Multora li se pare că Evanghelia este forate uşor de înţeles şi că numai profeţii sînt grei. Această părere pot să o aibă numai cei care nu-şi dau seama de adîncimea ideilor cuprinse оn Evanghelie. Pentru aceea vă rog să mă urmăriţi cu multătenţie, pentru ca, avînd conducător pe Hristos, să intrăm în oceanul celor scrise оn Evanghelie.

Dar pentru ca să înţelegeţi mai uşor cuvintele mile, vă cer şi mă rog — lucru pe care l-am făcut şi la tîlcuirea celorlalte cărţi ale Sfintei Scripturi — să citiţi mai dinainte pericopa evanghelică pe care o tîlcuiesc, pentru ca citirea mai dinainte a pericopei să fie deschizătoare de durm cunoltinţei, aşa cum a făcut eunucul (Fapt. 8,26-39). Dacă veţi face aşa, îmi va fi şi mie mai uşoară tîlcuirea. Că multe sînt locurile grele de оnţeles din Evanghelia lui Matei şi se întоlnesc la tot pasul.

Iată chiar în primul capitol al Evangheliei căîte locuri grele de dezlegat sоnt. Оn primul loc: pentru care pricină se face genealogia lui Iosif, care n-a fost tatăl lui Hristos? În al doilea loc: de unde ştim că Hristos Se pogoară din neamul lui David, odată ce ne sînt necfunoscuţi strămoşii Mariei, din care S-a născut Hristos? În al treilea loc: pentru ce se face genealogia lui Iosif, care n-a contribuit cu nimic la naşterea lui Hristos, iar Fecioarei, cre a fost mamă, nu i se arată părinţii, bunicii şi strămoşii? În afară de asta, merită să cercetăm şi aceea: pentru ce se amintesc în această genealogie şi femei, odată ce genealogia este făcută prin bărbaţi? Dar de vreme ce a hotărît aşa, atunci pentru ce n-a amintit de toate femeile, ci a trecut sub tăcere pe femeile vestite pentru viaţa lor curtă, de pildă pe Sarra, pe Rebeca şi pe altele asemenea lor, şi a amintit de vemeile vestite ca păcătoase, de pildă: desfrînate, adultere, femei născute din căsătorii nelegitime, femei de alt neam, păgîne? Că a amintit de nevasta lui Urie, de Tamare, de Rahav şi de Rut, dintre care una era de alt neam, alta desfrînată, alta s-a culcat cu socrul ei; şi aceasta din urmă n-a făcut-o pe temeiul legii căsătoriei, ci a trăit cu socrul ei prin înşelăciune, dîndu-se drept desfrоnată, iar pe femeia lui Urie o cunoaşte toate lumea din pricina grozăviei păcatului ei. Cu toate acestea, evanghelistul Matei a lăsat la o parte pe toate celelalte femei şi a pus în genealogia lui Hristos numai pe acestea. Dacă trebuie să amintească de femei, apoi trebuie să le amintească pe toate; dar dacă nu trebuia să le amintească pe toate, ci numai pe unele, atunci ar fi trebuit să le amintească pe cele vestite prin virtutea lor, nu pe cele vestite prin păcatelor olor. Vedeţi, dar, de cîtă luare aminte, de cоtă cercetare avem nevoie chiar оn primul capitol al Evangheliei lui Matei, cu toate că pare mai clar decоt toate celelalte capitole, iar multra poate că li se pare chiar de prisos, deoarece оn el este vorba numai de оnşirarea unor nume. Оn afară de aceasta merită să fie cercetată şi aceea pentruce Matei a lăsat de o parte trei împăraţi (Ohazia, Ioas şi Amasia; 2 Pral. cap. 21-25)? Dacă a trecut cu vederea numele lor, pentrur că erau foarte necredincioşi, atucni ar fi trebuit să nu amintească nici pe alţii tot atît de necredincioşi. Capitolul întоi mai pune оncă o problemă: Matei spune că sînt patrusprezece neamuri, dar оn al treilea şir de neamuri nu sоnt patrusprezece neamuri. Apoi, pentru care pricină Luca dă alte nume, nu numai pe ale aceloraşi, ci chiar cu mult mai multe, iar Matei dimpotrivă dă şi mai puţine nume şi alet nume, deşi şi el îşi termină genealogia cu Iosif, ca şi Luca.

Dar ca să nu vă încarc memoria cu prea multe lucruri, voi apri aici cuvоntul meu. Vă este de ajuns pentru trezirea atenţiei voastre chir şi numai cunoaşterea acestor probleme ridicate de capitolul întоi al Evangheliei lui Matei. Dar dacă doriţi să cunoaşteţi şi dezlegarea acestora apoi vă las ca voi să hotărîţi, înainte de a оncepe eu vorbirea. Ş naume, dacă voi vedea că sînteţi cu mintea trează şi că doriţi să cunoaşteţi, atunci voi încerca să dau şi dezlegarea; dar dacă voi vedea că voi căscaţi şi vă uitaţi în altă parte, voi ascunde şi problemele şi dezlegarea lor, plecîndu-mă legii dumnezeieşti, care spune: “Nu daţi cele sfinte cîinilor, nici nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca să nu le calce în picioare” (Mt. 7,6).

— Dar cine-i cel ce le calcă în picioare?

— Cel ce nu socoteşte de preţ cuvintele Scripturii, cel ce nu le respectă.

— ŞI cine-i atît de ticălos încоt să nu respecte cuvintele Scripturii, să nu le socotească mai de preţ ca orice?

— Cine? Cel ce nu dă atîta timp cuvintelor Scripturii cоt femeilor desfrоnate din teatrele saanice. Că mulţi oameni îşi pierd toată ziua la teatru şi, din pricina acestei pierderi deşarte de vreme, îşi neglijează multe treburi de-ale gospodăriei; prind iute şi precis tot ce aud şi ţin minte cele auzite, spre vătămarea propriului lor suflet. Aici оn biserică vorbeşte Dumnezeu şi oamenbii nu vor să rămînă nici cîtоva vreme. Din pricina asta nu mai avem nici o părtăşie cu cerul, iar vieţuirea noastră creştină se mărgineşte numai la cuvinte. Din pricina asta Dumnezeu ne-a ameninţat cu iadul, nu ca să ne arunce în el, ci ca să ne înduplece să fugim de această cumplită tiranie. Noi, însă, facem cu totul dimpotrivă şi alergăm în fiecare zi pe drumul ce duce la iad. Dar Dumnezeu ne porunceşte nu numai să auzim, ci să şi facem cele spuse; noi, оnsă, nu vrem nici să le auzim. Spune-mi, te rog, cînd vom face ce ni s-a poruncit, cоnd vom săvоrşi faptele pe care ni le cere, cоnd nici cuvintele pe care ni le spune Dumnezeu nu vrem să le auzim, ci ni se pare apăsătoare şi plicitcoasă predica, deşi e foarte scurtă? Noi înşne, cînd vedem că cei din jurul nostru nu ne dau atenţie cînd vorbim despre lucruri obişnuite, spunem că purtarea lor este o insultă, dar nu socotim, oare, că-L mîniem pe Dumnezeu, cоnd El ne vorbeşte despre lucurir atоt de mari, iar noi nu dăm atenţie spuselor Lui şi ne uităm în altă parte? Un bătrîn, care a călătorit mult, poate să ne spună cu de-amănuntul despre depărtarea, poziţia şi înfăţişarea oraşelor pe care le-a văzut, poate să ne vorbească despre porturi şi pieţe. Noi, însă, nu cunoaştem nici la ce depărtare de noi se găseşte cetatea cea din ceruri. Dacă am şticare e distanţa, poate ne-am da osteneala să-i scurtăm lungimea. Nu-i atît de departe de noi cetatea aceea cоt e de departe cerul de pămоnt. Dacă ne trоndăvim este cu mult mai departe; dar dacă nu sîrguim, ajungem оnn scurtăvreme la porţile ei. Pentru că distanţa aceasta nu se măsoarăcu măsurătorile de pe pămînt, ci cu sufletul şi cu purtarea.

Cunoşti, dragul meu, cu de-amănuntul istoria lumii, pe cea nouă, pe cea veche şi pe cea străveche; poţi enumera stăpînitorii sub care ai luat mai оnainte parte la războaie, poţi enumera pe arbitrii luptelor atletice, pe învingătorii în lupte, pe generali, cunpltinţe care nu-ţi sînt de nici un folos. Dar nici оn vis nu te-ai gоndit vreodată să ştii cine este stăpîn оn cetatea cea cerească sau să ştii cine este primul sau al doile sau al treilea sau să ştii de cîte vreme este fiecare acolo sau să ştii ce-a lucrat şi ce-a făcut fiecare. Nu vrei să te interesezi de legiuirile acestei cetăţi şi nici nu vrei să le asculţi de ţi le spune altul. Spune-mi, te rog, cum te mai aştepţi să dobîndeşti bunătăţile făgăduite, cînd nici nu asculţi cele ce ţi se spun? Dacă n-am ascultat mai înainte, să ascultăm acum. Că, de va vrea Dumnezeu, vom intra оntre-o cetate de aur, ba mai de preţ decоt aurul. Să-i cunoaştem bine temeiliile ei, să-i cunoaştem porţile bătute în safire şi mărgăritare. Că avem un foarte bun conducător, pe Matei. Prin poarta lui intrăm acum şi avem nevoie de multă luare aminte. Dacă va vedea pe cineva că nu-i atent, îl scoate оndată afară din cetate. Că-i cetate împărătească, cetate vestită. Nu-i precum cetăţile noastre, împărţite în piaţă şi palate împărăteşti. Nu! Acolo peste tot numai palate împărăteşti. Să deschidem dar porţile minţii, să deschidem auzul şi, păşind cu multă frică în pridvor, să ne închinăm Împăratului cetăţii. O singură privire aruncată în acea cetate ne оncremeneşte de uimire. Acum porţile cetăţii ne sînt оncuiate; dar cоnd le vom vedea deschise atunci vom vedea că tot interiorul cetăţii este strălucitor ca fulgerul. Că acest vameş, călăuzit de ochii Duhului, făgăduieşte să-ţi arate torul; unde stă Împăratul, care sînt ostaţii care sînt alăturea de El, unde stau îngerii, unde stau arhanghelii, care este locul hotărît, оn acest oraş, noilor cetăţeni şi care este drumul care duce acolo; ce loc au primit primii cetăţeni, cei de după ei şi cei de mai tîrziu; оn cоte cete se оmpart locuitorii oraşului, cine formează senatul şi cîte feluri de dregători sînt.

Să nu intrăm cu zgomot şi tulburare, ci cu tainică tăcere. Dacă în teatru se face face tăcre mare cînd se citesc scrisorile оmpăratului, cu mult mai liniştiţi treubie să stăm toţi în cetatea aceasta şi să avem treze şi sufletele şi urechile. Nu se vor citi scrisorile unui stăpîn pămîntesc, ci ale Stăpînului оngerilor. Dacă astfel ne vom rоndui sufletele noastre, оnsuşi harul Duhului ne va călăuzi pas cu paps, vom ajunge la tronul împărătesc şi mov dobîndi toate bunătăţile, cu harul şi cu iubirea de oamenia Domnului nostru Iisus Hristos. Căcuia slava şi puterea împreună cu Tatăl şi cu Sfîntul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor, Amin.

Vă mai amintiţi, oare, de sfatul pe care vi l-am dat mai оnainte, rugоndu-vă să ascultaţi în adоncă tăcere şi cu tainică lnişte tot ce vă voi spune? Că azi am de gînd să păşesc în sfintele pridvoare ale Evangheliei lui Matei. De aceea v-am şi amintit de statul dat. Cînd iudeii au trebuită să se apropie de muntele оn flăcări, de foc, de ceaţă, de întuneric şi de furtună (Ieş. 19,18), dar, mai bine spus, cînd nici nu li s-a оngăduit să se apropie de munte, ci să audă şi să vadă muntele şi pe toate celelalte de departe, au primit poruncă să se abţină de la femei cu trei zile оnainte şi să-şi spele hainele; şi toţi erau cuprinţi de spaimă şi cutremur; şi Moise împreună cu iudeii. Apoi cu mult mai mult noi, care avem să auzim cuvinte atît de оnalte, noi care nu stăm ca iudeii departe de un munte ce fumegă, ci avem să intrăm chiar în cer, cu mult mai mult noi trebuie să arătăm mai mare filozofie, nu spălîndu-ne hainbele, ci curăţindu-ne îmbrăcăminte sufletului şi depărtîndu-ne de orice amestec lumesc. Nu veţi vedea acum nici ceaţă, nici fum, nici furtună, ci chiar pe Оmpărat stоnd pe tronul acelei negrăite slave; veţi vedea pe îngeri şi pe arhangheli alături de El; veţi vedea popoare de sfinţi în nenumărate cete.

Aşa este cetatea lui Dumnezeu! În ea este Biserica celor оntоi născuţi, duhurile drepţilor, adunarea sărbătorească a îngerilor, sоngele izbăvitor al Domnului, prin cre toate s-au unit: cerul a primit pe cele de pe pămînt, pămîntul a primit pe cele din cer, iar pacea de mult dorită de îngeri şi de sfinţi s-a împlinit. Оn această cetate se оnalţă strălucitorul şi slăvitul semn de biruinţă al crucii, prăzile de război ale lui Hristos, pîrga firii noastre, trofeele Оmpăratului nostru. Pe toate le vom cunoaşte cu de-amănuntul din Evanghelie. Dacă mă veţi urmări cu linişte şi cu cuvenită luare aminte voi putea să vă plimb peste tot şi să vă arăt unde zace, trasă în ţeapă, moartea, unde este spînzurat păcatul, unde se găsesc multele şi minunatele trofee ale acestui război, ale acestei lupte. Veţi vedea acolo şi pe tiran legat, urmat de mulţimea prinşilor de război; veţi vedea acropola, de pe care acel demon spusrac atacă pe mtoţi mai înainte; veţi vedea ascunzătorile şi peşterile tîlharului. acum sparte şi deschise, pentru că Împăratul a intrat şi în ele. Să nu vi se pară, iubiţilor, obositoare plimbarea! Dacă v-ar povesti cineva de un răzuboi purtat de oameni, de trofeele şi victoriile lui, aţi uita şi de mîncare şi de băutură de dragul acelei povesiri. Este într-adevăr plăcută povestirea aceea, dar cu mult mai plăcută este povestirea luptei duse de Hristos!

Gоndeşte-te, iubite, cîte lucruri minunate ai de auzit! Ai să auzi că Dumnezeu, sculîndu-Se de pe tronurile Sale оmpărăteşti, a venit din cer pe pămînt, S-a pogorоt chiar şi оn iad, stоnd оn linia оntоi de bătaie; ai să auzi că diavolul I s-a împotrivit, dar, mai bine spus, nu s-a оmpotrivit numai unui Dumnezeu, ci unui Dumnezeu ascuns оn fire omenească. Şi lucru minunat este că vei vedea, prin moarte, biruitămoartea; prin blestem, blestemul nimicit; iar prin armele prin care diavolul biruia, prin acelea i s-a surpat tirania lui.

Să ne deşteptăm deci, să nu dormim! Iată văd că porţile ni se deschid! Să intrăm cu bună rînduială şi cu cutremur. Păşim chiar în pridvor.

— Ce spui? Ne-ai făgăduit că ne vorbeşti de Unul-Născut Fiul lui Dumnezeu şi ne pomeneşti de David, un om care a trăit cu nenumărate generaţii înainte, spunоndu-ne că el este tată şi strămoş al lui Iisus Hristos?

— Aşteaptă! Nu căuta să afli totul dintr-odată, ci cu binişorul şi încetul cu оncetul! Eşti оncă pe treptele pridvorului! Pentru ce te grăbeşti să intri îăn locuri în care nu poţi încă intra? N-ai văzut bine nici pe toate cele dinafară! Că na-m să-ţi vorbesc de naşterea Lui din veşnicie, dar, mai bine spus, nici de naşterea Lui în timp; că şi aceasta-i neînţeleasă şi cu neputinţă de spus prin cuvînt. Aşa a grăit, mai înainte de mine, şi profetul isaia. Proorocind patimile lui Hristos şi marea Lui purtare de grijă pentru lume şi mnunîndu-se cine este şi ce a auns şi pînă unde S-a poforît, a strigat, tare şi strălucit, zicînd aşa: “Şi neamul Lui cine-l va spune?” (Isaia 53,8).

Dar nu despre naşterea cea din veşnicie ne este acum cuvîntul, ci despre naşterea lui de jos, de pe pămînt, care a avut nenumăraţi martori. Şi voi vorbi de ea aşa cum mi-a dat putere harul Duhului să vorbesc. Că nici de naşterea Lui de pe pămînt nu se poate vorbi cu toată claritatea, că şi ea este plină de spaimă şi cutremur. Totuşi să nu socoteşti că aih să auzi lucurir de mică оnsemnătate, cоnd auzi că am să-ţi vorbesc de naşterea cea de pe pămînt! Dimpotrivă, deşteaptă-ţi mintea, înfircoşează-te îndată, cînd auzi că Dumnezeu pe pămînt S-a pogorоt! Atоt de minunată şi de neobişnuităa fost venirea Sa, că îngerii dănţuiau şi vesteau bucuria adusă omenirii, iar profeţii încă de demult se spăimîntau că Dumnezeu “pe pămînt S-a arătat şi cu oamenii împreună a locuit” (Baruh 3,38).

Da, este un lucru cu totul neobişnuit că Dumnezeu Cel negrăit, Cel netălmăcit, Cel neînţeles, Cel asemenea Tatălui, a primit să vină pe pămînt din pоntece fecioresc, a primit să Se nască din femeie şi să aibă strămoşi pe David şi pe Avraam. Dar pentru ce spun pe David şi pe Avraam? Lucru plin cu totul de spaimă şi uimire este că a avut strămoşi pe acele femei păcătoase despre care am vorbit mai înainte. Cоnd auzi acestea, ridică capul sus! Nu te gоndi la ceva umilitor. Dimpotrivă, minunează-te că, fiind Fiu al Dumnezeului celui fărăde început şi adevărat Fiu, a primit să audă spunîndu-I-se Fiu al lui David, pentru ca pe tine să te facă fiu al lui Dumnezeu! A primit să Se facă rob Tatălui, pentru că ţie, robului, să-ţi facă Tată pe Stăpînul.

Ai văzut chiar din primele cuvinte ale Evangheliei cum sînt Evangheliile! Dacă te îndoieşti că ai să ajungi fiu al lui Dumnezeu, atunci оncredinţează-te de aceasta prin aceea că Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Fiul al Omului. Pentru că este cumult mai greu pentru mintea omenească să înţeleagă că Dumnezeu S-a făcut om, decît să înţeleagă ca omul să ajungăfiu al lui Dumnezeu. Aşadar cоnd auzi că Fiul lui Dumnezeu este Fiu al lui David şi al lui Avraam, nu te îndoi că şi tu, fiu al lui Adam, vei fi fiu al lui Dumnezeu. Că Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi smerit în zadar şi în deşert atît de mult, dacă n-ar fi vrut să ne înalţe pe noi. S-a născut după trup, ca tu să te naşti după Duh; S-a născut idn femeie, ca tu să încetezi de a mai fi fiu al ffemeii. Pentru aceasta Fiul lui Dumnezeu a avut o оndoită naştere: una asemenea nouă, şi alta mai presus de noi. Pentru că S-a născut din femeia, Se aseamănă cu noi; dar pentru că nu S-a născut nici din sînge, nici din voinţatrupului sau a bărbatului (In.1,13), ci de la Duhul Sfînt, ne arată naşterea cea mai presus de noi, naşterea cea viitoare, pe care ne-o va dărui nouă de la Duhul. Toate celelalte fapte ale Fiului lui Dumnezeu au fost la fel. botezul Domnului de pildă. Avea şi ceva vechi, dar avea şi ceva nou. botezarea Lui de către profet a arătat vechiul, iar pogorîrea Duhului a vădit noul. După cum aun om care stă la mijloc între doi oameni оi uneşte pe aceştia întinzоndu-şi mоinile şi spre unul şi spre altul, tot astfel şi Fiul lui Dumnezeu a unit firea cea veche cu cea nouă, firea dumnezeiască cu cea omenească, pe cele ale Lui cu cele ale noastre.

Ai văzut cît de străfulgerătoare este cetatea în care ai să intri? Ai văzut cîtă strlucire au chiar primele cuvinte ale Evangheliei? Aivăzut că ş-a arătat pe Împărat, ca într-o tabără. îmbrăcat în acelaşi trup ca şi tine? Ştii doar că, în tabără, împăratul nu poartă totdeauna semnele demnităţii sale; dezbracă purpura, dă os de pe cap coroana şi îmbracă adeseori haină de ostaş; face asta ca să nu fie recunoscut, ca să nu atragă pe duşmani asupra sa. Împăratul nostru dimpotrivă: îmbracă trupul nostru cu totul pentru alt scop: vrea să fie necunoscut, să nu facă pe duşman să fugă de luptă şi să nu tulbure pe ostaşii Săi. Că Împăratul nostru a căutat să mîntuie, nu să înspăimînte. in pricina aceasta evanghelia chiar de la оnceput L-a numit cu acest nume, spunоndu-I Iisus. numele Iisusnu este un nume elinesc, ci ebraic, care tălcuit în limba greacă înseamnă Sotir, adică Mîntuitor; şi se numeşte Mîntuitor, pentru că a mîntuir pe poporul Său.

Ai văzut cum evanghelistul Matei a întaripat pe ascultător, deşi a rostit cuvinte foarte cunoscute? Ai văzut cum prin ele ne-a făcut să ne gîndim la lucruri pe care nici nu le bănuiam? Numele de Iisus şi de Mîntuitor erau foarte cunoscute la iudei. Şi pentru că faptele viitoare aleDomnului Iisus aveau să fie neobişnuite, de aceea numele acesta a fost purtat şi de altul, de Iisus al lui Navi, preоnchipuire a Domnului Iisus, ca de la оnceput să se оnlăture orice tulburare ce ar fi putut fi provocată de un nume nou. În Scriptură se spune că Iisus al lui Nevi, urmînd lui Moise, a dus pe poporul iudeu оn pămоntul făgăduinţei. Aceasta e preоnchipuire. Iată acum şi faptul! Iisus al lui Navi a dus pe poporul iudeu în pămîntul făgăduinţei; Domnul Iisus a dus pe poporul Său în cer şi la bunătăţile cele cereşti. Iisus al lui Navi, după moartea lui Moise, Domnul Iisus, după încetarea legii. Acela, conducător de popor, acesta, împărat.

Dar ca nu cumva cоnd auzi numele Iisus să te rătăceşti din pricina acestui nume, evanghelistul Matei a adăugat: “Iisus Hristos, Fiul lui David”. Celălat Iisus nu era din seminţia lui David, ci din altă seminţie.

— Dar pentrucare pricină evanghelistul numeşte Evanghelia sa “Cartea naşterii lui Iisus Hristos”? Doar nu cuprinde numai naşterea, ci toate iconomia mîntuirii neamului omenesc!

— Pentru că naşterea lui Iisus este capul întregii iconomii a Mоntuirii, pentru că este începutul şi rădăcine tuturor bunătăţilor date nouă. După cum Moise îşi intitulează cartea sa “Cartea cerului şi a pămîntului” (Fac. 2,4), deşi nu vorbeşte numai de cer şi de pămînt, ci şi de cele ce sînt оn ele, tot astfel şi Matei a dat numele cărţii sale de la capul faptelor istorisite în ea. Lucru plin de uimire, mai presus de nădejde şi de aşteptare este că Dumnezeu S-a făcut om. Odată săvîrşit acest lucru, toate celelalte decurg logic şi firesc.

— Dar penbtruce evanghelistul a spus оntоi: “Fiul lui David” şi apoi “Fiul lui Avraam”?

— Dar pentru ce l-a pus mai оntоi pe David?

— Pentru că David era pe buzele tuturora şi din pricina renumelui său, şi din pricina timpului; nu murise de mult, ca Avraam. Amîndurora le dăduse Dumnezeu - şi lui Avraam şi lui David - făgăduiţa că din ei Se va naşte Mîntuitorul; dar Matei I-a pus оn urmă pe Avraam pentru că era mai vichi, iar pe David l-a pus la început pentru că era viu în mintea poporului şi pe buzele tuturora. Chiar iudeii spuneau: “Oare nu din sămînţa lui David şi din oraşul Betleem, de unde era David, avea săvină Hristos?” (In.7,42) Nimeni nu-L numea pe Hristos Fiul lui Avraam, ci toţi Îl numeau Fiul lui David. Că David era, după cum am spus, în mintea tuturora şi din pricină că a trăit în urma lui Avraam, dar şi din pricină că a fost împărat, de asta şi iudeii şi Dumnezeu pomenesc şi numele lui David cînd vorbesc de toţi împăraţii de mai tîrziu, pe care оi preţuiau. Iezechiel şi alţi profeţi spuneau iudeilor că David va aveni şi va învia; negreşit profeţii nu vorbeau de cel mort, ci de cei care vor merge pe urmele virtuţilor lui David. Dumnezeu spunea lui Iezechia: “Voi apăra cetatea aceast pentru Mine şi pentru David, robul Meu” (IV Regi 19,34). La fel lui Solomon i-a spus că nu-i va împărţi împărăţia în timpul domniei lui, din pricina lui David (III Regi. 11,34). Da, mare a fost slava lui David şi la oameni, şi la Dumnezeu! Pentru asta deci evanghelistul Matei începe genealogia cu David, pentru că era mai cunoscut, iar pe Avraam îl pomeneşte după David. Şi pentru că a adresat iudelor Evanghelia sa, a socotit de prisos să urce mai susgenealogia. Că aceşti doi bărbaţi erau mai cu seamă admiraţi de iudei; unul ca profet şi împărat, altul ca patriarh şi profet.

Aş putea fi întrebat:

Despre care, dar, trebuie să vorbesc maiîntоi? Negreşit despre aceea că Fecioara se coboară din David.

— Ascultă pe Dumnezeu, Care-i spune lui Gavriil să se după “la o Fecioară din casa şi neamul lui David, logodităcu un bărbat care se numea Iosif” (Lc. 1,27). Ce răspuns mai clar decît aceste vrei cоnd afli că Fecioara era din casa şi neamul lui David?

Tot din aceste cuvinte se vede apoi că şi Iosif era tot din casa şi neamul lui David. Legea poruncea să nu se facă săcătorie cu altcineva, ci numai cu cineva din aceeaşi seminţie. Patriarhul Iacov a spus mai dinainte că Mîntuitorul Se va ridica din seminţia lui Iuda, grăind aşa: “Nu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui pînă la venriea Celui Ccăruia Îi este pregătit sceptrul; Acesta va fi aşteptarea neamurilor” (Fac. 49,10).

- Dar, ca să nu spui aşa, evanghelistul îţi curmă această bănuială, zicînd că Iisus era “din casa şi din neamul lui David”. Iar dacă vrei să afli acest lucru şi din altă parte, nu-mi lipsesc dovezile. Legea interzicea nu numai căsătoriile cu cineva din altă seminţie, dar chiar şi cu cineva din altă familie, adică din alt neam. Deci dacă raportăm cuvintele de la Luca “din casa şi neamul lui David” la Fecioară, am răspuns la întrebare; dacă le raportăm la Iosif, prin Iosif avem acelaşi răspuns, anume că Iisus era din neamul lui David. Dacă Iosif era “din casa şi din neamul lui David”, apoi legea оl obliga să nu ia femeie din altă casă şi din alt neam, ci din acela din cre era şi el.

- Matei, ca să nu spui asta, ţi-o ia înainte, mărturisind că Iosif era drept (Mt. 1,19); iar odată ce îi cunoşti virtutea, ştii că n-a călcat legea. Ar fi putut, oare, să calce legea, mînat de plăcere, un bărbat atît de iubitor de oameni şi atît de lpsit de pasiune, ca Iosif, оncоt, chiar silit de bănuială, să nu vrea să pedepsească pe Fecioară? Omul care s-a ridicat cu mintea mai presus de lege - că hotărîrea lui de a o lăsa pe Fecioară şi a o lăsa întru ascuns era hotărîrea unui om care s-a ridicat cu mintea mai presus de lege - ar fi putut săvîrşi, oare, o faptă împotriva legii, mai cu seamă atunci cînd nici o pricină nu-l silea? Deci din cele spuse se vede că Fecioara era din neamul lui David.

- Nu era obiceiul la iudei să se facă genealogia femeilor. Deci ca să ţină obiceiul iudaic şi să nu se pară că de la primele cuvinte ale Evangheliei nu spune adevărul şi totuşi să ne facă nouă cunoscută pe Fecioara, evanghelistul a trecutsub tăcere pe strămoşii ei şi a făcut numai genealogia lui Iosif. Dacă ar fi făcutfenealogia Fecioarei ar fi dat să se creadă că face inovaţii; iar dacă ar fi trecutsub tăcere pe Iosif, n-am fi cunoscut pe strămoşii Fecioarei. Dar ca să aflăm de Maria cne este, din e neam se trage şi totuşi să nu strice obiceiurile, matei a făcut genealogia logodnicului ei şi a arătat că era din casa lui David. Odată demonstrat că Iosif se pogoară din casa lui David este demonstrat şi aceea că şi Fecioara este tot din aceeaşi casă, din pricină că dreptul Iosif n-ar fi suferit, după cum am mai spus, să se logodească cu o femeie din altă casă şi din altă familie.

Este оnsă şi un alt motiv, mai tainic, pentru care au fost trecuţi sub tăcere strămoşii Fecioarei. Dar nu-i timpul să descopăr aceasta acum, pentru că sînt multe de spus.

De aceea, oprind aici cuvоntul despre cele cercetate pоnă acum, să ţineţi bine minte cele ce v-am spus. De pildă: pentru ce în genealogia a fost pus David оnaintea lui Avraam; pentru ce Matei şi-a numit Evanghelia sa “Cartea naşterii”; pentru ce a spus: “a lui Iisus Hristos”; pentru ce naşterea Lui este şi la fel, dar nu şi la fel cu a oamenilor; pe ce devezi ne întemeiem că Maria este din casa lui David; pentru ce a făcut Matei genealogia lui Iosif şi au fost trecuţi sub tăcere strămoşii Mariei.

Iată aceasta-i a treia cuvîntare şi încă n-am răspuns la toate problemele puse de primele cuvinte ale Evangheliei lui Matei. Aşa că nu în zadar spuneam că acest îneput cuprinde gоnduri foarte adоnci. Haide, dar, să vorbim astăzi de cele rămase încă nelămurite.

O pricină am arătat-o оn cuvоntarea de mai оnainte. Trebuie să arăt şi o altă pricină, mai tainică, ami greu de spus prin cuvinte decît cea dintоi.

- Dumnezeu nu voia să arate iudeilor, înainte de naştere, că Hristos Se va naşte din Fecioară. Să nmu vă tulburaţi din pricina unui răspuns atît de ciudat. Răspunsul nu-i al meu, ci al sfinţilor noştri părinţi, al acelor bărbaţi minunaţi şi vestiţi. Dacă domnul dintru început a umbrit multe fapte ale mоntuirii noastre, numindu-Se pe Sine Fiul Omului, şi nici nu ne-a descoperit complet оntotdeauna egalitatea Lui cu Tatăl, pentru ce te minunezi dacă a umbrit deocamdată şi naşterea Sa, cînd urmărea ceva mare şi minunat?

- Voia s-o scape pe Fecioară, s-o ferească de bănuială rea. Dacă iudeii ar fi ştiut aceasta dintru început, printr-o interpretare greşită a cuvintelorScripturii, ar fi osîndit-o pe Fecioară pentru adulter. Dacă s-au purtat cu neruşinre faţă de alte fapte ale Domnului, despre care de multe ori aveau şi pilde în Vechiul Testament - de pildă Îl numeau оndrăcit, cоnd izgonea dracii din oameni, Оl socoteau potrivnic lui Dumnezeu, cоnd vindeca pebolnavi sоmbăta, cu toate că şi mai înainte fusese de multe ori călcată sîmbăta -, ce na-r fi zis dacă li se spunea că Hristos Se va naşte din Feciooară? Se puteau întemeia pe toată istoria care nu avea nici un fapt de acest fel. dacă iudeii Îl numeau pe domnul tot Fiul lui Iosif (In. 1,45; 6,42) după ce făcuse atîtea minuni оnaintea lor, cum ar fi putut crede că S-a născut dintr-o Fecioară înainte de facerea acestor minuni? Pentru aceasta deci a făcut şi genealogia lui Iosif şi a logodit-o şi pe Fecioara cu Iosif. Cînd Iosif, bărbat drept şi minunat, a avut nevoie d emulte mărturii pănă să creadă în ceea ce se săvîrşise - a avut nevoie de оnger, de vedenie оn vis, de mărturiile profeţilor -, cum ar fi putut, oare, iudeii primi această idee, cînd ei erau suciţi, stricaţi şi vrăjmaşi ai lui Hristos? Cumpliti-ar fi tulburat aceastăfaptă nouă şi străină, despre care n-au auzit să se mai fi întоmplat vreodată pe vremea strămoşilor lor. Cel care-i încredinţat că Iisus este Fiul lui Dumnezeu nu mai pune la îndoială nici naşterea Sa din Fecioară; dar cel care-L socoteşte pe Iisus un înşelător, un potrivnic allui Dumnezeu, cum să nu se scandalizezeşi mai mult de naşterea din Fecioară, cum să nu-i întărească şi mai mult bănuiala sa? De aceea nici apostolii nu vorbesc la început оndată de naşterea din Fecioară, ci vorbesc mai mult şi mai des de învierea Domnului, pentru că istoria poporului iudeu le oferea nenumărate cazuri de înviere, cu toate că nu era nici o asemănare între aceste оnvieri şi оnvierea lui Iisus. Apostolii deci vorbesc rar de naşterea din Fecioară; dar nici mama Lui n-a îndrăznit să dea pe faţă naşterea Lui minunată. Iată ce spune Fecioara chiar Fiului ei: “Iată eu şi tatăl tău Te căutăm” (Lc. 2,48). Dacă s-ar fi bănuit că Iisus nu-i fiul lui Iosif, atunci n-ar mai fi fost socotit nici Fiul al lui David; iar de aici s-ar fi născut şi alte multe rele. De aceea nici îngerii nu vorbesc altora de naşterea Lui din Fecioară, ci numai Mariei şi lui Iosif; păstorilor le binevestesc naşterea, dar nu le vorbesc de felul naşterii (Lc. 2,10-12).

- Pentru care pricină evanghelistul, cînd a amintit de Avraam, a spus: “Avraam a născut pe Isaac şi Isaac a născut pe Iacov” (Mt. 1,2) şi n-a amintit şi de Isav, fratele lui Iacov; dar cînd a venit la Iacov a amintit şi de Iuda şi de fraţii lui?

- Unii interpreţi spun că evanghelistul a făcut aceasta din pricina răutăţii lui Isav şi a altor fapte săvîrşite de el mai оnainte. Eu nu sоnt оnsăp de această părere. Dacă aceasta ar fi pricina lăsării la o parte a lui Isav, atunci pentru ce sînt pomenite puţin mai jos nişte femei, tot aşade stricate ca şi Isav? Că din cele contrarii se vădeşte slava lui Iisus, nu in faptul că a avut strămoşi străluciţi, ci din aceea că a avut strămoşi mici şi neînsemnaţi. Pentru cineva mare este mare slavă cînd poate să se umilească mult.

“Iar Iuda a născut pe Fares şi pe Zara din Tamar” (Mt. 1,3)

- Ce faci, omule? Оmi vorbeşti de istoria unei оmpreunări neliegiuite?

- Şi ce-i cu asta? Dacă aş face genealogia nui om vestit, de bună seamă că aş trece sub tăcere astfel de strămoşi. Dar cînd fac genealogia lui Dumnezeu оntrupat, trebuie nu numai să n-o ascund, ci s-o spun оn auzul tuturora spre a arăta puterea lui Dumnezeu şi purtarea Sa de grijă. Că pentru asta a venit Hristos pe pămînt, nu ca să fugă de ocările noastre, ci ca să le nimicească. După cum nu ne minunăm că a murit, ci pentru că a fost şi răstignit - deşi răstignirea er ao ocară; dar cu cît a fost mai de ocară, cu atît L-a arătat mai iubitor de oameni -, tot aşa trebuie să spunem şi despre naşterea Lui. Nu este drept să ne minunăm numai că a luat trup şi S-a făcut om, ci că a voit să aibă astfel de neamuri, că nu I-a fost ruşine deloc de păcatele noastre.

Evanghelistul deci, chiar de la primele cuvinte ale istorisirii naşterii, a arătat că Iisus nu S-a ruşinat de nici una din slăbiciunile noastre, învăţîndu-ne prin asta ca noi să nu ne ruşinăm e păcatele strămoşilor, ci să căutăm un singur lucru, virtutea. Un om care caută virtutea nu va putea fi vătămat cu nimic, chiar dacă strămoşul lui a fost de alt neam, chiar dacă a fost desfrînat, chiar dacă a avut alte păcate. Dacă pe un stricat, întors pe calea cea dreaptă, nu poate să-l facă de rîs viaţa lui de mai înaitne, cu atоt mai mult nu va putea face de ruşine păcătoşenia părinţilor pe un om virtuos, născut dintr-o dăsfrînată şi dintr-o adulteră.

Genealogia lui Iisus nu ne instruieşte numai penoi, ci spulberă şi îngоmfarea iudeilor. Iudeii nu se оngrijeau de virtutea sufletului, dar spuneau la tot pasul căsоnt strănepoţii lui Avraam, socotind căvirtutea strămoşilor le scuză păcatele; de aceea evanghelistul le arată, chiar de la primele cuvinte ale Evangheliei, că nu trebuie să se laude custrămoşii, ci cu faptele lor.

Оn afară de această învăţătură, evanghelistul ne mai spune şi altceva; anume ne arată că toţi oamenii sînt păcătoşi, chiar şi strămoşii Domnului. Patriarhul Iuda, cel de la care iudeii îşi trag numele, nu pare că a făcut puţine păcate; Tamara a stat înaintea lui şi l-a acuzat de desfrînare; David a născut pe Solomon cu o femeie desfrоnată. Deci dacă de oameni mari n-a fost îndeplinită legea, cu atît mai puţin de oameni mici; iar dacă n-a fost îndeplinită, înseamnă că toţi oamenii au păcătuit şi, deci, a fost de neapărată trebuinţă venirea lui Hristos. De aceea evanghelistul a amintit şi de cei doisprezece patriarhi, ca şi prin asta să spulbere iarăşi îngоmfarea iudeilor, care se lăudau cu nobleţea strămoşilor lor. Mulţi dintre patriarhi au fsot născuţi din slujnice; totuşi nu s-a făcut deosebire între fii din pricina deosebirii de mame. Toţi au fost fără deosebire patriarhi şi conducători de seminţii.