Libertatea înseamnă a nu avea piedici
în calea dragostei
Poate
niciodată oamenii nu s-au preocupat de libertate mai mult decât
astăzi. În vechime, discuţiile despre libertate erau o preocupare
filozofică. De exemplu grecii, aveau nevoie de o filozofie a libertăţii
care să se opună zeilor dezlănţuiţi şi tirani.
Zeii grecilor îi asupreau pe oameni. Atunci când Prometeu, zeul
umanist, a vrut să ducă focul oamenilor, Zeus l-a pedepsit,
legându-l de o stâncă, unde vulturii îi ciupeau ficatul.
Religii care să se ocupe de libertatea omului sunt prea
puţine, de fapt, numai una. Când spun “religie”, vreau să invit
la corectitudine terminologică. Religie din latină
înseamnă “re-legare”, adică restabilirea relaţiei dintre
om şi Dumnezeu, două persoane. Pentru orientali, ideea unui
Dumnezeu-Persoană este vulgară, ei nu o pot concepe. Orientalii nici
nu au Dumnezeu, ei au doar învăţători care te
învaţă să te “eliberezi”. De aceea, obsesia
eliberării la orientali este o filozofie, alături de cea greacă
sau cea nietzschiană, dar nu o religie. Musulmanii, care cred
într-un Dumnezeu persoană, au o singură zi pe an, în
decembrie, de sărbătoarea zisă “noaptea rugăciunii”,
când Allah se coboară din al şaptelea cer până la
primul cer şi atunci le aude rugăciunile. Niciodată Dumnezeul
musulmanilor nu l-a numit pe vreun om prieten al său, aşa ca Hristos.
Desigur, fiecare e liber să aibă o definiţie
personală a libertăţii. Suprarealistul Salvador Dali, era de
părere că “pentru a fi liber trebuie să fii puţin
multimilionar”. Pentru Friedrich Nitzsche, libertatea este puterea de a spune
“nu!” Alţii pot spune că a fi liber înseamnă a avea tot ce
voieşti, atunci când voieşti. Pe de altă parte, un proverb
grecesc spune că “atunci când zeii vor să-l pedepsească pe
om, îi trimit tot ce vrea”.
Condiţia libertăţii pe care o propune creştinismul
nu presupune nici tehnicile de meditaţie ale yoghinilor, nici banii lui
Salvador Dali. “Cunoaşteţi adevărul, spune evanghelistul Ioan,
iar Adevărul vă va face liberi” (Ioan 8, 32). Acesta este
adevărul despre care L-a întrebat Pilat pe Hristos: “Ce este
adevărul?”, dar nu a mai aşteptat răspunsul, căci “a
ieşit afară la iudei” (Ioan 18, 38). Pilat, ca şi contemporanii
săi şi ca şi cei mai mulţi dintre oameni, nu a
înţeles că adevărul nu este o simplă noţiune
filozofică, ci este o realitate şi, chiar mai mult, este o
Persoană. Pilat avea în faţă Adevărul, dar nu a
înţeles.
Din punctul de vedere al creştinismului, libertatea
înseamnă a nu avea piedici în calea dragostei, luxul de
a-ţi putea pune oricând sufletul
pentru aproapele tău. Libertatea înseamnă să poţi
răspunde oricând chemării lui Hristos: “Ia-ţi crucea
şi vino după Mine”. Într-un cuvânt, libertatea
înseamnă să nu poţi fi şantajat de nimeni şi
nicicând, iar pentru asta e nevoie să urmezi adevărul, să
iubeşti şi să rabzi.
Omul liber este cel care nu-şi vinde libertatea
nici pe bani, nici pe femei, nici pe vin, nici pe slavă. Omul liber este
cel care nu se mai teme de moarte, nici pentru sine, nici pentru
apropiaţii săi. Omul liber, în concepţia creştină,
este un om postum.
Omul liber, ca şi Ulise al lui Homer, generalul chefalenilor, poate fi aruncat gol într-un oraş străin
şi nu se pierde, deoarece, în loc de haine, este îmbrăcat
cu virtute. El are întotdeauna toată averea sa cu sine,
cărând-o pe spatele inimii, ca un melc care îşi duce
casa. Aceasta este o bogăţie care nu trezeşte invidie, Crucea
lui Hristos, povara pe care a dus-o Dumnezeu pe drumul Golgotei, pentru a-l elibera pe om din robia
păcatului şi a morţii.
Libertatea înseamnă să nu ai motive să fugi de
Dumnezeu.
Flux, 26 iulie 2001