CUNOASTEREA LUI HRISTOS
SENSUL CELOR 3 MUNTI
 
Eseu de prezentare a invataturii cristianice bazata pe treptele evolutiei spirituale
– 1978 –
 
 
 
    Crestinismul trece printr-o criza capitala. Cine poarta vina? Textele evanghelice? Ierarhii, preotii, teologii? Sau masele care si-au intors privirile spre meciuri, seriale si vitrine? Se pare ca vina e impartita, dar totusi vina nu o poarta decat acest implacabil destin pe care il dicteaza constelatiile raportate la nivelul spiritual global al pamantului.
Criza crestinismului nu trebuie cautata in teologi sau mase, ci, in respiratia ciclica a lumii care, datorita unei indelungate perioade de asimilare se satura si vrea ceva nou. Unei perioade de stralucire totdeauna ii urmeaza o perioada ulterioara de regres, de intuneric.
Acesta este ritmul vietii si al existentei: respiratia, bataile inimii, succesiunea zilelor si noptilor, anotimpurile, toate vorbesc despre o anumita ritmicitate. Nici un fenomen nu este monoton, linear. Evolutia este o sinusoida care cunoaste o linie ascendenta, un apogeu, pentru ca apoi sa coboare pana in fund de prapastie.
Materialismul trebuie sa-si epuizeze perioada lui de apogeu si din fericire intuitionistii ii si presimt etapa de declin.
Nimeni nu poate nega faptul ca marile monumente ale culturii se datoresc crestinismului. Iata-l insa obosit, epuizat. Parca s-a spus totul. Parca nu mai exista nimic de adaugat!... Iluzie!
Realitatea este ca lumea moderna traieste si ea ca niste copii bucuriile unei vitrine cu jucarii: masinile, produsele tehnicii moderne. Suntem in faza in care traim din plin satisfactiile cuceririlor tehnicii moderne si de aceea trebuie sa asteptam sa ne plictisim de ele si sa mai vrem si altceva.
Lucrarea noastra se adreseaza tocmai celor ce s-au plictisit de atatea jucarii si reusesc sa-si faca timp si pentru cele vechi, pentru cele ce stau prafuite in sertare.
De povesti oamenii s-au cam saturat.
Oamenii s-au cam saturat de Dumnezeul crestin care cere rugaciuni, pomeni, metanii, evlavie si cucernicie.
Textele evanghelice insa, ascund inca multe surprize. Surpriza noastra este ca vedem in invatatura lui Hristos TREI MUNTI.
Oricum e mai atragator un Hristos care cheama omul la un fel de alpinism intelectualizat si spiritual decat un Hristos care te cheama doar la slujbe, post si rugaciune. Au si acestea locul lor obligatoriu si necesar, si asceza trupului e necesara pentru ca pe fondul ei se poate construi asceza mintii, dar slujbele si posturile, aceste „obiceiuri traditionale” zac in umbra ascunsului mesaj christianic, ingropat de veacuri.
Desigur, noi nu ne-am rezumat strict doar la textele evanghelice, ci si la cele aflate de noi, aflari cuprinse in prima lucrare a noastra „CERCETaRI iN LUMEA NEVaZUTa”.
Am mai incercat ceva in aceasta lucrare. Am incercat sa ignoram barierele dintre diversele religii si sa le apropiem de ceea ce are crestinismul mai pretios. De aceea am incercat sa facem sa intre in rezonanta ideile christianice cu cele doua mari religii ale Egiptului si ale Indiei.
Consideram ca aceasta ne-a prilejuit o mai vie posibilitate de a scoate in relief indiscutabila claritate a existentei celor TREI MUNTI din invatatura christianica:
1. PREDICA DE PE MUNTE,
2. MUNTELE EXTAZULUI: TABORUL si
3. MUNTELE CUNOASTERII: GOLGOTA!
Am pus accentul in aceasta lucrare pe faptul ca sensul existentei noastre milenare a fost, este si va ramane:
CUNOASTEREA!
De aceea si secolului cercetarilor stiintifice ii gasim un important rol, cu adanci semnificatii pentru evolutia intelectului. Spiritul stiintific are marea calitate de a disciplina gandirea. Cercetarea implica studiu, informare si profunda analiza. Ea dezvolta ratiunea care, pentru lucrarea noastra, joaca un important rol, acela de a crea premizele, de a realiza baza unei ample PIRAMIDE pe care vor trebui sa urce, in final toti oamenii de stiinta.
„Stientismul” da, este o boala! E una din plagile secolului XX, dar are si plaga aceasta ceva bun, ca trezeste curiozitatea oamenilor...
Desigur insa ca, secolul nostru, dominat de realizari materiale, de goana dupa produse industriale, isi are si ea latura ei aberanta. Prea multa sete de bunuri materiale si prea putin interes pentru spirit, pentru innobilare spirituala, prea putin facem pentru a avea si o „constiinta superioara” de care depinde viitorul nostru.
Goana dupa materie? Fie si goana dupa materie, dar acest monstru va pieri odata si-odata, si-atunci spiritul intuitiv, SIMTUL SACRULUI isi va spune cuvantul si isi va cere drepturile.
Se inseala cineva daca considera ca ateismul va pune stapanire pe constiinta oamenilor. Conform aspectului astral, de patru secole noi suntem sub semnul negarii valorilor. Trei constelatii succesive sunt ciudate si bizare. „Declinul” spiritual a inceput — conform ciclurilor astrale — in anul 1620. Capitalismul marcheaza apogeul negatiei, iar aparitia materialismului anunta insusi declinul lui.
Acum stam sub semnul Capricornului care e provocator de panica. E rece si intunecos! Bizar, ciudat si contradictoriu. Dar ne apropiem de Varsator, care, din anul 2040 va aduce schimbari capitale si restaurarea IERARHIEI VALORILOR. Este adevarat ca pana in 2040 ne asteapta cea mai crunta „calamitate” din cate au existat in ultimii 2000 de ani, dar important este ca vom trece si de asta si Varsatorul nostru isi va putea revarsa in tihna vasul sau cu bautura cristalina care va potoli setea celor ce au rabdat secole de seceta si uscaciune.
Noi, cei ce am scris aceasta lucrare, suntem niste fapturi mai aparte, caci noi de pe acum traim in constelatia Varsatorului si, beneficiind de constelatiile Lirei si Vulturului, prezente cu cate o stea in Capricorn, ne-am permis luxul ca, in plina epoca materialista, sa luam o atitudine de spiritualitate pura.
Ne laudam? Poate!...
Lasam cititorul sa constate daca SENSUL CELOR TREI MUNTI este autentic sau e un surogat.
AUTORUL:
MARELE ARHITECT GEORGE VASII
 
ETAPELE INTERVENTIEI OPALICE
ASUPRA PaMaNTULUI
 
„Mancarea Mea e sa implinesc
vointa Celui ce M-a trimis si sa
termin LUCRAREA Lui”
(Ioan, IV, 34)
 
   Venirea lui Hristos pe pamant a avut un scop. Dupa cum am vazut in primul citat, Iisus vine pe pamant sa implineasca vointa Tatalui Ceresc, caci, spune Iisus: „Tatal este mai mare ca Mine!” (Ioan XIV, 28).
Deci, avem de-a face cu o sarcina, cu ducerea la indeplinire a unei MISIUNI care se inscrie intr-o „LUCRARE”, adica insasi aceasta MISIUNE A LUI HRISTOS, formeaza una din ETAPELE INTERVENTIEI OPALICE asupra destinului acestei planete.
Cele spuse de Iisus apostolilor inainte de crucificare, ca: „Ma duc, dar iarasi voi veni” (Ioan XV, 28), dovedeste cu claritate ca este vorba realmente de o „LUCRARE” care este alcatuita din mai multe etape si-n care, venirea in corp pozitiv a lui Iisus la acea vreme constituia „una” din ETAPELE „LUCRARII” DIVINE in ce priveste pamantul.
„Ma duc...dar iarasi voi veni” arata in acelasi timp ca Iisus va reveni pe pamant, va veni pentru a doua oara pentru a desavarsi „LUCRAREA”, pentru a completa si intregi ceea ce a spus la prima Sa venire pe pamant.
Deci, fiind vorba de o „LUCRARE” in ceea ce-L priveste pe Iisus, sa vedem ce loc ocupa aceasta „LUCRARE” in MARELE PLAN DE INTERVENTIE OPALICa ASUPRA PaMaNTULUI.
 
in cele ce urmeaza, ne vom referi la destinul „special” pe care il are planeta pamantului in contextul celorlalte planete locuite, repartizate in cele patru sisteme planetare diferite, subiect pe care noi l-am mai abordat in lucrarea noastra: „Tainele Universului Spiritual Negativ”, dar nu am intrat prea mult in detalii referitor la planeta Pamantului.
Dupa cum cititorul nostru stie, in Universul Spiritual exista cinci lumi distincte:
1. Lumea Opalica, lumea divina, lumea energiilor si a perfectiunii, cea mai "veche"si cea mai evoluata lume care a realizat ABSOLUTUL din punct de vedere al superioritatii, al luminii, al desavarsitei cunoasteri, lumea care a devenit datatoare de sens pentru toate celelalte patru lumi.
2. A doua lume, aparuta in Univers a fost lumea denumita HAIUM, care a avut o evolutie netulburata de nici un fenomen anacronic, lume care este cu circa patru milioane de ani mai „batrana” decat cea de a treia lume.
3. LEHASTI, din care si pamantul face parte.
4. Cea de-a patra lume se numeste MENZOH,
5. Iar a cincea FAHTIS.
Deci, Opalul este in varful unei piramide „conducand” destinele celor patru lumi: HAIUM, LEHASTI, MENZOH si FAHTIS.
Ce s-a petrecut insa in Opal?
in timp ce Opalul era in formare, mai inainte de aparitia celorlalte lumi, pe timpul cand in zona Opalica se definitiva formarea primului ciclu de fiinte cugetatoare si era in curs de evolutie cel de-al doilea ciclu de fiinte zburatoare, si-a facut aparitia un grup de fiinte cugetatoare care s-au desprins din punct de vedere „ideologic” de marea majoritate, invocand pretentia de a fi slujiti de cei mai putin evoluati. S-au constituit in tabara separata, intrand in conflict cu Parintele Luminilor si cu a Sa suita de spirite luminoase.
Tabara luciferica — caci „Lucifer” se numea conducatorul taberei adverse — tabara luciferica, s-a separat si-n spatiu, coborand pe spirala negativa a materiilor sofianice, pana in zona inferioara unde, locuiau cele — mai putin evoluate spirite, pretinzandu-le acestora sa-i slujeasca. Lucifer si cu tabara sa crestea mereu, un numar din ce in ce mai mare de spirite venind alaturi de Lucifer care, fiind foarte inteligent generase o „teorie” noua contrara celeia pe care o sustinea Parintele Luminilor. in timp ce Parintele Luminilor sustinea ca cei mai evoluati trebuie sa slujeasca celor mai putin evoluati, sa-i sprijine si sa-i ajute, Lucifer emisese o teorie „logica”, ca cei mai putin evoluati trebuie sa slujeasca celor mai evoluati si ca drept urmare "cei mari"au dreptul sa fie slujiti de „cei mici”; „cei mari” au dreptul sa fie „onorati” si „cinstiti” de „cei mici”, caci ei au meritul de a fi mari deoarece sunt cei mai inteligenti, cei mai abili, cei mai perspicace, au dreptul sa ordone, sa porunceasca, iar cei mici sunt obligati sa se supuna si sa asculte orbeste si fara comentarii.
Aceasta este esenta gandirii luciferice, care a facut ca in timp cele doua lumi sa se separe si sa se distanteze in spatiu atat de mult incat de la un moment au incetat sa mai comunice, Opalul indreptandu-se spre Zenit, iar lumea luciferica spre Nadir.
in tot acest rastimp, Opalul nu a incetat sa trimita emisari lui Lucifer, sa-i determine sa-si schimbe „teoria”, explicandu-i ca teoria luciferica va avea un sfarsit nedorit, va crea o lume deformata si hidoasa care nu va mai putea inainta in pace si armonie.
Lucifer insa era o fire semeata si mandra; dispretuia emisarii Opalului si isi afirma cu tarie ca „logica” sa este rationala si adevarata, ironizand si dispretuind lumea Opalica, care „nu stia” sa traiasca, lume care avea ca sens: „CU CiT ESTI MAI SUPERIOR, CU CiT ESTI MAI EVOLUAT, CU ATiT Sa MUNCESTI MAI MULT, CU ATiT MAI MULT Sa-I SLUJESTI PE CEI MAI MICI, PE CEI MAI PUTIN EVOLUATI PENTRU AI AJUTA Sa SE RIDICESI EI”.
Astfel au aparut cele doua „ideologii”, cele doua „conceptii” opuse, cu sens diferit, care au generat, intr-un tarziu doua lumi net distincte: lumea divina opalica a iubirii, a activitatii continue si a slujirii semenilor si lumea luciferica a racelii, a celor mandri pentru istetimea lor, a celor lenesi si comozi care pretindeau celor mici sa-i slujeasca si sa li se inchine.
Doua ideologii opuse deci:
– o ideologie logica si rationala: cea luciferica,
– o ideologie para–logica si suprarationala: cea opalica.
Timpul se scurgea. Lumile se distantau, ciclurile evolutive continuau sa se dezvolte si-n timp ce in Opal se dezvoltau noi tipuri de fiinte muzicale si armonioase, in lumea „gandanica” a lui Lucifer apareau fiinte hidoase, rapace, animale brute si rele care au facut ca lumea gandanica sa fie invadata de cele mai aberante fiinte, cu cele mai schimonosite forme si figuri.
intre timp, aceasta lume gandanica, luciferica se apropiase de pamant si incepuse si ea sa se pozitiveze.
Pamantul fu invadat de animale hidoase, crude si sangeroase, care faceau viata oamenilor imposibila.
Lucifer insusi isi da seama ca a gresit si cere Opalului sa-l ajute sa se refaca.
Opalul accepta si-i promite lui Lucifer ca va face totul pentru a-l salva.
Astfel, asistam la PRIMA INTERVENTIE OPALICa, interventie care a facut sa fie nimicite toate animalele si plantele monstruoase nascute din lumea gandanica — dinozaurii, brontozaurii si ceilalti monstri pe care i-a cunoscut pamantul in vechime si din care n-au mai ramas decat rare fosile.
Astfel, Opalul indica lui Lucifer, ca loc de penitenta pamantul, care, la ora aceea beneficia de pace si liniste, urmandu-si linistit evoutia. Pentru ca Lucifer avea nevoie de un regim „special” ca sa se reabiliteze, Opalul indica lumii luciferiene sa se stabileasca in continentul Atlantida, unde sa-si ispaseasca abaterile, ascultand orbeste de initiati, de spirite pe care le va trimite special sa le indice drumul: munca grea fizica si supunerea.
incepe astfel era „Atlantidei” pe care am descris-o in lucrarea „Tainele Universului Spiritual Negativ”. Nu o mai repetam. Ne rezumam sa reamintim cititorului ca Lucifer cu lumea sa, in loc sa asculte, in loc sa se supuna misionarilor trimisi de Opal, el se razvrateste si isi impune punctul de vedere, formand o societate pozitiva dictatoriala, in care domnea forta pumnului si a sabiei.
Cu toata stiinta care se dezvoltase vertiginos in cateva milenii, luciferienii ajunsera sa stapaneasca Atlantida, declarandu-se stapani atotputernici. Opalul scandalizat de „obraznicia” lui Lucifer trimite pe Zenotecles, Menthotep si Ormogen care, desi sunt inviati de Opal, Lucifer refuza sa se supuna. Opalul reactioneaza cu violenta si Atlantida este arsa cu foc si scufundata.
Aceasta a constituit cea de A DOUA INTERVENTIE OPALICa asupra pamantului.
Lucifer, infrant, isi da seama ca a gresit si apeleaza din nou la Opal, cerandu-i ajutor, salvare.
Opalul, care avea ca esenta iubirea, slujirea, dorinta de a ajuta pe cei cazuti, accepta si promite in continuare ca le va mai acorda o posibilitate: sa formeze un popor, o natie care sa fie strict si indeaproape supravegheata de insusi Parintele Luminilor, si anume, poporul evreu care sa fie strunit de spirite alese si condus de misionari special trimisi.
Astfel, intervine istoria poporului evreu cu marii sai conducatori: Avraam, David, Solomon, Isaac, Iosif, Moise si multi altii. Faza de robie la egipteni era menita sa contribuie la penitenta ce trebuia sa o indure spiritele luciferice pentru a se reface, dar putine spirite luciferice s-au refacut, putine si-au schimbat conceptia si si-au imbunatatit culorile spirituale.
Ne-am apropiat de anul coborarii lui Hristos pe pamant.
Pamantul era o planeta inapoiata, ale carei spirite lancezeau in confuzii si erori ideologice. Pamantenii insisi erau spirite in majoritate pestrite, in care domina culoarea maronie a lenii, a comoditatii si a confuziei.
Parintele Luminilor in Opal, cere colaboratorilor Sai apropiati, ca unul din ei sa coboare pe pamant pentru a aduce clarificari, pentru a oferi pamantenilor o pilda de viata exemplara, pentru a da o prima invatatura care sa deschida mintile oamenilor, sa-i invete „ce” si „cum” trebuie sa gandeasca pentru ca pamantul insusi era contaminat de ideologia luciferica ce pleda pentru forta pumnului si pentru dominatia celui ce este mai puternic, celui ce este mai inarmat.
Hristos se naste in Egipt, isi petrece acolo tineretea, in preajma templelor egiptene, facandu-si nenumarati prozeliti.
Dar, la treizeci de ani, Iisus vine in Ierusalim, in mijlocul celui mai orgolios popor, care se credea in posesia adevarului, popor care se considera singurul avand o credinta si o religie adevarata, care cunoscuse pe adevaratul si unicul Dumnezeu — Iehova, cu care vorbisera toti proorocii.
Evreii insa, erau in realitate cei mai rataciti, cei mai confuzi, cu cea mai aberanta confuzie ideologica despre Dumnezeu. Iudeii credeau intr-un Dumnezeu deformat, care astepta jertfe si nesfarsite ritualuri. Casta preotilor si a carturarilor devenise o adevarata clasa sociala parazitara, care traia pe spinarea celor naivi, orbi — care conduceau in prapastie masele confuze si lipsite de spirit de orientare. Lumea era inapoiata, dispunea de un limbaj redus, avea putine notiuni, astfel ca Hristos este nevoit sa apeleze la cel mai simplu, la cel mai accesibil limbaj: pildele si parabolele.
La chemarea Parintelui Luminilor a raspuns, deci, Iisus, unul din cele 33 de spirite gigantice care constituiau Rama Opalica, colaboratorii cei mai apropiati ai Parintelui Luminilor.
Iisus accepta sa se sacrifice pentru pamant, El accepta sa fie purtatorul de „cuvant” al Opalului, ultima mana intinsa lui Lucifer.
Pamantul, insa, era inapoiat. NU PUTEA Sa iNTELEAGa TOTUL, era prea copil, prea confuz, nu i se putea spune TOTUL, nu era apt sa primeasca TOATE EXPLICATIILE necesare lamuririi sale, nu era apt sa inteleaga tainele universului spiritual si de aceea Iisus, constient de aceasta faza primara a gandirii pamantene, nu ofera pamantenilor o filozofie, ci o iNVaTaTURa, deschide un drum, indica o cale, contureaza chiar o poteca stramta care sa conduca, mai clar — sa pregateasca a doua venire a Sa care sa insemneze FILOZOFIA.
iNVaTaTURA CHRISTIANICa este baza de pornire a constructiei unei piramide in varful careia cel angajat in urcus sa poata inetelege SFERA — FILOZOFIA. Fiind o epoca in care gandirea era abia la inceput, Hristos nu a folosit, nu putea sa foloseasca un limbaj stiintific, deoarece omenirea nu intrase inca pe fagasul stiintei. Hristos a vrut sa fie cat mai accesibil, cat mai pe inteles, de aceea a recurs la nenumarate pilde si parabole, dar a creat si un limbaj simbolic, care, ca orice simbol, ascundea o semnificatie profunda care, spre a fi inteleasa trebuia meditata indelung.
Hristos, deci nu a vorbit deschis, nu a putut aborda problematica intr-o exprimare directa, ci indirecta: „...V-am grait in pilde si parabole, dar va veni vremea cand va voi vorbi deschis, direct, despre cele divine” (Ioan XIV, 25). Deci, Hristos intareste ca va veni si vremea FILOZOFIEI, vremea cand va putea aduce toate explicatiile raspunzand tuturor exigentelor, tuturor pretentiilor unor ganditori cu pregatire stiintifica ce vor sa cunoasca in amanunt toate tainele ascunse, o filozofie care sa sintetizeze toate stiintele despre lume, despre destin si univers. Aceasta, desigur, se va intampla numai la cea de-a doua venire a Sa cand, „...va putea vorbi deschis despre cele divine” (Ioan XVI,25).
Adesea Hristos repeta: „inca multe am sa va mai spun, dar acum nu puteti sa le intelegeti” (Ioan XVI, 12), sau altadata: „V-am spus lucruri pamantesti si nu puteti sa le intelegeti, cum veti intelege de va voi spune despre lucruri ceresti?!” (Ioan III, 12)
Este limpede deci, ca, Hristos a fost nevoit sa se limiteze strict la intelegerea oamenilor si a apostolilor care, desi erau apostoli, adesea erau greoi la gandire si intelegere.
Asadar, venirea lui Hristos pe pamant s-a inscris intr-un „plan”, intr-o LUCRARE dirijata de Parintele Luminilor.
Venirea lui Hristos pe pamant are semnificatia supunerii Sale fata de acel PLAN DIVIN de interventie asupra pamantului.
Hristos coboara din inaltul Sau lacas, sa slujeasca pe cei mici, pe cei nevoiasi, pe cei ce zaceau in intuneric, in confuzie si eroare. Aceasta inseamna manifestarea insasi a RATIUNII OPALICE, conform careia "cei avansati"au menirea sa ajute pe „cei incepatori” — cei ce stiu, sa invete si pe cei ce zac in iNTUNERIC, in IGNORANTa, in NESTIINTa.
Este momentul insa, sa precizam: Dumnezeu nu a avut alta cale de salvare decat trimiterea unui iNVaTaTOR care sa iNVETE omenirea sa se ridice, sa iasa din intuneric. in privinta salvarii, Dumnezeu nu poate face minuni. El trimite un iNVaTaTOR, dar fiecare trebuie sa invete singur si singur sa se ridice. Ajutorul este SFATUL, iNVaTaTURA: lumina mintii. Numai o minte invatata, numai un om care urmeaza SFATUL se poate ridica, se poate salva.
Precizam si repetam: pentru salvarea pamantenilor DUMNEZEU NU POATE FACE MINUNI! „Salvarea” din nestiinta, din ignoranta, din intuneric, din pacat...„salvarea” nu poate veni din afara, printr-un „miracol” omul nu se poate lumina. Lumina nu vine „din afara” ci „dinlauntru”.
Hristos–Salvatorul trebuie bine inteles. Trebuie cu desavarsire eliminata confuzia care a domnit peste secolele crestine, care au vazut in Hristos un SALVATOR MIRACULOS care, la un semn poate face orice. „Atotputernicia divina” nu trebuie inteleasa gresit. Divinitatea este atotputernica, dar ea nu poate desfiinta LEGEA EVOLUTIEI — LEGEA ACUMULaRII DE LUMINa prin: EFORT!
Divinitatea inseamna mai intai de toate ORDINE, DISCIPLINa si acestea se refera la LEGI si cea mai importanta lege este LEGEA EFORTULUI, A MUNCII, A MISCaRII, care sta la baza EVOLUTIEI SPIRITUALITaTII.
 
 
VENIREA LUI HRISTOS PE PAMANT
— UNA DIN ETAPELE EVOLUTIEI SPIRITUALITATII UMANE —
 
   Vrem sa poposim in expunerea noastra la un fenomen major fundamental, care trebuie bine inteles dintr-un inceput, pentru a evita intelegerile eronate.
Vrem sa ne oprim asupra fenomenului EVOLUTIEI SPIRITUALITaTII UMANE, sa-l analizam in adancime ca sa putem intelege adevaratul aport pe care l-a avut invatatura lui Hristos in evolutia spiritualitatii umane.
Teologia crestina a cautat o explicatie a venirii lui Hristos pe pamant; a cautat sa plaseze venirea Lui in contextul strict si delimitat al traditiei iudaice, legand venirea lui Hristos pe pamant de necesitatea „salvarii” lui Adam din caderea, din „pacatul originar” — neascultarea, calcarea poruncii de a nu manca din „marul oprit” .
Aceasta stricta delimitare a intelegerii lui Hristos prin prisma unilaterala a traditiei iudaice a condus teologia la aprecieri confuze si unilaterale care, in loc sa largeasca evenimentul coborarii lui Hristos, l-a ingustat inconjurandu-l de ratiuni relative, discutabile, care nu pot da satisfactie atunci cand vedem in Hristos nu un „Mesia” iudeu, ci UN MESAGER OPALIC cu o MISIUNE IMPORTANTa, incadrata intr-o „LUCRARE” care se refera la dinamizarea evolutiei spirituale a intregii umanitati de pe iNTREGUL PaMiNT.
Studiile arheologice au scos la iveala peste 4000 de tablite de ceramica cu inscriptii cuneiniforme din perioada sumeriana, care au fost traduse, descifrate si s-a constatat ca „geneza” din Biblia iudaica este o varianta mai putin reusita a unei geneze mult mai interesante si mai bogate in idei, pe care o contineau tablitele sumeriene*.
in felul acesta „absolutismul” textelor iudaice cade, ele meritand interes in masura in care merita interes toate mitologiile tuturor celorlalte religii din toate timpurile.
 
------------------------------------------------------------------------------------------------
 
*Vezi lucrarea: „Istoria incepe la Sumer” de S.N. Kramer, traducere din limba engleza „From the tablets of Sumer”, 1956, Colorado, Bucuresti 1962, Editura stiintifica.
Tablitele sumerienilor dateaza intre anii 6000–5000 inainte de Hristos, deci inainte de alcatuirea cartilor biblice.
------------------------------------------------------------------------------------------------
 
Hristos, de fapt, a fost foarte rezervat in predicile sale. Nu s-a referit niciodata la „geneza” biblica, nici la Adam, nici la asa–numitul „pacat originar” care a capatat o atat de mare importanta in exegeza, incat a impiedicat cercetarea si gasirea adevaratei semnificatii a ceea ce se numeste „cadere”...caderea umanitatii in "pacat."
„Caderea” este o problema mult mai compleza, mult mai vasta decat pare la prima vedere. Ea trebuie cautata cu mult, mult timp in urma, de pe vremea cand in evolutia spiritelor nu se produsese inca pozitivarea, luarea de corp pozitiv.
    Tablitele sumerienilor dateaza intre anii 6000-5000 inainte de Hristos, deci, inainte de alcatuirea Cartilor Biblice, care s-au "inspirat" din traditia sumerienilor.
    In lucrarea noastra „Tainele Universului Spiritual” am urmarit „etapele” acestei „caderi”. Mai intai spiritele au avut o viata strict „negativa”, adica nu au cunoscut ciclurile: nastere–moarte.
Intrarea spiritelor in aceste cicluri de nastere–moarte a insemnat prima „cadere” – cunoasterea vietii in corp pozitiv, muritor. Aceasta „cadere” in corp pozitiv, a atras dupa sine o indelungata perioada de „adaptare” a spiritului la noua conditie a unei vieti intr-o Lume „materiala” – pozitiva, adaptare care a solicitat spiritul la noi eforturi, datorate noilor conditii de existenta. Aici s-a produs continuarea fenomenului „caderii”... spiritele pamantene in loc sa activeze, in loc sa fie active...au stagnat in LENE si COMODITATE, scazand foarte mult: RITMUL EVOLUTIV. Scaderea ritmului evolutiei a avut serioase urmari asupra activitatii facultatii ganditoare a spiritelor, care, in loc sa fie active, au lancezit au inceput sa comita erori in gandire, care i-au condus la actiuni contrare Legilor. Lenea si comoditatea au nascut tendinta spre huzur, tentatia unei vieti comode a generat minciuna si furtul, dupa care nu a intarziat sa apara si crima. Spiritele pamantene „au uitat” de unde au venit. In loc sa lupte cinstit pentru depasirea greutatilor materiale, au recurs la mijloace necinstite. In loc sa se straduiasca pentru realizarea cinstei, dreptatii si echitatii, au inventat bata si pumnalul; in loc sa lupte pentru armonie si dragoste, au recurs la invidie si ura, toate pentru un singur scop: huzurul in bunurile materiale.
            Aceasta a insemnat ceea ce putem numi „procesul decaderii umane”. „Caderea” nu a insemnat o simpla „muscare” dintr-un mar. Aceasta „muscare” poate fi privita ca un simbol al unui proces lent de decadere, de depreciere a facturii spirituale a fiintei umane.
            OPALUL – Cetatea Divinitatii – a observat dintr-un inceput acest proces, acest fenomen al „caderii” lente, aceasta panta inclinata pe care se angajau spiritele pamantene. Acestei caderi specifice a pamantenilor, s-a adaugat prezenta spiritelor luciferice, care au exercitat o influenta nefasta asupra pamantenilor. Tocmai din aceste cauze majore, speciale, Opalul a privit de timpuriu si a observat conturarea DRAMEI PAMANTENE izvorata din adevaratul „pacat originar” LENEA si COMODITATEA. Acestea au generat spirite deformate, oameni care, avand o gandire deformata, comiteau si faptic abateri de la Legile armoniei universale, bazate pe iubire si daruire, pe munca si efort. DRAMA PAMANTULUI n-a fost de nimeni prescrisa, n-a fost de nimeni voita. Ea s-a conturat lent, in decursul mileniilor, abaterile de la Legile armoniei universale constituind tocmai rezultatul nerespectarii ORDINEI si DISCIPLINEI pe care trebuiau sa le respecte spiritele in evolutia lor.
            OPALUL – spuneam – a observat din cele mai vechi timpuri inceputul acestei DRAME, care mai tarziu, avea sa ia proportii considerabile. De aceea, Opalul a intervenit de nenumarate ori si in repetate randuri in evolutia umanitatii prin TRIMISI, prin MISIONARI, care aveau menirea sa opereze asupra GANDIRII pamantenilor, sa „calauzeasca” si sa „corecteze” MODUL DE A GANDI al oamenilor.
            Hristos Insusi trebuie privit, in esenta, ca un „Mare Calauzitor” si in acelasi timp, ca un „Corector” al MODULUI de a GANDI al oamenilor. Vom preciza insa, ca Hristos, in calitatea Sa de TRIMIS si MISIONAR, are calitatea de a fi „cel din urma CORECTOR” al GANDIRII pamantene.
            Desigur, cititorul, poate ca va fi surprins de aceasta denumire inedita cu care „indraznim” sa-L definim pe Hristos, dar cititorul care este si cunoscator al celorlalte religii ce au precedat religia crestina, va fi de acord cu atributul de CORECTOR al GANDIRII pamantene, avand in vedere varietatea conceptiilor pe care le-au oferit religiile pana la venirea MARELUI TRIMIS: IISUS HRISTOS.
            Ce reprezinta celelalte religii care au dominat milenii de-a randul perioada de dinainte de Hristos?
            Vom da un raspuns care merita privit cu toata atentia de cititor: toate religiile prechristianice sunt rodul interventiei opalice pe Pamant, toti initiatorii religiilor au fost TRIMISI din initiativa Opalului, pentru a participa la CONSTRUCTIA UNUI UNIC SISTEM DE GANDIRE, care avea sa se DESAVARSEASCA IN TIMP. Cercetati religiile in amanunt – indeosebi India si Egiptul – si veti constata necontenite REFORME ale unei UNICE GANDIRI: GANDIREA OPALICA. „TRIMISI”  nu au fost doar Buddha, Zoroaster, Iisus si Mahomed! Numarul lor este nespus de mare. Cine ar putea atribuie Scrierile Vedice hinduse vreunui filosof sau mare initiat? Traditiile spirituale indiene se pierd in negura mileniilor de dinainte de Hristos. Buddha, Marele Initiat si filosof, Buddha, n-a fost decat un RE-FORMATOR care a RE-GANDIT traditia hindusa. Ce au fost brahmanii, decat niste RE-FORMATORI care RE-GANDEAU trecutul, adaptandu-l prezentului. Ce a insemnat intreaga istorie a religiei egiptene de-a lungul a sapte milenii, decat un neintrerupt sir de REFORME, menite sa stilizeze FORMELE   de exprimare ale unui continut in continua perfectionare.
            Hristos, la randul Sau, Isi expune Invatatura, care, spre deosebire de ceilalti initiati, tinde sa creeze un sistem de simboluri, in care sa se poata regasi si celelalte religii, prin tot ceea ce aveau ele mai pretios, mai adevarat. Ceea ce deosebeste „limbajul” lui Hristos de celelalte „limbaje” ale celorlalte religii, este simplitatea exprimarii, acuratetea, claritatea. Hristos foloseste insa si El doua limbaje: unul direct, deschis, pe intelesul tuturor; altul indirect, simbolic, acoperit, care se cere tradus, explicitat, lamurit. Hristos, uneori explica simbolurile, parabolele, alteori nu le explica, ne lasa pe noi sa intelegem, sa descifram. Dar totul se exprima, totul este la indemana tuturor. Invatatura lui Hristos nu este un „bun” impartasit unei caste de initiati, ci este un „bun” ce se imparte tuturor, in egala masura. Sub acest aspect, invatatura lui Hristos se deosebeste net de cele doua mari spiritualitati: indiana si egipteana, care, prin excelenta, erau niste „religii” ale caror adevaruri erau tinute in „secret” de o casta sacerdotala ce nu divulga oricui „secretele”, „tainele” detinute de cei mai dotati, de cei mai initiati in cele ascunse.
            Asadar, o prima calitate a „LUCRARII” lui Hristos, este caracterul univesal accesibil, al limbajului, insusirea de a se putea comunica, de a se putea transmite oricui este dornic sa afle, sa se ridice, sa evolueze. Hristos – este adevarat – nu introduce notiuni noi. Este – poate – ceea ce Il deosebeste radical de traditia hindusa, care foloseste prin excelenta nenumarate notiuni ce o fac greu accesibila, intelegerea Vedantei*, de pilda necesitand introducerea unui adevarat dictionar, care sa traduca termenii si notiunile folosite. Hristos se exprima la un mod de simplitate surprinzatoare dar... si aici paste pericolul „iluziei” de a intelege totul de la prima vedere, de la primul contact cu textul evanghelic. De aici, cea de a doua fata a „limbajului christianic”, care are nenumarate NIVELE DE INTELEGERE. Textul evangheliilor prezinta un continut practic, inepuizabil si realmente, de necuprins – tocmai pentru ca, in simplitatea limbajului christianic domneste cea mai mare adancime si in acuratetea lui, cele mai nebanuite inaltimi. Textul evanghelic, este aparent, ca o apa curgatoare... In realitate, este un univers ideatic, cu un relief variat, in care adancimile se succed piscurilor, formand o adevarata Lume de concepte, idei si valori, corelate intr-o indestructibila unitate.
            Dar sa revenim la evenimentul aparitiei Invataturii lui Hristos, raportat la stadiul la care se afla spiritualitatea pe Pamant, spiritualitate care se cerea RE-FORMULATA, reactualizata, potrivit conditiilor istorice din acea vreme.
           
 
 
____________________________________________________
            *Vedanta: traditia filosofica hindusa, de cea mai mare adancime, cu cele mai multe implicatii metafizice.
 
EGIPTUL
- Leaganul „uceniciei” lui Iisus Hristos -
 
            Dupa cum rezulta din Lucrarea noastra: „Cercetari in Lumea nevazuta”, Hristos nu s-a „nascut”, ci s-a „pozitivat”, prin „pozitivare” intelegand materializarea lenta a corpului spiritual al lui Iisus, impregnarea lenta a substantei negative spirituale cu elemente pozitive, fenomen ce s-a petrecut lent, in cursul a doi-trei ani, perioada in care Hristos a ramas numai langa Fecioara Georgina – mediumul carui Hristos l-a datorat climatului favorabil intruparii Sale. In Lucrarea noastra amintita, sunt cuprinse declaratiile atat ale Georginei, cat si ale lui Iisus Hristos, care a argumentat pozitivarea sa astfel: „nici un corp pozitiv pamantean nu ar fi rezistat radiatiilor Mele spirituale, care erau de peste douazeci de ori mai mari decat materia”, corpul pozitiv pamantesc nu ar fi putut suporta puternicile radiatii ale corpului spiritual al lui Hristos.
            Hristos a crescut si a inaintat in ani in compania preotilor egipteni, ascultand, invatand si meditand. Hristos s-a comportat realmente ca un adevarat ucenic avid de „cunostinte pamantene”.
            Afirmand acestea, stim, intram in conflict cu opinia teologica traditionala, care a vazut in Hristos pe Fiul lui Dumnezeu „atotstiutor” si care prin urmare, nu avea nevoie „sa invete” nimic, deoarece stia, cunostea totul.
            Noi nu formulam, insa, propria noastra „opinie”, ci relatam ceea ce am aflat din expunerile unor spirite din Opal, care au subliniat „prapastia” ce desparte lumea Opalica de lumea pamanteana, cufundata in intuneric si nestiinta.
            Este necesar sa intelegem aici realitatea. Drama coborarii lui Hristos dintr-o Lume Divina, perfecta, lume a „vederii” si a „cunoasterii” desavarsite, drama coborarii Lui intr-o Lume inapoiata, situata pe o treapta inferioara de evolutie, care „nu vedea”, „nu intelegea”, „nu stia”. Hristos a avut cea mai dificila sarcina dintre toti misionarii, aceea de a „se adapta” mai intai conditiei gandirii pamantene, o gandire, care dupa cum stim era realmente, PRIMITIVA. Hristos fusese „atotstiutor”, dar in Lumea sa Opalica. Odata pozitivat, odata intrat in corp poztiv, Hristos a suferit ca orice om procesul unei „izolari” de Lumea Sa. Ar fi fost simplu si nespus de usor daca „atotstiutorul” stia sa descifreze hieroglifele egiptene si alfabetul iudaic. Nu! Hristos a trebuit, El insusi sa studieze, sa invete limba egipteana, sa descifreze hieroglifele, sa se adapteze gandirii pamantene, modului de exprimare specific pamantean, sa se familiarizeze cu stadiul primitiv, neevoluat al ingustimii gandirii pamantene.
            Aici, in Egipt, Hristos isi face „ucenicia” nu pentru a afla „adevarul”... ADEVARUL Hristos il cunostea, dar avea nevoie „sa coboare” si cu mintea la nivelul pamantenilor, pentru ca mai tarziu, El sa poata exprima, sa poata vorbi pe intelesul pamantenilor, sa le explice, sa le arate drumul, calea spre ADEVAR. Pamantenii nu erau suficient de evoluati ca sa poata primi adevarul intreg si direct. Ei aveau nevoie inca de mult timp, pana sa poata ajunge apti sa primeasca o FILOSOFIE. Hristos nu a prezentat o FILOSOFIE, ci o INVATATURA care sa duca spre FILOSOFIE. CUNOASTEREA cere mai intai o perfectionare morala, cere mai intai o curatire si apoi, inca mult efort pana ce omul sa ajunga sa „VADA”, adica sa „CUNOASCA”.
            VEDEREA = CUNOASTEREA este atributul esential al Divinitatii. Dumnezeu se poate defini in primul rand ca Cel ce VEDE, INTELEGE si CUNOASTE TOTUL.
            Pentru ca Hristos a coborat si a ramas 30 de ani in Egipt, sa vedem, in mod succint, care era simbolica egipteana si in ce mod isi gaseste ea continuitatea in simbolica christianica.
            Zeul HORUS este SOIMUL care TRONEAZA peste intregul Univers. El „sta” pe un TRON cu PATRU picioare si VEDE totul prin ochii sai: Soarele si Luna. Horus este Cel ce VEDE, deci, depozitarul CUNOASTERII desavarsite. Sa retinem ca El nu „conduce”, ci „domina” Intregul Univers prin cifra PATRU         , care exprima stabilitate perfecta, echilibru.
            Cuplul urmator de Zei care sunt activi in Lume, sunt: ISIS si OSIRIS – Isis – zeita Luminii si a gandirii, Osiris – zeul actiunii, intrupat in Lumea fenomenelor; Osiris revarsa apele Nilului, el seamana, el incolteste, el moare si renaste.
            Zeul Seth, intruchiparea raului, prinde pe Osiris si il taie in bucati, imprastiind partile in intreaga Lume. Isis, sotia si sora lui Osiris, reuseste sa stranga bucatile in care a fost taiat Osiris, reface unitatea si-i reda viata.
            Acest mit cuprinde o simbolica demna de toata atentia: Osiris reprezinta multitudinea, Isis – Unitatea; Osiris reprezinta multitudinea partilor, multitudinea fenomenelor disparate pe care Isis
(Gandirea) le aduna intr-un tot redandu-le viata, unitatea, prin gandire. Relatia Isis – Osiris, exprima procesul efortului de gandire care se straduieste sa patrunda multitudinea fenomenelor, sa le coreleze si sa le dea sens.
            Daca Osiris reprezinta Lumea fenomenala, Isis reprezinta Lumea nuomenala. Daca Osiris este ACTIUNEA manifestata pe plan orizontal, Isis reprezinta efortul GANDIRII, al concentrarii pe vertical.
                  Zeul                                                                    Zeita
                OSIRIS                                                                 ISIS
            „ACTIUNEA”                                                   „GANDIREA”
         Lumea fenomenala                                               Lumea nuomenala
                (partile)                                                               (unitatea)
 
            Gandirea este izvorul actiunii. Lumea nuomenala face posibila Lumea fenomenala.
            Partile se asociaza intr-un intreg gratie: GANDIRII.
            Facem un salt aducand in discutie: TRUPUL si SANGELE lui Hristos, respectiv: PAINEA care se frange si se imparte, si VINUL unitar care se preschimba in sange pentru da viata partilor, pentru a le uni intr-un tot unitar si coerent. TRUPUL este alcatuit din parti: membre si organe. El devine, insa, un intreg, isi cauta unitatea si integritatea (viata) datorita SANGELUI. Deci, ACTIUNILE pe care le intreprinde TRUPUL sunt dirijate si capata sens gratie GANDIRII – SANGELUI ce circula dand viata, facand posibila ACTIUNEA.
            INVATATURA lui Hristos este un noian de PARTI (pilde si parabole). Aceste PARTI trebuiesc integrate, sudate prin efortul GANDIRII, al meditatiei si contemplatiei.
            Nu este suficienta RATIUNEA PURA pentru a intelege INVATATURA lui Hristos; e nevoie de SANGE, de GANDIRE, si de ACTIUNE – de VIRTUTE, pentru a invia TRUPUL = INVATATURA Christianica.
            Invatatura Christianica se aseamnana trupului sfartecat al lui Osiris pe care Isis – Gandirea – trebuie sa-l adune, sa-i dea VIATA. Invatatura Christianica nu se supune unei cunoasteri reci, pur rationale, ea se cere aprinsa in focul gandirii si al virtutilor, in focul iubirii.
            Sfinxul este un Leu, avand capul Zeitei Isis. Leul – virtutile – sunt dominate de CAPUL Zeitei Isis, al GANDIRII. Virtutile – vedem din Apocalips – sunt PATRU: intelepciunea (VULTURUL), barbatia si curajul (LEUL), supunerea si slujirea (TAURUL), si creatia (OMUL). Dintre acestea PATRU, VULTURUL  domina, el exprima inaltimea gandirii care se inrudeste cu HORUS – SOIMUL, ce troneaza peste intregul Univers.
            Sfinxul este corespondentul desavarsirii umane a lui Horus pe Pamant. Sfinxul statorniceste CHIPUL desavarsirii umane, simbolizate de puterea virtutilor, asemenea Leului – conduse de capul Zeitei Isis, a GANDIRII. Daca ne amintim ca Sfinxul (mareata realizare sculpturala, de proportii gigantice), avea ochi de rubin – piatra care pe intuneric emana sclipiri rosiatice – ne putem imagina grandiosul efect al acestui magistral simbol al desavarsirii umane.
            PIRAMIDA, insa reprezinta o obsedanta tentatie de performanta a filosofiei si stiintei egiptene, care a dominat gandirea initiatilor. De ce Piramida? Pentru ca piramida inseamna evolutie, ierarhie, fundament puternic rational (PATRATUL) si efort multilateral pe vertical (TRIUNGHIUL), pentru ca piramida uneste parti disparate si realizeaza un VARF, o culme odihnitoare care incununeaza efortul. Baza – PATRATUL – constituie virtutile, actiunile intreprinse si corelate de triunghiul: GANDIRE – AFECT – ACTIUNE.
 
          scan.jpg (16136 bytes)
         PIRAMIDA reprezinta UNITATEA COMPLEXA si plurivalenta a triunghiurilor care dau sens actiunilor patrate. Pentru ca faraonul era o incarnare a lui Horus, Piramida reprezinta insasi CASA lui HORUS – Casa Celui ce VEDE si CUNOASTE in timp si spatiu. Forta spirituala a conceptiei piramidale a gandirii egiptene a reusit sa zamisleasca colosale realizari materiale din piatra, performante tehnice care uimesc si nu isi gasesc explicatii nici azi.
            Forta spirituala filosofica egipteana a supus si a dominat imensele piramide alcatuite din blocuri de piatra, taiate cu o perfectiune si o precizie care uimes si depasesc chiar performantele noastre moderne.
            Nu vrem sa extindem expunerea noastra in universul simbolistic egiptean, care este nespus de vast. Am vrut doar sa sugeram cititorului climatul simbolic in care a coborat Hristos. Egiptenii L-au numit pe Hristos: IZMOR, care se traduce: Fiul lui Isis, Fiul Luminii, al GANDIRII.
 
            Ioan Evanghelistul se apropie de egipteni, numindu-L pe Iisus:
CUVANTUL-LOGOSUL-RATIUNEA-GANDIREA:
            „Si CUVANTUL s-a intrupat si a locuit intre noi si am vazut slava lui...” ( Ioan I., 14)
 
            Singurul, Ioan Evanghelistul, evita sa prezinte „Nasterea” lui Hristos in iesle, in pestera din Betleem. Aceasta succinta relatare: „Si CUVANTUL S-a intrupat... „ demonstreaza faptul ca Ioan – Apostolul iubit de Hristos, cunostea TAINA INTRUPARII SALE.
            Daca Hristos si-a facut „ucenicia” in Egipt, aceasta nu inseamna ca El a fost influentat in gandirea Sa de gandirea egipteana. Dimpotriva, ingregul Egipt a simtit influenta gandirii christianice. Istoria dovedeste ca Egiptul a dat primul cel mai mare numar de sihastri, calugari si anahoreti. Egiptul a fost cel ce cu adevarat l-a primit pe Hrisos si i-a asimilat Invatatura, fiind realmente, Leaganul Christianismului. Traditia crestina pastreaza si astazi o Culegere de intamplari si performante ascetice pe care le-au realizat primii Sfinti ai Bisericii cestine. Cartea se numeste „Pateric” si ea a stat si sta si astazi la baza vietii monahale a Bisericii de Rasarit. Cum putem explica explozia de sihastri egipteni, cum putem explica celebritatea teologiei din Alexandria, decat prin succesul pe care l-a repurtat Hristos in cei 30 de ani cat a stat in Egipt? Cei ce au considerat ca Hristos a fost „instruit” in India, s-au inselat – cu toate ca, in esenta Invatatura Christianica are vadite asemanari cu doctrinele buddhiste si brahmane. Dar asemanarile se datoreaza nu unei pretinse instruiri a lui Iisus in India, ci ESENTEI SPIRITUALITATII, care este UNA singura.
            Precizam: Hristos nu s-a „instruit” in Egipt, ci „S-a adaptat”, s-a acomodat gandirii si modului de exprimare specific pamantean. Ce s-ar intampla astazi, daca un om de cultura s-ar duce in misiune la triburile de negri din Africa Centrala? Nu ar avea nevoie sa invete limba si expresiile, spre a se putea face mai tarziu inteles? Acelasi lucru – am putea spune – s-a petrecut si cu Hristos. Provenit din Opal, Fiu al Parintelui Luminilor, Fiinta ce apartinea celei mai inalte vieti, spirit situat pe cea mai inalta treapta a cunoasterii si gandirii, coborat intr-o Lume primitiva, nu ar avea nevoie, oare, de o perioada de acomodare?
            Nu mai insistam in fata unor evidente! 
IUDEII
 
            Ca egiptenii au fost cel mai evoluat popor... aceasta ne-o demonstreaza cu prisosinta cultura, civilizatia si toate realizarile Egiptului, care constituie cea mai vie marturie. Dar nu este numai atat. Din „Cercetarile” noastre intreprinse si incluse in Lucrarea amintita mai inainte, rezulta ca Egiptul a dat cel mai mare numar de spirite care au populat straturile superioare, pana in Orasul de Aur, unde egiptenii detin recordul ca numar si calitate superioara.
            Trecem acum la alta idee.
            Spiritele pamantene, in vechime, se imparteau in trei categorii din punctul de vedere al stadiului evolutiv: spirite avansate, medii si inapoiate.
            Vom face acum o precizare de maxima importanta, cu implicatii adanci asupra intregii evolutii spirituale pamantene, si anume: spiritele „avansate” din zona apartinand Pamantului, au reusit sa evolueze foarte rapid in perioada de dinainte de venirea lui Hristos, astfel incat, spiritele avansate, au reusit sa ajunga in straturile de la V in sus, scapand astfel de revenirea pe Pamant, iesind din ciclurile nastere – moarte.
            Deci: Pamantul, deja la vremea coborarii lui Hristos, nu mai avea decat rare spirite evoluate, cele mai multe, marea lor majoritate, reusind sa urce pe o treapta inalta a Spiralei Universului Spiritual Nevazut.
            Hristos, asadar, coborase pe un Pamant, pe care cei „superiori” deja erau salvati, plecati, scapasera de mizeria pamanteana. Hristos a venit intr-un Egipt „mediocru”, caci cei avansati, cei superiori, nu mai erau in trup, erau in Imparatia Luminilor, in straturi. In Egipt, Hristos nu a chemat pe oameni la „pocainta” pentru ca nu era un neam „pacatos”... i-a chemat la EFORT, spre cucerirea Luminii.
            MISIUNEA SPECIALA a lui Hristos – spre deosebire de cea a altor misionari, a fost cea mai dificila: sa vina in mijlocul unui popor „bonlav” (Matei IX, 9-12) ca sa-l vindece de crunta „boala” de care suferea. Hristos avea MISIUNEA sa propovaduiasca in mijlocul unui popor „pacatos”, deformat, care spre a e salva, avea nevoie de POCAINTA... avea nevoie de lacrimi si durere. Iudeii se credeau „drepti” inaintea lui Dumnezeu si un popor „ales”, menit sa stapaneasca Pamantul, conform promisiunii facute lui Avraam.
            Hristos apare intre iudei ca un luptator cu sabia scoasa: sa mustre, sa loveasca – pe de-o parte – sa cheme la pocainta, pe de alta parte.
            „Nu am venit Sa chem la pocainta pe cei drepti, ci pe cei deformati (pacatosi)” (Matei IX, 13).
            Abia in mijlocul poporului israelitean Hristos isi dezvolta viziunea sa, adresandu-se cu precadere „deformatilor”, „oilor pierdute ale casei lui Israel”.
            Intr-adevar, poporului israelitean i se acordase o deosebita atentie de catre Opal, tocmai pentru ca era un popor de spirite deformate, de provenienta luciferica. Israelul avusese o istorie zbuciumata, dar nu lipsita de personalitati marcante, MISIONARI, ca: Abraham, David, Solomon, Moise, etc, care avusesera menirea sa le corecteze evolutia, sa-i indrume, sa le arate drumul refacerii spirituale. Cu toate personalitatile trimise, cu toate ca prooroci ilustri ca: Miheia, Osie, Daniil, Iezechil, Isaia (si altii) le atrasesera atentia ca daca nu se vor indrepta, vor fi nimiciti, cu toate acestea israelitenii, la ora cand Iisus venea in mijlocul lor, se prezentau ca un popor plin de vicii, cu o reliozitate de fatada, exterioara, meschina, care era condusa de o clasa sus-pusa de carturari si saduchei, o clasa preoteasca fatarnica si deformata, care era asemenea „mormintelor varuite pe dinafara, iar inauntru pline de stricaciune.” (Matei XXIII; 27)
            Impotriva carturarilor, saducheilor si fariseilor, Hristos deschide un razboi pe fata.
            Cel mai surprinzator lucru este ca Hristos nu-i cheama pe acestia la pocainta, la refacere, ci ii acuza si le prevesteste distrugerea totala.
Paginile din Matei, cap. XXIII, sunt realmente uluitoiare: „vai voua, carturari si farisei fatarnici...” se repeta pana la versetul 29, iar pe apostoli Hristos ii sfatuieste sa se fereasca de „aluatul fariseilor”, adica de INVATATURA IUDAICA. (Matei XIV,6)
            Capitolul XXIII din Matei vorbeste in amanunt despre schimonosirile de caracter ale varfurilor iudaice, care „pe dinafara par oamenilor ca sunt drepti, iar inauntru sunt plini de nelegiuire” (Matei XXIII,28). Ei sunt „povatuitori orbi”, „nebuni si orbi...”, „serpi, pui de vipere, cum veti scapa de osanda gheenei?” (Matei XXIII,33)
            Acuzatia culmineaza cu versetul 34 si indeosebi 35, unde iudeii se vor face raspunzatori de: „....TOT SANGELE DREPT CARE S-A VARSAT PE PAMANT”
            Aceasta afirmatie a lui Hristos este de maxima importanta, ea atesta ceea ce noi am afirmat atat in aceasta Lucrare, cat si in „Tainele Universului Negativ” si anume ca spiritele luciferice, intrupate in poporul iudeu, sunt raspunzatoare de SANGELE CELOR DREPTI care s-au jertfit pentru credinta si adevar. Acuzatia lui Hristos, bineinteles nu trebuie inteleasa unilateral si exclusiv, referindu-se numai la iudei, ci la toate spiritele luciferice care au invadat Pamantul, fiind cauza tuturor crimelor si faradelegilor istorice.
            Asupra iudeilor a cazut, insa, blestemul lui Hristos: „Iata, vi se va lasa casa voastra pustie...” (Matei XXIII, 38) si intr-adevar, iudeii au fost risipiti in toate tarile, pe intreg Pamantul. Privind la templul lui Solomon, Hristos exclama: „Adevarul va graiesc, nu va ramane aici piatra peste piatra, care sa nu se risipeasca!” (Matei XXIV, 2) Si intr-adevar, templul si intreg Ierusalimul a fost daramat sub imparatul Titus, la cativa zeci de ani dupa miseleasca ucidere a lui Hristos.
            Cine mai poate crede ca Hristos ar fi fost iudeu? De ce iudeii nu l-au primit? De ce iudeii nu s-au crestinat? Din multimile care L-au ascultat, cine a luptat sa-L salveze de la moarte? Cinci mii – se spune – au fost saturati in pustie. De ce nu si-au aparat Invatatorul? In Ierusalim Hristos a vorbit de nenumarate ori multimii. Unde a fost aceasta multime cand Hristos a fost judecat? A venit, desigur, dar ca sa strige: „sa se rastigenasca!”, pentru ca masele aveau nevoie de un rege care sa-i conduca, sa stapaneasca Lumea, dar nu de un TRIMIS al CERULUI. Totul pledeaza impotriva acestor caractere deformate care desi L-au avut in mijlocul lor pe Iisus, desi Acesta le-a vorbit ca nimeni altul, totusi masele iudaice au ramas reci si impietrite la jerbele de foc ale Invataturii Christianice.
            Actul miselesc, talharesc, monstruos, savarsit impotriva lui Iisus, vorbeste intregii istorii despre marsavia spiritelor luciferice. Istoria, omenirea sa citeasca si sa inteleaga bine rostul mesianic al lui Hristos, care a venit special trimis de Parintele Luminilor ca ultim MESAGER al CERULUI, ca ultima mana de ajutor pe care Opalul a intins-o luciferienilor spre a se putea salva. Luciferienii au refuzat aceasta mana intinsa prin Hristos.
            Prin aceasta, legamantul incheiat cu Avraam a fost rupt, desfiintat, Opalul si-a retras ambasadorii, iar poporul iudeu apasat de supremul blestem s-a imprastiat printre popoare ducand cu el fatarnicia, viclesugul, minciuna si falsitatea.
            Hristos i-a dat in vileag. Insusi Hristos, nu noi, spune despre iudei: „voi sunteti din tatal vostru, diavolul, si faptele tatalui vostru voiti sa le faceti. Acela din inceput a fost ucigas de om si n-a ramas in adevar, ca adevar nu este in el; cand spune minciuna, din ale sale o spune, caci e minciunos si tata al minciunii.” (Ioan VIII, 44)
            Textul citat este prea clar ca cineva sa mai poata contesta originea luciferica a poporului iudeu, caci Lucifer, cu ceata lui, nu a vrut „ sa ramana in adevar”, devenind prin aceasta tata al minciunii.
            Din cele enuntate mai sus, putem mai bine intelege indrazneala diabolica pe care au avut-o evreii de a falsifica pe Insusi Hristos, zicand ca si Hristos ar fi evreu. Incercarea de a-L face pe Hristos evreu, apartine tot iudeilor, care au introdus in Noul Testament, texte dubioase referitoare la genealogia lui Hristos. (vezi Matei cap. I)
            Asupra acestui capitol am cercetat cu toata seriozitatea si el este o pura nascocire iudaica, inventata tot de carturari si farisei, ulterior, spre a se mandri cu o personalitate, care totusi nu putea fi contestata.
            Chiar daca acum suntem primele glasuri care strigam aceste adevaruri, viitorul, cu siguranta va aduce confirmari in sprijinul nostru. Oricum, cei ce au un „simt spiritual” dezvoltat, vor fi in perfect acord cu noi.
            Cea mai concreta si indiscutabila dovada a falsificarii genealogiei din capitolul I al lui Matei, este insusi textul versetului 16 care spune ca un „oarecare” Iacov ar fi nascut pe Iosif, „BARBATUL MARIEI DIN CARE S-A NASCUT IISUS, CARE SE NUMESTE HRISTOS”. Teologii nici macar nu au observat ca textul minte cu nerusinare, facandu-l pe Iosif „BARBATUL MARIEI”. Iosif nu a fost „BARBATUL MARIEI”, si nu din Iosif descinde Hristos, ci din Maria. Deci, in mod logic, din moment ce Hristos S-a „nascut” din Fecioara Maria, genealogia trebuia sa se refere la Fecioara Maria si nu la Iosif, care nu a fost decat protectorul Fecioarei si nicidecum „barbatul” Ei, cum spune textul Evangheliei de la Matei I, 1.
            Acest ultim argument al nostru – credem – nu mai necesita comentarii. Autenticitatea celor afirmate de noi, privind „pozitivarea” lui Hristos in Egipt, langa Fecioara Georgina, nu se mai poate pune la indoiala. Comunicarile noastre primite prin Veronica se demonstreaza de la sine.
            Nu ne oprim insa cu argumentarea. Cea de a doua dovada a falsitatii textelor privitoare la „rudele” lui Hristos, ne-o ofera genealogia dupa Evanghelia de la Luca (cap. III, 23-38). Luca ne prezinta o cu totul alta genealogie: astfel Iosif nu mai este fiul lui Iacob (dupa cum spune Matei), ci fiul lui Heli. Eroarea si confuzia se ofera in lant.
            Astfel insiruirea parintilor din care a descins Iosif are urmatoarea infatisare (vom prezenta doar sase generatii de parinti):
            Dupa Matei (cap. I)                               Dupa Luca (cap.III)
                        Sadoc                                                                Iosif
                        Ahim                                                                 Iona
                        Elind                                                                  Melchi
                        Eleazar                                                              Levi
                        Matan                                                                Matat
                        Iacov                                                                 Heli
                        Iosif                                                                               Iosif
 
            Dupa cum se constata: nici o asemanare intre cele doua genealogii, ceea ce demonstreaza LIPSA TOTALA DE AUTENTICITATE.
            Sa vedem acum ce ni s-a comunicat noua privitor la redactarea textelor evanghelice.
            Toti cei intrebati asupra autenticitatii textelor, vorbesc despre „unele” modificari introduse fie cu intentia denaturarii si compromiterii, fie adaosuri sau schimbari de termeni, facute din evlavie sau ca „i se parea” mai corect spus. Intre acestia, cei mai vinovati sunt rabinii Amram si Nehtah, care au masluit in mod vadit texte care eliminau completamente toate criticele aduse de Hristos iudeilor. Din fericire Sfintii Parinti, care in primele secole s-au vazut pusi in fata unor numeroase variante de texte evanghelice, au eliminat textele lui Amram si Nehtah, din care se constata clar ca fusesera scoase acuzatiile impotriva iudeilor.
            Prezenta actuala a acestor genealogii false se datoreaza tot carturarilor iudei si anume, chiar celor din timpul lui Iisus, care au cautat sa combata „miracolul intruparii”, demonstrand cu nume paternitatea iudaica a lui Hristos.
            Cum a aparut insa „mitul” nasterii lui Hristos in Betleem?
            Hristos – conform datelor corecte, Isi face aparitia in Iudeea, la varsta de 30 ani, insotit de „Mama” Sa Georgina, din Egipt, si incepe propovaduirea recrutandu-si primii Apostoli si luand contact indeosebi Marele Ioan Botezatorul. Lumea, insa nu stia cine este, de unde vine si din ce neam se trage. Iisus Insusi si Georgina (care intre timp isi luase Numele mascat de „Maria”, spre a nu-si trada provenienta egipteana), au pastrat tot timpul o totala tacere asupra „Nasterii” Sale, tacere pe care o gasim in cel mai autentic evanghelist: Ioan. Hristos Insusi, care in Egipt fusese numit IZMOR, in Iudeea nu-si spune nici un nume. Primul este Ioan Botezatorul care il „cunoaste” si vede in El pe „Cel ce boteaza cu FOC”. Iudeii – mai precis Apostolii, i-au spus „Iosua”, dar numele acesta nu I se spunea direct, ci in convorbirile lor. Numele curat de „Iisus” apare tarziu, in textele grecesti.
            Deci, de retinut, ca Iisus, nu avea propriu-zis un Nume, nimeni nu indraznea SA-L NUMEASCA! I se spunea scurt: „INVATATORUL”!
            Lumea insa „vorbea” si „susotea” pe la colturi, iar „gurile rele” vedeau in Georgina – respectiv Maria – pe Insasi Mama Sa naturala. Desigur, Hristos trebuia sa locuiasca undeva, si apeleaza la batranul Lazar (cel pe care Hristos avea sa-l invie mai tarziu). Astfel Hristos „a locuit” practic, la batranul si evlaviosul Lazar, vizitand des si pe Elisabeta (mama lui Ioan Botezatorul), cu care Fecioara Maria a legat o stransa prietenie, bucurandu-se din plin de ospitalitatea ei (Zaharia preotul – tatal lui Ioan Botezatorul, murise intre timp).
            Elisabeta, (mama lui Ioan Botezatorul) nu locuia singura, ci cu un frate al ei, pe nume Iosif, de meserie tamplar, care o si ajuta la gospodarie. Fecioara Maria, care locuia cu Elisabeta, bineanteles, facea unele treburi prin casa, fiind mai tanara, ajutata de Iosif.
            La randul sau Iisus cand venea pe la Elisabeta, si pe la Mama Sa, se intanlea si cu Iosif tamplarul pe care il simpatiza pentru vrednicia si puritatea lui sufleteasca, familia lui Ioan Botezatorul era realmente, o familie sfanta. Iisus tinea atat de mult la batranul Iosif, (fratele Elisabetei) incat deseori lucrau alaturi in atelierul de tamplarie, mai ales in primii ani ai propovaduirii sale, lucru cu care insusi Hristos isi castiga existenta (acest important fapt lipseste din Evanghelii). Iisus asadar, nu a fost un parazit care sa traiasca din „pomeni”! Iisus a muncit alaturi de Iosif, impletind munca cu meditatia si opera de propovaduire.
            Prin prezenta lui Iisus alaturi de Iosif, usor lumea a plasmuit o varianta verosimila: Iosif I-ar fi putut fi tata, iar Maria Mama. Si-n felul acesta, carturarii usor au putut scorni genealogii imaginare, dar care se vadesc lipsite de veridicitate.
            Iisus insa ii spunea Fecioarei Maria „Mama”... Apostolii, pe de alta parte, se convinsesera de puritatea Mariei, astfel incat ideea „Fecioarei care naste” este opera insasi a apostolilor care au devenit astfel autorii unuia din cele mai frumoase culte: cultul fecioriei, sprijinit substantial de celibatul lui Iisus si al apostolilor.
            Precizam insa: nici Fecioara Maria, nici Iisus, nu au vorbit niciodata despre adevarul „pozitivarii”. Intruparea lui Iisus a ramas doua milenii o taina, asa dupa cum o numeste frumos, un imn bisericesc: „TAINA CEA DIN VECI ASCUSA SI DE INGERI NESTIUTA!”
            Noi, autorii acestei lucrari suntem printre putinii pamanteni – poate- care am aflat adevarul asupra realei coborari a lui Hristos pe Pamant. Cei ce au parcurs Lucrarea noastra „Cercetari in Lumea nevazuta” s-au convins de aceasta. La 20 septembrie 1964 am avut timp de aproape trei ore o comunciare memorabila la care, pentru prima oara a intervenit Insusi Hristos pentru a marturisi deschis adevarul asupra pozitivarii Sale intr-o casa cu o minunata gradina situata la marginea orasului din Egipt.
            20 septembrie 1964, ora 11, va ramane o data plina de semnificatii la care se adauga splendidele declaratii ale Doamnei Luminii, Georgina din 28 septembrie ale aceluiasi an, completate cu data de 8 octombrie, ora 22,30 cand Doamna Luminii ne descopera suprematia spirituala a egiptenilor in Imparatia Luminilor, cand ne prezinta pe marii apostoli egipteni necunoscuti: Arconomus si Muoni-Talan.
            Ne oprim aici cu acest capitol, considerand ca am reusit sa dovedim cititorului temeinicia sustinerilor noastre. Cei liberi de prejudecati vor avea intaietate in satisfactia ce le-o poate aduce argumentarea noastra. Dar si cei inlantuiti de „absolutismul” textului evanghelic – credem – vor putea pasi intr-o zona mai libera, mai detasata fata de „robia literei”. Robindu-ne literelor textelor ne vom inneca in „contradictii si mistere”. „Zburand” deasupra textelor, vom culege lumina adevarului, parfumul inaltimilor si muzica adancurilor din „CUVANTUL” datator de viata al Marelui nostru Invatator...
 
 
IOAN BOTEZATORUL
 
            „Adevarul va graiesc: dintre cei nascuti din femeie, nu s-a ridicat nici unul mai mare decat Ioan Botezatorul”. (Matei XI, 11) Sunt cuvintele rostite de Hristos despre Ioan Botezatorul apostolilor sai.
            Despre Ioan Botezatorul Hristos stia inca din Egipt, dar nu numai atat: Ioan Botezatorul era si el un TRIMIS al Opalului, care sa joace rolul de „punte de legatura” intre Hristos care nu era cunoscut in Palestina, si Iudeea.
            Botezatorul era deja vestit prin predicile sale si prin atitudinea sa ostila fata de religia iudaica. Retras in pustia Iordanului, Ioan era un veritabil protestatar, un revoltat ce se ridicase impotriva superficialitatii si fariseismului cultului iudaic, un necrutator si aspru observator, ale carui critici se indreptau cu vehementa impotriva carturarilor si fariseilor. Ioan era „glasul care striga in pustie”. El era acel care vestea apropiata Venire a MARELUI TRIMIS, sa salveze poporul iudeu din prapastia caderii si a blestemului. Ioan amintea iudeilor teribilele proorociri ale lui Iezechil si Isaia care vesteau pedepsirea cu foc a celor ce nu aveau sa asculte CUVANTUL datator de viata al MARELUI TRIMIS. Ioan anunta sfarsitul si abolirea ritualurilor iudaice, suspendarea practicilor si jertfelor specifice cultului iudaic si aparitia unei NOI INVATATURI care avea sa aduca FOC in GANDURI si SIMTIRI.
            Ioan Botezatorul era un spirit ce descinsese din Orasul de Aur, (stratul IX). L-am cercetat in 1965 si l-am gasit argintiu luminos cu potir si triunghi mare luminos. Numele ce-l are in Orasul de Aur este FAUR. Ne spunea „cand vorbeam multimii nu spuneam multe. Nu eram prea mester la cuvant. Vorbeam putin dar concentrat. Indemnam pe cei ce veneau la mine, la pocainta si lacrimi, caci poporul iudeu era un popor plin de faradelegi. Le spuneam ca pacatul nu poate fi iertat prin jertfe de vietati ci prin lacrimi si frangerea inimii.
            Eram si eu iudeu, dar ma simteam strain de neamul meu si obiceiurile lui. Practicile lor religioase ma respingeau si imi provocau dezgust, iar taierea imprejur o consideram o barbarie.
            Simteam in inima mea ca totul in iudaism era putregai, de aceea doream desfiintarea religiei iudaice, mai ales ca stiam ca era aproape Venirea Celui ce va aduce ceva nou care va schimba totul. Insetat de schimbari, dornic de ceva nou, in simplitatea mea, am creat un ritual... un singur ritual: BOTEZUL, convins ca in simbolul acestui ritual oamenii vor intelege ca esentialul pentru om este: CURATIREA de PACATE.
            Daca botezam in pustie, nu o faceam pentru ca apa botezului meu curata pacatele. Apa simboliza pentru mine: meditatia si rugaciunea mintii, care asemenea unui rau trebuie sa curga necontenit in mintea fiecaruia, spre a se curati de pacate.
            Nu botezam pe toti; botezam numai pe aceea care vedeam ca inteleg, pe cei ce veneau mereu la mine si pe cei ce marturieseau sincer ca cred in cele ce eu invatam”.
            Acestea ne-a marturisit FAUR- IOAN din 18 septembrie 1976.
            El adauga: „veneam uneori la mine si carturari sau preoti. Cand ii vedeam, ma cuprindea scarba si dezgustul. Stiam cum Il vor primi ei pe Hristos. Presimteam dispretul cu care Il vor intampina pe Hristos si stiam ca Il vor ucide pe Acela care venea sa-i salveze. Nu-i primeam; ii alungam si le prevesteam pedepsele ce aveau sa cada peste ei pentru nelegiuirea lor. M-ar fi ucis si pe mine, dar se temeau de popor caci mereu veneau la mine in numar mare cei ce erau insetati de un cuvant de viata datator...”.
            Intr-adevar, in privinta combativitatii, Ioan excela. Textul evanghelic pastreaza un verset edificator asupra modului cum se adresa Ioan saducheilor si fariseilor: „pui de vipere, cine va va scapa de mania ce va veni asupra voastra?!” (Matei III, 7)
            Tonul este deosebit de vehement, dar dupa cum se poate constata, si el anunta pe Cel ce mai tarziu Isi va atrage si moartea.
            Sa revenim insa la subiectul nostru.
            Hristos din Egipt, vine in primul rand la Ioan in pustie. Ioan il vede de departe, il recunoaste si anunta multimile ca: „...vine Cel ce este mai mare decat mine si eu nu sunt vrednic sa-i dezleg nici incaltamintea... Eu v-am botezat cu apa, dar Acela va va boteza cu FOC si cu Duh Sfant!” (Matei III, 11)
            Am spus mai inainte ca Ioan Botezatorul era spirit din Orasul de Aur. Subliniem inalta sa provenienta, deoarece din Orasul de Aur nu venisera pe Pamant decat Buddha, Zoroaster, Fecioara Maria (Georgina) si Zamolxes, deci numai MARII MISIONARI.
            Precizam acest fapt ca Ioan Botezatorul – magistral clarvizionar – atribuie lui Hristos doua expresii de maxim continut simbolic. Hristos este denumit mai tarziu:
            „MIEL”... (Vezi Ioan I, 36) apoi
            „MIRE”... (Vezi Ioan III, 29)
            Ioan Botezatorul este primul care VEDE adevarata provenienta divina a lui Hristos:
            „Cel ce vine din Cer, este deasupra tuturor” (Ioan III,31)
            „Acesta este Cel TRIMIS de Dumnezeu. Tatal isi iubeste Fiul, iar cel ce va crede in FIUL, va avea viata vesnica”. (Ioan III, sinteza pentru 34,35,36).
            Importanta lui Ioan se amplifica si capata proportii in momentul in care Insusi Hristos cere lui Ioan sa fie botezat. Ioan ezita... Dar Hristos il convinge s-o faca si in clipa in care Hristos se SUPUNE ACESTUI NOU RITUAL, un glas se face auzit din cer care confirma ceea ce vazuse Ioan:
            „Acesta este FIUL MEU CEL IUBIT CARE IMPLINESTE VOIA MEA!”
            Evenimentul este major caci acel moment a fost singurul in care TATAL – Parintele Luminilor – si-a facut auzit glasul! A fost singura data cand Cerul a vorbit. In restul timpului, Cerul avea sa taca cu desavarsire...
            Momentul este, de-a dreptul grandios!!!...
            Sa retinem insa ca botezul lui Hristos s-a savarsit in trei – si aici intervine cea de-a treia persoana – iar in expunerea noastra, pentru prima data, tanarul ucenic al lui Ioan Botezatorul, cel ce avea sa fie „cel mai iubit” dintre apostoli: IOAN EVANGHELISTUL care la acea vreme avea numai 23 ani...
            Relatam aceasta deoarece Ioan Evanghelistul, care in Evanghelia sa da cele mai multe detalii despre Ioan Botezatorul, nu face mentiunea ca el asistase la Botez ci se ascunde asa cum o va face de nenumarate ori. De altfel si in iconografie, Botezul este infatisat in doi: Hristos si Botezatorul. Realitatea – marturisita noua de DENSI – alias Ioan Evanghelistul – este ca Ioan Evanghelistul fusese martor la Botez, dar fiind o fire foarte tacuta si tainica, a spus foarte putin despre sine.
            Mai mult, in cercetarile noastre am vrut sa aflam de la Densi (astfel se numeste Ioan Evanghelistul in Opal) detalii privitoare la originea sa, la parintii sai, la educatia sa, cu atat mai mult cu cat el este VULTURUL TEOLOGIEI, a scris cea mai profunda Evanghelie – ca sa nu mai vorbim de enigmaticul si fabulosul Apocalips. Ei bine, Densi a refuzat sa ne furnizeze detalii despre sine. Gasim insa suficient faptul (de altfel cel mai important) ca Densi ne-a dezvaluit ca este spirit opalic. Aceasta inseamna enorm de mult si explica „Vulturul” gandirii si viziunilor sale si de neegalat. Dar sa nu anticipam personalitatea Evanghelistului si sa ne reintoarcem la Botezatorul.
            Prin Ioan Botezatorul, Hristos si Fecioara Maria, (renuntam la numele real de Georgina, si vom uza de denumirea traditionala) au ajuns sa locuiasca in casa parinteasca a acestuia, la mama lui: Elisabeta care locuia impreuna cu Iosif. Timp de cateva saptamani Hristos ramane in preajma lui Ioan Botezatorul luand astfel contact cu multimea.
            Recomamdat de Ioan Botezatorul, Hristos procedeaza la recrutarea apostolilor care faceau parte din adeptii lui Ioan, fapt important pe care textele evangheilice nu l-au mentionat, dar pe care noi il subliniem. Desigur este important sa stim ca Ioan Botezatorul era, intr-un fel, seful unei „comunitati” care forma o grupare ostila castei de carturari, saduchei si farisei, grupare care este acum polarizata si atrasa de prezenta noului venit, anuntat si recomandat de Ioan Botezatorul.
            Mai inainte de a lua cunostinta cu prima tematica cu care Hristos isi incepe propovaduirea, sa ne oprim la o idee mult discutata si controversata, ideea care este legata de persoana lui Ioan Botezatorul, si anume, ideea: REINTRUPARII. Ca sa ne exprimam corect, REINTRUPAREA, din punct de vedere filosofic, nu este o ideea, ci un FENOMEN, propriu existentei spiritului.
            Din punct de vedere istoric, notiunea de REINTRUPARE o gasim prezenta din timpuri stravechi in traditia hindusa, ca fenomen indispensabil evolutiei spiritului. REINTRUPAREA o gasim apoi prezenta in doctrina buddhista unde capata o importanta deosebita, constituind fenomenul crucial de care este legat indisolubil, spiritul, concretizat in teoria asupra SAMSAREI, care vede in existenta corporala a omului, cicluri succesive de reintrupari dictate de structura spirituala a fiecaruia.
            Buddha este autorul ideii de „vad” pe care trebuie sa si-l construiasca omul spre a reusi sa se smulga din SAMSARA si sa depaseasca astfel precara existenta pamanteana.
            In vasta eterogenitate a conceptiilor care s-au succedat de-a lungul mileniilor in India se poate afirma ca singura conceptia REINTRUPARII a fost aceea care a fost prezenta totdeauna constituind de altfel, caracteristica si specificul religiilor din India.
            REINTRUPAREA este proprie deasemenea, Egiptului, fara insa ca ea sa constituie un concept fundamental cunoscut doar de cei initiati. La egipteni reintruparea o intelegeau doar initiatii, marea masa a oamenilor neputand sa inteleaga acest fenomen.
            Daca pentru indieni reintruparea, succesiunea ciclurilor nastere-moarte era ceva ce era pe intelesul tuturor, traditia iudaica este in schimb totalmente lipsita de intelegerea fenomenului reintruparii, Vechiul Testament neoferind decat cateva citate din care s-ar putea „deduce” preexistenta spiritului, dar despre reintrupare nu se pomeneste niciodata.
            Hristos Insusi in invatatura Sa se ocupa de acest fenomen. Teologia consecventa il evita si gaseste argumente sa-l combata, dar Hristos puncteaza cu claritate acest fenomen cand se refera la persoana lui Ioan Botezatorul in care Hristos vede pe proorocul Ilie revenit in trup: „si daca voiti sa intelegeti, el este Ilie, cel ce va reveni... (si adauga) cel ce poate sa inteleaga, sa inteleaga!” (Matei XI, 14). Formularea este revelatoare ca si stilul in care Hristos se exprima: circumspect, rezervat, fara sa fie dispus sa insiste. Surprinzator este nu numai faptul ca Ilie este in Ioan Botezatorul, ci faptul ca Hristos precizeaza ca inca va mai veni odata pe Pamant!...
            Versetul citat nu este unicul. Tot la Matei, cap. XVII,12,13, gasim:
            12. „...Ilie iata a venit dar nu l-au cunoscut, ci au facut din el ce au voit...”
            13. „Atunci au cunoscut apostolii ca El graia de Ioan Botezatorul”.
            (Pentru cititorul pedant oferim confirmari la Luca I, 17 si Marcu VIII, 28)
            Textul este clar, fenomenul reintruparii este afirmat in mod incontestabil de insusi Hristos. Daca mai adaugam referirea la Ioan Evanghelistul, de la Ioan XXI, 22,23, gasim o certa confirmare ceea ce ne indreptateste sa intram si noi in acord, mai ales ca REINTRUPAREA este total confirmata si de cercetarile noastre, si constituie pentru noi un FENOMEN ESENTIAL si NECESAR ce sustine insasi notiunea de EVOLUTIE si fara de care, aceasta nici nu ar putea exista.
            Asupra fenomenului REINTRUPARII insa vom mai reveni la momentul potrivit.
 
 
CEI TREI MUNTI
 
            In acest capitol vom schita doar ideea succesiunii a TREI MUNTI care constituie pentru noi momentele-cheie care marcheaza tocmai ceea ce spuneam mai inainte:
EVOLUTIA...
            Primul este: PREDICA DE PE MUNTE
            Al doilea este: SCHIMBAREA LA FATA DE PE MUNTELE TABOR
            Al treilea este: CRUCIFICAREA DE PE MUNTELE GOLGHOTA.
            - CEI TREI MUNTI exprima evolutia in continut si idei a Invataturii Christianice;
            - CEI TREI MUNTI reflecta, pe de alta parte, fazele evolutiei spirituale ale omului;
            - CEI TREI MUNTI ilustreaza cele trei urcusuri ale structurii noastre spirituale, fiecare latura a triunghiului spiritual fiind chemata sa se desavarseasca pe rand, gradat, ierarhizat.
 
          scan1.jpg (13218 bytes)
 
            I.FAPTELE – actiunea pe orizontal
            II.GANDIREA – actiunea pe vertical
            III.IUBIREA – actiunea spatiala
 
            I.PREDICA DE PE MUNTE: chemarea la faptele iubirii si slujirii aproapelui
            II.MUNTELE EXTAZULUI: chemarea la extazul rezultat din meditatie si contemplatie
            III.CRUCIFICAREA: chemarea la jertfa suprema – FOCUL continuu al GANDIRII si IUBIRII care rodesc LUMINA = VEDEREA = CUNOASTEREA.
            Din ultima schema rezulta o noua schema:
            FAZA I: FAPTE-GANDIRE-IUBIRE
            FAZA II: GANDIRE-IUBIRE
            FAZA III: LUMINA (FOCUL), CUNOASTEREA
            Ajungand la „FOC” dam cuvantul lui Hristos, care, ca un glas de trambita face sa vibreze intreaga sa Invatatura, prin cea mai magistrala afirmatie care da SENS intregii sale MISIUNI:
            „FOC AM VENIT SA ARUNC PE PAMANT... si as vrea ca toti sa ARDETI!” (Luca XII, 51)
            Iata deci, SENSUL!
            SENSUL este APRINDEREA... ARDEREA... LUMINA!...
            Dar ce este LUMINA? – Rodul FOCULUI!
            Ce semnificatie are FOCUL? MISTUIREA continua, COMBUSTIA continua in UNIVERSUL CUGETATOR!
            Cel ce ARDE... iradiaza LUMINA!            
            Cel ce iradiaza LUMINA: VEDE... ÎNTELEGE... CUNOASTE!
            În capitolul I al Evangheliei de la Ioan, Hristos este în primul rand:
            I.”CUVANTUL” – „GANDIREA” (alfa)
            În al doilea rand Ioan îl numeste:
            II.”LUMINA” (omega) – „CUNOASTEREA” (Ioan I,9)
            Am facut aceasta incursiune în FOC si LUMINA spre a arata succint, acum înainte de a analiza CEI TREI MUNTI – SENSUL CELOR TREI MUNTI, SENSUL CONCRET, LIMPEDE SI CERT AL ÎNVATATURII MARELUI TRIMIS:
LUMINA
-CUNOASTEREA-
            Dar dupa ce Ioan Evanghelistul Îl prezinta ca: LUMINA, ce „venise sa lumineze pe tot omul”... remarca acelasi Ioan cu tristete:
„LA AI SAI A VENIT, DAR EI NU L-AU PRIMIT!”... (Ioan I,11)
 
 
PRIMUL MUNTE
„Fie ca FAPTELE voastresa se
faca vazute înaintea oamenilor!”
(traducere la Matei V, 16)
 
            De ce nu l-au primit pe Hristos oamenii? Pentru ca în întuneric fiind, nu puteau întrezari superba înlantuire a CELOR TREI MUNTI!
            De ce nu vedeau? Pentru ca erau lenesi si comozi iar CEI TREI MUNTI cereau stradanii si efort!
            Nu l-au primit pe Hristos pentru ca erau egoisti, robii bunurilor materiale, robii grijilor, ai poftelor si ai dorintelor meschine.
            Nu l-au primit pe Hristos pentru ca erau deformati si orbi, lasi si fricosi.
            Si pe deasupra tuturor acestora mai trona:
CONFUZIA
 
unor false credinte, a unor false obiceiuri, a unor inutile ritualuri si jertfe, credeau într-un Dumnezeu deformat care cerea oamenilor închinarea la FORME si slujirea exterioara.
            Domnea în mase credinta ca Dumnezeu cere slujbe si sacrificii de animale, ca Dumnezeu ar avea nevoie de închinaciuni si osanale, ca Dumnezeu da porunci absurde, pe care omul trebuie sa le împlineasca orbeste, pentru ca altfel, Dumnezeu se razbuna si loveste.
            Domnea între oameni o atitudine meschina fata de Dumnezeu: cereau lui Dumnezeu holde, turme si bogatii... huzur pamantean... totul, tot spre împlinirea setei nestavilite de bunuri materiale.
            Hristos, în discutia cu femeia samarineanca vorbeste despre adevaratii închinatori de care are nevoie Dumenezeu, si anume: de „cei ce se închina în DUH si în ADEVAR” (Ioan IV, 23), „cei ce se închina în MINTE si în INIMA”, de „cei ce se închina în GANDURI si în FAPTELE IUBIRII”...
            Care este începutul?
            Care este semnificatia PRIMULUI MUNTE?
            Vom raspunde clar: FAPTELE IUBIRII izvorate din VIRTUTI!
            „PREDICA DE PE MUNTE” (Matei cap. V, VI, VII) marcheaza începutul învataturii lui Hristos. Ea cuprinde un adevarat MUNTE de sfaturi ce tind sa cultive în amanunt virtutile necesare PURIFICARII.
            „Predica de pe Munte” începe cu celebrele „FERICIRI” (Matei V, 3-12) care, desigur, sunt prea bine cunoscute de cititor.
            Vom puncta doar începutul lor care pledeaza pentru ideea „SIMPLITATII” suava însusire a celor curati sufleteste, a celor puri. Urmeaza apoi blandetea, milostenia si rabdarea în suferinte, alaturi de vesnica sete de echitate si dreptate sociala. Privite prin prisma momentului istoric, „fericirile” par sa aduca alinare celor exploatati, celor nedreptatiti, celor ce sufereau datorita stadiului înapoiat al civilizatiei, dar si a nedreptatilor oranduirii sclavagiste.
   Impresia ce o dau "fericirile"este ca Hristos indeamna la supunere si rabdare si nu la revolta ... si nu gresim. Dar sarim peste cateva capitole si ne oprim la capitolul X; 26-28. Aici Hristos pledeaza pentru curaj si barbatie si acuza cu vehementa pe cei ce se tem de moarte. Mai mult "ADEVaRUL - spune Hristos - TREBUIE SPUS LA LUMINA, STRIGAT DE PE ACOPERISURILE CASELOR"... Dar curajul, barbatia, pana unde poate merge? Cel nedreptatit, cel oprimat si exploatat pana la sange, este indreptatit sa scoata spada? Un popor pasnic are voie sa ridice scutul si sa incordeze arcul spre a se apara de invadatori? Ratiunea ne raspunde cu claritate: DA! Hristos insa tace! Nu raspunde la aceasta intrebare! de ce?
Si aici exista un raspuns logic si pentru aceasta trebuie sa intelegem STILUL lui Hristos in care prezinta virtutile prin prisma propriei Sale vieti, potrivit si strict MISIUNII Sale.
Logic vorbind, Hristos insusi a trebuit sa rezolve MISIUNEA Sa printr-un compromis menit sa nu impieteze ideea majora a invataturii Sale. Hristos - am vazut - venise sa aduca FOC si LUMINA! Misiunea Sa era de a aduce ORDINE in IDEI , sa arate calea ce duce spre desavarsirea spirituala. El era MIELUL, PaSTORUL, MIRELE... MARELE INVATATOR si nu MARELE RAZBOINIC. Hristos a optat pentru pasivitate politica in mod deliberat pentru a nu stanjeni rolul, menirea Sa de LUMINATOR SPIRITUAL!...
Problema fusese pusa inca din Opal mai inainte de a veni pe pamant si atunci s-a hotarat ca Hristos sa vina de doua ori pe pamant. Sa ne reamintim ce-a spus: "Ma duc dar iarasi voi veni!"(Ioan XV, 28) Hristos astfel si-a aratat la prima Sa venire prima fata: cea de MIEL... va pleca si la "plinirea vremeii"va veni a doua oara aratandu-si cea de a doua fata, cea de LEU. in acest sens vorbeste teribila viziune din Apocalips a Evanghelistului Ioan (cap. V; 5,6) in care Hristosul-LEU desface cele 7 peceti ale cartii care face sa se dezlantuie mania razbunatoare a Cerului pentru a pedepsi pamantul, pentru nedreptatile lui si a instaura ORDINEA pe toate planurile si la toate nivelele.
Hristos ca Fiu al lui Dumnezeu, ca persoana divina, nu se poate erija intr-un oarecare politician sa inceapa sa refuze birurile cerute de Cezar si sa atate poporul la revolta impotriva stapanirii romane!... Ar fi fost nedemn si absurd si ar fi compromis scopul suprem al MISIUNII Sale - astfel incat "volens nolens"Hristos era - intr-un fel - nevoit sa predice supunerea si rabdarea pentru ca acestea erau valabile in primul rand pentru propria Sa persoana menita sa se ocupe de problemele pe care avea DATORIA sa le rezolve. Hristos de fapt a declarat, si noi am precizat dintr-un inceput ca El trebuia sa se conformeze unui PLAN DE LUCRU stabilit, initiat de MARELE FOR OPALIC : "caci Eu implinesc voia Celui ce m-a trimis, spune Hristos in alt loc, cu alta ocazie.
Dar, sa revenim la predica de pe munte.
O alta tema abordata de Hristos in continuare este cea referitoare la cele 10 porunci proprii traditiei iudaice. Hristos amplifica gravitatea "faptei"indicand oprirea pacatului inca de la nivelul GANDULUI. Astfel, referitor la pacatul desfraului - pacatul porneste din gand si ca atare cel ce doar a gandit la desfranare, deja a comis o abatere, inscriindu-se pe panta caderii. De la gand pana la fapta nu mai este decat un pas. De aceea, Hristos nu mai subliniaza gravitatea uciderii... vinovata este "mania"cea de la care porneste uciderea... si Hristos din nou pledeaza pentru atentia asupra gandurilor, subliniind gravitatea insultelor si ale injuriilor.
Alta tematica abordata in predica de pe munte este postul si rugaciunea. Hristos atrage atentia asupra acestora doua ca fiind niste activitati tainice, pe care omul trebuie sa le practice in ascuns, sa se fereasca de a fi vazut sau stiut de asemeni. Rugaciunea prin excelenta trebuie oficiata in "camara cea mai dinauntru"a sufletului.
"RUGA VOASTRA SA FIE SCURTA SI CONCENTRATA"
(Matei VI, 7)
Nu in multimea cuvintelor sta valoarea rugaciunii, ci in intensitatea dorului de lumina, de comuniune cu Cerul...
Am lasat la urma una din cele mai importante tematici asupra careia Hristos insista in mod deosebit. Este vorba de cea mai serioasa piedica ce sta in calea omului legat de bunurile materiale: GRIJA!...
GRIJA este lantul ce subjuga spiritul facandu-l inapt de ascensiune;
GRIJA este prapastia necredintei in care zace cel robit de lux si confort, despartindu-l de esente;
GRIJA este monstrul ce stinge orice licarire a FOCULUI spiritual, pentru ca grija echivaleaza cu o robie a intunericului si orbirii.
Trebuie sa recunoastem ca scoaterea in relief a GRAVITATII GRIJII este o actiune de adanca subtilitate metafizica.
Liturghia isi incepe partea sa de taina si mister printr-o cantare:
"...TOATA GRIJA CEA LUMEASCA SA O LEPADAM! "
(Imnul Heruvic din Liturghia Sf. Ioan Hrisostom).
Dupa ce a recomandat simplitatea, blandetea, rabdarea, dupa ce a pledat pentru curaj si barbatie; dupa ce a epuizat toate TRaSaTURILE DE CARACTER necesare
PURIFICARII Hristos se opreste asupra ultimei bariere ce desparte pe om de CEL DE-AL DOILEA MUNTE: GRIJA!
A alunga GRIJA din suflet inseamna cucerirea LIBERTatII de miscare spirituala.
Dar - din pacate - GRIJA - aceasta intunecata meteahna, acest hidos viciu al spiritului uman, se aseamana unui vulcan in clocot, a carui funingine si fum intuneca vederea, ucide simtul sacrului.
TREBUIE FaCUT TOTUL pentru a cuceri LIBERTATEA pentru a scapa de HIDOASA GRIJA!
"De-ti cere cineva haina, da-i si camasa!"- "De te sileste cineva sa mergi cu el o mila... mergi doua!"- "De-ti cere cineva ceva de imprumut - daruieste-i ceea ce iti cere!"- "De te vrajmaseste cineva, tu sa-l iubesti!"- "De te blesteama cineva... tu sa-l binecuvintezi!"...
Sfaturile lui Hristos tind pana la realizarea ABSURDULUI! Hristos - se simte ca vorbea APRINS, depasind parca logicul si firescul. Dar tocmai aici este "pragul"pregatitor ascensiunii MUNTELUI TABOR...
 
Caracteristica primului munte este: LARGA ACCESIBILITATE.
Predica de pe primul munte este ampla, vasta, multidirectionala atotcuprinzatoare. Putem afirma ca intr-un procent de 90% invatatura lui Hristos se adreseaza celor multi, celor confuzi, celor rataciti, celor "putini credinciosi", celor ce sunt ORBI si NU VAD!
"Luminatorul"(Hristos) vine tocmai pentru orbi!
Expres pentru cei bolnavi, pentru cei ce au nevoie de doctor.
Hristos este cu precadere SALVATORUL ce vrea sa ridice pe cei cazuti. Toate pildele si parabolele sunt menite sa deschida ochii celor ce nu VaD, sa-i faca sa inteleaga ca SENSUL VIETII este ASCENSIUNEA spiritului!
Trei munti trebuiesc urcati! "Trebuie"este un fel de a spune!
Ascensiunea este SENSUL EXISTENTEI! Toate cele trei etape ale
evolutiei spiritului: PURIFICAREA- INNOBILAREA si TRANSFIGURAREA sunt TREI MUNTI - TREI CICLURI cu caracter ASCENDENT! Or, cel ce urca un munte trebuie sa nu aiba bagaje multe cu sine, caci ascensiunea nici nu ar fi posibila. De aceea ASCENSIUNEA implica:
LEPADAREA de SINE!
Aceasta "lepadare de sine"este prin excelenta expresia: JERTFEI...
noutatea ce o aduce Hristos, pecetea ce dezleaga filonul ideatic CHEIA SALVARII!
Prin pledoaria lui Hristos ce o face pentru abolirea GRIJII, El vorbeste in fond de prima treapta a jertfei care este dezbracarea de egoism, alungarea GRIJII din suflet.
Ce am vazut ca este HRISTOS? FOC! "FOCUL"paraseste "lumea FOCURILOR"coborand in intunericul celor stinsi spre a-i APRINDE!
FOC AM VENIT SA ADUC PE PAMANT SI VREAU CA TOTI SA ARDETI!
(Luca XII ; 51)
Hristos nu se adreseaza celor ce ARD, ci celor STINSI.
predica de pe munte este o chemare adresata celor STINSI, celor ce nu stiu si nu cunosc ce este FOCUL. Pilda "fiului risipitor"exprima tocmai starea de dezechilibru a celui imprastiat in lumea materiala, a celui ce risipindu-se in placeri si distractii, se intoarce si vrea sa reintre in ORDINE.
Primul munte "predica de pe munte"este in fond:
O CHEMARE LA ORDINE.
Ordinea elementara este TRIUNGHIUL, armonizarea laturii ginditoare, cu latura afectiva si punerea in acord a acestora doua cu cea de a treia latura : latura activa, a faptelor, a actiunilor.Cele trei formeaza o unitate care constituie primul stadiu spiritual ce se cere implinit:
PURIFICAREA...
Predica de pe munte este, deci, chemarea la purificare. Acesta este un PROCES EVOLUTIV care cere rivna si efort continuu.
Hristos nu porunceste! El cheama!
Hristos nu ordona! El sfatuieste!
TRIMISUL nu obliga pe nimeni, nu forteaza, nu e dictator. De ce? Pentru ca ASCENSIUNEA nu se poate realiza decat printr-o libera optiune!
Orcine a parcurs textele evanghelice a ramas cu acel leit - motiv specific christianic: Cine are urechi de auzit sa auda!", cu care Hristos isi incheie toate cuvintarile si cu care subliniaza libertatea ce o are fiecare de a alege intre FOC si CENUSA, intre LUMINA si INTUNERIC, intre LIBERTATE sau ROBIE.
Acest TRIUNGHI de care vorbeam mai inainte este specificul si sensul catre care tind chemarile lui Hristos.
Teologia a considerat ca trasatura dominanta a invataturii lui Hristos : IUBIREA... Din punctul nostru de vedere, consideram aceasta o usoara unilateralitate! Hristos nu a fost unilateral. Prin continutul ei, predica de pe munte pledeaza pentru
ARMONIE!
Consideram aceasta notiune superioara IUBIRII care, dupa cum am vazut este UNA din laturile triunghiului
GANDIRE- IUBIRE- ACTIUNE.
A afirma ca Hristos este in esenta Iubirea contravine insasi conceptului lui Ioan Evanghelistul care vede in Hristos: CUVANTUL: GANDIREA care este FOCUL ce naste LUMINA.
VULTURUL- LEU domina TAURUL - OM si dintre toate, cel ce domina inaltimile este VULTURUL!
Asadar, dorinta noastra majora este de a aduce corectia necesara la nivelul  conceptelor care trebuiesc citite in ansamblu, corelate si nu unilateral.
Cind noi am optat pentru TRIUNGHIUL :
1. GANDIRE - 2. IUBIRE - 3. ACTIUNE le-am si ierarhizat adica le-am asezat intr-o succesiune lineara pe orizontal, dar care mai corect s-ar preta la o ierarhizare pe vertical :
 
I. GANDIREA (TATAL)
II. IUBIREA (DUHUL SFANT)
III. ACTIUNEA (FIUL)
Prin paranteze am vrut sa facem apel la ideia Sfintei Treimi care ne solicita la o noua reprezentare (pe care deja o cunoastem din capitolele anterioare) TRIUNGHIUL echilateral,
 
scan2.jpg (13433 bytes)
 
care ne sugereaza :
ARMONIA
celor trei valori care atesta sursa energiilor spiritului .
PRIMUL MUNTE deci este un triunghi al armoniei dintre cele trei laturi , ale celor trei directii , prin care se manifesta spiritul .
Dar tot Hristos este cel ce indica izvorul faptelor: GiNDI--REA. El este cel ce ierarhizeaza valoric conceptele dand intaietate Gindului care este cel ce zamisleste , cel din care izvorasc FAPTELE.
"ASA SA LUMINEZE GANDIREA VOASTRA INAINTEA OAMENILOR INCAT SA SE FACA VAZUTE FAPTELE VOASTRE!"
( Matei V ; 16 )
"PE OAMENI II VETI CUNOASTE DUPA FAPTELE LOR!"
( Matei VII; 16-20 )
"...SI VOR IESI CEI CE AU FACUT FAPTE BUNE INTRU INVIEREA VIETII , IAR CEI CE AU FACUT FAPTE RELE INTRU INVIREA JUDECATII! "
( Ioan V ; 29, Matei XXV ; 36- 46 )
Iata deci o noua pledoarie care rastoarna valorile initial ierarhizate astfel si acorda intiietate FAPTELOR, care in triunghiul nostru constituie latura orizontala ultima. . .
Sa ne oprim si sa reflectam :
in tot acest capitol care trateaza despre PRIMUL MUNTE asistam la o teribila manevra a ideilor si conceptelor, ordonari temporale, sistematizari pe orizontal si vertical. E ca si cum un dirijor inspirat vine in mijlocul unor instrumentisti le implica fiecaruia cate un loc si apoi ii pune sa cante. Ciudatenia este ca acest dirijor face din "contrabas (FAPTA) instrumentul solist ca si cum aceasta, ar fi cea mai importanta, iar "vioara intaia "(GANDIREA) discreta in fundul scenei, cu toate ca ea este cea care realizeaza tonurile cele mai inalte si ea este cea care expune tema!
Manevra ideilor si conceptelor, ierarhizarea lor asa dupa cum am cautat sa o expunem in acest capitol, imbina ORDINEA fireasca cu o RASTURNARE VALORICA.
VOITA si PREMEDITATA.
care ne fac pe drept cuvint sa ne intrebam de ce? DE CE "fapta"
sa primeze cind ea, in fond, e ultima? DE CE JUDECATA DE APOI SA SE FACA DUPA CRITERIUL faptelor? De ce TAURUL inaintea VULTURULUI?
prin aceasta ORDONARE si in acelasi timp RaSTURNARE, Hristos poate fi privit ca ARHITECTUL care construind un edificiu impunator afirma dupa aceea ca edificiul este totul si nu GANDIREA lui care a conceput edificiul! Unde este VALOAREA?
Ce este mai de pret, CONCEPTIA?...SAU edificiul? GANDUL sau FAPTA? Desigur cititorul va raspunde o data cu noi ca FORUL care CONCEPE, MINTEA care CREEAZa si ZAMISLESTE FORME este ESENTIALUL. "FAPTA"este o forma de manifestare a esentei, FAPTA constituie o categorie valorica subordonata GANDIRII si deci inferioara ei!..
Am expus pana acum cu claritate - speram - amploarea acestui PRIM MUNTE care, de fapt, e un simplu TRIUNGHI ( prin aceasta contradictie intram si noi in acord cu "specificul"predicii de pe munte )
    Am putut constata ca acest PRIM MUNTE este o constructie paradoxala,  scandaloasa chiar caci, in loc sa respecte ierarhia valorilor o rastoarna TOTUL ESTE VOIT! Acest PRIM MUNTE este conceput de insusi MARELE ARHITECT din necesitatea de a se adapta la conditiile pe care le dicta stadiul spiritual al umanitatii la acea vreme. Acest PRIM MUNTE este o CREATIE A GANDIRII iNTRUPATE a OMULUI IISUS ARHITECT care prin predica de pe munte pune bazele RELIGIEI CRESTINE de mai tirziu...
(Facem o precizare: am spus RELIGIE nu FILOZOFIE...
intre acestea doua este o distanta apreciabila! Un "religios "are un indelungat drum de parcurs pina sa ajunga sa fie un "filozof".
Toate la timpul lor. Expunerea ne obliga la o prezentare succesiva. Vine rindul si FILOZOFIEI!)
RELIGIA = PRIMUL MUNTE
Cititorul intelege desigur ca in prezentarea noastra RELIGIA reprezinta o faza, o prima etapa in evolutia spirituala.
Religia crestina - ca orica religie dealtfel are marea calitate de a fi accesibla, la indemina maselor, a multimilor neinitate, dar dornice de initiere. si religia crestina - ca oricare religie - este un univers tributar FORMELOR EXTERIOARE: in religie avem un lacas "sfant ", obiecte de cult, procesiuni, slujbe, ritualuri.
Hristos este cel ce a CONCEPUT BISERICA CRESTINA, cel ce a pus bazele ei, prin sistematizarea conceptelor. Iata BISERICA CRESTINA reflectand conceptia lui Hristos in care FAPTELE au prioritate. Biserica in evutia ei, incepand cu primele secole, demonstreaza dominatia faptelor credintei in Hristos: milostenia, mila pentru cei saraci, grija fata de cei bolnavi si mai ales propovaduirea cuvantului evanghelic care raspandeste cu repeziciune in cele trei zone mediteraniene: Egipt, Roma, Grecia si Asia Mica. De timpuriu Egiptul realizeaza monahismul, asceza fiind forma de daruire de limita pe care o atesta scrieriile pastrate de Pateric.
Dar SPIRITUALITATEA CRESTINa evoluiaza in continuare.
Secolele IV si V sunt secole de aprige dispute ideologice intre diverse biserici. Textele evanghelice - dupa cum stim - sunt apte de diverse interpretari, dar interpretarile erau prea variate, astfel incat apare necesitatea punerii in acord a interpretarilor, apare necesitatea unei autoritati care, bine documentate sa indice linia ce trebuie urmata in interpretarea textelor evanghelice. in mod inevitabil a fost necesar sa se creeze :
DOGMELE, CANOANELE si REGULILE.
Odata cu acestea apar MISTERELE si TAINELE! De ce?
Pentru ca Hristos nu prezentase o FILOZOFIE care sa dea toate explicatiile, care sa elucideze totul; Hristos venise pentru scurt timp, ca sa prezinte o INVAtATURA, El era "Semanatorul "venit sa imprastie semintele care erau doar seminte: simboluri, pilde, parabole, un limbaj simbolic, ermetic, ce se cerea descifrat...
Biserica crestina apare gata organizata abia in secilele V-VI, dar inca nu aparusera marii ganditori, inca nu-si facuse loc propriu-zisa teologie mistica... Pe masura ce trecea timpul teologii erau din ce in ce mai mult confruntati cu nivelele diferite pe care se situase Hristos in cuvintarile sala, textul Evangheliei de la Ioan fiind din ce in ce mai aprofundat.
Sfintii Parinti ai bisericii de rasarit si indeseobi cei trei ierarhi Vasile, Grigore si Ioan Hrisostom avusesera un rol hotarator in cristalizarea ritualurilor si a slujbelor in biserica. Ritualurile, insa,
gravitau toate in jurul Tainei Euharistiei care constituia taina centrala a slujbei liturgice care se oficia in secret, in taina, mpmente in care credinciosii asistau smeriti, ingenunchiati.
Dar cine erau acesti SFINTI PARINTI? Ei constituiau ceata monahilor, ceata calugarilor, a celor ce reusisera sa faca ceea ce "bogatul "din evanghelie nu reusise:
LEPADAREA de SINE!
 
AL DOILEA MUNTE
 
"Fericiti cei curati in ganduri si simtiri
ca aceia vor "vedea"pe Dumnezeu
(test interpretat din Matei V; 8)
 
    "Ce sa fac sa mostenesc viata vesnica?" intreaba cineva pe Hristos.
"Respecta poruncile!"
ii raspunde acesta: "Toate acestea le-am pazit din tineretea mea. Ce-mi lipseste?"intreba in continuare tanarul.
Iar Iisus i-a zis:
"De voiesti sa fii DESAVARSIT, vinde-ti averile si le da saracilor. Apoi vino de-mi urmeaza Mie!"(Matei XIX; 16)
"Cel ce va lasa casa, bogatii, parinti, sotie, frati pentru numele Meu, acela va mosteni imparatia Cerurilor"(Matei XIX; 29)
Aceasta este CHEMAREA rostita de Iisus de pe un nou MUNTE, muntele ce-l au de urcat cei ce vor mai mult, cei insetati de adevar, cei ce vor sa fie DESAVARSITI.
Ce inseamna a fi desavarsit?
A fi desavarsit inseamna a patrunde in "imparatia Cerurilor".
Pentru a patrunde insa in aceasta "imparatie"trebuie sa realizezi totala LEPADARE DE SINE...
Renuntarea la toate "placerile"vietii, la toate bunurile si satisfactiile materiale. Pentru a urca MUNTELE DESAVARSIRII este necesar sa lepezi total, sa urci singur fara nici o greutate, sa nu iei cu tine nimic, pentru a putea urca acest MUNTE de zeci de ori mai abrupt ca primul.
Dar, unde se afla aceasta "imparatie a Cerurilor?"
"IMPARATIA CERURILOR ESTE INLAUNTRUL VOSTRU"
indica cu precizie Hristos, inaugurand cu aceasta tema adancimilor spiritului uman, ideea universului launtric, a OCHIULUI MINTII, care intorcandu-le sa-l conduca pana la inaltimile:
TAINELE MUNTE TABOR!
Iata-l pe dirijorul nostru schimband acum locurile instrumentistilor: (FAPTA) - contrabasul este proiectat in fundul scenei sfatuit eventual sa taca. in prim plan se aduce la loc de cinste GANDIREA - vioara intiia ca solista, secondata de viola (latura afectiva : IUBIREA!)
"LUMINATORUL TRUPULUI ESTE OCHIUL - MINTEA - GANDIREA...! "
(Matei VI; 22)
Iata cum Hristos restabileste ORDINEA si IERARHIA VALORILOR . De aceasta data ARHITECTUL corecteaza edificiul. VALOAREA PRINCIPALA nu este constructia in sine, ci MINTEA, GANDIREA este valoroasa caci ea este cea care CONCEPE, care ZAMISLESTE, care CREEAZA!
Suntem in fata unui nou MUNTE care de data aceasta nu mai este un TRIUNGHI ci o PIRAMIDA!
 
scan3.jpg (31016 bytes)
Aceasta este cel de al doilea MUNTE al nostru, menit sa indice
treptele ce trebuiesc urcate pina la varful care marcheaza STADIUL VEDERII FEtEI LUI HRISTOS!
"FERICITI CEI CURATI CU INIMA CA ACEIA VOR VEDEA PE DUMNEZEU! "
( Matei V ; 8 )
Acest al doilea MUNTE este, deci, in realitate o PIRAMIDA interioara cu trepte concrete ce se cer urcate cu mult EFORT!
 "IMPARATIA CERURILOR SE CUCERESTE PRIN EFORT SI NUMAI CEI CE SE STRADUIESC, REUSESC SA PATRUNDA IN-TRANSA! "
( Matei XI ; 12 )
Desigur, abia acum suntem in fata unui veritabil urcus, in fata unei reale ASCENSIUNI, a unei EVOLUTII in gandire care necesita retragere, introspectie, concentrare, studiu si informare, analiza si din nou studiu si cercetare .
Aceasta PIRAMIDa - spre deosebire de RELIGIE nu mai este oricui accesibila. Accesul catre universul interior care este propriu-zisa "imparatie a Cerurilor "nu-l poate avea decat cei ce au realizat TRIUNGHIUL . Numai cei ce au ascultat predica de pe munte si au implinit-o capata PUTERILE necesare acestei splendide ascensiuni ce o ofera PIRAMIDA. Cei slabi, cei fricosi, cei legati de dorinti si placeri trupesti... nu
pot... GRIJILE nu-i lasa sa se dedice acestui sacru URCUS...
Cei ce zac prinsi, inlantuiti in lene si comoditate... nici macar nu VaD ca exista aceasta PIRAMIDA maiastra. Aceasta este reala tragedie a comozilor : nu pot vedea si nu pot crede intr-o PIRAMIDA care poate sa le aduca mult dorita de ei FERICIRE. Si cei comozi vor sa fie fericiti... numai ca ei cauta fericirea in placerile trupului, in bunurile materiale, in distractii, in lux si-n confort... E tragic!
libertatea insa e LEGE... LEGE proprie evolutiei si nimeni din cer si de pe pamant nu o poate anula. Ascensiunea spirituala nu poate incepe decat prin libera optiune. Trebuie sa VREI, sa DORESTI mai intai de toate:
"Cel ce VREA sa vina dupa MINE, - sa se LEPEDE de SINE - sa-si ia CRUCEA sa... si sa-mi urmeze Mie!"( Luca IX ; 23 )
Si acest text vine sa confirme conditia ce trebuie implinita pentru a fi apt de ascensiune : LEPADAREA de SINE! Textul insa introduce si CRUCEA... dar crucea deocamdata nu o analizam caci - dupa cum am spus la inceput - CRUCEA este prezenta pe CELde al TREILEA MUNTE DE CARE NE VOM OCUPA IN ALT CAPITOL.
Teologia a extins CRUCEA atribuind-o si celui de al doilea munte. Si lepadarea de sine este intr-un fel tot o greutate, tot un efort insotit de suferinta... S-ar putea spune... dar noi avem un mod foarte precis de a privi, de a intelege mesajul christianic, astfel ca ne retinem, promitand cititorului ca vom defini cat se poate de strict conceptul de CRUCE!
Lepadarea de sine putem insa spune ca este o JERTFA de nivel mediu - prima forma de jertfa fiind aceea ce se cere primului MUNTE al realizarii FAPTELOR iubirii si ale slujirii aproapelui.
Sa revenim la PIRAMIDA noastra, la treptele ei ce se cer urcate cu grija, cu ravna si necontenite stradanii. Treptele pe care le-am numit mai inainte : ratiunea, meditatia, contemplatia se recomanda de la sine. Specificul PIRAMIDEI este viata meditativ -contemplativa. Dar, inceputul este la nivelul RATIUNII. Aici se afla inceputul; de seriozitatea cu care RATIUNEA cauta, cerceteaza, studiaza si se informeaza, depinde meditatia si respectiv contemplatia.
Repetam schema PIRAMIDEI noastre spre a usura cititorul in intelegerea importantei pe care o acordam RATIUNII cu toate cele ce ea implica : studiu, informare, analiza, cercetare etc.
 
scan4.jpg (44520 bytes)
Schema vorbeste pentru a doua oara despre rolul determinant al RATIUNII cu multitudinea ei de operatiuni specifice. Dupa cum se constata trapezul RATIUNII sustine intreaga PIRAMIDA. De bogatia si vastitatea cuprinderii rationale prin informare, studiu si cercetare depinde trapezzul MEDITATIEI, care este un fel de proces de analiza a celor culese anterior, in timp ce CONTEMPLATIA este un fel de sistetizare si sistematizare a datelor rezultate din procesul analitic al MEDITATIEI!
Iata-ne ajunsi in varful PIRAMIDEI!
Ce este EXTAZUL? EXTAZUL nu mai este un EFORT, nu mai este un proces dinamizat de ravna si stradania noastra cum s-a intamplat pana acum cu celelalte trepte... EXTAZUL este realmente un FENOMEN... UN miracol... O revelatie... intrarea spiritului intr-o stare exceptionala, parapsihologica care surprinde si-n acelasi timp uimeste pe ostenitorul care a parcurs treptele PIRAMIDEI.
Daca ar fi sa comparam PIRAMIDA noastra cu o floare - radacinile ar simboliza cautarile ratiunii; frunzele: meditatia; florile: contemplatia iar EXTAZUL ar fi parfumul, mireasma, frumusetea, splendoarea...Dar...e prea putin spus.
EXTAZUL e satisfactia celui ce a vaslit indelung si a stins mult doritul tarm;
EXTAZUL e bucuria celui ce, plecat fiind intr-o lunga calatorie, s-a intors la ai sai;
EXTAZUL este fericirea celui ce, traind nenumarate vieti intr-un labirint intunecos, reuseste sa scape si sa vada lumina zilei.
EXTAZUL este betia celui ce, insetat fiind milenii de-a randul, reuseste sa afle intr-un varf de munte un nesecat izvor cristalin;
EXTAZUL este incantarea celui ce. surd fiind secole de-a randul, se trezeste deodata ascultand "Missa Solemnis "a lui Bee-towen;
EXTAZUL este uimirea orbului din nastere care, ajungand la adanci batraneti, vede in miez de noapte FAtA zeului necunoscut,
caruia i s-a inchinat o viata intreaga...
Dar - poate - , cele spuse sant prea neputincioase, prea slabe spre a ilustra starea pe care o TRaIESTE spiritul, mintea, inima cand ajunge in varful acelei PIRAMIDE...
Apostolii, cei trei: Ioan, Petru si Iacob "alesi" de Hristos, au urcat pe MUNTELE TABORULUI si acolo Hristos si-a aratat adevarata lui stralucire pe care cei prezenti nu au putut-o descrie decat foarte lapidar: "... FATA SA A LUMINAT CA SOARELE, IAR VESMINTELE LUI S-AU FACUT ALBE STRALUCITOARE! "
(Luca IX ; 29) (Matei XVII; 2) .
EXTAZUL este semnul intrarii in imparatia cerurilor, nasterea cea de-a doua de care vorbea Hristos lui Nicodim, singurul fariseu care credea in Iisus (Ioan III; 5).
Despre extaz insa - avem suficiente marturii - vorbesc cu deosebita maiestrie Parintii filocalici si as cita in primul rand pe favoritul nostru: Isihie Sinaitul caruia i-am adauga pe Diadoh al Foticei, Maxim Marturisitorul (marele ganditor si fondator al teologiei mistice), Grigorie Sinaitul, Simeon Noul Teolog cu al sau ucenic Nichita Stithat, ca sa nu mai vorbim de Ioan Damaschin, Dionisie Areopagitul sau, mai ales, Grigore Palama.
Iata cum explica Grigore Palama starea extatica. "Starea aceea  - spune Palama - este ca o VEDERE doi ochi sufletesti : cu unul vedem puterea si intelepciunea lui Dumnezeu;... cu celalalt privim Slava sfintei Lui firi cand binevoieste El sa ne introduca in tainele duhovnicesti ". (Filocalie vol. VII pg. 282, paragraful 15)
Din acest text reiese cu claritate ca EXTAZUL nu este static, nu se reduce la incantare, bucurie, farmec... etc. El inseamna si ceva "practic "si anume - dupa cum se exprima Palama - ne introduce in tainele ascunse ale lumii spirituale. Extazul, deci este un izvor de revelatii si in acelasi timp, o inalta sursa de inspiratie.
Adesea EXTAZUL este de neinteles insusi pentru cel ce il traieste: "uneori te ridica din trup, ca sa te inalte pe culmi negraite;
alteori preface trupul adaptandu-l (acelei "lumini") si-i comunica si lui din propria ei stralucire... "(idem pg. 274; 9).
Parintii filocalici se numesc astfel ca urmare a constituirii FILOCALIEI: culegere a scrierilor acestor parinti care au cunoscut EXTAZUL prin meditatie, contemplatie si rugaciune. FILO-CALIE se traduce din greceste: "iubire de frumusete". Ei se mai numeau si "isihasti"de la grecescul "isihia" care inseamna "liniste", conditie ceruta pentru producerea fenomenului extatic.
Parintii asa - zisi filocalici apartin bisericii de rasarit. Filocalia, isihasmul se contureaza din secolul XIV in care a trait Grigore Palama. Dupa caderea Bizantului, parintii filocalici nu dispar, centrul, focarul deveninand Sf. Munte Atos care pana in zilele noastre continua sa pulseze viu in lumina taborica. Traditia filocalica nu a ramas doar in Grecia; isihasmul s-a raspandit si in Serbia, Romania si Rusia
(Faptul ca in acesti ani Filocalia se tipareste in tara noastra, aceasta are o adevarata semnificatie simbolica: scrieri cu caracter eminamente mistic... in plina perioada dominata de un materialism inpins la limita! Pare un fenomen anacrotic dar in realitate el demonstreaza persistenta unui puternic flux spiritual ce se anunta discret dar cert: palpabil!)
in occident ( Filocalia se tipareste prima data la Venetia in secolul XVIII dar fara un rasunet deosebit. Aceasta nu inseamna ca occidentul nu a cunoscut PIRAMIDA cu EXTAZUL ei de care aam vorbit. Deopotriva, marii mistici Ignatio de Loyda, Ioan al Crucii, Ieronim si multi altii confirma ascensiunea PIRAMIDEI si in occident.
Cel ce pune bazele conceptiei filocalice, ganditorul care a explorat primul treptele PIRAMIDEI a fost Maxim Marturisitorul. Ne deosebim de terminologia sa prin aceea ca, in timp ce pentru noi PIRAMIDA - TABORUL este etapa de INNOBILARE
a spiritului, pentru Maxim, aceasta poarta numele de etapa transfiguratoare, de "unire "cu Dumnezeu.
Pentru noi abia CRUCEA (cel de al treilea Munte) reprezinta faza TRANSFIGURATOARE, adica etapa in care spiritul accede MUNTELE FILOZOFIEI atingand pe culme stadiul de "asemanare" cu Dumnezeu, pastrandu-se diferenta neta in lumina si energie.
PIRAMIDA, deci, (EXTAZUL) reprezinta procesul de INNOBILARE spirituala; spiritul realizeaza puritatea absoluta, iar MINTEA patrunde pe primele trepte ale CUNOASTERII.
inceputul "alfa "al PIRAMIDEI este in GANDIRE! GANDIREA la randul ei cunoaste trei etape pe care le-am putea numi IPOSTAZE ale GANDIRII. Succesiunea IPOSTAZELOR GANDIRII apare ca un proces de METAMORFOZA
care culmineaza cu EXTAZUL!
Dar ca "ESENTA"... ce este in esenta EXTAZUL?
Ca esenta extazul este DRAGOSTE, IUBIRE!
"IUBIREA DE DUMNEZEU... PE MASURA CUNOASTERII LUI ESTE! "
( Sf. Teodor al Ierusalimului)
Este logic! NU POTI IUBI DACA NU CUNOSTI! sau : iubesti in masura in care cunosti! Firesc si logic. Extazul este o forma superioara a iubirii, o manifestare insasi a iubirii de adevar, de lumina, a setei de miezuri si esente. Iubirea nu este un simplu fenomen, nu e concept, nu e lege, nu e idee, nu e ceva concret. Iubirea este piscul abstractiunii pana intr-atat incat, fiind prezenta in tot si toate, ea este mai mult decat un sens... IUBIREA este insasi ESENTA VIETII SI A EXISTENTEI!
"Extaticul "este, prin excelenta, un indragostit, insetat de :
 
ARMONIE, FRUMUSETE si SUBLIM!
Urcand aceste trei trepte "extaticul "experimenteaza zone inalte ale CUNOASTERII! "Extaticul "e o figura retrasa, solitara, modesta, tacuta... Caracteristica lui e TACEREA... Nu-i place sa discute, nu propovaduieste, nu critica, nu face apologia valorilor si a imparatiei in care a patruns. Are nevoie de liniste ca sa poata CUNOASTE in tihna, universul in care a intrat.
Aceasta descriere corespunde celor ce in budhism au cunoscut asa-numita: NIRVANA - stare care este identica starii EXTATICE de care noi ne-am ocupat. Toate statuile care il reprezinta pe Budha, il prezinta in stare de concentratie launtrica, de vedere, de patrundere cu ochii mintii in lumea frumusetii si armoniilor.
 
Din cercetarile intreprinse de noi in lumea nevazuta si asa cum rezulta si din lucrarea noastra "Tainele universului spiritual negativ", cei ce au cunoscut starea extatica sunt spiritele ce au ajuns albe, adica propriul corp spiritual a ajuns sa emita un vizibil camp luminic de minimum 20-30 cm ca o aureola in jurul capului. Sunt spirite care au patruns in stratul cinci, adica in zona superioara a universului luminos - sau propriu-zisa Imparatie a Cerurilor ", cum o numeste Hristos. Extaticii sunt repartizati ierarhic - proportional cu energia lor si cu campul luminic - pe trei straturi : V, VIsi VII. in stratul VII deja sunt putini extatici. Cei mai multi fac parte din aceeia care au urcat cel de al treilea MUNTE de care noi inca nu ne-am ocupat.
Din categoria "extaticilor "fac parte marea majoritate a "sfintilor" celor doua biserici - ortodoxa si catolica. Dar nu numai acestia. Foarte multe spirite sunt din budhism, brahmanism si chiar din mahomedanism care, totusi, nu a excelat in spirite extatice. Nu
vrem sa denigrenam mahomedanismul dar trebuie sa fim sinceri si sa marturisim ca nu prea au avut culmi in materie de spiritualitate. De altfel, insusi Mahomed se afla doar in stratul VI.
Cel mai mare numar il au insi tot egiptenii care detin - dupa cum am mai spus - recordul numeric in popularea straturilor superioare. Desigur, fiecare popor a avut culmi spirituale, nu exista natiune lipsita de spirite alese, dar in cercetarile noastre nu am putut sonda toate popoarele. ( Ne-ar fi trebuit trei vieti ) .
"EXTAZUL" trebuie si el bine inteles, in sensul ca nu are o evolutie simpla, monotona, lineara. Si el se desfasoara si are o linie evolutiva ascendenta, cunoscand treptele enuntate mai inainte : ARMONIA , FRUMUSETEA si SUBLIMUL.
Revenind la cercetarile noastre am mai retinut un detaliu : extaticii care au cunoscut zonele inalte, cei ce au facut pasi concreti in CUNOASTERE primesc din partea Parintelui Luminilor o pecete interesanta, sugestiva si simbolica in acelasi timp ; acestia primesc pe piept in dreptiaul inimii, fie un semn in forma de CUPA, fie - in cazuri mai deosebite: un POTIR! Semnul exprima titlul de "preot " adevarat, propriu numai celor ce au atins realmente stadiul de "PREOtI AI FOCULUI".
Prezenta POTIRULUI pe piept mai are o semnificatie : vrednicia si puterea de a se angaja in urcusul ultim, pentru parcurgerea ultimei faze de evolutie, urcarea celui de al treilea MUNTE. Mai inainte de a deschide un nou capitol, insa, e necesar sa mai aducem o lamurire in privinta starii extatice. Trebuie sa precizam ca prima data cand un om traoeste cateva clipe de extaz, toti traitorii marturisesc la unison un fenomen . "vad "o lumina interioara. E ca si cum niste ochi launtrici se deschid si vad niste fascicole luminoase. in acele clipe traitorul vede de fapt propriul sau camp luminic care vibreaza, propria sa aureola. Repetandu-se insa clipele, starole de extaz, de la un moment dat, traitorul are constiinta ca divinitatea insasi i se arata in chip de raze de lumina si simte o bucurie atat de mare incat are impresia ca insusi Dumnezeu se apropie de el si-l lumineaza, si-l indumnezeeste. Precizez, aceasta este "impresia "... Realitatea este ca traitorul, extaticul a receptionat pretioasele RADIAtII EROSONICE emanate de insasi cetatea luminilor - OPALUL. Radiatiile EROSONICE sunt surprinzator de tonifiante si contin atata energie incat extaticul capata CERTITUDINEA AUTENTICITatII intrarii in legatura cu insusi DUMNEZEU. Cu trecerea timpului, obisnuinde-se cu aceste stari, traitorul se linisteste si incet, incet incepe sa inteleaga ci nu este vorba de prezenta lui Dumnezeu ci de impartasirea cu LUMINALui care este alcatuita din RADIAtII EROSONICE.
 
 
AL TREILEA MUNTE
 
"Celui INSETAT Ii voi da in dar apa din izvorul vietii "
( Apocalipsa XXI ; 6 )
 
    Cel de al treilea MUNTE in expunerea noastra se refera la CRUCEA de pe muntele Golgotei, acolo unde Hristos a dat ultimul examen, acolo unde a oferit intregii istorii proba autenticitatii propriei sale invataturi.
CRUCEA capata astfel semnificatia supremei JERTFIRI, emblema suprema a MARTIRILOR, al celor ce inchinandu-si viata pentru un IDEAL, au inteles ca idealul merita sa fie platit cu propriul  SANGE, ca insasi moartea nu mai are nici o importanta, MARTIRUL oferind propria sa viata in semn de slujire al acelui mult iubit IDEAL. De aceea MARTIRI nu au putut fi decat idealistii puri care au realizat acel cuvant ce spune:
"Cel ce-si va da viata pentru Mine se va regasi, iar cel ce-si va menaja viata, ma va pierde... " (Luca IX, 24)
Dar cine sunt in fond acesti MARTIRI?
Acestia pot fi nmai cei ce sunt "PREOTI AI FOCULUI", numai cei ce au biruit PIRAMIDA si au primit pe inima POTIRUL, pecete a Tatalui Ceresc, a Celui ce imparateste in lumea luminilor.
Deci numai cel pecetluit cu POTIR poate urca GOLGOTA si-si poate varsa de bunavoie SANGELE pentru supremul IDEAL: instaurarea ORDINEI pe pamant.
Sa retinem relatia:
POTIR - SANGE
CRUCE - IDEAL
- CRUCE... pentru ca CEL CE VREA SA FIE ALATURI DE MINE (in opera de instaurare a ORDINEI pe pamant) ACELA SA SE LEPEDE DE SINE SA-SI IA CRUCEA SA SI SA-MI URMEZE!"
(Luca IX, 23),
- IDEAL... pentru ca aceasta este idealul pentru care s-a coborit (si va reveni din nou) Hristos pe pamant: INSTAURAREA ORDINEI si RESTABILIREA IERARHIEI VALORILOR si pe aceasta planeta a confuziei si dezordinei.
- Pe primul MUNTE: Hristos cheama pe toti la realizarea faptelor slujirii aproapelui si la curatie;
- Pe al doilea MUNTE (Tabor): Hristos ii cheama pe cei ce  s-au purificat si s-au lepadat de griji sa guste din razele Luminii Divine;
- Pe al treilea MUNTE: la MARTIRAJ, la CRUCE, la JERTFA
suprema pentru IDEALUL suprem, Hristos cheama pe cei ce ard, pe PREOTII FOCULUI!
Totul este limpede, totul este clar, firesc si logic. Nu poate fi altfel. Se confirma in expunerea noastra existenta unei indiscutabile IERARHII VALORICE a spiritelor, o incontestabila scara a PUTERILOR spirituale, a ENERGIILOR, a LUMINILOR.
Diferentele de PUTERI si ENERGII spirituale exprima diferente in INTENSITATI DE ARDERE, diferente in INTENSITATI de IUBIRE. IUBIREA INSA - am vazut in urma unei analize - este rezultatul diferentei stadiilor de CUNOASTERE. Exista o matematica proportionalitate intre aceste valori...
Astfel: unei extinse si largi CUNOASTERI ii corespunde direct proportional o intensa IUBIRE, un intens FOC launtric. Acestui FOC ii corespund PUTERI si resurse ENERGETICE mari, manifestate prin virtuti aprige bomine!
Daca CUNOSTI mult, IUBESTI INTENS si ai puterea necesara sa infrunti moartea si sa-ti versi sangele pentru o cauza. Cu adevarat te poti, in acest caz, numi PREOT al FOCULUI, caci tu insuti esti foc si para si-n furia dezlantuita a iubirii unui ideal strigi adevarul de pe acoperisurile caselor si punand mana pe bici izgonesti cu curaj "vinzatorii" din templu!...
Ce-am demonstrat? Ca totul porneste de la CUNOASTERE!
De GANDIRE, de efervescenta si ascutimea gandului depinde totul! GANDIREA este sursa noastra de ENERGIE si LUMINA, cea care rodeste puteri nebanuite in virtuti, cea care da forta cuvantului rostit si consistenta cuvantului scris.
Dar GANDIREA - radacina - din ce isi trage seva?
Din informare multilaterala, din studiu perseverent, din cercetare adanca si din analiza detaliata! Numai asa ajungi sa-ti sistematizezi ideile, sa ierarhizezi conceptele si valorile si sa ajungi la CONCLUZII care sa-ti aduca CERTITUDINEA!
Daca esti comod si nu te informezi, nu studiezi asiduu si nu analizezi in profunzime devii unilateral! Unilateral fiind, cunosti partial ideile si conceptele si devii un om care CREZI in existenta valorilor dar nu ajungi la CERTITUDINE!
Gindesti putin, iubesti putin. Arzi... doar cand si cand, rar si cu intermitente si atunci nu ai putere sa lupti, nu ai suficiente resurse ca sa te jertfesti! Te temi de moarte caci esti slab si las si de aceea nu esti vrednic sa primesti pecetea adevaratei preotii, caci nu esti vrednic sa treci prin usile imparatesti si sa ti se cante: "vrednic este!..."
Nu, nu! Evlaviosii sunt slabi, sunt firi comode si comozii... saracii comozi! Nu vad, nu aud, nu simt, nu se infioara cand aud ca exista acel "INTUNERIC CEL DINAFARA"in care se arunca cei ce nu au haina de nunta, cei ce nu au candelele aprinse!
................................................................................
Cerem scuze cititorului pentru aceasta divagatie. Nu vrem sa ne erijam in acuzatori. Considerati ultimele paragrafe o oarecare meditatie scrisa, inspirata din relatia GANDIRE-IUBIRE - PUTERI - ENERGII - POTIR - SANGE - CRUCE, intr-un cuvant: GOLGHOTA pusa sub semnul POTIRULUI si al SANGELUI, al celor apti de JERTFA pentru idealul christianic al aprinderii FOCULUI si pe pamant.
Din nou avem tentatia unei meditatii asupra FOCULUI!
FOCUL ne sugereaza mereu candela aprinsa si aceasta ne aduce aminte de pilda fecioarelor celor intelepte care au fost primite de MIRE!... (Matei XXV, 1-13).
Dar cine sunt vrednice de a fi MIRESE?
Cei ce ARD in cele cinci simturi interioare si sunt STINSI in cele cinci simturi exterioare! Cine sunt aceste MIRESE, decat MARTIRII... PREOTII FOCULUI, cei vrednici de a merge alaturi de MIRE pe GOLGOTA si de a primi si ei rastignirea pentru sublima cauza a MIRELUI care viseaza de milenii ca si cei de pe pamant sa ajunga sa arda si in felul acesta toti sa ajunga dessavarsiti, toti sa primeasca insemnul POTIRULUI!
Totul este posibil... dar in timp, gradat pe rand, fiecare la randul sau, proportional cu EFORTUL, cu STRADANIA pe care o depune fiecare in parte. Pentru aceasta nu este suficient sa doresti:
"NU CEL CE ZICE MEREU: DA-MI DOAMNE! DA-MI DOAMNE!... DEVINE VREDNIC DE POTIR... CI CEL CE FACE SI SE STRADUIESTE SA URCE PIRAMIDA! "
Posibil este! Totul este posibil! indumnezeirea este un proces posibil, de aceea si rasuna chemarea lui Hristos:
"FITI DESAVARSITI PRECUM TATAL VOSTRU DIN CERURI DESAVARSIT ESTE! "(Matei V, 48)
Deci toti putem fi PREOTI AI FOCULUI, apti de jertfa suprema, toti cei ce am parcurs treptele PIRAMIDEI si fazele EXTAZULUI ajungand in cele din urma sa primim insemnul POTIRULUI!...
POTIR - SANGE
Iata o relatie stabilita mmai inainte, care neaminteste de TAINA EUHARISTIEI, de preotia noastra traditionala, a religiei crestine, dar ne face sa ne gandim mai ales la originea Euharistiei: CINA CEA DE TAINA ritualul in care in chip tainic painea devine TRUP iar VINUL SANGELE LUI HRISTOS! Mister Euharistic!
Marturisim cititorului ca autorii acestei lucrari sunt din frageda copilarie partasi ai tainei Euharistice, ca din frageda copilarie ambeneficiat de taina impartasaniei in care am vazut, inteles si simtit ca se ascunde un MISTER SACRU, cu atat mai mult cu cat Euharistia a constituit pentru Sfintii Parinti ai Bisericii taina centrala in jurul careia graviteaza intregul noian de slujbe si ritualuri, LITURGHIA insemnand ritualul care asigura continuitatea si autenticitatea comuniunii tainice cu Hristos.
Luate ca simboluri, PAINEA si VINUL ne-a sugerat multiple traduceri cu diverse semnificatii care le-am dezvoltat in lucrarea noastra "Nuntile necesare", o prezentare a unei sistematizari a relatiilor ce apar intre simboluri.
Viziunea catolicului Pierre Theillard de Chardin, referitor la Liturghie ne-a surprins si ne-a uimit...
Pierre Theillard de Chardin, acest preot catolic si om de stiinta al secolului XX a simmtit si a vazut ca insusi universul traieste la nivelul lui o Liturghie, cosmosul intreg oficiaza o Liturghie ce intra in rezonanta cu cea pe care preotul o oficiaza la altar.
Dupa o indelungata perioada de meditatii obsesive referitor la ideea "Liturghiei cosmice" a susnumitului abate catolic, s-a adaugat interpretarea unui renumit astrolog roman Armand Constantinescu care constata ca prima venire a lui Hristos a fost sub semnul "PESTELUI" (a suferintei). Astrologul nostru - dupa calcule matematice - constata ca cea de-a doua venire alui Hristos va fi sub semnul zodiei "VARSATORULUI" care anunta puternica explozie pe planul creatiei filozofiei si artei, dezvoltate sub semnul reinvierii SPIRITUALITATII pe pamant.
Inspirat deopotriva de Theillard de Chardin cat si de Armand Constantinescu, pe de alta parte tributar fiind exegezelor noastre din "Nuntile Necesare"ne-a venit ideea de a reprezenta Cina Cea de Taina astfel:
Schema nr. 1.
( painea)                                                si                                           (vinul)
scan5.jpg (32351 bytes)
I. Referitor la "paine"- "TRUP"
1. in aceasta schema PaINEA am reprezentat-o rupta in 12 bucati, conform numarului apostolilor.
(Conform acestei reprezentari am exprimat ideea INTREGULUI ce a fost rupt in mai multe parti care impreuna alcatuiesc un TOT UNITAR ).
2. Bucatile in numar de 12 le-am reprezentat pe doua nivele:
6 bucati sus - 6 bucati
(Conform acestei reprezentari am obtinut de doua ori cifra 6 care simbolizeaza FOCUL si a reiesit FOC in Cer - FOC pe pamant, deci ascultarea rugaciunii: "precum in Cer si pe pamant").
3. Aceleasi 12 bucati nu le-am pus "la intamplare"ci leam aranjat astfel incat ele sa sugereze un PESTE.
(Conform acestei reprezentari am obtinut PESTELE ce exprima zodia respectiva dar, in acelasi timp, Pestele era simbolul lui Iisus la primii crestini caci PESTE- IHTIS (in greceste) exprima initialele: "Iisus Hristos al Dumnexeului (Teu), Nostru (Ios), Fiu (Sotir).
4. "TRUPUL LUI HRISTOS"exprima prima Biserica proprie primei veniri a lui Hristos, biserica formelor, a ritualurilor si slujbelor traditionale vechi, biserica a carui Arhipastor a fost numit apostolul Petru.
Deci "BISERICA TRUPULUI LUI HRISTOS"(Ioan II; 21)
pe care Hristos spune ca o va darama si-n trei zile va zidi alta (Ioan II; 19). tinand seama ca ciclul zodiacal numara 2040 de ani, rezulta ca cele trei zile se refera la mileniul al III-lea in cursul caruia Hristos va reveni - probabil - imediat dupa anul 2040.
Mileniul III se mai poate confirma prin faptul ca doua zile a stat trupul sau in mormant si-n zorii celei de a treia zi a inviat.
5. Hristos se defineste pe sine astfel:
- "EU SUNT PAINEA VIEtII..."(Ioan VI; 35),
- "EU SUNT PAINEA CE S-A POGORAT DIN CER"(Ioan VI; 41).
Deci Hristos ca "PAINE"vine pe pamant si se rupe in bucati si se multiplica. Dar noi stim ca: PAINE=ACTIUNE iar SANGE=GANDIRE, Ioan il defineste corect ca fiind intruparea GANDIRII. Hristos insa face o derogare de la adevar si se defineste ca PAINE-ACTIUNE cu toate ca El este in fond SANGE-GANDIRE. Aceasta insa confirma BISERICA TRUPULUI care are o INVATATURA a partilor si nu o Filozofie asa cum va avea ulterior BISERICA SANGELUI.
II. Acum referitor la "vin"- "SANGE"
1. Am reprezentat "SANGELE"sub forma a doua unde de valuri care sugereaza lichidul (apa) ce o varsa "VARSATORUL", adica omul din zodiac.
(Conform celor doua valuri de apa una sus, una jos: GANDIREA de pe pamant asemenea GANDIRII din Cer din imparatia Luminii).
2. Dand sa bea ucenicilor dintr-un unic POTIR, Hristos le spune:
"Acesta este sangele Meu al ASEZAMANTULUI CELUI NOU care pentru multi se varsa"(Luca XIV; 24).
"ASEZAMANTUL CEL NOU"este BISERICA SANGELUI, cea de a doua biserica noua ce o va ridica Hristos, aceasta biserica, acest "asezamant" fiind de fapt mult dorita "piatra filozofala" filozofia care va fi unitara explicand totul - desfiintand TAINELE.
(Din moment ce o TAINA primeste explicatii ea inceteaza de a mai fi TAINA (nepatrunsa) si devine "fenomen"ce se poate intelege).
Dorim sa precizam ca prin explicatiile pe care le va da mmult dorita FILOZOFIE CHRISTIANICA noi nu intelegem realmente abolirea religiilor traditionale. Acestea vor continua caci au rolul lor in societate. Dar, venind o FILOZOFIE universala, prin sinteza oferita, gratie explicatiilor pe care le va aduce, va reusi sa desfiinteze barierele dogmatice ale religiilor traditionale, realizandu-se astfel mult dorita UNIRE a tuturor intr-o singura si adevarata CREDINTA.
Nu va trebui sa se supere nici o religie, nici o confesiune si nici o secta daca ceea ce va aduce Hristos va fi ceva cu totul nou, neasteptat si neinchipuit de noi. Apocalipsul spune clar ca: "IATA NOI LE FACEM PE TOATE"(Apocalips XXI, 5).
Noi am afirmat dintr-un inceput ca toate religiile au fost inspirate de Opal si zamislite de TRIMISII OAPLULUI. De aceea este cazul sa nu ne mai asteptam propriu-zis la o noua RELIGIE ci la o FILOZOFIE care va da satisfactie si Budhismului si Mahomedanismului si taoismului si sintoismului etc. Desigur insa, ca dintre toate religiile - crestinii vor avea cele mai mari satisfactii deoarece Lui ii apartin si-n El cred...
Propunem acum cititorului o suprapunere a celor doua scheme si sa o citim intr-o perspectiva care sa sugereze care va fi continutul FILOZOFIEI CHRISTIANICE pe care o va zamisli Opalul in zorile celui de al treilea mileniu:
Schema nr. 2.
 
scan6.jpg (29535 bytes)
Sa consideram patratelele fiecare ca fiind unul astronomia, altul fizica, altul chimia, respectiv: anatomia, biologia, geologia, sociologia si, bineinteles, inclusiv psihologia si religia etc... .
Deci sa socotim fiecare patratel ca fiind una din nenumaratele discipline de care se preocupa gandirea pamantenilor. Peste toate acestea trec liniile ondulatorii ale GANDIRII OPALICE care realizeaza filonul ce coreleaza si sudeaza intre ele toate stiintele caci GANDIREA OPALICA va explica si ce insemneaza SPIRITUL si ce insemneaza MATERIA; va explica ce este electronul, ce este magnetul, ce este telepatia si mediumitatea; va dezlega mmisterul cancerului si al epilepsiei; al petelor solare si al nebuloaselor; ne va vorbi despre aparitia vietii si despre treptele evolutiei spiritului din cele mai vechi timpuri; va elucida problema vietii pe alte planete si misterul farfuriilor zburatoare etc. etc., toate semnele de intrebare ale oamenilor de stiinta, ale filozofilor si preotilor vor fi dezlegate...
Acestea nu sunt vise frumoase! Nu ne apartine aceasta proorocie noua, autorilor, ci lui Hristos care inainte de a fi prins de iudei spre a fi judecat spune apostolilor:
"MAI AM MULTE SA VA SPUN, DAR...NU LE PUTETI INTELEGE ACUM!"
(Ioan XVI; 12)
Si tot Hristos spune in alt loc:
"ACUM V-AM GRAIT IN PILDE SI PARABOLE, DAR VA VENI VREMEA CaND NU VOI MAI VORBI IN PILDE SI PARABOLE, CI DIRECT SI DESCHIS VA VOI VORBI DESPRE TATAL!"
(Ioan XVI; 25)
Pavel Apostolul neamurilor intuind magistral diferenta dintre INVATATURA (proprii bisericii "trupului") si FILOZOFIE (care va fi biserica "sangelui") scrie in epistola citre Corinteni XIII; 9-12:
9. "PENTRU CA IN PARTE CUNOASTEM IN PARTE SI VESTIM VOUA... (Exceptional simt al adevarurilor ce existau ascunse in invatatura lui Hristos).
10. CAND VA VENI INSA CEEA CE ESTE DESAVARSIT ATUNCI CEEA CE ESTE IN PARTE SE VA DESFIINTA!"
(Remarcabila intuire a venirii Filozofiei Christianice care va "desfiinta"cele spuse de religiile care au luat miturile drept adevar fundamental).
11. "CAND SUNTEM COPII - VORBIM CA NISTE COPII CACI JUDECAM CA NISTE COPII...VA VENI INSA VREMEA MATURIZARII CAND LEPADAM CHIPUL CEL COPILARESC" (Magistrala sesizare a fondului "invataturii lui Hristos: limbaj ce se adreseaza copiilor la minte.Pavel (venit din Orasul de Aur) profund ganditor, constatase ca oamenii an acea vreme "judecau"ca niste copii. De aceea Hristos a si vorbit oamenilor folosind comparatii plastice, simple, accesibile).
12. "ACUM VEDEM CA PRIN OGLINDA - GHICIM - ATUNCI INSA VOM VEDEA DIRECT! ACUM CUNOASTEM IN PARTE - ATUNCI INSA VOM CUNOASTE PE DEPLIN!" (Corinteni XIII;9-12). (Pavel isi dovedeste provenienta sa inalta - Orasul de Aur. - Acest verset cu o exprimare atat de simpla traduce nivelul gandirii acelui secol: intelegeau partial pe atunci caci si gandirea era neevoluata. Cei 2000 de ani care s-au scurs au provocat o rapida dezvoltare a gandirii. Desi boala "stientismului"propriu epocii actuale nu vadeste un avans real al facultatilor intelectuale, totusi aceasta moda a gandirii "stientiste" (pretuim gandirea serioasa "stiintifica") domina "turma" care cere explicatii clare "pe concret".
Sa revenim la tema acestui capitol: CEL DE AL TREILEA MUNTE pe care il are de urcat spiritul urmand linia sa evolutiva ascendenta.
Asadar si EXTAZUL - spuneam - are de parcurs fazele sale interioare, treptele sale specifice care stau in fata extaticului.
Prima treapta extatica este contactul nemijlocit cu:
ARMONIA VALORILOR si cand spunem "VALORI" intelegem prin aceasta lumea ideilor, si a conceptelor.
Atingerea treptei extatice a ARMONIEI implica, in general, multe, mmulte reintrupari, multe cicluri de nastere-moarte, mult efort, multe stradanii... multe renuntari... multa suferinta...
Atingand EXTAZUL, ajungand sa emane lumina spiritele o data intrate in unul din straturile superioare - V sau VI - obosite... se opresc. Vor sa se odihneasca. S-au saturat de mizeriile vietii in corp pozitiv si refuza sa mai coboare sa--si continue evolutia. Da, este posibil! in straturile superioare (de la V in sus) nimeni nu vine sa mai oblige un spirit armonios sa revina pe pamant spre a-si continua evolutia. Spiritul o data ajuns in acel univers spiritual de VIS, poate sa se declare multumit si poate sa opteze pentru ramanerea mai departe in RAIUL celor armoniosi, sa se delecteze, sa traiasca farmecul unei vieti lipsite de griji si probleme, sa opteze definitiv si pentru totdeuna pentru ramanerea intr-o lume de flori, miresme, dcantec si voie buna.
Lumea celor ce se opresc la treapta: ARMONIEI, ESTE O LUME CU DOMINANTA AFECTIVA, LUMEA CELOR "SIMPLI", BLANZI SI DOCILI, LUMEA CELOR CE SUNT SUB SEMNUL: INGERULUI SI TAURULUI ACESTE DOUA "SEMNE"INDICA LUMEA CELOR CE SUNT POLARIZATI DE RELIGIE si ARTE caci TAURUL (simbolul evanghelistului Matei) ESTE SEMNUL RELIGIEI iar INGERUL CE CANTA DIN LIRA ESTE SEMNUL ARTELOR.
Prezentam spre clarificare STEAUA sau STEMA, sau... SIMBOLUL GRAFIC al ACESTEI CATEGORII DE SPIRITE cu dominanta extatica, pe care am putea-o defini , folosind o notiune cu adanci rezonante traditionale,
 
STRUCTURA SPIRITUALA A INGERILOR
scan7.jpg (50804 bytes)
Schema Nr. 3
 
Aceasta schema a structurii spirituale a spiritelor angelice exprima cu claritate ce? Tocmai dominatia ce o exercita ARTA si RELIGIA asupra celorlalte domenii de cunoastere: STIINTELE si FILOZOFIA.
Sa explicam insa schema:
 
I.VERDELE: exprima conform uzantei bizantine "CUNOASTEREA". Acest "romb"al cunoasterii, costatam ca cuprinde cele patru ipostaze ale gandirii - care se succed intr-o ordine pe care noi am analizat-o in PIRAMIDA - ratiunea, meditatia si contemplatia, dominate cu autoritate de EXTAZ!
II. ROSUL: exprima conform aceleeasi traditii bizantine "IUBIREA". Acest al doilea "romb"este rombul iubirii ce se manifesta prin cele patru virtuti capitale analizate de noi in alt capitol. Rombul acesta rosu vedem caeste dominat de ARTA si RELIGIE, adica de marile virtuti care vorbesc de slujirea aproapelui, efortul de slujire al taurului, blandetea si sfintenia ingerului care in acelasi timp simbolizeaza si creativitatea in cant si poezie.
Daca vreti - structura sppiritului angelic am putea sa o gasim in acel zeu din pantheonul Greciei antice ORFEU "cantaretul zeilor"care reuseste sa-si poarte cantecul pana in cele mai adanci hauri ale infernului, Orfeu - ingerul este expresia atotbiruitoare a fortei universului POEZIEI si al MUZICII.
Cerem permisiunea cititorului sa facem o scurta digresiune spre a ne referi la un autor francez modest si discret, un Orfeu prea putin cunoscut al timpurilor noastre moderne care, din pacate, a trecut ca o cometa, necunoscut chiar de cei in mijlocul carora a rasarit.
Acest Orfeu genial al secolului XX se numeste MANUEL DE DIEGUEZ. Mi-a cazut in mana cartea sa de maxima concentratie: "Essai sur l'avenir poetique de Dieu"( "Eseu asupra viitorului poetic al lui Dumnezeu"), tiparita in editura "Plon"in 1965. Aceasta lucrare este un tumult de idei plin de rezonante metafizice, care scot in relief pe multiple si nebanuite planuri, multilateritatea si extraordinara plurivalenta a actiunii "divinului"in toate formele de manifestare a spiritului cu dominanta religioasa - artistica. MANUEL DE DIEGUEZ ca si Pierre Theillard de Chardin da dovada unei inalte culmi de traire extatica intelectualizata, care nu numai canta, ci si intelege cantecul lui. Daca cele doua nume sunt straine acum spiritualitatii noastre rasaritene, ele vor straluci candva si pe firmamentul universului nostru, candva cand lumea se va trezi si va sti sa citeasca, sa patrunda si sa inteleaga mesajul orfeic, focul "ingerilor in trup"care, prin cantarea lor discreta, modesta, tacuta, lina au reusit sa atinga cele mai inalte piscuri care ii apropie de "esente"intr-atat incat au ajuns sa se identifice cu ele...
Ciudat acest capitol al nostru!...
Ne-am propus ca tema cel de-al treilea munte si, totusi, batem pasul pe loc, caci... tot la al doilea munte suntem... Cititorul insa - speram - intelege... PIRAMIDA este inepuizabila! Este si ea in felul ei un fel de "omega", un fel de sfarsit al unui
CICLU EVOLUTIV ...caci India si Egiptul au realizat - ca si crestinismul medieval - epoca teologiei mistice, au realizat, au parcurs, au consumat semnificatia PIRAMIDEI. Egiptul ne-a lasat probele materiale ale avansului pe care l-au realizat in istorie caci au populat straturile superioare cu spirite extatice. Piramidele si Sfinxul marturisesc aceasta. Ele sunt realizari mmateriale, mute... Au trecut milemii de.a randul fara ca nici un exeget sa inteleaga de ce egiptenii s-au luptat cu blocurile de piatra pentru a realiza Keops, Kefren, Mikerinos, Karnak, Luxor, Giseh, Deir-el Bahari si mai ales :
SFINXUL!
Sa iasa din tacerea lui SFINXUL si sa vorbeasca lumii de maretia lui!
Sa iasa din tacerea lui SFINXUL si sa explice lumii intregi ca el exprima EXTAZUL miilor de egipteni care s-au ridicat prin meditatie si contemplatie la inaaltimea extazului mistic si au cunoscut sublima muzica a imparatiei luminilor!
Sa iasa din tacerea lui SFINXUL care de milenii a tacut pana ce nisipurile l-au acoperit aproape in intregime! Sa iasa si sa vorbeasca lumii intregi ce semnificatie au cifrele:
1 - 2 - 4 (vezi nota de la sfarsitul lucrarii)
Sa iasa din misterul lui si SFINXUL grecilor antici si sa marturiseasca si el ca esenta lui este tot:
1 - 2 - 4 ( vezi nota de la sfarsitul lucrarii)
SFINXUL este simbolul ingerilor extatici, celor ce au urcat treptele PIRAMIDEI. Secretele lor au ramas ingropate pe totdeuna caci invataturile lor erau orale. Nu scriau; se preda prin viu grai pe atunci si clocoteau templele de multimea initiatilor. Hristos insusi nu a scris nimic. Predania sa a fost tot prin viu grai, Ioan a scris o evanghelie ce pare sumara, saraca in date exterioare dar s-a dovedit cea mai adanca in continut.
Ne-am oprit la SFINX sa demonstram ca pamantul a dat cerului mii, zeci de mii de iNGERI. Dar nu numai Karnak, Luxor si Gizeh (cele trei mari temple si piramide din Egipt) dar si marile temple din India de la Sanchi, Palitana, Phubanesvar, Tanjore si mai ales complexele de la Madura si Borobudur vorbesc despre cohortele de extatici care au populat acele timpuri, acele locuri.
Daca nu ati parcurs "vedele"(Cele trei carti: Rik-Veda, Sama-Veda, si Atharva-Veda care contin traditia spirituala hindusa ce dateaza din mileniul......), daca nu ati aprofundat metafizica din "Vedanta"priviti macar statuia lui Budha din templele din Adjanta, Bilwara, Chittorgarh sau Ellora si veti gasi in atitudinea, in tinuta lui Budha pozitia EXTATICULUI fata de viata. EXTATICUL este un "mort"pentru lumea materiala, pentru lumea exterioara. Budha este infatisat gol, cu ochii inchisi, fara sex, cu o mana binecuvanteaza pe cei ce se apropie de el, cu cealalta invata, strecoara, picura ucenicului "tainele"ce le detine...
in localitatea Konarak din aceeasi Indie, intr-un complex sculptural arhitectural, veti gasi la loc de cinste "roata cea cu opt raze"si in care veti putea regasi astfel "steaua"- schema noastra de mai inainte, proprie extaticului (vezi schema nr. 3).
Daca budhistii "concureaza"cu succes pe egipteni, nici brahmanii nu se lasa mai prejos!
in tinuta zeului Visnu vom regasi astfel cifra 1-2-4. Visnu (1) sta cu ochii inchisi (2): nu-l intereseaza lumea materiala, este in totala interiorizare, cufundat in contemplatie in lumea gandurilor. Expresia fetei este linistea, echilibrul, armonia care ii confera un zambet abia perceptibil. El are patru (4) maini (Deci 1-2-4): cu o mana binecuvanteaza, cu a doua tine un toiag, cu cea de-a treia mana tine in doua degete roata legilor si cu cea de-a patra mana tine:
 
O SFERA ce poarta flacari in trei directii:
scan8.jpg (24331 bytes)
Schema Nr. 4
 
Ne-am permis prin cele trei notiuni inscrise pe directia celor trei flacari, sa anticipam cele trei faze proprii celui de al TREILEA MUNTE: luciditatea, calrviziunea si ideogonia. Poate nu era cel mai indicat sa incepem direct prin a dezvalui cele trei trepte ale acestui ultim munte, dar statuia lui Visnu "cel ce conserva"- "cel ce dainuieste"ne-a prilejuit-o, si atunci am profitat de ocazie.
Cel de-al TREILEA MUNTE este specific celor ce vor sa INTELEAGA, celor insetati de CUNOASTERE, celor ce nu se multumesc cu bucuriile extazului si vor mai mult: vor sa inteleaga lumea vazuta si nevazuta, vor sa patrunda in tainele vietii si ale existentei. Acestia sunt spirite cu dominanta RAtIONALa dominati cu un deosebit spirit analitic, dar insetati in acelasi timp de sinteze care sa explice si sa clarifice. Aceste spirite sunt sub semnele LEULUI si ale VULTURULUI - in care primul defineste STIINTELE, iar cel de-al doilea FILOSOFIA...
Sa incercam si de data aceasta sa reprezentam: structura acestor spirite care din punct de vedere valoric si energetic depasesc - e firesc - pe primele:
scan9.jpg (46622 bytes)
 
Schema Nr. 5
 
Sa explicam si aceasta schema:
VERDELE: exprima - dupa cum deja stim - CUNOASTEREA. Rombul cunoasterii este dominat de RATIUNE care, in acelasi timp exprima sageata care trage in sus intreaga STEA! Ea este cea care impune ritmul, care bate masura. Extazul este pe un loc secundar, spiritele rationale nu sunt "statice"ci "dinamice", vesnic active, vesnic in cautare, mereu ibnsetate de mai mult si mai mult. Ele nu au liniste! Mereu cauta, mereu intreaba, mereu se informeaza si cerceteaza, mereu analizeaza si cauta sa sintetizeze. Acesta este cu precadere "stilul"oamenilor de stiinta si mai ales al filozofilor. Aceste structuri nu sunt "reci"din punct de vedere afectiv! Dimpotriva au si ele sensibilitatea necesara sesizarii frumosului; dar sunt mai putini adepti ai poeziei si ai religiei. Pe ei ii intereseaza mai mult matematica si fizica, astronomia si electronica. Artele si religia sunt un univers cu o importanta secundara, dar daca se apropie de acestea ei devin renumiti "CRITICI"apti de explicatii surprinzatoare fenomenelor artistice si religioase. Acestia sunt, ca sa folosim tot o notiune traditionala: ARHANGHELII!
 
Cititorul se poate intreba pe drept cuvant: Ce legatura au aceste spirite "rationale" cu Golghota si cu CRUCEA?
Este o intrebare care cere nu numai un simplu raspuns, ci si o explicatie!...
CRUCEA este simbolul SUFERINTEI! in acelasi timp este semnul care indica MUNCA, STRADANIA, EFORTUL...
Lepadarea de sine, Sfintii Parinti o considerau si pe ea o CRUCE pe care de buna voie trebuie sa o poarte cel ce doreste sa urce treptele PIRAMIDEI specifice muntelui Tabor. Noi, dintr-o economie a expresiei, ne-am ferit sa aducem CRUCEA si sa o asimilam stadiului "lepadarii de sine". Am pastrat aceasta notiune pentru axcum, pentru cel de AL TREILEA MUNTE, tocmai pentru a sublinia, tocmai pentru a da contur mai puternic notiunii de SUFERINTA proprie celor insetati de ADEVAR, de CUNOASTERE!... caci trebuie s-o spunem clar: sensul adevarat al existentei ummane este CUNOASTEREA! Divinitatea prin excelenta este definita ca cea care VEDE, INTELEGE si CUNOASTE! De aceea divinitatea conduce si creaza! Tocmai pentru ca VEDE si vazand INTELEGE, intelegand CUNOASTE si cunoscand este apta de cele mai dense creatii...
Spiritul cu dominanta "rationala"este o "victima"a propriei sale sete de cunoastere. Setea de cunoastere este cea mai grea CRUCE din toate crucile posibile. Ea cere sacrificiul suprem, cea mai dura jertfa de sine. Setea de cunoastere cere nu numai lepadarea de sine! E putin spus! Ea cere renuntarea la insasi bucuriile inalte ale EXTAZULUI si optiunea pentru revenirea pe pamant, spre a urca cel de AL TREILEA MUNTE:
 
MUNTELE CUNOASTERII!
 
    Sunt spirite ca Galilei, Copernic, Giordano Bruno, Newton, Hegel, Kant si multe altele care, desi in stratul VIII fiind, totusi au coborat pe pamant pentru a studia, pentru a cerceta, au renuntat la sublimul lumii lor spirituale din sete de mai mult. Sunt cei ce vor, VOR cu orice pret, cu orice sacrificiu sa inteleaga si de aceea sunt in stare sa-si vanda si sufletul diavolului numai sa-si linissteasca setea arzatoare de CUNOASTERE!
Cand spunem Goethe ne gandim la tragicul destin al lui Faust, acel singuratic cercetator, acel sihastru retras intr-o mansarda, care o viata intrega a studiat si cercetat pentru a gasi raspunsul la marile intrebari ale vietii. Faust s-a jertfit si totusi nu a gasit raspunsul. Obsedantei intrebari: "Ce este mai de pret in viata?"nu i-a gasit nici un raspuns. Mefisto profita de aceasta si ii ofera iubirea Margaretei... dar, vai... aceasta nu e decat o cursa intinsa bietului Faust ca Mefisto sa intre in posesia sufletului nefericitului cautator... Prin faust, insa, Goethe isi povesteste drama propriului sau destin. Goethe venise din stratul VI insetat de cunoastere. Era un spirit dinammic, efervescent,un om al literaturii, insa nu mai putin al filozofiei. El este considerat un filozof, dar noi am spune mai curand, el era un ganditor ce framanta problemele dar nu reusea sa le gaseasca un raspuns. E drept: pentru un ganditor dragostea e o dilema... dar pentru un filozof nu! Newton a fost celibatar; la fel si Kant Immanuel, dar operele lor dovedesc meritul ca ei sa reintre in stratul VIII de unde ei si venisera. Goethe nu a reusit sa urce decat o trepta: a intrat in V - a realizat un progres, dar el mai are mmult de lucru, va mai trebui sa vina de mai multe ori pe pamant pentru ca este o structura rationala si toti cei ce au asemenea structuri sunt sortiti unor relativ dese calatorii pe pamant.
Istoria filozofilor si a oamenilor de stiinta dovedeste ca destinul acestora era in genere suferinta si zbuciumul. Dar istoria pe deasupra citeste suferinta sau tragicul lor destin. Daca Giordano Bruno a fost ars pe rug, iar Galileia fost silit de inchizitie sa-si retracteze afirmatiile, aceasta demonstreaza suferinta, supliciul ce l-au avut de indurat unii, din pricina societatii in care au trait. Dar Copernic, dar Newton? Newton nu a fost ars pe rug, dar cat de mult a suferit nu numai de pe urma bisericii, dar chiar din pricina colegilor lor fizicieni! Am spus de suferinta ce o provoaca societatea, cercetatorilor; dar de suferinta lor interioara cine va putea vorbi? Cine va putea expune chinurile la care supune un spirit "onstrul"ce se numeste "intrebare"? Cine? Cercetatorul nu sufera fizic, ci psihic, nu an trup, ci in minte! Chinul lui e interior, launtric si-aceste chinuri sunt asemenea unor valuri ce izbesc nemilos stanca ratiunii...
Bizantinii au reprezentat chipul sfintilor nu rotunde si zambitoare ca cei din renastere, ci au reprezentat chipurile lor palide si supte, cu ochii mmari si disperati! Da! in cel ce cauta "raspunsul"e o disperare, o alerta in imtreaga sa faptura... Cel ce cauta nu are liniste, nu are odihna, nu are somn pana ce nu afla raspunsul. Cel ce cauta traieste realmente un cosmar... Parca e ars chiar de flacarile iadului! De aceea cei mai multi au preferat sa renunte la intrebari. Ba mai mult: experimentand chinurile intrebarilor au decretat ca "intrebarea"este o ispita luciferica, o ispita a satanei! Sancta simplicitas! O, sfanta simplitate! Pentru un extatic insetat de frumos si armonie desigur ca "intrebarea"il tulbura, il disloca din culcusul lui dulce! Desigur ca intrebarea zbuciuma intreaga ratiune inapta sa inteleaga si-atunci fiinta intreaga se intuneca. Aci sta mmarele merit al cercetatorului: el nu se teme de intuneric, nu se teme de zbuciumul ratiunii, ci le infrunta cu curaj pe acestea!
        Tentatie CUNOASTEREA? Da! Cea mai inalta si sublima tentatie este aceea de a afla adevarul, de a-l intelege, de a-l cunoaste in amanunt si cu lux de detalii. Cei ce afirma ca "intrebarea"este de la satana... nu-i invinovatim; sunt extaticii; cei ce iubesc armonia si linistea, cei ce se multumesc cu poezia si muzica, cei ce au parcurs PIRAMIDA si s-au oprit crezand ca au realizat totul! Ei nici nu vad ca mai exista un MUNTE de urcat: MUNTELE CUNOASTERII! Ei vad doar piramida in varful carora sunt ei; isi rotesc privirile in plina zi cu soare si vad toate cum stralucesc multicolor la lumina imbietoare a soarelui, cel ce da viata si sens...
            Ei, extaticii, nu privesc insa si la cerul instelat ce straluceste discret in intuneric! Ei privesc doar in ei insisi, in Imparatia dinlauntru, unde au gasit desavarsita ordine si armonie. In interior totul este simetric si ordonat: 1-2.
            Gresesc eu? Nu! In lumea interioara este greu de patruns dar cu atat mai greu e de inteles si de patruns in Tainele Universului instelat, cufundat in noapte si intuneric. Dar Horus-Soimul are simbolul: 1-2-4
            (1)Un cap, (2) doi ochi pe un tron cu (4) picioare. Ca si Sfinxul, de altfel, care contine si „1-2” dar si „1-2-4”. Esentialul la Horus-Soimul este ca ochii sunt Soarele si Luna. Cu Soarele vede Universul vizibil, cu luna vede Universul cufundat in intuneric:invizibil.
            Horus-Soimul egiptean este cel mai reusit simbol al Divinitatii si al tuturor timpurilor, al tuturor relgiilor. Daca crestinismul are o carenta este tocmai ca... „Dumnezeul” crestin este cel mai anemic conturat. E drept, Hristos insusi a tacut, nu  a descris pe Dumnezeu in nici un fel. E scuza de fapt, insusi a teologilor, si pe drept cuvant ne intrebam: de ce aceasta tacere despre Dumnezeu?
            Tot Hristos raspunde: „va veni vremea cand va voi vorbi deschis despre Tatal” (Ioan XVI, 25) Aici este discretia sobra a lui Hristos „Filosoful” care la prima sa venire se retine sa abordeze probleme majore pentru care oamenii nu erau inca pregatiti, problema pe care tot el o va clarifica la cea de a doua venire a sa.
            Sa revenim la tema noastra: spiritele cu dominanta rationala cu stradania lor, cu chinuitoarele lor intrebari, cu dorinta lor de a se intelege nu numai pe ei ci si Universul cu toate tainele ce le ascunde. Lor, acestor spirite cu dominanta rationala, le datoreaza secolul nostru viteza cu care stiinta a inaintat. Lor, acestor spirite le datoreaza secolul nostru salvarea din mizeria si din primitivismul secolelor lipsite de spirite cu dominanta rationala.
            Daca religiile si artele sunt creatia spiritelor „extatice”, filosofia si stiintele sunt datorate spiritelor „rationale” care au operat cu logica si ratiunea. Iata o metafora pe care o oferim cititorului spre a ne clarifica mai bine asupra „diferentei dintre extatici si rationali!”
            „Extaticii” sunt fericiti sa priveasca o floare, sa-i simta parfumul, sa-i inspire, sa viseze, sa reproduca apoi frumusetea acestei flori in culori, in poezie sau cantec.
            „Rationalii” privesc floarea, o admira, ii sorb odata parfumul, apoi o smulg din radacini si o supun microscopului si eprubetelor. Ii numara petalele si staminele, apoi ii explica existenta prin formule chimice o catalogheaza si o clasifica.
            „Rationalul”, botanistul, in cazul nostru, nu poate fi acuzat de cruzime! El este un cercetator. El are gradina lui cu leandri, crini, ortensii, cactusi si tot felul de plante exotice. Are lumea lui. Are muzica lui. Are feeriile lui. El nu se desprinde de „concret”, el si admira, dar priveste si la microscop. Il incanta si culorile, dar cauta si o formula chimica care sa reaminteasca de parfumul lor. Si el e un creator: face atlasuri cu toate speciile si colaboreaza cu chimistul care vrea sa gaseasca formula parfumului unei anumite flori...
            Nu e metafora, ci exemplu, ceea ce am dat noi! Nu ne-am exprimat indirect ci direct, si am reusit, credem, sa oferim o diferenta clara intre universul in care traieste extaticul si cel in care traieste cercetatorul, spiritul rational. Extaticul traieste intr-un univers activ, e drept, dar comod, placut. Totul la el graviteaza in jurul SENTIMENTULUI..
            „Rationalul” traieste intr-un univers mult mai complex. Totul se invarteste nu in jurul „afectului” ci in jurul „intelectului”. El se angajeaza intr-o munca de cercetare aspra si laborioasa. Se complica, s-ar putea spune, dar cu folos. El este omul studiului, al analizei, al clasificarilor, al sistematizarii valorilor pe toate planurile si cu precadere, zaboveste in procesul de CUNOASTERE profunda si in detaliu a vietii si existentei.
            „Extaticul” nu are probleme. El duce o viata linistita, echilibrata, armonioasa, si isi permite chiar sa persifleze pe cercetatorul obsedat de clasificari si formule; extaticul isi permite chiar sa dispretuiasca omul de stiinta, zicand ca se pierde in detalii lipsite de interes. Normal! Extaticul nu va intelege niciodata frumusetea CRUCII pe care o poarta omul cercetator! Extaticul va ramane mereu un copil curat care, in naivitatea lui, vede ca e perfect, frumos. El traieste mereu in lumina ce izvoraste din propriul sau suflet si nu cunoaste frumusetea misterelor noptii. Are si extaticul, desigur, greutatile si necazurile lui, dar el nu va cunoaste niciodata nici CRUCEA cercetatorului, nici suferintele lui, nici obsesiile lui, nici zvarcolirile lui. Extaticul pluteste pe o barca, pe o apa linistita. El nu risca furtunile apelor adanci.
            Cercetatorul este luntrasul ce se avanta in larg; el nu se teme de furtuni, nici de colturoasele stanci ce-i pandesc luntrea sa i-o sfarame.
            Cercetatorul este albatrosul care zboara pe furtuna jucandu-se cu valurile.
            Cercetatorul este VULTURUL ce domina inaltimile cu gandirea sa.
            Cercetatorul este ochiul stang al Soimului Horus care vede in intuneric tainele ce le ascund cerul instelat, astrele, constelatiile, galaxiile.
            Cercetatorul este cea de a treia mana a lui Visnu, „cel ce conserva”, care tine in mana sa roata legilor ce dirijeaza fenomenele lumii vazute si nevazute.
            Cercetatorul este cea de a patra mana a lui Visnu, „cel ce dainuie peste veci”, care tine in mana sa sfera din care tasnesc cele trei faclii: luciditatea, clarviziunea si ideogonia.
            Cercetatorul este un „lucid” care citeste, vede, intelege incet, incet, lumea inconjuratoare, fenomenele fizice, stihiile Universului, il intereseaza deopotriva spiritul si materia, vrea sa stie deopotriva ce e nasterea si moartea, cum de Hristos s-a pozitivat si ce a a insemnat invierea lui.
            Cercetatorul nu se multumeste sa „auda si sa vada”, el vrea sa si inteleaga.
            E un urcus de la a fi lucid sa ajungi clarvizionar.
            E nevoie de timp, de acumulari, de selectii calitative, si mai mult decat atat, caci clarviziunea nu mai sta in putinta noastra de a o descrie, intrece cu mult toate facultatile intelectuale cunoscute in genere. Clarviziunea este un fel de intuitie dar care nu este o banuiala, ci o vedere inainte, in timp si spatiu, a realitatilor ascunse insasi ratiunii si extazului. Dar ce este izvorul, torentul de aflari, de intelegeri care de la un moment dat se transforma intr-o ciudata perceptie insasi a ideilor, a conceptelor? Este IDEOGONIA! Perceperea aceasta este inefabila, indescriptibila, nu se poate pune in cuvinte; e mai presus de litera si limbaj. E un limbaj aparte, ciudat, bizar straniu, cu care trebuie sa te obisnuiesti, sa te familiarizezi in timp, caci numai timpul le rezolva pe toate.
            Clarviziunea si ideogonia opereaza la un mod indiscutabil divin: este o CUNOASTERE DIRECTA NEMIJLOCITA... „FATA CATRE FATA”, cum spune intr-un loc apostolul Pavel (Corinteni XIII, 12).
            Clarviziunea si ideogonia sunt bucuriile celui ce si-a purtat CRUCEA cercetarii pana la capat, darurile cele mai de pret ale celui sfartecat de intrebari caci clarviziunea aduce: RASPUNSUL!
            Cercetatorul nu afla in carti raspunsul, dar porneste de la carti!
            Cercetatorul nu afla in „ratiune” sau prin pur rationament raspunsul! Nu in logica si nu in rationament gaseste raspunsul cel insetat! Logica, rationamentul, analiza, sunt instrumente periferice, primordiale care slujesc cercetarea. Clarviziunea este insasi „aflarea”! Insasi gasirea cheii care deschide portile: CUNOASTERII DE CRISTAL intr-o lume neasteptata, nebanuita, doar intuita de cercetator.
            Cel insetat cauta si gaseste! Bate si i se deschide! Cere si i se da! Cauta si afla! Cel insetat primeste sa bea cea mai densa licoare din cel mai pur izvor:
            „CACI APA PE CARE O DAU EU, ESTE APA VIE!” (Ioan IV, 10)
            „SI TOT CEL CE VA BEA DIN APA PE CARE O DAU EU, SE FACE INTR-INSUL IZVOR DE VIATA VESNICA!” (Ioan IV, 14)
            Cercetatorul, cautatorul, vaslasul infrunta furtunile caci stie ca undeva il asteapta un tarm, un liman senin si calm.
            CUNOASTEREA prin clarviziune aduce ceva ce este mai presus de bucurie, farmec si incantare.
            Clarviziunea este starea pe care o traiesti cand o noapte intreaga ai privegheat intr-un pustiu, cand intunericul se risipeste, cand toate stelele se sting si nu ramane decat una singura: ALTAIR din constelatia Vulturului!
            „Cel ce poate intelege, sa inteleaga!”
            Clarviziunea este mai mult decat o bucurie.
            Clarviziunea este mai mult decat un farmec!
            Clarviziunea este mai mult decat o incantare!
            Este intrarea in cel de-al doilea UNIVERS policrom, polimorf, polifonic! E culoare, forma, sunet si parfum percepute deodata la un loc!
            Sunt esente eterne care plasmuiesc o lume ce viaza cu perfect contur, de veacuri.
            Sunt clipe de transparenta totala, in care edificii scanteietoare se percep fara ocol in timp si spatiu absolut!
            Dar ce este IDEOGONIA?
            Inchipuiti-va, cercetatorul nostru ca fiind o capra neagra. O capra neagra este o bizererie a naturii. E un animal ciudat caruia ii place sa se catere; ii plac inaltimile, stancile plesuve, sfideaza caderea si prapastia.
            Aceasta capra neagra vede un munte inalt. E cel de AL TREILEA MUNTE al nostru. Il vede si o tenteaza acest munte stancos si arid; o tenteaza piscul pe care nu-l vede caci e ascuns in nori. Acolo vrea sa ajunga si porneste in pas sprinten si vioi. Dar urcusul este din ce in ce mai greu. E nevoita sa se opreasca la rastimpuri si sa se odihneasca. Priveste in sus si dorinta de a ajunge pe muntele plesuv, ii da noi puteri, si se avanta. Cand s-a angajat in urcus, era miez de zi. Acum se insereaza. Setea si foamea o mistuie, dar mai arzatoare este atractia piscului. Porneste cu curaj, se impiedica de o stanca; cazand, isi juleste genunchii si obosita se opreste. E apus de soare. De sus priveste in jur; totul e limpede si clar pana la mari departari! Dar aceasta nu e totul pentru ea. Chinuita de foame, zareste cateva fire de iarba cu care isi minte foamea. Porneste mai departe, mai sus, mai sus si pe masura ce se intuneca, se apropie de zona de ceturi si nori. In plin miez de noapte ajunge sa infrunte ceturile. Nu mai vede nimic, urca doar din piatra in piatra, trece de nori, ceata se risipeste, si, la lumina lunii, zareste piscul mult dorit! E sfartecata de sete si in linistea aceea, privind piscul, aude clipocitul unui firav fir de apa. La lumina lunii gaseste firul de apa care se prelinge pe o stanca. Se apropie si cu greu, cu limba, prinde a-si potoli putin arsura setei.
            In sfarsit e aproape de pisc. Noaptea s-a risipit.
            Cand ajunge pe piscul mult dorit, se pravaleste, sfarsita de oboseala. Apoi se ridica si priveste minunata priveliste ce i se deschide. Satisfactia e deplina. Stelele inca se mai vad, luna e inca pe cer, sirurile de munti si vai se zaresc pana la mari departari. Izvorul e acolo. Se apropie de el, soarbe, apoi priveste. Mai ia o sorbitura si iarasi priveste... Ar vrea mai sus dar nu mai are cum si ar vrea sa zboare. Ca prin miracol, simte cum ii cresc aripi, si in cateva clipe isi ia zborul! Face un ocol piscului, se opreste la izvor si mai ia o sorbitura. Ce simte ea nimeni nu poate sti. Nici ea nu poate sa spuna, nici noi nu incercam sa exprimam, pentru ca nu exista limbaj care sa poata exprima. Vom spune doar ca IZVORUL este IDEOGONIA, ZBORUL pe deasupra muntilor este CLARVIZIUNEA.
            Nu exista ceva mai mult decat aceasta. Mai mult decat atat omul nu poate realiza, la mai mult nu poate spera, caci are totul: poate cobora intre semenii sai, si poate zbura printre stele.
            Aceasta este INDUMNEZEIREA!
            Sa poti VEDEA totul, sa poti INTELEGE totul, sa poti CUNOASTE totul!
            Aceste ciudate fapturi inaripate, ce vad necontenit, ce sorb necontenit, sunt acei care urcand cel de AL TREILEA MUNTE, au realizat „ASEMANAREA” cu Divinitatea. Cei ce o pot vedea, cei ce o pot asculta, cei ce direct I se supun, cei cu care insasi Divinitatea colaboreaza.
            Aceste ciudate „fapturi inaripate” au si ele caracteristic acest semn cifric: 1-2-4.
            (1) cap, (2) aripi, (4) picioare. Odata ajunse „fapturi inaripate” ele au insusirea deopotriva de a zbura asemenea extaticilor dar si de a cobora intre cei neevoluati spre a-i ajuta sa zboare. Cifra „4” este aceea care le da aceasta putere pe care extaticii nu o au.
            Aceste ciudate fapturi sunt MISIONARII, TRIMISII pe Pamant care sa aduca Foc si Lumina.
            Marele TRIMIS Hristos este si el una din aceste „ciudate fapturi” caci si intre aceste fapturi exista diferente de varsta si, implicit, de cuprindere.
            Marele TRIMIS Hristos face parte din cele mai inaintate in varsta fapturi, un MARE ZEU, „Fiul lui Dumnezeu”, „Fiul Luminii” a carui MISIUNE, la sugestia Tatalui a fost impartita in doua:
            -La prima sa Venire, sa aduca FOC!
            -La cea de a doua Venire, sa aduca LUMINA!
            A venit pe Pamant in prima noapte, in plin intuneric. Focul din El insa ardea. A ars tot timpul si arzand, El a facut si pe altii sa arda. Venise pe Pamant sperand, crezand ca toti vor opta pentru FOC dar cu timpul au constatat ca s-a inselat in sperante.
            Vrem sa intelegi bine, iubite cititor, aceste randuri, caci bine si adevarat am scris.
            Hristos, FOCUL, a crezut ca-i va face si pe farisei sa ARDA. Dar nu a reusit. A fost marea lui deceptie, marele lui insucces, care l-a facut sa sufere enorm.
            In Imparatia Luminii fiind, Hristos credea ca FOCUL DIVIN este ATOTPUTERNIC, ca poate face totul dar, coborand pe Pamant, in mijlocul carturarilor, saducheilor si fariseilor, a constatat cu stupefactie ca FOCUL DIVIN nu poate face sa arda pe cei ce nu vor. Lucifer cu toate ca el ceruse ajutor, n-a primit FOCUL, nu L-au vrut. FOCUL INTRUPAT NU L-A PUTUT CONVINGE si atunci L-au prins, L-au judecat dupa legea lor si L-au condamnat la rastignire, ca pe un talhar, ca pe un rau facator.
            Pe Cruce niste romani evlaviosi au scris patru litere: „I.N.R.I” – „Integra Natura Renovatur Ignis” care se traduce: „Unitatea Naturii se Reface prin Foc!”
            Inainte de a se sfarsi „FOCUL” a predat mandatul sau celui pe care „FOCUL” il iubise cel mai mult, lui Ioan Evanghelistul: „Femeie, iata Fiul tau!” (Ioan XIX, 26).
            „Si in clipa in care FOCUL si-a dat duhul, catapeteasma bisericii s-a rupt in doua, Pamantul s-a cutremurat, pietrele s-au despicat, si multe morminte s-au deschis inviind cei sfinti...” (MateiXVII, 51,52)
            Hristos – FOCUL – s-a inaltat la cer deceptionat, infrant, dezamagit de propria sa misiune care nu reusise in intrgime. El coborase cu sperante, increzator in FOCUL ce-l aducea cu sine.
            Dupa moartea sa, Hristos, ca spirit (ne-a spus Heruvicle la 21 oct. 1977) nici nu a putut reintra in Lumea Divina.
            „A zabovit o perioada indelungata, ratacind prin celelalte straturi si intr-un tarziu, la insistentele noastre chemari, Hristos revine in sfarsit, in Opal, dar trist si neimpacat.” (Cuvantul lui Heruvicle din 21 oct. 1977 – Tainele Universului Negativ)
            Hristos a stat doua zile in mormant si in zorii celei de-a treia zi spiritul sau coboara langa mormantul sau si, asa cum ne-a comunicat Densi (Ioan Evnghelistul), Hristos si-a pulverizat propriul sau corp pozitiv.
            De ce nu a stat mai multe zile? Cifra „6” ar fi insemnat insusi mesajul sau: FOCUL.
            A inviat a treia zi pentru ca a vrut sa arate ca INVIEREA INVATATURII SALE se va implini in cel de-al treilea mileniu, cand noua sa Evanghelie va fi: FILOSOFIA CHRISTIANICA.
            Semnul ce caracterizeaza pe cei ce s-au angajat in urcusul celui de AL TREILEA MUNTE este TRIUNGHIUL. Asa cum PREOTII FOCULUI primesc ca insemn CUPA sau POTIRUL, cei ce au optat pentru cel de AL TREILEA MUNTE, primesc din partea Parintelui Ceresc, pecetea TRIUNGHIULUI pe frunte. Din cercetarile noastre a rezultat ca prezenta TRIUNGHIULUI pe frunte este proprie celor din straturile VIII si IX; dar si multi din VII sau chiar din VI si V pot primi un discret semn in forma de triunghi. Dar in timp ce in stratul V, de pilda, triunghiul incepe pe frunte, pe masura ce ne ridicam in straturi, triunghiurile se maresc, ajungand sa cuprinda intreg capul in VII si mai ales in stratul VIII unde triunghiul devine luminos avand in centru un fel de bec ce face sa lumineze intreaga faptura. Densi (Ioan Evanghelistul, spirit Opalic) are aproape tot corpul spiritual prins intru-un mare triunghi.
            Cei la care triunghiul cuprinde intreg corpul, primesc titlul de: PREOTI AI LUMINII, asa cum o dovedesc „Cercetarile in lumea nevazuta”.
            Incheiem, reamintind promisiunea pe care o face Hristos celor ce vor urca cel de Al TREILEA MUNTE: „CELUI INSETAT, II VOI DA IN DAR APA DIN IZVORUL VIETII, (Apocalips XXI, 6)
            Gasim in aceste cuvinte suprema satisfactie a celor ce nu mai sunt simpli oameni, caci urcand acest ultim MUNTE devin niste ciudate „fapturi inaripate” a caror viata este: ZBORUL SI IZVORUL!...
 
EVANGHELIA CEA VESNICA
 
            Confrom ciclurilor astrale era RELIGIILOR pe Pamant a cuprins trei cicluri a 2040 de ani. Deci, anul 6120 inainte de Hristos, marcheaza inceputul erei Religiilor, an care marcheaza si inceputurile initierilor, al caror contur se poate descifra cu greu in zilele noastre.
            Prima manifestare, insa, a religiilor, a prins forme in ATLANTIDA, cu circa 12 000 ani inainte de Hristos si a durat aproape trei milenii dupa care a urmat scufundarea Atlantidei, totala ei nimicire. Rezonantele spiritualitatii Atlantidei se pot regasi astazi doar in Mexic, civilizatia azteca fiind ultima spiritualitate care pastrase ceva din emblemele initiatilor din Atlantida.
            Anul 6120 i.H. marcheaza inceputurile initierii in Egipt, iar anul 4080 i.H. inceputurile initierii in India. Grecia antica inregistreaza inceputurile de initiere la anul 2040 i.H.
            Hristos venind pe Pamant, marcheaza ERA RELIGIEI CRESTINE, care la anul 2040 isi va incheia ciclul, urmand sa intre intr-o noua faza, intr-un nou ciclu ce intre anii 2040 si 4080, va realiza unificarea definitiva a tuturor conceptiilor intr-o singura si unica Filosofie.
            Epoca „moderna” este proprie influentei astrale a constelatiei CAPRICORNULUI, care se intinde intre anii 1870-2040, anuntand venirea ultimului ciclu al „VARSATORULUI” care isi va exercita influenta intre anii 2040-2210. Deci, secolul XX se afla sub influenta puternica a Capricornului.
            Pentru ca zodia capricornului este cea mai BIZARA, cea mai complexa si cea mai tumultuoasa zodie, sa incercam sa analizam caracteristicele esentiale generate de aceste „capricorn” pe dublu plan: spiritual si material.
            Perioada 1870-2040 reflecta cea mai critica perioada din punct de vedere intelectual filosofic, perioada in care omenirea a fost pusa in fata celor mai aprige evenimente generate de dominatia spiritului mecanicist, crud, egoist si rece.
            Raceala, egoismul si cruzimea au capatat in aceasta perioada, contururi hidoase decretandu-se suprematia banului si a armamentului asupra spiritului.
            Negatia spiritului se face pe fondul aparitiei masinilor, ce polarizeaza interesul aproape unanim al maselor, precum si al oamenilor de stiinta care ucid filosofia spiritualista.
            Materialismul devine religia la moda, chiar daca aceasta nu e imbratisata oficial, iar crestinismul sufera cea mai crunta discreditare, caci nu mai gaseste argumentele necesare ca sa convinga, nu mai are puteri decat abia sa supravietuiasca.
            Spiritualiceste, omenirea moderna este stinsa si tocmai aceasta stingere va atrage FOCUL pedepselor opalice asupra racelii, trufiei si egoismului contemporan.
            Sa citim constelatia Capricornului si sa vedem cum cerul se pregateste sa intervina aruncand energii nimicitoare asupra Pamantului spre a-l purifica, spre a se implini prevestirile din Apocalips, ce se refera la dramatica suferinta prin care trebuie sa treaca pamantenii pentru toate nelegiuirile savarsite.
            Capricornul este o vietate ciudata, complicata, contradictorie, jumatate capra, jumatate delfin, jumatate pe uscat, in lumea materiala, jumatate in apa, cautand salvarea in gandire, dar nu gaseste nicaieri nici o satisfactie pentru ca este o fiinta nestatornica si nu stie nici ea ce vrea. Aceasta exprima zbaterea omului materialist care cauta fericirea in bunurile materiale, si nu o gaseste, si criza ce o traiesc filosofii care nu gasesc „Raspunsul”.
            Capricornul exprima infatuarea omului orgolios care ajunge sa dispretuiasca stihiile naturii, si orb, neaga cerul, respinge spiritualitatea, negand atotputernicia Divinitatii.
            Capricornul este in acelasi timp, zeul Pan, care se refugiaza pe bolta cerului de frica uriasului Tiphon, dar revine pe Pamant sub forma unui monstru cu o suta de capete, inconjurat de aburi si fum, scuipand foc nimicitor asupra Pamantului si scotand urlete inspaimantatoare.
            Capricornul poarta semnele prevestitoare de furtuna si calamitati: pruncii lui sunt Hydra din Lerna si Gorgona dar si faimosul Sfinx.
            Hydra din Lerna este un sarpe monstruos, cu sapte capete, pe care nimeni nu il poate rapune, caci daca i se taie un cap, imediat monstrul si-l regenereaza.
            Gorgonele sunt trei surori cu serpi in loc de par care prefac in piatra pe cei ce le privesc.
            Sfinxul, singurul, indica prezenta Divinitatii, care este prezenta si in aceasta nefasta perioada.
            Sa vedem acum cum descrie Apocalipsul cele doua fiare care chinuiesc Pamantul: „Am vazut ridicandu-se din mare o fiara cu sapte capete si zece coarne. Ea semana cu un leopard, picioarele erau ca de urs, iar botul de leu.” (Apocalips XIII, 1,2)
            „Aceasta fiara graia cu trufie, hulind pe Dumnezeu”... „I s-a dat sa biruiasca Sfintii”... „Si inaintea ei se vor inchina toti cei ce traiesc pe Pamant, afara de cei ce au numele scrise in Cartea Mielului” (Idemn 5,8)
            Imaginea este alegorica. Fiara este spiritul materialist al celor ce in lux si desfrau neaga spiritualitea. Gasim aici doctrina orgolioasa a „stientistilor”, a celor ce au invatat ceva carte, au o oarecare pregatire stiintifica, dar destul de superficiala pentru a-si permite sa nege spiritualitatea.
            Fiara a doua apocaliptica se ridica din Pamant, are doua coarne si vorbeste ca un dragon, facand pe toti pamantenii sa se inchine primei fiare.(Idem 11,12)
            Cele doua fiare se suprapun cu cele doua parti ale Capricornului: o parte pe uscat, cealalta pe mare.
            Apocalipsul descrie toate pedepsele ce vor veni asupra Pamantului, in capitolele VI, VII, VIII, IX, pedepse menite sa arda tot ce este necurat in vazduh, pe Pamant si in mare, o adevarata purificare a intregii zone pamantene, purificare atat a stihiilor, cat si a fapturilor. Cea mai importanta este arderea tuturor spiritelor luciferice, precum si a celor ce au culori inchise, care au pierdut sansa de a se mai putea reface.
            Ca asa se va intampla... aceasta este sigur! Dar cu exactitate, cand se va intampla, nimeni nu stie. Este un secret opalic. Cert este ca zodia Capricornului, in care noi traim, este favorabila unor interventii opalice capitale, este favorabila unor neasteptate rasturnari, ofera conditii de manifestare ale unor calamitati mari si nu exclude pericolul unui al treilea razboi mondial... de data aceasta, nuclear. Repetam, semnul capricornului indica groaza si cutremur.
            Intrebate de noi, cateva spirite s-au pronuntat ca FOCUL este aproape, ca ziua interventiei opalice nu va intarzia sa se faca cunoscuta. Noi nu vrem sa ne erijam in prooroci, nu avem acest dar. In schimb, consideram si noi, in consens cu astrologii de specialitate, ca timpurile implinirii apocaliptice, graviteaza in jurul anului 2000 si ca din punct de vedere astral, conditiile sunt favorabile unor mari schimbari.
            Capricornul, in timpul anului, se manifesta intre zilele de 22 dec. si 20 ian. care au caracteristicile FRIGULUI si INTUNERICULUI (este perioada anotimpului friguros, cu noptile cele mai lungi).
            Trecand mai departe la influenta constelatiei „Varsatorului”, care va fi proprie anilor 2040-2210, semnul zodiacal al omului care varsa apa dintr-un mare vas, aceasta ne indica o epoca plina de realizari spirituale, o debordanta activitate filosofica si artistica, un real progres al filosofiei si artelor.
            Este firesc. Epoca noastra moderna, cu aceasta criza, cu aceasta stingere a filosofiilor si artelor, nu poate dainui mult timp, tot asa dupa cum „intunericul” medieval nu a putut dainui la infinit, iar Renasterea si-a spus cuvantul, reintorcandu-se la „stilul” clasic. Epoca moderna ilustreaza o tendinta spre suprarealism, o sete de esente si chiar de clasicism.
            Ne-am indepartat enorm de stilul clasic al gandirii, si de aceea nici nu vom rezista mult spiritului care isi va cere dreptul sau la viata, dreptul la ECHILIBRUL CLASIC...
            Revenirea FOCULUI-HRISTOS pe Pamant, va insemna un nou Hristos: HRISTOSUL LUMINA, care va aduce Lumina unei noi filosofii care sa uneasca toate stiintele la un loc, dandu-le sensul firesc – spiritualizarea.
            Modernii manifesta un real interes pentru echilibrul muzicii clasice. Dintre toate artele, muzica a ramas singura purtatoare a mesajului Christianic ce anunta o noua renastere, dupa un intunecat si sumbru secol XX, robit de materie. De data aceasta Hristos-Lumina nu se va mai adresa multimilor, ci va veni pentru cei avansati si se va adresa indeosebi celor ce au o minte disciplinata: oamenilor de stiinta, pentru ca filosofia Christianica va fi o filosofie stiintifica.
            Dar ca si la prima sa Venire cand Ioan Botezatorul i-a fost „Inaintemergator”, si la a doua Venire va avea un „Inaintemergator”... acesta va fi Ioan Evanghelistul!
            Ioan Evanghelistul are o misiune aparte. Aceasta o deducem din faptul ca Hristos a spus despre el ca va avea de indurat multe intrupari, trebuind sa ramana in contact cu viata pamanteana pana la a doua Venire a sa (Ioan XXI, 22)
            In acelasi sens vorbeste si un inger al lui Ioan, dupa ce acesta i-a dat sa inghita o carticica: „va trebui ca tu sa proorocesti iarasi la multe popoare, natiuni si regi” (Apocalips XI, 11). Insasi acea carticica ne face sa intelegem ca este vorba de acea filosofie Christianica (sau cum i se mai spune: „Evanghelia vesnica”) – (Apocalips XIV, 6) pe care Ioan trebuie sa o asimileze ca sa o poata propovadui: „ea va fi dulce in gura dar amara in pantece” (idem X, 9) adica va fi placuta la prima vedere dar greu de asimilat, caci va cere pregatire multilaterala, pregatire in multe directii.
            Apocalipsul are o imagine in care un inger vesteste din inaltul cerului „EVANGHELIA CEA VESNICA” la toate popoarele (Apocalips XIV, 6). Ioan, in mod clar, nu se refera la Evangheliile scrise de apostoli ci la o noua „Evanghelie vesnica”!
            Acest „vesnic” indica faptul ca ea se va impune de la sine, nemaiputand fi pusa sub semnul intrebarii. EVANGHELIA CEA VESNICA va fi tocmai acea FILOSOFIE Christianica de care tot vorbim noi si pe care insusi Ioan o va scrie pe Pamant, intrupat fiind.
            Intr-una din discutiile noastre cu Siu Karta acesta ne-a spus ca Ioan este deja pe Pamant si la acea data (1965) ar fi avut in jur de 25 ani.
            Cu alta ocazie, Densi (Ioan Evanghelistul, spiritul de baza) ne-a dezvaluit taina ca din el s-au desprins doua spirite, care amandoua sunt pe Pamant, urmand ca unul din ele sa fie cel ce va scrie EVANGHELIA CEA VESNICA, pe care Hristos o va confirma in momentul cand va reveni.
            De propovaduirea acestei „EVANGHELII VESNICE” leaga Hristos Venirea „Judecatii de Apoi”, arderea spiritelor cazute.
            „Si se va propovadui aceasta EVANGHELIE a Imparatiei in toata lumea spre marturie la toate popoarele si ATUNCI VA VENI SFARSITUL” (Matei XXIV, 14)
            In noianul textelor evanghelice, exista un strigat dureros, o exclamatie plina de dor, care vadeste o adanca suferinta a MARELUI TRIMIS. Acest strigat, aceasta durere exprima suferinta celui ce se simte SINGUR. Este durerea geniului unui filosof, care ar dori un cerc de prieteni, in care sa se poata regasi pe sine... dar nu-i are. Este suferinta celui ce „stiind” si „intelegand” mult, nu are cui sa impartaseasca stiinta sa:
            „VULPIILE ISI AU VIZUINA LOR, PASARILE CERULUI AU CUIBURI, IAR FIUL OMULUI (aici Hristos se refera la sine insusi) NU ARE UNDE SA-SI PLECE CAPUL!”
            Cititorul, desigur, se va intreba: „Hristos a avut apostoli?” Deci a avut un cerc de... ucenici... dar si ei erau simpli „ucenici” ce nu au dat dovada de o pregatire deosebita...
            Din 12 apostoli, doar Matei si Ioan au scris Evanghelii, ceilalti nu au scris. Insusi celebrul apostol Petru, nu a scris nici o Evanghelie, cu toate ca apare ca cel mai activ, dar si cu niste greseli. Sa ne amintim doar faptul ca Petru s-a lepadat de trei ori de Hristos, si ca Hristos l-a si apostrofat odata zicandu-i: „inapoia Mea, satana, ca sminteala Imi esti!” (Matei XVI, 23)
            Singurul care dovedeste atasament total este Ioan Evanghelistul, apostolul pe care Iisus il iubea cel mai mult, cel care, la „cina cea de taina” si-a lipit capul pe pieptul lui Iisus, singurul apostol care l-a insotit pe Iisus pe Golgota, cel pe care Iisus il lasa in locul sau cand pe Cruce a zis Fecioarei Maria: „Femeie, iata Fiul tau!”
            Mai exista in Evanghelie o scena care pare bizara pentru un cercetator atent.
            Hristos accepta intrarea sa in Ierusalim, in osanalele si strigatele multimilor care vad in el pe „Fiul lui David” pentru ca dupa patru zile aceeasi multime sa strige in fata lui Irod si sa ceara rastignirea lui.
            Pare logic sa ne intrebam: de ce Hristos a acceptat acest compromis? Hristos stia ca-l asteapta rastignirea, stia ca multimea lasa nu va sari sa-l salveze, ci din contra, va cere rastignirea lui. De ce atunci Hristos a acceptat osanalele si ramurile de finic?
            (Am mai analizat aceasta situatie in lucrarea noastra: „Nuntile necesare” dar ne permitem sa revenim pentru a scoate in relief importanta lui Hristos – VISATORUL, fondatorul BISERICII VII...)
            Da, Hristos, intrand in Ierusalim, visa; preluase din biblie ideea ca Ierusalimul este „cetatea cea sfanta” in care locuieste Dumnezeu, o cetate a ALESILOR LUI DUMNEZEU, care traiesc si il inteleg pe Dumnezeu. Hristos visa o astfel de cetate reala.
            Visa ca si pe Pamant candva sa se construiasca o cetate care sa fie locuita realmente de oameni ALESI.
            Hristos visa o astfel de cetate care sa fie data de sens, a intregului Pamant, asa cum o visa si David, si proorocii.
            Am spus mai inainte ca Hristos va veni a doua oara, nu pentru „gloate” ci pentru savanti si filosofi. Un astfel de NOU IERUSALIM visa Iisus: un IERUSALIM cu adevarat sfintit de cei ce vor locui in el.
            Acest NOU IERUSALIM obsedant, la care visa Hristos, reapare in viziunile lui Ioan, in Apocalipsa, la magistralul capitol XXI in care IERUSALIMUL CEL NOU este numit „MIREASA CEA IMPODOBITA” (versetul 2) care sunt ALESII biruitorii celor TREI MUNTI care nu vor mai cunoaste lacrimile si suspinele.
            Dar viziunea nu este consumata! La versetul 9, ingerul il cheama din nou pe Ioan sa ii arate „MIREASA MIELULUI”, o alta ipostaza a cetatii celei mari: SFANTUL IERUSALIM. Imaginea aceasta ce urmeaza, indica cu claritate ca noua ipostaza a Ierusalimului este FILOSOFIA asemanata cu o CETATE PE CARE NIMENI NU O VA PUTEA BIRUI caci ea, FILOSOFIA DIVINA, va aducea acea mult visata PIATRA FILOSOFALA: CHEIA INTELEGERII si CUNOASTERII... caci: ACEA CETATE ERA LUMINATA DE O „PIATRA” FOARTE PRETIOASA, UN FEL DE PIATRA DE JASPIS, FIIND LA INFATISARE CA CRISTALUL. (Apocalips XXI, 11)
            Daca vrem sa avem sugestia completa a acestei Pietre Filosofale, vom preciza ca Japsisul este de culoare VERDE (simbolul CUNOASTERII), cu vene rosiatice (ROSU – iubirea). Ea avea transparenta CRISTALULUI adica prin ea se putea „vedea” TOTUL. Ea era aceea prin care cel ce o cunoaste putea INTELELGE, putea CUNOASTE TOTUL.
            Intrand in Ierusalim, Hristos a visat cu certitudine o lume noua, un nou Ierusalim, o noua Biserica, o noua Filosofie, un cuib si pentru El, un cerc de prieteni insetati de Adevar carora sa le poata destainui, carora sa le poata oferi toata stiinta sa!
            Hristos a visat???!!!
            Ioan n-a mai visat! El a avut vedenii, viziuni...
            Noi visam??? Poate... In orice caz, cautam sa descifram visele si viziunile celor de acum 2000 ani si vedem, si constatam ca ele sunt in fond si VISELE noastre...
  
 
CONCLUZII
            Sensul Invataturii lui Hristos, marcheaza cele trei mari etape ale evolutiei spiritului uman:
PURIFICAREA - INNOBILAREA - TRANSFIGURAREA.
            Noi am privit aceste trei etape prin ascensiunea ce o intreprinde spiritul, spre a urca succesiv lantul celor TREI MUNTI:
-MUNTELE FAPTELOR IUBIRII;
          -MUNTELE EXTAZULUI TABORIC;
-MUNTELE CUNOASTERII.
            Am vazut ca la Prima Sa venire, Hristos a adus FOCUL - Aceasta inseamna animarea gandirii, indemnul la activitate, spre a fi urcat MUNTELE EXTAZULUI.
La Doua Venire, El va fi Hristos - LUMINA, caci va pecetlui sensul pe care il are omenirea, sensul ultim fiind:
 
CUNOASTEREA
 
            Hristos nu a incetat sa cheme omenirea sa ARDA. Sa arda in Focul virtutilor, mai intai, apoi in focul gandirii,
GANDIREA FIIND ACEEA CARE DESCHIDE DRUM CUNOASTERII.
            Lucrarea noastra a insitat suficient de mult spre a demonstra ca „religiozitatea” nu este decat o prima faza... necesara sa asigure PURIFICAREA.
            Odata omul purificat dogmele, canoanele si regulile nu fac decat sa-l incorseteze. El simte nevoia de a se elibera din lumea literelor si a formelor, simte nevoia de contemplatie, care are un limbaj propriu si actioneaza la un nivel inalt al intelectului. Noi nu negam necesitatea dogmelor, nu negam importanta traditiei, dar nici nu putem fi de acord ca tot adevarul a fost spus si cu asta incheiem discutiile. Pentru un filosof „dogmatismul” este o boala! Noi nu suntem de acord cu aceasta. Dogmatismul, spunem noi, este doar o etapa, o prima etapa pe care insa o consideram epuizata din punct de vedere istoric.
            Religiile au mereu nevoie de primeniri, de reactualizari succesive, tocmai pentru a tine pasul gandirii semenilor nostri.
            Invatatura lui Hristos este asemenea unui edificiu de idei si concepte. Dar un edificiu nu are o singura fatada. A impune un punct de vedere, a dicta o singura linie de interpretare, este ca si cum arhitectul ar impune privitorului un singur loc din care sa fie privit edificiul.
            Noi ne-am ales un loc al nostru si am vazut in INVATATURA lui Hristos TREI MUNTI cu inaltimi diferite, si suntem convinsi ca nimeni nu poate spune ca am gresit cu ceva.
            La fel am procedat si cu lucrarea noastra „NUNTILE NECESARE”. Acolo am privit totul, vazand in Hristos MIRELE ce-si asteapta Miresele cele ce vor sa-l cunoasca. Deci si acolo sensul NUNTILOR este tot CUNOASTEREA.
            Daca in „NUNTI” am apelat la un limbaj simbolic, in aceasta lucrare nu am mers pe ocolite, ci direct, spre a ajunge sa deznodam ca:
SENSUL MILENAR AL EXISTENTEI A FOST,
ESTE SI VA FI:
CUNOASTEREA!
            - Cel de pe PRIMUL MUNTE nu vede, nu intelege.
            - Cel de pe AL DOILEA MUNTE vede Lumina si traieste bucuria.
            - Cel de pe AL TREILEA MUNTE nu numai ca vede Lumina, ci o si intelege pentru ca traieste in LUMINA.
 
            NOTA
 
            1.SFINXUL EGIPTEAN este un leu sezand, avand cap de femeie, pe Zeita Isis, a Luminii.
            Ochii ii avea de rubin, ceea ce impresiona in mod deosebit noaptea cand Sfinxul privea cu ochii avand sclipiri rosietice.
            Simbolul cifric al SFINXULUI egiptean este 1-2-4: adica (1) cap; (2) ochi; (4) picioare.
            SFINXUL voia sa exprime stadiul maxim de realizare spirituala pe care il realizau initiatii egipteni, realizare care exprima zeificarea omului.
            2.HORUS-SOIMUL era la egipteni zeul suprem. (1) Un soim cu (2) aripi, ce sedea pe un TRON cu (4) picioare.
            Ochii soimului erau soarele si luna, caci atributul lui suprem era VEDEREA, adica el este zeul ce STIE totul cel ce INTELEGE, cel ce CUNOASTE, si troneaza peste tainele lumii vizibile, si peste tainele Lumii invizibile.
            HORUS – SOIMUL ilustreaza cea mai perfecta metafora menita sa exprime cu subtilitate atributele Divinitatii.
            Si totusi VISNU este mai expresiv.
            3.VISNU-CONSERVATORUL este o statuie care dateaza din secolul XIV al erei noastre, produs de gandirea brahmana, zeu suprem care domina Pantheonul brahmanilor.
           VISNU este infatisat stand in picioare cu o imbracamite sumara. Este un personaj masculin feminizat (androgin), caci are sanii putin proeminenti. Pe cap poarta un trunchi de con, forma preferata de brahmani care construiau temple cu o forma ce s-ar fi putut inscrie intr-un con, conul reprezentand ascensiunea gradata, liniara. Bogatia semnificatiilor insa sta in cele patru maini; doua maini ridicate; doua stau aplecate. In prima mana tine cu doua degete roata legilor care conduc fenomenele. In cea de-a doua tine o sfera (perfectiunea) din care tasnesc trei flame; cu cea de-a treia mana tine toiagul conducerii autoritare, iar cu cea de-a patra mana, binecuvinteaza si in acelasi timp tine la distanta privitorul.
            Ochii ii tine inchisi: simbol important care exprima interiorizare totala.
            Aceasta statuie, dupa cum si cititorul poate constata, este cea mai complexa expunere a atributelor Divinitatii. Nici o religie nu a reusit sa depaseasca aceasta complexa expresivitate a statuii lui VISNU. Nici o religie nu a vorbit mai frumos despre Dumnezeu ca aceasta statuie. Stim ca Hristos a tacut in aceasta problema; nu a vorbit nimic despre Tatal, dar a promis ca v-a vorbi la a Doua sa Venire.
            Si la VISNU gasim simbolul cifric 1-2-4. (1) Un cap (2) ochi inchisi si (4) maini.
            4.SFINXUL GRECESC apare in mitologia greaca in povestea lui Oedip, dar el este o veche zeitate care dateaza din timpuri imemoriabile. Acest SFINX, ca si cel egiptean, este un zeu care chinuie pe oameni cu intrebarile sale si cel ce nu stie raspunsul este devorat. El exprima, in felul acesta, Zeul „Atotstiutor”, deci zeul CUNOASTERII care nu are alt rol decat sa chinuiasca oamenii cu intrebarile lui. Teologii nostri ar spune ca este un zeu rau, satanic. Noi insa, vedem in el o ipostaza interesanta a Divinitatii, care lupta pentru a face pe oameni sa invete, uzand de spaima ce o provoaca oamenilor prin intrebarile sale.
            SFINXUL grec este reprezentat de un leu cu cap de femeie (ca si la egipteni).
            Are insa in plus, doua aripi.
            Simbolul cifric este tot 1-2-4. (1) Cap, (2) aripi, (4) picioare
 
SFARSIT...

 

 

1