Discuţiile cuprinse în această carte au apărut ca o necesitate firească a comunicării. În ele nu se cuprind verdicte, e o discuţie neterminată, sau poate interminabilă? Dacă unele păreri se întrepătrund şi se completează, este pentru că oamenii participanţi la acest dialog au fost sinceri, purtaţi de aceeaşi intenţie de a se defini cât mai precis. Un fel de “meci” colegial, fără încrâncenări şi sete de câştig. Este ca şi cum am fi invitaţi să vizităm Postmodernismul la el acasă, care, ca un actor, când gravitatea camerelor de filmare nu-l mai tiranizează, îşi poate scoate liniştit peruca, masca, pentru a se odihni. Şi, totodată, să o descoperim şi pe Cenuşăreasa vremurilor noastre - Ortodoxia, care-şi ascunde taina şi adevărata frumuseţe de ochii iscoditori şi nesinceri. E ca şi cum le-am surprinde pe amândouă într-un moment de relaxare şi iubitoare slăbiciune, pentru a le smulge mărturisiri, presupunând cumva acel prietenesc şi sincer: “să nu mai spui la nimeni”.

Însă pregătind volumul pentru tipar, nu puteam să nu-mi aduc aminte de Nietzsche, care, bineînţeles servind o altă cauză, îşi poreclise lucrarea Dincolo de bine şi de rău, drept “o carte pentru toţi şi pentru nimeni”.

În aceeaşi situaţie se află şi cartea de faţă, ea este pentru toţi şi pentru nimeni. Pentru toţi, deoarece ar vrea să fie înţeleasă , vestind o dată în plus vestea că Hristos a înviat; şi pentru nimeni, deoarece puţini sunt cei interesaţi de teme atât de antipodice, cum este Ortodoxia şi Postmodernismul. Faptul însă nu ne descurajează. Vom repeta şi noi consolarea lui Nietzsche: “Noi am aruncat undiţa. Şi dacă nu s-a prins nimic, nu-i vina noastră - lipseau peştii”.

monah Savatie