Limbile satem au sunetul palatal ş. Acestui fapt i s-a dat o mare оnsemnătate şi a fost considerat ca reprezentвnd o diviziune fundamentală a familiei Indo-Europene оn grupul de vest şi grupul de est.
După ce dialectele s-au diferenţiat suficient pentru a deveni limbi distincte, оn jurul anului 2500 IC оn majoritatea cazurilor, fiecare a mers pe drumul său.

Limbile satem schimbă opririle palatale оn spirante sau africate. Exemple de africate sunt sunetele ce şi ts ultimul fiind  foarte folosit оn dialectul aromвn, aromвnii оnşişi numindu-se din acest motiv "ţinţari" (оn dialectul aromвn tsi оnseamnă ce, iar tsintsi оnseamnă cinci).

Sunetul “ă” (л) se apare оn romвnă, albaneză si оn bulgară, limbi оn care se constată legătura оntre "ă" şi atonie sau prezenţa unei nasale subsecvente. Limbile romвnă şi albaneză au оn alfabet şi litera corespunzătoare.
După alţi filologi (Miklosich, Schuchardt, Meyer, Gaster, Sandfeld etc.), Al. Philippide expune din nou toate trăsăturile comune albano-romвne оn fonologie: a neaccentuat > ă; б + n ori m > ă (о) + n, m; e neaccentuat > ă; й urmat de n si m > ă + n, m; йn + dentală > in + dentală; йn + spirantă > in + spirantă; i neaccentuat > ă; i neaccentuat final de la terminaţia plur. masc. a căzut; o neaccentuat > u, de cele mai multe ori; у оnainte de grup consonantic > ъ; ъ n-a devenit у; -u final cade; l + i + vocală si l + i final fix > l'; rotacismul (n > r); b intervocalic cade; b оn grupul intervocalic br devine u ( > ur); kl > k'; gl > g'; v intervocalic cade etc.
Elementele comune din lexicul albanez si romвnesc, adică 68 sau 70 de termeni, provin (ca si cele 80-90 de cuvinte autohtone romвne nealbaneze) dintr-o sursă comună, substratul carpato-balcanic. Ele au cunoscut оnsă o evoluţie diferită оn albaneză si оn romвnă, potrivit caracterelor fiecărei limbi, оn cursul perioadei feudale.

"Dacă admitem cu oarecare probabilitate că asemănările fonetice dintre limbile romвnă si albaneză оşi au originea оntr-o oarecare afinitate a bazei de articulaţie, adică оntr-o afinitate etnică, apoi se poate admite că оntre poporul romвn si cel albanez a existat o coeziune geografică..." (Al. Philippide, Originea Romвnilor, II, p. 596)

Sunetele "ă" şi "ş" au rămas din limba dacă, respectiv iliră, limbi care au multe caracteristici comune. Singura limbă antică europeană care avea оn alfabet litera ş a fost limba etruscă, оn care "Ş" era scris "M" (vezi şut). Etrusca оnsă, nu avea sunetele "b", "d" şi "g".

Fonetica arată că limba dacă era mai evoluată decвt limba tracă. Ea nu mai păstra majoritatea diftongilor care au existat оn limba proto-indo-europeană şi care sunt prezenţi şi оn limba tracă. Sunetul "e" lung a devenit "ж" şi apoi "a" la daci, ceea ce este foarte neobişnuit la traci. Majoritatea numelor de localităţi dace se termină оn
-dava (-deva, -daua, -daba), оn timp ce numele localităţilor trace, se termină оn -para (-phara, -pera, -parуn, etc.), desemnвnd un sat, оn -bria, desemnвnd un oraş sau оn -diza (-disza, -dizos), desemnвnd o cetate.

Vergilius (70 - 19 i.d.H.), in a sa epopee "Eneida" imortalizeaza faptele eroului principal Eneea, trac de origine, supravieţuitor al războiului troian. Conform legendei, acesta a migrat in peninsula Italica, fiind considerat оntemeietorul poporului roman.

Grecii erau convinşi de caracterul barbar al limbii latine (vorbite de Romani). Pliniu cel Batran spune ca "Grecii ne numesc si pe noi barbari şi ne insultă cu cuvinte mult mai spurcate de cum insultă pe Opici". Mult mai tarziu la anul 865 AD, Papa Nicolae I intr-o scrisoare adresata оmpăratului Bizanţului Mihail al III-lea spune ca Grecii de la acea vreme numeau Latina o limba barbara si Scita. Romanii considerau limba Latina rustica ca o limba barbara. Plautus numeşte restul Italiei, оn afara Latiumului, Barbaria şi oraşele celorlalte popoare Italice "barbaricae urbes ", iar оn altă parte Quintilian scrie: "adeseori teatrele si gloatele din circ fac exclamaţii in limba barbara". Cicero consemnează că "barbaries domestica" era limba vorbită оn casele cetăţenilor Romani, оn contrast cu limba Latina clasică vorbită оn Senat, оn şcoli sau alte locuri publice, iar Gellius spune: "cвnd zicem azi că cineva vorbeşte limba barbară aceea nu este altceva decвt limba rustică".

1. ababa (D) = mamă. N. Densuşianu prezintă citatul: "Maximinus senior de vico Thraciae vicino, barbaro etiam patre et matre genitus... Et patri quidem nomen Micea, matri Ababa fuisse dicitur" (Capit. Maximini duo). Deci, tracii spuneau Micea la tată şi Ababa la mamă.

   

2. agă (D) = agos (G) = conducător. N. Densuşianu arată că, la grecii antici, agos apare cu sensul de comandant al oştirii (dux exercitus, Iliada IV. 519). Numele celei mai vechi populaţii consemnate оn Transilvania, Agathirsoi (Agatвrşii) оnseamnă "conducătorii cu toiege" (thirsus = toiag). Ei se ocupau cu extragerea şi prelucrarea metalelor. De acolo vine expresia "a conduce cu toiag de fier".
   Cuvвntul grec "agele" оnsemna turmă, mulţime, iar "agon" оnsemna ţarc, loc de adunare pentru jocurile de luptă. Sceptrul este o reminiscenţă a anticului thyrsos, "toiagul de fier".
   Datorită existenţei cuvвntului aga şi оn limba turcă, cu acelaşi sens, оn mod eronat, el a fost considerat de origine turcă. O dovadă оn plus este cuvвntul romвnesc "agănău", desemnвnd o horă jucată de bărbaţi. Aceasta este o reminiscenţă a dansurilor de lupta antice (vezi purice).

   

3. altoi (D) = care оnalţă, оnnobilează. Cuvвntul a rămas in limba romвnă cu sensul оngust de vlăstar pentru оnnobilarea (оnălţarea оn sens figurat) unei plante. Sensul iniţial poate fi intuit оn sensul figurat al verbului a altoi: a bate cu scopul de a оnnobila, оnălţa pe un copil, de unde şi zicala: "unde dă tata, creşte".

   

4. alt (D) = altum (L) = оnalt. Оn limba romвnă, cuvвntul alt şi cele compuse cu el ca prefix, au căpătat sensul de diferit. Totuşi, expresia "asta (aşa) e altceva" are de obicei sensul de "asta (aşa) nu mai este greşit", altceva оnsemnвnd ceva diferit, dar оn sens pozitiv (оnălţător). Sensul original al cuvвntului alt a fost păstrat оn cuvintele altoi, nalt şi оnalt = оn+alt ca оn expresia "оnaltul cerului" = оn+altul cerului adică оn оnălţimea cerului.

   

5. argeş (D) = arghisos, argyos, * arg-es-(yo) (G) = alb, stralucitor.

   

6. armăsar (D) = admissarius (L) = armăsar. Armăsar este compus din cuvintele dace “armă” şi “sar”, desemnвnd calul (vezi samsar) care transportă un om оnarmat. Corespondentul latin nu mai păstrează forma compusă, aceasta indicвnd că a fost preluat şi latinizat. La fel a fost preluat оn latină şi cuvвntul armă ca “arma”. Zeul Marte a fost preluat de romani de la daci, la care era numit Ares (vezi Galerius)

   

7. aresta (D) = arrest (german) = arresto (italian) = a aresta. A “aresta” este compus din cuvintele dace Ares şi “sta”, adică a sta sub puterea lui Ares, zeul războiului.

   

8. batocură (D) = batjocură. N. Densuşianu ne spune: "un grafit descoperit pe pereţii unui lupanar din Aquincum (Panonia), conţine cвteva rвnduri оn limba latină, scrise de un anonim la adresa lui Gratus, despre care spune că are relaţii de amor cu o grecoaică, servitoarea lui Lupus, iar altul notează alături cuvвntul "batocura" (Romer, Kiadatl. r. felir.)". Batocura este un cuvвnt compus: "bat'o cu ură". Probabil că aceasta era urarea făcută  prostituatelor. Forma "batjocură" a apărut prin asimilarea cuvвntului cu expresia "bătaie de joc". Forma originală s-a păstrat mult mai bine in maghiarul "bбzsikura"!.

   

9. băga (D) Următoarele cuvinte provin din verbul a băga: băgare, băgăcios, băgăreţ şi băgător. Оn DEX, cuvвntul este trecut cu etimologie necunoscută.

   

10. băiat (D) = copil de sex masculin botezat. Dacii aplicau copiilor de sex masculin, mai mici de un an, un ritual оn urma căruia puteau supravieţui numai cei sănătoşi şi bine făcuţi. Acest ritual avea loc iarna şi consta din оmbăierea copilului оntr-un rвu оngheţat. Copii de sex masculin care supravieţuiau erau numiţi băieţi (băiat = оmbăiat, botezat). Acest ritual a fost preluat оn creştinism sub forma botezului, care avea loc оn perioada cea mai friguroasă a anului, de "gerul bobotezei". Romвnii au păstrat acest ritual antic, prin tradiţia săriturilor оn apa оngheţată, cu ocazia bobotezei, pentru a aduce crucea aruncată оn apă. Un ritual asemănător a fost practicat pвnă acum un secol şi оn Tibet, unde оnaintea оntregii familii, bunica mergea cu noul născut la un rвu оngheţat de pe munte оn care оl cufunda.

    

11. bărbat (D) = barbatos/varvatos (G) = barbatus (L) = bărbat. Bărbat este rădăcină atвt pentru corespondentul grec, cвt şi pentru cel latin. Оn insula Corfu există o localitate numită Barbatos. Limba greacă este anterioară celei latine, deci bărbat nu este de origine latină. Nu poate fi nici de origine greacă, deoarece barbatos/varvatos este un cuvвnt prehelenic, rar folosit оn greaca veche. Bărbat este şi numele fratelui voievodului Litovoi, un alt nume dac.

    

12. bocşă (D) = оncăpere subterană, boxă. Оn zonele miniere au rămas toponimele Bocşa şi Bocşani.

    

13. boer (D) = boer (danez) = bajoras (lituanian) = bujar (A) = bharu (sanscrit)  = stăpвn, boier. Cuvăntul dac boer se regăseşte оn numele Boerebistes (Burebista). Acest cuvвnt compus оnseamnă stăpвnul Ebistes. Cuvвntul danez boer оnseamnă fermier, stăpвn al pămвntului. Păstrarea acestui cuvвnt confirmă influenţa dacă asupra danilor stabiliţi оn Danemarca, numită Dachia оn evul mediu.

    

14. brăca (D) = braca (L) = iţari, cioareci, pantaloni. Cicero numea pe barbari "braccate nationes" (Fam. 10.15). Deci cuvвntul "braca" a fost preluat de latini. Оn limba romвnă au rămas cuvintele derivate brăcinari, a оmbrăca, a desbrăca.

    

15. brudă (D) = bac. Taxa de traversare cu bacul se mai numeşte şi azi brudină.

    

16. cană (D) = chana (G) = canistra (L). N. Densuşianu citează: "Cana dicunt Graeci nos canistra" (Fest.) - "cana" spun grecii "canistrei" noastre. Cuvвntul era folosit, probabil, dinaintea venirii grecilor.

    

17. călător (D). Cuvвntul este compus din cuvвntul "cale" şi sufixul "tor". Nu există corespondent apropiat оn latină. Totuşi, оn latină există cuvвntul "calator" (pl. "calatores"), desemnвnd un servitor la colegiul fraţilor Arvali (fratres Arvales) şi la Auguri, оnsărcinat să transmită anumite mesaje sau obiecte. Deci latinii au preluat de la daci cuvвntul, fără a-i păstra оnsă şi sensul.

    

18. Cel (D) = Cel (E) = zeitate chtonică. La daci, "cel" avea o conotaţie sacră, ca оn: "cel de pe comori" sau "cel mai cel". "Acel" avea sensul de "al lui Cel", deci este posibil ca Cel să fi fost la daci, zeiţa mamă, ca şi la etrusci. "Celu" era la etrusci un titlu de preot, probabil corespondentul cuvвntului dac "acel", adică "al lui cel". Pe o plăcuţă etruscă din sec V о.C., găsită la Populonia, este reprezentat zeul războiului, Laran, luptвndu-se оmpotriva lui Celsclan ("clan" = fiu), giganticul fiu al zeiţei Cel, a pămвntului. "Celius Tuscorum lingua September mensis dicitur" se traduce din latină: "celius (celi) оn limba etruscă оnseamnă luna septembrie" (Testimonia Linguae Etruscae, 801, 824). Deci luna recoltei, era numită după zeiţa chtonică, Cel.

    

19. celar (D) = cela (E) = оncăpere subterană, pivniţă, celar. Ambele cuvintele derivă din rădăcina "cel". (vezi "Cel"). Ulterior, cuvвntul etrusc "cela" a căpătat sensul de оncăpere, cameră, оndepărtвndu-se de legătura "Cel", zeiţa subpămвnteană. El a fost preluat оn limba latină ca "cella".

    

20. chiti (D) = a socoti, a potrivi. De aici provin cuvintele: chit, achitat, achitare. A achita, cu sensul de a se socoti, a da socoteală, provine din a chiti, nu din franţuzescul acquitter, dat in DEX. Din aceiaşi familie provine şi chitcăit, cu sensul de "care socoteşte mult", mocăit, ticăit.

21. cineste (D) = cinste. Cinste a fost probabil un cuvвnt compus оnsemnвnd a arăta "cine este" persoana care a realizat ceva remarcabil. A face cinste cuiva оnseamnă a face o serbare оn onoarea cuiva, iar cinstit era numit cel sărbătorit.

    

22. coace (D) = cocere (L) Coacerea era utilizată exclusiv pentru produse din cocă, de aceea verbul cocere, folosit оn latina populară cu sensul de a coace, este foarte apropiat de cuvвntul dac cocă.

    

23. cocă (D) = aluat destinat coacerii. Dacii diferenţiau coca, adică aluatul dospit, pregătit pentru coacere, de aluatul simplu, care se usca la soare, ca şi pastele făinoase. Оn DEX, cuvвntul este trecut cu etimologie necunoscută.

    

24. cocoloş (D) = kolossoi (G) = păpuşă, efigie. Kolo este cuvвntul trac pentru roată, rotund, iar koleso оnsemna rotiţă оn limba tracă. Astăzi, kolo si koleso sunt numele unor dansuri circulare, de tipul horei, jucate pe teritoriul fostei Yugoslavii, оn Bulgaria şi Ucraina (hopa-kolo). Оn limba romвnă a rămas cocoloş, cu sensul de sferic, rotund; a cololoşi, cu sensul de a ascunde, a оmbrăca; colac, оncolăcit, a оncolăci. Păpuşile folosite оn scop magic erau оntotdeauna оnfăşurate şi/sau ascunse. Atвt grecii, cвt şi dacii foloseau păpuşi din lut оn scopuri magice. Această practică este atestată оncă din eneolitic (chalcolitic), perioadă din care provin efigii din lut оnţepate cu ace, cum este şi celebra figurină numită "оndrăgostiţii", din cultura Gumelniţa. Grecii foloseau efigiile numite kolossoi pentru a "lega" oameni sau chiar zeităţi (vezi Construction and Use of Ancient Greek Poppets)

25. crai (D) = creion/creon (G); crăiasă (D) = creiousa (G). Cf. N. Densuşianu, Homer foloseşte cuvintele "creion Agamemnon" şi "creiousa", оn timp ce Pindar foloseşte cuvвntul "creon" (Nem. III. 10).

    

26. criş (D) = chrysos (G) = hrş (F) = aur. Din apele Crişurilor (= auritelor), care izvorăsc din munţii apuseni, era extras aurul, prin spălarea nisipului in băi. Cuvвntul dac este criş este mai apropiat de fenicianul hrş decвt de grecescul chrysos!

    

27. crişan = aurar. Acest cuvвnt, păstrat ca nume pвnă azi, dovedeşte continuitatea prezenţei dace pe aceste meleaguri. 

    

28. ctist/ktist (D) = ktistai (G) = ctitor, оntemeietor, ziditor. Strabon оi menţionează pe tracii ktistai, оntemeietorii. Din "ctist" a derivat cuvвntul ctitor, cu aceiaşi semnificaţie. Cuvвntul acatist a avut probabil forma "actist" оnsemnвnd "(a) ctitorului". Acestea erau imnuri recitate оn memoria ctitorilor. Astăzi, numele ctitorilor nu mai sunt pomenite, fiind оnlocuite de numele persoanelor care au plătit pentru acatist (consideraţi cofinanţatori ai locaşului). Numele Teoctist, al patriarhului, se traduce ziditorul (ctist) lui Dumnezeu (Theos).

    

29. cura (D) = curare (L) = a curăţa, a оngriji. Оn latină nu există оnsă corespondente pentru curat, curăţat, curăţenie, curăţie, curăţitor!

    

30. dor (D) = doron, dora (G) = dar

    

31. droaie (D) = droe, droje (A) = dhreugh (i.e.) = grupă, bandă, droaie. Din i.e. *dhreugh apare la celţi drungos, drong iar la slavi drugu "tovarăs, ortac", druzina [/drujina/]. Duzina, ngr.duzina, it. dozzina, fr. douzaine, care indică 12 persoane, provine tot din dhreugh.

    

32. gaură (D)  Latinescul "avula", dat оn DEX, este departe de gaură şi nici semnificaţiile nu se suprapun.

    

33. gelu (D) = gela (G) = rege. Cuvвntul dac gelu, cu semnificaţia de rege, apare ca "gelas", оn limba Carilor din asia mică (N. Densuşianu), iar mai tвrziu ca nume al voievodului Gelu, pomenit de unguri "Gelou quidam blacus dominium". Gheorghe Muşu menţionează cuvвntul "suangela", utilizat de Stephanus Byzantius cu sensul de mormвntul (groapa) regelui.

    

34. glas (D) = glossa (G) = vorbire. N. Densuşianu precizează că Homer foloseşte "glossa" cu sensul de limba oamenilor şi animalelor. Оn latină, "glossa" a căpătat sensul de explicaţie, comentariu.

    

35. grad (D) = gradus (L) = gardh (A) = gard. Forma veche, dacică, rezultă din cuvintele compuse cu prefixul "оn": a оngrădi, оngrădit, оngrăditură, precum şi din cuvintele grădină şi ogradă, desemnвnd un teren оngrădit. Ea apare şi оn toponimul Grădiştea. Оn latină exista cuvвntul "gradus", cu sensul de loc оnalt оnconjurat. Conform lui N. Densuşianu, astfel se numea locul din Roma unde a fost palatul lui Remus: "Qua Gradibus domus ista Remi se sustulit" (Propert. IV. 1). Deci avem de a face cu un cuvвnt prelatin.

    

36. gură (D) = gula (L) Latinescul "gula" оnseamnă gвtlej, gвt. Sub acestă formă apare şi оn lingula, confirmвnd structura originală compusă a cuvвntului lingură. Gură derivă din gaură, un alt cuvвnt dac. Această semnificaţie apare оn expresia "pe-o gură de rai", din Mioriţa.

    

37. haboca (D)  Оn DEX este trecut cu etimologie necunoscută. Cu haboca = cu sila, cu forţa. De aici a derivat cuvвntul habotnic, ajuns оn limba rusă habadnik.

    

38. haita (D) = Aita (E) = lumea morţilor la etrusci (vezi lup). La daci, haita reprezenta un grup organizat (de oameni sau lupi) care aduce moartea. De aceea steagul războinicilor daci era draconesul. Pornind de la acest cuvвnt a derivat o mare familie de cuvinte, dintre care menţionez: 

    

39. haitoş/haidoş = voinic

    

40. haidău = păzitor de vite; dans fecioresc de lвngă Aiud. Cuvвntul dac era probabil haitău.

    

41. hăitar/hăitaş = membru al unui grup războinic. Cu acelaşi оnţeles a ajuns la bulgari şi sвrbi cuvвntul haiduc/hajduk. Cuvвntul dac era probabil haituc sau hăituc.

    

42. haide = aide (G) = оndemn pentru a se alătura unui grup (haită). Grecii au eliminat "h"-ul de la оnceput, exact ca şi etruscii оn cazul cuvвntului aita. 

    

43. hăituşcă/haită = femeie care trăia cu mai mulţi bărbaţi.

    

44. handralău (D) = flăcău care umblă după fete. Este оnrudit cu grecescul andros (bărbat), dar nu pare să derive din acesta. Cuvвntul maghiar vandorlo are aceiaşi semnificaţie, fiind de asemenea оnrudit cu andros. Vбndorlу este probabil de origine celtă, ca şi englezul wanderer (hoinar, călător).

    

45. har (D) = ajutor spiritual, dar divin. La etrusci şi apoi la romani au existat preoţi numiţi haruspex, care preziceau viitorul prin examinarea măruntaielor animalelor jertfite. Cuvвntul este оnsă compus: haru+specs оnsemnвnd vizualizarea (examinarea, cercetarea) harului. Cuvвntul rădăcină har nu a fost identificat оn limba etruscă sau оn latină, dar acest obicei divinatoriu mai este şi astăzi practicat de unii păstori aromвni!

    

46. haram (D) = fără har. Sensurile cuvвntului sunt: 1. vită slabă, prăpădită. 2. jaf, pradă. 3. de haram = lăsat la voia оntвmplării, fără stăpвn, pe nedrept. 4. haram că = păcat că.

    

47. haramin (D) = om fără har, om rău, nemilos.

    

48. harancă (D) = femeie fără har, femeie afurisită. Sufixul am (haram, haramin) sau an (harancă) exprimă negaţia sensului cuvвntului, are sensul de fără.

    

49. harnic (D) = om cu har, om dăruit de Dumnezeu. Sensul popular este cel de capabil, demn, fiind identic cu cel din timpul dacilor. Sensul uzual de vrednic, muncitor este оnsă destul de diferit.

    

50. harţi (D) = artzi (G) = ţii har. Оn religia ortodoxă desemnează săptămвna оn care este permis să se mănвnce de frupt (de dulce) miercurea şi vinerea. Este vorba deci de o săptămвnă plină de har, graţie divină. 

    

51. izvor (D) N. Densuşianu menţionează numele a două rвuri din Sicilia: Isvouros (Isburos) şi Ispouros (Hipparis) ce apar in Geografia lui Ptolemeu. Cuvвntul "izvor" este tracic şi a rămas оn limba slavonă cu forma "izvoru".

    

52. jos (D) Alte cuvinte formate din această rădăcină sunt: josean, josnic, josnicie, оnjosi, оnjosire, оnjosit, оnjositor. Cuvвntul jos nu poate proveni din latinescul deo[r]sum, dat оn DEX.

    

53. оnpărţi (D) = impartire (L) = a diviza "оn părţi". Spre deosebire de cuvвntul dac, cel latin (lat. pars, partis = parte ar fi dat, eventual, inpartire, dar partire nu ar fi оnsemnat părţi) nu este compus, deci a fost оmprumutat. 

    

54. jurămвnt (D) = juramentum (L) = jurămвnt. Jurămвnt vine de la rădăcina dacă “jur”, оnsemnвnd spaţiul оn mijlocul căruia se află cineva sau ceva (cf. DEX). Jurămвntul se făcea numai оn prezenţa martorilor din “juriu”, adică din jur. Оn latină nu există cuvвnt analog rădăcinii jur, nici corespondent pentru juriu. Cuvвntul latin “juramentum” este deci оmprumutat din limba dacă.

    

55. lar (D) = lar (E) = domn. N. Densuşianu menţionează numele etrusce: Lar Tolumnius rex Veientium (Cicero Phil. 9) şi Lars Porsena Clusinus rex (Liv. 2. 9). La romani, Lares erau zeităţi ale terenurilor cultivate, venerate de fiecare familie la răscrucile de drumuri, unde loturile ei de pămвnt se оntвlneau cu loturile vecinilor. Ulterior, Lares au оnceput să fie veneraţi оn case, ca zeităţi protectoare ale casei. Fraţii Arvali (Fratres Arvales) sacrificau berbeci pentru Lares şi oi pentru mama lor. După N. Densuşianu, оn folclorul romвnesc, larii sunt păstori eroi: "Sus оn plaiul muntelui, sunt trei lari păcurari" (colindă, Ciubanca, Transnistria).

    

56. lăpuş (D) = lapus, lepus (L) = iepure. Оn limba grecilor din Sicilia cuvвntul apare sub forma "leporis" (Varro, L. L. V. 101). Lăpuş apare оn multe toponime, precum şi оn Lăpuşneanu, dar sensul său a dispărut оn limba romвnă.

    

57. ler (D) = ler (E) = zeu. Оn colindele de Crăciun s-a păstrat expresia "leru-i ler" cu semnificaţia "Dumnezeu e Dumnezeu". Cu aceeaşi semnificaţie, ler apare оn limba etruscă оn Liber Lintaeus Zagrebiensis (vezi lar şi veler).

    

58. leturghie/liturghie = ler+tur+ia (E). Cuvвntul arhaic leturghia a provenit, probabil, din "lerturghia", care este compus din cuvintele etrusce ler (zeu), tur (a dărui) şi ia (acesta), alfabetul etrusc neavвnd litera g. Deci semnificaţia cuvintelor etrusce "ler+tur+ia" este "aceasta este ofranda zeului". Ofranda era chiar semnificaţia principală a liturghiei, pe vremea dacilor, aceasta fiind turta оnmuiată оn vin.

    

59. leu (D) = leu (E) = leu. Existenţa cuvвntului leu оn limba etruscă şi a cuvвntului lev оn limba rusă, cu acelaşi sens, sugerează originea dacică a cuvвntului. Оn DEX, cuvвntul leu este trecut cu etimologie necunoscută!

    

60. lingură (D) = lingula (L) = lingură. Lingură este compus din cuvintele dace “ling” şi “gură”, desemnвnd un obiect care se linge оn gură. Cuvвntul latin, nu mai păstrează o formă compusă şi este оn mod evident preluat din limba dacă.

    

61. livadă (D) = livada (bulgar) = levada (ucrainian) = livadă. Acest cuvвnt nu are o formă similară оn limba greacă, dar оn insula Corfu există localitatea Livadia, care dovedeşte că acest cuvвnt a existat оn perioada prehelenică. Deci slavii au preluat acest cuvвnt de la daci, transformвnd ă-ul, pe care nu оl au оn alfabet, оn a.

    

62. lup/lupu (D) - lup/lupu (E) Probabil că lupul reprezenta la daci pe zeul morţii, echivalentul lui Hades. Оn etruscă, "lup" оnseamnă a muri, iar "lupu" оnseamnă mort. Dacă "lupu" era mortul, atunci "haita" era lumea morţilor. Aita era, la etrusci, zeul care personifica lumea morţilor. Era reprezentat cu cap de lup, ca şi corespondentul său grec, Hades. Picturile funerare etrusce оl оnfăţişează pe zeul morţii purtвnd capul şi blana unui lup. Pe de altă parte steagul de luptă al dacilor arăta similar şi foarte probabil, оl reprezenta tot pe zeul morţii. Semnificaţia acestui zeu dac era probabil identică cu cea a zeului egiptean Upuaut/Wepwawet - Ophois(G), zeul cu cap de şacal. Acesta era numit "deschizător al drumurilor". Upuaut avea un dublu rol, fiind un zeu al războiului şi al cultului funerar, deschizвnd drumul atвt pentru armatele faraonului cвt şi pentru spiritele morţilor.

    

63. luptă (D) = lucta (L). Cuvвntul dac luptă derivă de la rădăcina lup, simbolul militar al dacilor. Lupta era văzută ca un atac al unei haite de lupi. Cuvвntul latin lucta nu derivă оnsă de la latinul lupus (lup), părвnd a fi оmprumutat de la daci!

    

64. mană (D). Cf. DEX: Lichen comestibil care creşte pe stвnci оn forma unor mici ghemuri cenuşii, purtate uneori de vвnt оn locuri foarte depărtate, unde cad ca o ploaie (Lecanora esculenta); p.ext. pвine făcută din acest lichen. Deci "mana cerească" era o ploaie cu acest lichen. El era folosit şi sub formă de "pвine" pentru ofrande, care se numea pomană. Romanii оi spuneau "popanum", adică pвine pentru ofrandă. Prefixul "po" vine de la popa, căruia i se dădea ofranda (vezi popă).

    

65. Mariş (D) = Mariş (E) = zeul fecundităţii şi fertilităţii. Mariş, numele dac al rвului Mureş era şi numele zeului etrusc al fecundităţii, reprezentat fie ca un bărbat bărbos, fie ca un tвnăr sau chiar ca un grup de nou-născuţi оngrijiţi de Minerva. Zona cu terenul cel mai fertil, propice agriculturii, aflată оn imediata apropiere a Sarmisegetuzei şi a Devei, principalele centre ale puterii dace, este valea Mureşului.

    

66. mazăre (D) = modhullл (A). Mazăre prezintă un stadiu mai vechi decвt corespondentul alb. "modhullл", vocala radicală б fiind originală etimologică, fată de у ulterior, rad. i.-e. *mag'(h)-; оmprumut din albaneză оn romвnă nu e posibil nici probabil (o accentuat nu devine a оn rom.). 

    

67. mвnăstire (D) Provine din a mвna (lat. minari = a ameninţa), a păstori. Deci originea cuvвntului nu este slavul monastyrr, dat оn DEX.

    

68. miel (D) = miel. Acest cuvвnt nu are o formă asemănătoare оn niciuna din celelalte limbi vorbite vreodată оn Europa. Forma latină "agnellus", dată оn DEX nu poate fi nicidecum la originea cuvвntului. Să nu uităm că dacii erau оn primul rвnd păstori şi nu au оnvăţat această meserie de la romani. De altfel, оn terminologia păstoritului au rămas 24 de cuvinte care nu au corespondent decвt оn limba albaneză (Du Nay, 1996, 74-83). Cвteva dintre acestea sunt: baci - bač (A), căpuşă - kлpushл (A), strungă - shtrungл (A), ţap - cap, cjap (A), ţarc - cark (A), urdă - urdhл (A). Оn plus, multor alte cuvinte nu li se poate stabili etimologia: brвnză, burduf, stвnă etc.

    

69. mierlă (D) = merlum/marle (E) = mer(u)la (L) = mierlă. Mierla era pasărea morţii, atвt la daci, cвt şi la etrusci, Liber Lintaeus menţionвnd-o, ca fiind cea care ridică sufletul mortului la cer. Rolul funerar al mierlei la daci se deduce din verbul a [o] mierli, cu оnţelesul de a muri.

    

70. mircea (D) = tată. N. Densuşianu citează un text latin (vezi ababa) care spune că tracii spuneau "micea" la tată. Cuvвntul a rămas оn limba sвrbă, cu acelaşi sens. Foarte probabil, denumirea dacă era "mircea", aşa cum a rămas оn numele domnitorului Mircea cel bătrвn, cu sensul de "tatăl cel bătrвn". Numele Mircea, nu are corespondent оn altă limbă, оnafară de Micea, оn dialectul aromвn şi limba sвrbă!

    

71. moş, moaşă (D) = moshл (A) = vвrstnic. Cuvвntul albanez moshe оnseamnă vвrstă, vechime. Acest sens apare şi оn cuvintele: moaşte = relicve, rămăşiţe vechi; moşie = pămвnt transmis din străbuni; moştenire = posesiuni transmise din vechime. 

    

72. mur (D) = morus (L) = mavros (G) = negru, оntunecat. Murele (lat. mora, morum) sunt negre şi ele au dat numele plantei care le produce, murul. Mur, cu sensul de negru, оntunecat apare оn cuvintele: (a) murgi = a se оntuneca; murgit = amurg = оnserare, оntunecare; (a) muri = a se stinge flacăra vieţii.

    

73. murg (D) = murg (A) = de culoare оnchisă. "A intrat murga оn sat" = s-a оnserat

    

74. (a) muri = a se stinge flacăra vieţii. Moartea era echivalată cu оntunecarea (vezi mur). Оn vechime, viaţa era asimilată focului. Focul sacru, care ardea neоncetat оn interiorul cetăţii, reprezenta sufletul cetăţii (vezi pală - palladium). Din această perspectivă provine expresia "s-a stins din viaţă". Doliul purtat la оnmormвntări reprezintă оntunericul rezultat prin stingerea acestui foc. Călugării au fost şi sunt оmbrăcaţi оn negru, pentru a nu uita nici o clipă că sunt muritori.

    

75. muşca (D) Din a muşca provin: muşcat, muşcător, muşcătură, muşcare şi remuşcare. Etimologia cuvвntului nu este cunoscută.

    

76. mut (D) = mut (E) = care nu poate vorbi, mut. Оn etruscă au fost identificate cuvintele "mutna" şi "mutana", cu sensul de sarcofag. Mut-na este de fapt un cuvвnt compus ca şi pacha-na, care a fost tradus ca "ţinвnd sau aparţinвnd lui Pacha". După aceiaşi logică, "mutna" se traduce ca "ţinвnd sau aparţinвnd lui mut". Cuvвntul etrusc pentru mort este "lupu" (vezi lup). Deci "mutna" nu оnseamnă a mortului, ci a celui care nu vorbeşte (mutului).

    

77. mutra (D) = expresie a feţei, privire. Оn limba romвnă a rămas şi expresia "a face mutre". Оn dialectul aromвn a rămas verbul a mutri, cu sensul de a privi.

    

78. nană (D) = nana (sanscrit) = nana (bulgar) = nanл (A) = nenna (G) = termen de respect adresat unei femei mai оn vвrstă. 

    

79. nene (D) = nennos, nannas (G) = termen de respect adresat unui bărbat mai оn vвrstă. La sumerieni, Nanna era zeul Lunii, numit şi Sin (= Sвn', sfвnt?).

    

80. nifaptă (aromвn) = nefasti (L) = năpastă. Romanii оmpărţiseră zilele din calendar оn "fasti", оn care se lucra, şi "nefasti", оn care nu se lucra şi nu se luau hotărвri, deoarece aduceau nenorociri. Aceste zile au fost fixate de Numa Pompilius (Liv. i.19) regele care i-a succedat lui Romulus. Numai cuvвntul aromвn nifaptă păstrează оn el sensul iniţial: ni (ne) + faptă, adică zile оn care nu se făptuia nimic. Este foarte probabil ca "fasti" şi "nefasti" să fie cuvinte derivate, adoptate sub această formă, de romani. Romвnescul năpastă derivă din ne-fastă.

    

81. nisib (D) = nisibis (fenician) = prundiş, nisip. Cf. N. Densuşianu, "nisibis" desemna o grămadă de pietre, оn limba feniciană, fiind şi numele unui oraş din estul Mesopotamiei.

    

82. oier (D) + pată (D) = oeoropata (G) = care omoară oameni. La Sciţi, oeor оnsemna om, bărbat. Oeoropata este numele dat de greci amazoanelor, care omorau păstorii şi le luau turmele. Cuvвntul grecesc este compus din două cuvinte dace: oier/oeor şi pată care оnseamnă a omor. Vechea expresie “fără de pată”, оnsemna “care nu a comis omor”.

    

83. officium (L) = atelier meşteşugăresc. De aici derivă cuvвntul romвnesc oficiu, cu sens de birou. Pe colanul găsit la Pietroasa se află o inscripţie care a fost tradusă de Wilhelm Grimm: "Vulchanos o ficet", adică Vulcanos a făcut-o. După cum arată N. Densuşianu, (fibula de la Kerlich şi vвrful de lance de la Munchenberg), obiectele manufacturate erau inscripţionate cu numele celui care le făcuse, urmate de formula "o ficet". Această formulă a ajuns să оnsemne atelierul, officium, оn care a fost realizat obiectul. Formula "o ficet" nu este latină, deci "officium" este un cuvвnt latin derivat dintr-o sintagmă "barbară", scrisă оn aşa-numitul alfabet pelasg (cf. N. Densuşianu), care avea multe litere comune cu alfabetul Etrusc.

    

84. oraş (D) = дrдş (F) Sensul cuvвntului oraş era acela de centru administrativ, capitală. Aşa se explică existenţa toponimelor Orăştie, Orăştioara şi dealul Orăştiei care marchează centrul administrativ al Daciei. Ţara Canaan era numită "дrдş Kena'an" adică "ţara purpurei". La acea vreme, a oraşelor-stat, nu exista distincţie оntre oraş (cetate) şi ţară (stat). Singura etimologie dată оn DEX este maghiarul vбros!

    

85. pală (D) = foc. Оn limba latină există trei cuvinte care au acest cuvвnt ca rădăcină: Palilia, Palibus şi Palladium, оnsă nu a rămas cuvвntul pala. Romanii au importat aceste cuvinte dinafară.

    

    La 21 aprilie, Romanii serbau Palilia, iar la 7 iulie Palibus, sărbători de purificare prin foc. Cu aceste ocazii se făceau focuri mari de paie peste care săreau tinerii păstori (Ovid. Fast. IV. 721). Erau afumate turmele, animalele şi grajdurile. Palilia a fost ţinută оncă din vremea primilor regi ai Romei, fiind iniţial oficiată chiar de rege, ceea ce arată că, iniţial, Romanii erau păstori. Romanii ne avвnd cuvвntul pala, cu sensul de foc, au inventat un zeu, Pales, protectorul turmelor, оn cinstea căruia se ţineau cele două serbări. Nu era clar nici măcar dacă Pales era zeu sau zeiţă, confuzia fiind dată de Pallas-Athena.

    

    Vesta (vezi Vestia), zeiţa romană a focului sacru este reprezentată ţinвnd Palladiumul оn mвnă. Palladiumul a fost considerat o statuetă din lemn reprezentвnd-o pe Pallas Athena. Pallaladium este, оnsă, un cuvвnt compus: Pala+Dium, care se traduce "focul lui Dumnezeu" sau focul divin. Romanii nu aveau cum să ştie asta deoarece pala nu оnsemna nimic pe limba lor, aşa că au inventat o poveste cu Pallas-Athena. Templul zeiţei Vesta, unde ardea neоncetat focul sacru, se afla pe dealul Palatin, care se spune că оşi trage numele de la un obscur zeu Pales. Palladiumul era оnsă considerat cel mai sacru obiect din Roma, fiind protectorul Romei, aşa cum odinioară fusese protectorul Troiei, de unde a fost adus. Este mult mai logic ca de la acesta să fi provenit numele dealului Palatin.

    

    Romвnii aveau o serbare asemănătoare cam оn aceiaşi zi оn care se ţinea Palilia, pe 22 aprilie, оn ajunul sfвntului Gheorghe. Pвnă spre mijlocul secolului al XX-lea, satele din sudul ţării se confundau, оn dimineaţa zilei de 9 martie, cu nişte nori de fum datorită focurilor aprinse prin curţi şi grădini. Оn cele mai multe părţi din Muntenia era datina ca оn ziua de Patruzeci de Sfinţi să se aprindă o cвrpă şi cu “treanţa” aceea să se afume apoi casa şi toate anexele ei, pentru ca să le apere de toate relele.

    

    Оn afară de sintagma "pală de foc", au rămas оn romвnă următoarele cuvintele derivate: pălălaie, a pălălăi (arde cu flacără mare) şi pălămar (paracliser), numit astfel deoarece se ocupă de candelele din biserică.

    

86. Păca? (D) = Pacha (E) = Bachus (L) = Dionysos (G). Sunt multe cuvinte de origine dacă care оncep cu păcă/păca, care conduc spre ideea că ar fi putut exista la daci un zeu similar etruscului Pacha: a păcăli, păcăleală, pocal, păcat, păcătui, оmpăcat, păcătoasă şi păhar. Păcală, din basmele romвneşti , este un personaj similar satirilor de la greci, fiind posibil ca numele lui să provină de la numele unui zeu dac numit Păca. Grecii antici оl sărbătoreau pe Dionysos de anul nou. Acesta оncepea pe atunci, ca şi la romani, la 1 aprilie, zi rămasă peste tot оn lume ca ziua păcălelilor. Оn această zi, Dionysus era reprezentat de un copil pus оntr-un coş, reprezentвnd renaşterea anuală a zeului, ca zeu al fertilităţii. Conotaţia negativă a cuvвntului păcat a fost datorată apariţiei creştinismului, care a оncercat să elimine cultul lui Dionysos. Cuvвntul compus "оmpăcat", precum şi derivatele sale indică sensul iniţial pozitiv al cuvвntului păcat şi rolul jucat de zeul Pacha.

    

87. păcătoasă (D) = pachanthur (E) = bachanta (L) = maenada (G) = femeie care participa la celebrarea lui Păca/Pacha/Bachus (vezi Păca).

    

88. papar (D) = paparoina (G) = papaver (L) = mac. Macul era folosit in ritualul de aducere a ploii, numit de daci paparude (vezi Paparuda). Cuvвntul dac este practic rădăcina corespondentelor grecesc şi latin.

    

89. poftă (D) = pofos (D). Latinii au tradus cuvвntul grecesc prin aviditate, dorinţă, apetit.

    

90. popă (D) = popa (L). N. Densuşianu aminteşte de expresia latină "popa venter" (burtă de popă), explicată de Laurian (Glos.): "burtă de popă ... оn care оncape multă mвncare şi băutură" (vezi pomană).

    

91. porc (D) = porchos (G). Porchos era оntrebuinţat оn scrierile vechi religioase ale atenienilor (Varro, L. L. 5. 98), cf. N. Densuşianu.

    

92. pustiu (D) = gol, fără nimic. De aici derivă pustnic, adică om fără nimic, neposedвnd nimic, precum şi a pustii, cu sensul de a lăsa pustiu. A posti (a ţine post) derivă tot din a pustii, оnsemnвnd a pustii stomacul, simţurile şi mintea.

    

93. purice (D). Оn dicţionarul eniclopedic al lui Suidas (sec. X-XI), grecescul "purriche" este "genus saltationes", adică un gen de sărituri. N. Densuşianu ne spune că "purriche" era un "dans armat, considerat ca jocul cel vechi al Cureţilor şi care consta din mişcări repezi ale corpului. După Aristotel, Achille ar fi fost cel dintвi care a executat acest joc, cu ocazia ceremoniilor funebre оn onoarea lui Patrocles." Este posibil ca acest dans să fie cel descris de Xenophon ( Anabasis, VI,I 5-6) ca dansul tracic al săbiilor: “Dupa libaţii şi după cвntarea paianului, cei dintвi s-au manifestat tracii şi au оnceput să danseze cu arma оn mвna оn sunetul flautului , оn acest timp sărind sus si uşor si agitвnd toţi pumnalele. Оn cele din urmă, unul din ei l-a оnvins pe altul, şi toţi au crezut că acela fusese ucis: el căzuse cu mare artă […] Оnvingătorul a luat arma celui оnvins şi s-a depărtat cвntвnd sitalke, iar ceilalţi traci оl scoaseră pe cel ce căzuse ca şi mort: de fapt el оnsă, nu suferise cвtuşi de puţin.”
    Aceste dansuri erau practicate şi de Salii, оnsemnвnd "săritorii", оncă de la оnceputurile Romei.

    

94. răspunde (D) = respondere (L) Cuvвntul dac este compus din răs(mult)+spun+de(despre) şi оnseamnă a spune multe detalii despre un anumit lucru. Cuvвntul latin nu este compus, deci a fost preluat din altă limbă.

    

95. rob (D) = robh (i.e.). Rab vine de la i.-e. *orbho-, *robh-, "lipsit de ceva, impilat, chinuit, muncit", din care lat. orbus "fără vedere", slav robu, robota (robie etc.). 

    

96. rovină (D) = surpătură. Că originea cuvвntului nu este bulgărescul rovina, dat оn DEX, se deduce din faptul că italienescul rovina оnseamnă ruină, apropiat de semnificaţia cuvвntului surpătură.

    

97. rezem (D) =  re(d)zem (i.e.) = reazem. Forma originală, rezem, s-a păstrat оn verbul a rezema şi derivatele sale. I.e. *re(d)zem оnseamnă "sprijin, sustinere, оndreptare", rad. *reg’-, lat. rego, regimen, germ. recken, gr. oregw etc., care numai оntr-o limbă satem cum era daca (cu g’ > z) putea să ia forma actuală romвnească, cu sufixul i.-e. -m-.

    

98. sac (D) = sac (E) = sakkos (F). Sac apare in Liber Lintaeus cu acelaşi sens ca şi al cuvвntului romвnesc. Etruscii au preluat cuvвntul din fenicianul sakkos.

    

99. sag (D) = sagum (L) = haină din lвnă purtată de agatвrşi, daci şi sarmaţi. N. Densuşianu dă două citate care confirmă aceasta: "Praecinctique sagis semper pictis Agathyrsi" (Avien. Orb. Descr. 347) şi din scrisoarea оmpăratului Claudiu către Regalian: "Arcus sarmaticos et duo saga ad me vellim mitas" (Pollio. XXX tyr).

    

100. samavolnic = volnic (sau vornic) care ia sama (birul). Samavolnic şi-a schimbat sensul iniţial de titlu/funcţie de dregător luвnd sensul de abuziv. Cu acest sens, cuvвntul a ajuns оn limba rusă ca "samovol'nвi"

     

101. samă (D) = tribut, bir. De acolo vine “a da samă”, cu sensul de a da birul. "O samă de cuvinte", a lui Ion Neculce, оnsemna un tribut alcătuit din cuvinte (pвnă astăzi a rămas expresia "tribut de sвnge")..

     

102. sameş (D) = samos (G) = оnalt. Sameş era numele unui “оnalt” demnitar care strвngea birurile dintr-un judeţ (zona condusă de un jude). Legat de această funcţie, a rămas expresia "om de seamă", cu sensul de om important, "оnalt".

     

103. şamuş (D) = samos (G) = summus (L) = şamu (accadian) = оnalt, оnălţime. Someşurile, cald şi rece, izvorăsc din Muntele Mare (оnalt) din munţii Apuseni. Оn Geographia lui Ptolemeu, Someşul apare sub numele Samus. Dacii оl numeau, probabil, Şamuş, datorită muntelui оnalt (mare), din care izvora. Samotracia era Tracia оnaltă, muntoasă. Cuvвntul accadian şamu, оnseamnă оnalt, dar şi cer. Semnul său cuneiform era un fel de *, o cruce cu opt braţe, care оn scrierile cele mai vechi desemna o stea. Este de remarcat asemănarea dintre denumirea dacă şi cea accadiană, mult mai veche şi mai apropiată decвt cea grecească!

     

104. şoiman (D) = şamim (F) = al cerului. Оn oraşul fenician Tyr exista zeul Baal-Şamim al cărui nume оnseamnă stăpвnul (Baal) cerului (Şamaim). Că iniţial şoiman desemna o fiinţă divină, rezultă din denumirea de Şoimane dată unor zeităţi dace, asemănătoare cu Rusaliile. Rusaliile stăpвneau apele, pe cвnd Şoimanele, numite "Sfinte Şoimane" stăpвneau cerul, norii albi şi ploaia (vezi http://www.geocities.com/Athens/Agora/8933/shoymanas.html). Analog, cuvвntul şoim, desemnează pasărea care stăpвneşte cerul.

     

105. samsar (D) = samsar (bulgar) = simsar (turc) = cărăuş, cel care transporta “sama” pe cal “sar”. Cuvвntul sar, cu sensul de cal a fost folosit şi оn cuvвntul romвnesc saragea (călăreţ turc). Cuvвntul este compus din “sar” – cal şi “agea” (vezi agă) – conducător. Cuvвntul turc corespunzător este "sarica". Sarmaţii erau călăreţi renumiţi оn antichitate, iar numele lor se datorează acestui fapt.

     

106. schistai (D) = cei care stau separat, izolaţi, adică pustnici. De la rădăcina schi, cu sensul de separat, provin cuvintele schit şi schisma.

     

107. sfoară (D) = sphaira (G) = оnvвrtire, răsucire. De la acest sens, pierdut astăzi, vine expresia "a da sfoară оn ţară", adică a face turul ţării. Sfoară, cu sensul de fir răsucit, derivă din toarcerea, răsucirea, prin care se face. Acest sens a ajuns оn limba neogreacă sub forma "sfora". Numai оn limba dacă sfoară avea atвt sensul de оnvвrtire, răsucire, cвt şi de fir răsucit, deci "sfora" a fost preluat de greci de la daci.

     

108. sigur (D) De aici provin cuvintele siguranţă şi a siguripsi = a pune la adăpost, a asigura. Cuvintele cele mai apropiate sunt neogrecul sighuros şi spaniolul seguro. 

     

109. şopвrlă (D) = sapн (A). Şopоrlă, ca şi alb. sapн, provin din i.-e. *sue-p-, *suo-p- cu o păstrat оn rom., devenit a оn alb.

     

110. străin (D) = om de departe, om оndepărtat. Vine de la "stră", cu sensul de оndepărtat, departe. Оn DEX, se consideră că "stră" provine din latinescul "extra". Totuşi, cuvвntul străin este considerat, оn DEX, cu etimologie necunoscută, deoarece nu are un corespondent latin! Cu aceiaşi etimologie necunoscută sunt şi străinătate şi оnstrăinare. Este foarte probabil ca majoritatea cuvintelor compuse cu "stră" să fie de origine dacă. Cuvвntul italian straniero (străin) nu provine nici el din latinescul extra şi nici de la vreun alt cuvвnt rădăcină de origine italiană.

     

111. sus (D) = sus (E). Sus apare in Liber Lintaeus cu acelaşi sens ca şi al cuvвntului romвnesc. Că latinescul susum derivă din acesta se observă din cuvвntul compus susţinere ajuns оn latină "sustinere", care nu mai rezultă din compunerea a două cuvinte latine.

     

112. şut (D) = şuti (E) = lăcaş subteran. La etrusci, lвngă poarta de intrare оn mormвnt scria "ca şuti" sau "ta şuti", оnsemnвnd "acesta este lăcaşul subteran". Cuvintele etrusce pentru mormвnt erau "thaure" şi "thaura", iar cuvвntul pentru lumea subpămвnteană era "hintha". Numeroase obiecte mortuare poartă inscripţia "şutina", uneori incizată astfel оncвt obiectul să nu mai poată fi folosit, ca оn cazul oglinzilor. Ieşirea din şut a minerilor оnseamnă ieşirea din lăcaşul de sub pămвnt, nu din schimbul de lucru. Оn DEX se consideră ca şut provine de la germanul "schicht" - schimb. Оn afară de faptul că cele două cuvinte nu seamănă deloc, se pune problema de ce şut, cu sensul de schimb, nu este folosit decвt оn minerit?

     

113. tвnăr (D) = Thanr (E). La etrusci, Thanr este o divinitate reprezentată pe anumite oglinzi, care оnfăţişează scene de naştere şi copii divini.

     

114. tămaş (D) = tamas, thamas (G) = ginere. Tamas este un cuvвnt prehelenic. Gheorghe Muşu a sugerat originea sa egipteană, de la tham (thвm), cu sensul de legătură. Dacii aveau localitatea Tamasidava, localizată оn apropiere de Bacău.

     

115. trei (D) = trei (E)

     

116. turtă (D) = turza (E) = ofrandă. Ca şi pe vremea dacilor, turta se face din aluat nedospit. Aceasta se consuma ca mвncare rituală, оnmuiată оn vin. De aici provine expresia "beat turtă", adică оmbibat cu vin, precum o turtă. Acest ritual se asemăna cu ritualul creştin al оmpărtăşaniei, care foloseşte azima, denumirea grecească a turtei din aluat nedospit (vezi leturghie).

     

117. ţelina (D) = selinon (G)

     

118. un (D) = un (E)

     

119. val (D) = vallum (L) = wall (german) = vallo (italian) Este de remarcat că echivalentele date semnifică numai "val de pămвnt", germanicul wall fiind preluat şi оn engleză cu sensul de zid, perete. Pentru sensul de val de apă, DEX-ul derivă etimologia din cuvвntul slavon valu! Adică, pentru semnificaţia principală a cuvвntului nu există corespondent latin! Există оnsă multe cuvinte cu sensul de vвltoare, care pornesc de la rădăcina val (cu sensul de val de apă) : valmă, vălmăşag, vălmăşeală, оnvălmăşeală, vălmăşie, etc. Nici acestea nu au corespondente latine.

     

120. vel (D) = vel (E) = mare, cu sens figurat, ca titlu. Cuvвntul predacic "vel", cu sensul de mare a ajuns să preceadă un titlu sau rang boieresc оn evul mediu, оn Moldova şi Valahia (ex. vel logofăt). Оn limba romвnă au rămas cuvintele derivate ca veleitate şi veleitar. La etrusci, vel preceda numele inscripţionate pe monumentele funerare. De exemplu, pe pereţii mormвntului Francois de la Vulci, aparţinвnd familiei Saties (sec V о.C.) se află inscripţia "vel saties arnza", care se traduce "marele Saties micul Arnth"

     

121. veler (D) = veler (E) = vel+ler = marele zeu. Cuvintele etrusce "veler" şi "velere" apar оn cel mai lung text etrusc cunoscut, numit Liber Lintaeus. Оn limba romвnă a rămas "velerim şi veler, Doamne" sub forma unui refren al unui cвntec de Crăciun. Valeriu(s) este numele latin derivat din Veler, care apare, ca nume, оn mai multe morminte etrusce.

     

122. Vestia (D) = Hestia (G) = Vesta (L) = zeiţa focului sacru (vezi pală). Diodorus Siculus spune că "Estia era o zeiţă a geţilor" [Cartea I.94.2]. Ea era venerată la Roma sub numele de Vesta şi se considera că ea a descoperit cum se construiesc şi dotează casele. Conform lui Diodor, Zalmoxis a spus că Hestia a dat geţilor legile lor [Ibidem.]. Aceste legi erau numite veşti. La origine, veştile erau instrucţiuni, reguli ce trebuiau aplicate. De multe ori, erau sentinţe sau răspunsuri la anumite оntrebări.
     Deoarece aprinderea focului era o operaţie anevoioasă, оn preajma oricărei comunităţi exista un foc care trebuia să ardă permanent, de la care se putea lua foc de către membrii comunităţii. De obicei, acest foc ardea оn vetre realizate pe vвrfurile unor dealuri. Astfel, puteau fi transmise veşti de la o comunitate la alta prin оntreruperea fumului ce ieşea pe coş, asemănător codului Morse. Tot din acest motiv, templul zeiţei Vesta din Roma era situat pe vвrful dealului Palatin.

     

     Femeile, care erau responsabile cu оntreţinerea acestui foc şi transmiterea sau primirea mesajelor, erau numite vestii. Ele apar reprezentate pe columna lui Traian, torturвnd trei prizonieri romani, prin ardere cu torţele. Vestiile erau temute prin cruzimea de care dădeau dovadă оn aplicarea pedepselor, Columna lui Traian reprezentвnd pe cinci dintre ele arzвnd cu torţele trei prizonieri romani, оn apropierea unui templu. Datorită confuziilor frecvente оntre sunetele b şi v, "vestia" devenit la romani, "bestia". Deci vestiile, care оntreţineau focul sacru, aveau şi atribuţii de aplicare a pedepselor, ca şi zeiţa Vestia, care оntreţinea focul sacru şi dădea legile. 

     

123. zalmos (D) = piele, placentă. De la cuvвntul trac "zalmos" provine numele Zalmoxis, оnsemnвnd cel оnvelit оn piele, оmpieliţatul, precum şi denumirea solomonar (zalmonar) dată marilor vrăjitori. Exista credinţa că oamenii care la naştere ies оnveliţi оn placentă, numită popular căiţă, sunt predestinaţi a fi mari magicieni, zalmonari. De aici a derivat cuvвntul solomonar, folosit оn evul mediu pentru a desemna un mare magician şi tot din această credinţă a rezultat cuvвntul оmpieliţat, cu sensul de copil afurisit sau expresia "drac оmpieliţat", aplicată numai la copii. Faptul că Zalmoxis a fost un zalmonar/solomonar, deci născut cu căiţă este sugerat de relatarea lui Herodian (232 - 304) din lucrarea sa "Viaţa lui Pitagora": "Pythagoras mai avea şi un alt adolescent pe care оl dobвndise оn Tracia, numit Zalmoxis, deoarece, la naştere, i se aruncase deasupra o piele de urs. Tracii numesc pielea "zalmos"." Cuvвntul zalmos оnsemna оnsă şi "căiţă" (placentă). Aceasta este confirmată de cuvвntul trac "zelmis", din aceiaşi familie, care оnsemna nou-născut. De aici a derivat cuvвntul romвnesc a zămisli.

BIBLIOGRAFIE

1. Berinde, A., Lugojan, S.(1984). Contribuţii la cunoaşterea limbii dacilor. Editura Facla, Timişoara.
2. Bonfante G., Bonfante L. (1983). The Etruscan language. An introduction, Manchester University Press
3. Brugmann, K. (1922). Kurze vergleichende Grammatik der indogermanischen Sprachen, Berlin, Leipzig. 
4. Cabej, E. (1962). Zur Characterisierung der lateinisher Lehnworter im Albanischen, Revue de Linguistique.
5. Cioranescu, A. (1958). Diccionario etimologico rumano, Madrid.
6. Constantin, D. (1979). Civilizaţia feniciană, Bucureşti.
7. Constantin, D., Athanasie N. (1975). Gоndirea asiro-babiloniană оn texte, Bucureşti.
8. Daicoviciu, C. Petrovici, E. & Stefan, Gh. (1963). La formation du peuple rounain et sa langue, Bucharest.
9. Densuşianu, O. (1902). Histoire de la langue roumaine, Paris
10. Densuşianu, N. (1913). Dacia preistorică, Bucureşti.
11. Dicţionarul explicativ al limbii romвne, ediţia a II-a, Univers enciclopedic, Bucureşti, 1998
12. Du Nay, A. (1996). The Origins of the Rumanians [Originea Romвnilor]. Editura Matthias Corvinus, Hamilton-Buffalo
13. Georgiev, V. (1982). Introduction to the History of the Indo-European Languages, Sofia
14. см: http://www.maravot.com/Translation_Zagreb_Mummy.html
15. Meillet, A. & Vaillant, A. (1934). Le slave commun, Paris.
16. Muşu Gh. (1995). Voci din depărtări, Editura Ştiinţifică, Bucureşti
17. Papahagi, T. (1963). Dicţionarul dialectului aromвn, Bucuareşti.
18. Pascu, G. (1916). Sufixele romвneşti, Bucureşti.
19. Philippide Al.(1956) Originea Romвnilor, II, Bucureşti.
20. Pokorny, J. (1959). Indogermanisches Etymologisches Worterbuch, Bern & Munchen.
21. Reichenkron, G. (1966). Das Dakische, Heidelberg.
22. Rosetti, A. (1964). Istoria limbii romвne, Bucureşti.
23. Russu, I.I. (1967). Limba traco-dacilor, Bucureşti.
24. Scriban, A. (1939), Dicţionarul limbii romвneşti, Iaşi.
25. Tagliavini, C. (1959). Le origine delle lingue neolatine, Bologna.
26. Tiktin, H. (1925). Rumanisch-Deutsches Worterbuch, Bucharest.