Alexandru Andrieş - Ochii tăi
Şi lumina
parcă se pregătea,
Aduna toţi
norii şi-i atârna
Departe la orizont,
Pe frânghie,
Să se-usuce
încet...
Astă-seară
a fost cald şi senin,
Toate stelele aveau
pahare de vin
Şi-mi
dădeau să gust puţin
Şi mie...
Între timp, tu
dormeai...
Spune-mi despre tine
Lucruri cât mai
puţine,
Lasă-mă
să le ghicesc,
Să le inventez,
Să le
potrivesc...
Dacă mai crezi
cât de cât în minuni,
Să te văd
trei zile, să nu te văd trei luni,
Şi s-o
luăm iar şi iar
De la capăt...
Spune-mi, cum
ţi s-ar părea?
Eu te vreau mereu
În
colţişorul meu,
Să fii
lângă mine
Şi
să-ţi fie bine...
Am cunoscut o
fată frumoasa,
Are
maşină, are şi casă
Şi vorbim la
telefon
O
grămadă...
Însă n-are
ochii tăi...
Dacă nu ne-am fi-ntâlnit
(Absolut din
întâmplare),
Tu pe altul oarecare
Tot aşa l-ai fi
iubit.
Dacă nu-ţi
ieşam în drum
Ai fi dat cu bucurie
Altuia străin,
nu mie,
Mângâierile de-acum.
Ai avea şi
vreun copil
Care, poate
(idiotul!),
Ar fi semănat
în totul
Cu-acel tată imbecil.
Şi aşa...
ce lucru mare
Că-ntr-o zi
ne-am intâlnit
şi că-s
foarte fericit, --
Absolut din
întâmplare!
George Topârceanu - Noapte de toamnă
Murmur lung de
streşini, risipite şoapte
Cresc de
pretutindeni şi se pierd în noapte.
Rareori prin storuri
o lumină scapă
De-mi aprinde-n cale
reci oglinzi de apă
Şi-mi trimite-n
faţă raza ei răsfrântă...
Ploaia bate-n
geamuri, streşinile cântă.
Dar treptat, cu
larma potolită scade
Cântecul acestui
tremur de cascade.
Tot mai des în
preajma umbre vii răsar,
Ploaia peste case
pică tot mai rar
Şi-n
grămezi de neguri apele se strâng...
Lumea-ntreagă
doarme, streşinile plâng.
Până când o
rază de argint în zare,
Lămurind pe
boltă straturi de ninsoare,
Lin desface umbra
şi de crengi anină
Scânteieri albastre,
boabe de lumină.
Iar acum din taina
cerului deschis,
Peste firea
mută cad lumini de vis
Şi-n troiene
albe norii se desfac...
Dar când iese luna,
streşinile tac.
Dormi, iubire
dulce!...
Numai eu întârziu,
singur pe cărare,
Farmecul acestei
clipe călătoare...
Gândurile mele vin
să te deştepte,
Din pridvorul tainic
să cobori pe trepte.
Să cobori în
toamna limpede şi rece
Şi, visând cu
mine clipa care trece,
Să-mi
sporeşti tristeţea ceasului târziu
Când, străin de
tine, sufletu-mi pustiu
Va porni zadarnic,
rătăcind pe drum,
Să sărute
urma paşilor de-acum.
George
Topârceanu - Odă sobei mele (cum
ar face-o un student sărac…)
Păstrând
intactă adormita spuză
In colţul
tău, stai rece şi ursuză
O, inutilă
mobilă, pesemne
Te-ai supărat
ca nu-ţi mai cumpăr lemne?
Tu nu-ţi dai
seama că, deşi regret
Nu te-am putut
prevede in buget
Dar hai să
facem amândoi bilanţul
Să vezi şi
tu cât valorează sfanţul:
Sunt 40 la birt,
30 chiria
sunt 7 şi 80
spălătoria
5 franci e vinul
(fără amanunte)
3 gazul
4 cheltuieli
mărunte
sunt 10 franci
şi 20 tutunu’
1 franc pomana
fac 101
plus 6 franci pe
luna şvarţ cu lapte
107 (una sută
şapte)
scăzând acum
din leafa de … student
rămâne o
băncuţă – excedent …
şi, vezi, de
tine nu mă mir deloc
c-ai stat o
iarnă-ntreagă fără foc
dar m-aş mira
de mine să trăiesc
o
săptămână, fără să iubesc.
Deci, pân’ să
cumpăr lemne cu căruţa
Eu totdeauna
cheltuiesc băncuţa
Şi-abia atunci
constat c-ar fi posibil
Să faci
căldură – fără combustibil!
Eu ştiu c-ai
să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi
mi te dai toată,
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti
prima vinovată!...
În cinstea ta,
Cea mai
frumoasă din toate fetele ce mint,
Am ars
miresme-otrăvitoare în trepieduri de argint,
În pat ţi-am
presărat garoafe
Şi maci -
Tot flori
însângerate -
Şi cu parfum de
brad pătat-am dantela pernelor curate,
Iar în covorul din
perete ca şi-ntr-o glastră am înfipt
Trei ramuri verzi de
lămâiţă
Şi-un ram uscat
de Eucalipt.
Dar iată,
Bate miezul
nopţii...
E ora când amanţii,-alt'dată,
Sorbeau
cu-amantele-mpreună otrava binecuvântată...
Deci vino,
Vino şi
desprinde-ţi din pieptenul de fildeş părul,
Înfinge-ţi în
priviri Minciuna
Şi-n caldul
buzei Adevărul
Şi spune-mi:
Dintre câţi
avură norocul să te aibă-aşa
Câţi au murit
Şi câţi
blesteamă de-a nu te fi putut uita?...
Eu ştiu c-ai
să mă-nşeli chiar mâine...
Dar fiindcă azi
mi te dai toată.
Am să te iert -
E vechi păcatul
Şi nu eşti
prima vinovată!...
Deci nu-ţi cer
vorbe-mperecheate de sărutări,
Nu-ţi cer
să-mi spui
Nimic din tot ce-ai
spus la alţii,
Ci tot ce n-ai spus
nimănui.
Şi nu-ţi
cer patima nebună şi fără de sfârşit,
Nu-ţi cer
Nimic din ce poetul
palid
Cerşeşte-n
veci de veci, stingher,
Voi doar să-mi
schimbi de poţi o clipa
Din şirul
clipelor la fel,
Să-mi torni în
suflet infinitul unui pahar de hidromel,
În păr
să-mi împleteşti cununa de laur verde
Şi în priviri
Să-mi
împietreşti pe veci minciuna neprihănitelor iubiri.
Şi-aşa
tăcuţi -
Ca doua umbre,
trântiţi pe maldărul de flori -
Să-ncepem
slujba-n miez de noapte
Şi mâine s-o
sfârşim în zori!
Tu crezi c-a fost
iubire-adevărată...
Eu cred c-a fost o
scurtă nebunie...
Dar ce anume-a fost,
Ce-am vrut să
fie
Noi nu vom
şti-o poate niciodată...
A fost un vis
trăit pe-un ţărm de mare.
Un cântec trist,
adus din alte ţări
De nişte
păsări albe - călătoare
Pe-albastrul
răzvrătit al altor mări
Un cântec trist,
adus de marinarii
Sosiţi din
Boston,
Norfolk
Şi New York,
Un cântec trist,
ce-l cânta-ades pescarii
Când pleacă-n
larg şi nu se mai întorc.
Şi-a fost
refrenul unor triolete
Cu
care-alt'dată un poet din Nord,
Pe marginile albului
fiord,
Cerşea iubirea
blondelor cochete...
A fost un vis,
Un vers,
O melodie,
Ce n-am cântat-o,
poate, niciodată...
. . . . . . . . . .
. . . . . . . . . . . .
Tu crezi c-a fost
iubire-adevărată?...
Eu cred c-a fost o
scurtă nebunie!
Astăzi nu mai
cântăm, nu mai zâmbim.
Stând la început de
anotimp fermecat,
astăzi ne
despărţim
cum s-au
despărţit apele de uscat.
Totul e atât de
firesc în tăcerea noastră.
Fiecare ne spunem: -
Aşa trebuie să fie ...
Alături, umbra
albastră
pentru
adevăruri gândite stă mărturie.
Nu peste mult tu vei
fi azurul din mari,
eu voi fi
pământul cu toate păcatele.
Păsări
mari te vor căuta prin zări
ducând în
guşă mireasma, bucatele.
Oamenii vor crede
că suntem duşmani.
Între noi, lumea va
sta nemişcată
ca o pădure de
sute de ani
plină de fiare
cu blana vărgată.
Nimeni nu va
şti că suntem tot atât de aproape
şi că,
seara, sufletul meu,
ca ţărmul
care se modelează din ape,
ia forma uitată
a trupului tău ...
Astăzi nu ne
sărutăm, nu ne dorim.
Stând la început de
anotimp fermecat,
astăzi ne
despărţim
cum s-au
despărţit apele de uscat.
Nu peste mult tu vei
fi cerul răsfrânt,
eu voi fi soarele
negru, pământul.
Nu peste mult are
să bată vânt.
Nu peste mult are
să bată vântul ...
*************************************
Sunt tânăr,
Doamnă, vinul mă ştie pe de rost
şi ochiul sclav
îmi cară fecioarele prin sânge,
cum aş putea
întoarce copilul care-am fost
când carne-mi
înfloreşte şi doar uitarea plânge.
Sunt tânăr,
Doamnă, lucruri am aşezat destul
ca să pricep
căderea din somn spre echilibru,
dar bulgări de
lumină dac-aş mânca, sătul
nu m-aş încape
încă în pielea mea de tigru.
Sunt tânăr,
Doamnă, tânăr cu spatele frumos
şi vreau drept
hrană lapte din sfârcuri de cometă,
să-mi
crească ceru-n suflet şi stele în os
şi să
dezmint zăpada pierdut in piuretă.
Sunt tânăr,
Doamnă, încă aripile mă ţin
chiar de ating
pământul pe aproape cu genunchii ,
această
putrezire mă-mbată ca un vin
căci simt
curgând printr-insa bunicile şi unchii.
Sunt tânăr,
Doamnă, tânăr, de-aceea nu te cred,
oricât mi-ai spune,
timpul nu-şi ascute gheara
deţi
arcaşi ceţii spre mine îşi reped
săgeţile
vestirii, sunt tânăr.
Bună
dimineaţa!