Pгrintele Selafiil are 92 de ani єi e cel mai bгtrîn cгlugгr din Basarabia. Dupг redeschiderea mгnгstirii, în 1990, prin purtarea de grijг a altui pгrinte înduhovnicit de la noi, pгrintele Serghie, cunoscut credincioєilor din toatг Moldova, dar єi din Ucraina, pгrintele Selafiil a fost readus în mгnгstire pe vremea cînd era stareю actualul episcop Dorimedont. Cu aceastг ocazie, el s-a învrednicit sг fie tuns în schima mare, devenind ieroschimonahul Selafiil. Pгrintele este orb trupeєte de aproape 20 de ani, cгpгtînd în schimb de la Dumnezeu vederea cea duhovniceascг. În continuare, cititorii au ocazia sг “asiste” la o discuюie cu pгrintele Selafiil, pe care o reproducem aici fгrг a o redacta, pentru a pгstra dulceaюa cuvintelor bгtrînului.

- Părinte, azi foarte mulţi vorbesc despre preoţii care au fost KGB-işti, mai ales din Patriarhia rusă. Din această cauză, atunci cînd ne ducem undeva, mulţi ne întîmpină cu neîncredere. Povesteşte-ne matale despre vremea aceea. Cum a fost prigoana?

- Ei, prigoane, ţi-oi spune, ele o fost întotdeauna asupra credinţei. Dar noi să nu ne temem de dînşii, să ne ţinem credinţa noastră, cum am apucat-o de la Sfinţii Părinţi. Matale, dacă scrii, de-amu vezi pe unde o trecut credinţa noastră pravoslavnică, pe unde-o trecut şi cum o fost. Mai ales pe vremea Sfîntului, Marelui Vasile, cînd erau la dînşii în ţară mulţi eretici de-aiştia, vrasăzică, sectanţi. Şi chiar şi împăratul cam credea cum îi credinţa lor. Dar el s-o dus la împăratul şi o zis: “Împărate, hai să rupem legăturile estea, care vasăzică, răutatea!” “Dar cum, Vasile, cum zici tu?” “Eu zic aşa: biserica, soborul din mijlocul cetăţii, îl încuiem cu două lăcăţi – a ereticilor şi cu a pravoslavnicilor. Şi punem ostaşi de partea lor şi ostaşi de partea noastră. Şi oameni de credinţă de partea lor şi de partea noastră. Şi le dau eu voie să se roage ei întîi şi dacă li s-a deschide biserica prin credinţa lor, s-or fărma lăcăţile prin credinţa lor, a lor să fie biserica în veci. Două ceasuri să facă rugăciuni. Dar dacă nu, să se deie-n lături, că facem noi. Şi dacă ni s-a deschide nouă, a noastră să fie biserica”. Dar el şede şi se uită: “Măi, da mare credinţă ai tu, Vasile. Hai dar să vă aşezaţi, tu în partea ta, şi ei în partea lor. Să vă aşezaţi drept. Şi cui i s-o deschide biserica, aceluia să fie”.

Şi-apoi o făcut rugăciune ereticii, că le-o dat voie. Dar de-amu credincioşii, lor le părea rău, că dacă le-o dat voie la eretici întîi, gîndeau, ce-am făcut noi, că ne-am prăpădit. Nu vă temeţi, o zis, aveţi credinţă. Şi-o făcut ei două ceasuri şi n-o făcut nimic. Şi-o zis Vasile: daţi-vă la o parte! Şi s-o pus Sfîntul Vasile la rugăciune cu credincioşii lui. Şi cînd o aflat multă credinţă rugăciunea, o venit un vîrtej aşa de bun, că o început a trăsni lăcăţile celea şi s-o deschis uşile într-o parte şi-n alta. Şi-atunci toţi au strigat: Doamne, miluieşte-mă şi o făcut semnul Crucii şi o intrat în biserică Sfîntul Vasile cu norodul lui. Iaca, dreptatea, iaca dreapta credinţă!

Aşa şi amu, Dumnezeu, dacă a face o minune din partea credincioşilor creştini, cum scrie acolo la Apocalipsă, la cartea care cu antihristul. Acolo spune că va fi un război al Maicii Domnului, al lui Dumnezeu asupra necredincioşilor. Boală grea. Şi acei care vor fi credincioşi, boala aceea n-o să se lipească de dînşii. Dar care or fi, vrasăzică, necredincioşi, apoi boala aceea, mare boală o să fie. Dar cinci luni n-o să fie nici o moarte dintre dînşii, dar numai durere de Doamne fereşte. Şi ministru, şi gheneral şi preot, care-a fi, la acei necredincioşi boala aceea o să fie. A da Dumnezeu. Cînd o fi asta, Dumnezeu ştie, am citit în cartea ceea... Numai Dumnezeu dacă a arăta dreapta credinţă, să ni s-arate cum scrie acolo “soarele se va întuneca pe cer”, Sfînta Cruce să se arăte pe cer, mai strălucită decît soarele. Apoi, numai aceea poate să dovedească, dar, aşa, omul nu dovedeşte.

Eu am grăit cu sectanţi de-aiştia, cînd am fost chiar şi-n lagăr. Nu poţi grăi, te sfădeşti cu dînşii. Eu le-am zis: nu vreu să ne sfădim amîndoi, şi tu eşti la pedeaspă şi eu îs la pedeapsă, nu trebuie să ne sfădim. Dar vorbim care-i dreapta credinţă. Dacă dumneata zici că-i a dumitale, ţineţi-o pe-a dumitale, eu nu vreu să ţi-o ieu. Dar nici eu pe-a mea nu ţi-o mai dau ţie, să zici tu că Sfîntul Constantin o fost cel mai întîi antihrist în lume că o silit să se închine oamenii la Cruce! Crucea, vrasăzică, are a ei lucrare, că Dumnezeu o arătat-o că-i dătătoare de viaţă, nu-i slujba nicodimului Crucea, şi-o arătat-o cu minuni: o înviat morţii şi multe lucruri o făcut Sfînta Cruce. Şi el (Constantin) o slobozit lumea de la închisoare şi le-o dat voie să facă biserici, să se boteze, de ce zic ei că-i antihrist? Dar ei au părerea lor, vrasăzică, învăţătura lor. Dar noi să ţinem credinţa noastră, n-avem nevoie de dînşii. Că ei spun aşa şi aşa, de dînşii s-o împlut lumea. Numai Dumnezeu ar face minunile estea, să arăte dreapta credinţă. Dar noi oamenii nu putem să-i biruim pe dînşii, că ei îs o mulţime.

- Erau mulţi sectanţi în lagăr?

- Erau, erau mulţi la închisoare, pentru că nu vroiau să facă armata, nu vroiau să se supuie. Şi-apoi le dădea cîte cinci ani, la pedeapsă, acolo.

- Şi matale cîţi ai făcut?

- Eu tot vo cinci ani am făcut. Pentru, vrasăzică, am făcut cu doi-trii oameni, de asta, propogandă, vorbă pentru credinţă. Şi cînd am mîntuit aişti cinci ani am fost tucma în Celeabinsc, în 46-47, pînă în 50. Şi n-o vrut să-mi dăie drumul în Basarabia, în Moldavia. Zic: dar de ce dumneavoastră nu-mi daţi drumul în Basarabia? Zice: mata eşti judecat pentru religie, noi vrem să strîngem religia şi să te înstrăinăm de-acolo, să nu mai propovăduieşti. Alegeţi în toată Rusîia, dar în Moldova nu-ţi dăm drumul. Dar eu mă uit şi zic: dar în Odesscaia oblasti poate îmi daţi drumul? Se uită ei pe hartă, zice: îţi dăm. Şi mi-am ales, de-amu aici, mai aproape de bolnavi, la Cotovsk, dacă-aţi auzit, Bîrzu. De la Dubăsari, vreo 80 de kilometri, mai în fund încolo. Şi mi-o dat ei drumul acolo şi-am stat pîn’ ci-o murit Stalin. Eu am mai lucrat şi-ncolhoz şi-ncolo. Şi de-amu m-am lipit pe lîngă biserică şi-am fost ca palamari (paraclisier). Şi, cînd am auzit că o murit Stalin, am zis: părinte, amu am să mă duc şi eu la Basarabia, că iaca, o murit Stalin. Ei hai, zice, dacă vrei, dar eu am vrut să te fac preot, că el era blagocin, şi să te trimit pe malul Nistrului că acolo sînt sate moldoveneşti şi-mi cer preot, dar eu n-am de unde să le dau lor preot. Eu zic: părinte, eu îs călugăr, vreu să mă duc la mănăstire. Ei, zice, dacă vrei să te duci la mănăstire... Mi-o dat el o scrisoare, pentru că dacă mă întreabă arhiereul. O scris el de bine pentru mine acolo, cum m-am purtat eu. Şi am venit de-acolo şi m-am lipit de-amu la (mănăstirea) Suruceni, că era părintele Iosif, care-o murit, dacă-l ştiţi pe dînsul, care-o fost stareţ amu cînd s-o deschis mănăstirile la Căpriana. Arhimandrit el era. Şi m-am dus acolo, el m-o primit, dacă-am trăit cu dînsul în mănăstire. M-o primit acolo. Ne-am dus la arhiereul şi arhireul s-o uitat şi-o zis: ai vreun moldovan? Zice: iaca. S-o uitat el la mine şi zice: primeşte-l, dacă zici că-i de la voi din mănăstire. Şi m-o primit şi am venit înapoi. Şi am scăpat de dînşii de-amu. Dar era, vrasăzică, cam greu, am avut mare răbdare. Că am trăit cam vreo opt ani pînă m-am apropiat de mănăstire.

- Dar în lagăr se ştia că matale eşti călugăr?

- Dapoi cum, că doar era scris acolo.

- Şi cum se purtau?

- D’apoi, mi-o luat şi hainele, şi tot mi-o furat. Şi dacă mai zice-i ceva, îţi da şi vreo cîţivai pumni în spinare şi în cap. Dar ce era să faci, trebuia să rabzi. Şi cînd am venit aici de-amu, m-o chemat de vreo două ori la NKVD, acolo la dînşii. Noaptea mă chemau. Şi eu mă speriem, aşa de tare mă temem de dînşii. Că dacă mă cerceta noaptea la miezul nopţii...

Întăi m-o chemat numai un om. M-o-ntrebat cine-s eu, ce mai fac, că o venit cu actele din lagăr de la dînşii de-acolo. Şi-apoi, le-am spus eu cum m-am născut, despre părinţii mei. O trimis la satul meu şi o-ntrebat acolo şi s-o lojit (potrivit) cam cum am scris eu. Şi amu m-o chemat de-amu a doua oară. A doua oară era de-amu vreo cinci-şase, era de-amu şi-un maior cu dînşii, nacialnicul lor probabil. O cameră mare, largă, unde o pus ei masa lor, o masă rotundă, cu dînşii pe scaune. Şi-ncep a-mi spune ei mie, dar tinerii ceia, erau tot moldoveni, dar ştieu ruseşte.

- Erau mulţi moldoveni?

- Ei toţi erau moldoveni, numai nacialnicul cela al lor nu ştia moldoveneşte. Şi m-o întrebat: iaca, noi îţi dăm bani, îţi dăm haine, îţi dăm ce vrei, dar numai să ne spui nouă în fiecare săptămînă, să vii la noi şi să ne spui, ce grăiesc oamenii. Dar eu şed şi mă uit: d’ apoi eu oare cum să vînd eu pe creştini, am pătimit atîta vreme şi-amu să mă apuc să slujesc la dracii eştia, la vrăjmaşii eştia? În gîndul meu, n-oi face lucru ista. Eu zic: lucrez acolo singur şi nu grăiesc cu nime. Şi zic: eu nici ruseşte nu prea ştiu bine. Dar ei zic: dacă sînt şi moldoveni acolo. Sînt şi moldoveni, zic eu în gîndul meu, dar nu fac eu lucrul ista. Şi-apoi m-o silit ei cu fel de fel de lucruri, că eu dădem înapoi. De-amu la urmă, după vreo trei ceasuri patru, o zis: noi te dăm în lagăr înapoi dacă nu vrei să ne-ajuţi, să ne slujeşti nouă. Eu zic: ei, eu mai bine am trăit în lagăr decît aici. Că eu am lucrat şi la colhoz oleacă, pînă m-am scris acolo la pasportnîi stol (secţia de paşapoarte) că nu vroiau să mă scrie dacă nu lucram. Am lucrat într-o vie acolo la colhozul ceala, lucram acolo eu singur. Şi eu zic: lucrez aici la colhoz şi amu m-o pus paznic la păpuşoi şi dorm cu cîinii în paie. Eu la lagăr am trăit foarte bine, eram harnic, făcem cîte două norme, avem şi bani, făcem şi baie în fiecare săptămînă şi mă culcam de cu seară de la nouă şi pînă la şase, nu mă deranja nimeni şi încă mă şi păzea.

- Lagărul era la nemţi sau la ruşi?

- La ruşi. Nemţii erau prizonieri. Dar noi n-am fost cu ostaşi, da la civili, mai mulţi preoţi eram pe-acolo. Ei dacă o văzut aşa, că eu amu dorm cu cîinii în paie, dar acolo dormeam ca un om, că aveam oghial (plapumă), aveam saltea. Dar aici, ce zici, dorm cu cîinii în paie, ia măi ce mai bine aici! Mai bine să mă dai în lagăr, nu mă tem de lagăr. Cînd o auzit aşa, apoi de-amu maiorul cela zice să zic „Tatăl nostru”. Am zis Tatăl nostru şi maiorul mi-o zis, că ruseşte mi-o spus: du-te înapoi acolo unde lucrezi, dar să nu spui la nime că ai fost aici. Şi eu m-am gîndit: Doamne, slavă Ţie Dumnezeule, că nici nu m-am gîndit. Şi mi-o dat drumul de acolo. Şi altă dată nu m-o mai chemat. Aşa vrasăzică, cu ajutorul lui Dumnezeu, i-am biruit pe dînşii.

Dar înainte vreme de război, de-amu îmi spune mie un bătrîn acolo din Ucraina. Înainte de război, pînă a nu se stîrni războiul în 41. Apoi o zis că dacă îl pîră cinevai că lucrează împotriva comunismului apoi îl lua noaptea şi nici azi nu se ştie unde-s, îi omoră. Chiar de la noi din sat o luat vo patru-cinci, din alte sate, cînd o venit în 40. Apoi, dacă te luau, nici azi nu s-o mai auzit pe unde-s, că-i ucideu. Şi aşa că, mulţi sfinţi o făcut ei, o ucis credincioşi.

- O murit mulţi dintre călugări?

- Da, păi o ucis mulţi, ehe-he-he! Care i-o apucat, pe toţi i-o ucis. Prin lagăr i-o dus, pe-aici i-o ucis. De-amu cînd s-o stîrnit războiul, de-amu nu-i ucideau. După război, dacă îi părea că ai zis ceva, îţi da 8 ani, 10 ani, vrasăzică, că ai făcut propogandă religioasă, dar nu te ucidea. Dar înainte de război îi ucidea, îi împuşca. Ori îi ducea pe mare şi-i îneca. Dar pe călugări îi încărcau în maşini şi îi duceau şi-i ucideau pe toţi. Aşa că mulţi preoţi o ucis ei, mii, mii.

Îmi spunea o femeie de pe malul Nistrului, de la Zavertalovca. Apoi spune că atunci cînd o venit comunizmul, l-o luat pe preotul ceala de acolo din sat, pe matuşca lui şi i-o suit într-o căruţă şi i-o dus pe deal. Şi-o prins a înconjura căruţa, adică îi cununa. Şi le tăieau cîte o ureche, mai înconjura o dată şi le tăia nasul, ori le scotea cîte un ochi. Şi aşa i-o chinuit pînă cînd i-o omorît. Şi pe matuşcă şi pe preotul ceala, aşa le-o făcut, vrasăzică. Ce neajuns ar fi găsit ei la dînsul?

Şi iaca, vrasăzică, Dumnezeu o vrut să facă sfinţi cu comunizmul ista, mulţi sfinţi o făcut Dumnezeu printr-înşii.

- Părinte, la noi au venit o mulţime de credinţe noi, care îi abat pe oameni de la dreapta credinţă, se adună pe stadioane şi tulbură lumea prin parcuri şi pe la case. Ce zici matale, împotriva lor nu-i păcat de scris prin gazetele lumeşti?

- Dacă scrii despre Dumnezeu, apoi acelea-s bune. Numai dacă scrii de-ale lumii acesteia nu-s bune. Dar dacă scrii în contra la aiştia care merg împotriva lui Dumnezeu, acelea, desigur, îs bune. Mie mi-o spus părintele Iosif, care o fost amu în Romвnia. O zis c-o fost într-o mănăstire, şi-acolo, zice, economici, vrasăzică...

- Economici, de-aiştia... ei vor întotdeauna să fie o credinţă în toată lumea. Credinţa cei dreaptă în toată lumea. Şi-acolo se grămădesc fel de fel de sectanţi, fel de fel de oameni, fiecare cu credinţa lui. Şi-apoi ei acolo se bat unul cu altul, vasăzică, cum ar fi de făcut ca să fie o singură credinţă şi cea mai dreaptă. Apoi, de-amu Dumnezeu dacă i-a îndrepta pe dînşii, ce să facă şi cum să facă, vrasăzică. Spune că-s mulţi acolo, vreo 300 de oameni...

- Mai mulţi, părinte. În Romвnia o venit papa de la catolici la patriarh şi o slujit împreună. Acum s-au scos cărţi groase în care sînt fotografiaţi ei împreună. Şi sînt mulţi preoţi, ortodocşi de-ai noştri români, care s-au împărtăşit cu catolicii, şi multă lume de-a noastră o trecut la dînşii şi se împărtăşeşte duminica cu catolicii, zicînd că nu-i păcat. Din cauza asta-i mare încurcătură în Biserică şi peste tot numai cărţi catolice şi sfinţi de-ai lor, care la noi nu-s sfinţi. Dar pe Ioan Gură de Aur, pe Vasile cel Mare, Sf. Ciprian şi învăţătorii noştri din primele veacuri, spun că nu-s chiar buni, că-s vechi. Şi despre Pateric învaţă la Institut că-s nişte legende, că nu-i adevărat. Iaca aşa credinţă vine şi la noi acum, părinte. Aiştia-s ecumenicii, ce zici matale de dînşii?

- Ei, ce ţi-oi spune eu... că noi... n-avem de dînşii nevoie. Noi sîntem cu credinţa noastră, care o fost aşezată de Sfinţii Părinţi. Dar încolo, amu îi plină lumea de sectanţi, nu numai cu catolici, dar fel de fel de credinţe sînt amu: şi bactiştii, şi sîmbotiştii... fel de fel de credinţe. Îmblă cu biblia în sîn şi amăgesc oamenii, că iaca la noi aşa-i, dar la voi cer preoţii bani şi altele. Şi grăiesc şi judecă rău. Dar noi nu trebuie să ne uităm la aceia – ei o hulesc pe Maica Domnului. Cel ce o huleşte pe Maica Domnului nu-i om bun. L-am întrebat pe unul: da voi pomeniţi pe Sfînta Treime, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Duhul Sfînt? Zice: dacă la noi Duhul Sfînt nici nu-i. Dacă nu-i, atunci n-am ce vorbi cu voi, căraţi-vă de-aicia să nu vă văd. Aşa că, au credinţa lor, dar nu cred drept. Cine o huleşte pe Maica Domnului? Că Maica Domnului înaintea lui Dumnezeu... Mai tare se scîrbeşte Mîntuitorul cînd o huleşte cineva pe Maica Domnului decît cînd Îl huleşte pe Dînsul. Aşa de mult ţine El la Dînsa, vasăzică. Cînd Îl duceau să-L răstignească cu crucea-n spinare, apoi Ea de multe ori o căzut jos de jale şi plîngea singură că pe Dînsul Îl duc să-L răstignească. Dacă era femeie... Femeile celelalte o judecau pe Dînsa. Şi aşa că, noi să o cinstim pe Maica Domnului...

Ai citit vreodată vreo cafizmă a Maicii Domnului? Apoi, iaca acolo, tare o fericeşte pe Dînsa. Eu mă mir, cum o scris acela aşa cuvinte, vrasăzică, pentru Maica Domnului? Numai Duhul Sfînt putea să scrie acele cuvinte pe care le citeşti în Psaltirea aceea! Aşa că noi să o cinstim întotdeauna pe Maica Domnului: “Bucuru-Te, Ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu Tine. Blagoslovită eşti Tu între femei şi blagoslovit este rodul pîntecelui Tău, că ai născut pe Mîntuitorul sufletelor noastre!”

Aestea cuvinte întotdeauna să le avem în gînd, cînd lucrăm ceva, să ne amintim de Maica Domnului. Că acolo spune, că la sfîrşitul vieţii omului Ea s-a arăta şi l-a ajuta pe omul acela cînd a şti că el o zis cuvintele estea şi s-o rugat la Dînsa. Că Ea e ajutătoare mare a creştinilor. Şi “Doamne Iisuse Hristoase, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Aestea să le zicem întotdeauna în mintea noastră cînd lucrăm ceva. Şi Dumnezeu o să ne-ajute şi la cele bune, spre iertarea păcatelor.

- Părinte, am mai fost şi eu prin România şi am mai stat de vorbă cu călugări de-acolo, mai tineri şi mai bătrîni. Matale ţi-o povestit puţin părintele Iosif. Dar iată cum îi cu ecumenismul ista: ei zic că toate religiile sînt bune şi toate duc spre acelaşi Dumnezeu. Şi că numai musulmanii îi spun Allah, budiştii îi spun Budha, dar toate sînt nume ale aceluiaşi Dumnezeu şi că toate religiile sînt bune. Ei spun că nu-i bine că noi ortodocşii spunem despre celelalte religii că ele nu-s bune. Ecumeniştii vor să amestece toate religiile şi să facă din toate una singură. Iată ce spune ecumenismul.

- Asta nu, nu-i bun. Vrasăzică, cum poţi să te uneşti cu dînşii dacă ei îs aşa? Dacă ar fi să le unească şi să facă o singură credinţă care-i dreaptă, s-o ţie toţi în toată lumea, că-i numai un Dumnezeu, nu sînt mai mulţi Dumnezei. Şi cum să mă rog eu la Buda dacă eu ştiu că nu-i el Dumnezeu?

- Ei zic că la dînsul numai numele e altul, dar că şi el e drept, că aşa l-au înţeles budiştii. Ce să faci dacă la dînşii n-o ajuns Mîntuitorul Hristos, ce ei n-o să se mîntuiască?

- ...He-e... nu ştiu cum să zic, să nimeresc. Eu aşa gîndesc, că ei să astragă atenţia pe toţi, pe catolici ca să fie o singură credinţă pravoslavnică, dreaptă să fie credinţa în Dumnezeu. Că Dumnezeu nu-s mai mulţi, îi Unul – Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt, El o făcut lumea asta. Apoi cum să zic eu că el îi drept, dacă Dumnezeu, prin Sfîntul Apostol Pavel o zis să te fereşti de eretici ca de foc, vrasăzică, care nu-s drept credincioşi.

- În Romвnia s-o făcut o mănăstire în care sînt aşa: o biserică ortodoxă, o mecete musulmană şi o sinagogă evreiască. Prin oraşe ies tinerii pe străzi, fiecare de credinţa lui, şi se roagă şi cîntă fiecare cum poate. Umblă cu dobe şi bat, că budiştii, dacă ştii matale, ei bat în dobe. Şi alte lucruri fac, îndemnînd pe toată lumea să creadă ca ei. Mai spun că noi ortodocşii sîntem răi că nu le recunoaştem credinţele lor.

- Apoi cum să le spun că-i drept, dacă el nu-i drept aşa. Cum să te rogi dacă ei nu se roagă la Mîntuitorul? El nu-L ştie pe Mîntuitorul. El ştie pe acela... Mahomed. Ei, cum să te uneşti cu ei dacă ei nu-L cunosc pe Dumnezeul Cel drept Care o făcut cerul şi pămîntul?

- Ei mai vin şi prin biserici pe la noi, stau pe lîngă altar, se concentrează în felul lor, se roagă la dumnezeii lor. Cum trebuie să ne purtăm cu ei?

- Ei, nu poţi să vorbeşti cu dînşii, trebuie să te desparţi de dînşii. Ce să vorbeşti cu dînsul, dacă el nu se lasă de credinţa lui, el zice că a lui îi dreaptă. Păi, atunci iese că şi iehoviştii şi toţi sectanţii şi bactiştii îs toţi, vrasăzică, o credinţă! Să zicem că şi ei îs bună credinţă? Dar el nu crede în Duhul Sfînt! Nu crede în Dumnezeu Tată şi Fiul cum trebuie. Ei nici pe Dumnezeu Fiul nu-L cunosc întocmai cu Tatăl, ei altfel, ca şi cum Arie...

- Trebuie de dus cu ei în adunări, să stăm la sfat?

- Scrie acolo. Un frate s-o întîlnit pe cale cu-n evreu, asta în pustia Egipetului. Şi o întrat ei în vorbă. Dar evreul zice că Dumnezeu îi Dumnezeu, dar Iisus Hristos nu-i Dumnezeu. Şi-aşa o stat ei la vorbă, şi evreul tot o ţine pe-a lui că Hristos nu-i Dumnezeu. Pe urmă s-o despărţit şi o venit fratele la chilia lui. Şi l-o întîmpinat stareţul şi zice: ce ai, că ţi s-o întîmplat ceva pe cale. N-am nimic, zice fratele, am vîndut coşurile şi mai mult n-am făcut altceva. Spune-mi frate ce ţi s-a întîmplat, că văd că eşti mînjit prinprejur. Cînd te duceai te vedeam înconjurat de o lumină, dar amu văd că eşti mînjît. Că i s-o descoperit stareţului că asta de la vorba cu evreul s-o îndepărtat de la frate Duhul Sfînt, pentru că l-o lăsat pe aceala să hulească pe Mîntuitorul şi nu s-o împotrivit.

Noi să nu uităm cum zic ei, că poate c-aşă şi-aşă. Nu-i cum zic ei că-i dreaptă credinţa lor, că-i bună. Cum să fie bună dacă el nu crede drept. Dumnezeu pe-aiştia la judecată o să-i afurisească în fundul iadului pentru că nu-L cinstesc pe Dînsul dar cinstesc alţi dumnezei. Nu spune acolo la Psaltire că dumnezeul lor este a dracilor?

- Dar pe ortodocşii care nu se dau în secte, dar nu zic că sectanţii sînt răi, spun că au şi ei dreptatea lor?

- Au dreptatea lor, vrasăzică, dar nu cred drept în Dumnezeu, îs eretici. Dar cît o luptat Sfinţii Părinţi împotriva sectanţilor, cu Arie care lupta încontra Mîntuitorului? Şi Sfîntul Vasile şi alţii. Şi i-o afurisit pe dînşii, i-o blestemat. Ce-o păţit Arie cînd se ducea la Sobor să întărească cuvintele lui? Sfinţii Părinţi s-o rugat şi-apoi el o intrat în obornă şi acolo s-o prăpădit, o vărsat maţele lui. L-o blestemat Dumnezeu.

Nu, ei nu-L cinstesc pe Dumnezeu. Pe Sfinţi ei nu-i cinstesc. Măi, dar cine o adus credinţa în Dumnezeu de la idoli pînă amu, dacă n-o adus Sfinţii mucenici şi Sfinţii Părinţi care o uptat împotriva idolilor, vrasăzică, cu păgînătatea înainte vreme, de la Hristos încoace? Şi pe la Roma, că Sfîntul Apostol Petru o fost răstignit, dar peste vreun an de zile lui Sfîntul Pavel i-o tăiet capul la Roma. Pentru că nu se închina la idolii lor, vrasăzică. Ei o luptat şi Sfinţii mucenici. Mucenicii mii, mii pe zi singuri s-o dat trupurile la moarte pentru credinţă, pentru Mîntuitorul. Dar ei spun c-a lor îi dreapta credinţă, dar nu cinstesc Sfinţii. Cum să nu-i cinstim pe dînşii? Nu ca pe Dumnezeu, dar ca pe slugile cele drepte ale lui Dumnezeu îi cinstim pe dînşii, cum ei s-o luptat. Ei o fost ca şi cum ostaşi, a lui Dumnezeu, o luptat pentru dreapta credinţă.

Şi-aşa că nu putem să ne unim cu dînşii cum zic ei că-s buni şi ei şi buni şi noi. Dumnezeu ştie care-s buni, nu-i judecăm, dar, vrasăzică, nu trebuie să ne unim cu dînşii. Înţelegi cum? N-o să-i judecăm noi, Dumnezeu o să-i judece. Noi trebuie să ne ţinem dreapta credinţă a noastră. Cum se roagă ei, vrasăzică, să-i audă Dumnezeu dacă ei nu se roagă drept? Că rugăciunea lor nu se-aude. El zice, să se roage şi ei şi să ne rugăm şi noi, că şi ei îs buni şi noi sîntem buni. Cum să fie buni? Dac-ar fi buni, i-ar auzi Dumnezeu. Dapoi uite la Sfîntul Vasile cînd avea el cu ereticii de-afacere. Ţi-am spus cum o făcut el cu biserica? Iacată! că pe aceia nu i-o auzit Dumnezeu! Cum să zic eu că ei îs buni dacă Dumnezeu pe dînşii nu i-o auzit, n-o vrut să audă rugăciunea lor? Cum putem să spunem noi că-i bună credinţa lor? Ei o urăsc şi pe Maica Domnului şi pe Sfinţi. Cum să ne unim noi cu dînşii, să facem odată rugăciuni cu dînşii, dacă Dumnezeu nu-i aude pe dînşii? La Sfînta Liturghie doar zice: cei chemaţi ieşiţi, ca nimenea din cei chemaţi să nu rămîie.

- În Romвnia în timpul liturghiei au invitat un cardinal catolic în altar şi l-au aşezat pe locul înalt.

De ce se spune că la Sobor Sfîntul Ierarh Neculai nu suferea pe Arie, aşa de tare el era avan, Sfîntul Neculai. Şi cînd mărturisea el dreapta credinţă el s-o supărat şi i-o tras o palmă. Iaca el n-o trebuit să facă în Sobor lucru ista, că în Sobor nu se poate să dai cu palma. Şi o luat şi l-o judecat Sfinţii părinţi, vrasăzică, şi l-o dat la pedeapsă într-o cameră. Şi cînd s-o dus a doua zi dimineaţa, că ei l-o dat dezbrăcat, şi l-o găsit îmbrăcat în veşminte, ţinea Evanghelia în mînă. Şi atunci o văzut anume că el îi drept, vrasăzică. Dumnezeu o arătat că rîvna lui care era asupra ereticilor îi bună.

Dar Sfîntul Spiridon ce-o făcut la Sobor? O luat o cărămidă şi o zis: fraţilor, vedeţi? Cărămida asta îi făcută din trei materii: din lut şi din apă, şi din foc. Şi-i una, nu-s două, nu-s trei, îi una – o cărămidă. Cînd o strîns-o în mînă o ieşit sus focul, jos apa şi în mînă o rămas lutul. Şi aşa el o arătat că credinţa noastră îi una în trei feluri: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt.

Dar Sfîntul Ioan Damaschin, că i-o tăiet ereticii mîna ca să nu mai scrie în apărarea Sfintelor icoane? Dar el s-o rugat şi Maica Domnului i-o lipit mîna înapoi, şi i-o lăsat numai aşa o vîrcă de sînge, aşa dimprejur, ca semn că o fost tăiet. Şi el n-o mai stat acolo în Damascul lui, s-o dus la Ierusalim, acolo în Valea Plîngerii, unde era mănăstirea lui Sfîntul Sava şi acolo s-o făcut el călugăr. Şi-apoi el o scris multe rugăciuni către Maica Domnului, către Mîntuitorul, către Dumnezeu, vrasăzică. Multe rugăciuni el o scris.

Iaca, vrasăzică, noi credem în lucruri care se văd, pe care le-o văzut şi o scris Sfinţii Părinţi. Aşa şi noi, nu credem numai în cuvintele lor.

- Părinte, acum o venit mulţi care spun că ei sînt Hristos. Din Koreea, din Rusia, au ajuns şi la noi în Chişinău.

- Sînt mulţi, părinte.

- Măi băiete! Interesant! Dapoi era unu, am găsit într-o gazetă, pe la Ierusalim acolo, Iacob, de 18 ani. Pe nouri îmbla, pe apă mergea ca pe uscat. Făcea minuni acolo, mii de oameni îmblau după dînsul.

- Cînd erai matale mai tînăr, erau de-aiştia?

- Nu, n-am auzit. Amu văd că sînt de-aiştia. Da ce spun ei? Că-s în locul lui Hristos, ori cum?

- Da. Ei au şi altă Biblie, “mai bună”. Ei zic că Noul Testament de-acum s-onvechit, c-o fost Vechiul Testament, pe urmă Noul, dar la-nceput şi Vechiul Testament era nou şi pe urmă s-onvechit. Aşa şi Noul Testament al nostru spun că s-onvechit şi o scris ei unul mai “nou”.

- Şi ei, vrasăzică, în locul lui Hristos o venit?

- Dar ce să mai facă Mîntuitorul? (zîmbeşte) Nu mai vine El să judece lumea, o s-o judece ei?

- Aşa iese.

- O mai fost unu care o trăit aicia la Chiţcani la mănăstire. Şi el spune că el îi în locul lui Dumnezeu. Că Iisus îi sus da el îi jos. Şi-o fost numele de Ilie, dar şi-o pus Ejos. Şi el a să judece cu Tatăl şi Dumnezeu Tatăl a să-l întrebe pe dînsul la fiecare ceată ce pedeapsă să le deie. Măi, zic, dar tare te-ai suit sus! Eu nu vreau, zice, dar aşa-mi spune gîndul. Eu l-am întrebat, dar de unde vine gîndul ista, din vis sau de unde? O zis că nu din vis, dar aşa-i vine-un gînd că iaca aşa şi aşa îi spune îngerul. Eu îi zic, aista-i îngerul din iad, care are invidie pe om, nu crede în el. Dar el spunea aşa. Ce vrei dacă el lunea, miercurea şi vinerea nu mînca deloc. Şi îmbla cu două femei şi spune că-i Sfînta Treime. Ave o rugăciune, nu ştiu cum îi zicea el acolo la rugăciunea ceea, că ei o mas la mine vreo două seri. Şi eu, dacă eu am trăit cu dînsul în mănăstire, eu îl ştiem pe dînsul foarte bine. Ferească Dumnezeu ce rugăciuni faceţi voi. Ave o rugăciune alcătuită de dînsul, cu Tatăl, cu Fiul, cu Maica Domnului. Şi el spunea că Duhul Sfînt îi fratele lui. Şi Dumnezeu Tatăl îi Tatăl lui. Ei, el spune c-acum ar fi în locul Mîntuitorului, Ejos, Iisus îi sus dar el îi jos.

O venit într-o zi la mine într-un an cînd eram eu acasă şi mi-o zis: iaca în cutare zi la Postul Mare, o să fie aşa aşa, o să fie pedeapsa lui Dumnezeu asupra omenirii şi pe toţi necredincioşii o să-i pedepsească Dumnezeu. Şi o să fie iaca în cutare zi. Dar eu îi zic, da cum să spun eu că o să fie într-o zi? Lasă să vedem întîi şi pe urmă o să zic, da cum să spun eu la oameni? Dacă n-o fi aşa? Eu pot să spun aşa: pocăiţi-vă, oameni buni, că vremea este de pocăinţă. Că iaca o venit Postul Mare să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ierte de păcate, ne mărturisim şi ne împărtăşim, ne pregătim. Asta poţi să spui. Dar cum spui că o să fie aşa şi aşa şi n-a fi aşa? Ce-o să zică oamenii, că eşti un mincinos? Zice, nu teme, că aşa va fi. Ei hai să vedem. Cînd colo, n-o mai fost nică.

Şi-apoi o mai spus el şi altele. Că îl trimete gîndul ca să se ducă la Brejnev şi la patriarhul Pimen să-i spuie să scoată “polomoşnicul”, cum era nainte vreme. Că pe vremea comunismului la episcopie era un nacialnic de-al lor, un ministru pe biserici. Apoi arhiereul pe dînsul îl asculta. Şi el zice că trebuie să-l înlătureze, ca episcopul să fie pe credinţă, nu comunizmul. Şi i-o zis gîndul lui: du-te la Brejnev şi spune-i cum să facă, şi dacă nu te-or asculta, nu te-or primi, apoi să înconjori Kremlinul lui de şapte ori îmbrăcat, că era îmbrăcat în haină cu cruce aşa pe dînşii.

- Un frate de la mănăstire, de pe la Cărpineni. O fost el însurat, dar s-o lepădat de femeie şi îmbla cu alte femei, care-l ascultau pe dînsul.

Ei dacă s-o dus la Brejnev, nu l-o primit. O-ntrat el pîn la vreo două camere şi femeile celea care era “dejurnîi” (de gardă) acolo nu l-o primit, o zis că nu se poate. Şi-apoi s-o dus la patriarh. Nici patriarhul nu l-o primit. Cînd nu l-o primit, apoi de-amu s-o dus ei acolo trustrei, cu acele vreo două femei. Una era oarbă de-aici de la Căuşăni. Şi s-o năcăjit ei două zile pînă o înconjurat Kremlinul de şapte ori, cu cîntări, cum ştie el de şapte ori, să se prăvale Kremlinul. Şi cînd o muntuit el, Kremlinul nu să prăvală. Da femeia ceea care oarbă, zice: ei, mătincă nu-i dreaptă credinţa asta a lui, că ne-o amăgit. Şi s-o dus acasă şi s-o lepădat de dînşii. S-o dus la Căuşăni şi o fost adunare de-aiştia de credincioşi, de Oastea Domnului. Şi-apu aceia o chemat miliţia şi i-o dezbrăcat din hainele celea a lor. Că îmblau cu haine cu cruce, cam cum bunăoară la mine. Şi-n cap avea o cuşmă tot cu cruce.

Ei, da-n lumea asta, fel de fel de păreri, cum o fost fratele ista Ilii. El sîngur şi-o schimbat numele Ijos, nu Ilii, dar Ijos, auzi, că el îi jos “Ijos”, aicia, vrasăzică, o să facă judecată el cu Tatăl. Ijos...

Zicea c-o să fie schimbare. Dar nu spunea c-o să moară, dar zice c-o să fie schimbare. Şi numai ce-l văd că s-o culcat şi nu s-o mai sculat. O fost “schimbare”. Dar unde s-o dus el, Dumnezeu îl ştie. Cu părerea lui...

Dar nu mi-o plăcut mie, vrasăzică, părerea lui. Eu îl primem cînd vene pe la mine, cîteodată. El zicea ca să-l blagoslovesc. Eu te blagoslovesc aşa, în numele Sfintei Treimi: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt. Dacă este credinţa ta dreaptă, apoi Dumnezeu să-ţi ajute să-ţi săvîrşeşti alergarea ta şi propovăduirea ta pînă la sfîrşitul vieţii. Dar dacă nu-i dreaptă, să-ţi dăie Dumnezeu boală, să nu mai poţi merge să spui minciuni la oameni. El cu asta, drept, s-o scîrbit, că am zis aşa. Eu nu te ocărăsc, eu te-ndrept. Dacă eşti de la Dumnezeu, trimis de la Sfînta Treime, apoi iaca Dumnezeu să-ţi ajute pîn la sfîrşit să mergi aşa, să te păzească de toate primejdiile şi să-ţi ajute să propovăduieşti cuvîntul lui Dumnezeu. Dar dacă nu-i dreaptă, să-ţi dăie Dumnezeu boală şi să te ducă să te închidă şi să nu mai poţi ieşi.

Şi taman s-o dus de la mine de-acolo şi o trecut vreo cîtevai zile şi l-o arestat. Şi dacă l-o arestat, l-o dus la Curchi, acolo era la acei nebuni. Şi l-o ţinut acolo pînă s-o deschis de-amu bisericile. Şi-apoi s-o dus femeia ceea şi l-o scos de-acolo. Şi-o mai îmblat oleacă şi-o murit mai în anţărţ.

- Ar trebui, părinte, să-ţi aducem mai mulţi eretici de-aiştia, să-i blagosloveşti matale...

- Eu l-am blagoslovit aşa, că dacă eşti de la Dumnezeu, Dumnezeu să-ţi ajute. Dacă nu eşti de la Dumnezeu, Dumnezeu să-ţi deie o boală, să nu mai poţi să încurci oamenii. El s-o mai scîrbit. Nu te scîrbi, că eu drept zic. Dacă eşti de la Dumnezeu, eu pe tine te iubesc, dacă eşti de la Dumnezeu, Dumnezeu să-ţi deie putere şi să te păzească să spui cuvîntul lui Dumnezeu. Dar dacă nu eşti drept, vrasăzică, ai un duh care te conduce din iad, apoi să-ţi dăie Dumnezeu pedeapsă ca să nu mai poţi propovădui cuvîntul lui Dumnezeu. Şi chiar aşa o fost.

- Părinte, vor să bage şi la noi credinţa în şcoală, ce zici, e bine?

- Ei, credinţa ei ar băga-o, dar de unde s-o bage dacă n-o au? Că toţi directorii azi îs ateişti. S-o deschis amu bisericile, dar ce folos, că tinerii noştri nu ştiu nimic despre credinţă. Cred că dacă s-o botezat, gata, îs creştini, dar restul lucrurilor nu le fac. Eu am nişte nepoţi şi le zic să-şi facă semnul Crucii, da ei zic: cine-şi mai face azi semnul Crucii? Nu-i credinţă azi.

- Părinte, e bine să facă misiune călugării, să iasă în lume să propovăduiască?

- Nouă, călugărilor, ne trebuieşte, vasăzică, s-avem aşa: smerita cugetare, smerenia. Şi-apoi: răbdarea, răbdarea lui Iov. Şi blîndeţea lui David. Aestea... Şi... “dragostea care niciodată nu cade”. Şi întotdeauna tăcerea să avem. Să nu grăim ale lumii acesteia nimic, decît numai ale lui Dumnezeu. Numai cuvintele lui Dumnezeu: din Pateric, din imnurile Maicii Domnului, din lucrările Sfinţilor Părinţi. Aestea să facem şi să ne gîndim la ceasul morţii... Ai cetit Patericul lui Sfîntul Sava, mănăstirea lui Sfîntul Sava? Vezi, cum spune acolo învăţătura: călugărul trebuie să aibă întotdeauna, vasăzică, smerita cugetare, cu smerenie. Ai văzut că fratele tău o greşit ceva, nu-l judeca. Zi, Doamne, iartă-l că o greşit, că-i de la vrăjmaşul, şi mă iartă şi pe mine. Nu trebuie să ne gîndim c-am făcut vreun lucru bun, niciodată. Da să zicem, Doamne, iartă-mă, ajută-mă, că-s o minte bolnavă. Şi iaca aestea nouă ne trebuie. Că dacă noi pe-aestea le facem, nu numai să le ştim, dar şi să le facem, apoi noi o să fim cei mai mari “studenţi” înaintea lui Dumnezeu. Dar dacă numai zicem şi nu facem, sîntem ca nişte deşerţi, care nu au nimic bun.

Cuviosul Arsenie o văzut aşa într-o vedenie într-o dimineaţă. Într-o pădure tăia un om lemne şi punea în sarcină. Şi ave aşa o sarcină bogată – dă s-o ridice şi n-o poate ridica. Dar el, cu toate că ave lemne, iar mai pune lemne. Şi iar mai pune într-însa. În loc să mai lese, el tot punй, şi n-o mai ridica. Amu, cuviosul Arsenie îl întreabă pe Sfîntul Înger: ce-nseamnă asta? Zice: omul care face păcate, în loc să lepede, el mai pune, pînă îl apucă moartea. Şi aşa îl apucă moartea, plin de păcate.

O mers mai înainte şi-o văzut o fîntînă, scote un om apă. Da era plină fîntîna. Asta la Peteric am găsit. Şi căra într-un poloboc găurit apa cea din vale. Întreabă: dar asta ce-nseamnă? Înseamnă că omul ce face fapte bune, dar de cele rele nu se lasă, numai se munceşte, dar n-are nici un folos dintr-însele. Că le biruiesc acele rele pe cele bune şi numai se munceşte degeaba.

Iaca aşa noi, vasăzică, dacă facem cele care nu-s bune, nu plac lui Dumnezeu, n-avem folos. Dar noi întotdeauna trebuie să ne gîndim la ceasul morţii. Că noi sîntem porniţi la Dumnezeu. Şi dacă slujim lui Dumnezeu – numai cu dreptate. Să nu judecăm pe nimeni, păcatele noastre să le judecăm. Dar pe-ale fratelui să nu le judecăm, să le lăsăm lui Dumnezeu.

Vrăjmaşul zice aşa: fă-mi mie azi, dar lui Dumnezeu lasă-i pe mîine. Şi el aşa te mînă, pînă ce te vede la moarte. Şi-apoi, cînd te vede la moarte, nu mai ai nică de făcut cu moartea, că numai pe-ale lui le-ai făcut, dar ale lui Dumnezeu tot o rămas. Dar întîi să facem ale lui Dumnezeu, dar acele rele, cele rele să le lepădăm. Să facem ale lui Dumnezeu azi, dar mîine... nu-i ziua noastră. Mai ştim, om mai ajunge noi mîine, or n-om ajunge. Chiar amuia-n viaţa noastră, părintele... Dumnezeu să-l ierte, părintele Serghii. El s-o pus la masă să mănînce şi, cum o vrut să mănînce, aşa o îngheţat în ceasul morţii, săracul. Dumnezeu să-l ierte. Nu mai putea mînca, nu mai putea grăi şi s-o dus, săracul. Noi cu dînsul mai ieşeam cîteodată pe scări şi spunem: ce zici, Serghii, care din noi s-o duce primul? Că noi parcă ne luam la întrecere...

Iaca cum îi viaţa noastră. Părintele istlalt Serghii, tot aşă, vasăzică, s-o sculat dimineaţă şi s-o dus la biserică, după Înălţarea Domnului. Şi acolo, i s-o făcut rău, şi l-o adus. Nu se ştie. Iaca cum îi viaţa noastră. Şi viaţa de acum să o dăm lui Dumnezeu, nu lumii acesteia. Să ne gîndim întotdeauna, numai la ceasul morţii. Să facem cevai bun. Să ne gîndim la Dumnezeu şi aestea ale lumii să le lăsăm, că aestea nu ne folosesc pe noi.

Iaca, de-o vorbă, scrii la gazete, vrasăzică, scrii o faptă bună, apoi aceea de-amu o să o puie la Dumnezeu. Dar dacă scrii ale lumii acesteia, lucrări lumeşti, aestea ale lumii, aestea nu-ţi foloseşte nimic. Numai te munceşti zadarnic, nici un folos dintr-însele. Noi întotdeauna trebuie să avem, vrasăzică, în gura noastră: “Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul”. Toată vremea să spunem: mîntuieşte-mă, iartă-mă, că nimic bun n-am făcut pe lume. Să nu gîndeşti c-ai făcut vreo faptă bună. Întotdeauna să zici: nimic n-am lucrat bun, iartă-mă, ajută-mă să pun început bun să nu mai fac. Şi întotdeauna să avem frica lui Dumnezeu. Dacă om ave frica lui Dumnezeu, n-om face rău nimănui. Întotdeauna să ne gîndim că sîntem la ceasul morţii şi nu ştim cum ne găseşte pe noi moartea. Că mulţi mor şi tineri, nu numai bătrîni. Şi să nu judecăm pe aproapele. Să nu ne gîndim că faptele noastre sînt mai bune decît ale altora, niciodată.

- Părinte, cum să ne purtăm noi călugării cînd ieşim cu vreo ascultare în lume. Matale ai trăit mult ca şi călugăr în lume, pe vremea comuniştilor. Cum să ne purtăm, că sîntem tineri. Iaca, de-o vorbă, nimereşti între oameni care glumesc, cum să ne purtăm cu dînşii?

- Iaca cum. Cuvintele cele bune primeşte-le, dar cele care din lume nu le mai primi. Noi să vorbim mai mult despre Dumnezeu, despre Sfînta Treime, cuvintele lui Dumnezeu din Sfînta Scriptură. Dar cu vorbele estea lumeşti, le mai leşi, vrasăzică. Nu-i ocărî, dar zi: Doamne iartă-i, că ei poate nu ştiu. Şi noi să vorbim despre Dumnezeu.

- Ei, nu-i nevoie să glumeşti, vrasăzică. Ei, dar nu-i chiar aşa. Sfîntul Antonie, spune în viaţa lui, că el lucra acolo cu ucenicii lui, Sfîntul Antonie cel mare. În Eghipet pe-acolo. Şi o venit un pădurar pe-acolo pe la dînşii cu arcul cum era pe atunci arcul în loc de puşcă. Şi îl ţine în mînă şi Sfîntul Antonie mai glume cu ucenicii lui, le mai spunй cîte-o istorie aşa de glumă. Dar acela s-o cam smintit, pădurarul. Că, iaca, Cuviosul Antonie spune glume la fraţi. Amu, Sfîntul o cunoscut şi îl întreabă pe pădurarul ceala: Ia întinde arcul, să vedem cum îl întinzi cînd împuşti cu dînsul. Aceala întinde. Zi: întinde-l mai tare! Aceala întinde. Şi mai tare! Aceala zice: dacă are să rupă. Aşa şi eu cu fraţii mei, nu pot să-i ţin numai cu cuvintele cele de la Scripturi, dar le mai spun şi cîte o glumă, ca să-şi mai ieie şi ei mintea, să se mai liniştească, vrasăzică. Că ei nu pot curpinde şi pe urmă pot să se smintească, şi le mai spun cîte o glumă. Ca şi cum arcul, eu nu pot să-i întind pe dînşii tare, dar cu măsură, cu măsură.

- Dar acasă, e bine să se ducă acasă călugării, să-şi vadă părinţii?

- Ei, dacă vrea să se ducă, nu-i de rău dacă vrea să se ducă. Cum îi vremea de amu, poate să le mai spună cîte un cuvînt de folos, dacă se duce. Dar acolo spune că dacă te lepezi de lume de-amu nu mai ai ce căuta. Care are ceva să mai spuie ceva, să mai adaoge cevai bun, poate să se ducă, nu-i nevoie. Dar trebuie să te păzeşti, să nu iei de la dînşii nică ce nu-i bun. Să le dai lor bun, dar tu de la dînşii rău să nu iei. Să-i înveţi cuvîntul lui Dumnezeu, vrasăzică. Unde te-ai duce să ai în minte cuvinte despre Dumnezeu, să-i înveţi cuvinte de pocăinţă, cum trebuie să fie un creştin, ce trebuie să facă.

Că iaca şi la Crezu şi la “Tatăl nostru” este cum zice: “Vie Împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer, aşa şi pe pămînt”. Iaca aestea cuvinte trebuie să se împlinească acum la venirea Domnului, la Judecată. Să fie o Împărăţie precum în cer şi pre pămînt, una. Atuncia nu mai este eresuri, nu mai este nică. O singură dreaptă credinţă şi numai un singur Dumnezeu. Aceea-i Împărăţia lui Dumnezeu, vrasăzică, nu cum aeştia, să trăieşti cu musulmanii cu ceia, că tot îi bună credinţa. Ei au a lor, cum le-a plăti Dumnezeu la judecată, nu ştim, El ştie. Noi nu ştim ce-a face cu dînşii, dar noi nu trebuie să ne unim cu dînşii la credinţa lor. Că să zicem că-i bună că, nu! Dumnezeu să-i ierte, Dumnezeu să-i păzească, dar noi să avem credinţa noastră. Că nu ştim cum o să fie. “Aşteptăm învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să vie. Amin”. Cum scri la Psaltire acolo, cînd va veni Mîntuitorul pe nouri, vrasăzică, foc înainte va veni şi va arde împrejur pe vrăjmaşii Lui. Aşa că noi avem credinţa noastră, care trebuie să se împlinească cu noi. Zice că acei vii, care or fi a lui Dumnezeu, cînd a veni Mîntuitorul ei toţi au să ieie schimbarea trupului şi o să fie răpiţi în nor întru întîmpinarea Domnului în văzduh. Atunci îndată acei morţi or să ieie trupuri, iar acei vii o să schimbe trupul lor în nemurire şi o să-i răpească pe nori întru întîmpinarea Domnului “şi aşa pururea cu Domnul vom fi”, zice Apostolul Pavel.

Fericiţi cei ce au parte la învierea cei de-ntîi. Dar întreabă, care este învierea cei de-ntîi? Aceea de-adoua n-are de-afacere cu dînşii. Că învierea cea dintîi este că înainte de moarte dacă se pregăteşte omul de murire, pentru viaţă veşnică, apoi el de-amu la Judecată n-ar să vie. Cum zice şi Mîntuitorul: “Cel ce crede în Mine are viaţă veşnică şi la judecată nu va merge. Va trece din moarte-n viaţă şi Eu îl voi învia pe el şi-i voi da lui viaţă veşnică”. Aşa că atuncia drepţii, aceia care o reuşit înaintea lui Dumnezeu, aceia la judecată n-ar să vie. Că ei numai aşteaptă să-i plătească Dumnezeu atuncia. Dar el la judecată n-ar să se ducă, pentru că n-are pentru ce să-l judece pe dînsul, că el îi judecat de la moarte. S-o pregătit înainte de moarte cu faptele cele bune şi el de-amu o trecut din moarte la viaţă. Numai că aşteaptă să ieie trupul şi să-i plătească Dumnezeu după faptele lui, să-i deie locul de sălăşluit după faptele lui. Atuncia spune că dintr-acei drepţi unii vor străluci ca soarele, unii ca luna, unii ca stelele, după cum şi stelele se deosebesc unele de altele, unele sînt mai mari, unele mai mici. Aşa şi lumina lor, a oamenilor, va fi după faptele lor fiecare. Dar eu am zis: Doamne, n-oi fi vrednic să fiu în ceata călugărilor, care o căpătat de la tine răsplată, dar măcar în ceata creştinilor celor mîntuiţi, care o căpătat împărăţia Ta în sînul lui Avraam. Măcar atîta, să nu mă dai la pedeapsă, Doamne. Cum îi vremea de amu, nu mai putem noi ţine toate ale lui Dumnezeu. Dar să facă milă cu noi Dumnezeu, să ne ierte de păcate. Să nu gîndim c-am făcut cevai bun. Numai Dumnezeu o făcut bun, dar noi n-am făcut nică bun. Să ne smerim, asta arată smerenia. Iartă-mă, Doamne, că n-am făcut nimic bun. Ajută-mă să pun început bun.

Eu cred aşa: Doamne! Tu erai bun cînd erai cu trupul, dar amu şi mai mare putere ai, că eşti chiar Dumnezeu cu toate. Poţi să ne ierţi încă şi mai degrabă decît atunci. “Datu-Mi-S-a Mie de la Tatăl toată puterea în cer şi pe pămînt”. Tatăl I-o dat Lui, El să facă judecată şi toate El să le facă. Apoi cum să zicem noi că îs toţi tot una, că toate-s bune? Nu-i tot bun. Unde este musulmanul cu ceea, cu ceea, cu ceea? Unde este? Asta-i foarte mare depărtare una de alta. Nu-s mulţi Dumnezei, numai un singur Dumnezeu, El o făcut cerul şi pămîntul. Fiul se naşte din Tatăl mai înainte de toţi vecii şi Duhul Sfînt purcede de la Tatăl. Aşa mărturiseşte dreapta credinţă.

Doamne, nimic nu vrem, numai să avem parte la dreapta credinţă şi la pocăinţă. Să ne ierte Dumnezeu de păcate, să căpătăm Împărăţia lui Dumnezeu. Cine va căpăta Împărăţia lui cea veşnică, acela mare bucurie va avea. Dar cine va scăpăta la partea de stînga vor plînge săracii. E-e-e... Spune că în Valea Plîngerii va fi judecata, în Valea lui Iosaf. Mare plîngere va fi atunci asupra păcătoşilor, cînd i-a trimete Dumnezeu: duceţi-vă în focul veşnic, că nu vă ştiu pe voi, nu Mi-aţi slujit Mie. Acolo în Valea lui Iosaf, de la Ierusalim este o vale care merge acolo pînă într-un deal unde îi mănăstirea lui Sfîntul Sava. Acolo o făcut Sfîntul Sava lavra lui. Acolo în Valea Plîngerii, acolo are să fie judecata.

- Părinte, tatăl meu e ateist, a făcut propagandă pe vremea comunismului şi nu se schimbă nici azi. Sînt mulţi călugări care au părinţi şi fraţi necredincioşi. Pentru aceştia, părinte, se poate să ne rugăm?

- Ei, Doamne, Tu l-ai zidit pe om, Tu fă cum ştii cu zidirea Ta. Acolo spune că dacă-i eretic n-avem voie să ne rugăm pentru eretici. Doamne, Tu l-ai zidit pe om, fă cum ştii cu dînşii şi iartă-i pe toţi şi ne iartă şi pe noi păcătoşii. Să-i dăm la Dumnezeu, dar Dumnezeu ştie ce să facă cu dînşii, că doar îs ai Lui. A lui Dumnezeu este credinţa, nu a noastră, şi El o dă cui ştie El şi cînd ştie. Dar noi, oamenii, nu putem nimic. Mîntuieşte-mă, Doamne, şi mă miluieşte, “păcatele tinereţii şi ale neştiinţei mele nu le pomeni”...