“Mare şi cinstit lucru este omul milostiv” (Prov. 20, 6). La sfîrşitul secolului XX aceste cuvinte ale Sfintei Scripturi, în auzul tinerilor care au urechile tot timpul ocupate de căşti, ar suna ca ceva asemănător cu poveştile populare, eroii cărora aveau milă faţă de diferite jivine. Acest principiu a fost adaptat şi la prezent. E mai de folos să cumperi diferite cîrnăţuri şi pastile pentru cîini şi pisici decît să dai milostenie celor nevoiaşi. O pisică o poţi mîngîia, un cîine te apără de hoţi, dar ce poate face un nevoiaş? nici nu latră, nici casa n-o păzeşte! Cu o pisică poţi vorbi fără să-ţi reproşeze ceva, iar cu un om flămînd şi gol ce să faci, dacă e mai prejos decît pisicile şi cîinii?! Nici haine luxoase nu are pe el, nici măcar nu e în pas cu moda, cum să te apropii de un astfel de om, cînd vei fi acuzat de prieteni şi în plus te mai poţi “molepsi” de ceva? Cum să-i dai celui sărac o bucată de pîine sau un pahar cu apă cînd animalul iubit n-a mîncat nimic de o jumătate de oră? Să fii milostiv nu e la modă! Moda a dictat altceva - să fii “înţelept”. Însă lumea uită de cuvintele sfinţilor, care au avut adevărata înţelepciune, iar nu înţelepciunea deşartă a acestei lumi. Unul din ceata acestor sfinţi este şi marele Ioan Gură de Aur, iar cuvintele lui cu adevărat sînt o comoară pentru noi. Voim să fim înţelepţi? Să luăm aminte ce spune sfîntul: “Milostenia ne face înţelepţi. Pentru că a milui înseamnă a fi om! Dacă nu eşti milostiv, ai încetat de a fi om! Pentru ce te minunezi cînd spun că a milui înseamnă a fi om?” (Ai vrea să spun după unii înţelepţi a acestei lumi că “omul este animal fără pene”? Atunci se înţelege de ce unii ţin mai tare la jivine decît la semeni!)

Unii ar reproşa că pot trăi şi fără milostenie, însă ei uită că “dacă desfiinţezi milostenia toate se duc şi pier. Milostenia nu ne lasă să cădem acolo unde a căzut bogatul cel nemilostiv. Te temi să nu-ţi cheltuieşti averile dacă dai milostenie? Dă milostenie şi atunci nu se vor cheltui! Mai mult, nu numai că nu se cheltuiesc, dar le vei primi înapoi cu mai mult adaos. Ţi se vor adăuga şi averile cele din ceruri! Căci “Unde este comoara omului, acolo e şi inima lui” (Matei, 6, 21).

Prin aceste cuvinte Hristos îţi spune: Dar chiar dacă averea ta nu-i mîncată de molii şi nu-i furată nici de furi, paguba ta e foarte mare: eşti pironit de cele de jos, schimbi libertatea cu robia, pierzi averile cereşti, nu mai poţi gîndi la cele înalte ci totdeauna bani, dobînzi şi afaceri înrobitoare. Poate fi oare o ticăloşie mai mare?