ISABELA VASILIU-SCRABA

 

«Jurnale spirituale» din tinereþea lui Mircea Eliade

 

^{filosoful Mircea Vulcãnescu}

^{despre romancierul}

^{Mircea Eliade}  

         

«Concepþia despre spirit ºi spiritualitate a lui Mircea Eliade participã atât de la sensul ei duhovnicesc, cât ºi de la cel interior, în sensul de continuã activitate, depãºire ºi noutate ...E mai mult o concepþie actualistã ºi realistã a spiritului  decât una normativã ºi idealistã »

 Mircea Vulcãnescu, 1933-1934

         

          Pe la 23 de ani (pe când se afla la studii la Paris) Mircea Vulcãnescu fusese cuprins de entuziasm la citirea «Itinerariului spiritual» publicat de Mircea Eliade în 12 numere din «Cuvântul», între 6 septembrie ºi 16 noiembrie 1927. Nichifor Crainic, profesor de teologie la Universitatea din Chiºinãu, fusese ºi el impresionat, cu atât mai mult cu cât observase în eseistica lui Mircea Eliade o problematicã pe alocuri asemãnãtoare cu cea din «Manifestul cri-nului alb», rezultat din colaborarea a trei tineri foarte diferiþi: Sorin Pavel(1), talentat metafizician ce urma sã devinã asistentul profesorului de sociologie Petre Andrei, genialul Petre Þuþea ºi rãzvrãtitul Petre Pandrea, devenit peste ani un incomod apãrãtor (prin anii cinzeci!) de maici prigo-nite pentru puritatea credinþei lor.

          Directorul «Gândirii» îi sugerase stu-dentului Eliade sã-i publice Itinerariul  spi-ritual în colecþia «Cartea vremii» pe care o conducea. Mircea Eliade îl rugase pe Mircea Vulcãnescu sã-i facã prefaþa la primul sãu volum ce ar fi cuprins cele 12 eseuri. Dupã aceea însã s-a întâmplat sã plece în India cu biletul de drum oferit în mod foarte generos de prietenul sãu Mircea Vulcãnescu ºi proiectul a cãzut cumva de la sine. Astfel cã, abia dupã schimbarea de regim din decembrie 1989 a fost posibilã publicarea «Itinerariului spiritual» între coperþile unor volume (v. Mircea Eliade, Profetism ro-mânesc, vol.I, Editura «Roza vânturilor», Bucureºti, 1990, p.19-62 ºi Mircea Eliade, Lucrurile de tainã, Ed. Eminescu, Bucureºti, 1995, p.23-82). Dacã nu s-a întâmplat sã fie în 1928 prefaþatorul primului volum semnat de eseistul Mircea Eliade, în schimb Mircea Vulcãnescu va publica în «Cuvântul» din 1930 ºi din 1931 douã recenzii la primele opere literare ale romancierului de mare succes care avea sã devinã Mircea Eliade, foarte curând dupã întoarcerea sa din India. Conceputã sub formã de scrisoare deschisã, recenzia romanului eliadesc Isabel ºi Apele diavolului(2) începea cu câteva observaþii asupra «prãpastiei» dintre «misticism» (cea de-a noua treaptã a itinerariului spiritual propus de eseist) ºi urmãtorul stadiu, caracterizat de opoziþia dintre «libertatea fãrã evidenþã» a disciplinei spirituale  ºi «constrângerea fãrã viaþã» a unei   supu-neri oarbe (3). Între cea de-a noua ºi cea de-a zecea treaptã intitulatã de Mircea Eliade «Între Luther ºi Ignaþiu de Loyola», tânãrul recenzent (pe atunci asistent de eticã al profesorului Dimitrie Gusti) semnaleazã existenþa unui abis imposibil de trecut prin puterile voinþei, «fãrã trãirea întruchipãrii, adicã a darului lui Dumnezeu care se coboa-rã asuprã-ne». (M.Vulcãnescu, op. cit.). «Cartea pentru Isabel» continuã cu subtile notaþii despre «simulacrul de decor indian» ºi despre lipsa de importanþã a acþiunii din Isabel ºi Apele diavolului, roman «care îi farmecã ºi pe cei care nu îi pricep sensul».          La cei 26 de ani câþi avea pe când scria aceste cronici literare de înaltã  perspectivã ideaticã, filosoful Mircea Vulcãnescu  punea în evidenþã autenticitatea experienþelor religioase din romanul <<fantastic>> al lui Mircea Eliade, observând un lucru pe care alþi recenzenþi îl trecuserã  cu vederea: Isa-bel ºi Apele diavolului nu este un roman de moravuri. Este un «roman teologic», un  ro-man despre desãvârºirea spiritualã. Neajun-sul sãu ar fi cã el nu se sfârºeºte cu o întâlnire adevãratã, ci cu «viaþa fãrã de moarte dobân-ditã în ficþiune». Încheiat cu o soluþie voit creºtinã, finalul sãu ar fi fost «singurul lucru <<creºtinesc>> dintr-o carte atât de <<drã-ceascã>>» (Mircea Vulcãnescu,  op. cit., p. 131). În opinia  tânãrului filosof, acþiunea romanului ar începe în real, s-ar continua (de la un anume capitol) în vis pentru a reintra din nou în real, «fãrã ca totuºi planul iniþial al romanului sã se schimbe, ºi fãrã ca cetitorul mãcar sã-ºi dea seama de aceasta» (v. Mircea Vulcãnescu, «Carte pentru Isa-bel», în vol. II, intitulat «Chipuri spiritu-ale», Editura  Eminescu,  1996, p. 123-131).

          În aceste observaþii ale lui Mircea Vulcãnescu  tipãrite în «Cuvântul» din 1930 se recunosc fãrã dificultate cele câteva idei care vor circula pe seama operei literare a lui Mircea Eliade, pusã la index de ocupantul sovietic ºi interzisã de un Leonte Rãutu, pentru ca abia prin deceniul al ºaptelea sã înceapã a fi (cu mare greutate) reeditatã. Dar dincolo de întãrzierea (de ani ºi ani de zile) ºi de parcimonia cu care scrierile sale  au fost oferite cititorului român, opera literarã a marelui istoric al religiilor a mai fost împuþinatã (în mod arbitrar) de dl Eugen Simion. Fiindcã acest critic a operat în ea o aºa zisã selecþie (lipsitã de criteriile adec-vate materialului de selectat), prin care unele din scrierile literare eliadeºti  ar intra la capitolul «povestiri ºi romane considerate fantastice», iar altele nu. De pildã, romanul Isabel ºi Apele diavolului, dupã optica unora, nu s-ar potrivi decât categoriei în care-l încadrase Nichifor Crainic, directorul «Gândirii» cu care, prin recenzia sa, Mircea Vulcãnescu intrase în dialog, spre a-i arãta  cum ar fi mai potrivit sã fie privitã o operã literarã scrisã de un autor cu un atât de vast orizont spiritual. Nefirescul arbitrarei par-tajãri a literaturii lui Mircea Eliade  sporeºte ºi mai mult dacã þinem seama de faptul  cã nici pânã azi nu s-a pus în mod serios problema unei editãri integrale a operei eliadeºti. Suita de întâmplãri din romanul Isabel ºi Apele diavolului îi apare lui Mircea Vulcãnescu drept basmul cuiva pornit spre acea mare aventurã spiritualã care este întâlnirea cu  Altul. Trecerea (fãrã o aparentã discontinuitate) dintre realitate ºi vis ar fi faptul esenþial care poate oferi cheia în-tâiului roman eliadesc, a cãrui lipsã de echi-libru interior ar fi din plin compensatã de «suflul» care «þâºneºte dintre rânduri cãtre cetitor, ca o tentativã de agresiune».

          Prin urmare, planul pe care se petrec întâmplãrile din Isabel ºi Apele diavolului «nu este planul faptului concret, planul actualului, de amãnunt ºi de culoare [cum credea Nichifor Crainic], ci planul celãlalt, glacial, transparent, al spiritului» (M.Vulcã-nescu, op. cit.). Într-un asemenea plan nu existã deosebire dintre vis ºi veghe, întrucât «o atitudine spiritualã valoreazã ca atare, chiar dacã a fost luatã faþã de întâmplãri din vis, tot aºa cum valoreazã dacã e luatã faþã de obicete ideale» (M. Vulcãnescu, «Carte pentru Isabel»). Referitor la cel de-al cin-cilea capitolul (intitulat «Oglinda cu pã-cate»), filosoful M. Vulcãnescu observã cã aici «Apele Diavolului», ar fi «prematur înghiþite de revelaþia din urmã», de acea bucurie izvorâtã din sentimentul de biru-inþã al celui ce se închipuie pe sine «început», «Tatã» (M.Vulcãnescu.  op. cit.).

          Roman de aventuri spirituale «pen-tru cetitori pe care zãrile metafizice nu-i sperie», planul epic al scrierii ar prezenta «indiscutabil» o anume conexiune de întâmplãri care presupun «conflict» ºi «dramã»(Ibid.). Acestea însã  nu existã decât în mãsura în care «nasc virtualitãþi de atitudine», þesîndu-ºi înþelesurile pe acel plan simbolic semnalat prin iscusite titluri de capitole: «Tinereþe fãrã bãtrâneþe» (cap.I), «Unul din zece mii»(cap.II), «Para-bola  fiului rãtãcitor»(cap.VI), «Visul unei nopþi de varã»(cap.VIII), «Îþi dãruieºte ci-neva o lampã» (cap.IX), «Zâna ºi încãtu-ºatul» (cap.X), «Soldatul 11871»(cap.XI) ºi «Viaþa fãrã de moarte»(cap.XII).

          Pe drumul metafizicii subiectiviste deschis de Fericitul Augustin, M. Vulcã-nescu mai vorbeºte de intuiþia originarã a existenþei, ºi de acea «mrejã a aristotelicei distincþii» în care se zbate gândirea actu-alistã din Apus. El  considerã «existenþa spiritualã» ca avînd virtutea de a uni «on-tologic» existenþa cu esenþa.  Departe de a fi completã doar în «act», în «acþiune», pentru Mircea Vulcãnescu, ca ºi pentru Nae Ionescu(4),existenþa ca prezenþã nu este <<un plus>> faþã de existenþa ca esenþã(5). De aici conchide posibilitatea unei «epici a  spiritualitãþii». În ea virtualul va repre-zenta un plus de existenþã, ºi nu o scãdere, faþã de actual: «Rãmânem credincioºi ade-vãraþi ai Rãsãritului, pentru care Spiritul este, în primul rând, virtualitate infinitã, libertate desãvârºitã, viaþã. Atunci poate sã existe ºi o epicã pur spiritualã, ºi o dramã cosmicã, teologalã» (M.Vulcãnescu,  p. 129).

          ªi  cum orice altã aventurã spiritualã pãleºte în faþa marii aventuri care este întâlnirea cu Altul, rândurile filosofului creºtin se coloreazã poetic în descrierea acestei unice aventuri: «Cine este acest alt ºi pe ce cãi ajungi pânã la el? Peste ce ape? Treci lin, tãindu-þi zborul ca o pasãre în vãz-duh? Sau zãboveºti prin smârcuri, ºi prin cotituri de ape? Zbori drept, dacã eºti sfânt, dacã ai fãcut odatã întâlnirea ºi ceea ce te conduce este dorul de celãlalt. Dar când eºti «mag», când eºti obsedat de tine însuþi, când în zadar te apleci spre alþii, doar ca sã-i amãgeºti, ca sã te simþi în ei pe tine, celãlalt îþi scapã printre mâini, ºi rãmâi singur, <<biruitor ºi nedumerit>>, ºi- ncepi sã simþi crescând un <<altul>> chiar în tine; dar nu pe celãlalt care e într-adevãr celãlalt, cu care te doreºti unit, ci doar pe un altul care este socotit <<altul>> în tine» (v. Mircea Vulcãnescu, Carte pentru «Isabel», vol. II, Editura Eminescu, Bucureºti, 1996, p. 130). Desigur, «soluþia» întâiului roman eliadesc nu putea sã-i aparã lui Mircea Vulcãnescu  decât ca o simplã «ipotezã» între altele. Ceea ce îi rãpea caracterul de soluþie. În finalul «scrisorii» sale, filosoful noteazã cã aºteaptã de la prietenul sãu (din India) ºi alte romane despre desãvârºirea spiri-tualã. Lucru care s-a ºi întâmplat. Astfel încât, însemnãrile în marginea romanului imediat urmãtor (Lumina ce se stinge), pe care îl citise în manuscris,  i s-au tipãrit lui Mircea Vulcãnescu chiar înainte de apariþia romanului, sub formã de foileton în «Cuvântul» lui Nae Ionescu.   În mod semni-ficativ, însemnãrile filosofului (metamor-fozat în critic literar dupã ce a parcurs noianul de platitudini ivite din lipsa de orizont filosofic ºi din superficialitatea de gândire a celor  care au mai scris despre Isabel ºi Apele diavolului) începeau cu fraza urmãtoare: «Fiecare din romanele lui Mircea Eliade stã într-o legãturã tainicã cu câte o treaptã a Itinerariului spiritual»(p. 132). În  opinia sa, cel de-a doilea roman dã falsa impresie a unei întoarceri la treapta a patra a Itinerariului, desemnatã sub titlul: «Între catedrã ºi laborator».  Aceastã treaptã indicã insuficieþa scientismului, fiind repre-zentatã tocmai prin acele  douã locuri unde riscul  închistãrii orizontului spiritual este sporit, mai ales pentru tinerii ce se lasã impresionaþi de obiºnuita exaltare a cuceririlor  ºtiinþei ºi tehnicii omeneºti. Dar întoarcerea la cea de-a patra treaptã ar fi  rodul unei false impresii, pentru cã la o privire mai atentã s-ar  putea  decela perfec-ta succesiune a primelor douã romane: «Lumina ce se stinge - noteazã tânãrul filosof -, începe acolo unde spiritualiceºte ne lãsase Isabel» (Ibid.). Pentru cã lumina «s-ar aprinde» din bucuria demonicã a fãptuirii, din încercarea unui început absolut (Mircea Vulcãnescu, op. cit.). Spre a înþelege cum se cuvine aceste  precizãri fãcute de Mircea Vulcãnescu, transcriem  un fragment din cea de-a XI-a treaptã a Itinerariului spi-ritual intitulatã «Ortodoxia». Aici Mircea Eliade scrie cu fervoarea celor douã zeci de ani ai sãi cã «luminarea din urmã la unii se va rosti : Cred într-unul Dumnezeu. Iar la alþii va transfigura viaþa, fãcând-o rodnicã, adâncind-o, lãrgind-o ºi exaltând-o pânã la proporþii de vis. Iar la alþii, luminarea va aduce hotãrârea renunþãrii la viaþã. Renun-þare eroicã, pe care toþi trebuie s-o jinduim, ºi cãtre care nu se înalþã decât personalitãþile autentice ºi crunt încercate în lume»(6).

          Prin 1933-1934 (în perioada «Cri-terionului») Mircea Vulcãnescu schiþase profilul spiritual al generaþiei sale, într-un studiu rãmas (în mare parte) în manuscris, creionând câteva figuri care-i pãreau mai proeminente: Mircea Eliade, Sandu Tudor, Paul Sterian,  Stelian Mateescu, Paul Costin Deleanu, Acterienii, Petru Comarnescu, Dan Botta, Emil Cioran, Traian Herseni ºi C-tin Noica.  Cu acest prilej, despre primele douã romane ale lui Mircea Eliade el consem-neazã cã ar fi  «adevãrate jurnale spirituale». Dar în forma în care filosoful le-a abordat, romanele trimise din India de tânãrul doctorand ne apar astãzi asemenea unor construcþii labirintice alcãtuite din idei filosofice ºi din idei religioase. Sã pãtrunzi într-un asemenea spaþiu mirabil, iatã o aventurã  din care orice temerar  iese îmbogãþit.

 

Note

 

          1. v. Sorin Pavel, Krinonis sau Treptele singurãtãþii, Editura  Crater, Buc., 2001.«Prietenul meu Sorin Pavel -nota Petre Pandrea -, a debutat strãlucit în viaþã. Asistent universitar al lui Petre Andrei, a trecut capacitatea de profesor se-cundar primul, în specialitatea filosofie. A fost trimis la Berlin sã facã sociologie. A abandonat-o urgent pentru metafizicã. (...) Azi este fierar famelic...ºi filosof lepros» (v. Petre Pandrea, Jurnal. 1952-1958, Editura Vremea,  2002, p.199.

          2. Romanul Isabel ºi apele diavolului compus de M. Eliade «fãrã duh autobiografic» (v. scrisoarea lui M. Eliade cãtre M. Vulcãnescu din 23 iulie 1929),  fusese redactat la întoarcerea din Himalaya ºi trimis în þarã lui Haig Acterian sã se ocupe de publicare. El a apãrut în mai 1930. Înaintea publicãrii paginilor semnate de Mircea Vulcãnescu, romanul mai fusese recenzat în «Gândirea» de Nichifor Crainic. În «Cuvântul» lui Nae Ionescu au mai scris despre acest roman  Perpessicius ºi M. Sebastian. În revista «Vremea», Pompiliu Constantinescu scrisese ºi el o cronicã, iar Octav ªuluþiu ºi-a publicat recenzia  sa în «Viaþa literarã».

          3. v. Mircea Vulcãnescu, Carte pentru «Isabel», în vol. II de opere filosofice, intitulat  «Chipuri spirituale», Ed. Eminescu, Bucureºti, 1996, p. 123.

          4. v. Mircea Vulcãnescu, Nae Ionescu, aºa cum l-am cunoscut, Ed. Humanitas,  1992.

          5. v. Isabela Vasiliu-Scraba, Mântuirea prin trecerea în «virtual», în rev. «Asachi», Piatra Neamþ,  iunie 2001, p.6-7. Sau pagina web http://www.geocities.com/isabelavs

          6. v. Mircea Eliade, Itinerariu spiritual, în volumul: Lucrurile de tainã,  îngrijit de Emil Manu ºi apãrut la Editura Eminescu, Buc., 1995, p.76.