Avem nevoie de multe privegheri, de multe rugăciuni, ca să putem interpreta textul acesta, să aflăm cine erau aceşti magi, de unde au venit, din ce pricină, ce i-a făcut să vină şi în sfîrşit ce e cu steaua aceasta. Dar mai bine spus, dacă vreţi, să vorbim mai întîi de cele ce spun duşmanii adevărului. Că atît de mult i-a pornit pe ei diavolul împotriva noastră, încît încearcă şi din textul acesta să facă arme împotriva adevărului.

- Ei spun: “Iată că s-a arătat o stea la naşterea lui Hristos! Deci aceasta-i o dovadă că astrologia este adevărată. dacă Hristos S-a născut după legile astrologiei, pentru ce mai spuneţi voi creştinii, că Hristos a pus capăt astrologiei, că a arătat că destinul nu are putere, că a închis gurile demonilor, că a alungat rătăcirea şi a făcut să piară orice vrăjitorie ca aceasta?”

- Te întreb însă: Ce află magii de la stea? Că Hristos era Împăratul iudeilor? Dar nu era Împăratul acestei împărăţii, precum Însuşi a spus lui Pilat: “Împărăţia Mea nu este din lumea aceasta” (Ioan 18, 36). Nimic nu L-a arătat ca Împărat: nici lăncierii, nici scutaşii, nici caii, nici perechile de catîri; nici altceva de acest fel n-a avut în jurul Lui, ci a dus o viaţă smerită şi săracă, purtînd cu El din loc în loc doisprezece oameni smeriţi.

Dar acest lucru este mai nelămurit decît cel mai dinainte. Ce motiv i-a convins? Nădejdea căror bunătăţi i-a făcut să plece de la atîta distanţă ca să se închine Împăratului? Chiar dacă avea să fie Împăratul lor, nici aşa plecarea lor n-ar fi fost motivată. Iar dacă Pruncul S-ar fi născut în palatele împărăteşti şi dacă tatăl Lui, împăratul, ar fi fost de faţă, atunci de bună seamă ai fi putut spune că au venit să se închine Pruncului născut, cu gîndul de a cinsti pe tatăl Lui, iar prin asta să atragă asupra lor bunăvoinţa împăratului. Dar aşa, nici nu se gîndeau că este Împăratul lor, ci Împăratul unui popor străin şi al unei ţări tare departe de ţara lor şi nici nu se aşteptau să vadă un bărbat în puterea vîrstei! Atunci pentru ce au făcut o călătorie atîta de lungă, pentru ce I-au dus daruri, pentru ce au făcut toate acestea cu riscul atîtor primejdii? Într-adevăr şi Irod s-a tulburat şi poporul s-a neliniştit, cînd au auzit din gura magilor că au venit să se închine Împăratului iudeilor, Care S-a născut.

Atunci ce i-a făcut să vină să se închine unui prunc înfăşat în scutece? Dacă ar fi fost bărbat în puterea vîrstei s-ar putea spune că se aşteptau la vreun ajutor din partea lui de venea peste ei primejdie. dar şi asta ar fi fost cea mai mare prostie, ca un persan, un barbar, care nu avea nici o legătură cu poporul iudeu, să vrea să plece de acasă, să-şi părăsească ţara, rudele şi cunoscuţii, ca să se ducă şi să se supună unei împărăţii străine.

- Să plece îndată după ce au făcut o călătorie atît de îndelungată, după ce s-au închinat Pruncului, după ce au tulburat pe toată lumea! La drept vorbind, ce simbol împărătesc au văzut? Au văzut doar o colibă, o iesle, un Copil în scutece şi o Mamă săracă. Cui i-au dus darurile? Pentru ce? Oare era pentru ei lege şi obicei să cinstească aşa pe împăraţii nou născuţi de pe faţa întregului pămînt? Aveau, oare, datoria să colinde mereu toată lumea şi să se închine, înainte de urcarea lor pe tronul împărătesc, celor despre care ştiau că vor ajunge împăraţi, chiar dacă sînt de origine joasă şi neînsemnată? Asta n-o poate susţine nimeni. Aşadar pentru ce I s-au închinat? Dacă s-au închinat pentru nişte cîştiguri imediate, atunci ce se aşteptau să primească de la un Copil şi o Mamă nevoiaşă? Iar dacă s-au închinat pentru nişte cîştiguri viitoare, de unde puteau şti că-şi va aminti, de tot ce-au făcut ei, Copilul Căruia I s-au închinat pe cînd era în scutece? Şi dacă şi-ar fi spus că Mama are să-I aducă aminte de toate, apoi nici aşa nu erau vrednici de laudă, ci de pedeapsă, că L-au aruncat pentru atîta lucru într-o primejdie atîta de mare. De altfel se vede din Evanghelie că Irod tulburîndu-se, Îl căuta, se interesa de El şi încerca să-L omoare. Cel care vesteşte peste tot locul că va ajunge împărat cineva care în copilărie nu-i decît un simplu muritor, nu face altceva decît să se arunce în ascuţişul sabiei şi să aprindă nenumărate războaie împotriva lui.

Ai văzut cîte lucruri absurde se ivesc, dacă judecăm omeneşte şi după simţul comun venirea magilor? Şi nu-s numai atîtea, ci poţi găsi şi mai multe, care pun probleme şi mai mari decît cele amintite.

- Chiar din cele scrise în Evanghelie. Că n-a fost una din stelele cele multe, dar, mai bine spus, după părerea mea, n-a fost nici stea, ci o putere nevăzută, care a luat chip de stea, se vede în primul loc din mersul ei. Nu este, nu este vreo stea care să meargă pe cer cum a mers steaua aceasta; noi vedem că şi soarele şi luna şi toate celelalte stele merg de la răsărit la apus; steaua aceasta, însă, mergea de la miazănoapte la miazăzi, că aşa se află Palestina faţă de Persia. În al doilea loc, şi din timpul în care s-a arătat putem vedea că steaua aceasta n-a fost una din multele stele. Nu se vedea noaptea, ci ziua nămiaza mare pe cînd strălucea soarele; putere pe care n-o au nici stelele, nici luna; că luna depăşeşte în strălucire pe toate celelalte stele, dar cînd se ivesc razele soarelui, se ascunde îndată şi dispare. Steaua aceasta, însă, prin mărimea strălucirii sale, a biruit şi razele soarelui; strălucea mai tare decît ele; lumina mai puternic, deşi era altă lumină.

În al treilea rînd, se vede că nu era una din celelalte stele, pentru că apărea şi apoi iarăşi dispărea. Pe drumul pînă în Palestina steaua se arăta conducînd pe magi; cînd au ajuns în Ierusalim s-a ascuns; apoi iarăşi, cînd magii au părăsit pe Irod, după ce-i spuseseră pricina pentru care veniseră şi au plecat, steaua iar s-a arătat; şi acest lucru nu poate fi mişcarea firească a unei stele, ci a unei puteri înzestrate cu o raţiune deosebită. Nici nu avea un drum propriu; mergea cînd magii trebuiau să meargă; cînd stăteau ei, stătea şi ea; slujea tuturor celor de trebuinţă. era ca stîlpul cel de nor din pustie: oprea şi scula tabăra iudeilor atunci cînd trebuia (Ieş. 13, 21-22). În al patrulea rînd, se vede bine că nu era o stea precum celelalte stele din chipul în care a arătat locul unde s-a născut Pruncul. Că n-a arătat locul rămînînd sus pe cer - de altfel nici nu putea să le arate locul de rămînea sus -, ci l-a arătat pogorîndu-se jos. Ştiţi doar că locul era atît de mic cît putea încăpea o colibă, dar mai bine spus, cît putea încăpea trupul unui prunc; iar o stea obişnuită nu putea să arate un astfel de loc pentru că o stea stă la o înălţime foarte mare şi nu poate să arate un loc atît de mic, nici să-l facă cunoscut celor care vor să-l găsească. De lucrul acesta poţi să te încredinţezi uitîndu-te la lună; deşi este cu mult mai mare decît stelele, totuşi pare că este aproape de toţi locuitorii lumii răspîndiţi pe o întindere atît de mare de pămînt. Spune-mi, te rog, cum ar fi putut steaua să arate locul aşa de îngust al ieslei şi al colibei de n-ar fi părăsit înălţimea aceea, de nu s-ar fi pogorît jos şi n-ar fi stat chiar deasupra capului Pruncului? Acest lucru îl lasă evanghelistul să se înţeleagă cînd spune: “Şi iată steaua mergea înaintea lor, pînă a venit şi a stat deasupra unde era Pruncul” (Matei 2, 9).

- Ca să mustre nesimţirea iudeilor şi să le ia orice cuvînt de apărare pentru nerecunoştinţa lor. Pentru că Cel născut avea să pună capăt vechii vieţuiri, pentru că avea să cheme întreaga lume la închiderea Lui - că avea să fie închinat şi pe apă şi pe uscat -, de aceea chiar de la început deschide neamurilor uşa, voind să instruiască pe ai Săi prin cei străini. Pentru că iudeii n-au ţinut seamă de profeţii lor, care necontenit le vorbeau de venirea Lui, Dumnezeu a făcut să vină nişte păgîni, dintr-un pămînt îndepărtat, să caute pe Împăratul născut printre ei, şi astfel să afle iudeii din gura perşilor ceea ce nu voiseră să afle de la profeţi; şi astfel să se convingă de naşterea lui Hristos, de vor fi oameni cu judecată; dar de se vor împotrivi, să fie lipsiţi de orice apărare.

Ce cuvînt de dezvinovăţire ar mai putea găsi iudeii că n-au primit pe Hristos după ce au avut mărturiile atîtor profeţi, după ce au văzut că magii L-au primit numai prin arătarea unei stele şi că s-au închinat Celui născut? Ceea ce au făcut cu ninivitenii trimiţînd pe Iona (Iona 1, 2), ceea ce au făcut cu samarineana (Ioan 4, 7) şi cananeanca (Matei 15, 22), aceea au făcut şi cu magii. De asta le şi spunea Hristos: “Bărbaţii niniviteni se vor scula şi-i vor osîndi! Împărăteasa de la miazăzi se va scula şi va osîndi neamul acesta” (Matei 12, 41-42). Îi vor osîndi, că aceia au crezut în El pe temeiul unor mărturii foarte slabe, pe cînd iudeii n-au crezut, deşi au avut cele mai puternice mărturii.

- Şi ce-ar fi trebuit să facă? Să le trimită profeţi? Magii n-ar fi primit mărturia profeţilor! Să le trimită glas din cer? Nu l-ar fi luat în seamă! Să le fi trimis înger? Dar şi pe acesta l-ar fi trecut cu vederea! De aceea Dumnezeu lasă la o parte toate aceste mărturii şi, făcînd mare pogorămînt, îi cheamă pe o cale obişnuită lor: le arată o stea mare şi deosebită de celelalte stele, ca să-i minuneze şi prin mărimea şi prin frumuseţea înfăţişării ei, dar şi prin felul mersului ei. Pavel a făcut la fel: elinilor le vorbeşte pornind de la altarul de pe Aeropag (Fapte 17, 22-31), aducînd ca mărturie pe poeţii lor; iar iudeilor, care trăiau după lege, le vorbeşte pornind de la tăierea împrejur şi de la jertfe. Pentru că fiecare om iubeşte acelea cu care este obişnuit, de aceea atît Dumnezeu cît şi oamenii trimişi de El pentru mîntuirea lumii se folosesc de ideile şi de faptele cu care lumea era obişnuită. Să nu socoteşti, dar, că e ceva nevrednic de Dumnezeu că a chemat prin o stea pe magi ca să se închine lui Hristos! Dacă gîndeşti aşa, atunci ataci toate prescripţiile iudaice: şi jertfele şi curăţiile şi începuturile de lună nouă şi chivotul şi însuşi templul. Că toate acestea şi-au luat început din pricina neputinţei lor de a se ridica cu mintea mai presus de cele materiale. Totuşi Dumnezeu, pentru mîntuirea celor rătăciţi, a îngăduit iudeilor să I se slujească prin aceste acte de cult, prin care şi păgînii, cu mici deosebiri, slujeau demonilor, pentru ca, depărtîndu-se încetul cu încetul de obiceiul lor, să-i ridice la filozofia cea înaltă. Aşa a făcut şi cu magii; a vrut să-i cheme prin arătarea unei stele, ca să-i înalţe cu mintea mai sus de propria lor gîndire. Pentru că, după ce i-a condus şi i-a călăuzit şi după ce i-a adus lîngă iesle, nu le mai vorbeşte prin stea, ci prin înger. Aşa au ajuns încetul cu încetul mai buni. Acelaşi lucru l-a făcut Dumnezeu şi cu ascalonitenii şi cu gazeii. Cînd a fost dus chivotul legii în cele cinci oraşe, oraşele au fost lovite cu rană de moarte şi nu găseau nici o scăpare din nenorocirile venite peste ele; atunci au chemat ghicitori, au adunat tot poporul şi căutau să găsească scăpare de rana aceea trimisă de Dumnezeu. Ghicitorii le-au spus să înjuge la un car, în care să pună chivotul legii, două vaci, cu viţei primi-născuţi, nepuse încă la jug, şi să le lase să meargă fără să le mîne cineva; aşa vor cunoaşte dacă nenorocirea a fost trimisă de Dumnezeu sau dacă a fost adusă de o boală oarecare. Ghicitorii au spus că dacă vacile vor rupe jugul, pentru că n-au mai fost puse la jug şi se vor întoarce la viţeii care mugesc, atunci nenorocirea se datoreşte întîmplării; dar dacă vor merge drept, fără să le pese de mugetul viţeilor şi fără să se rătăcească, cu toate că nu cunosc drumul, atunci e lămurit că mîna lui Dumnezeu s-a atins de oraşele acelea. După ce ghicitorii au grăit aşa, locuitorii acelor oraşe au crezut spusele lor şi au făcut cum le-au poruncit (I Regi 5, 1-6. 13). Şi Dumnezeu, făcînd iarăşi pogorămînt, a urmat sfatul ghicitorilor şi n-a socotit nevrednic de El să împlinească spusele ghicitorilor şi să-i facă vrednici de credinţă în cele spuse de ei. Fapta săvîrşită atunci a fost mai mare, pentru că chiar potrivnicii lui Dumnezeu au dat mărturie de puterea lui Dumnezeu şi pentru că dascălii lor au grăit aşa cum voia Dumnezeu. Se pot vedea şi alte multe cazuri în care Dumnezeu rînduieşte la fel lucrurile. de pildă cazul vrăjitoarei din Endor (I Regi 28, 7-25) se aseamănă cu cazul de mai sus al rînduielii lui Dumnezeu; pe acesta îl puteţi lămuri singuri pe temeiul spuselor mele de mai înainte.

Acestea v-am spus despre steaua de la Naşterea Domnului; dar voi puteţi spune şi mai multe, că zice Scriptura: “Dă prilej înţeleptului şi mai înţelept va fi” (Proverbe 9, 9).

“Iar dacă S-a născut Iisus în Betleemul Iudeii, în zilele lui Irod împăratul, iată magi de la răsărit au venit în Ierusalim” (Matei 2, 1).

Magii mergeau după steaua care îi conducea şi au crezut; dar iudeii n-au crezut nici pe profeţi, deşi le vorbiseră în urechile lor.

- Dar pentru ce evanghelistul ne-a spus şi timpul şi locul naşterii lui Iisus, zicînd: “în Betleem” şi: “În zilele lui Irod împăratul”? Pentru ce ne-a vorbit şi de datoria lui Irod?

- Pentru că mai era un Irod, acela care omorîse pe Ioan Botezătorul (Matei 14, 1-12), acela era tetrarh, pe cînd acesta împărat. Evanghelistul a arătat de asemeni şi timpul şi locul naşterii lui Iisus, pentru ca să ne amintească nişte profeţii vechi. Dintre acestea, una a profeţit-o Miheia, spunînd: “Şi tu, Betleeme, pămîntul lui Iuda, nicidecum nu eşti mai mic între domnii lui Iuda” (Mih. 5, 2); alta a profeţit-o patriarhul Iacov, arătîndu-ne exact timpul şi dîndu-ne un mare semn al venirii Lui: “Nu va lipsi domn din Iuda, nici povăţuitor din coapsele lui, pînă vor veni cele gătite lui şi Acela va fi aşteptarea neamurilor” (Facere 49, 10)

După părerea mea, lucrul acesta nu se datoreşte numai stelei, ci şi lui Dumnezeu, care a pus în mişcare sufletul lor, aşa precum a făcut şi cu împăratul Cir, determinîndu-l să elibereze pe iudei din robie (Iezdra 1, 1-11). Dumnezeu n-a făcut asta nimicindu-le libera voinţă. La fel şi cu Pavel, l-a chemat printr-un glas de sus (Fapte 9, 4-6), iar prin aceasta a făcut cunoscut şi harul Său, dar şi ascultarea lui Pavel.

Vezi-le virtutea magilor nu din aceea că au venit în Palestina, ci şi din aceea că au vorbit cu îndrăznire cu Irod. ca să nu-i dea impresia că sînt nişte înşelători, ăi spun d steaua care i-a călăuzit, de lungimea drumului, grăindu-i cu îndrăznire: “Am venit să ne închinăm Lui” (Matei 2, 2). Nu s-au temut nici de mînia poporului, nici de tirania împăratului. De aceea eu cred că aceşti magi au ajuns şi în ţara lor dascăli concetăţenilor lor. Dacă nu s-au ferit să facă asta în Iudeea, apoi cu atît mai mult au avut curajul să vorbească acasă la ei, mai ales că acum aveau în urechile lor şi cuvintele dumnezeieşti ale îngerului şi mărturia profetului.

“Şi auzind Irod s-a tulburat şi tot Ierusalimul împreună cu el” (Matei 2, 3).

Pe bună dreptate s-a tulburat Irod, pentru că, fiind împărat, îşi temea tronul lui şi al copiilor lui.

Tu, însă, uită-mi-te cît de precişi sînt profeţii! Profetul Isaia a vestit mai dinainte naşterea, zicînd: “Şi ar fi dorit să fi fost arse cu foc, că Prunc s-a născut nouă, Fiul, şi ni s-a dat nouă” (Isaia 9, 5-6). Dar iudeii tulburîndu-se n-au căutat să vadă ce s-a întîmplat, nici să meargă după magi, nici să-L afle. Aşa au fost iudeii! Mai certăreţi şi mai nepăsători decît toţi oamenii. Ar fi trebuit ca chiar ei să se mîndrească că printre ei s-a născut Împăratul, că au atras la ei pe perşi, că au să aibă pe toţi oamenii supuşi lor, că lucrurile mergeau spre mai bine şi că împărăţia lor ajunsese chiar de la început aşa de strălucită. dar ei nici aşa nu s-au făcut mai buni; şi doar nu de mult scăpaseră de robie. dar chiar dacă iudeii n-ar fi ştiut nimic de aceste lucruri înalte şi nespuse, era firesc să se gîndească, numai pe temeiul celor petrecute sub ochii lor, că dacă acum tremură atîta de Împăratul nostru abia născut, cu mult mai mult se vor teme şi se vor supune Lui mai tîrziu, cînd Pruncul va creşte şi cînd cele ale noastre vor fi mai strălucite decît cele ale barbarilor. Dar nimic din acestea nu i-a trezit. Atît de mare le era prostia şi odată cu asta şi invidia. [...]

Ai văzut că toate s-au făcut spre mustrarea iudeilor? Atîta vreme cît iudeii nu-L vedeau pe Hristos, nu erau stăpîniţi de invidie şi dădeau mărturie despre adevăr; dar cînd I-au văzut slava adusă de minuni, stăpîniţi de invidie, n-au mai spus adevărul. Adevărul, însă, ieşea la lumină pe toate căile şi tocmai duşmanii îl întăreau mai mult.

Iată şi aici cît de minunat şi de neobişnuit a rînduit Dumnezeu lucrurile! Şi magii şi iudeii află unii de la alţii ceva mai mult decît ştiau; şi se învaţă unii pe alţii. Iudeii au aflat de la magi că o stea L-a propovăduit pe Hristos în ţara perşilor; iar magii au aflat de la iudei că Cel propovăduit de stea a fost vestit de profeţi cu multă vreme înainte. Astfel întrebarea pusă de Irod a ajuns dovada unei învăţături mai clar e şi mai precise şi pentru magi şi pentru iudei. Şi astfel duşmanii adevărului sînt siliţi să citească înaintea lui Irod şi a magilor, fără voia lor, scrierile care vorbeau despre adevăr, sînt siliţi să tălmăcească profeţia, chiar dacă n-o tălmăcesc toată. Au vorbit numai de Betleem şi că din el va veni Cel ce păstoreşte pe Israel, dar n-au mai adăugat continuarea profeţiei, ca să linguşească e împărat.

- “Şi ieşirile Lui dintru început, din zilele veacului!” (Miheea 5, 1).

- N-a întunecat-o, ci a lămurit-o mai mult. Tocmai faptul că Mama Sa locuia în Nazaret arată că naşterea lui Hristos în Betleem s-a făcut potrivit rînduielii lui Dumnezeu. De aceea n-a plecat îndată după naştere, ci a mai rămas încă patruzeci de zile, ca să dea prilej celor ce voiau să cerceteze totul cu de-amănuntul. Că multe erau cele ce îndreptăţeau o astfel de cercetare pentru cei ce ar fi voit să examineze în mai de aproape lucrurile. Cînd au venit magii în Ierusalim, tot oraşul a fost puternic tulburat şi odată cu oraşul şi împăratul; a fost adus ca mărturie profetul Miheea, au făcut mare sfat şi s-au mai întîmplat în Ierusalim şi alte fapte, pe care Luca le povesteşte cu de-amănuntul; de pildă cele cu privire la Ana şi la Simeon (Luca 2, 25-38), la Zaharia (Luca 1, 5-25), la îngeri şi la păstori (Luca 2, 8-18). toate acestea sînt îndestulătoare pricini pentru cei ce vor să examineze mai de aproape lucrurile, ca să descopere cele petrecute în Betleem. dacă magii, care veniseră din Persia, au cunoscut locul naşterii lui Hristos, apoi cu mult mai uşor puteau să-l afle locuitorii Ierusalimului. La început, la naştere, Hristos s-a arătat iudeilor prin multe minuni; dar pentru că iudeii n-au voit să-L vadă, a stat un timp ascuns; apoi, printr-un alt început, S-a descoperit cu mai multă strălucire (Matei 3, 13-17). Acum nu magii, nici steaua, ci Tatăl L-a propovăduit de sus; şi Duhul S-a pogorît atrăgînd glasul acela peste capul Celui botezat; şi Ioan, cu toată îndrăznirea, striga de-a lungul întregii Iudei, umplînd cu învăţătura sa ţinuturile locuite şi nelocuite; şi mărturia minunilor şi pămîntul şi marea şi toată zidirea slobozeau strălucit glasul despre El. La naşterea Sa s-au petrecut atîtea minuni cîte puteau să arate în linişte pe Cel venit pe lume. Şi ca să nu spună iudeii: “Nu ştim cînd S-a născut şi nici în ce loc”, Dumnezeu a rînduit venirea magilor şi celelalte pe care le-am spus. Deci iudeii nu pot avea nici o scuză că n-au cercetat cele ce se petrecuseră.

Uită-te cît de precise sînt cuvintele profeţiei! Profetul n-a spus: “Va locui în Betleem”, ci “din tine va ieşi” (Miheea 5, 2). Deci profeţia spune că se va naşte acolo. Dar unii iudei au neruşinarea să spună că aceste cuvinte s-au spus despre Zorobabel. Cum s-ar putea susţine asta? Doar “ieşirile lui” n-au fost “dintru început, din zilele veacului!” Cum s-ar putea aplica lui Zorobabel cuvintele de la începutul profeţiei “din tine va ieşi”, cînd Zorobabel nu s-a născut în Iudeea, ci în Babilon? De aceea a şi fost numit Zorobabel, pentru că acolo s-a născut. Cei care cunosc limba siriană înţeleg cuvîntul Zorobabel. Pe lîngă cele spuse şi timpul de mai tîrziu întăreşte mărturia. Căci ce spune profeţia?

“Şi tu, Betleeme, nicidecum nu eşti cel mai mic între domnii lui Iuda” (Matei 2, 6).

Profetul arată pricina strălucirii Betleemului spunînd că “din tine va ieşi”. Şi nimeni altcineva n-a făcut strălucit şi vestit locul acela, ci numai Hristos. După ce S-a născut vin să vadă ieslea şi locul colibei oameni de la marginile lumii. Acest lucru l-a arătat mai dinainte profetul spunînd: “Nicidecum nu eşti cel mai mic între domnii lui Iuda”, adică între conducătorii de seminţii. Prin aceste cuvinte a cuprins şi Ierusalimul. Dar nici aşa iudeii n-au luat în seamă profeţia, deşi folosul îi privea pe ei. Aceasta e pricina că profeţii nu vorbesc la început atît de vrednicia lui Hristos cît de binefacerile făcute de Hristos iudeilor. Cînd Fecioara a născut, îngerul zice: “Vei chema numele Lui: Iisus”; şi adaugă: “că El va mîntui pe poporul Său de păcatele sale” (Matei 1, 21). Iar magii n-au spus: “Unde este Fiul lui Dumnezeu”, ci: “Cel ce S-a născut, Împăratul iudeilor” (Matei 2, 2). În profeţie iarăşi nu s-a spus: “Din tine va ieşi Fiul lui Dumnezeu”, ci: “povăţuitor Care va păstori pe poporul Meu Israel” (Matei 2, 6). Că profetul trebuia să vorbească la început cu mai mult pogorămînt, şi ca să nu-i scandalizeze, dar să şi propovăduiască mîntuirea lor, spre a-i atrage mai mult. Primele mărturii, cele din timpul de după naştere, nu spun ceva deosebit despre Hristos, cum spun mărturiile despre minunile săvîrşite mai tîrziu de El, care vorbesc mai lămurit despre slava Lui. Ascultă ce spune profetul despre copiii care-I cîntau imne după săvîrşirea multelor Sale minuni: “Din gura pruncilor şi a celor ce sug ai săvîrşit laudă” (Psalmi 8, 2); şi iarăşi: “Că vor vedea cerurile, lucrul degetelor tale” (Psalmi 8, 3). Aceste din urmă cuvinte Îl arată Creator al universului. Profeţia spusă despre El după înălţare, Îl arată de aceeaşi cinste cu Tatăl: “Zis-a Domnul Domnului meu: şezi de-a dreapta Mea” (Psalmi 109, 1), iar Isaia spune: “Cel ce S-a ridicat să conducă neamurile; în El vor nădăjdui neamurile” (Isaia 11, 10).

- Dar pentru ce, m-ar putea întreba cineva, profetul Mihneia spune că Betleemul nu este cel mai mic între domnii lui Iuda, cînd satul acesta a ajuns vestit nu numai în Palestina, ci în toată lumea?

- Cuvîntul profetului a fost adresat deocamdată iudeilor; de aceea a şi adăugat: “Va păstori pe poporul Meu Israel”, cu toate că a păstorit lumea întreagă. Dar, după cum am spus, profetul nu vrea să scandalizeze deocamdată pe iudei, dar le descoperă că va păstori şi pe toate celelalte neamuri.

- Dar asta mai cu seamă s-a şi întîmplat! Spunînd aici “Israel” a arătat pe iudei care au crezut în El, iar Pavel, interpretînd acest loc, spunea: “Nu toţi din Israel sînt Israel, ci numai cîţi s-au născut prin credinţă şi făgăduinţă” (Romani 9,6-7). Iar dacă nu i-a păstorit pe toţi, e păcatul şi vina lor. Ar fi trebuit să I se închine împreună cu magii şi să slăvească pe Dumnezeu, că a venit peste ei un timp că acela care să le dezlege toate păcatele lor. Şi doar nu auziseră nimic de judecată, nici de pedepse, ci de un păstor liniştit şi blînd! Dar ei fac dimpotrivă: se tulbură, se frămîntă şi mai tîrziu pun la cale fel de fel de viclenii.

“Atunci Irod chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat cu de-amănuntul despre vremea în care s-a arătat steaua” (Matei 2,7).

Irod căuta să omoare pe Cel născut; dar asta nu mai e furie, ci curată nebunie; căci cele spuse şi cele întîmplate erau de ajuns să-l oprească de la orice încercare ca aceasta. Cele întîmplate nu erau fapte omeneşti; nu erau fapte omeneşti ca o stea să cheme din înaltul cerului pe magi, să-i pornească pe nişte barbari într-o călătorie atît de îndepărtată spre a se închina Celui aflat în scutece şi în iesle şi ca profeţii să-L prezică de demult; toate acestea, precum şi toate celelalte, erau fapte mai presus de om. Totuşi Irod n-a ţinut seama de nici una din ele.

Aşa e răutatea! Cade în groapa săpată de ea însăşi; încearcă lucruri imposibile. Uită-te la nebunia lui Irod! De credea profeţia şi de-o socotea de neschimbat, trebuia să ştie lămurit că încerca ceva cu neputinţă; şi iarăşi, de n u credea perofeţia şi nu se aştepta să se înfăptuiască spusele ei, atunci n-ar fi trebuit să se teamă şi să se înfricoşeze şi nici să pună la cale viclenia. Deci şi într-un caz şi în altul viclenia lui era de prisos. Apoi era o nebunie fără margini să-şi închipuie că magii au să-l prefere pe el în locul Celui născut, pentru Care făcuseră atîta drum. Cînd magii ardeau atîta de dragul Pruncului, înainte de a-L vedea, cum mai putea Irod nădăjdui să-i convingă să-L trădeze după ce-L văzuseră şi fuseseră încredinţaţi şi de profeţie? Şi totuşi, deşi erau atîtea motive care să-l oprească de la acest gînd, Irod a încercat: “Şi chemînd în ascuns pe magi, i-a întrebat”. Îşi închipuia că iudeii vor căuta să scape Pruncul; nici Irod nu-şi putea închipui ca iudeii să alunece în atîta nebunie, încît să vrea să dea în mîinile vrăjmaşilor pe apărătorul lor, pe Mîntuitorul lor, pe Cel ce a venit pentru eliberarea poporului. Irod, deci, îi cheamă în ascuns şi-i întreabă, nu de timpul în care S-a născut Pruncul, ci de timpul în care s-a arătat steaua, întinzînd cu multă dibăcie cursa. După părerea mea steaua trebuie să se fi arătat cu multă vreme înainte de naşterea Pruncului, pentru că magii au trebuit să facă multă vreme pe drum ca să ajungă în Palestina chiar în momentul naşterii; că trebuia să I se închine Lui pe cînd era în scutece. Deci steaua li s-a arătat cu mult mai înainte, pentru a arăta că naşterea Lui este minunată şi neobişnuită. Dacă li s-ar fi arătat în răsărit chiar în momentul în care S-a născut Pruncul în Palestina, magii n-ar mai fi ajuns să-L vadă înfăşat în scutece, deoarece călătoria le lua mult timp. Să nu ne minunăm de lor, deci, dacă Irod a poruncit să fie ucişi pruncii de doi ani şi mai mici (Matei 2,16); mînia şi teama îl fac să mărească timpul, pentru mai multă siguranţă, ca să nu-i scape nimeni.

“Mergeţi şi cercetaţi cu de-amănuntul despre Prunc; şi dacă-L veţi afla, vestiţi-mă, ca şi eu venind să mă închin Lui” (Matei 2,8).

Ai văzut cît de lipsit de judecată a fost Irod? Dacă vorbeşti drept, pentru ce întrebi în ascuns pe magi? Iar dacă vrei să pui la cale o nelegiuire, pentru ce nu-şi dai seama că magii vor descoperi viclenia ta tocmai pentru că i-ai întrebat întru ascuns? Dar, după cum am spus, cînd un om e stăpînit de răutate face prostii din ce în ce mai mari. Irod n-a spus: ”Mergeţi de aflaţi de împărat”, ci: “de Prunc”. Nici numele de împărat nu voia să-l rostească. Dar magii, datorită bunei lor credinţe, nu şi-au dat seama de asta; că nu-şi puteau închipui că Irod ar putea merge atît de departe cu răutatea încît să încerce a vicleni împotriva unei rînduieli atît de minunate a lui Dumnezeu. Au plecat, deci, magii fără nici o bănuială, gîndindu-se la cele ce ştiau ei şi la cele ce auziseră de la alţii.

Că pentru asta s-a şi ascuns steaua, ca magii, pierzîndu-şi călăuza, să fie siliţi să întrebe pe iudei şi să se facă tuturora cunoscută naşterea lui Hristos. După ce au întrebat şi după ce au avut dascăli pe duşmanii lui Hristos, steaua iar s-a arătat. Uită-te cît de minunat se desfăşoară lucrurile! Din mîna stelei îi ia de mînă pe magi poporul şi împăratul; iar aceştia îl aduc pe profet ca să-i înveţe cele ce se petreceau în Betleem. Iar mai tîrziu din mîna profetului îi ia îngerul, care-i învaţă totul. Deci de la Ierusalim la Betleem steaua le arată drumul; că steaua i-a însoţit de acolo iarăşi. Şi s-a făcut aceasta ca să afli şi de aici că steaua nu era o stea ca toate celelalte, că nici o stea nu merge cum a mers această stea. Şi nu numai că merge, dar mergea înaintea lor, îi trăgea după ea şi-i călăuzea în miezul zilei.

- Dar de ce mai aveau nevoie de stea de vreme ce cunoşteau locul naşterii?

- Ca să le fie arătat Pruncul. Asta n-o ştiau! Casa nu era mare; iar Mama Pruncului era lipsită de strălucire şi necunoscută. Trebuia, deci, ca steaua să-i ducă chiar la locul unde S-a născut. De aceea, îndată ce-au ieşit din Ierusalim s-a arătat steaua şi nu s-a oprit înainte de a ajunge la ieslea naşterii. Minunea a urmat minunii. Amîndouă erau pline de minune: şi închinarea magilor şi mergerea stelei înaintea lor; erau îndestulătoare să atragă chiar pe cei cu totul împietriţi la suflet. dacă magii ar fi spus că au auzit de naşterea Pruncului din gura profeţilor sau că îngerii au vorbit cu ei îndeosebi, n-ar fi fost crezuţi; dar aşa, steaua arătată pe cer a închis gura tuturor, chiar a celor mai neruşinaţi. Mai mult: cînd steaua a ajuns deasupra Pruncului, steaua s-a oprit. Iar ca o stea, cînd să se ascundă, cînd să se arate şi în sfîrşit să se oprească după ce iar s-a arătat, înseamnă că era o stea cu o putere mai mare decît a unei stele obişnuite. Asta a întărit şi mai mult credinţa magilor. De aceea s-au şi bucurat. S-au bucurat că au găsit ce căutau; s-au bucurat că au ajuns vestitorii adevărului; s-au bucurat că n-au făcut în zadar atîta cale. Atît de mare le era dorul de Hristos! Şi venind steaua s-a oprit chiar deasupra capului Pruncului, arătînd că dumnezeiesc este Pruncul. Oprindu-se, steaua i-a făcut să se închine Pruncului, nu ca nişte simpli barbari, ci ca unii din cei mai înţelepţi dintre barbari. Vezi ce rost mare a avut steaua? În afară de profeţie şi de interpretarea arhiereilor şi cărturarilor magii au dat atenţie şi stelei.

Să se ruşineze Marcion*, să se ruşineze Pavel din Samosata**, care nu vor să vadă ce-au văzut magii, strămoşii Bisericii!*** Să se ruşineze Marcion, cînd vede că Dumnezeu este închinat în trup! Să se ruşineze Pavel, cînd vede că nu este închinat numai ca simplu om! Că este Dumnezeu în trup o arată scutecele şi ieslea; iar că magii nu I s-au închinat ca unui simplu om, o arată darurile acelea atît de bogate aduse de ei lui Hristos, pe cînd era încă Prunc, daruri care de obicei se aduc numai lui Dumnezeu. Să se ruşineze şi iudeii împreună cu Marcion şi Pavel, cînd văd că le-o iau înainte barbarii şi magii şi cînd nici după aceştia nu înţeleg să vină să se închine lui Hristos! Că tot ce s-a făcut atunci a fost o preînchipuire a celor viitoare! Chiar de la început, de la naşterea lui Hristos, s-a arătat că neamurile păgîne o vor lua-o înaintea poporului iudeu.

- Atunci pentru ce, ar putea întreba cineva, pentru ce Hristos n-a spus de la început apostolilor, ci mai tîrziu: “Mergînd, învăţaţi toate neamurile”? (Matei 28,19).

- Pentru că, aşa cum am spus şi mai înainte, închinarea magilor era o preînchipuire şi mai înainte-vestire a celor viitoare. Trebuia ca iudeii să vină întîi la Hristos; dar cînd de bunăvoie şi-au trădat propria lor binefacere, lucrurile au luat o altă întorsătură. Nici la naştere nu trebuia să vină magii înaintea iudeilor; nici nu trebuia ca nişte oameni de la o aşa depărtare să le-o ia înaintea celor care locuiau chiar în Ierusalim şi nici nu trebuia ca nişte oameni, care nici nu auziseră de profeţi, să alerge înaintea celor care locuiau chiar în Ierusalim şi nici nu trebuia ca nişte oameni, care nici nu auziseră de profeţi, să alerge înaintea celor ce cunoşteau din copilărie profeţiile. Dar pentru că şi-au ignorat cu totul propriul lor bine, perşii o iau înaintea ierusalimlenilor, lucru pe care îl spune şi Pavel: “Trebuia să vă grăim vouă mai întîi cuvîntul Domnului; dar pentru că v-aţi judecat pe voi nevrednici, iată ne întoarcem la neamuri” (Fapte 13,46). Iudeii ar fi trebuit să alerge după ce au auzit de la magi, dacă mai înainte nu crezuseră; dar n-au voit. De aceea, pe cînd iudeii dormeau, păgînii au alergat înaintea lor.

Să căutăm deci să fim şi noi ca magii! Să ne liberăm de obiceiurile cele păgîneşti, să ne depărtăm mult de ele, ca să vedem pe Hristos; că şi magii nu L-ar fi văzut dacă nu s-ar fi depărtat mult de ţara lor. Să ne depărtăm de lucrurile cele pămînteşti, că şi magii, atîta vreme cît erau în Persia, vedeau numai steaua; dar cînd s-au depărat de Persia au văzut pe Soarele dreptăţii; dar, mai bine spus, nici steaua n-ar fi văzut-o dacă nu s-ar fi ridicat de-acolo cu rîvnă. Să ne ridicăm, ar, şi noi. Lasă-i pe toţi ceilalţi să se tulbure! Noi să alergăm la casa Pruncului! Să nu ni se potolească dorul chiar dacă împărăţi, popoare şi tirani ne-ar tăia drumul! Aşa, vom depărta din calea noastră toate greutăţile. Că şi magii n-ar fi scăpat de primejdia ce le venea din partea împăratului, dacă n-ar fi văzut Pruncul. Înainte de a-L vedea, erau înconjuraţi din toate părţile de frică, de primejdii, de tulburări; după ce I s-au închinat linişte şi siguranţă! Acum nu-i mai primeşte steaua, ci îngerul, că, prin închinare ajungînd preoţi, I-au adus şi daruri. Părăseşte, dar, şi tu poporul iudeu, oraşul tulburat, pe tiranul ucigaş, nălucirea cea lumească, grăbeşte-te spre Betleem, unde este casa pîinii celei duhovniceşti. Eşti păstor? vino şi vei vedea pe Prunc în colibă! Eşti împărat? Nu vii să-L vezi? Atunci nu ţi-i de folos porfira împărătească! Eşti mag? Asta nu te împiedică deloc, numai dacă vii să-L cinsteşti şi să I te închini Lui, nu ca să calci în picioare pe Fiul lui Dumnezeu! Fă aceasta cu cutremur şi cu bucurie! Pot sta împreună bucuria şi cutremurul! Vezi să nu fii ca Irod şi să spui: “Că venind, să mă închin Lui” şi venind să vrei să-L ucizi!

Că lui Irod se aseamănă toţi cei care se împărtăşesc cu nevrednicie cu sfintele taine! “Unul ca acesta, spune Pavel, va fi vinovat faţă de trupul şi sîngele Domnului” (I Corinteni 11, 27), pentru că au în ei înşişi pe mamona, pe tiranul pe care-l supără împărăţia lui Hristos, tiran mai nelegiuit decît Irod. mamona vrea să stăpînească şi trimite pe cei ai lui să se închine lui Hristos numai de formă, dar Îl junghie cînd i se închină. Să ne temem, dar, ca nu cumva să avem chip de rugători şi de închinători, dar cu fapta să facem cele potrivnice. Cînd vrem să ne închinăm, să aruncăm totul din mîini! De avem aur să-l dăm lui Hristos, să nu-l îngropăm în pămînt! Dacă barbarii aceia I-au adus atunci aur ca să-L cinstească, cine eşti tu de nu dai nimic celui ce are nevoie de ajutor? Aceia au făcut atîta drum ca să vadă pe Cel născut, dar tu ce apărare mai poţi avea cînd n-ai de trecut nici o uliţă ca să cercetezi pe un bolnav sau pe un întemniţat? Ni-i milă negreşit de bolnavi, de întemniţaţi şi de vrăjmaşi, dar tu n-ai milă nici de Stăpînul şi de Binefăcătorul tău! Magii I-au adus aur, dar tu abia de-I dai o pîine! Magii au văzut steaua şi s-au bucurat, dar tu vezi chiar pe Hristos, străin şi gol, şi nu-ţi tresare inima! Care dintre voi cei de faţă, care aţi fost încărcaţi cu atîtea binefaceri, aţi făcut o cale atîta de lungă de dragul lui Hristos, ca barbarii aceia, dar mai bine spus, mai filozofi decît filozofii? Dar pentru ce vorbesc de cale lungă? Multe femei de ale noastre sînt atît de trîndave încît nu merg nici o uliţă ca să vadă pe Hristos în ieslea cea duhovnicească, dacă nu sînt purtate de catîri! Alţii, deşi pot merge pe picioarele lor, totuşi în loc să vină la biserică preferă afacerile şi teatrele. barbarii aceia, înainte de a-L vedea, au făcut atîta cale de dragul lui Hristos; tu, însă, nici după ce L-ai văzut n-ai rîvna lor, ci-L laşi pe Hristos şi dai fuga să vezi pe actori. Îl vezi pe Hristos culcat în iesle şi-L părăseşti ca să vezi femei pe scenă. De cîte trăsnete nu-s vrednice astfel de purtări?

** Pavel din Samosata, episcop al Antiohiei, eretic din sec. III, condamnat de trei sinoade ţinute în Antiohia între 264 şi 268, tăgăduia Dumnezeirea lui Hristos.