Dogma Sf. Treimi a fost pe deplin descoperită, precizată şi formulată numai după scrierile Noului Testament. Noul Testament foarte clar precizează numărul de trei persoane în fiinţa Dumnezeirii, afirmă Dumnezeirea fiecărei persoane şi stabileşte raporturile între persoanele Sf. Treimi.

Prima arătare a Sf. Treimi în Noul Testament pe care o descriu toţi evangheliştii este la Botezul Domnului ce avuse loc înainte de a ieşi Hristos la propovăduirea Sa; pentru a afirma dinainte, că opera mîntuirii neamului omenesc este opera Sf. Treimi. După cum cîntă şi biserica în această zi “închinarea Treimii S-a arătat” - Tatăl, mărturisind despre Fiul Său Cel iubit, Fiul botezîndu-Se şi Duhul Sfînt оn chip de porumb adevereşte оntărirea cuvоntului (Mt. III,16-17; Mc. I,10-11; Lc. III,22; In.I, 33).

Hristos, propovăduind învăţătura Sa despre Sf. Treime оn timpul vieţii sale оn diferite оmprejurări, a sintetizat-o după înviere cоnd i-a trimis pe apostoli la propovăduire: “Mergоnd оnvăţaţi toate neamurile, botezîndu-le оn numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfîntului Duh” (Mt. 28,19). Cоnd le dă ultimele îndrumări apostolilor Săi, Mîntuitorul nu găseşte de cuviinţă să le explice cine sînt: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfînt dоndu-ne de оnţeles că apostolii înţelegeau foarte bine cuvintele Lui din cele propovăduite de Dînsul mai оnainte. Astfel Hristos оntipăreşte în inima ucenicilor Săi învăţătura Sf. Treimi, ca dogmă fundamentală a creştinismului, pe care ei sînt obligaţi s-o propovăduiască.

Convinşi de adevărul învăţăturii Mîntuitorului, apostolii au оnceput propovăduirea evangheliei cu dogma Sf. Treimi; aceasta o face ap. Petru оn ziua pogorоrii Sf. Duh, mărturisind că Hristos, Cel înviat din morţi, a trimis de la Tatăl pe Duhul Sfînt asupra apostolilor (Fapt. II,32-33). Aceasta o mărturisesc apostolii înaintea Sinedrionului, ieşind prin minune din temniţă, (Fapt. V,30-32); şi din scrierile lor putem constata că Sf. Treime întotdeauna a fost adevărul de bază al întregii lor concepţii religioase, despre care adevăr mărturisesc ei înşişi de mai multe ori (1Petr. I,2; Rom. I,34; Icor. VI,11; XII, 4-6; IICor. I,19-22; Gal, IV,6; IITes. II,13-14; Tit. III,4-6).

Apostolii nu numai că deosebeau persoanele Sf. Treimi după nume, ci şi acţiunea fiecărei persoane, afirmînd astfel şi existenţa lor individuală aparte. Sf. Ap. Pavel trimite binecuvîntarea sa corintenilor оn următoarele cuvinte: “Harul Domnului nostru Iisus Hristos şi dragostea lui Dumnezeu (Tatăl) şi împărtăşirea Sfîntului Duh să fie cu voi cu toţi” (IICor. XIII,13). Prin aceste cuvinte apostolul deosebeşte persoanele Sf. Treimi atît după numele lor cît şi după harul deosebit, pe care el îl doreşte credincioşilor de la fiecare persoană aparte.

Noul Testament nu numai că precizează numărul de trei Persoane în fiinţa dumnezeirii ci şi afirmă clar Dumnezeirea fiecărei persoane aparte, stabilind astfel egalitatea şi consubstanţialitatea persoanelor Sf. Treimi. Nu mai vorbim de Dumnezeu Tatăl, despre care mărturiseşte mai fiecare capitol şi a Cărui Dumnezeire n-a fost pusă la îndoială, ci vom atrage atenţia la celelalte două Persoane ale Sf. Treimi.

Cоnd vorbim despre Dumnezeirea Fiului, care este strоns legată cu persoana Mоntuitorului, e destul să notăm că Hristos, ca Fiul lui Dumnezeu, avea în Sine totdeauna conştiinţă dumnezeiască, considerîndu-Se pe Sine “una cu Tatăl” (In.X,30; XIV,9-11). Despre aceasta mărturisesc şi apostolii, că “Fiul lui Dumnezeu... este Dumnezeu cel adevărat... şi viaţa veşnică” (I In.V,20); ca existînd din veşnicie: “Dumnezeu era Cuvîntul” (In. I,1), şi “Cuvîntul trup s-a făcut” (In. I,4), şi considerau ca o mare taină faptul că “Dumnezeu s-a arătat în trup” (ITim. III,16).

Оn scrierile Noului Testament se vorbeşte ceva mai puţin despre dumnezeirea Sf. Duh, însă nu putem admite părerea cum că deloc nu se găseşte. Ap. Petru cînd se adresează lui Anania care minţise оi zise: “Anania, de ce a umplut satana inima ta , ca să minţi tu Duhului Sfînt?... N-ai minţit oamenilor, ci lui Dumnezeu” (Fapt. V,3-4). Ap. Pavel scrie corintenilor: “Nu ştiţi oare, că voi sînteţi templu al lui Dumnezeu şi că Duhul lui Dumnezeu locuieşte оn voi? (Icor. III,16), iar ceva mai jos numeşte pe credincioşi “templu al Duhului Sfînt”, care locuieşte în ei (ICor.VI,19).

Proorocul Isaia mărturiseşte că Dumnezeu l-a trimis pe el să propovăduiască poporului Israel (Isaia VI, 8-9), însă ap. Pavel adevereşte că pe prooroc l-a trimis Duhul Sfînt (Fapt. XXVIII, 25-26).

Оn fine, atоt Mоntuitorul cоt şi apostolii pun numele Duhului Sfоnt alături de numele Tatălui şi al Fiului, cerînd de la credincioşi aceeaşi adorare şi închinăciune. Aceasta se vede atît din porunca Mоntuitorului dată apostolilor, de a boteza pe toţi în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sf. Duh, cît şi binecuvîntarea apostolilor, pe care ei o dau оn numele Sf. Treimi.

Оnvăţînd despre un Dumnezeu оn trei persoane deofiinţă, atît Hristos cоt şi apostolii, pentru a înlătura din conştiinţa credincioşilor contopirea Sf. Treimi într-o singură persoană dumnezeiască trebuiau să arate însuşirile individuale, prin care o persoană Dumnezeiască se deosebeşte de altele, stabilind astfel şi raporturile între persoanele Sf. Treimi. Deci, Dumnezeu Tatăl, din scrierile Noului Testament se concepe ca începutul şi izvorul dumnezeirii pentru Fiul şi Sf. Duh. Prin urmare, fiind deofiinţă cu Tatăl, Fiul şi Sf. Duh sunt iarăşi fără început, оnsă izvorul existenţei lor după fiinţa dumnezeiască Îl au din veşnicie din Tatăl - primul prin naştere şi al doilea prin purcedere.

Afirmоnd adevărul, că Dumnezeu Tatăl este cauza dumnezeirii Fiului prin naştere, revelaţiunea Dumnezeiască nu arată modul naşterii şi nu explică cum se poate atribui fiinţei dumnezeieşti, absolut simple şi spirituale, naşterea Fiului. Scriitorii Noului Testament în această privinţă indică numai două semne distinctive şi caracteristice ale acestei naşteri:

a) Naşterea Fiului este permanentă, din veşnicie, оn sensul că nici odată n-a avut început şi nici odată nu se va termina. Adevărul acesta se afirmă de revelaţia care uneşte pe Fiul lui Dumnezeu: “mai întоi născut decоt toată făptura” (Cor. I,15); avînd slava lui Dumnezeu, “mai оnainte de a fi lumea” (In. XVII, 5-24), care a fost de la “оnceput” (In. I,1).

şi b) Naşterea Fiului din veşnicie se închipuie ca un act misterios оn viaţa interioară a fiinţei dumnezeieşti: Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu totdeauna “este în sоnul Tatălui” (In. I,18) existоnd după fiinţa Dumnezeiască “Tatăl în El şi El în Tatăl” (In. X,38; XIV,11).

Prin naşterea Fiului, Tatăl nu se lipseşte de nimic în fiinţa Sa dumnezeiască, după cum şi Fiul născut după fiinţa Sa dumnezeiască n-are nici un neajuns în comparaţie cu fiinţa dumnezeiască a Tatălui; de aceea Fiul lui Dumnezeu se consideră în Sf. Scriptură chipul deplin şi desăvîrşit al lui Dumnezeu Tatăl, după cum mărturiseşte Sf. Ap. Pavel: “... strălucirea slavei şi chipul fiinţei Lui...” (Evrei I,3). Despre consubstanţialitatea şi unitatea fiinţei Sale dumnezeieşti cu fiinţa Tatălui mărturiseşte Fiul lui Dumnezeu Însuşi: “Şi toate ale Mele sînt ale Tale, şi ale Tale sînt ale Mele” (In. XVII,10), şi toate cele ce face Tatăl acestea le face şi Fiul întocmai (In. V,19), pentru că după fiinţa dumnezeiască, Fiul este una cu Tatăl. (In. X;30). Aceasta este învăţătura pe care o redă Sf. Scriptură în Noul Testament referitor la оnsuşirea individuală a Fiului, prin care îl deosebeşte de Tatăl şi de Duhul Sfînt.

După cum am spus ceva mai sus, izvorul dumnezeirii şi cauza existenţei după fiinţa Sa dumnezeiască a Fiului este Dumnezeu Tatăl, astfel şi Sf. Duh, însă nu prin naştere ci prin purcedere. Referitor la aceasta foarte clar şi precis învaţă Mîntuitorul: “Iar cоnd va veni Mоngоietorul pe Care Eu Оl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine” (In. XV,26).

Оnsă nici Hristos, nici apostolii nu explică modul purcederii Sf. Duh, totuşi după analogie cu naşterea Fiului, trebuie s-o concepem ca un act din veşnicie în viaţa interioară a fiinţei lui Dumnezeu.

Aceste оnsuşiri individuale - nenăscut, născut şi purces, prin care persoanele Sf. Treimi se deosebesc una de alta, se referă la viaţa interioară a fiinţei dumnezeieşti şi exprimă raporturile оntre persoanele Sf. Treimi.

După cum în viţa interioară a Sf. Treimi începutul şi izvorul dumnezeirii pentru Fiul şi Sfîntul Duh este Dumnezeu - Tatăl, tot aşa şi în viţa exterioară, în crearea lumii, оn mоntuirea şi sfinţirea omenirii, după revelaţie, Tatălui îi aparţine iniţiativa, Fiul realizează şi Sfîntul Duh desăvîrşeşte opera.

a) Оnvăţătura despre Un Dumnezeu în Fiinţă şi întreit оn Persoane: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh. Treime deofiinţă şi nedespărţită.

b) Оn viaţa interioară a Dumnezeirii aceste Persoane diferă una de alta ca: născut fin Tatăl şi purces din Tatăl.

c) Оn viaţa exterioară, în raport cu оntreaga creaţie, Tatăl începe, Fiul оndeplineşte şi Sfоntul Duh desăvоrşeşte.