Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina 

<< La Cuprins

DE UNDE VINE FARMECUL ACESTUI GÎNDITOR?

(Nae Ionescu ºi Mircea Vulcãnescu)

 

ªtim cã prin moartea martirilor Þara cîºtigã o transcendenþã, o verticalã, o demnitate ºi o aureolã mântuitoare la Judecata mare a istoriei, dar orizontala ei, orizontala noastrã cea de toate zilele rãmâne pustiitã, viaþa celor rãmaºi, în veci sãrãcitã.

ªtefan Fay

 

            Mircea Vulcãnescu este unicul discipol al lui Nae Ionescu pentru care admiraþia faþã de el s-a concretizat în scrierea, dupã moartea fostului sãu profesor, a unui întreg volum de amintiri. Dar încã din luna decembrie a anului 1926, dupã terminarea la Bucureºti a studiilor sale universitare, dateazã niºte însemnãri ale lui Mircea Vulcãnescu intitulate "Gîndirea filosoficã a d-lui Nae Ionescu -note pentru un comentar", pãstrate în arhiva familiei. 

            Gîndirea filosoficã a lui Nae Ionescu îi pãrea cu atît mai incitantã proaspãtului licenþiat în filosofie cu cît el remarcase deja existenþa unui "lung ºir de reacþiuni ºi influenþe asupra mai multor generaþii de studenþi".  Materialul bibliografic la care se gîndise atunci era alcãtuit din articolele pe teme filosofice publicate de Profesor prin reviste, din cursul de istoria logicei þinut în 1924-1925, precum ºi din cursul de filosofie a religiei (1924-1925), la care se mai adãugau însemnãri de la alte cursuri ºi de la seminarii, deoarece abia din anul universitar 1924-1925 începuse stenografierea cursurilor þinute de Nae Ionescu.

            În marginea cursului de Teoria cunoºtinþei din 1925-1926-, tînãrul Vulcãnescu mai creionase în grabã un plan al unei lucrãri asupra "existenþei". Dupã rezumarea celor citite din cursul lui Nae Ionescu, respectiv dupã trecerea în revistã a distincþiei dintre real ºi existent, a distincþiei dintre "a fi " ºi "a fi cunoscut", a distincþiei dintre "ceea ce poate fi cunoscut" ºi "ceea ce este cunoscut", etc., el încercase sã îmbine diferitele concepþii asupra existenþei.

            Era, ca sã spunem aºa, o tentativã de globalizare prin gãsirea unor repere comune pentru trei discipline (logica, estetica ºi etica), avînd în comun ca obiect de studiu  "existenþa". În acest scop el subsumase logica, estetica ºi etica urmãtoarelor repere, dupã care fiecare disciplinã se putea concretiza în modul ei specific: mijlocul lor de abordare a existenþei, dupã perspectiva de abordare, dupã principiul aflat la baza fiecãreia dintre cele trei discipline, dupã metodã, scop, normã, temã.

            Tentativa aceasta destul de modestã de "sintetizare a concepþiilor omeneºti asupra existenþei" (1) va fi abandonatã, ca infructuoasã, devenind însã un bun cîºtigat.

            Dupã mai bine de un deceniu, în urmãtoarea cercetare pe care o va întreprinde asupra "existenþei", Mircea Vulcãnescu va ºti sã se fereascã de ispita reducþiei, a sintezei diferitelor discipline ca  efort de filosofare. Rezultatul, de-a dreptul spectaculos, a fost Dimensiunea româneascã a existenþei, dedicatã lui Emil Cioran (2). La reuºita acestei lucrãri a contribuit, ºi nu într-o micã mãsurã, experienþa cumulatã în verile în care, prin satele româneºti, el devenise "filosoful" rãtãcit în echipele de sociologi interesaþi de viaþa ºi de spiritualitatea þãranului român.

            Desigur, ºi atunci cînd - în marginea cursului despre Teoria cunoºtinþei (1924-1926) - Mircea Vulcãnescu scria despre existenþa privitã din plan logic, estetic ºi etic, ºi atunci cînd îºi scria însemnãrile despre "Gîndirea filosoficã a d-lui Nae Ionescu", ºi cînd va scrie monografia sa despre Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu va fi conºtient cã rãsfrîngerea gîndirii profesorului în tot ce-ar scrie un discipol, va fi o rãsfrîngere "printr-o prismã cu rezonanþe proprii" ale discipolului.

            Constantin Floru, dupã ce citise manuscrisul volumului despre Nae Ionescu, i-a transmis lui Mircea Vulcãnescu -într-o scrisoare-, cîteva impresii de lectturã. Floru remarcase treptata interiorizare a perspectivei de la un capitol la altul dar ºi acea "prismã cu rezonanþe proprii", semnalatã încã din 1926 de Mircea Vulcãnescu în fiºele sale pentru un comentariu al gîndirii lui Nae Ionescu. "Vorbeºti de Nae privind mai mult în tine", îi scria Constantin Floru. "Îþi cercetezi trecutul ºi îþi meditezi temele vieþii. Povestea face loc interpretãrii unei lumi care ne cuprinde în definitiv pe toþi" (3).

            În decembrie 1926, pentru a aborda "gîndirea" lui Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu era deja perfect conºtient de dificultãþile unei asemenea tentative. ªi nu numai pentru cã Profesorul era în viaþã, iar fizionomia sa de gînditor aflat la 36 de ani nu putea fi statornicitã atîta vreme cît ea cãpãta noi ºi noi forme, rod al unei mereu reînoite meditaþii.

            La Nae Ionescu stabil rãmînea doar un lucru.  ªi Vulcãnescu nu putea sã nu-l remarce. Fiindcã prea stãtea în caracterul filosofului sã ia "pieptiº" poziþie în cele mai multe probleme. Prin aceastã trãsãturã definitorie modului sãu particular de a filosofa, el se deosebea de cei mai mulþi "privaþi docenþi", care, dupã cum scria fostul student, erau cu predilecþie preocupaþi sã "raporteze" mai curînd decît sã "raþioneze" (4). Dupã consemnarea acestor rînduri, Mircea Vulcãnescu face trimitere cãtre distincþia fãcutã de Nae Ionescu la o anchetã despre "filosofia contemporanã" (v. Nae Ionescu, Filosofia contemporanã, în "Societatea de mîine", martie, 1926).

            Pe de-o parte, spunea Profesorul rãspunzînd la întrebãrile puse, existã filosofi interesaþi de o carierã universitarã, "care învaþã tot ce s-a spus despre diferitele probleme în alte pãrþi", ferindu-se a aborda pe cont propriu "vreo chestiune de fond". Pe de altã parte, existã "filosofi pur ºi simplu, care fac filosofie pentru cã nu pot altfel"(5).

            Nae Ionescu era conºtient de valoarea eforturilor sale, noteazã Mircea Vulcãnescu, dupã cum conºtienþi de valoarea profesorului lor au fost ºi elevii care s-au adunat în jurul sãu: "Nae Ionescu a fãcut ºcoalã. A fãcut-o chiar înainte de a-ºi fi închegat gîndirea în sistem", scria Mircea Vulcãnescu în decembrie 1926.

            Dintre cei care urmau sã devinã nume cunoscute ale spiritualitãþii româneºti, Profesorului, la acea datã, îi fuseserã deja elevi Constantin Floru, prestigios traducãtor al lui Hegel ºi al lui Nicolai Hartmann, precum ºi Dumitru Cristian Amzãr, traducãtor al lui Kant ºi cel care se va ocupa ºi de îngrijirea cursurilor lui Nae Ionescu, în prima lor formã, litografiatã.

            Studenþi lui Nae Ionescu îi mai fuseserã Vasile Bãncilã (1897-1979), care urma sã scrie prima lucrare despre filosofia lui Lucian Blaga, istoricul P. P. Panaitescu, precum ºi cei doi filosofi ºi sociologi care, împreunã, fuseserã membri în echipele de cercetare a satelor româneºti, Ernest Bernea (1905-1990) ºi însuºi Mircea Vulcãnescu (1904-1952), ca ºi prietenul acestuia, Stelian Mateescu, autorul Doctrinei absolutului, publicatã în 1933.

            Pentru a ne face o idee despre relaþia maestru-discipol (6), vom reda un fragment dintr-o scrisoare pe care Nae Ionescu i-a trimis-o fostului sãu student Vasile Bãncilã care, deºi se afla la Paris la specializare, continua sã publice în þarã (cum se va întîmpla ºi cu Mircea Eliade ajuns în India).  În scrisoarea trimisã în 15 mai 1926, el face cîteva referiri la un articol publicat de Vasile Bãncilã în revista "Gîndirea", constatînd "observaþia prospãtã ºi personalã" cãreia i se adãugase o potrivitã abordare filosoficã prin "comentarea pînã la teoretizare a faptului mãrunt".

            Nae Ionescu însã îl avertiveazã pe Vasile Bãncilã sã se fereascã de "Schwaermerei", termen care aici trimite cãtre ideea de literaturizare a filosofiei - cam ce va urma sã facã uneori Constantin Noica prin scrierile sale, cumva ºi datoritã circumstanþelor în care a scris de la ieºirea din temniþã ºi pînã la moartea sa, nu numai datoritã unui autentic talent literar. 

            Aºadar, Vasile Bãncilã, care ºi el scria cu mare talent, era atenþionat sã se fereascã de excesele la care poate duce talentul literar, pentru cã, scria Nae Ionescu, "asta omoarã toatã energia creatoare". 

            Ce-i recomanda în schimb? El, care fusese de atîtea ori acuzat de superficialiate, iatã ce-l sfãtuia, desigur din proprie experienþã: "Cît mai multã muncã de amãnunt; cît mai seacã erudiþie; cît mai puþin "esseu" ºi "idei generale". ªi cît mai asprã disciplinã" (7).

            Pe doctorandul Petre Þuþea, cînd s-a întîlnit cu el la Berlin, profesorul Nae Ionescu l-a sprijinit sã ia contact cu cei mai de seamã economiºti ai vremii, sã-l cunoascã pe Werner Sombart ºi pe alþii.

            Pe Vasile Bãncilã, aflat la specializare în capitala Franþei, îl trimite la Jacques Maritain, pe care Nae Ionescu îl cunoscuse în perioada primului rãzboi mondial, cînd ajunsese sã se afle, ca prizonier, internat într-un lagãr de intelectuali în Germania: "Nu-mi spui dacã ai fost la Maritain (Meudon, rue du Parc, 10). Dacã nu ai fãcut-o încã, fã-o. Aºtept veºti" (ibid.). Încã într-o scrisoare din 1925, Profesorul îi scrisese: "Dacã pleci la Paris, treci pe la mine. Am sã-þi dau un cuvînt cãtre un prieten al meu de acolo, om înþelept în totul: Jacques Maritain. Cred cã-þi va fi de folos".

            De altfel, recomandarea de a se duce la filosoful neo-tomist (precum ºi adresa acestuia) i-o dãduse Nae Ionescu ºi lui Mircea Vulcãnescu la plecarea la Paris, la studii. Mãrgãrita-Ioana Vulcãnescu consemneazã despre perioada de studii în Franþa a soþul ei: "merge regulat la Meudon-Fleury la reuniunile lui Jacques Maritain" (8).

            În tentativa de cunoaºtere, sau, mai degrabã, de intuire a fizionomiei spirituale a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu, în decembrie 1926,  îºi punea întrebarea: "De unde vine farmecul particular ºi înrîurirea incontestabilã a acestui gînditor asupra tineretului?"

            Schiþînd, dupã puterile sale un rãspuns, el enumãrã în primul loc "stimulentul" pe care o gîndire vie îl exercitã asupra tinerilor, apoi "varietatea" problemelor dezbãtute de Nae Ionescu la cursurile ºi seminariile sale, precum ºi "noutatea" de abordare a problemelor.

            La acestea tînãrul Vulcãnescu mai adaugã: (a) simplitatea cu care profesorul reuºea sã înfãþiºeze cele mai complexe probleme; (b) ascuþimea de spirit cu care analiza o teorie pentru a-i descoperi supoziþiile fundamentale; (c) "luminarea" problemelor de logicã sau de filosofie prin înscrierea lor într-un cadru mai larg; (d) "preocuparea expresiunii corecte ºi nepretenþioase" (9), pe care o considera "un imens ascendent în formarea stilului filosofic al studenþilor sãi".

             Despre stilul de expunere propriu profesorului Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu noteazã prezenþa "amãnuntelor pitoreºti, strãfulgerãri de ironie ºi umor neaoº care amintesc de multe ori pe Creangã". De altfel, ele ºi atrãseserã "criticile cîtorva pedanþi".

            Dar, mai presus de toate, Mircea Vulcãnescu sesizase la fostul sãu profesor de filosofie "simþul unitãþii structurale a cugetãrii filosofice".

            Pe Nae Ionescu el îl considera unul dintre "fruntaºii aºa-zisei renaºteri ortodoxe", semnalînd cum, încã din primii sãi ani de predare la Universitate, abordase probleme cu totul neobiºnuite în învãþãmântul filosofic românesc de pînã atunci: DEISM,TEISM, PANTEISM, CA SOLUÞII ÎN PROBLEMA DUMNEZEIRII.

            "Sã vorbeºti despre creºtinism ºi filosofie creºtinã în Universitate, era, prin 1921, o adevãratã revoluþie" nota ºi Mircea Eliade în postaþa la volumul "Roza vânturilor".

            Prin discuþiile cu Nae Ionescu, ucenicii adunaþi în jurul sãu aveau posibilitatea sã-ºi lãmureascã cele pe care le gîndeau. Iatã ce consemneazã în acest sens tînãrul licenþiat: "Personal am considerat întotdeauna oriºice discuþie cu Dînsul ca un examen al meu propriu, cu scopul de a mã lãmuri pînã la ce grad am adîncit o chestiune. Primele rezultate au fost, lesne de înþeles, dezastroase! Dar nespus de stimulente -adevãrate lovituri de bici intelectual; sã vezi cã te prãbuºeºti în contradicþii sau nelãmuriri insuficient gîndite. Mai tîrziu, posibilitatea de a-i rezista-n discuþie îmi dãdea adevãrate plãceri superioare."

            În postfaþa culegerii de articole intitulatã, la sugestia lui Nae Ionescu, "ROZA VÂNTURILOR", Mircea Eliade va consemna marea influenþã a Profesorului asupra studenþilor sãi, precum ºi interesul trezit auditoriului de prelegerile sale universitare, axate pe cele mai stringente probleme ale spiritualitãþii europene:  "...Începînd din anul 1922, studenþimea bucureºteanã trãieºte sub influenþa spiritualã a profesorului Nae Ionescu (...) Cînd se va scrie istoria problemelor filosofiei româneºti, se va vedea cã vreme de 15 ani de zile, noi am fost contemporani Europei numai prin cursurile profesorului Nae Ionescu".

            Cînd filosoful C-tin Rãdulesu-Motru, în deschiderea anului universitar 1930-1931, îºi dezvãluise toatã ostilitatea (pînã atunci mocnitã) pe care i-o provoca marele succes pe care-l avea, datoritã cursurilor sale, Nae Ionescu,  Mircea Vulcãnescu intervine publicînd un articol. Pentru aceasta el reciteºte însemnãrile fãcute în 1926, pãstrînd titlul pus atunci (10).

            În articolul scris în 1930, despre faptul cã Nae Ionescu nu s-a repezit sã publice cãrþi, nici mãcar lucrarea sa de doctorat, care, în Germania, datoritã crizei de hîrtie de dupã rãzboi, fusese scutitã de a fi publicatã, Mircea Vulcãnescu constatã cã "gestul trebuie considerat, desigur, ca un semn de distincþie voitã ºi de aristocraticã protestare (...) împotriva invaziei tuturor nepricepuþilor ºi tuturor papagalilor în lucrurile filosofiei".

            Reluînd ºi de astã datã întrebarea "de unde vine influenþa netãgãduitã a profesorului Nae Ionescu asupra tinerei generaþii?" iatã rãspunsul pe care el îl va formula acum: "Cauza e cã gîndirea d-lui Nae Ionescu e în necontenitã frãmîntare. Gîndul sãu nu e niciodatã "învãþat", ci totdeauna proaspãt, viu. În faþa auditoriului, dl Nae Ionescu nu profeseazã, ci gîndeºte. Trãieºte, rînd pe rînd, problemele pe care le prezintã publicului sãu; le presimte neliniºtile, le dezbate ºi le rezolvã necontenit cu sine, fãrã a ºti, la plecare, unde va poposi ºi unde va ajunge, aºa cum se întîmplã cu tot ce e viu. Auditorul este astfel, pe rînd, surprins, interesat, pasionat, solicitat sã ceceteze el însuºi, sã se întrebe, sã caute ºi sã rezolve. Rari sunt, într-adevãr, oamenii care sã poatã face pe alþii sã gîndeascã, aºa cum îi stimuleazã, la cursurile lui, Nae Ionescu. Aºa se face cã, în cei zece ani de cînd e conferenþiar, în timpul cãrora d-sa a fãcut aproape 20 de cursuri, nu s-a repetat niciodatã de douã ori la acelaºi curs. Chiar atunci cînd împrejurãrile didactice l-au silit sã reia o materie fãcutã, problema a fost reluatã de la capãt, pe altã faþã, cum se poate vedea din compararea celor douã cursuri de istorie a logicei din anii 1924-1925 ºi 1929-1930."(11)

            În NAE IONESCU. AªA CUM L-AM CUNOSCUT (Ed. Humanitas, 1992), Mircea Vulcãnescu se opreºte la cursurile lui Nae Ionescu asupra filosofiei relgiei, scriind cã prin ele, gîndirea sa preocupatã în special de astfel de chestiuni, "s-a ciocnit direct cu mintea lui Nae Ionescu într-un conflict de probleme" care îi erau cu mult mai dragi "decît toate logicile din lume" (op. cit., p. 41).

            O dovadã în acest sens o constituie însãºi scrierea lucrãrii "Douã tipuri de filosofie medievalã", publicatã în 1942 în culegerea de texte ºi studii "Izvoare de Filosofie" în aceslaºi numãr în care publicase faimoasa lecþie inauguralã a lui Nae Ionescu, "Funcþia epistemologicã a iubirii".

            Pentru cã, dincolo de diferenþierea tipologicã a filosofãrii creºtine pornitã pe urmele lui Augustin sau pe cãrãrile tomismului, diferenþiere care poate duce, sub anume raporturi, la un conflict de atitudini, punctul de ajungere cãtre care Mircea Vulcãnescu îºi îndreptase cugetarea nu era altul decît "iubirea" care înalþã sufletul spre "izvorul vieþii întregi care e iubirea ziditoare a lui Dumnezeu".

            Datarea acestui studiu subintitulat "Schiþa unui conflict de ordin problematic", Paris, 1927 -Bucureºti, 1942 indicã interesul pe care Mircea Vulcãnescu l-a purtat filosofiei medievale încã din perioada specializarii sale in capitala Frantei, mai precis din  perioada vizitelor fãcute lui Jacques Maritain.

            De fapt, un interes mai general pentru filosofia religiei s-a manifestat la Mircea Vulcanescu din perioada studentiei bucurestene.  In calitate de "asecerist", adicã de pe poziþiile studentului aderent la o Asociaþie Creºtinã,  in primãvara anului 1925 el fãcuse o oarecare tentativã de prezentare a cursului de filosofia religiei þinut de Nae Ionescu, tentativã eºuatã, ca ºi cea din dec. 1926, într-o schiþã de portret.

            Pentru un tînãr de 21-22 de ani, în cãutare de modele, omul în sine era un subiect cu mult mai incitant decît sfera cea abstractã a filosofiei pe care Nae Ionescu o prezenta pe la cursuri, chiar atunci cînd la mijloc ar fi fost "filosofia religiei".

            Punctul de pornire al scrierii acestor pagini (ce par a fi mai degrabã pagini de jurnal decît o lucrare scrisã în vederea vreunei publicãri) a fost cursul de Filosofia religiei þinut de Nae Ionescu în cel de-al doilea semestru al anului universitar 1924-1925. Dar titlul pus de tînãrul Mircea Vulcãnescu aratã numai intenþia iniþialã a scrierii, nu ºi conþinutul paginilor rãmase în arhiva familiei: "Nae Ionescu. Schema generalã a unui curs de filosofia religiei"(12).

            Prin cursul de filosofia religiei þinut de profesorul lor de metafizicã ºi de logicã, studenþii creºtini ar fi urmãrit sã afle "un îndreptar ortodox" (13), noteazã cam pe la început Mircea Vulcãnescu, dupã ce constatã cã în materie de filosofia religiei tot ce se afla în raza de acces a studenþilor aseceriºti era "marfã de import". În aleaºi pagini el consemneazã ºi informaþia cã Nae Ionescu în douã rînduri "le-a tras chiulul" cînd aseceriºtii sperau sã-l aibe în mijlocul lor.

            Ispitit sã-ºi punã întrebãrile cele mai incomode, oricît ar fi fost ele de supãrãtoare, Mircea Vulcãnescu se întreabã, -cu mina cea mai serioasã pe care un tînãr aderent la o asociaþie de tineri o poate lua-, dacã nu cumva ei sunt, fãrã sã ºtie, "unelte poliþieneºti gratuite". Întrebarea îi fusese provocatã, ca sã spunem aºa, de epitetul de "religie poliþieneascã" cu care Nae Ionescu gratulase credinþa religioasã a studenþilor aseceriºiti, despre care, Mircea Vulcãnescu nu uitã sã consemneze, Nae Ionescu mai spusese cã ar fi o asociaþie cu "vagi pretenþii de moralizare cateheticã a altora".

            În volumul despre Nae Ionescu redactat -foarte probabil-, prin anii 1943-1944, dar completat ºi în urmãtorii doi ani, pînã la arestarea sa (în 1946), Mircea Vulcãnescu îºi aminteºte de reacþia sa de profundã uimire în faþa acelui creºtinism orientat în întregime spre viaþa de dincolo profesat de Nae Ionescu (14), precum ºi de faptul cã fostul sãu profesor opunea meditaþiilor sale laice "viaþa liturgicã ºi participarea de har a bisericii" . Exaltãrilor pentru valorile sociale ale "Predicii de pe munte", mai consemneaza Vulcanescu, Nae Ionescu "le opunea un creºtinism asocial ºi exclusiv teocentric, a cãrei singurã maximã era iubirea de Dumnezeu, faþã de care "iubirea apoapelui", care nouã ni se pãrea cheia creºtinismului, apãrea numai ca o rãtãcire apuseanã" (ibid., p. 44).

            Surprins de gîndirea religioasã a lui Nae Ionescu, Mircea Vulcãnescu (15) noteazã cã nu i-a pãtruns gîndul decît mai tîrziu, cînd a putut sã descopere singur cum actul religios "nu se þesea în intimitatea singurãtãþii (...), ci între Dumnezeu ºi lumea întreagã", legatã de om printr-un sentiment de solidaritate intimã, în pãcat ºi în suferinþã, care transforma experienþa lãuntricã, "dîndu-i acel sentiment de tãrie ºi de duratã, pe care n-o capeþi decît prin comunitatea tradiþiei" (ibid., p. 45) .

            Aceste aspecte ale creºtinismului ortodox prezentate de Nae Ionescu studenþilor sãi, oricît de mult ar fi rezonat ele în sufletul discipolului, ºi oricît de minunat ar apãrea ele transfigurate în paginile pe care Mircea Vulcãnescu le-a scris despre "dimensiunea româneascã a existenþei", aproape cã pãlesc în faþa creºtinismului de naturã profund eticã, în care a crezut, pînã la ultima sa suflare Mircea Vulcãnescu (1904-1952). Pentru cã Mircea Vulcãnescu n-a încetat nici un moment sã mãsoare esenþa creºtinismului dupã ce poate jertfi un om cuiva care "nu-i este nimic" (ibid., p. 44).

            Dovadã sacrificiul vieþii sale, în temniþã (16), spre a salva un tînãr al cãrui nume este atît de obscur, încît n-a supravieþuit nici prin amintirea jertfei lui Mircea Vulcãnescu "Generaþia mea -spunea Petre Þuþea (n.1901) -, a debutat în euforia realizãrii României mari ºi a murit în închisorile comuniste".

 

 

NOTE

 

            1. v. Mircea Vulcãnescu, INTRODUCERE, rev. Manuscriptum, nr. 1-2 (102-103) Anul XXVII, Numãr special Mircea Vulcãnescu, îngrijit de Marin Diaconu, p. 61.

            2. La primirea DIMENSIUNII ROMÂNEªTI A EXISTENÞEI,  care-i fusese dedicatã, iatã ce-i scria Emil Cioran  în 3 mai 1944 lui Mircea Vulcãnescu: "Dacã evenimentele n-ar fi aºa cum sunt ºi eu n-aº fi buimãcit de ele, m-aº apuca sã scriu complementul negativ al acestei superbe DIMENSIUNI, în umbra cãreia puþinãtatea mea se desfatã, neînstare sã reziste mãgulirii. Cum aº putea asista pasiv la o dedicaþie înscrisã subt cea mai substanþialã tîlcuire a întîmplãrilor valahe?" (v. rev Manuscriptum, nr. 1-2 (102-103) Anul XXVII, Numãr special Mircea Vulcãnescu, p. 266).

            3. v. Scrisoarea lui Constantin Floru cãtre Mircea Vulcãnescu, din 26 noiembrie 194- (probabil, 1944, posibil si 1945). În încheierea scrisorii sale, iatã ce observã C-tin Floru: "...Carte deschisã, neterminatã, în care trãsãturile hotãrîtoare poate cã nu le-ai fixat încã",   în rev. Manuscriptum, 1-2 (102-103) / 1996, Anul XXVII, Numãr special Mircea Vulcãnescu, p. 273

            4. v. Mircea Vulcãnescu, "Gîndirea filosoficã a d-lui Nae Ionescu -note pentru un comentar", în rev. Manuscriptum, 1-2 (102-103) / 1996, Anul XXVII, Numãr special Mircea Vulcãnescu, p.75.

            5. v. Nae Ionescu, FILOSOFIA CONTEMPORANÃ, retipãrit în vol. NELINIªTEA METAFIZICÃ, Ed. Fundaþiei Culturale Române, Bucureºti, 1993, p.148.

            6. Vrînd sã-l ajute pe Vasile Bãncilã sã obþinã o bursã pentru specializarea în Franþa, Nae Ionescu îi scria acestuia în 1924: "Dacã e nevoie, pot vorbi ºi eu cu Iorga -sau cu cine crezi" (v. rev. "Manuscriptum", numãr special Vasile Bãncilã, nr. 3-4/1998, p. 249). Un an mai tîrziu, pentru a-i îndepãrta discipolului sãu niºte scrupule neîntemeiate, izvorîte din teama de a nu fi citit destul, iatã ce-i scria Nae Ionescu într-o scrisoare, dupã primirea unui manuscris trimis de Vasile Bãncilã: "L-am primit anume ieri, aºa cã nu am avut încã vreme sã-l citesc. De valoarea lui nu mã îndoiesc (...) Dumneata eºti un om frãmîntat ºi asta e totul în breasla filosoficeascã. (...) D-ta zici cã nu ai citit destul; de unde s-ar putea sã rezulte: (1) cã anumite idei pe cari le înfãþiºezi sã se gãseascã ºi aiurea; (2) cã anumite aspecte ale chestiunii sã-þi fie încã necunoscute. Iubite domnule Bãncilã, aº vrea sã-þi "infuzez" de-a dreptul experienþa mea, care m-a costat multã caznã, ca sã te feresc de rãtãciri inutile (sunt ºi alte rãtãciri foarte folositoare!).

            ad (1) Pentru un om care gîndeºte personal nu existã plagiat sau influenþã. O idee pe care am gãsit-o eu e a mea ºi e originalã - chiar dacã ar fi gîndit-o ºi scris-o trei sute de inºi înaintea mea. Ar fi bine sã te convingi cã realitatea nu existã decît odatã ºi cã nimic din ce a fost nu va mai fi. Aºa e ºi cu ideile. Au gîndit ºi alþii; dar plecînd de la ce date ºi, mai ales, în ce complex de idei? Ar fi copilãresc sã ne stricãm noi bunãtate de bucurie a gîndului - singura care ne stã la îndemânã - otrãvind-o cu nesiguranþa: dacã o mai fi spus-o ºi alþii? Important e: se încadreazã în chip fecund în punctul meu de vedere? Contribuie la închegarea viziunii mele de ansamblu a existenþei, care îmi asigurã echilibrul meu spiritual? Intrã în chip organic în aceastã viziune? Atît! Încolo, puþin îmi pasã. Important nu e dacã eu sunt mai deºtept decît Descartes ºi Schelling. Ci dacã în adevãr izbutesc sã mã echilibrez spiritual, cîºtigîndu-mi liniºtea de care am nevoie: liniºte care nu e posibilã fãrã o acordare între mine ºi existenþã.

            ad (2) N-ai cetit destul? Sã te fereascã D-zeu sã ceteºti "destul". Învaþã sã înþelegi cã cetitul nu e o operaþie de adunare de material, ci doar o îmbogãþire sufleteascã a ta. Niciodatã nu vei izbuti sã cunoºti toatã literatura unei chestiuni. Dar te întreb: cîtã carte au ºtiut Plato sau Aristot, sau Augustin, sau Pascal, sau Kant chiar? Opune ãstora pe Wundt ºi ai sã mã înþelegi. Sã nu ceteºti? Ba da, ºi foarte mult chiar. Dar nu aºa cum se face astãzi, ci înþelepþeºte, pentru bucuria d-tale; nu pentru informaþie, ci pentru reflexie" (v. rev. "Manuscriptum", numãr special Vasile Bãncilã, nr. 3-4/1998, p. 250)

            7. v. Scrisoarea lui Nae Ionescu cãtre Vasile Bãncilã, în rev. "Viaþa Româneascã", nr. 3 / 1998, Anul XCIII, p. 98.

            8. v. Mãrgãrita-Ioana Vulcãnescu, "Jelui-m-aº ºi n-am cui/ jelui-m-aº codrului...", în rev "Manuscriptum", 1-2 (102-103) / 1996, Anul XXVII, Numãr special Mircea Vulcãnescu, p. 240. Într-o scrisoare trimisã din Franþa în februarie 1927 Mircea Vulcãnescu face ample referiri la filosoful J. Maritain ºi la atmostera întrunirilor din casa acestuia. La un moment dat, atenþia îi este reþinutã de atitudinea de liniºte ºi siguranþã a ortodocºilor prezenþi la întruniri contrastînd cu gravitatea protestanþilor "în pradã parcã a unui sentiment de responsabilitate a propriei lor mîntuiri; ca ºi cum ºi-ar fi þinut singuri în mînã soarta (...) Ortodocºii, oameni obicinuiþi, cu plete ºi cu priviri adînc omeneºti, nu se prea simt la adãpost într-o asemenea construcþie de gînduri. Se tem ca nu cumva frãgezimea "argumentului" sã nu atragã dupã sine cãderea obiectului argumentat -ca un castel minunat de cãrþi de joc. Cu totul altã liniºte ºi siguranþã le dã lor adãpostul sub aripele bisericei, sau dupã faldurile hainei lui Dumnezeu, aºa cum singur ni se dã în revelaþie" (v. rev "Viaþa Româneascã", nr. 3-4/1997, p. 113).

            9. Observaþii similare cu cele ale lui Mircea Vulcãnescu în legãturã cu stilul de a scrie a maestrului lor, fãcea ºi Mircea Eliade într-un articol despre Nae Ionescu scris în 1970 ºi publicat în rev. "Prodromos" (nr.10). Dupã istoricul religiilor asemenea stil ar fi reprezentat "o rupturã faþã de tradiþia academicã româneascã ºi într-o anumitã mãsurã chiar faþã de cea europeanã. Mai întîi, faptul de a "filosofa" în articole de ziar, aºa cum nu fãcuse pînã atunci decît Unamuno ºi Ortega y Gasset. Dar mai ales emanciparea faþã de jargonul academic (...), ºi ignorarea ceremonialelor retorice tradiþionale, care au dus fatal, la "compromiterea" lui Nae Ionescu în ochii multora din colegii lui. "Nu e serios", se spunea; "nu e ºtiinþific"("ºtiinþa" însemnînd, în acest caz, note erudite, bibliografie ºi chiar citate în mai multe lumbi). (...) Filosofi de prestigiu, credincioºi sau agnostici (Heidegger, Jaspers, Gabriel Marcel, Ricoeur etc.) dezbat probleme religioase într-un fel care nu aminteºte pe Sf. Toma sau Bergson, nici mãcar pe Schleiermacher sau Rudolf Otto, ci mai degrabã pe Nae Ionescu".

            10. Articolul publicat de Mircea Vulcãnescu (Gîndirea filosoficã a d-lui Nae Ionescu) în ziarul "Epoca" din ian 1931 figureazã în deschiderea volumului cuprinzind cursul de ISTORIA LOGICEI, þinut de Nae Ionescu în 1924-1925(Ed. Eminescu, 1997, p.5-10). O ciornã a acestui articol s-a pãstrat în arhiva familiei, fiind publicatã în 1996, în numãrul special (1-2) al revistei Manuscripum, dedicat lui Mircea Vulcãnescu, p.79-86.

            11. v. Mircea Vulcãnescu, Gîndirea filosoficã a d-lui Nae Ionescu, în volumul Nae Ionescu, ISTORIA LOGICEI (1924-1925), Ed. Eminescu, 1997, p. 9.

            12. v. Mircea Vulcãnescu, Nicolae Ionescu. Schema Generalã a unui curs de filosofie a religiei (curs fãcut la Fac. de Filosofie ºi Litere de la Universitatea din Bucureºti), pagini rãmase în arhiva familiei Vulcãnescu ºi tipãrite prima oarã în rev. Jurnalul Literar din aprilie 1998.

            Aceste "file de jurnal", sau simple ciorne în vederea unor proiectate elaborãri care au prins contur din alte perspective figureazã, poate în exclusivitate din cauza titlului care nu se acoperã nicidecum prin conþinutul lor, ca Postfaþã la volumul Nae Ionescu, Filosofia religiei. 1924-1925, Ed. Eminescu, 1998. Volumul, îngrijit de Marin Diaconu, are o Prefaþã semnatã de Nicolae Tatu.

            13. "Îndreptar ortodox" este tocmai titlul ce apare pe volumul scos în 1957 de cãtre Dumitru Cristian Amzãr la Wiesbaden, reunind articolele pe teme religioase scrise de Nae Ionescu precum ºi fragmente din prelegerile sale universitare.

            14. "Nae Ionescu ne aducea vedenia unui creºtinism metafizic, care trãia integral din contemplarea liturgicã a unui Dumnezeu extatic", scria Mircea Vulcãnescu în amintirile sale despre fostul sãu profesor (v. Mircea Vulcãnescu, NAE IONESCU, AªA CUM L-AM CUNOSCUT , ediþie îngrijitã de Alexandru Badea, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1992, p.44).

            15. Într-o scrisoare adresatã fiicei lui Mircea Vulcãnescu (din prima sa cãsãtorie), iatã cum îl descrie Emil Cioran pe prietenul sãu: "Plus je pense à votre père il m'apparâit qu'il était, lui aussi, une exception vertigineuse, qu'il devait egalement avoir éludé par quelque miracle notre commune malédiction. Il peut sembler insensé d'affirmer, à propos d'un esprit véritablement universel, qu'il n'avait pas goûté au fruit maudit. Cela doit être vrai pourtant, car son savoir prodigieux était doublé d'une pureté telle que je n'en ai jamais rencontré de semblable. Le péché originel, évident en nous tous, n'était visible en lui, en lui qui était si bien en chair et en qui, paradoxe merveilleux, s'abritait l'évadé d'une icône. (...) Je ne veux pas faire de votre père un saint, mais il l'était en quelque sorte" (v. rev. "Ethos", 1973, fragment preluat de Virgil Ierunca în alocuþiunea sa din cadrul simpozionului cu tema "Hommage à Mircea Vulcãnescu", Paris, 12 oct. 1984, alocuþiune intitulatã "Le père prodigue", publicatã în rev. Manuscriptum, nr. 1-2/1996, p. 258).

             Despre posteritatea lui Nae Ionescu, dar ºi despre moartea "întru sfinþenie" a lui Mircea Vulcãnescu, Virgil Ierunca scria (în 1965) urmãtoarele: "Elevii au învãþat de la profesor mai mult decît o tehnicã a cunoºterii: o voinþã de a fi ºi rãmâne oameni pe senin ºi în furtunã, printre semeni ºi sub istorie. Nu e o întîmplare cã rezistenþa româneascã de azi (...) se confundã cu moartea întru sfinþenie ºi eroism a lui Mircea Vulcãnescu.(...) Lecþia Învãþãtorului a rodit peste încercare. Lecþie neterminatã istoric..." (v. Virgil Ierunca, LECÞIA NETERMINATÃ A LUI NAE IONESCU, în "Cuvântul din exil", febr.-martie, 1965, republicatã în volumul NAE IONESCU ÎN CONªTIINÞA CONTEMPORANILOR SÃI, crestomaþie de Gabriel Stãnescu, 1998, p. 171).

            16. Cu inteligenþa sa ieºitã din comun, cu o forþã psihicã de-a dreptul impresionantã, prin care reuºise, mimînd voia bunã, sã înºele vigilenþa cenzurii, Mircea Vulcãnescu, "deþinutul K 489 din închisoarea Aiud", într-o carte poºtalã trimisã pe 5 iunie 1947, a putut sã descrie celor dragi tabloul vieþii de coºmar pe care o trãia: "Sãrut mîna sorã mare ºi aflã cã sunt sãnãtos ºi recunoscãtor pentru doctoriile trimize ºi te rog sã mai trimeþi la fel, plus Uroforminã Gobey, Anemovit ºi alifie de faþã. Cã n-am nevoie de nimic ºi nu-i voie decît trei kilograme cu hîrtia ºi nu se mai iau cãrþi strãine ºi mi-am cusut singur gãurile de la pantaloni ºi pot umbla ºi cu capul gol; iar în loc de însemnare, þin minte. De piþule n-am nevoie, cã nu e permis ºi nici nu au cãutare. M-am bucurat cã vi s-au mãrit mult zalariile, aºa cã dacã le-or plãti curînd, o sã puteþi cumpãra aproape ca mai înainte. Hrana este foarte fainã de cînd au ieºit buruienile. ªi curãþenia-i mare, pentru cã o facem noi. ªi aºa de preciz rãpui inzectele cu praful pe zid, cã nu mai vin iar tot alea. ªi toþi sunt prea buni cu mine, cã n-am de-a face cu ei. ªi mã odihnesc ziua toatã, cã mã culc cu soarele ºi mã scol cu el, cã n-am luminã ºi dacã nu pot dormi, mã gîndesc toatã noaptea în voie, netulburat. ªi aeru-i fain pe aici, cã dorm cu geamul deschis ºi aºa de frumos auzi buha-n pãdure ºi cotartele prin vecini. Am fãcut ziluetã ºi ca sã fiu ºi mai fain m-am tuns cu numãrul zero ºi m-am ras ºi acum bubele din cap se usucã. ªi am fãcut progrese spirituale-n celulã ºi am ajuns sã vãd ca Luther, dar n-am cãlimarã ºi nici în fiecare zi, cum doresc celor la care cu drag mã gîndesc. Precum vezi, e bine pe aici, dar nu ca la Muca ºi Tuca. Cu mult dor ºi drag scrie Mircea, din Aiud" (v. Mircea Vulcãnescu, Ultimul Cuvânt ºi alte texte, ediþie îngrijitã, Câteva lãmuriri ºi o Desfãºurare cronologicã de Mãriuca Vulcãnescu, Ed. Crater, Bucureºti, 2000, p. 111).

            ªi acesta nu era decît începutul coºmarului. Fiindcã dupã 1948, sub atenta supraveghere a generalului rus Nikolski, au fost aruncaþi în închisori sute de mii de oameni, supuºi unui regim de rapidã exterminare. În jurnalul sãu intitulat Sub ocupaþie comunistã, Vasile Bãncilã, al cãrui fiu fusese de asemeni întemniþat, noteazã în august 1972 urmãtoarele: "Mircea Vulcãnescu nu-ºi mai simþea mîinile, bãtut în fiecare noapte la ora 12, pe duºumea" (v. rev. "Manuscriptum", numãr special Vasile Bãncilã, nr. 3-4/1998, p. 243).

<< La Cuprins