Zodii, horoscoape…
Dincolo de glumele care se fac pe seama credinţei în zodii,
această credinţă există. Este curios, dar oamenii care
refuză ideea unui Dumnezeu Creator, preferă să se supună
unor berbeci imaginari care aleargă prin stele. O gospodină trece cu
vederea cuvintele lui Hristos: “iubeşte pe aproapele tău”, dar o
ascultă pe prezentatoarea TV, dacă îi zice: “astăzi
veţi avea o zi grea, evitaţi conflictele cu cei apropiaţi”.
Faptul că omul e
îndreptat spre latura tainică a existenţei sale, vorbeşte
despre dualitatea naturii umane. Pe de o parte, lumea imediată,
văzută, iar pe de altă parte, lumea mistică,
necunoscută şi nesigură, dar prezentă în chip latent
în fiecare. Omul crede, dacă nu în Dumnezeu, atunci în
orice altceva. De exemplu, studenţii din Iaşi nu trec în timpul
sesiunii pe sub peretele fostei edituri “Junimea”, pentru că nu le merge
la examene. Alţii, din aceleaşi motive, nu calcă pe capacele de
canalizare.
Lumea interioară a acestor oameni e o lume
caleidoscopică, dezordonată, care îşi lasă amprenta
asupra modului de gândire şi de receptare. De aici fragmentarismul
lumii moderne şi, mai ales, postmoderne, lumea clip-urilor şi a
colajelor.
Omul are nevoie de repere în univers, el nu poate
să existe de la sine. Experienţa fricii, a
singurătăţii, ne împinge spre credinţele cele mai
ciudate. E adevărat, există stele şi constelaţii, fiecare
cu nume şi traiectorii proprii, dar cum putem crede că un corp
iraţional poate influenţa în vreun fel fiinţa atât
de complexă care este omul? Ce-i drept, în complexitatea sa, omul
poate să creadă chiar şi că luna, care nu e decât un
bolovan, poate să-i hotărască soarta! Această
credinţă mă duce cu gândul la personajul lui Creangă,
care plângea de frica bolovanului de sare de pe sobă.
Sfinţii părinţi spun că
obişnuinţele sunt a doua fire. De aceea, omul care ascultă mai
multă vreme horoscoapele, ajunge, în cele din urmă, să fie
o umbră a semnului său zodiacal. Aceşti oameni nu îşi
dau seama că devin foarte vulnerabili, pentru că e destul să-i
afli zodia şi poţi face cu el ce vrei, îl manipulezi ca pe un
zombi, ceea ce e valabil, mai ales, pentru femei.
Noi suntem invitaţi să imităm sau pe
Hristos, sau berbecii, taurii şi racii zodiacali. Imitând, devenim, susţine
ascetica ortodoxă. Dar, desigur, fiecare e liber să aleagă ceea
ce vrea el să devină.