Isabela Vasiliu-Scraba

<<La prima pagina 

<< La Cuprins

"ORICE MARE INTELIGENÞÃ BASCULEAZÃ ÎNTRE RELIGIE ªI FILOSOFIE"

(Nae Ionescu ºi Petre Þuþea)

 

"Cãlinescu, faþã de Nae Ionescu, nici n-a existat. L-am cunoscut personal, am stat de vorbã cu el. N-avea vocaþie filosoficã nici cît un mãturãtor. Cãlinescu era un simplu scriitor. Nae Ionescu nu se mãsura în vremea lui cu nimeni. Era el însuºi. Era nemaipomenit de deºtept. La conferinþele Criterionului, Nae Ionescu era ãl mai interesant"

Petre Þuþea

 

            Mare serviciu a adus culturii comuniste micul articol despre Nae Ionescu din Istoria literaturii române a lui Cãlinescu (1988-1965). O perfectã ilustrare a dorinþei criticului literar de a "se plasa în luptã cu un om mare -fie chiar ºi pe teme mici, fie ºi numai pe teme mici -, la standardul persoanei sale" (1). Fiindcã nu este nici un secret pentru nimeni, iar opera, oricît de bine scrisã, nu a putut-o ascunde: intrat pe terenul filosofiei, pentru care nu a avut nici o înclinaþie, "marele" Cãlinescu devenea deodatã mic, chiar foarte mic ºi foarte stingher, încercînd în van sã se ascundã dupã meºteºugitele sale fraze. Ce-o fi înþeles George Cãlinescu din "actiunea" propusã de Nae Ionescu  "al cãrei program rãmîne mereu în alb" nu se ºtie. Ce-au înþeles însã alþii, mai puþin talentaþi la scris decît Cãlinescu, se ºtie.

            Pînã la Revoluþia anti-comunistã din decembrie 1989, -în capul culturnicilor (bine situaþi dupã repetatele epurãri ale culturii române de tot ce o punea în pericolul de a-ºi redobîndi aspectul elitist al unei adevãrate culturi),  "cazul" Nae Ionescu se clãtina atras magnetic de doi poli opuºi, la fel de puternici. Sã-l ignore cu ignoranþa lui Cãlinescu? Sau sã-l ignore din prudenþã, pentru cã aºa se cerea de sus?

            Abia dupã 1989 chinul lor a luat sfîrºit. Atunci, rezistenþii prin cultura grîului, a porumbului ºi a fasolei (urmãrite cu mare atenþie de forurile judeþene de Partid) au putut în deplinã libertate sã decidã, sã treacã alãturi de "colosul" Cãlinescu crescut pînã în 1989 la dimensiuni colosale, sã fie ºi ei, dacã nu prin altceva, mãcar prin asta, "colosali". De prost inspiraþi, se-nþelege!

            Dar nu numai "cazul" Nae Ionescu a fost (ºi rãmîne) o grea problemã pentru ei, ci ºi "cazul" Þuþea.

            Fiindcã s-a dovedit ºi rãs-dovedit cã niciuna dintre schimbãrile post-revoluþionare nu le-a fost mai greu de suportat decît aceea de a îndura, chiar ºi numai doi ani, scoaterea la vedere a unui geniu cu adevãrat colosal: Petre Þuþea.

            În anii cînd aflaserã cã filosoful "amuzã cu spectacolele lui" pe cei care frecventau Restaurantul  Scriitorilor, culturnicii mai aveau o scãpare: nu se duceau pe acolo (2). Sã nu supere Partidul ºi sã nu riºte a figura în categoriile neconvenabile de spectatori, enumerate de Petre Þuþea unui securist: "eu la Restaurantul Scriitorilor întîlnesc tot felul de lume: oameni deºtepþi, imbecili, scriitori, curve ºi popi. ªtiu eu cu care din aceºtia staþi dumneavoastrã de vorbã?".

            Dupã decembrie 1989, "trezit cu gigafonul popularitãþii în mînã"- cum scria cu prosteascã invidie un culturnic într-o revistã unde era redactor ºef (3) -, Þuþea, prin însãºi persoana sa, le dãdea peste cap toate aranjamentele referitoare la deplina lichidare a marilor personalitãþi, de naturã harismaticã.  Oriunde s-a gãsit, în temniþã sau pe stradã, filosoful Petre Þuþea a atras cu o forþã irezistibilã pe cei din jur (4). De aici i s-a tras ºi criminala pedeapsã de totalã recluziune din puºcãrie, de ajunsese bietul om, cum singur o recunoºtea, de o sociabilitate excesivã.

            Dacã ar fi fost numai suferinþa pe care le-o provoca vederea unei minþi strãlucite, încã n-ar fi fost atît de greu de suportat, fiindcã Petre Þuþea(1902- 3.XII.1991), oricît geniu avea ºi oricîtã limpezime a gîndirii pãstrase, era pe ultima sutã de metri, operã publicatã n-avea, iar pãrerile sale, mult ieºite din comun, puteau fi lesne "ajustate" odatã cu publicarea interviurilor prin reviste, sau odatã cu "stilizarea" înregistrãrilor video.

            Dar Þuþea, pentru unii, era de-a dreptul insuportabil, deoarece fãcea ce fãcea ºi îl purta cu sine pe filosoful Nae Ionescu. Cum scria culturnicul nostru, îl "invoca obsesiv"(5).

            Fãrã sã-i pese cã-l scoate de sub straturi geologice de calomnii (6)-, cum se scotea ºi pe sine, fãrã sã-i pese cã Nae Ionescu (1890 - 1940) plecase de mult în lumea celor drepþi,  Petre Þuþea îndrãznea sã-ºi aminteascã (în public!) cît de mult l-a impresionat "sunetul pãmîntului cãzînd pe coºciugul lui Nae Ionescu".

            Pe Nae Ionescu îl considera "singurul filosof român care are acces -fãrã neliniºte- la transcendenþã". El "ancoreazã nu în imanenþã, ci în transcendenþã". Trãirismul de care s-a tot vorbit în legãturã cu Nae Ionescu, pentru filosoful Petre Þuþea nu era acþiune "cu programul în alb", ci era ceva mult mai simplu ºi mai evident. Era trãirea religioasã creºtinã.

            Forma "Nae Ionescu" a acestei trãiri, scria Petre Þuþea în Tratatul sãu de antropologie creºtinã (ediþie îngrijitã ºi postfaþatã de Cassian Maria Spiridon, Ed., Timpul, Iaºi, 1992), "nu trebuie confundatã cu Erlebnis-ul laic comun, poetic sau filosofic (Dilthey), situat de Rickert în anticamera cunoaºterii".

            Dar nici cu experienþa religioasã de care s-a ocupat marele istoric al religiilor, Mircea Eliade. Deoarece, prin variabilitatea istoricã pe care o poartã  implicatã în ea, consemneazã Þuþea, experienþa religioasã prezentatã de Eliade nu poate "depãºi psihologicul ºi socialul" (op. cit.. p.317).        

            "Am fost în biroul lui Nae Ionescu atunci cînd Mircea Eliade l-a rugat pe Nae ca de ziua lui, a lui Mircea Eliade, sã-i facã cinstea sã-i publice o colecþie din articolele lui. ªi el a acceptat", îºi amintea Petre Þuþea în auzul curioºilor veniþi sã-l înregistreze.

            La faimoasele cursuri de logicã ºi de metafizicã ale lui Nae Ionescu "nu s-a prea dus", povestea filosoful Petre Þuþea. În schimb, fusese  "de vreo 50 de ori" la Nae Ionescu acasã, la vila de la Bãneasa, unde discutau ore întregi.

            Petre Þuþea îºi mai lãmurea auditoriul - format de regulã din tineri care n-aveau de unde sã ºtie asemenea lucruri-, cã profesorul Nae Ionescu "avea o mare putere de seducþie...era o inteligenþã debordantã...era extraordinar de inteligent...era spontan. Nu-ºi pregãtea cursurile, intra în salã ºi vorbea pornind de la o premizã pe care o demonstra".

            La "Cuvîntul", Þuþea îºi amintea cã a scris 17 articole. ªi nu de puþine ori exprimînd pãreri deosebite de cele ale lui Nae Ionescu. Încã mai era impresionat, dupã atîþia ani, cã niciodatã Nae Ionescu nu-i returnase vreun articol. "Cuvîntul", le spunea Petre Þuþea tinerilor sãi interlocutori, "era cel mai intelectual ziar din þarã. Nu publica oricine la Cuvîntul". Cu o glumã, Þuþea le povestea cã pe vremea lui Nae Ionescu, "Cuvîntul" era atît de preþuit, încît un pãrinte se lãsa cu plãcere convins sã-ºi dea fata dupã un pretendent despre care afla cã este colaborator la "Cuvîntul". 

            În contrast cu ziarul scos de Nae Ionescu, ziarul "Neamul Românesc" al lui Iorga, sublinia cu deplinã justeþe Petre Þuþea, "era cam popular".

            Vasile Bãncilã, el însuºi remarcabil eseist, l-a considerat pe Nae Ionescu "unul din marii noºtri eseiºti" ºi "cel mai mare gazetar dupã Eminescu -într-un timp cînd am avut colosali gazetari" (v. Vasile Bãncilã, Efemeride naeionesciene, în rev. "Manuscriptum", nr.3-4 / 1998, p.192). În toatã opera rãmasã de la Nae Ionescu se distinge însã o dublã dimensiune: filosoficã ºi religioasã. Dupã Þuþea, aceste trãsãturi erau de aºteptat sã aparã în opera acestuia, întrucît "orice mare inteligenþã basculeazã între filosofie ºi religie".

            În ciuda faptului cã a format -împreunã cu Noica, Eliade ºi  Cioran-, "un cvartet de prieteni foarte apropiaþi", Petre Þuþea se considera "în afara acestui context". Cu Mircea Eliade "vorbise împreunã, dar se înþeleseserã separat". Din punctul de vedrere al înzestãrii intelectuale, Cioran îi apãrea mult mai inteligent decît Noica ºi Eliade, deºi, ca nimeni altul, filosoful Petre Þuþea îi vãzuse slãbiciunile ºi limitãrile. Admira din toatã inima vocaþia literarã a lui Emil Cioran ºi performanþa acestuia de a fi reuºit sã devinã unul din marii scriitori francezi (7). Sã rãzbeºti în cultura francezã prin forþa talentului ºi a inteligenþei nu este puþin lucru, le spunea Þuþea reporterilor de la diverse ziare.

            În vremea tinereþilor sale, cînd era "oleacã agitat", manifestîndu-ºi "pamfletar, nu ºi teoretic" poziþia de stînga, Petre Þuþea l-ar fi întrebat odatã pe Cioran: "Ce facem, mã Emile, cu nefericiþii lumii?".

            De întîmplare îºi amintea peste ani pentru cã îi plãcuse rãspunsul lui Cioran: "Sã nu confiscãm atributele lui Dumnezeu. Sã-i lãsãm în grija lui!"

            Întîlnindu-l la Berlin pe Þuþea, care fusese trimis acolo de Vaida Voievod la specializare, Nae Ionescu l-ar fi  întrebat: "Domnule Þuþea, tot de stînga, tot de stînga?" Petre Þuþea ar fi  rãspuns: "Nu, nu mai sunt, am evoluat". Atunci Nae Ionescu i-ar fi spus: "Domnule Þuþea, nu existã evoluþie, existã dumirire! Ideea de evoluþie, raportatã la fenomenul spiritual, este o prostie. Spiritul nu evolueazã, este aºa cum l-a fãcut Dumnezeu! Esenþele nu se schimbã".

            Pe Constantin Noica îl cunoscuse în redacþia ziarului "Cuvîntul".  "ªi lui Noica, ºi mie ni s-a fãcut cinstea sã fim bãgaþi în temniþã" l-a dumirit Petre Þuþea pe un reporter care þinea morþiº sã-l facã sã vorbeascã despre Constantin Noica, filosoful cel mai popular din epoca comunistã.

            Fuseserã prieteni, dar "nu se vizitau", aºa cum lesne este de presupus, pentru cine ia seama la împlinirea lui Noica "sub ocupaþie comunistã" ºi la impiedicarea, prin orice mijloace, a filosofului Petre Þuþea sã se împlineascã.

            Se consola cu gîndul cã nici filosoful Nae Ionescu, - "un foarte mare om", nu uita el sã-i edifice pe cei tineri -,  nu publicase cãrþi, nu fusese un "împlinit" din aceste considerente, ºi cã el, Þuþea, fãrã cãrþi publicate, ajunsese sã fãcã parte din familia lui Nae Ionescu.

            "De cînd am ieºit din puºcãrie -spunea Petre Þuþea-, mi se fac din cînd înn cînd percheziþii ºi sunt luat la Securitate pentru anchetã... Securiºtii mi-au zis: "nu mai e urmã de dumneata, c-am avut noi grijã". (...) Cred c-am scris lucruri interesante în cele 1000 de pagini cîte mi-au confiscat la percheziþie, pentru cã aveam experienþã de puºcãriaº. Îmi amintesc cã eram foarte frumos anchetat: Ce zici mã, banditule... Dacã mi-ar fi spus cineva în cei 13 ani de puºcãrie cã voi fi televizat, aº fi rîs... N-am vrut sã apar la televiziune, dar n-am rezistat...".

            Greu de stabilit cît era prostie, sau rafinatã badjocurã, ori purã cruzime în urmãtoarele replici ale d-lui Vartan Arachelian din acel interviu care a ajuns sã fie prezentat la televiziune în primãvara lui 1990:

            "-Domnule Þuþea, aþi evitat apariþia editorialã...

            - N-am evitat-o...

            - Dupã ºtiinþa mea nu aveþi nici o carte publicatã, nu?" (v. Petre Þuþea, Între Dumnezeu ºi neamul meu, 1992, p. 59).

            La români, spunea Petre Þuþea, "prostia e infracþiune, cãci vorba-ceea: "Poþi umbla douã ore în galop prin Bucureºti ºi sã nu dai de un prost".

            Excepþie la aceastã regulã o fãceau reprezentanþii regimului comunist, însuºi comunismul fiind considerat de filosoful Petre Þuþea "o crimã continuã".  "Un intelectual între comuniºti poate fi oricine", spunea Petre Þuþea unui tînãr interlocutor. Aceasta nu înseamnã nimic, sau, cu vorbele lui: "nu-i mare brînzã".

            Arestarea a privit-o ca pe un abuz "fãcut de bolºevicii autohtoni sub cererile ruseºti" (8).  Dupã închisoare, doi ani Þuþea fusese silit sã supravieþuiascã fãrã nici un ajutor social. Mai apoi a primit o infimã pensie, la care Zaharia Stancu îi adãugase o micã sumã, din partea Uniunii Scriitorilor, pentru cã ºi Petre Þuþea cînd fusese director în Ministerul Economiei îi ajutase pe scriitori (9). 

            În puºcãrie, ca sã se pãstreze "suveran pe voinþa sa", filosoful Petre Þuþea considera cã a fost ajutat de Dumnezeu, pentru cã "a vieþui acolo, la închisoare, fãrã asistenþa Lui, nu se poate".

            "Macedoromînii - spunea Petre Þuþea dupã ieºirea din detenþie -, nu sunt români. Sunt super-români! Români absoluþi. Atît îs de loviþi ºi de goniþi, cã au un instinct naþional de fiare hãituite. Eu am stat cu macedo-români în temniþã. Pãi, nu sunt oameni, domnule! Sunt semi-zei. Dacã pe unul îl bate pînã nu-i mai rãmîn ochii din cap, nu declarã nimic. Ceva fantastic. Au o bãrbãþie atît de perfectã!"(10).

            Þuþea, care audiase strãlucitele cursuri de filosofia religiei þinute de Nae Ionescu, pentru cã la celelalte cursuri, de logicã sau de metafizicã, nu s-a prea dus, împãrtãºea pãrerile filosofului despre ortodoxie, catolicism ºi protestantism, precum ºi cele privitoare la disoluþia provocatã de înmulþirea sectelor religioase, catalogate de Nae Ionescu, drept "protestantizante".

            "Nae Ionescu m-a iubit foarte mult" îºi amitneºte (cu cîteva luni înaintea morþii) Petre Þuþea. "Vîrf de generaþie", cum fusese odinioarã considerat, filosoful Petre Þuþea spunea despre sine cã ar fi vrut sã fie legiuitor, dar a ajuns sã fie filosof pentru cã "întîmplãrile au alergat peste el dar nu au reuºit sã-l nimiceascã".

            Traducerea sintagmei heideggeriene "Sein ist mitsein" o considera greºitã în forma "a fi împreunã". Credea cã la mijloc este o definiþie: "a fi asemenea cu Ãla", adicã "omul e fãcut dupã chipul ºi asemãnarea Ãluia".

            Dupã filosoful Petre Þuþea, omul nu se poate autodefini. Tot ce conþin autobiografiile marilor oameni, "pe care proºtii le comenteazã ca si cum ar fi mãrturisiri autentice ºi revelatoare asupra naturii lor, nu reveleazã nimic. Tot ce trãncãnesc ãºtia sunt amintiri sau neliniºti ale lovirii cu lucrurile concrete.

            Nu existã omul autonom ...Despre om nu se poate spune cã este, pentru cã atunci cînd îi adãugãm predicate nu-l mai înþelegem ºi începem sã-l ierarhizãm. E filosof, e om de ºtiinþã, e tehnician, e negustor, e þãran...Noi nu putem sã spunem CUM suntem..." (v. Petre Þuþea, Între Dumnezeu ºi neamul meu, 1992, p. 335- 337).

            Lui Petre Þuþea îi plãcea sã invoce spusele unui indian, dupã care indienii, prin mistica lor, s-ar putea socoti superiori europenilor, dar sunt împiedicaþi de "unul care îi depãºeºte, de Platon".  Pe sine se considera platonician, cum îl considera ºi pe Nae Ionescu.

            Platon, spunea el, este "miºcarea spiritului înãuntrul eternitãþii".  "Dacã încerc sã gîndesc Universul, mai spunea Þuþea,  mut Biblia în universul îngheþat al Ideilor platonice. Asta e meditaþia (...) Nu ºtiu cine a spus cã Platon este un avantcrist. De fapt, Platon e cel mai mare gînditor al Europei". Filosoful Petre Þuþea critica "dicþionarul filosofic al bolºevicilor români" cã-i pusese în cîrcã lui Socrate posibilitatea autocunoaºterii.

            Îl citise cu o înþelegere superioarã pe Platon ºi sesizase cã în fond, dincolo de autocunoaºte, pentru Platon, formula "lui Socrate" era o invocare a ajutorului Divin (11).

            Întrebat ce crede despre augustinianul "interior intimo meo", filosoful, cu stilul sãu inconfundabil, a reuºit în chipul cel mai sugestiv sã ilustreze imanenþa transcendenþei: "Mai adînc decît noi e Dumnezeu. ªi e-n noi. E în noi simbolic, nu real. Cã nu poate Dumnezeu sã intre în carcasa unui om, chiar dacã este laureat al premiului Nobel" (12).

            Interlocutorilor sãi, nu tocmai pregãtiþi sã urmãreascã subtilitãþile filosofice cu care umbla Petre Þuþea, le spunea, gîndind cã cine ºtie, poate vreunul din ei va ajunge sã-l priceapã, cã nominaliºtii moderni au încercat sã degradeze Ideea platonicã, care e arhetip, în concept logic. Adicã sã-l gîndeascã pe Platon logic.  "Nae Ionescu - mai spunea Þuþea -, nu l-a gîndit logic pe Platon, ci metafizic. Ideea platonicã e principiu creator, nu expresie formal logicã, la fel cum este un concept".

            Tabloul platonic cu "grota" îi pãrea "cel mai glorios din istoria gîndului omenesc", pentru cã, în perfect acord cu Platon, Petre Tuþea credea cã omul vede lucrurile "în imagine, în ghiciturã, nu în sinele lor". Un argument îi era oferit ºi de intuiþia filosoficã din versul eminescian: "ochiul te minte ºi mintea te-nºalã". Îi plãcea sã aminteascã celor din preajma sa cã marele istoric Nicolae Iorga despre Eminescu spusese cã este "expresia integralã a naþiunii române", iar filosoful Lucian Blaga cã "Eminescu reprezintã ideea platonicã de român".

            Finalurile aporetice ale dialogurilor platonice îl fãceau pe Þuþea sã evidenþieze impasul în care Platon se aflã permanent. În aceasta "se vede geniul lui Platon faþã de Kant, care e mai plãvan", gîndea Þuþea. Fiindcã Immanuel Kant "are impresia cã  posedã soluþii, în timp ce Platon îºi dã seama cã nu rezolvã nimic".

            Dialogul Sofistul îi pãrea o capodoperã pentru cã în el Platon scrisese cã singur Zeul este creator, omul ne putînd fi decît imitator. "Eu cînd citesc cuvîntul creaþie -spunea filosoful - creaþie literarã, creaþie muzicalã, creaþie filosoficã, leºin de rîs". Cumva pe linia lui Nicolae Iorga ºi a lui Nae Ionescu, mai vorbea Petre Þuþea ºi de modestia þãranilor, anonimi autori de capodopere, modestie pe care o scotea ºi mai mult în valoare, asociind-o cu îngîmfarea neroadã a mediocritãþilor din cultura comunistã. "Orãºenii, îºi spunea filosoful, mai pe ocolite, gîndul, se semneazã unde vrei ºi unde nu vrei, pe garduri ºi pe hîrtie..."(13).

            Ceea ce însã îi aducea la exasperare pe culturnicii siliþi sã asiste neputincioºi la tot mai marea audienþã post-revoluþionarã a lui Petre Þuþea erau formulãrile sale de genul: "S-a gîndit, sã ºtiþi, în România în generaþia mea...Acum, în generaþia nouã nu e nimica. Faþã de personalitãþile generaþiei mele...aºtia de acum sunt...bãieþi de viitor...nici unul reprezentativ".

            În vremea tinereþilor sale, mai spunea el adãugînd paie pe foc, "oamenii puneau mai mult spirit în ceea ce fãceau...Astãzi pun mai multã ºiretenie". Or, ºiretenie posedã ºi animalele, preciza Þuþea pentru a nu lãsa loc de confuzii, pentru cã ºiretenia este o formã inferioarã de inteligenþã, e instinct.

            Gîndindu-se, foarte probabil, la filosoful Nae Ionescu ºi la pleiada de discipoli pe care i-a format, Petre Þuþea va spune odatã la un interviu: "apare un cap...sau poate mai multe deodatã, care sunt ancorate în acelaºi ideal. ªi dacã idealul este strãlucit reprezentat, devine formã modelatoare pentru cei care-l urmeazã. Trebuie sã accepþi ideea de oameni-model (...) Modelele se topesc în generaþii. Cei care devin modele sunt hotãrîtori pentru cetate, sunt creatori de curente". Paradoxal este, sublinia îndeajuns de apãsat Petre Þuþea, cã popoarele, oricît de mari, devin reprezentative printr-un numãr restrîns de reprezentanþi.

            Despre Lucian Blaga spunea cã "a fost incontestabil cel mai mare filosof al nostru". Ca profesor însã, Blaga "se putea lua de mînã cu Sombart, unul dintre cei mai prestigioºi economiºti ai Europei, pe care studenþii nici nu-l ascultau la cursuri. ªi la cursurile lui Heidegger se cam dormea" adãuga Petre Þuþea.

.           "Mircea Eliade a fost cineva! De tînãr a fost dotat", spunea filosoful Petre Þuþea, neuitînd sã-i aminteascã ºi calitatea de a fi fost "preþuit de Nae Ionescu".

            Despre apologeþii devenirii, ca ºi Nae Ionescu, Þuþea nu avea o pãrere grozavã. "Sunt proºti istoricizanþi -observa filosoful Petre Þuþea-,  care se consoleazã prin devenire. Devenim mai civilizaþi, nu? Sau mai culþi. Adicã murim ca ºi caprele, numai cã e mare lucru cã existã Immanuel Kant, Descartes, Newton, mã rog, atîþia mari creatori de culturã". Pentru a-ºi evidenþia mai bine poziþia sa filosoficã, el adãuga: "Dar existã ºi fãuritorul de religie Hristos". Apologeþii devenirii nu iau în seamã acest lucru: "ei se îneacã in istorie".

            "E o mare secetã de personalitãþi acum în România, o mare secetã" -constata cu profundã jale în suflet Petre Þuþea. "Noica n-a produs nici un vîrf spiritual...nu a produs decît inºi care ar putea fi buni asistenþi la Filosofie, ºi atîta tot."

            "Generaþia de azi e mohorîtã", le mai spunea Þuþea celor care se îmbulzeau sã-l asculte sperînd în zadar cã vor auzi -ºi de la el-, aceleaºi lucruri mult trîmbiþate despre vreun nume de scriitor contemporan. "Dar au fost figuri creatoare în epocã la noi", nu uita el sã-ºi lãmureascã auditoriul.

            "Geniul, - considera Petre Þuþea -, e relief, noutate, invenþie, creare de epocã ºi stil. Nu e neapãrat inteligent, e suprainteligent". O bunã ilustrare a unor asemenea gînduri o gãsim chiar în relatarea lui Þuþea despre Constantin Brâncuºi, pe care, cu multã fineþe de spirit, l-a definit "primul þãran decadent" (14).

            Admirînd sculptura lui Brâncuºi, Petre Þuþea l-ar fi întrebat: "Maestre, cum evitaþi în geometrismul dumneavoastrã simplificator, decorativul?". Cum era þãran român, deºtept ºi rafinat, Brîncuºi ar fi rãspuns: "Asta o spune opera, dacã ea vorbeºte!" L-a întrebat apoi: "Care a fost ideea care a prezidat Pasãrea mãiastrã?" Brîncuºi, hîtru, ar fi rãspuns: "Nici o pasãre, domnule! Ce pasãre? În America a fost taxatã drept bronz!".

            Comentariile lui Þuþea sunt de toatã frumuseþea: "Un þãran ca ãsta e decadent, domnule!  Rafinament ca ãsta n-am avut nici eu, care-s de culturã filosoficã!". Poanta este amînatã, spre a mãri efectul povestirii. Brâncuºi ar mai fi zis: "Am ºlefuit materia ca sã aflu linia continuã ºi, cînd mi-am dat seama cã n-o pot gãsi, m-am oprit. Parcã cineva nevãzut mi-a dat peste mîini!"

            Cu adîncã uimire, cu care parcã ar fi vrut sã-l contagieze pe interlocutorul sãu, uimire trecutã mult dincolo de marginile, oricît de depãrtate, ale admiraþiei, în final Þuþea întreba retoric: "Ce zici de asta?"

            Petre Þuþea împãrtãºea bucuros celor care-l vizitau concluzia la care ajunsese la cei 89 de ani ai sãi: "proºtii au mare rezervã faþã de cei care vorbesc în termenii credinþei ºi naþiunii". Nae Ionescu, le spunea vizitatorilor sãi Petre Þuþea, "a fost o mare personalitate naþionalistã".

            Despre Þuþea, Nae Ionescu credea cã va ajunge sã-i conducã pe alþii, fiind temeinic pregãtit în arta guvernãrii (15). De unde sã ghiceascã trãdarea Occidentului ºi soarta României dupã Yalta?  Cum sã-ºi poatã Nae Ionescu închipui cîte capacitãþi creatoare vor fi frînte odatã cu întemniþarea celor mai valoroºi intelectuali ai þãrii, odatã cu diabolica decapitare spiritualã a României? "Pe vremuri -nota I.D. Sîrbu(1919-1989) prin anii optzeci în jurnalul sãu, puºcãriile erau pline de intelectuali; ºi aceºtia erau erau pãziþi de gealaþi semianalfabeþi. Acum sunt închise doar IDEILE; dar ele sunt pãzite de doctori în filosofie ºi litere".

            Cînd Þuþea zicea: "faptul cã murim, de cele mai multe ori la timp, este un semn al dragostei lui Dumnezeu pentru noi", probabil cã se gîndea ºi la Nae Ionescu, chiar dacã nu s-a împãcat niciodatã cu ideea cã Nae Ionescu ar fi murit de moarte bunã.

            Aºa cum am arãtat în volumul despre metafizica naeionescianã (16), acesta poseda un extraordinar spirit critic, îmbinat la modul cel mai fericit cu o mare fineþe speculativã. ªi totuºi, Nae Ionescu a dispreþuit speculaþia filosoficã sterilã, idealismul sub toate formele sale. Pe sine se considera "realist", cum tot "realist" îl considera ºi pe Platon. Metoda filosoficã a lui Nae Ionescu era hotãrît "descriptivã", fiind interesat însã nu de particularul faptelor ca atare, ci de generalul din ele. Chiar atunci cînd Nae Ionescu îl concepea pe român "ca pe un þãran învãþat, dens de credinþã", el nu fãcea o speculaþie gratuitã. Foarte probabil, Nae Ionescu ridicase la rang de "element esenþial" un lucru real pe care îl constatase de îndatã ce l-a cunoscut pe genialul Petre Þuþea.

            Oricît de sincer dezaproba Petre Þuþea pãrerea lui Nae Ionescu despre þãranul român, tocmai pe Þuþea îl regãsim, ca sã spunem aºa, în trãsãturile românului înfãþiºat de Nae Ionescu. Pentru cã însuºi Þuþea se recunoºtea pe sine, din punct de vedere cultural, un european care a pãstrat nealterat "fundamentul spiritual de þãran din Muscel".

            Înainte de a-l lua la sine, Dumnezeu i-a îngãduit lui Petre Þuþea bucuria ca, înconjurat de tineri reporteri sã-ºi aminteascã cum "a fost admirat de Nae Ionescu ºi de Blaga". ªtiind bine ce spune, Þuþea completa: "Cred cã e de ajuns". 

 

 

NOTE ªI COMENTARII MARGINALE

 

            1. v. Nae Ionescu, Între ziaristicã ºi filosofie, Ed. Timpul, Iaºi, 1996, p. 135.

            2. v. Valeriu Cristea, "M-am fâþâit aºa, un pic, în epocã...", în rev. Caiete Critice, nr. 4-5 (77-78) / 1994, p.11. Articolul este scris dupã citirea micului  dicþionar intitulat  321 de vorbe memorabile ale lui Petre Þuþea (Ed. Humanitas, 1993), reprezentînd o selecþie a d-lui Gabriel Liiceanu din interviurile filosofului Petre Þuþea de dupã Revoluþia din dec. 1989 însoþitã de o scurtã prefaþã intitulatã de acesta: "O posteritate în 50 de pagini". Dupã opinia noastrã, este cam exageratã pretenþia editorului de a crede cã modestele sale notiþe -modeste nu numai ca numãr de pagini!-,  ar reprezenta  "posteritatea"  filosofului Petre Þuþea. Cu atît mai mult cu cît, în ciuda supra-aprecierii ei, selecþia aduce pe undeva a referat de învãþãmînt ideologic.

            Valeriu Cristea transcrie, pe coperta revistei "Caiete Critice" titlul prefeþei d-lui Liiceanu: "O posteritate în 50 de pagini". În cuprinsul revistei titlul apare însã schimbat: "M-am fîþîit aºa, un pic, în epocã", pentru a se potrivi mai bine cu pãrerea sa proprie cã filosoful Petre Þuþea ar fi fost, nici mai mult, nici mai puþin decît un "scandalagiu al breslei filosofilor". Dupã Valeriu Cristea, "manifestãrile" lui Petre Þuþea ar fi reprezentat "un continuu þipãt al ideilor".  Aspectul de "referat ideologic" al "celor 321 de vorbe memorabile" reþinute de dl Gabriel Liiceanu este imediat recunoscut de Valeriu Cristea. Numai cã el ar fi alcãtuit "referatul ideologic" într-altfel. Din acest punct de vedere, confecþionarea unei "posteritãþi" pentru Þuþea, oricît ar fi fost ea de succintã, ar lãsa de dorit. Fiindcã selectia fãcutã de dl Liiceanu i-a pãrut lui Valeriu Cristea "vãdit tendenþioasã din punct de vedere politic".

            Dar fãrã nici o îndoialã, atît apariþia -la Editura Humanitas-, a unei lucrãri purtînd pe copertã numele lui Petre Þuþea, chiar dacã lucrarea îi aparþine d-lui Gabriel Liiceanu (directorul Editurii) ºi nu filosofului Þuþea, cît ºi apariþia numelui filosofului Petre Þuþea pe coperta unei reviste editatã "în colaborare cu Academia Românã" indicã un mic semn de acceptare a filosofului Petre Þuþea, ostracizat de reprezentanþii culturii comuniste. Mai exact, un prim pas în încercarea de integrare a lui Petre Þuþea în cultura contemporanã. Urmãtorul pas ar fi înlãturarea intermedierilor, publicarea la Editura Humanitas a unor cãrþi avîndu-l drept autor pe filosoful Petre Þuþea. Ceea ce ar atrage dupã sine receptarea gîndirii lui Þuþea, discuþia în marginea adevãratei posteritãþi a lui Þuþea, nu a unei posteritãþi contrafãcute.

            3. v. Valeriu Cristea, op. cit.,  p. 10.

            4. În închisoarea de la Ocnele Mari, povesteºte fostul deþinut politic, ing. Matei Biloiu, "un þãran, care era ºi el arestat pentru cauze anti-comuniste, a ieºit la raport la directorul închisorii ºi a cerut în mod deosebit sã fie mutat cu Petre Þuþea. Directorul l-a întrebat de ce. Þãranul a rãspuns cã vrea sã-l asculte cum vorbeºte. "Ce înþelegi, bã, tu de la ãsta?" "Nu înþeleg nimic, dar e nãpraznic!" (v. ing. Matei Biloiu, "Sã dai ce încã þi-e necesar" în rev. Academiei Universitarã Athenaeum, numãrul intitulat "Petre Þuþea, încercare de portret", 1992, p. 6).

            5. v. Valeriu Cristea, op. cit., p. 11.

            6. "S-au îngrãmãdit asupra lui Nae Ionescu (ºi a altora) prea multe calomnii (fãcute de diverºi carliºti, de comuniºti etc.) încît au format un strat geologic atît de gros, încît riscã sã nu mai treacã nici razele cosmice. Omul cel mai calomniat din istoria noastrã..." (v.Vasile Bãncilã, "Efemeride naeionesciene", în rev. "Manuscriptum", nr. 3-4 / 1998, p. 192).

            7. Preþuirea dintre Petre Þuþea ºi Emil Cioran era reciprocã. Iatã ce-i scria (în 1974 lui Bucur Þincu) Cioran despre Petre Þuþea:

            "Ca ºi tine, îi pãstrez lui Petricã aceeaºi admiraþie. Ce om extraordinar! Cu verva sa fãrã pereche, dacã ar fi trãit la Paris, ar fi avut astãzi o reputaþie mondialã. Vorbesc adesea despre el ca despre un geniu al vremurilor noastre sau, mai degrabã, ca despre singurul spirit genial pe care mi-a fost dat sã-l întîlnesc în viaþa mea". (aprilie).

            "Aºa cum þi-am scris ultima datã, admiraþia mea pentru Petricã a rãmas intactã de-a lungul anilor. Ce geniu fulgurant! Îmi amintesc de cîteva dintre formulãrile sale ca ºi cum le-aº fi auzit ieri. Am cunoscut multe spirite remarcabile dintre care unele erau cu totul de primã mînã: nu am întîlnit în nici un caz o inteligenþã atît de incandescentã ca a sa" (mai).

            8. Pentru cei care, dupã Revoluþia anti-comunistã din dec. 1989, tot vorbesc de "comunismul românesc",  mãsluind în continuare istoria României, pe care tot mãsluitã au învãþat-o, precizarea lui Petre Þuþea cu privire la întemniþarea sa prin abuzul fãcut de bolºevicii autohtoni "sub cererile ruseºti" este -poate- binevenitã (v. Petre Þuþea, Între Dumnezeu ºi neamul meu, Ed. Anastasia, 1992, p. 383)

            9. v. Marcel Petriºor, "O fîntînã din care au bãut toþi", în rev. Academiei Universitarã Athenaeum, numãrul intitulat "Petre Þuþea, încercare de portret", 1992, p. 10.

            10. v. rev. Academiei Universitarã Athenaeum, numãrul intitulat "Petre Þuþea, încercare de portret", 1992, p. 4.

            11. v. Platon, Charmides, precum ºi eseul nostru întitulat "Chezãºia poartã nenoroc?" cuprins în volumul: Isabela Vasiliu-Scraba, Configuraþii noetice la Platon ºi la Eminescu, Ed. Star-Tipp, 1998, p. 12-20).

            12. v. Petre Þuþea, Între Dumnezeu ºi neamul meu, Ed. Anastasia, 1992, p. 322.

            13. v. Petre Þuþea, op. cit., p. 357.

            14. Desigur, marele sculptor Constantin Brâncuºi era un þãran român cu totul aparte. Sã-i spunem, împreunã cu Þuþea, "decadent". Dar, dupã ieºirea din închisoare, Petre Þuþea s-a întîlnit ºi cu þãrani români obiºnuiþi. Existã o întîmplare cu niºte "miri transilvãneni", povestitã de filosoful Þuþea d-lui Ion Papuc, ºi repovestitã în mod magistral de acesta în Postfaþa volumului pe care l-a îngrijit: Petre Þuþea, Bãtrîneþea ºi alte texte filosofice (Ed. Viitorul Românesc, 1992).

            15. "Eu, - povestea Petre Þuþea-, am fost în delegaþia României la Moscova, în 1940, toamna, ºi am stat pînã în martie -o iarnã la Moscova, cînd ruºii ne-au luat Basarabia ºi ne-au luat ºi Bucovina, cãlcînd acordul Ribbentrop-Molotov care era indecis ºi imprecis sub raportul pretenþiilor teritoriale ale Rusiei. Iar Gafencu i-a spus lui Molotov: "Bine, excelenþã, sã zicem cã Basarabia aþi mai stãpînit-o, prin raptul teritorial al þarului Alexandru I, la 1812, ºi prin trãdarea turceascã (fiindcã era obligaþia Turciei, ca stat suzeran faþã de noi, sã apere integritatea frontierelor Moldovei), dar Bucovina de ce aþi luat-o, cã n-aþi stãpînit-o niciodatã!" ªi zice Molotov lui Gafencu: "Asta-i o eroare". "Da, ºi de ce n-o reparaþi?" "Cînd înghite Rusia ceva, nu-i dispusã sã dea afarã", a fost rãspunsul lui Molotov. "ªi ce i-aþi rãspuns, domnule ministru?"- întreb eu. "Nimic. Dar dumneavoastrã, domnule Þuþea, ce i-aþi fi rãspuns?" "Avem vomitive de vãrsaþi dublu!". La obrãznicie, obrãznicie ºi jumãtate..." ( v. Petre Þuþea, Între Dumnezeu ºi neamul meu, Ed. Anastasia, 1992, p. 394).

            16. v. Isabela Vasiliu-Scraba, Metafizica lui Nae Ionescu, în unica ºi în dubla ei înfãþiºare, Ed. Star Tipp, 2000.

<< La Cuprins