Duşmanii creştinismului primar - evreii şi păgînii - nu puneau la оndoială existenţa istorică a Domnului Iisus Hristos, ci lupta lor era îndreptată doar spre a modifica imaginea biblică a Mîntuitorului. Оnsuşi gоndul că Iisus Hristos n-ar fi existat niciodată şi că este doar o invenţie bolnavă a clericilor pentru a subjuga mai uşor poporul simplu, apare cu mult mai tîrziu, printre ateiştii iluminismului francez, cînd cercetarea adevărului istoric lăsa loc speculaţiilor şi exaltărilor în mai multe privinţe, şi din cauza timpului care trecuse.

Puţinele documente care s-au păstrat, datînd din sec. I-II, revarsă o rază de lumină asupra creştinismului primar şi a persoanei Mîntuitorului. Din ele vedem că nu avem de a face cu un “revoluţionar” imaginar, ci de o personalitate istorică la fel de reală ca Cezar August, Tiberiu sau Traian. Prezentăm în continuare unele din mărturiile istorice extrabiblice necreştine care confirmă teoria că Iisus Hristos este o realitate istorică:

1) Cornelius Tacitus (55? - 117) scrie despre оncercarea lui Nero de a se dezvinovăţi de incendierea Romei:

“De aceea, pentru a suprima zvonurile , el i-a acuzat оn mod fals şi i-a pedepsit cu torturi pe nişte oameni cunoscuţi sub numele de creştini, care erau urîţi de popor pentru enormităţile lor. Christus, fondatorul numelui, a fost dat morţii de Pontius Pilat, procuratorul Iudeii în timpul domniei lui Tiberiu; dar superstiţia periculoasă, suprimată pentru o vreme, a izbucnit din nou, nu numai оn Iudeea, ci şi оn cetatea Romei” (Analele XV. 44).

2) Pliniu cel Tоnăr (cca. 112), scriind оmpăratului Traian, a dat informaţii despre felul în care a omorоt o mulţime de creştini - bărbaţi, femei, copii, după ce aceştia au refuzat “să blesteme pe Hristos”.

Оn aceeaşi scrisoare el scrie:

“Ei aveau obiceiul să se întrunească într-o anumită zi, înainte de a se lumina de ziuă, şi cîntau оn versuri un imn lui Hristos ca unui zeu, şi se legau prin jurămînt solemn să nu facă nici o faptă rea, să nu tăgăduiască adevărul atunci cînd li se cere să depună mărturie despre el” (Epistole X. 96).

a) “Оntrucоt evreii făceau neоncetate tulburări datorită răstignirii lui Chestus (o altă redare a numelui Christus, Cristos), el i-a expulzat din Roma”. (Viaţa lui Claudius 25:4).

b) “Nero a pedepsit pe creştini, o clasă de oameni dedaţi la o superstiţie nouă şi periculoasă” (Vieţile Cezarilor 26:2).

“... omul care a fost crucificat оn Palestina pentru că a introdus acest cult nou оn lume... Оn afară de aceasta, primul lor legiuitor i-a convins că toţi sînt fraţi unul cu altul, după ce au păcătuit o dată şi pentru totdeauna prin tăgăduirea zeilor greci şi prin închinarea оnaintea sofistului (оnţeleptului) crucificat şi prin trăirea după legile lui” (Despre moartea peregrinului).

Оn această scrisoare sirianul Bar-Serapion se adresează fiului său Serapion, comparînd moartea şi urmările lui Hristos, Socrate şi Pitagora, în felul următor:

“Ce au cоştigat atenienii omorоndu-l pe Socrate? Ciumă şi foamete s-a năpustit asupra lor drept răsplată pentru crima săvîrşită.

Ce au cоştigat locuitorii Samosei arzоndu-l de viu pe Pitagora? Оntr-o clipită apele le-au acoperit pămînturile. Dar ce au cоştigat evreii răstignindu-şi Regele? Curînd după aceea regatul lor a fost abolit.

Dar Socrate nu a murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască în оnvăţătura lui Platon.

Pitagora nu a murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască în statuia lui Hera.

Nici Regele оnţelept nu a murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască în оnvăţăturile pe care le-a dat”.

1) Josephus (Iosif Flaviu - istoric iudeu capturat de romani ca prizonier de război - 37-100), aminteşte în scrierile sale multe personaje care sоnt bine cunoscute din paginile Noului Testament: familia pestriţă a Irozilor, procuratorii Iudeii, familiile marilor Preoţi - Ana, Caiafa, Anania şi de asemenea fratele lui Iisus - Iacob (Antigites XX 9:1).

“Оn vremea aceasta a trăit un om оnţelept numit Iisus... Pilat l-a condamnat să fie osîndit şi să moară. Iar cei care au devenit ucenicii Lui nu au abandonat оnvăţătura Lui. Ei au spus că li s-a arătat la trei zile după răstignire şi că El era viu; în consecinţă, poate că El a fost Mesia despre Care profeţii au scris lucruri minunate” (XVIII 33, textul arab).

2) Talmudul evreiesc (completat pоnă оn anul 500 d. H.).

a) “Оn ajunul Paştilor l-au spоnzurat (atоrnat, răstignit) pe Jeshu (din Nazaret) şi crainicul a mers înaintea lui timp de patruzeci de zile spunоnd că (Jeshu din Nazaret) urmează să fie împroşcat cu pietre deoarece a practicat vrăjitoria şi a înşelat şi a dus în rătăcire pe Israel. Oricine a cunoscut ceva pentru apărarea lui a fost chemat să vină şi să depună mărturie pentru el. Dar nu au găsit nimic în apărarea lui şi l-au spînzurat оn Ajunul Paştilor” (Sanhedrin 43a “Ajunul Paştilor”).

“Am găsit în Ierusalim un sul genealogic оn care era notat că Aşa-şi-aşa este bastardul unei femei adultere” (Jeb. IV, 3-49a).

Trebuie de remarcat că părerea evreilor precum că Iisus a fost un fiu nelegitim şi că era stăpînit de un demon este prezentă şi în Noul Testament (Marcu 3, 22; Ioan 8, 41).

Spre deosebire de Talmud, Coranul ni-L prezintă pe Hristos ca “Isa ibn Maryam - Iisus fiul Mariei” (Sura Maria v. 20). În islam Hristos este considerat fiul fecioarei Maria, care a fost născut prin cuvîntul creator al lui alah şi care şi-a încheiat deja misiunea.

Оn concluzie, prin potrivirea mărturiilor seculare despre Hristos abţinem următorul tablou:

1) Iisus Hristos a fost crucificat оn timpul lui Ponţiu Pilat.

4) Creştinismul nu a putut fi ţinut sub control şi s-a răspоndit chiar şi оn Roma.

6) Aceşti creştini au refuzat să accepte politeismul, au trăit vieţi dedicate învăţăturii lui Hristos şi I s-au închinat Lui.

Acest tablou este оn perfectă armonie cu cel din Noul testament. De menţionat însă că nici conţinutul Noului Testament, nici scopul scrierii lui nu a fost o apologie în apărarea istoricităţii lui Hristos, ci o relatare a vieţii lui trăită în sfinţenie şi o expunere a învăţăturii Sale. Оn mod evident, autorii Noului Testament nu s-au gоndit că după zeci de secole, cuiva îi va veni оn gоnd să pună la îndoială adevărul că Iisus - personalitate centrală în istoria omenirii, a existat cu adevărat.

(Noul Testament ne prezintă în acelaşi timp o mulţime de evenimente istorice, sociale, religioase şi astronomice care arată contextul în care a activat Mоntuitorul. Despre dovezile intrabiblice a istoricităţii persoanei Mîntuitorului, оntărite şi de mărturiile istoricilor bisericeşti, într-un alt număr).