Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina 

<< La Cuprins

"Nae Ionescu era un profesor extraordinar, excepþional,

pe linia Maiorescu-Iorga-Pârvan"*

 

            (Nae Ionescu ºi Mircea Eliade)

 

            Mircea Eliade dedicã lucrarea sa de doctorat (pregãtitã în India ºi susþinutã la Universitatea din Bucureºti) memoriei maharajahului Maindra Chandra Nandy, care-i oferise bursa pentru a studia în India, precum ºi profesorilor             Nae Ionescu ºi Surandranath Dasgupta, singurii pe care-i considera "maeºtrii sãi", noteazã el în Memoriile sale.  Dasgupta, faimos profesor al Universitãþii din Calcutta, era autorul unor cãrþi de referinþã despre Patanjali ºi un mare specialist în yoga clasicã. "Sã ai norocul sã lucrezi cu Dasgupta la 22 de ani!" îi spusese indianistul italian, Giuseppe Tucci, lui Mircea Eliade. "Ce n-aº fi dat eu sã mã aflu, la vîrsta dumitale, lîngã un asemenea om!..." (1).

            La terminarea Facultãþii de Litere ºi Filosofie, despre necesitatea cãlãtoriei sale în India, Mircea Eliade îl convinsese uºor  pe "maestrul" sãu, pentru cã înºuºi profesorul Nae Ionescu considera cã "nicãieri nu înþelegi mai bine o filosofie decît acolo unde s-a plãmãdit ea" (Ibid., p. 162).

            Încã pe cînd mai era student, Mircea Eliade devenise redactor la "Cuvîntul", condus de Nae Ionescu. Cei trei ani petrecuþi în India (1928-1931) au fost nu numai ani de intens studiu al spiritualitãþii indiene, ci ºi ani în care Mircea Eliade a fost permanent prezent în cultura românã, prin studiile sale dedicate filosofiei indiene. Din îndepãrtatul Orient, tînãrul doctorand trimitea articole despre India, iar Nae Ionescu îi expedia leafa sa de redactor, perimiþîndu-i astfel lui Mircea Eliade sã-ºi cumpere cãrþile atît de necesare studiului. La plecarea în India, profesorul Nae Ionescu îi promisese protejatului sãu cã-i va obþine ºi o bursã din partea guvernului român. Lucru care s-a ºi întîmplat.

             Teza de doctorat, intitulatã Yoga. Eseu despre originile misticii indiene, (pregãtitã cu Surandranath Dasgupta), ºi-o susþine în faþa unei comisii ce-i numãra pe Dimitrie Gusti, Constantin Rãdulescu-Motru ºi P.P. Negulescu, cu toþii "filosofi raþionaliºti". Privite retrospectiv, aceste repere biografice ale lui Mircea Eliade aproape cã par anoste.

            Cã în realitate lucrurile nu au stat aºa, cã o tezã despre Yoga (2) la Facultatea de Filosofie a Universitãþii din Bucureºti s-a prezentat ca o mare noutate care a trezit ºi reacþii adverse se vede doar astãzi cu claritate, dupã ce, abia în perioada de dupã Revoluþia din dec.1989 a putut sã fie publicatã opera filosoficã a lui Nae Ionescu, interzisã timp de 45 de ani(3).

            Preocupãrile de orientalisticã ale lui Mircea Eliade stîrniserã reacþia ostilã a "filosofilor raþionaliºti" încã de cînd ele prinseserã contur prin revistele româneºti, dar mai ales dupã întoarcerea sa din India, cînd se ºtia bine cã Mircea Eliade, pentru titlul de doctor în filosofie, pregãtea o tezã despre "misticã", despre originea misticii indiene.

            Direct nu fusese însã atacat tînãrul doctorand. La acea vreme era prea "mic" pentru a deveni þinta vreunor atacuri din partea unor somitãþi universitare. În schimb, fusese atacat "maestrul" sãu, renumitul profesor de metafizicã Nae Ionescu, ºi el suspectat de "misticism", nu doar de vina de a-l proteja ºi încuraja în studiile sale pe Mircea Eliade, întîiul propagator în cultura românã al spiritualitãþii indiene. 

            Spuneam întîiul, pentru cã ulterior, un mare specialist în domeniu urma sã devinã Sergiu Al-George (13 sept. 1922-10 nov.1981), cãruia Mircea Eliade îi lãsase biblioteca sa de indianisticã(4), rãmasã în þarã dupã ce fostul asistent a lui Nae Ionescu luase, ca atîþia alþii, drumul exilului.

            Filosoful Mircea Vulcãnescu oferã amãnunte interesante despre polemica din perioada interbelicã ivitã între universitarii aflaþi pe poziþii raþionaliste ºi Nae Ionescu. Iatã ce aflãm de la Mircea Vulcãnescu în legãturã cu atacurile împotriva "misticului" Nae Ionescu: "se ºtie cã o polemicã de ordin cultural s-a iscat în ultimul timp în Universitate, de cînd profesorul Rãdulescu-Motru a deschis cursul sãu de psihologie din acest an printr-un atac direct împotriva "curentelor mistice, orientaliste, asiatice ºi obscurantiste" manifestate, în ultima vreme, în cultura româneascã ºi adãpostite chiar în sînul Universitãþii. Vizat, d-l Nae Ionescu a replicat în lecþia sa de deschidere, precizîndu-ºi atitudinea faþã de atacul de mai sus ºi arãtînd semnificaþia ºi sorþii de neizbîndã ale opoziþiei bãtrînilor faþã de succesul crescînd al orientãrilor spiritualiste printre elementele gînditoare ale tinerei generaþii culturale româneºti"(5).

            Lecþia inauguralã a cursului de metafizicã în care Nae Ionescu rãspunsese "filosofului raþionalist" Constantin Rãdulescu-Motru, dupã Dumitru Cristian Amzãr, tînãrul îngrijitor al cursului litografiat, ar fi fost despre "moda în filosofie". Dupã opinia noastrã, în aceastã lecþie de deschidere, Nae Ionescu nu trateazã în exclusivitate despre "moda în filosofie".

            La fel de puþin semnificativã ca ºi "moda în filosofie" credem cã este însãºi aparenþa polemicã a primei lecþii, fiindcã dincolo de cele pe care unii le-au crezut întruchiparea superficialitãþii, profesorul Nae Ionescu spunea lucruri grave ºi de cel mai mare interes, cum ar fi, în cazul de faþã, felul în care poate fi înþeleasã istoria filosofiei, mai precis, raportarea la timp a metafizicii, în pofida caracterului absolut al fiecãrei soluþii metafizice.

            Iatã, în acest sens, ºi precizãrile lui Nae Ionescu de la începutul celei de-a doua lecþii din acel an universitar: "Vã veþi fi închipuit, cei care aþi asistat la prima noastrã convorbire, cã eu am fãcut o prelegere cu intenþiuni polemice. Trebuie sã vã mãrturisesc cã nu. Forma poate sã fi fost polemicã, dar, în fond, eu vreau sã spun ce am eu de spus (...) Aºadar, polemicã numai ca formã, eu am þinut sã constat un fapt, anume cã, principial, pot exista o seamã de filosofii, ºi cã ele chiar existã. De altfel acesta este faptul fundamental pe care se sprijinã, în genere, posibilitatea unei istorii a filosofiei" (6).    Aparenþa polemicã fusese conferitã de aluziile fãcute de Nae Ionescu la adresa atacului pornit din tabãra filosofilor raþionaliºti împotriva "misticii" ºi la teza de doctorat despre "originea misticii indiene" pe care urma sã o susþinã Mircea Eliade întors în dec.1931 din India, tezã despre care un calambur din epocã spunea cã a "hindus" în eroare comisia care i-a acordat doctoratul (7).

            Independent de aparenþa ei glumeaþã, ori polemicã, prima prelegere a cursului de istoria metafizicii din 1930-1931 nu poate fi, în nici un caz, redusã la subiectul tangenþial tratat al "modei în filosofie", ºi acela rãu înþeles (8).

            Referindu-se la poziþia filosofilor raþionaliºti care negau prezenþa intuiþiei intelective în metafizicã, Nae Ionescu adusese bine venita precizare cã metafizica nu apeleazã în exclusivitate la raþiune. Aceste lucruri, pentru cei care îi audiaserã sau îi citiserã cursurile sale de metafizicã erau lãmurite. Nu aºa pãreau ele ºi la "preopinenþii sãi", cum îi desemneazã Nae Ionescu pe filosofii raþionaliºti, care nu osteneau sã-l tot critice, ba cã nu ºi-ar fi luat doctoratul, ba cã nu a publicat cãrþi, ba cã filosofie "sãnãtoasã" se face numai de pe poziþii raþionaliste, ºi nu de pe poziþii "mistice".

.            Nae Ionescu semnaleazã schimbarea "modelor" în filosofie pornind de la "realitatea istoricã" a metafizicii ºi luînd ca exemplu impactul pe care spiritualitatea orientalã l-a avut, încã de la începutul secolului XX în cultura europeanã. Pe linia acestei "mode", care era un fapt istoric de necontestat, "curentul orientalizant" din cultura românã nu se distanþa prin nimic de cultura europeanã.

            Despre curentul "orientalizant" din România, "adãpostit" în Universitatea bucureºteanã, -de ca ºi cum aceasta s-ar fi produs prin fraudã-, în lecþia sa inauguralã, Nae Ionescu constatase aºadar cã un astfel de "curent", nu ar fi chiar atît de neobiºnuit, fiindcã se înscrie în spiritul vremii.

            Într-altfel puse lucrurile, Profesorul spusese (aluziv, desigur) cã Mircea Eliade, cu teza sa despre "originile misticii indiene", pe care o pregãtea pentru doctorat, nu fãcea altceva decît sã þinã pasul cu vremea în care trãia, ceea ce, la urma urmelor, nu reprezenta o catastrofã, de maniera în care forurile superioare ale Universitãþii sã se simtã deranjate, ºi sã adopte o atitudine ostilã.

            Dupã ce în 1933 Eliade îºi susþine teza de doctorat, Nae Ionescu face demersurile necesare pentru ca el sã poatã deveni suplinitorul sãu la catedra de metafizicã. "Nae Ionescu se zbãtuse sã mã numeascã suplinitor", noteazã Mircea Eliade în Memoriile sale (9).

            Peste foarte mulþi ani, cînd va deveni o autoritate de anvergurã mondialã în domeniul istoriei religiilor, Mircea Eliade nu-l va uita pe Nae Ionescu (10), avînd grijã sã scrie despre maestrul sãu în ENCICLOPEDIA BRITANICÃ. 

            Dar numai la un an de la moartea filosofului, Mircea Eliade va scrie urmãtoarele: "În viaþa universitarã, profesorul Nae Ionescu se situeazã de la început ca un "moºtenitor" al lui Vasile Pârvan. Cãci, de la 1926 încoace, el are în faþa sa o massã de studenþi care crescuserã sub magia lui Pârvan ºi care nu-ºi gãseau acum nici un sprijin viu, nici un maestru spiritual" (11).

            Cu ocazia unor interviuri, care au luat ulterior forma unei cãrþi intitulate INCERCAREA LABIRINTULUI, Mircea Eliade ºi-a amintit cum Nae Ionescu(12), nu numai cã i-a cedat cursul de istoria metafizicii ºi un seminar de istoria logicii, dar i-a ºi recomandat ca înainte de istoria metafizicii sã înceapã  printr-un curs de istoria religiilor (op. cit, p.68).

            Dupã exemplul Profesorului, asistentul Mircea Eliade vorbea liber în faþa studenþilor, avînd o mare afluenþã la cursurile sale. ªi totuºi, în ciuda neîndoielnicului sãu succes,  dupã cum noteazã în jurnalul sãu, îi lipsea "geniul lui Nae Ionescu de a construi o lecþie ca o simfonie, fãrã nimic de prisos, reluînd în ultimile cinci minute toate temele dezbãtute în cursul orei ºi aducîndu-le laolaltã, lãmurindu-le pe fiecare în lumina întregului" (13).

            La numai douãzeci de ani, cîþi avea Mircea Eliade pe cînd era redactor la "Cuvîntul", Nae Ionescu îi fãcuse protejatului sãu un portret spiritual de mare fineþe: "Pentru dumneata, îi spusese atunci Nae Ionescu, existenþa înseamnã, în primul rînd, o serie de aventuri spirituale; cred cã te înºeli, dar asta n-are importanþã. Important e numai ce vei face dumneata, ce vei crea dumneata, înainte ºi dupã ce vei înþelege cã te înºeli". (14). 

            Exilatul de mai tîrziu, devenit între timp o proeminentã personalitate în domeniul istoriei religiilor, va formula urmãtoarea concluzie la care a ajuns dupã o viaþã închinatã culturii: "creaþia este rãspunsul pe care îl putem da terorii istoriei" (v. Mircea Eliade, ÎNCERCAREA LABIRINTULUI, trad. Doina Cornea, Ed. Dacia, 1990, p. 85).

            Existenþa transfiguratã printr-o lungã serie de "aventuri spirituale" va fi teoretizatã de Nae Ionescu la ultimul sãu curs de metafizicã din 1936-1937, drept "calea suferinþei acceptate". Ea ar fi una dintre cele douã înfãþiºãri ale metafizicii sale, pe care -în cartea noastrã intitulatã Metafizica lui Nae Ionescu, în unica ºi în dubla ei înfãþiºare (Ed. Star Tipp, 2000) ne-am luat libertatea sã o numim "metafizica lui Ulise".

            Dumnezeu a vrut ca Nae Ionescu sã treacã în lumea celor drepþi pe 15 martie 1940, cînd nici nu împlinise cinzeci de ani. El nu a avut ocazia sã afle ce s-a întîmplat, peste ani, cu protejatul sãu. Dar ceva despre succesul pe care urma sã-l aibe Mircea Eliade, ca istoric al religiilor ºi ca profesor universitar, Nae Ionescu ajunsese sã intuiascã încã din vremea cînd se ferea sã-l sfãtuiascã sã scrie mai puþinã literaturã, ºtiind bine cã discipolul sãu va face ceea ce îl va mîna propriul sãu destin.

            La procesul intentat lui Mircea Eliade dupã apariþia nuvelei "Domniºoara Christina" (1936), Mariana ªora, studentã pe atunci, a venit la profesorul Nae Ionescu, îºi aminteºte Eliade în Memoriile sale, ca o "walkirie deznãdãjduitã"  pentru a-l ruga sã-ºi salveze asistentul. Atunci Nae Ionescu i-ar fi spus lui Mircea Eliade: "Dacã ai reuºit sã trezeºti asemenea devotamente printre studenþi, nu mai am nici o îndoialã de viitorul tãu..." (op. cit., p. 356).

            Anul universitar 1936-1937, cînd s-a încercat scoaterea lui Mircea Eliade de la Universitate, s-a întîmplat sã fie singurul an în care Nae Ionescu a mai þinut un curs de metafizicã. Exact cît i-a mai trebuit pentru a-ºi expune viziunea sa proprie asupra lumii, dupã ce în 1928-1929 ºi în 1929-1930 prezentase instrumentul de cunoaºtere al metafizicii, iar în 1930-1931 prezentase o ineditã perspectivã asupra istoriei metafizicii. La ultimul sãu curs de metafizicã, într-o splendidã arborescenþã, va prinde contur metafizica naeionescianã în unica ºi în dubla ei înfãþiºare: ca "metafizicã a fiinþei" ºi sub forma a ceea ce noi am numit "metafizica lui Achile" ºi "metafizica lui Ulise".

            "Mitul lui Ulise" îl va fascina ºi pe cel care ºi-a început o strãlucitã carierã universitarã la Bucureºþi, ca asistent al lui Nae Ionescu. Ajuns profesor de istoria religiei la o universitate americanã, fiind ºi la o vîrstã la care putea avea o bunã perspectivã asupra tuturor aventurilor spirituale de care avusese parte, Mircea Eliade îl va considera pe Ulise "prototipul omului, nu numai modern, dar ºi al omului legat de viitor, pentru cã este tipul cãlãtorului hãituit. Cãlãtoria sa este o cãlãtorie spre centru, spre Ithaca, cu alte cuvinte, spre sine însuºi".

            Dar "ca ºi în Labirint, în orice peregrinare existã riscul de a te pierde", mai remarca Eliade (15)**.

 

NOTE ªI COMENTARII MARGINALE

 

            * afirmaþia îi aparþine lui Mircea Eliade

            1. v. Mircea Eliade, Memorii I. Promisiunile echinocþiului, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1991, p 189.

            2. Subiectul tezei, pe care Comisia de doctorat de la Universitatea din Bucureºti i-a îngãduit sã o publice în francezã, Yoga. Essai sur les origines de la mystique indienne (1934), a constituit o adevãratã pasiune pentru Mircea Eliade. Despre Yoga îi vor mai apãrea urmãtoarele cãrþi: Techniques du Yoga (Paris, 1948); La Yoga. Immortalité et Liberté (Paris, 1954) ºi Patanjali et le Yoga (Paris, 1962).

            3. Cea mai importantã apariþie editorialã a operelor filosofice ale lui Nae Ionescu o constituie seria volumelor de opere complete iniþiatã de Editura Crater în 1999, într-o prezentare graficã impecabilã.

            4. "Nu mã dumiresc încã, de unde ai atîtea texte originale la îndemînã, se gãsesc într-adevãr la biblioteca Universitãþii?" îi scria în 1971 Angelo Moretta doctorului Sergiu Al-George (v. Sergiu Al-George, Corespondenþã.1952-1981, în numãrul special -îngrijit de Vlad ªovãrel-, pe care i l-a dedicat lui Sergiu Al-George revista coordonatã de dl. George Anca, directorul Bibliotecii Pedagogice din Bucureºti, revistã intitulatã "Bibliotheca Indica", nr. 3/1998, p. 122).

            Dr. Sergiu Al-George a fost un orelist mai puþin obiºnuit. ªi nu numai prin temeinicile sale cunoºtinþe de filosofie indianã care au rodit în studii publicate prin reviste din þarã ºi din strãinãtate ºi în cãrþi de o inestimabilã valoare, precum FILOSOFIA INDIANÃ ÎN TEXTE (1971),  LIMBÃ ªI GÎNDIRE ÎN CULTURA INDIANÃ (1974) sau ARHAIC ªI UNIVERSAL (1981); ci ºi prin puterea spiritului pe care o cãpãtase. La citirea "Jurnalului fericirii" (Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1991) aflãm cum doctorul Sergiu Al-George a reuºit sã-l vindece de surzenie incipientã pe Nicu Steihardt, -prin "pase" -ambii aflîndu-se în închisoare.

            5.v. articolul publicat de Mircea Vulcãnescu în ziarul "EPOCA" din 30 ian.1931, intitulat "GÎNDIREA FILOSOFICÃ A LUI NAE IONESCU".

            6.v. Nae Ionescu, ISTORIA METAFIZICII. 1930-1931, curs litogr. p. 24.

            7. Se pare cã autorul calamburului ar fi fost Oscar Lemnaru.

            8. Despre adevãratul conþinut ideatic al lecþiei inaugurale am tratat în volumul nostru intitulat "Metafizica lui Nae Ionescu, în unica ºi în dubla ei înfãþiºare" (Ed. Star Tipp, 2000).

            9. v. Mircea Eliade, Memorii I. Promisiunile echinocþiului, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1991, p.237.

            10. În 1982, scriind despre Nae Ionescu într-o revistã din Canada, Horia Stamatu va nota urmãtoarele: "Mircea Eliade în nici un caz nu ºi-a uitat Maestrul care l-a ajutat sã se pregãteascã aºa de bine pentru o mare carierã ºtiinþificã. Îl aminteºte în "Jurnalele" sale, publicate în limba românã ºi în limbi strãine, l-a amintit pe larg în discuþiile lui cu Rocquet (L'Epreuve du Labyrinth, 1978)" (v. Horia Stamatu, "Roza Vânturilor", în rev. "Cuvîntul Românesc", Hamilton, Ontario, aug. 1982, cuprins în vol. NAE IONESCU ÎN CONªTIINÞA CONTEMPORANILOR SÃI,  crestomaþie de G. Stãnescu, Criterion Publishing Co, Inc., Bucureºti, 1998, p. 348).

            Despre cunoºtinþele de istoria religiei ale lui Nae Ionescu, Horia Stamatu va scrie urmãtoarele: "acest ortodox a vorbit cu simpatie ºi înþelegere nu numai despre catolicism, protestantism ºi iudaism, dar ºi despre budhism ºi islamism, ºi era unul din cei mai adînci cunoscãtori pe care i-am avut a kabalei ºi a misticei iudaice" (Ibid., p. 331).

            11. v. Mircea Eliade, "Funcþia socraticã a lui Nae Ionescu", în rev. "Pan", An I, nr.3, 1-15 aprilie 1941.

            12. Profesorul Nae Ionescu, dupã cum îºi aminteºte Arºavir Acterian, "a  fost un vorbitor cu o putere de captare magneticã a atenþiei ascultãtorilor, de altfel, ca ºi în scris, neprecupeþindu-ºi ironia, sarcasmul, spiritul polemic, dar ºi capacitatea de sintetizare a problemelor ºi de adîncire a consideraþiilor vizînd miezul lucrurilor discutate..." (v. Arºavir Acterian, CE NE-A CUCERIT ªI AM ADMIRAT LA NAE IONESCU, în vol. NAE IONESCU ÎN CONªTIINÞA CONTEMPORANILOR SÃI,  crestomaþie de G. Stãnescu, Criterion Publishing Co, Inc., Bucureºti, 1998, p. 23).

            13.v. Mircea Eliade, Memorii I. Promisiunile echinocþiului, Ed. Humanitas, Bucureºti, 1991, p. 305.

            14.v. M. Eliade, op. cit., p. 146.

            15. v. Mircea Eliade, INCERCAREA LABIRINTULUI, trad. Doina Cornea, Ed. Dacia, Cluj-Napoca, 1990, p.86.

 

-----

 ** Conferinþã þinutã pe 15 martie 2000 la Ambasada Indiei din Bucureºti, cu ocazia unor manifestãri culturale dedicate lui Mircea Eliade.

<< La Cuprins