Caut persoane interesate de infiintarea unui club de mountainbiking in Aiud, care va fi si singurul de acest gen din judetul Alba (din cate stiu eu). Am cateva persoane care s-au oferit sa ma ajute dar vreau sa fie o actiune de amploare, cu membri activi nu doar simpatizanti. Oricum, probabil ca oamenii vor aparea pe parcurs. Va exista si o taxa lunara ce va depinde de bunavointa membrilor, oricum mai mult simbolica intrucat actiunile clubului se vor baza pe sponsorizari si donatii. Pentru mine personal va conta enorm gradul de implicare al membrilor. Si actiunile vor fi numeroase.
       Printre planurile clubului ar fi: parteneriate cu alte cluburi de profil din tara si din strainatate, o tabara anuala undeva in Apuseni sau Trascau (eventual o intalnire a bikerilor, gen intalnirea motociclistilor din Cheile Turzii), o revista (daca gasim o tipografie si ma ajuta fostii mei elevi), sedinte foto cu prezentari de fotografii din diverse zone turistice, sedinte video (sper sa mi se ofere un sediu!), si nu in ultimul rand multe deplasari in grup organizate in zona Aiudului si a Muntilor Trascau sau in tara (am facut un calcul aproximativ al deplasarilor intr-un an: vor fi in jur de 1000-2000 de kilometri, cam jumatate din cat parcurg eu intr-un an).
       O mare parte din baza materiala (un video, o imprimanta color) va fi achizitionata cu ajutorul benevol al membrilor clubului (din cotizatii) sau al persoanelor interesate din Aiud sau din alta parte (prin donatii sau sponsorizari), carora li se va face reclama prin toate mijloacele pe care le detinem.
       Intr-un orasel ca Aiudul, doar o data la 10 ani apare o initiativa care sa vizeze interesul public (vezi pagina Aiudului la
www.aiudonline.ro!). Sper ca pentru acest deceniu, proiectul in cauza sa fie acesta. Dar va fi imposibil ca actiunea sa aiba vreo sansa de reusita fara participarea directa a membrilor societatii civile, adica fara dumneavoastra. Si numai asa putem sa ridicam nivelul orasului si al judetului, printr-o actiune care sa faca reclama zonei in care locuim.
       Pana a ajunge in faza de autofinantare (fie prin vanzarea unei reviste de profil, fie din castiguri obtinute dintr-o oferta de turism in zona), clubul are nevoie de ajutorul dumneavoastra! In primul rand, ar fi nevoie de o contributie in bani pentru constituirea clubului (suma totala necesara acestui prim pas se ridica la 7 milioane de lei: 5 mil. pentru patrimoniul initial depus la banca, 2 mil. taxe notariale si altele). In al doilea rand, dupa infiintare, ar fi nevoie de un sponsor permanent (caruia i se va face reclama pe tote caile posibile), care sa dea �viata� clubului din punct de vedere material prin sponsorizari lunare (in baza Legii Sponsorizarii, deci cu avantaje si pentru el!). In acest fel, o parte din activitatile clubului ar fi asigurate pe tot parcursul anului. Daca cunoasteti firme sau persoane capabile si doritoare de un astfel de gest, va rog sa ma anuntati! Pana atunci astept sa primesc adeziunea dumneavoastra, precum si eventuale sugestii.
       Inscrierea pe www.clubMTB.com (vezi pe
Prima pagina!) nu atrage asupra dvs. nici o obligatie; ea imi dovedeste doar cati membri simpatizanti are clubul (care vor putea deveni "membri activi" dupa infiintare) si ca exista doritori pentru a extinde proiectul acesta.
      
       Cu respect
       LEVY NAGY
(initiatorul proiectului)
Clubul de Cicloturism BIKETRIBE, Aiud
Arhiva Foto
Trasee MTB
HomePage
Lista simpatizantilor Clubului
Poze cu membri Clubului
    Ai acum posibilitatea de a vorbi despre tine si experienta ta in mountain biking pe forum-ul bikerilor la www.ROcicloMANIA.org (un click aici te va transfera direct in forum)! Pentru a putea scrie, mai intai va trebui sa iti creezi un cont de utilizator. Te asteptam cu drag in clubul nostru virtual!
�Ralu
Hosted by www.Geocities.ws

1