Istoricitatea persoanei lui Iisus Hristos arătată în izvoarele extrabiblice şi necreştine
Duşmanii creştinismului primar - evreii şi păgînii - nu puneau la îndoială existenţa istorică a Domnului Iisus Hristos, ci lupta lor era îndreptată doar spre a modifica imaginea biblică a Mîntuitorului. Însuşi gîndul că Iisus Hristos n-ar fi existat niciodată şi că este doar o invenţie bolnavă a clericilor pentru a subjuga mai uşor poporul simplu, apare cu mult mai tîrziu, printre ateiştii iluminismului francez, cînd cercetarea adevărului istoric lăsa loc speculaţiilor şi exaltărilor în mai multe privinţe, şi din cauza timpului care trecuse.
Specifică societăţii noastre aflată sub semnul ateismului şi a învăţăturilor proletare este teoria că Hristos, e o închipuire a oamenilor robiţi sub Imperiul Roman, adică un fel de “revoluţionar” care ar fi avut scopul de a aduce pacea şi de a face dreptate. Totuşi, această teorie mai diplomatică a ateismului sovietic, se înfrăţeşte cu cea expusă mai sus, a religiei ca “opium pentru norod”.
Puţinele documente care s-au păstrat, datînd din sec. I-II, revarsă o rază de lumină asupra creştinismului primar şi a persoanei Mîntuitorului. Din ele vedem că nu avem de a face cu un “revoluţionar” imaginar, ci de o personalitate istorică la fel de reală ca Cezar August, Tiberiu sau Traian. Prezentăm în continuare unele din mărturiile istorice extrabiblice necreştine care confirmă teoria că Iisus Hristos este o realitate istorică:
I Sursele Romane
1) Cornelius Tacitus (55? - 117) scrie despre încercarea lui Nero de a se dezvinovă
ţi de incendierea Romei:“De aceea, pentru a suprima zvonurile , el i-a acuzat în mod fals ş
i i-a pedepsit cu torturi pe nişte oameni cunoscuţi sub numele de creştini, care erau urîţi de popor pentru enormităţile lor. Christus, fondatorul numelui, a fost dat morţii de Pontius Pilat, procuratorul Iudeii în timpul domniei lui Tiberiu; dar superstiţia periculoasă, suprimată pentru o vreme, a izbucnit din nou, nu numai în Iudeea, ci şi în cetatea Romei” (Analele XV. 44).2) Pliniu cel Tînăr (cca. 112), scriind împă
ratului Traian, a dat informaţii despre felul în care a omorît o mulţime de creştini - bărbaţi, femei, copii, după ce aceştia au refuzat “să blesteme pe Hristos”.În aceeaş
i scrisoare el scrie:“Ei aveau obiceiul să se întrunească într-o anumită zi, înainte de a se lumina de ziuă, şi cî
ntau în versuri un imn lui Hristos ca unui zeu, şi se legau prin jurămînt solemn să nu facă nici o faptă rea, să nu tăgăduiască adevărul atunci cînd li se cere să depună mărturie despre el” (Epistole X. 96).3) Suefonius (cca. 120) - oficialitate juridică pe timpul lui Hadrian. A făcut două referiri la Hristos:
a) “Întrucît evreii făceau neîn
cetate tulburări datorită răstignirii lui Chestus (o altă redare a numelui Christus, Cristos), el i-a expulzat din Roma”. (Viaţa lui Claudius 25:4).b) “Nero a pedepsit pe creştini, o clasă de oameni dedaţi la o superstiţie nouă şi periculoasă” (Vieţile Ce
zarilor 26:2).II Alte surse:
1) Lucian (scriitor satiric grec, sec. II).
“... omul care a fost crucificat în Palestina pentru că a introdus acest cult nou în lume... În afară
de aceasta, primul lor legiuitor i-a convins că toţi sînt fraţi unul cu altul, după ce au păcătuit o dată şi pentru totdeauna prin tăgăduirea zeilor greci şi prin închinarea înaintea sofistului (înţeleptului) crucificat şi prin trăirea după legile lui” (Despre moartea peregrinului).2) Scrisoarea lui Mara Bar-Serapion (după 73).
În ac
eastă scrisoare sirianul Bar-Serapion se adresează fiului său Serapion, comparînd moartea şi urmările lui Hristos, Socrate şi Pitagora, în felul următor:“Ce au cîştigat atenienii omorîndu-l pe Socrate? Ciumă
şi foamete s-a năpustit asupra lor drept răsplată pentru crima săvîrşită.Ce au cîştigat locuitorii Samosei arzîndu-l de viu pe Pitagora? Într-o clipită
apele le-au acoperit pămînturile. Dar ce au cîştigat evreii răstignindu-şi Regele? Curînd după aceea regatul lor a fost abolit.Dumnezeu i-a răzbunat cu dreptate pe aceşti trei înţelepţi: foametea a lovit Atena, marea a înghiţit Samasa, iar evreii alungaţi din ţara lor trăiesc împrăştiaţi.
Dar Socrate nu a murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască î
n învăţătura lui Platon.Pitagora nu a
murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască în statuia lui Hera.Nici Regele înţ
elept nu a murit pentru totdeauna; el a continuat să trăiască în învăţăturile pe care le-a dat”.III Surse evreieşti:
1) Josephus (Iosif Flaviu - istoric iudeu capturat
de romani ca prizonier de război - 37-100), aminteşte în scrierile sale multe personaje care sînt bine cunoscute din paginile Noului Testament: familia pestriţă a Irozilor, procuratorii Iudeii, familiile marilor Preoţi - Ana, Caiafa, Anania şi de asemenea fratele lui Iisus - Iacob (Antigites XX 9:1).Într-un pasaj explicit, dar controversat, el spune despre Mîntuitorul:
“În vremea aceasta a trăit un om înţ
elept numit Iisus... Pilat l-a condamnat să fie osîndit şi să moară. Iar cei care au devenit ucenicii Lui nu au abandonat învăţătura Lui. Ei au spus că li s-a arătat la trei zile după răstignire şi că El era viu; în consecinţă, poate că El a fost Mesia despre Care profeţii au scris lucruri minunate” (XVIII 33, textul arab).2) Talmudul evreiesc (completat p
înă în anul 500 d. H.).a) “În ajunul Paştilor l-au spînzurat (atîrnat, ră
stignit) pe Jeshu (din Nazaret) şi crainicul a mers înaintea lui timp de patruzeci de zile spunînd că (Jeshu din Nazaret) urmează să fie împroşcat cu pietre deoarece a practicat vrăjitoria şi a înşelat şi a dus în rătăcire pe Israel. Oricine a cunoscut ceva pentru apărarea lui a fost chemat să vină şi să depună mărturie pentru el. Dar nu au găsit nimic în apărarea lui şi l-au spînzurat în Ajunul Paştilor” (Sanhedrin 43a “Ajunul Paştilor”).b) O altă secţiune din Talmud spune că Rabby Simeon ben’ Azzai a scris despre Iisus:
“Am găsit î
n Ierusalim un sul genealogic în care era notat că Aşa-şi-aşa este bastardul unei femei adultere” (Jeb. IV, 3-49a).Trebuie de remarcat că părerea evreilor precum că Iisus a fost un fiu nelegitim şi că era stăpînit de un demon este prezentă şi î
n Noul Testament (Marcu 3, 22; Ioan 8, 41).Spre deosebire de Talmud, Coranul ni-L prezintă pe Hristos ca “Isa ibn Maryam - Iisus fiul Mariei” (Sura Maria v. 20). Î
n islam Hristos este considerat fiul fecioarei Maria, care a fost născut prin cuvîntul creator al lui alah şi care şi-a încheiat deja misiunea.În concluzie, prin potrivirea mă
rturiilor seculare despre Hristos abţinem următorul tablou:1) Iisus Hristos a fo
st crucificat în timpul lui Ponţiu Pilat.2) Ucenicii Lui au mărturisit că El a înviat din morţi după trei zile.
3) Liderii evrei L-au acuzat de vrăjitorie şi au crezut că a fost născut din adulter.
4) Creştinismul nu a putut fi ţinut sub control şi s-a ră
spîndit chiar şi în Roma.5) Nero şi alţi stăpînitori romani au prigonit şi au martiriat pe creştini.
6) Aceşti creştini au refuzat să accepte politeismul, au trăit vieţi dedicate învăţăturii lui Hristos şi I s-au î
nchinat Lui.Acest tablou este în perfect
ă armonie cu cel din Noul testament. De menţionat însă că nici conţinutul Noului Testament, nici scopul scrierii lui nu a fost o apologie în apărarea istoricităţii lui Hristos, ci o relatare a vieţii lui trăită în sfinţenie şi o expunere a învăţăturii Sale. În mod evident, autorii Noului Testament nu s-au gîndit că după zeci de secole, cuiva îi va veni în gînd să pună la îndoială adevărul că Iisus - personalitate centrală în istoria omenirii, a existat cu adevărat.(Noul Testament ne prezintă în acelaşi timp o mulţime de evenimente istorice, sociale, religioase şi astronomice care arată contextul î
n care a activat Mîntuitorul. Despre dovezile intrabiblice a istoricităţii persoanei Mîntuitorului, întărite şi de mărturiile istoricilor bisericeşti, într-un alt număr).Bibliografie:
1 Noul Testament
2 Prot. V. Zenicovski “Apologetica”, Paris 1957
3 Geisler Norman “Apologetica” 1976
4 Medowell Joch “Mărturii care cer un verdict” 1972