usor si accesibil, ci ceva dificil si complex, greu de patruns, greu de cunoscut. Hristos, pentru mine, e distanta dintre ALFA si OMEGA, sabia cu doua taisuri, CEL CE A FOST, CEL DE ESTE SI CEL CE VA FI, Cel ce a venit acum FOC si ceva de ani, a spus ceva, dar va reveni sa spuna TOTUL...TOTUL. intelegi?

– Inteleg... inteleg si ma bucur pentru tot ce-mi dai.

– M-am hotarat sa-ti comunic gandurile mele, toate aflarile mele. Eu trec drept filosof, nu teolog, dar sa stii ca am facut teologia in Alexandria. Si filosofia tot in Alexandria am facut-o, dar de preotit m-am preotit pe timpul Patriarhului Teologumen, cu aproape 60 de ani in urma. Nu sunt preot slujitor. Slujesc doar o data pe an, cand se sarbatoreste „schimbarea la fata". E sarbatoarea mea preferata. TABORUL...pentru mine e totul...bineinteles si GOLGOTA, dar pana la GOLGOTA e cale lunga de mers...Hai, odihneste-te putin si spre seara te iau sa-ti arat ceva ce trebuie sa-ti intre in sange. E limpede?

– Da, am sa incerc sa adorm putin si cand veti crede, ma strigati si eu voi cobora.

Mitoskeon iesi, iar eu m-am intins pe stramtul pat din scanduri acoperit cu impletitura din fire groase de lana. Mirosea a ceva vechi.

Mi-am plimbat ochii prin camera si privirea mi s-a oprit pe un triunghi ce era agatat de un cui. Acesta insa era vopsit in verde. Mi-am adus aminte de cele de jos, toate patru erau rosii. De ce aici unul singur si verde? De ce? in fata ochilor imi aparura 4 triunghiuri care se unira in varf formand o piramida....apoi am vazut o furca cu trei colti care s-au infipt intr-un copac... apoi un om cu doi ochi normali plus unul in frunte, smulse furca din copac si o arunca in piramide...furca a cazut exact in varful piramidal...Deodata, o sfera de aur pur ca cristalul coboara din inaltimi si se aseaza in varful cozii furcii si ramane acolo...

Vedeam acestea cu ochii inchisi, fara sa dorm. Deodata, sfera de aur cristalin se smulse din coada furcii si veni spre mine si incepu sa-mi vorbeasca despre sensul vietii care este sfera...eu ascultam ce spune sfera aceea, dar ochii imi erau la piramida, a caror triunghiuri erau cand verzi, cand rosii...sfera tacu si incepu sa cante ca un cor de copii...si-am adormit.

M-am trezit chemat de Mitoskeon, am coborat din camera mea si am trecut in dreapta lui Mitoskeon. Ne-am apropiat de scoala. Scoala era compusa dintr-un grup de case care adaposteau clasele si biblioteca pe de o parte, iar de cealalta palestrele. Erau patru palestre, alcatuind o incinta patrata. Fiecare palestra era un pavilion acoperit, alcatuit de-o parte de un zid iar de cealalta parte cu un sir de coloane dorice in care se tineau cursurile celor patru ani diferiti. in mijlocul incintei era o statuie gigantica din marmura. Am traversat curtea palestrelor si ne-am apropiat de statuia gigantica ce-l infatisa pe zeul Prometeu inlantuit de o stanca, drept pedeapsa ca adusese din cer FOC pentru oameni; un vultur ii sfasia cu ciocul abdomenul, mancandu-i necontenit ficatul.

Mitoskeon se opri si, aratandu-l pe Prometeu spuse:

– Acesta-i Hristos! A adus FOC din Cer oamenilor si oamenii l-au legat si acum ii mananca ficatul. Hristos — sunt convins — sufera vazand inapoierea oamenilor. De vrei sa te preotesti, tine minte! Sa fii un leu care sa-l elibereze pe Hristos din captivitate. Sa ucizi vulturul care-L sfasie necontenit, monstrul care face din Hristos o marfa usoara ce poate fi cumparata cu doua lumanari si cinci metanii.

HRISTOS TREBUIE RECONSIDERAT! Euharistia trebuie data realmente celor vrednici, celor care-L cunosc cu inima si cu gandul, celor ce s-au intalnit cu Hristos in inima si gand. Euharistia trebuie sa devina comoara sacra si cea mai de pret, ce se imparte cu economicitate, nu oricarui trecator, ci celui ce se opreste, se jertfeste pe sine si opteaza pentru cruce.

Am parasit incinta si am mers spre intrarea principala ce conducea spre salile de clasa si biblioteca. in capatul aleii statea o splendida statuie a zeului marilor si oceanelor: NEPTUN.

– Cine este Hristos pentru mine? E asemeni lui Neptun, care stapaneste imparatia gandurilor, care troneaza peste intregul univers cugetator. Iata-l tinand in mana tridentul, furca cu trei colti.

Trei sunt valorile care alcatuiesc sursa de energie a noastra, unitatea intre gandire, iubire si vointa. Acestea trei alcatuiesc un triunghi sacru, fundamental, care constituie insasi esenta existentei noastre. NOI TRAIM ARMONIA ACESTOR TREI VALORI: GANDIRE, IUBIRE SI VOINTA. Acesta este FOCUL CE ARDE IN OM. Cel ce nu arde in acestea trei nu este om, ci o fiinta animalica lipsita de simtul sacrului! Crestini bizantini! Iluzie! Bizantinii au ajuns azi mai rau ca vechii inchinatori la idoli. Mai venerat era Horus la egiptenii simpli si neinstruiti decat Hristos la aceste caricaturi sinistre, care poarta numele de bizantini. Crezi ca bizantinii cred in Hristos? Te inseli! Bizantinii au facut din Hristos o papusa de paie pe care o cumpara cu doua cruci si cinci metanii. Ce marfa mai ieftina vrei decat euharistia bizantinilor? Ai facut o talharie? Cere iertare de la preot. El, cu un semn si o citanie te dezleaga de crize si desfrau si ti-l ofera imediat pe Hristos intreg, trup si sange!!!

Stii cum numesc eu ritualul acesta euharistic la bizantini? O RUSINOASA MASCARADA! TEATRU IEFTIN! BUFONERIE! Cred ca si dracii se distreaza cand aud cat de usor intra Hristos in oricine face doua cruci si trei metanii!!!

Mitoskeon tacu cateva clipe, apoi continua:

– Sunt preot ortodox de aproape 60 de ani, dar nu indraznesc sa ma apropii de sfanta euharistie decat o data pe an si atunci pentru mine e sarbatoare mare. Respect ritualul euharistic si de aceea abuzul preotimii bizantine fata de taina euharistica...

incepeam sa-l inteleg pe acest venerabil Mitoskeon. El avea realmente un respect nemarginit fata de taina euharistiei. Socoteam ca impartasania trebuie data numai celor ce traiesc adevaratul sens al acesteia si-l binecuvantam in gand pe Patriarh, ca ma recomandase unei atat de mari personalitati.

Parasiram palestra si incinta scolii si Mitoskeon ma lua sa mergem catre marginea orasului. Ajunseram la un splendid si minunat templu grecesc, un monument de o rara frumusete. Frontonul triunghiular bogat sculptat se sprijinea pe 8 coloane ionice zvelte si elegante. Canelurile coloanelor ornau partea de sus a lor, partea de jos era sculptata in basoreliefuri infatisand vestale ce dansau acoperite de valuri transparente.

– Acest templu este inchinat zeitei Afrodita, a frumusetii. Este templul care si acum, in zilele noastre, mai pastreaza cu autenticitate mireasma vechiului cult al zeitei frumusetii. Hai inauntru sa vezi splendida ei statuie!

Am urcat scarile templului si am pasit inauntru, mergand in dreptul altarului unde o vestala infasurata in valuri transparente intretinea focul sacru inchinat Afroditei. Statuia zeitei intrecea in frumusete orice inchipuire. Era din marmura alba, cu capul si torsul usor inclinate spre dreapta. Nu avea maini. Pana la brau bustul era gol; i se vedeau sanii usor reliefati. Bazinul si picioarele erau invaluite intr-o panza subtire care se mula pe corp, lasand sa se citeasca armonia unui trup perfect. Fata zeitei era de o frumusete clasica, senina si nobila, cu un zambet abia perceptibil. Dansul flacarilor de pe micul altar arunca deasupra zeitei lumini rosiatice, invaluind-o, dandu-i viata si mister. Eram pur si simplu indragostit de aceasta statueta.

– Este singurul templu din Efes in care au mai ramas trei vestale, trei fecioare care zi si noapte intretin focul sacru, imi sopti Mitoskeon.

Deodata, din dreapta altarului, dintr-un coridor intunecos, aparu o faptura de o gratie angelica. Nu mergea...aluneca...si, zambind, se apropie de noi. Se inclina in fata lui Mitoskeon si ne ura bun venit.

– Aceasta este cea mai tanara vestala a templului, Emalina, mi-o recomanda Mitoskeon.

Emalina zambind ma privi si zambetul i se stinse. Nu ne mai clinteam privirile, ramasesem unul privind in ochii celuilalt. in acele clipe am simtit o navalnica iubire pentru aceasta faptura care mi se parea coborata din lumea zeilor. I-am prins mainile in ale mele si am continuat sa o privesc. Ea nu-si lua ochii de la mine.

– Emalina, primeste sincera mea prietenie! Sunt venit aici la studii si locuiesc in casa lui Mitoskeon. iti promit ca voi veni in fiecare zi sa te vad. in ochii tai vad ceva ce nu am mai gasit la nimeni pana acum. Lumina ochilor tai...

M-am oprit jenat de prezenta lui Mitoskeon si am tacut. Mitoskeon se retrase si ma lasa singur cu Emalina...i-am sarutat inflacarat mainile si degetele. Emalina era numai zambet, de o puritate si seninatate ce ma imbata.

– Acum plec, dar maine...abia astept sa vina ziua de maine sa te pot vedea!

– Si eu te voi astepta cu nerabdare! Esti primul tanar in fata caruia simt ca intreaga mea fiinta se topeste. Vino, dragul meu, vino maine in zori!Te voi astepta aici! imi zise Emalina.

Am iesit din templul Afroditei imbatat de frumusetea Emalinei. Mitoskeon ma astepta.

– Frumusetea! Contactul cu divinitatea te ridica pe cea dintai treapta a cunoasterii, revelandu-ti frumusetea divinitatii. Zeita Afrodita este una dintre cele mai inspirate realizari ale mitologiei antice. Ea vorbeste despre ceea ce este mai esential in existenta noastra searbada; vorbeste despre FRUMUSETE...Am observat ca Emalina ti-a placut! imi spuse Mitoskeon.

– M-am indragostit de ea! i-am raspuns.

– Ai iubit vreodata pana acum?

– NU! Este prima data cand simt ca inima imi bate cu putere si un dor navalnic ma cuprinde dupa aceasta vestala ce e legata tocmai de altarul inchinat frumusetii!

– Daca n-ai iubit pe nimeni pana acum, de data aceasta va trebui sa cunosti ce este iubirea. Trebuie sa treci si prin asta. Nu vei putea fi un filosof daca nu vei experimenta si acest capitol important al IUBIRII. Si eu am iubit...Am iubit cu pasiune o egipteanca, pe cand studiam teologia in Alexandria. Dupa ce am terminat teologia m-am casatorit cu ea si am fost fericiti 4 ani de zile, cand o boala nemiloasa a rapus-o. O chema Lorizello. Eu ii spuneam scurt „Lori". Nu o pot uita nici acum, la peste 80 de ani pe care ii am. Nici tu nu poti scapa de acest capitol care se numeste „daruirea in iubire". Veti fi un cuplu armonios si frumos. Eu va binecuvantez! Acum hai sa ne retragem fiecare in camera lui. Eu am nevoie ca seara sa fiu singur. Noapte buna!

Ne-am despartit. Ajunsesem chiar in fata casei noastre. Eu am ocolit casa, am intrat in pridvorul acela deschis si am urcat in camera mea. Privirile mi s-au oprit pe triunghiul verde. Triunghiul inseamna deci GANDIRE–IUBIRE–VOINTA. Iata-ma iubind: GANDIREA SI VOINTA sunt subjugate de data acesta IUBIRII!

Am adormit si-n vis mi-a aparut Emalina care ma ruga sa-i scot o galeata de apa. Scoteam apa si-n acelasi timp ii sarutam mana, plutind intr-o fericita beatitudine.

Am inceput scoala a II–a zi, cunoscand pe profesorul care avea sa ne predea tot anul I. Avea sa ne vorbeasca despre mitologia greaca, egipteana si persana. Cei 10 elevi stateau in jurul lui si el ne explica statuile care impodobeau palestra anului I. Prima data ne duse in fata grupului LAUCOON: un batran tata cu doi copii se luptau cu un sarpe urias care se incolacea in jurul lor. Simboliza lupta omului cu dorintele si patimile care, pana la urma, ii sugruma pe cei slabi si neputinciosi, care nu pot infrange sarpele. Apoi ne duse in fata statuii zeului muzicii si al poeziei, ORFEU, cel ce canta in infern. Era, pentru cei din Efes, simbolul preferat al filosofului care reuseste sa cante in gandurile sale, in infernul intunecat al lumii oarbe ce nu stie sa cante.

Batranul Stavrosmekut ne vorbi pana la orele pranzului cand ne dadu voie sa mergem la masa. Am trecut pe la palestra anului IV unde preda parintele Mitoskeon si l-am asteptat. Am mers impreuna acasa, unde am mancat o fiertura de zarzavat ce o avea pregatita dinainte. Dupa masa am revenit la palestra unde am primit primele indicatii privitoare la invatarea limbii egiptene. invatam egipteana in anul I, pentru ca in anul II era cuprinsa predarea filosofilor egipteni, pe care bizantinii ii aveau la mare cinste. Asteptam cu nerabdare terminarea cursurilor pentru a putea pleca la templu, s-o intalnesc pe Emalina. Cand am terminat cursurile am luat-o la fuga pe strazi. Cand am ajuns in fata templului, Emalina ma astepta in pridvor. Am cuprins-o in brate si am ramas imbratisati. Apoi am intrat in templu si, ascunzandu-ne dupa o coloana, am sarutat-o beat de fericire.

Era in prima zi a lunii august. Se apropia ziua de 6 august, cand, dupa calendarul bisericesc, se serba „Schimbarea la fata" a lui Iisus pe muntele Tabor. Mitoskeon sta retras in camera lui. Se pregatea sa slujeasca singura data pe an cand slujea si se impartasea. Neputand sa discut cu el, timpul liber mi-l petreceam cu Emalina, care imi promisese ca la 6 august va veni si ea la biserica.

Veni si ziua „Schimbarii la fata" si Mitoskeon pleca dimineata la biserica. Eu am plecat la templu s-o iau pe Emalina. De cate ori ne intalneam, ramaneam imbratisati cateva minute fara sa ne spunem nici un cuvant. Am plecat impreuna la biserica, de serviciu la templu fiind cea de a doua vestala, Iumenia, buna prietena cu Emalina.

La biserica, tot timpul slujbei m-am rugat ca nici un nor sa nu umbreasca dragostea mea pentru Emalina. in timpul slujbei am observat ca Mitoskeon avea in jurul lui o aureola ce-i vibra si palpaia ca o flacara. Mitoskeon avea in jurul lui o aura. Era prima data cand vedeam asa ceva. Cand sosi momentul central al slujbei, Mitoskeon spuse:

– Luati si mancati, acesta este trupul Meu care se frange pentru voi!...

N-a mai zis, asa cum spun toti preotii: „spre iertarea pacatelor voastre".

Apoi spuse:

– Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Asezamantului Nou care pentru voi se varsa!...

Nici acum nu a mai spus „spre iertarea pacatelor voastre", asa cum era textul Liturghiei oficial. Apoi, in timp ce se canta „Pe Tine Te laudam", asupra lui Mitoskeon cobora un torent de raze care tinu tot timpul epiclezei.

Dupa slujba, Mitoskeon o invita pe Emalina sa pranzeasca cu noi. Am mancat peste fript, caci, cu toate ca era postul Sfintei Marii, era dezlegare la peste. Mitoskeon era luminat la fata. Tot timpul mesei tacu, dar dupa ce am terminat de mancat, incepu sa vorbeasca:

– „Schimbarea la fata", pentru mine, este cea mai mare sarbatoare. Dupa ce a murit Lorizella, am plecat din Egipt si m-am retras in sfantul munte Athos, unde am intrat ca novice in schitul „Tabor", in care era staret bunul meu prieten duhovnicesc Daniil Ieroschimineanul, care m-a initiat in rugaciunea inimii. Rugaciunea era o formula scurta: „Iisuse, Lumina vietii mele, lumineaza-ma pe mine, intunecatul"! Era prin luna lui mai si timp de trei luni am repetat tot timpul aceasta rugaciune. Am strigat catre Hristos cu toata taria si din adancul inimii si-n ziua de 6 august, pe cand ma aflam in biserica la slujba si chemam intens Lumina lui Iisus, am simtit ca o primesc, am simtit ca insuti Hristos s-a apropiat de mine. Eram cu ochii inchisi si am vazut in adancul privirilor, in adancul fiintei mele, Lumina orbitoare care imi dadea bucurie negraita, pace si liniste sufleteasca, atat de necesara sufletului meu zbuciumat de pierderea Lorizellei.

Ceea ce am primit in acea dimineata nu am sa uit niciodata, nici dincolo de mormant. Lumina aceea nu m-a mai parasit niciodata. A fost ziua intrarii mele in ceata celor iubiti de Iisus. De atunci, ziua "schimbarii la fata" a lui Iisus este adevarata mea zi de nastere, e singura zi din an cand indraznesc sa ma apropii de taina euharistiei si sa ma impartasesc.

– Parinte, am observat ca nu ai spus formula completa la sfanta chemare. Nu ai spus "spre iertarea pacatelor".

– Nu am spus pentru ca eu nu cred in IERTARE! Asa m-a lamurit Parintele meu duhovnicesc si mi-am dat seama si eu ca IERTARE NU EXISTA!

Spusese acestea pe un ton ferm si viguros.

– Dumnezeu e drept, atotputernic, dar nu iarta! NU EXISTA IERTARE, CI „CURATIRE DE PACAT". Curatirea cere cainta si parere de rau, multe lacrimi, multe, multe, multe lacrimi, zdrobirea inimii si parere de rau. Pacatul e radacina infipta in inima. Ce sa ierti? Nu e nimic de iertat! Totul e sa smulgi buruiana pacatului din inima, dar culegerea radacinilor pacatului din inima cere timp indelungat, multa vointa si multa rugaciune.

Fara sa vreau, m-am intrebat: oare dragostea mea pentru Emalina e un pacat? O buruiana? Iubirea mea pentru ea avea in mine radacini ce se infipsesera adanc. NU, nu, iubirea pentru Emalina nu e o buruiana! E un crin splendid, pur si simplu, cu radacini sfinte, nobile si curate.

Dupa masa am mai discutat si dupa aceea Mitoskeon, dorind sa ramana singur, am plecat cu Emalina. Emalina ma invita la ea acasa, in casa vestalelor templului. Simteam un fior prevestitor de farmec si incantare...si asa a fost.

Am stat cu Emalina toata dupa–amiaza si toata noaptea. Am fost atunci pentru prima data in viata mea, „un trup si un suflet" cu o fiinta coborata din lumea zeilor sa-mi fie incantare, sa-mi dea parfum. Ne-am daruit reciproc unul altuia fara nici o ezitare.

N-am dormit aproape deloc, dar eram atat de fericit incat somnul nu s-a lipit de mine. in zori am plecat de la Emalina si m-am intors acasa. Mitoskeon m-a intampinat zambind:

– Acum stii ce-i iubirea!

– Da, stiu, e minunat! am raspuns eu.

Efesul, pentru mine, a fost un rai datorita Emalinei. Am terminat primul an cu cel mai bun rezultat, cu cele mai bune note. Anii s-au scurs repede. Eu studiam cu seriozitate si ma bucuram de stima tuturor profesorilor. in anul IV l-am avut profesor chiar pe Mitoskeon, care ne-a expus filosofia lui Aristotel si Platon. Pe masura ce treceau anii, rasunau cu putere in mintea mea cuvintele lui Hristos: „Cel ce voieste sa vina dupa Mine, Sa SE LEPEDE DE SINE...SA-SI IA CRUCEA SI SA-MI URMEZE MIE". Iubirea mea pentru Emalina ajunsese sa se spiritualizeze.

Dupa focul plin de valvatai din primul an, iubirea pentru ea se transformase intr-o candela sfanta ce ardea continuu. Se apropia terminarea studiilor si implicit plecarea din Efes. Emalina insa nu putea concepe sa se desparta de mine. Voia sa plece din Efes si sa mearga cu mine la Constantinopol. Reinviase in mine o dorinta veche de a ma calugari si-mi dadeam seama ca va trebui sa-mi jertfesc propria iubire pentru Emalina. I-am spus gandurile mele, dar ea nu putea concepe despartirea. Vazand acest total atasament, m-am hotarat s-o iau cu mine la Constantinopol si sa ne casatorim. Aveam sa ma fac preot laic si sa devin familist. Nu acesta era visul meu, dar pe Emalina nu mai puteam s-o parasesc.

Am dat si ultimul examen si am obtinut calificativul cel mai inalt. Mitoskeon, in numele tuturor profesorilor, mi-a inmanat un fel de diploma ce atesta terminarea cu succes a studiilor filosofice. Astfel am parasit Efesul, indreptandu-ma spre Constantinopol.

La plecare, Mitoskeon a lacrimat. Eu am plans, regretand plecarea de la cel ce-mi fusese parinte, prieten, indrumator si profesor.

– Vei ajunge mare, imi prooroci Mitoskeon. Prin tine, Bizantul va intra intr-o epoca noua de aprofundare a valorilor. Esti un spirit ales si te asteapta un viitor plin de victorii, dar si de suferinta. Sa nu te temi de nimeni si de nimic, teologia bizantina va invia prin tine!

Ne-am imbratisat si am plecat. Ajunsi in Constantinopol, am tras direct la casa parinteasca. Vazand-o pe Emalina, mama a inceput sa planga de bucurie pentru asa o sotie ce aveam sa am. Tata, care fusese de cateva ori in Efes, o cunostea pe Emalina si s-a bucurat ca ma voi casatori si voi renunta la calugarie. Cei 10 absolventi am fost chemati la Patriarh in audienta. Patriarhul ne-a felicitat pe toti, iar mie mi-a spus:

– in tine imi pun mari sperante, sa nu uiti asta!

De acum aveam sa incep studiile teologice, chiar in Constantinopol. Pe masura ce trecea timpul, deveneam mai studios, mai insetat de a sti si a cunoaste. Eram mereu tentat sa scriu, dar ceva ma oprea sa-mi astern gandurile pe hartie. Cu timpul, ideea mea privitoare la o viata retrasa intr-o manastire se accentua. Spre sfarsitul anului III de studii am deschis cu Emalina subiectul jertfei supreme si i-am marturisit ca vechea mea dorinta de a ma retrage intr-o manastire devenea din ce in ce mai accentuata, mai puternica. Emalina era insa neschimbata. Nici nu voia sa auda de despartire. Atunci am inceput sa discut cu ea in profunzime sensul adevarat al vietii, care este desavarsirea spirituala. ii repetam mereu cuvintele lui Hristos: „Cel ce voieste sa vina dupa Mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea sa si sa-MI urmeze Mie"! Emalina intelesese in sfarsit dorinta mea de a ma dedica in exclusivitate insingurarii, pentru a incepe sa scriu. Ne-am hotarat sa intram amandoi in manastire, ea la o manastire de maici, eu sa plec la muntele Athos, focarul spiritual al intregului Bizant...As mai asculta ceva din corul acela pe care l-ati imprimat!

Banda era deja la magnetofon, astfel ca nu am facut decat sa rasucesc butonul. Corul canta: „Camara Ta Mantuitorule, o vad impodobita si imbracaminte nu am sa intru in ea. Lumineaza haina sufletului meu, Datatorule de Lumina si ma mantuieste"!

Apoi urma: „Iubite-voi Doamne, virtutea mea, Domnul este intarirea, scaparea mea si izbavitorul meu".

Solistul era un tenor cu o voce atat de duioasa, ca sora mea cea buna incepu sa planga... iar mie imi venira lacrimi in ochi.

Densi asculta cu ochii mari si dadea admirativ din cap...

 

SCHITUL TABOR

 

     Densi continua:

– Terminasem teologia si urma sa-mi dau lucrarea de absolvire. Mi-am luat subiectul: „RITUAL SI DUH SFANT" si am mers cu Emalina la o manastire de maici cu hramul „INALTARII", ca sa se inchinovieze.

Stareta, maica Pelaghia, s-a bucurat nespus vazand naivitatea si gingasia Emalinei si a luat-o chiar sub ascultarea ei directa.

Despartirea de Emalina a fost linistita si senina. Emalina se transfigurase la gandul ca va fi si ea mireasa lui Hristos. Ne-am imbratisat pentru ultima oara, i-am sarutat inca o data degetele ei subtiri si delicate si, facand plecaciuni maicii starete, am intrat in biserica sa ma rog. Fara sa vreau...nu stiu de ce...am plans! A plans langa mine si Emalina; apoi, din nou i-am sarutat degetele si ea m-a condus pana la poarta manastirii. A ramas in poarta pana ce nu s-a mai vazut. Tot drumul am lacrimat. Simteam golul lasat de Emalina.

Am trecut pe acasa, mi-am luat ramas bun de la parinti si am plecat pe jos pe muntele cel sfant numit Athos.

Ajuns la schitul „Tabor", m-am dus direct la parintele staret care ma privi zambind:

– Azi noapte mi-a aparut in vis un tanar in vesminte stralucitoare si mi-a zis: „Maine va veni la tine un tanar care va da FOC intregului Bizant. Primeste-l, ocroteste-l, calauzeste-l si da-i tot ceea ce ai invatat tu si ai trait". Acum iata ca visul meu s-a adeverit. Noi nu avem decat 12 chilii. Asta-i randuiala noastra de cand s-a construit schitul. inca nu am camera sa poti sta singur. M-am hotarat sa te dau sa locuiesti cu parintele Serafim, care are 104 ani. E bland, cuminte, tacut si cuviincios. Nu te va deranja. Spune-mi acum, ai dat lucrarea de absolvire?

– Nu! Acum si aici vreau sa o scriu.

– Ce subiect ti-ai ales?

– „RITUAL SI DUH SFANT".

– Frumos subiect, dar stii ce este Duhul Sfant? Te-ai intalnit cu Duhul Sfant in rugaciune?

– Nu m-am rugat prea mult pana acum. Mai mult am citit si am studiat.

– Ei bine, zise staretul, n-ai sa te apuci sa scrii pana ce nu vei cunoaste tu insuti ce inseamna rugaciunea interioara, singura cale ce te face sa traiesti pe viu patrunderea razelor Duhului Sfant in tine insuti.

– Voi face cum vei spune, cuviosia ta, parinte staret. De acum te consider indrumatorul meu, iar eu ucenicul tau. Spune-mi cum si ce sa fac ca sa cunosc si sa traiesc patrunderea razelor Duhului Sfant in mine.

– iti voi spune, imi zise staretul. Vei incepe chiar de acum. Chiar de astazi sa repeti in minte urmatoarea chemare: „Iisuse, Lumina lumii, lumineaza-ma pe mine, cel ce zac in intuneric". O vei spune in ritmul respiratiei. Cand tragi aer in piept spui: „Iisuse, Lumina lumii...", apoi, cand dai aerul afara din piept continui: „...lumineaza-ma pe mine, cel ce zac in intuneric". Acum hai sa ne asezam pe scaunelele acestea si sa ne rugam impreuna!

Ne-am asezat fiecare pe cate un scaunel in fata icoanelor si am pastrat tacerea. M-am rugat respectand textul si ritmicitatea respiratiei cam o jumatate de ora.

– Ei, ce-ai simtit?

– O liniste si o inaltare deosebita, i-am raspuns staretului.

– Trebuie sa te rogi un timp indelungat pana ce, intr-o zi, vei fi napadit de lacrimi si de bucurie nepamanteana. Atunci vei simti, vei vedea cu ochii launtrici o lumina mare; de-abia atunci, sa stii, te-ai intalnit cu Hristos, in camara cea dinlauntru a sufletului si de-abia atunci sa te incumeti sa scrii despre Duhul Sfant. Pana atunci nu stii ce inseamna Lumina. De trei ori pe zi, in zori, la pranz si seara, te vei retrage in chilia ta timp de o ora sa te rogi asa cum te-am invatat!

Astfel mi-a vorbit parintele staret Agaton, dupa care m-a condus la chilia parintelui Serafim si am intrat inauntru.

Era o chilie destul de mare, cu un singur pat, o masa cu cateva carti si doua scaune. Parintele Serafim sta pe un scaunel in fata icoanelor. Cred ca se ruga. Nici nu s-a intors la noi cand am intrat. Am aflat pe urma ca nici nu prea auzea bine. Parintele staret dadu ordin sa mi se confectioneze un pat. Un parinte veni cu patru scanduri groase si late si cu niste scurtaturi, cateva cuie si...patul a fost gata. L-am incercat...era destul de solid. Venisem cu doua lazi: una cu lenjerie, alta cu carti si hartie de scris. L-am rugat pe parintele staret sa mi se faca o masa, un scaunel si un cuier. Pana seara le-am avut pe toate gata si m-am asezat la rugaciune conform indicatiilor parintelui staret. imi adusesem de acasa o dulama, o rasa si un fes, toate maronii. Asa se purta pe vremea aceea in manastiri. A doua zi m-am sculat de dimineata si o ora am stat pe scaunel in rugaciune, apoi s-a tras clopotul de slujba. Noaptea se facea miezonoptica si se citeau psalmii, utrenia se facea dimineata, iar vicernia seara.

Schitul avea un atelier unde se faceau din lut farfurii, cani si tot felul de vase. La doua luni trecea un negustor care le lua si incerca sa le vanda prin targuri. Din banii incasati se intretinea schitul, care mai primea in fiecare an ceva monezi de aur de la un evlavios consilier imperial. Am invatat si eu sa manuiesc roata olarului. Lucram si ma rugam, iar de trei ori pe zi ma inchideam in chilie cate o ora, facand rugaciunea ce mi-o daduse staretul. Pe masura ce trecea tipul, rugaciunea aceea imi era din ce in ce mai draga si uneori simteam lacrimi in ochi de marea satisfactie ce mi-o provoca invocarea luminii lui Iisus.

Bucuria aceea de care imi vorbise parintele staret nu se arata. Am trecut prin multe stari de depresie, crezand ca niciodata nu voi fi in stare sa primesc ceea ce fratii mei de manastire primisera. Toti vazusera acea lumina si toti erau calugariti. Eu eram singurul care era un simplu frate.

Au trecut zile continue de rugi si strigari. intr-o zi de sarbatoare, pe data de 2 februarie, in timp ce eram la sfanta Liturghie in biserica si ma rugam, am simtit deodata o bucurie navalnica, o furtuna de iubire, un uragan de raze luminoase care imi patrundeau in ganduri si simtire si, in clipa urmatoare, imi aparu in fata ochilor Iisus zambind, care-mi zise: „Te -am lasat sa bati la usa Mea, te-am lasat sa strigi fara sa-ti raspund, ca sa stii cum trebuie omul sa se lupte pentru a dobandi lumina! De acum fa-ti datoria! Pace tie!" si disparu. Dar bucuria si lumina imi ramasesera in suflet si nimeni si nimic nu avea sa mai poata indeparta aceasta bucurie launtrica. S-a terminat slujba, am luat masa si dupa ce am mancat am mers la chilia staretului, sa-i spun marele meu succes. S-a bucurat nespus si mi-a spus sa ma pregatesc, caci in prima duminica ma va calugari. intr-adevar, la prima Liturghie pe care a oficiat-o parintele Agaton, m-a calugarit, dandu-mi tot numele de Maxim. Eu ii spusesem ca doresc sa ma numesc Mitrofan, dar parintele staret n-a vrut sa-mi schimbe numele. in aceeasi zi m-a si impartasit si a fost mare bucurie intre toti fratii din schit.

Staretul imi dadu dezlegare sa ma apuc sa scriu lucrarea de absolvire. Am scris-o in plina lumina launtrica. Am inceput prin a vorbi despre treptele desavarsirii. Am aratat ca plecarea omului, angajarea lui pe linia urcusului duhovnicesc, se face de la starea de intuneric si pacat. Am aratat ca, de fapt, pacatul este rezultatul intunericului, al nestiintei, al lipsei acelui sfant simt al sacrului. Viata in pacat ucide simtul sacrului. Salvarea este prin meditatie si rugaciune. Am aratat ca ritualurile joaca un rol secundar in evolutia spiritului si am precizat ca cel ce ramane in ritualuri, crezand ca prin ele capata lumina, se inseala. Ritualul este un simplu joc sacru necesar copiilor, pentru a-i aduna de pe drumuri. Euharistia nu este o taina, este pur si simplu un simbol al comuniunii, dar care nu poate realiza comuniunea. Comuniunea cu Hristos nu se poate realiza decat prin reculegere, retragere si introspectie.

RITUALUL POATE FI PRIMEJDIOS ATUNCI CAND OMUL AJUNGE SA CREADA ORBESTE CA RITUALUL EXTERIOR ESTE TOTUL. TOTUL ESTE RITUALUL INTERIOR, ADEVARATA LITURGHIE ESTE LITURGHIA LAUNTRICA IN CARE MINTEA ESTE PREOTUL, IAR INIMA ALTARUL.

Am facut apoi teoria materiei sfintite care nu are putere asupra sufletului. A afirma ca noi ne sfintim printr-o materie sfintita este o eroare ce trebuie definitiv inlaturata. Am vorbit apoi de celelalte trepte ale desavarsirii, afirmand ca desavarsirea inseamna capacitatea de a vedea si de a intelege tainele ascunse ale universului nostru launtric. in incheiere am afirmat cu claritate relativitatea ritualurilor si am negat cu vehementa oricare alt rol decat de pur si exterior simbol, ce trebuie inteles si aplicat in universul launtric.

Am terminat lucrarea in 2 saptamani si am dat-o unor corabieri evlaviosi care se duceau la Constantinopol, s-o predea parintelui profesor Nicanor, care era randuit sa analizeze lucrarea. Au trecut apoi trei luni si m-am pomenit cu un calugar special trimis de parintele Nicanor care-mi respinsese lucrarea. Mi-a adus si o scrisoare din partea lui, prin care ma mustra ca am indraznit sa minimalizez importanta ritualurilor si sa neg puterea euharistiei, singura si unica forma valabila prin care ne putem uni cu Hristos in chip tainic.

I-am raspuns imediat parintelui Nicanor, scriindu-i o scrisoare clara: am afirmat ca neg taina si afirm reala unire cu Hristos prin intrarea in legatura cu El prin rugaciunea interioara. Taine nu exista! Exista doar o rugaciune tainica ce poate desfiinta impietrirea sufletului, facand Harul sa salasluiasca in om, in chip real, simtit si tainic. Euharistia nu are nimic tainic, totul se vede, si painea si vinul. Credinciosul, cand se impartaseste, vede, de asemenea, impartasania. Razele Duhului Sfant nu pot patrunde in om decat daca omul se retrage in sine, se leapada de sine, se retrage din lumea din afara si se jertfeste pe sine, intrand in concentrarea mintii printr-o simpla, dar fierbinte, chemare.

Scrisoarea acesta catre parintele Nicanor am dat-o si staretului s-o citeasca si s-o semneze si el. Staretul insa, a convocat toti fratii in sala de mese si a citit-o cu glas tare. S-a hotarat ca toti sa o semneze. Apoi am dat-o calugarului si acesta a plecat. Am luat lucrarea ce mi se adusese inapoi si am cerut permisiunea parintelui Agaton s-o citesc in timpul mesei. Staretul a aprobat, dar vazand ce interesanta este, a hotarat ca in ziua urmatoare sa nu se lucreze, ci sa le citesc cu glas tare toata lucrarea mea de absolvire. Dupa ce am citit-o toata, toti parintii schitului m-au imbratisat si au hotarat sa semneze toti la sfarsitul lucrarii ca dovada ca sunt de acord cu ideile mele, hotarand sa o transmita direct Patriarhului Teotepsides, protectorul meu din timpul studiilor. Un parinte din schit s-a oferit sa o duca personal la Constantinopol, pentru a o inmana direct Patriarhului.

intre timp mi-a venit ideea unei lucrari mai indraznete, pe care am intitulat-o „MAREA EREZIE".

Am aratat din primele pagini ca Marea Erezie este credinta in iertare! Am aratat ca textul liturghic initial a lui Ioan Hrisostom, care se pastreaza in Constantinopol, nu cuprinde la epicleza cuvintele: „..spre iertarea pacatelor", ca acest adaos l-a facut patriarhul Alexandru la 3 decenii dupa moartea lui Hrisostom.

Am aratat apoi ca, in fond, iertarea e ceva ireal si lipsit de seriozitate, care contrazice si desfiinteaza prima treapta menita sa pregateasca pe cea de a doua, care este ARCASUL SPIRITUAL, CURATIREA.

CURATIREA este prima treapta menita sa pregateasca pe cea de a doua, care este transfigurarea spiritului prin rugaciune. Pacatul este o buruiana cu radacini adanc infipte in gandire si simtire, iar omul robit de pacat are nevoie de ani de zile de lupta si efort pentru a smulge raul. Spovedania nu poate ierta pacatele. Prin spovedanie, omul isi marturiseste pacatul si trebuie sa se angajeze sa nu se mai repete. E o ratacire sa pacatuiesti mereu si mereu spovedindu-te, sa te consideri curat.

„Curatenia" mintii si a inimii se realizeaza printr-o serioasa si atenta lupta cu pacatul care trebuie alungat si din ganduri. Nu se numeste curat cel ce nu pacatuieste cu fapta, ci cel ce a realizat curatenia si in minte. Am anulat apoi cele 7 taine, zicand ca nici una nu are nimic tainic in afara de taina pocaintei.

Pocainta este si trebuie sa fie o taina. Omul se retrage in sine si, in taina, trebuie sa regrete si sa-si planga pacatele.

Tainele sunt in numar de trei:

1. TAINA CURATIRII (a pocaintei);

2. TAINA TRANSFIGURARII (prin care omul intra in legatura tainica cu Iisus);

3. TAINA CONLUCRARII (prin care cel transfigurat participa la lucrarea lui Dumnezeu, de trezire a oamenilor la adevar).

Am muncit la aceasta lucrare timp de 2 luni. Cand am incheiat ultima pagina, am inchis ochii rasufland usurat, dar, deodata, in fata ochilor imi aparu un barbat care mi se parea cunoscut: era Xerotemus din Orasul de Aur. Dintr-o data s-a trezit in mine constiinta celui ce in realitate sunt; ca un film, s-au perindat inaintea ochilor toate evenimentele ce au precedat venirea mea pe pamant. Mi-am dat seama ca sunt spirit opalic, venit in misiune speciala, ca singura cale de a invinge este „lupta".

Asa aparu Xerotemus, mare initiat egiptean, iar alaturi de el veni si Buddha. Amandoi mi-au reamintit ca pacatele sunt pete reale pe spirit, ca rosu exprima crima, maroul — hotia, sepia — minciuna, galbenul — orgoliul, albastru — desfraul; culoarea gri este cinstea si corectitudinea, iar albul este culoarea celui curat si desavarsit.

Spre exemplificare, au adus in ecran spirite de diverse culori, care mai de care mai inchise, murdare sau pestrite. intre acestia mi l-au aratat si pe Nicanor, care avea o diagonala galbena si un brau sepia, ceea ce denota ca este fatarnic si trufas. Avea Nicanor si un guler gri, dar foarte palid, semn ca era un spirit inferior. Dupa aceasta prelunga demonstratie, am deschis ochii. Chilia mea era plina de parinti in frunte cu parintele Agaton. Toti, ingenuncheati, ma priveau cu teama si respect. Staretul dadu slava lui Dumnezeu ca m-am trezit. Stateam pe scaun de sase ore. Vazand ca nu am venit la masa, au trimis sa ma cheme, dar cel venit nu s-a putut apropia de mine. Spunand staretului „minunea", toti au venit in chilia mea, dandu-si seama cu totii ca sunt in plina revelatie, in plin extaz.

Le-am zambit si le-am povestit tot ce vazusem, inclusiv teoria culorilor ca expresie a pacatelor. Toti au ramas uimiti auzind povestirea mea. Cu toate ca facusem finalul cartii „Marea erezie", am adaugat inca un capitol in care am expus „teoria culorilor", a petelor pe suflet ca expresie a starii de pacat, aratand ce mari eforturi trebuie sa depuna omul pentru a putea sterge o pata. Daca a jignit, trebuie sa-si ceara scuze; daca a furat, trebuie sa intoarca impatrit inapoi; daca a violat o fecioara, sa o ia de sotie; daca a spus o minciuna, sa marturiseasca adevarul si multe, multe alte detalii am dat, toate demonstrand ca "iertarea" este INEXISTENTA si ca e doar o MARE EREZIE.

Odata terminata lucrarea, am citit-o staretului, care m-a rugat sa o citesc cu voce tare, ca sa asculte toti parintii schitului. La sfarsitul lucrarii, toti parintii, in frunte cu staretul, mi-au cantat in semn de pretuire, cantare ce se cata arhiereului, modificand cateva cuvinte: „Pe fratele si teologul nostru Maxim, Doamne il pazeste intru multi ani!".

I-am propus staretului Agaton sa convocam pe toti staretii celor 14 manastiri din Athos. Sa-i chemam la schitul nostru si sa le citim „Marea erezie". Parintele Agaton si-a si luat rasa, zicand ca personal va merge la stareti, pentru a-i chema pentru prima zi a saptamanii ce urmeaza.

Astfel, in prima zi a saptamanii care a urmat, m-am vazut prezentat tuturor celor 14 stareti ai manastirilor Athosului. Am inceput sa citesc.

Lucrarea a suscitat un mare interes. Eram oprit din citit si incepeam discutii aprinse in favoarea celor ce afirmam eu in lucrarea mea. Cititul si discutiile nu au contenit o saptamana intreaga si, la sfarsit, preacuviosul arhimandrit Teoctist, staretul unei manastiri de 480 de calugari, mi-a cerut cartea sa faca dupa ea cel putin 20 de copii, spunand ca unul va citi si 20 de calugari vor scrie, astfel incat cartea sa poata fi trimisa si in alte orase, manastiri si cetati. Am spus ca nu dau cartea din mana si, atunci, arhimandritul Teoctist m-a invitat sa merg in manastirea lui o luna de zile, pentru a dicta chiar eu. Am mers cu Teoctist la manastirea lui si nu 20, ci 48 de calugari s-au oferit sa scrie 48 de exemplare din „Marea erezie".

Dictarea a durat aproape 2 luni si am dat slava lui Dumnezeu caci iata, puteam trimite cartea in marile manastiri si orase dincolo de mare. Cartea trebuia mai intai insusita de Sfantul Sinod.

Atunci Teoctist a hotarat ca, in semn de acord cu continutul cartii, sa mearga si el cu mine la Constantinopol, cu originalul pe care va culege semnaturile tuturor staretilor din Athos.

Zis si facut; iata-ma alaturi de arhimandritul Teoctist si de parintele Agaton, imbarcandu-ne pe o corabie si plecand la Constantinopol. Am ajuns la Patriarhie tocmai atunci cand un calugar pleca spre mine trimis de Patriarh. Patriarhul insusi citise prima mea lucrare, „ Ritual si Duh Sfant", lucrare ce o respinsese Nicanor, iar acum ma chema sa-mi dea titlul „teolog stavros" si o cruce de aur, pentru valoroasa mea lucrare. Nicanor l-a mustrat cumplit.

Cand am intrat in sala de audiente, marele Patriarh, auzind ca am venit, a iesit din biroul sau si, luand din sertar o cruce de aur, m-a imbratisat si mi-a pus-o la gat felicitandu-ma. Cand a auzit ca am venit cu o noua carte, Patriarhul a cerut-o si Teoctist i-a dat-o, spunandu-i ca toti cei 14 stareti ai Athosului isi exprima acordul privitor la continutul „Marii erezii". Patriarhul a dat ordin sa fim gazduiti, chiar in palatul patriarhal, toti trei: Teoctist, Agaton si cu mine.

Trei zile la rand Patriarhul a suspendat orice activitate, s-a inchis in biroul lui pentru a citi „Marea erezie". in fiecare seara venea insa in camera mea si discutam aprins diverse idei expuse de mine in lucrare.

Dupa trei zile, Patriarhul Teotepsides ne chema in biroul lui. Ne intreba daca avem copii facute, pentru a putea trimite cate o carte tuturor patriarhilor, mitropolitilor si episcopilor din intregul imperiu. Apoi voia sa convoace un Sinod ecumenic, pentru a lua in dezbatere doua actiuni ce se cer intreprinse:

Prima: — scoaterea din textul liturghic a cuvintelor: „... spre iertarea pacatelor";

A doua: — decretarea ca taine doar a 3 concepte: TAINA CURATIRII, TAINA TRANSFIGURARII SI TAINA CONLUCRARII.

Deci Patriarhul voia sa desfiinteze termenul de „7 taine" si sa constituie doar trei, cele enuntate la punctul al doilea.

I-am spus ca aveam la noi numai 32 de exemplare. Patriarhul avea nevoie de 56, astfel ca ordona imediat sa se completeze numarul de copii, in timp ce 30 de exemplare le va trimite numaidecat patriarhilor si mitropolitilor din imperiu.

Eram pe atunci in luna aprilie si Teotepsides convoca Sinodul ecumenic (deci pentru toata crestinatatea) pentru data de 10 ianuarie a anului urmator. Nu-mi amintesc precis anul, dar, in orice caz, eram in a doua jumatate a secolului IX. Patriarhul mai convoca pentru luna iulie un consiliu ecumenic al tuturor staretilor de manastiri din Grecia si Asia Mica.

Patriarhul era pus parca pe foc. imi dadeam seama ca sute si mii de spirite imi veneau in ajutor, influentand in bine desfasurarea evenimentelor. Patriarhul imi spuse sa ma pregatesc pentru prima duminica, cand va oficia personal slujba in marea catedrala a Sfintei Sofii si ma va hirotonisi diacon. Am refuzat categoric, spunandu-i ca vreau sa raman un simplu calugar si atat. Vazandu-ma atat de categoric, Patriarhul nu insista; ma ruga insa sa accept sa ma fac oficial „stavofor", adica sa pot purta oficial pe piept o cruce de aur batuta in rubine si smaralde; i-am spus ca acest lucru il accept, cu conditia ca crucea sa fie din lemn si nu din aur, cu chipul lui Iisus rastignit. Patriarhul deschise sertarul sau in care avea tot felul de daruri si gasi o cruce simpla, dar sculptata cu multa finete. Mi-a placut crucea si, zambind, m-am aratat satisfacut si gata de a primi acea distinctie.

Veni duminica si catedrala Sfintei Sofii era arhiplina, lumea venind sa-l vada pe marele teolog Maxim. Surpriza ce am avut-o a fost ca parintii mei au anuntat-o pe Emalina si, cand am urcat treptele bisericii, mi-a iesit in cale. Ne-am privit indelung si, facandu-ne cate o inchinaciune, ne-am sarutat reciproc mainile. Patriarhul, stiind ca eu am fost casatorit, o chema pe Emalina si-i dadu in dar propriile lui metanii, lucrate din piatra de iaspis. Emalina a inceput sa planga de bucurie pentru atentia ce i-a acordat-o Teotepsides.

Slujba a inceput si, dupa „Agnios steos", Patriarhul intrerupse slujba si tinu o cuvantare sobra si serioasa. A spus ca biserica si intreaga crestinatate trece printr-o criza care trebuie rezolvata de urgenta; in ideile teologilor s-au strecurat erori ce trebuiesc corectate si da slava lui Dumnezeu ca un filosof teolog, un simplu dar luminat calugar insuflat de Duhul Sfant, a atras atentia asupra acestor erori si ca el, Primul patriarh de Constantinopol, va lupta din toate puterile pentru a aduce corecturile necesare.

Predicand, Patriarhul a inceput sa se infierbante, pana ce marturisi propria sa convingere ca intr-adevar Dumnezeu poate totul, DAR NU POATE IERTA!

– Cu Dumnezeu, fratilor, nu ne putem juca! Pe Hristos sa nu credem ca-l vom dobandi altfel decat prin lepadarea de sine si prin cruce! Am crezut ca, impartasindu-ne, El vine imediat si locuieste in noi. NU! De trei ori NU! Avem nevoie de pocainta, de lacrimi si de rugi fierbinti pentru ca Hristos sa ne observe si sa ne trimita o raza din LUMINA LUI!

La aceste cuvinte tot poporul incepu sa planga si toata lumea ingenunche.

Patriarhul insusi ingenunche si, cu lacrimi in ochi, ceru cerului iertare fiindca crezuse ca Hristos e la indemana oricui care crede!

– Stiu, Doamne, ca sunt departe de Tine! Stiu, Doamne, ca am ratacit in credinte false, cum ca Te pot castiga cu usurinta. Ai facut din mine intaiul statator pe scaunul Patriarhiei Imperiului Bizantin. iti promit in fata turmei mele ca voi lupta pentru a Te cuceri, pentru a calauzi turma pe drumul cel drept!

Asa se ruga evlaviosul Patriarh Teotepsides, iar credinciosii si noi toti vedeam in el un adevarat pastor, un adevarat ales a lui Dumnezeu.

Apoi, Patriarhul trimise diaconul sa ma ia din strana si sa ma aduca in fata altarului. Rosti o scruta rugaciune, apoi, cu glas solemn zise:

– Dau aceasta cruce celui mai simplu calugar, in semn de pretuire, caci din simplitatea lui ne-am imbogatit noi, cei preacuviosi si preasfintiti! Dau aceasta cruce celui mai stralucit filosof si ganditori din cati a avut biserica de rasarit pana acum! Dau aceasta cruce simpla de lemn celui mai bogat suflet din cate am cunoscut pana acum, in semn de recunostinta si arhiereasca pretuire!

Si, zicand acestea, Patriarhul ridica crucea zicand de trei ori „Vrednic este!", iar corul a izbucnit in armonii vocale intonand traditionalul „Afsios". Apoi am primit crucea pe care insusi Patriarhul mi-a pus-o la gat si m-a indemnat sa rostesc si eu un cuvant in fata credinciosilor.

Am inceput prin a-i multumi Patriarhului pentru discursul ce mi-a fost acordat, pentru distinctia primita, dar i-am multumit mai ales pentru ca mi-a dat prilejul sa am ca indrumator un adevarat teolog si filosof, cel caruia ii datoram frumoasa mea filosofie, pe decanul scolii din Efes, Mitoskeon.

Cel mai mult am vorbit despre el si apoi de staretul meu Agaton prin a carui indrumare am ajuns sa ma impartasesc in chip tainic cu Lumina lui Hristos. M-am adresat apoi poporului repetand cuvintele lui Mitoskeon: „Preotilor, Hristos nu poate fi cucerit doar cu doua cruci si cinci metanii!". Am spus ca alaturi de Mitoskeon m-am convins ca nu exista iertare, adevar ce mi s-a revelat direct timp de 6 ore, cand mi s-au adus dovezi din lumea nevazuta ca IERTARE NU EXISTA!

Am spus eu mai multe, apoi am trecut la locul meu in strana. Slujba a continuat si mare mi-a fost bucuria cand, la Sfanta chemare la CINa, Patriarhul a evitat sa pronunte „... spre iertarea pacatelor ". Am simtit ca acolo sus, in Ceruri, sfantul Ioan Hrisostom a multumit pentru ca i-a fost respectata prezentarea originala.

Veni insa si consiliul ecumenic al tuturor staretilor si profesorilor de teologie din Constantinopol, Atena si Alexandria. Au fost discutii, dar nu prea furtunoase. Cativa doar au venit sa-l citeze pe Iisus, care a spus pe cruce: „Iarta-le lor Doamne, ca nu stiu ce fac!". Le-am spus ca langa cruce a fost doar Ioan Evanghelistul si ca in Evanghelia lui nu se spune asa ceva. Consiliul a aprobat in proportie de 95% ideile cartii mele „Marea erezie".

Important avea sa fie, insa, Sinodul ecumenic convocat pentru data de 10 ianuarie anul viitor si, pentru ca mai aveam destul timp pana atunci, m-am gandit sa fac o calatorie pana la Efes, sa mai discut cu dragul meu profesor si mult iubitul meu parinte si indrumator, Mitoskeon. Am cerut binecuvantarea staretului Agaton, care a fost bucuros si de acord cu plecarea mea.

Mi-a venit ideea s-o iau si pe Emalina cu mine, astfel ca am plecat la manastirea ei, care era nu departe de Constantinopol. Maica stareta Pelaghia si-a dat consimtamantul, cu conditia sa mai astept cateva zile, pentru ca voia sa o calugareasca. Emalina, cand a auzit ca o s-o iau cu mine si ca vom calatori pana la Efes, plutea de fericire. Maica Pelaghia a fixat ziua calugariei pentru a treia zi si a trimis scrisoare fratelui ei, episcopul Anatolie, care era vicar patriarhal, sa vina sa slujeasca el calugaria.

Emalina ajunsese deja secretara staretei si se dovedea plina de evlavie si foarte sarguincioasa in ascultari.

Veni ziua calugariei si episcopul Anatolie sosi cu o trasura, avand cu el si doi diaconi. I-au iesit in intampinare toate maicile, avandu-l in frunte pe preotul ce purta Sf. Evanghelie cu coperti din aur curat. Clopotele bateau toate si era un entuziasm de nedescris. Episcopul, auzind ca Emalina fusese sotia mea, a intrebat imediat pe stareta unde este ucenica. Cand Anatolie o zari pe Emalina, ramase cu gura cascata. intr-adevar, Emalina era mai frumoasa ca oricand. Diaconii, cand au vazut-o, s-au apropiat ca hipnotizati de acei ochi plini de farmec si de stralucire. Dar Emalina nu vedea pe nimeni decat pe mine, caci nici eu nu-mi puteam lua ochii de la ea. Episcopul imi zise:

– Cum de-ai putut renunta, ce puteri supraomenesti ai avut sa poti parasi o asa frumusete?

Utrenia se terminase si corul de maici canta de zor. Episcopul intra in altar si diaconii il ajutara sa se imbrace. incepu slujba Liturghiei si maicile se intreceau in cant si veselie. Raspundeau pe rand, cand strana dreapta, cand cea stanga. Manastirea avea 200 si ceva de maici si toate lasasera ascultarile si venisera sa cante Emalinei, care era de toate iubita si pretuita.

Veni si timpul oficierii calugariei. Pe atunci era alt obicei, mai simplu; sora ce urma sa depuna juramantul renuntarii trebuia sa stea in mijlocul bisericii, iar preotul din altar ii punea intrebari la care ea trebuia sa raspunda cu glas tare si in auzul tuturor. Ea trebuia sa povesteasca pe scurt propria viata si sa spuna ce a determinat-o sa renunte la viata.

Emalina a fost invitata de diacon sa vina in mijlocul bisericii, sub candelabru. Episcopul Anatolie iesi in fata altarului si ii puse prima intrebare: in cine crede ea?

– Cred in FRUMUSETE! incepu Emalina sigura de ea si cu glas lin si melodios. Am crescut sub razele binefacatoare ale Afroditei, zeita Frumusetii, careia am jurat sa-i inchin viata. in templul ei am slujit-o, intretinand zi de zi focul „sacru", pana ce frumusetea ei a fost intunecata de frumusetea unui tanar nobil si pur, caruia i-am slujit apoi 7 ani. Dar in cei 7 ani insa, tanarul acela imi descoperise o alta frumusete care intrecea pe celelalte, frumusetea lui Iisus.

intelegand si privind la chipul LUI, am ajuns sa ma hotarasc sa-L slujesc si aici si dincolo de mormant. De aceea m-am lepadat de grijile vietii, am parasit frumusetea primei mele iubiri si am venit acum aici, sa jur credinta alesului inimii mele, Ii sus. (in acel moment am vazut un manunchi de raze ce cazura peste Emalina, raze ce cresteau in Lumina si intensitate). Jur ca-L voi iubi numai pe EL! Jur ca voi asculta de cei ce ma conduc! Jur ca voi pastra trupul meu curat si neintinat!

– Apropie-te, zise episcopul.

Emalina, plutind parca, se apropie de arhiereu, iar acesta, cu o foarfeca in mana, taie din bogatul par al Emalinei patru suvite, zicand:

– Pentru ca ai fost si esti iubitoare de frumusete, iata, acum te nasti din nou si-ti dau numele de FILOCALIA (iubitoare de frumusete).

Arhiereul ii dadu o cruce mica din lemn s-o poarte la gat, diaconii o imbracara cu o dulama maronie, pe cap primi culionul, apoi maica stareta ii puse mantia si ii infasura capul cu acoperamant de matase.

in clipa aceea din cer coborara multe spirite imbracate in alb, aveau ghirlande de flori si deodata am vazut coborand pe Doamna Luminii intr-o mantie albastra, care puse pe capul Emalinei o coroana superba batuta cu nestemate.

Emalina...adica Filocalia, saruta mana episcopului si a maicii starete si diaconii o condusera sa stea in prima strana, chiar langa stareta Pelaghia. Abia atunci i-am vazut din nou fata... stralucea, radia, era de o frumusete pur si simplu zeiasca...inger in trup. Era atat de frumoasa incat nu-mi venea sa cred ca ea este aceea care imi fusese sotie timp de 7 ani.

Dupa trei zile am plecat impreuna cu Emalina pe o corabie, spre Efes. Am fost veseli tot timpul drumului. Emalina era mandra ca avea culion, ca acum era maica. Toti calatorii credeau ca suntem frati si, cand ne intrebau, noi le spuneam ca da, suntem frati de-o mama.

Am ajuns cu bine in Efes si am mers direct la casa lui Mitoskeon. L-am gasit scriind. Cand ne-a vazut, nu-i venea sa creada ochilor. Ne-a imbratisat si ne-a sarutat pe amandoi, cu toate ca nu avea obiceiul. O privi pe Filocalia si zise:

– Viata pustniceasca de rugaciune si infranari, pe unii ii face urati, pe altii ii infrumuseteaza. Frumusetea ta e o dovada ca gusti prin rugaciune razele binefacatoare ale Duhului Sfant. Fii binecuvantata!

in ziua aceea am fost sa revedem locurile pline cu amintiri. Filocalia s-a bucurat ca locul ei in templu fusese ocupat de o alta tanara si ca focul sacru in cinstea Afroditei era intretinut cu grija de cele trei vestale. Apoi ne-am intors la casa lui Mitoskeon care ne pregatise o camera unde aveam sa locuim pana dupa sarbatorile Nasterii Domnului. Eu am reintrat in camera de la etaj unde locuisem 4 ani de zile.

in cele aproape 4 luni cat am stat in Efes, mi-a venit ideea de a scrie ce este CUNOASTEREA si ce este IUBIREA. Am dat titlul cartii ce incepusem sa o scriu „FILOCALIA", caci intr-adevar cu ochii mei launtrici vedeam frumusetea chipului lui Iisus.

Trei zile am petrecut in rugaciune inainte de a incepe sa scriu. Emalina imi respecta singuratatea de care aveam nevoie. in a patra zi am inceput sa scriu despre conditiile ce trebuie sa le implineasca cel ce este insetat de cunoastere.

Nu poti cunoaste decat cand te-ai lepadat de orice dorinta si grija pamanteana. Nu poti pasi pe treptele cunoasterii pana ce nu ai cunoscut „Isihia", linistea interioara. Nu poti pasi pe treptele cunoasterii inainte de a te intalni cu Iisus in rugaciune. Nu poti cunoaste decat dupa ce te-ai indragostit de frumusetea fetei lui Iisus, contempland adevarurile invataturii Lui. Dar nu poti iubi pe Iisus decat daca-L cunosti bine, daca-L intelegi in profunzime.

incepusem, asadar, cea de a treia carte a mea si zilnic scriam intre 8 si 12 pagini.

intr-una din zile, Mitoskeon imi spuse ca este chemat de Mitropolitul Macarios al Eparhiei Efesului. Pleca dimineata si se intoarse seara, avand in mana cartea mea, „Marea erezie".

– Mitropolitul a primit din partea Patriarhului de Constatinopol aceasta carte si mi-a spus ca, pe 10 ianuarie anul viitor, este convocat un sinod ecumenic pentru discutarea unor propuneri ce privesc unele modificari de conceptie propuse de un oarecare Maxim. Nu cumva lucrarea iti apartine?

Am zambit si am recunoscut.

– De ce nu mi-ai spus de aceasta frumoasa actiune? M-ai fi bucurat mai devreme.

– Am vrut sa afli de la altii, am vrut sa vad cat de repede se raspandesc vestile. Iarta-ma parinte, dar tot ce am scris acolo, o buna parte am invatat de la tine. Citeste cartea si ai sa te convingi.

Mitoskeon se apuca de citit lucrarea. Dimineata preda lectii la palestra anului IV, dupa masa pana noaptea tarziu citea. Mancam impreuna toti trei, dar nu scotea o vorba, nu facea nici o apreciere, nu punea nici o intrebare. A cincea seara a pus cartea deoparte si mi-a spus:

– Poate ca te-am inspirat pe undeva. Dar lucrarea aceasta dovedeste o maturitate de ganditor care intrece puterile mele. Esti mult, mult deasupra mea. M-ai depasit! Argumentele sunt de neclintit. Stilul este clar, limpede, propriu unui ganditor matur si lucid!

Mitoskeon ma lauda pentru prima data. Emalina, care asistase, dorea si ea sa citeasca lucrarea mea si ma certa ca nu i-am spus nimic despre lucrare. Mitoskeon i-o dadu si-mi spuse ca maine, dupa masa, vom merge impreuna la mitropolit pentru a ma prezenta ca autor al „Marii erezii".

 

 SINODUL ECUMENIC

 

     A doua zi dupa masa, mitropolitul Macarius ne primi intr-un splendid foisor de marmura din gradina sa. Cand Mitoskeon ii spuse ca eu am scris „Marea erezie", mitropolitul se ridica in picioare, nevenindu-i sa creada. Pana la urma s-a convins. Am discutat pana la miezul noptii. Mitropolitul era interesat de teoria culorilor specifice pacatelor si nu s-a lasat pana ce nu a memorat care culoare carui pacat corespunde. Se declara de acord cu suprimarea notiunii de iertare, dar renuntarea la cele 7 taine o vedea greu realizabila, pentru ca deja „taina" era considerata de teologi echivalenta cu lucrarea tainica a harului Divin. Eu am cautat atunci sa-i explic ca Harul nu intra in „materie", ci in suflet, pentru ca, Harul fiind activ si viu nu intra decat in cei vii, care sunt vii si activi. Deci, tainica este CURATIREA —TRANSFIGURAREA – SI— CONLUCRAREA.

Mitropolitul intelese si promise ca in Sinod va vota pentru aplicarea metodelor propuse de Patriarh.

in fiecare zi, dimineata, scriam la „Filocalia" mea, dupa-amiaza discutam cu Mitoskeon, care invita mereu la el cate doi-trei profesori ai scolii de filosofie. Emalina era mereu prezenta la discutii, dar rareori punea si ea cate o intrebare, care dovedea marea ei inteligenta.

intr-o dupa-amiaza, in timp ce noi discutam, vedem ca Emalina se intinde pe banca pe care stateam si ramane nemiscata. Gestul mi s-a parut anormal si am ramas cu ochii la ea ca sa vedem ce mai face. Nu trecura nici cinci minute si Emalina incepu sa vorbeasca cu voce schimbata:

„Fiti binecuvantati, iubitii mei copii, prieteni si frati! Va vorbesc eu, Ioan, pe care voi l-ati numit Hrisostom, pentru frumusetea predicilor pe care le tineam. Am obtinut binecuvantarea Parintelui Ceresc de a ma folosi de aceasta nobila faptura, Emalina, iubita Maicii Domnului, pentru a putea comunica cu voi si a va aduce confirmarea noastra ca toate cele ce vreti sa le faceti sunt rezultatul actiunilor noastre. Maxim este fratele nostru, trimisul nostru special pentru a aduce pe drumul cel drept ortodoxia, care este speranta noastra pentru viitor. Am venit astazi la voi pentru a va dovedi ca cei ce se agita mai mult pentru aducerea adevarului la suprafata suntem noi, cei ce am lepadat haina stricacioasa a corpului material si, de aici, din lumea noastra, luptam cu toate fortele si folosim toate mijloacele pentru ca adevarul christianic sa triumfe. Va aducem la cunostiinta ca insusi Iisus Hristos, Prietenul, Domnul si Parintele nostru, m-a insarcinat pe mine -Ioan Hrisostom — sa va aduc la cunostinta planul de actiune pregatit in detaliu in Orasul de Aur de catre Buddha, Xerotemus, Zoroaster si Miroacli, sub directa indrumare a lui Ioan, care de mult timp este coborat si conduce aceasta actiune ce se desfasoara in Bizant. De acum veti actiona conform indicatiilor noastre, pe care le veti primi cu regularitate prin caderea in transa a acestui nobil spirit ce se cheama Emalina. Iata ordinul pe care vi-l transmit din insarcinarea Marelui nostru invatator, Fiul Parintelui Luminilor, Iisus:

Voi, care sunteti aici de fata, veti pleca cu prima corabie catre Constantinopol. Cand veti intra in sala de audienta a patriarhului Teotepsides, insusi Patriarhul va iesi din birou, cu gandul de a chema la el pe Maxim si va ramane surprins si impresionat cand va vedea ca sunteti deja veniti. Vrem ca Teotepsides sa fie pe deplin convins, incredintat ca lupta in care s-a angajat este dreapta si sfanta si ca Duhul Sfant lucreaza prin trimisul nostru Maxim.

ii veti spune lui Teotepsides ca trei patriarhi vor sa se opuna modificarilor propuse de el. Acestia trei sunt: Firmilion al Antiohiei, Spiridon al Cezareei Capadociei si Melhisedec al Ierusalimului. Acesti 3 patriarhi vor veni singuri la Constantinopol in jurul zilei de 15 decembrie si, la numai cateva zile dupa ei, vor veni pe rand in audienta la Teotepsides patru trimisi de-ai nostri care au primit deja darul de a vedea razele active si vii ale Duhului Sfant, care nu sunt altceva decat radiatiile erosonice si agepinice. Acesti patru trimisi sunt:

1. Teoctist, arhimandritul din Athos;. Isinie, staretul manastirii „Rugul aprins" din Sinai;

3. Epifanie, schivnicul din pustia Scetai din Egipt;

4. Sosipatrus, ieroschimenahul din pustia Nitriei, tot din Egipt.

Odata cu ei va sosi si Leon Papa de la Roma, aducand cu sine pe mediuma Virginia, in varsta de 16 ani, o sora dintr-o manastire din nordul Galiei, prin care se manifesta fratele meu, Vasile cel Mare.

Odata cu Leon va sosi la Constantinopol si Teognost, Patriarhul Alexandriei, care va aduce cu sine pe Xerotemia — mediuma templului Horicanomus, in varsta de 43 de ani, prin care se manifesta Grigor Cuvantatorul lui Dumnezeu, fratele nostru.

Cu toate ca sinodul a fost convocat pentru 10 ianuarie, astfel incat fiecare ierarh sa poata petrece Nasterea Domnului in tara lui, Teotepsides se va trezi ca toti cei 12 Patriarhi vor sarbatori Nasterea Domnului in Constantinopol, pentru a ezita la dovezile ce le vom aduce noi, cei din lumea nevazuta, pentru modificarile ce sunt propuse de Teotepsides; aceste modificari trebuie sa fie adoptate de toti cei ce vor fi prezenti la istoricul sinod ecumenic din 10 ianuarie.

Deocamdata atat am avut sa va spunem. Adaug ca cele ce v-am spus acum, Papa Leon le stie deja de la Virginia, iar Teognost de la Xerotemia. Aveti grija de Emalina! E iubita noastra, e instrumentul meu. Tu, prietene Maxim, dupa ce se va trezi, vei constata ca va avea dureri mari de cap. Lipeste ambele maini de tamplele ei, invoca radiatiile opalice si ea va scapa pe data de dureri. Si-acum pregatiti-va de plecare! Fiti binecuvantati!

Toti trei care asistasem, adica eu, Mitoskeon si profesorul Zenon, eram uluiti. Emalina ridica capul si se aseza normal pe banca uitandu-se mirata la noi. Apoi duse mainile la cap:

– Vai, ce dureri insuportabile! Vai de mine, ce-am patit de ma doare asa capul?

M-am ridicat, i-am luat capul intre maini si concentrandu-ma, am invocat radiatiile opalice asa cum imi indicase Ioan. Dupa doar cateva minute, Emalina imi multumi:

– Nu ma mai doare! Ce-a fost cu mine, am adormit? intreb[ ea ca un copil nevinovat.

– Nu stii nimic din ceea ce s-a petrecut cu tine? am intrebat-o eu.

– Ce s-a petrecut? Nu stiu decat ca mi s-a facut somn si ca am dormit un somn linistit si odihnitor. Ce va uitati asa mirati la mine?

Emalina era mai frumoasa ca oricand. I-am povestit totul. A ramas uimita. Nu i se mai intamplase acest fenomen niciodata. Mitoskeon si Zenon amutisera; parca nu mai puteau sa se trezeasca la realitate.

– Haideti sa ne facem bagajele, pentru ca maine dimineata sa putem pleca, le-am spus eu.

– Si cu elevii nostri ce facem?intreba Mitoskeon.

– Suspendati cursurile pentru doua luni si gata! Ordinul e ordin! Mergem toti patru la Constantinopol.

Ce sa va mai spun? Ziua urmatoare, in zori, am mers in port, unde o corabie de marfuri era gata de plecare spre Constantinopol...

Cu toate ca sunt in plina desfasurare de evenimente mari, vreau sa intrerup povestirea si sa ascult ceva grandios, ca o glorificare a celor de la vremea aceea, cei care au coborat in straturi spre a sluji pamantenilor! Hai!

Teofilact: Daca vrei ceva grandios, hai sa-ti pun sa asculti partea a IV–a, cu cor, din simfonia a IX–a de Beethoven.

– Cauta plicul cu interpretarea orchestrei dirijate de Franz Konvitschny, spuse sora mea cea buna.

Am gasit imediat mapa cu cele doua simfonii ale lui Beethoven interpretate de orchestra din Leipzig si, luand discurile, am gasit partea a IV–a si am pus-o la pick–up. Dupa introducerea orchestrala binecuvantata, baritonul, facand apel la prieteni, incepu celebra oda inchinata prieteniei si bucuriei:

„Freude, schoner Gotterfunken,

Tochter sus Elysium,

Nimmlischem dein Heiligtum!

Deine Zauber triden wiadar,

Wos dle Mode streng gatellt;

Alle Monschen, Worden Sruder, Wo dein saufter Flugel weitt..."

La un moment dat, Densi, incantat, repeta cuvintele tenorului solist:

„Durch des Himmels pracht gen Plan

Laufet, Bruder, cure Bahn

Freudig wie ein Hald zum Siagen"..

– Mi-ajunge! zise Densi. Acum pot sa continui povestirea despre cea mai minunata colaborare intre cei de sus si cei de pe Pamant.

Abia am intrat in sala de asteptare pentru audiente la Patriarhul Teotepsides, ca usa biroului se deschise si vijelios Teotepsides zise secretarului sau Partenie Ecoxene:

– Cheama imediat din Efes pe Maxim, Mitoskeon, Zenon si Emalina! Imediat ia scrisoarea si cu prima corabie sa plece emisarul nostru!

Sala era plina de preoti si calugari, astfel ca si noi eram amestecati printre cei ce asteptau. Partenie ii spuse Patriarhului:

– inalt Preasfintia Voastra, cei pe care doriti sa-i chemati chiar in clipa aceasta au sosit si sunt la dispozitia inalt Preasfintiei Voastre! Iata-i!

Ne-am apropiat de patriarh facandu-i toti patru deodata metanie. Patriarhul ramase inmarmurit:

– Maxime, Mitoskeon, Zenon...voi sunteti deja aici? Emalina, si tu? Am visat serile trecute ca o Doamna Prealuminata ti-a pus pe cap o cununa si tu ai rugat-o sa-mi puna si mie una. Asta-i curata minune! Partenie, imediat sa fie cazati toti patru in rezervele pentru musafirii mei particulari. Vreau sa-i am langa mine pe toti patru. Dragii mei, mergeti sa va odihniti si sa luati ceva in gura, ca eu, cum termin audientele, va chem in biroul meu. Fiti binecuvantati! zise Patriarhul, dandu-ne doua camere: una mare cu trei paturi, pentru mine, Zenon si Mitoskeon, iar Emalinei ii dadu o splendida sufragerie cu iesirea pe o terasa plina cu flori.

indata, o maica pregati o masa in camera Emalinei si, flamanzi cum eram, am mancat cu totii pe rupte, apoi ne-am odihnit fiecare in patul sau. Cand sa adorm, aparura in ecran Ioan Hrisostom si Buddha care, zambind, ma intreba:

– Ei, iti place cum lucram?

– Nu-mi vine sa cred ochilor si urechilor, am raspuns eu.

– Stai, ca nici nu a inceput, sa vezi ce urmeaza. Vrem sa aducem toate dovezile ca modificarile teologice ce se cer operate sunt dirijate de noi. Pe toti cei trei patriarhi ce vor sa se opuna, vrem sa-i infrangem prin dovezi graitoare. Acum odihneste-te si sa stii, cand vei auzi un glas limpede ce se contureaza in mintea ta, ca sunt indicatiile mele, zise Buddha si ecranul se stinse.

Am deschis ochii si m-am uitat la cei doi prieteni. Deja adormisera. Linistit, am adormit si eu.

Cand m-am trezit, afara era noapte. Am sarit in sus ca ars. De ce nu ne-o fi chemat patriarhul? in clipa aceea, usa se intredeschise si am vazut capul unei calugarite. Cand a observat ca eram treaz, a intrat:

– Parintele Patriarh a poruncit sa va las sa va odihniti si, cand va veti trezi, sa ma duc sa-l anunt, caci vrea imediat sa vorbeasca cu dumneavoastra personal mai intai, apoi cu ceilalti.

M-am clatit cu apa pe fata intr-un vas si, luandu-mi lucrarea „Marea erezie", am urmat-o pe blanda maica Evdochia. Patriarhul citea in birou. Cand m-a vazut, s-a ridicat si m-a oprit sa-i fac metanie:

– NU! Cel putin cand suntem doar noi doi, nu-mi face metanie si nu-mi saruta mana! Eu se cade sa-ti fac tie metanie si sa-ti cer binecuvantarea, caci stiu cine esti si pentru ce ai coborat in Bizantul nostru. Ia loc.

M-am asezat, dar l-am intrebat curios cine i-a vorbit si ce stie despre mine, caci eu nu stiu despre mine prea multe.

– Mi-a aparut intr-o noapte mama mea imbracata in alb si mi-a spus: „ Ia aminte, fiul meu, ca ucenicul ce poarta numele de Maxim este iubitul lui Ii sus si al Preacuratei. Asculta-l si-i urmeaza indemnul, caci ceea ce va spune el, nu de la el va spune, ci de la Dumnezeu Tatal. Fii prieten si protector, ca sa primesti si tu potirul preotilor de foc, cel mai de pret dar ce-l poate primi un adevarat ierarh. Ia deci aminte si considera-l nu un ucenic, ci calauza ta." Asa mi-a spus mama mea si a disparut, iar eu nu am putut dormi toata noaptea.

– Cand a fost asta?

– Exact inainte de a primi prima ta carte, „Ritual si Duh Sfant". Acum te am inaintea ochilor si-ti fagaduiesc ca tot ce ma vei indemna, voi face.

I-am raspuns:

– Nu doresc decat un singur lucru: sa vorbesti tu in locul meu. Sa lupti tu pentru ideile mele, caci eu sunt prea tanar si nu as vrea sa se creada ca doar eu am ideile astea. Sa arati realitatea! Stiu ca si tu consideri iertarea ca o buruiana straina de adevar in teologie. Din pacate, impotriva noastra se ridica cateva texte din Evanghelie, pe care trebuie sa le infruntam cu barbatie si curaj. Trebuie sa biruim si vom birui!

– iti promit ca te voi avea mereu langa mine. De fapt, ca Patriarh, m-am hotarat sa te chem oficial, sa te cer oficial staretului tau si sa fii bibliotecarul bibliotecii mele patriarhale. Primesti?

– Pentru un timp...primesc. Pana ce vom face ordine in teologie. Apoi te rog sa ma lasi sa fac ce vreau eu.

– Bine, bine, promit, zise Teotepsides si suna din clopotel. Aparu un tanar calugar cu o figura simpatica.

– Adu la mine pe musafirii mei, inclusiv pe sora Emalina.

Calugarul disparu.

– Sa stii ca, in public, eu voi fi eu, iti voi face metanie ca toti ceilalti.

– Bine. Cum zici tu, spuse Patriarhul si incepu sa curate o portocala.

in clipa aceea se auzi o discreta bataie in usa: „Blagosloviti?" se auzi vocea Emalinei.

– Domnul, raspunse Patriarhul si-n usa aparu stralucind Emalina, urmata de Zenon si Mitoskeon. Cei trei facura metanie Patriarhului si-i sarutara mana. Teotepsides ii saruta pe toti pe frunte si, cand veni randul Emalinei, o intreba:

– Ei, cand te calugarim?

– Deja sunt calugarita. Am depus juramantul si ma cheama Filocalia.

– Filocalia? se mira Teotepsides. Cine a inventat si numele asta?

– Chiar vicarul inalt Preasfintiei Voastre, Anatolie. El mi-a dat numele acesta, zise Emalina cu o oarecare mandrie ca i s-a pus un asa de frumos nume.

– Bine, copii, spuse Patriarhul. Luati loc si sa-mi spuneti ce planuri aveti pentru pregatirea sinodului ecumenic.

– Permiteti mai intai sa va povestesc ce s-a petrecut in Efes cu cateva zile mai devreme, lua cuvantul Mitoskeon, cu autoritatea ce-l caracteriza si cu incredere in sine.

Mitoskeon se aseza comod pe un fotoliu ca la el acasa si incepu sa povesteasca venirea mea in Efes si valva ce o facuse lucrarea mea, „ Marea erezie", in mitropolia Efesului. Apoi, il lamuri pe Patriarh ca ideile mele s-au datorat si convingerilor lui anterioare, ca teologia bizantina trece prin grave crize, fiind amenintata de o mare erezie a credintei intr-un Har Divin ce ar cobora la comanda oricarui preot, ori de cate ori vrea si oriunde. Mitoskeon se ridica tumultuos in picioare si zise cu glas ferm:

– Trebuie sa punem stavila credintei puternice ca Harul Duhului Sfant poate sfinti materia vazuta. Eu, ca un traitor al Harului Duhului Sfant, afirm si sustin cu tarie ca HARUL VIU, ACTIV, NU SE COBOARA IN MATERIE, CI NUMAI IN SUFLETELE VII SI ACTIVE, IAR SUFLETUL VIU ESTE NUMAI ACELA CARE S-A CURATAT PE SINE DE PACAT SI A REALIZAT LEPADAREA DE SINE, FIIND MAI PRESUS DE DORINTE SI PATIMI...

in clipa aceea, icoana centrala care reprezenta pe cei trei ierarhi: Vasile, Grigore si Ioan, scoase un pocnet ca de bici. Toti trei au tresarit si au privit icoana celor trei ierarhi.

– Este o icoana care trosneste ori de cate ori in biroul meu se spune ceva important, spuse patriarhul linistit. Nu va mirati ca pentru mine e un semn ce-l dau protectorii Patriarhului: Sfintii Trei Ierarhi.

Mitoskeon se aseza din nou pe fotoliu si incepu sa povesteasca despre dupa-amiaza in care, toti patru fiind, Emalina cazu in transa. in clipa aceea o voce s-a detasat in mintea mea spunandu-mi: „Ridica-te, mergi spre coltul stang al bibliotecii si ia cartea cu coperti verzi si deschide-o". M-am ridicat incet si, pasind usor, sa nu deranjez pe cel ce povestea, m-am indreptat spre coltul indicat. intr-adevar, mi-a sarit in ochi un cotor de carte subtire ce era prima pe rand si pe care scria cu litere de aur: IOAN. Am scos-o si din nou, in mintea mea, un glas imi spune: „Deschide la capitolul XX, versetele 21 si 22." M-a surprins succesiunea 20, 21, 22. M-am uitat sa vad ce este si, la inceput, sta scris: „ Eu, smeritul si nemernicul, am copiat aceasta Evanghelie a Sfantului Ioan in anul 128 dupa Hristos, avand in fata chiar scrisul dumnezeiescului apostol, ce in greceste, in insula Patmos, l-a scris." Atat. Nici un nume, nici o semnatura. intorc pagina intai si citesc intr-o frumoasa scriere „Sfanta Evanghelie, de la Ioan". Apoi mai intorc o pagina si vad cum incepe: „La inceput a fost Cuvantul (Gandirea), si Cuvantul era la Dumnezeu si Dumnezeu era Cuvantul". Caut la capitolul XX si vad la versetul 22: „Si acestea zicand, a suflat si a zis: „Luati Duh Sfant, carora le veti dezlega pacatele, dezlegate vor fi, si carora le veti tine, tinute vor fi". Apoi glasul din mine rasuna din nou: „Pastreaza aceasta carte si-n ziua sinodului, sa vorbesti numai despre semnificatia acestui text, caci e de cea mai mare importanta".

Mitoskeon spunea ca Ioan Hrisostom ne comunicase prin Emalina ca trei patriarhi: Firmilion al Antiohiei, Spiridon al Cezareei Capadociei si Melhisedec al Ierusalimului, nu sunt de acord cu schimbarile propuse de Teotepsides si ca vor sosi la Constantinopol in jur de 15 decembrie pentru a-si impune punctul de vedere.

Zenon interveni, spunand ca imediat dupa ei va veni Papa Leon al Romei cu o mediuma de 16 ani pe nume Virginia si, dupa el imediat, va sosi si Teognost al Alexandriei cu o mediuma pe nume Xerotemia in varsta de 43 de ani. Zenon a adaugat ca Cerul a daruit la 4 parinti darul de a vedea cum actioneaza Duhul Sfant. Acestia sunt: Teoctist, arhimandritul din Athos, Isinie, staretul manastirii „Rugul aprins" din Sinai si doi pustnici egipteni: Epifanie si Sosipatrus. Acestia vor veni poate cu Papa Leon si cu Teognost al Alexandriei.

– Ne-a mai spus, adauga Mitoskeon, ca Papa Leon si Teognost al Alexandriei stiu si ei exact ceea ce stim noi, caci prin Virginia vorbeste Sfantul Vasile cel Mare, iar prin Xerotemia Sfantul Grigore Cuvantatorul lui Dumnezeu.

Teotepsides ramase pe ganduri:

– Iata deci, ca icoana mea cu trei ierarhi isi confirma valabilitatea si intra in acord cu cele trei mediumuri. Nu ne mai ramane decat sa asteptam venirea celor trei patriarhi ce vor sa se opuna modificarilor. Bine ca sunt numai trei din 12. Oricum, ei nu conteaza, dar Cerul vrea sa-i castige si pe ei cu dovezi graitoare. Frumos si pasionant de interesanta se anunta luna lui decembrie!

– Ati uitat ca, de Nasterea Domnului, vor sluji in Catedrala 12 patriarhi, am spus eu, adresandu-ma lui Zenon.

– Da, am uitat! raspunse Zenon. Ne-a mai spus ca sfintii ierarhi vor aduce pe toti patriarhii in Constantinopol inainte de 25 decembrie.

– Vom vedea, vom vedea! spuse Teotepsides si se retrase.

Noi am iesit din biroul patriarhal si am intrat in camerele noastre. Zilele treceau si se apropia 15 decembrie si iata ca la 14 decembrie, cu aceeasi corabie, sosi Firmilion al Antiohiei si Spiridon al Cezareei Capadociei, iar pe 15 decembrie, seara, sosi si Melhisedec, patriarhul Ierusalimului.

Teotepsides chema in biroul lui pe cei trei patriarhi si statura cu usile inchise timp de trei ore si ceva.

Era de acum miezul noptii, cand Patriarhul ne chema pe toti patru in biroul lui. Toti am facut metanie celor patru si le-am sarutat mainile. Cei trei nou veniti ne priveau cu ochii mari. Teotepsides ma prezenta ca autor al cartii „Marea erezie", apoi pe Emalina ca mediuma prin care se primise comunicarea. Mitoskeon si Zenon erau prea bine cunoscuti. Mi-am dat seama ca Teotepsides le spusese totul. Deodata, Emalina spuse ca-i vine sa adoarma. Repede am tras in fata un fotoliu si i l-am oferit, pentru a se aseza. Emalina se aseza incet si lasa capul sa se sprijine lejer pe speteaza. Toti taceam. Dupa circa trei minute, Emalina incepu sa vorbeasca:

„Fiti binecuvantati, copiii mei! Darul si iubirea de semeni a lui Ii sus, Domnul si Dumnezeul nostru, sa fie asupra voastra! Va vorbesc eu, Ioan, caruia i-ati spus Hrisostom, pentru a va aduce la cunostiinta ca vointa Parintelui Luminilor este ca si voi trei: Firmilion, Spiridon si Melhisedec, sa credeti si sa intelegeti ce trebuie cunoscut si inteles in profunzime. Nu va putem lasa sa rataciti in credinte false. Vi se cere seriozitate si maturitate in gandire. Sunteti ierarhi luminatori ai poporului si sfintiti pastori. Daca voi ganditi gresiti, ce sa mai spunem de omul de rand? Nu-i ramane decat sa zaca in intuneric. De aceea, fiti intelepti si cautati sa dati la o parte valurile ce va acopera ochii. Pe tine, Firmilioane, sunt suparat ca, in loc sa priveghezi, dormi si-ti odihnesti trupul peste masura. Tu, Spiridoane, candva ai iubit pe Iisus si te rugai cu inima arzanda. Acum ai inceput sa ceri aur ca sa hirotonesti preotii, te-ai stins si cobori zi de zi. Trezeste-te si fii cel ce ai fost in tinerete! La fel si tu, Melhisedec! Te-ai stins de tot de cand vinul iti ameteste in fiecare zi capul. Lasa betia pentru cei nemernici, caci de nu, vei fi lovit de o boala care te va rapune!"

Cei trei stateau incremeniti de cele ce auzeau, ingenuncheara, iar Melhisedec, care era mai tanar, incepu sa planga.

„Eu atata am avut sa va spun! Restul veti vedea si veti intelege! Fiti binecuvantati!"

Toti erau ingenuncheati, chiar si Teotepsides ingenunchease si tremura. Eu singur stateam linistit pe fotoliu. Emalina deschise ochii si privea nedumerita parintii ingenuncheati.

– Vino, imi spuse Emalina.

Am inteles ca o apucase durerea de cap. M-am rugat, si-n cateva minute Emalina si-a revenit.

Patriarhul Spiridon se ridica in picioare, isi scoase crucea si ingalpionul de la gat si le puse pe biroul Patriarhului, zicand:

– Ia-le si da-le altuia mai vrednic. Eu am fost camatar si un negustor care am dat hirotonia pe aur. Nu merit sa ma mai numar printre patriarhi. Nu cred in iertare! IERTARE NU EXISTA PENTRU MINE! Noaptea aceasta voi dormi cu negustorii la un loc, iar maine voi lua singur drumul autosurghiunirii. Maxime, cartea ta e plina de adevaruri. Esti intelept, esti insuflat de Duhul Sfant. Meriti sa fii tu patriarh al Cezareei Capadociei in locul meu. Mergi in Cezareea si toate bogatiile si tot aurul ce l-am strans imparte-l saracilor...si roaga-te pentru sufletul meu, sa ma pot curati de pacatul grav ce l-am savarsit!

Lua apoi toiagul de patriarh cu maner de aur si-l puse tot pe biroul lui Teotepsides, isi pleca capul si incepu sa planga.

Teotepsides se ridica in picioare si cauta sa-l linisteasca. Erau prieteni din timpul studiilor. Toti taceam si priveam in pamant, pentru rusinea celor trei patriarhi. Doar Emalina privea mirata. Ea nu stia nimic despre asprul cuvant al lui Ioan Hrisostom.

Teotepsides ii spuse lui Spiridon al Cezareei:

– Nu pot sa-ti primesc decizia! Nu am pe cine sa pun in locul tau. Cand va veni Leon si Teognost, vom hotari cu totii ce este mai bine de facut.

– Orice hotarare vei lua, cruce, ingalpion si toiag nu voi mai purta pana ce voi inchide ochii. Acum cred si simt ca IERTARE NU EXISTA, CI PEDEAPSA PENTRU FARADELEGEA FACUTA, zise Spiridon si iesi cerandu-si scuze.

intre timp, Melhisedec se opri din plans si zise:

– Ce sa ma fac? Nu ma pot abtine! Cand vad vinul in pahar, parca un drac ma impinge sa-l sorb si sa iau altul si altul, pana ce nu mai stiu de mine. Sunt un betiv ce nu ma pot vindeca. Cer demisia si inlocuirea, iar pe mine sa ma trimiteti intr-o manastire saraca, unde sa nu mai am ce bea! Asta-i solutia!

– Vom discuta si cazul tau in sinod, Melhisedec. Vom discuta si vom hotari.

Patriarhul Firmilion tacea. El, cu somnul lui, era mai putin vinovat ca ceilalti. Teotepsides ne facu semn sa ne retragem spre a ramane singur cu cei doi patriarhi. Am iesit si, ducandu-ma la Emalina, i-am povestit tot ce a spus. Ea radea, radea cu o pofta care ne-a facut pe toti sa ne molipsim si sa ne descretim fruntile.

Teofilact: Dar le-a spus-o fara ocol Hrisostom!

Densi: Da! Nu ma asteptam sa-i desfiinteze pe toti trei atat de usor, caci va dati seama, toti au fost puternic zguduiti!...

Teofilact: Si ce-a fost pe urma? Spiridon s-a dus sa se culce cu servitorii?

Densi: Da! imi povestea maica cum s-au speriat servitorii si cum s-au sculat din somn si-au vrut sa-l lase singur in camera. Au crezut ca s-a imbatat, dar asa a facut. Spiridon si-a tinut promisiunea, era un om foarte hotarat, cu toate ca sinodul nu i-a admis demisia. L-a sfatuit sa nu mai ia aur de la cei hirotoniti si averea ce-o strange s-o dea la saraci.

Teofilact: Dar Melhisedec?

Densi: Melhisedec a fost schimbat, dar dupa sinodul ecumenic. Papa Leon a fost de parere sa-l schimbe dupa sinodul ecumenic si asa a si fost.

Teofilact: Si unde s-a dus Melhisedec?

Densi: N-am mai urmarit. Cred ca s-o fi dus intr-o manastire saraca. N-am mai aflat nimic despre el.

Teofilact: Hai, continua povestirea. Este mai interesant ca tot ceea ce ai spus pana acum.

Densi isi sprijini capul in mana dreapta si privi in gol. Apoi ni se adresa:

– Mai pui ceva muzica?

Teofilact: Cum doresti, asa fac!

Densi: Da drumul la banda aceea pe care cred ca o mai ai pe magnetofon, cu corul acela al Patriarhiei.

Corul incepu sa cante...

Densi: Asta am mai ascultat-o, dar e atat de frumoasa, ca te rog s-o mai pui.

Am dat banda inapoi si iarasi am ascultat-o.

Densi spuse apoi:

– Hai sa continui povestirea! in zilele urmatoare a sosit si Papa Leon al Romei cu Virginia si, la doua zile, sosi Teognost al Alexandriei cu Xerotemia si cu cei doi pustnici Epifanie si Sosipatrus. Ambii patriarhi ne-au confirmat ca fiecare fusese anuntat, primul de Vasile cel Mare, al doilea de Grigore Cuvantatorul de Dumnezeu, ca deja vor sosi la Constantinopol grupul nostru, cu Mitoskeon, Emalina, Zenon si eu, si stiau si de cei trei: Firmilion, Spiridon si Melhisedec, care fusesera mustrati cu severitate de Ioan Hrisostom.

Teotepsides era pe deplin satisfacut si incredintat. Mitoskeon era in plina verva. El conducea toate discutiile. Era el doar arhimandrit, dar toti patriarhii il respectau. Era cea mai proeminenta figura filosofica si teologica a Bizantului. Eu ma tineam mereu in umbra. Ma bucuram ca ideile mele erau insusite de toti si ca Mitoskeon si Teotepsides erau plini de entuziasm si convinsi de reusita sinodului ce se apropia.

Sosi si ziua de 25 decembrie, ziua Nasterii Domnului. Toti patriarhii se pregateau sa slujeasca. Pe 24 decembrie, seara, eram toti adunati in salonul cel mare de oaspeti. Toti erau bine dispusi si se discuta in grupuri. La un moment dat intra Virginia, copila de 16 ani care spuse ca sfantul Vasile avea ceva de comunicat. Imediat i s-a dat un fotoliu si Virginia a luat loc senina si degajata. Am alergat si le-am chemat pe Emalina si Xerotemia, pentru ca si ele sa asiste la comunicarea Virginiei. Virginia statea cu capul plecat pe speteaza si incepu:

„Fie ca Nasterea Domnului nostru sa va aduca har si bucurie, iubitii mei fii si prieteni! Nu mai este nevoie sa va mai spun cine va vorbeste. Am venit spre a va spune..".

– Ca sa te intalnesti cu Iisus, trebuie mai intai sa-L iubesti cu pasiune, Ca sa ajungi sa-L iubesti cu pasiune trebuie mai intai sa-L cunosti si ca sa-L cunosti trebuie sa-l studiezi, sa-l descifrezi, sa-L meditezi, sa-L contempli in taina!

A vorbit atat de clar, atat de limpede, atat de profund, incat Patriarhul a iesit in usile imparatesti si l-a sarutat, rugand poporul sa-i cante „Multi ani traiasca!". Cand slujitorii au parasit Catedrala, Mitoskeon era parca el Patriarhul cel Mare. Mare filosof, mare ganditor acest Mitoskeon! Stiti in ce strat este? in VIII! impreuna cu cei trei ierarhi, formeaza un grup nedespartit, extrem de activ si plin de idei si fantezie. Sunt si ei mari iubitori de muzica si au permisiunea de a asista la concertele ce au loc in Orasul de Aur. Ei sunt principalii colaboratori din stratul VIII ai lui Buddha, conducatorul Orasului de Aur.

Ce sa va mai povestesc? Ca sinodul a aprobat in unanimitate propunerile formulate de Teotepsides? Da! Toate au mers perfect! Mai usor si mai repede decat imi inchipuiam eu. Sigur ca am avut o mare satisfactie cand, la sinod, fiecare patriarh si fiecare mitropolit avea in fata lucrarea mea „Marea erezie" si imi cereau sa le dau prima mea lucrare „Ritual si Duh Sfant", iar Teotepsides a promis fiecarui arhiereu ca-i va trimite o copie.

Sinodul a tinut destul de mult. Mi-a placut de Spiridon al Cezareei, care a marturisit prin propria sa experienta ca nu exista iertare. Cel ce a stralucit insa in sinod a fost tot Mitoskeon. El a fost chiar delegat sa redacteze documentul final al sinodului, pe care aveau sa-l semneze toti membrii sinodului. in esenta, documentul final stabilea urmatoarele:

Punctul I: – Se suspenda definitiv si pentru totdeauna notiunea de „iertare", ramanand sa se foloseasca doar in limbaj curent pentru diversele greseli comise neintentionat;

Punctul II: – La spovedanie preotul nu „iarta", ci „dezleaga" pentru ca credinciosul sa se poata impartasi;

Punctul III: – Se considera textul original al Liturghiei lui Ioan Hrisostom, care, la sfanta chemare nu a mai adaugat: „...spre iertarea pacatelor", cand se refera la frangerea trupului si varsarea sangelui;

Punctul IV: – Se abroga titlul de „taine" celor 7 ritualuri, numindu-se pur si simplu „slujba botezului", „slujba sf.maslu", „slujba spovedaniei", „slujba hirotoniei" etc;

Punctul V: – „Taine" sunt cele trei etape ale desavarsirii: Curatirea, Transfigurarea, Conlucrarea.

Cam acestea au fost prinse de Mitoskeon care, bineinteles, le-a prezentat printr-un document de aproape 80 de pagini ce a fost citit in plin in sinod si apoi semnat de fiecare participant si membru al sinodului in parte.

Stai! Mi-am adus aminte de inca un punct important... a sa vezi, uitasem ceea ce era tot atat de esential ca si iertarea:

Punctul VI: – Se precizeaza ca Harul Duhului Sfant nu sfinteste materia, NU POATE SFINTI MATERIA, ci doar sufletul vrednic si curat.

Despre acest punct, Mitoskeon a scris foarte detaliat in document aratand cu claritate ca:

„OMUL NU POATE PRIMI HARUL DECAT CAND A PARCURS ETAPA CURATIRII, CaND A REALIZAT CURATENIA DE GANDURI SI SIMTIRI SI S-A LEPADAT DE SINE, DE DORINTE SI DE PATIMI!"

Voi stiti prea bine, din comunicarile pe care le-ati primit, ca Harul Duhului Sfant se numeste in limbajul nostru RADIATIILE OPALICE EROSONICE si ca acestea incep sa patrunda in spirit numai atunci cand spiritul ajunge sa fie alb...adica a pasit in stratul V. Cei cu pete, ca si cei cu culori de diferite nuante de gri, gusta doar radiatiile sentonice, care sunt pur si simplu datatoare de sens si nimic mai mult. Vreti sa fiu sincer cu voi?

Teofilact: Te rugam!

– Am inceput sa ma cam plictisesc tot povestindu-va. Voi nu v-ati plictisit in atatea povestiri, fara nici o pauza? De trei zile ma ascultati. Nu simtiti nevoia de variatie?

Teofilact: Dragul nostru, ce variatie mai mare sa dorim? Ne-ai purtat prin Atlantida, pe la azteci, prin Egipt, prin Iudeea, acum ai trecut in Bizant, am trait alaturi de tine in Efes, langa frumoasa ta Emalina, ne-ai introdus in problematica teologica a secolului IX...Ce variatie sa mai vrem?

Densi: Eu parca am intepenit atata timp stand locului si, stiti, mai este ceva ce nu v-am spus: eu va vorbesc din stratul VI. Nu zic ca nu ma simt bine, dar parca as mai respira putin aerul din Orasul de Aur. Eu va propun sa intrerupem si sa facem finalul cu puteri noi, bine?

– Este foarte bine, iubite Densi, interveni sora mea cea buna. De vreo doua ore simt niste dureri usoare de cap si vreau sa fac o pauza, asa ca noi, maine dimineata, te asteptam din nou sa vii sa ne termini povestirea.

Densi: Fiti binecuvantati si...pe maine!

 

LACRIMI SI SUFERINTA

 

     A doua zi, dis-de-dimineata, am intrat in birou si, deschizand discoteca, am luat mapa cu Simfonia a IV–a de Anton Brukner, simfonia mea preferata pe care simt nevoia sa meditez. Erau orele cinci dimineata si sora mea cea buna inca nu se sculase. Ascultam simfonia si meditam. imi aparu Heruvicle, propunandu-mi sa notez etapizarea Opalului in doua cicluri, doua ere, in care prima era era alcatuita din cinci epoci. Am notat totul concentrat pe o singura pagina, apoi Heruvicle se retrase. Am ramas din nou singur si meditam pe fondul partii a doua pe care nici nu stiu de cate ori am pus-o.

in sfarsit, pe la orele opt, sora mea cea buna intra si se aseza, pregatita sa-l prinda pe Densi in ecran. inchise ochii, iar eu asteptam ca ochiul mintii sa patrunda in inaltimi.

Densi aparu trist si nostalgic. Cand s-a simtit vazut de noi, zambi copilaresc si nevinovat. Nu stiu de ce, dar parca avea un aer de feminitate. Parea proaspat si parca mai intinerit.

– Ei, dragii mei, de-ati sti cate am facut de ieri de cand am plecat!...Voi, saracii de voi, n-ati facut mai nimica...asta-i viata in trup, multa pierdere de timp. Eu, dupa cum stiti, va vorbisem din stratul VI. Cand m-am retras, m-am dus in stratul VII direct la Emalina si la discul ei Linomenus, un exceptional arhitect, unul dintre cei mai vestiti, cunoscut pana si in Orasul de Aur. El a facut proiectul celei mai fantastice sali de concerte din stratul VII. Buddha insusi a coborat din Orasul de Aur pentru a asista la inaugurare. Ca distinctie, Buddha i-a daruit lui Linomenus un toiag sculptat si o trusa de instrumente, confectionate de un vestit bijutier din Orasul de Aur.

De la ei am fost in stratul VIII la Mitoskeon, cu care am urcat in Orasul de Aur, mergand direct la Xerotemus, care ne si astepta. Ne-a spus ca Buddha este in plina discutie cu Iisus, care, de la un timp, este foarte agitat si secretos. Stim cu totii ca Opalul este in plina pregatire pentru ultima si cea mai ampla interventie asupra Pamantului. Eu nu stiu ce se petrece in Opal, caci, de cand am fost pe Pamant, in Bizant, nu am stat decat foarte putin in Opal, apoi am trecut in Orasul de Aur, avand o misiune clara care trebuie s-o duc la indeplinire. De secole n-am mai intrat in Opal si Ligurda, discul meu integral, refuza sa-mi comunice ce pregateste Opalul pentru pamanteni.

Teofilact: Cum, Densi, tu, spirit opalic, nu cunosti nimic din planul de interventie opalica? Nici tu nu stii?

– Precis nu stiu, decat ca, in anul 1970, Opalul s-a intors cu privirile spre Pamant si pregateste interventia cu lux de amanunte. Detaliile insa, nu le cunosc, sunt secrete. Doar Buddha cred ca stie mai multe, caci Iisus sta mereu inchis la el in palat. Ce fac, ce discuta, nu pot intercepta. E drept ca si eu am o insarcinare majora de fond: pregatirea noii filosofii cristianice, caruia Pamantul trebuie sa i se supuna, dar valul de soc si de cataclism prin care va trece Pamantul nu mi-e cunoscut. Intuiesc si prevad, asa, cu propriile mele puteri, prin puterea mea clarvizionara, dar sunt in afara acestei probleme. Nu voi participa la invadarea Pamantului.

Teofilact: Invadarea Pamantului? Cine-l va invada?

– „Calaretii apocaliptici", inarmati cu arme nimicitoare, care vor arde si vor dezagrega spiritele irecuperabile. Vor invada Pamantul radiatiile opalice care de secole stau pregatite pentru aceasta epoca in care deja am intrat. Ce stiti voi? Dar e mai bine sa nu stiti prea multe. Acum vreau sa va continui firul povestirii ramase in suspensie de ieri.

Teofilact: Cum va evolua?

– Lasa intrebarile, caci nu va este de nici un folos sa stiti prea multe.

Am uitat, in povestirea mea de ieri, sa va spun un mic detaliu care in continuare va avea o mare importanta. Odata cu Papa Leon al Romei, v-am spus ca a venit si Virginia, mediuma de 16 ani prin care comunica Vasile cel Mare. Virginia era insa cu fratele ei mai mare, Paul, in varsta de aproape 50 de ani, care era deja cardinal si ales de Leon sa-i fie succesor. Leon avea peste 70 de ani si era bolnav. Cardinalul Paul era intruchiparea angelismului, de o blandete si seninatate ce nu avea egal. Era ingrijit si atent cu toata lumea, stia greceste la perfectie, astfel de bine incat puteai sa juri ca este atenian. Ne-am simpatizat de la prima vedere si ne-am imprietenit. imi citise cartea si cu toate ca era de acord cu ideile mele, totusi avea niste rezerve. imi spunea:

– E perfect ceea ce sustii, e drept si adevarat, dar poporul, multimea, are nevoie sa creada ca materia ii sfinteste. Ei nu pot primi, nu se pot inalta cu gandul la acea inaltime la care razele Duhului Sfant se coboara si transfigureaza fiinta. Ei au nevoie de bucurii! Bucuria lor e sa stie ca, impartasindu-se, primesc pe insusi Iisus in persoana, ca band aghiazma, sufletele lor se curata de intinare, ca spovedindu-si greselile primesc iertare...si cate si mai cate.

Venea, ma lua cu el la plimbare si-mi destainuia bucuriile unei vieti de introspectie si adanca contemplatie. Acest Paul m-a cucerit, cu toate ca eram categoric in sustinerea ideilor mele si consideram ca teologia crestina trebuie sa spuna adevarul; iar poporul sa nu mai fie lasat sa ia ritualul ca o absoluta realitate metafizica.

in timpul sinodului am stat unul langa altul. Cand noi, cei invitati, am fost solicitati sa ne exprimam votul, singur Paul s-a abtinut de la vot. insusi Papa Leon a venit la el si i-a spus sa ridice mana, dar Paul, lacrimand, i-a spus:

– Veti vedea mai tarziu de ce m-am abtinut.

Ne-am despartit in cele mai bune conditii si, la plecare, imi parea asa de rau ca ma despart de el, incat i-am condus pana in port si ne-am facut cu mana pana ce corabia s-a departat.

Deocamdata atat despre acest bland si senin Paul. Voi reveni curand asupra lui.

Dupa incheierea sinodului ecumenic, dupa ce toti invitatii au plecat fiecare la locurile si tarile lor, eu, conform promisiunii facute lui Teotepsides, mi-am luat in primire postul de bibliotecar al patriarhiei. Cartile erau cu miile si in totala anarhie, totala dezordine. Am luat-o sistematic, triindu-le dupa vechime si dupa tematici. Am muncit mai bine de un an fara nici o recreatie, fara sa-mi permit macar sa ma duc sa-mi vad parintii. Odata ce biblioteca a fost pusa in ordine, cu cataloage si numere de ordine, am cerut permisiunea patriarhului sa ma duc pentru un timp la schitul meu din Athos, pentru cateva saptamani. Cateva saptamani s-au transformat in cateva luni, caci m-a prins scrierea „ Filocaliei", pe care n-am vrut s-o las pana ce nu am terminat capitolele despre cunoastere si despre dragoste. Apoi m-am intors la Constantinopol, cerandu-i iertare Patriarhului pentru intarziere.

Biblioteca fiind in ordine, m-am pus pe citit. M-am oprit la o veche preferinta de-a mea: religia veche egipteana. Aveam carti scrise si in greceste si in egipteana, de la scoala din Efes, astfel ca in doi ani de zile am inceput sa stiu egipteana la perfectie. intre timp, patriarhul imi tot dadea din cand in cand scrisori anonime prin care Patriarhul era acuzat de „erezie", ca a distrus cele 7 taine lasate de Sfintii Parinti. La inceput rupea scrisorile. intr-o zi insa, ma chema in biroul lui si-mi arata o scrisoare de cinci pagini, semnate de data aceasta de un oarecare Arsenie. Ieromenahul din sudul Peloponezului, Arsenie, cu un ton calm si cuviincios, ruga pe Patriarh sa reflecteze mai adanc, atragand atentia ca el, prin experienta lui vie, a constatat ca cele 7 taine sunt vii si ca Duhul Sfant lucreaza prin ele in chip vazut si simtit.

Am pastrat scrisoarea pentru ca mi-a placut sinceritatea acestui Arsenie. Dupa vreo 7-8 luni ne pomenim cu acelasi Arsenie, ca vine personal la Patriarh in audienta si, cu un deosebit curaj, califica sinodul drept „o mare greseala" ce trebuie corectata cat mai repede.

Teotepsides m-a chemat sa vad si eu personal pe acest om; mi-a facut impresia unui om modest, simplu dar curat, cu bune intentii si sincer. Nu era nici pe departe un ganditor, nu prezenta problemele in adancime ci superficial, pe dinafara, considerand slujbele si ritualurile absolut sfinte. Ne-a vorbit de Ioan Hrisostom ca de cel mai mare sfant al Bisericii din toate timpurile, caci, prin scrierea Liturghiei, Ioan a implinit cuvintele lui Iisus: „Cine mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine petrece si EU intru dansul". Ne spunea ca pregateste o carte pe care a intitulat-o „Dovezi graitoare asupra lucrarii Duhului Sfant prin cele 7 Taine ale Bisericii Crestine" si in cel mult un an o va aduce si o va preda direct Patriarhului, pentru a ne convinge ca cele 7 taine sunt vii si active, lucrand prin ele „Duhul Sfant cel de viata datator".

N-am putut face nimic, Teotepsides spuse insa:

– Constat ca Arsenie are un limbaj care este in stare sa ridice tot poporul impotriva celor adoptate de noi in sinod. Religia e creatia poporului!

– Nu putem sa lasam poporul sa creada ce vrea, dar daca preotii nu inteleg, ce sa mai zic de masa?

Ma deceptionau scrisorile pe care le primeam mereu, in numar din ce in ce mai mare. M-am hotarat sa plec in Egipt sa predau religiile, fiindca primisem o oferta din partea lui Lauscotes, rectorul scolii de filosofie si din partea lui Teognost, patriarhul Egiptului. Plecarea in Egipt m-a destins. Profesoratul imi parea mai interesant decat orice. Teotepsides imi dadu binecuvantarea si, cu prima corabie, am plecat spre Alexandria. Cand am ajuns, prima veste a fost cea ca Papa Leon murise si-n locul sau fusese ales Paul, blandul si bunul meu prieten, caruia i se zicea si „cel pios".

Mi-am luat foarte in serios postul de profesor la scoala de filosofie, dar, ca si in Grecia, Teognost ma chema la el si-mi spuse ca zeci de preoti vin la el si cer repunerea celor 7 taine in drepturile ce le aveau inainte.

Au trecut cativa ani in care profesoratul imi dadea satisfactii mari. Mai scrisesem in acest timp „Ambiqua" si volumul II de la „Filocalia". intr-una din zile primesc o scrisoare semnata de Papa Paul „cel pios", prin care sunt invitat la Roma sa-mi petrec acolo vacanta de vara. Invitatia am primit-o cu placere si, odata venita vacanta de vara, am plecat la Roma. M-a primit si m-a gazduit ca pe un patriarh si eram aproape tot timpul impreuna. Paul incepu sa discute cu mine o veche problema ce-l framanta din ce in ce mai mult. Poporul avea nevoie sa creada in cele 7 taine. De fapt, nici Papa Leon, care incercase, nu reusise sa inlature credinta poporului in sfintirea materiei.

– Coplesitoarea majoritate a credinciosilor privesc impartasania ca pe insusi Trupul si Sangele Domnului. Poporul crede, crede ca si materia se sfinteste. Crede ca icoanele si statuile reprezentand sfinti sunt sfintite, crede ca zidurile bisericii si candelele sunt sfinte. Crede ca tot ceea ce atinge preotul se sfinteste.

Asta-i credinta si parerea mea: trebuie sa tinem seama de popor. POPORUL ESTE O MASA DE COPII care comit tot felul de greseli. Spovedania ii salveaza atunci cand ei isi marturisesc greselile si preotul ii iarta. Vreau sa propun convocarea unui nou sinod si sa reluam valabilitatea celor 7 taine. Sunt constient ca, in fond, gresim, dar deocamdata trebuie sa stim ca traim tara religiei si ca religiei ii sunt proprii compromisurile.

Taceam. Taceam si lacrimam pentru ca avea dreptate. I-am spus ca si Teotepsides este napadit de scrisori, i-am povestit si de Arsenie, ca m-au rascolit naivitatile lui care erau insa sincere si demonstrau ca: PAMANTUL NU PUTEA TRAI IN ADEVAR; ca religia este religie tocmai pentru ca traieste in ceata si confuzii, dar tocmai ceata si confuziile constituie zona in care „credinciosul" se simte linistit. Adevarul este prea dur, prea crud, prea nemilos. „Credinciosul" nu poate concepe un Dumnezeu al ADEVARULUI, ci al MILEI. El are nevoie nu de un Dumnezeu aspru si intransigent, ci de un Dumnezeu milos si iertator, care trece cu vederea neputintele, erorile si confuziile.

Mi-am dat seama ca pamantenii nu erau inca pregatiti, nu puteau primi adevarul. Stiam prea bine ca „Harul" este ceva pretios si rar, de care foarte putini beneficiaza. Si totusi, poporul tinea, dorea sa pipaie „Harul". Aceasta era, in esenta, o imposibilitate si totusi Bizantul s-a hotarat sa accepte compromisul.

Papa Paul s-a inteles cu Teotepsides si cu Teognost al Egiptului si au convocat un nou sinod ecumenic in graba, fara prea multa pompa si fast. N-a tinut decat doua ore si, printr-o scurta enciclica, sinodul a restabilit valabilitatea celor 7 taine. Scurt si cuprinzator!

Teofilact: Si tu, nu te-ai opus?

– Nu am putut si nu mai avea nici un rost. Eram coplesit, deceptionat, constient ca 95% doreau tainele, doreau iertarea, doreau har ieftin care sa fie la indemana oricui. Devenisem apatic, tacut si retras. Am renuntat la profesorat, am renuntat la diverse oferte de posturi si functii, m-am retras in schitul Tabor si-am plans. M-am simtit singur, parasit, infrant. Am lacrimat, am suferit ca tot ceea ce cladisem eu se surpase, astfel ca:

NU SE MAI PUTEA FACE NIMIC...

Densi tacea.

– Pune, te rog, „Neterminata".

M-am conformat dorintei lui Densi, care se intristase. Tristi eram si noi... doar bufnita din biblioteca ne privea cu ochi luminati.

Densi asculta toata simfonia.

– Au urmat apoi tulburari in conducerea de stat. imparatul a fost detronat si a venit un altul, fanatic si desfranat, avid de aur si fast. Teotepsides isi dadu demisia, neputand accepta conduita imparatului, iar ca patriarh veni un om de nimic, un betiv, un lacom si un schilod la suflet, care puse sa fie arse toate lucrarile mele.

Am reactionat cu violenta. L-am infruntat pe patriarh si pe imparat, i-am facut „ticalosi si nemernici" in plina curte. M-au arestat, m-au surghiunit si au ordonat sa mi se taie limba. Am murit in chinuri, in lacrimi, in suferinta si sange. Ma saturasem de Pamant, de pamanteni, de tot...Am intrat direct in Opal fara sa-mi vad colaboratorii din Orasul de Aur si am stat acolo vreo opt secole...

Densi din nou tacea. Asculta sau nu simfonia care inca mai canta...nu stiu. Tacea doar.

Apoi a inceput partea a II–a a simfoniei.

– De data aceasta ii vom invinge! De data aceasta vom birui pe toate planurile. Planul de actiune asupra Pamantului este atat de vast, incat cuprinde si acopera toate sectoarele. Niciodata OPALUL n-a facut ceea ce va face acum pentru Pamant: NIMICIRE si in acelasi timp CONSTRUIRE. Va nimici o lume si va construi o alta, bazata pe dreptate si adevar. Va nimici ura si va instaura echilibrul si armonia. Perioada aceasta va dura 90 de ani; cam din 1970 a inceput si va dura pana in 2050...

Nouazeci de ani de munti ce se vor prabusi si de prapastii ce vor deveni piscuri, de rauri ce vor seca si pustii ce vor rodi.

Va fi vai si amar, va fi entuziasm si bucurie! Religiile se vor clatina, ametite de viteza vanturilor ce vor bate, stiintele se vor minuna de adevarurile ce se vor demonstra...

Da! Opalul este hotarat, are in plan sa aduca dovezi Pamantului despre existenta sufletului dupa moarte, despre forta si puterea radiatiilor opalice...

Veti trai...poate...si veti vedea! Oricum veti asista, fie de aici, fie din spirit.

Nu putem garanta nimanui supravietuirea in timpul evenimentelor ce vor urma. Fiti pregatiti pentru orice eventualitate!

Povestirea mea s-a sfarsit...s-a sfarsit si SIMFONIA „NETERMINATA"!

sfarsit

 

 

†