Sf. Ioan Damaschin

Despre feciorie

Cei trupeşti şi cei iubitori de plăceri blamează fecioria şi aduc drept mărturie următorul text: “Blestemat este cel care nu ridică sămînţa în Israel” (Deut. 25,9). Dar noi avīnd īncredere īn Dumnezeu Cuvīntul, care s-a īntrupat din Fecioară, spunem că fecioria este de la început şi că dintru început a fost sădită în firea oamenilor. Omul a fost plăsmuit din pămînt virgin. Din Adam numai a fost făcută Eva. În paradis domnea fecioria. Dumnezeiasca Scriptură spune că atît Adam cīt şi Eva erau goi şi nu se ruşinau (Fac. 2,25). Cînd īnsă au călcat porunca, au cunoscut că erau goi şi, ruşinîndu-se, şi-au cusut lor învelitori. Şi după călcarea poruncii, cînd au auzit: “Pămînt eşti şi în pămīnt te vei īntoarce” (Fac.3,19), cīnd prin călcarea poruncii a intrat moartea īn lume, atunci “a cunoscut Adam pe Eva, femeia lui, şi a zămislit şi a născut” (Fac. 4,1). Pentru aceea a fost înfiinţată căsătorie, ca să nu se distrugă şi să se desfiinţeze, din pricina morţii, neamul omenesc, pentru că, prin naşterea de copii, avea să se mîntuie neamul omenesc.

Poate că cei care au făcut obiecţia de mai sus vor întreba ce vor să spună cuvintele “Bărbat şi femeie” (Fac. 1,27) şi cuvintele: “Creşteţi şi vă înmulţiţi” (Fac. 1,28). La acestea vom spune: cuvintele “Creşteţi şi vă înmulţiţi” nu indică numaidecît īnmulţirea oamenilor prin īmpreunarea conjugală. Dumnezeu putea să facă să se înmulţească neamul omenesc şi în alt chip dacă ar fi păzit pînă la sfîrşit necălcată porunca. Dar Dumnezeu, prin preştiinţa Sa, Cel care ştie pe toate înainte de naşterea lor, ştiind că au să calce porunca şi au să fie condamntaţi la moarte, anticipînd aceasta, a făcut bărbatul şi femeia şi a poruncit să crească şi să se înmulţească. Să mergem mai departe în cele spuse şi să vedem şi superioritatea fecioriei, care este tot una cu a vorbi despre castitate.

Poruncindu-i-se lui Noe să intre în corabie, şi încredinţîndu-i-se să păstreze sămînţa lumii, îi porunceşte astfel: “Intră tu şi fiii tăi şi femeia ta şi femeile fiilor tăi” (Fac. 7,7). I-a despărţit pe ei de femei, pentru că trebuia să treacă în curăţie noianul de ape şi potopul acela mondial. Dar după încetarea potopului spune: “Ieşi tu şi femeia ta şi fiii tăi şi femeile fiilor tăi” (Fac. 8,16). Iată este îngăduită iarăşi căsătoria pentru înmulţirea neamului omenesc. Apoi Ilie, conducătorul carului care suflă foc, omul care străbate cerul (4 Regi 2,11), n-a îmbrăţişat necăsătoria şi a fost mărturisit prin înălţarea sa mai presus de oameni? Cine a īnchis cerurile? (3Regi 17,1) Cine a sculat morţii? (3 Regi 17,17-24) Cine a tăiat Iordanul? (4 Regi 2,8) Nu Ilie, care a trăit în feciorie? Dar Elisei, ucenicul acestuia, arătînd aceeaşi virtute, n-a moştenit îndoit darul Duhului, cīnd l-a cerut? (4 Regi 2,9-14) Dar cei trei tineri? Nu prin faptul că au păzit fecioria au ajuns superiori focului, căci, prin feciorie, trupurile n-au putut fi mistuite de foc? (Daniil,3,12-28) Nu vom trece sub tăcere nici pe Daniil, al cărui trup a fost întărit de feciorie īncīt dinţii fiarelor n-au putut să-l înghită (Daniil 6,16-22). Oare Dumnezeu cînd a voit să se arate israeliţilor, n-a poruncit să-şi cureţe corpul? (Ieş. 19,15) Oare preoţii nu se curăţau pe ei înşişi, cînd păşeau în Sfīnta Sfintelor? Oare legea n-a numit curăţenia mare făgăduinţă făcută lui Dumnezeu?

Trebuie aşadar să se înţeleagă în chip mai duhovnicesc porunca legii. Există o sîmīnţă duhovnicească, zămislită prin dragoste şi teamă de Dumnezeu într-un pīntec sufletesc, care suferă şi naşte duhul mīntuirii. Astfel trebuiesc īnţelese cuvintele: “Fericit cel care are sămînţă în Sion şi rude în Ierusalim” (Isaia, 30,9). Este oare fericit, chiar dacă va fi curvar, beţiv, idololatru, numai dacă are sămînţă în Sion şi rude în Ierusalim? Nici un om care cugetă just nu va vorbi aşa.

Fecioria este viaţa îngerilor, īnsuşirea oricărei firi necorporale. Spunem aceasta fără să hulim căsătoria - să nu fie! - căci ştim că Domnul a binecuvîntat căsătoria atunci cînd a trăit printre oameni (In. 2,1-10) şi ştim şi pe cel care a spus: “Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat” (Evrei 13,4). Ştim totuşi că fecioria este superioră căsătoriei. Atît īn virtuţi cīt şi īn vicii sīnt grade mai īnalte şi mai joase. Cunoaştem că toţi muritorii, afară de începătorii neamului omenesc, sīnt odrasle ale căsătoriei. Aceia sînt plăsmuiri ale fecioriei şi nu ale căsătoriiei. Necăsătoria, însă, după cum am spus, este imitarea îngerilor. Prin urmare pe cīt este superior īngerul omului, pe atīt mai cinstită este fecioria decīt căsătoria. Dar ce spun înger? Īnsuşi Hristos, slava fecioriei, născut numai din Tatăl fără de început, neseminal şi fără de împreunare, dar şi întrupat pentru noi fără de împreunare din Fecioară şi făcut om asemenea nouă, Însuşi a arătat în el Īnsuşi fecioria cea adevărată şi desăvîrşită. Pentru aceea nici nu ne-a poruncit-o, “căci nu toţi pricep acest cuvînt” (Mt. 19,11), după cum Însuşi a spus. El însă, prin faptă, ne-a învăţat şi ne-a împuternicit spre aceasta. Dar cui nu-i este clar că acum fecioria domneşte între oameni?

Bună este naşterea de copii, pe care o aduce căsătoria! bună este căsătoria din pricina destrăbălărilor! (1Cor. 7,2) Căsătoria le curmă pe acestea şi nu îngăduie furiei poftei să fie mînată spre fapte nelegiuite, din pricina împreunării legale din căsătorie. Bună este căsătoria pentru cei care nu se pot înfrīna! Dar mai bună este fecioria, deoarece cultivă naşterea de copii ai sufletului şi aduce lui Dumnezeu rugăciunea, ca un fruct copt. “Cinstită este căsătoria şi patul neîntinat, dar pe curvari şi pe preacurvari îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13,4).

 

 

Hosted by www.Geocities.ws

1