Îndrăgostit
de Bucuresti
Adrian Păunescu
.
Nu stiu de ce, pe cât
m-afund în viata
mă simt atras de fleacuri
omenesti,
si-mi place-n anotimpul de
vacanta
să-ntirzii, să
ramin în Bucuresti.
.
De el ne-am saturat,
dar el ne place,
el e un prag lovit să
vezi alt prag,
si-acum, când sint
satul de locul zilnic
mă simt golit si-mi
e deodata drag.
.
Pe piatra lui am tot
batut cadenta
si-am s-o mai bat atât
cât voi trai,
spre un Olimp ascuns pe orice
strada
în cautarea marii poezii.
.
Aici m-au sufocat cu
dulce teii
si au trecut aiurea anii
mei
aici copiii mi-au venit la
viata
si am născut si-am
ingropat idei.
.
La Bucuresti, copilaria
toata,
visam s-ajung să pot
si eu vedea
celebrii ciini ce au covrigi
în coada
si să-ntilnesc si
eu pe mama mea.
.
Eu vara as iubi-o pe
orbeste,
dar simt ca toamna-i anotimpul
meu,
când frunze si lumini
pe bulevarde
mai dau halou parerilor de
rău.
.
Când pe terase
se mai bea o bere
si oamenii romante triste
vor,
si-n curti se face vin din
must de struguri
si toti bucurestenii au umor.
.
L-am parasit destul,
ca azi să-l caut
si să-l gasesc intodeauna
treaz,
nu este el cel mai frumos
din lume,
dar cel mai drag ne e în
orice caz.
.
Mă pregatesc
să fug din nou în tara
si să cistig aripi
dumnezeiesti,
să pot gusta melancolia
toamnei
în fiecare colt de
Bucuresti.