După cum am menţionat deja, conducerea moonistă a luat drept obicei ca în fiecare an să sosească la Chişinău pentru a ne “lumina” cu învăţătura lui Moon. Anul acesta nu a fost o excepţie. La 30 mai, în Palatul Republicii din Chişinău, a avut loc o întâlnire cu “mama adevărată” - Hac Ja Han Moon , a patra soţie a lui Sun Myung Moon, considerat de adepţii lui “Noul Mesia”. Soţia lui Moon a ţinut în faţa celor adunaţi - atât a celor care au ştiut unde vin, cât şi a unor “gură cască” - un discurs pe cât de lung, pe atât de confuz şi încurcat, la tema: „Calea pentru omenire şi lumea în ultimele ei zile”. Discursul a fost prost şi plictisitor, dar oamenii nu se îndurau să iasă din sală de teama să nu fie consideraţi ignoranţi sau nepricepuţi şi nepoliticoşi.

Ce nou putea să le spună doamna Moon celor care se consideră creştini de aproape 2000 de ani?

Nimic!

Cine este Moon?

Jan Myung Moon, născut în comuna Pen-an Pook Do din Coreea la 25 decembrie 1920, abia mai târziu a devenit Sun Myung Moon, numindu-se Sun, care în limba engleză înseamnă soare (Jan în limba coreeană înseamnă dragon, dar nu ştim care este simbolul dragonului). Luând în consideraţie că în engleză moon înseamnă lună, acesta s-a numit pe sine “omul lunii şi al soarelui”.

Familia întemeietorului noii secte se trage dintre şamanişti şi a primit creştinismul când Moon împlinise vârsta de 10 ani. De fapt nici nu se ştie cu certitudine dacă Moon a fost botezat măcar, căci nu s-a păstrat nici un document care ar confirma aceasta. Copilul Jan a primit o educaţie tradiţională confuciano-şamanistă, astfel că abia la vârsta de 14 ani (1934) a început să frecventeze o şcoală creştină.

Mooniştii susţin că la vârsta de 16 (unii susţin că la 15) ani liderul lor a avut o revelaţie de la Iisus, care i-a comunicat că “Dumnezeu i-a încredinţat o misiune foarte importantă şi că va deveni “părintele noii omeniri”.

În 1945 soseşte în capitala ţării, unde ia cunoştinţă de gruparea spritisto-harismatică a lui Moon Pik Kim. Apoi face parte din Biserica Presviteriană de unde în 1948 este alungat. În acelaşi an este tras la răspundere pentru poligamie, perversiune sexuală (la universitatea de femei “Inva” viola studente credule sub pretextul “răspândirii graţiei divine”. La judecată, argumenta că, adică, numai prin intermediul raporturilor sexuale femeia se înzestrează cu har şi credinţă).

În timpul războiului coreean, lagărul unde Moon îşi ispăşea pedeapsa a fost eliberat de armata americană şi acesta fuge în Coreea de Sud, unde organizează o grupă de adepţi. Pentru început se da drept clarvăzător, apoi “mediu al Tatălui”. Până la urmă iar nimereşte pe banca acuzaţilor, şi de această dată tot pentru perversiune sexuală ( viola fetele din secta lui).

În 1960, la vârsta de 40 de ani se căsătoreşte (a patra căsătorie) Hac Ja Han, care abia împlinise 17 ani. Această căsătorie va fi declarată mai târziu “căsătoria Mielului” şi urma să repare “răul” adus de răstignirea lui Iisus Hristos. Prin căsătoria lui Moon, chipurile, a fost mântuită lumea. Astăzi mooniştii declară că căsătoria “tatălui adevărat”(Moon) cu “mama adevărată” prin importanţa sa nu poate fi comparat cu jertfa de pe Golgota, fiind cu mult superior celei din urmă.

Primii misionari mooniţi îşi încep activitatea la sfârşitul anilor 50, dar “Biserica unificării” devine cunoscută abia la începutul anilor 70, datorită scandalurilor iscate în SUA. În 1984 Moon este judecat pentru a 4 oară, de acum pentru neachitarea impozitelor. Adepţii lui Moon vor nega, bineînţeles, trecutul “glorios” al liderului lor, susţinând ideea că “preacuviosul” a şezut la închisoare pentru o “cauză nobilă”, că a fost o “jertfă a persecuţiilor religioase”.

Cu toate că marea majoritate a organizaţiilor mooniste “luptă pentru pace”, în ţara de baştină, Coreea, Moon este renumit nu atât ca luptător pentru pace, cât ca deţinător al întreprinderii de fabricare a armelor de foc automate M-16.

Şi lumea îi ajută pe “studenţii săraci”, care cu cât poate, neştiind că aceşti tineri şi tinere fac parte din “Organizaţia interuniversitară pentru studierea principiului”, în engleză - CARP. Pentru noi CARP nu e decât un peşte. Mooniştii însă mai ştiu că carpul este un peşte mare şi gras, peştişorii mici pot să le scape, pe când peştele mare trebuie să rămână în mrejele lor.

Tinerii care adună “ajutoare pentru studenţii săraci” au un plan de colectare şi dacă nu-l îndeplinesc, le va fi foarte “incomod”. După colectarea ajutoarelor, mulţi dintre ei sunt trimişi să lucreze pentru o plată de nimic la una din întreprinderile ce aparţin fondatorului sectei Sun Myung Moon.

Mai este ceva, care ar trebui să ne pună pe toţi în gardă. În prima zi a fiecărei luni, la sărbătorile mooniste şi în fiecare duminică , prin trei închinăciuni până la pământ în faţa portretului fondatorului sectei şi a soţiei acestuia, tinerii, reînnoiesc voturile (jurământul) de credinţă faţă de Dumnezeu, “părinţii adevăraţi” (Moon şi soţia acestuia) şi “patria adevărată” (Coreea).

Astăzi secta lui Moon are structurile sale aproape în toate ţările. În fruntea secţiei din oricare ţară se află “mesia naţional” - aproape peste tot numai coreeni, uneori în rolul acesta poate fi numit şi un japonez. Este necesar să reţinem că, în pofida trăncănelii internaţionaliste, moonismul este o organizaţie totalitară naţionalistă, în care aproape toate posturile cheie sunt ocupate de coreeni. În conformitate cu concepţiile lui Moon, Coreea este centrul lumii, iar coreeni constituie poporul mesianic, cel ales.

Nu este o exagerare când afirmăm că mooniştii, fiind organizaţie totalitară, vor să pună mâna pe putere. În 1990 ei susţineau: “După căderea imperiului Roman, creştinii au moştenit puterea în stat. Acum văd clar că dacă membrii organizaţiei noastre, pe lângă desăvârşirea morală pe care o dobândesc prin ascultarea de cuviosul Moon, for progresa în domeniul profesional, posibilităţile noastre în Europa de Răsărit vor fi nelimitate. Cineva trebuie să moştenească puterea statală în imperiul comunist care se destramă. Astfel că trebuie să privim cu optimism spre anii 90” (Unification News, Jenuary, 1990)

Iar în 1992, chiar Moon declara: “Acum în trei din 15 republici ale fostei URSS se intensifică mişcarea pentru acordarea “religiei unificării” statutului de religie de stat” (Мун. Учебник мира во всем мире. Появление истинных родителей и идеальной семьи. Nu este indicat locul şi anul ediţiei, p. 50)

Este important să vă aducem aminte că încă în 1989 Moon a fost invitat de Gorbaciov să viziteze catedrala “Adormirea Maicii Domnului” din Kremlin. La 13 aprilie, în Vinerea Patimilor, când ortodocşilor nu li se permitea să slujească în acest sfânt locaş, Moon a avut posibilitatea să oficieze o ceremonie “spirituală” chiar în centrul ortodoxiei ruse. Ce blasfemie!

Nu încape îndoială că una dintre cele trei republici sovietice, despre care a pomenit Moon, este Moldova. Este cunoscut că acesta le-a promis adepţilor săi că va face investiţii serioase în economia Moldovei, dacă aceştia vor reuşi să racoleze în “armata” lui cât mai mulţi moldoveni. A fost stabilit chiar şi un plan, potrivit căruia mooniştii din Moldova trebuie să atragă în sectă un anumit număr de oameni. Şi o fac cu mare ardoare. Iată ce le spune idolul acestora: ”Voi constituiţi o mare armată de slujitori ai lui Dumnezeu. Voinţa mea e lege pentru fiecare dintre voi. Eu nu am păcate. Lepădaţi-vă de satana şi adoraţi-l pe salvatorul Moon, care a venit către voi. Sporiţi rândurile membrilor clanului nostru. Bucuraţi-vă de binecuvântarea mea…”

Pentru aducerea la împlinire a planurilor mooniştii de pe acum îşi pregătesc structurile necesare. Se ştie că Moon are un serviciu de securitate, compus din foşti agenţi ai serviciilor secrete din diferite ţări, mercenari ş.a. Această structură secretă a avut un rol important în planul de distrugere a URSS, probabil că au anumite planuri şi pentru Moldova.

Despre realizarea în practică a planurilor mooniştilor de a pune mâna pe cât mai mulţi demnitari de la noi ne vorbesc faptele. Astfel, încă în 1966 adeptă a moonismului la noi era doamna Ninela Caranfil, care la 16 octombrie în incinta teatrului “Mizai Eminescu” a prezidat conferinţa consacrată deschiderii “Federaţiei familiilor în lupta pentru pace”, ţinând chiar şi un discurs de inaugurare. A luat cuvântul atunci şi doamna Elena Cernopolk, reprezentantă a “Federaţiei femeilor din Moldova pentru pace în întreaga lume”, care a ţinut un discurs despre “adevăraţii Părinţi şi adevărata familie”.

Mooniştii ştiu bine slăbiciunile omului, de aceea racolează cu uşurinţă adepţi pe la noi. Cu câţiva ani în urmă aceştia au dat unui demnitar de la “Asociaţia Femeilor din Moldova” 1000 de dolari, pentru anumite servicii. Alt demnitar de la primărie a fost recrutat, probabil, prin aceeaşi metodă, devenind un devotat susţinător al oricăror acţiuni ale mooniştilor în Moldova.

Mooniştii pătrund în toate sferele. Pe lângă faptul că s-au cuibărit aproape în toate instituţiile de învăţământ superior din Moldova, până la urmă au ajuns şi la Academia de Ştiinţe. Acolo a fost deschis un birou de consultaţii matrimoniale unde activează şi doamna Elena Guzun, care după spusele ei este gata să-şi dea viaţa pentru Moon, aşa cum prevede jurământul pe care îl depun toţi cei care vor să devină membri ai sectei.

Încă o dată risc să presupun că libertatea de activitate şi succesele mooniştilor de la noi se datorează numai faptului că au adepţi în cele mai înalte sfere ale conducerii de la Chişinău. Lucrul acesta mă face să-l presupun compararea unor fapte. Spre exemplu, în 1966 Moon şi soţia lui au sosit la Kiev, unde urma să aibă întâlniri cu conducerea Ucrainei. Datorită activităţii consiliului părinţilor “Poratunok” (Mântuirea), întâlnirea nu a avut loc. Cu toate că a fost arendată cea mai încăpătoare sală de concerte din Kiev pentru întâlnirea lui Moon cu câteva mii de adepţi sosiţi la Kiev, întâlnirea nu a avut loc deoarece sala era înconjurată de OMON care n-a permis accesul în sală. Ba mai mult chiar: hotelul unde se oprise Moon fusese înconjurat de OMON, astfel că la întâlnirea cu liderul lor au putut nimeri doar vreo 50 de persoane care erau găzduite la hotel.

La noi în Moldova lucrurile stau altfel. Mooniştilor li se pune la dispoziţie începând cu teatrul “Mihai Eminescu” şi terminând cu Palatul Republicii, iar adepţii lui Moon sunt aduşi la Chişinău cu trenuri şi autobuse speciale. Reprezentanţii puterii nici gând nu au, cel puţin să ascundă de ochii lumii entuziasmul cu care îi susţin pe moonişti. Astfel, preşedintele Comisiei parlamentare pentru cultură, deputatul Gherghe Duca, a salutat printr-o scrisoare vizita soţiei lui Moon - Hac Ja Han - la Chişinău în mai 2000, iar ministrul finanţelor, dl Mihai Manole, se spune că a onorat-o pe “mama adevărată” chiar cu prezenţa sa în sala Palatului Republicii.

Nu ştiu ce au înţeles demnitarii noştri, ascultând discursul doamnei Moon. Un lucru este cert: că au uitat o zicală românească care spune că nu tot ce zboară se mănâncă, sau, cum mai spun alţii, nu tot ce luceşte este aur.